PARTEA I – TEHNICA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I – DEMERS INTRODUCTIV

Sectiunea I – Criminalistica – notiune si sistem
I. Notiunea si importanta stiintei Criminalisticii

1.1. Notiune:
Momentul de referinta al aparitiei criminalisticii se situeaza in urma cu un secol. Fondatorul
este Hans Gross care defineste criminalistica drept ,,o stiinta a starilor de fapt in procesul penal’’.
Din analiza majoritatii punctelor de vedere exprimate, criminalistica este o stiinta judiciara, cu
caracter autonom si unitar, care insumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele
tehnice si procedeele tactice, detinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor
implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

1.2. Obiectul Criminalisticii:

Principalele aspecte menite sa contureze obiectul propriu criminalisticii prezinta importanta
pe 2 planuri distincte:
a.remarca aportul sau particular in aflarea adevarului;
b.evidentiaza unitatea si autonomia sa (fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice –
medicina legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara etc).
Obiectul criminalisticii trebuie privit sub raport stiintific.
Principalele directii de actiune ale criminalisticii sunt:
a. Initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiunilor (urmele
specifice omului, ale armelor, instrumentelor, mijloacelor de transport etc, in vederea
identificarii persoanelor sau obiectelor)
b. Adaptarea de metode apartinand stiintelor exacte la necesitatile proprii
criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale stiintei (cele din domeniul fizicii,
chimiei, biologiei);
c. Elaborarea de reguli si procedee tactice destinate efectuarii unor acte de urmarire
penala;
d. Studierea practicii judiciare;
e. Analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale;
f.Perfectionarea modului de cercetare e diverselor categorii de infractiuni;
g. Elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor
sau altor fapte cu caracter antisocial.

1.3. Metode generale si particulare de investigare criminalistica:

Unele dintre metodele de cunoastere a criminalistice sunt tipice acesteia, altele sunt comune
mai multor stiinte si sunt aplicate in mod particular.
Structura ansamblului metodelor folosite:
a.La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de
cunoastere: observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la
specificul obiectului criminalisticii.
b. Metode adaptate la specificul criminalisticii: metode de analiza fizico-chimica a
urmelor si microurmelor care se prezinta sub forma de resturi de obiecte si materii,
metode biologoice de exameniare a urmelor de secretii, excretii, tesuturi moi, metode
antropologice, metode de examinare optica, in radiatii vizibile sau invizibile.
c.Metode de examinare proprii criminalisticii: metode destinate descoperirii si
examinarii a urmelor sau mijloacelor de proba; metode de identificare a persoanelor si
 cadavrelor dupa semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase; metode de cercetare a
inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute etc.
d.Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarie penala, elaborate atat pe
baza generalizarii experientei organelor judiciare, cat si prin adaptarea unor elemente
de cunoastere apartinand psihologiie.
e.Metode tehnice de prevenire a infractiunilor precum prevenirea falsurilor, a
furturilor in dauna avutului public sau particular.

1.4. Caracterele criminalisticii:

a. Caracter judiciar– impus de legatura indisolubila a criminalisticii cu activitatile de
cercetare si urmarire penala (proces laborios destinat strangerii probelor, clarificarii
imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata,
chiar a victimei; acest proces incepe chiar din faza cercetarii la fata locului, continuand
cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor etc);
b. Caracter autonom – este deosebit de cel al altor stiinte juridice, caci nici una dintre
acestea nu isi propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de
descoperire, ridicare si examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a
infractorilor.
c. Caracter unitar –Structura complexa a criminalisticii este impusa de necesitatea
rezolvarii unor probleme dintre cele mai diverse. Majoritatea autorilor sunt de acord ca,
pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, Criminalistica poate
fi structurata in urmatoarele parti principale:
i.Tehnica criminalistica = cuprinde ansamblul metodelor si mijloacelor
tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicari si examinarii urmelor
sau mijloacelor materiale de proba.
ii. Tactica criminalistica = totalitatea procedeelor si regulilor, altele
decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor d eurmarire
penala si in general, de ancheta.
iii. Metodologia criminalistica= vizeaza cercetarea unor categorii de
infratiuni cum sunt infractiunile impotriva vietii, sustragerile din avutul public
sau personal, accidentele rutiere, navale sau aeriene etc.
d. Caracter pluridisciplinar:,, punte de legatura intre stiintele naturii si stiintele
juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintai gasindu-si aplicarea in procesul
judiciar’’. Se face tot mai mult simtita nevoia de regurgere la mijloace, metode, procedee
din ce in ce mai perfectionate si eficiente in activitatea complexa de prevenire a
fenomenului infractional.

II. Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare

1. Conexiunile cu stiintele juridice – criminalistica are legaturi stranse cu Dreptul penal, Dreptul
procesual penal si Criminologia.
a.Conexiunea cu dreptul penal – criminalistica serveste la clarificarea sau conturarea
elementelor constitutive ale infractiunilor, respectiv a obiectului, a subiectului, a laturii
obiective si a celei subiective.
b. Conexiunea cu dreptul procesual penal – desi legatura dintre criminalistica si
dreptul procesual penal este foarte stransa, obiectul stiintei dreptului procesual penal
este cu totul altul: studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice
reglementate de acestea. Ambele lupta impotriva fenomenului infractional si punerea in
evidenta a probelor necesare aflarii adevarului.
 c. Conexiunea cu criminologia – scop comun general: combaterea si prevenirea
fenomenului infractional. Diferenta: specificitatea obiectelor lor. Criminologia studiaza
starea dinamica si cauzele criminalitatii in scopul initierii de masuri destinate prevenirii
sau combaterii faptelor ilicite; criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico-
stiintifice si tactice de descoperire si cercetare a infractiunilor, a urmelor si identificarea
infractorilor.

III Sistemul Criminalisticii

Rolul Criminalisticiiin aflarea adevarului trebuie privita intr-un sens larg.
Pe langa componenta tehnica propriu-zisa intalnim si componente tactice, specifice efectuarii
unor acte importante de urmarire penala, precum si componenta metodologica investigarii faptelor
penale. Asadar, sistemul criminalisticii este unul tripartit.

Tehnica criminalistica– este destinata asigurarii mijloacelor si metodelor stiintifice necesare

descoperirii, fixarii, interpretarii si examinarii in conditi de laborator a urmelor infractiunii, a
mijloacelor materiale de proba, in scopul identificarii faptuitorilor, a victimelor, a armelor,
instrumentelor etc, folosite ori produse ale actului ilicit.
Partea tehnica a lucrarii stiintifice contine, pe langa prezentarea problematicii traseologiei si o privire
asupra laboratoarelor criminalistice, precum si asupra executarii fotografiei judiciare.

Tactica criminalistica– este un domeniiu care inglobeaza un ansamblu de procedee si de

reguli specifice, destinate efectuarii unor acte de procedura sau activitati procedurale, plecandu-se din
chiar momentul cercetarii la fata locului. Ex: ascultarea martorilor, suspectilor sau inculpatilor,
persoanelor vatamane, efectuarea perchezitiilor, reconstituirilor.
Metodologia criminalistica – investigarea fiecarui fapt penal presupune urmarea unei
anumite conduite de catre organele judiciare, destinate descoperirii si administrarii probelor necesare
dovedirii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii. ex: in cazul unei morti
violente, investigatia penala vizeaza stabilirea cauzei si naturii mortii, a momentului, locului si
imprejurarilor in care a fost suprimata viata victimei, identificarea faptuitorului, a instrumentelor
vulnerante, a mobilului etc.
Aceasta impune utilizarea tuturor metodelor tehnice si a procedeelor tactice apartiinand
primelor 2 domenii ale criminalisticii.

Sectiunea a II-a
Principiile investigatiei criminalistice
I. Notiunea si sistemul principiilor criminalisticii
Notiune – Criminalistica este calauzita de principiile de baza care guverneaza modul de
organizare a sistemului judiciar si activitatea desfasurata pe parcursul procesului penal Principiile
fundamentale ale criminalisticii au la baza aceeasi conceptie definitorie pentru modul de realizare a
justitiei in cauzele penale.
Sistemul principiilor criminalisticii – va cuprinde principii comune intregului drept,
principii ale activitatii procesual penale, dar si reguli fundamentale proprii criminalisticii.

Principiile fundamentale ale criminalisticiisunt:

1. Principiul legalitatii- fundamental pentru intreaga activitate a unui stat de drept. Prevede
ca intreaga activitate procesual penala, in consecinta si aceea proprie investigarii infractiunilor,
se desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii. Nimeni nu se sustrage raspunderii
pentru incalcarea legilor si nu ramane nepedepsit, dar, totodata, nimeni sa nu fie sanctionat sau
pedepsit pe nedrept.
2. Principiul aflarii adevarului–pentru infaptuirea justitiei penale, este imperios necesara
aflarea adevarului. Art. 5 NCPP: ,,Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe,
aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana
suspectului sau inculpatului. Organele de urmarire penala au obligatia de a strange si de a
administra probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului’’.
3. Prezumtia de nevinovatie -Orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal
este prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra
probele necesare dovedirii vinovatiei. Prezumtia de nevinovatie nu se limiteaza numai la o faza
sau alta a procesului penal, operand pe tot parcursul sau.
4. Principiul existentei urmelor oricarui fapt penal – Toate faptele ilicite ale omului, ca, de
altfel, orice activitate a sa, produc transformari sau modificari ce se obiectivizeaza, din punct de
vedere criminalistic, in urme ale infractiunii. Reflectarea materiala a actului infractional
reprezinta una dintre premisele de baza ale cercetarii criminalistice, fiind aprope unanim
admisa teza canu poate exista infractiune fara urme.
(Prin urma a infractiunii se intelegeorice modificare materiala intervenita in conditiile
savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Intre fapta autorului si modificare intervenita
este necesar sa existe un raport cauzal caracterizat prin aceleasi criterii ca raportul cauzal
prezent in strucutra laturii obiective a infractiunii. Prin urma nu se intelege numai urma
formata prin contactul direct a 2 corpuri, ci si urme de resturi materiale, biologice, reziduuri
ale tragerii cu arma de foc etc.)
5. Principiul identitatii -Identificarea presupune un proces de cautare si valorificare
stiintifica a probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza
acestui proces, caracterizat prin varietate si complexitate, sta un principiu fundamental al
gandirii umane – principiul identitatii.
6. Principiul operativitatii in efectuarea investigatiei penale– este caracteristic intregii
activitati consacrate rezolvarii cauzelor penale si serveste scopului procesului penal, mai ales
in directia constatarii la timp si in mod complet a faptelor prevazute de legea penala, precum si
la identificarea infractorilor.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA IDENTIFICARII CRIMINALISTICE
Sectiunea I
Obiectul si principiile identificarii criminalistice

Trasaturile obiectului identificarii criminalistice:

- obiect material al identificariicriminalisticepoate fi orice persoana, fiinta sau lucru, orice
element al lumii materiale care se manifesta in spatiu si timp, susceptibil de a fi identificat dupa
urmele create in campul infractional;
- obiectul identificarii este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci si prin insusi raportul
cauzal cu fapta cercetata
In functie de scopul identificarii, obiectele se impart in:
- obiecte ce urmeaza a fi identificate (obiecte scop) – persoana infractorului,instrumente
folosite in comiterea infractiuni sau orice obiect care a format o urma in imprejurarile
savarsirii faptei penale;
- obiecte ce servesc la identificarea celor demai sus, denumite si obiecte mijloc de
identificare.
In functie de criteriul cautarii si identificarii:
- obiecte cautate – ale caror urme sau reflectari materiale au fost descoperite in campul
infractional
-obiecte verificate – presupuse ca au creat urmele sau reflectarile materiale descoperite in
locul faptei

PRINCIPIILE IDENTIFICARII CRIMINALISTICE

Se refera la delimitarea obiectelor identificarii, cat si la stabilirea caracteristicilor ce servesc la
stabilirea identitatii sau la metodologia generala de examinare.
1. Principiul identitatii – presupune determinarea unei persoane sau a unui obiect concret,
dar si neidentitatea, absolut necesara excluderii din cercul suspectilor a peroanelor banuite de
savarsirea unei fapte penale, ori a obiectelor despre care se presupune ca ar fi fost folosite de
infractori
2. Principiul delimitarii obiectelor identificarii criminalistice in obiecte scop al
identificarii si obiecte mijloc de identificare
Obiectul scop al identificarii este un obiect material aflat in legatura cauzala cu fapta ilicita si
concretizat in diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele
destinate sa serveasca la savarsirea faptei.
Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop si modelele de
comparatie, realizate experimental in laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele in
campul infractional.
3. Principiul stabilitatii relative a caracteristicilor de identificare – determinarea
identitatii unei persoane sau obiect este posibila numai in ipoteza in care acesta a creat urme in
campul infractional ce reflecta caracteristicile sale esentiale. Stabilitatea nu este interpretata
intr-un sens fixist, ci se raporteaza la intervalul de timp cuprins intre momentul descoperirii
urmelor si momentul efectuarii examenelor comparative. Expertul criminalist va diferentia
caracteristicile schimbatoare de cele relativ stabile.
4. Principiul dinamicitatii caracteristicilor de identificare – organele judiciare si expertii
criminalisti sunt obligati sa tina seama in investigarea faptelor de unul dintre atributele
esentiale: miscarea – in cuprinsul acesteia intra ,,toate schimbarile si procesele ce au loc in
univers, de la simpla deplasare si pana la gandire’’
Sectiunea a II-a
Fazele si metodologia identificarii criminalistice
I. Fazele identificarii criminalistice
a. Delimitarea grupului (genului sau categoriei) caruia ii apartine obiectul scop al identificarii
b. Finalizarea procesului de identificare prin individualizare sau determinarea
obiectuluiconcret, aflat in raport cauzal cu fapta cercetata.
Nu se poate ajunge la stabilirea identitatii unei persoane sau a unui obiect fara ca procesul
propriu-zis de identificare sa debuteze cu determinarea apartenentei de grup sau gen, urmata
de etape intermediare, panala faza finala. Impartirea incele 2 faze are un caracter relativ
teoretic, intrucat fiecare dintre aceste 2 faze, chiar si cele intermediare, isi are semnificatia in
atingerea scopului final al acestui proces.
Ultima faza, a identificarii propriu-zise are o valoare deosebita sub raportul stabilirii
adevarului in procesul judiciar.

II. Metodologia identificarii criminalistice

Metoda principala la care se recurge in identificarea criminalistica a unei persoane, obiect sau
fenomen, aflat inlegatura cauzala cu un fapt juridic este examinarea comparativa.
Compararea elementelor caracteristice generale si particulare, exterioare sau de continut, reflectate in
urma descoperite la fata locului, cu elementele caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cuprinse
in sfera cercetarii face necesara, inprealabil, o analiza si sinteza a acestora.
1. Fundament metodologic:
Prima faza: determinarea grupului persoanelor sau obiectelor suspecte, pe baza unor
elemente caracteristice asemanatoare, fiind excluse ele cu aprticularitati deosebite, evident contrarii
celor reflectate in urme, sau in mijloacele materiale de proba.
Faza a doua: aprofundarea examincarii comaprative a caracteristicilor asemanatoare, in
scopul stabilirii conincidentei sau concordantei intre trasaturile reflectate in urma si cele reflectate de
modelele de comparatie, precum si a deosebirilor sau neconcordantei intre acestea. Astfel se ajunge la
obiectul cautat sau la excluderea celor care prezentau numai elemente asemanatoare. Deosebirile pot
fi determinarte de uzura sau de conditiile in care au fost descoperite si ridicare urmele, ori de
interventia unor factori externi, plasticitatea redusa a obiectului primitor de urma si duritatea scazuta
etc.
2. Efectuarea examenului comparativ:
Se procedeaza mai intai la cercetarea separata a caracteristicilor generale si individuale si apoi
la cea a caracteristicilor obiectelor suspecte.
Examinarea se efectueaza, de regula, pe baza unor modele de comparatie (modele tip) create
experimental. Pentru obtinerea modelelor de comparatie este necesar sa fie respectate urmatoarele
cerinte:
a. Sa se cunoasca cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
b.La obtinerea modelelor de comparatie sa se tina seama, atat cat este posibil, de conditiile in
care s-a format urma la fata locului.
c.Urma si modelele tip de comparatie sa contina suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator (elemente de ordin calitativ).
d.Folosirea de modele similare, avand aceeasi provenienta in momentul examinarii
comparative. (ex: compararea mulajului urmei de andancime cu mulajul impresiunii create
experimental cu obiectul suspect)
 Rezultatele obtinute pot avea caracter categoric de certitudine sau de probabilitate. De
asemenea, pot exista si situatii de imposibilitate a rezolvarii problemei.

CAPITOLUL III – TEHNICI DE LABORATOR DESTINATE INVESTIGATIILOR CRIMINALISTICE

Sectiunea I – Mijloace tehnico-stiintifice folosite in cercetarea la fata locului

1. Sublinieri introductive
Orice jurist trebuie sa fie bine informat despre aceste tehnici intrucat este obligatia
profesionala, dar si deontologica:
a. Sa se serveasca direct de miijloacele tehnice criminalistice sau cu sprijinul specialistilor;
b. Sa vegheze la corectitudinea folosirii metodelor stiintifice de investigare a faptelor penale;
c. Sa aprecieze si sa valorifice in deplina cunostinta de cauza rezultatele expertizelor
criminalistice in procesul judiciar.

2. Generalitati privind cercetarea la fata locului:

Importanta: Aceasta reprezinta unul din actele initiale de urmarire penala, cu o larga
rezonanta in ansamblul preocuparilor consacrate solutionarii unei cauze penale, ea presupanand
cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care s-a comis infractiunea. Locul savarsirii
faptei este cel mai bogat in urme sau date referitoare la actul infractional si la autorul acesteia.
Din perspectiva investigatiilor criminalistice, cercetarea la fata locului prezinta 2 faze
principale: statica si dinamica.
3. Actiuni premergatoare cercetarii la fata locului.
In debutul cercetarii la fata locului se actioneaza in directia solutionarii unor probleme urgente
de care va depinde de reusita cercetarii ulterioare, cele mai importante fiind urmatoarele:
a. Stabilirea locului comiterii infractiunii si punerea lui sub paza pt conservarea si protejarea
urmelor de asa-zisul ,,val al curiosilor’’
b. Acordarea primului ajutor victimei, inlaturarea pericolelor iminente
c. Fixarea tuturor imprejurarilor care pe parcurs e pot schimba sau modifica.

Cercetarea propriu-zisa – faze:

1. Faza statica – debuteaza cu luarea unor prime masuri – inlaturarea eventualelor pericole,
delimitarea locului, constatarea mortii victimei, selectionarea martorilor asistenti si retinerea
persoanelor suspecte, examinarea generala a locului faptei, stabilirea modificarilor intervenite in
campul infractional etc.
Nici un obiect nu este atins sau miscat de la locul sau. Se fixeaza obiectele principale, a victimei
(daca este cazul) si a intregului ansamblu al llocului. Scop: formarea unei imagini asupra naturii faptei,
momentului si modului in care s-ar fi putut desfasura.
Fixarea se realizeaza prin: fotografiere, filmare sau videofilmare, masuratori pentru
stabilirea distantelor dintre obiectele principale sau dintre acestea si urmele infractiunii asa cum au
fost ele gasite in momentul sosirii echipei de cercetare.

2. Faza dinamica– cea mai complexa etapa a cercetarii. Implica antrenarea integrala a
mijloacelor tehnice aflate la dispozitia echipei, precum si participarea tuturor lucratorilor la
efectuarea investigatiilor.
Este permisa miscarea sau deplasarea obiectelor pt a se putea asigura o examinare optica a lor.
De asemenea, pe langa cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, microurmelor sau
mijloacelor materiale de proba, se executa fotografii de detaliu sau m asuratori fotografice la scara.
 Se incearca clarificarea imprejurarilor negative(neconcordanta dintre starea si pozitia
victimei sau a unor obiecte si sisituatia de fapt) care pot releva intentia autorilor unei infractiuni de a-
si masca fapta sau a deruta cercetarile.
Cercetarea la fata locului presupune folosirea unei game variatede mijloace tehnico-
stiintifice: trusele criminalistice si laboratoarele criminalistice mobile.

1. Trusele criminalistice – universale sau specializate

A. Truse criminalistice universale - instrumentar divers cu ajutorul caruia se pot efectua
principalele operatiuni de cercetare la fata locului, impartit in mai multe compartimente dintre care:
a. Compartiment traseologic – ajuta la descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, contine:
substante pulverulente, pensule din par de veverite sau pene de strut, pensual magnetica,
pulverizatoarea sau spray-uri pentru relevarea urmelor latente, pulverizator cu iod, plicuri cu
folii adezive, surse de lumina, m ateriale pentru executarea mulajului urmelor de adancime etc.
b. Compartimentul pentru executarea masuratorilor si marcarea obiectelor principale–
ruleta, banda metrica (impartita in segmente de 10 cm, colorate alternativ alb-negru), jetoane
numerotate de la 1 la 10, creta forestiera.
c. Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei locului faptei– rigla gradata,
busola, hartie milimetrica, hartie de calc,diverse creioane colorate, sablon tip pentru lucrul pe
harta etc.

Trusa mai contine si instrumentar de amprentare a persoanelor si cadavrelor la fata

locului– tusiera, rulou, placa, precum si instrumente ajutatoare:diamant pt taiat geamul,
surubelnite, briceag, cleste, patent, eprubete sau containere pentru ambalarea urmelor etc. De
asemenea, trusa mai dispune si de aparatura foto cu diverse tipuri de obiective, dispozitive,
filtre etc.

B. Truse criminalistice specializate

a. Trusa pentru testarea stupefiantelor– tuburi de reactiv pt identificarea unor substante
stupefiante. Testarea se realizeaza prin introducerea unei cantitati din substanta suspecta intr-
un tub de cauciuc sau plastic ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea peretilor tubului se
sparge fiola, reactivul intra in reactie cu substanta de identificat. Tipul stupefiantului se
determin a infunctie de modul de colorare a reactivului.
b. Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substante fluorescente sau chimice–folosita in
descoperirea sustragerilor sau in surprinderea in flagrant in infractiuni de genul luarii de mita,
santajului. Contine flacoane cu substante de marcare si instrumente: pensule, mojar de
portelan, pulverizator, manusi chirurgicale, detector cu radiatii ultraviolete. Depistarea
persoanelor se face prin contactul acestora cu substantele respective sau prin reactia din tre
substantele chimice si elementele din compozitia transpiratiei.
c. Trusa pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiatie tip laser – descoperirea
urmelor si fixarea lor fotografica.
d. Alte categorii de truse cu destinatie speciala– truse destinate cercetarii accidentelor de
circulatie, exploziilor si incendiilor, examinarea cadavrelor neidentificate, truse pt cercetarea
falsurilor in inscrisuri etc.
2. Laboratoarele criminalistice mobile
Unitatile de politie si ale parchetului au la dispozitie olaboratoare criminalistice mobile,
instalate pe autovehicule in ipoteza necesitatii efectuarii unor cercetari in locuri greu accesibile.
Dispun de truse criminalistice universale si specializate completate cu mijloace suplimentare:
cele necesare descoperirii si ridicarii microurmelor, urmelor latente, materiale plusate, mulaje mai
dificile, refacerii inscriptiilor stantate pe obiecte metalice, microscoape simple sau stereomicroscoape,
compartimente foto, aparaturi de detectie (detectoare de metale, detectoare cu radiatii roentgen,
detectoare pt descoperirea cadavrelor ascunse sau ingroate.
Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare poate fi efectuata cu mijloace tehnice de
tipul: Foto-identi-kit, Identi-kit, mimicompozitor etc.

Sectiunea a II-a
Laboratoarele criminalistice, principalele tehnici si metode de investigare

I. Metode de examinare microscopica

1. Examinarea optica
Investigatia stiintifica reclama utilizarea acestor procedee, cu cat caracteristicile de identificare
ori dimensiunile urmelor sub forma de resturi de obiecte sau diverse materii sunt foarte fine, aungand
de la zecimi pana la miimi de milimetru. Din aceasta cauza este firesc sa se apeleze la instrumente
care sa faca vizibile caracteristicile existente, precum:
A. Lupa
- cel mai simplu instrument optic de marit care nu trebuie sa lipseasca din nici o trusa sau
laborator de criminalistica
- folosita pt descoperirea urmelor la fata locului, examinarea initiala a mijloacelor materiale de
proba.
-principalele categorii folosite sunt: lupele simple(o singura lentila convergenta) si lupele
complexe(sistem convergent de lentile).
- puterea de marire a lupelor se masoara in dioptrii – fiind invers proportionala cu distanta
focala
-puterea de marire = denumita si grosisment (raport dintre un giul sub care obiectul se vede
prin intermediul instrumentului optic de marit si unghiul sub care se vede cu ochiul liber);

B. Microscopul optic
- este un instrument optic, de cercetare, fara de care nu poate fi conceputa examinarea urmelor
si nici desfasurarea procesului de identificare.
- se compun din 2 parti principale: partea optica si partea mecanica, carora li se adauga
diverse accesorii – dispozitivele de iluminare si de microfotografiere.
 partea optica: formata din obiectiv si ocular;
caracteristicile obiectivului:
- grosisment (puterea de marire a obiectivului)
- apertura (unghiul maxim sub care razele de lumina patrund in obiectiv)
- puterea de rezolutie
- claritatea

 partea mecanica: compusa din tub mecanic, revolver, stativ si o masa cu

dispozitive de deplasare grosiere, talpa de sustinere a microscopului etc
  sistemele de iluminare in microscopia optica cu importanta in cercetarea
propriu-zisa cat si in efectuarea de microfotografii.

- modalitati de cercetare in microscopie:

 vizualizarea in camp luminios a obiectelor opace si transparente
 vizualizarea in camp intunecat
 ultramicroscopia
 contrast de faza
 polarizarea

- tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice:

a. Stereomicroscop – are o larga utilizare in examinarea optica a mijloacelor materiale
de proba; permite examinarea in relief a suprafetei obiectului; sistemul optic: 2
obiectivesi 2 oculare; perceperea imaginii se face din unghiuri diferite; are o putere mai
mica decat microscopul clasic; avantaj: examinarea in relief, posibilitatea cercetarii unei
suprafete mai intinse de la o distanta mai mare.
b. Microscop comparator – sistem optic: 2 obiective, 1 ocular impartit in 2 campuri;
este necesare ca cele 2 obiective sa aiba caracteristice identice; sistemul a fost folosit in
balistica judiciara, in cercetarea urmelor materiale (fir de par, resturi de imbracaminte)
c. Microscop de polarizare – posibilitati de cercetare mai largi, serveste la observarea
obiectelor si efectuarea determinarii calitative de elemente aflate in compozitia unor
corpuri aparent omogente sau asemanatoare (examinarea cernelii si creionului, fibrei
textile, firului de par etc).
d. Alte tipuri: microscoape de cercetare in radiatii invizibile ultraviolete si infrarosii,
microscoapele pentru masurarea dimensiunilor liniare sau valorilor unghiulare,
microscoapele pentru controlul rugozitatii suprafetelor

2. Microscoape electronice:
- au o constitutie analoaga microscopului optin, in locul razelor de lumina el folosind un
fascicul de electroni;
- parti principale: sursa de electroni, lentilele electronice, lentile condensor, obiectiv, ecran
fluorescent de observare;
- capacitatea de marire este mai mare decat cea a microscoapelor optice
- aplicatii: examinarile unor urme materiale (praf, sol), urme biologice, urme suplimentare ale
tragerii cu arma de foc si alte categorii de microurme;
- cele mai folosite sunt:
A. Microscopul electronic prin transmisie
-permite vizualizarea structurilor interne
- avantaje: capacitate de rezolutie, posibilitati mari de evaluare si
identificare a elementelor de structura sau a morfologiei
microparticulelor
- puterea de marire (depaseste 100.000x)
B. Microscopul electronic cu baleiaj (,,scanning’’) – M.E.B.
- folosit in investigatiile criminalistice de laborator, expertiza urmelor fiziologice
(sperma, saliva), a firului de par, a urmelor de afumare
- permite obtinerea unor imagini ale topografiei si ale compozitiei unor probe
masive
- procedeu: imaginea se obtine prin intermediul unui fascicul foarte fin de
electroni (sonda electronica) care matura (baleiaza) suprafata urmei cercetate
 - avantaje: claritate mare in profunzime, posibilitatea investigarii unor probe
masive, gama puterii de marire foarte mare

Metode de analiza spectrala

Avantaje:
-se caracterizeaza prin precizie,sensibilitate si rapiditate;
-pt efectuarea ei nu sunt necesare cantitati mari de substanta ,uneori fiind de ajuns cantitati
infime de genul celor intalnite in microurme;
-este indispensabila in anumite domenii ale criminalisticii cum ar fi cercetarea urmelor-
materie , sau a resurilor de materii intalnite de pilda in accidente de circulatie , incendii , in
cercetarea urmelor de tragedie etc;
Dezavantaje:
-caracter distructiv

2.2. Analiza spectrala prin emisie = se efectueaza prin exercitarea mostrei in flacara, in arc
electric sau in scanteie (10.000 grade C) si este determinata atat determinarilor calitative cat si
celor cantitative. In functie de temperatura sursei si nivelul de exercitare ,spectrele se pot manifesta
in diverse domenii ale radiatiei electromagnetice, incepand cu infrarosul si terminand cu ultravioletul.
2.2.1. Determinarile calitative = presupun identificarea unuia sau mai multor elemente
chimice aflate in amestec, pe baza spectrelor atomice sau ionice aparute sub forma unor
linii distincte , emise la temperaturi care determina disocierea combinatiilor chimice ale
elementelor din mostra cercetata. Natura elementului este stabilita cu ajutorul liniilor
spectrale cele mai intense - linii ultime.
2.2.2. Determinarile cantitative = sunt destinate stabilirii concentratiei ultimului
element dintr-o proba , in functie de intensitatea radiatiei spectrale emise de atomii
lui.Observarea se face atat cu ochiul liber, cat si cu mai multe tipuri de receptori pelicule
fotografice,fotoelementele etc.

2.3. Analiza spectrala prin absorbtie = consta in analiza efectului produs de trecerea unui
fascicul de radiatii prin mostra cercetata (lichid sau gaz) fiecare element retinand o parte de o
anumita lungime de unda care ii este caracteristica.Variantele acestei metode:
2.3.1. Spectrofotometria in radiatii infrarosii = utilizata si de neinlocuit in analiza de
urme-materie(lubrifianti, cosmetice, vopsele, produse petroliere,adezivi,etc.), dar si in
domeniul analizarii substantelor (stupefiante etc.)
2.3.2. Spectrometria de masa = metoda analitica de analiza structurala;este necesara
fractionarea sau presepararea urmelor-materie prin cromatografie pe coloana sau in strat
subtire.Prin aceasta metoda pot fi identificati compusi de natura toxicologica sau pot fi
analizate urme biologice.
2.3.3. Spectrometria de absorbtie atomica = are drept modalitate esentiala de
investigare tehnica un fascicul de o mare puritan spectrala, obtinut cu un monocromator,cu
o deosebita putere de rezolutie.(analiza vopsea,metale,textile etc)

2.4. Spectrocopia in raze X:

-difractia in radiatii X - folosita cu succes la identificarea si studiul substantelor cristaline sau ale
unor combinatii organice.
-microanaliza cu sonda de electroni (roetgen) - ulilizata in studierea componentilor aflati in
cantitati infime ,ex microurme.

2.5. Microanaliza spectrala cu excitatie laser = emisia laser evapora parti de cateva zeci de
microni dintr-o proba , realizandu-se astfel analiza spectrala de emisie.

S.3.-Metode Cromatografice
 Avantaje: prezinta avantaje in efectuarea analizelor de mare sensibilitate si specificitate , cum
este cazul urmelor aflate in cantitati foarte mici sau avand o complexitate chimica ridicata , frecvent
fiind utilizate in investigatiile bio-criminalistice ale produselor alimentare,toxielor sau stupefiantelor,
materialelor de scriere(cerneala tus), dar si in cazul urmelor de sol.
Permite separarea sau fractionarea unor amestecuri complexe de substante in partile lor
componente, ceea ce face mai sigura identificarea lor.
Separarea amestecurilor este rezultatul repartizarii diferite a componentelor,in urma migrarii
lor pe un anumit absorbant. Migrarea are loc printr-un sistem de 2 faze - mobila - care determina
fractionarea partilor si stationara sau absorbanta - pe care se realizeaza deplasarea diferentiala a
constituientilor, potrivit naturii lor.
3.1. Cromatografia in strat subtire = consta in separarea amestecului pe o placa de sticla ,
acoperita de un strat subtire de absorbant , care absoarbe prin capilaritate componentii
probei,transportati de solventi ( faza mobila ) si repartizati direct pe suprafata fazei stationare.
Prezinta avantajul ca este o metoda rapida si are o capacitate de rezolutie buna. Folosita in
special la cercetarea cernelurilor de pe documentele falsificate.
3.2. Cromatografia in faza gazoasa = presupune transformarea componentelor probei in gaze
sau vapori, care sunt transportati de un gaz inert printr-o coloana cromatografica. Identificarea lor se
face la iesirea din coloana,prin intermediul unui detector, rezultatul aparand sub forma unei
cromatograme.
3.3. Alte metode cromatografice :
3.3.1. Cromatografia de lichid de inalta performanta = utila in identificare urmelor de
substanta exploziva. Fractionarea se face intr-o coloana sub presiune,umpluta cu un
absorbant,in care sunt injectate preparatele din urmele prelevate la locul exploziei. La
iesirea din coloana, elementele specifice explozivului sunt detectate prin diverse procedee
fizico-chimice de genul spectrofotometriei in radiatii ultraviolete sau refractometriei.
3.3.2. Electroforeza = asemanatoare cromatografiei in strat subtire , numai ca migrarea
componentelor probei se face sub influenta unui camp electric.

S.4. Alte metode fizico-chimice de examinare

4.1. Analiza prin luminescenta = luminescenta reprezinta o emisie de radiatie luminoasa de
catre un corp , ca urmare a exercitarii acestuia de catre o alta radiatie electromagnetica,vizibila sau
invizibila . Procesul are 2 variante:fluorescentasi fosforescenta, iar in criminalistica se foloseste
fenomenul de fluorescenta. Paralel cu acest fenomen se foloseste fenomenul de stingere al
fluorescentei .
Pentru examinarile prin fluorescenta se folosesc aparatele fluorometre.
Este folosita in cercetarea falsurilor, a materialului inscrisurilor ,urmelor biologice etc.
4.2. Analiza prin activare cu neutroni = metoda nedistructiva,consta in iradierea probei sau
substantelor cercetate cu neutroni. Identificarea probei se efectueaza in reactori nucleari si
acceleratoare de particule. Identificarea este posibila datorita radiatiei specifice emise de atomii
fiecarui element si se realizeaza prin determinarea naturii radiatiei emise,a energiei, a constantei de
dezintegrare etc.
Se aplica in identificarea provenientei firului de par , de stabilirea distantei de la care s-a tras cu
arma de foc, identificarea armei si persoanei care a tras ,substante toxice etc.
4.3. Alte metode stiintifice criminalistice de investigare a urmelor materiale:
4.3.1. Din categoria metodelor optice de analiza:
-Colorimetria = destinata determinarii pe cale vizuala sau fotoelectrica a concentratiei
solutiilor colorate in comparatie cu o solutie etalon de aceeasi natura
-Refractometria = masoara unele constante fizice pe baza stabilirii indicelui de refractie al
unor substante.
4.3.2. Dintre metodele electrochimice de analiza:
-Electroliza = folosita in efectuarea separarii si determinarii chimice, dar si cu aplicatii
specifice criminalistice ( refacerea inscriptiilor stantate pe ob. metalice-arme etc)
 -Culometria si polarografia = folosite in dozarea de ioni metalici,precum si in analiza
chimica a unor substante care contin elemente radioactive.
4.3.3. Metode de stabilire a caracteristicilor obiectului supus identificarii:
-Metodele de masurare a dimensiunilor liniare
-Metodele de masurare a maselor corpurilor
-Metodele de analiza termica
4.3.4. Metode de studiere a caracteristicilor suprafetei unor obiecte :
-Striagrafia opticomecanica =se determina caracteristicile microreliefului
-Profilometria = se cerceteaza tot microreliefului

S.5. Metode combinate moderne de analiza

5.1. Accelerator circular de particule = presupune introducerea ionilor din proba de analizat
intr-o camera cu electrozi. Ionii sunt dispusi circular, iar sistemul este portabil, aparatul actionand
chiar si in cazul cantitatilor foarte mici de subs.
5.2. Gazcromatograf = permite detectarea si analiza de microurme ,indiferent de starea de
agregare. Analiza se realizeaza in urma fragmentarii moleculelor in ioni ,ceea ce permite determinarea
certa a naturii substantelor in urme.Vaporizarea si separarea microurmelor este efectuata in
porolizorul gazcromatografului.Aparatura este portabila .
5.3. Spectrometrul de masa cu laser = serveste la iradierea substantelor de proba, ceea ce
faciliteaza determinari spectrale mai precise si mai rapide . Sistemul permite de la analize de
microurme la analize de urme de genul firului de par.

S.6. Sisteme moderne de determinare si identificare a agentilor biochimici

6.1. Microlaboratorul chimic pentru detectarea gazelor = capabil sa identifice simultan sute
de lichide si gaze. Coloana cromatografica a unui cd miniatural este capabila sa colecteze, sa
concentreze si sa analizeze o mostra chimica cu greutate mai mica decat o singura bacterie.
6.2. Folosirea roboticii si a sistemelor inteligente = este destinat detectarii explozibililor, a
narcoticelor si a agentilor biochimici precum si neutralizarii acestora
6.3. Sistemele microcomputerizare si cipurile de incriptare = acestea sunt de 10 ori mai
rapide decat cele folosite in prezent, avand la suprafata senzori pentru detectarea agentilor biologici
,inclusiv pentru depistarea rapida a naturii lor.
6.4 Dezvoltarea nano-tehnologiei = producerea unor senzori moleculari cu dimensiuni
cuprinse intre 1 si 100 nanometri. Biosenzorii care folosesc elemente moleculare similare cu cele
gasite in cele vi, sunt creati special pentru a avertiza asupra urmelor de arme chimice sau biologice.
Destinate combaterii actelor teroriste,au precizie mare si reduc timpul in care se pot face investigatiile
de laborator necesare in multe cauze penale.

Capitolul 4 - Fotografia Judiciara

S.2. Fotografia judiciara operativa

= executata cu prilejul cercetarii locului faptei sau in imprejurari similare de catre organele de
urmarire penala se inscrie printre procedeele importante de fixare a rezultatelor
cercetarii,reprezentand un auxiliar pretios al procesului verbal.

A.Procedee de fotografiere la fata locului = includ fotografia de orientare, fotografia schita,

fotografia obiectelor principale,fotografia de detaliu, fotografia urmelor si masuratorile fotografice .
1. Fotografia de orientare = serveste la fixarea imaginii intregului loc al faptei , intr-un
ansamblu de puncte de reper sau orientare , de natura sa permita identificarea zonei in
care s-a savarsit infractiunea sau a unui eveniment cu implicatii juridice. Totodata prin
acest procedeu se urmareste surprinderea acelor elemente capabile sa ofere o anumita
imagine asupra raportului dintre locul propriu-zis al faptei si zona inconjuratoare (ex:
distantele pana la punctele de reper din apropiere, drumuri de acces , posibilitati de
vizibilitate etc.)

Pentru fotografiile executate in locuri deschise punctele de orientare pot fi ansambluri de

cladiri, constructii uzinale, poduri,diverse indicatoare ,in general orice element cu o
infatisare stabila in zona.

Pentru locuri inchise , fotografia de orientare va surprinde exteriorul cladirii incadrat in

diverse puncte de reper determinate de particularitatile constructiilor invecinate ale strazii
in ansamblul sau.

De regula se folosesc obiective cu unghi de poza mare, pot si folosite si normale sau
teleobiective, iar aparatul de fotografiat se situeaza cat mai sus, in unele cazuri se recurge
chiar la fotografii aeriene.

2. Fotografia schita= este destinata redarii in exclusivitate a intregului loc al faptei cu tot
ce are el mai caracteristic . De regula se executa la inaltimea medie a ochilor (1,6 m).
2.1. Fotografia schita unitara = in care este redata totalitatea locului faptei
intr-un singur cadru.
2.2. Fotografia schita panoramica = apreciata de unii autori ca o varianta a
fotografiei de orientare, este o alternativa la redarea unitara a locului faptei in
ipoteza in care acesta ocupa o suprafata mare,imposibil de redat intr-o singura
fotografie. -(obiectiv superangular)- nu vor aparea toate detaliile in imagine.

Nu este exclusa posibilitatea executarii unor fotografii de orientare prin

procedeul panoramarii.
Fotografia panoramica este de 2 feluri :
-liniara- in care aparatul se deplaseaza paralel cu locul faptei, distanta dintre 2
puncte de statie stabilindu-se in functie de unghiul de poza al obiectivului
-circulara-realizata prin luarea de imagini prin rotirea aparatului situat intr-un
punct de statie central
2.3 Fotografia schita pe sectoare = presupune redarea pe portiuni a locului
faptei in conditii similare de iluminare ,cu acelasi obiectiv si la aceeasi scara .
Procedeul se aplica in locurile compartimentate - apartamente.
2.4. Fotografia schita incrucisata = se executa cu aparatul situat succesiv in
puncte diferite sau diametral opuse in scopul inlaturarii dintr-o imagine a asa-
numitelor zone oarbe.

3.Fotografia obiectelor principale = consta in fixarea imaginilor acelor obiecte care sunt
in legatura sau care reflecta urmele si consecintele faptelor infractionale (corpul
victimei,obiecte purtatoare de urme si chiar urmele). Aceasta se executa de regula in faza
statica a cercetarii la fata locului. Aceasta fotografie trebuie dublata de o fotografie care va
reda pozitia acetui obiect in ansamblul campului infractional , precum si in raport de
pozitia sau destinatia fata de alte obiecte principale. Fotografierea se executa din plan
perpendicular pe obiect, cu o iluminare adecvata, si prin marcarea obiectului cu un numar,
iar langa obiect se asaza o unitate de masura - rigla,centimetru etc - pentru aprecierea
dimensiunilor si distantelor dintre obiecte.

4.Fotografia de detaliu= specifica fazei dinamice de cercetare la fata locului,in care este
permisa deplasarea sau modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a
detaliilor caracteristice. Detaliile sunt fotografiate di apropiere ,cu o unitate de masura
langa detaliu , la o scara cat mai mare si cu surse de lumina dispuse lateral si in spatele
aparatului de fotografiat.
Pentru executarea unei fotografii de detaliu se vor alege:
-obiectiv cu caracteristici optice adecvate
-filme cu sensibilitate cromatica, putere de contrast si rezolutie mare
-filtre pentru punerea in evidenta a detaliilor cu o culoare apropiata de nuanta de
culoare a fondului
-surse de lumina artificiala;

Procedeul are un rol particular in fixarea acelor detalii dispuse pe suprafete sau obiecte
imposibil de transportat in laboratoare criminalistice.

5.Procedee speciale de fotografiere la fata locului :

-Procedee de fotografiere a urmelor (de maini,picioare etc) = trebuie respectate
conditiile tehnice mentionate anterior , aparatul de fotografiat se instaleaza intr-o pozitie
plan paralela cu urma , sursele de lumina se dispun direct si lateral pentru evindentierea
caracteristicilor de identificare ,cum ar fi in cazul urmelor de adancime. De asemenea nu
trebuie omisa dispunerea unei riglete centimetru , mai ales langa obiectele fotografice,dar
si langa urmele de o anumita marime.
-Procedee de fotografiere a armelor - mod similar cu cel prezentat mai sus.

6. Fotografia digitala = prin aceasta revelarea si fixarea fotografica a urmelor se relizeaza

in conditii mai bune si mai sigure , pentru vizualizarea directa a urmei , selectandu-se cea
mai buna imagine care poate fi usor prelucrata prin tehnicile informatice.
Mai mult, prin cuplarea aparatului digital cu un aparat telefonic de tipul celularului,
imaginea poate fi transmisa direct la laboratoarele politiei, care pot prelucra rapid urma,
tot cu ajutorul tehnicii de calcul .

7.Procedeele de fotografiere a cadavrelor= regula generala: cadavrele se fotografiaza in

pozitia si in starea in care se gasesc, nefiind permisa nici modificare.
Potrivit acesteia se va efectua o fotografie cu aparatul dispus asupra cadavrului, intr-o
pozitie plan paralela,care sa permita fixarea imaginii intregului corp si totodata se vor
efectua mai multe fotografii laterale. Sursele de lumina se dispun frontal si lateral, pentru
inlaturarea umbrelor.

Pe langa regula generala mai pot fi avute in vedere urm. reguli:

-cadavrele dezmembrate = sunt fotografiate in 2 etape , prima data se fotografiaza
fiecare parte dezmembrata acolo unde se afla , apoi intregul corp refacut.
-cadavrele inecatilor = sunt fotografiate o data in apa daca acolo au fost gasite si
imediat dupa scoatere ca sa nu putrezeasza;
 -cadavrele spanzurate = sunt fotografiate din fata din spate si din parti, se va insista
asupra nodului si santului de spanzurare;
-cadavrele carbonizate = dupa fotografierea in starea in care au fost gasite , vor fi
asezate pe o suprafata alba pentru a se obtine maxim de contrast;
-cadavrele inghetate = se fotografiaza in starea initiala si dupa dezghetare

8.Masurari fotografice = procedee executate la fata locului de natura sa permita stabilirea

dimensiunilor si distantei dintre diferitele obiecte aflate in campul infractional, pe
fotografiile executate cu prilejul cercetarii locului faptei. Ele sunt:
8.1.Masurarea fotografica cu ajutorul riglei gradate sau fotografia
bidimensionala = rigla se ajeaza paralel si cat mai aproape de obiect si va fi in acelasi
plan cu suprafata masurata . Daca se masoara o urma de adancime , centimetrul va fi
adus la nivelul urmei prin presare sau prin saparea unui santulet, alaturi de urma, in
functie de plasticitatea solului. Aparatul de fotografiat se aseaza perpendicular pe
urma. Iluminarea laterala sau din spatele aparatului va asigura redarea clara a
tuturor detaliilor urmei sau obiectului.
8.2.Masurarea fotografica cu ajutorul benzii gradate = se aplica pentru
determinarea distantei dintre obiecte, mai ales daca sunt dispuse in profunzime ,ca si
pentru redarea dimensiunilor obiectelor sau urmelor mai mari , cum sunt urmele de
franare ale autovehiculelor. Metoda se aplica in momentul executarii fotografiilor
schita si a fotografiilor obiectelor principale.

Banda metrica confectionata din material plastic, lata de 10 cm si cu lungime de pana

la 10 m, este impartita in majoritatea cazurilor in segmente de 10 centimetri, colorate
alternativ in alb si negru, uneori numerotate. Segmentul este un multiplu al distantei
focale a aparatului. Banda este intinsa pe jos, paralel cu axa optica a aparatului dintr-
un punct situat exact sub obiectivul aparatului,punct determinat cu ajutorul firului de
plumb.
Distantele de la aparat la obiect sunt stabilite prin intermediul segmentelor.
Alaturi de aceasta metoda se poate folosi si metoda jaloanelor gradate sau metoda
plansei cu laturi egale, respectiv o plansa patrata cu latura de 1 m, asezata la
marginea de jos a cadrului fotografiat , care va aparea la baza fotografiei.

8.3.Masuratorile tridimensionale = se pot face prin folosirea unor plansete

speciale,prin stereofotografie, cu aparate avand 2 obiective,precum si fotografii
executate ocazional. In viitor vor beneficia de aportul hologramei.

B.Fotografia semnalmentelor= se constituie ca un ansamblu de procedee fotografice destinate

inregistrarii imaginii persoanelor care au savarsit infractiuni, precum si a cadavrelor necunoscute , in
vederea identificarii lor ulterioare. Acelasi procedeu se aplica si fotografiilor actelor de identitate dar
si fotografiilor de urmarire.
1.Fotografia de identificare a persoanelor = consta in asezarea persoanei pe un scaun
rotativ,special constituit,care sa asigure celui fotografiat o pozitie fixa.Pentru
aceasta,planseta scaunului are o forma adecvata.Spatarul este prelungit si are un suport de
sustinere a capului.In prezent mai sunt aplicate si alte procedee,care nu fac necesara
folosirea scaunului.
Se executa 2 fotografii bust: una din fata si alta din profilul drept.Nu se exclude insa nici
executarea unei fotografii din semiprofil,iar daca exista semne distinctive se executa si din
profilul stang.
 Persoana este fotografiata cu capul descoperit,pieptanata si barbierita,fara ochelari, cu
urechea dreapta descoperita.Privirea va fi indreptata inainte.In ipoteza existentei unei
cicatrici,locul respectiv se freaca usor pentru a determina congestionarea tegumentului in
zona cicatrizata.Preferabil este sa se execute si o fotografie in radiatii infrarosii care sa
surprinda detalii din piele pana la 2-3 cm adancime.Fotografia se executa la scara
1/7.Pentru aceasta,placuta cu data si numarul de ordine avand o lungime de 28cm, se
ataseaza la nivelul pieptului persoanei. La obtinerea pozitivului,imaginea se mareste pana
cand placa atinge 4 cm , deci 1/7 din marimea naturala.Iluminarea se face frontal cu o
lampa de 200W si cu 2 laterale.

2.Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute = se foloseste aceeasi aparatura

si material fotosensibil,acelasi mod de iluminare.In marea majoritate a cazurilor ele sunt
fotografiate culcate,aparatul fiind dispus intr-o pozitie plan paralela,pentru fotografia din
fata, iar pentru fotografierea profilului,aparatul va fi instalat in partea laterala a mesei pe
care este intins cadavrul.

Acest tip de fotografiere presupune si asa-numita ”toaleta a cadavrului” indeosebi in

ipoteza mortii determinate de catastrofe,accidente,loviri etc, care au avut ca urmare
modificarea sau distrugerea fetei.

Toaleta cadavrului are drept scop readucerea figurii unei persoane cat mai aproape de
infatisarea avuta in timpul vietii.Pentru aceasta fata va fi spalata,inlaturandu-se urmele de
sange sau murdarie.Plagile vor fi cusute. Ochilor li se aplica tratament diferentiat in functie
de starea in care se afla, iar tesuturile tumefiate (obraji,buze) vor fi aduse, pe cat posibil , la
normal prin practicarea unor incizii in interiorul gurii.Dupa refacerea fetei,aceasta se
pudreaza, pentru acoperirea leziunilor si inlaturarea unor reflexe suparatoare.Parul se
aranjeaza intr-o forma apropiata de pieptanatura avuta de persoana in fiata.

3.Fotografia de urmarire=consta in inregistrarea prin fotografiere, filmare,inclusiv

inregistrare videomagnetica, in conditiile prevazute de lege,a unor activitati cu caracter
infractional, a contactelor dintre participantii la savarsirea faptei prevazute de legea
penala,inclusiv cu subiectul pasiv al infractiunii,in vederea probarii acestor activitati.

Aparatul fotografic este format mic, silentios,usor de manevrat si de mascat in diferite

obiecte de uz comun.Pornind de la faptul ca fotografia de urmarire se executa rapid, fara
posibilitatea de reglare a claritatii si de fixare a timpului de expunere,aparatura este
conceputa intr-o maniera care sa inlature aceste neajunsuri.

Frecvent,de un mare ajutor in fotografia de urmarire sunt radiatiile infrarosii,care servesc

nu numai la efectuarea de fotografii in intuneric, ci si in conditii meteorologice deosebite
cum ar fi ceata.
Pe langa obiectivele obisnuite sau a teleobiectivelor,aparatele de fotografiat mai pot fi
dotate cu amplificatoare electronooptice,care maresc intensitatea fluxului luminos de
cateva sute de ori. Ele pot inlocui cu succes radiatiile infrarosii in fotografiile de noapte,
indeosebi in cazul in care se presupune ca infractorul are asupra sa un dispozitiv de
depistare a acestor radiatii. De regula se foloseste aparatura electronooptica din domeniul
militar.

C.Fotografia de fixare a rezultatelor unor activitati de urmarire personala=pentru fixarea

rezultatelor unor acte de urmarire penala,de genul perchezitiilor si reconstituirilor,cu precadere in
cazurile deosebite, se impune efectuarea de fotografii care vor ilustra constatarile cuprinse in
procesul-verbal.
1.Fotografia de fixare a rezultatelor perchezitiei = se apropie de fotografia realizata la
locul faptei, trebuind sa indeplineasca cerinte similare de efectuare.
Acest gen de fotografiere se efectueaza astfel incat sa surprinda,in ordine,o imagine de
ansamblu a locului perchezitiei,urmata de fotografii tip schita ale incaperii sau spatiului in
care au fost dosite obiectele.O atentie deosebita se acorda ascunzatorii sau modului de
camuflare a obiectelor cautate.In final,fotografierea obiectelor descoperite cu prilejul
perchezitiei va retine caracteristicile esentiale,precum si detaliile ce se pot servi la
stabilirea identitatii sau particularitatilor obiectelor care au fost folosite la savarsirea
infractiunii sau care reprezinta produsul ei.

2.Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii = in ipoteza reconstituirii se

procedeaza la fotografierea sau videoinregistrarea celor mai semnificative aspecte din
cadrul verificarii experimentale a modului in care s-a desfasurat actul infractional sau o
parte din aceasta,precum si a declaratiilor martorilor, suspectilor/inculpatilor.
Fotogramele vor surprinde acele secvente din care sa rezulte ca actul a fost posibil sa se
comita in conditii de timp si spatiu date, ori ca a fost perceput in imprejurarile mentionate.

3.Fotografia de fixare a rezultatelor prezentarii pentru recunoastere = din punct de

vedere tehnic,este necesar sa se execute astfel de fotografii, din care sa rezulte cu evidenta
ca, din intregul grup de persoane sau obiecte,alcatuit in vederea recunoasterii,a fost
identificata o anumita persoana sau un anumit obiect. S-ar putea spune ca ne aflam in
prezenta unei fotografii schita unitara,combinata cu o fotografie de ”detaliu” executate cu
aparatura normala.

4.Inregistrarea video a activitatilor de urmarire penala = tehnica superioara de fixare

a rezultatelor unor acte de urmarire o reprezinta inregistrarea pe banda videomagnetica.
Are un grad sporit de obiectivitate si exactitate fata de fotografia judiciara.

Redarea in intregime a unei activitati de ancheta de urmarire penala sau a partilor sale mai
importante, in desfasurarea lor fireasca, in mod obectiv, cu rapiditate,pledeaza pentru intrebuintarea
consecventa a acestor mijloace.
Inregistrarea audiovideo ofera in plus si alte avantaje - nu necesita o pregatire tehnica deosebita
si nu impune conditii aparte de iluminare.Totodata imaginea se obtine instantaneu,fara prelucrare in
laborator ,existand posibilitatea unui control si eventual a reluarii sau completarii inregistrarii.
Incheierea acestei sectiuni destinate tratarii problematicii fotografiei judiciare operative,in care
am inclus si cateva aspecte referitoare la fixarea si la inregistrarea unor acte de urmarire
penala,consideram necesare cateva sublinieri de ordin deontologic:
a)Folosirea acestor mijloace impune respectarea cu strictete a prevederilor legale,ca si a
regulilor criminalistice de efectuare a lor
b)Procesul-verbal incheiat cu prilejul actelor de ancheta inregistrate tehnic criminalistic
trebuie sa contina referiri exacte,amanuntite si explicite cu privire la toate inregistrarile
facute si la conditiile tehnice exacte in care au fost facute
c)Cu toata perfectiunea lor tehnica,mijloacele de inregistrare pot servi pe deplin stabilirii
adevarului numai in conditiile de folosire si interpretare a rezultatelor cu maxima
competenta si obiectivitate.

S.3. Fotografia judiciara de examinare

= reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii ,in conditii de laborator,a mijloacelor
materiale de proba,precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor delicte sau
a urmelor ridicate de la fata locului .
Ea se poate clasifica in:
-fotografia de examinare in radiatii vizibile = fotografia de ilustrare , de comparare, de umbre ,de
reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia;
-fotografia de examinare in radiatii invizibile = ultravioletele, infrarosii, rö entgen, gamma si
beta,radiatii neutronice si mai nou holografia.

A.Fotografia judiciara de examinare in radiatii vizibile :

1.Fotografia de ilustrare- folosita in special in cazul mijloacelor de proba care vor suferi
modificari prin examinar, scopul sau fiind acela de fixare a imaginii initiale a obiectului ce
urmeaza a fi examinat,a caracteristicilor si dimensiunilor sale,se executa folosindu-se o masa
speciala, care dispune de surse de iluminare laterale, pentru inlaturarea umbrelor,precum si un
dispozitiv de fixare a aparatului foto intr-o pozitie plan paralela cu obiectul fotografiat.Langa
obiectiv se aseaza o rigla gradata pentru ca fotografia de ilustrare sa se coreleze cu o
masuratoare fotografica uni sau bidimensionala ,ori cu fotografia la scara.
Aparatele de fotografiat sunt de tip obisnuit ,cu posibilitatea de prelungire a titrajului
camerei sau de introducere a inelelor intermediare in vederea fotografierii de la mica distanta.
Materialul fotosensibil se alege potrivit caracteristicilor obiectului fotografiat fiind preferabila
pelicula color. Ca surse de lumina se folosesc becuri mate, care dau o lumina difuza.
2.Fotografia de comparare - una dintre metodele cele mai importante si mai frecvent utilizate
in laborator indeosebi traseologie, balistica judiciara si expertiza inscrisurilor si in orice
imprejurare care solicita efectuarea unui examen comparativ,de natura optica. Ea este de 3
feluri:
2.1.Fotografia de comparare prin confruntare = procedeul se bazeaza pe confruntarea a
doua imagini , din care una reprezinta urma sau mulajul ridicat de la locul faptei , iar alta
impresiunea sau mulajul creat experimental in laborator cu obiectul cercetat.
Procedeul se aplica si in ipoteza identificarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare.
2.2.Fotografia de comparare prin suprapunere = superioara celei de mai sus , consta in
suprapunerea a doua imagini , dintre care cel putin una este fixata pe un suport
transparent. Se determina astfel cu un grad mai mare de precizie, fie coincidenta ,fie
divergenta detaliilor ori trasaturilor caracteristice ,ceea ce conduce la stabilirea identitatii
sau la excluderea din sfera cercerarii a obiectului suspect.Metoda este mult utilizata
intraseologie, expertiza bancnotelor, a stampilelor, pentru descoperirea falsurilor in
inscrisuri cum ar fi falsul unei semnaturi ,dar si in identificarea cadavrelor necunoscute.
2.3.Fotografia de comparare prin stabilirea continuitatii liniare sau prin
juxtapunere = serveste la stabilirea identitatii unei persoane sau obiect ca urmare a
determinarii continuitatii elementelor caracteristice reflectate in urma. Tehnic fotografia
se realizeaza prin imbinarea unei sectiuni din fotografia ce contine detaliile urmei cu o
sectiune din fotografia impresiunii, astfel incat sa se obitina o imagine care reflecta
coincidenta traseelor descrise de elementele caracteristice ale obiectului. Se aplica in
principal in cercetarea dactiloscopica , identificarea armelor de foc supa urmele lasate pe
proiectil si pe tub,identificarea instrumentelor de spargere etc. O varianta a fotografiei de
comparare prin juxtapunere este microfotografia realizata la microscopul comparator,
destinata identificarii atat a armelor sau instrumentelor de spargere,cat si a unor urme sub
forma de resturi materiale.

3.Fotografia de umbre = destinata scoateri in evidenta a caracteristicilor de relief. Se aplica

inclusiv la fotografiile de detaliu executate la fata locului ,de exemplu in cazul urmelor de
adancime de maini si de picioare. Acelasi procedeu se foloseste si in cazul unui text scris cu
creionul sau cu stiloul cu bila ,care a iesit in relief pe verso-ul colii de hartie.
La realizarea fotografiei de umbre, importanta este plasarea sursei de lumina sub un unghi
care sa permita revelarea detaliilor , intre 30 si 70 grade. In aceeasi idee, se impune alegerea
unei surse de lumina care sa asigure proiectarea unui fascicul compact de lumina pe suprafata
fotografiata.
4.Fotografia de reflexe = punerea in evidenta a urmelor de suprafata greu sesizabile . In
principiu, o suprafata neteda,reflecta uniform razele de lumina, in unghiuri egale. Daca suprafata
are anumite diferente de netezime,cum ar fi,de exemplu prezenta unei urme papilare,aceasta
devine vizibila prin reflectarea sub unghiuri diferite a fasciculului de lumina trimis asupra
obiectului.
Fotografia urmelor puse in evidenta prin diferentele de stralucire necesita, de regula, asezarea
obiectului pe un suport cu cap mobil, astfel incat sa existe posibilitatea miscarii lui sub unghiuri
diferite , pana la gasirea pozitiei in care urma se vede cel mai bine.
Iluminarea obiectului se face cu un fascicul ingust de lumina.

5.Fotografia separatoare de culori = serveste la revelarea petelor , a urmelor ,modificari

textului unui scris etc.,greu vizibile cu ochiul liber ,din cauza nuantelor de culoare apropiate de
culoarea suportului. Ex: petele de sange pe care autorul unui omor a incercat sa le inlature de pe
haine.

Separarea culorilor se realizeaza cu filtre care au capacitatea de a neutraliza culoarea

complementara lor. Ex: un filtru verde-albastru va retine culoarea rosie, iar un filtru
galben,culoarea albastra. In alegerea filtrului se va tine seama de nuanta de culoare a urmei. Cel
mai bun filtru este monocromatorul,dar se foloseste numai in conditii de laborator.

Realizarea fotografiei implica folosirea de materiale fotografice cu sensibilitate cromatica

adecvata culorii filtrului. Totodata, timpii de expunere se aleg in functie de sensibilitatea
generala a filmului si de lungimea de unda a luminii folosite pt foto.

6.Fotografia de contrast = se foloseste in combinatii cu fotografia de umbre sau reflexe dar si

singura pentru imbunatatirea calitatilor unor imagini fotografice realizate cu prilejul
desfasurarii activitatilor de urmarire penala, inclusiv pentru fotografii executate ocazional,daca
prezinta utilitate pentru clarificarea unor imprejurari ale cauzei.
Contrastul unei imagini poate fi obtinut, in primul rand ,prin materialele fotosensibile cu
coeficient mare de contrast ,si desigur prin prelucrari in bai de developare adecvate.

B.Fotografia judiciara de examinare in radiatii invizibile :

1.Fotografia de examinare in radiatii ultraviolete = pentru executarea acesteia este nevoie de
urmatoarele elemente:
- surse de radiatii = becuri , arcuri electrice , lampi cu cuart , cu mercur (pt fotografierea
in laborator ) si tuburile luminescente.
- filtre de selectare a radiatiilor = cele care permit sa treaca radiatia UV ( Wood) si cele
care opresc radiatiile UV ,permitand doar trecerea radiatiilor vizibile si infrarosii.
- materiale fotosensibile = incepand cu filmele obisnuite si terminand cu materialele
destinare special acestui gen de fotografie.Materialele nesensibilizate cromatic sunt
preferate pentru a nu fi influentate de radiatiile din domeniul rosului si infrarosului.
Peliculele speciale (ex:placile Schumann) au un strat de gelatina redus pentru a nu retine
radiatia UV sau sunt tratate cu substante florescente.
- aparatele de fotografiat = pot fi cele obisnuite dar si cele corectate pentru aberatiile
cromatice.Daca se folosesc radiatii UV in lungime de unda mai scurta,sunt indicate
obiective confectionate din sticla optica speciala,iar lentila frontala sa nu aiba la suprafata
stratul antiflex.
 Principalele variante ale fotografiei in ultraviolete:
a) Fotografia in ultravioletul reflectat = implica folosirea unui filtru ,dispus in dreptul
sursei ,care permite numai trecerea radiatiei ultraviolete folosite in iluminarea suprafetei
sau obiectului de fotografiat. De asemenea in dreptul obiectului se intaleaza un filtru care
va selecta numai radiatia UV oprindu-le pe celelalte. Fiind vorba despre o imagine in
ultraviolet,pentru asigurarea calitatii este necesar sa se reduca tirajul camerei cu
aproximativ 1/10.
b)Fotografia fluorescentei = consta in fixarea imaginii formate de radiatia secunadara, ca
urmare a excitarii corpului cu radiatia ultravioleta.
Pentru executarea fotografiei sunt necesare folosirea unor surse UV si mai ales montarea in
dreptul obiectivului aparatului de fotografiat a unui filtru care va opri radiatia UV,
permitand trecerea radiatiei cu lungimi de unda mai mari ,deci vizibila.
Principalele domenii in care se utilizeaza acest procedeu sunt: traseologia , balistica
judiciara, cercetarea tehnica a inscrisurilor si efecuarea de fotografii in cadrul unor
activitati de urmarire penala.

2.Fotografia de examinare in radiatii infrarosii = pentru executarea acesteia este nevoie de:

- surse de radiatii I.R. = surse cu temperaturi apropiate de 300 gC ,cum sunt lampile de
cesiu sau lampile cu arc electric , pentru iluminari la distanta.
- filtre de selectare a radiatiilor = de tip solid, lichid sau gazos au un rol important in
obtinerea imaginii.Cele mai uzuale sunt cele solide , confectionate din ebonita,
materiale plastice,filtre de sticla etc;
- materiale fotosensibile= aceste filme pentru fotografiere in infrarosu sunt
hipersensibilizate cromatic,fie pe cale industriala fie in conditii de laborator
- aparatele de fotografiat = pot fi de tip obisnuit ,dar cu posibilitati tehnice de corectie
a imaginii.
- transformatoarele electronooptice = acestea permit vizualizarea directa a imaginii
infrarosii .

Principalele domenii in care se utilizeaza acest gen de fotografiere sunt :cercetarea tehnica a
inscrisurilor, cercetarea unor valori sau opere de arta, descoperirea urmelor suplimentare,
efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ.

3.Fotografia de examinare in radiatii röentgen,gamma,beta si neutronice :

3.1.Fotografia de examinare in radiatii röentgen = se foloseste datorita capacitatii sale
de a strabate corpurile ,in functie de grosimea si densitatea lor.
Radiatiile x sunt emise in tuburi electronice speciale si au lungimi de unda cuprinse intre
100Å si 0,1Å .Cu cat lungimea de unda a radiatiilor scade,cu atat ele devin mai puternice.

Mentionam ca rezultatele examinarii in radiatii x mai pot fi vizualizate direct,pe pe un

ecran fluorescent,procedeul denumindu-se rö entgenoscopie.
Dintre principalele utilizari in cercetarile criminalistice ale radiatiilor x,amintim:
- Examinarea rö entgenografica a interiorului corpului uman, a interiorului unor
obiecte in scop operativ , cum ar fi ,efectuarea de perchezitii sau controale.
- Depistarea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc
- Efectuarea de analize spectrale in vederea depistarii elementelor chimice
- Efectuarea de microradiografii
3.2.Fotografia in radiatii gamma =foloseste surse de radiatii specifice.Frecvent de
folosesc izotopi radioactivi dintre care mentionam cobaltul radioactiv.
 Fiind deosebit de penetrante,radiatiile gamma servesc la cercetarea interiorului unor
corpuri metalice,datorita capacitatii de a strabate chiar placi de otel groase de cateva zeci
de cm.
Pot fi folosite in examinari apropiate de cele specifice defectoscopiei.Mai pot fi folosite la
balistica pentru studierea interiorului unor arme ori lacate sau incuietori.
3.3.Fotografia in radiatii beta = este relativ putin folosita din cauza capacitatii de
penetrare si propagare reduse a radiatiilor beta.Dintre utilizarile ei amintim cercetarea
materialului inscrisurilor,indeosebi hartia si cerneala (pentru aprecierea densitatii si
grosimii),dar si traseologia pentru depistarea urmelor materie sau microurme.
3.4.Radiografia cu neutroni = este un procedeu relativ nou destinat sa completeze gama
mijloacelor de radiografie a interiorului corpurilor.
Spre deosebire de celelalte tipuri de radiatii care strabat corpurile,in principiu,potrivit
densitatii lor, neutronii penetreaza elementele grele,in schimb sunt franati de
corpurile,materialele sau substantele bogate in hidrogen (apa ,plastic etc).
Din aceasta cauza, radiografia cu neutroni si-a gasit o utilizare practica in descoperirea
stupefiantelor si depistarea substantelor explozive.

4.Microfotografia si holografia :
4.1.Microfotografia = metoda de fixare a imaginii rezultatelor cercetarii la
microscop,devenita indispensabila in toate domeniile stiintei care se servesc de
microscopia optica sau electronica.
De exemplu,in ipoteza unei expertize balistice la laborator,destinata identificarii crimei cu
care s-a savarsit un omor,se va apela la un microscop comparator. Sau in cazul examinarii
trasaturilor intersectate, pentru depistarea falsului prin adaugare de text,microfotografia
are un rol deosebit de ilustrativ.
In microfotografie se intrebuinteaza camera de fotografiat cu oglinda reflexa ce permite
fixarea cu precizie a calitatii imaginii. Locul obiectivului aparatului fotografic este luat de
insusi sistemul optic al microscopului.Pentru obtinerea unei imagini de calitate,important
este si modul de iluminare, acesta trebuind sa se restranga in exclusivitate la campul
surprins de obiectiv.
Privitor la fotografiile executate la microscopul electronic,mentionam ca ele se realizeaza
in conditii tehnice normale,deci cu camere obisnuite , atasate microscopului. Dintre
materialele sensibile sunt preferate cele de contrast,dar cu sensibilitate generala la lumina
redusa,care determina si o mare putere de separare.
4.2.Holografia = constituie o metoda de inregistrare si redare integrala a obiectelor , a
intregului camp fotografiat,prin intermediul undelor de lumina le laser. Aceasta este o
sursa de fascicule luminoase, coerente, cu mare directivitat,foarte intense si inguste.
Subliniem ca inregistrarea se face fara aparatul de fotografiat ,iar imaginile sunt 3D.Insa in
comparatie cu simplele stereografii,la care profunzimea perceputa dintr-un singur punct,in
holografie profunzimea se obtine din mai multe directii.
In principiu se realizeaza in felul urmator : laserul emite fasciculul de lumina coerenta care
va fi separat in doua ,prin intermediul unei oglinzi argintate semitransparente. O parte care
constituie fasciculul de referinta este trimisa direct spre placa fotosensibila,iar al doilea
fascicul va ilumina obiectul. Holograma prezinta avantajul fixarii intregii imagini in orice
punct al suprafetei ei, astfel incat daca este taiata in bucati,va fi posibil sa se redea
imaginea obectului fotografiat. Totodata pe o placa fotografica se pot fixa mai multe
imagini, fara a exista riscul suprapunerii lor.
Se foloseste in special la descoperirea urmelor de maini ,dar si in cadrul analizelor
spectrale. Un alt important domeniu este cel al identificarii persoanelor dupa scris insa
acest tip de cercetari sunt inca in faza de incipienta.

Capitolul V - Identificarea persoanei dupa urmele formate de corpul uman

Sectiunea 1 - Aspecte introductive

1.Notiunea de urma a infractiunii.

Prin urma a infractiunii se intelege orice modificare intervenita in conditiile savarsirii unei fapte
penale, intre fapta si relfectarea ei materiala existand un raport de cauzalitate.
De pilda, petele de sange sau firele de par ale victimei gasite pe imbracamintea agresorului sunt
urme care fac dovada contactului direct dintre cei doi, imprejurare de natura sa conduca la implicarea
persoanei suspecte in cauza cercetata sau la includerea in cercul de banuiti.
Domeniul tehnic al investigatiei criminalistice care se ocupa cu cercetarea urmelor este cunoscut
si sub denumirea de TRASEOLOGIE.In sensul sau larg, asa cum a fost consacrat, termenul traseologie
circumstantiaza indeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea constructiei exterioare a
corpului sau obiectelor (urme de maini sau picioare,urme ale instrumentelor de spargere,ale armelor
s.a.m.d).In sens restrans,examinarile traseologice vizeaza urmele de instrumente sau agenti
vulneranti.

2.Criterii de clasificare a urmelor infractiunii.

2.1.Factorul creator de urma- pot fi diversi -corpul omului, obiecte, instrumente
animale,fenomene ca incendiul sau explozia - la care se mai adauga si asa numitul factor primitor de
urma - om, obiecte,animale.
2.2.Tipul sau natura urmei :
- urme ce reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator (urme de maini
picioare,de instrumente etc.);
- urme sub forma de pete sau resturi de materii organica si anorganice ( pete de sange ,fire
de par, ciobu , pilitura, pelicula de vopsea ) denumite generic urme materie;
- urme sonore (voce,vorbire,zgomote etc) si urme olfactive ( miros specific al persoanelor)
ele formand o categorie aparte
- urme vizibile si urme latente
-macro si microurmele = in prima categorie sunt incluse majoritatea urmelor , iar din cea
de-a doua fac parte urmele foarte mici sau fragmente de urme care sunt practic invizibile
cu ochiul liber.
2.3.Modul de formare a urmelor:
- urme statice,create prin atingere apasare sau lovire, fara ca suprafetele de contact sa se
afle in miscare una fata de alta in momentul contactului (urme de main, buze,picioare)
- urme dinamice,formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete
peste alta (urma de franare, sau urma lasata de un cleste dupa taierea unui belciug)
- urme de suprafata care sunt de 2 tipuri: de stratificare -formate prin depunerea unui strat
de substanta (grasime , transpiratie, sange) si de destratificare - formate prin ridicarea
unei substante aflate initial pe suport (atingerea cu mana a unei suprafete prafuite )
- urme de adancime ,specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit
grad de plasticitate, in care se imprima suprafata obiectului ce a format urma( urma de
picior pe pamant moale )

Sectiunea a II-a Identificarea dactiloscopica; Tehnicide cercetare a urmelor papilare

1.Consideratii preliminare privind urmele papilare.
Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor
papilare,in vederea identificarii persoanei.
Desenele papilare specifice corpului omenesc,aflate la nivelul degetelor palmei si talpii piciorului
(planta),cunoscute sub denumirea de dermatoglife,sunt formate din sistemul liniilor paralele ale
crestelor papilare,separate intre ele de santurile papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al
papilarelor dermice,aflate in linia de legatura dintre cele doua straturi principale ale pielii, derma si
epiderma, dintre care ultimul,aflat la suprafata,cunoaste un permanent proces de descuamare.
In varful crestelor papilare se gasesc orificiile sudoripare sau porii , prin care este secretata
sudoarea. Formata din apa,saruri minerale si substante organice, sudoarea reprezinta unul dintre
elementele importante de formare a urmelor pe suprafetele cu care pielea intra in contact.
Raportat la valoarea de identificare ,motivul esential care a condus la folosirea desenelor
papilare in identificarea persoanelor este acela ca nu numai desenul papilar , in intregul sau ,ci însele
crestele papilare și chiar porii prezintă elemente de specificitate , puncte caracteristice de natura să
deosebească un individ de altul.
1.1. Proprietatile desenului papilar:
a) unicitatea desenului papilar = s-au facut calcule care au dus la concluzia ca pornindu-
se de un numar de 4 caracteristici ale sale, posibilitatea repetarii a doua desene papilare
cu aceleasi puncte coincide ar fi teoretic numai la 64 milioane de amprente.
b) fixitatea desenului papilar = consta in mentinerea formei si detaliilor caracteristice
ale desenului papilar de la formarea sa, in luna a 6-a de viata, si pana la moarte.Singura
modificare fiind cresterea in dimensiuni a amprentei,pe masura dezvoltarii
corpului,fara influenta asupra urmelor papilare.
c) inalienabilitatea = consta in faptul ca in principiu un desen papilar nu poate fi
inlaturat sau modificat.Numai ranile adanci,care afecteaza in adancime stratul
dermic,precum si unele boli,ca lepra, pot duce la alterarea involuntara a desenului.

1.2. Clasificarea desenului papilar.

Primul criteriu il reprezinta regiunea anatomica a corpului pe care o ocupa ,respectiv regiunile
digitala,palmara sau plantara .In functie de locul pe care il ocupa ,desenele papilare ale mainii
sunt structurate dupa cum urmeaza:
a) Regiunea digitala - zonele flangetei,falanginei si falangei despartite de santurile flexorale
b) Regiunea palmara - zonele palmara , tenara si hipotenara

Crestele papilare care alcatuiesc structura desenului falangetei formeaza ,de regula,3 zone : zona
bazala -dispusa intre santul flexoral si centrul desenului ,zona centrala si zona marginala -
alcatuita din crestele aflate in exteriorul desenului . Locul de intalnire al celor 3 zone se numeste
DELTA . Precizam ca nu totdeauna desenul cuprinde 3 zone .

Al doilea criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia si numarul
deltelor, dupa cum urmeaza :
a) Desene adeltice sau de tip arc ,lipside de zona centrala
b) Desene monodeltice sau de tip laț , in zona centrala are efectiv forma unui laț
c) Desene bideltice sau de tip cerc ,zona centrala fiind sub forma de cerc
d) Desene polideltice sau de tip combinat majoritatea 3 delte si foarte rar 4
e) Desene exceptionale sau amorfe-care nu se apropie de cele obisnuite nicicum.

1.3 Detaliile caracteristice ale desenului papilar.

Astfel :
-capat de creasta papilara ,inceput de creasta si sfarsit de creasta
-bifurcare , trifurcare (creasta impartita in 2 si in 3)
-contopire simpla si contopire tripla
-intrerupere in traseul crestei pe 2 mm
 -fragment de creasta papilara
-butoniera - scurta bifurcare a unei creste ,urmata de revenirea la traseul normal
-inel,detaliu care se apropie de butoniera ,fiind insa circular
-deviere a doua creste ce aveau tendinta sa-si uneasca traseul
-intersectie a doua creste papilare
-carlig
-anastomoaz,creasta ce uneste sub forma unui pod, alte 2 creste
Intr-un desen papilar se pot gasi in jur de 250 de detalii caracteristice .

1.4. Poroscopia si crestoscopia. Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot
fi exploatate cu succes in identificarea criminalistica ,numai daca sunt prezente un numar
suficient sau reflectate, in conditii bune ,de urma.

2. Cercetarea si interpretarea la fata locului a urmelor de maini.

2.1 Consideratii privind formarea urmelor de maini- urma papilara se formeaza prin
contactul direct al acesteia, fie cu o suprafata,fie cu un obiect oarecare. In functie de modul de
formare,ele se pot prezenta astfel:
a) urme de maini statice sau dinamice - cele mai valoroase pentru identificarea persoanelor fiind
cele statice redand bineinteles cu claritate caracteristicile papilare.
b) urmele de suprafata sau de adancime - in functie de plasticitatea suportului primitor de urma.
(formate in chit moale, cerneala, ceara, plastilina etc). La randul lor, urmele de suprafata se pot
forma si prin stratificare, datorita depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare,vopsea,sange
etc) pe suprafata atinsa, precum si prin destratificare, datorita ridicarii substantei existente
anterior pe obiect - praf ,vopsea)
c) urme de maini vizibile sau latente - cele latente, contrar aparentelor, sunt in marea lor
majoritate a cazurilor de o calitate mai buna decat urmele vizibile. Explicatia consta in aceea ca
urmele latente se formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta,capabila sa
redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor.

2.2. Descoperirea urmelor de maini- presupune in primul rand o cautare sistematica a lor,in
functie de natura locului si de modul de savarsire a faptei. Pentru descoperirea urmelor unei
infractiuni ,in cercetarea fiecarui caz,organul de urmarire penala va cauta sa reconstituie mental
fiecare faza a desfasurarii infractiunii,parcurgand cu atentie in sens direct sau invers,drumul
presupus ca a fost facut de infractor.
Cautarea urmelor poate incepe din locul in care se presupune ca a intrat infractorul , prin
cercetarea clantei usii, a incuietorilor, a comutatorului ș.a. Daca s-a patruns intr-o incapere prin
spargerea geamului,cioburile acestuia pastreaza in conditii bune urmele obiectele de portelan si
sticla, suprafetele metalice , mobilier etc.

Sunt situatii in care cercetarile preliminare pot duce la concluzia ca infractorul s-a folosit de
manusi din cauza absentei de urme papilare, cel putin in prima faza a cercetarii.Alteori suprafata
obiectului este atinsa de o portiune a pielii palmei,neprotejata de manusa.
Pentru usurarea procesului de cautare de urme papilare se recomanda folosirea unei lanterne cu
care se va ilumina oblic obiectul presupus a fi purtator de urma. O alta metoda care se poate
aplica in cazuri mai deosebite,consta in pulverizarea pe obiectul presupus purtator de urme a
unei solutii pe baza de luminol. Sub actiunea radiatiilor ultraviolete ,urma va aparea intr-o
luminescenta specifica pentru un timp scurt.
Descoperirea urmelor este posibila si cu ajutorul lampii portabile de radiatii ultraviolete aflate in
trusa criminalistica.
 2.3. Stabilirea vechimii urmelor de maini. Stabilirea vechimii se face in functie de factorii
variati si este uneori relativa. Astfel urmele de pe portelan, sticla,suprafetele netede, lustruite
sau lacuite,pot fi pastrate chiar ani de zile,in vreme ce hartia le pastreaza cateva ore in functie de
calitatea ei . De asemenea trebuie avuti in vedere si anumiti factori de alterare a urmelor cum
sunt lumina solara, ploaia s.a.
Determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare debuteaza din momentul descoperirii
lor,dar ea continua pana in momentul expertizei dactiloscopice. In primele momente ale
cercetarii stabilirea vechimii este importanta pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare.
In conditii complexe si dificile de cautare a urmelor papilare , avandu-le in vedere indeosebi pe
cele latente, se impune respectarea de catre specialistul criminalist a unor cerinte minime,cum
sunt rapiditatea in efectuarea cercetarii, precum si perseverenta,rabdare, calm in cautarea si
revelarea urmelor.

O alta regula care, de data aceasta,priveste pe cel care conduce cercetarea la fata locului dar si pe
superiorii sai este limitarea numarului persoanelor care efectueaza cercetarea numai la
specialisti,pentru evitarea crearii de urme suplimentare sau,mai rau, a distrugerii unor urme,cum se
intampla din pacate, uneori, in practica.

2.4. Procedee de revelare a urmelor de maini latente.

2.4.1. Revelarea prin metode fizice. Revelarea prin metode fizice consta in pulverizarea
de prafuri sau pudre cu granulatie fina- de aici si denumirea de prafuire (pudrare) ,pe
obiectul sau suprafetele purtatoare de urme.
Substantele sau amestecul de substante folosit trebuie sa indeplineasca conditiile:
-sa fie in contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma
-sa prezinte o aderenta selectiva

Dintre substantele intrebuintate frecvent in practica ,amintim : ceruza ,negrul de fum,

rosul Sudan III , argentoratul ,miniul de plumb, oxidul de cupru , praful de xerox etc.

Revelarea urmelor papilare pe suprafete multicolore se realizeaza cu substante

fluorescente,de tipul pudrei galbene fluorescente,activate sub actiunea radiatiilor
ultraviolete. Revelatorii fluorescenti,sub forma de prafuri sau solutie,tind sa capete o
utilizare universala datorita calitatii lor, singurele suprafete la care nu pot fi folositi fiind
cele de tipul lemnului neprelucrat sau hartiei.

Raspandirea,ca si indepartarea pudrelor de revelare de pe obiect,se fac prin intermediul unei pensule
fine din par de veverita, puf de strut sau fibre de carbon. Pentru pudrare se mai folosesc si
pulverizatoare speciale, sau sprayuri,indeosebi pentru suprafetele mari. Pudrarea selectiva a urmelor
dispuse pe suprafetele de piele, cauciuc,mase plastice se poate efectua si prin folosirea asa-numitei
pensule magnetice , respectiv un magnet cilindric la care adera praful revelator amestecat cu pulbere
de fier.

2.4.2. Revelarea prin metode chimice. Se bazeaza pe anumite reactia dintre anumite
substante chimice si componentele transpiratiei.Pot fi structurate astfel:

- Revelarea cu vapori de iod = indeosebi a urmelor aflare pe hartie sau pe pereti, se

realizeaza prin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare , iodul metalic fiind
foarte volatil. Reactia dintre vaporii de iod si componentele din sudoarea depusa in
urma determina aparitia unei coloratii specifice.
- Revelarea cu reactivi chimici (de genul ninhidrinei sau nitratului de argint) = pentru
revelarea urmelor de pe hartie,relaizata identic cu cea de mai sus in combinatie cu
aminoacizii de sudoare.
 2.4.3. Revelarea urmelor de maini pe pielea umana. Este posibila tot datorita unor
reactii chimice .Metoda este folosita si in tara noastra in vederea descoperirii de urme de
maini pe piele,de catre organele judiciare. Specialistii japonezi au reusit revelarea si
ridicarea unei amprente digitale de pe gatul unei persoane sugrumate,dupa 9 ore de la
instalarea mortii.

2.4.4. Revelarea prin metode optice. Se constituie ca un ansamblu de metode noi in

materie,bazate pe tehnici de varf ,aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare.
Dintre acestea,un loc prioritar il detine folosirea laresului.

Radiatia de tip laser este proiectata lateral oblic sub un unghi de 45 grade, determinand aparitia
unei fluorescente specifice anumitor substante secretate de glandele sebacee.La nevoie, fluorescenta
poate fi intarita prin tratare cu ninhidrina. De remarcat ca procedeul nu este distructiv,putand fi reluat
de mai multe ori.

O alta metoda este optica o constituie dispersia luminoasa a unei raze de lumina incidenta,
proiectata spre suprafetele purtatoare de urma. Imaginea urmei se obtine prin intermediul unor filtre
electronice. Procedeul prezinta dublu avantaj:nu este distructiv si permite fixarea imediata ,prin
fotografiere sau pe banda videomagnetica , a urmei.

2.5. Fixarea si ridicarea urmelor de maini.

2.5.1. Sub raport procedural. Principalul mijloc de fixare este procesul-verbal,care
presupune consemnarea exacta, precisa si detaliata a urmelor si metodelor de revelare
intrebuintate,a locului unde au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele
principale. Sunt facute si mentiuni asupra fotografiilor executate.
2.5.2. Sub raport tehnic criminalistic. Fixarea presupune fotografierea urmelor atat in
cadul locului faptei,cat si in calitatea lor de obiecte principale.
Fotografierea se executa dupa revelarea urmelor latente , cateodata chiar si inainte daca
exista pericolul degradarii. In principiu ,se efectueaza o fotografie a grupului de urme
digitale sau a intregii palme ,dupa care se insista asupra portiunii sau amprentelor cu
detaliile cele mai valoroase pentru identificare. Fotografia se executa de la o distanta de 15
cm,prin atasarea de inele intermediare la obiectivul aparatului.
Pentru fotografierea urmelor de pe pahar se asigura un fond in contrast cu substanta de
revelare,prin introducerea in pahar a unui sul de hartie neagra sau a unui lichid de culoare
inchisa.
Urma pe oglinda se fotografiaza prin dispunerea, in dreptul obiectivului , a unui ecran
negru cu un orificiu in centru ,astfel incat sa asigure fondul intunecat al imaginii si sa se
previna reflectarea aparatului in oglinda.

Fotografia de reflexe,procedeu aplicat mai ales cand exista pericolul distrugerii urmei prin
mijloace curente de revelare fizica sau chimica pe un obiect transparent, se realizeaza in
felul urmator: urma este izolata de restul suprafetei cu o hartie de culoare inchisa. In
spatele obiectului se monteaza un ecran negru. Tot in spate se instaleaza si sursa de
lumina.

2.5.3. Ridicarea urmelor de maini.

2.5.3.1. Transferarea pe pelicula adeziva = denumita si folio , se face dupa
revelarea si fotografierea urmelor. In eventualitatea cazului in care conditiile de
la fata locului nu permit fotografia de detaliu a urmelor ,se recurge direct la
transferarea lor pe pelicula.
2.5.3.2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor = folosita in cazul urmelor de
 adancime ,dupa fotografierea lor prealabila. Pentru urmele de maini sau de
obiecte,caracterizate prin finetea detaliilor, sunt preferabile materialele folosite
in stomatologie,de tipul ghipsului dentar .
2.5.3.3. Transportarea obiectelor purtatoare de urme = este necesar a nu fi
ridicate inainte de a fi marcate si fotigrafiate. Ambalarea se face in conditii care
sa asigure integritatea urmelor ,dar si a obiectului. Dupa ambalare
obiectu,coletul se sigileaza cu sigiliul organului judiciar si i se pune o eticheta
numerotata sau cu alte mentiuni.

2.6. Interpretarea la fata locului a urmelor de maini

Un prim asptect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului si obiectelor ce au intrat in sfera
de interes a autorului. De exemplu daca la fata locului de gaseste un cadavru prezentand urme
evidente de violenta,descoperindu-se si urme pe sertare, dulapuri,o casa de bani sau o cutie de
depozitare a bijuteriilor,o prima concluzie este aceea ca ne aflam in fata unui omor in scop de jaf.
Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite de la locul in care au fost descoperite urmele
,de modul lor de grupare si de dispunere, indeosebi de modul de operare,ca si de intreaga
ambianta a campului infractional. Informatiile obtinute sunt de natura sa serveasca la
conturarea alte date privitoare la fapta si la omor.
O serie de date pot fi obtinute despre despre persoana faptuitorului ,de pilda ,dupa locurile in
care se poate stabili cu aproximatie inaltimea persoanei si constitutia sa fizica ,eventual sexul si
varsta , precum si numarul aproximativ al autorilor.

§3. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini

Posibilităţi oferite de expertizele dactiloscopice. Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa
finală a activită ţii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâ ini la faţa locului, de
obţinere de informaţii privind persoana, precum şi de stabilire a raportului dintre urmă şi activitatea
infracţională . În prezent, posibilită ţile ştiinţifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea
urmelor de mâ ini sunt multiple.
Dacă expertului i se prezintă numai urma ridicată la faţa locului, acesta are posibilitatea să
stabilească , printre altele, de la ce mâ nă provine, regiunea mâ inii sau degetul care a format-o, care
este vechimea urmei şi dacă aceasta conţine suficiente elemente de identificare etc.
În cazul în care expertului i se prezintă şi impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori
cele existente în cartoteca dactiloscopică , se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, dacă urma şi
impresiunea sunt formate de acelaşi deget, deci de aceeaşi persoană .
Aria posibilită ţilor expertizei dactiloscopice s-a lă rgit considerabil, conturâ ndu-se un domeniu
relativ distinct: expertiza urmelor de mâ ini lă sate pe corpul uman. Amprentarea cadavrelor prezintă ,
în mod firesc, anumite particularită ţi, din cauza proceselor specifice putrefacţiei, rigidită ţii cadaverice,
mumifică rii şi deshidrată rii.
Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identifică rii persoanei ce a lă sat urme
în câ mpul infracțional. Pentru efectuarea acesteia, în primul râ nd a examină rilor comparative, este
necesară amprentarea persoanelor aflate în sfera de interes a investigațiilor.

Secțiunea a III-a: Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare

§1. Considerații preliminare privind urmele de picioare
Urmele de picioare reprezintă o altă categorie importantă de urme create inevitabil la locul
faptei. Cu toate acestea, ele sunt descoperite sau folosite în cercetarea de identificare mai rar deoarece
au mai puţine posibilită ţi de individualizare, din cauza numă rului relativ redus de elemente
caracteristice, cu excepţia celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.
Clasificarea urmelor de picioare. Din categoria urmelor de picioare, în accepţiunea sa largă ,
fac parte urmele plantei piciorului (ale piciorului gol), urmele piciorului semiîncă lţat sau urmele de
ciorapi, precum şi urmele de încă lţă minte.
Urmele plantei piciorului (urmele piciorului descă lţat) - cele mai valoroase pentru
individualizare deoarece amprenta tă lpii piciorului poate servi la o identificare certă a individului,
echivalentă cu identificarea bazată pe amprentele digitale.
Urmele piciorului semi-încă lţat sau ale ciorapilor - reproduc forma generală a plantei
piciorului, a regiunilor sale şi a ţesă turii.
Urmele de încă lţă minte - pot reflecta elemente caracteristice utile identifică rii, deşi prezintă
elemente particulare mai puţine.
Formarea urmelor de picioare - se formează în condiţii relativ apropiate urmelor de mâ ini,
în sensul că pot fi întâ lnite sub forma statică sau dinamică , de suprafaţă sau de adâ ncime, vizibile sau
latente. De asemenea, ele se întâ lnesc fie sub formă izolată , mai ales dacă ne raportă m la calitatea lor,
fie sub forma unei că ră ri de urme.

§2. Cercetarea criminalistică la fața locului a urmelor de picioare

Descoperirea urmelor de picioare. Datorită naturii lor – avem în vedere inevitabilitatea lor şi
locul în care se pot forma – urmele de picioare se înscriu în categoria urmelor care se caută printre
primele la faţa locului. Se cercetează în primul râ nd suprafeţele pe care este posibil să se calce.
Că utarea urmelor de picioare poate fi asociată cu că utarea şi prelucrarea urmelor de miros de că tre
câ inele de urmă rire. Descoperirea și relevarea urmelor piciorului gol se aseamană cu cercetarea
urmelor de mâ ini, în timp ce urmele de încă lță minte sunt mai greu de descoperit.
Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare - în procesul-verbal de cercetare la faţa locului se
descrie detaliat numă rul şi tipurile de urme de picioare descoperite, forma și particularită țile
acestora, natura suportului în care s-au format şi elementele că ră rii de urme, dacă ele există .
Fotografierea urmelor de picioare - presupune fixarea imaginii de ansamblu a grupului de
urme, în scopul redă rii elementelor mersului persoanei și fixarea imaginii urmei care conţine cele mai
multe şi mai clare elemente de individualizare.
Ridicarea prin mulaj a urmei formate în adâncime - se desfă şoară imediat după fotografierea
şi, eventual, după desenarea urmei pe o coală de calc, aşezată pe o bucată de geam, deasupra urmei.
Particularităţi în cercetarea cărării de urme - că rarea de urme reflectă unele caracteristici
individuale ale persoanei. Principalele elemente ce caracterizează o că rare de urme sau mersul unei
persoane sunt urmă toarele:
 direcţia de mişcare
 linia mersului
 lă ţimea pasului
 unghiul de mers.
Interpretarea la faţa locului. - priveşte atâ t urmele luate izolat, câ t şi întreaga că rare de urme.
Din interpretarea unor urme izolate, pot fi desprinse date privind numă rul persoanelor, sexul, talia,
vâ rsta etc.

§3. Expertiza criminalistică a urmelor de picioare

Problemele principale pe care le poate rezolva expertiza criminalistică a urmelor de picioare,
indiferent dacă este vorba de urma piciorului gol ori de cea a încă lţă mintei, sunt în funcţie de faptul
dacă expertului i se trimite spre examinare numai urma (în sensul mulajului, fotogramei sau
desenului) ridicată de la faţa locului, sau şi urma şi modelele tip de comparaţie (printre care incluzâ nd
şi încă lţă mintea ridicată de la persoanele suspecte). Astfel:
Dacă expertului i se trimite numai urma, acesta poate să determine sexul, vâ rsta, talia şi
greutatea aproximativă a persoanei, vechimea urmei, mecanismul de formare etc.
In ipoteza în care expertului i se pun la dispoziţie modele de comparaţie, respectiv impresiunea
plantei piciorului sau încă lţă mintea suspectă , se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului
creator de urmă .

Secțiunea a IV-a: Cercetarea urmelor de dinți și de buze și ale altor părți ale corpului uman
§1. Investigarea odontologică judiciară
Urmele de dinţi fac parte din categoria acelor urme care oferă o bază sigură de identificare, atâ t
sub raport criminalistic, câ t şi medico-legal, datorită unor caracteristici ale formei, dispunerii şi
particularită ţilor prezentate de fiecare dinte, îndeosebi după vâ rsta de 25 ani, câ nd întreaga dantură
este formată .
Cercetarea la faţa locului a urmelor de dinţi - urmele de dinţi se întâ lnesc pe diverse alimente
sau fructe cu o consistenţă şi un grad de plasticitate adecvat (margarină , unt, brâ nză topită , ciocolată ,
mere). Acestea se întâ lnesc pe corpul victimei şi, în anumite cazuri, pe corpul agresorului. Fixarea
urmelor de dinţi se face, în mod obişnuit, prin consemnarea în procesul-verbal şi prin fotografiere,
insistâ ndu-se nu numai asupra detaliilor, dar şi asupra poziţiei corpurilor purtă toare de urme faţă de
celelalte obiecte principale.
Expertiza odontologică – din aceasta poate rezulta natura umană sau animală a urmei, sexul
vâ rsta, caracteristicile dinților. Dacă expertului i se pun la dispoziție modele de comparație, acesta
poate stabili identitatea(sau neidentitatea) persoanei.

§2. Cercetarea urmelor de buze

Cercetarea la faţa locului a urmelor de buze - necesită o că utare atentă şi exigentă , întrucâ t ele
se pot întâ lni nu numai pe obiectele cu care vin în contact firesc (pahare, că ni, tacâ muri, port-ţigaret,
pipă ), dar şi pe alte obiecte, inclusiv pe îmbră că minte. Urmele trebuie că utate chiar şi pe hainele
persoanelor suspecte, mai ales dacă din modul de să vâ rşire a infracţiunii rezultă posibilitatea unui
contact fizic între victimă şi agresor.
Procedeele se aseamă nă cu de la cercetarea de la fața locului ale urmelor papilare de pe mâ ini și
picioare.
Expertiza criminalistică a urmelor de buze - poate să dea ră spunsuri privind natura umană sau
animală a urmelor, mecanismul de formare, vechimea urmei, vâ rsta, sexul, care dintre buze
(superioară sau inferioară ) a lă sat urma şi dacă aceasta prezintă suficiente elemente de identificare.
Cercetarea urmelor formate de alte părţi ale corpului uman– în afară de pă rțile corpului uman
analizate anterior, marea majoritate a pă rţilor corpului uman este aptă să creeze urme, în contextul
să vâ rşirii unei fapte penale. Exemple sunt: urechile, nasul, fruntea, unghiile etc.

CAPITOLUL VI – TIPOLOGIA INVESTIGĂRII PRINCIPALELOR URME BIOLOGICE DE NATURĂ

UMANĂ
Secțiunea I – Cercetarea urmelor de sânge
§1. Sublinieri preliminare privind urmele biologice
Urmele biologice sunt constituite de marea masă a urmelor de material biologic uman,
îndeosebi produsele de secreţie, excreţie şi ţesuturile umane.
Secreţiile principale - saliva, secreţia nazală şi laptele matern.
Excreţiile - urina, fecalele, sperma, sputa, vomismentele, meconiul, vernix caseoza ş.a.
Ţ esuturi moi - sâ nge, piele, ţesut muscular, masă cerebrală .
Ţ esuturi dure - oase şi unghii.
Urmele de miros nu sunt urme biologice propriu-zise.
§2. Cercetarea urmelor de sânge
Urmele de sâ nge, fiind frecvent întâ lnite la fața locului şi prin posibilită ţile de identificare pe
care le oferă , furnizează indicii necesare clarifică rii împrejură rilor privind locul, timpul, mijloacele şi
modul de să vâ rşire a faptei.
În funcţie de natura suportului, urmele de sâ nge pot fi absorbite de acesta, cum este cazul
suporturilor din material textil, sau pot ră mâ ne la suprafaţă , formâ nd un strat sau o crustă distinctă .
Calitatea urmelor de sâ nge poate fi influenţată de acţiunile exercitate de om, respectiv de
persoana care caută să îndepă rteze pata prin ră zuire, spă lare etc., iar culoarea urmelor diferă în
funcție de vechime, cantitate, temperatura, lumina etc.
Cercetarea şi interpretarea la faţa locului a urmelor de sânge – urmele evidente de sâ nge
nu pun multe probleme în ceea ce privește descoperirea lor. Pun propleme acele urme care au suferit
modifică ri prin scurgerea timpului.
Că utarea urmelor de sâ nge se efectuează potrivit particularită ţilor locului sau suportului
cercetat, deci în funcţie de fiecare caz în parte, ea fiind orientată în câ teva direcţii principale, şi anume:
a. Îmbră că mintea şi corpul persoanelor antrenate în infracţiune (victimă sau fă ptuitor).
b. Porţiunea de teren şi obiectele aflate la locul să vâ rşirii infracţiunii sau în locul în care
a fost descoperit cadavrul.
c. Instrumentele folosite în să vâ rșirea infracțiunii.
d. Instalațiile sanitare (sau alte obiecte) ce ar fi putut fi folosite la înlă turarea urmelor
sau la transportul cadavrului.
Depistarea petelor suspecte a fi de sâ nge se face, de regulă , cu surse de lumină (lanterna) care
dispun de filtre de culoare (roşii sau verzi).
La ridicarea urmelor de sânge trebuie avut în vedere că acestea pot conţine şi alte categorii de
urme biologice cum sunt, de exemplu, fire de pă r, resturi de ţesut etc., că rora trebuie să li asigure
integritatea.
Ambalarea şi transportarea urmelor de sâ nge trebuie fă cute cu atenție deoarece acestea se pot
altera rapid.
Interpretarea urmelor de sâ nge la locul descoperirii lor este o activitate cu rezonanţă în
clarificarea ulterioară a împrejură rilor să vâ rşirii faptei.
Expertiza biocriminalistică a urmelor de sâ nge – poate oferi clarifică ri la numeroasele întrebă ri
adresate de că tre organele judiciare (sexul persoanei, organul din care provine, profilul A.D.N. etc.)

Secțiunea a II-a: Cercetarea urmelor de salivă și spermă

§1. Cercetarea urmelor de salivă
 Cu ajutorul lor se pot obtine date privind persoana, îndeosebi pe baza grupei sanguine, cu
precizarea că acest lucru este posibil numai în ipoteza în care individul este de tip secretor(doar așa se
poate determina grupa sanguină ).
Cercetarea la faţa locului – se face cu mijloace optice şi de iluminare curente, aflate în dotarea
truselor criminalistice. Este necesar sa fie cercetat sistematic întregul loc al faptei.
Urmele de saliva se pot confunda cu alte urme biologice (spermă , secreţie vaginală ,
transpiraţie, mucus nazal), precum şi cu pete de altă natură , mai ales sucuri diverse, vopsea,
detergenţi etc.
Ridicarea şi transportarea urmelor presupuse a fi de salivă impune respectarea aceloraşi
recomandă ri fă cute la urmele de sâ nge, de ambalare în stare uscată a obiectului şi de expediere
urgentă la laboratorul de specialitate, pentru a nu se distruge antigenele.
Expertiza urmelor de salivă serveşte la clarificarea unor aspecte relativ asemă nă toare urmelor
de sâ nge. În primul râ nd, expertul se poate pronunţa asupra faptului dacă urma este sau nu de salivă
şi dacă saliva este de natură umană , însă nu întotdeauna rezultatul poate avea caracter de certitudine.

§2. Cercetarea urmelor seminale

Urmele de spermă sunt întâ lnite deseori în cazul să vâ rşirii de infracţiuni cu un grad de
periculozitate deosebit sau al că ror mod de să vâ rşire prezintă anumite particularită ţi (ex:infractiuni
contra libertă ții și integrită ții sexuale).
Formarea urmelor de spermă are loc prin depunerea, pe diverse suporturi, a lichidului
spermatic ejaculat în momentul unui contact sexual, al masturbă rii, sau ca o consecinţă a unor
tulbură ri neuro-psihice.
Cercetarea la faţa locului– că utarea urmelor seminale presupune examinarea corpului
victimei, o atenţie specială fiind acordată orificiilor naturale (examinare realizată de că tre cadre
medicale), precum şi a lenjeriei de corp şi de pat, a îmbră că mintei, a altor obiecte.
Ridicarea urmelor seminale necesită atenție deosebită pentru pă strarea intactă a petei şi
implicit a spermatozoizilor, principalul element asupra că ruia se îndreaptă examinarea.
Interpretarea la faţa locului – oferă date referitoare nu numai la natura, mobilul şi modul de
să vâ rşire a faptei, ci şi în legă tură cu anumite deprinderi sau stă ri psihopatologice ale autorului.
Expertiza biocriminalistică a urmelor seminale este destinată stabilirii faptului dacă urma este
într-adevă r de spermă şi dacă aceasta este de origine umană sau animală . Modalită ţile de expertizare
se regă sesc în cursul de bază .

Secțiunea a III-a: Elemente de investigare și identificare bicriminalistică pe baza profilului

A.D.N.
§1. Fundamentul științific
Descoperirea ADN-ului (=acid dezoxiribonucleic) a condus la înţelegerea conceptului de
ereditate şi la identificare, prin decodarea informaţiilor genetice pe care molecula de A.D.N. le are în
componenţă . Aceasta are structură moleculară şi este conţinută de toate celulele vii ale organismelor.
Procesul de identificare a unei persoane începe în momentul în care aceasta lasă în scena
crimei o urmă biologică care conţine, în mod necesar, material genetic (A.D.N.). Urmează prelevarea
probei de că tre criminalist, urmată de analiza de laborator care se termină prin traducerea
materialului genetic într-un cod, cu formulă unică , irepetabilă , specifică unui singur purtă tor al acelei
informaţii genetice.
Sub raportul valorii de identificare, specialiştii geneticieni clasifică urmele biologice în trei
categorii:
o Probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului A.D.N.
o Probe cu potenţial în definirea profilului A.D.N.
 o Probele cu potenţial în analizele A.D.N. mitocondrial.

§2. Particularități ale cercetării la fața locului

Cercetarea urmelor apte să servească la identifică ri genetice parcurge aceleaşi etape tehnice,
tipice urmelor biologice (sâ nge, spermă , salivă ), de la descoperire, la fixare fotografică şi ridicare, desi
se impun precauții suplimentare. Obiectele sau suporturile purtă toare de urme biologice care se ridică
în vederea analiză rii A.D.N. vor fi verificate și pentru alte urme, cum ar fi urmele papilare.
§3. Efectuarea expertizelor A.D.N.
Două metode: metoda analizei amprentei genetice prin enzime de restricţie şi metoda reacţiei în lanţ a
polimerazei (PCR).
Analiza prin metoda enzimei de restricţie – este necesară o cantitate suficientă de A.D.N. ce
este supusă izolă rii şi purifică rii cu ajutorul unor detergenţi şi enzime cu mare specificitate, cum ar fi
proteinaza K . Cea de-a doua etapă o constituie decuparea A.D.N.-ului cu ajutorul unor enzime de
restricţie, în fragmente de mă rimi diferite.
În urma rezultatului, fragmentele ADN sub forma unor benzi întunecate. Benzile obţinute pot fi
folosite pentru comparaţie cu cele rezultate din prelucrarea probelor ridicate de la faţa locului, astfel
fiind posbila stabilirea identitatii sau neidentatii persoanei.
Analiza prin metoda reacţiei în lanţ a polimerazei (PCR) – avantajul acestei metode faţă de
metoda cu enzime de restricţie constă în sensibilitatea acesteia, putâ ndu-se folosi o singură moleculă
de A.D.N. pentru a fi amplificată .
Metoda PCR este rapidă , simplă , necesită fragmente de dimensiuni mici pentru studiere şi
permite reanaliză ri multiple.

Secțiunea a IV-a: Cercetarea firului de păr uman

§1. Problematica generală
Firele de pă r uman alcă tuiesc o categorie distinctă de urme biologice (urme de natură piloasă)
prin a că ror examinare se obţin date importante cu privire la persoane şi la împrejură rile faptei. Se pot
obţine date despre natura, originea, caracteristicile de sex, vâ rstă , regiunea corporală din care provine
etc.
Prezența firelor de pă r la fața locului nu trebuie atribuită neapă rat unor acțiuni exclusiv
violente, fiind posbil să existe că deri accidentale sau fiziopatologice.
Principalele componente ale firului de pă r sunt tija(tulpina) și ră dă cina.
Unui fir de pă r îi sunt caracteristice în general o anumită lungime, grosime, pigmentație,
ondulație, degradație etc., toate raportate la vâ rsta persoanei, sexul ei, regiunea corpului etc.

§2. Cercetarea la fața locului

Descoperirea firelor de păr– nu impune folosirea de metode sau mijloace tehnico-ştiinţifice
deosebite, ele fiind destul de uşor vizibile cu ochiul liber. Totuşi, pentru facilitarea descoperirii este
necesar să se recurgă la lupe şi la surse de lumină ceva mai puternice.
Ridicarea firelor de păr – impune respectarea unor cerinţe minime cu privire la menţinerea
intactă a firului, evitarea amestecă rii lui cu alte fire de pă r, inclusiv cu fire provenite accidental de la
persoanele care efectuează cercetarea.
Recoltarea firelor de păr de la persoanele suspecte– este recomandat să se facă numai prin
smulgere, ră dă cina fiind o parte importantă a firului de pă r.
Identificarea persoanei – principalul motiv al examină rii firului de pă r, dacă se prezintă și
fire de pă r de comparație. Există certitudine în cazul în care se examinează amprenta genetică a firului
de pă r cu ră dă cină . În caz contrar, are caracter de probabilitate.
§3. Expertiza criminalistică a urmelor de natură piloasă
Expertiza firelor de păr – se cercetează structura intimă a pă rului, cu numeroasele sale
elemente caracteristice, și se analizează suprafața acestuia, a diverselor particule aderente, urme ale
materiei în care a fost descoperit și diverse microurme.
Prin metodele de examinare biologică a urmelor de natură piloasă se pot desprinde
informații referitor la: natura şi originea umană sau animală a firului de pă r; zona corpului din care
provine; modul de detaşare a firelor de pă r; sexul, vâ rsta aproximativă şi rasa persoanei; eventualele
alteră ri produse de diverse boli; natura depunerilor de pe suprafaţa firului de pă r; identificarea
persoanei pe baza profilului A.D.N.
Încă de la început, pentru restrâ ngerea cercului de suspecți, este posibilă determinarea culorii,
a elementelor caracteristice exterioare și a eventualelor impurită ți.
Investigarea biocriminalistică de laborator a unui fir de pă r parcurge 3 etape principale:
a. Examinarea modului de detaşare, a culorii sau vopselei, a particularită ţilor de formă ,
precum şi a aderenţelor;
b. Examinarea structurii exterioare a firului, pentru determinarea speciei, a vâ rstei,
sexului, ca şi a regiunii corporale din care provine, examinare efectuată mai ales prin
microscopie;
c. Examinarea structurii interioare, respectiv a cortexului (în care se gă sesc pigmenţii, pe
baza că rora se poate face o identificare de grup) precum şi a medularei.

Secțiunea a V-a: Elemente de investigare odorologică judiciară

§1. Aspecte generale privind urmele olfactive
Urmele de miros reprezintă o categorie aparte de urme, specifice nu numai omului, ci şi
animalelor, inclusiv majorită ţii substanţelor care conţin elemente volatile precum şi altor corpuri din
natură . Folosirea acestor categorii de urme în interesul justiţiei, al descoperirii infractorilor şi
corpurilor delicte constituie obiectul odorologiei judiciare.
Formarea urmelor olfactive – inevitabilă , deoarece orice persoană lasă molecule de miros
peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse. Nici îmbră că mintea, pantofii, manușile nu
pot împiedica formarea ”amprentei olfactive”.
Conţinutul urmei olfactive – cuprinde mai multe categorii de miros, în care ponderea este
deţinută de mirosul specific sau de bază al corpului (transpiratie, respiratie etc.), că ruia i se adaugă
mirosul profesional/general (dat de specificul locului de munca, de locuinta etc.) și mirosul ocazional
(produse cosmetice, fumat etc.).
§2. Cercetarea la fața locului
Descoperirea urmelor olfactive - descoperirea se face cu ajutorul câ inilor de urmă rire. Spre
deosebire de om, un câ ine poate selecta o urmă de miros din alte 200 (câ inele dispune de un numă r de
celule olfactive de peste 30 de ori mai mare). Printre cei mai folosiți câ ini este câ inele ciobă nesc
german.
Prelucrarea urmelor - câ inele este dirijat de conducă torul să u care îi cunoaşte posibilită ţile şi
modul de comportare. Este condus şi de organul judiciar care efectuează sau îndrumă cercetarea la
faţa locului şi care trebuie să fie atent la respectarea anumitor reguli privind folosirea câ inelui de
urmă rire şi interpretarea reacţiilor sale.
Cei care efectueaza cercetarea trebuie să nu se aproprie la o distanță mai mică de 2-3 metri de
ceea ce suspectează că ar fi urme pentru a nu crea urme olfactive suplimentare. În ipoteza în care se
consideră utilă și oportună folosirea câ inelui de urmă rire, i se va da imediat spre prelucrare urma de
miros. Pe parcursul acțiunii câ inelui, se notează traseul stră bă tut și se observă reacțiile sale.
§3. Metode moderne de investigare odorologică
Pe lâ ngă câ inele de urmă rire, în cercetarea urmelor olfactive se apelează şi la metode tehnice,
constâ nd în ridicarea urmelor de miros de la faţa locului, de pe obiecte corp delict, de pe
îmbră că mintea pierdută de infractor ş.a., prin aspirarea cu dispozitive speciale şi conservarea în
flacoane ermetice, dezodorizate în prealabil.
Aceste urme sunt supuse unei examină ri comparative cu modelele prelevate de la persoanele
sau obiectele suspecte, pe baza unei analize gazocromatografice sau prin spectrografia de masă .
Totuși, specialiștii au demonstrat că procedeul identifică rii persoanelor de că tre câ inele de
urmă rire este cel mai fiabil și cel mai simplu de realizat.

§4. Domenii diverse de folosire a câinilor de urmărire

Folosirea câ inilor de urmă rire în descoperirea și prelucrarea urmelor olfactive este o practică
curentă atâ t în cazurile de identificare a persoanelor, câ t și alte domenii ale luptei împotriva
criminalită ții.
Cele mai frecvente sunt:
 Depistarea stupefiantelor – sunt antrenați pentru descoperirea canabisului și derivatelor lui,
a heroinei, cocainei etc.
 Detectarea explozivilor – câ inele este dresat să nu atingă obiectul suspect. Pot depista și
arme de foc, nu doar substanțe explozive.
 Descoperirea de persoane răpite/persoane care se ascund – se face cu ajutorul obiectelor
purtă toare a urmelor de miros specific individului.

Capitolul VII – TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPĂ SEMNALEMENDE

EXTERIOARE, DUPĂ VOCE ȘI PRIN ALTE METODE CRIMINALISTICE
§1. Sublinieri introductive
Abordarea modalită ţilor de identificare a persoanelor, dar şi a cadavrelor, poate conduce la
întrebarea dacă imaginea fă ptuitorului (aşa cum a fost reţinută de că tre un martor ocular sau de
victimă ), fotografia unei persoane, ori un craniu, vocea, scrisul chiar, pot constitui, prin ele însele,
urme ale infracţiunii, după cum sunt urmele de mâ ini, de picioare, de dinţi ş.a. Ră spunsul este în parte
unul pozitiv, întrucâ t acestea conduc la posibilitatea identifică rii infractorului.
O urmă sui-generis este reprezentată de modul de să vâ rşire a faptelor penale. Practica
judiciară oferă numeroase exemple de infractori specializaţi în să vâ rşirea unui anumit gen de fapte
penale într-o anumită manieră , cu mijloace specifice, ceea ce reprezintă „amprenta” modului de
operare.
Metodele de identificare a persoanelor după semnalmentele exterioare, după voce și prin alte
procedee adaugă posibilită ților de identificare a omului pe baza urmelor lă sate pe câ mpul infracțional
menționate în capitolul anterior.

Secțiunea I – Identificarea persoanelor și cadavrelor după semnalmentele exterioare

§1. Aspecte generale
Scurtă privire istorică – organele de urmă rire penală sunt confruntate cu situaţii de genul
celor în care, după să vâ rşirea unei infracţiuni, singurele date realmente exploatabile în legă tură cu o
faptă penală şi cu autorul acesteia sunt cele oferite de un martor ocular, care a reuşit să reţină
imaginea fă ptuitorului.
Încă din antichitate, au fost semnalate preocupă ri de gă sire a anumitor modalită ţi adecvate de
identificare a celor urmă riţi. Sistemul buletinelor de urmă rire este întâ lnit în secolul XVIII, pentru ca, o
dată cu inventarea fotografiei, să se înceapă introducerea albumelor fotografice ale infractorilor. În
descrierea şi fixarea înfă ţişă rii persoanei infractorilor, mai ales în scopul identifică rii lor ulterioare, un
pas important l-a fă cut Alphonse Bertillon, considerat întemeietorul poliţiei ştiinţifice moderne.
Fundamentul ştiinţific al identificării după semnalmente exterioare – este constituit de
individualitatea şi relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecă rui individ adult.
În esenţă , identificarea se face cu ajutorul unor metode şi tehnici specializate, în cadrul unor
activită ţi de urmă rire penală , desfă şurate potrivit unor reguli tactice specifice ascultă rii martorilor
sau victimelor infracţiunii.

§2. Metoda portretului vorbit

Portretul vorbit este o metodă aplicată frecvent şi perfecţionată pe parcursul timpului, care
serveşte la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de
că tre o altă persoană . În descrierea fă cută de cel care a perceput caracteristicile somatice ale
individului că utat sunt vizate, pe de o parte, formele statice, iar pe de altă parte, formele dinamice.
Aprecierea formei şi dimensiunilor acestora se face după un sistem cuprinzâ nd trei gradaţii: mare,
mijlociu şi mic.
Descrierea formelor statice – vizează elementele caracteristice privind talia, constituţia fizică
sau aspectul general al persoanei, forma capului şi a feţei, eventuale infirmită ţi etc.
Descrierea capului. Capul persoanei, atâ t în întregul să u, câ t şi în ceea ce priveşte aspectul
morfologic, vă zut din faţă şi din profil deţine, în mod firesc, locul principal în realizarea
portretului vorbit. De exemplu:
 Forma capului, privit din faţă , poate fi alungită , ovală , dreptunghiulară , triunghiulară , cu
baza în sus sau în jos, pă trată , colţuroasă , romboidală etc.
 Faţa se împarte, de regulă , în trei zone: frontală , nazală şi bucală (zona frontală cuprinde
regiunea dintre baza nasului şi baza acestuia; zona bucală include regiunea dintre baza
nasului şi vâ rful bă rbiei). În funcţie de necesită ţi, pot fi luate în calcul cinci zone,
respectiv fruntea, ochii, nasul, gura şi bă rbia.
Fiecare element component al feţei se descrie separat, cu ce are el mai caracteristic.
Descrierea formelor dinamice – este menită să completeze posibilită ţile de identificare şi se
referă , în special, la ţinuta corpului, felul mersului, mimică , privire, diferitele forme de manifestare. De
exemplu:
 Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant, cu paşi mari sau
mici, să ltă reţ, cu alte particularită ţi determinate de morfologia piciorului, de eventualele
infirmită ţi, precum şi de starea de să nă tate a individului.
 Modul de manifestare, privit în sensul să u larg, prin aceasta înţelegâ ndu-se, de pildă , gestica
sau vorbirea, este în funcţie de personalitatea şi temperamentul individului. Astfel, o persoană
poate fi calmă , nervoasă , lentă , agitată , impulsivă , taciturnă , volubilă etc. Perceperea acestor
caracteristici reclamă o perioadă mai lungă de observare.
Nu trebuie neglijată situaţia în care se află persoana în momentul observă rii, fiind cunoscute,
de exemplu, diferenţele de manifestare sau de comportament ale unui individ în exercitarea
profesiei, în mediul familial, faţă de superiorii să i ori faţă de subordonaţi, ori în postura -
caracterizată sugestiv în literatura de specialitate - de „spectator” sau „actor” .
 Vorbirea, la râ ndul să u, deşi teoretic nu poate fi considerată o caracteristică a sem-nalmentelor
exterioare, trebuie inclusă în conturarea „portretului vorbit” prin particularită ţi de genul
vorbirii normale, precipitate, bâ lbâ ite, organizate, prolixe, precum şi al timbrului, accentului
ş.a.
§3. Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare
Portretul schiţat- Portretul schiţat, sau schiţa de portret, reprezintă o metodă menită să
înlă ture, cel puţin în parte, neajunsurile determinate de modul în care o persoană apreciază sau
descrie semnalmentele exterioare.
Fotorobotul - Este o metodă de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente
faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.
Identi-kit-ul şi Photo-identi-kit-ul- Se numă ră printre mijloacele tehnice folosite frecvent în
practica organelor de cercetare penală . La dispoziţia martorului, ori victimei, este pus un album ce
conţine zeci de variante ale elementelor faciale. Fiecare element facial din album este reprodus
separat pe o peliculă transparentă purtâ nd acelaşi numă r de cod.
Mimicompozitorul şi sintetizorul fotografic - Mimicompozitorul (MIMIC) se apropie,
întrucâ tva, demetoda Identi-kit-ului, desigur mai perfecţionată . Sintetizorul fotografic are la bază
aceleaşi principii de compunere a imaginii.
Portretul robot computerizat - Dificultă ţile inerente întâ lnite în practică , de identificare pe
baza metodei portretului vorbit, ori prin intermediul procedeelor tehnice de tipul fotorobotului,
identikit-ului ş.a., au condus la că utarea unor noi modalită ţi de realizare a portretului robot. Pentru
aceasta, specialiştii au recurs la tehnica de calcul electronic, care se dovedeşte a fi foarte utilă în
practică , despre care se fac referiri în cursul de bază .

§4. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Tehnicile de identificare prezentate mai sus sunt utile şi în cazul identifică rii cadavrelor
necunoscute, însă , aplicabilitatea lor este limitată de transformă rile fireşti prin care trece corpul
uman, ca urmare a anumitor fenomene cadaverice, ori din cauza acţiunii distructive a diverşilor
factori.
Metoda supraproiecţiei - Din punct de vedere tehnic, metoda constă în proiectarea sau
suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografică a persoanei dispă rute, că reia
se presupune că i-a aparţinut craniul.
Suprapunerea electronică a imaginilor reprezintă o variantă perfecţionată a supraproiecţiei,
avâ nd la bază combinarea electronică a imaginilor craniului necunoscut şi cele ale persoanei
dispă rute.
Reconstituirea fizionomiei după craniu. Acest procedeu, aplicat de toate serviciile
criminalistice, a fost pus la punct, printre alţii, de savantul rus M.M.Gherasimov. La noi în ţară s-a
ocupat de perfecţionarea acestuia Cantemir Rişcuţia. Din această cauză mai este denumită “metoda
GHERASIMOV- RIŞCUŢ IA”.
Identificarea după resturile osoase. Identificarea după resturile osoase face obiectul
expertizei urmelor osteologice, specifică unui domeniu denumit în literatura medico-legală
osteoantropometrie. Această identificare trebuie interpretată într-un sens larg, întrucâ t, pâ nă astă zi,
nu era posibilă o identificare ca atare, în sensul stabilirii persoanei că reia i-au aparţinut resturile
osoase, exceptâ nd situaţia în care este descoperit craniul. Astă zi, însă , printr-o expertiză genetică se
poate determina A.D.N.-ul mitocondrial, profilul acestuia servind la identificare.
Identificarea după sistemul dentar şi lucrările stomatologice. Această modalitate de
identificare este deosebit de valoroasă datorită unor elemente specifice de individualizare pe care le
prezintă , în mod natural, dantura unei persoane. La aceste particularită ţi, trebuie adă ugate şi
intervenţiile medicale efectuate pentru întreţinerea sau înlocuirea dinţilor. Practica demonstrează că ,
în situaţii deosebite (catastrofe, incendii, explozii, accidente, distrugerea premeditată a corpului
victimei prin diverse modalită ţi), printre foarte puţinele elemente care mai pot oferi date cu privire la
persoane, mergâ ndu-se pâ nă la identificare, sunt cele ale sistemului dentar.
SECTIUNEA A II-A - Identificarea persoanelor după voce și vorbire
§1.Noțiuni generale
Identificarea persoanelor după voce și vorbire se află printre metodele tehnico-științifice
moderne pe care Criminalistica le pune în slujba stabilirii adevă rului și a descoperirii autorului
infractiunii. Poate fi folosită cu succes atâ t în cauzele penale, câ t și cele civile: pretențiile între
persoane fizice, tă gada partenită ții, divorțul.
Fundamentul științific este dat de individualitatea vocii și vorbirii determinată de diverse
particularitati și anatomice și fiziologice ce permit individualizarea unei persone de altă persoană .
Particularită țile fiind urmă toarele:
- Particularită și de construcție ale aparatului fonorespirator (plă mâ ni, trahee, coarde
vocale) – configurația gâ tului si a foselor nazale face ca sunetele emise să se afle intr-o
anumită bandă de frecvență .
- Particularitatile functiei fonatorii determinate de fiziologia specifica actului respirator:
timbru, frecventa (foarte importante pentru ca nu pot fi controlate constient) , intensitate.
- Particularitati determinate de modificari ale aparatului fonorespirator aparute ca urmare a
unor maladii: laringite, paraliziile, raguseala.
- Stabilitatea vocii – foarte importanta – din momentul schimbarii vocii la pubertate aceasta
ramane relative stabila pe intreaga durata a vietii; anumtie modificari precum pierderea
sau inlocuirea unor dinti, ablatiuniea amigdalelor nu conduc la modificari semnificative ale
vocii

§2. Caracteristici de identificare a vocii

- Caracteristici acustice generale:
-durata de pronuntare a unui cuvant sau aunui grup de cuvinte
-intensitatea vocii
-configuratia de ansamblu a formantilor ( transcrierea vocalelor + consoanelor sub
forma de desene caracteristice ce redau frecventele central) transcrisi pe vocograma
- Caracteristici acustice individuale
-frecventa de rezonanta a cavitatii aparatului vocal
-frecventa specifica sunetelor nazale si frecventa vocii
!Sunt necesare imprimari de buna calitate + ! Disimularile chiar faciliteaza examinarea

§3. Caracteristici de identificare a vorbirii

Vorbirea se caracterizeaza de particularitati de expresie si stil specific unui anumit grup de
persoane.
- particularitati fonetice: accent,intonatie, prescurtari de cuvinte, pronuntarea cuvintelor
straine;
- particularitati fonetice straine intalnite la persoane care au o alta limba materna decat cea
vorbita in momentul auditiei ;
- defectiunile de pronuntie si particularitatile lexicale – specific regiunii din care provine
vorbitorul sau caracteristice anumitor profesii;
 Expertiza criminalistica a vocii si a vorbirii
-stabilirea autenticitatii inregistrarilor audio/video pt determinarea falsurilor, inlocuirea unor
cuvinte cu altele, rostite in anumite imprejurari,in alt context, stergerilor de cuvinte sau fraze,
intreruperi facute in timpul inregistrarii
! Importanta pt ca 143 NCPP dispune atasarea la dosarul cauzei a inregistrarilor
! 128 NCPP protectia datelor de identificare in cazul martorilor aflat sub protective sau
investigatorilor acoperiti
-identificarea persoanei vorbitorului: pot fi desprinse o serie de date privind: varsta,
sexul, profesia, zona din care provine, eventuale boli ale aparatului fonorespirator, daca
a citit sau a vorbit liber, daca a fost constrans sa vorbeasca sau a vorbit liber
- stabilire eventualei deghizari – acoperirea microfonului cu o batista, modificarea
tonalitatii, vorbirea in soapta, astuparea nasului;
-depistarea incercarilor de falsificare a benzii = principalul motiv pe care il invoca
uneori organele judiciare atunci cand ezita sa accepte printre mijloacele de proba banda
de magnetofon
Examinarea propriu-zisa: examinarea comparativa, demonstratia, formularea concluziilor
certe positive/negative. Sunt necesare modele de comparative de calitate. Imprimarile se realizeaza
in conditii similar de loc, de fond sonor si cu aceeasi viteza de inregistrare, acelasi mod de pronuntare,
aceleasi cuvinte, expresii. Azi identificare informatica vocala – pe calculator.

SECTIUNEA A III-A
Metode biometrice de identificare
(Permit identificarea rapida si sigura a persoanelor)

§1. Identificarea pe baza fotografiei semnalmentelor

Fotografia = reprezentarea grafica a fizionomiei si a trasaturilor specifice (cea mai utilizata)
Detaliile fetei se modifica destul de rapid, se folosesc astfel, o serie de date antropometrice,
masurabile pe o imagine bidimensionala – se recomanda masurarea distantei dintre orbite, a grosimii
nasului, a formei pometilor, a grosimii buzelor. Pentru compararea cu o serie de fotografii realizate
din mai multe unghiuri, unele sisteme de identificare fizionomica construiesc un model tridimensional
al fetei. Imaginile sunt analizate digital si comparate automat – potrivesc aproximativ imaginea
achizitionata in momentul verificarii si cea memorata. Operatiunea dureaza mai putin de o secunda.
Si mai sigura, dar dificil de realizat este folosirea hologramelor – e tot o fotografie care
memoreaza atat intensitatea luminoasa, cat si faza semnalului care permita formarea unei imgini
tridimensionale.

§2. Tehnici antropometrice

(cea mai veche metoda biometrica folosita in cercetarea criminalistica)
Presupune masurarea unor parti ale corpului uman in vederea reconstrituirii dimensiunilor
acestuia pornind de la cele cateva fragmente de schelet descoperite.
*in domeniul identificarii papilare tehnica informatica e cea mai sigura – verifica zona de
inceput si bifurcare a zonelor papilare – AFIS= automatic finger-print identification*
§3. Recunoasterea retinei
(cea mai rapida)
Consta in determianrea aspecutlui si a marimii vaselor de sange care provin de la nervul optic
si sunt dispersate in retina. Prezinta importanta datorita celor 3 proprietati impotante ale retinei-
anatomia, unicitatea, topografia dispunerii vaselor sanguine.
Scaneaza retina cu un dispozitie, iar sabloanele sunt stocate. Totusi nu e sanatoasa -> nu e inca
o procedura generalizata asa cum ar dori autoritatile.

§4. Recunoasterea irisului

(metoda mai performanta decat recunoasterea pe baza de amprenta sau ADN si e foarte
eficienta)
Permite prelucrarea corecta a imaginii irisului chiar daca persoana repsectiva poarta ochelari
sau lentil de contact.
Se obtine imaginea irisului, se masoara, se digitalizeaza parametrii folositi pentru identificare
si se calculeaza corelatia dintre datele achizitionate si infirmatiile stocate intr-o baza de date.

§5. Termograma faciala

Este o fotografie a temperaturii fetei unei persoane obtinuta prin explorarea fetei cu un
detector sensibil la radiatii infrarosii. Nu se emit radiatii daunatoare. Camerele de termoviziune sunt
la cca. 45cm de persoana, permite scanarea fetelor lor fara ca acestea sa stie ca sunt verificate.

SECTIUNEA A IV-A - Identificarea persoanelor in sistemul de recunoastere facial – IMAGETRAK-

Este un sistem de recunoastere si compunere faciala. Se prelucreaza si se stocheaza la nivel
national fotografii si alte date de identificare ale persoanelor cercetate de politie in stare de arest sau
libertate, ca urmare a comiterii unei infractiuni.
Fotografia e digitalizata in limbaj pentru computer.
Serverul este instalat la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al
Politiei Romane care care sunt conectate statii de lucru in fiecare judet.
Facilitate de verificare dupa: date de stare civila, personale, seme particulare, cicatrici, tatuaje,
deficient psiho-motorii, fotografii digitale etc.
Potrivit sistemului se disting 80 de puncte nodale pentru fata care masoara: distanta dintre
ochi, latimea nasului, adancimea orbitelor, oasele fetei, limita maxilarului, barbia, structura fetei e
universala (indiferent de rasa), faceprint-ul ramane neschimbat odata cu trecerea timpului, machiajul
si parul facial, ochelarii nu impiedica la identificare.
Portretul robot realizat se inregistreaza in baza de date ca persoana noua cu datele
antropometrice probabile furnizate de victima sau martor, apoi se compara cu sirul de suspecti, dupa
cautarea in baza de date a sistemului IMAGETRAK si se verifica asemanarile dupa imaginile din lista
de suspecti elaborate de soft-ul sistemului.
Daca portretul robot nu se potriveste cu fotografiile din lista, se tipareste sub forma de poster
si se trimite formatiunii care instrumenteaza dosarul.
SECTIUNEA A V-A - Inregistrarea penala
§1. Consideratii privind scopul si importanta inregistrarii penale
Scopul = luarea in evidenta a unor persoane sau obiecte in vederea identificarii lor ulterioare
-identificarea persoanelor care au mai savarsit infractiuni pe baza inregistrarii penale
nominale
-identificarea autorilor unor fapte penale dupa modul de operare
-identificarea persoanelor disparate si a cadavrelor cu identitate necunoscuta potrivit
semnalementelor exterioare sau alte date
-identificarea unor obiecte-corp delict, stabilirea apartenentei lor de grup pe baza
semnalentelor exterioare si alte date antropologice
Importanta = combaterea infractiunilor prin identificarea autorilor lor, a mijloacelor
materiale de proba si scopul preventive al activiatii judiciare – inregistrarea celor condamnati
penal pentru o supraveghere a modului lor de reeducare si reinsertie sociala a.i. sa nu mai
comita infractiuni.

§2. Inregistrarea in cazierul judiciar

Inregistrarea nominalasau alfabetica: inregistrarea datelor cu caracter personal si a datelor
privind situatia juridica a persoanelor luate in evidenta cazierului judiciar – pe baza fiselor de cazier
judiciar (nume, prenume, fapta comisa, pedepsele aplicate, masuri luate si executate orice mentiuni
privind starea de fapt si de drept a persoanei luatein evidenta). Datele se inregistreaza pe baza
extraselor de pe hotarari judecatoresti ramase definitive, comunciari de renuntare/amanare a
aplicarii pedepsei, incepere, intrerupere executare a pedepsei inchisorii)
Inregistrarea dactiloscopica: printre cele mai importante forme ale inregistrarii penale.
Utilitatea existentei cartotecilor dactiloscopice - indeosebi cele decadactilare- consta in identificarea
persoanlor care au mai savarsit infractiuni, inclusiv a persoanelor care nu prezinta acte de identitate
ori se folosesc de acte furate sau false, chiar si a cadavrelor daca cel decedat e inregistrat in cazierul
judiciar.
Identificarea propriu-zisa se realizeaza printr-un examen dactiloscopic comparativ – intre
impresiunile digitale ale persoanei verificate si impresiunile digitale existente in cazierul judiciar sau
cartoteca.
Ordonarea fiselor dactiloscopice au la baza tipul desenului papilar – existent deltei,
pozitionarea ei in desenul papilar, numarul lor.
Formulele dactiloscopice indiferent ca privesc toate cele 10 degete sau numai 1, servesc numai
la ordonarea fiselor in colectie si la determinarea grupului in care se inscrie o anumita amprenta sau
un grup de amprente.

§3. Alte modalitati de inregistrare penala

Inregistrarea dactiloscopica decadactilara
Ca forma de luare in evident cazierului judiciar, este cea mai folosita de organele de
specialitate, datorita facilitatii sale.
Formula dactiloscopica decadactilara primara = o fractie, la numarator sunt notate toate
tipurile de dactilograme ale degetelor mainii drepte, la numitor cele ale mainii stangi.
1. Inregistrarea dactiloscopica monodactilara contine impresiunea papilara a unui singur
deget (astfel devine posibila identificarea autorului unei infractiuni care a lasat mai multe
urme digitale la locul faptei, dintre care 2 sau 3 sunt realmente exploatabile inprocesul de
identificare. Rareori se gasesc amprente de la toate cele 10 degete apte sa serveasca unui
examen dactilocscopic)
 2. Inregistrarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate necunoscuta : fisele
de inregistrare au rubrici diferite pentru persoane si cadavre, dar si rubrici comune
(semnalmente, imbracaminte purtata, obiecte purtate in momentul disparitiei persoanei
sau gasirii cadavrului). Completarea fisei se realizeaza doar pe baza datelor de la organul
judiciar sau de la specilistul criminalist insarcinat cu executarea acestei operatii. E posibila
efectuarea identificarii unor cadavre necunoscute prin comparare cu datele persoanelor
disparute.
3. Inregistrarea dupa modul de operare (modus operandi sistem): identificari sui-generis
ale unor persoane care s-au “specializat” in savarsirea unui anumit gen de infraciuni si intr-
un anumit mod.
-inregistrarea infractorilor –fisele sunt clasate dupa genul infractiunilor comise, modul
propriu-zis de operare (tipic pentru recidivisti)
-inregistrarea datelor privitore la fapte penale cu autori neidentificati – date de la CFL,
ascultarea martorului, victimei, expertise.
-prelucrarea datelor- trierea informatiilor fie dupa modul de operare,fie dupa
semnalmentele exterioare ale infractorului.
4. Inregistrarea in baza de date genetice
5. Cartoteci ale obiectelor furate, falsului de moneda, masini de scris, opera de arta,
produse cosmetice si alimentare

CAPITOLUL VIII
INVESTIGAREA CORPURILOR DELICTE, A URMELOR DE MATERIALE SAU MATERII, DE EXPLOZII,
DE INCENDII SI DE ACCIDENTE DE TRAFIC
SECTIUNEA I - Cercetarea urmelor obiectelor si a urmelor formate din resturi de obiecte sau
materii diverse
§2. Cercetarea urmelor corpurilor delicate folosite in spargeri
Dupa instrumentul folosit sunt urme de adancime sau suprafata
Dupa mecanismul de formare sunt:
- Urme de apasare sau fortare – au natura statica – redau caracteristicile de constructie
(fortarea ferestrei cu surubelnita)
- Urme de frecare –au natura dinamica- identificare de grup – ex fierastraie, burgheie,
bomfaiere
- Urme de taiere- dinamice- duc la identificarea instrumentului daca sunt formate intr-un
material ce reda caracteristicile reliefului lamei taietoare
- Urme de lovire
- Urme de ardere, de topire

Cercetarea la fata locului a urmelor instrumentelor de spargere:

 Locurile de patrundere prin usi, ferestre,zid, acoperis, tavan
 Fortarea mobilierului – sertare, casete, dulapuri, spargerea caselor de bani,fortarea
bruta, taierea la rece, taierea la cald
 CFL: descoperirea (cu ochiul liber, lupa), fixarea (process-verbal, fotografie), ridicarea
(mulaje) , interpretarea (natura actului infractional, tipul de instrumente folosite,
modul de operare) urmelor
Expertiza urmelor intrumentelor de spargere:
Ofera raspunsuri cu privire la natura si tipul instrumentului, mecanismului de formare,
succesiunea acestora, daca e unulsau mai multe:
- Urme formate din resturi material – pilitura
- Obtinerea modelelor de comparative – materiale apropiate calitativ de obiectul purtat de
urma
- Examinarea plumburilor fortate

§3. Ceretarea urmelor de imbracaminte

In functie de natura obiectului primitor de urme sunt: urme statice si dinamice, de suprafata si
de adancime, de stratificare, vizibile, in stare latenta –urmele de manusi ori ale obiectelor patate cu
lubrifianti, vopsele.
Se pot gasi sipe corpul uman- strivire, explozie.
Valoarea de identificare e relativ redusa, servind mai mult la identificarea de grup.
Cercetarea la fata locului: descoperire, fixare (P-V, fotografie, mulaje care sunt capabile sa
redea cele mai mici detalii ale tesaturii), ridicare, interpretare (ofera date despre drumul parcurs de
autor, activitati desfasurate la fata locului, pozitia dintre victim si agresor, sexul etc.)
Expertiza criminalistica: ofera informatii cu privire la natura si tipul materialului din care e
confectionata imbracamintea, daca e specific anumitor uniforme, identitatea obiectului creator de
urme.

§4. Cercetarea urmelor formate din resturi de obiecte sau diverse materii
 Obiecte sau resturi de imbracaminte : haine, incaltaminte – identificarea persoanei +
circumstantelor; purtatoare de urme de alta provenienta – par, praf, cosmetic -> fixarea,
ridicarea+conservarea a.i. sa nu sufere detetiorari, modificari
 Alimente si produse cosmetice: la fata locului- vesela, imbracaminte, lenjerie.
Ridicarea + conservarea – important e sa se indice cu exactitate locul de provenienta.
Expertiza – metode fizice, chimice, microscopice- natura produsului, identificarea
persoanei.
 Substante toxice + stupefiantele: presupun o cercetare calificata- prin specialist. La
fata locului in functie de starea de agregare si de posibilitatile de combinare cu alte
produse se cauta pe victima, imbracaminte, vesela, flacoane. Orientarea cercetarii se
face pe baza interpretarii manifestarilor clinice ale persoanei intoxicate. Ridicarea si
conservarea – eprubete special, pe tot parcursul cercetarii locului faptei se iau masuri
de precautie deosebite. Expertiza –aplicarea de metode fizico-chimice, calitative,
cantitative, pentru stabilirea tipului si cantitatii de substanta toxica folosita.
 Resturi de fumat si de iluminat: la fata locului: mucuri de tigara, chibrituri. Asociate
cu urme de saliva, ruj. Interpretarea serveste la stabilirea unor deprinderi de a fuma ale
unei persoane (pana la jumate, stingerea prin strivire, muscarea filtrului, ingalbenirea
degetelor). Expertiza analize fizico-chimice si biocriminalistice determina tipul si
calitatea tutunului, provernienta etc. analiza scrumuluide tigara stabileste daca e de la
tigara, tigarea, pipa.
 Resturi de franghie, sfoara, cordoane, ale nodurilor, legaturilor: CFL – sunt vizibile,
sunt ridicate cu usurinta. Conservarea starii firelor la ambalare. Important de
 stabilitdaca sfoara a fost rupta/taiata/roasa. Expertiza determina: tipul. Lungimea,
modul de efectuare a nodului, date privind etapele si imprejurarile in care a fost comisa
fapta, profesia, daca victim era sau nu in stare de inconstienta, vechimea nodului,
compozitia sforii, raportul de pozitiwe dintre autor si victim.
 Praf: descoperirea+ridicarea – in exclusivitate prin aspirare, pt fiecare loc, alt filtru,
razuire (la noroi). Nu trebuie sa se amestece (praful reciltat de pe pantaloni cu cel din
buzunar). Fiecare loc trebuie indicat cu precizie. E cautat la maneci, cusaturi, mansete,
rame, pe par, in urechi. Se mai ridica si prin stergerea cu un tampon imbibat in
alcool.Expertiza: metode fizico-chimice, microscopia optica si electronica stabilesc
natura si compozitia chimica. Se poate stabili daca praful de pe imbracamintea sau
corpul persoanei suspectate este acelasi cu cel ridicat de la fata locului. Specific praful
professional pentru minieri, constructori, brutari.
 Alte categorii: sol – pe incaltaminte, pelicule de vopsea, resturi de metal, sticla

§5. Cercetarea microurmelor – Microtraseologie

1. Microurmele= urmele de dimensiuni microscopic – avantajul e ca nu pot fi evitate de catre
infrator, apte sa serveasca la identificarea sau stabilirea apartenenetei de gen a obiectelor sau
materialelor din care au provenit.
Sunt de natura umana,vegetala, ale obiectelor (praf, sticla, vopsea – diferite de cele mentionate mai
sus dpdv calitativ)
Descoperirea + fixarea +ridicare: microscop, surse de lumina vizibile, ultraviolet, infrarosie, benzi
adezive pentru recoltare,vase special de depozitare si transportare. Conservarea se face in plicuri de
hartie debuna calitate, benzi adezive,

2. Cercetarea urmelor de natura geologica

Este o procedura laborioasa si complicata incusiv prin necesitatea folosirii microscopului cu
lumina polarizata.
Urmele de sol de pe incaltamintea cuiva pot spune mai multe decat o ancheta.
Expertizarea urmelor de sol recoltate de pe un cadavru pot staibili daca victima a fost transportata
de la locul faptei, daca exista legatura intre un loc anumite, un mijloc de transport in comun sau un
suspect.
La fata locului - se fac corespondente intre esantioane analizate si esantionae de referinta. Este
necesara o examinare atenta a coloritului si a texturii suprafetei cercetate, fixarea video si foto.
In laborator compararease face mai intai cu ochiul liber si cu ajutorul microscopului, esantioanele
trebuie sa fie uscate ( si macinate)
Culoarea este elementul de baza al solului, se foloseste sistemul Munsell pentru codificarea
culorilor.
Deosebita importanta prezinta repartitia particulelor siagregatelor dupa dentistate si in functie de
marimea lor- metoda cea mai folosita este granulometria.

3.Cercetarea urmelor de natura botanica

Forensic Biology – stiinta biologiei legale
Un rol esential il joaca elementele precum frunze, polen, scaieti, spini, seminte gasite pe corpul
victimei sau in perimetrul explorat care pot oferi informatii esentiale privind timpul scurs de la
comiterea faptei, eventualitatea mutarii cadavrului etc.
 Orice criminal lasa la locul faptei urmei sau preia pe hainele sale elemente ale mediului
inconjurator care il fac vulnerabil in fata rigorilor legii.
Exemplu- intre lemnele folosite la confectionarea scarii pentru rapire si cele aflate in podul
casei suspectului nu exista nicio diferenta, desenele regasite in structura lemnoasa fiind aceleasi – ca
la desenele papilare.
Diversitatea plantelor ne permite identificarea clara a tipului sezonului, a locatiei geografice, in
care a avut loc agresiunea, eventualitatea mutarii cadavrului, timpul cat cadavrul a fost inhumat si cel
mai important daca suspectul a fost sau nu prezent la locul faptei.
Sporii si polenul – ii inspiram in plamani / raman fixati pe haine.

§6. Cercetarea urmelor mijloacelor de transport rutier

Urma a mijloacelor de transport = orice modificare produsa de sistemul derulare, de celelalte
componente pe obiectul sau suprafetele cu care vehiculul a venit in contact.
Din categoria mijloacelor de transport fac parte atat vehiculele cu tractiune mecanica, cat si
cele cu tractiune animala sau actionate de forta omului.

Cercetarea la fata locului

 Stabilirea tipului de vehicul: masurarea ecartamentului sau a latimii dintre rotile din spate ale
vehiculului, efectuata intre cele doua urme paralele; dupa forma desenului antiderapant; urme
lasate pe corpul victimei sau pe obiectul lovit; urme de vopsea, cioburi de sticla, lemn etc.
 Determinarea directiei de deplasare: pe baza urmelor statie de franare, forma picaturilor de
ulei, noroi, unghiul de culcare a vegetatiei, pozitia copitei sau a potcoavei.
 Stabilirea vitezei de circulatie: in principal prin masurarea urmei de franare,fiind direct
proportionala cu viteza; gradul de franare, starea drumului, sistemul de franare si eficienta
franelor; in cazul vehiculelor cu talpi metalice importante sunt urmele dinamice spre exemplu
aterizarea unui elicopter.
 Fixarea si ridicare:descrierea amnuntita in procesul-verbal la care se adauga toate fotografiile
judiciare operative si ridicarea urmelor de adancime prin mulaje.

Expertiza criminalistica
Este destinata sa puna in evidenta o serie de caracteristici generale si individuale pe baza
carora se stabilesc tipul, modelul si culoarea atuovehicului, viteza si directia de deplasare, mecanismul
de formare a urmei si partea din autovehicul care a creat-o, starea sistemului de franare si de directie,
insa problema centrala ramane identificarea mijlocului de transport prin examenul comparativ dintre
caracteristicile reflectate in urma descoperita la locul faptei si modelele de comparatie obtinute de la
anvelopele autovehiculului suspect. Identificarea e posibila si prin reconstituirea intregului dupa
partile sale componente.

SECTIUNEA A II-A. Cercetarea urmelode de incendii, de explozii si a altor urme de accidente

§2. Cercetarea urmelor de incendii
Incendii provocate de cauze naturale: trasnetul (poate produce aprinderi simultane in mai
multe locuri), razele solare, electricitatea statica (scurgerea unor lichide slabe conducatoare de
electricitate pe conducte sau in diverse recipiente poate determina prin aparitia unei scantei de
descarcare slaba, dar sufiecienta sa declanseze aprinderea intr-un mediu de gaze usor inflamabil),
autoaprinderea (prin oxidare, grasimile vegetale sau animale depozitate in conditii proaste de
ventilatie), autoaprindere biologica ( fermentarea substantelor vegetale sub actiunea bacteriilor
depozitate in conditii de umiditate fara ventilatie)
Incendii provocate accidental: cele mai des intalnite sunt manipularea defectuoasa sau neglijenta
a instalatiilor de iluminat si incalzit, asezarea de substante sau obiecte usor inflamabile in apropierea
surselor de caldura, improvizarea de instalatii de incalzire, scurtcircuitele electrice;
Incendii premeditate: mobilul-razbunarea, ura, ascunderea sau favorizarea unei infractiuni;
incendii cu aprindere imdiata si incendii cu aprindere intarziata;

Cercetarea la fata locului a urmelor de incendiu

Odata cu stingerea incendiului importanta e identificarea focarului, cercetarea acestuia conducand
la obtinerea de date preliminare referitoare la cauza incendiului
 Cautarea urmelor: in zonele in care s-a propagat incendiul, organul judiciar trebuie sa
cerceteze cu atentie toate punctele care prezinta pericol de incendiu ori care il pot intretine
 Fixarea urmelor: descriere detaliata in procesul-verbal a urmelor, a tuturor constatarilor
referitoare la obiecte, instalatii, conditii meteorologice, urmele descoperite si ridicate etc;
inregitrari foto-video (fum alb- specific obiectelor umede sau materialelor cu un continut
mare de fosfor; fum rosu-cenusiu- specific lemnului, hartiei; fum negru- denota lipsade aer
sau prezenta uleiului mineal; petrolul arde cu flacara rosie, alcoolul cu flacara galbena)
 Ridicarea urmelor: indicat sa participe expertul criminalist, specialistul formatiunii de
pompieri

Expertiza criminalistica
Necesita metode si mijloace tehnico-stiintifice complex, un loc central il ocupa analizele
spectrale si gazcromatografice.
Specialistul criminalist raspunde la intrebari precum: natura si proprietatile substantelor
incendiare, posibilitatile de autoaprindere sau declansare prin alte mijloace, daca materialulse gasea
in mod normal la locul faptei sau a fost adus special la locul incendiului. Daca incenciul a fost provocat
de dispozitive destinate acestui scop, se determina natura instalatiei, modul sau de functionare,
profesia sau pregatirea de specialitate a autorului, cunoasterea locului faptei, participarea mai multor
persoane etc.

§3. Cercetarea urmelor de explozie

Explozia consta dintr-o reactie foarte rapida, de naturafizica sau chimica insotita de formarea
si de degajarea violenta a unei mari cantitati de gaze cu efecte mecanice, termice si luminoase asupra
obiectelor sau persoanelor ce se gasesc in raza sa de actiune.
Gaze care formeaza amestecuri explozibile cu aerul: metan, butan, propan, hidrogen, vapori de
benzina, eter, benzen, amoniac, acetilena.
Explozii accidentale, premeditate, difuze si concentrate.
Explozii difuze: au caracter accidental, specifice amestecului aerului cu gaze, vapori sau
prafuricombustibile; se intind maimult sau mai putin uniform pe intreaga suprafata afectata, fara a
exista un crater sau focar central, astfel apar urme de dislocare, distrugere, afumare a peretilor,
tavanului, usilor, ferestrelor.
Explozii concentrate: tipice atat pentru exploziile de natura fizica, cat si pentru cele de natura
chimica, rezultate din contactul accidental a doua substante periculoase. Cel mai adesea sunt
provocate de substante explozive cum ar fi: praful de pusca, dinamita sau
trinitrotoluenul,nitroglicerina, explozivi plastici. Se produc prin deflagratie sau detonare. Au caracter
preponderent premeditat.
Cercetarea la fata locului
Presupune cautarea si descoperirea atat a urmelor propriu-zise lasate de explozie, cat si a altor
urme in primul rand ale omului, necesare stabilirii legaturii de cauzalitate dintre rezultat si actiunea
sau prezenta la locul faptei.
Este necesara o cautare sistematica a urmelor, pornindu-se, daca e posibil, din centrul
exploziei. Se cerceteaza conductele, instalatiile, rezervoarele, tablourile si circuitele electrice. Se cauta
eventuale urme ale mecanismelor de detonare.
Fixarea se face prin consemnarea in procesul-verbal, fotografiile schita ale obiectelor
principale si de detaliu, filmari sau inregistrari pe banda videomagnetica.

Expertiza criminalistica
E necesara pentru determinarea cauzelor si naturii exploziei, a tipului de material exploziv, a
mecanismului de producere, sa se stabileasca daca o explozie este sau nu rezultatul folosirii unui
material exploziv.

§4. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare, navele si aeriene.

1. Cercetarea urmelor accidentelor feroviare
Accidentul de cale ferata consta in distrugerea sai degradarea adusa mijloacelor de trasport,
ale materialului rulant sau instalatiilor de cale ferata in cursul circulatiei sau manevrei mijloacelor de
transport,manevra, intretinere, sau interventie pe cale ferata.
Categoriile de urme specifice unui accident de cale ferata:
a) Urmele de scoatere, slabire, taiere, distrugere a sinei, prin desurubarea trifoanelor,
explozie, corodare
b) Urme de slabire, deteriorare a limbilor si mecanismelor de macaz, de modificare a
parametrilor
c) Urme de deteriorare sau distrugere a sistemului de rulare
d) Urmele de modificare a indicatiilor semnalelor
e) Urmele unor obtsacole asezate pe calea ferata, de tipul sabotilor , traverselor de beton
sau lemn, mijloace materiale care pot provoca deraieri
f) Urmele de semnalizari false – premeditate- prin instalatiile electrice sau mecanice

Cercetarea la fata locului

Include locul propriu-zis, statiile de plecare si sosire, cautarea si descoperirea, fixarea si
ridicarea urmelor existente in zona evenimentului, stabilirea imediata a starii si pozitiei instalatiilor
de semnalizare si comanda centralizata, a indicatiilor aparaturii din cabinele locomotivelor, registrele
in care se fac mentionari cu privire la comenzile, desfasurarea circulatiei, revizia instalatiilor.,
descoperirea de urme ale omului sau eventuale intrumente folosite in comiterea infractiunii.

Expertiza criminalistica
Clarifica cauzele si natura accidentului, persoana responsabila de producerea lor.
2. Cercetarea urmelor accidentelor aeriene
Necesita o conlucrare stransa intre organele judiciare si specialisti din domeniul aviatiei-echipa
complexa
Cauzele principale, frecvente :
a) Pilotarea sau dirijarea gresita a aeronavei datorata unor cauze subiective, dar si
obiective – constatarile se fac pe baza inregistrarilor existente in cutia-neagra (viteza,
altitudine, ruta, legaturile radio) si inregistrarile facute la turnurile de control ale
aeroporturilor care ofera date despre comunicarile facute de echipaj in legatura cu
evenimentele petrecute la bordul aeronavei.
b) Declansarea de explozii sau incendii la bordul aeronavei, de natura tehnica sau
premeditate – se descopera urme specifice scurtcircuitului, scurgerii de carburant sau
substante explozive.
c) Unele defecte de constructie, de proiectare, inclusiv uzura aparatului, a subansamblelor
– pot fi gasite urme specifice proastei functionari a motoarelor, a sistemului de
alimentare, comenzilor de zbor, slabirii sau ruperii unor parti din aeronava.
d) Conditiile meteorologice nefavorabile – ceata, curentii puternici de aer, variatii bruste
de temperatura.

Aspectele mai importante asupra carora este necesar sa se insiste cu prilejul cercetarii la fata locului:
determinarea locului producerii accidentului, stabilirea tipului de aparat, compania aeriana careia ii
apartine , numarul de inmatriculare, natura zborului, tipulde incarcatura, stabilirea cu exactitate a
numarului si identitatii victimelor. Urmele sunt analizate de experti criminalistici si specialisti din
domeniul aviatiei.

3. Cercetarea urmelor accidentelor navale

Presupune cooperare intre organele judiciare si organele de specialitate din domeniul naval
Sunt determinate de urmatorii factori:
a) Incendii sau explozii la bord, provocate du functionarea defectuoasa a navei,
ori de incarcatura (in ipoteza transportarii de substante chimice sau
hidrocarburi)
b) Distribuirea si ancorarea defectuoasa a incarcaturii , in cala vasului
c) Greseli de pilotaj , ori de manevrare a instalatiilor care pot avea ca rezultat
ciocnirea de o alta nava (abordajul), atingerea fundului apei, impotmolirea in
nisip, lovirea de mal (esuarea)
Daca nava ramane la suprafata: cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor se fac
conform regulilor generale privioare la cercetarea fiecarei categorii carora urmele le apartin –
incendii, eplozii etc.
Daca nava se scufunda: cu ajutorul scafandrilor – filmarea si fotografierea urmelor principale,
ridicarea de obiecte sub forma de resturi sau parti din obiecte; daca se afla la o adancime mai mare,
cercetarea se rezuma la o examinare exterioara cu ajutorul camerelor de televiziune instalate in
dispozitive spciale si comandate de la suprafata; pot fi folosite si submarine destinate special acestor
activitati.
Totodata datele provenite din inregistrarile facute la dispeceratele porturilor sau de navele
aflate in zona si care au fost chemate in ajutor. Se examineaza si jurnalul de bord,alte registre in care
exista mentiuni cu privire la comuncatiilor radio, la functionarea masinilor etc.
CAPITOLUL IX. ELEMENTE DE BALISTICA JUDICIARA
Sectiunea I. Notiuni generale privindarmele de foc si cercetarea urmelor acestora

I.1. Consideratii preliminare

Aparitia acestui domeniu distinct al tehnicii criminalistice a fost impusa, pe de o parte de
frecventa folosirii armelor de foc in savarsirea de infractiuni iar, pe de alta parte, de particularitatile
referitoare la cercetarea la fata locului cat si la examinarile specifice de laborator.
Literatura de specialitate: "Balistica judiciara reprezinta o ramura distincta a tehnicii
criminalistice, destinata examinarii armelor de foc si urmelor acestora, prin metode si mijloace tehnico-
stiintifice specializate, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arme la comiterea
unei infractiuni si al indentificarii sale."
Desi a preluat o serie de date din balistica generala, se distanteaza de aceasta prin obiectivele
urmarite si metodele folosite.
I.2. Notiuni tehnice generale despre armele de foc
I.2.1. Elementele de constructie ale armelor de foc.
a) Teava armei este formata din camera cartusului/ camera de detonare, conul de
formare/ de racordare, care asigura patrunderea glontului in ultima zona a tevii si anume zona
ghintuita.
Tevile ghintuite imprima o miscare de rotatie proiectilului, necesara stabilitatii traiectoriei
proiectilului. Se diferentiaza dupa calibru, numarul si sensul de rotatie al ghinturilor,
latimea si pasul acestora, etc.
La ghintuiri se disting flancurile ghintului, campul ghinturilor care delimiteaza spatiul
dintre doua ghinturi si fundul ghintului (fata sa inferioara).
-flancurile ghintului, care imprima miscarea de rotatie=flanc de atac.
b) Ansamblul mecanismelor de inchidere, percutie si scoatere a tubului tras serveste
procesului de identificare, datorita particularitatilor de constructie si de prelucrare a
pieselorcomponente ce vin in contact nemijlocit cu tubul cartusului.
Ex: percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator; lasa
urme caracteristice apte sa serveasca la identificarea armei->raman pe munitia trasa
(tub/glont).

I.2.2. Clasificarea armelor de foc.

Prezinta utilitate practica pentru procesul de identificare datorita posibilitatii determinarii
grupului, categoriei, marcii, s.a.
a) Dupa destinatie, se impart in: -arme militare/de lupta (pusti, carabine, pistoale, pusti
mitraliere, s.a.)
-arme de aparare apropiata (revolvere, pistoale)
-arme de vanatoare
-arme sportive/ de tir
-arme cu diverse destinatii speciale
(pistoale de semnalizare, de alarma)

b) Dupa modul de functionare: -arme simple (de tipul celor de vanatoare)

-arme cu repetitie (introducerea cartusului se
face prin manevrarea inchizatorului dupa fiecare foc)
-arme semiautomate (de tipul pistoalelor- necesara apasarea
tragaciului pentrufiecare foc)
-arme automate, cu o cadenta de tragerecare poate ajunge la
cateva lovituri pe secunda

c) Dupa constructia canalului tevii: -arme cu teava lisa (specifica armelor de vanatoare)
-arme cu teava ghintuita
-arme cu tevi combinate (lisa + ghintuita)
 d) Dupa calibru: -de calibru mic, pana la 6,35mm
-de calibru mijlociu, intre 6,35-9mm
-de calibru mare, peste 9mm

e) Dupa lungimea tevii: -teava lunga (pusti si carabine)

-teava mijlocie (in prezent la maj. mitralierelor)
-teava scurta (revolvere, pistoale)

*In literatura de specialitate se mai fac clasificari dupa modul de fabricatie (industrie/
artizanala), numarul de tevi, tipul de munitie, etc.

I.2.3. Munitia armelor de foc.

Studiul datelor privind munitia armelor de foc prezinta utlitate practica intrucat insasi simpla
examinare a caracteristicilor generale ale unui glont conduce la stabilirea tipului de arma
folosit de infractor.
a) Elementele componente principale sunt:
a.1) Proiectilul (glontul) se prezinta sub forma gloantelor, alicelor, sau mitraliilor. Un glont
se compune dintr-un miez de otel, plumb sau otel acoperit cu plumb, precum si dintr-o camasa
metalica. Diametrul unui glont este mai mare decat calibrul tevii cu aprox. 0.30mm pentru a se reduce
pierderile de gaze, in favoarea foreti cinetice. Forma si compozitia gloantelor este foarte diferita, in
functie de destinatie sau de tipul de arma folosit.
ex: gloante speciale sunt cele de tipul: perforante, transoare, incediare,
perforantincendiare, perforant-incendiare-transoare, explosive, incendiare de reglaj.
Alicele-forma sferica, confectionate din plumb sau alte materiale, greutate pana la 0.8 gr,
diam, 2-5mm (munitia de vanatoare, etc)

a.2) Tubul cartusului, confectionat din metal, material plastic sau carton, dar a carui rozeta
este intotdeauna metalica. Contine incarcatura de pulbere, capsa si proiectilul. La cartusul armelor de
vanatoare contine si bura-separa praful de pusca de alice/glont.
a.3) Capsa, destinata aprinderii incarcaturii, contine un exploziv puternic si sensibil la
actiunile metalice (de ex. fulminatul de mercur sau stibiatul de plumb).
Aprinderea are loc in momentul lovirii capsei de catre percutor, urmata de spargerea
acesteia pe o piesa interioara, numita nicovala.

b) Incarcatura de pulbere a unui cartus se compune din substante explozive de azvarlire, a

caror combustie foarte rapida este insotita de degajarea unei cantitati mari de gaze, capabile sa
propulseze proiectilul cu o anumita viteza.
Se poate prezenta sub 2 forme:
-pulbere coloidala, fara fum (compozitii chimice diferite; pe baza de piroxilina si nitroglicerina, etc)
-pulbere neagra/ cu fum (intalnita la armele devanatoare, fabricate artizanal)

c) Elemente imediate de indentificare sunt oferite de poansonarea cartusului sau de cifrele

batute pe suprafata exterioara a proiectilului si, mai ales, pe rozeta cartusului.
Primele doua cifre->codul uzinei de fabricatie
Ultimele 2->anul de fabricatie
Miezul de otel (adesea confundat cu glontul pr-zis) are dimensiuni variabile.
 I.2.4. Elementele tragerii.
Pentru examinarea urmelor impuscaturii, stabilirea distantei si directiei de tragere, in
clarificarea imprejurarilor legate de savarsirea infractiunii la care s-au folosit arme de foc, este
necesar sa se tina seama de mai multe elemente. Cele mai importante sunt:
a) Viteza proiectilului, care depinde de tipul si cantitatea de pulbere, de greutatea proiectilului
si de lungimea tevii.
De ex: pt. armele cu teava scurta: 300-400m/s; armele militare cu teava lunga- depaseste
800m/s, ajungand pana la viteze supersonice.
b) Traiectoria, reprezentata de linia curba descrisa de centrul de greutate al proiectilului in
drumul parcurs de la iesirea din teava armei si pana la tinta, este definita printr-o serie de elemente,
cum sunt unghiul si linia de tragere, punctul de incidenta, s.a
*Traiectoria este influentata nu numai de forta gravitationala ci si de rezistenta aerului, de
forta si directia vantului si alti factori atmosferici.
ex: daca Vvant=25km/h, proiectilul unei carabine militare la o distanta de 1000 de m este deviat cu
peste 3m, iar la 2000m, cu cca.16m
c) Bataia armei reprezinta distanta maxima la care poate s ajunga un proiectil. Sub raport
balistico-judiciar intereseaza, indeosebi, bataia eficace, respectiv distanta la care proiectilul isi
mentine precizia si forta destructiva. Bataia eficace depinde, in primul rand, de viteza initiala a
glontului.
Alti factori luati in calcul in expertiza criminalistica: presiunea gazelor si reculul (determinat atat
de presiunea pr-zisa cat si de greutatea proiectilului), energia cinetica si, strans legata de ea, puterea
de patrundere a proiectilului (in functie de forma, duritatea proiectilului si densitatea obiectului lovit)

I.3 Urmele formate prin folosirea armelor de foc

In acceptiunea balisticii judiciare, prin urme formate in cazul folosirii armelor de foc intelegem,
pe de o parte, urmele de arma pe cartusul tras, iar, pe de alta parte, urmele impuscaturii formate pe
corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-au exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori
suplimantari ai tragerii.
I.3.1. Urmele formate de arma pe cartus
La tragerile executate cu o arma de foc, se formeaza invariabil urme pe tubul cartusului, iar in
cazul armelor cu teava ghintuita, se formeaza urmele caracteristice reliefului tevii pe glont.
a) Urmele de pe tub se formeaza in 3 etape succesive:
a.1) In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii
laterali ai tubului, prin impingerea cartusului in camera de detonare. O alta urma
importanta se formeaza, si anume urma ghearei extractoare, care prinde rozeta sau
gulerul tubului, in vederea extragerii sale.
a.2) In momentul tragerii sau al declansarii focului apar, in primul rand, urmele
percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului, ce se formeaza pe fundul
cartusului. Totodata, din cauza dilatarii cartusului sub presiunea gazelor, pe peretii
tubului se imprima si microrelieful peretilor camerei de detonare.
a.3) In momentul extragerii tubului, se imprima pe rigola/ marginea anterioara a
rozetei urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator
(ejectorului). Pe peretii tubului este posibila formarea de urme ale marginilor
ferestruicii inchizatorului.
Urmele astfel mentionate permit, din prima faza a cercetarii de identificare sa se stabileasca
tipul armei cu care s-a tras, restrangandu-se astfel cercul armelor suspecte.
b) Urmele de pe glont au prin excelenta un caracter dinamic si reflecta caracteristicile
constructiei interioare a tevii ghintuite. Astfel, la armele cu teava ghintuita raman, sub forma de
striatii, urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum si ale spatiilor dintre ghinturi. In cazul
acestor tevi, urmele de pe proiectil refkecta caracteristicile generale ale tevii, determinate de numarul
si latimea ghinturilor, microrelieful tevii, pe baza carora se realizeaza identificarea armei.
 c) Urmele de impuscare.
c.1) Urmele principale sunt rezultatul actiunii directe exercitate.
Se intalnesc sub 3 forme:
c.1.1) Urme de perforare, daca proiectilul a traversat intregul corp
In cazul urmelor de perforare a obiectelor cu o anumita grosime le sunt specifice
trei elemente: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. Orificiul de intrare
si cel de iesire se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici pe baza carora
se stabileste directia din care a patruns proiectilul.
-> Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut, diametrul sau fiind apropiat
de cel al proiectilului. Marginile orificiului sunt usor indreptate spre interior, pe ele gasindu-se si urme
secundare. Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut. Canalul de perforare nu prezinta in toate
cazurile o forma rectilinie, frecvent intalnindu-se devieri ale proiectilului de catre oase, ceea ce
determina, uneori, ruperea acestuia in mai multe fragmente. in asemenea imprejurari se intalnesc mai
multe orificii de iesire.

->Pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textil, orificiul de intrare este mai
mic decat cel de iesire, de regula constatandu-se si un transport de fibre spre interior. Orificiile de
iesire de pe imbracaminte prezinta deseori si rupturi in cruce, asemanatoare rupturilor provocate de
gaze.

-> In cazul urmelor formate in obiectele lipsite de elasticitate, fragile (caramida, piatra, beton) orificiul
de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic aflandu-ne in fata unei ruperi sau
sfaramari.
-la obiectele din lemn, diametrul orificiilor corespunde, in mare cu cel al proiectilului, orificiul de
intrare si de iesire stabilindu-se pe baza sensului fibrelor care indica directia de perforare
-la geamuri, perforarea capata forma unui trunchi de con cu baza mare in directia de inaintare a
proiectilului, astfel ca orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.
-in tabliile metalice, marginile orificiilor formate sunt indreptate in directia de inaintare a
proiectilului, ca si in cazul materialelor de consistenta sau plasticitate asemanatoare.

**Particularitati prezinta orificiile create de alice sau mitralii. La tragerile de la distanta redusa (sub
1m) acestea formeaza un singur orificiu, iar pe masura cresterii distantei, pe langa orificiul central
apar orificii laterale mici, pana la disparitia orificiului central si formarea unei multitudini de orificii
de patrundere.

c.1.2.) Urmele de patrundere, sau canalele oarbe au un orificiu de intrare si un canal infundat,
mai mare sau mai mic, raportat la densitatea si grosimea materialului in care a patruns glontul.
In acest caz, glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins, daca necesitatile
cauzei o impun putand fi recuperat cu precautie.
Orificiul de intrare al canalelor oarbe prezinta aceleasi caracteristici ca si la urmele de
perforare.

c.1.3) Urmele de ricosare constau in adancituri sau zgarieturi, in functie de unghiul de lovire si de
natura obstacolului (pamant, caramida, lemn, suprafete metalice) aflat pe traiectoria
glontului. Ricosarea determina o modificare a traiectoriei glontului, concomitent cu o reducere
a fortei sale cinetice.

c.2) Urmele secundare sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii, altii decat
cei specifici proiectilului. Se impart in doua mari categorii:
c.2.1) Urme secundare formate indiferent de distanta de tragere:
->Inelul de frecare sau de stergere, creat prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a
 unor particule de unsoare , praf, rugina sau oricare alta substanta aflata pe suprafata
proiectilului;
-> Inelul de metalizare, constand in principal din depuneri de particule metalice desprinse
de pe suprafata proiectilului, in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad de
densitate, intalnit, de ex., la strabaterea unor oase plate ale corpului uman.

c.2.2) Urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica distanta:
->Rupturile provocate de gazeapar la tragerile efectuate de la distante mai mici de 10 cm si
capata o forma stelara, prin patrunderea gazelor in orificiu si ruperea marginilor sale ca
rezultat al expansiunii lor rapide.

->Urmele gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de cor, avand un aspect apropiat de cel
al inelului de contuzie

->Arsurile provocate atat de gazele incinse, cat si de flacara de la gura tevii sunt si ele tipice
pentru tragerile de la mica distanta, mai ales in cazul armelor automate

->Urmele de funingine, rezultate din combustia incarcaturii de pulbere, depind de calitatea

substantei explozive si de distanta de tragere

->Tatuajul este consecinta patrunderii in piele a resturilor de pulbere neagra sau arsa
incomplet. La tragerile cu revolver/pistol-se formeaza la o distanta de pana la 50 cm, iar la
armele cu teava lunga la distanta chiar mai mare de 1 m.

->Urmele de unsoare, existente pe teava armei, apar sub forma de stropi depusi in jurul
orificiului de intrare, mai ales la primele focuri.
Urmele secundare sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distantei de la care s-a tras.

I.4. Particularitatile cercatarii la fata locului a armelor de foc si a urmelor acestora

I.4.1. Descoperirea si fixarea armelor de foc si urmelor acestora.
In acele cauze in care au fost utilizate arme de foc, particularitatiile cercetarii sunt determinate
de specificul urmelor lasate de tragere, de problemele legate de descoperirea armelor si munitiei trase
stabilirea distantei si drectiei din care s-a tras dar si altor categorii de urme precum urmele de maini,
urmele biologice, etc.
A) Descoperirea armelor de foc si a munitiei nu prezinta dificultati in cazul sinuciderilor sau
al incercarilor de disimulare a omorului printr-o sinucidere. Insa in majoritatea cazurilor, autorul
cauta sa se debaraseze de arma, fie ascunzand-o, fie aruncand-o. De multe ori, arma trebuie cautata
in alte locuri decat in cele in care a fost comisa fapta. In aceste ipoteze, organele de cercetare recurg la
mijloace adecvate de cautare existente in dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.
In cazul armelor ingropate, se foloseste detectorul de metale. Pentru cele aruncate in ape
curgatoare, in fantani sau in latrine se apeleaza la electromagneti puternici. Armele ascunse in ziduri
de caramida sau beton sau diverse obiecte compacte de o anumita densitate se cauta cu ajutorul
instalatiilor de gammagrafiere sau cu aparatura roentgen portabila.
Aceleasi mijloace se folosesc si pentru proiectilele si tuburile trase la locul faptei. De regula
cautarea incepe cu corpul victimei si locul in care acesta se gaseste si continua spre marginile
campului infractional, inclusiv pe drumul presupus ca a fost urmat de infractor.
Determinarea numarului de cartuse trase poate fi efectuata dupa plagile de impuscare existente
pe corpul victimei/ orificiile de intrare descoperite pe imbracaminte.
Imbracamintea si corpul victimei se examineaza cu atentie pentru a nu se altera sau distruge
eventualele urme suplimentare. Astfel de urme sunt vizibile si cu ochiul liber, dar un rezultat cu
certitudine de poate obtine numai printr-o expertiza criminalostica sau medico-legala.
 B) Consemnarea, fixarea pozitiei si starii armelor, a celorlalte urme descoperite la fata locului
se face prin mijloace cunoscute: proces-verbal, schita, fotografie, filmare/inregistrare pe banda
videomagnetica- fara a se omite nici un detaliu sau element necesar clarificarii imprejurarilor in care a
fost savarsita infractiunea.
*Procesul-verbal va contine mentiuni clare si precise cu privire la tipul armei, locul si pozitia in
care a fost gasita, directia tevii, distanta fata de cadavru, de alte obiecte principale, numarul si seria
armei, starea sa tehnica aparenta, daca este sau nu incarcata, ce urme au fost descoperite, etc.
*Prin fotografie/inregistrare video este necesar sa se puna in evidenta arma si urmele acesteia,
precum si elementele si imprejurarile descrise in procesul-verbal.
(Tot in faza statica, dincolo de fixare, este necesar sa se dea spre prelucrare cainelui de serviciu
urma de miros si sa fie luate probe de aer spre a stabili daca ne aflam in fata unei trageri recente).
*Examinarea preliminara a armei, pentru a se constata daca este sau nu incarcata sau daca
prezinta urme specifice tragerii, se efectueaza in faza dinamica a cercetarii-de catre specialistul
criminalist.

I.4.2. Ridicarea armei de foc si a munitiei descoperite la locul faptei.

A) Manevrarea armei se face astfel incat sa nu se stearga urmele de pe ea, preferabil fiind sa se
lucreze cu mana inmanusata sau cu un cleste cu buzele protejate in mansoane de cauciuc.
Prudenta in manipulare este necesara pentru prevenirea unei declansari accidentale. (Nu se
introduc surubelnite sau creioane pe gura tevii pentru a o ridica-se sterg urmele din interior).
Pentru descarcarea armei-se apuca de partile pe care nu se pot pastra urme(suprafetele zimtate ale
carcasei inchizatorului si crosei armei)
Pentru transportare, arma se ambaleaza intr-o cutie pentru a o feri de socuri, dupa ce gura tevii a
fost acoperita cu o carpa (interzis introducerea de dopuri de vata sau de alt material pe gura tevii).
Incarcatorul si cartusele scoase din arma se ambaleaza separat.Eventualele urme biologice
descoperite pe arma care nu pot fi recoltate se transporta impreuna cu arma, luandu-se masuri
corespunzatoare de conservare si ambalare.
In ipoteza prezentei de urme biologice-se transporta de indata la laborator, fixata intr-o cutie de
partile pe care nu sunt urme.
Referitor la ridicarea unor eventuale urme biologice-numai de catre expertul biocriminalist in
conditii cat mai apropiate de cele de laborator si in prezenta expertului balistician, care trebuie sa
vegheze asupra manevrarii atente a armei.

Coletele sunt sigilate si insotite de date privind persoana care a efectuat ridicarea, locul, data,
metodele folosite in descoperire si ridicare, seria armei, daca este sau nu incarcata, etc.

B) Ridicarea gloantelor->se efectueaza astfel incat sa nu se altereze urmele aflate pe suprafata lor si
care reflecta caracteristicile interiorului tevii.
Daca exista pericolul deteriorarii proiectilului prin scoaterea sa, atunci, fie se transporta la
laborator intreg obiectul in care a patruns, fie se decupeaza o portiune mai mare de suprafata care
este trimisa laboratorului.
C) Ridicarea tuburilor->se efectueaza in aceleasi conditii de precautie. In plus este necesar sa se
protejeze reziduurile tragerii prin acoperirea gurii tubului, Prinderea tubului se face numai de la
extremitati. Aceeasi atentie se acorda si ridicarii urmelor sau obiectelor purtatoare de urme principale
sau secundare ale tragerii, aflate pe obiectele perforate sau atinse de gloante.

I.4.3. Stabilirea distantei si directiei de tragere.

A) Pentru tragerile efectuate in limita de actiune ale factorilor suplimentari -fara distanta
(teava lipita de corp) sau de la mica distranta, stabilirea distantei si directiei de tragere esre relativ
usoara. Prezenta factorilor suplimentari trebuie confirmata prin expertize criminalistice,
determinarea distantei urmand sa se faca prin trageri experimentale de la distante variabile,
folosindu-se armele si munitile gasite la fata locului sau de acelasi tip.
B) Pentru tragerile efectuate de la distante ce depasesc limitele de actiune ale factorilor
suplimentari- este necesar sa se studieze mai intai orificiile de intrare si de iesire pt a se stabili din ce
parte a venit proiectilul
Daca au fost perforate doua suprafete apropiate, directia se stabileste cu ajutorul vizarii directe
printr-un tub de hartie introdus prin cele doua orificii. Daca intre cele doua obiecte este o distanta mai
mare, urmele sunt unite cu o sfoara de-a lungul careia se vizeaza. In astfel de situatii, un procedeu mai
sigur-> stabilirea directiei cu ajutorul unui dispozitiv special de vizare.
Prezenta unor canale mai lungi, specifice perforarii obiectelor cu o grosime mai mare, precum si
a canalelor oarbe, permit de asemenea, stabilirea directiei de tragere, fie prin vizare directa, fie prin
introducerea in canalul orb a unei tije in prelungirea careia se va viza.
Pentru stabilirea cat mai exacta, este necesar sa se tina cont si de alti factori care pot determina
modificari ale traiectoriei. De regula, acesti factori sunt, inafara gravitatiei, vantul, ploaia precum si
diverse obstacole care provoaca ricosari. Influenta unor astfel de factori devine importanta in situatia
distantelor mai mari de 100m-pentru armele cu teava mica sau mijlocie si de 200m pentru armele cu
teava lunga.
In cazul impuscaturilor de pe corpul uman, traiectoria se poate stabili cu ajutorul unor
manechine, imbracate cu hainele victimei, prin orificiile de intrare si de iesire introducandu-se vergele
care vor indica traseul proiectilului in corp.

Sectiunea a II-a. Expertiza balistica criminalistica a armelor de foc si a urmelor acestora

II.1. Expertiza tehnica generala a armelor de foc

Expertiza balistica judiciara, respectiv expertiza criminalistica a armelor de foc este una dintre
cele mai compleze examinari la care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora cat si
imprejurarile legate de folosinta lor.
Examinarea tehnica propriu-zisa a armelor de foc reprezinta prima etapa a cercetarilor
criminalistice de laborator la care este supusa o arma de foc, acesteia adaugandu-i-se si cercetarea
munitiei gasite in arma, a tuburilor si proiectilelor descoperite la fata locului. Problemele principale la
care este chemat sa dea raspuns specialistul balistician, prin examenul tehnic general al armei si
munitiei sunt urmatoarele:

II.1.1. Determinarea tipului, modelului si calibrului armei-este posibila in multe dintre situatiile
intalnite in practica prin simpla studiere a inscriptiilor existente pe piesele armei. Sunt si imprejurari
in care acestea lipsesc-fie din cauza vechimii armei, fie din cauza inlaturarii acestora de catre
infractor=>se studiaza caracteristicile de constructie ale armei (greutatea, lungimea tevii, lungimea
totala a armei, sistemele de functionare, de blocare, montare, etc). Datele astfel obtinute sunt
confruntate cu tabele, cataloage sau fisiere in care sunt inregistrate caracteristicile armelor.
Daca arma nu a fost gasita, este posibila stabilirea tipului, modelului si calibrului pe baza datelor
desprinse din examinarea tuburilor si proiectilelor.
Urmele formate pe tub de mecanismul de tragere (percutor, inchizator, gheara extractoare,
ejector) reflecta particularitatile de constructie; urmele ghinturilor oglindesc, in ansamblul lor,
caracteristicile tevii armei si deci ale modelului de arme.

II.1.2. Stabilirea starii de functionare a unei arme.

Este necesara pentru a clarifica doua aspecte esentiale:
->daca o arma se putea declansa singura, fara apasarea tragaciului
->daca o arma deteriorata, cu piese lipsa, putea fi totusi folosita pentru tragere
 Examinarea se efectueaza potrivit particularitatilor de constructie ale fiecarui tip sau model de
arma. In primul rand, se determina starea tehnica a armei si modul de functionare a pieselor
componente. In continuare se studiaza fiecare piesa in parte, interesand gradul sau de degradare, de
uzura, care pot constitui principalele cauze ale declansarii accidentale. la piese se cerceteaza daca sunt
originale sau improvizate.
Una dintre metodele tehnico-stiintifice de cercetare, indispensabila in anumite situatii, o
constituie cercetarea in radiatii de tip gamma denumita si examinarea defectoscopica si in radiatii
roentgen.
Unii specialisti insista si asupra examinarii "sonografice" ce consta in analiza parametrilor
acustici. (inca in stadiul de stare experimentala)
Prin gammagrafie se stabileste daca arma este sau nu incarcata, care este starea pieselor
componente si daca nu lipseste vreuna din ele. Totodata este posibila stabilirea modelului armei prin
examinarea comparativa a cliseelor radiografice ale armei in litigiu si armelor de referinta.

II.1.3. Examinarea munitiei->are rolul de a stabili tipul, modelul si anul de fabricatie al cartuselor, pe
baza caracteristicilor, a inscriptiilor fabricilor producatoare, existente pe rozeta tubului. Ca si in cazul
armei, intereseaza starea lor tehnica, daca incarcatura coincide cu cea originala, care este gradul sau
de conservare, s.a., ceea ce presupune un examen fizico-chimic complex.

II.2. Expertiza urmelor formate de armele de foc

II.2.1.Expertiza urmelor principale ale tragerii->consta in examinare orificiilor de intrare si
de iesire, a canalelor formate atat pe corpul uman cat si pe obiectele cu care glontul a venit in contact.
Sunt supuse examinarii si urmele de ricosare.
Expertiza orificiilor, incepe cu cele de intrare-se studiaza daca sunt sau nu consecinta unei arme
de foc.
Pe langa caracteristicile formei orificiilor, se studiaza caracteristicile factorilor secundari-urmele
de funingine, arsurile, tatuajul, rupturile provocate de gaze, inelele de frecare si de metalizare(se
formeaza indiferent de distanta), etc.
Daca exista mai multe orificii de intrare/iesire-daca sunt formate de acelasi tip de gloante, daca
provin de la o arma sau mai multe, dintr-o directie sau mai multe-> se clarifica in principiu pre baza
examenului comparativ dintre urmele in litigiu si urmele impuscaturilor efectuate experimental.

II.2.2.Expertiza urmelor secundare ale tragerii.

a) Examinarea preliminara (prima etapa a expertizei)->examinarea obiectului presupus
purtator de urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic (nu are intotdeauna
rezultate concludente).
b) Examinarea chimica, prin care sunt puse in evidenta urmele suplimentare de impuscare
existente in jurul orificiului de intrare, in teava armei si pe mana tragatorului. De asemenea se cauta
identificarea nitratilor si nitritilor cu ajutorul reactivilor speciali, cum ar fi cei pe baza de brucina,
impregnati pe o hartie fotografica.
Tot pentru identificare nitritilor se mai apeleaza la asa-numitul "test cu parafina".
c) Examinarile spectrale- indeosebi microanaliza spectrala si spectrofotometria de absorbtie
atomica servesc la punerea in evidenta a particulelor de cupru, plumb, s.a., existente in urmele
suplimentare->punerea in evidenta a elementelor inelului de metalizare=>determinarea naturii
proiectilului
d) Alte tehnici de descoperire sau delimitare a suprafetei in care se afla factori suplimentari ai
tragerii se bazeaza pe examinarea in radiatii infrarosii, rezultatele fiind observate cu ajutorul
transformatorului electronooptic sau fixate prin fotografie.
Dintre examinarile cu caracter orientativ care pot servi, in colaborare cu alte date, la stabilirea
faptului ca o persoana a tinut in mana o arma sau un alt obiect metalic-detectarea urmelor de metal cu
ajutorul unei solutii de testare (Trace Metal Detection Technique)
 e) Metode de certitudine->tehnici moderne de varf; posibila stabilirea cu certitudine a
existentei urmelor tragerii, mai ales a celor de pulbere, pe mana tragatorului.
-> Microscopia electronica cu baleiaj (MEB), conjugata cu microscopia spectrala in radiatii
roentgen, efectuata cu microscopia electronica de radiatii cu dispersie de energie (EDX). Acest gen de
examinare permite o analiza punctuala a particulelor de pulbere descoperite pe mana tragatorului,
prin microscopie urmata de analiza spectro-chimica propriu-zisa.
-> Microspectrofotometria in radiatii cu infrarosii, efectuata cu aparate de tip "Nanospec",
permite analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu certitudine
natura lor, fara ca metoda sa aiba un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu
detector in radiatii infrarosii, un inregistrator spectral si un ordinator pentru interpretarea datelor.

II.3. Identificarea armelor de foc dupa urmele formate pe glont si pe tubul cartusului.
Identificarea armei cu care s-a savarsit infractiunea reprezinta scopul final al oricarei expertize
balistice judiciare.
II.3.1. Identificarea armei dupa urmele formate pe glont->presupune, in faza initiala, o
delimitare sa cercului armelor suspect, prin excluderea din sfera cercetarii a armelor ale caror
caracteristici generale nu corespund caracteristicilor reflectate pe glont=> se iau in calcul numarul
golurilor si plinurilor ghinturilor, latimea acestora, unghiul si sensul de rasucire, calibrul.
Pentru obtinerea metodelor de comparatie->se efectueaza trageri experimentale cu armele
examinate. Se efectueaza in dispozitive speciale numite captatoare de proiectile, care pot fi de mai
multe tipui: cutii/ lazi lungi dreptunghiulare, umplute cu vata ori cu calti si impartite pe
compartimente; tuburi de cca 4m cu apa si inchise cu membrana de cauciuc, cutii cu compartimente
umplute cu materiale plastice, important fiind sa se obtina proiectile de comparatie de buna calitate.
Captatorul de proiectile in varianta folosita in tara noastra- o cutie de aprox 3 m cu o latime de
cca 40 cm. impartita in mai multe compartimente umplute cu vata.
Tehnici de examinare comparativa: examinarea la microscopul comparator, compararea
mulajelor de pe proiectilul in litigiu si cel tras experimental. Se mai pot efectua examene comparative
pe diagrame realizate la striagrafe care descriu grafic relieful proiectilelor.
Rezultatele examinarii (pot fi pozitive, negative sau de probabilitate) sunt fixate prin
fotografiere, procedeu care, prin el insusi, poate constitui un mijloc de examinare a proiectilelor.

II.3.2.Identificarea armelor dupa urmele lasate pe tubul cartusului.

->se desfasoara in aceleasi conditii si faze ca si identificarea dupa urmele formate pe glont.
Captarea tuburilor de comparatie se realizeaza mai usor, prin folosirea unor saculete ori sertarase
prinse in dreptul ferestrei carcasei inchizatorului
Identificarea dupa urmele formate pe tub prezinta un avantaj important deoarece tubul ramane
intact in marea majoritate a cazurilor de trageri, spre deosebire de proiectil, care se poate deforma in
impactul cu obiecte mai dure. Mai mult, acesta permite si identificarea armelor a caror teava nu
contine suficiente caracteristici individuale.
Principalele urme incluse in sfera cercetarii de identificare sunt cele formate pe rozeta tubului
de catre percutor, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator, peretii
camerei cartusului.
Pentru examinarea urmelor de pe tuburi se mai folosesc: discurile lui Metzger (pentru
masurarea unghiului format de urma percutorului cu urma ghearei extractoare); dispozitivul de
fotografiere “Dolegal”-permite fotografierea simultana a 12 tuburi.
Mijlocul tehnic de baza in examinare il reprezinta microscopul comparator, caruia i se pot
adauga compararea de microfotograme executate separat pentru tubul in litigiu si cel tras
experimental.
II.3.3.Sisteme informatice de identificare a armelor de foc
Identificarea dupa urmele formate pe gloante (proiectil) se realizeaza prin sistemul IBIS, pus
la punct de Biroul de Alcool, Tutun si Arme de foc al SUA si frima canadiana Forensic Technologie.
Identificarea dupa urmele formate pe tubul cartusului este efectuata prin sistemul DRUG-
FIRE, pus la punct de FBI impreuna cu firma americana Mnemonics System.
Inregistrarea proiectilelor si tuburilor martor trase experimental cu armele de foc cu teava
ghintuita, detinute legal de persoanele fizice sau juridice din Romania, se realizeaza in baza art. 22
alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, cu modificarile ulterioare (OUG
26/2008, Legea nr. 152/2008, Legea nr. 99/2010) in cadrul unei evidente operative (baze de date) a
Politiei Romane.
Inregistrarea are drept scop stabilirea identitatii armelor si a detinatorilor acestora, pe baza
urmelor existente pe proiectile si tuburi, pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ in
activitatea Politiei si a altor unitati din Ministerul Administratiei si Internelor, pe linia asigurarii
ordinii publice si sigurantei nationale.
Evidentele centrale din cadrul Institutului de Criminalistica sunt exploatate si gestionate prin
intermediul unui sistem informatizat de identificare balistica (IBIS-acronimul din lb. engleza), ce
functioneaza la nivel central, dupa norme ce vor fi elaborate ulterior.
Aceste evidente au ca obiect:
a) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimentale cu arme de foc
letale detinute legal
b) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimantale cu arme de foc
letale provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate
c) Baza de date cu elemente de munitie rezultate in urma tragerii experimentale cu arme de foc
letale detinute ilegal sau gasite/abandonate pe teritoriul Romaniei

Sistemul IBIS se constituie la nivel European (EUROIBIS) cu extensie in Statele Unite si in alte
tari care utilizeaza acest sistem si sunt afiliate INTERPOLULUI.

II.4.Alte probleme rezolvate de expertiza balistica criminalistica a armelor de foc

II.4.1.Refacerea inscriptiilor stantate pe arme este necesara pentru stabilirea locului de
provenienta a armei, a modelului, anului de fabricatie etc. Examinarea devine absolut obligatorie in
situatiile in care infractorul a inlaturat prin pilire seria si numarul armei. Metode curente de refacere
sunt urmatoarele:
a) Metoda chimica bazata pe reactia diferita a partilor metalice cu densitate mai mare, sub
actiunea unui reactiv. (pe suprafata armei de unde se presupune ca s-a inlaturat seria se toarna o
solutie pe baza de acid azotic sau acid clorhidic, iar efervescenta mai pronuntata in zonele stantate
trebuie fotografiata imediat, intrucat dispare rapid, iar operatia nu mai poate fi repeatata).
b) Metoda feromagnetica, constand in aderarea selectiva a particulelor metalice la suprafata
armei, magnetizata in prealabil. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele stantate.
c) Metoda electrochimica, considerata mai rapida, sigura si cu posibilitati de repetare. Dintre
variantele acestei metode, cea mai fiabila este considerata varianta bazata pe aparatul denumit
Electronoserpil.
**Aceste metode pot fi utilizate pentru refacerea seriilor sau inscriptiilor inlaturate de pe oricare
obiect metalic.

II.4.2. Examinari “acustice”-presupun examinarea urmelor sonore ale impuscaturii, armarii si

percutiei, pe baza examenului comparativ al sonogramei in litigu cu sonogramele obtinute prin
tragerile experimentale.
II.4.3. Alte genuri de examinari balistice.
a) Examinarea armelor de foc atipice si a armelor de fabricatie artizanala este destinata
stabilirii caracteristicilor de fabricatie, a particularitatilor balistice generale, precum si a eventualelor
elemente particulare pe baza carora se poate face identificarea.
 b) Examinarea urmelor lasate de pistoalele de implantat bolturi, care desi nu sunt incluse in
categoria armelor de foc, sunt apte sa produca leziuni mortale din cauza neglijentei sau neatentiei.
c) Examinarea armelor de alarma si de aparare, urmareste stabilirea tipului de teava, de
regula obturata, destinata numai gazelor.

CAPITOLUL X. CERCATAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI IN INSCRISURI, A SCRISULUI DE

MANA SI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI

Sectiunea I. Notiuni generale privind cercetarea criminalistica a inscrisurilor sau a

documentelor

I.1. Consideratii preliminare

Obiective principale:
a) Cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata in special descoperirii falsului ori contrafacerilor
de documente, inclusiv a inscrisurilor dactilografiate.
b) Cercetarea criminalistica a scrisului de mana, avand drept scop stabilirea autenticitatii scrisului
unei persone ori identificarea persoanei scriptorului, inclusiv a unor falsuri de genul imitarii sau
deghizarii.
c) Cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de arta , indeosebi picturi.

I.2.Manipularea inscrisurilor. Refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate sau

distruse.
I.2.1. Manipularea inscrisurilor-face parte dintre operatiile care impun organului judiciar, inca de la
primul contact cu aceste mijloace materiale de proba, respectarea unor cerinte minime de precautie
necesare pastrarii si conservarii inscrisului in starea in care a fost gasit sau ridicat.
Reguli mai importante de manipulare a inscrisurilor-probe materiale:
a) Inscrisurilor presupuse purtatoare de urme de maini, ale persoanei care le-a redactat sau
folosit, desigur daca ele ar prezenta interes pentru identificarea acesteia, sunt prinse de colturi cu o
penseta, o clema sau cu mana inmanusata.
b) Inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, cum ar fi, de
exemplu, umezeala, caldura, lumina puternica, in special cea solara.
c) Pe inscrisuri nu se fac niciun fel de sublinieri, de mentiuni sau precizari referitoare la
continutul, la aspectele si locurile asupra carora trebuie sa-si concentreze atentia expertul.
d) Inscrisurile nu se capseaza, nu se cos la dosar si nu se pliaza, decat in situatia in care este
absolut necesar si, in acest caz, numai in limita urmelor de indoire deja existente.
e) Pentru protejare si prindere la dosar, inscrisurile se introduc in plicuri sau mape speciale,
preferabile fiind cele din material plastic transparent.
f) Metodele de cercetare cu caracter distructiv, deci de natura sa altereze forma sau continutul
inscrisului, nu se aplica decat de expertul criminalist, dupa o examinare prealabila, cu aprobarea
organului care a dispus expertiza si numai dupa fixarea fotografica, de regula in culori a imaginii
initialee a actului scris.

I.2.2. Refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate sau distruse. Refacerea si

reconstituirea este absolut necesara in cazul inscrisurilor rupte sau arse pentru solutionarea unor
cauze civile sau penale.
a) Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efectueaza in mai multe
etape.
In primul rand, bucatile de hartie ridicate de la fata locului sunt selectate in functie de
caracteristicile lor generale, cum ar fi natura sau calitatea hartiei si cernelii, caracteristicile grafice
generale ale scrisului, dupa alte semne, stampile imprimate pe hartie.
 Refacerea propriu-zisa incepe de la colturile si marginile actului, continuandu-se cu celelalte
fragmente , pe baza formei marginilor acestora, a directiei randurilor, a urmelor de pliere, a
continutului ori a altor elemente grafice care permit stabilirea locului, a succesiunii fragmentelor de
hartie. Fragmentele de hartie se fixeaza intre 2 placi de sticla sau 2 coperte de plastic transparent care
se lipesc pe margini cu o banda adeziva. In niciun caz nu este permisa lipirea directa a bucatilor de
hartie sau folosirea benzilor adezive.

b) Refacerea documentelor arse, in sensul stabilirii continutului acestora este o operatie

mai dificila, necesitand procedee mai laborioase si o atentie deosebita pentru prevenirea distrugerii
definitive, atat din partea organului judiciar cat si din partea expertului criminalist.
-> Ridicarea de la fata locului se face in functie de starea inscrisului ars. Daca inca arde-se
procedeaza de indata la stingerea acestuia intr-un mod care sa nu accentueze starea de degradare
(contraindicat-aruncat cu apa sau acoperit cu patura). De regula se opreste alimentarea cu
combustibil sau oxigen prin acoperirea cu un vas sau obiect mai mare, fiind esential ca focul sa se
opreasca de la sine.
Daca starea hartiei o permite-se poate ridica cu un cleste cu buze late. Mai este indicat sa se
introduca un carton pe sub inscrisul carbonizat, prin ridicarea usoara a acestuia cu ajutorul unui
curent de aer, facut cu o alta bucata de carton actionata ca un evantai.
Daca inscrisul se afla intr-o stare avansata de carbonizare-ridicarea se face numai dupa ce, in
prealabil, a fost intarit prin pulverizarea cu o solutie de serlac sau, la nevoie, a folosirii unui lac fixativ
pentru par.
->Transportarea inscrisurilor carbonizate se face in cutii cu vata care sa nu preseze hartia arsa si
sa nu permita lovirea acesteia de peretii cutiei. Vata trebuie sa fie bine asezata astfel incat hartia sa nu
se prinda de firele de bumbac.
-> Examinarea in laborator necesita, mai intai, asigurarea elasticitatii hartiei prin pulverizarea cu
vapori de apa si ulei de ricin. De asemenea mai pot fi pulverizate diferite solutii pe baza de polimeri,
ele formand pe suprafata hartiei o pelicula transparenta, care serveste la conservarea inscrisului in
conditii bune.
->Revelarea inscrisului de pe hartia carbonizata este posibila prin fotografierea separatoare de
culori, prin folosirea radiatiilor ultraviolete, dar, indeosebi, cu ajutorul radiatiilor infrarosii, care dau
cele mai bune rezultate.
Scrisul de pe actele complet carbonizate mai poate fi evidentiat si printr-un procedeu constand
in intinderea hartiei si arderea ei pana la stadiul de scrumizare, intre doua placi de sticla speciala,
portiunile scrise aparand mai inchise la culoare pe un fond gri-cenusiu al hartiei arse.

c) Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei este posibila in functie de mai multi
factori, cum ar fi de exemplu, calitatea hartiei si cernelii cu care s-a scris, timpul cat inscrisul a stat in
apa si vechimea generala a actului. Se mai tine seama si de compozitia apei, gradul de poluare,
aciditate, etc.
Pentru refacere este necesar, mai intai sa se dezlipeasca foile de hartie si sa se usuce separat, la o
temperatura constanta, nu prea mare, ferite de lumina soarelui. Dupa acestea, inscrisul este indreptat
prin presare si fixat intre doua placi de sticla.
Evidentierea scrisului este efectiv posibila numai in conditiile in care, in masa hartiei, au ramas
urme de cerneala sau din substanta folosita la scriere. In atare conditii, revelarea scrisului se face prin
fotografia de contrast, ori separatoare de culori, prin amplificare electronica, prin teleexaminare si
fotografiere, in radiatii invizibile (infrarosii, ultraviolete, roentgen). Folosirea reactivilor chimici se
recomanda numai dupa epuizarea celorlalte metode de revelare.
 I.3. Stabilirea autenticitatii si vechimii inscrisurilor
I.3.1. Stabilirea autenticitatii unui inscris sau a unui document-reprezinta o operatie efectuata
curent de catre organele de urmarire penala, de catre instantele de judecata, de alte autoritati sau
reprezentanti ai unor institutii publice sau private.
a) Principalele elemente comune:
a.1) Indeplinirea cerintelor legale privind forma si continutul actului scris, acesta trebuind
sa fie datat, semnat, stampilat, inregistrat, eventual numerotat;
a.2) Aflarea actului in termenul de valabilitate, care, in majoritatea situatiilor este limitat la
o anumita perioada de timp, specificata in document;
a.3) Corespondenta intre infatisarea persoanei si fotografia de pe legitimatie sau inscrisul
pe care aceasta si-l atribuie, precum si a datelor referitoare la identitatea persoanei mentionate in act
si buletinul sau alt document cu care aceasta se legitimeaza
a.4) Existenta elementelor de protectie sau de securitate, destinate sa ateste autenticitatea
unui document si sa previna falsificarea sau contrafacerea sa.

b) Principalele masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau contrafacerii sunt:

b.1) Securitatea hartiei, realizata prin modificari ale compozitiei pastei hartiei si prin
filigranare, denumita securitate pasiva, sau prin incorporarea in masa hartiei a unor fibre colorate,
pastile fluorescente, tipice cecurilor de calatorie, ori a unor fire dee securitate, inclusiv asigurarea
unui fond de protectie, operatie denumita securitate activa.
Masurile de securitate activa inlocuiesc filigranarea.
b.2)Imprimarea de securitate, conceputa in functie de natura imprimarii (tipografica sau
heliogravura) si prin grafica elementelor imprimate (linii, spirale, volute) realizate intre-o forma
deosebit de variata.

b.3) Perfectionarea elementelor succesorii de identificare-la documentele de identitate s-a avut in

vedere imbunatatirea modului de capsare a fotografiilor si de aplicare a stampilelor sau a timbrelor
seci. In prezent se recurge la sistemul de laminare intr-o folie de plastic, sub vid, procedeu aplicat de
exemplu la pasapoarte.
La efectele bancare se generalizeaza protectia magnetica, folosindu-se benzi si cerneala
magnetica, precum si imprimarea fotografiei posesorului pe documente fiduciare sau de identitate,
inclusiv pasapoarte.

I.3.2. Stabilirea vechimii unui inscris-se numara printre problemele ce trebuie clarificare in cazul
falsificarii unui inscris, astfel ca la stabilirea vechimii se iau in considerare:
a) Neconcordanta dintre data pe care se pretinde ca o are documentul si vechimea reala a
inscrisului, adica orice anacronism.
Forma si continutul textului, caracteristicile de fabricatie ale hartieisi cernelii precum si gradul
lor de imbatranire sunt elemente semnificative ale unui inscris, asupra carora expertul trebuie sa isi
concentreze atentia.
b) Vechimea unui inscris mai poate fi determinata si prin examinarea caracteristicilor hartiei
si a gradului ei de imbatranire. In acest sens se determina compozitia si modul de fabricare specifice
unei anumite perioade.
c) In acelasi scop se procedeaza la examinarea cernelurilor, ele oferind posibilitatea stabilirii
vechimii inscrisului, ca urmare a proceselor fizico-chimice pe care le parcurge.
Astfel, gradul de oxidare, raportat si la conditiile de pastrare a inscrisului determina modificari
ale nuantei de culoare a cernelii.
Gradul de migrare, de patrundere in masa hartiei a componentelor de clor si sulf din cerneala
este un indiciu important al vechimii inscrisului. Migrarea clorurilor dureaza aprox. 2 ani, in timp ce
cea a sulfatilor se intinde pe o perioada ce depaseste 10 ani.
d) Intersectarea trasaturilor de cerneala indica diferente de vechime. In situatiile normale,
trasaturile randului inferior se suprapun peste cele ale randului superior. Totodata, la intersectarea
trasaturilor nu se constata difuzari sau revarsari de cerneala. La trasaturile executate in perioade de
timp diferite, cum este de exemplu, falsul prin adaugare de text, se constata o suprapunere a traseului
unui rand superior peste cel inferior, precum si o revarsare a cernelii din trasatura proaspata in cea
mai veche, uscata.
e) Elementele de stabilire a vechimii ofera si tipul de instrument scriptural, folosit in
redactarea inscrisului. (de ex. un act scris un un stilou cu pasta nu putea fi redactat mai inainte de
1946, anul punerii sale in circulatie)

I.4. Cercetarea criminalistica a hartiei si cernelurilor

I.4.1. Cercetarea hartiei.
a) Elemente pe baza carora se stabilesc caracteristicile hartiei sunt urmatoarele:
a.1) Dimensiunea hartiei-grosimea, lungimea si latimea colii care variaza in functie de tipul
si destinatia acesteia precum si diferentele de grosime ce pot aparea la un inscris, ca urmare a actiunii
asupra masei hartiei in vederea inlaturarii textului initial si inlocuirii lui cu un altul.
a.2) Greutatea hartiei, care depinde de compozitia si de conditiile de depozitare, in special
de umiditate. Pentru compararea greutatii este necesar ca hartia in litigiu sa fie tinuta un timp in
aceleasi conditii ca hartia de referinta
a.3) Raportul dintre grosimea si greutatea hartiei, denumit de specialisti si “mana” hartiei.
(de ex. o hartie care are “mana” este aceea care la pipait pare foarte densa)
a.4) Culoarea hartiei, variind, in primul rand, in functie de natura colorantilor si a celorlalte
substante care intra in compozitia sa, dar si in functie de actiunea luminii precum si factorilor de
depozitare.
a.5) Elasticitatea si rezistenta hartiei, mai mare la bancnote, la alte genuri de hartie, folosita
la inscrisurile de valoare si mai mica la hartia de calitate mai slaba, potrivit destinatiei sale.
a.6) Transparenta hartiei determinata ca si elasticitatea de grosime, compozitie, respectiv
de calitatea fibrei de celuloza si a materialelor auxiliare introduse in pasta.
a.7) Filigranarea realizata in procesul de fabricatie, prin rarirea pastei de celuloza cu
ajutorul unor cilindri filigranori, avand rolul de a preveni incercarile de falsificare, mai ales a
bancnotelor, a unor acte de identitate, a altor inscrisuri de valoare.
a.8) Compozitia chimica a hartiei. Materialul care sta la baza fabricarii hartiei il constituie
celuloza, obtinuta din lemn, plante industriale si resturi cerealiere si materiale textile. La acestea se
pot adauga substante de incleiere si diverse materiale de umplutura necesare maririi rezistentei,
elasticitatii, transparentei etc., in functie de destinatia hartiei.

b) Determinarea caracteristicilor hartiei:

b.1)Examinarea optica necesara stabilirii gradului de transparenta precum si a
fluorescentei, sub actiunea radiatiilor ultraviolete. Aici intra si examinarea structurii suprafetei
hartiei.
b.2) Examinarea compozitiei, pentru identificarea substantelor de incleiere (amidonul,
gelatina, gomajul) a naturii si modului de prelucrare a pastei de hartie ca si a naturii fibrelor de
celuloza (textile, lemn, paioase)

I.4.2.Cercetarea cernelurilor si a altor materiale de scriere.

a) Compozitia cernelurilor, ca de altfel a tuturor materialelor folosite la scriere, este deosebit
de variata, cu toate ca in prezent asistam la o anumita uniformizarea a ei, avand in vedere cerneala
destinata uzului curent. In compozitia bancnotelor, documentelor de identitate se utilizeaza cerneluri
cu o compozitie speciala care asigura atat durabilitatea scrisului dar si previn o eventuala incercare de
alterare sau contrafacere.
b) Examinarea criminalistica de laborator este efectuata prin metode fizice si chimice
analitice. Se recurge in primul rand la examinarea fotometrica microscopica a trasaturilor de cerneala
si la diferentierea culorii prin metode fotometrice-atat in lumina vizibila cat si invizibila.
 ->Identificarea cernelurilor este posibila pe baza examinarii analitice, fizico-chimice a
compozitiei sale, cel mai sigur mod de determinare a naturii si provenientei sale fiind examenul
comparativ.
-> Stabilirea vechimii cernelii, poate viza doua aspecte: vechime ca atare a cernelii si
vechimea ei pe hartie. Pentru determinare se examineaza gradul de oxidare a cernelii, stadiul sau
pierderea solubilitatii si gradul de transferabilitate, nivelul migrarii ionilor de cloruri si sulfuri in masa
hartiei.
c) Examinarea trasaturilor de creion, prin specificul sau poate fi inclusa tot in categoria
cercetarii substantelor de scriere, alaturi de cernelurile propriu-zise si de tusuri. Se cerceteaza
pronindu-se de la compozitia minei acestuia, in functie de care creioanele de impart in creioane de
grafit, chimice si dermatografice. Examinarea se face asemenea cernelurilor-prin observarea la
microscop si pe baza unor reactivi chimici.

Sectiunea a II-a. Elemente de grafoscopie judiciara

II.1. Notiuni generale.
In cadrul larg al expertizei criminalistice a documentelor scrise,un loc aparte il detine expertiza
criminalistica a scrisului ,pozitia sa de sine statatoare fiind determinata de natura obiectului investigat
si de metodele prin care se realizeaza studiul scrierii de mana. Obiectul principal al expertizei
criminalistice a scrisului il constituie identificarea persoanei dupa scris si stabilirea autenticitatii
scrisului, ori semnaturii unei persoane,ori a depistarii falsurilor prin deghizare, imitare s.a.
Scrisul - definit drept un sistemde comunicare ,de reproducere ,prin semne grafice ,a gandurilor
si a vorbirii, constituie o deprindere intelectuala ,un complex de reflexe conditionate format printr-un
proces de invatare. Este util de subliniat ca,desi ne aflam in prezenta unui stereotip care contine o
serie de automatisme , el scapa controlului constient al omului.
Identificarea dupa scrisul de mana are ca fundament stiintific existenta unor elemente particulare
prezentate in scrisul fiecarei persoane, elementele dependente de specificul activitatii nervoase de la
nivelul scoartei cerebrale.
Individualitatea scrisului este determinata de caracteristicile sale ,forta echilibrul si mobilitatea
proceselor nervoase superioare ,carora este posibil sa li se adauge si alti factori externi, in primul rand
conditiile concrete de scriere. Individualitatea se manifesta atat in forma cat si in continut.
Potrivit opiniilor exprimate in literatura de specialitate,principalele cauze ale modificarii survenite in
scrisul unei persoane sunt in esenta urmatoarele:
-Necesitatea scrierii rapide,intalnita frecvent la studenti si medici
-Starile patologice , dintre care boli cronice si mintale
-Conducerea mainii de catre o alta persoana
-Starile de intoxicatie cu alcool cu diverse substante tranchilizante sau stupefiante,cu substante
otravitoare sau cu diverse medicamente

-Existenta unor conditii improprii de scris de exemplu suportul instabil sau cu suprafata
neregulata pe care se scrie,pozitia incomoda a scriitorului,ori scrisul in picioare,in conditii de frig
etc.

II.2.Caracteristicile de identificare a scrisului de mana

Caracteristicile unui scris pe baza carora este posibila identificarea persoanei scriptorului ,sunt
prezente mai ales in :
-limbajul specific scriptorului
-modul de amplasare a textului
-forma sau aspectul general al textului
-particularitatile de constructie a semnelor grafice
 Consideram utile cateva precizari :
a) Termenul de caracteristica generala nu trebuie interpretat in sensul ca ar avea o valoare de
identificare mai redusa in comparatie cu caracteristicile speciale sau particulare ,el definind aspectul
general al unui scris ,diferit de la o persoana la alta
b) Termenul de element individual ar trebui evitat intrucat individual denumeste numai ceea
ce este propriu unui singur individ ,neintalnit la altul ,spre deosebire de elementele particulare sau
speciale ,luate in ansamblul lor.

II.2.1. Caracteristicile exprimarii in scris.

Sunt elementele care nu fac parte efectiv din categoria elementelor grafice de identificare ,fiind
de natura extragrafica. Ele sunt incluse totusi in aceasta categorie intrucat servesc efectiv la
individualizarea persoanei scriptorului si mai ales la restrangerea cercului de persoane suspecte.
Principalele date ce se pot desprinde dintr-o asemenea analiza privesc ,de regula, nivelul de
cultura al persoanei ,profesia care marcheaza serios modul de exprimare prin folosirea unei
terminologii de specialitate , varsta si eventual sexul, unele caracteristici ale personalitatii sale ,ca si
posibile dizarmonii psihice.

II.2.2. Caracteristicile topografice ale scrisului.

Acest gen de caracteristici vizeaza modul de dispunere ,de amplasare a unui text pe o coala de
hartie sau pe un alt suport. Aici intra: marginea lasata , marimea alineatelor , distanta dintre randuri
sau amplasarea diverselor mentiuni cum ar fi semnatura ,data ,indicarea persoanei careia i se
adreseaza s.a.

II.2.3. Caracteristicile generale ale scrisului de mana.

Cele mai importante sunt urmatoarele :
a) Gradul de evolutie al scrisului - reprezinta stadiul la care o persoana a ajuns cu deprinderea
sau cu tehnica de a scrie. Aprecierea sa se face in functie de nivelul de coordonare a miscarilor , de
stabilirea celorlalte caracteristici generale si de ritmul sau viteza de scriere.
Potrivit acestor criterii ,un scris poate avea un grad de evolutie inferior ,mediu sau superior.
Spre deosebire de persoanele cu un scris inferior care nu pot imita un scris superior, persoanele cu un
scris evoluat pot imita cu usurinta relativa scrisul inferior sau mediocru,fara a putea evita anumite
automatisme care sa le demasce;
b) Forma scrisului - este determinata de gradul de evolutie ,de modul de executare a literelor
,atat in cazul scrisurilor cursive ,cat si in cazul scrisurilor de tipar.Printre formele mai importante se
disting formele arcadate ,ghirlandate, rotunjite si inghiulare;
c) Dimensiunea scrisului - poate fi mare,mijlocie sau mica ,iar in cadrul unui cuvant literele pot
avea o marime uniforma sau neuniforma;
d) Inclinarea scrisului sau a literelor - scrisul poate fi drept, inclinat spre stanga sau spre dreapta
si neregulat;
e) Coeziunea si continuitatea scrisului - reprezinta gradul de legare a literelor (scriere cu sau fara
intreruperi in cadrul cuvantului)
f) Viteza de scriere - determinata de rapiditatea grafica si apreciata dupa simplificarea
constructiei literelor ,dupa gradul de legare al acestora ,dupa dilatarea cuvintelor prescurtari etc.
g) Forma liniei de baza a randurilor - dupa aspectul pe care il capata ,linia poate fi
dreapta,concava,convexa ,serpuitoare sau franta

I.2.4. Caracteristicile particulare ale scrisului sau indici de grafotehnica a semnelor grafice.
 Aceste caracteristici se reflecta in :
- Modalitatea de incepere a executiei semnului grafic prin forma ,pozitia trasaturii sau a
punctului incipient
- Finalizarea semnului grafic prin terminatii scurte sau mari,dispuse diferit etc.
- Legatura dintre grame ,fie gramele unui sistem grafic ,fie mai multe semne intre ele ,precum si
dimensiunea acestora ,respectiv a trasaturilor care ies din spatiul mediu al literelor
- Modul de executare a depasantelor literelor b,d,f,g,q,p,t,a semnelor diacritice ,a sedilelor
- Miscarile de scriere in plan vertical pot fi de flexiune si de extensiune ,iar cele in plan orizontal
pot fi de abductie ( de la stanga la dreapta) sau de aductie (invers)

II.3. Identificarea persoanei dupa scris pe baza expertizei grafoscopice .

II.3.1. Problematica generala a expertizei grafoscopice .
Acest gen particular de identificare se realizeaza in cadrul cercetarii criminalistice a
scrisului,denumita si expertiza grafica.
Frecvent analiza criminalistica a scrisului vizeaza urmatoarele obiective:
a)Verificarea autenticitatii - unui text sau semnaturilor de pe un inscris
b)Identificarea autorului unui text anonim - cu continut calomnios sau in scop de santaj
c)Descoperirea unui fals - prin imitarea sau deghizarea scrisului ,si de aici indentificarea
autorului de fals

II.3.2. Obtinerea modelelor sau pieselor de comparatie.

Este o sarcina ce revine in excusivitate organului judiciar care dispune expertiza si nu expertului
criminalist. Prin aceasta organul judiciar are posibilitatea sa constate direct si sa certifice
autenticitatea probelor de scris ,chiar partile fiind chemate sa-si exprime punctul de vedere ,sa
recunoasca sau sa infirme aparenta scrisului sau a semnaturii.
Nu trebuie sa se renunte la posibilitatea consultarii expertului ,inca din faza obtinerii pieselor de
comparatie ,indeosebi in cazuri speciale,aceasta diind chiar indicata.
Potrivit provenientei lor modelele de comparatie se impart in 2 mari categorii:

I. Modele de comparatie libere (piese preconstituite) - realizate in afara cadrului procesului judiciar
si ,in multe cazuri la o data anterioara examinarii. Printre asemenea modele se afla autobiografiile ,
diversele insemnari , cereri, scrisori etc.
Piesele preconstituite trebuie se fie intr-un numar suficient ,sa se apropie ,pe cat posibil ca forma
si continut , de inscrisul in litigiu , sa fie redactate intr-o perioada apropiata de data examinarii si
scrise cu un instrument scriptural asemanator celui folosit la scrisul expertizat.

II. Modele de comparatie experimentale (piese scrise la cerere) - constau in probele de scris luate la
solicitarea organului judiciar si numai in fata acestuia. Se iau prin scriere libera si prin dictare
a) scrierea libera - a unui text ar trebui astfel pregatita incat o persoana in cauza sa nu
cunoasca destinatia sa reala ,pentru a se preveni astfel o incercare de deghizare a scrisului
b)textul scris - dupa dictare trebuie sa contina cat mai multe cuvinte si expresii din textul
expertizat ,mergandu-se pana la dictarea acestuia din urma. Cantitativ pentru un text obisnuit sunt
suficiente 3 probe luate la cerere. La semnaturi insa este nevoie de reproducerea a semnaturii pe mai
multe foi (5) pe fiecare dintre ele semnandu-se de cel putin 10 ori.

II.3.3. Efectuarea expertizei grafoscopice.

Parcurge fazele oricarui proces de identificare criminalistica asa cum au fost prezentate in capitolul 2:
a) Cercetarea prealabila - a materialelor ,necesara cunoasterii obiectului expertizei si stabilirii
calitatii si cantitatii modelelor de comparatie ,urmata de analiza separata a scrisului in litigiu si a celor
de referinta ,prin care sunt puse in evidenta caracteristicile generale si particulare urmarindu-se
totodata sa nu fie vorba de un fals prin deghizare sau prin alterarea mecanica sau chimica a textului;
b) Examinarea comparativa - etapa cea mai importanta ,care conduce la stabilirea
asemanarilor si, dupacaz a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de comparat. Examinarea se face
direct pe scrisurile comparate,insa cel mai adesea se apeleaza la fotografii ale semnelor grafice ,sau ale
unor grupuri de semne sau tabele sinoptice.
Dintre caracteristicile grafice ,capabile sa serveasca la identificarea scriptorului ,un loc aparte il
pot detine anumite elemente specifice ,cu totul particulare ,denumite in literatura de specialitate
idiotisme grafice sau ticuri ale scrisului. Desi au o importanta apreciabila ,valoarea lor de identificare
trebuie conjugata cu valoarea celorlalte caracteristici grafice, indiferent daca sunt generale sau
particulare.

Rezultatul expertizei poate fi o concluzie certa cu privire la o persoana sau doar o simpla
concluzie cu caracter probabil.

CERCETAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI MATERIAL IN INSCRISURI

I)ASPECTE INTRODUCTIVE
Falsul in inscrisuri poate fi:
->material:contrafacerea sau alterarea inscrisurilor de natura sa produca consecinte juridic
->intelectual:falsificarea inscrisului oficial cu prilejul intocmirii acestuia de catre un functionar
public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu,prin atestarea unor fapte sau imprejurari
neadevarate in inscrisul astfel intocmit.
Procedee de realizare a falsului in inscrisuri:
-inlaturarea sau acoperirea unui text
-adaugarea de text
-modificarea unui semn grafic
-imitarea unui inscris sau a unei semnaturi
-deghizarea propriului scris

II)CERCETAREA FALSULUI PRIN INLATURAREA DE TEXT

modalitate de falsificare realizata pe cale chimica sau mecanica,fiind deseori urmata de
adaugarea unui text=>fals prin substituire
Moduri de operare:
->inlaturarea mecanica=razuirea textului cu o lama,ac,obiect ascutit sau prin radierea cu o
guma,miez de paine
->inlaturarea chimica=corodarea sau spalarea cu anumite substante chimice a unui text,avand
ca rezultat decolorarea sa si uneori inlaturarea definitiva a textului
->acoperirea=hasurarea ori patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura

Examinarea criminalistica:
1)Stabilirea locului alterarii:
->iluminarea documentului sub un unghi anumit sau observarea prin transparenta
->examinare optica la stereomicroscop,sub lumina incidenta,fiind pusa in evidenta scamosarea
hartiei,pierderea luciului acesteia,diferente de culoare
->vaporizarea cu iod,locul colorandu-se intr-o nuanta galbuie datorita retinerii unei cantitati
mari de iod/pudrarea hartiei cu grafit/turnare picatura de benzina/radiatii ultraviolete
 2)Refacerea textelor
 Textul inlaturat
Metode fizice:radiatii ultraviolete(apare o fluorescenta specifica resturilor de
coloranti),radiatii infrarosii(exceptii locurile unde se gasesc particulele de cerneala),radiatii
roentgen
Metode chimice:nitrat de argint si clorurile din cerneala
Procedeu modern:ESDA(aparat de detectie electrostatica)
 Textul acoperit
Examinarea prin transparenta,intr-o lumina puternica,fotografia separatoare de culori,radiatii
infrarosii

III)CERCETAREA FALSULUI PRIN ADAUGARE DE TEXT

=transferul de litere,cuvinte sau cifre,eventual randuri intregi

Etape cercetare:
1)Cercetarea caracteristicilor grafice:
->ingramadirea ori prescurtarea nefireasca
->micsorarea distantei dintre randuri
->modificarea sau orientarea diferita a liniei de baza
->schimbarea suportului sau a instrumentului de scris
2)Cercetarea materialului de scriere=>examinarea fizico-chimica a materialului cu care s-a
scris
3)Modul de intersectare a trasaturilor=>investigarea optica,cu microscopia electronica cu
baleiaj

IV)CERCETAREA FALSULUI PRIN IMITAREA SI PRIN DEGHIZAREA SCRISULUI

A)Prin imitarea scrisului:
1)Imitare libera(modelul in fata sau dupa memorie)
->caracterisiticile propriului scris al plastografului
->ignorarea modului de executare si de dispunere a semnelor diacritice si de punctuatie
->depistarea unor caracteristici de ordin particular(orientare miscari,legare litere)

2)Imitareservila(urmarirea stricta de catre plastograf a modelului scrierii

originale,copiere directa)
->lipsa de spontaneitate in executarea gramelor
->grosimea uniforma
->viteza scazuta

3)Semnaturile
->nesiguranta trasaturi,intreruperi nefiresti,grosimea uniforma a traseului
->falsificare prin scanare

B)Prin deghizarea scrisului(scrisori anonime cu caracter injurios,de amenintare)

->deformare sau modificarea caracteristicilor grafice generale
 ->scrierea cu mana stanga
->scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar

CERCETAREA TEXTELOR DACTILOGRAFIATE SI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI

I)TEXTELE DACTILOGRAFIATE
Identificarea masinii de scris:
->tipul sau modelul masinii de scris(distanta randuri,tip caractere semne grafice)
->identificare propiu-zisa(individualizare-defetecte de fabricatie,uzuri aparute in corpul
literelor)
Identificarea dactilografului:
->frecventa anumitor greseli
->caracteristicile topografice
Expertiza:
->vechime inscrisuri,existenta fals prin adaugare sau inlaturare
->modificarea distantei dintre litere,schimbarea directiei liniei de baza a randurilor

II)FALSIFICAREA IMPRESIUNILOR DE STAMPILE

Modalitati de realizare:
->desenarea directa,copierea sau trasferarea,scanarea unei impresiuni aflate pe un inscris
autentic
Indiciile care conduc la descoperirea falsului:
->desenate+copiate+transferate=>urme ale materialului sub actiunea radiatilor invizibile
->contrafacere=>lipsa de simetrie si de neuniformitate a literelor,a intervalelor dintre
acestea,realizarea defectuoasa a stemei

III)FALSIFICAREA SIGILIILOR
Modalitati de realizare:
->cele din plastilina pot fi dezlipite sau se poate efectua un mulaj,deprinderea cu o lama incinsa
->cele batute in plumb pot fi largite ori inlocuite
Expertiza criminalistica:
->urme de substante,de lipire si studierea desenului sau reliefului sigiliului

IV)FALISIFICAREA DOCUMENTELOR DE IDENTITATE

Modalitati:
->inlocuirea fotografiilor,modificarea numelor si a numarului documentului
Expertiza:
->tehnici radiografice=electrografierea pt cercetarea filigranului si a celorlalte masuri de
protectie din masa hartiei

V)FALSIFICAREA BANCNOTELOR
Masuri de protectie:
->hartie de foarte buna calitate(fibre tesute intr-un anumit mod)
->filigranul realizat cu cilindrii filigranori,prin mulaj sau prin tratare chimica
->desenele ce presupun utilizarea unor clisee aplicate intr-o anumita ordine
->cerneala
->imprimarea(fotogravura)

Expertiza:
->examen comparativ,prin metoda suprapunerii,juxtapunerii sau sistemul “gratarului”
 ->examinarea calitativa a hartiei(dimensiuni,elasticitate,compozitie)
o Dolarul SUA-transformare in valoare nominala mai mare
o Bancnotele EURO-au elemente specifice de sigurante:fir de siguranta pe latimea
bancnotei,banda metalizata holografica pe partea dreapta a bancnotei,pastila
holografica,cerneala variabila optica

VI)FALSIFICAREA OPERELOR DE ARTA

Examinarea:
1)Artistica:
->iconografica=analiza stilistica si maniera de lucru
->iconologica=continutul operei de arta
2)Tehnica criminalistica:
->radiatii UV,macro si microfotografia,microscopul electronic cu baleiaj,radiatii roentgen
Metode de analiza comparativa:
->analiza semnaturii unei opere
->analiza subiectelor abordate si a stilurilor operelor de arta
Metode fizico-chimice(pt varsta si compozitia operei)
 Pt varsta:
->analiza carbon 14
->datarea pe baza fisiunii nucelare
 Pt compozitia obiectelor:
->radiografia cu raze X
->metoda reflectografiei in infrarosu
->analiza spectroscopica cu raze ultraviolete
->analiza pe baza activarii cu neutroni

PARTEA A II-A - ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I - CERCETAREA LA FATA LOCULUI
SECTIUNEA 1-NOTIUNEA SI IMPORTANTA CERCETARII LA FATA LOCULUI
I)REGLEMENTAREA PROCESUALA
In urmarire penala-prin rezolutia motivata a organului de urmarire penala
In faza de judecata-prin incheiere de catre instanta de judecata,dupa inceperea cercetarii
judecatoresti
II)OBIECTIVELE CFL
->cunoasterea si inregistrarea directa a scenei infractiunii
->descoperirea,fixarea si ridicarea urmelor infractiunii
->obtinerea de date cu privire la modul de operare,a numarului de persoane care au luat parte
la comiterea infractiunii
->identificarea eventualilor martori
->elaborarea unor versiuni generale privind fapta penala
III)ELEMENTE TACTICE SPECIFICE PREGATIRII CFL
1)Pregatirea echipei de cercetare a scenei infractiunii
->pregatirea propriu-zisa a echipei
->dispunerea unor masuri cu caracter preliminar,intreprinse direct la fata locului pentru
salvarea victimelor,inlaturarea pericolelor,fixarea imprejurarilor care se pot modifica

Ordine:
->sesizarea organului prin plangere sau denunt,acte incheiate de alte organe de constatare ori
sesizare din oficiu
->identificarea persoanei care a facut plangerea sau denuntul
->determinarea locului,naturii,gravitatii si a oricarui alt element care sa serveasca la formarea
unei prime imagini despre fapta petrecuta
->dispunerea masurilor urgente,organul de cercetare se deplaseaza la fata locului
->organul trebuie sa isi verifice competenta=>trece la efectuarea cercetarii sau informeaza
organul de urmarire penala competent,dar va efectua acetele ce nu sufera amanare

2)Pregatirea mijloacelor tehnico-stiintifice criminalistice

Pentru cercetari care nu presupun o desfasurare de mijloace deosebite:
->trusa criminalistica universala
->trusa foto
->truse criminalistice specializate
Pentru cercetari cu un grad mai mare de complexitate:
->laboratoare criminalistice mobile care contin si aparatura de inregistrare,de
detectie(metal,cadavre,radiatii invizibile,substante explozive),mijloace tehnice de identificare a
persoanelor(identi-kit-ul),aparatura de comuncatii radio,surse proprii de energie electrica

SECTIUNEA 2-REGULI TACTICE ALE CERCETARII LA FATA LOCULUI

I)CADRUL TACTIC GENERAL AL CFL

 Cu maxima urgenta
->prin scurgerea timpului exista pericolul producerii unor modificari la locul faptei si al
disparitiei sau degradarii urmelor
->se poate crea posibilitatea identificarii unor martori sau de a surpinde autorul
 Se efectueaza complet si detaliat
 ->cercetarea minutioasa a intregului loc al faptei
->descoperirea si cercetarea riguroasa a urmelor(latente,biologice,microurmele)
->calificarea imprejurarilor negative(a neconcordantelor)
 Conducere si organizare competenta
->cercetarea in echipa-o conducere unica(de obicei procurorul)=>conlucrare fara
rezerve,informarea permanenta a conducatorului cercetarii
->organizarea activitatii-fiecare membru va indeplini sarcini concrete,ordine bine
stabilita(orientare zona,determinarea ansamblului locului faptei,cautarea si fixarea
urmelor,fixarea rezultatelor)
->luarea unor masuri de ordine la locul faptei
->evitarea patrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite
 Fixarea integrala si obiectiva a rezultatelor cercetarii
->proces-verbal=principalul mijloc de fixare=locul,urmele,obiectele examinate si ridicate
->doar consemnari limitate la constatarile facute direct,nu satri de fapt inexistente

II)MASURI PRELIMINARE CERCETARII LA FATA LOCULUI

 Determinarea locului savarsirii faptei,punerea sub paza si protejarea urmelor
->stabilirea exacta a perimetrului scenei infractiunii
->mentinerea aspectului initial al locului faptei
 Fixa rea tuturor imprejurarilor care,cu timpul,se pot modifica sau pot disparea
->ora exacta;pozitia usilor,ferestrelor;prezenta unor mirosuri;starea in care se
gasea lumina;pozitia mobilei
 Acordarea primului ajutor victimelor
 Prevenirea sau inlaturarea unor pericole iminente
 Identificarea martorilor si retinerea eventualelor persoane suspecte

III)REGULI TACTICE SPECIFICE EFECTUARII CERCETARII PROPRIU-ZISE LA FATA LOCULUI
 Primele masuri luate de organul competent
Pregatirea cercetarii:salvare victime,examinare rapida loc,indepartarea tuturor persoanelor
inutile,stabilirea precisa a sarcinilor,obtinerea unor informatii referitoare la fapta
Cercetarea propriu-zisa:limitarea numarului de persoane,prevenirea oricarei modificari in
starea si in pozitia lucrurilor,fixarea cailor de acces si de deplasare,purtarea echipamentului de
protectie,interzicerea comentariilor si discutiilor
 Cercetarea in faza statica
->de la centru catre margine sau de la obiectul principal
->stabilirea starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba
->masurarea distantei dintre obiectele principale
->executarea de fotografii
->determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare
 Cercetarea in faza dinamica
->examinarea amanuntita a corpului victimelor,a obiectelor,fiind permisa atingerea sau
schimbarea pozitiei lor
->executarea fotografiilor si inregistrarilor video de detaliu,a masuratorilor bidimensionale
->se iau primele declaratii martorilor si victimei
->clarificarea imprejurarilor negative

IV)FIXAREA REZULTATELOR CERCETARII LA FATA LOCULUI

  Procesul-verbal
Forma si cuprins:ordonanta,date persoane prezente,descriere amanuntita loc fapta si a
obiectelor examinate
Pe plan tactic criminalistic:
->descrierea locului faptei facuta amanuntit
->descrierea urmelor,a mijloacelor de proba si a obiectelor examinate va fi efecuata detaliat
->mentionarea a oricarui element particular al cercetarii
->anumite observatii ale expertilor sau martorilor asistenti
->pagubele produse
->ora inceperii si ora terminarii cercetarii

Conduita tactica urmata:

->prezentarea obiectiva,completa si clara a rezultatelor cercetarii
->folosirea unui mod de exprimare riguros,exact,precis si concis
->descrierea celor constatate in ordinea in care s-a desfasurat cercetarea
 Schita locului faptei
Planul-schita=executat la scara in care sunt respectate riguros proportiile si dimensiunile reale
ale suprafetelor,distantelor
Desenul schita=simpla desenare a locului faptei fara sa se respecte cu rigurozitate proportiile
dintre dimensiunile reale si reprezentarile grafice
Pentru fixarea pozitiei unui obiect in plan:
->vizarea incrucisata sau metoda punctului de intretaiere
->metoda trangulatiei(geodezie)
 Fotografiile si inregistrarile video judiciare
La fata locului:
->de orientare=intregul loc raporat la puncte de reper
->schita=locul faptei
->obiectelor principale=corpul victimei,instrumentele folosite
-> de detaliu=urmele

CAPITOLUL II- ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVINDPROCEDURA DE

EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI CRIMINALISTICE
I)CONSIDERATII INTRODUCTIVE
 Constatarea tehnico-stiintifica
->cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de
fapt ori este mecesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei
->in domenii strict specializate,oinstanta sau organul de urmarire penala poate solicita opinia
unor specialisti,daca pentru intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice
Dupa finalizarea raportului de constatare se poate dispune efectuarea unei expertize.
 Expertiza criminalistica
->cercetare stiintifica a probelor materiale,destinate identificarii
persoanelor,obiectelor,substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta
->efectuarea este facultativa atunci cand este necesara clarificarea sau evaluarea unor fapte
sau imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza
!expertiza medico-legala psihiatrica este obligatorie la minori(14-16 ani),in cazul vatamarii
fatului de catre mama,atunci cand exista o indoiala referitoare la discernamantul suspectului
sau inculpatului
Uneori este nevoie si de o expertiza complexa=>medico-legala+psihiatrica+contabila si tehnica

II)SISTEMUL UNITATILOR SI LABORATOARELOR DE EXPERTIZA CRIMINALISTICA

 Laboratoare in sistemul Ministerului Justitiei
->laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza,potrivit competentei materiale si
teritoriale,la cererea organelor de urmarire penale,a instantelor de judecata
 In cadrul Ministerului Public
->condusa si indrumata de catre Biroul de criminalistica din cadrul Sectiei de urmarire penala
si criminalistica a Parchetului General de pe langa ICCJ
 In cadrul Ministerului de Interne
->isi desfasoara activitatea Institutul de criminalistica din cadrul Inspectoratului General al
Politiei

III)REGULI TACTICE APLICATE IN DISPUNEREA CONSTATARILOR TEHNICO-STIINTIFICE SI A

EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE
 Oportunitatea expertizei-se raporteaza la momentul dispunerii
 Stabilirea corecta a obiectului expertizei-respectare cerinta de limitere a obiectului,nu la
probleme de drept
 Formularea clara a intrebarilor adresate expertului
 Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza-urmele,obiectele,modelele de
comparatie
->cunoasterea cu certitudine a provenientei lor
->calitatea materialelor -sa contina si sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza
carora sa se faca identificarea

IV. Tactica efectuarii expertizelor criminalistice

Efectuarea propriu-zisa a expertizelor
Cerinta esentiala, din punct de vedere deontologic, o reprezinta corectitudinea si probitatea
profesionala. Desi nu are o valoare probanta superioara altor mijloace de proba concluziile expertilor pot
influenta solutiile pronuntate de instantele de judecata. Alte principii de baza: operativitatea si limitarea
stricta la obiectul indicat prin actul de dispunere al expertizei.

Etape
a) Cunoasterea obiectului expertizei
- expertul studiaza actul de dispunere al lucrarii, precum si al materialelor de cercetat (trebuie sa existe
concordanta)
- expertul stabileste daca materialul corespunde calitativ si cantitativ, daca a fost manipulat,daca a fost
pastrat si expediat in conditii corespunzatoare
- poate cere lamuriri suplimentare organului judiciar, care incuviinteaza darea de explicatii de catre parti
b) Examinarea separata a fiecarui obiect
- scop: sesizarea particularitatilor =>identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus in sfera
cercetarii (cu cea a urmelor sau obiectelor in litigiu, cat si a modelelor de comparatie)
- este recomandata fixarea prin fotografie
- se obtin modele tip de comparatie; se efectueaza experimente pentru a stabili posibilitatile de creare a
urmelor in conditiile in care a fost savarasita infractiunea

c) Examinarea comparativa a caracteristicilor

- se compara cu caracteristicile modelelor de comparatie create experimental
- procedee folosite:
- Confruntarea : a unor imagini, diafragme, a urmelor cu impresiunile aflate in cartotecile criminalistice
- Juxtapunerea (continuitatea liniara): striatii specifice armelor de foc; folosita in examinrea traseologica
- Suprapunerea a doua imagini: imaginea cu urma/persoana/obiectul este transparenta si se supraune
peste modelul de comparatie
Pe baza datelor obtinute prin examinari, expertul trebuie sa fie in masura sa explice
coincidenta/divergenta caracteristicilor (=> identificare/excludere obiect din sfera cercetarii), dar si
eventualele modificari ale factorului creator al urmei.

Redactarea raportului de expertiza

- 177 CPC Raportul de expertiză
(1) După efectuarea expertizei, constată rile, clarifică rile, evaluă rile şi opinia expertului sunt consemnate
într-un raport.
(2) Câ nd sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză . Opiniile separate se
motivează în acelaşi raport.
(3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data câ nd s-a
dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să
ră spundă , data la care a fost efectuată , materialul pe baza că ruia expertiza a fost efectuată , dovada
încunoştinţă rii pă rţilor, dacă au participat la aceasta şi au dat explicaţii în cursul expertizei, data întocmirii
raportului de expertiză ;
b) partea expozitivă [DESCRIPTIVA] prin care sunt descrise operaţiile de efectuare a expertizei,
metodele, programele şi echipamentele utilizate;
c) concluziile,[PARTEA FINALA] prin care se ră spunde la obiectivele stabilite de organele judiciare,
precum şi orice alte preciză ri şi constată ri rezultate din efectuarea expertizei, în legă tură cu obiectivele
expertizei.
(5) În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa pă rţilor ori a subiecţilor procesuali principali,
aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la
dreptul la studierea raportului.

- se redacteaza in termeni clari si precisi, fara formulari incomplete sau echivoce =>temeinicia stiintifica
a expertizei
- trebuie sa rezulte, in esenta:
- Respectarea de catre expert a prevederilor legale si limitarea la sarcinile indicate
- Examinarea completa si riguroasa a materialului trimis spre expertiza
- Folosirea celor mai moderne si adecvate metode si mijloace
- Fundamentarea stiintificaa rezultatelor si concordanta intre constatarile facute pe parcursul examinarii
si concluziile raportului
Modalitati de formulare a concluziilor. Concluzii:
- Certe/Categorice: pozitive sau negative. Clarifica sau stabilesc un fapt
-De probabilitate: existenta unui grad de incertitudine calitatea materialelor/limite posibilitati de
cercetare/considerenta subiective etc
 -De imposibilitate a rezolvarii problemei: determinate de calitatea total nesatisfacatoare a
elementelor caracteristice de identificare a obiectelor cercetate/ posibilitatilor de cercetare, Se motiveaza
la fel de clar si complet.

5.Elemente tactice aplicate in aprecierea si valorificarea concluziilor expertizei de catre organele

judiciare
Verificarea raportului de expertiza
1. Verificarea respectarii prevederilor legale (prima etapa) – conditiile legale de numire a expertului,
raspunsuri clare si complete la toate intrebarile, conditiile de citare a partilor, daca raportul a fost datat
si semnat potrivit regulilor procedurale (altfel => anularea expertizei si casarea hotararii pt
netemeinicie)
2. Probleme de fond ale raportului de expertiza (etapa a doua) – examinarea intregului material pus la
dispozitie de organul judiciar, folosirea celor mai adecvate metode si mijloace tehnico-stiintifice de
investigare, justetea rationamentului si concordanta dintre concluzii si continutul raportului de expertiza.

- Neinsusirea concluziilor trebuie motivata de organul judiciar pe baza acestei verificari, nu

pe date specifice ale domeniului de activitate al expertului.
- Neconcordanta dintre raport si alte mijloace de expertiza nu poate constitui ab initio motiv
de respingere a rezultatelor expertizei (exemplu: proba cu martori neconcordanta cu expertiza nu impune
respingerea expertizei)

Valorificarea concluziilor expertizei – rolul si semnificatia acestui mijloc de proba in formarea

convingerii intime a organelor judiciare (demonstrat: peste 85% din concluziile rapoartelor de expertiza
sunt insusite de instanta)
- cele mai valoroase sunt concluziile cu caracter de certitudine
- concluziile cu caracter de probabilitate sunt admisibile, reprezentand ipoteze stiintifice de
lucru cu ajutorul carora organele judiciare isi pot ghida activitatea de solutionare a cauzei.
- concluziile de imposibilitate de rezolvare a problemei impun aplicarea prezumtiei de
nevinovatie, daca nu exista alte probe. Nu echivaleaza cu o concluzie negativa. Impun aceleasi
rigori in interpretare, mai ales daca vor fi avute in vedere in cadrului intregului probatoriu.

CAPITOLUL III - Cadrul tactic al organizarii anchetei penale

Sectiunea 1. Notiunea si principiile organizarii urmaririi penale
1. Organizarea trebuie sa se supune regulilor fundamentale ale procesului penal. (exemplu: pr.
legalitatii)
2.Organizarea trebuie sa se raporteze si la principiile specifice ale acestei stiinte:
a. Principiul individualitatii - fiecare fapta este identica doar cu sine insusi. Existenta elementelor
specifice determina caracterul irepetabil al faptelor. Nu se folosesc scheme de cercetare sablon, desi exista
reguli metodologice generale in cazul cercetarii anumitor genuri de infractiuni, cum sunt omorul, talharie
etc.
b.Principiul dinamismului – nu avem o schema rigida. Directii:
b.1.Efectuarea dinamica , prompta a cercetarilor criminalistice => cresterea eficientei urmaririi
penale si a operativitatii

b.2.Maleabilitatea planificarii si adaptarea permanenta a planului de UP la situatiile nou aparute in

timpul anchetei, posibil sa rezule in elaborarea unor planuri noi (exemplu: un invinuit ce initial a sustinut
ca a savarsit singur fapta, declara in cursul anchetei ca a mai fost ajutat de doua persoane)
 Cadrul tactic al organizarii anchetei penale.
Structura si continutul planului de UP
Prezinta o structura unitara de elemente componente, menite sa confere eficienta activitatii de urmarire
penala.
a.Sub raport tactic, principalele elemente constitutive ale planului de urmarire penala sunt
versiunile, problemele ce se cer rezolvate in verificarea fiecarei versiuni, precum si activitatile desfasurate
pe baza metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme;
- mai sunt precizate termenele de rezolvare a problemelor si de verificare a versiunilor,
precum si persoanele care urmeaza sa participe la solutionarea lor.
b.Momentul elaborarii unui plan de ancheta trebuie ales astfel incat sa nu fie conceput
prematur si nici tardiv fata de mersul anchetei;
- planul are de regula o forma scrisa, exceptia-prinderea in flagrant;

Continutul planului de urmarire penala:

a.Formula celor 7 intrebari - „disticul lui Daries”:
- ce fapta s-a comis si care este natura ei?
- unde s-a comis fapta cercetata?
- cand a fost savarsita?
- cine este autorul ei?
- cum, in ce mod a savarsit-o?
- cu ajutorul cui?
- in ce scop a fost comisa?

b.Formula celor 4 intrebari - delimiteaza mai clar continutul infractiunii, serveste la elucidarea
problemelor unei cauze penale plecand de la elementele constitutive ale acesteia.
i. determinarea obiectului infractiunii – relatia sociala lezata si obiectul nemijlocit asupra
caruia s-a exercitat actiunea ilicita
ii. stabilirea laturii obiective a infractiunii;
iii. identificarea subiectului activ al infractiunii, a tuturor participantilor - complici,
instigatori, tainuitori-identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
iv. determinarea laturii subiective a infractiunii – forma vinovatiei, mobilul faptei.
In raport cu specificul infractiunii, problemele ce se cer rezolvate sunt diferite, chiar si in cadrul aceleiasi
categorii de infractiuni.

Sectiunea a II-a
Tactica elaborării versiunilor de UP
Versiunea de UP poate fi definita drept o presupunere, o supozitie, elaborata pe baza unor date detinute
intr-un anumit moment al UP, date prin care s-ar putea explica faptele si imprejurarile unei cauze, ea
urmand sa faca obiectul verificarii de catre organul de UP. In functie de aceste versiuni, se organizeaza si
se planifica intreaga activitate a organului de UP.
Versiuni:
- Principale sau generale: referitor la elementele constitutive ale faptei. Se incearca sa se determine daca
fapta intra sub incidenta legii penale si daca atrage raspunderea penala a persoanei.
o Privind latura obiectiva
o Privind latura subiectiva
o Privind subiectul infractiunii
- Secundare: presupuneri referitoare la unele aspecte izolate ale faptei.

Pentru elaborarea unor versiuni care să servească pe deplin află rii adevă rului sub raport tactic,
este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, printre cele mai importante numă râ ndu-se:
a) deţinerea unor date sau informaţii despre fapta cercetată , corespunzătoare sub raport calitativ şi
cantitativ, pe baza că rora să fie elaborate versiunile
b) conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregă tirea multilaterală , experienţa şi
intuiţia organului de urmărire penală
c) folosirea unor forme logice de raționament, de tipul raționamentelor deductive și inductive, ca și
a raționamentului prin analogie.

Calitatea și cantitatea datelor reprezintă o premisă esențială pentru formularea de versiuni de

natură să servească cu adevă rat soluționă rii cauzei.
a) sub aspect cantitativ, un mininum de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor,
fie ele referitoare la natura faptei. Lipsa de date sau cantitatea insuficientă a acestora
echivalează cu o infinitate de versiuni, ori cu formularea de versiuni ce pot conduce cercetă rile
pe piste false, cu cheltuieli inutile de energie umană și materială
b) dpdv calitativ, informațiile care stau la baza versiunilor, trebuie să fie precise și concrete.
Simplele supoziții sau presupunerile lipsite de un suport real nu fac decâ t să creeze dificultă ți în
desfă șurarea anchetei (sursa datelor pe care se întemeiază o versiune este în majoritatea
cazurilor de natură procesuală ).

Elaborarea versiunilor cu profesionalism – în elaborarea versiunilor de anchetă sunt necesare

calită ți proprii profesiei de magistrat sau de anchetator:
- pregă tirea multilaterală , experiența și intuiția organului de UP
- pregă tirea complexă presupune stă pâ nirea cunoștințelor din domeniul științelor juridice,
îndeosebi cele penale și din domeniul criminalisticii
- experiența câ știgată în activitatea de UP reprezintă un element de siguranță și precizie în
investigare
- intuiția este un factor decisiv, ea reflectâ nd capacitatea organului de UP de a descoperi și de a
ajunge cu rapiditate la sensul, la explicația unor fapte sau împrejură ri.

Folosirea formelor logice de raţionament, cum sunt raţionamentele deductive, inductive sau
raţionamentul prin analogie, este absolut necesară pentru elaborarea de versiuni întemeiate nu
numai pe date concrete, ci şi pe baza unui proces judicios de gâ ndire.
Raționamentul deductiv = o operație logică , în care se pornește de la general, de la premisele
problemei, pentru a se ajunge, printr-o înlă nțuire de judecă ți, la particular, deci, la o anumită
concluzie ce va servi la elaborarea versiunii.
Raționamentul inductiv = operație logică , inversă raționamentului deductiv, înlă nțuirea de
judecă ți avâ nd drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge, în
final, la aspectele esențiale (acest tip de raționament este întâ lnit frecvent în cazurile în care
organele de UP dețin date puține, deseori cu caracter sumar, referitoare la faptă , ca și la
persoana infractorului).
Raționamentul prin analogie (transductiv) = operație logică , în care concluzia este trasă pe
baza asemă nă rii dintre elementele caracteristice unui fapt cunoscut și cele ale faptului sau
evenimentului aflat în curs de cunoaștere (întâ lnit mai rar în activitatea organelor judiciare,
datorită caracterului incert al concluziilor sale).

Modalitati de verificare a versiunilor de UP

Se elimina ipotezele care nu sunt conforme cu realitatea si se retin faptele din singura versiune
corespunzatoare adevarului, a carei veridicitate nu mai poate fi negata.
Reguli tactice:
a. Verificare concomitenta a tuturor versiunilor
b. Acordarea de prioritate acelor probleme a caror amanare poate stanjeni aflarea adevarului – ex: cercetarea
la fata locului
c.Calificarea integrala a fiecarei probleme, pana in momentul in care se constata cu siguranta ca versiunea nu
corespunde realitatii

Forma planului de UP
- plan scris, ale carui principale elemente sunt versiunile de UP. Fiecare versiune e trecuta pe o coala de
hartie, separat.
- Element comun al mai multor versiuni=> gruparea lor separata
- Cauze complexe=>planuri pe episoade sau scheme in cazul criminalitatii organizate/coruptie
- Exista fise pentru fiecare participant

Secțiunea a III-a : Tactica audierii propriu-zise a persoanei vătămate

1. Pregătirea în vederea ascultării victimei
1.1. Studierea materialului cauzei pentru a determina calitatea procesuală a persoanelor
audiate, temeiul și datele și probele necesare.
1.2. Cunoașterea persoanelor – personalitate și tră să turi psihice, înainte și după să vâ rșirea
infracțiunii.
1.3. Dacă trebuie, întocmirea planului de ascultare. Urmă rește condițiile în care persoana
audiată a luat la cunoștință de fapte, poziția și interesul persoanei audiate, natura și natura și
valoarea probelor ce se vor folosi.

2. Tactica audierii în faza relatării libere

2.1. Verificarea identității. Organul judiciar obișnuiește persoana audiată cu atmosfera audierii,
cf. art.111 CPP, informâ nd-o și adresâ ndu-i întrebă ri cu caracter neutru.
2.2. Conduita tactică în momentul ascultării libere. Începe prin permiterea persoanei vă tă mate
să relateze neîngră dit tot ce știe.
Reguli tactice: ascultarea persoanei cu ră bdare și calm; evitarea orică rui gest, reacție sau
expresie; ajutarea persoanei fă ră a o sugestiona; notarea aspectelor semnificative.
Relatarea spontană prezintă avantaje pentru că pot apă rea date, împrejură ri necunoscute de
organul de urmă rire, dacă relată rile sunt bazate buna-credință a victimei
Dacă relatarea spontană e suficientă , se consemnează fă ră adresare de întrebă ri.
2.3. Conduita tactică în momentul formulării de întrebări. Nu e o etapă obligatorie, cu
excepția situației în care există suspiciuni asupra sincerită ții persoanei audiate (tactic,
seamă nă cu audierea martorilor mincinoși).
- Întrebări de comnpletare: a relatat mai puțin decâ t a perceput în mod real.
- Întrebări de precizare:pentru aspecte unde sun necesare detalieri.
- Întrebări ajutătoare: pentru reactivarea memoriei (tactic – reamintirea prin asociația de
idei).
- Întrebări de control: verificarea exactită ții unor idei.
Există riscul sugestionă rii persoanei ascultate de că tre anchetator.
2.4. Verificarea și aprecierea declarațiilor persoanei vătămate, prin analiza întregului
probatoriu și compararea declarației cu celelalte probe. Analiza declarației impune o analiză
de conținut, pentru a stabili dacă și în ce fel servește la aflarea adevă rului.
 CAPITOLUL VI – TACTICA ASCULTĂRII SUSPECTULUI SAU A INCULPATULUI

Secțiunea I
Privire generală asupra semnificației interogatorului în procesul judiciar

I. Sublinieri introductive

1. Considerațiii privind valoarea probantă a declarațiilor suspectului sau inculpatului.

Declarația sususpectului/inculpatului – subiectul central – conduce la stabilirea împrejură rilor
să vâ rșirii faptei. Este o expresie a dreptului la apă rare. Legea nu oferă declarației o valoare
probatorie deosebită , dar se analizează în întreg contextul probator, cu atenție.
Mă rturisirea are forță probantă condiționată , trebuie coroborată cu ccelelalte probe, are caracter
divizibil, poate fi retractată .
2. Cadrul general al reglementării procesual penale. Ascultarea se face conform legii. Organele de
urmă rire strâ ng probe atâ t în favoarea, câ t și în defavoarea S/I. El are dreptul, nu obligația, să dea
declarație. Ancheta urmă rește aflarea adevă rului, nu stabilirea vinovă ției. Folosirea violenței este
interzisă .

II. Particularități ale psihologiei suspectului sau inculpatului

1. Considerații generale. Stabilirea (in)existenței raportului juridic penal substanțial conduce la

confruntarea - pe teren psihologic - autorită ții legale cu persoana ce încearcă să evite
ră spunderea penală . Anchetatorul are o poziție superioară , iar duelul psihologic trebuie să aibă ca
scop aflarea adevă rului, cu ajutorul psihologiei juridiciare, aflată la baza tacticii criminalistice.
2. Particularitățile psihologice ale procesului formării și redării declarațiilor suspectului sau
inculpatului. Mecanismele psihologice are fă ptuitorului se raportează la trei etape:
a. Conturarea laturii subiective (conceperea activită ții și rezoluția infracțională – la infracțiuni cu
intenție);
b. Desfă șurarea activită ții infracționale (pregă tire/executare/ urmă ri);
c. Etapa postinfracțională (apare teama, simularea, minciuna).

3. Psihologia suspectului sau inculpatului în perioada postinfracțională. După să vâ rșirea faptei,

se instalează o stare de tensiune psihică, care motivează dominanta depresivă a persoanei. Această
stare îl face pe fă ptuitor să comită greșeli, scă pă ri ( de ex., se întoarce la fața locului să culeagă
informații).
4. Psihologia suspectului sau inculpatului în momentul interogatoriului. Încercare de inducere
în eroare a organelor prin simulare, disimulare, minciună, alte mijloace și manifestă rile aferente.
4.1. Depistarea stării de emoție, ce poate tră da minciuna, e o problemă a tacticii. Recidiviștii se
ascund mai bine. Manifestă ri emoționale de tensiune pot fi:
a. Accelerarea și dereglarea ritmului respirației, scă derea salivației;
b. Creșterea presiunii sanguine și accelerarea bă tă ilor inimii;
c. Contractarea mușchilor scheletici, blocarea funcțiilor motorii;
d. Schimbarea mimicii
e. Modificarea timpului de reacție, întâ rzierea ră spunsului ce conțin cuvinte critice.
4.2. Încercările de simulare (contrafacere) și disimulare (ascundere) se transpun verbal prin
minciuni. Se manifestă prin refuzul de a vorbi, spun că nu-și amintesc, invocă alibiuri
„inventate”, spun că infracțiunea a fost „un moment de ră tă cire”, simulează nebunia etc.
 III. Considerații asupra trăsăturilor de personalitate a magistratului sau a celui ce
efectuează ancheta penală. Avem în vedere procesul de autocunoaștere și de adaptare a
tră să turilor de personalitate a comportamentului procurorului sau judecă torului.
Anchetatorul trebuie să controleze anumite tră să turi, ca nervozitatea, duritatea, tendința de
suspectare a persoanei audiate etc.
Este importantă capacitatea de evitare a deformă rii profesionale, precum și a simpatiilor și
antipatiilor față de un S/I.

Secțiunea a II-a: Reguli și procedee tactice aplicate în ascultarea suspectului sau a inculpatului

I. Pregătirea ascultării
1. Studierea materialelor sau datelor existente în cauză, referitoare la datele și împrejură rile
faptei, la probe, participanți etc. Studierea se face cu urgență și operativitate.
2. Cunoașterea personalității suspectului sau a inculpatului, pentru a stabili tactica de audiere.
Personalitatea este definită de:
2.1. Trăsăturile psihice ale personalității
- Caracterul: manifestă rile de conduită cu semnificație morală pozitivă sau negativă ;
- Temperamentul: determină diferențierea psihică a indivizilor în funcție de capacitatea
energetică și dinamică a comportamentului (coleric, sanguinic, flegmatic, melancolic);
- Aptitudinile: unele au sens general (inteligența, memoria), altele special, pâ nă la talent;
2.2. Factorii care au influențat evoluția somato-psihică (vorbire, mers) și socială cum ar fi
mediul familial/social în care s-a format (școala), cercul de prieteni, nivelul de
inteligență,eventuale antecedente penale .
3. Organizarea modului de desfășurare a ascultării. Tactic, organizarea ascultă rii presupune:
a. Stabilirea cu precizie a problemelor clarificate și a datelor verificate cu ocazia ascultă rii.
b. Pregă tirea materialului probator ce se va folsi
c. Determinarea ordinii ă n care se face ascultarea
d. Stabilirea modalită ții de citare. Trebuie să se evite contactul între diversele persoane
din cauză , pentru a nu altera conținutul ascultă rilor.
4. Planificarea ascultării. Finalizarea pregă tirilor se concretizează într-un plan de ascultare
(conține problemele ce se clarifică și ordinea, întrebă rile de fond etc). Are un caracter flexibil. În
cazurile simple se face schiță de plan.

II. Cadrul tactic al ascultării propriu- zise a suspectului sau a inculpatului - 70 – 74 CPP.
- Crearea unei atmosfere favorabile ascultă rii, în prezența apă ră torului;
- Adoptarea de magistrat/polițist a unei atitudini demne;
- Crearea unei atmosfere favorabile confesiunii.

1. Verificarea identității suspectului sau inculpatului. Se poate purta o discuție prealabilă penru a
stabili contact psihologic. Identitatea este verificată cf. art. 107 CPP, este informată cu privire la
calitate, faptă și încadrare, cf. art. 108 CPP, I se invederează drepturile prev. de art. 83 CPP și
obligațiile. Drepturile și obligațiile se conunică în scris, sub semnă tură .
2. Modalități tactice de ascultare în faza relatării libere. După stabilirea datelor personale, este
lă sat să declare tot ce dorește referitor la fapta care i-a fost comunicată (art. 109 NCC).
II.1. Modalități de audiere
- Fiecare suspect/inculpat este ascultat separat, doar cu apă ră torul;
- S/I trebuie lă sat să declare liber tot ce știe în cauză , fă ră întreruperi;
 -Ascultare nu începe cu amintirea ultimei declarații;
-S/I nu poate prezenta o declarație scrisă anterior;
-Nu se poate folosi violența;
-S/I are dreptul la consultarea avocatului tot timpul.
II.2. Conduita organului judiciar. El va adopta o atitudine calmă și ră bdă toare, atent la cel
ascultat, cu evitarea gesturilor dezaprobatoare asupra persoanei ascultate. Va ră mâ ne ferm.
II.3. Avantajele relatării libere. Specialiștii o consideră mai sinceră decâ t interogatoriul.
Comunicarea extraverbală determină imposibilitatea unui control conștient al reacțiilor de
natură să transmită involuntar informații. Relată rile arată mobilul, modul de operare, date
despre faptă și împrejură ri precum și aspecte ce duc la cunoașterea despre S/I.
3. Tactica ascultării în faza adresării de întrebări
3.1. Tactica formulării de întrebări – în funcție de declarațiile fă cute anterior și de caracterul
lor sincer și complet. Poziția S/I poate fi: recunoașterea sinceră /completă a învinuirii,
respingerea învinuirii și probarea netemeiniciei, disimularea adevă rului prin
recunoașterea unei fapte minor, refuzul de a da declarații. Pentru primele două variante se
pun întrebă ri de verificare/completare/clarificare/precizare, iar în ultimele două situații,
se pune accent pe întrebă ri de detaliu.
3.2. Clasificarea întrebărilor
- după caracterul lor general: de control, de precizare, de completare, de ajutorare;
- după specificul problemei urmărite:întrebă ri cu caracter general, întrebă ri-problemă ,
întrebă ri de detaliu.
3.3. Modalitățile tactice de adresare a întrebărilor
În cazul refuzului de a face declarații, organul va că uta motivul refuzului. În situația
declarațiilor mincinoase, tactica are un caracter mai complex.
3.4. Procedeele tactice de ascultare, raportate la împrejurări, pot fi:
- Tactica ascultării repetate – pentru declarații incomplete, contradictorii, mincinoase;
- Tactica ascultării încrucișate – interogarea de două /mai multe persoane în același timp;
pentru a destră ma sistemul de apă rare al S/I;
- Tactica întâlnirilor surpriză - folosită în momente tensionate, declarații nesincere;
- Tactica „complexului de vinovăție” –alternarea unor întrebă ri neutre cu întrebă ri ce au
legă tură cu fapta, rezultatele sau persoanele implicate.
3.5. Aplicarea procedeelor tactice – se combină cu ale procedee tactice.
Procedeele tactice se împart în două categorii:
- Procedeul ascultării progresive – se prezintă gradat probe privind învinuirea;
- Procedeul ascultării frontale – prezentarea pe neașteptate a probelor importante din care
rezultă vinovă ția.
Dacă sunt mai mulți suspecți, organul va că uta „veriga slabă ” dintre suspecți și se va exploata
mă rturisirea sa în ascultarea celorlalți.

III. Consemnarea declarațiilor suspectului sau ale inculpatului

1. Consemnarea în scris – art.110 CPP. Întrebă rile se notează în cuprinsul declarației.
Declarația se consemnează scris și se citește că tre S/I, apoi se semnează de S/I, de organul de
urmă rire penală sau de președintele completului de judecată și de grefier. Este necesară
respectarea fidelită ții consemnă rii declarației.
2. Mijloace tehnice de înregistrare cu mijloace audio sau audiovideo. Câ nd nu este posibilă ,
se consemnează în declarație. Înregistrarea are multe avantaje: prezintă , prin ea însă și, mijloc
de probă ; permite analiza precisă a aspectelor neobservate la declarație; studierea modului de
manifestare a S/I; S/I va reveni mai greu asupra declarațiilor anterioare.
 S/I ascultă înregistrarea și este întrebat dacă este corectă . Banda magnetică este sigilată și
semnată de organul judiciar și de S/I.

Secțiunea a III-a: Modalități tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat

I. Indicatori psihofiziologici ai emoției.
1. Considerații introductive. Problema detectă rii comportamentului simulat și minciunii a
constituit o problemă de sute de ani. Practica a dus la necesitatea gă sirii unor tehnici care să
identifice cu precizie și obiectivitate modifică rile produse de tensiunea psihică .
2. Indicatori fiziologici de depistare a emoției sunt consecința unor procese fiziologice cauzate
de tensiunea psihică , cum sunt: modifică rile activită ții cardiovasculare, modificarea respirației,
modificarea rezistenței electrice a pielii, modificarea vocii, modificarea scrierii, tensiunea
musculară , activitatea electrică a scoarței cerebrale ș.a.m.d.
3. Mijloace tehnice de detectare a tensiunii psihice, a simulării.
III.1. Poligraful este un instrument care înregistrează sub formă grafică trei indicatori de
bază și modifică rile fiziologice tipice stă rilor de stres psihologic: tensiunea arterială și pulsul,
dereglările respirației, rezistența electrodermică și contractura musculară.
Înregistrarea se face pe o bandă de hâ rtie specială , cu pâ rghii cu penițe, acționate
electronic. Din traseele penițelor se pot interpreta momentele de tensiune ale persoanei
ascultate.
III.2. Detectorul de stres emoțional în voce (P.S.E.) folosește ca indicator fiziologic
microtremurul vocii.
III.3. Detectorul de stres emoțional în scris este o anexă a poligrafului Înregistrează grafic
modifică rile scrisului unei persoane aflate într-o stare de tensiune. Cabinetele în care se face
testul sunt foarte bine izolate, pentru a nu exista nicio sursă care să influențeze negativ.

II. Organizarea și desfășurarea testării la poligraf

1. Pregătirea testării. Implică studierea materialului cauzei și cunoașterea personalită ții celui
ascultat. Este necesar un examen medical, pentru a garanta integritatea fizică și psihică .
Persoana ascultată nu trebuie să fi fost supusă anterior interogă rilor îndelungate
2. Dialogul pre-test. Se dau explicații despre funcționarea aparaturii și se cere consimță mâ ntul.
Persoana trebuie să stea relaxată și să ră spundă cu da sau nu.
3. Testarea propriu-zisă constă în formularea de întrebă ri scurte, clare, precise. Testele cuprind
întrebări neutre, întrebări e control și întrebări cu conținut afectogen (despre faptă ,
împrejură ri).
4. Interpretarea diagrameise face pe baza compară rii caracteristicilor de traseu ale
ră spunsurilor sincere la întrebă rile neuter ca și la ră spunsurile nesincere cu caracter de
control, cu ră spunsurile nesincere la întrebă rile relevante.

III. Aprecieri privind valoarea probantă a rezultatelor obținute cu tehnicile de detectare

a comportamentului simulat.

1. Din perspectiva psihologică, înregistră rile sunt relativ imperfecte. Există factori care pot
induce în eroare poligraful, chiar dacă persoana e sinceră , ca nervozitatea excesivă , stă rile
fiziologice proaste, deficiențele psihice sau insensibilitatea emotivă .
 2. Din perspectivă procesuală. Din punct de vedere legal, NCPP, în art. 97, se spune că se pot
folosi orice alte mijloace de probă ce nu sunt interzise prin lege, deci și raportul în urma testă rii
sincerită ții cu testul poligraf. Trebuie tratate doar ca pe un indiciu al unei posibile
nesincerită ți.

CAPITOLUL VII – TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI: RIDICAREA DE OBIECTE ȘI DE

ÎNSCRISURI
Secțiunea I : Importanța, reglementarea procesual-penală și pregătirea percheziției

I. Aspecte introductive

1. Importanța percheziției și a ridicării de obiecte și de înscrisuri. Organele de urmă rire pot

efectua acest act chiar și în condiții ce ar însemna încă lcarea inviolabilită ții domiciliului, a
persoanei, a secretului corespondenței. Dpdv tactic, nu are un caracter așa complex.
2. Reglementări procesual penale. Conform art. 157 CPP, se poate dispune percheziția câ nd
există o suspiciune rezonabilă cu privire la să vâ rșirea unei infracțiuni sau deținerea unor
obiecte/înscrisuri ce au legă tură cu o infracțiune. Percheziția poate fi domiciliară, corporală,
informatică sau a unui vehicul.
Percheziția domiciliară se poate dispune de procuror sau judecă torul de drepturi și libertă ți, în
cursul urmă ririi penale, sau de instanță din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul
judecă ții. Ea se poate face între orele 6:00-20:00, cu excepția infracțiunilor flagrante.
Înainte, se solicită predarea de bună voie. Se poate limita libertatea de mișcare sau accesul
persoanelor, daca este necesar. Persoana percheziționată poate cere prezența unui avocat,
situație în care percheziția se amâ nă cu maximum două ore.
Trebuie ridicate doar obiectele sau înscrisurile ce au legă tură cu fapta să vâ rșită , cu excepția
situației în care se gă sesc și obiecte sau înscrisuri a că ror deținere sau circulație este interzisă .
3. Clasificarea perchezițiilor sub raport tactic criminalistic.
După natura locului efectuă rii, avem: percheziția locurilordeschise și a locurilor închise.
După numă rul de persoane la care se face, poate fi: percheziție individuală sau de grup.
Perchezițiile se mai pot împă rți în primare și repetate (câ nd rezultatul primei percheziții a fost
negativ).

II. Pregătirea percheziției

1. Stabilirea obiectivelor percheziției. Scopul percheziției se face în funcție de infracțiunea
cercetată . Organul judiciar trebuie să aibă o reprezentare suficient e clară asupra obiectelor și
înscrisurilor că utate. Oportunitatea percheziției apare câ nd există presupuneri întemeiate că se
gă sesc obiecte într-un loc sau la o persoană .
2. Cunoașterea locului percheziției. Trebuie cunoscute dispunerea locului, caracteristicile,
topografia, destinația sa, persoanele care locuiesc sau au acces etc.
2.1. În cazul locurilor închise, interesează adresa, particularită ți de construcție, destinația,
încă perile, modifică rile, intră ri, ieșiri, persoanele care locuiesc, vizitatori frecvenți, vecini
etc.
2.2. În cazul locurilor deschise, interesează dispunerea, suprafața, topografia, vegetația,
destinația, drumuri și că i de acces, delimitarea, loturile vecine etc.
2.3. Cunoașterea persoanelor la care se va efectua percheziția, interesează
personalitatea, gradul de cultură , profesia, viața de familie, relații cu vecinii, pasiuni etc,
precum și date despre cel ce locuiește cu cel percheziționat.
 2.4. Stabilirea momentului efectuării percheziției este foarte importantă . Ea trebuie
efectuată cu maximă operativitate și cu atenție sporită . Sunt situații câ nd se amâ nă în scop
tactic (de exemplu, pentru a da impresia suspectului că nu va fi percheziționat). Stabilirea
momentului se face în funcție de fiecare caz.
2.5. Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziției. Se apelează , de
regulă , la mijloacele folosite la cercetarea la fața locului. Trebuie surse de iluminare
(infraroșii, UV) , truse de chei, diverse unelte. Pentru descoperirea obiectelor, trebuie sonde
metalice, stetoscoape, sonde electromagnetice etc. Se apelează la tot felul de detectoare (de
metal, de cadavre, cu UV), aparate
2.6. Formarea echipei care va efectua percheziția se face în funcție de gradul de
dificultate al percheziției. Dacă e nevoie, vor participa și specialiști din diverse domenii.
Pentru obiectele/înscrisurile secrete de stat sau cu regim special, în echipă trebuie să fie
doar persoane care au acces la astfel de lucruri. Dacă persoana la care se face percheziția
este reținută , se va aduce. Dacă nu poate fi adusă , percheziția e face în prezența unui
reprezentant sau martor asistent.

Secțiunea a II-a: Regulile tactice de efectuare a percheziției

I. Aspecte privind psihologia percheziției.
1. Psihologia organului judiciar care face percheziția: simț de observație, putere de
concentrare, atenție, intuiție, capacitate de analiză și sinteză .
Avem niște reguli generale și comune:
- Examinarea minuțioasă și observarea permanentă ;
- Menținerea stabilită ții atenției;
- Adaptarea rapidă la situații concret întâ lnite la fața locului;
- Percheziția cu calm, perseverență și ră bdare.
2. Psihologia persoanei percheziționate. Ea va traversa o stare emoțională specifică în
perioada percheziției.
Principalele manifestă ri date de starea de tensiune psihică , mai ales câ nd organul se apropie de
obiectele că utate, sunt
- Dereglarea respirației și a emisiei vocale;
- Modificarea activită ții cardiovasculare;
- crisparea, schimbarea expresiei normale;
- modificarea timpului de latență , ră spunzâ nd cu întâ rziere.
Persoanele reacționează diferit, fie protestează , fie indică organelor să caute într-un anumit
loc, fie devin tă cute câ nd organul se apropie de obiect ori devin gă lă gioase ș.a.m.d.

II. Deplasarea și intrarea la locul percheziției

1. Deplasarea la locul percheziției. Persoana trebuie luată prin surprindere. Mașina
anchetatorilor va opri la o distanță mai mare. În cazul blocurilor, liftul va opri mai sus sau mai
jos. Înainte de a pă trunde, se înlă tură posibilitatea de pă ră sire a locului.
2. Intrarea la locul percheziției variază . Se sună la ușă iar în fața vizorului se așază o singură
persoană . Dacă nu ră spunde nimeni, fie se deschide ușa în prezența unui reprezentant al
percheziționatului, fie se forțează ușa (dacă e cineva în casă ). În situații deosebite, se
procedează la pă trunderea forțată . CPP spune că se poate folosi forța dacă există riscul
rezistenței armate/pericol de distrugere a probelor sau dacă există refuzul accesului sau nu
există niciun ră spund.
III. Primele măsuri luate la locul percheziției
Organul se legitimează și înmâ nează o copie a mandatului, cu excepția situațiilor în care se
fac pregă tiri pentru acoperirea probelor, viața și integritatea unei persoane sunt în pericol
sau persoana se pregă tește să fugă .

1. Inspectarea rapidă a întregului loc percheziționat (în special, instalații ce ar putea distruge
obiectele sau înscrisurile) și prevenirea comunică rii cu persoane din exterior.
2. Luarea măsurilor de contracarare a oricărei acțiuni violente. Trebuie prevenite încercă ri
de suicid.
3. Sustragerea tuturor persoanelor găsite la locul percheziției într-o singură încăpere,
urmată de legitimarea. Se poate recurge și la percheziție corporală .
4. Studierea atentă și familiarizarea cu locul ce va fi percheziționat în vederea cunoașterii
topografie și caracteristicilor sale, și explicații date de persoanapercheziționată cu privire la
fiecare camera, locatari, mobilier etc. Camerele vor fi încuiate.
5. Organizarea percheziției propriu-zise. Vor fi indicate modalită țile de acțiune pentru fiecare
membru. Se vor bloca intră rile și ieșirile.

IV. Reguli tactice aplicate în efectuarea percheziției propriu-zise

Reguli de bază ale percheziției domiciliare:
- Se efectuează cu minuțiozitate, în funcție de natura obiectelor ce se caută :
- Se desfă șoară metodic, sistematic (de la dreapta la stâ nga/ paralel, concomitent etc);
- Se va observa comportamentul persoanei percheziționate, a tensiunii emoționale;
- Se efectuează conform prevederilor legale.

1. Descoperirea ascunzătorilor (în funcție de particularită țile locului). Se apelează la mijloacele

tehnice din trusa criminalistică .
2. Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia percheziției. Se ridică obiectele/înscrisurile în
legă tură cu fapta și cele a că ror circulație/deținere este interzisă sau asupra că rora există
suspiciunea că pot avea legă tură cu să vâ rșirea unei fapte penale.

V. Fixarea rezultatelor percheziției

1. Procesul-verbal consemnează datele de identificare ale celui ce efectuează , descrierea
amă nunțită a locului și condițiilor, mențiuni asupra loculi și condițiilor în care S/I a fost prins,
dreptul persoanei percheziționate de a avea avocat, mențiuni privind înregistră rile audio-
video. Redactarea se face clar și precis. PV se face în mai multe exemplare, se semnează pe
fiecare pagină de cel ce îl încheie, de persoana percheziționată , de avocat.
2. Fixarea prin fotografiere, modalitate obiectivă . Seamă nă cu fotografia de la CFL. Fotografia de
percheziție va fixa, în ordine, imaginea de ansamblu, fotografiile schițe ale încă perii,
fotografiile de detaliu ale acestora.
3. Înregistrarea audiovideo, modalitate aproape indispensabilă . Nu exclude și fotografierea.
4. Desenul-schiță va cuprinde locul, în întregime, indicâ nd punctele în care au fost descoperite
obiecte sau înscrisuri.
Secțiunea a III-a - Particularități privind efectuarea unor categorii de percheziții domiciliare și
a percheziției corporale
I. Percheziția încăperilor sau a locurilor închise

1. Cercetara clădirii
1.1. Cercetarea clădirii, descoperirea de ascunză tori prin modificarea construcției.
Examinarea începe cu subsolul și se termină cu podul/terasa.
1.2. Cercetarea zidurilor sau a perețilorprin mă surarea dimensiunii lor pentru a se vedea
dacă sunt sau nu conforme cu planurile clă dirii. În practică , se procedează la ascunză tori în
pereți. Se examinează tencuiala, zugră veala, tapetul.
1.3. Cercetarea altor elemente de construcție. Cercetare pardoseală (îmbină rile,
depunerile de praf, dacă s-au să pat gropi etc), cercetarea planșeelor, cercetarea scă rilor (în
funcție de materialul din care sunt fă cute), cercetarea instalațiilor sanitare, încă lzire, iluminare,
cercetarea sobelor.
2. Cercetarea mobilierului și a obiectelor din interiorul încăperilor. Mobila se verifică piesă cu
piesă (atenție la tapițerii). Tablourile, stampele, icoanele, decorațiunile de interior permit
ascunderea în spatele lor. Că rțile se cercetează bucată cu bucată . Vasele și borcanele se folosesc
des pentru a ascunde.
3. Percheziția în unități publice se face, tactic, ca mai sus. Mai greu e să vezi unde are acces o
persoană în aceste unită ți.
4. Percheziția unui vehicul este asimilată locurilor închise. Se face de persoane cu cunoștințe în
domeniu, uneori fiind nevoie de mecanici.

II. Percheziția locurilor deschise presupune că utarea de obiecte pe suprafețe sau terenuri
delimitate, îngră dite, deținute sau folosite de persoana percheziționată .

1. Primele măsuri ce vor fi luate la fața locului vizează organizarea și stabilirea modului de
efectuare a percheziției. Se poate folosi și câ inele de urmă rire.
2. Efectuarea percheziției propriu-zise. Principalul mod de ascundere în spații deschise e
îngroparea. Urmele specifice date de procedeele de camuflare. Atenție specială va fi
acordată fâ ntâ nilor.

III. Percheziția corporală presupune că utarea de obiecte/ înscrisuri aflate asupra unei persoane
prin examinarea externă a unei persoane, a cavită ții bucale, a nasului, a urechilor, a pă rului, a
hainelor, a obiectelor pe care le are asupra sa sau sub controlul să u. Se face de organul care a
dispus-o, dacă există o suspiciune rezonabilă . Este împă rțită în percheziția îmbrăcămintei și
percheziția corpului. Trebuie respectate demnitatea umană . Se face de o persoană de același
sex. Înaintea percheziției, se solicită predarea de bună voie.
1. Percheziția preliminară este destinată preîntâ mpină rii unei acțiuni violente, presupune
dezarmarea. Tactic, persoana trebuie pusă în imposibilitatea de a reacționa. Va fi așezat cu
fața la perete, la o distanță de cel puțin un metru. I se cere să ridice mâ inile, să se sprijine de
perete și să desfacă picioarele. Percheziția amă nunțită se face de sus în jos, prin palpare
ferm.
2. Percheziția obiectelor de îmbrăcăminte prin verificarea fiecă rui obiect vestimentar, la
nevoie, persoana putâ nd fi dezbră cată . Se verifică că ptușeala, cusă turile, branțurile, talpa,
tocurile etc. Servietele și poșetele vor fi analizate atâ t ele ca atare, câ t și în conținut.
3. Percheziția corporală ca atare. Se face de o persoană de același sex, cu asistența unui
medic, la nevoie. Trebuie să nu se uite de pă r, de protezele de mâ ini/picioare precum și nici
de animalele de companie ale persoanelor percheziționate. Consemnarea rezultatelor se
face prin PV, fotografie sau înregistrare.
IV. Alte categorii de percheziții

1. Percheziții destinate căutării persoanelor și cadavrelor. Pentru persoane sechestrate

sau care se sustrag urmă ririi se caută posibilele ascunză tori. De ajutor este câ inele de
urmă rire. Tactic, trebuie atenție la ripostele persoanelor descoperite. „Ascunderea” unei
persoane se poate face prin deghizare. Cadavrele se caută conform regulilor de la
percheziție și a celor de la CFL.
2. Percheziția destinată căutării unor anumite obiecte (droguri, arme, scrieri secrete
ș.a.m.d) se face de personal specializat, de la frontiere. Se folosesc mijloace tehnice
adecvate (UV, infraroșu etc)
3. Percheziția asupra unui grup se face cu concursul unui grup adecvat de persoane.
4. Percheziția informatică presupune cercetarea sistemului informatic sau a unui suport de
stocare. CPP prevede că trebuie pă strată integritatea și securitatea informațiilor. Se dispune
de procuror, judecă torul de drepturi și libertă ți sau de instanță , din oficiu, sau la cererea
participanților. Se face în prezența persoanei percheziționate sau a reprezentantului
acesteia. Se face de că tre un specialist. Se încheie un PV. Se fac copii ale datelor ridicate.
5. Percheziția repetată se efectuează dacă percheziția anterioară a ră mas fă ră rezultat, câ nd
există date sigure că obiectele sau înscrisurile se află totuși la locurile cercetate sau câ nd nu
s-a apelat la toate mijloacele de cercetare. E și un procedeu tactic, pentru că persoana
percheziționată nu se va aștepta la o nouă percheziție și va scoate obiectul din
ascunză toare.

Secțiunea a VI-a : Ridicarea de obiecte, înscrisuri sau date informatice

I. Aspecte generale. Este un act procedural distinct de percheziție. Dacă există o suspiciune
cu privire la pregă tirea/să vâ rșirea unei infracțiuni și se consideră că un obiect poate servi
ca mijloc de probă , se poate dispune predarea, sub luare de dovadă . Dacă
obiectul/înscrisul/datele informatice au caracter secret, se asigură pă strarea secretului.
Organul de urmă rire penală deține informații privitoare la locul sau persoana care le deține.
Se poate recurge fie la o ridicare silită, fie la o percheziție.

II. Cadrul tactic criminalistic. În pregă tirea procedurii, trebuie avută în vedere situația în
care persoana refuză predarea obiectului/înscrisului, drept pentru care trebuie procedat
prealabil la obținerea autorizației de ridicare silită /percheziție de la procuror.

CAPITOLUL VIII: REGULI SI PROCEDEE TACTICE APLICARE IN EFECTUAREA UNOR ACTE DE

URMARIRE PENALA
Sectiunea I: Tactica efectuarii confruntarii
1. Aspecte introductive
In cadrul actelor de urmarire penala confruntarea se inscrie printre procedeele probatorii cu
caracter complementar (nu e un mijloc de proba), efectuarea ei fiind conditionata de existenta
unor declaratii date de persoanele ascultate in aceeasi cauza, declaratii intre care s-a constatat ca
exista contradictii.
1.1. Importanta confruntarii
Principalele avantaje ale acestui procedeu sunt urmatoarele:
a. Confruntarea isi are importanta sa prin plusul de informatii pe care il poate aduce in legatura
cu personalitatea, cu psihologia persoanelor ascultate, mai ales in ipoteza in care acestea se
dovedesc nesincere, persistand in incercarea de ascundere a adevarului.
b. Confruntarea poate constitui un element de stimulare a memoriei persoanelor ascultate, care,
desi de buna-credinta, nu reusesc sa-si reaminteasca o serie de amanunte referitoare la faptele
si imprejurarile percepute.
c. Este un valoros mijloc tactic de verificare a declaratiilor, de precizare a pozitiei suspectilor sau
inculpatilor, fata de faptele imputate, prin punerea fata in fata a persoanelor ce au dat
declaratii.
1.2. Oportunitatea confruntarii
Confruntarea intre persoanele care au facut declaratii contradictorii se impune numai daca
aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei (caracter complementar, subsidiar). Daca exista
posibilitatea clarificarii neconcordantelor prin alte probe aflate la dosar, sau daca acestea vizeaza
imprejurari neesentiale, nu se va recurge la acest procedeu probator.
2. Pregatirea confruntarii
2.1. Elemente tactice ale pregatirii confruntarii
Regulile dupa care se conduce pregatirea confruntarii sunt urmatoarele:
a. Studierea intregului material al cauzei.
b. Stabilirea persoanelor care urmeaza a fi confruntate se face in functie de natura contradictiilor
si de gradul de sinceritate a celor audiati, fiind selectionate, in vederea confruntarii, persoanele
ale caror declaratii contin cele mai utile elemente pentru stabilirea adevarului.
c. Ascultarea prealabila in vederea confruntarii. Printre obiectivele principale ale ascultarii
prealable in vederea confruntarii se afla determinarea pozitiei persoaei fata de cele declarate
initial, precum si stabilirea faptului daca aceasta isi mentine sau revine asupra celor afirmate
anterior. Persoanei considerate sincere i se va aduce la cunostinta ca urmeaza sa fie
confruntat cu o alta persoana.
2.2. Organizarea confruntarii
Aceasta presupune:
a. Alegerea locului si a momentului tactic cel mai potrivit.
b. Evitarea unor posibile intelegeri intre cei confruntati, confruntarile urmand sa se organizeze, in
aceeasi zi, una dupa alta.
c. Stabilirea succesiunii intrebarilor.

3. Reguli tactice de efectuare a confrutarii propriu-zise

3.1. Consideratii privind psihologia confruntarii
-tensiune psihica existenta la persoana ascultata, in functie de calitatea procesuala-martor,
suspect, persoana vatamata-la care se adauga elemente suplimentare de emotie.
-se asigura o atmosfera de calm si sobrietate, iar atitudinea organului judiciar este obiectiva;
- va fi urmarita comportarea celor confruntati, fara a se permite vreo incercare de intimidare, de
influentare sau de dominare prin pozitia sociala, prin pregatirea superioara, prin relatiile avute,
etc.
 3.2. Efectuarea confruntarii
–in incapere este introdusa persoana considerata mai sincera, sau cel care a solicitat confruntarea.
-se recomanda ca persoanele confruntate sa stea cu fata spre organul judiciar care conduce
confruntarea, sau asezarea lor fata in fata, pozitie care incomodeaza psihic persoana de rea
credinta;
-primele intrebari au caracter introductiv, vizand faptul daca persoanele confruntate se cunosc si
care este natura relatiilor dintre ele, dupa care se adreseaza intrebari pentru clarificarea
contradictiilor, evitandu-se citirea declaratiilor, prima intrebare fiind adresata persoanei
considerata sincera;
- intrebarile se formuleaza clar si concis, fiind evitate elementele de sugestie;
- se pot utiliza procedee tactice specifice ascultarii martorului sau suspectului;
-la final, organul judiciar poate permite persoanelor confruntate sa isi adreseze intrebari, prin
intermediul sau.

Sectiunea 2: Tactica prezentarii pentru recunoastere

Importanta prezentarii pentru recunoastere – Prezentarea pentru recunoastere este o

activitate cu caracter practic destinata identificarii unor persoane, cadavre sau obiecte, de catre
anumite persoane, cum sunt de exemplu martorii. Este o metoda de identificare proprii tacticii
criminalistice, un proces memorial de identificare a unor indivizi, care nu este reglementata in
mod distinct de catre legislatia procesuala penala. Prezentarea pentru recunoastere are o
importanta egala cu importanta activitatii de ascultare propriu-zisa a oricarui subiect procesual
care are cunostinta despre vreo fapta sau imprejurare de natura sa serveasca la solutionarea
cauzei, inclusiv la identificarea autorului sau victimei unei infractiuni.
Pregatirea prezentarii pentru recunoasterepresupune: studierea materialului cauzei,
ascultarea prealabila si organizarea prezentarii pt recunoastere.
Stabilirea materialului cauzei- Cunoasterea materialului cauzei vizeaza stabilirea cu
exactitate a obiectului prezentarii pentru recunoastere, respectiv a persoanelor, cadavrelor,
obiectelor care trebuie identificate. Prin studierea materialelor cauzei se vor stabili subiectii
procesuali care vor fi chemati sa faca recunoasterea = persoane care au perceput direct subiectul
prezentarii pentru recunoastere. Acestor persoane trebuie li se cunoasca posibilitatile de
perceptie, fixare si redare, pozitia fata de fapta cercetata sau fata de cei pe care trebuie sa-i
recunoasca. In studierea materialului este foarte importanta determinarea conditiilor in care a
avut loc perceptia, de ele tinandu-se seama in momentul prezentarii pentru recunoastere.
Ascultarea prealabila a persoanei care face recunoasterea, in legatura cu persoanele,
cadavrele, etc.ce urmeaza sa fie identificate, vizeaza mai multe obiective:
a) cunoasterea exacta a posibilitatilor reale de perceptie, fixare si redare ale persoanei respective, a
trasaturilor sale psihice
b) determinarea conditiilor de loc, timp si mod de perceptie, a factorilor subiectivi care ar fi putut
influenta procesul de perceptie senzoriala
c) stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a
perceput si memorat, astfel incat recunoasterea sa fie realmente posibila si utila.
Prezentarea pentru recunoastere trebuie efectuata urgent pentru a se evita posibilitatea
stergerii din memorie a semnalmentelor si exercitarea unor influente din partea persoanelor
care nu au interesul sa fie identificate.
Organizarea prezentarii pentru recunoastere se face in functie de conditiile in care a avut
loc perceptia si de natura obiectului recunoasterii. Organizarea trebuie sa se faca in conditii cat
mai apropiate cu cele existente in momentul observarii persoanei sau obiectului de identificat de
catre martor, victima etc.
Persoana care va fi prezentata pentru recunoastere trebuie sa fie imbracata in aceleasi
haine in care a fost observata de catre martor sau in haine asemanatoare. In cazul in care autorul
a fost deghizat in momentul savarsirii infractiunii, vor fi folosite aceleasi elemente de deghizare.
 Va fi alcatuit un grup de persoane in care va fi introdusa persoana de recunoscut si
alegerea celor din grup se va efectua cu respectarea unor criterii de asemanare (varsta, talie,
semnalmente exterioare, imbracaminte etc.). Niciuna dintre persoanele selectate sa alcatuiasca
grupul nu trebuie sa fie cunoscuta de catre martor.
Locul in care se organizeaza recunoastereaeste sediul serviciului medico-legal, al politiei,
sau al parchetului, locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul ori locuri cu
caracteristici asemanatoare.
Conditiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute
in vedere la pregatirea recunoasterii.

Particularitati tactice privind efectuarea prezentarii pentru recunoasterea

persoanelor
Pentru recunoasterea persoanelor dupa semnalmente statice, in incaperea in care
este prevazut sa se desfasoare recunoasterea vor fi invitate, mai intai, cele 3 sau 4 persoane
alese pentru alcatuirea grupului in care va fi introdusa persoana care urmeaza a fi recunoscuta.
In camera vor fi prezenti si martorii asistenti.
Persoanele invitate vor primi explicatii despre actul la care iau parte si, totodata, li se va
pune in vedere ca nu au voie sa vorbeasca sau sa-si faca semne. Persoanei de identificare i se va
cere sa ocupe un loc in cadrul grupului, cum crede ea.
Este invitata apoi persoana stabilita pentru efectuarea recunoasterii si care, pana in acest
moment a asteptat intr-o incapere alaturata, astfel incat sa nu aiba posibilitatea sa vada dinainte
pe cei care formeaza grupul.
Organul judiciar cere martorului sa examineze persoanele din grup si sa declare daca
recunoaste vreuna dintre ele. Daca martorul solicita ca persoanele din grup sa efectueze anumite
miscari cel care conduce recunoasterea va indica persoanelor respective sa faca aceste miscari.
Pe parcursul recunoasterii, este interzis sa se pronunte numele vreunei persoane sau sa
se faca anumite gesturi. Daca martorul recunoaste persoana va trebui sa se refere la elementele
caracteristice de care s-a servit, acestea fiind mentionate in procesul-verbal.
In ipoteza in care martorul nu recunoaste persoana prezentata, pot fi avute in vedere
doua alternative: martorul sau victima a identificat persoana, dar a evitat s-o declare in
momentul recunoasterii, informand despre acestea ulterior organul judiciar; martorul sau
victima nu a recunoscut persoana fie ca nu a avut suficiente elemente de identificare, fie, ca pur
si simplu, in grup a fost introdusa o alta persoana decat cea cautata.
Este necesar sa fie avute in vedere si urmatoarele reguli:
- Persoana care urmeaza sa fie recunoscuta de mai multi martori: va fi prezentata separat,
fiecaruia dintre acestia, in aceleasi conditii si in acelasi grup de persoane, dar in care isi va
schimba locul dupa fiecare prezentare;
- Daca sunt mai multe persoane care urmeaza sa fie recunoscute de un singur martor, acestea
vor fi prezentate pe rand, in grupuri avand de fiecare data alta alcatuire.

In cazul recunoasterii persoanelor dupa fotografie, se va proceda la asezarea

fotografiei celui vizat pentru identificare intr-un grup de 4 fotografii executate in aceleasi
conditii tehnice si reprezentand indivizi cu caracteristici de identificare asemanatoare. Pe
spatele fiecarei fotografii vor fi mentionate datele de identificare ale persoanelor din imagine.
Intreaga operatiune se va desfasura numai in prezenta martorilor asistenti. Martorul va fi
introdus in incapere si invitat sa procedeze la recunoasterea persoanei dupa fotografie, in
dreptul fiecarei fotografii fiind un numar.
Recunoasterea persoanei dupa voce sau vorbire presupune, in mod firesc, separarea
martorului de persoanele din grupul alcatuit in acest scop. Se vor crea conditii de audibilitate
cat mai apropiate de cele in care martorul a perceput vocea si vorbirea persoanei de
identificare.
Organul judiciar trebuie sa previna eventualele incercari de disimulare ale persoanei
suspecte prin modificarea vocii si vorbirii, daca exista indicii in acest sens organul judiciar nu
trebuie sa aduca la cunostinta persoanei de ce este ascultata.
 Organul judiciar trebuie sa incerce sa orienteze discutia spre o tema apropiata de faptele
cercetate, determinand indirect persoana de identificat sa foloseasca o parte din cuvintele sau
expresiile percepute anterior.
Recunoasterea persoanelor dupa mers va fi efectuata in conditiile indicate de martori.
Va fi avuta in vedere distanta de la care martorul a perceput miscare, lungimea aproximativa a
drumului parcurs de persoana observata, precum si directia in care se deplasa.
Si la acest gen de recunoastere prezenta martorilor asistenti este obligatorie. De
asemenea, este obligatorie respectarea regulilor tactice generale, cu aplicabilitate in aceasta
ipoteza.
Fixarea rezultatelor prezentarii pentru recunoastere – Rezultatele sunt consemnate
in proces-verbal, vor fi facute mentiuni referitoare la motivele care au impus efectuarea
prezentarii pentru recunoastere si la persoanele, cadavrele sau obiectele care au fost prezentate
in vederea identificarii. De asemenea, sunt indicate persoanele care au alcatuit grupul de
prezentat si datele lor de identificare. Mentiunile referitoare la recunoasterea persoanei vor fi
insotite de declaratia acesteia in legatura cu recunoasterea.
Fixarea prin fotografie este absolut necesara, iar in fotografie va fi redata atat imaginea
intregului grup de prezentare, cat si a persoanei recunoscute, pe care martorul il indica cu mana.
Inregistrarea pe banda videomagnetica constituie o modalitate superioara de fixare a
rezultatelor prezentarii pentru recunoastere, imaginile putand fi insotite de inregistrarea
concomitenta a declaratiilor si permite inregistrarea completa a intregului „film” al identificarii
martorului si celui recunoscut.

Sectiunea 3: Tactica efectuarii reconstituirii

1. Dispunerea si organizarea reconstituirii
1.1. Dispunerea reconstituirii- poate fi dispusa motivat de catre organele judiciare daca se
consideranecesar sa se verifice ori sa se precizeze o serie de date ce prezinta importanta pentru
solutionarea cauzei si care nu au fost clarificate prin alte mijloace de proba.
Este posibila reconstituirea in orice moment al desfasurarii procesului penal, in functie de
oportunitatea ei.
1.2. Organizarea reconstituirii:
a. Determinarea cu exactitate a probelor ce vor fi verificate, in functie de obiectul recunoasterii.
b. Stabilirea persoanelor participante la reconstituire- vor participa in mod obligatoriu
persoanele ale caror declaratii se verifica, alaturi de martorii asistenti.
c. Asigurarea efectuarii reconstituirii in conditii de loc, timp si mod cat mai apropiate e cele in
care s-a savarsit fapta cercetata:
 Exista fapte sau imprejurari care nu pot face obiectul reconstituirii- cele care lezeaza
demnitatea ori pun in pericol viata sau sanatatea persoanelor participante la
reconstituire.
 conditii de loc- chiar la locul savarsirii faptei, acesta permite verificarea declaratiilor
martorilor cu privire la perceptia vizuala sau auditiva a faptelor.
 Conditii de timp- efectuarea reconstituirii la orele sau intervalul de timp similar celui
din momentul savarsirii faptei.
2. Efectuarea reconstituirii
Indiferent de natura obiectului verificarii, reconstituirea trebuie sa se desfasoare intr-o
atmosfera de calm si sobrietate, fara exagerari, gesturi sau actiuni spectaculoase,
nesemnificative, inutile.
Ritmul de desfasurare a actiunilor va fi asemanator cu cel in care se presupune ori se declara ca
a avut loc fapta. Pentru o apreciere corecta a rezultatelor, pentru evitarea unor erori de
perceptie, este bine ca la repetare actiune sa fie efectuata intr-un ritm ceva mai lent.
Pentru aseigurarea obiectivitatii, a corectitudinii reconstituirii, vor fi evitate sugestiile,
indicatiile privind efectuarea corecta a unor anumite gesturi ori fapte, persoana verificata fiind
 lasata sa actioneze potrivit sustinerilor sale anterioare. Numai astfel este posibila verificarea
sinceritatii declaratiilor unui suspect, care incearca, de exemplu, sa ia asupra sa o fapta
savarsita de alta persoana, care a savarsit mai multe furturi din apartamente, inclusiv de
congelatoare si obiecte de dimensiuni mari.
3. Fixarea rezultatelor
Prin proces verbal, se evita concluziile si interpretarile. Se poate adauga fotografierea si
inregistrarea audio-video.

PARTEA A III-A – METODOLOGIA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL IMETODOLOGIA INVESTIGARII INFRACTIUNILORDE OMUCIDERE

Sectiunea I: Aspecte introductive

1. Principalele probleme, obiect al probatiunii, care trebuie clarificate prin investigarea
mortii violente
Investigarea omorului - una dintre formele mortii violente - se particularizeaza, fata de
cercetarea alto r categorii de infractiuni, prin problematica sa specifica, concentrata pe stabilirea
cauzei si naturii mortii, a circumstantelor de timp si de mod in care a fost savarsita fapta,
descoperirea mijloacelor sau instrumentelor folosite, identificarea autorului, a eventualilor
participanti, precizarea scopului sau a mobilului infractiunii.
Aceste probleme constituie obiectul probatiunii, dar particularizate la fiecare caz in parte cu
ceare el mai deosebit. Indiferent de particularitatile omorului, organul judiciar va trebui sa-si
orienteze cercetarile potrivit „Formulei celor 7 intrebari”:

· Ce fapta s-a comis si care este natura ei?

· Unde s-a comis fapta?
· Cand a fost savarsita?
· Cine este autorul?
· Cum si in ce mod a fost savarsita?
· Cu ajutorul cui?
· In ce scop?
La aceste intrebari se mai adauga UNEORI inca una foarte importanta: cine este victima?

SCOPUL INTREBARILOR: alcatuirea unui probatoriu care sa reflecte realitatea si stabilirea

adevarului.

Stabilirea cauzei si naturii mortii este o problema la a carei rezolvare isi dau concursul
medicul legist si organul de urmarire penala. In functie de cauza ei, moartea poate fi consecinta unui
omor, a unei sinucideri sau a unui accident. Diagnosticul juridic al decesului vine in urma 1)
investigatiilor stiintifice criminalistice 2) anatomopatologice. Investigatiile medico-legale au
prioritate.
Identificarea locului in care a fost savarsit omorul – locul savarsirii omorului este cel mai
bogat in urme si date cu privire la imprejurarile in care s-a comis fapta.
Pe langa locul propriu-zis al faptei, nu trebuie excluse celelalte locuri sau zone in care au fost
descoperite urme, mijloace materiale de proba etc. In practica, se intalnesc frecvent cazuri de
transportare a victimei in alta parte, ori de imprastiere a fragmentelor de cadavru in diverse locuri.
 Stabilirea momentului comiterii infractiunii: trebuie stabilit 1) MOMENTUL EXACT la care a
survenit moartea si 2) incadrarea in timp a ACTIVITATII INFRACTIONALE desfasurate de autor. Deci
are in vedere doua laturi: momentul exact la care a survenit moartea si incadrarea in timp a activitatii
infractionale desfasurate de autor. Stabilirea exacta a datei serveste la clarificarea modului in care
autorul si-a petrecut timpul inaintea comiterii infractiunii, la precizarea intervalului in care acesta s-a
aflat in campul infractional si a activitatilor desfasurate dupa finalizarea actului (contracararea unor
false alibiuri). Astfel putem decide daca omorul a fost savarsit cu premeditare.
Determinarea modului in care a fost savarsit omorul este posibil pe baza interpretarii unui
complex de date, urme cu privire la intreaga activitate desfasurata de infractor. Cine participa la
investigatii? Criminalistii si medicii legisti.
Astfel putem decide daca omorul a fost unul prin cruzime sau pentru a inlesni savarsirea unei
alte infractiuni (art 189 d si h NCP). De asemenea, putem decide evolutia raportului dinamic victima-
agresor, natura relatiei dintre cei doi, daca faptuitorul a incercat sa mascheze fapta etc.
Identificarea faptuitorului si a celorlalti participanti (complici, instigatori, tainuitori) este una
dintre problemele centrale ale cercetarii, de ea depinzand atat desfasurarea normala a procesului
penal, cat si incadrarea corecta a faptei.
Astfel putem decide daca autorul a fost sot sau ruda apropiata a victimei (infractiune comisa cu
violenta asupra unui membru al familiei - art 199 NCP).
In practica, aceasta etapa ocupa o buna parte din activitatea de ancheta. De exemplu, cazul
“Mihalea” sau “Precupetii vechi”.
Odata stabilita identitatea victimei este posibila determinarea cercului de suspecti ca si a
incadrarii faptei in functie de calitatea subiectului pasiv al infractiunii. O situatie aparte intalnim in
cazul disparitiei unei persoane, cand exista indicii ca ar fi putut fi victima unui omor.
De exemplu, o ipoteza aparte: in cazul disparitiei unei persoane - o problema importanta o
reprezinta descoperirea cadavrului. Daca nu e descoperit, organului judiciar ii revine sarcina sa
probeze cat mai temeinic vinovatia autorului faptei.
In vederea identificarii instrumentelor sau mijloacelor care au servit la savarsirea
infractiunii, intereseaza instrumentele care au cauzat atat moartea victimei, cat si celelalte mijloace
destinate pregatirii savarsirii faptei, patrunderii la fata locului, imobilizarii victimei etc. Identificarea
este utila si pentru incadrarea juridica a faptei.
De exemplu, daca o persoana e ucisa prin aruncarea in aer a autoturismului, ne aflam in fata
unor mijloace care pun in pericol viata mai multor persoane, ceea ce constituie o circumstanta
agravanta (art 77 lit c NCP).
Stabilirea mobilului sau a scopului infractiunii prezinta importanta in stabilirea faptelor si
imprejurarilor cauzei, a identificarii autorului, incadrarii juridice a faptei.
De exemplu, omorul comis din ura sau gelozie serveste deseori la alcatuirea rapida a cercului
de banuiti.

Referitor la aceste probleme, ele sunt comune in linii mari infractiunilor savarsite cu intentie
impotriva vietii (reguli metodologice generale). Totusi, imprejurarile sunt foarte diverse, in functie de
particularitatile fiecarui caz. Rareori se ajunge la scheme fixe.

2. Modalitati de probare a infractiunilor de omucidere

2.1. Mijloace de proba prevazute de CPP:
a. CFL.
b. Efectuarea de constatari tehnico-stiintifice, de expertize criminalistice si medico-legale.
c. Ascultarea martorilor, a suspectilor sau inculpatilor.
d. Efectuarea de prezentari pentru recunoastere.
e. Efectuarea de perchezitii.
f. Efectuarea de reconstituiri.
g. Efectuarea de confruntari.

2.2. Mijloace tehnico-tactice criminalistice si medico-legale:

a. Mijloacele tehnico-stiintifice de examinare a urmelor infractiunii.
b. Mijloacele de identificare a persoanelor si cadavrelor, altele decat cele pe baza urmelor descoperite.
c. Procedeele tactice de efectuare a actelor de urmarire penala, aplicate frecvent in aceste cazuri.
d. Regulile metodologice aplicate particularitatilor fiecarui caz in parte.
e. Mijloacele proprii Medicinei Legale

Sectiunea a II-a: Cadrul metodologic general si primele masuri luate in investigarea omuciderii

1. Reguli generale metodologice aplicate in metodologia investigarii omorului

In investigarea oricarei infractiuni, organul de urmarire penala trebuie sa respecte, alaturi de
prevederile legale, o se serie de reguli metodologice, atat cu carcacter general, cat si particular,
potrivit specificului fiecarei categorii de infractiuni.
Cu atat mai mult, in cazul omuciderii, trebuie respectate anumite reguli metodologice, intrucat
omuciderea se distanteaza de alte fapte cu caracter penal printr-un pericol social cu totul deosebit, ca
si circumstantele in care sunt comise, aspect care nu mai poate fi negat in prezent.
Ministerul Public si Inspectoratul General al Politiei au facut eforturi pentru stavilirea actelor
criminale, printr-o actiune FERMA si CALIFICATA. Au urmat eforturile specialistilor in directia
imbunatatirii metodologice a cercetarii omorului, la care stiinta criminalisticii are un aport special.

Regulile generale metodologice sunt, in esenta, urmatoarele:

a) Efectuarea cercetarii omorului de catre o echipa complexa (procuror, medic legist, lucratori
de politie) condusa de procuror in scopul desfasurarii activitatii de urmarire penala intr-un mod
unitar, bine coordonat.
b) Asigurarea operativiratii printr-o organizare eficienta a cercetarii, acordandu-se prioritate
activitatilor care reclama o maxima urgenta:
 deplasarea urgenta la fata locului: este semnificativa concluzia desprinsa din practica,
potrivit careia circa 20 la suta din dosarele cu autori necunoscuti sunt datorate intarzierii
deplasarii procurorului la locul omorului.
 cercetarea la fata locului,
 ascultarea imediata a persoanelor care au cunostinta despre fapta savarsita, despre victima,
agresor,
 dispunerea constatarilor tehnico stiintifice si a expertizelor judiciare,
 urmarirea fara intarziere a persoanei suspecte.
c) Cercetarea atenta, completa si calificata a locului faptei (pt stabilirea precisa a faptelor si a
imprejurarilor cauzei, precum si in identificarea autorului omorului, a insturmentelor sau
mijloacelor)
d) Planificarea judicioasa a intregii activitati de urmarire penalain elaborarea versiunilor,
urmand sa se tina seama de date reale, bine verificate ale cazului, a.i. sa fie posibila
administrarea din timp a probelor evitand actiunile de natura sa tergiverseze cauza)
e) Stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infractiunii, ancheta trebuind sa
porneasca de la fapta la autor si nu invers, cerinta subordonata principiului aflarii adevarului si
prezumtiei de nevoinovatie prin care se previne o posibila eroare judiciara
f) Asigurarea continuitatii desfasurarii urmaririi penale: echipa de investigare care a efectuat
actele premergatoare sa desfasoare intreaga cercetare pana la finalizare cazului-> inca de la
cercetarea la fata locului trebuie sa participe procurorul competent
g) Efectuarea cercetarii in stricta conformitate cu prevederile legii procesual penale si cu
aplicarea celor mai adecvate metode tehnico-stiintifice si reguli metodologice
criminalistice pe intrega durata a desfasurarii procesului penal
 2. Primele masuri luate de organele de urmarire penala in cercetarea omorului
Organele de urmarire penala pot lua la cunostinta despre savarsirea unui omor prin DENUNT,
PLANGERE, prin actele incheiate de ALTE ORGANE DE CONSTATARE prevazute de lege ori sesizandu-
se din OFICIU, cand afla pe orice cale despre savarsirea unei omucideri sau a unei morti suspecte. In
practica, aceasta presupune fie descoperirea unui cadavru, fie a unor fragmente sau resturi de
cadavru.
Sesizarea poate privi si disparitia unei pers in legatura cu care exista motive intemeiate sa se creada
ca a fost ucisa. In aceasta imprejurare, este necesara intreprinderea unor masuri serioase de verificare
a datelor, de investigatii si de supraveghere operativa, pentru a se stabili daca intr-adevar ne aflam in
fata unei omucideri.
La fata locului soseste primul politistul sesizat sau alt organ judiciar care informeaza dispeceratul de
politie, si de aici parchetul si serviciul medico-legal.
Politistul sesizat/alt organ judiciar -> dispecerat de politie -> parchet + serviciu medico-legal.
Tot el este obligat ca, pana la sosirea echipei de cercetare sa intreprinda cu maxima urgenta
urmatoarele:
· Stabilirea faptului daca victima mai este sau nu in viata, pentru un eventual prim ajutor si
transportarea sa imediata la spital;
· Determinarea locului savarsirii faptei, punerea lui sub paza si protejarea urmelor, inclusiv a
zonelor adiacente;
· Fixarea tuturor imprejurarilor care, pe parcurs, se pot modifica sau disparea, chiar si a acelora
care trebuie inlaturate, intrucat prezinta pericol.
· Identificarea martorilor
· Retinerea eventualelor persoane suspecte, a oricarei persoane care poate oferi informatii despre
victima.

Activitatile premergatoare intreprinse de echipa de cercetare propriu-zisa:

· identificarea victimei si a altor persoane implicate
· efectuarea examenului medico legal,
· prevenirea contaminarii scenei crimei cu produse biologice in contextul obligatiei de conservare a
tuturor urmelor,
· ascultarea imediata a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunostinta despre fapta, despre
victima sau despre persoana agresata,
· urmarirea operativa a persoanei suspecte, efectuarea de perchezitii domiciliare si corporale pentru
descoperirea urmelor.

Este important sa retinem ca trebuie actionat cu deosebita operativitate, in conformitate cu regulile

generale metodologice mentionate anterior, atat in luarea primelor masuri, cat si in pregatirea
echipei, ceea ce reclama mobilizarea urgenta a organelor judiciare competente sa efectueze
investigarea.

Sectiunea a III-a - Particularitatile cercetarii la fata locului in caz de omor

1. Aspecte generale privind cercetarea la fata locului in caz de omor

1.1. Cercetarea in faza staticaincepe cu luarea unor masuri pregatitoare:
 completarea sau verificarea masurilor initiale luate de catre organul de urmarire penala sosit primul
la fata locului.
 constatarea mortii victimei, efectuata de catre medicul legist, in prezenta procurorului;
 examinarea generala a locului faptei pentru a avea o imagine de ansamblu asupra campului
infractional;
 obtinerea unor date referitoare la victima, la fapta si la persoanele care au cunostiinta despre omor si
autorul acestuia, interesand mai ales martorii oculari.
 stabilirea eventualelor modificari survenite la fata locului dupa savarsirea omorului.
 determinarea punctului din care va incepe cercetarea-regula-de la victima spre marginea locului
faptei.
 selectionarea martorilor asistenti la efectuarea cercetarii la fata locului.
Regula: in campul infractional vor intra numai procurorul criminalist si medicul legist, pentru a se
evita posibilitatea distrugerii unor urme si modificarea pozitiei obiectelor din preajma cadavrului-
urme pozitionale-prezinta importanta in clarificarea modului de savarsire a infractiunii.
 exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cainelui de urmarire;
 prevenirea contaminarii locului savarsirii infractiunii cu produse biologice ale investigatorilor sau
”curiosilor”-ziaristi sau reporteri -expertize genetice dispuse in mod inutil.
 cercetarea in faza statica se finalizeaza prin fixarea pozitiei in care a fost gasit cadavrul, a celorlalte
obiecte din campul infractional;
 fixarea se realizeaza prin fotografiere sau inregistrare pe banda video-prezinta operativitate si
posibilitatea retinerii complete a imaginii intregului loc al faptei, asa cum se prezinta in momentul
sosirii echipei de cercetare.
 fixarea pozitiei cadavrului, a obiectelor, a mijloacelor materiale de proba descoperite la fata locului,
coroborata cu datele obtinute operativ de catre echipa de cercetare, prin investigatii tactic-operative,
serveste la formarea unor ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului si circumstantelor in care
s-ar fi putut comite omorul si eventual, a mobilului care a determinat savarsirea infractiunii
1.2. Cercetarea in faza dinamica
 reprezinta cea mai complexa etapa, la ea participa toti membrii echipei;
 incepe de la cadavru, fiind examinat mai intai corpul acestuia, precum si locul de sub cadavru, dupa
care se va continua cu portiunea de teren din jurul victimei.
a. examinarea cadavrului se efectueaza cu prioritate si atentie maxima, de catre medicul legist, impreuna
cu procurorul si un expert criminalist prezent la fata locului.
b. descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor-executarea de fotografii judiciare operative, iar toate
rezultatele cercetarii sunt consemnate in proces verbal.
c. clarificarea imprejurarilor negative-neconcordante intre starea in care se afla victima, leziunile
prezentate de aceasta si situatia de fapt.

2. Examinarea cadavrului
Prin examinarea cadavrului, efectuata de catre medicul legist impreuna cu procurorul criminalist,
se urmareste sa se stabileasca ori sa se obtina cat mai multe date referitoare la: cauza si natura mortii,
posibilitatea executarii unor actiuni de autolezare de catre insasi victima, coresponenta dintre locul in
care a fost gasita victima si locul real al comiterii infractiunii, data si modul in care s-a savarsit omorul
(mijloacele, armele sau intrumentele intrebuintate).

Constatarea mortii victimei: examinarea va incepe numai dupa ce medicul legist a constatat decesul,
diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalarii mortii biologice si confirmat cu prilejul
examenului necroptic. Principalele semne care servesc la diagnosticarea mortii sunt:
 Semnele precoce, cum sunt absenta respiratiei, incetarea activitatii cardiace, pot fi rezultatul unei
morti aparente
 Semnele semitardive, cum sunt racirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaveric, instalarea
lividitatilor si petele cadaverice
 Semnele tardive si conservatoare sunt determinate de aparitia fenomenelor de putrefactie, si respectiv,
a celor de mumifiere, semne care depind de timpul scurs de la adata decesului
Examinarea propiu-zisa a cadavrului. Dupa constatarea mortii, medicul legist si procurorul vor
trece la examinarea cadavrului, care nu poate fi executata in conditiile unei sali de autopsie. Ea trebuie
efectuata cu maxima atentie si minutiozitate, pentru a se evita concluzii pripite, in primul rand cu
privire la cauza si natura mortii. Importanta examinarii cu atentie a cadavrului: in eventualitatea
punerii unui diagnotic inexact de moarte neviolenta , cercetarea la fata locului se va face intr-un mod
sumar , ceea ce va prejudicia serios desfasurarea cercetarilor viitoare.
 In faza statica se determina in principal: locul in care a fost descoperit cadavrul, amplasarea in raport
cu urmele si obiectele din jurul sau, distanta pana la acestea, precum si sexul, talia, varsta
 aproximativa a victimei; pozitia corpului (pe spate, cu fata in jos sau lateral) , privit in ansamblu,
precum si pozitia membrelor si a capului.
 In faza dinamica se determina in principal: imbracamintea si incaltamintea cadavrului, interesand
caracteristicile lor, precum si urmele sau petele existente pe aceste Se va preciza lipsa unor parti din
imbracaminte sau incaltaminte, care, in mod normal, trebuie sa existe. Va fi cercetat cu atentie fiecare
buzunar, indicandu-se continutul, urmele de murdarie si petele de pe acesta;
 Corpul cadavruluise examineaza plecandu-se de la elementele generale, cum sunt de ex, constitutia
fizica, culoarea pielii, semnele particulare. Leziunile vizibile vor fi descrise ca pozitie, forma si marime,
mainile si unghiile cadavrului vor fi examinate, intrucat pot fi gasite fire de par, resturi de
imbracaminte, urme de sange sau nasturi smulsi in urma luptei cu agresorul. In depozitul subunghial
se pot descoperi celule epiteliale, urme de sange, fragmente de fire de par provenind de la autorul
infractiunii. Oficiile naturale (gura, orificiul anal,vaginal) sunt examinate cu atentie desi finalizarea
investigatiei se face in conditii de laborator de ex. se descopera materiale folosite pentru a impiedica
victima sa strige (batiste, hartie)

Stabilirea datei mortii si a eventualelor modificari a pozitiei cadavrului. In acest scop se

procedeaza la studierea semnelor specifice mortii, mai ales a celor precoce si semitardive. Se vor staili
cu precizie la necropsie, dar chiar din momentul examinarii la fata locului pot fi obtinute o serie de
informatii apte sa serveasca la orientarea in descoperirea autorului. Cu cat intervalul scurs intre
momenmtul decesului si cel al descoperirii cadavrului e mai scurt, cu atat determinarea datei mortii e
mai exacta.

 In cazul semnelor precoce semnifictive sunt reactiile pupilei la unele substante chimice intr-o limita de
pana la 6 ore de la deces. Celelalte semne precoce ale mortii nu pot fi luate in considerare pentru
determinarea momentului mortii. Contractarea vaselor la adrenalina se face in cel mult 24 h de la
deces.
 In cazul semnelor semitardive
- pierderea de caldura se face, in general, cu un grad pe ora, cadavrul ajungand la caldura mediului
ambiant in aproximativ 20 ore
- rigiditatea cadaverica se instaleaza incepand cu muschii maxilarului inferior si coboara treptat spre
membrele inferioare
- lividitatile cadaverice apar dupa circa 5 ore.

Aparitia semnelor precoce si semitardive:

 Corpul cald si suplu (1-2 ore);

 Aparitia lividitatilor (3-4ore) la nivelul gatului, racire si rigiditatea articulatiei maxilarului;
 Aparitia petei negre scleroticale (cca 6 h);
 Confluenta lividitatilor (8-10 ore) pe suprafata mare si rigiditatea intregii musculaturi;
 Persistenta la presiune a lividitatilor si nemodificarea pozitiei specifica mortii (12 ore).

In stabilirea momentului in care s-a instalat decesul sunt luati in calcul mai multi factori cum ar
fi starea digestiei alimentare din stomac, prezenta faunei cadaverica, stabilitatea ph-ului, aceasta, insa,
numai in conditii de laborator.

3. Elemente de investigare entomologica; stabilirea datei mortii pe baza studiului entomologic

Un numar foarte mare de insecte sunt atrase de cadavre, se hranesc, si exista in, pe si langa
organismul aflat in diferite etape de descompunere.
Aceasta activitate si preferita a unor insecte de a se hrani cu corpuri in descompunere a
determinat aparitia si dezvoltarea stiintei ce studiaza insectele in legatura cu ramasitele umane,
Entomologia.
 3.1. Fundamentul stiintific al investigatiilor entomologice este determinat de particularitatile
dezvoltarii insectelor necrofage. Perioada de dezvoltare a insectei cuprinde trei stadii:
a. Perioada embrionara- de la fecundarea oului pana la ecloziune (aparitia larvei).
b. Perioada post-embrionara- de la ecloziune pana la aparitia adultului.
c. Dezvoltarea post-metabola- intre aparitia imago-ului (adult) si decesul acestuia.

3.2. Cercetarea entomologica propriu-zisa presupune urmatoarele:

i. Stabilirea momentului comiterii infractiunii. Calcularea varstei insectelor poate fi considerata o
estimare a IPM (intervalul post-mortem). Pentru un calcul corect, trebuie luate in considerare:
a. Conditiile de mediu- larvele se dezvolta intr-un timp mai alert la temperaturi ridicate si intr-unul mai
lent la teperaturi scazute.
b. Faptul ca popularea cadavrului de catre insecte urmeaza o succesiune predictibila speciilor. Astfel, sunt
insecte care se dezvolta pe tesuturi osoase, ceea ce inseamna ca vor sosi pe cadavru dupa ce insectele
care se hranesc cu tesuturi moi vor depune ouale.
ii. Identificarea locului in care a fost savarsit omorul. Insectele pot ajuta la stabilirea locului in care
victima a incetat din viata sau daca a fost mutata postmortem prin compararea faunei prezente
langa corp cu cea de pe corp.
iii. Stabilirea cauzei si naturii mortii. Femelele depun oua pe cadavru, in special in orificiile naturale. Daca
corpul prezinta leziuni, se va observa o aglomerare de oua sau larve in aceste zone. In cazul mortii
prin agenti chimici, iar cadavrul se afla intr-o stare avansata de descompunere, este dificila
detectarea acestora prin analize facute cadavrului. Insa se pot analiza insectele, putand fi identificate
substante ca mercur, cocaina, heroina, etc.
3.3. Particularitati privind cercetarea la fata locului.
In ceea ce priveste CFL-ul, procesul de colectare a insectelor nu trebuie sa aduca modificari
in starea cadavrului.
In faza statica se procedeaza la:
i. Observarea locului infractiunii (a habitatului general)
ii. Stabilirea tipului arealului in care se afla locul omorului (urban, rural, suburban, acvatic, etc.), pentru
ca determina tipul insectelor.
3.4. fixarea si ridicarea probelor entomologice se face in functie de:
 Numarul si felurile speciilor.
 Localizarea infestatiilor majore asociate cu corpul si mediul inconjurator.
 Pozitia exacta a insectelor pe corp.
 Manifestarile insectelor aflate la o distanta de 3-6m de cadavru.
 Oricare fenomen care ar putea altera efectele meiului asupra corpului.
Este foarte important ca specimenele sa fie corect etichetate (locatia geografica, data si ora colectarii,
etc.)

4. Particularitatile cercetarii omorului in functie de mijloacele si procedeele folosite de faptuitor

pentru suprimarea vietii victimei
Pentru clarificarea unor imprejurari referitoare la suprimarea vietii victimei este necesar sa se tina
seama de specificul leziunilor produse de agentii vulneranti.
4.1. Omorul savarsit cu arme albe si obiecte contndente
i. Leziunile produse de obiecte taioase- marginile plagii sunt netede (liniare, semicirculare sau in
unghiuri)
ii. Leziunile produse de obiecte intepatoare- au o forma apropiata de obiectul vulnerant
iii. Leziunile produse de obiecte despicatoare (topoare)- se prezinta ca plagi taiate sau zdrobite
 Diferentierea omorului de sinucidere- este posibila prin interpretarea modului in care se prezinta
aceste leziuni. De ex, sinucigasul executa mai multe taieturi paralele, din ce in ce mai putin adanci.
Starea imbracamintei poate ajuta (sinucigasul nu se taie prin haine)
4.2. Omorul savarsit prin asfixii
i. Spanzurarea- strangerea gatului intr-un lant, oprind alimentarea cu sange oxigenat a creierului.
Diferentierea de sinucidere se face pe baza modului de dispunere a petelor cadaverice precum si a
urmelor descoperite in campul infractional.
ii. Strangularea- strangerea gatului cu un lant sau cu mainile. De obicei e omucidere.
iii. Sufocarea si ocluzia orificiilor respiratorii (gura si nasul) se face cu mana, obiecte moi, pungi de
plastic, etc. Sufocarea se intalneste in infractiunile cu intentie depasita (violatorul incearca sa
opreasca victima din a tipa, dar moare). Poate fi si intentie directa.
iv. Inecarea- natura mortii este foarte diversa (omor, accident, catastrofa, sinucidere).
4.3. Omorul prin impuscare- vezi balistica judiciara
4.4. Moartea prin otravire
Moarte violenta prin agenti chimici. Trebuie stabilit daca decesul s-a datorat sau nu intoxicarii acute,
tipul de substanta si cantitatea. Clasificarea substantelor si simptomele clinice tin de toxicologia
medico-legala.
5. Elaborarea versiunilor de urmarire penala
Regula: organizarea judicioasa a anchetei si planificarea urmaririi penale, in scopul clarificarii
complete a imprejurarilor savarsirii omorului si al identificarii autorului.
-trebuie ca organul judiciar sa dispuna de un minim de date precise si concrete, referitoare la fapta,
obtinute pe cale procesuala-cercetarea la fata locului, efectuarea de constatari, audieri de martori, cat
si din izvoare extraprocesuale-investigatii, zvonuri, scrisori anonime.
-intrebarea decisiva: carei persoane ii profita omorul sau cine avea interesul sa-l comita?
-este necesar sa se stabileasca cat mai exact unde, cand, cu cine si in ce mod si-a petrecut timpul
victima inaintea survenirii decesului sau a disparitiei, daca a fost vazuta in compania unei persoane
straine sau a unei cunostiinte intamplatoare, daca cineva a cautat-o sau s-a interesat de ea, daca i-a
lasat vreun mesaj.
-versiunile sunt verificate concomitent, indiferent de gradul lor de verosimilitate, pana la eliminarea
celor neconforme cu realitatea.

Efectuarea unor acte de urmarire penala

Ascultarea martorilor
- cu maxima urgenta; persoanele care au descoperit cadavrul si martorii oculari pot fi ascultati inca din
momentul cercetarii locului faptei
- martorii sunt intrebati despre tot ce cunosc in legatura cu victima, autorul omorului, raporturile
dintre ei si modul in care s-a savarsit infractiunea
- rudele si prietenii apropiati pot oferi date privind pasiunile, viciile, legaturile extraconjugale, relatiile
cu membrii familiei sau despre eventualii dusmani ai victimei
- trebuie efectuata in tot cursul anchetei de catre aceiasi membri ai echipei de cercetare pentru a se
evita dificultatile si neintelegerile in cazul reaudierii de catre noi anchetatori

Ascultarea suspectului sau a inculpatului

- dupa identificarea din cercul suspectilor, pentru a cunoaste pozitia sa fata de fapta savarsita si a
motivelor
- natura relatiilor cu victima (dusman? din ce cauza?), interes material sau de alta natura, cum a
pregatit si a comis fapta
- clarificarea imprejurarilor privind o eventuala stare de provocare sau depasire a limitelor legitimei
aparari
- daca neaga, i se vor cere explicatii suplimentare (cum si-a petrecut timpul inainte/dupa? cum explica
prezenta unor obiecte ale victimei la domiciliul sau?)
- indiferent daca neaga/recunoaste, trebuie verificat cu atentie si coroborat cu celelalte probe
- nu trebuie exculsa niciodata sinceritatea declaratiilor

Efectuarea de confruntari
- pentru inlaturarea contradictiilor dintre declaratiile celor ascultati (martori, suspecti/inculpati)
- daca martorii se tem de autor sau incearca sa-l acopere, se confrunta cu martorii de buna-credinta sau
cu suspectul (cu multa atentie)
- eficiente in cazul existentei mai multor suspecti/inculpati, dintre care unii sunt mai sinceri
- in cazul tentativelor de omor, confruntarea se poate face inclusiv cu victima, daca nu este in stare de
soc sau traumatizata psihic

Efectuarea de perchezitii
- cautarea cadavrului, a mijloacelor materiale de proba, a altor dovezi care sa ateste natura relatiilor cu
victima sau interesul de a-i suprima viata, la domiciliul persoanei banuite
- in primele momente si o perchezitie corporala a agresorului (corpuri delicte, urme biologice de la
victima)
Efectuarea de reconstituiri
- verificarea afirmatiilor suspectului/inculpatului cu privire la posibilitate savarsirii unor anumite
activitati, in anumite conditii de timp si loc, fara ajutorul altor persoane + verificarea modului cum a
fost perceputa fapta in conditiile indicate de martor
- conducerea in teren, pe baza declaratiilor inculpatului, in cazul omorurilor savarsite in locuri deschise
sau in situatiile in care autorul a aruncat victima ori parti ale acesteia pe camp, in paduri, in lacuri

Sectiunea a IV-a : Particularitati ale cercetarii omorului in cazul cadavrelor dezmembrate sau
al cadavrelor nedescoperite
Investigatii specifice in cazul cadavrelor dezmembrate
- la descoperirea unor fragmente de cadavru trebuie stabilit daca apartin aceluiasi corp, care este sexul,
varsta si talia aproximativa a victimei, care este cauza posibilia a mortii si data la care a survenit
- daca se gaseste un craniu, in functie de starea lui, se poate proceda fie la identificarea prin efectuarea
toaletei acestuia pentru fotografiere (rar), fie la reconstituirea fizionomiei dupa craniu sau la
identificarea prin supraproiectia craniului peste fotografia persoanei disparute
- daca starea de putrefactie nu este avansata, se poate identifica pe baza desenelor papilare
- trebuie examinat cu atentie fiecare fragment de cadavru pentru descoperirea unor eventuale semne
particulare (cicatrice, negi, tatuaje, malformatii, particularitati ale scheletului, interventii ortopedice)
- vor fi cercetate si ambalajele in care au fost gasite fragmentele, pentru a le descoperi provenienta,
modul in care au fost aduse, ascunse, distanta si locurile in care au fost imprastiate, precum si
eventuale urme
- este foarte importanta si ascultarea persoanelor care locuiesc sau muncesc in apropiere, acestea
putand oferi informatii cu privire la prezenta unor persoane straine in zona, a comportarii lor nefiresti
Particularitati ale cercetarii in cazurile disparitiei unor persoane, victime ale omuciderii
- se efectueaza investigatii complete si ample la domiciliul, locul de munca, in cercul rudelor si al
prietenilor, la spitale, verificandu-se si daca persoana respectiva nu a fost retinuta si
condamnata pentru o infractiune, pentru a se determina credibilitatea versiunii potrivit careia
persoana disparuta este victima unui omor, abia apoi se strang probe pentru identificarea
autorului
- daca exista cadavre neidentificate ce prezinta caracteristici asemanatoare persoanei disparute,
se vor face examinarile comparative necesare sau prezentarea pentru recunoastere pe baza
fotografiei sau a altor semne particulare indicate de rude
- trebuie sa se acorde atentie sporita cazurilor de disparitie de pers. cu o comportare si existenta
normala, echilibrate psihic, cu fam. organizate, care nu au incercat niciodata sa-si paraseasca
fam./locul de munca
CAPITOLUL II: METODOLOGIA INVESTIGARII UNOR INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE
PATRIMONIULUI

Sectiunea I: Particularitati metodologice privind investigarea furtului si a talhariei

Principalele probleme, obiect al probatiunii, care trebuie clarificate prin cercetarea furtului si
a talhariei
Determinarea concreta a bunurilor mobile furate
- pentru incadrarea faptei, pentru stabilirea calitatii, cantitatii si valorii bunurilor furate, in
vederea estimarii cuantumului prejudiciului cauzat si a recuperarii sale si pentru urmarirea
lor, in vederea identificarii si recuperarii acestora, precum si a prinderii faptuitorului
Stabilirea exacta a locului si momentului savarsirii faptei
- in scopul incadrarii corecte a faptei, pentru determinarea urmelor ce pot fi descoperite la fata
locului si care pot conduce la identificarea autorului, pentru determinarea exacta a cercului de
suspecti, verificarea modului in care si-au petrecut timpul, in ipoteza in care unii invoca alibiuri
si pentru selectionarea martorilor din randul persoanelor care ar fi putut percepe actele
infractionale
Identificarea mijloacelor si metodelor folosite in savarsirea infractiunii
- pentru incadrarea faptei, pentru conturarea modului de operare, aspect important pentru
organele de UP in alcatuirea cercului de suspecti, fiind recunoscuta specializarea unor
infractori pentru furtul din buzunare, din locuinte, folosindu-se de anumite pretexte, calitati,
deghizari
Identificarea faptuitorului si a participantilor la savarsirea furtului
- pentru incadrarea faptei si stabilirea exacta a raspunderii penale in functie de contributia avuta
la savarsirea infractiunii, la tainuirea bunurilor sau la favorizarea infractorului
Identificarea persoanei vatamate sau a posesorului unor bunuri furate si descoperite
asupra autorului
- pentru stabilirea adevarului judiciar, solutionarea completa a cazului si recuperarea
prejudiciului
Stabilirea conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii – caracter preventiv
2.Primele masuri luate in vederea investigarii furtului si talhariei
Constatarea infractiunii flagrante
- in cazul furturilor savarsite in piete, magazine, mijloace de transport in comun, cand autorul
este prins sau urmarit de partea vatamata, de martorii oculari, de strigatul public
- autorul este retinut pe loc, identificat, perchezitionat, interogat, iar persoana vatamata si
martorii oculari sunt ascultati imediat pentru a se preveni influentarea reciproca ulterioara

Cercetarea la fata locului

- nu numai locul propriu-zis unde au fost sustrase bunurile, ci si caile de acces, itinerariul parcus
de faptuitor la venirea sau plecarea din campul infractional, locul in care s-au exercitat
violentele sau amenintarile, precum si locul in care au fost ascunse bunurile
- pentru obtinerea datelor referitoare la metodele si mijloacele folosite in savarsirea furtului, la
numarul de persoane si timpul in care au operat, la drumul pe care l-au parcurs faptuitorii, la
bunurile furate, precum si pentru fixarea si ridicarea urmelor sau pentru a descoperi eventuale
deprinderi profesionale ale faptuitorului si gradul sau de specializare sau posibilitatea
cunoasterii topografiei locului sau amplasarii obiectelor sustrase
- se va acorda atentie si imprejurarilor negative, care pot fi rezultatul unor incercari de simulare
a furtului sau talhariei, in scopul disimularii unei alte infractiuni

Ascultarea persoanei vatamate

- obtinerea de date concrete privind bunurile sustrase, modul in care se prezenta locul faptei
inaintea savarsirii infractiunii, persoanele care aveau cunostinta despre existenta bunurilor,
posibilitatea de acces la bunurile respective
- in cazul talhariei, victima va furniza date despre numarul faptuitorilor si modul de operare;
ascultarea trebuie sa se faca imediat, mai ales daca exista si pericolul mortii victimei; trebuie sa
se tina seama de starea accentuata de tulburare psihica, din cauza careia se ajunge uneori la
exagerari privind numarul, infatisarea sau constitutia fizica a agresorilor

Audierea martorilor
- in vederea stabilirii imprejurarilor care au fost percepute direct si pentru identificarea
autorului din randul persoanelor incluse in cercul de suspecti si care au fost vazute la locul
infractiunii in momentul savarsirii sale, prin prezentarea lor spre recunoastere
- martorii pot fi intrebati despre numarul si semnalmentele infractorilor, timpul si modul de
operare, cantitatea si caracteristicile bunurilor furate, atitudinea victimei in momentul
savarsirii faptei (daca s-a opus in mod real ori a simulat, daca a strigat dupa ajutor, daca mai
era impreuna cu alte persoane)
- se va proceda cu atentie, deoarece uneori martorii se dovedesc a fi complici sau tainuitori

Efectuarea de perchezitii
- pentru descoperirea bunurilor furate si a altor mijloace materiale de proba necesare rezolvarii
cauzei
- perchezitia domiciliara poate avea ca scop si determinarea bunurilor apartinand autorului
faptei, care sa serveasca la acoperirea prejudiciului cauzat, ce vor fi indisponibilizate prin
instituirea sechestrului asig.
- pe langa instrumentele folosite de autor pot fi descoperite si alte obiecte, mai ales
imbracamintea pe care se gasesc urme sub forma de resturi materiale, inclusiv urme biologice
provenind de la victima
- este necesar ca organul de cercetare penala sa faca investigatii si la magazine, in piete sau in
targuri

Identificarea si prinderea faptuitorilor – destul de frecvent pe baza modului de operare

3. Alte activitati de urmarire penala efectuate in anchetarea furtului si talhariei

Ascultarea suspectilor sau inculpatilor
- pentru determinarea manierei de concepere si pregatire a infractiunii, procedeele aplicate in
savarsirea faptei, modul in care s-a folosit de bunurile si valorile furate, precum si in legatura
cu persoanele care l-au ajutat sau i-au furnizat informatii despre obiectele sustrase si
posibilitatile de patrundere in acele locuri
- pentru a verifica eventuale alibiuri, trebuie sa se insiste asupra modului in care pretind ca si-au
petrecut timpul inainte, in timpul si dupa savarsirea faptei, asupra provenientei
bunurilor/valorilor descoperite la perchezitie, precum si asupra modului in care isi justifica
felul de viata superior posibilitatilor materiale

Efectuarea prezentarilor pentru recunoastere

 - pentru identificarea faptuitorului de catre martorii oculari/persoana vatamata, a
bunurilor/valorilor, precum si pentru identificarea altor participanti sau a mijloacelor folosite
(ex.: autoturisme)

Efectuarea de reconstituiri
- pentru verificarea declaratiilor suspectilor/inculpatilor/martorilor/persoanei vatamate
(verificarea posibilitatilor de savarsirea a unei actiuni in anumite conditii concrete, verificarea
posibilitatilor de perceptie a faptei) + se poate determina o eventuala inscenare a infractiunii
pentru ascunderea altei fapte

Dispunerea de expertize judiciare

- constatarile tehnico-stiintifice si expertizele criminalistice, in special cele traseologice, au un
rol important in identificarea infractorilor si a instrumentelor folosite in savarsirea faptei, pe
baza urmelor descoperite (in cazul talhariei, poate fi necesara si o expertiza medico-legala pt.
incadrare si sanctionare)

4.Unele particularitati ale investigarii furtului

Furtul din locuinte
- principala preocupare a hotilor este sa nu fie observati (pregatire, cunoasterea locului,
programului)
- se acorda atentie sporita descoperirii si cercetarii urmelor specifice instrumentelor de
spargere

Furtul din buzunare

- una dintre cele mai frecvente infractiuni flagrante, presupune o anumita specializare, de regula
se opereaza in locuri aglomerate, asupra unor persoane vulnerabile, eventual in grup,
complicele disparand cu bunul furat (furtul din sacose sau posete este uneori chiar mai simplu)

Furtul din si de autoturisme

- furtul obiectelor de valoare aflate in autoturism + furtul masinilor de lux pentru revanzare sau
pentru piese de schimb + furtul de masini ieftine pentru piese sau pentru savarsirea altor
infractiuni
- examinarea atenta a autoturismului, in vederea descoperirii urmelor ce pot conduce la
faptuitor sau care permit stabilirea modului de operare + investigatii la atelierele de reparatii
sau magazinele de piese

Alte forme de furt

- furtul de bagaje, profitand de neatentia victimei sau substituind bunul cu un obiect asemanator
- furtul de la persoanele adormite sau in stare de ebrietate
- furtul savarsit la garderobe, stranduri, de pe plaja
- furturi din hoteluri, cateodata cu complicitatea personalului de deservire

5. Unele particularitati privind investigarea furtului si a talhariei in paguba proprietatii

publice

Probleme specifice de clarificat

- existenta unor eventuale imprejurari negative cu prilejul CFL (lipsa urmelor care ar fi trebuit
sa existe, furtul unei cantitati exagerat de mari de bunuri intr-un interval mic de timp fara un
mijloc de transport adecvat, imobilizarea “victimei” intr-un mod nefiresc, exagerat sau
 prezentand leziuni superficiale), din care sa rezulte ca furtul reprezinta de fapt o inscenare, o
disimulare, o incercare de ascundere a unor lipsuri in gestiune, rezultate dintr-o delapidare ori
neglijenta in serviciu + posibilitatea ca cel care le detinea a incercat sa profite de pe urma unui
furt ori a unei talharii reale pentru acoperirea lipsurilor, a sustrageri de bunuri, de bani sau a
altor valori
- se va verifica daca bunurile au existat in mod real, in ce cantitate si calitate, daca locul din care
se pretinde ca s-a comis furtul corespunde cu locul in care trebuia sa se afle in mod normal, si
situatia intregii gestiuni + date cu privire la activitatea desfasurata de gestionar, modul sau de
viata, eventuale abateri; printre primele masuri se vor afla inventarierea bunurilor din
gestiune, sigilarea documentelor de evidenta, in vederea efectuarii de revizii contabile,
necesare pentru stabilirea cuantumului exact al prejudiciului si in scopul prevenirii unei
eventuale incercari de profitare de pe urma furtului sau talhariei
Consideratii privind unele moduri specifice de operare
- furtul de bagaje sau de genti (de regula ia forma talhariei): postasii sunt atacati in perioadele in
care se platesc pensiile, iar casierii sunt urmariti atunci cand, dupa inchiderea magazinului, se
duc sa predea banii la banca
- furturile din trenurile de marfa (prin violarea plumbilor, spargerea peretilor vagoanelor, furtul
din containere, din vagoanele descoperite): de regula de grupuri de infractori, multi avand
calitatea de feroviari sau fiind in legatura cu acestia; CFL este dificil de efectuat, deoarece locul
in care s-a descoperit furtul corespunde destul de rar cu locul in care s-a comis; trebuie stabilit
locul unde se afla vagonul, cine si cum a observat violarea, starea in care se gaseste vagonul,
traseul parcurs, trenurile din componenta carora a facut parte, personalul care l-a deservit (se
verifica documentele SNCFR)

Sectiunea a II-a : Particularitati metodologice ale investigarii delapidarii

2. Problemele principale care trebuie clarificare prin investigarea delapidarii
- Determinarea obiectului material (natura bunurilor, calitatea, cantitatea exacta, valoarea
prejudiciului, faptul ca obiectul material al delapidarii s-a aflat in gestionarea/administrarea
unui functionar/alt salariat); este necesar sa se stabilieasca faptul ca bunurile sau valorile au
fost primite in mod efectiv, nu scriptic
- Stabilirea elementelor componente ale laturii obiective (in special modalitatile in care s-a
savarsit infractiunea): insusirea de bani, valori sau bunuri (sustrageri acoperite cu acte
falsificate ori fictive – contracte de livrare, bonuri de transferare – sau realizate prin
neoperarea reducerilor de preturi, prin falsificarea listelor de inventariere sau distrugerea
evidentelor, profitandu-se de savarsirea altor infractiuni, indeosebi furtul, ori simularea
acestora, practicarea unor preturi marite dincolo de limitele legale); crearea de plusuri in
gestiune (prin inselarea la masuratoare, cantarire sau numaratoare, prin inregistrarea unor
produse la pierderi, neinregistrarea intregii cantitati de marfuri primite ori inregistrarea la o
calitate inferioara, substituirea sau falsificarea marfurilor, introducerea de marfuri expirate
sau de provenienta dubioasa); folosirea unor bunuri in scop personal (scoaterea lor temporara
din patrimoniul unitatii, dupa care sunt readuse, cu valoarea scazuta din cauza uzurii, altfel
fiind abuz in serviciu); traficarea de bani, valori sau bunuri (in vederea obtinerii de profituri
ilicite, prin imprumuturi, darea de marfuri pe credit in conditii interzise de lege, schimbarea
unor bunuri de valoare mai mica pe altele cu valoare mai mare si invers); este important sa se
stabileasca si legatura de cauzalitate dintre actiunea de delapidare si prejudiciul efectiv,
 intrucat sunt frecvente lipsurile in gestiune provocate de alte cauze obiective/subiective
neimputabile celui care gestioneaza/administreaza
- Identificarea autorului (subiect calificat) si a eventualilor participanti (eventual grup): este
necesar sa se stabileasca functiile, atributiile de serviciu, sistemul de lucru, pentru a se
determina contributia fiecaruia
- Stabilirea cauzelor si conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii (ex.: cazurile de
incalcare a dispozitiilor legale referitoare la primirea, circulatia si depozitarea bunurilor, la
efectuarea necorespunzatoare a controalelor si reviziilor)

3.Primele masuri luate in cercetarea delapidarii

- Cunoasterea situatiei exacte, reale a gestiunii: inventarieri, revizii contabile, verificarea
suplimentara a actelor incheiate de organele de constatare, stabilirea unor eventuale falsuri
materiale/intelectuale cu privire la banii, bunurile sau valorile din gestiune (expertize grafice,
contabile, merceologice, pentru stabilirea cuantumului pagubei), se vor cere explicatii si
persoanelor care gestioneaza/administreaza bunurile respective, precum si celor care au
efectuat controlul, revizia sau inventarierea
- Stabilirea cauzelor lipsurilor sau plusurilor din gestiune: pentru incadrarea corecta a faptei,
organul de urmarire penala se va documenta asupra organizarii, caracterului si specificului
activitatii desfasurate de catre regia sau societatea comerciala in care s-a produs paguba,
asupra circulatiei bunurilor, banilor sau valorilor, interesand modul in care se face primirea
sau receptionarea, pastrarea, livrarea sau distribuirea, precum si felul in care este asigurata
paza lor, asupra sistemului de tinere a evidentelor si daca acestea corespund legii si normelor
cu caracter intern, asupra modului de verificare scriptica si faptica a gestiunii, persoanelor care
efectueaza controlul si intervalelor de timp la care este efectuat, asupra salariatilor care se
ocupa de gestionarea si administrarea banilor sau bunurilor, inclusiv cei care le manipuleaza
sau le asigura paza, precum si asupra modului in care persoanele ce s-ar putea face
raspunzatoare isi indeplinesc sarcinile de serviciu, eventualele legaturi infractionale, pasiuni
sau vicii ale acestora
- Efectuarea de perchezitii: cu maxima urgenta, pentru descoperirea bunurilor, valorilor sau
banilor sustrasi, precum si a unor mijloace materiale de proba, indeosebi a inscrisurilor
falsificate; trebuie stabilite relatiile celui banuit, mai ales daca au participat mai multe
persoane; perchezitii inclusiv la locul de munca
- Ridicarea de inscrisuri sau de obiecte: pentru studiul modului in care au fost tinute evidentele, s-
a inregistrat miscarea banilor, au fost efectuate reviziile, precum si pentru prevenirea
distrugerii inscrisurilor care au servit la comiterea infractiunilor; trebuie ridicate actele fictive
sau falsificate utilizate in acoperirea lipsurilor sau in crearea de plusuri de gestiune (procesele-
verbale si listele de inventariere, situatiile de consum, bonurile de transfer, avizele de
expeditie, fisele de pontaj, procesele-verbale privind perisabilitatile acordate si riscurile
comerciale) pentru stabilirea procedeelor, metodelor folosite de infractor, inclusiv cuantumul
prejudiciului, totodata avandu-se in vedere si posibilitatea descoperirii unor eventuale erori de
inregistrare sau de calcul

4. Efectuarea altor acte de urmarire penala

- in vederea stabilirii valorii prejudiciului, a modalitatilor de investigare, a perioadei de timp in
care a fost savarsita infractiunea, a destinatiei date banilor sau bunurilor insusite, a conditiilor
care au favorizat savarsirea faptei, a incadrarii juridice, a numarului si calitatii faptuitorilor:
efectuarea de confruntari, de prezentari pentru recunoasteri si de reconstituiri + CFL, mai ales
 daca s-a incercat simularea unei spargeri ori acoperirea lipsurilor pe diverse cai, inclusiv
profitandu-se de furturi reale ori de cauze fortuite
- Selectionarea martorilor: dintre persoanele care au controlat/gestionat/administrat bunurile
atat inainte, cat si dupa constatarea delapidarii, dintre persoanele care au participat la
manipularea banilor, bunurilor sau valorilor
(transportare/inmagazinare/primire/predare/receptie), dintre persoanele din diverse
compartimente ale societatii/regiei care au avut contact cu suspectul, in cadrul atributiilor de
serviciu, precum si dintre persoanele din anturajul suspectului/inculpatului care ii cunosc felul
de viata, legaturile pe care le intretine in afara familiei ori serviciului
- Ascultarea suspectilor/inculpatilor: primii vor fi ascultati cei care se dovedesc mai sinceri sau
aceia carora le revine o raspundere mai mica; li se vor cere explicatii cu privire la documentele
folosite, mai ales daca au fost falsificate; atentie acordata determinarii legaturilor infractionale,
naturii relatiilor dintre faptuitori
- Dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor judiciare: contabile, merceologice,
cu caracter economico-financiar sau cele destinate examinarii falsurilor in inscrisuri de natura
materiala sau intelectuala; cu maxima urgenta, pentru a nu-i da timp faptuitorului sa acopere
prejudiciul in timpul cercetarilor
- Luarea masurilor asiguratorii: trebuie pus sechestru asupra bunurilor mobile inca din
momentul perchezitiei domiciliare, in scopul repararii pagubei si pentru a impiedica
instrainarea bunurilor produs al infractiunii

CAPITOLUL III – ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND INVESTIGAREA CRIMINALISTICA A

INFRACTIUNILOR DIN DOMENIUL AFACERILOR
Sectiunea a II-a : Modalitati curente de savarsire a infractiunilor in domeniul afacerilor
Modalitati specifice modurilor de operare in infractiuni din domeniul afacerilor
- in sens larg, escrocheria consta in incredintarea de fonduri, obiecte sau chitante, succesiv, fie
luand un nume fals sau o falsa calitate, fie folosind o manevra frauduloasa; escrocul manifesta o
moralitate foarte scazuta, iar victima este caracterizata prin naivitate, dar si o anumita doza de
necinste
- Folosirea unui nume fals: cea mai banala forma de escrocherie (escrocul isi deschide un cont cu
ajutorul unor acte de identitate false, comitand ulterior, sub acest nume fals si cu cecurile
obtinute, importante escrocherii, iar apoi va profita linistit de rezultate, sub identitatea lui
reala)
- Insusirea unei calitati false: functia, starea civila, utilizarea unei foste calitati sau abuzul de o
calitate adevarata (escrocii se pot prezenta ca fiind delegati ai unei firme insarcinate cu
strangerea de fonduri publice de la comercianti, dar fac incasarile in interes propriu)
- Prezentarea unui inscris victimei: una dintre cele mai frecvente escrocherii (transportatorul
care falsifica o factura in beneficiul sau; la vanzarea unui fond de comert, cumparatorului i se
prezinta bilanturi false sau o contabilitate “remaniata”; “bulgarele de zapada” – trimiterea unei
sume de bani in favoarea a 3/6/9 parteneri care, la randul lor, recruteaza un anumit numar de
victime care asigura astfel primului din serie primirea obiectului oferit de “joc”; jocurile de
intrajutorare tip “roata”; escrocheria prin opere de caritate)
- Escrocherii prin inscenare: sub forma interventiei unui tert (tipica pentru asigurari – un individ
se asigura pentru accidente, pe viata, plateste un numar apreciabil de rate, dupa care
insceneaza cu ajutorul unui complice ca si-a pierdut viata intr-un accident, iar societatea de
asigurari isi va onora contractul predand suma asa-zisei vaduve, intre timp “victima stabilindu-
 se in strainatate unde, ulterior, se va intalni cu sotia) sau prin diverse modalitati frauduloase
(escrocheria “la vedere” – substituirea de bancnote, astfel incat individul sa poata da restul de
la o bancnota cu valoare mai mica decat cea pe care a primit-o; “tentatia chilipirului” – escrocul
se preface ca a gasit pe jos o bijuterie de valoare, pe care un complice aflat in apropiere o
evalueaza, iar victima se grabeste sa o cumpere la jumatate din “valoarea apreciata” de
complice, ulterior constatand a a cumparat un fals; revanzarea unor marfuri inainte de a le
achita – cumpara marfuri pe credit, le revand pe bani gheata, sub umbrela unor firme de fatada,
fara sa le plateasca la scadenta; escrocheriile hoteliere – de regula in marile hoteluri, care sunt
dispuse la sacrificii grele pentru a nu li se stirbi reputatia, escrocii insceneaza diverse accidente
sau furturi, iar personalul hotelului se va grabi sa aplaneze “conflictul” si sa-l despagubeasca pe
“clientul nemultumit”)

SS2. Modalitati de operare in fapte inrudite cu escrocheria

- Manipularea de date si informatii inexacte: apelul la public in vederea acoperirii emisiunii de
actiuni, obligatiuni, inscrisuri sau orice titluri de valoare ale unei societati care se va dovedi
ulterior a fi de fatada; oferirea de informatii inexacte cuprinse in prospectele financiare sau
anuntarea de sume fictive de subscriptii, de liste false cu persoane care au participat la
subscriptie, inscriind si personalitati, in vederea obtinerii de varsaminte sau subscriptii
suplimentare; publicarea unui bilant inexact; abuzul de bunurile societatii; supraevaluarea
aportului in natura; repartizarea de dividende fictive; escrocare prin promiterea unor dobanzi
mari (primele dobanzi se dau punctual, din subscriptiile noilor victime ademenite cu teoria
dobanzilor compuse sau a calculului piramidal, apoi escrocul dispare)
- Alte forme de escrocherii: fraudele private (prin folosirea unei facturi pro forma, care nu
corespunde unei operatiuni efectuate, precum si prin folosirea de facturi false in raporturile cu
o societate); fraudele fiscale (procedeul “taxi” – prezentarea de facturi false catre stat, pentru a
obtine rambursarea TVA, efectuate de persoane nerezidente la parasirea statului cu bunuri
purtatoare de TVA); prezentarea de creante false intr-un faliment; declaratii mincinoase cu
ocazia semnarii unui contract de asigurare; racket - extorcarea de bani prin folosirea de
violente/amenintari - obligarea unei societati la plata unei taxe de protectie

Sectiunea a III-a : Cadrul metodologic general al investigatiei penale in domeniul afacerilor

- Cunoasterea starii de fapt (scriptice sau faptice) si evaluarea prejudiciului in momentul
semnalarii sau descoperirii faptei, prin inventarieri, expertize financiar-contabile si
merceologice
- Ridicarea de obiecte si inscrisuri, efectuarea de perchezitii in scopul descoperirii de documente,
registre contabile, chitante, dispozitii de incasari si plati, cecuri, cambii, inclusiv instrumente de
falsificare
- Audierea martorilor pentru a stabili identitatea faptuitorului si modalitatile de operare
- Dispunerea expertizelor judiciare pentru stabilirea circulatiei actelor, bunurilor, mijloacelor de
plata, precum si pentru determinarea autenticitatii inscrisurilor
- Ascultare suspectului/inculpatului: stabilirea circumstantelor operationale, naturii manevrelor
frauduloase
- Cunoasterea cadrului normativ in domeniu, deoarece faptuitorul urmareste sa se afle in pseudo-
legalitate
- Cunoasterea specificului activitatii economico-financiare: structura si organizarea
administrativa a societatilor, agentilor economici cu capital de stat, privat sau mixt,
particularitati ale societatilor cu capital mixt, roman si strain, regimul investitiilor straine in
Romania; modul in care este tinuta evidenta contabila, miscarea si operatiunile de casa,
 registre contabile, bilanturi, inventate cu privire la banci, industrie si comert; organizarea
directiilor sau serviciilor intr-o banca, un oficiu de schimb valutar, mecanismele diverselor
unitati sau societati economice; modalitatile de efectuare a schimburilor monetare
internationale, clearing-ul, swift-ul, traficul de marfuri, INCOTERMS, cadrul normativ vamal,
asigurarile, transportul de marfuri si persoane
- Stabilirea exacta a faptelor si imprejurarilor cauzei: identificarea mijloacelor folosite de
delincvent, studierea si reconstituirea manevrelor frauduloase in intregul lor, ca si in detaliu,
urmarind segment cu segment toate faptele si imprejurarile, contributia personala a
participantilor si a victimei + documente, informatii privind mediul de selectie a victimelor si,
eventual, regiunile vizate (cooperare cu Interpol)

Sectiunea a IV-a : Particularitati in investigarea criminalistica a unor infractiuni financiar-

bancare

SS1. Principalele aspecte ce se urmaresc cu ocazia investigatiei penale a unor infractiuni

financiar-bancare
- prin statutele de organizare si functionare proprii, fiecare societate bancara isi fixeaza
modalitati proprii de activitate in domeniul bancar, insa trebuie sa respecte si normele ce
reglementeaza institutiile de credit
- societatile bancare functioneaza doar cu autorizarea BNR si nu pot fi constituite sub forma de
SRL
- capitalul social al unei institutii de credit, persoana juridica romana, trebuie varsat integral si
in numerar la momentul subscrierii, inclusiv in cazul majorarii acestuia, aporturile in natura
nefiind permise; BNR nu poate acorda autorizatie unei institutii de credit, daca aceasta nu
dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului initial cel putin egal cu nivelul
minim stabilit prin reglementari, care nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei a 5 mil. euro
- este interzis institutiilor de credit sa se angajeze in operatiuni, cum ar fi: gajarea propriilor
actiuni pe contul datoriilor bancii; acordarea de credite garantate cu actiuni, alte titluri de
capital sau cu obligatiuni emise de institutia de credit insasi sau de o alta entitate apartinand
grupului din care face parte institutia de credit; atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, cand institutia de credit se afla in stare de
insolventa
- bancile sunt obligate sa deschida conturi curente la BNR si sa mentina rezerve minime
obligatorii la plafoane stabilite de aceasta

SS2. Tipuri de sisteme bancare “subterane” intalnite in criminalitatea financiar-bancara

- sunt bazate pe incredere si presupun transferarea, fara urme, a mari sume de bani in diverse
zone, prin ocolirea procedurilor bancare legale, mai ales in tarile care nu au reglementari
privind controlul valutar
- motivele folosirii: trimiterea de mici sume de bani unor rude in tarile sarace, evaziunea fiscala,
finantarea terorismului, traficului de arme, de droguri
- sistemul “hawalla” este cel mai raspandit si eficient, “bancherii” avand, de regula, meserii
onorabile, ceea ce le permite intrarea in contact cu un numar mare de persoane si cu sume
mari de bani in numerar, fara a atrage atentia; “clientii” le ofera o suma de bani, primind in
schimb un document pe baza caruia pot ridica acea suma, mai putin comisionul perceput de
“bancheri”, de la corespondentul din tara aleasa
 CAPITOLUL IV - Metodologia investigarii accidentelor de munca. Cercetarea accidentelor de
trafic rutier

Sectiunea I – Cadrul metodologic general al investigarii accidentelor de munca

1. Reglementari privind metodologia investigarii accidentelor de munca

Cercetarea evenimentelor de munca se face astfel :

a. de că tre angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă  ;

b. de că tre inspectoratele teritoriale de muncă , in cazul evenimentelor care au produs invaliditate
evidentă sau confirmată , deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor
care au produs incapacitate de muncă temporara lucră torilor la angajatorii persoane fizice, precum și
în situațiile cu persoane date dispă rute ;
c. de că tre Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite,
precum avariile sau exploziile ;
d. de că tre autorită țile de să nă tate publică teritoriale, respectiv a municipiului București, în cazul
suspiciunilor de boală profesională și a bolilor legate de profesiune ;

Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces verbal care va stabili:

a. cauzele si împrejură rile în care a avut loc accidentul;

b. prevederile din normele de protecție a muncii care nu au fost respectate;
c. persoanele care se fac ră spunză toare de nerespectarea normelor de protecție a muncii;
d. mă surile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente;
! Lă rgirea sferei metodologice se impune îndeosebi în ipoteza participă rii procurorului la cercetare în
conformitate cu prevederile art. 209 C.pr.pen. În cazul infracțiunilor contra protecției muncii, urmă rirea
penală este efectuată obligatoriu de că tre procuror pentru a stabili dacă acesta întrunește elementele
constitutive ale unei infracțiuni contra protecției muncii.

4. Principalele aspecte care trebuie clarificate. Efectuarea altor acte de urmărire penală

a) Principalele aspecte care trebuie clarificate

Principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea unui accident de muncă sunt:

1. stabilirea cauzelor accidentului. Cauzele se clasifică în: cauze de natură tehnică (funcționarea
defectuoasă a instalațiilor și utilajelor, calitatea necorespunzatoare a materialelor) și cauze de natură
organizatorică (lipsa luă rii unor mă suri corespunză toare de protecție a muncii, neglijențe în procesul de
producție, în exploatarea mașinilor și utilajelor);

2. determinarea împrejură rilor în care a avut loc accidentul sau evenimentul prezintă interes pentru
stabilirea elementelor pe baza că rora să se facă o încadrare juridică corectă a faptei. Trebuie stabilit dacă
evenimentul s-a produs în timpul procesului de muncă și dacă cel accidentat era în curs de îndeplinire a
atribuțiilor sale de serviciu;

3. determinarea consecințelor accidentului. Organul judiciar are obligația de a stabili cu exactitate

consecințele accidentului de muncă , pericolele apă rute prin nerespectarea normelor de protecție a
muncii sau normelor cu caracter tehnic și existenta raportului de cauzalitate între acțiunea ori
inacțiunea persoanelor responsabile și rezultatul produs;

4. stabilirea normelor legale care au fost încă lcate. Normele legale de protecție a muncii care au fost
încă lcate ori alte norme prin care se stabilesc mă suri tehnice sau organizatorice trebuie să fie cunoscute
pentru o corectă stabilire a ră spunderii penale, civile sau administrative;

5. identificarea persoanelor care ră spund de organizarea și conducerea procesului de producție, adică

persoanele care au obligația să ia mă surile de protecție a muncii și cele care trebuie să le respecte, în
scopul stabilirii cu exactitate a formei de vinovă ție;

6. inițierea mă surilor de prevenire a altor accidente sau avarii în sectorul respectiv pentru a că rei
rezolvare ră spund conducă torul procesului de producție din compartimentul în care s-a produs
evenimentul și specialiștii chemați în acest scop.

SS6. Efectuarea altor acte de urmărire penală

1. audierea martorilor are drept scop obținerea de date despre starea și comportarea victimelor înaintea
producerii evenimentului, funcționarea instalațiilor sau alte situații speciale sesizate;

2. ascultarea învinuitului sau inculpatului vizează clarificarea modului în care au fost inițiate, respectate
aceste mă suri, dacă au fost bine cunoscute și respectate;

3. dispunerea de expertize judiciare care are ca scop clarificarea aspectelor de natură tehnică , a
circumstanțelor de loc, timp și mod în care s-a produs accidentul sau avaria. Expertizele judiciare sunt:
tehnice (stabilesc cauzele funcționă rii defectuoase a instalațiilor sau utilajelor), criminalistice (oferă date
referitoare la dinamica producerii accidentului) și medico-legale (destinate examină rii persoanelor
ră nite, a victimelor și a leziunilor cauzate prin accident). De obicei, este necesară și ridicarea de obiecte
și înscrisuri, percheziții, confruntă ri, reconstituiri.

SS 5. Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de muncă

I. Luarea primelor măsuri vizează acordarea primului ajutor, limitarea sau înlă turarea pericolelor
iminente, repunderea în funcțiunea a instalațiilor și utilajelor. Cercetarea propriu-zisă a locului faptei se
desfă șoară potrivit regulilor tactice criminalistice proprii acestei activită ți procedurale. Una dintre
primele probleme că reia trebuie să i se acorde atenție o constituie stabilirea modifică rilor produse la
locul accidentului sau avariei. Orice schimbare a pozișiei obiectelor, de orice fel, care au fost antrenate în
accident este interzisă , cu excepția situației în care acestea ar putea produce alte accidente sau ar putea
periclita viața și să nă tatea oamenilor ori securitatea întreprinderii.

II .Obiectivele cercetării propriu-zise la fața locului:

a)stabilirea poziției, stării inițiale a instalațiilor, mașinilor și utilajelor - interesează dacă erau sau nu în
funcțiune înainte de acident, dacă erau manevrate de personal autorizat;

b)cercetarea minuțioasă a urmelor – descoperirea, fixarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme care
pot servi la clarificare;
c)examinarea minuțioasă a victimei – în ipoteza în care nu a fost transporttată de la locul accidentului, în
vederea stabilirii cauzei morții, a raportului de poziție față de mașinile, utilajele sau instalațiile antrenate
în accident;

d)verificarea și ridicarea documentelor (registre, jurnale), a înregistră rilor, diagramelor – acestea pot
conține date privitoare la desfă șurarea procesului tehnologic, starea instalațiilor, efectuarea reviziilor;

e)clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului, împrejurare de

natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs;

f)cunoașterea specificului și particularităților locului evenimentului – interesâ nd procesul de producție,

modul de supraveghere, legă turile cu alte compartimente;

g)inițierea primelor măsuri tehnice și organizatorice de prevenire a altor evenimente sau de extindere a
celor în curs de cercetare la compartimente învecinate;

h)ascultarea martorilor oculari, a victimelor (dacă este posibil), a responsabililor procesului de producție,
a orică rei persoane care poate oferi date privitoare la evenimentul produs – se va desfă șura în paralel cu
cercetarea locului evenimentului;

3.Fixarea rezultatelor cercetării locului faptei – se face prin mijloace cunoscute, procesul-verbal fiind
principala modalitate de consemnare a acestora. Acesta va fi însoțit de fotografii, schițe, revelă ri,
înregistră ri videomagnetice ori de filmare;

Sectiunea a II-a: Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de muncă sau

avariilor din domeniul minier, petrochimic și al construcțiilor

1. Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de muncă din domeniul

minier
Specificul investigă rii penale a accidentelor de muncă din domeniul minier este determinat nu
numai de specificul activită ţii din exploată rile miniere, ci şi de cauzele acestor accidente, care se
clasifică în:
a.Accidente de muncă în legă tură cu deschiderea, să parea și susținerea lucră rilor miniere;

b.Accidente de muncă în legă tură cu circulația și transportul în subteran determinate de că lcarea sau
de strivirea victimelor între vagonete și pereții galeriilor, etc;

c.Accidente de muncă în legă uraă vcu lucră rile cu materiale explozive, incendiile din subteran şi
focurile de mină : exploziile provocate de manipularea neglijentă a lă zilor cu material exploziv,
intoxicatii cu gaze nocive, etc.

1.1 Cercetarea la faţa locului.

Mai întâ i la locul accidentului vor pă trunde mai întâ i echipele de intervenție pentru salvarea
victimelor și înlă turarea altor pericole;

În faza de pregătire a cercetării se impune delimitarea exactă a locului producerii accidentului, prin
natura exploată rilor miniere, acesta putâ nd avea o întindere destul de mare. De asemenea, organul de
urmă rire penală trebuie să obțină primele informații despre eveniment, procedâ nd la ascultarea
imediată a martorilor și a victimelor;
În faza statică a cercetării se vor examina, stabili şi fixa aspectul de ansamblu al locului accidentului,
starea și poziția instalaților, a utilajelor și victimelor. Totodată vor fi efectuate fotografii + inregistră ri
videomagnetice + schițe ale locului faptei;

În faza dinamică a cercetăii- este preferabil să înceapă din punctul în care se află victima, socotit
centrul locului accidentului - deşi în accidentele de mină este dificil să se impună o astfel de regulă -
vor fi examinate amă nunțit corpul victimei, starea instalațiilor și a utilajelor;

2. Particularități metodologice ale investigațiilor accidentelor de muncă sau avariilor din

domeniul petrochimic

2.2 Cercetarea la faţa locului. Particularită țle acestui segment al investigației penale sunt impuse
de tipul și natura evenimentului, de modifică rile intervenite în aspectul locului faptei, deseori
proporționale cu intensitatea exploziei sau incendiului, precum și de posibila extindere a
evenimentului asupra zonelor învecinate.

În faza statică a cercetării, în multe cazuri este posibilă , dacă nu examinarea, cel puţin fixarea prin
fotografiere și înregistrarea videomagnetică a aspectului de ansamblu. Organele de urmă rire penală
vor vor obține primele date cu privire la eveniment, identificâ nd și audiind martorii oculari, victime,
etc.

În faza dinamică a cercetării locului faptei, se procedează la examinarea minuţioasă a locului faptei,
pentru descoperirea tuturor urmelor, a mijloacelor materiale de probă . Organele judiciare se vor
ocupa și de studierea sau ridicarea documentelor privitoare la functionarea instalatiilor, etc.

Fixarea rezultatelor cercetării se face prin proces-verbal, însoţit de planşe fotografice, de regulă
color, de desene schiţă de relevă ri.

Efectuarea altor acte de urmărire penală.

Efectuarea altor acte de urmă rire penală este absolut necesară pentru elucidarea sub toate aspectele a
cauzelor accidentului, a împrejură rilor în care a avut loc și a stabilirii persoanelor responsabile de
producerea lui: ascultarea martorilor, ascultarea suspecților sau a inculpaţilor, dispunerea
expertizelor judiciare.

Sectiunea a III-a : Particularități metodologice privind investigarea accidentelor de trafic

rutier

1. Noţiuni generale
Cauzele accidentelor de circulaţie.

a. Accidentele datorate factorului uman deţin o pondere covâ rșitoare, reprezentâ nd circa 90% din
totalul evenimentelor de trafic, ceea ce a fă cut să se afirme că “nu există accidente de automobile, ci de
automobiliști”.
b. Accidente datorate factorilor tehnici, aparţinâ nd autovehiculului, cum sunt, de exemplu, cele
cauzate de defectarea sau funcționarea defectuoasa a sistemelor de frâ nare, de direcție, de rulare și de
semnalizare.

c. Accidente datorate factorilor rutieri specifici caracteristicilor constructive și de amenajare a

că ilor de comunicație (drumuri, șosele, autostră zi, starea proastă a suprastructurii asfaltice, fă ră
vizibilitate, poduri înguste, etc)

1.2. Împrejurări care trebuie stabilite in cadrul cercetarii accidentelor de trafic. Cercetarea
accidentelor de circulație presupune stabilirea unor elemente sau clarificarea unor aspecte care să
servească la conturarea naturii juridice a evenimentului, la determinarea răspunderii penale și
civile ce revine persoanei vinovate de producerea accidentului.

Împrejură rile care trebuie stabilite în legă tură cu producerea unui eveniment rutier sunt, în
majoritatea cazurilor, urmă toarele:

a. Cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul: factorii (umani, tehnici, rutieri),
împrejură rile accidentului - locul și timpul producerii evenimentului;
b. Regulile de circulație care au fost încălcate
c. Persoanele răspunzătoare: conducă torii autovehiculelor, pietonii, că lă torii din mijloacele de
transport în comun care nu respectă regulilre urcare și de coborâ re, etc;
d. Consecințele produse de accident: victime, pagube materiale, daca accidentul putea fi sau nu
evitat;

2. Particulariăți privind cercetarea la fața locului a accidentelor de trafic rutier

Pe baza datelor obținute prin cercetarea la locul faptei, în care se include și ascultarea persoanelor
implicate în accident și a martorilor oculari, organul de cercetare penală are posibilitatea să formuleze
primele versiuni referitoare la natura evenimentului.

Cercetarea accidentelor de circulație se poate împă rți în două mari categorii: cercetarea
accidentelor de circulație în care autorul a rămas la locul faptei și cercetarea accidentelor în
care autorul a părăsit locul accidentului.

Primele măsuri la locul accidentului sunt luate de organul de poliție care se deplasează
operativ la fața locului, având ca sarcini:
1. acordarea primului ajutor victimelor, identificarea și trimiterea lor de urgență la spital;
2. asigurarea pazei locului și luarea măsurilor necesare de conservare a urmelor accidentului;
3. identificarea celorlalte persoane implicate în accident și a martorilor oculari;
4. raportarea evenimentului pentru ca, în funcție de gravitatea accidentului, să se decidă dacă se
impune ca cercetarea să fie efectuată de că tre o echipă specializată .
5. luarea măsurilor de descongestionare, în masura posibilită ților, a circulației, de înlă turare a
unor pericole create de producerea accidentului;

Pregatirea cercetarii va consta în:

1. Verificarea și completarea masurilor luate initial de lucratorul de politie sosit primul la
locul faptei, indeosebi de protejare si conservare a urmelor;
2. Delimitarea exacta a locului faptei, care nu se reduce numai la locul in care se afla victima
sau autovehiculul, acesta cuprinzand intreaga portiune de drum si terenul inconjurator al
accidentului;
 3. Obtinerea unor prime informatii cu privire la imprejurarile de producere a
evenimentului;
4. Stabilirea sarcinilor si metodelor tehnico-stiintifice care vor fi aplicate pe parcursul
cercetarii, precum si a locului de unde incepe cercetarea.

Efectuarea cercetarii propriu-zise implica doua faze:

1. In faza statica a cercetarii se procedeaza la examinarea si fixarea aspectului de ansamblu a
locului accidentului, la stabilirea pozitiei si a raportului de distanta dintre vehicule, dintre victima si
vehicul, dintre acesta si urmele descoperite. Vor fi efectuate fotografii judiciare operative de orientare,
schita, masuratori fotografice, alte genuri de masuratori necesare ridicarii schitei locului accidentului,
o atentie deosebita trebuind sa fie acordata masurarii urmei de franare.

2. In faza dinamica se trece la examinarea amanuntita a locului accidentului in vederea

descoperirii, fixarii, ridicarii si interpretarii urmelor accidentului, examinare ce se efectueaza in
functie de specificul fiecarei categorii de urme. Intr-un accident de circulatie se intalnesc urme de mai
multe categorii:
- urmele ale sistemului de rulare;
- urme ale unor parti dn caroserie;
- urme sub forma de resturi de obiecte si materiale;
- urme biologice de natura umana (sange, fire de par);
- urme sub forma de resturi de imbracaminte.

Prin examinarea si interpretarea urmelor descoperite la locul accidentului este posibil sa se

rezolve mai multe probleme importante, cum ar fi:
→stabilirea tipului de vehicul;
→ determinarea diectiei de deplasare;
→ stabilirea vitezei de circulatie.

Fixarea rezultatelor cercetarii se face prin proces-verbal, fotografiere, schita, se poate recurge si la
inregistrari pe banda videomagnetica si la filmare.

Efectuarea altor acte de urmărire penală Alte acte de urmă rire penală , cum sunt, de exemplu,
reconstituirea, percheziția, confruntarea sunt efectuate în funcție de particularită țile fiecă rui caz,
toate servind la stabilirea adevă rului.

CAPITOLUL V : Particularități metodologice privind investigarea criminalistică a infracțiunilor

din domeniul traficului de stupefiante

Sectiunea I – Consideratii introductive

SS2. Principalele categorii de substanţe stupefiante şi clasificarea acestora
Legea nr.143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, definește drogurile
ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante și
substanțe, clasificâ nd drogurile în două mari categorii:
-Droguri de mare risc (heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina, codeina, opium, phencyclidina
ş.a.).
-Droguri de risc (canabis, rezină de canabis, ulei de canabis, diazepam, meprobamate ş.a.).

În sensul dat de convenţiile internaţionale, prin drog se înţelege o substanță din cele supuse
controlului prin Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961, precum și una din substanțele
psihotrope al că ror control este prevă zut de Convenția din 1971.

Alți autori adaugă acestei clasifică ri o nouă categorie, anume aceea a narcoticelor, din care fac parte:
morfina, heroina, codeina, metadona.
În funcție de natura lor, drogurile, în general, pot fi clasificate astfel:
a. Analgezicele, destinate atenuă rii durerilor, mai mari sau mai mici
b. Sedativele, sunt deprimante neselective
c. Hipnoticele (somniferele) sunt substanțe deprimante ale SNC

După modul în care acționează asupra organismului uman, stupefiantele se împart în:

 Psiholeptice (depresive) - barbituricele și tranchilizantele

 Psihoanaleptice (stimulente) - amfetamina, opiaceele, cocaina.
 Psihodisleptice (halucinogene), care la râ ndul lor se împart în halucinogenepropriu-zise și
halucinogene depersonalizante.

1.1. Elemente generale care trebuie stabilite prin investigarea infracțiunilor de trafic de
stupefiante. Investigarea criminalisticaă trebuie, ca și în cazul celorlalte infracţiuni, să stabilească
elementele constitutive ale infracțiunii interesâ nd, determinarea modalită ţilor de comitere a faptei și
circumscrierea lor în modalită țile prevă zute de Legea nr.143/2000:

 Traficul propriu-zis: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea,

cumpă rarea, deținerea, oferirea, punerea în vâ nzare, vâ nzarea, distribuirea, etc.
 Înlesnirea traficului: cultivarea de plante ce conțin astfel de substanțe, experimentarea acestora.
 Favorizarea traficului și consumului: introducerea sau scoaterea din țară , importul ori exportul
de droguri sau precursori, prescrierea de rețete medicale fă ră acoperire, organizarea, conducerea
sau finanțarea traficului, etc

Sectiunea a II-a : Moduri și sisteme de operare folosite de traficanții de droguri

SS1 .Modalități de ascundere

1.Metode de ambalare sau disimulare în vederea traficării – cele mai frecvente sunt urmă toarele:

a) Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascunderea drogurilor, prin folosirea mașinilor,

cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice de la fabricile de conserve, folosind în acest scop
complicitatea unor persoane din astfel de întreprinderi;
b) Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziționarea de mașini și
materiale de bază (capace, cutii goale, etichete). În aceste mijloace confecționate în mod
artizanal se ascund drogurile ce urmează a fi transportate.
c) Înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, efectuată în mai multe modalită ți:
- Deschiderea normală a cutiei (golirea de conținut, introducerea drogului și relipirea
etichetei);
 - Deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii (orificiile se fac în pereții laterali după ce
se dezlipește eticheta, apoi se golește, se introduce drogul și se relipește eticheta);
- Tăierea transversală a cutiei și confecționarea unui capac veritabil (se taie cutia, apoi se
sudează în interior o bandă metalică , se introduce drogul, iar capacul este ambalat
deasupra).
d) Îmbibarea țesăturilor cu stupefiante pentru transportul cocainei. Metoda constă în dizolvarea
acesteia în alcool pur, îmbibâ ndu-se apoi țesă tura de bumbac cu acest amestec care a fost în
prealabil filtrat;
e) Folosirea sistemului poștal (prin ascunderea în scrisori sau în colete);
f) Folosirea curierilor – drogurile sunt înghițite în cașete de plastic sau ascunse în corsete,
proteze, slipuri, sutiene, încă lță minte, aparate de uscat pă rul, casete false, baterii de tranzistor
trucate, cutii de conserve.

2.Metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri:

- Împachetarea în cartoane speciale sau în canistre de tablă , în special a marijuanei, în care s-au
introdus pești uscați cu miros înțepă tor si bile contra moliilor;
- Introducerea în colete, ală turi de droguri a unor esențe de usturoi sau ceapă al că ror miros
derutează câ inii de serviciu;
- Ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o degajare de miros exceptâ nd
faptul în care aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare pe mâ ini de drogul ambalat.

3. Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea

drogurilor – pentru a opri razele X folosite pentru controlul bagajelor la punctele de trecere a
frontierei, traficanții învelesc drogul în staniol sau hâ rtie indigo, acestea oprind razele X. Pentru
transportul drogurilor mai sunt folosite avioane, elicoptere și nave maritime. Pentru interceptarea
acestora, autorită țile folosesc aparatură de control, avioane cu avertizare timpurie.

SS2. Modalități de ascundere în trafic

1. Locuri de ascundere în mijloace de transport (auto, vagoanele de cale ferată , avioane, vapoare);

2. Locurile de ascundere în obiecte de îmbrăcăminte sau pe corp (pot fi ascunse în gură , reverul hainei,
epoleți, interiorul cravatei, catarame de la curea, pă lă rie, șapcă , tocuri false, ascunză tori realizate în
corsete, sutiene, coafură ). De asemenea, drogurile se mai pot ascunde și în obiectele de uz casnic și
personal (confecționarea unor valize cu fund dublu, folosirea ramelor de tablouri, ascunderea
drogurilor în pixuri, stilouri, tocuri de ochelari, genți, rujuri, sticle de parfum, jucă rii) sau în alimente,
băuturi, țigări (pot fi ascunse în fructe, conserve, pâ ine, ciocolată ).

SS3. Moduri de operare frecvente ale traficanților de droguri

Pentru efectuarea traficului de droguri, se apeleaza la cele mai diverse moduri de fabricare,
transport si consumare propriu- zisa a stupefiantelor.

Fabricarea drogurilor. O mare varietate de narcotice, stimulente si depresive sunt fabricate

legal in scopuri medicale. Aceste droguri pot fi subiect al abuzului si al traficului ilicit. O alta categorie
o reprezinta stupefiantele a caror materie prima este data de culturile clandestine de mac opiaceu,
canabis, planta de coca. Ca si culturile, fabricarea stupefiantelor se face in mod clandestin, in
laboratoarele special amenajate in subsoluri, bucatarii nefolosite sau depozite de unelte, dar si in
cladiri special construite in locuri izolate. Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind
cumparat din magazine fara a trezi suspiciuni. Existenta unui laborator clandestin este tradata de
mirosul de acetona, amoniac sau alte substante chimice, care sunt indispensabile in procesul de
fabricare a morfinei sau a heroinei.

Transportul drogurilor se face pe rute aeriene, rutiere si maritime. Mijloacele de transport

sunt diferite, incepand cu omul si terminand cu avionul si elicopterul; traficantii folosesc tot mai multe
autovehicule cu numere false de inmatriculare sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru
transportarea marfurilor de contrabanda si implicit a drogurilor. Transporturile de droguri se
efectueaza cu autovehicule de tip TIR, cu trenuri, aeronave sau nave. In cazul transporturilor de
droguri efectuate cu autovehicule TIR, traficantii profita de faptul ca acestea, fiind incarcate de cele
mai multe ori cu produse alimentare perisabile, nu pot fi oprite si controlate timp indelungat.

Distributia drogurilor. Ambalarea si prezentarea spre desfacere a stupefiantelor este o

chestiune importanta pentru traficanti. Pe marfa ambalata se aplica o marca de recunoastere. Aceasta
marca poate consta intr-un desen reprezentand un paun, fluturi, carti de joc. Pe unele pachete se
poate citi: „de cea mai buna calitate” sau „opiul are un gust excelent”.

Sectiunea a III-a : Elemente metodologice aplicate în investigarea traficului de stupefiante SS1.

Modalități de depistare a traficanților

1. Metode tactice
Pentru depistarea traficului de stupefiante se efectuează supravegheri şi verifică ri, verifică ri de
registre, corespondențe și evidențe financiar contabile, inclusiv cele pe suport informatic, care ar
putea avea legă tură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul
național. De asemenea, se efectuează supravegherea și verificarea operativă a clă dirilor, depozitelor,
terenurilor, unde ar putea să se gă sească stupefiante sau precursori (substanţe utilizate frecvent în
fabricarea drogurilor). O metodă specifică folosită de poliție pentru depistarea traficanților o
constituie “livrarea controlată ” câ nd drogurile sunt lă sate intenționat să treacă prin filtrele organelor
de control, pentru ca prin urmă rirea persoanelor care le transportă , să se ajungă în final la marii
traficanți sau alte persoane implicate

Metode tehnico-științifice de depistare

Pentru depistarea stupefiantelor sunt folosite dispozitive cu raze X, mai ales pentru controlul
bagajelor și a locurilor greu accesibile, ca și aparatură de examinare neutronică .
Pentru interceptarea transporturilor clandestine, autorită țile folosesc tehnică ultrasofisticată ,
cum ar fi nave rapide, aparaturaă de control (radare), avioane AWACS (radar cu rază foarte mare de
scanare) și sateliți.

Identificarea toxicomanilor.
Pentru identificarea toxicomanilor în mod operativ, pâ nă la efectuarea unei investigații medico-legale,
trebuie știute urmă toarele:

a) câ nd se apropie momentul injectă rii sau ingeră rii, deci nevoia de drog, la toxicomani apar
simptome ca lă crimă ri, curgeri nazale, dureri, mâ ncă rimi, că scă turi, stă ri de teamă , transpirații,
frisoane, dilatarea pupilelor, irascibilitate, agitație, nervozitate;
b) toxicomanii aflați sub influența stupefiantelor sunt somnolenți, apatici, puțin comunicativi, privesc
în gol și se izolează pentru a “gusta plă cerea” stupefiantului.

c) diversele obiecte aflate în preajma drogatului, asupra sau mirosurile specifice îi pot tră da pe ce cei
care au consumat stupefiante

d) urmele lă sate de instrumentele de administrare (înțepă turi, cruste, cicatrici, etc) pe membrele
superioare sau inferioare

SS2. Metodologia investigării propriu-zise a traficului de stupefiante

Modalități de documentare pentru începerea urmăririi penale

Activitatea de documentare presupune obținerea unor informații, date referitoare la fapta

să vâ rșitaă și autorul ei pentru ca, pe baza acestora, organele competente să decidă dacă este sau nu
cazul să dispună începerea urmă ririi penale.

Particularități ale cercetării la fața locului. Pentru descoperirea și ridicarea mijloacelor

materiale de probă , un rol important îl are cercetarea la locul să vâ rșirii infracțiunii.

În cercetarea la fața locului se vor folosi:

 truse cu reactivi pentru testarea stupefiantelor;

 sonda de control (periscop) pentru verificarea locurilor greu accesibile din autovehicule;
 aparatura necesară radiografierii unor obiecte în care sunt ascunse stupefiante.

În faza statică a cerceării la fața locului se va insista asupra urmă toarelor aspecte: luarea
mă surilor de prevenire a intoxicațiilor cu stupefiante și de salvare a eventualelor victime;
fotografierea sau filmarea stupefiantelor, a locurilor unde au fost ascunse; descoperirea obiectelor
corp delict și a urmelor vizibile; efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate, etc

În faza dinamică a cercetă rii la fața locului, se vor întreprinde urmă toarele: examinarea
amă nunțită de că tre medic a persoanelor suspecte că sunt sub influenţa stupefiantelor, în vederea
recoltă rii probelor de sâ nge și urină și a luă rii mă surilor medicale ce se impun; precum și examinarea
îmbră că mintei, a bagajelor; etc. Vor fi efectuate fotografii sau filmă ri de detaliu, îndeosebi asupra
urmelor de injecții, a pachetelor de țigă ri, a mucurilor de țigară , etc. O atenție deosebită se va acorda
modului de ambalare și ridicare a corpurilor delicte.

Realizarea flagrantului în cazul infracțiunilor la regimul produselor și substanțelor

stupefiante
Pregătirea constatării infracțiunii flagrante. Printre activită țile preliminare constată rii
infracțunii flagrante se înscriu:
a) Stabilirea oportunităţii şi necesității constatării infracțiunii flagrante: spre exemplu organele de
urmă rire penală pot proceda la o supraveghere a traficului de droguri care are ca scop depistarea și
destră marea rețelelor de traficanți;
b) Obţinerea de date referitoare la făptuitor şi activitatea sa infracţională:cetă țenia, domiciliul,
reședința, persoanele din anturaj, antecedente penale, mijloace și moduri de operare folosite;
c) Pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice: echipa trebuie să fie dotată cu trusa pentru testarea
stupefiantelor, cu aparate video, foto, etc;
d) Stabilirea momentului și a modului de acțiune
e) Stabilirea martorilor asistenți

Realizarea efectivă a prinderii în flagrant presupune:

a) Identificarea martorilor oculari

b) Stabilirea activită ții ilicite desfă șurate în momentul constată rii: ele pot consta în producerea,
deținerea, sau orice operație orivind cirulația produselor ori produselor stupefiante sau toxice,
cultivarea în scop de prelucrare a plantelor, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice,
dacă toate acestea se desfă șoară fă ră drept;
c) Declinarea caliă ții organului judiciar și luarea mă surilor pentru întreruperea activiră ții ilicite.
d) Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate: înainte de a fi transportată la spital, în raport cu
starea ei, persoana în cauză trebuie să fie identificată , fă câ ndu-se mențiune despre aceasta și despre
mă surile luate în procesul-verbal;
e) Identificarea fă ptuitorului
f) Efectuarea percheziției corporale care se extinde și asupra bagajelor și autoturismului în care se
gă sește persoana respectivă ;
g) Luarea mă surilor cu privire la fă ptuitor și la obiectele, valorile și înscrisurile descoperite;

Efectuarea urmăririi penale propriu-zise

În anchetarea traficului de stupefiante, printre primele acte de urmă rire penală efectuate se
află percheziția, alta decâ t cea realizată în cazul flagrantului.În asemenea situații, percheziția trebuie
efectuată cu operativitate, realizâ ndu-se elementul surprizpă , fă raă însă a se neglija problemele de
detaliu. Momentul efectuă rii perchezițiilor trebuie ales cu multă grijă , acestea efectuâ ndu-se, de
regulă , atunci câ nd cercetă rile ajung în stadiul în care există convingerea că se vor putea obţine
maximum de probe.

În cazul perchezițiilor efectuate la domiciliile unor toxicomani aflați sub influența consumului
de stupefiante trebuie apelat la concursul medicilor pentru a acorda asistență de specialitate și, la
nevoie, a dispune internarea.

Examinarea înscrisurilor. Cu ocazia efectuă rii percheziţiei, pot fi ridicate și anumite

înscrisuri care au legă ură cu fapta cercetată . O problemă care trebuie clarificată în acest caz este
determinarea exactă a criteriilor după care se stabileşte “legă tura cu fapta”, astfel încâ t să nu fie
întâ ziate cercetă rile. Exemple de înscrisuri: note de plată , agende de telefon, schițe, hă rți cu diferite
însemne, corespondență , etc;

Dispunerea de constatări tehnico-științifice și expertize. Constată ile sau expertizele sunt

absolut necesare în cauzele penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele
modalită ți stiințifice de dovedire a existenţei stupefiantului. Întrebă rile la care trebuie să ră spundă
specialistul sau expertul trebuie formulate clar și precis. Substanța este sau conține stupefiante? În caz
afirmativ, despre ce anume este vorba? Se recomandă să se menționeze denumirea stupefiantului
bă nuit pentru a limita sfera de că utare de că tre specialiști. De asemenea, este necesar să fie trimise
pentru asemenea analize și unele obiecte suspecte ca: seringi, fiole, pahare, pipe, etc;

Metode de identificare a drogurilor. De cele mai multe ori se efectuează o serie de teste de
culoare care produc o coloratură caracteristică pentru multe droguri ilicite comune. Testele de rutină
 folosite de specialiști în identificarea drogurilor sunt: testele de culoare, testele microcristaline,
cromatografia, spectrofotometria și spectrometria de masă .

Ascultarea persoanelor implicate în traficul de droguri. Din perspectiva tacticii

criminalistice ascultarea se va face în funcție de situația concretă a fiecă rei persoane implicate.

În audierea traficanților sau consumatorilor de stupefiante trebuie să se stabilească legă turile

dintre sursele de aprovizionare și destinația stupefiantelor, urmă rindu-se evaluarea volumului
traficului ilicit de pe raza unei regiuni sau zone geografice. Mișcarea stupefiantelor presupune
deplasarea lor de la locul de origine sau de producere, spre consumator. Deoarece consumatorii sunt
ră spâ ndiți în toată lumea, rezultă că aria de mișcare a stupefiantelor este foarte mare. Orice persoană
implicată în traficul de stupefiante trebuie ascultată pornindu-se de la împrejurarea concretă în care a
afost prinsă pentru a se stabili din ce loc și de la cine și-a procurat stupefiantele, metodele și
mijloacele folosite pentru procurarea lor, unde, cui și cand urma să le predea, prețul plă tit și suma ce
urma încaseze pentru stupefiante.

CAPITOLUL VI: ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND INVESTIGAREA CRIMINALISTICA A

INFRACTIUNILOR DIN DOMENIUL CRIMINALITATII ORGANIZATE
Sectiunea I - Precizari de ordin terminologic
Criterii definitorii pentru criminalitatea organizata:
scopul: obtinerea de castiguri substaniale
legaturi: bine structurate si delimitate ierarhic in cadrul grupului
specific: folosirea atributiilor si relatiilor de sericiu ale participantilor
nivel: ocuparea de catre participanti a unor functii superioare in economie si societate
Conceptele de criminalitate, crima organizata si mafie - primele doua frecvent folosite in aceeasi conceptie se
diferentiaza prin:
 gradul de pericol social al activitatilor infractionale
 nivelul de organizare si structurare
 metode si mijloace folosite pentru atingerea scopului propus
 scopul urmarit
1.1 Criminalitatea de tip mafiot
Mafie = grupare infractionala ce desfasoara activitati deosebit de periculoase prin metode agresive de catre
asociatii de indivizi cu o structura organizatorica ierarhizata si un lider autoritar, avand la baza un cod de conduita
obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor si o lege a tacerii, in scopul institurii controlului asupra unui secto
de economie sau chiar a unui nivel de decizie al societatii.
Caracteristicile infractionalitatii de tip mafiot: grad de periculozitate deosebita, metode agresive, scopul fina
este obtinerea castigurilor ilicite uriase
Organizatiile de tip mafiot au o structura si un mod de actiune specifice : lider autoritar absolut ce are drept de
viata si de moarte asupra celorlalti membrii, admiterea noilor membrii se face printr un ritual specific prin care le
sunt verificate "aptitudinile", structura bine definita ierarhic.
 Operatiunile organizatiilor criminale se exercita pe trei niveluri : stabilirea in mediu (comit diverse infractiun
pt a se impune intr-un mediu social), consolidarea in mediu (infractiunile mentionate in prima etapa ating nivelur
scoiale superioare), integrarea in societate (pe baza banilor proveniti din aceste infractiuni investesc in societatea
preluand controlul asupra unor sectoare economice, sociale si politice).

1.2. Criminalitatea organizata. Segment infractionale la care se raporteaza activitatiile ilegale de

natura sa afecteze grav anumite sectoare ale vietii economice, sociale si politice, desfasurate prin diverse
metode si mijloace, in mod constant, planificat si conspirat, de catre asociatii de indivizi, cu ierarhie interna
bine determinata, cu structuri specializate si mecanisme de autoaparare, in scopul obtinerii de profituri
ilicite la cote deosebit de ridicate.
Caracteristici principale:
a. Gradul de pericol social al activitatilor ilegale
b. Desfasurarea constanta, organizata, planificata si bine conspirata

Definitia este simplificata in are 367 C. pen.

SS2. Aspecte privind actualul cadru normativ care reglementeaza activitatiile din domeniul
combaterii criminalitatii organizate
Activitatiile comise de grupuri organizate, urmarite si sanctionate de legea penala sunt: omoruri
comise la comanda, santaj, jafuri, rapiri, sechestrare de persoane, trafic de persoane si organe, trafic de
stupefiante, contrafacerea si falsificarea de moneda, trafic de autovehicule furate, acte de coruptie, spalare
de bani etc.
In vederea combaterii diferitelor forme ale infractionalitatii organizate, statul roman a adoptat
urmatoarele acte normative: Conventia ONU de la Palermo, doua protocoloale privind traficul de imigranti
si prevenirea si pedepsirea traficului de persoane, in special de femei si copii, Legea 6782001 privind
prevenirea si combaterea traficului de persoane, OUG 112/2001 etc. (e o intreaga insiruire aici)

Sectiunea a II a. Scurta privire asupra structurilor si modalitatilor curente de savarsire a

infractiunilor in domeniul crimminalitatii organizate
Tipuri si structuri de organizatii criminale:
a. In conceptia interpol:
1. Familiile mafiei – au structuri ierarhice, norme interne de disciplina, un cod de conduita si
desfasoara o diversifitate de activitati ilicite
2. Organizatiile profesionale – membrii acestora se specializeaza in una sau doua tipuri de
activitati infractionale
3. Organizatii criminale etnice – sunt rezultatule expansiunilor geografice si al diferentelor
dintre popoare (ex. : Triadele sunt organizatii criminale chineze, iar Yakuza japoneze)
b. In conceptia nord-americana:
1. Raketi – grupuri de indivizi care organizeaza diverse tipuri de activitati infractionale pentru
profituri combinate
2. Bande – grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenta sociala, care se asociaza
pentru a comite acte criminale spectaculare
3. Teroristii – grupuri de indivizi care se asociala pentru a comite acte criminale spectaculare
SS2.Modalitati de savarsire a infractiunilor din domeniul criminalitatii organizate:
a. Traficul de droguri – Romania prezinta interes mare pentru retelele de traficare pentru ca se
afla pe asa numita “ruta balcanica” dinspre Turcia spre pietele occidentale
b. Spalarea de bani – pentru aceasta activitate sunt folosite firme fictive sau firme private paravan
c. Falsul de moneda
d. Traficul international de autoturisme furata – traficantii prin legaturi infractionale cu bvamesii,
introduc in tara autoturisme furate pentru care obtin chitante vamale ce atesta plata taxelor
legale
e. Traficul cu arme – este de multe ori apanajul crimei organizate. Se realizeaza prin retele
internationale, care au deseori acceptul unor state interesate in alimentarea focarelor de
razboi, din diferite zone ale lumii
f. Coruptia – reprezinta punctul de pornire al tuturor activitatiilor infractionale desfasurate de
organizatiile criminale. Ea este un fenomen extrem de nociv, cvasigeneralizat in toate
structurile sociale.
g. Terorismul – folosirea in afara legii a fortei ori violentei pentru intimidarea ori constrangerea
unui guvern, a populatiei civile ori a unui segment din aceasta in indeplinirea unor obiecive
politice ori sociale. Activitatiile infractionale include: bombardamente, incendii,
asasinate,rapiri,luare de ostatici, deturnare de avioane, spargeri de banci, furturi din arsenalul
militar sau politienesc

Sectiunea a III-a : Cadrul metodologic general al investigatiei penale in domeniul criminalitatii

organizate
SS1. Etapele si modalitatile de actiune
a. Faza obtinerii de informatii – se desfasoara activitati de cunoastere si informare cu privire
la retelele criminale, in acest sens fiind consultate baze de date obtinute de structurile
specializate
b. Faza investigatiilor – activitatiile investigative constau, in esenta in verificarea informatiilor
detinute si completarea lor prin activitati operative specifice politiei judiciare sau
serviciilor speciale. Se asigura mijloacele de proba, se identifica martorii, victimele,
furnizorii, intermediarii etc. Se verifica acte si inscrisuri, surse de venit, se supravegheaza
persoane suspecte, se fac filtre si razii.
c. Faza urmarii penale – in faza investigatiilor sunt desfasurate acte premergatoare, in timp ce
in aceasta faza sunt desfsurate activitati consacrate de legea procesual penala cum ar fi:
audierea de martori, ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitii , inregistrare de
convorbiri, cfl etc.
1. Organizarea flagrantului – este flagranta infractiunea descoperita in momentul comiterii ei sau
imediat dupa savarsire
a. Pregatirea actiunilor de realizare a flagrantului – se stabilieste locul, zona si mediul
unde se va desfasura actiunea, recunoasterea zonei si fixarea activitatilor, se efectueaza
investigatii complexe in vederea identificarii persoanelor implicate, a legaturilor lor
infractionale, a modalitatilor de operare si a mijloacelor folosite in final coroborandu se
toate datele si stabilindu-se modalitatiloe concrete de actiune
b. Patrunderea in zona de actiune – se urmaresc trei cerinte : asigurarea securitatii
personalului prezent la actiune si a cetatenilor din zona vizata; luarea masurilor de
 protectie a persoanelor ce lucreaza sub acoperire, infiltrate si a informatorilor ;
protejoarea si asigurarea tuturor materialelor folosite pentru identificarea infractorilor
c. Realizarea flagrantului propriu-zis – exista trei posibilitati de interventie a echipei
(inainte/in timpul/ dupa consumarea actului infractional)

Sectiunea a IV-a Particularitati in investigarea criminalistica a unor infractiuni circumscrise

crimei organizate, cu incidenta in domeniul financiar – bancar:
1. Analizele financiare

Toate activitatiile organizatiilor criminale au ca scop final manipularea profiturilor lor ilegale, intr-o
maniera care sa le faca sa para ca provin dintr-o sursa legitima. Tehnica cel mai des folosita pentru
investigarea infractiunilor de crima organizata din acest domeniu este analiza financiara care se
realizeaza prin trei metode ( metoda depozitului bancar, retelei valorice, cheltuielilor) care au ca scop
compararea veniturilor raportate la cele impozitate
2. Supravegherea electronica

Se supravegheaza conturile bancare, convobiri telefonice etc.

SS2. Stadiul actual al combaterii criminaltitatii organizate in Romania
1. Colaborarea internationala – politia romana a stablit un cadru de colaborare cu politiile altor
state in scopul prevenirii si combaterii criminalitatii organizate. In acest sens s-au incheiat si se
afla in stadiul de negociere numeroase acorduri si protocoale de cooperare.
2. In domeniul migratiei si traficului de persoane – Oficiul National pentru Refugiati (ONR)
deruleaza impreuna cu Organizatia internationala pentru Migratie, Programul de reintegrare
socio – profesionala a victimelor traficului, cu o durata de trei ani. A fost adoptat in 2001 Planul
National pentru prevenirea, combaterea si sanctionarea traficului de persoane. In baza unui
acord intre Guvernul Romaniei si ONR a fost pus la dispozitie spatiul necesar adapostirii si
consiliarii femeilor traficate, primul centru de acest gen din Romania.
3. In cadrul Ministerului Public – au fost infiintate structuri institutionale abilitate sa previna si
sa combata criminalitatea organizata si sa colaboreze atat pe plan intern cat si pe plan
international. La nivelul ICCJ a functionat pana in 2002 sectia de combatere a coruptiei si
criminalitatii organizate, dupa acest an fiind infiintat Parchetul National Anticoruptie.

CAPITOLUL VII- UNELE ELEMENTE METODOLOGICE DE INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR DE

CORUPTIE
Sectiunea a II-a : Criterii generale de investigare criminalistica a coruptiei
SS2: Problemele pe care trebuie sa le clarifice investigatia penala
1. Sesizarea organului judiciar, a Parchetului National Anticoruptie in legatura cu
savarsirea infractiunilor de coruptie de catre persoanele care au aceasta obligatie legala si
anume; persoanele cu atributii de control, persoanele care realizeaza, controleaza sau acorda
asistenta de specialitate, serviviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea
informatiilor
2. Principalele probleme care fac obiectul probatiunii
 - Calitatea faptuitorului care poate fi o persoana care exercita o functie publica, care participa
la luarea deciziilor sau care le poate influenta etc.
- Activitatea ilicita desfasurata de faptuitor si participanti, modul de operare, legaturi cu
diverse institutii
- Scopul activitatii infractionale , organele de urmarire penala trebuind sa clarifice daca
faptuitorul a actionat cu intentie, intr-un anumit scop
3. Masuri speciale de investigare a infractiunilor de coruptie
Procurorii DNA pot dispune pe o durata de cel mult 30 de zile urmatoarele
- Punerea sub supraveghere a conturilor bancare
- Punrerea sub supraveghere operativa a suspectilor sau inculpatilor
- Accesarea sistemelor informatice folosite de acestia

se poate recurge si la investigatori sub acoperire

Constatarea infractiunii flagrante
a. Organizarea flagrantului presupune efectuarea atenta a unor activitati de pregatire raportate
la faptele in sine dar si la modul de sesizare. Sesizarea se face prin denunt sau din oficiu,
frecvent aceste metode provenind de la persoanele din mediul familial ( rude apropiate
sot/sotie nemultumiti, invidiosi sau razbunatori pentru ca nu profita de castig),din mediul
profesional (colegi de serviciu, sefi/subordonati nemultumiti/invidiosi) sau din mediul celor
antrenati in actul de coruptie (cel obligat sa ia/dea mita)
b. Elemente de referinta in pregatirea flagrantului – primul element fiind modul cum s-a facut
sesizarea
- In cazul sesizarii din oficiu – se vor verifica datele existente despre persoana si faptuitori,
va fi investigata persoana mituitorului sau a celui care ofera folosul necuvenit. Se verifica
daca are sau nu antecedente penale, ce profesie are si unde este angajat, daca sunt explicatii
plauzibile in cazul denuntului sau autodenuntului
- In cazul sesizarii prin denunt – cea mai buna metoda de pregatire a flagrantului este prin
audierea denuntatorului care ofera date cu privire la identitatea functionarului , calitatea
oficiala a acestuia, atributiile de serviciu, locul in care s-a consumat sau urmeaza sa se
consume fapta ilicita, determinarea modului de operare, a circumstantelor in care se va
comite infractiunea.
c. Alcatuirea echipei de prindere in flagrant va fi alcatuita din politisti,specialisti in domeniul
inregistrarii si intereptarii comunicarilor si criminalisti si coordonata de procuror
d. Pregatirea de capcane crimnalistice si folosirea altor mijloace tehnice criminalistice
- Capcanele criminalistice sunt realizate cu ajutorul unor substantefluorescente, scriindu-se
cuvantul MITA pe bancnote sau pe alte valori ce urmeaza a fi inmanate in acest scop. In pv
vor fi inregistrate aceste serii ale bancnotelor.
- Mijloace tehnice de inregistrare si supraveghere utilizarea facand posibila documentarea
directa a faptelor de coruptie chiar in faza consumarii infractiunii de luare sau dare de mita.
La procesul verbal se va atasa caseta cu inregistrarea

Realizarea prpriu-zisa a actiunii de constatare a infractiunii flagrante

a. Supravegherea locului in care va fi surprinsa faptuitorul – fiecare membru al echipei va
supraveghea zonele sau spatiile, persoanele care i-au fost incredintate. Ei vor comunica in
permanenta cu conducatorul echipei, informandu-l asupra tot ceea ce se intampla
b. Realizarea efectiva a flagrantului – reguli tactice care trebuie urmate : intrarea cu rapiditate
in spatiul infractional; declinarea identitatii; efectuarea perchezitiei corporale a autorului;
 perchezitia intregului spatiu; instiintarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un
aparator.

Sectiunea a IV-a : Tactica efectuarii altor acte de urmarire penala

SS1. Particularitati in ascultarea suspectului/inculpatului
a. Pregatirea ascultarii suspectului/inculpatului se face prin elaborarea planului de ascultare dupa
studierea datelor de la dosar, urmata de citarea sau aducerea suspectului sau inculpatului, in
prealabil fiind pregatite mijloacele de inregistrare a audierii.
b. Problematica ascultarii in functie de natura faptelor de coruptie
- In cazul luarii de mita – presupune clarificarea componentelor laturii obiective si subiective
a acesteia si vizeaza persoana care a avut initiativa sa promita/ofere/dea foloase
necuvenite, actul de serviciu promis, identitatea functionarului, imprejurarile in care au fost
facute aceste promisiuni, reactia la promisiuni, persoanele care au cunoscut intentia
mituitorului.
- In cazul infractiunii de luare de mita – se vor clarifica aspecte similare
- In cazul traficului de influenta – de asemenea plus scopul interventiei traficantului si cine
este functionarul pe langa care a promis sa se intervina.

SS2. Audierea persoanei vatamate sau denuntatorului

a. Pregatirea audierii – se va supune acelorasi reguli tactice ca cele pe care le utilizam si la
audierea suspectilor si inclupatilor. Se urmareste aflarea imprejurarilor in care a avut lor
infractiunea, ce interese au existat, in ce a constat mita, in ce a constat activitatea
suspectului/inculpatului si alte detalii

SS3. Efectuarea de confruntari

Rolul acestora este de a clarifica contradictiile existente intre declaratiile a doua persoane in
aceeasi cauza, obtinerea de noi informatii in acea cauza, confirmarea unor fapte si situatii deja
cunoscute.
Pregatirea si efectuarea confruntarii: Se va evalua obligatoriu oportunitatea efectuarii luandu-se in
calcul, dincolo de aspecte tactice generale, de impactul psihosocial, posibilitatea exercitarii unor
presiuni asupra partilor, martorilor, dar si alternativa unei incercari de compromitere sau razbunare.
SS.4 Efectuarea de perchezitii si de ridicari de inscrisuri si de obiecte
Rolul este cel de a identifica unele valori sau bunuri primite sau traficate in faptele la care ne
referim.
Pregatirea perchezitiei: se determina scopul acesteia, obiectele urmarite apoi se efectueaza
perchezitia propriu-zisa dupa regulile tactice.