LUCEAFARUL

Mihai Eminescu

Luceafarul a aparut in 1833.In acelasi an apare si in editia de versuri

alcatuita de Titu Maiorescu .Poemul inchide apoteotic aceasta scurta
activitate a poetului.In varianta lui Maiorescu lipsesc trei strofe.Cele in care
poetul ii ofera lui Hiperion trei ipostaze.
Luceafarul are ca tema conditia geniului si pentru aceastra Eminescu
face o alegorie versificand un basm popular „Fata din gradina de aur”.
Despre geneza si tema poemului vorbeste insusi Eminescu. Eminescu insa
aduce modificari substantiale basmului.E printre putinele basme care nu are
happy end de aceea Eminescu modifica finalul fiind mai putin brutal.In
basmul popular se vorbeste despre o fata frumoasa care este izolata intr-un
castel. Un zmeu vine preschimbat intr-o stea iar un muritor afla si trebuie sa
treaca peste mai multe piedici..Florin traverseaza valea plangerii si a
amintirilor si o rapeste pe fata.Zmeul afla si se razbuna omorandu-i pe cei
doi. La Eminescu finalul este un blestem „un chin s-aveti sa nu muriti
deodata”.Eminescu va organiza acest epic pe doua planuri exprimand in
acest fel ideea principala a incompatibilitatii lumii geniului si a lumii
terestra.
Poemul are patru structuri bazate pe antiteza.Partea a doua infatisaza o
idila intre doi muritori.Partea a treia cuprinde planul cosmic si calatoria
Luceafarului catre demiurg si dialogul dintre Hiperion si demiurg.Prima
parte reuneste planul cosmic cu planul terestru.Partea a patra infatiseaza o
idila dintre doi muritori la care priveste Luceafarul.Poemul contine si alte
antiteze.Astfel din basm se mai mentin cele doua metamorfoze ale zmeului.
Luceafa are doua ipostaze antitetice:una angelica si una telurica, demonica.
Cele patru structuri sunt pregatite de un preambur.Preamburul releva
leatura cu basmul.Tot basmului apartine si fata de imparat prin conditia ei: e
unica prin nasterea ei, e frumoasa si pura.Preamburul reuneste nocturnul cu
acvaticul.Fata e intr-un castel singuratic aflat pe malul marii .Aici este o
metafora noua „miscatoarele carari” Cadrul este misterios, dominat de culori
inchise „umbra falnicilor bolti”, „umbra negrului castel”.
Prima parte contine o antiteza pentru ca sunt doua metafore ale
luceafarului. Luceafarul este un zburator „dulce al noptii mele dor”. Epitetul
cel mai fregvent este „dulce” care exprima o stare erotica. Fatra ii adreseaza
Luceafarului o invocatie devenita clasica prin aliteratie sau pleonasm.
Urmeaza cateva elemente cosmogonice. La rugamintea fetei, Luceafarul se
intrupeaza din haosul acvatic si inaltimea cerului. Ca orice cosmogonie ea se
fundamenteaza pe principiul dualitatii „cerul e tatal meu iar muma mea e
marea”. Cosmogonia se completeaza cu elemente de mitologie.
Portretul Luceafarului reuneste mai multe motive romantice.Ochii
sunt expresie a nemuririi. El are parul blond ca toti indragostitii
eminescieni. Luceafarul intruchipeaza conditia geniului deci se va
caracteriza prin puterea sacrificiului. El ii ofera fetei nemurirea. Poetul
exprima prin replica fetei incompatibilitatea.
A doua metamorfoza presupune reluari, repetitii, antiteze.Se reiau
nocturnul, motivul zburatorului, aniricul.Se reia si invocatia „cobori in joj
Luceafar bland”. Acum luceafarul este nascut din haosul primordial
.Portretul este acelasi si totusi altul pentru ca autorul pastreaza antiteza.
Poaetul readuce motivul marmurei.Ochii exprima iubirea .Dialogul e mult
mai amplu si mai dramatic exprimand incompatibilitatea, neputinta
comunicarii.Urmand acelasi demers dialogul se deschide cu elemente de
cosmogonie, principiul dualitatii tata-muma.Acum luceafarul e nascut din
noapte. Se reia si ideea sacrificiului geniului..Acum luceafarul ii ofera lumea
astrala fetei.Acum fata incearca o senzatie de durere.Fata de la inceput isi
exprima ideea incompatibilitatii.Lipsa figurilor de stil dovedeste ca poemul
apartine perioadei a treia de creatie.Fata ne putand accepta sacrificiul il
indeamna pe el la sacrificiu „fi muritor ca mine” Luceafarul e gata sa
accepte desi e constient de sacrificiu. Poetul doreste umanizarea.
Partea a doua prezinta idila dintre Catalina si pajul Catalin.
Omonimia Catalin-Catalina exprima idea identitatii in fata mortii. Eminescu
creeaza lui Catalin o conditie cat se poate de umila.Catalin este baiat din
flori, e viclean copil de casa si cu preocupari tot asa de umile: poarta trena
imparatesei.E caracterizat prin epitete simple populare. Catalina e prezentata
tot in spirit popular „frumoasa se facu”. Dar mai ales autorul foloseste
expresii populare admirative „bat-o vina”. Dialogul dintre cei doi muritori
urmeaza ritualul erotic cunoscut. E o iubire curteneasca in care se impletesc
cuvinte populare. Iubirea e curteneasca , galanta. Catalin stie sa-si manifete
iubirea galant. El e gata sa-i arate din bob in bob amorul. Taina sarutului este
redata alegoric. Pentru fata iubirea inseamna atractie dar si teama de
necunoscut. Ca si fata de imparat din prima parte, Catalina, isi marturiseste
atractia catre absolut si in acelasi timp e constienta de neputinta realizarii lui.
Ideea incompatibilitatii se exprima in versurile”se inalta tot mai sus”, „in
veci il voi iubi”. Catalin o cheama spre o iubire terestra, fara aspiratii,
etichetate insa ca nebunie.
Partea a treia are doua segvente, prima e o cosmogonie infatisand
calatoria luceafarului si partea a doua e o filozofie a conditiei umane redata
prin dialogul dintre demiurg si Hiperion. Cele doua nume au aceleasi
conotatii dar provin din mitologii diferite. Luceafarul e steaua cea mai
luminoasa dupa cum Hiperion inseamna cea mai stralucitoare. Luceafarul
poate fi pus in relatie cu Lucifer dupa cum si Hiperion e un titan razvratit
impotriva lui Zeus. Si rugaciunea catre demiurg a Luceafarului e tot o
revolta pentru ca el vrea sa renunte la conditia de nemuritor.Aceasta explica
si refuzul demiurgului. Acceptarea propunerii Luceafarului ar fi insemnat
negarea propriei conditii.Potrivit si conceptiei biblice, Dumnezeu, demiurgul
apare in trei ipostaze: tatal, fiul si Sfantul Duh. Acceptarea nemuririi
inseamna o autonegare pentru ca Demiurgul si Hiperion sunt ipostaze ale
aceluias principiu.
Calatoria cosmica implica mai multe motive romantice: muzica
stelelor – redata prin antiteza dedesubt-deasupra, motivul luminii – datorita
vitezei sale lumina pare continua, motivul divalentei timpului. Eminescu reia
elemente cosmogonice. Potrivit cosmogoniei din „Scrisoarea I” lumea e
nascuta din haos. Acest haos e infatisat dupa haosul terestru. Procedeul de
prezentare a acestui haos este tot antiteza. Initial viata a insemnat aparitia
luminii iar mobilul vietii e dorinta oarba de a trai, redata prin „dor si sete”.
Dorul e o metafora mai complexa pentru ca nu e doar expresia vointei, e si
expresia iubirii.
Ultima replica a demiurgului e o sinteza a filozofiei privind conditia
umana. Viata umana se caracterizraza prin efemeritate „nu cere semne si
minuni”. Viata e caracterizata prin idealuri inutile. Ideea se exprima prin
motivul valului. Muritorii cred in destin, ei doar au stele cu noroc. Se adauga
idei mult mai profunde, unde autorul versifica idei filozofice cum va face si
in Glossa „din sanul vecinicului ieri traieste azi si moare”. Steriotipia vietii
marcata de succesiunea existentei- inexistentei. Ideea se exprima in doua
metafore ale microcosmosului si macrocosmosului „Toti se nasc spre a muri
si mor spre a se naste”, „un soare de s-ar stinge-n cer s-aprinde iarasi
soare”.Neputand sa ii ofere moartea, demiurgul ii ofera trei posibilitati:
conditia inteleptului, conditia artistului de geniu si conditia conducatorului
de geniu. Demiurgul il mai indeamna pe Hiperion sa mai deschinga pe
pamant pentru a remarca singur nerecunostinta, ingratitudinea umana. La
indemnul tatalui ceresc, Hiperion, revine pe pamant si e uimit de
repeziciunea cu care muritorii traiesc clipa.
Partea a patra e o sinteza a unor motive apartinand poeziei naturii si a
iubirii. Se reiau motive romantice, nocturnul, selenarul, acvaticul, vegetalul.
Cei doi indragostiti traiesc acelasi sentiment al contopirii cu natura.
Poezia iubirii contine si ea cateva toposuri. Cei doi indragostiti au
anumita paloare, pletele lungi balai. Iubirea e perceputa tot ca o mangaiere
dulce – oximoronul. Au sentimentul unicitatii in iubire „caci esti iubirea mea
dintai si visul meu din urma” . Poetul reia si alte motive : ochiul dulce.
Epitetul dulce la superlativ „negrait de dulce” exprima starea erotica. Fata e
incercata de nostalgia absolutului de aceea vazand Luceafarul ii adreseaza
invocatia cunoscuta. E un caz de recurenta. Dar la chemarea fetei Luceafarul
se convinge de ingratitudinea fetei, de efemeritatea vietii muritorilor si de
inutilitatea sacrificiului sau.
Ideea incompatibilitatii geniului si a muritorilor se exprima prin doua
conjunctii adversative „dar” si „ci” care in lipsa adverbului „nu” capata
sensuri mai puternice. Apoi efemeritatea microcosmosului se exprima in
metafora „cercul vostru stramt”. Versul se refera la ingratitudinea femeii
care nu diferentiaza pe omul de geniu fata de omul comun. Ultimele doua
epitete „nemuritor si rece” definesc conditia geniului si atitudinea acestuia
numita ataraxie stoica: acceptarea conditiei , privirea cu ingaduinta spre
lumea muritorilor. Poemul e scris in vers iambic in care alteneaza rima
masculina cu cea feminina.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate