UNIVERSITATEA DE STUDII AGRONOMICE

ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Învățământ la distanță

Temă de casă la disciplina : Pedologie

Titlul temei: Acizii nucleici

Conf. dr. Liliana Bădulescu Student Popescu Vad Antonis

Anul I, semestrul I, 2020/2021
 Acizii nucleici sunt cei mai lungi polimeri din lume și mai sunt cunoscuți cu
următoarele denumiri: ADN (acid deoxiribonucleic) și ARN (acid ribonucleic). Acestea sunt
macromolecule neramificate alcătuite din lanțuri de nucleotide legate covalent.

Nucleotida este unitatea chimică structurală de bază a acizilor nucleici, iar după
natura pentozei din compoziția sa este determinat tipul de acid nucleic:

a) Acidul deoxiribonucleic (ADN), ce conține deoxiriboză

b) Acidul ribonucleic (ARN), ce conține riboză

Așadar nucleotida este alcătuită din 3 elemente : o bază azotată, o pentoză și radicalul
acidului ortofosforic; legate covalent exact în aceasta ordine.

Bazele azotate sunt de două tipuri:

1. Pirimidinice (adenina și guanina) care intră atât în structura ADN-ului cât și a ARN-
ului
2. Purinice (citozina, timina, uracil), iar in structura ADN-ului intră doar citozina și
timina,iar în ARN sunt prezente citozina și uracilul

Nucleotida este un ester fosforic al nucleozidelor, formate la rândul lor dintr-o

pentoză și o bază azotată care dau mai departe denumirea nucleozidului. Astfel în cazul
adenozinei, nucleozidul rezultat din condensarea adeninei cu riboza, se formează :
adenozin 5- momofosfat (AMP), adenozin 5- difosfat (ADP), adenozin 5- trifosfat

STRUCTURA , ROLUL ȘI PROPRIETĂȚILE ADN

ADN-ul este o structură macromoleculară bicatenară formată din două catene

polinucleotidice care se răsucesc helicoidal în jurul unui ax comun.

Structura primară monocatenară a ADN este rezultatul esterificării și al ordonării liniare a

nucleotidelor în catena moleculei de acid nucleic, aceasta fiind modalitatea prin care
informația ereditară este codificată biochimic. Bazele azotate constituente ale nucleotidelor se
unesc printr-o legătură fosfodiesterică între radicalul fosforic care esterifică gruparea OH din
poziția 5 a deoxiribozei din molecula unui nucleotid și gruparea OH din poziția 3 a
deoxiribozei aparținând nucleotidului adiacent. Se realizează astfel o structură simetrică, în
care nucleotidul terminal are gruparea hidroxil de la carbonul 3 și gruparea hidroxil de la
carbonul 5 fosforilată.
 S-a demostrat că într-o moleculă ADN, indiferent de specie, suma bazelor purinice
(adenină și guanină) este egală cu suma bazelor pirimidinice (tiamină și citozină), iat
rapoartele A/T și G/T sunt aproximativ egale cu 1, datorită complementarității bazelor azotate
care pot realiza perechi bicovalente , sau tricovalente cu ajutorul legăturilor de hidrogen.

Structura secundară bicatenară este dată de asambarea celor două catene

mononucleotidice sub forma unui dublu helix cu diametrul de 2 nm și spira de 3,4 nm, fiecare
spiră a dublului helix conținând 10 nucleotide

Pe baza datelor experimentale obținute prin metoda difracției cu raze X, Watson și Crick
au elaborat modelul dublu-helix al ADN- ului, care se caracterizează prin următoarele:

1. Este constituit din 2 catene polinucleotidice care se răsucesc în jurul unui ax comun,
având forma une spirale duble orientate spre dreapta
2. Catenele polinucleotidice sunt orientate antiparalel ( respectiv o catenă este orientată
pedirecția C5-C3, iar cealaltă pe direcția C3-C5) fiid stabilizate prin legăturile de
hidrogen dintre bazele azotate complementare (A-T, G-C) și prin interacțiuni van der
Waals între bazele azotate vecine dintr-un lanț polinucleotidic.
3. Bazele azotate purinice și pirimidinice sunt orientate spre interiorul spiralei, creând un
mediu hidrofob, iar radicalii fosforici și deoxiriboza sunt orientate spre exterior creând
un mediu hidrofil
4. Datorită perechilor de baze azotate fiecare din cele două catene polinucleotidice
devine replică complementară a celeilalte
5. Succesiunea nucleotidelor stochează informația genetică care se transmite generației
următoare,
6. Raportul molar A+T/C+G este un indice caracteristic fiecărei specii (în general este
supraunitar la animale și plante, iar la bacterii 0,36-2,7)
7. Se cunosc trei forme similare de ADN – A,B și Z- forma B fiind biologic activă

În cromozomii celulelor procariote și eucariote, ADN-ul este împachetat foarte compact,

macromoleculele prezentând un aspect pliat, această structură superîncolocită este mult mai
bogată în energie liberă și presupune disocierea legătrilor de hidrogen și deschiderea dublului
helix în momentul transcripției într-o mică regiune a moleculei.

LOCALIZAREA INTRACELULARĂ A ADN-ului

 La plante, proximativ 98% din totalul ADN se află localizat în nucleu (ADN nuclear),
unde se află cuplat cu proteine bazice/histone , formând cromatina. La nivelul plastidelor și
mitocodriilor se află câte o molecuă de ADN de tip procariot, dublu catenar superânfășurat,
care deține informația genetică necesară sintezei unor proteine proprii.

PROPRIETĂȚILE GENERAE ALE ADN

1. ADN-ul absoarbe puternic radiațiile din spectrul ultraviolet, datorită bazelor azotate
2. ADN-ul se denaturează la temperatura de 80-90oC , cele două catene ale sale
separându-se, vâscozitatea, masa moleculară și activitatea optică scăzând, însă
crescând absorbția din mediul UV din pricina desfacerii legăturilor duble și triple
dintre bazele azotate
3. ADN-ul poate reveni la starea, forma și propietățile inițiale dacă este supus unei răciri
lente. De asemenea se poate combina pentru scurt timp cu bucată de ARN, formând o
moleculă hibridă ADN-ARN
4. ADN-ul precipită în prezența alcolului concetrat
5. Endonucleaza biodegradează ADN-ul , actionând în interiorul catenelor
ponucleotidice formând oligodeoxiribonucleotide

FUCȚIILE BIOLOGICE ALE ADN-ului

1. ADN-UL este responsabil de conservarea și transmiterea din generație în generație a

informației genetice
2. Asigură și controlează sinteza proteinelor
3. Asigură diferențierea și reglarea celulară, precum și constanța replicării celulare
4. Repreintă baza moleculară a mutațiilor genetice naturale sau induse

STRUCTURA , CLASIFICAREA ȘI ROLUL ARN

Structura primară a ARN este reprezentată printr-o singură catenă polinucleotidică,

constituită dintr-un număr variabil de unități structurale fundamentale, numite
ribonucleotide. Fiecare ribonucleotid este constituit dintr-o pentoză-riboză, o bază azotată
pirinică(citozină sau uracil) sau pirimdinică (adenină sau guanină) si radicalului acidului
ortofosforic (PO3H2). Cele 4 ribonucleotide sunt dispuse într-o secvență specifică prin
stabilirea de legături fosfodiesterice între ele.

LOCALZARE, TIPURI DE ARN ȘI ROLUL LOR

 ARN-ul se găsește îndeosebi în nucleu, dar și în citoplasmă, plastide și mitocondrii.
Fiecare celulă include cel puțin trei tipuri de ARN:

1. ARN ribozomal- localizat în cantitatea cea mai mare în ribozomi. Este implicat în
biosinteza proteinelor citoplasmatice, mitocondriale sau plastidiale
2. ARN de transport – reprezintă 15% din totalul de ARN și este localizat în citosol,
matricea mitocondrială sau plastidiană. El leagă specific fiecare din cei
aproximativ 20 de aminoacizi care intră în structura proteinelor și îi transferă la
nivelul ribozomilor
3. ARN mesager- reprezintă 2-4% din totatlul de ARN și este mesagerul informației
din ADN-ul nuclear, mitocondrial sau plastidian. Fiecare moleculă de ARNm
determină biosinteza unei singure molecule de proteină, pe baza informației
transmise de structura de ADN, în procesul de transcripție și translație.

Bibliografie

1. Suportul de curs
2. https://anatomie.romedic.ro/adn