Sunteți pe pagina 1din 2

Colegiul Naţional Spiru Haret cu clase V – XII

Bucureşti, Str. Italiană, nr. 17, Sector 2


Tel/Fax: 004-01-3.13.64.62; Tel: 004-01-3.14.60.97
e-mail: haretiana@hotmail.com

ISTORIE
Model subiect pentru transfer
clasa a IX-a

Se acordă 10 de puncte din oficiu. Timpul de lucru este de 90 de minute.

Subiectul I (70 puncte)

Citiţi cu atenţie textele de mai jos:


A. „În prima zi a lunii august, Filip cel Frumos, regele Franţei, a chemat la Paris numeroşi
nobili şi episcopi şi, mai ales, a invitat mulţi burghezi [la întrunirea Adunării Stărilor
Generale] din fiecare oraş al regatului (...). Enguerrand de Marigny, vorbind în numele
regelui, le-a explicat celor adunaţi aici de ce i-a chemat regele. Şi le-a vorbit de războiul cu
Flandra, despre cheltuielile implicate de acesta (...). Apoi le-a spus că regele vrea să ştie dacă
îl vor ajuta sau nu ...”. (despre întrunirea Adunării Stărilor Generale, 1314)

B. „Ludovic al IX-lea a fost un suveran al Franţei pios şi preocupat de soarta celor umili, iar
în acelaşi timp şi un suveran autoritar, conştient de prerogativele coroanei (...). El s-a gândit
mai puţin la extinderea domeniului său şi mai mult la consolidarea a ceea ce dobândiseră
străbunii săi. El veghe ca fiecare parte să poată face apel la tribunalul regelui, în caz de litigiu
cu justiţia seniorială şi chiar îi plăcea lui însuşi să împartă dreptatea. În acelaşi timp însă, a
întărit mecanismele administraţiei centrale. Sub domnia acestuia, fosta sa curte a suferit
transformări şi au apărut astfel un Parlament şi o Curte de conturi care se ocupa de controlul
finanţelor regale”. (Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei)

Pornind de la texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:


1. Precizaţi câte o instituţie politică la care se referă sursa A, respectiv sursa B. 6 puncte
2. Precizaţi statul la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 4 puncte
3. Menţionaţi, din sursa B, două informaţii aflate în relaţie de cauzalitate. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa B, două informaţii referitoare la acţiunile regelui în vederea
centralizării statului. 10 puncte
5. Prezentaţi o acţiune prin care s-a constituit un stat medieval din spaţiul românesc.
10 puncte
6. Menţionaţi o asemănare şi o deosebire între Imperiul Carolingian şi Imperiul Romano-
German. 10 puncte
7. Prezentaţi, în aproximativ o pagină, formarea unui stat din spaţiul medieval românesc,
având în vedere: un factor care a influenţat formarea, o acţiune politico-militară, o
personalitate, o instituţie a statului. (Se punctează utilizarea limbajului istoric, respectarea
succesiunii cronologice şi logice şi încadrarea în limita de spaţiu precizată).
24 puncte
Subiectul I (20 puncte)
Realizaţi corespondenţa dintre informaţiile din coloana A cu cele din coloana B:

A B
1. 962 a. Bula de Aur emisă de Carol IV de Luxemburg
2. 987 b. încoronarea regelui Hugo Capet
3. 1330 c. lupta de la Posada
4. 1356 d. încoronarea lui Otto I ca împărat
5. 1453 e. încheierea Războiului de 100 de ani

Examen pentru transfer 2016


Istorie
clasa a IX-a
Barem de evaluare şi de notare

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a


punctajului total obţinut pentru lucrare. Timpul de lucru este de 90 de minute.

SUBIECTUL (70 puncte)

1. câte 3 puncte pentru precizarea câte unei instituţii politice la care se referă sursa A,
respectiv sursa B. (3px2=6)
2. 4 puncte pentru precizarea statul la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B.
3. 6 puncte pentru scrierea oricărei relaţii cauză-efect stabilită între două informaţii selectate
din sursă, precizând rolul fiecăreia dintre acestea (cauză, respectiv efect).
4. câte 5 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a două informaţii referitoare la
acţiunile regelui în vederea centralizării statului. (5px2=10 p)
5. 3 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni prin care s-a constituit un stat medieval din
spaţiul românesc.
7 puncte pentru prezentarea acţiunii istorice menţionate.
6. câte 5 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări şi deosebiri între Imperiul
Carolingian şi Imperiul Romano-German. (5px2=10p)
7. 5 puncte pentru menţionarea oricărui factor care a influenţat formarea unui stat din spaţiul
medieval românesc.
5 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni politico-militară care a contribuit la formarea
unui stat din spaţiul medieval românesc
5 puncte pentru menţionarea oricărei personalităţi care a contribuit la formarea unui stat
din spaţiul medieval românesc.
5 puncte pentru menţionarea oricărei instituţii a statului medieval.
4 puncte pentru utilizarea limbajului istoric, respectarea succesiunii cronologice şi logice
şi încadrarea în limita de spaţiu precizată.

Subiectul II (20 de puncte)

câte 5 puncte pentru selectarea corectă a perechilor: 1-d, 2-b, 3-c, 4-a, 5-e.

S-ar putea să vă placă și