FINE LIVING & LEISURE

Ghid complet pentru a alege coniacul potrivit

Chiar dacă Napoleon era pasionat de gustul rafinat al coniacului, doar 3% din

această băutură franțuzească este consumată local, restul merge spre export.
Coniacul este considerat cel mai bun brandy din lume și unul dintre cele mai
populare brandy-uri franțuzești, pe lângă Armagnac. Este realizat în urma unui
proces de dublă distilare, iar calitatea sa nu este dată de vechime, ci de aromă și
textură.

 Ce este coniacul?
 Care este diferența dintre coniac și brandy?
 Istoria coniacului
 Cum se produce coniacul?
 Ce tipuri de coniac există?
 Cum alegi coniacul?
 Cum se consumă coniacul?

Iată câteva detalii despre coniac și despre cultura creată în jurul său:

Ce este coniacul?

Coniacul este o varietate de brandy, numită după orașul Cognac din Franța. Este
produsă în regiunea vitivinicolă care înconjoară orașul de la care și-a luat numele,
în provinciile franceze Charente și Charente-Maritime. Pentru ca un brandy distilat
să poarte denumirea de Coniac, metodele de producere a acestuia trebuie să
îndeplinească anumite cerințe. În special, acesta trebuie să fie fabricat din struguri
specifici. Trebuie să fie distilat de două ori în vase de cupru și maturat în butoaie
de stejar francez din Limousin sau Tronçais. Coniacul se maturează în același mod
ca și whisky-urile și vinul, iar cele mai multe coniacuri au o vârstă considerabil
mai mare decât cerința legală minimă.

Care este diferența dintre coniac și brandy?

Prima diferență constă în proveniența fructelor, care-i conferă coniacului o calitate

premium, în raport cu brandy-ul, care nu este restricționat de soiul materiei prime
din care este realizat. Ba chiar brandy-ul poate fi făcut și din mere, pere și alte
fructe. Coniacul se face numai din trei soiuri de struguri, după reguli stricte.

Acest lucru se reflectă și în prețul celor două produse, cel al coniacului fiind mai
mare. Însă prețul brandy-ului este dat de vechimea sa, în timp ce pentru coniac se
ia în considerare modul special în care este realizat.

Proveniența fructelor fermentate și modul de depozitare limitează producția

coniacului în Franța, în timp ce brandy-ul poate fi făcut oriunde în lume.

Istoria coniacului

În secolul al XVI-lea, comercianții danezi au venit în Franța pentru a cumpăra sare,

lemn și vin. Pe drum, și-au dat seama că vinul trebuie conservat atent și, după o
singură distilare, au realizat că un dublu proces ar putea da o aromă și-un
rafinament aparte băuturii. Iată cum a luat naștere brandy-ul, al cărui nume își are
originea în cuvântul danez „brandewijn”, care înseamnă „vin ars”.
Brandy-ul se realizează în toată lumea, însă doar cel produs în regiunea Cognac,
sub directive stricte, poate purta acest nume. Iar dacă rezultatul nu trece testele
BNIC – Bureau National Interprofessionel du Cognac, nu are dreptul de a-și asuma
denumirea.

În 1678, coniacul este menționat într-o gazetă londoneză, iar de acolo începe
expansiunea sa mondială. În 1742, exportul coniacului ia amploare, iar în 1817,
clasificările VOP (Very Old Pale) și VSOP (Very Superior Old Pale) încep a fi
folosite pentru a evalua calitatea și tipul licorii.

Printre pasionații de coniac s-au numărat Napoleon, Winston Churchill, ba chiar și

Kim Jong II.

Cum se produce coniacul?

Procesul este unul dintre cele mai riguroase, însă rezultatul obținut justifică pe
deplin păstrarea acestor reguli stricte, întrucât coniacul este una dintre cele mai
rafinate băuturi.
a. Presarea strugurilor

Pentru realizarea coniacului se folosește un singur soi sau o combinație de trei

soiuri – Ugni Blanc, Folle Blanche și Colombard –, struguri albi cu o aciditate
crescută, dar cu un nivel scăzut de alcool, ceea ce îi face nepotriviți pentru vinul de
masă, dar excelenți pentru brandy.

Există șase zone autorizate pentru a produce coniac în Franța – Grande

Champagne, Petit Champagne, Borderies, Fins Bois, Bons Bois și Bois Ordinaires.
b. Distilarea

În procesul de fermentare a strugurilor, culeși doar în octombrie, este interzisă

adăugarea zahărului, pentru că acesta ar crește nivelul de alcool. După etapa
fermentării, băutura este încălzită între 8 și 10 ore până când alcoolul se evaporă și
se separă de lichid. Lichidul condensat se încălzește din nou. Ceea ce rămâne se
numește „eau de vie” (apa vieții). 10 litri de vin alb se transformă într-un litru de
eau de vie.

c. Depozitarea

Eau de vie devine coniac numai după maturarea sa în butoaie de stejar. Lemnul
acestora provine de la stejari de 100 de ani din pădurile Limousin sau Tronçais.

d. Maturarea

Timpul minim de maturare a unui coniac este de doi ani. Cei doi ani reprezintă
vechimea celei mai tinere eau de vie folosită în amestec. Cele mai rafinate
sortimente de coniac depășesc 10 ani, însă nu vechimea, ci aroma și textura
încununează gustul desăvârșit.
e. Îmbutelierea

Pentru realizarea coniacului, mai multe tipuri de eau de vie, în diferite faze de
maturare și din diferite zone, sunt combinate. Acest proces este realizat de un
maestru al pivnițelor experimentat, care decide personalitatea coniacului. El judecă
și decide calitatea licorii, după gust și miros.

În urma unui decret emis în 1936, în Franța, volumul minim de alcool pe care
trebuie să-l aibă un coniac pentru a putea fi vândut este de 40%.

În timp ce toate tipurile de coniac sunt brandy-uri, reciproca nu este valabilă: nu

toate brandy-urile pot fi numite coniac. În afara regulilor foarte stricte de
producție, coniacul este supus și unor clasificări riguroase. Fiecare sticlă este
inscripționată cu o clasificare a vârstei licorii. Cele standard sunt VS, VSOP și
XO, dar există și alte denumiri intermediare, mai puțin folosite.
Coniacul se obține din amestecul mai multor tipuri de eau de vie, însă cea care
dă clasificarea este cea mai tânără din amestec. Iată o clasificare după vechime:

a. VS

VS este acronimul pentru Very Special, produs căruia i s-au atribuit trei steluțe,
evaluare ce exprimă faptul că băutura a fost maturată în butoaie de stejar pentru cel
puțin doi ani.

b.VSOP

VSOP vine de la Very Superior Old Pale, cunoscut și ca Very Special Old Pale.
Clasificarea înseamnă că cea mai tânără eau de vie introdusă în amestec are cel
puțin patru ani, în timp ce restul licorii poate avea elemente lichide mult mai
vârstnice de atât.

Denumirea datează din 1817, de la Curtea Regală Engleză, și a fost folosită pentru
a exprima faptul că acest tip de coniac nu are o culoare închisă de zahăr sau
caramel, metodă des folosită în acele timpuri pentru a schimba nuanța băuturii.

VSOP este coniacul cel mai răspândit, numit simplu, „coniac”.

c. XO

XO înseamnă Extra Old și se referă la eau de vie maturată pentru cel puțin șase ani,
deși există sortimente XO ce numără chiar și 20 de ani vechime. Există o dezbatere
în domeniu pentru a ridica intervalul la 10 ani. Decizia a fost amânată din 2016
pentru 2018.

O altă denumire pentru coniacul XO este „Napoleon” sau „Old Reserve”.

Cum alegi coniacul?

Coniacul este o băutură rafinată, menită să dea valoare calității. Așa că se asociază
nu doar cu o ocazie sau o stare de spirit aparte, dar și cu un preț pe măsură. Dacă
vrei să alegi un coniac potrivit personalității și gustului tău, ține cont de:

– Brand – cei patru grei ai industriei coniacului sunt Remy Martin, Martell,
Hennessy și Courvoisier, însă ia în calcul că aceștia investesc masiv în promovare
și marketing, fapt ce se reflectă și în prețul produselor; dacă ești novice în arta
savurării coniacului, nu trebuie să plătești sume colosale, ci poți încerca branduri
mai puțin opulente, dar de foarte bună calitate, precum Frapin, Hine, Delamain sau
Tesseron;

– Regiune – alege un coniac dintr-o zonă recunoscută și asociată acestei

îndeletniciri, precum „Grande Champagne”, cea mai apreciată din regiunea
Cognac; aceasta nu are nimic de-a face cu șampania, coniacul produs aici este
distinct și distins;
– Clasificare – cunoscând deja diferențele dintre VS, VSOP și XO, poți alege și
după vârsta celei mai tinere eau de vie introduse în licoare; aromele sunt diferite,
dar calitatea nu ține cont de vechimea coniacului.

Cum se consumă coniacul?

Există trei tipuri de pahare de coniac – paharul-lalea, paharul-balon și paharul

care se clatină.

Paharul-lalea oferă spațiul necesar dezvoltării aromei coniacului, în timp ce pereții

săi înguști asigură faptul că întregul buchet este concentrat pentru a fi mirosit și
savurat de către cunoscători. Piciorul său lung îl face să semene cu un pahar de vin,
însă se diferențiază de acesta prin aspectul de pâlnie. Este preferatul cunoscătorilor.

Paharul-balon este mai scund și mai robust, fiind preferat de publicul larg. Paharul
care se clatină este o invenție în tendințe, fără picior, având ca inspirație paharul-
balon.

În ceea ce privește locul unde se bea, dacă te afli într-un bar sau la o petrecere, cea
mai bună alegere este un coniac VS sau VSOP, introdus într-un cocktail sau cu
gheață. Coniacul XO este asociat cu ocazii solitare, în care accentul poate fi pus pe
rafinamentul licorii și nu pe context.
Majoritatea cunoscătorilor preferă băutura aceasta la temperatura camerei, însă
mai nou se găsesc sortimente de coniac realizate special pentru a fi servite reci și
există chiar o polemică privind această temă.

Coniacul se savurează prima dată cu ochii, pentru a-i analiza culoarea; aceasta
poate varia de la bej la caramel, la nuanțe închise de roșcat, însă vechimea nu se
asociază cu nuanța. Ridică paharul la nivelul bărbiei pentru a-i cuprinde mirosul;
aromele fructate și florale indică un coniac tânăr. În cele din urmă, gustă puțin
pentru ca textura să inunde bolta palatină și să-i inducă savoarea. Atenție, coniacul
se soarbe și se savurează încet.

Iată povestea acestei băuturi rafinate, sofisticată prin gust și istorie, o licoare a răbdării, înțeleasă
și apreciată de cunoscători, dar îndrăgită de toți cei care au gustat-o.