Sunteți pe pagina 1din 6

ARMATA IN DACIA ROMANA

Întrucât cucerirea Daciei a presupus un efort militar uriaș chiar si pentru romani ,aceștia,
vor fi preocupați de apărarea noii provinci datorită poziției sale geografice si strategice, Dacia
find poarta de legătură între Imperiu si lumea barbară.Au existat si interese politico-economice
care legau Dacia de Roma.Armata concentrată în Dacia ,aproximativ 50.000 de oameni ,au jucat
un rol important in cadrul procesului de romanizare.Organizarea militară a provinciei a cuprins
două categorii;sistemul ofensiv,reprezentat de unitățiile militare;legiuni si trupe auxiliare,si
sistemul defensiv care cuprindea diverse tipuri de fortificații edificate in zona limesurilor cat si in
interiorul provinciei.
In ceea ce priveste sistemul ofensiv,nucleul armatei în Dacia il formează legiunile,în jurul cărora
se grupează celelalte trupe.Legiunile erau alcătuite exclusiv din cetațenii romani,într-o legiune
find aproximativ 5600 de oameni.O legiune cuprinde 10 cohorte ,împartite la rândul lor în
centurii.Comandantul legiunii era un Legatus legionis,existau si comandanți de centurii numiți
centuriones,ei fiind ofițeri de carieră.Centurionii puteau avansa in grad si de asemenea se puteau
transfera de la o legiune la alta până ajungeau in poziția de comandanți ai primei centurii,după
care de obicei erau admiși în ordinul ecvestru.In Dacia,doar legiunea a XIII-a Gemina de la
Apulum a staționat fără întrerupere de la cucerirea provinciei si până la părăsirea ei.După
cucerirea Daciei in anul 106,a mai rămas aici si legiunea a IV-a Flavia Felix,care a fost
transferată ulterior în Moesia Superior.După reorganizarea provinciei din 119d.Hr în Dacia a
rămas doar legiunea a XIII-a Gemina pentru a asigura paza regiunii aurifere.Intre 167-168d.Hr.
o a doua legiune,legiunea a V-a Macedonica a fost transferată din Moesia Inferior,urmând sa se
stabilească cu garnizoana la Potaissa,Turda.Aceste doua legiuni,a XIII-a Gemina si a V-a
Macedonica rămân pe teritoriul Daciei până la retragerea aureliană când vor fi retrase împreună
în sudul Dunării,în Dacia Aureliană.
Inceputurile legiunii a-XIII-a Gemina sunt obscure,Th. Mommsen apreciază că aceasta
ar fi fost înfiinţată în anul 6, când Augustus adaugă celor 12 legiuni republicane încă 8,
numerotate de la XIII la XX.Având în vedere faptul că atât Caezar cât şi Pompei au avut în
subordine o legiune cu numărul XIII, Em. Schultz este de părere că aceasta ar fi fost înfiinţată
prin anii 16-15 a.Chr. Epitetul ​Gemina indică fuzionarea într-o singură unitate a două corpuri de
trupă, poate chiar cele două legiuni ale lui Caezar şi Pompei. Acesta este un epitet destul de des
utilizat mai ales pentru trupele auxiliare, dar şi pentru încă 3 legiuni;VII, X, XIV. ​Activitatea
legiunii a început încă din vremea lui Augustus astefel incat legiunea a XIII-a Gemina participă
împotriva răscoalelor autohtone din Illyricum.După dezastrul lui Varus este afectată Germaniei
Superior, unde se afla sub comanda supremă a lui C. Silius, comandantul armatei de sus.
Participă la rebeliunea legiunilor din Pannonia şi Germania, îndreptată împotriva noii conduceri.
După aceasta este cantonată în centrul zonei helvetice, unde va staţiona timp de 3 decenii.Sub
Claudius, legiunea este mutată de pe limes-ul germanic în Pannonia, la Poetovio (Ptuj), unde va
staţiona timp de 4 decenii. Aici va ajuta la edificarea unui adevărat centru militar, rutier şi urban.
În anul 69 „anul celor trei împăraţi” aceasta participă la războiul civil de după moartea lui Nero,
fiind înfrântă de către legiunea a-V-a Alaudae. În final se raliază politicii lui Vespasianus,
oferindu-i logistică pentru înfrângerea lui Vitellius.În 70 participă la înfrângerea unor seminţii
gallice. Are loc o nouă detaşare pe vremea lui Domiţianus, care este pusă în legătură cu luptele
împotriva sarmaţilor 92-93. După participarea la acest conflict noua locaţie este stabilită la
Vindobona (Viena). Misiunea acesteia s-a limitat strict la acţiuni edilitare.Misiunea de la
Vindobona se încheie în momentul în care Traianus decide ca această legiune să participe la
războiul împotriva Daciei, care începe în 101. astfel aceasta se deplasează de la centrul ei în zona
Dunării de Jos, unde va staţiona împreună cu alte legiuni ;I Adiutrix, XIV Gemina, XV
Apollinaris. După părerea lui N. Gostar, Cnaeus Pompeius Longinus ar fi fost cel care a condus
legiunea a-XIII-a Gemina şi a-IV-a Flavia Felix.
După încetarea ostilităţilor legiunea va construi un puternic castru la Apulum, situat pe un
promontoriu ce permitea vizualizarea Văii Mureşului. La începutul misiunii sale de apărare şi
supraveghere a teritoriilor nou ocupate, legiunea a fost ajutată de efective militare aparţinând şi
altor legiuni, dar mai ales unor importante trupe auxiliare. Oricum, legiunea de la Apulum
rămâne singura de acest fel din Dacia, într-o perioadă de 6 decenii.Pentru început rolul acestei
legiuni era de a pacifica şi a organiza proaspăt constutuita provinicie Dacia. După plănuirea
sistemului defensiv prin construirea a numeroase castre, castele şi byurguri, împăratul Traianus
începe expediţia împotriva parţilor 114-117, la care se pare că au participat şi contingenete de la
Apulum.Moartea lui Traianus, în 17 aug. 117, a provocat o puternică revoltă ce a cuprins mai
multe provincii ale Imperiului, inclusiv Dacia. În primele lunii ale domniei lui Hadrianus, aceasta
se confruntă cu invazia iazygilor şi roxolanilor, cărora lise opune legiunea plus numeroase trupe
auxiliare, sub conducerea probabilă a lui Q. Marcius Turbo. De numele acestuia este legată
prima reorganizare administrativă a Daciei: Dacia Superior şi Dacia Inferior. Schimbările
administrative afectează şi conducerea provinciilor: la conducerea Daciei Superior este delegat
un guvernator de rang pretorian, care îndeplinea şi funcţia de ​legatus Augusti legionis XIII
Gemina​. Inlăturarea pericolelor duce la instaurarea unei perioade de linişte ceea ce-i permite
legiunii să se ocupe de pregătirea militară şi să contribuie la dezvoltarea edilitară în interesul
castrului şi centrului urban în care se găsea cantonată.
Sub domnia lui Antoninus Pius.Dacia va fi din nou confruntată cu o serie de primejdii:
atacurile repetate ale dacilor liberi. Înfrângerea acestora între 156-157, de către legiune îi aduce
acesteia titlul de ​Pia Fidelis​. Războaiele marcomanice, începute în 166, sub domnia lui Marcus
Aurelius şi Lucius Verus, au afectat timp de mai bine de două decenii fruntariile Imperiului,
printre care şi Dacia. Aceasta din urmă va fi atacată în câteva rânduri. Pentru apărarea acesteia
Marcus Aurelius mută legiunea a-V-a Macedonica de la Moesia la Potaissa, opentru ca apoi să
treacă la o reorganizare administrativă a Daciei. Îndată dupa această reorganizare, sub comanda
noilor guvernatori de rang consular, întregul dispozitiv militar al provinciei trece la o puternică
ofensivă. Sub comanda lui Commodus, ​exercitus daciae se găseşte în aceeaşi stare de alertă, mai
ales datorită reînceperii atacurilor dacilor liberi. La înfrângerea acestora participă şi legiunea
a-XIII-a Gemina. Uciderea lui Commodus duce la un nou război civil, afectând întregul sistem
de conducere şi întreaga viaţă publică romană. În acest război, vexilaţiile legiunilor a-XIII-a
Gemina şi a-V-a Macedonica sunt de partea lui Septimius Severus. Epoca Severilor este o
perioadă de înflorire pentru provincia Dacia. Acum o serie de oraşe primesc statutul de
municipium şi ​ius Italicum​. Aşezarea civilă unde era cantonată legiunea apulensă primeşte titlul
de Municipium Septimium Apulense. De reformele militare beneficiază şi soldaţii acestei
legiuni. Fiul lui Septimius Severus, Caracalla, va întreprinde chiar şi o vizită în Dacia,
prezentând un vădit interes pentru refacerea sistemului de fortificaţii al provinciei. Tot în această
vreme legiunea apulensă primeşte şi titulatura de ​Antoniniana​, iar pe vremea lui Severus
Alexander, ​Severiana​.
Anarhia militară ce urmează înlăturării lui Severus Alexander va cuprinde şi Dacia. De acestea
profită dacii liberi care iarăşi atacă provincia şi vor fi îlăturaţi de către trupele legiunii, pe vremea
lui Maximinus Thrax, Gordianus şi Fillip Arabul. Oricum, starea de nesiguranţă se resimete din
ce în ce mai acut, ţinta atacurilor barbare devenind Italia. Aceasta duce la o rechemare a unor
numeroase unităţi militare. O serie de contingenete ale legiunii apulense sunt rechemate şi ele
240-250. Ba mai mult în timpul domniei lui Gallienus parese că ambele legiuni dacice au fost
mutate pentru o scurtă perioadă de timp în Pannonia, aflându-se sub o comandă unică. Acest
împărat va reforma din nou armata romană, noutatea acesteia constând în faptul că au fost
excluşi de la comandă membrii ordinului senatorial, care au fost înlocuiţi cu cavaleri, deci
militari de profesie.După 274/275, data la care armata romană şi administraţia s-au retras din
Dacia, legiunea a-XIII-a Gemina este mutată în Sudul Dunării, în Dacia Ripensis. Noul centru al
acesteia, Ratiaria, se dezvoltă ca un înfloritor centru urban şi militar. Rolul ei este de a
supraveghea linia Dunării şi a menţine unele capete de pod cu fosta provincie. In vremea lui
Constantin cel Mare o serie de vexilaţii ale acesteia sunt cantonate în Egipt, iar reforma
constantiniană le-a fixat pentru totdeauna acolo. Astfel fracţionarea legiunii pe un vast teritoriu
geografic a dus la pierderea oricărei urme a acesteia.
În ceea ce privește începuturile legiunii aV-a Macedonica sunt puţin cunoscute: unii spun
că ar fi fost înfiinţată de Brutus şi că ar fi participat la bătălia de la Philippi.Probabil că Augustus
este cel care a adus-o pe teritoriul Moesiei, fiind cert atestată pe vremea lui Tiberius. Între 33-34
ia parte, împreună cu legiunea a-IV-a Scythica, la construirea drumului strategic din partea
dreaptă a Dunării, iar în timpul lui Claudius, participă la luptele care vor duce la constituirea
provinciei Thracia.Din timpul lui Claudius legiunea este cantonată la Oescus şi rămâne acolo
până în 62, când este trimisă de Nero în Armenia.Staţionează o vreme acolo, după care este
trimisă la Alexandria odată cu începerea războiului iudaic.În anul 69 ia parte la asediul
Ierusalimului, unde joacă un rol important.În anul 71 se întoarce în Moesia în castrul de la
Oescus. mai departe legiunea participă la războaiele dacice ale lui Domiţianus.După împărţirea
Moesiei în Moesia Inferioară şi Superioară, legiunea va face parte din armata Moesiei Inferior. în
cadrul armatei lui Cornelius Fuscus este integrată şi legiunea a-V-a Macedonica.Mai târziu,
Traianus dornic de a rezolva odată pentru totdeauna problema dacică va cantona în Moesia o
armată de 13-14 legiuni, dintre care şi a-V-a Macedonica.
În intermediul dintre cele două războaie parese că legiunea a participat la construcţi podului şi
castrului de la Drobeta.În această perioadă este mutată la Troesmis .În cadrul unor măsuri mai
ample de întărire a liniei de Sud a Dunării de Jos sunt aduse în această zonă legiunile a-V-a
Macedonica şi a-XI-a Claudia.Timp de aproape 6 decenii această legiune va fi un element
primordial al romanizării regiunii dobrogene. Este probabil ca această legiune să fi participat şi
ea la războiul partic al lui Traianus, dar datele sunt neconcludente.În schimb o vexilaţie a acestei
legiuni este pomenită în cadrul unei inscripţii ce aminteşte de războiul iudaic al lui Hadrianus
.Cea mai de seamă acţiune militară la care participă legiunea a-V-a Macedonica este războiul
partic al lui Lucius Verus (161-166).În aşezarea de la Troesmis, legiunea a întreprins numeroase
lucrări edilitare: castrul de la Barboşi, capidava şi eventual Arrubium, teritoriul acesteia fiind
destul de întins: cuprinde aproape toată Dobrogea.În aceste 6 decenii, militarii legiunii au
constribuit la edificarea unor castre, construirea şi întreţînerea unor drumuri, realizarea unui
sistem de aducţiune a apei.Datorită prezenţei militarilor, unele aşezări de pe lângă castru au
primit titlul de municipium după plecarea acesteia în Dacia.Războaiele marcomanice problema
datei venirii acestei legiuni la Potaissa este dată de inetrepretarea pe care o dăm funcţiei
îndeplinite de S. Calpurnius Agricola.Înainte de a se fi aflat sub ordinele lui M. Claudius Fronto,
legiunea a-V-a Macedonica s-a aflat sub ordinele lui Agricola. În cazul acestuia există 3
posibilităţi:legiunea s-a fi putut întoarce din războiul oriental în Moesia Inferior, iar Agricola să
fi fost guvernatorul acestei provincii.Agricola să fi fost între 166-168 primul guvernator consular
al Daciei, ceea ce ar însemna ca legiunea a-V-a Macedonica să se fi întors din Orient direct în
Dacia.Agricola să fi condus un corp de armată care cuprindea şi legiunea în cauză şi care să fi
participat la campania celor doi împăraţi în Alpi (168). Astfel Daciei Porolissesnsis i-ar fi revenit
legiunea a-V-a Macedonica.Sigur este faptul că după febr, 168 Fronto conducea o armată a
Daciilor din care făcea cu siguranţă parte şi legiunea a-V-a Macedonica.Deci legiunea a putut
sosi în Dacia cel mai devreme în 168.Legiunea este adusă pentru apărarea provinciei Dacia
lovită de numeroase atacuri ale sarmaţilor, lacringilor şi burilor.Sosind la Potaissa, legiunea îşi
construieşte castrul pe platoul numit astăzi „Cetate”.Edificarea unui castru de proporţii mari s-a
făcut cu siguraţă într-un interval de timp mai îndelungat.Prioritate au avut elementele de
fortificaţie (şanţ, zid de incintă, agger, turnurile de la colţ şi de curtină) şi drumurile din interiorul
castrului şi cele care îl leagă de alte aşezări.Potrivit lui Dio Cassius, sub domnia lui Commodus,
s-ar fi remarcat în câteva războaie împotriva barbarilor în Dacia, P. Pescennius Niger şi D.
Clodius Albinus, viitori împăraţi romani.Se prea poate ca Niger să fi fost chiar guvernator al
Daciei.
În timpul războiului civil din timpul lui Septimius Severus, legiunea participă la greu, fiind tot
timpul de partea împăratului.Vexilaţiile acesteia l-au însoţit pe împărat în campania din Italia
(193) contra lui Didius Iulianus.De altfel aceste vexilaţii vor fi în conflict şi împotriva lui Niger
şi Albinus.În timpul lui Caracall, legiunea beneficiază de pe urma reformelor acestuia şi primeşte
epitetul Antoniniana.În timpul anarhiei militare poziţia legiunii a fost una de supunere faţă de toţi
împăraţii care s-au perindat pe tronul Romei.Mai multe izvoare vorbesc de războiul lui
Maximinus Thrax împotriva dacilor liberi şi sarmaţilor (236-237), la care au participat ambele
legiuni dacice.Mai departe acestea au participat la campania dezastruoasă a aceluiaşi împărat în
Italia (238).Odată cu anarhia militară se înteţesc şi atacurile barbarilor: în 242 carpii îşi fac
apariţia la Dunăre, ceea ce a afectat şi partea răsăriteană a Daciei apulensis şi Malvensis.În
timpul lui Gordian III, legiunea capătă titlul de Gordiana.Marele atac al carpilor se produce pe
vremea lui Filip Arabul (245-248), astfel că provincia Dacia trece prin momente critice, mai ales
că la conflict participă şi cele două legiuni dacice.Se presupune chiar că ar fi fost atins teritoriul
legiunii fapt presupus de îngroşarea zidurilor şi bastioanelor şi îngroparea unor tezaure în
apropiere de Potaissa.Totuşi, carpii sunt respinşi, iar Dacia se reface repede.
Prima jumătate a domniei lui Gallienus este ultima perioadă din care deţinem informaţii despre
legiunea a-V-a Macedonica în cadrul armatei dacice şi la Potaissa. Reforma lui Gallienus
interzice senatorilor cariera militară şi astfel dispar legaţii de legiune şi tribunii laticlavi, în locul
lor legiunile fiind conduse de ​praefecti​.În timpul lui Gallienus, confruntat cu mai multe revolte în
mai multe locaţii, o vexilaţie compusă din membrii a celor două legiuni dacice este staţionată în
Poetovio, în Pannonia Superior.Nu este vorba de mutarea legiunilor acolo, ci doar de un transfer
temporar, într-o armată de circumstanţă, a unor detaşamente din cele două legiuni. După anul
260 situaţia în Dacia devine tulbure, izvoarele epigrafice dispar, iar cele literare vorbesc de o
amissia Daciae o pierdere a autorităţii centrale romane asupra provinciei, datorate unei răscoale
militare.Detaşamentele militare din cadrul legiunii îşi modifică atitudinea afţă de Gallienus, ba
chiar mai mult legiunea apare pe aureii emişi de Victorinus în Gallia.Aurelianus va fi cel care va
restabili autoritatea în Dacia, după care va retrage administraţia romană din provincie.Acum este
momentul în care legiunea a-V-a Macedonica îşi părăseşte castrul care a adăpostit-o mai bine de
un secol.
Legiunea revine după 160-170 de ani la vechiul ei castru de la Oescus, după reorganizarea
Egiptului de către Diocleţianus detaşamente din cadrul fostelor legiuni dacice sunt trimise în nou
creata provincie Aegyptus Herculia.Aceasta este ultima menţiune despre această legiune.