Jacques Salome spune ca „Nu toate familiile pot fi un mediu toxic, dar multe dintre ele pot deveni

astfel… fara sa
vrea si fara sa stie acest lucru.”

Exista situatii cand opozitia dintre adolescent si parinti atinge cote foarte mari, adolescentul manifestand opozitie fata
de toti adultii cu care interactioneaza, fata de intreaga societate. Interactiunile sale devin rigide iar adolescentul se
precipita in conduite din ce in ce mai patologice sau reprobabile din punct de vedere social.
Asa cum am mentionat in articolul anterior dedicat relatiei dintre adolescent si parintii sai, conflictul parinte-
adolescent este un rezultat al procesului firesc al adolescentei, al maturizarii si o dovada a dificultatilor parintilor si
adolescentului, deopotriva.
Acesta nu este articol care sa contina diverse ”tips & tricks” sau un mare numar de ”cum sa …” asa cum deja ai citit
pe alte site-uri, ci este un material care te indeamna sa privesti cu seriozitate si cu atentie la cauzele psihologice ale
degradarii relatiei dintre tine si adolescentul tau.
Consider ca ”tips & tricks” despre cresterea si educarea copilului/adolescentului pot fi aplicate atunci cand situatia nu
a devenit ”exploziva”. Am remarcat ca parintii foarte ocupati adora aceste ”tips & tricks”, dar o scurtatura este doar o
scurtatura. S-ar putea sa iti pacalesti adolescentul, o scurta perioada de timp, dar la ce bun? Mai ales ca te pacalesti
si pe tine, in acelasi timp, evitand sa te uiti cu atentie la relatia dintre tine si adolescentul tau.

Daca esti un parinte care are nevoie numai de ”tips & tricks” pentru cresterea si educarea copiilor, acest articol nu
este pentru tine. De asemenea, daca esti o mamica din categoria mamicilor care ”le stiu pe toate”, acest articol nu
este nici pentru tine.
Daca esti un parinte care vrea sa se ocupe cu adevarat de relatia cu copilul/adolescentul sau, atunci te invit, cu drag,
sa citesti mai departe.
Daca ati ajuns intr-un moment ”exploziv” asta inseamna ca fiica/fiul tau ”apasa butoane” care iti creeaza mari
disconforturi ce ascund, de multe ori, adevaruri despre tine (la care sigur nu aveai cum sa te gandesti, din diverse
motive).
Si mai inseamna ca tu, in calitate de parinte si de prim educator al copilului tau, ai o reala nevoie sa intelegi cauzele
mai profunde ale degradarii relatiei voastre si a atmosferei din familia ta.
Adolescentul tau nu face decat sa iti arate o ”oglinda” de care, poate, este bine sa tii seama. Mai ales atunci cand nu
te mai poti controla si apelezi la jigniri, ridici vocea si iti pierzi controlul in fata acestuia, in mod nejustificat.

Referitor la degradarea relatiei dintre adolescenti si parinti, o serie de psihologi importanti au ajus la urmatoarele
concluzii:
 Prosen si colaboratorii coreleaza criza mediului de viata al parintilor cu criza adolescentei
 Shapiro considera ca slabiciunile in procesul de autonomizare a adolescentului evidentiaza slabiciuni ale
Eului parintilor
 Braconnier si Marcelli afirma ca aceasta criza parentala se dezvolta in oglinda cu aceea a adolescentului
 Ladame mentioneaza importanta proiectiilor parentale ca factor perturbator in adolescenta
Atunci cand este vorba despre grave tulburari de personalitate, tulburarile adolescentului trebuie puse pe seama
interactiunilor patologice din cadrul grupului familial, care dau cont de abuzurile emotionale care se pun in scena in
familie.
Aceasta situatie se observa la adolescentii asa-numiti ”limita” sau la cei care sufera de tulburari de personalitate
narcisice, proveniti din familii fragile, care nu pot suporta eforturile de separare-individuatie ale adolescentului.
Te invit sa recitesti si aceste articole: Controlul comportamentului incepe cu parintii si In familie: iubire neconditionata
si responsabilitate,  ambele apartinandu-i psihologului Tony Humphreys.

Dupa Shapiro, esecul de dezvoltare a unei relative autonomii a Eului adolescentului poate fi pus pe seama unei
slabiciuni a Eului parintilor, acestia insisi prezentand o ’’identitate difuza” – parintii reactioneaza la orice tentativa de
independenta a adolescentului considerandu-l pe acesta din urma ca fiind dependent, incapabil, incompetent, fara
discernamant; adolescentul se simte controlat de catre parinti, invadat.
In astfel de conditii, adolescentului ii sunt diminuate – as putea sa spun ”cu succes” –  increderea in sine, stima de
sine, respectul de sine.
Rolul periculos al proiectiilor parentale asupra adolescentului este recunoscut de catre marea majoritate a
psihologilor, psihoterapeutilor, psihanalistilor, mai ales atunci cand proiectia devine modul relational privilegiat in
familie.
Criza varstei mijlocii a parintilor („midlife crisis”) sau „criza maturitatii” (45-55 de ani) survine simultan crizei
adolescentei provocand perturbari familiale profunde, chiar zdruncinari ale celulei familiale: acestea sunt normale
atunci cand este vorba doar despre „desprinderea” adolescentului din „intregul familial”; dar, pe acest fond, se poate
ajunge chiar si la o afectare a cuplului parental.   
Parintii de adolescent nu trec intotdeauna cu usurinta peste criza varstei mijlocii, in aceasta etapa acestia:
 constientizeaza faptul ca timpul este limitat,
 percepep brusc efemeritatea timpului
 isi reevalueaza ambitiile si prioritatile personale si profesionale,
 viata se reorganizeeaza mai mult in functie de timpul care a mai ramas decat in functie de cel care a trecut,
 sunt la o varsta a bilantului, o varsta la care gandirea si reflectia devin mijloacele prevalente de control.
De asemenea, un element de netrecut cu vederea este angoasa timpului care trece si care atrage dupa sine
angoasa provocata de teama unei scaderi a sexualitatii, interesul mai mic trezit de partenerul sexual care
imbatraneste si el.
 Pe langa toate acestea, parintii se confrunta brusc cu o intreaga serie de sarcini noi:
 trebuie sa treaca treptat de la o relatie de tipul parinte-copil la o relatie adult-adult,
 tatal/mama va trebui sa renunte la proiectarea unei parti a propriilor dorinte infantile asupra copilului, sa
renunte de asemenea la satisfactia pe care le-o ofera „omnipotenta parentala”
 parintii se confrunta dintr-o data cu explozia pulsionala a adolescentului,

 explozia pulsiunilor si mecanismele de aparare ale adolescentului, ii pot aminti adultului propria
adolescenta  si sa determine la acesta o crestere a angoasei si o intarire a propriilor aparari, in cazul in care
acesta nu poate tolera rememorarea la care este inevitabil supus.
Familia este organizata de multa vreme in jurul unor convingeri limitative, „credinte fundamentale” sau „supozitii
fundamentale”, facand din aceasta un grup unit si defensiv.

Daca familia ta functioneaza dupa acest model, adolescentul devine o amenintare a echilibrului familiei si a
atmosferei din casa, prin:
 dorintele sale legate de o viata autonoma,
 repunerea in discutie a sistemelor de idealuri parentale,
 alegerile noilor obiecte de interes
Desi sunt normale, aceste miscari ale adolescentului sunt percepute de familie ca un pericol, fiecare membru
reactionand prin recurgerea la mecanismele de aparare arhaice amintite mai sus, consecintele fiind estomparea
limitelor inter-individuale, facand ca individualitatea si identitatea fiecaruia sa devina confuze.
Ladame preciza: „ceea ce am putut observa in mod repetat in familiile adolescentilor cu tulburari este extrema
importanta a identificarii proiective si utilizarea acesteia de catre parintii acestor adolescenti. Cu cat acest mecanism
ramane preponderent in functiune, iar nevoile defensive ale parintilor sunt in mod deosebit intense, cu atat
posibilitatile unei autentice separari-individuatii ale adolescentului sunt blocate mai puternic”.
Aceste identificari proiective fac ca limitele adolescentului sa devina confuze si se asociaza cu alte mecanisme de
aparare: clivaj (cu riscul unei patologii limita dominata de mecanismul bun-rau), idealizare (cu riscul unei patologii
narcisice dominate de un Sine grandoman, cf. Marcelli).
Din nefericire, conduitele patologice ale unuia dintre parinti sau ale ambilor – mai ales apararile prin identificare
proiectiva – ingreuneaza sau chiar blocheaza posibilitatile de evolutie sanatoasa si de maturizare ale adolescentului;
acesta reactioneaza prin conduite deviante (toxicomanie, tulburari obsesiv-compulsive, tentative suicidare, episoade
delirante, anorexie mentala, bulimie etc.) care reprezinta atat tentative de compromis intre nevoia sa de autonomie si
importanta pastrarii unitatii familiei.
Cu riscul de a repeta: comportamentul mai putin firesc al copilului/adolescentului, este, de cele mai multe ori, doar un
simptom de familie. Majoritatea parintilor vor sa controleze comportamentul deranjant al copiilor/adolescentilor, adica
aleg partea imposibila a acestei situatii. Comportamentul nu se poate controla, insa adolescentul poate si trebuie
ajutat sa inteleaga ce anume din comportamentul sau duce la degradarea relatiei dintre el si parintii sai.

Frica, rusinea si vinovatia pe care i le induci adolescentului tau nu au cum sa duca la controlul comportamentului, nu
au cum sa il ajute sa se maturizeze intr-un mod sanatos si sa faca din el un viitor adult matur emotional si
responsabil, nu transmit valori si nu il vor determina sa se transforme din interior. Poate va face mici schimbari la
exterior, dar e bine sa ai in vedere ca in interiorul sau toate aceste tensiuni vor mocni, ducand la acumularea de
resentimente care se vor descatusa, la un moment dat, sub diverse comportamente reprobabile, si in timp, pot duce
la boli – pentru ca sentimentele ingropate de vii nu mor niciodata. Lucurul asta este valabil si pentru copii, si pentru
adolescenti, si pentru persoane mature.
Si ce vei face cand te vei confrunta cu probleme si mai grave in relatia cu adolescentul tau? Vei spune, probabil, ca
majoritatea parintilor: ”nu stiu cum s-a ajuns aici, doar am facut totul pentru acest copil, si asta e rasplata pentru ce
am facut pentru el”. Si te intreb: chiar asa? Sigur ca nu stii cum s-a ajuns aici, dar simptomele au existat cu mult timp
inainte ca tu sa le consideri o problema reala, astfel incat au trecut neobservate. Relatia ta cu adolescentul tau nu s-a
degradat dintr-o data, peste noapte…

Pe fondul acesta al interactiunilor degradate cu parintii sai, adolescentul poate alege una dintre urmatoarele doua
situatii: sa compenseze sau sa exceleze intr-un domeniu – de regula, al scolii. Sa se refugieze in studiu pentru a se
proteja de parinti, cu riscul ca acestia sa nu remarce nevoia acestui adolescent de a se refugia, ci sa o interpreteze
gresit, in sens propriu narcisic. Urmarea? Cand adolescentului nu ii mai pasa de scoala, aceiasi parinti sunt
nedumeriti de ce se intampla astfel.
Mai trist mi se pare ca, desi sunt situatii cand unul dintre parinti stie cu siguranta unde se afla problema si ce o
intretine, totusi este incapabil sa intervina, avand propriul sau ritm interior, propriul context sufletesc si propriile sale
temeri referitoare la consecintele interventiei sale.
Nu degeaba Osho afirma ca ‘’intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc’’ Sunt in asentimentul sau …
de cele mai multe ori, nu vad iubire in relatiile dintre adolescenti si parintii lor. Nu vad aceasta iubire in viata de zi cu
zi, nu vad aceasta iubire pusa in practica … aproape  nicaieri. In schimb, abunda pe FaceBook tot felul de mesaje de
iubire divina, la care aparent adera foarte multi, abunda acest delir mistic iar oamenii se lasa cu usurinta dusi de nas
si au impresia ca iubesc. Si da, poate ei iubesc, dar iubesc narcisic, iubesc patologic, iubesc raniti fiind si ranesc la
randul lor. Trist, dar adevarat…
Iubirea este actiune, este concreta, nu doar vorbe frumoase, nu jigniri, nu aparari, ci responsabilitate si
responsabilizare, asumare si chiar pretentii realiste de la copilul tau. Si nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Si,
pana la urma, trebuie sa te responsabilizezi intr-un mod cat mai sanatos, indiferent ca este vorba despre a-ti iubi
parintii, copilul, sotul/sotia, iubita/iubitul.

Este absolut firesc sa iti doresti tot ce este mai bun pentru copilul tau, sa fie fericit, sa aiba tot ce isi doreste, dar
atunci cand tu faci totul pentru copilul tau, in locul sau … ai incetat sa iti iubesti copilul. Mai ales atunci cand i-ai
permis sa evite responsabilitatea, cand nu i-ai creat un cadru rezonabil in care sa stie care sunt granitele si regulile si
nu i-ai oferit ocazia sa cunoasca ce consecinte are nerespectarea acestora.  Atunci cand, la polul opus, ii stabilesti,
dintr-o data, granite rigide si reguli pe care nu le poate negocia.
Sau atunci cand i-ai aratat din plin cat de bine te pricepi sa scapi controlul si sa intri in razboi cu el. Sau atunci cand
chiar tu este cea/cel care declanseaza conflictele in casa si cand orice moment linistit devine purtator de potential
abuziv. Atunci cand ii ceri sa faca ceea ce tu insati/insuti, in calitate de parinte, nu esti in stare sa faci: si anume sa te
schimbi. Si asta presupune inclusiv sa nu ii ceri adolescentului sau sa renunte la Facebook sau la i-phone, atata
vreme cat tu ca parinte esti dependent de acestea.
Este frustrant sa fii parinte intr-o astfel de situatie, dar … probabil deja ai remarcat: scuzele tale nu au valoare in ochii
adolescentului tau, iar el iti va arata asta clipa de clipa, va apela la mecanisme de aparare prin care iti arata, de fapt,
de ce si unde nu te descurci ca parinte.
Orice parinte isi doreste o relatie armonioasa cu copilul sau, iar ideal este ca in relatia dintre parinti si copii, fiecare sa
simta cum creste. Ca parinte, poti sa inveti si este absolut necesar sa iti pastrezi fermitatea – ceea ce presupune a
fata fata situatiilor conflictuale, fara tipete, fara jigniri, cu un ton calm si sigur in acelasi timp, fara a apela la pedepse,
fara a intimida copilul/adolescentul si fara a abuza de pozitia de parinte.
Este absolut necesar sa incerci sa iti intelegi copilul/adolescentul, poti sa inveti sa ii asculti dorintele si fricile, dar mai
ales este important sa inveti cum sa il ajuti sa isi depaseasca fricile.
Poti, de asemenea, sa ii dai voie sa devina regizorul propriei sale vieti, sa devina un adult responsabil, autonom.
Te invit, cu blandete, sa treci peste ”rusinea” de a-ti recunoaste limitele de a nu reusi sa gestionezi relatia cu
adolescentul tau si sa apelezi la ajutor specializat din partea psihologului, pentru a trece cu bine peste aceasta etapa
delicata din viata voastra si pentru ca familia ta sa nu fie acel mediu toxic la care se refera Jacques Salome la
inceputul articolului meu.
Pe parcursul consultatiilor pe care le am cu parintii si cu copiii/adolescentii, ies la suprafata exact realitatile mai putin
comode ale partintilor … copii, indiferent de varsta pe care o au, nu fac decat sa arate, prin comportamentul lor
”problematic”, realitatile familiilor din care provin. Realitati uneori trecute cu vederea, uneori dureroase, alteori
frumoase si usor de suportat pentru membrii familiei, uneori imposibil de gestionat de catre parinti, dar si de catre
copii. Exista, insa, intotdeauna, partea pozitiva a oricarui comportament problematic, partea care ne arata, nu
neaparat intr-o lumina foarte puternica, ca acolo, totusi, exista foarte multe resurse ce pot fi folosite pentru depasirea
situatiilor ”problematice”.
In curand, voi relua ATELIERUL PARINTILOR FASCINANTI, ale carui detalii vor fi anuntate pe site si la care – daca
esti parinte de prescolar si scolar mic, te astept cu mult drag!
Pana atunci, daca te confrunti cu probleme de ordin emotional care simti ca te coplesesc, daca relatia cu copilul tau
nu se afla pe un fagas bun, nu ezita sa ma contactezi pentru consultatii.