Sunteți pe pagina 1din 6

Generalități privind Consiliul European

Consiliul European este una dintre cele 7 instituții oficiale ale Uniunii.

Consiliul European este instituția Uniunii Europene care definește orientările și prioritățile politice
generale ale Uniunii Europene. Acesta este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor
membre, din președintele Consiliului European și din președintele Comisiei. El se prezintă sub formă
de summituri (de obicei, trimestriale) ale liderilor statelor membre, prezidate de un președinte
permanent.

Consiliul European reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii. Acesta reprezintă cel
mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.

Consiliul European furnizează impulsul necesar pentru dezvoltarea Uniunii Europene și prevede
orientările politice generale.

Acest organism definește orientările și prioritățile politice generale ale UE. Cu toate acestea,
Consiliul European nu este una dintre instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare nu negociază și
nu adoptă legislația UE. În schimb, stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin
intermediul „concluziilor” adoptate în cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică
subiectele de interes și măsurile care urmează să fie luate.

Președintele Comisiei este, de asemenea, membru fără drept de vot. Președintele Parlamentului
European se adresează Consiliului European la începutul reuniunilor sale. Tratatul de la Lisabona a
instituit Consiliul European ca instituție a Uniunii și l-a înzestrat cu o președinție pe termen lung.

Scurt istoric privind consolidarea Consiliului European

Consiliul European reprezintă acum conferința la nivel înalt (summit) a șefilor de stat sau de guvern
ai statelor membre ale Uniunii Europene. Chiar dacă forumul în care se reunesc nu a devenit formal
instituție a UE decât în 2009, șefii de stat sau de guvern au avut un rol esențial în nașterea și
evoluția ulterioară a integrării europene.

Primul dintre aceste „summituri europene” a avut loc la Paris în 1961, ele devenind tot mai
frecvente începând din 1969. ). Ideea de a se reuni la cel mai înalt nivel a fost relansată de
președintele Charles de Gaulle. Acesta a organizat prima reuniune la nivel înalt a șefilor de stat
sau de guvern ai celor șase state membre ale Comunităților Europene în februarie 1961, la
Paris. (la acel moment statele membre erau Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de
Jos)

La summitul european de la Paris din februarie 1974 s-a hotărât că, în viitor, aceste reuniuni ale
șefilor de stat sau de guvern ar trebui să aibă loc în mod regulat sub denumirea de „Consiliul
European”, care ar avea capacitatea de a adopta o abordare generală a problemelor privind
integrarea europeană și care să garanteze că activitățile UE sunt coordonate în mod adecvat.

Actul Unic European (care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 ) a inclus pentru prima dată Consiliul
European în corpusul tratatelor comunitare, definindu-i componența și stabilind că se reunește de
două ori pe an.
Tratatul de la Maastricht (1992) a formalizat rolul acestuia în cadrul procesului instituțional al UE.

Tratatul de la Lisabona transformă Consiliul European într-o instituție a UE (articolul 13 din TUE) și
definește sarcinile acestuia, și anume de a „oferi Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și
a-i defini orientările și prioritățile politice generale” (articolul 15 din TUE).

Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene (denumit în continuare „Consiliul”) – doua entități
distincte- au convenit să împartă secțiunea II a bugetului UE [articolul 43 litera (b) din Regulamentul
financiar], motiv pentru care bugetul general are doar 10 secțiuni și nu 11, deși Consiliul European și
Consiliul sunt instituții distincte.

Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene, cunoscut și drept Consiliul (de Miniștri) sau –
informal – drept Consiliul UE, sunt doi actori-cheie în procesul decizional al UE. Cele două
instituții nu trebuie confundate cu organizația din domeniul drepturilor omului și al culturii de la
Strasbourg, intitulată Consiliul Europei. Lucrările și deciziile Consiliului European și ale Consiliului UE
influențează viețile tuturor cetățeni-lor europeni și au impact mult dincolo de frontierele Europei

Reținem cu prioritate că în timp ce Consiliul European stabilește orientarea politică și prioritățile


activității UE, Consiliul UE examinează, negociază și adoptă legislația UE și coordonează politicile
acesteia. Totodată, pentru orice chestiune Consiliul European se poate adresa Consiliului UE.

Din punct de vedere organizatoric, Consiliul European, așa cum deja am amintit, este este alcătuit
din șefi de stat sau de guvern și prezidat de un președinte permanent , iar Consiliul UE este alcătuit
din reprezentanți ai statelor membre și prezidat în cele mai multe cazuri de un reprezentant al
statului membru care deține președinția prin rotație de șase luni.

Rolul Consiliului European

Rolul strategic atribuit Consiliului European de către Tratatul de la Maastricht și confirmat de


Tratatul de la Lisabona presupune ca lucrările acestuia să fie pregătite și orientate de o președinție
permanentă, care oferă mai multă stabilitate decât președinția prin rotație a Consiliului. Prin
urmare, printr-una dintre cele mai importante inovații ale sale, Tratatul de la Lisabona a creat
postul de președinte al Consiliului European cu mandat fix și dedicat exclusiv funcției.

În prezent, funcția de președinte a Consiliului European este ocupată de Charles Michel de la 1


decembrie 2019. Înainte de aceasta, a fost prim-ministrul Belgiei timp de 5 ani.

Sarcinile 14 președintelui sunt de a prezida și de a impulsiona lucrările Consiliului Euro-pean, de a


asigura pregătirea și continuitatea lucrărilor acestuia și de a facilita coezi-unea și consensul.
Președintele trebuie să prezinte Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a
Consiliului European. De asemenea, el reprezintă UE pe plan extern, împreună cu Înaltul
Reprezentant și/sau cu președintele Comisiei Europene, în funcție de ocazie 15. Consiliul
European și președintele acestuia beneficiază de asis-tența Secretariatului General al Consiliului, dar
președintele are și propriul său cabi
Așa cum am menționat și în capitolele anterioare, Consiliul European definește orientările și
prioritățile politice generale ale UE. Însă acesta nu are putere de legiferare, ceea ce în practică se
traduce prin faptul că nu negociază sau adopta legi.

În continuare vom analiza rolul Consiliului European din trei perspective: prin raportate la sistemul
instituțional al UE, în relația cu alte instituții și din punct de vedere al competențelor.

A. Poziția în cadrul sistemului instituțional al UE

În conformitate cu articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul European face parte
din „cadrul instituțional unic” al Uniunii. Însă rolul său este mai degrabă să asigure un impuls politic
general decât să acționeze ca un organism cu putere de decizie în sensul juridic al cuvântului.

Acesta ia decizii cu consecințe juridice pentru UE numai în cazuri excepționale (care privesc
chestiuni de politică externă și de sercuritate), însă a căpătat o serie de competențe decizionale
instituționale.

În prezent, Consiliul European este autorizat să adopte acte cu caracter obligatoriu care pot fi
atacate la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în cazurile în care acesta se abține să
hotărască (în acest sens precizăm că articolul 265 din TFUE prevede că: În cazul în care, prin
încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau
Banca Centrală Europeană se abțin să hotărască, statele membre și celelalte instituții ale Uniunii pot
sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se
aplică, în aceleași condiții, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii care se abțin să hotărască. ).

Articolul 7 alineatul (2) din TUE conferă Consiliului European competența de a iniția, cu aprobarea
Parlamentului European, procedura de suspendare a drepturilor unui stat membru în urma
constatării existenței unei încălcări grave a principiilor UE. Cităm astfel din Tratat: „Consiliul
European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a
Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existența
unei încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat
membru, după ce a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.”

B. Relațiile cu alte instituții

Consiliul European ia decizii deplin independent și, de cele mai multe ori, nu necesită o inițiativă din
partea Comisiei sau implicarea Parlamentului.

Totuși, Tratatul de la Lisabona menține o legătură la nivel organizațional cu Comisia, având în vedere
că președintele acesteia este membru fără drept de vot al Consiliului European, iar Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă la dezbateri.

Rolul strategic atribuit Consiliului European de către Tratatul de la Maastricht și confirmat de


Tratatul de la Lisabona presupune ca lucrările acestuia să fie pregătite și orientate de o
președinție permanentă, care oferă mai multă stabilitate decât președinția prin rotație a
Consiliului. Prin urmare, printr-una dintre cele mai importante inovații ale sale, Tratatul de la
Lisabona a creat postul de președinte al Consiliului European cu mandat fix și dedicat exclusiv
funcției.
Consiliul European solicită, deseori, Comisiei să prezinte rapoarte pregătitoare pentru reuniunile
sale. Articolul 15 alineatul (6) litera (d) din TUE stipulează că președintele Consiliului European
prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European. De
asemenea, președintele Consiliului European se întâlnește lunar cu președintele Parlamentului,
precum și cu liderii grupurilor politice și, în februarie 2011, a fost de acord să răspundă la întrebări
scrise adresate de deputați în Parlamentul European în legătură cu activitățile sale politice. Dar
Parlamentul poate exercita, de asemenea, o anume influență informală prin prezența președintelui
său la reuniunile Consiliului European, prin reuniunile liderilor de partide în cadrul familiilor politice
europene corespunzătoare, înaintea reuniunilor Consiliului European, precum și prin rezoluțiile pe
care le adoptă privind punctele de pe ordinea de zi a reuniunilor, rezultatul întâlnirilor și rapoartele
formale prezentate de către Consiliul European.

Prin Tratatul de la Lisabona, noua funcție de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate devine un element suplimentar, care propune și pune în aplicare politica
externă în numele Consiliului European. Președintele Consiliului European asigură reprezentarea
externă a Uniunii în chestiuni referitoare la politica sa externă și de securitate comună, fără a aduce
atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

C. Competențele Consiliului European

1. La nivel instituțional

Consiliul European oferă UE „impulsurile necesare dezvoltării acesteia” și îi definește „orientările și


prioritățile politice generale” [articolul 15 alineatul (1) din TUE]. De asemenea, acesta decide cu
majoritate calificată cu privire la formațiunile Consiliului și calendarul președințiilor rotative.

2. Chestiuni de politică externă și de securitate

Consiliul European definește principiile și orientările generale ale politicii externe și de securitate
comune (PESC) și adoptă deciziile privind strategiile comune de punere în aplicare a acesteia
(articolul 26 din TUE). Acesta decide în unanimitate dacă este cazul să recomande statelor membre
să adopte măsuri vizând definirea treptată a unei politici de apărare comune a UE, în conformitate
cu articolul 42 alineatul (2) din TUE.

În cazul în care un stat membru intenționează să se opună adoptării unei decizii din rațiuni vitale de
politică națională, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată1, poate solicita Consiliului European să
se pronunțe cu privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii
[articolul 31 alineatul (2) din TUE]. Aceeași procedură poate fi aplicată dacă statele membre decid să
stabilească o cooperare consolidată în acest domeniu (articolul 20 din TUE).

3. Guvernanța economică și cadrul financiar multianual (CFM) (1.4.3)


1
se întrunește o majoritate calificată dacă sunt îndeplinite două condiții:
55% dintre statele membre votează pentru - în practică, aceasta înseamnă 15 din 27
propunerea este sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65% din totalul populației
UE
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European a fost implicat în toate
deciziile majore adoptate de UE pentru a face față provocărilor interne și internaționale în domeniul
economic, financiar și monetar, al azilului și imigrației, al extinderii, al cooperării pentru dezvoltare și
al relațiilor internaționale. Încă de la început, deciziile sale politice și rolul său conducător au
contribuit la progresul integrării europene, ceea ce s-a dovedit esențial în momentele de criză.

Consiliul European joacă prin urmare un rol important în semestrul european. La reuniunea sa de
primăvară, emite orientări politice privind reforma macroeconomică, fiscală și structurală și politicile
de sporire a creșterii economice. La reuniunea sa din iunie, aprobă recomandări care decurg din
evaluarea programelor naționale de reformă elaborate de Comisia Europeană și discutate în cadrul
Consiliului.

Este implicat, de asemenea, în negocierea cadrului financiar multianual (CFM), în care joacă un rol
esențial în atingerea unui acord politic privind chestiunile politice cheie din Regulamentul privind
cadrul financiar multiannual CFM, precum limitele cheltuielilor, programele de cheltuieli și (resurse
de) finanțare.

4. Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală

La solicitarea unui membru al Consiliului, Consiliul European decide dacă poate fi stabilită o
cooperare consolidată într-un domeniu conex cu acesta (articolul 20 din TUE).

Tratatul de la Lisabona a introdus mai multe clauze-pasarelă noi care permit Consiliului European să
schimbe formula de luare a deciziilor în cadrul Consiliului de la unanimitate la o majoritate de voturi.

Realizări

Consiliul European a fost eficace în adoptarea orientărilor generale de acțiune a UE.

În acest sens amintim că la 27 iunie 2014, Consiliul European a stabilit cinci domenii prioritare care
să constituie un punct de orientare în activitatea UE în următorii cinci ani. Cele cinci domenii sunt (1)
locuri de muncă, creștere economică și competitivitate; (2) autonomizarea și protejarea cetățenilor;
(3) politicile privind energia și clima; (4) libertate, securitate și justiție și (5) UE ca actor mondial
puternic. Aceste priorități figurează într-un document intitulat „Agenda strategică pentru Uniune
într-o lume în schimbare”. El este folosit pentru a planifica activitatea Consiliului European și stă la
baza programelor de lucru ale altor instituții ale UE.

Consiliul European a contribuit, de asemenea, la depășirea impasului produs în procesul de luare a


deciziilor la nivelul UE. Cu toate acestea, componența sa interguvernamentală și procedurile de luare
a deciziilor pot reduce dezvoltarea federală a integrării europene în general. Schimbările cu caracter
instituțional introduse de Tratatul de la Lisabona nu au fost, încă, evaluate. Merită menționat faptul
că președintele Consiliului European prezintă în mod regulat rapoarte Parlamentului European.

Jurisprudență
În cauza T-257/16,

în calitate de reclamant - un resortisant pakistanez - NM, cu domiciliul în Insula Lesbos


(Grecia), reprezentat de B. Burns, solicitor, de P. O’Shea și de I. Whelan, barristers,

împotriva

Consiliului European, reprezentat de K. Pleśniak, de Á. de Elera-San Miguel Hurtado și de


S. Boelaert, în calitate de agenți, - în calitate de pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea
unui pretins acord care ar fi fost încheiat între Consiliul European și Republica Turcia
la 18 martie 2016 și intitulat „Declarația UE-Turcia, 18 martie 2016”,

Reclamantul – resortisant pakistanez- arată că a fugit din Republica Islamică Pakistan de teama unor
persecuții și a unor atingeri grave aduse persoanei sale. Astfel, acesta se temea să fie victima unor
persecuții săvârșite de talibani în Pakistan

Conform propriilor afirmații, reclamantul a intrat în Grecia în jurul datei de 10 martie 2016 cu
intenția de a se alătura membrilor familiei sale, și anume părinții săi și doi dintre frații săi, care
locuiesc în Republica Federală Germania, și de a obține în acest stat membru reîntregirea familiei.

Reclamantul arată că a acceptat cu o oarecare reținere luarea amprentelor sale digitale la Moria
(Grecia), care era necesară în cadrul introducerii cererii sale de azil în Grecia. Această cerere a fost
respinsă de autoritățile elene, în special, în opinia sa, întrucât le explicase intenția sa de a-și continua
călătoria către Germania. În sfârșit, formularea de către reclamant a cererii sale de azil în Grecia ar fi
urmărit doar să evite returnarea acestuia în Turcia, dacă era cazul, cu riscul de a fi plasat în custodie
publică sau de a fi expulzat în Pakistan.

https://www.consilium.europa.eu/media/33275/qc0418220ron.pdf

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/23/consiliul-european

https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-
fd71826e6da6.0001.02/DOC_1&format=PDF