Sunteți pe pagina 1din 237

Conferenţiar univ. Conferenţiar univ.

dr. AUGUSTIN LAZĂR dr. SORIN ALĂMOREANU

EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
A DOCUMENTELOR
- ASPECTE TACTICE ŞI TEHNICE -

CURS UNIVERSITAR PENTRU MASTERAT


SPECIALIZAREA ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ

2
EDITURA LUMINA LEX ESTE RECUNOSCUTĂ ŞI
ACREDITATĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR – CNCSIS

Tehnoredactare computerizată: AUREL CONDRUZ, MIRCEA ŞUTEU,


IULIANA LUCREŢIA LAZĂR,
ANCA AUGUSTA LAZĂR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


LAZĂR, AUGUSTIN
Expertiza criminalistică a documentelor : aspecte tactice
şi tehnice : curs universitar pentru masterat, specializarea
ştiinţe penale şi criminalistică / conf. univ. dr. Augustin Lazăr,
conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu. - Bucureşti : Lumina Lex, 2008
ISBN 978-973-758-158-7

I. Alămoreanu, Sorin

340.66
159.925.6

3
ARGUMENT

Volumul “Expertiza Criminalistică a Documentelor – aspecte


tactice şi tehnice” reprezintă rezultatul provocărilor profesionale generate de
nivelul de tehnicizare a criminalităţii, accederea în domenii noi cum sunt
informatizarea, comerţul virtual, cardurile de credit, traficul ilegal cu opera
de artă şi antichităţi etc. Lucrarea constituie un prim răspuns de ordin tactic
şi tehnic, formulat la adresa noilor moduri de operare, din punctul de vedere
al autorilor practicieni şi cadre didactice în învăţământul universitar.
Pornind de la lucrările de referinţă în domeniu, precum şi de la
practica recentă a organelor judiciare şi a expertizei criminalistice, autorii au
urmărit să realizeze o imagine actualizată privind normele juridice, regulile
tactice şi mijloacele tehnice aflate la dispoziţia practicienilor dreptului
pentru examinarea documentelor suspecte şi a pieselor în litigiu asimilate
acestora (fotografii, înregistrări audio sau video, picturi etc.), remarcând
totodată deficienţele mai frecvente constatate în practica profesională din
acest domeniu.
Unul dintre impulsurile care au condus la realizarea acestei lucrări
este şi constatarea autorilor că deşi problematica domeniului devine tot mai
complexă, înţelegerea abordării corecte rămâne dificilă. Actualul sistem de
expertiză se adaptează din mers cerinţelor criminalisticii moderne, piaţa
experţilor se îndreaptă spre accesul neîngrădit al experţilor străini, iar autorii
apreciază că acest fenomen nu trebuie să îi găsească nepregătiţi teoretic şi
conceptual pe practicienii de toate vârstele. Fără a avea pretenţia epuizării
tematice, ori a unui grad de complexitate extrem, lucrarea reprezintă, în
acelaşi timp, un suport de studii pentru cursurile universitare de masterat cu
rol introductiv, dar şi un ghid util pentru noile generaţii de practicieni, cu
referire la un domeniu esenţial pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei în
cauzele penale: expertiza criminalistică a documentelor.

Autorii

4
ABSTRACT

Forgery has been a great challenge for the experts as well as for the
judicial organs. Moderne society has registered an astonishing evolution of
forgery, with a particulary evolved modus operandi based on sophisticated
and up-to-date techniques.
Graphology and Graphoscopy are the two types of handwriting
examination which have an “ejusdem farinae” historical development. As a
unity of concepts and intuitive methods they have developed in time through
experiments and research on handwriting. In the beginning, Graphology
included what later will evolve into the currently called Graphoscopy.
In a concentrated sentence one could say that graphology tells us of
“how” a person’s temper and abilities are reflected in his or her handwriting,
while gaphoscopy answers the problem of “who” is the writer.
In the Romanian literature graphology is defined as the science
focused on the study of a person’s handwriting in order to reveal his
character, temper and personality with all its features and defects.
Graphoscopy is a division of Forensic Science that through the
methods of physiology, psychology, as well as anatomy, calligraphy and
graphology contributes to creating a system of clues in order to allow the
identification of the writ’s author, punctuation signs, numbers, signatures
etc.
The objects of study of the graphical examination are considered to
be:
- The certification of the fact that a given writing or signature was in
deed produced by the alleged author;
- The identification of the writer of a certain writ or signature that
has previously proven to have not been created by the presumed author;
- The identification of writers of anonymous letters, add-ons etc.
The origins of handwriting examination can be traced back into
antiquity starting with “Lex Cornelia de Falsis”. It includes the first rules of
forgery investigation.
Michon is also considered a forefather, since he founded the first
“fixed signs” structure as a ground for identifying the author of a writing.

5
In Romania, one must mention the work of Henri Stahl “Graphic
expertise, anonymous and forgery” (1929) and Aurel Boia “The
handwriting of blind people”(1932). They were at the same time
handwriting and graphology experts. Aurel Boia created a complex set of
values for handwriting evaluation.
At the end of the XXth century Dr. Andrei Athanasiu published a
“Treaty of Graphology” (1996), while other books on the topics of
handwriting examination and graphology have been published by experts
such as Adrian Frăţilă, Lucian Ionescu, R. Constantin.
The document was defined as any handwritten, printed, typed,
listed, drawn or obtained in other ways (xerox or other copying systems)
act, which states a certain situation, profession, right, identity or value
(credit cards, turist visas etc).
Even though the criminal law does not discern through the various
types of forgery, referring to them generally as fakes from the point of view
of the final outcome - it has been apreciated that a document can be
produced through:
- alteration (faked) - by partially modifying its orginal contents
- counterfeit - by producing a completeley new fake document.
Identification expertize is often used in crime investigation, its most
common types beeing handwriting and document examination.
Handwriting and Questioned Document Examination (in short:
HEX and QDE) allows the identification of a person through the
examination of his/her written vocabulary, spritual contents and graphic
expression. Also signatures and latent writing marks are used, as well as the
examination of the typewriten letters and numbers.
Experts often are required to make identifications based on the
content of the typewritten text, its typing technique data (spacing, page
topography, positioning the headings etc.). They also appreciate the
probable age of the document according to the relative ageing of the paper,
inks etc.
Sometimes experts are asked to reveal on faked documents the
physical fraudulent maneouvers (corosion, chemical bleaching, erasure etc.)
as well as text covering, handwriting imitation, copying, traces intersection
etc.
Examinations are generally done using different optical techniques
(microscopy, UV, IR) as well as electron scanning etc.
Experts will prefer non-distructive tecniques, avoiding any physical
damage to the material or aspect of the QD.

6
Computer aided Forgery of documents is today quite frequently met
in business related crimes. The availability of the computer and its
peripherals have turned fogery into a more complex task. By means of
altering the digital image of a text, signature etc (using move, rotate, skew)
and various software it has become easier to scan and print seals or some
other certification signs. Nevertheless, it is still up to the expert to reveal the
illegal handling and decide on the forgery. They will use the professional
knowledge about typewriter ribbon and letter wear, laser printer inks and
toner powders. By means of chemistry analysis it is possible to discern
among different brands of writing, printing, marking substances, or papers.
In a criminal investigation case, forensic examination has been used
to reveal that the perpetrator has fraudulently produced registration,
financial, tax and technical documents for stolen vehicles. He used scanning
techniques to counterfeit orginal seals of the local authorities, as well as
signatures and official documents.
Positive identification conclusions are most valuable to investigators
and other judicial organs.
Probability conclusions are, according to Romanian procedures,
subject to controversies, but still admissible. They are considered as
scientific opinions and hypothesys that can be used to redirect investigations
and avoid over- or under-evaluation of certain evidence.
Impossibility conclusions must be considered with distinctive
attention in consonance with the bulk of available evidence of the case.
When other material evidence is missing, impossibility conclusions
lead the judicial organ to the use of the presumption of innocence (In dubio
pro reo). The internal beliefs of the judicial organ must be created upon the
evaluation of the whole set of evidence available, since the impossibility
conclusions do not equal a negative identification (exclusion) of the
perpetrator.

7
CAPITOLUL I
DOMENIUL EXAMINĂRII DOCUMENTELOR

Secţiunea 1
Grafologia şi grafoscopia

Falsificarea actelor a fost şi rămâne în actualitate, ca o mare provocare


ridicată în faţa experţilor şi a organelor judiciare. Problematica falsificării a
înregistrat o amploare considerabilă în condiţiile societăţii moderne, care
implică adeseori utilizarea unui modus operandi evoluat, întemeiat pe tehnici
extrem de sofisticate. Documentul sau actul este definit, în acest context, ca
fiind orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în alte
moduri (xerox, laser etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate,
profesie sau o valoare (cărţile de credit, cartelele telefonice, documente
bancare, vize turistice etc.). Evoluţia tehnologiilor de realizare şi protejare a
documentelor este impusă, alături de progresul tehnic, de utilizarea de către
falsificatori a celor mai noi tehnici şi metode, prin care se realizează
documente false a căror aparenţă se apropie tot mai mult de cele autentice.
În practica de expertiză criminalistică, în corespondenţa şi
încheierile instanţelor de judecată, întâlnim foarte des termenul “expertiză
grafologică”, utilizat cu sensul de “expertiză grafoscopică”. Deşi codurile de
procedură, nu fac precizări explicite asupra tipului de expertiză, este evident
că “procedura verificării de scripte” nu are ca obiectiv examinarea
personalităţii autorului scrierii ori semnăturilor contestate, ci identificarea
acestuia. Literatura de specialitate a relevat faptul că cele două discipline
vizează domenii de cercetare diferite.1
Este de remarcat, de asemenea, că cele două modalităţi de examinare
a scrisului au fost la origine „ejusdem farinae”, dezvoltându-se istoric ca o
unitate de concepte şi metode intuitive şi experimentale destinate

1
N. Dan. I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de Criminalistică, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică
Bucuresti, 1986, p. 96.

8
examinărrii scrisului.2 La începuturi, Grafologia includea şi ceea ce mai
târziu se va constitui separat ca ramură a Criminalisticii, Grafoscopia.
Într-o formulare sintetică putem concluziona că dacă Grafologia ne
spune cum este autorul scrierii sub aspectele personalităţii, tem-
peramentului, abilităţilor, Grafoscopia răspunde întrebării „cine este exe-
cutantul scrierii?”.
1.1. Literatura română de specialitate defineşte Grafologia ca fiind
ştiinţa care are ca obiect studiul scrisului unei persoane pentru a determina
caracterul, temperamentul, în general personalitatea, cu calităţile şi defectele
acelei persoane.3
Conform definiţiei, formulate de părintele grafologiei italiene
moderne, Girolamo Moretti, la care subscriem pentru conciziunea sa,
Grafologia este ştiinţa experimentală care prin simplul gest grafic al unui
scris, relevă tendinţele naturii.4
Şcoala italiană, defineşte Grafologia ca fiind o ştiinţă cu caracter
experimental care plecând de la examinarea expresiei grafice naturale a
scriptorului relevă personalitatea sa psihico-fizică, cu componentele sale
intelectuale, cu tendinţele temperamenale, aptitudinile profesionale,
predispoziţiile şi constituţia somatică etc.5 Aceasta este concordantă cu
spiritul definiţiei lui Moretti, care apreciază gestul grafic ca pe ceva
automat, spontan, căruia obişnuinţa îi conferă o atitudine personală,
eliberată de controlul conştient, încât gestul grafic este materializarea
personalităţii scriptorului6.
Etimologic, termenul îşi are originea în cuvintele greceşti grafein-
scriere şi logos-studiu, fiind utilizat pentru prima dată de abatele Jean
Hippolyte Michon în lucrarea sa „Systeme de la graphologie, l’art de
connaitre les hommes d’apres leur ecriture”.
Metoda de studiu a Grafologiei are ca punct de plecare teoria ex-
presivităţii potrivit căreia orice mişcare exprimă caracterul personal al exe-
cutantului, reflectat în modalităţile şi amplitudinea sentimentului relevat.
Aceasta este consecinţa naturală a corelării neuronice existente între dife-

2
M.R. Hecker, Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der Forensichen
Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p. 45.
3
A. Athanasiu, Tratat de grafologie.Cunoaşterea personalităţii prin scris,Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1996, p. 5.
4
G.M. Moretti,Trattato di Grafologia.Intelligenza-Sentimento, Ed. Messagero, Padova,
13-ima Edizione 1985, p. 3.
5
A. Torbidoni, Grafologia. Giuffre edittori Milano, 1986, p. 18
6
L. Torbidoni, L Zanin ,Graphologie, Ed. Frison-Roche Paris, 1993, p. 13.

9
ritele zone ale creierului –zona motorie, cortexul şi centrii emoţionali ai sub-
cortexului - care prin intermediul căii piramidale comune ajung la ramurile
anterioare ale măduvei spinării generând astfel gestica de tip personal,
inclusiv mimica, scrisul, dansul etc. Grafologia apare astfel ca o disciplină
complexă care tinde să descrie personalitatea autorului scrierii prin
evaluarea condiţiilor subiective ale scriptorului şi scrierii, care se întemeiază
pe teza că personalitatea unei persoane este recognoscibilă în gesturile sale
conştiente şi inconştiente. De altfel, doctrina italiană a relevat că „a ne
ocupa de ştiinţa Grafologiei înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine înainte de
a interveni asupra altora”7.
Chiar dacă cercetarea scrisului are rădăcini în perioada antică, prima
operă propriu-zisă dedicată examinării scrisului poate fi considerată lucrarea
medicului şi profesorului universitar Camillo Baldi intitulată „O metodă de
recunoaştere a naturii şi calităţii unui scriptor prin scrierea sa”, publicată
în 1622.
Pe temeiul numeroaselor cercetări ştiinţifice de la finele secolului
XIX, al III- lea Congres Internaţional al Psihologilor de la München (1896)
a recunoscut Grafologiei rangul de ştiinţă.8 Au fost întreprinse studii
valoroase de către cercetătorii din alte discipline cum ar fi fiziologii Binet şi
Richet, psihologii Wolgle, Keller, Eysenck etc., care au realizat cercetări
experimentale asupra posibilităţilor de diagnosticare prin examinarea scrie-
sului. Medici psihiatri reputaţi ca: De Angelis, Kaufman, Erlemeyer, Krea-
pelin etc. au studiat scrisul paraliticilor, epilepticilor, paranoicilor şi schizo-
frenicilor.9 Este de remarcat, de asemenea, contribuţia lui Francis Galton
care, încă în 1883, pe baza studiilor sale asupra gemenilor monozigotici, a
concluzionat că în scris - mai mult decât în orice alt domeniu - aceştia apar
cu trăsături de personalitate diferite.
Între principalele şcoli grafologice, s-a remarcat şcoala italiană
bazată pe sistemul grafologiei morettiene. Aceasta se întemeiază pe opera
călugărului franciscan Girolamo Moretti10 care în urma studiilor şi obser-
vaţiilor sale, a alcătuit un sistem de evaluare sintetică şi diferenţiată carac-
teristicilor scrisului.
Hocquart, reprezentant de marcă al şcolii franceze, a publicat, în
1812, lucrarea „L’art de juger de l’esprit et du caractere des hommes sur
7
E. Crotti, A. Magni, Grafologia Ed.Red Como, 1994, p. 9.
8
M. R. Hecker, op.cit., p. 61.
9
L.Torbidoni, L Zanin, op.cit, p. 29.
10
Lucrarea sa “Tratato di Grafologia”, apărută în 1914, este încă una de referinţă, subiect
a numeroase dizertaţii şi teze de doctorat.

10
leur ecriture”, cuprinzând norme de natură a permite formarea unei baze
experimentale în Grafologie. În 1830 s-a înfiinţat Societatea Grafologică
constituită mai ales din membri ai clerului: abatele Michon (1806-1881),
Baudinet episcop de Amines, abatele Flandrin şi alţii. Aşa cum însuşi
Michon remarca,11 meritul operei sale este acela de a fi dat Grafologiei un
caracter raţional, ştiinţific, stabilind principiile şi legile acestui domeniu
ştiinţific. Discipol al lui Michon, J. Crepieux-Jamin a efectuat o valorificare
sistematică a realizărilor intutive ale maestrului, atribuind calităţi psihice nu
doar semnelor izolate, dar şi ansamblului de gesturi grafice care alcătuiesc
scrisul unei persoane.
În şcoala germană se remarcă Ludwig Klages (1872-1956) care prin
cercetările sale orientate a surprins personalitatea umană exprimată prin
scris ca un semn al dinamismului emotiv. El aprecia că personalitatea lasă o
amprentă caracteristică în toate activităţile subiecţilor, criticând schemati-
zările semnelor propuse de Michon şi Crepieux-Jamin şi atrăgând atenţia
psihologilor către valenţele complexului grafic.
1.2. Grafoscopia apare ca o ramură a Criminalisticii care utilizând
metode şi cunoştiinţe complexe din domeniul fiziologiei, psihologiei, dar şi
al anatomiei, caligrafiei şi grafologiei, serveşte la crearea unui sistem de
indici de natură a permite identificarea autorului unei manifestări grafice:
scriere, semne de punctuaţie, cifre, semnături, alte elemente de aceeaşi
natură.
Literatura criminalistică română a precizat că obiectul nemijlocit al
expertizei grafice se concretizează în practică în următoarele situaţii:12
- verificarea faptului dacă un text sau o semnătura provin realmente
de la scriptorul nominalizat;
- identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură
despre care s-a probat cu certitudine ca nu au fost executate de titularul
prezumat;
- identificarea autorilor unor scrisori anonime, fictive, adăugiri etc.;
Originile examinării judiciare a scrisului au fost identificate în
antichitate, începând cu „Lex Cornelia de falsis”, care atestă primele reguli
de cercetare a falsurilor. Abatele Michon apare şi în acest domeniu ca un
antemergător, el fiind fondatorul unei structuri de „semne fixe” pe temeiul
cărora s-au constituit şi funcţionează şi în prezent premisele identificării

11
Apud L. Torbidoni L Zanin, op.cit, p. 22.
12
L. Ionescu , op.cit. , p. 17-18

11
autorilor scrierii13. În conformitate cu spiritul şi nivelul de cunoaştere al
epocii, acestea au însă un caracter limitat, privind scrierea ca pe ceva static.
În România sunt fundamentale lucrările lui H. Stahl, „Expertiza
grafică anonimul şi falsul” (1929) şi Aurel Boia, „Scrisul orbilor” (1932),
care prin cercetările lor au acţionat concomitent ca experţi grafici dar şi ca
grafologi. Lui Aurel Boia i se datorează realizarea, pe temeiul cercetărilor
de grafologie, a unui tablou de clasificare a scrisurilor, util expertizei gra-
fice. De asemenea, în ultimii ani ai secolului XX au fost reluate preocupările
de grafologie sub influenţa profesorului univ. dr. Andrei Athanasiu, autorul
unui „Tratat de grafologie” (1996). S-au publicat cărţi cu semnficative
referiri la Grafologie dar şi la expertiza grafică, de către experţi grafici de
prestigiu ca A. Frăţilă, iar alţi experţi grafici (R. Constantin şi L. Ionescu) s-
au dedicat cursurilor universitare de specialitate. În acest domeniu, rămâne
încă o lucrare de referinţă, chiar dacă a trecut o importantă perioadă de timp
de la publicarea sa (1973), monografia lui Lucian Ionescu intitulată
„Expertiza criminalistică a scrisului”.
Delimitarea netă între cele două domenii are mai degrabă un caracter
scolastic, cunoştiinţele despre mecanismele intime ale scrisului dezvoltându-
se concomitent în cele două domenii ale examinării scrisului. Ambele
discipline se ocupă cu studierea scrisului, prin modalităţi conexe, dar şi
distincte, având nu numai finalităţi diferite dar şi criterii de investigare
diferite. Concluzionând, putem aprecia ca între Grafologie şi Grafoscopie
există următoarele deosebiri:
- Grafologia este o ştiinţă care urmăreşte surprinderea caracterului
unei persoane prin examinarea scrisului acesteia, în timp ce Grafoscopia
studiază scrisul din perspectiva identificării şi/sau diferenţierii autorilor
scrisului după elemente dominate grafic – dimensiune, direcţie, presiune,
continuitate etc;
- Grafologia este o disciplină experimentală, destinată cunoaşterii
personalităţii scriptorului prin raportare la scrisul său. Ea vizează
surprinderea modului în care trăsăturile psihologice şi caracteriologice ale
autorului sunt reflectate de manifestările sale grafice. Grafoscopia serveşte
identificării autorului pe temeiul celor două componente fundamentale ale
scrisului : individualitatea şi stabilitatea relativă;
- Grafologia examinează scrisuri sincere, nedisimultate, autorul fiind
cunoscut şi necontestat ca identitate, iar expertiza grafică supune atenţiei
scrisurile contestate, precum şi probele de scris ale autorilor prezumtivi;

13
M.R.Hecker,op.cit. , p. 8.

12
- Grafologia acţionează ca un demers cognitiv corelat cu matricea
psiho-fiziologică a autorului scrierii, în timp ce Grafoscopia studiază
simplul „produs finit” al gestului grafic;
- Grafologia ia în considerare legile fizice ale scrierii, aplicând însă
cu scop interpretativ în evaluarea răspunsului final legile psihologiei scrie-
sului. Grafoscopia apelează la legile fizice ale scrierii, aplică în raţionamen-
te uneori conceptele psihologice asupra unor mecanisme particulare ale
scrierii, dar nu face şi interpretări ale acestora;14
- metodologia Grafologiei interpretează, pe temeiul legilor psiho-
logiei şi scrierii, semantica determinată a acestuia, încadrând gestul grafic
într-un proces factic complex şi exhaustiv. Metodologia Grafoscopiei
optează pentru confruntarea şi interpretarea fenomenelor grafice (trasee,
forme, semne grafice tipizate şi particulare) în contextul logicii lor motrice,
formulând post confruntativ aprecieri de natură formală şi de semantică;
- în Grafologie, metoda descriptivă are un caracter de reper obiectiv,
interpretările fiind însă de natură psihologică şi neuromusculară. Grafosco-
pia recurge în mod determinant la metoda descriptivă, interpretarea datelor
furnizate pe această cale fiind însă extrem de limitată;
- grafologul poate respinge un scris neadecvat, expertul grafic este
adesea forţat să realizeze comparaţii pe baza unui singur act cu scris sau a
unei semnături necontestate;
- expertiza grafologică examinează un scris finalizat (necontestat)
spre a evidenţia caracteristicile personalităţii autorului (cert) prin latura lor
psihologică - normală sau patologică - cu luarea în considerare şi a
condiţiilor ambientale de excuţie - stres, disconfort fizic, psihic etc.
- Grafoscopia cercetează în semnele grafice particularităţile scrisului
(contestat) unei persoane (scriptorul prezumat) şi le compară cu materialele
de referinţă (probe) pentru evidenţierea individualităţii grafice şi stabilirea
autenticităţii unui produs grafic.
Între cele două ramuri, diferite ca finalitate şi metode, dar operând
cu principii comune, există alături de deosebiri şi numeroase asemănări. Ele
îşi au sorgintea în utilizarea cunoştinţelor despre mecanismele scrierii, ale
mişcării grafice în totalitatea sa, precum şi în metodele particulare utilizate
de fiecare ramură.
De altfel, jurisprudenţa italiană a remarcat că „expertiza grafică
bazată doar pe interpretarea caligrafică este în general insuficientă fără

14
A.Frăţilă, R. Constantin, Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie, Ed.
Tehnică, Bucureşti 2000, p. 11.

13
contribuţia grafologiei care poate să înlăture pericolul unei erori.”15, În
esenţa lor, atât Grafologia cât şi Grafoscopia au ca scop imediat şi mediat
identificarea scrisului şi atribuirea sa, în final, unui autor. Ca elemente de
pregătire tehnică şi capacitate diagnostică aceste două domenii trebuie în
mod necesar să colaboreze şi să se coordoneze.16
Cu referire la formularea concluziilor expertizei, literatura italiană de
specialitate preciza că: „Grafologul trebuie să posede o pregătire adecvată în
domeniul Psihologiei, dar şi al Grafologiei, însă îi e necesară şi o abilitate
remarcabilă în a comunica rezultatele ”…în colaborare cu alţi profesionişti
care operează în domeniul ştiinţelor umane, el nu trebuie doar să
fotografieze realitatea”.17 Această afirmaţie îşi păstrează valabilitatea cu
referire la expertul grafic criminalist, care nu poate rămâne doar un martor
al scrisului, el are misiunea de a se implica în înţelegerea şi explicarea
complexă a legăturilor dintre procesele psiho - fiziologice şi scris ca produs
al acestora.
Este de observat că până la adoptarea altor prevederi procesuale,
expertiza grafologică nu este reglementată ca mijloc de probă în sistemul
procesual penal român. De asemenea, introducerea ei ca domeniu de
expertiză credem că poate constitui, cel puţin în prezent, mai mult terenul
unor discuţii partizane.
Aplicaţiile practice ale Grafologiei - ca instrument adjuvant al
deciziilor de angajare pentru anumite posturi, ori grafoterapia - sunt
incitante, de asemenea, la o primă vedere. S-a opinat în mediul profesional
că, în ansamblul cunoştiinţelor de caracteriologie, aplicaţiile grafologiei ar
putea fi utile organelor judiciare. Avem însă serioase rezerve cu privire la
background-ul profesional necesar şi chiar la validitatea unor asemenea
opinii formulate fără o solidă formare ca grafolog şi psiholog.
Pe de altă parte, practica de expertiză a relevat că nici - aparent mai
simplă - Grafoscopie nu este suficient înţeleasă şi cunoscută de către
magistraţi, avocaţi sau jurişti, în general. Lăsând la o parte confuziile
terminologice - minore in finalitatea lor - constatăm adesea limite serioase
ale cunoştinţelor, nu numai în aprecierea concluziilor expertizelor, dar mai
ales în pregătirea expertizelor şi formularea obiectivelor ori alegerea
15
Rev. Magistratura 29 Dicembre 1959, Seconda Sezzione della Corte di Cassazione,
Giustizia penale, volume. III, p. 358.
16
B.Vetorazzo, Grafologia giudiziaria e perizia grafica, Giuffre Editore Milano, 2004, p.
73.
17
S. Lena, L’analisi grafologica come intervento pedagogico durante l’eta evolutiva,
Graphological antropology nr. 1-2/1995, p. 33.

14
materialelor de comparaţie. Privind în viitor, observăm nevoia imperativă de
completare a formării profesionale a tinerilor magistraţi cu mult mai
temeinice cunoştiinţe aplicate de pregătire, dispunere şi valorificarea a
expertizelor grafice în cauzele penale şi civile.

Secţiunea 2
Documentul şi documentul suspect

Deşi, în general, noţiunea folosită în literatură şi jurisprudenţă este


cea de act 18 sau înscris, în terminologia examinării criminalistice
considerăm mai adecvată utilizarea noţiunii de document. Pe de o parte,
această noţiune este mai cuprinzătoare sub aspect terminologic şi semantic,
fiind mai complexă decât cea de act. Termenul de document este mai
sugestiv pentru scopul pe care îl serveşte, acela de a fi „expresia grafică a
unei manifestări sau declaraţii de voinţă ori a atestării unui fapt“ redând prin
conţinut fapte, împrejurări, evenimente, stări, acţiuni de care legea penală
leagă anumite consecinţe juridice.19
În acelaşi timp, noţiunea de document este concordantă şi cu
definiţia ei criminalistică prin care se vizează orice înscris tipărit,
dactilografiat, manuscris, schiţă, desen, prin care se atestă starea civilă,
identitatea personală, pregătirea şcolară ori profesională, încheierea de
contracte, felurite declaraţii, precum şi bilete de călătorie, timbre etc.20
În consecinţă, în terminologia expertizei grafoscopice vom utiliza
noţiunea de document, urmând ca termenii consacraţi de Codul de pro-
cedură penală: înscris, act, act de constatare, să fie utilizaţi în cadrul
discuţiei despre probe şi mijloacele de probă, precum şi despre regulile
tactice de aplicare a procedeelor probatorii.
În literatura poloneză de specialitate,21 s-a apreciat că documentul
este o declaraţie scrisă formulată conform normelor active, care constituie
dovada credibilă a unui fapt de natură legală.
Considerăm util să remarcăm aici faptul că, în practica judiciară, în
multe din ordonanţele sau încheierile prin care se cere efectuarea unei
expertize criminalistice asupra unor documente contestate se foloseşte

18
Dicţionarul enciclopedic român, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1975, p. 8, 272, 278,
468.
19
D. Sandu, Falsul în acte, Editura “Dacia “ Cluj l977, p. 9.
20
I. Mircea, Criminalistica, Editura Fundaţiei” Chemarea “ Iaşi, 1992, p. 232.
21
R. Ciesla, Technical Examination of Documents, WUW Wroclaw, 2006, p. 34.

15
expresia "să se examineze actul fals." Apreciem acest tip de formulare ca
fiind neriguros, având un conţinut de pronunţare prematur, întrucât un act
suspectat de a fi fals poate fi autentic, necontrafăcut, nemodificat, poate să
fie doar parţial modificat etc. Pe cale de consecinţă considerăm ca adecvată
utilizarea termenului de document contestat sau de document suspect.
În domeniul examinării criminalistice a documentelor problemele
care sunt supuse cercetării sunt de o extremă varietate, similar actelor ce se
cer a fi examinate. Domeniul de examinare se întinde de la simple acte sub
semnătură privată, până la acte oficiale, de identitate, acte vamale, cărţi de
credit etc.
Din punct de vedere criminalistic şi procesual penal, atunci când
facem referiri la noţiunea de document în sensul grafic avem, în principiu, în
vedere expresia materială a gândirii umane, indiferent de forma ori suportul
material pe care ideile au fost fixate.
Spectrul problemelor ce se cer a fi rezolvate cuprinde modificările
aduse documentelor, modul lor de falsificare sau de contrafacere, ajungând
până la diferenţele de vechime între anumite menţiuni sau la stabilirea
vechimii actului în întregime. În domeniul documentelor cu origine de
oficialitate, sub aspect temporal, întinderea perioadei de redactare, emitere şi
folosire curentă a acestora este în general limitată la circa 30-35 de ani22 şi
doar în mod excepţional se cere examinarea unor documente având o
vechime mai mare de 40-50 de ani.
Doctrina şi practica judiciară au acreditat, de asemenea, ideea că în
noţiunea de document, în sens criminalistic, sunt incluse şi înregistrările
audio sau video, filmele, fotografiile.23 Astfel, în literatura juridică română
s-a exprimat opinia că înregistrările audio sau video, în ansamblu, nu sunt
noi mijloace de probă, ci procedee probatorii, procedee tehnice de relevare
şi conservare a probelor, iar rezultatele folosirii lor (banda magnetică,
filmul, fotografia, caseta video etc.) fac parte din „categoria generală şi
cuprinzătoare a mijloacelor materiale de probă ale înscrisurilor”.24 Este de
observat, însă că înregistrările nu sunt identice cu înscrisurile. Valorificarea
pe plan probator a înregistrărilor audio este posibilă abia după examinarea
acestora de către specialişti şi redarea informaţiilor conţinute în scris,

22
J. L. Clement, B. Rissi, L’expertise scientifique des documents falsifies ou contrefaits,
Part I, Revue Internationale de Police Criminelle nr. 3/1983, p. 66 .
23
A se vedea literatura poloneză din anii 1970, 1994.
24
I.Gh.Gorgăneanu, Noi reglementări privind perfecţionarea legislaţiei procesuale
penale, în Revista de Drept Penal nr.2/1996, p.34.

16
operaţiune care conferă înregistrărilor şi unele trăsături similare procedeelor
probatorii ale constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei.25
Apreciem că reglementând ca mijloace de probă, înregistrările
prezentate de părţi, legiuitorul a avut în vedere crearea unui instrument
juridic de valorificare a înregistrărilor preexistente, asemănător mijlocului
de probă al înscrisurilor necaracterizate, ambele (înregistrări şi înscrisuri)
fiind realizate îndeosebi pentru alte scopuri decât acela de a servi ca mijloc
de probă .26
Similar înscrisurilor necaracterizate, descrise în doctrină ca mijloc de
probă, pot fi identificate mai multe categorii de înregistrări audio sau
27

video:
a. Înregistrări care prin conţinutul lor pun în evidenţă elemente utile
constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificării persoanei
care a săvârşit-o, cunoaşterii împrejurărilor relevante pentru elucidarea
faptei a cărei săvârşire este în conexiune cu un fapt preexistent (ex.
înregistrarea momentului încheierii unei convenţii).
b. Înregistrări care conţin informaţii, declaraţii extrajudiciare prin
care făptuitorul se destăinuieşte sau dă instrucţiuni participanţilor cu privire
la săvârşirea faptei etc.; înregistrări care conţin relatările unei persoane cu
privire la comiterea unei fapte sau privind autorul acesteia etc. Astfel, partea
civilă înşelată cu ocazia schimbului valutar a înregistrat pe o casetă audio
discuţia avută cu făptuitorul care relata modul de operare şi dădea asigurări
că îi va restitui banii însuşiţi pe nedrept.28
c. Înregistrări care poartă o urmă a faptei comise, cele utilizate la
săvârşirea infracţiunii sau care constituie produsul acesteia. Aceste
înregistrări reprezintă mijloace materiale de probă în sensul dispoziţiilor art.
94 şi 95 C.pr.pen.
Suporţii magnetici, mijloace materiale de probă denumite, în mod
sugestiv, de literatură „martori muţi”29 sunt în măsură să comunice
informaţii exacte despre circumstanţele şi modul de săvârşire a infracţiunii,
să reproducă fidel faptele, în măsura în care înregistrările sunt realizate cu
25
A se vedea în acest sens D.Ciuncan, op. cit., în Pro Lege nr.2/1998, p.30; Gh.Mateuţ,
op. cit., în Dreptul nr.8/1997, p.70 .
26
Despre înscrisuri ca mijloc de probă, a se vedea N.Volonciu, Tratat de procedură
penală, partea generală, Ed. Paideia, Bucureşti, vol.I, p.372.
27
V. Dongoroz şi colab. Explicaţii Teoretice ale Codului de procedură penală român,
Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, l975, p.214.
28
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr.113/P/2002 (nepublicat)
29
N.Volonciu, op. cit., vol.I., p.374.

17
bună-credinţă.30 Spre exemplu, reprezintă mijloc material de probă caseta
sistemului de supraveghere electronică, montat în scopul prevenirii
sustragerilor din magazin, pe care au fost înregistraţi făptuitorii în timp ce
îşi însuşeau produse expuse la vânzare;31 suporţii magnetici utilizaţi pentru
falsificarea cărţilor de credit pe care a rămas urma digito-palmară a
făptuitorului;32 casetele video conţinând înregistrările, produse ale
infracţiunii de culegere ilegală de date, săvârşită prin instalarea neautorizată
a dispozitivului de supraveghere electronică în incinta unei societăţi
comerciale.33
d. În raport cu natura semnalului, înregistrările pot fi audio sau video
ori audio-video, iar în raport cu natura suportului pot fi înregistrări pe bandă
magnetică sau pe suporţi digitali (dischetă, CD-ROM etc.).
Sub aspect formal, se disting înregistrări oficiale efectuate de
reprezentanţi ai autorităţilor publice, societăţilor publice de radio şi
televiziune, precum şi înregistrări private efectuate de amatori sau
profesionişti în interes privat.
e. Înregistrarea este prezentată de regulă în faţa organului judiciar, de
către partea interesată, spre a fi administrată ca mijloc de probă în proces.
Dacă aceasta nu o deţine, este suficientă invocarea existenţei înregistrării şi
solicitarea administrării ei ca mijloc de probă, iar organul judiciar, în baza
rolului activ, are obligaţia de a dispune ca societatea (ex. societatea de radio
sau televiziune) ori persoana care o deţine să o predea de îndată (art. 96 şi
urm. C.pr.pen.).
Literatura de specialitate atrage atenţia asupra faptului că
înregistrările audio sau video pot să nu fie conforme cu realitatea.
Prezentarea ca reale a unor fapte neadevărate poate fi realizată prin
manipularea cu rea-credinţă a înregistrărilor, care pot fi trunchiate sau
contrafăcute prin mijloace electronice. La acelaşi rezultat poate ajunge, însă
şi o persoană de bună-credinţă, prin utilizarea unor metode de lucru
neadecvate, prin săvârşirea unor erori tehnice etc.34

30
Em.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. a-II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul
Juridic, Bucureşti, 2002, p.68.
31
Tribunalul Hunedoara, d.p.nr.l038/10.12.2001 (nepublicată).
32
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de combatere a criminalităţii
organizate şi antidrog, dosar nr.300/P/2002 (nepublicat).
33
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr.87/P/1997; Curtea Supremă
de Justiţie, Secţia penală, d.nr.680/7.02.2002, pronunţată în dosarul nr.4353/2000
(nepublicată).
34
N.Volonciu, op. cit. vol.I, p.513.

18
În toate cazurile, caseta conţinând înregistrări audio sau video este
prezentată spre examinare specialistului pentru a se pronunţa asupra
caracterului autentic şi original al înregistrării ori chiar pentru a identifica
persoana după voce şi vorbire.35 De asemenea, înregistrările audio se redau
în formă scrisă, mijlocul de probă propriu-zis fiind procesul verbal, depus la
dosar, în care s-au materializat înregistrările conţinute de casetă.36
Pentru valorificarea procesuală a înregistrărilor prezentate în faza
actelor premergătoare, organul judiciar desfăşoară activităţi investigative
premergătoare urmăririi penale care parcurg trei etape :
- dispunerea examinării înregistrărilor audio de către specialişti şi
redării în formă scrisă a acestora ;
- verificarea conţinutului înregistrării redate în scris ;
- încheierea procesului-verbal de consemnare a actelor
premergătoare efectuate, singurul act prin intermediul căruia este posibilă
valorificarea pe plan probator a înregistrărilor prezentate în această fază
(art. 224 alin.3 C.pr.pen.). 37
Concluzionând, reţinem că sub aspectul naturii juridice înregistrările
audio sau video preexistente (iar nu preconstituite), care pot fi prezentate de
părţi, reprezintă un mijloc de probă caracterizat prin trăsături proprii,
înrudit cu înscrisurile, constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertizele, egal ca
putere probatorie cu celelalte mijloace de probă ce pot fi administrate în
procesul penal (art. 63 alin.2 C.pr.pen.). Înregistrarea prezentată de părţi
poate servi ca mijloc de probă numai dacă din conţinutul convorbirilor sau
imaginilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie
la aflarea adevărului, precum şi dacă nu este interzisă de lege. Suporţii
magnetici care poartă urmele înregistrate ale faptei au fost folosiţi sau au
fost destinaţi să servească la săvârşirea unei infracţiuni, ori sunt produs al
infracţiunii (casete, dischete, CD-uri) sunt mijloace materiale de probă, în
sensul prevederilor art. 94 şi 95 C.pr.pen.
Înregistrările prezentate în faza actelor premergătoare pot fi
valorificate, pe plan probator, exclusiv prin intermediul procesului-verbal de
consemnare a efectuării actelor premergătoare, încheiat de organul judiciar
după examinarea prealabilă şi redarea acestora în scris de către specialişti.

35
A se vedea C.Grigoraş, Expertiza criminalistică audio, în Revista de Criminologie,
Criminalistică şi Penologie nr.2/2002, p.139.
36
D.Ciuncan, Înregistrările audio şi video, mijloace de probă, în Dreptul nr.1/1997, p.57.
37
Gh.Mateuţ, op. cit. în Dreptul nr.8/1997, p.70.

19
Înregistrările preconstituite, realizate de părţile interesate, ce
cuprind date sau indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
pentru care urmărirea penală se face din oficiu, nu sunt probe, însă pot
reprezenta un temei pentru organizarea surprinderii făptuitorului în flagrant
ori pentru autorizarea înregistrării de convorbiri sau imagini, în scopul
verificării veridicităţii faptelor denunţate. Înregistrările autorizate, efectuate
în condiţiile respectării garanţiilor procesuale, de natură să inspire încredere
în privinţa informaţiilor şi datelor pe care le conţin, vor fi redate în formă
scrisă (cele audio), procesul-verbal depus la dosar reprezentând mijlocul de
probă propriu-zis.
Evaluarea înregistrărilor audio sau video se efectuează cu multă
atenţie, verificându-se dacă informaţiile rezultate din examinarea lor se
coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.38

Secţiunea 3
Documentele falsificate şi documentele contrafăcute

Pentru domeniul penal prezintă interes numai acele documente care


sunt apte de a produce consecinţe juridice respectiv cele cu valoare
probatorie. Prezintă interes însă şi posibilitatea reconstituirii împrejurărilor
în care acestea au fost întocmite, emitentul, persoana îndrituită a face uz de
document etc. În asemenea situaţii, documentele devin probe materiale,
păstrând acest regim şi în cadrul expertizei criminalistice. O dată cu
contestarea veridicităţii sale documentul suspect devine -din mijloc de probă
- o probă materială, putând servi la dovedirea falsului, la identificarea
autorului sau autorilor, ca şi la elucidarea celorlalte împrejurări sub aspect
judiciar şi criminalistic, pentru aflarea adevărului în cauză.
Codul penal face însă distincţie între înscrisurile sub semnătură
privată şi cele oficiale. Înscrisul oficial este definit ca fiind orice înscris
care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care
aparţine unei asemenea unităţi. Articolul 145 defineşte termenul de "public"
prin tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice
de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor
proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice
fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Articolul 288 al. 3 C. pen.
completează conţinutul noţiunii de înscris oficial asimilând acestora

38
A se vedea L. C. Kövesi, Aug. Lazăr, Accesul şi supravegherea sistemelor de
telecomunicaţii sau informatice, mijloace de probă, în Dreptul nr. 7/2003, p. 143.

20
"biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe
juridice."
"Per a contrario" se poate deduce că toate celelalte înscrisuri ce nu
îndeplinesc condiţiile de mai sus sunt acte sub semnătură privată. O dată
autentificat însă, actul sub semnătură privată dobândeşte un caracter de
oficialitate, falsificarea lui realizând conţinutul infracţiunii de fals în
înscrisuri oficiale.
O problemă pusă în discuţie este cea a documentelor bancare, de
expediţie etc. emise de către unităţile bancare, societăţile comerciale cu
capital privat. Interpretarea textelor legii penale actuale şi a jurisprudenţei
ne conduce la concluzia că acestea ar avea poziţia unor acte sub semnătură
privată. Este de remarcat însă că, ele au totuşi un caracter şi un conţinut ce
excede un simplu act sub semnătură privată, fiind purtătoare ale unor
ştampile, avize etc. ceea ce le conferă de principiu (şi până la proba
contrarie) o credibilitate superioară. Dacă sub aspectul încadrării faptelor de
fals legate de documentele amintite fapta rămăne a fi finalizată în domeniul
penal, din punctul de vedere al terminologiei Criminalisticii, credem că ar fi
oportună şi conformă cu conţinutul textelor de lege utilizarea pentru aceste
acte a termenului de documente cu sorginte de oficialitate.
În procesul cercetării infracţiunilor economico-financiare, spre
exemplu, activitatea investigativă urmăreşte să stabilească dacă înregistrările
au fost cronologice şi sistematice, dacă au asigurat publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute. Orice
operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un
înscris ce stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind calitatea de
document justificativ şi care angajează răspunderea persoanelor ce le-au
întocmit, vizat şi aprobat ori a celor care le-au înregistrat în contabilitate.
Când contabilitatea nu este ţinută de alte persoane autorizate externe
(contabil sau expert), prin contracte de prestări servicii, răspunderea revine
patronului, administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane
care au obligaţia gestionării patrimoniului în virtutea unui mandat expres.
Cercetarea are sarcina de a stabili: dacă bilanţul contabil concordă, sau nu,
cu registrele de contabilitate; dacă registrele sunt ţinute conform legii, dacă
au fost respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi normele
contabile. În situaţia constatării unor înregistrări inexacte efectuate cu
ştiinţă, precum şi a omisiunii cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, se va
determina consecinţa constând în denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare şi a elementelor patrimoniale care se reflectă în
bilanţul contabil. Pentru a elucida situaţia de fapt, organul de urmărire

21
penală va identifica elemente privind: existenţa unui înscris oficial, falsul să
fie săvârşit cu prilejul întocmirii acestuia de către un salariat, funcţionarul să
fie în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; atestarea de fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori omisiunea s-au efectuat cu ştiinţă,
exprimând voinţa dovedită de a insera date şi împrejurări care sunt în
contradicţie cu realitatea.39
Elementul esenţial urmărit spre a fi identificat de anchetatori este
înscrisul oficial, respectiv înscrisul care emană sau aparţine unei organizaţii,
autorităţi sau instituţii publice. Înscrisul emanat de la un particular devine
înscris oficial dacă este predat, depus la organele fiscale, caracterul oficial
fiind dobândit după înregistrarea la aceste organe. În vederea elucidării
situaţiei de fapt sunt relevante, pentru valoarea lor probantă, momentele
completării, semnării, remiterii40 şi înregistrării actului la organele fiscale.
În materie de evaziune fiscală, înscrisul oficial care interesează în mod
deosebit anchetatorul este bilanţul, document contabil de sinteză care se
întocmeşte anual şi se depune la organele fiscale.
Practica de urmărire penală a relevat că pentru dovedirea laturii
obiective a unei infracţiuni de evaziune este esenţială informaţia privind
existenţa anumitor înscrisuri falsificate, a unor înregistrări inexacte sau
omisiuni, cu ştiinţă, de a evidenţia în actele contabile veniturile obţinute41
iar nu actele de control fiscal care efectuează analize economice cu caracter
general, adeseori desfiinţate ulterior prin expertize contabile.42
Registrele de contabilitate pot avea valoare de probă împotriva
comerciantului numai după ce sunt şnuruite şi înregistrate la organele
fiscale. Când facturile există, absenţa registrelor sau neţinerea regulată a
acestora nu are efecte juridice penale în sensul dovedirii fraudei fiscale.
Adeseori, în practică făptuitorii invocă sustragerea actelor de evidenţă
contabilă din autoturism, situaţie în care pentru a dovedi fapta de evaziune

39
Aug. Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004,
p.71; D.Ciuncan, Particularităţi metodologice ale cercetării infracţiunilor de dreptul
afacerilor, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.3/2002, p.71.
40
Momentul remiterii transformă înscrisul sub semnătură privată în înscris oficial. În
cazul actelor financiar-contabile momentul relevant al transformării nu este cel al
înregistrării la organele fiscale ci acela al întocmirii regulate (numerotare, şnuruire).
D.Ciuncan, Fals intelectual al unui înscris contabil oficial, în Revista de Drept Comercial
nr.12/1996, p.65.
41
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia anticorupţie, urmărire penală
şi criminalistică, dosar nr. 532/P/1999 (nepublicat).
42
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, dosar nr. 646/P/2003 (nepublicat).

22
organele de urmărire penală dispun refacerea evidenţelor societăţii apoi
efectuarea unei expertize contabile.43
Pentru elucidarea mecanismului fraudulos carasteristic infracţiunilor
economico-financiare, organul de urmărire penală verifică modul în care a
fost organizată şi înregistrată evidenţa, gestiunea, modul de utilizare a
formularelor cu regim special de înscrisuri şi numerotare (facturile,
chitanţele, avizele de însoţire a mărfii etc.), prin examinarea cărora va putea
stabili volumul de activitate, plăţile şi încasările realizate în raport cu
bugetul de stat, clienţi, furnizori, cu alte persoane fizice şi juridice.
Urmărind circulaţia formularelor, începând cu momentul eliberării din
magazine, se poate stabili comiterea infracţiunii. În bonurile de consum sunt
înscrise seria şi numerele aferente formularelor respective, iar funcţionarii
care le primesc răspund de utilizarea lor, prin consemnarea operaţiunilor
legale, având obligaţia să justifice în orice moment existenţa lor. Chitanţa
fiscală este un act important care serveşte ca document justificativ privind
cumpărarea unor bunuri sau prestarea unor servicii (dacă nu se întocmeşte
factură). Pentru a avea valoare de document justificativ de înregistrare în
contabilitate, chitanţa fiscală trebuie să fie însoţită de bonul de vânzare,
bonul eliberat de casa de marcat, actul de deducere a T.V.A. etc. Când
furnizorul este scutit de obligaţia emiterii facturii, va păstra al doilea
exemplar al chitanţei fiscale spre a se putea verifica realitatea operaţiunii.44
La cercetarea infracţiunilor financiare comise în instituţii publice,
organul judiciar urmăreşte: exactitatea şi conformitatea cu realitatea a
conturilor, inventarierea la termene şi în condiţiile legii a patrimoniului;
stabilirea şi încasarea legală a veniturilor bugetare; angajarea, lichidarea,
ordonanţarea, plătirea şi înregistrarea cheltuielilor conform legii bugetare;
autorizarea legală a modificărilor aduse prevederilor iniţiale a bugetelor;
utilizarea subvenţiilor şi alocaţiilor pentru investiţii conform destinaţiei
stabilite, analizarea calităţii gestiunii financiare (legalitatea concesionărilor,
sponsorizării etc.). În mod asemănător, în cazul cercetării infracţiunilor
informatice, pentru a stabili existenţa faptei de înşelăciune în convenţii,
anchetatorul are sarcina de a stabili dacă s-au desfăşurat activităţi de
inducere sau menţinere în eroare prin manopere frauduloase, precum şi
împrejurarea că altfel nu s-ar fi încheiat contractul; stabilirea momentului
emiterii codului personal de identificare (PIN) aferent unui card (momentul
săvârşirii infracţiunii) şi a împrejurării dacă utilizatorul este în măsură să
reproducă PIN-ul, echivalentul electronic al semnăturii deţinătorului acelui
card. Totodată, emitentul cardului este obligat să sprijine cercetarea prin
43
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr.145/P/2001 (nepublicat).
44
D.Ciuncan, op. cit., p.69.

23
definirea activităţii frauduloase a deţinătorului şi dovedirea ei, oferind proba
obţinerii cardului de către un deţinător care nu era îndreptăţit să-l obţină sau
să beneficieze în continuare de drepturile pe care i le conferă ori a obţinerii
unui card de un deţinător pe baza furnizării de către acesta, emitentului, a
unor date false privind bonitatea sa.45
Noţiunea de fals în acte nefiind precizată în legea penală printr-o
definiţie à la lettre, cap. III, titlul VII din Codul penal realizează o
enumerare a principalelor forme de manifestare a falsului în acte:
- falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.);
- falsul intelectual (art. 289 C. pen.);
- falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.pen.).
Literatura de specialitate şi practica judiciară au relevat elementele
esenţiale ale infracţiunilor de fals în acte, arătând că acestea prezintă trei
caracteristici principale46:
- alterarea adevărului conţinut într-un document;
- producerea efectivă sau aptitudinea de a produce consecinţe
juridice;
- prezenţa elementului intenţie la săvârşirea faptei.
Alterarea adevărului cuprins într-un document are loc în principal
„in faciendo" 47 putându-se produce însă, aşa cum precizează în mod expres
art. 289 din C. pen. " prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau
împrejurări ".
Fără o hotărâre şi fără exteriorizarea ei prin acţiune nu poate exista
infracţiune, deoarece numai o acţiune (o inacţiune) poate aduce atingere
valorii sociale, respectiv să producă urmări sociale periculoase. 48 Oricare ar
fi modurile de alterare a adevărului pe care se prezumă că îl exprimă
documentul suspect, ele se reduc în principal la două forme: falsul
intelectual şi falsul material.
Falsul intelectual se săvârşeşte concomitent cu întocmirea,
redactarea documentului şi constă în general din omiterea unor date,
inserarea unor date neadevărate, atestarea unor elemente neadevărate etc.
Falsul material se poate comite atât concomitent cu întocmirea
documentului, prin realizarea unui document în întregime contrafăcut, cât şi
după redactarea acestuia printr-o modificare (alterare) fizică a sa. Noţiunea
de contrafacere are aici sensul de a reproduce ceva în mod fraudulos, de a

45
Idem, p.74.
46
D. Sandu, op. cit. p. 13
47
Idem, p. 13.
48
M. Basarab, Drept penal Partea generală, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti
1983, p. 43.

24
plăsmui, de a imita, de a alcătui ceva cu scopul de a îi atribui un caracter de
autenticitate49. Alterarea unui înscris constă din denaturarea lui, modificarea
materială, transformarea conţinutului, ştergerea în orice mod de litere, fraze,
cuvinte, semne de punctuaţie ori folosirea unor procedee de juxtapunere.
Deşi legea penală nu face deosebire între diferitele modalităţi de
realizare ale falsurilor, referindu-se doar la efectele acestora - falsificarea -
în practică s-a concluzionat că un document poate fi:
- falsificat, prin modificări parţiale aduse unui act autentic;
- contrafăcut, prin producerea unui document în totalitate fals.
Într-o formulare sintetică, literatura franceză de specialitate a definit
„contrafacerea” ca fiind „orice imitare frauduloasă“, respectiv „a fabrica în
totalitate o copie, cât mai fidelă posibil, de maniera în care ea să poată fi
confundată cu originalul”. Se remarcă, de asemenea, că „în materie de
documente, autorul falsului face apel, pentru a-şi atinge scopul, la materiale
de înlocuire (hârtie, cerneală etc.) ale căror calităţi sunt suficient de
apropiate de cele ale materialelor autentice pentru a nu fi distinse la un
simplu examen vizual.".50
Distincţia dintre operaţiunile de falsificare şi contrafacere poate fi
conturată mult mai clar dacă vom face, în acest sens, o referire la bancnote.
Spre exemplu, acestea pot fi falsificate prin transformarea unei bancnote de
5 dolari SUA într-una de 50, adăugând cifra 0, sau pot fi contrafăcute prin
tipărire, reproducere cu un copiator color etc.
Rezumând, putem arăta că sub aspect criminalistic un document
poate fi supus unor modificări parţiale - în scopul de a fi folosit ulterior la
dovedirea unor calităţi, valori, drepturi neadevărate - sau poate fi produs în
afara condiţiilor legale, de către o persoană neautorizată, de către o sursă
neoficială, în scopul de a înşela vigilenţa organelor abilitate să controleze
documentele respective (organe vamale, poliţie etc.).
Pentru a ordona o examinare de specialitate, organele judiciare
procedează la ridicarea de obiecte şi înscrisuri (documente suspecte şi de
comparaţie).

49
T. Vasiliu, G.Antoniu ş.a., Codul Penal comentat şi adnotat. Partea generală, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 , p. 251-252.
50
J. L. Clement, B. Rissi, op. cit. p. 151.

25
CAPITOLUL II
TACTICA RIDICĂRII DE OBIECTE
ŞI ÎNSCRISURI
Secţiunea 1
Noţiuni generale şi importanţă

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este o activitate tactică crimina-


listică ce serveşte strângerii mijloacelor de probă cunoscute, obiecte şi
înscrisuri, activitate realizată fie prin predarea de bunăvoie de către
persoanele fizice sau juridice în posesia cărora se află, fie prin ridicarea
forţată a mijloacelor de probă, când se refuză predarea lor.51
1.1. Această activitate prezintă o importanţă hotărâtoare, pentru
soluţionarea cauzelor penale, conferită de înscrisurile şi mijloacele materiale
de probă descoperite şi strânse cu această ocazie. Aplicarea sa în
conformitate cu reglementările legale şi regulile tactice criminalistice
asigură procurarea unor probe indispensabile, uneori unice, pentru
rezolvarea cauzei.52
Organul judiciar asigură, prin această activitate tactică, înscrisurile
care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Având în vedere
dificultatea de a stabili cu certitudine, în anumite momente ale urmăririi
penale, care sunt obiectele şi înscrisurile concludente şi pertinente pentru a
fi mijloace de probă, activitatea de ridicare se impune a fi efectuată chiar

51
Activitatea este înţeleasă ca un ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale realizate
în scopul obţinerii unui anumit rezultat. Mijlocul de acţiune reprezentat de totalitatea
actelor adoptate ca sistem, pentru a ajunge la acel rezultat, defineşte procedeul utilizat.
Ansamblul procedeelor şi regulilor specifice destinate efectuării unor acte de procedură sau
activităţi procedurale constituie tactica criminalistică. A se vedea, în acest sens Academia
Română, DEX, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.10 şi 853; Em.Stancu, op. cit.,
p.22; Aug.Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2004, p.113.
52
C.Bulai, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală,
vol.I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976, p.238.

26
atunci când se apreciază doar posibilitatea ca ele să servească drept mijloace
de probă (ar. 96 C.pr.pen.).53
Activitatea de ridicare a înscrisurilor şi obiectelor asigură şi piesele
necesare examenului comparativ în expertizele grafice, sub forma textelor
executate liber de către persoana bănuită.54
Din varietatea obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi la aflarea
adevărului, literatura juridică şi dispoziţiile legale au realizat următoarea
clasificare:55 obiecte sau înscrisuri care au folosit sau au fost destinate să
servească la săvârşirea infracţiunii (ex. instrumente deţinute în vederea
falsificării de valori); obiecte ori înscrisuri care reprezintă produsul
infracţiunii (ex. bancnote sau titluri de valoare falsificate); obiecte ori
înscrisuri care poartă o urmă a faptei comise (ex. acte falsificate prin
înlăturare, acoperire sau adăugare de text);56 orice alte obiecte sau înscrisuri
care servesc la aflarea adevărului şi rezolvarea cauzei (ex. bancnote ori alte
bunuri de valoare purtătoare de urme digitale, în cazul traficului cu valută
falsă).
Actele scrise au, de asemenea, un rol important în cadrul probelor
judiciare atât ca probe scrise (conţinutul spiritual, ideile, forma de
redactare), cât şi ca probe materiale (prezentarea generală, natura suportului
şi a substanţei cu care s-a scris, deosebirea de culoare între scrisul de bază şi
cel adăugat, ştersături).57 Astfel, cu ocazia efectuării urmăririi penale într-o
cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii,
organul judiciar a procedat la ridicarea filelor cec, a biletelor la ordin, a
ordinelor de plată emise de făptuitor, precum şi a listingului rulajelor de
cont bancar din care rezulta că acesta a emis instrumentele de plată fără a
avea disponibil în cont. Actele ridicate au permis efectuarea unei expertize
financiar-contabile care a concluzionat că, prin acest mod de operare,
făptuitorul a prejudiciat 10 societăţi comerciale cu suma de 7,99 mld. lei.58
Într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă, ridicarea actelor

53
C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu şi colab., Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi,
1992, p.194.
54
C.Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.560.
55
N.Volonciu, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p.177.
56
I.Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex,1998, p.182; Institut de Recherche
Criminelle de la Gendarmerie Nationale, L' examen des documents, Rosny Sous Bois,
CEDEX FRANCE, 1999.
57
I.Mircea, op. cit., p.181; L.Tamaş, Curs de tehnică criminalistică, vol.IV, Procuratura
Generală, 1962, p.295.
58
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dosar nr.35/P/1999 (nepublicat).

27
de livrare şi transport, a permis efectuarea unor expertize grafice şi
traseologice care au concluzionat în temeiul particularităţilor scrisului şi ale
ştampilei că menţiunile false erau realizate de una dintre făptuitoare, iar
ştampila prin care se atesta deschiderea carnetelor TIR, la un anumit oficiu
vamal, era contrafăcută după o ştampilă originală.59
Scopul imediat al ridicării obiectelor şi înscrisurilor îl reprezintă
ataşarea acestora la dosarul cauzei penale ca mijloace de probă.

Secţiunea 2
Aspecte procesual penale. Obligativitatea ridicării obiectelor
şi înscrisurilor care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal

În vederea justei soluţionări a cauzei, organul de urmărire penală şi


instanţa de judecată au obligaţia, în realizarea rolului activ, de a depune
toată diligenţa pentru identificarea obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca
mijloc de probă şi de a lua toate măsurile posibile pentru ridicarea lor din
locurile şi de la persoanele asupra cărora se află (art. 96 C.pr.pen.).
Totodată, legea procesuală penală a instituit obligaţia pentru
deţinătorii (persoane fizice sau persoane juridice) de obiecte şi înscrisuri ce
pot servi ca mijloc de probă, de a le prezenta şi preda sub luare de dovadă, la
cererea organului judiciar (art. 97 C.pr.pen.).
Obligaţia de a ridica obiectele şi înscrisurile utile stabilirii adevărului
în cauză, este menţinută în sarcina organului judiciar şi în situaţiile în care
mijloacele de probă nu sunt predate de bunăvoie de către deţinător, chiar
dacă reprezintă documente secrete sau confidenţiale ori se află asupra unei
unităţi poştale ori de transport (art. 98 şi 99 din C.pr.pen.).

2.1 Organele judiciare şi extrajudiciare care au obligaţia de a


ridica obiecte şi înscrisuri
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, la cerere, este efectuată, conform
dispoziţiilor procesual - penale, de organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată, precum şi de unele organe extrajudiciare prevăzute în legi
speciale.
Activitatea investigativă de ridicare silită este efectuată, exclusiv, de
organele de urmărire penală dar dispoziţia privind realizarea activităţii poate
aparţine şi instanţei (art. 99 C.pr.pen.).
59
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia anticorupţie, urmărire penală
şi criminalistică, dosar nr.48/P/1998.

28
Această activitate poate fi efectuată în cazurile prevăzute de lege şi
de organele de constatare (art. 214 C.pr.pen.): organele inspecţiilor de stat
(organele de control financiar,60 organele teritoriale ale Ministerului
Finanţelor,61 organele de control ale Oficiului pentru Protecţia
Consumatorilor în domeniul comercial,62 inspectoratele de concurenţă ale
Oficiului Concurenţei şi organele de control ale Consiliului Concurenţei,63
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în ceea ce priveşte controlul

60
Controlul financiar al statului s-a organizat şi funcţionează, conform art. 4 din Legea
nr.30/1991, în Ministerul Finanţelor şi se realizează prin Direcţia Generală a Controlului
Financiar de Stat şi Garda Financiară. Organele de control financiar, constatând săvârşirea
unei infracţiuni privind aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale,
nerespectarea normelor de comerţ etc., au obligaţia întocmirii unor procese-verbale de
constatare, să ridice documentele care pot servi la dovedirea fraudelor descoperite şi să
sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constate în exercitarea
atribuţiilor de serviciu. Gh.Mateuţ, Procedura penală, partea specială, vol.I, Ed. Lumina
Lex, 1997, p.16.
61
Conform art. 48 din Legea nr.72/1996 privind finanţele publice, aceste organe
efectuează alături de Curtea de Conturi, controlul preventiv şi ulterior asupra modului de
formare, de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi
al unităţilor administrativ teritoriale. Cu ocazia efectuării controlului, aceste organe
întocmesc proces-verbal de constatare privind încălcarea normelor referitoare la taxe,
impozite şi alte venituri bugetare, fiind obligate să sesizeze organele de urmărire penale
competente despre infracţiunile constatate. Adresei de sesizare i se anexează procesul-
verbal cuprinzând date referitoare la organul constatator, unitatea plătitoare de impozit,
funcţionarul vinovat sau contribuabilul persoană fizică vinovat, încălcările săvârşite,
împrejurările comiterii cu datele şi amănuntele necesare pentru calificarea juridică I.Gliga,
Drept financiar, Ed. Argonat, Cluj Napoca, 1996, p.287.
62
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor a fost înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului
nr.21/1992, aprobată prin Legea nr.11/1994 publicată în Monitorul Oficial
nr.65/14.03.1994. Procesele-verbale de constatare sunt încheiate de către reprezentanţii
împuterniciţi ai oficiului precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei
publice, potrivit competenţei lor. În vederea exercitării funcţiunii aceştia pot fi sprijiniţi, la
cerere, de către organele de poliţie.
63
Aceste organe au fost înfiinţate prin Legea concurenţei nr.21/1996, publicată în
Monitorul Oficial nr.88/30.04.1996, având drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea
concurenţei şi unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor
consumatorilor. Conform art. 42, preşedintele Consiliului Concurenţei sau după caz, şeful
Oficiului Concurenţei, desemnează persoanele pentru care solicită ministrului justiţiei
abilitarea cu prerogative de anchetă respectiv de constatare a infracţiunii prev. de art. 63 alin.1
din lege, de a percheziţiona şi ridica documente, punerea de sigilii şi luarea altor măsuri prev.
de art. 214 C.pr.pen., cu autorizarea judiciară dată prin ordonanţă de către preşedintele
tribunalului în a cărui circumscripţie sunt locurile controlate sau de un judecător delegat de
acesta.

29
aplicării legislaţiei în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe64
etc.) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei de stat ale
întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat65 sau ale altor organizaţii
publice, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în
subordinea ori sub controlul lor. Spre exemplu, constatând anumite
infracţiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, inspectorii
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) împreună cu
organele de poliţie au ridicat de la făptuitorii comercianţi: casetele audio şi
video fără timbru holografic, sau cu timbru fals, CD-urile66 şi CDROM-urile
conţinând programe soft reproduse ilegal,67 hard-disk-ul calculatorului
personal utilizat pentru înregistrarea produselor contrafăcute,68 facturile de
achiziţionare a produselor pirat,69 listele cu imagini reprezentând proprie-
tăţile sistemului, captate pentru fiecare din calculatoarele în care s-au
instalat ilegal programe de operare.70
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este efectuată şi de alte organe de
stat (art. 215 C.pr.pen.): comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile
săvârşite pe acestea, pe timpul cât navele şi aeronavele pe care le comandă se
află în afara porturilor sau aeroporturilor; agenţii poliţiei de frontieră, pentru
infracţiunile de frontieră. Aceste organe au obligaţia de a încheia procese-
verbale de constatare a infracţiunii, de a efectua percheziţii corporale asupra
făptuitorului, de a-l prinde şi preda de îndată procurorului sau organului de
cercetare penală împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de
probă.
Există şi alte organe constatatoare reglementate în legi speciale care
au dreptul şi obligaţia de a ridica obiecte şi înscrisuri în limitele preroga-

64
Oficiul Român pentru drepturile de Autor a fost creat prin Legea nr.8/1996, publicată
în Monitorul Oficial nr.60/26.03.1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
Reprezentanţii săi încheie procese -verbale de constatare a încălcărilor legii, în condiţiile
Codului de procedură penală şi sesizează organele competente în cazul infracţiunilor pentru
care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Conform prevederilor art. 145 din lege,
actele încheiate de O.R.D.A. în exercitarea atribuţiilor de control urmează regimul prevăzut
de art. 214 C.pr.pen.
65
Potrivit dispoziţiilor Legii nr.15/1990, întreprinderile şi organizaţiile de stat sunt
reorganizate în regii autonome şi societăţi comerciale.
66
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dosar nr.79/P/2002 (nepublicat).
67
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, dosar nr.1752/P/2002 (nepublicat).
68
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, dosar nr.2893/P/2002 (nepublicat).
69
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, dosar nr.1252/P/2002 (nepublicat).
73
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, dosar nr.1751/P/2002 (nepublicat).

30
tivelor conferite de lege: Corpul gardienilor publici,71 efectivele de jandarmi
şi celelalte organe care asigură potrivit legii paza şi siguranţa obiectivelor,
bunurilor şi valorilor.72 Aceste organe au dreptul şi obligaţia, printre altele,
în cazul infracţiunilor flagrante, să oprească şi să predea poliţiei pe făptuitor,
bunurile sau valorile care fac obiectul infracţiunii, întocmind un proces-
verbal despre luarea acestor măsuri.
Organele judiciare sau extrajudiciare care desfăşoară activitatea de
ridicare de obiecte sau înscrisuri au ca principale atribuţii, strângerea
obiectelor şi înscrisurilor care constituie mijloace de probă, în cauza penală,
precum şi descoperirea altor mijloace de probă sau indicii în completarea
celor existente, pentru corecta evaluare a acestora.
Organele competente au căderea să aprecieze dacă obiectul sau
înscrisul poate, sau nu, să constituie mijloc de probă, dacă este necesară
ridicarea în original a unui înscris sau este suficientă o copie a acestuia. Într-
un caz având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, organul
judiciar a procedat la ridicarea în original a documentelor contabile
neînregistrate în scopul denaturării rezultatelor financiare ale societăţii.
Soluţionând cauza, instanţa supremă a decis că în măsura în care obţinerea
de venituri impozabile, obiectul şi sursa acestora au fost declarate, dar în
actele contabile nu s-au înregistrat veniturile realizate, iar ca urmare nu s-au
plătit impozitele datorate, fapta se încadrează în prevederile art. 13 din
Legea nr.87/1994, neputându-se reţine în concurs şi infracţiunea prevăzută
de art. 12 din aceeaşi lege.73
Sub aspect tactico-criminalistic, în vederea strângerii mijloacelor de
probă, organul judiciar are sarcina de a folosi procedeul ridicării de obiecte
şi înscrisuri ori de câte ori constată că acesta este necesar pentru justa
soluţionare a cauzei, acţionând în conformitate cu dispoziţiile legale. Înainte
de a se hotărî asupra efectuării acestei activităţi, organul competent trebuie
să dispună de suficiente date referitoare la obiectul sau actele căutate, să ştie
precis la cine se află, iar persoana deţinătoare să nu nege aceasta. 74 În cazul

71
Corpul gardienilor publici este înfiinţat şi funcţionează în baza Legii nr.26/28.05.1993
şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin H.G. nr.518/1993.
72
Aceste organe sunt: Corpul gardienilor publici, paza proprie cu personal anume angajat
şi societăţile specializate de pază care se înfiinţează şi funcţionează conform legii, cu
autorizarea Inspectoratului General al Poliţiei (Legea nr.75/1996 privind paza obiectelor,
bunurilor şi valorilor, publicată în Monitorul Oficial nr.75/11.04.1996).
76
Curtea Supremă de Justiţie, d.p.nr.611/7.02.2001 în Jurisprudenţa informatizată a
Curţii Supreme de Justiţie.
74
I.Mircea, op. cit., p.298 – 305.

31
făptuitorilor, administratori de societate, cercetaţi pentru săvârşirea faptelor
de omitere cu ştiinţă a efectuării înregistrărilor în contabilitate având drept
consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare,
organele de urmărire penală au identificat adresele sediului şi filialelor
societăţii, precum şi ale societăţilor partenere de relaţii comerciale. Apoi,
împreună cu Garda Financiară au declanşat o acţiune coordonată, simultană,
procedând la ridicarea facturilor privind livrarea alcoolului, a actelor de
transport, registrelor de evidenţă la poartă etc., în temeiul cărora s-a
efectuat, expertiza contabilă şi s-a stabilit prejudiciul produs prin evaziune.75

Secţiunea 3
Pregătirea în vederea ridicării de obiecte şi înscrisuri

În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de ridicare a


obiectelor şi înscrisurilor, pentru asigurarea respectării garanţiilor procesuale
organul de urmărire penală va proceda la organizarea acestei activităţi prin
luarea unor măsuri prealabile consacrate în practica de urmărire şi literatura
criminalistică.76 Astfel, prin verificări discrete, organul de urmărire penală se
va asigura că obiectele şi înscrisurile cunoscute, care urmează a fi ridicate, se
află în locurile şi la persoanele vizate. Aceste investigaţii trebuie efectuate cu
atenţie spre a nu avertiza persoanele interesate şi a le oferi posibilitatea de a
distruge sau ascunde mijloacele de probă care prezintă interes în cauză.
Organele de urmărire penală vor lua, în raport cu situaţia concretă a
cauzei, şi alte măsuri prealabile de organizare:
a) nominalizarea persoanelor care vor participa la acţiune şi sta-
bilirea sarcinilor concrete în funcţie de cantitatea şi calitatea mijloacelor de
probă ce vor fi ridicate;
b) stabilirea metodelor, mijloacelor şi condiţiilor de conservare şi
transport pentru a preveni degradarea, distrugerea acestora şi a eventualelor
urme cu ocazia transportului; pregătirea materialelor şi recipientelor
(plicurile, hârtia, vasele, etichetele etc.) destinate ambalării şi transportului
în condiţii de securitate.77

75
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia anticorupţie, urmărire penală
şi criminalistică, dosar nr.626/P/1998 (nepublicat).
94
C.Aioniţoaie, E.Pălăceanu, în op. cit., p.196.
77
C.Suciu, în Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.455;
I.Mircea, op. cit., p.182; A.I.Vinberg, S.M. Mitricev, Criminalistica, partea I, Procuratura
Generală, 1953.

32
c) pregătirea şi utilizarea mijloacelor tehnice criminalistice (videoca-
mera, aparate de fotografiat, trusa criminalistică etc.).78
d) efectuarea, în timp util, a demersurilor necesare pentru obţinerea
autorizaţiei procurorului, în situaţia când se impune ridicarea silită şi este
necesară efectuarea unei percheziţii; obţinerea încuviinţării procurorului ori
a dispoziţiei instanţei de judecată, dacă obiectele sau înscrisurile urmează să
fie ridicate de la o unitate poştală sau de transport.
3.1 Reguli tactice utilizate în ridicarea de obiecte şi înscrisuri
Pentru a realiza scopul propus, organul de urmărire penală îşi
desfăşoară activitatea de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor, potrivit unor
reguli tactice, cerinţe consacrate de literatura79 şi practica de urmărire, care
sunt de natură să asigure buna organizare şi desfăşurare a acestei activităţi în
conformitate cu principiile generale ale tacticii criminalistice.80 În raport cu
domeniul de aplicabilitate există reguli tactice generale, valabile în toate
activităţile de acest gen şi reguli tactice speciale, aplicabile în cazurile de
predare a obiectelor şi înscrisurilor, reţinere şi predare a corespondenţei şi a
obiectelor care prezintă interes pentru cauză, ridicare silită de obiecte şi
înscrisuri.

3.1.1. Reguli tactice generale


În vederea ridicării de obiecte şi înscrisuri, organul de urmărire
penală se prezintă la domiciliul persoanei fizice sau la sediul persoanei
juridice care le deţine unde se legitimează, apoi identifică persoana fizică
sau reprezentantul unităţii pentru a se convinge că sunt persoanele cunoscute
că deţin mijloacele de probă care interesează în cauză; arată scopul venirii
sale, aduce la cunoştinţa deţinătorului obligaţiile pe care le are conform legii
şi îi solicită să predea obiectele sau înscrisurile prezentând, când este cazul,
autorizaţia procurorului.
Practica de urmărire a evidenţiat diverse situaţii în care au acţionat
organele judiciare cu ocazia ridicării de obiecte şi înscrisuri. În anumite
cazuri, persoana solicitată acceptă de bunăvoie să pună la dispoziţia
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată obiectele şi

78
I.Mircea, op. cit., p.10; M.Le Clère, Manuel de police technique, Editions Police-
Revue, Paris, 1974, p.247.
79
C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, op. cit., p.197.
80
M.Constantinescu şi colab., Dicţionar de criminalistică, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1984, p.165.

33
înscrisurile, împrejurare în care organul judiciar procedează la ridicarea lor
încheind o dovadă în două exemplare.81
La solicitarea organului judiciar, care emite o adresă oficială,
persoanele care deţin obiecte şi înscrisuri, de interes pentru cauză, de regulă,
se prezintă şi le predau la sediul acestuia.82 Primirea mijloacelor de probă se
efectuează pe bază de dovadă. Spre exemplu, cercetând împrejurările
transformării prin novaţie a contractului de asociere în contract de leasing
imobiliar cu clauză fermă de cumpărare, organul de urmărire penală a
solicitat şi primit de la administratorul societăţii comerciale, care a vândut
activele, actele efectuate, în vederea verificării legalităţii operaţiunilor de
privatizare.83
În alte cazuri, persoana, căreia i se solicită expres predarea obiectelor
şi înscrisurilor, refuză să le prezinte deşi recunoaşte că acestea se află asupra
sa, situaţie în care se procedează la ridicarea silită. În faza de judecată,
încheierea prin care instanţa dispune ridicarea silită se comunică
procurorului care o transmite organului de cercetare penală competent să
execute această activitate (art. 99 C.pr.pen.).
Refuzul deţinătorului de a preda obiectele şi înscrisurile impune
luarea unor măsuri de constrângere astfel încât organul de cercetare penală
este obligat să asigure asistenţa a doi martori. Modul în care s-a desfăşurat
activitatea de ridicare şi rezultatele acesteia vor fi consemnate în cuprinsul
unui proces-verbal redactat în două exemplare.
În practica de urmărire penală s-au întâlnit, frecvent, situaţii în care
deţinătorul a negat faptul că obiectele sau înscrisurile s-ar afla în posesia sa
impunându-se ridicarea silită. Deoarece este necesară căutarea acestora, în
vederea descoperirii şi ridicării, organul de cercetare penală este obligat să
obţină autorizaţia instanţei de judecată sau, după caz, a procurorului pentru
efectuarea percheziţiei domiciliare sau la sediul unităţii. Astfel, efectuând
cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, organul de
81
Dovada cuprinde prin analogie, menţiunile prevăzute de art. 91 şi 108 din C.pr.pen.,
pentru procesul-verbal de percheziţie: data şi locul încheierii; numele, prenumele şi
calitatea celui care ridică, organul judiciar în care îşi desfăşoară activitatea; invocarea
dispoziţiilor legale (art. 97 C.pr.pen.) în temeiul cărora a primit obiectele şi înscrisurile,
numele şi prenumele, adresa persoanei care a predat, enumerarea obiectelor şi înscrisurilor
predate, descrierea detaliată, cu evidenţierea caracteristicilor care îl individualizează
(denumire, serie, număr, dată, număr de exemplare, pagini, dacă reprezintă documentul
original ori copia etc. Dovada este semnată de persoana care predă şi cea care primeşte;
C.Aioniţoaie, E.Pălăceanu, op. cit., p.197.
82
I.Mircea, op. cit., p.305.
83
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr.95/P/2001(nepublicat).

34
urmărire penală a cerut făptuitorului administrator de societate comercială
să predea facturile externe originale neînregistrate în evidenţele contabile.
Întrucât acesta a negat că ar deţine asemenea înscrisuri, s-a procedat, în
temeiul autorizaţiei emise de procuror, la efectuarea unei percheziţii
domiciliare. Au fost descoperite cu această ocazie, facturi externe în care era
consemnată valoarea reală a mărfii, făptuitorul prezentând autorităţii vamale
facturi externe falsificate, cu valoare mult diminuată.84
Activitatea se desfăşoară în prezenţa a doi martori asistenţi, iar
explicaţiile persoanei în cauză, constatările efectuate, obiectele şi înscri-
surile ridicate, descrise amănunţit, vor fi consemnate cu exactitate, după caz,
prin numărare, cântărire, măsurare, delimitare pe cantităţi, calitate şi,
caracteristici individuale.85
Ridicarea actelor în momentul tactic potrivit este deosebit de
importantă când există suspiciunea că acestea ar putea fi distruse sau
falsificate de către persoanele interesate în ascunderea infracţiunii.86
Organul de urmărire penală trebuie să asigure prezenţa persoanei de
la care se ridică obiecte şi înscrisuri, iar în lipsa acesteia, activitatea se
desfăşoară în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a
unui vecin, având capacitate de exerciţiu; a reprezentantului persoanei
juridice şi după caz, a avocatului.

3.1.2 Reguli tactice speciale


3.1.2.1 Predarea obiectelor şi înscrisurilor
Organul de urmărire se prezintă la deţinătorul de obiecte şi
înscrisuri, iar după legitimare îi pune în vedere obligaţiile care le are
conform legii, solicitându-i să predea obiectele şi înscrisurile pe care le
posedă. Dacă acestea sunt predate, se procedează la ridicarea lor pe bază de
dovadă.87
Înscrisurile falsificate se ridică în original spre a putea fi examinate
de specialişti. Organul judiciar are căderea de a aprecia dacă este necesară

84
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de urmărire penală şi
criminalistică, dosar nr.452/P/2000 (nepublicat).
85
I.Mircea, op. cit., p.305; N.Volonciu, Tratat de procedură penală, partea generală,
vol.I., Ed. Paideia, 1994, p.376.
86
G.N.Safonov şi colab., Îndreptarul anchetatorului penal, vol.III, Procuratura Generală,
1955, p.24.
87
Em.Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, vol.II, Bucureşti, 1988, p.190;
C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, op. cit., p.198.

35
ridicarea în original a unui înscris sau este suficientă o copie a acestuia (art.
97 al.2 C.pr.pen.).88
În cazul produselor industriale şi alimentare falsificate, ridicarea
probelor se efectuează cel puţin în dublu exemplar, cu observarea atentă a
regulilor criminalistice privind ambalarea, etichetarea, sigilarea şi fixarea
procesuală, care sunt în măsură să asigure obiectivitatea rezultatelor
examinărilor de laborator. Procedând în acest mod, organul de urmărire
penală asigură posibilitatea efectuării unei noi examinări de specialitate în
cazul în care concluziile primei examinări ar genera îndoieli ori în cazul
când există riscul distrugerii probei cu ocazia examinării sau în timpul
transportului.89
Organul de urmărire penală are obligaţia de a prezenta obiectele şi
înscrisurile, deţinătorului şi persoanelor care asistă la această activitate
pentru a le recunoaşte şi a le însemna spre neschimbare, apoi ia măsuri de
ambalare, etichetare şi sigilare. Dacă din cauza volumului, cantităţii sau
altor motive, întemeiate nu este posibilă însemnarea, etichetarea sigilarea
obiectelor, acestea sunt depuse într-un ambalaj, cutie, recipient, ladă sau
cameră care este sigilată. Aceasta este lăsată în păstrarea deţinătorului sau a
unui custode, împrejurare consemnată în procesul-verbal încheiat cu această
ocazie.
3.1.2.2 Reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor
Procedeul ridicării de obiecte şi înscrisuri poate fi utilizat şi cu
privire la corespondenţa sau obiectele trimise sau primite de învinuit sau
inculpat, respectiv în situaţia în care mijloacele de probă se află în deţinerea
unităţilor poştale ori de transport care sunt obligate să asigure secretul
corespondenţei.90
În acest caz instanţa de judecată, la propunerea procurorului, poate
dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea, atunci
când interesul urmăririi penale sau al judecăţii impune, corespondenţa de

88
C.Bulai şi colab., op. cit., p.240.
89
Practica de urmărire penală a consacrat, în anumite cazuri, ridicarea probelor în 3
exemplare: câte o probă pentru organul de urmărire, deţinătorul de la care se ridică şi pentru
o terţă persoană care o păstrează în custodie, denumită generic „proba martor”;
C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, Reguli tactice speciale, în op. cit., p.199.
90
Corespondenţa a fost definită în literatura de specialitate ca fiind atât corespondenţa
obişnuită, cât şi telegramele, obiectele trimise prin poştă şi orice fel de document, expediate
de către învinuit ori destinate acestuia, care prezintă interes pentru cauză; C.Aioniţoaie,
E.Pălănceanu, op. cit., p.200.

36
orice fel, precum şi obiectele trimise de învinuit sau inculpat ori adresate
acestuia, fie direct, fie indirect (art. 98 C.pr.pen.).
Această derogare de la dreptul inviolabilităţii secretului
corespondenţei este justificată de necesitatea descoperirii şi strângerii la
timp a probelor necesare soluţionării cauzei penale, necesitate care apare
mai ales în cazul unor infracţiuni grave săvârşite în mod organizat. Măsura
va fi luată în funcţie de constatarea existenţei condiţiilor prevăzute de lege,
în baza datelor şi indiciilor temeinice de care dispun organele judiciare,91
privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea
penală se efectuează din oficiu, iar măsura se impune pentru aflarea
adevărului. În atare situaţie, organele judiciare (instanţa de judecată, iar în
cazuri de urgenţă procurorul) dispun, iar organele specializate ( poştale sau
de transport) reţin obiectele şi înscrisurile apoi le predau organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată.92
Sub aspect tactic se vor avea în vedere următoarele reguli: organul
de cercetare penală redactează un referat motivat, prezentându-l
procurorului care îi supraveghează activitatea şi care va evalua existenţa
condiţiilor prevăzute de lege (art. 911 C.pr.pen., modif.), concludenţa,
pertinenţa şi urgenţa administrării acestui procedeu investigativ. În cazuri
urgente şi temeinic justificate procurorul va dispune măsura prin rezoluţie
motivată, având obligaţia să informeze de îndată despre aceasta instanţa. În
absenţa urgenţei, procurorul va sesiza cu o cerere de autorizare instanţa
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima instanţă.
Autorizarea se dispune de instanţa competentă, prin încheiere
motivată, dată după judecarea cauzei în camera de consiliu. Încheierea va
cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru
care măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana şi genul de
corespondenţă vizate; perioada pentru care este autorizată măsura ridicării.
Actul de autorizare este prezentat sau trimis unităţii de poştă sau de
transport, ridicarea corespondenţei şi a obiectelor efectuându-se după ce au
fost oprite de unitate, pe bază de proces-verbal, încheiat în două exemplare,
în prezenţa a doi martori care pot face parte din personalul unităţii de poştă

91
C. Bulai şi colab., op.cit., p.243.
92
Întrucât legiuitorul nu a prevăzut expres forma actului prin care se dispune reţinerea şi
predarea corespondenţei apreciem că sunt aplicabile prevederile generale referitoare la
actele prin care se dispun măsurile procesuale, respectiv rezoluţia motivată a organului de
urmărire penală sau încheierea instanţei de judecată.

37
sau transport, La ridicare nu este necesară prezenţa învinuitului sau
inculpatului.93
Corespondenţa şi obiectele ridicate sunt examinate de organul
judiciar care este obligat să restituie destinatarului, sub luare de dovadă, pe
acelea care nu au legătură cu cauza.94
Se recomandă ca până la conturarea elementelor constitutive ale
infracţiunii, să se evite reţinerea corespondenţei pentru a nu avertiza
învinuitul, fiind preferabil controlul discret al acesteia, ridicare şi
conservarea prin fotocopiere, scanare sau accesarea sistemului informatic, în
condiţiile legii.95 De asemenea, atragem atenţia cu privire la problemele pe
care le poate ridica, în practică, extinderea măsurii asupra corespondenţei
adresate indirect, învinuitului sau inculpatului. Acestea trebuie soluţionate
cu profesionalism şi prudenţă spre a nu leza drepturile şi interesele
persoanelor care nu au vreo legătură cu infracţiunea cercetată. Astfel, în
cazurile în care organul de cercetare penală solicită autorizarea reţinerii şi
predării corespondenţei între două persoane care nu au calitatea de învinuit
sau inculpat, procurorul va cere prezentarea de probe sau indicii temeinice
din care să rezulte că expeditorul sau destinatarul real al corespondenţei este
învinuitul sau inculpatul.96
3.1.2.3 Ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri
Dacă persoana care deţine obiectele şi înscrisurile refuză să le predea
sau neagă existenţa lor, se procedează la ridicarea silită ori căutarea şi
ridicarea lor. În această situaţie, organul de urmărire penală va acţiona
diferit, în raport cu împrejurarea dacă, are sau nu, reprezentarea exactă a
locului unde se află mijlocul de probă care prezintă interes.
Când obiectul sau înscrisul se află la vedere se ridică fără
consimţământul deţinătorului; în cazul în care nu se cunoaşte exact locul
unde este ascuns, se va proceda la efectuarea percheziţiei corporale şi a celei
domiciliare, respectându-se regulile privitoare la această activitate.

93
A se vedea şi C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, op. cit., p.200.
94
În Statele Unite, Serviciul poştal federal este abilitat să plaseze un anumit dispozitiv pe
plicuri şi colete, pentru ca inspectorii să poată copia adresa destinatarului şi a expeditorului.
În lipsa unui mandat de percheziţie, este interzisă copierea conţinutului plicului sau
coletului. Prin examinarea adreselor se pot obţine indicii utile privind identitatea
complicilor, existenţa unor conturi bancare sau a unor cărţi de credit; Ch. E.Lewis, Resurse
şi tehnici de investigare utilizate de procurorii federali în Statele Unite (traducere din limba
engleză) Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, 2000 .
95
În acelaşi sens C.Suciu, op. cit., p.560, Em.Stancu, op.cit, p.146.
96
N.Cochinescu, Totul despre Ministerul Public, Ed. Lumina Lex, 2000, p.253.

38
Sub raport tactic, organul de urmărire penală va respecta următoarele
reguli: dacă nu reuşeşte să convingă deţinătorul privitor la predarea
obiectelor şi înscrisurilor nu părăseşte locul, păstrează controlul asupra
persoanei în cauză, ia măsuri pentru invitarea martorilor asistenţi şi
procedează la ridicarea silită; când se impune efectuarea percheziţiei,
evaluează din timp situaţia şi efectuează demersuri pentru obţinerea
autorizaţiei spre a preveni incidentele şi urmările negative pentru cauză. În
ambele situaţii ridică obiectele şi înscrisurile în prezenţa martorilor, pe baza
procesului-verbal în care precizează motivele care au determinat recurgerea
la ridicarea silită sau percheziţie.
Cu ocazia ridicării obiectului sau înscrisului, organul de urmărire
penală verifică, de îndată, dacă exemplarul prezentat este cel solicitat ori nu,
dacă se află în starea cunoscută de funcţionare, de utilizare.97
În literatura de specialitate din Statele Unite, se recomandă ca regulă
tactico- investigativă ridicarea datelor informatice înregistrate pe suporturi
materiale de date care permit, apoi, efectuarea investigaţiei în mediul
informatizat (descrierea în forma computerizată a operaţiunilor dintr-un cont
bancar etc.).98
Doctrina şi practica judiciară română au asimilat suporturile
materiale de date, respectiv mediile de stocare cu obiectele şi înscrisurile,
astfel încât acestora li se aplică dispoziţiile art. 94-111 C.pr.pen.99 Sunt
considerate mijloace materiale de probă următoarele obiecte care poartă
urme ale faptei săvârşite şi pot servi la aflarea adevărului: casete, dischete,
CD -uri, circuite integrate, microcipuri de memorie, care formează memoria
externă a calculatorului; hard-diskul, care formează memoria internă a
calculatorului.100 Spre exemplu, în cauza privind pe făptuitorul, cetăţean
român, „hacker” care a şantajat conducerea firmei D.N.T. cerând să-l
angajeze pe un post de administrator însărcinat cu securitatea reţelei şi
ameninţând că, în caz contrar, va face publică utilizatorilor acesteia
vulnerabilitatea parolelor de acces, organul de urmărire penală a ridicat de la

97
I.Mircea, op. cit., p.305; I.Anghelescu şi colab., Tratat practic de criminalistică,
vol.III, I.G.M., 1980.
98
Ch.E.Lewis, Resurse şi tehnici investigative utilizate de procurorii federali din Statele
Unite (traducere din limba engleză),Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie,
2000, p.14.
99
I.Vasiu, Unele aspecte de procedură penală privind mediul informatizat, în R.D.P.
nr.1/2001, p.41.
100
D.Stăncele, M.Fackelman, Mijloace specifice de probaţiune a infracţiunilor săvârşite
pe Internet, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.11/2001, p.150.

39
domiciliul acestuia calculatorul pe al cărui „hard-disk” au fost găsite
programe pentru furtul datelor, copii ale unor mesaje de şantaj, copii ale
mesajelor abonaţilor reţelei D.N.T. etc. Datele ridicate au avut un rol
esenţial pentru stabilirea vinovăţiei făptuitorului.101
Ridicarea înscrisurilor realizate pe imprimantă (ex. titluri de credit
falsificate) oferă posibilitatea stabilirii tipului de imprimantă (cu ace, jet de
cerneală ori laser) sau chiar identificarea acesteia pe baza analizei chimice
comparative a compoziţiei cernelii ori tonerului, a examinării
caracteristicilor individuale, cum sunt: urmele produse de uzura panglicii,
acelor, uzura şi defectele cilindrului colector, mecanismul de alimentare cu
hârtie etc.102 Înscrisurile conţin, de asemenea, indicii referitoare la
identitatea autorului: preferinţa pentru caracterele de anumite tipuri şi
dimensiuni, modul de aşezare în pagină, conţinutul spiritual, nivelul de
educaţie, ortografia, punctuaţia etc. Astfel, într-o cauză privind falsificarea
şi punerea în circulaţie de bancnote contrafăcute, ridicarea şi examinarea
bancnotelor a permis punerea în evidenţă a contrafacerii printr-o metodă
modernă: scanarea imaginii bancnotei pe calculator şi multiplicarea acesteia
cu o imprimantă color cu jet de cerneală.103
3.1.3 În anumite cazuri, activitatea de ridicare prezintă unele
particularităţi determinate de caracterul secret sau confidenţial al
înscrisurilor. Acest caracter este imprimat de conţinutul şi importanţa
datelor cuprinse în documente, astfel încât sunt accesibile doar persoanelor
care lucrează cu ele.
Organele de urmărire penală vor avea în vedere următoarele reguli
tactice: predarea de bunăvoie la cererea organului judiciar se va efectua fără
martori, sub luare de dovadă; ridicarea silită de la persoanele juridice se
efectuează prin încheierea unui proces-verbal, în prezenţa persoanei care le
are în primire şi a doi martori din unitate care au acces la asemenea
documente; la dosar se va ataşa un extras din înscris, cu textul sau falsul ce
prezintă interes pentru cauză, evitând dezvăluirea nejustificată a conţinutului
întregului act; înscrisurile originale sunt păstrate de organul de urmărire

101
P.C.S.J., Secţia de combatere a corupţiei şi a criminalităţii organizate, dosar
nr.26/P/2000, (nepublicat).
102
A se vedea, pe larg, S.Alămoreanu, Clasic şi modern în examinarea documentelor
suspecte, Ed. Alma Mater, Cluj Napoca, 2003, p.73.
103
Institutul de criminalistică al Inspectoratul General al Poliţiei Române, expertiza
grafică nr.247063/1999 (nepublicat).

40
penală şi prezentate completului de judecată la cerere.104 Spre exemplu,
organul de urmărire penală a depus la dosar procesul-verbal de constatare în
care erau prezentate succint actele cu caracter de secret de stat, ridicate din
autoturismul făptuitorului, fost manager al unei sucursale din cadrul Regiei
Autonome pentru Producţia de Tehnică Militară, faţă de care s-a dispus
trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de
înscrisuri prev. de art. 242 alin.1 C.pen.: program de cercetare - asimilare
privind produsele speciale, codificare produse speciale, situaţia contractelor
la export, situaţia produselor omologate din planul de cercetare etc. Actele
conţinând secrete de stat au fost lăsate în custodia biroului „documente
clasificate” din unitate şi păstrate la dispoziţia organelor judiciare până la
soluţionarea cauzei.105
Într-un alt caz, după rezilierea unilaterală a contractului de
privatizare de către F.P.S., făptuitorul angajat al unei societăţi străine a
încercat să scoată anumite documente pe poarta societăţii. Fiind oprit de
paznic care a înştiinţat directorii firmei române, acesta a fost somat să
părăsească unitatea în aceeaşi zi. Făptuitorul a predat apoi 111 documente
cu caracter secret de serviciu, iar 143 documente clasificate, unei persoane
care urma să le transporte la Istambul. Acestea au fost însă descoperite şi
ridicate din autocar, la Punctul de frontieră Vama Veche, în baza unui
proces-verbal încheiat de agenţii Poliţiei de Frontieră. Instanţa a decis că în
cadrul unui contract de privatizare, scoaterea din incinta sediului
vânzătorului acţiunilor a unor documente de către un delegat al
cumpărătorului care, potrivit acordului dintre părţi, avea dreptul să le
consulte numai la sediul vânzătorului, săvârşită după rezilierea contractului
de vânzare - cumpărare, constituie infracţiunea prevăzută de art. 242
C.pen.106
Informaţiile şi operaţiunile privind sumele de bani aflate în conturile
persoanelor fizice sau juridice sunt secrete, ele putând fi transmise doar
titularilor sau reprezentanţilor legali. În aceste cazuri, solicitarea unor date
sau ridicarea de documente privind asemenea operaţii, se poate efectua
numai după punerea în mişcare a acţiunii penale.107

104
C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, op. cit., p.201.
105
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, d. nr.680/7 februarie 2002 (nepublicată),
dosar nr.4353/2000; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr.87/P/1997.
106
Curtea Supremă de Justiţie, d.p. nr.1226/8.03.2001, în Jurisprudenţa informatizată a
Curtea Supremă de Justiţie
107
Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, publicată în M.Of. nr.121/23 martie
1998.

41
Extrasele de cont şi alte documente bancare ce prezintă interes pot fi
ridicate, însă mai uşor, de la domiciliul făptuitorului sau de la sediul
societăţii comerciale unde sunt păstrate în copie.108
În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.78/2000, pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată şi
completată, secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului
profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile
procurorului, după începerea urmăririi penale şi nici instanţei de judecată.
Datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se
comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a
instanţei, în cursul judecăţii (art. 26).109

3.2. Consemnarea ridicării de obiecte şi înscrisuri


Modul în care s-a desfăşurat activitatea de ridicare a obiectelor şi
înscrisurilor precum şi rezultatul acesteia se consemnează în dovada sau
procesul-verbal redactat de organul de urmărire penală, ce va fi însoţit de
planşe fotografice sau alte înregistrări.110
Dovada de predare-primire a obiectelor şi înscrisurilor emisă de
organul judiciar în urma predării de bunăvoie a mijloacelor de probă nu este
un act de ridicare propriu-zis. Ea atestă activitatea de predare-primire,
putând fi încheiată atât la domiciliul ori sediul deţinătorului cât şi la sediul
organului judiciar când persoana solicitată le prezintă şi le predă de
bunăvoie.
Procesul-verbal încheiat cu ocazia ridicării silite de obiecte şi
înscrisuri trebuie să cuprindă: menţiunile obligatorii prevăzute de normele
procesual penale ( art. 91 şi 108 C.pr.pen) precizarea că au fost solicitate
deţinătorului care a refuzat să le predea de bunăvoie, împrejurare în care s-a
procedat la ridicarea silită; locul, timpul şi condiţiile în care au fost
descoperite şi ridicate, dacă pentru a se ajunge la ele s-a impus forţarea unor
încuietori; descrierea caracteristicilor şi a stării în care se afla obiectul sau
înscrisul ridicat.
Procesul-verbal este semnat de către organul judiciar, martorii
asistenţi şi persoana în cauză căreia i se lasă un exemplar.

108
Aug.Lazăr, Expertiza contabilă, procedeu probator în cercetarea infracţiunilor din
domeniul afacerilor, Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.13/2002.
109
Legea nr.78/2000, publicată în M.Of. nr.219/18 mai 2000, modificată şi completată.
110
I.Mircea, op. cit., p.305, Em.Stancu, op. cit., p.146, C.Aioniţoaie, E.Pălănceanu, op.
cit., p.203.

42
CAPITOLUL III
CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
GRAFOSCOPICĂ

Secţiunea 1
Tactica dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice
1.1. Noţiune şi importanţă. În cursul săvârşirii infracţiunilor în
raport cu modul de operare utilizat, făptuitorii creează urme variate (alterări
de înscrisuri, evidenţe contabile, bilanţuri; circuite şi montaje financiare
etc.). Valoarea probatorie a acestor urme poate fi pusă în evidenţă prin
cercetările efectuate de specialişti.111
Literatura juridică relevă antrenarea tot mai frecventă a specialiştilor
în vederea elucidării unor împrejurări de fapt complexe, de strictă
specialitate, din domeniul economic, financiar, contabil etc. Examinarea de
specialitate s-a impus astfel ca fiind un procedeu probator de importanţă
capitală în soluţionarea temeinică şi legală a cauzelor de acest gen.112 Pe
plan internaţional este în plină afirmare conceptul modern de ştiinţe
forensic, ştiinţele care au legătură cu justiţia şi se definesc drept ansamblul
de principii ştiinţifice şi metode tehnice aplicabile investigării infracţiunilor
comise, pentru a proba existenţa acestora, identificarea autorului şi modul
său de a opera.113 Nivelul de tehnicizare a criminalităţii, accederea în

111
I.Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, 1998, p.313; Aug. Lazăr, op. cit., p. 167.
112
P.Bouzat, J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, vol.II, Ed.Dalloz, Paris,
1963, p.263; Tr.Pop, Drept procesul penal, vol.III, Tipografia Naţională, Cluj, 1947, p.
341; I.Neagu, Tratat de procedură penală, Ed.Pro, Bucureşti, 1997, p.297; G.Antoniu şi
colab. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, vol.I, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1975, p.258.
113
Expresia „forensic” îşi are originea în cuvântul latin „forum” care avea sensul de piaţă
publică, incintă de judecată. Termenul a fost adoptat ca neologism, în toate limbile, pentru a
desemna ştiinţele, specialiştii, institutele care prin cercetările efectuate îşi aduc aportul la
înfăptuirea justiţiei. L.Ionescu, Asigurarea calităţii în expertiza criminalistică, în Dreptul
nr.1/1999, Criminalistica nr.1/martie 1999, p.22.

43
domenii noi cum sunt informatizarea, comerţul virtual, cărţi de credit,
impun un răspuns tehnic şi tactic pe măsură.114
Constatarea tehnico-ştiinţifică a fost definită în literatura
criminalistică drept o activitate de interpretare şi valorificare ştiinţifică
imediată a urmelor, mijloacelor de probă şi a împrejurărilor de fapt,
desfăşurată la cererea organelor de urmărire penală, în scopul identificării
făptuitorului şi a obiectelor folosite pentru săvârşirea infracţiunii.115 Sub
aspectul conţinutului, această activitate operativă este mai restrânsă decât
expertiza şi se dispune numai în caz de urgenţă.116
Se apelează la specialişti, în vederea efectuării unei constatări
tehnico-ştiinţifice, când nevoia constatării de specialitate se conjugă cu
imperativul clarificării urgente a unor fapte, împrejurări ale cauzei sau cu
pericolul dispariţiei mijloacelor de probă ori de schimbare a unor situaţii de
fapt care formează obiectul interpretării. În asemenea cazuri, constatarea
tehnico-ştiinţifică este preferată expertizei deoarece este mai operativă şi
eficace.
În literatura de specialitate constatarea tehnico-ştiinţifică a fost
apreciată ca fiind un procedeu de probaţiune,117 respectiv un mod de a opera
prin cercetare asupra anumitor urme şi mijloace de probă în vederea
cunoaşterii exacte a valorii probatorii a acestor „martori muţi”.118 Astfel,
printr-o examinare tehnico-ştiinţifică traseologică, specialistul criminalist a
stabilit că impresiunile de ştampilă aplicate pe înscrisurile bancare false au
fost create cu o ştampilă originală, sustrasă din bancă şi descoperită cu
ocazia percheziţiei la domiciliul funcţionarei coautor al fraudei. Pentru a
ajunge la această concluzie, specialistul a efectuat un studiu comparativ,
prin metoda continuităţii liniare, privind caracteristicile generale (forma şi
grosimea chenarului, forma corpului literelor, lungimea şi lăţimea

114
S. Alămoreanu, A 13 -a Conferinţă E.N.F.S.I. (European Network of Forensic Science
Institutes), Praga, 16-19 mai 2001, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie
nr.9/2001, p.105.
115
N. Dan şi colab., Dicţionar de criminalistică, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti,1984, p. 45.
116
I.Mircea, op. cit., p.314; C.Suciu, Criminalistica, Ed.didactică şi pedagogică,
Bucureşti,1972, p.568.
117
Procedeele tactice probatorii sunt mijloace, moduri de acţiune elaborate de ştiinţa
criminalisticii în scopul realizării în bune condiţiuni a activităţilor de urmărire penală
(cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorului etc.); N.Dan, I.Sima, op. cit.,
p.155; I.Mircea, op. cit., p.4.
118
G.Antoniu şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român,
vol.I, Ed. Academiei, Bucureşti,1975, p.259.

44
impresiunii etc.) şi cele individuale (spaţiile între corp şi semn, uzura
literelor etc.), demonstrând că impresiunile de pe actele bancare false au fost
aplicate cu ştampila prezentată pentru comparaţie.119
Spre a stabili concludenţa şi valoarea probatorie a urmelor rămase pe
obiecte (falsuri, alterări de înscrisuri etc.), a obiectelor folosite sau destinate
să servească la săvârşirea infracţiunii (instrumente sau materiale destinate
falsificării unor valori) ori a obiectelor care sunt produse prin fapta
prevăzută de legea penală (instrumente oficiale, monede sau alte valori
falsificate etc.), specialiştii recurg la cele mai avansate cunoştinţe
ştiinţifice.120
1.2. Aspecte procesual penale. Efectuarea constatării tehnico-
ştiinţifice este dispusă de organul de urmărire penală prin rezoluţie motivată,
după constatarea existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de lege (art. 112
alin.1 din C.pr.pen.).
Constatarea se efectuează, de regulă, de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine
organul de urmărire penală, fără ca aceştia să-şi însuşească atribuţii de organ
de urmărire penală. Prin excepţie, examinarea poate fi efectuată de către
specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe (art. 112
alin.2 C.pr.pen.).
Constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune numai de către organele de
urmărire penală, exceptând cazul refacerii sau completării acesteia, când
poate fi dispusă şi de instanţa de judecată (art. 116 C.pr.pen.).121
Întrucât este o activitate desfăşurată sub imperativul urgenţei,
constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează în conformitate cu o procedură
simplificată în raport cu expertiza. Ea poate fi dispusă chiar de un organ de

119
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia urmărire penală şi
criminalistică, dosar nr.53/P1997 (nepublicat).
120
M. Le Clère, Manuel de police tehnique, Edition Police -Revue, Paris, 1974, p.248;
M.J.Palmiotto, Criminal Investigations, Nelson Hall Publishers Chicago, p.473.
121
Organul de urmărire penală poate dispune prin rezoluţie motivată efectuarea
constatării tehnico-ştiinţifice, în caz de necesitate, în faza actelor premergătoare, spre a
verifica seriozitatea unei sesizări, în vederea începerii urmăririi penale. În acest sens,
Gh.Mateuţ, Procedura penală, partea specială, vol.I,1997, Ed.Lumina Lex, p.79; I.Neagu,
op. cit., p.423; Aug. Lazăr, Utilizarea procedeelor probatorii în faza actelor
premergătoare, în cazul cercetării fraudelor în afaceri, Revista de Criminologie,
Criminalistică şi Penologie nr.12/2001, p.126; În sens contrar, G.Antoniu, op. cit., p.261;
D. Ciuncan, Actele premergătoare şi garanţiile procesuale în Dreptul nr.7/1996, p.88.

45
urmărire necompetent, însă sesizat conform legii, actele fiind trimise apoi de
îndată procurorului competent (art. 213 C.pr.pen.).

1.3. Situaţiile tactice în care se poate dispune efectuarea


constatării tehnico-ştiinţifice
Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei sunt
necesare cunoştinţele unui specialist, organele de urmărire penală pot
dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice într-una din următoarele
situaţii tactice ivite pe parcursul urmăririi penale: existenţa pericolului de
dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt;
necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Examinarea atentă a celor două situaţii este impusă de nevoia, apărută în
practica de urmărire penală, de a stabili care sunt circumstanţele ce permit
organului de urmărire penală să utilizeze acest procedeu probator operativ,
fără a leza drepturile recunoscute de lege părţilor în cazul expertizei.
1.3.1. Existenţa pericolului dispariţiei unor mijloace de probă sau
de schimbare a unor situaţii de fapt. Acest pericol a fost definit în literatura
de specialitate ca fiind primejdia distrugerii intenţionate sau neintenţionate,
în substanţa sa, a unui mijloc de probă, posibilitatea înlăturării sale din
câmpul infracţional, fiind sustras cercetării, precum şi riscul ca mijloacele
de probă, subzistând în materialitatea lor, să sufere modificări care să le
altereze însuşirile ce le individualizează, făcându-le improprii cercetării.122
În asemenea situaţii, la faţa locului se pot constata „împrejurări
controversate”, respectiv un tablou de contrast puternic cu privire la modul
şi mijloacele aplicate de făptuitor”.123
Prin pericolul de schimbare a unor situaţii de fapt se înţelege
posibilitatea survenirii, după săvârşirea infracţiunii, a unor elemente noi care
ar putea modifica aspecte semnificative în configuraţia câmpului
infracţional şi care ar genera dificultăţi în cercetare inclusiv riscul abordării
unor piste false.
Stările de pericol invocate pot fi determinate de cauze obiective,
exterioare intervenţiei omului, cum este acţiunea factorilor atmosferici
(precipitaţii, vânt) asupra urmelor din câmpul infracţional. Ele pot fi
produse, de asemenea, de cauze de natură subiectivă constând în acţiuni

122
A.Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p.388.
280
I. Mircea, Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, Ed. „Vasile Goldiş”,
Arad, 1996,p.33. Autorul observă corect, că expresia „împrejurări negative” folosită în
literatură nu reflectă întregul conţinut al cuprinzătoare şi relevantă.

46
voluntare ale făptuitorului sau participanţilor la infracţiune ori intervenţiei
altor persoane. În acest sens este ilustrativ cazul făptuitoarei, funcţionar la
Banca Română de Dezvoltare, Sucursala Sinaia care, după ce s-a stabilit că
era coautor al unei fraude în sumă de 534,5 mil. lei produsă băncii,
interzicându-i-se accesul la fostul loc de muncă, a intrat în sediul filialei şi a
distrus din memoria calculatorului, evidenţele privind decontările
intrabancare, apoi a dispărut de la domiciliu.124
Într-un alt caz, sesizând pericolul dispariţiei unor mijloace de probă,
organul de urmărire penală a dispus examinarea, de către specialişti din
cadrul Institutului de Criminalistică al Ministerului de Interne, a
calculatorului utilizat de făptuitor în vederea săvârşirii unor fraude în
reţeaua Internet. Conform concluziilor raportului de examinare tehnico-
ştiinţifică, realizat în cauză, s-a stabilit că pe hard-disk-ul acestuia au fost
găsite programe de tip „cal troian” folosite pentru furtul datelor din alte
calculatoare conectate la reţea iar folosirea acestora este certă deoarece au
fost găsite „rapoarte” ale acestor programe, respectiv mesaje electronice
conţinând date sustrase calculatoarelor „atacate”;
De asemenea, în memoria calculatorului au fost găsite copii ale
mesajelor e-mail primite sau trimise de abonaţi şi angajaţi ai firmei D.N.T.,
mesaje care au fost interceptate de învinuit, precum şi documentaţii despre
metode de eludare a sistemelor de securitate a datelor aflate în diverse
locaţii accesibile prin Internet.125
Raportul de examinare tehnico-ştiinţifică a valorificat urmele
activităţii infracţionale săvârşite de făptuitor în reţeaua Internet, înlăturând
pericolul ştergerii datelor din memoria calculatorului. A reprezentat,
totodată, procedeul probator decisiv pentru stabilirea adevărului în cauză.
Organul de urmărire penală, când constată existenţa pericolului de
dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt,
este obligat să dispună luarea măsurilor de prevenire a pericolului. În acest
scop, se impune utilizarea mijloacelor prevăzute de tehnica criminalistică,
respectiv a măsurilor de conservare şi fixare a urmelor ameninţate să

124
P.C.S.J, Secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică, Dosar nr.53/P/1997
(nepublicat).
125
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de combatere a corupţiei şi
criminalităţii organizate, dosar nr.26/P/2000. Deşi lucrarea este intitulată raport de expertiză
tehnică, spre a sublinia calitatea ştiinţifică a lucrării, examinările tehnico-ştiinţifice
operative efectuate de către specialişti ai Ministerului de Interne, în condiţii de
necontradictorialitate, nu pot fi incluse în categoria expertizelor. A se vedea şi Em.Stancu,
Tratat de criminalistică, Ed.Actami, Bucureşti, 2001, p.352.

47
dispară, executându-se schiţe, fotografii judiciare şi înregistrări video. Apoi,
urmele sunt ridicate, ambalate şi transportate în vederea examinării de către
experţi în condiţii de laborator.126 În măsura în care pericolul poate fi
înlăturat, nu se mai justifică efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.127
Dacă pentru lămurirea unor probleme de specialitate sunt necesare
cunoştinţele unui expert, organul judiciar poate dispune efectuarea unei
expertize.
1.3.2. Necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale
cauzei este impusă nu atât de pericolul dispariţiei mijloacelor de probă sau
al schimbării situaţiei de fapt cât de necesitatea asigurării, chiar de la
începutul urmăririi penale, a justei orientări în efectuarea anchetei. Organul
de urmărire penală apreciază necesitatea folosirii acestui procedeu probator
în raport cu utilitatea datelor furnizate care pot indica direcţia ce trebuie
imprimată cercetărilor prin confirmarea uneia dintre versiunile elaborate în
cauză.
Rezolvarea dată acestei situaţii, prin efectuarea unei constatări
tehnico-ştiinţifice, a fost impusă de caracterul dinamic al urmăririi penale şi
de necesitatea de a da eficienţă practică imediată constatărilor la care ajung
organele de urmărire penală cu ocazia primelor investigaţii efectuate.
În cazul confruntării cu moduri de operare caracterizate prin
utilizarea de către făptuitori a înscrisurilor falsificate (file cec, scrisori de
garanţie etc.), chiar dacă nu există pericolul dispariţiei mijlocului de probă
sau de schimbare a unor situaţii de fapt, constatarea tehnico-ştiinţifică este
justificată de necesitatea identificării neîntârziate a făptuitorului. De
exemplu făptuitorii, în scopul de a obţine un venit material injust, au
falsificat cu ajutorul unui calculator, ordine de compensare tip RENEL
folosite la decontarea unor datorii, pe care le-au introdus pe piaţă. Falsul a
fost dovedit în temeiul unei constatări tehnico-ştiinţifice care a condus la
identificarea promptă a calculatorului utilizat şi a făptuitorului.128
Între cele două condiţii: pericolul dispariţiei unor mijloace de probă
sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi necesitatea lămuririi urgente a
unor fapte sau împrejurări, s-a remarcat existenţa unei conexiuni deoarece
adeseori, urgenţa lămuririi unor împrejurări este determinată chiar de

126
I. Mircea, op. cit., p.234; M.J.Palmiotto, op. cit., p.167-242.
127
Constatarea tehnico-ştiinţifică este inadmisibilă după înlăturarea pericolului de
dispariţie a mijloacelor de probă. A se vedea G.Antoniu şi colab., op. cit., p.265.
128
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dosar nr.680/P/1998 (nepublicat).

48
pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau de schimbarea unor situaţii
de fapt.129
Nu se dispune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice pentru
rezolvarea unor probleme de natură juridică ori când faptele sau
împrejurările de fapt care aveau nevoie de clarificare au fost lămurite prin
alte mijloace (ex. prin ascultarea unor persoane). 130

1.4. Specialiştii abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiintifice


1.4.1. Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de
către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă
instituţia de care aparţine organul de urmărire penală.
Aceşti specialişti funcţionează ca delegaţi ori angajaţi permanenţi ai
acestor organe şi au o pregătire ştiinţifică sau tehnică în diverse domenii de
activitate. Spre exemplu, în conformitate cu legea,131 Parchetul Naţional
Anticorupţie a fost încadrat în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii,
cu specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi
în alte domenii abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice de
specialitate în cauzele instrumentate de acest organ de urmărire.132
În mod similar, la anumite organe de poliţie, în cadrul formaţiunilor
criminalistice, funcţionează specialişti sau tehnicieni criminalişti etc.
129
A.Ciopraga, op. cit., p.386.
130
I.Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, 1998, p.312, C.Aioniţoaie, C.Pletea, şi
colab., Tratat de tactică criminalistică; Ed. Carpaţi, 1992, p.239.
131
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat şi funcţionează ca parchet specializat în
combaterea infracţiunilor de corupţie, prin O.U. nr.43/4 aprilie 2002, publicată în M.Of.
nr.244/11.IV.2002, aprobată prin Legea nr.503/11 iulie 2002, publicată în M.Of.
nr.523/18.VII.2002.
132
Încadrarea sau delegarea unor specialişti pe lângă anumite organe judiciare este
inspirată din organizarea unor structuri judiciare specializate înfiinţate în statele Uniunii
Europene:
În Spania funcţionează, din 1994, Parchetul special pentru reprimarea delictelor
economice în legătură cu corupţia, organ judiciar care dispune de un braţ operativ alcătuit
din 250 de poliţişti specializaţi în investigarea acestor infracţiuni, precum şi de specialişti în
domeniile financiar - bancar, taxe şi impozite care efectuează examinări de specialitate.
În anul 1996, în Franţa, a fost înfiinţată o structură judiciară cu competenţă specială, în
materie de criminalitate economico-financiară, Polul economic - financiar (Pole Eco. Fin.)
care beneficiază de asistenţă specializată, profesionişti delegaţi din diverse ministere,
constituiţi în echipe interdisciplinare, nesubordonaţi instituţiei din care provin şi obligaţi să
păstreze secretul anchetei. D.Dobocan, Aug.Lazăr, Raport de stagiu privind vizita de studii
efectuată în Franţa, Programul Octopus II, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie, 1999.

49
Din practica de urmărire penală au rezultat două domenii ale
activităţii specialiştilor care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de
care aparţine organul de urmărire penală.
a) Un prim domeniu cuprinde participarea ca auxiliari la efectuarea
unor activităţi de urmărire penală cum sunt: ridicarea de obiecte şi
înscrisuri, cercetarea la faţa locului, percheziţii etc.133 În calitate de
colaboratori ai organelor de urmărire penală specialiştii sau tehnicienii
acordă asistenţă de specialitate calificată în sensul descoperirii, relevării,
conservării, fixării şi ridicării urmelor şi mijloacele materiale de probă, în
vederea examinării. Astfel, în temeiul cunoştinţelor de specialitate, pe care
le deţin, atrag atenţia organelor de urmărire penală asupra împrejurărilor
utile elucidării cauzei; descoperă, fixează şi ridică urmele şi mijloacele
materiale de probă şi realizează diverse activităţi tehnice în situaţiile în care
sunt necesare cunoştinţe şi calificări speciale; exprimă opinia cu privire la

133
În vederea participării la efectuarea acestor activităţi specialiştii Institutului de
criminalistică şi ai structurilor teritoriale din Ministerul de Interne au fost dotaţi cu
autolaboratoare criminalistice clasa Mercedes (sistem antiderapare, vit. max. 150 km/h, 5
locuri şi compartiment pentru depozitare) înzestrate cu următoarele truse şi mijloace tehnice
criminalistice: trusă foto compusă din: aparat foto electronic tip Olympus C -2020, aparat
foto normal tip Canon EOS 3000, video printer Olympus, trusă de marcare a locului (plăci
numerotate, banda 300 m lungime, conuri şi avertizoare luminoase electrice) tip
Voigtländer „Markierungskoffer”. Banda inscripţionată „NU TRECEŢI, POLIŢIA!”;
generator portabil: 230 V şi sursă de iluminare Bosch.
Trusă criminalistică tip Voigtländer Stuttgart 3000 : trusă pentru prelevarea urmelor
papilare (pulberi magnetice şi nemagnetice, substanţe chimice de relevare); trusă pentru
prelevarea urmelor papilare cu substanţe adezive; trusă pentru prelevarea urmelor papilare
cu suspensie de microparticule; trusă pentru prelevarea seriilor pilite; trusă mulaj (gips,
cauciuc siliconic); trusă de detectare a petelor de sânge; trusă de detectare a urmelor de
spermă; trusă restaurare ţesuturi şi amprentare cadavre, amprentare persoane; materiale
pentru ambalarea probelor (pungi de plastic şi hârtie, flacoane de diverse mărimi).
Alte mijloace tehnice şi truse: aparat, portabil de vaporizare cu cyano-acrilat tip
Voigtländer; trusă prelevare a urmelor de metal pe mâna trăgătorului tip Sirchle; aspirator
micro-particule tip Voigtländer; detector hidrocarburanţi tip Gusurveyor model 412;
detector metale (pentru teren) tip Vallon VMH 1; aparat electronic pentru ridicarea urmelor
de încălţăminte tip Voigtländer; trusă pentru cercetarea incendiilor tip Voigtländer; trusă de
prelevare a urmelor papilare imprimate prin stratificare cu sânge ( containere de mici
dimensiuni pentru colectarea probelor pentru analize în laborator tip Voigtländer; sursă de
lumină cu lungime de undă variabilă; lampă UV, cu două lungimi de undă tip Waldmann
(două bucăţi); stereomicroscop tip Eschenbach; microscop de buzunar tip Eschenbach;
parbriz luminat cu bandă filtrantă în partea superioară ; instalarea echipamentului de radio-
comunicaţie compus dintr-o staţie radio-mobilă Motorola identificator DTMF; secretizor de
voce TRANSCRYPT SC 20-400; M.Mircea, Dotări tehnice pentru criminalişti,
Criminalistica, nr.4/iulie 2001, p.2.

50
originea şi mecanismul formării urmelor la faţa locului.134 Spre exemplu,
fiind solicitat de organul de urmărire penală să fixeze rezultatele unei
percheziţii domiciliare prin executarea fotografiilor judiciar - operative,
specialistul criminalist a atras atenţia că bancnotele a 100 dolari SUA,
descoperite cu această ocazie, ar putea fi falsificate prin contrafacere. Astfel,
la examinarea firului de siguranţă sub lampa cu radiaţii ultraviolete, s-a
observat că acesta nu prezenta fluorescenţa roşu fosforescent caracteristică
bancnotelor originale.
În cauză s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică în cursul căreia
au fost examinate caracteristicile elementelor de siguranţă, stabilindu-se că
bancnotele erau contrafăcute prin tipărire. Specialistul şi-a întemeiat
concluziile pe următoarele constatări: la examinarea firului de siguranţă
plasat în partea lateral stânga a portretului lui Benjamin Franklin, cu ajutorul
radiaţiilor ultraviolete, bancnotele în litigiu nu prezentau fluorescenţă roşu
fosforescent, remarcată la bancnota de comparaţie; la examinarea „timbrului
de apă” reprezentând portretul lui Benjamin Franklin, vizibil în transparenţă,
bancnotele în litigiu au prezentat o serie de particularităţi (traseele
fizionomiei erau executate neclar, cu întreruperi, reverul hainei era neclar,
cu trasee lipsă etc.).135
b) Al doilea domeniu al activităţii specialistului îl constituie
aplicarea cunoştinţelor de specialitate la investigarea ştiinţifică sau tehnică
a urmelor si mijloacelor materiale de probă, adeseori în condiţii de
laborator, constatările urmând a fi expuse în raportul de constatare tehnico-
ştiintifică.
Într-o cauză privind utilizarea unei cărţi de credit falsificate pentru
cumpărarea de produse din magazin, specialistul criminalist a fost solicitat
de organul judiciar să examineze cardul în laborator şi să stabilească dacă
elementele de siguranţă au suferit sau nu modificări. Examinând cardul în
litigiu la stereomicroscop şi la microscopul comparator, specialistul a
constatat că în zona de depunere a peliculei autocolante, care constituie PIN-
ul şi numărul de cont actuale, suportul din plastic prezintă uşoare adâncituri
ce redau conturul unor cifre. Prin examinare sub diverse unghiuri de lumină
dirijată, s-a reuşit identificarea PIN-ului şi numărului de cont înscris iniţial.
În lipsa mijloacelor tehnice necesare, specialistul nu a fost în măsură să

134
A.Ciopraga, op. cit., p.391.
135
I.Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, Serviciul criminalistic, raport de constatare
tehnico- ştiinţifică nr.106317/31.07.2001; A se vedea şi N.Buzatu, Contrafaceri
performante ale dolarului american în Criminalistica nr.2/martie 2001, p.16; N.Buzatu,
Mijloace şi modalităţi de depistare a valorilor monetare false, în Criminalistica nr.3/iulie
1999, p.15.

51
descifreze datele conţinute de banda magnetică depusă pe reversul cardului,
pentru a verifica legătura dintre acestea şi cele înscrise pe avers. A reuşit,
însă prin procedee clasice de examinare, să formuleze concluzii certe,
pozitive, privind falsificarea cardului.136
În literatura criminalistică s-a pus în discuţie problema dacă există,
sau nu, o incompatibilitate între participarea specialistului la efectuarea
anumitor activităţi la faţa locului şi calitatea de specialist sau tehnician
însărcinat cu efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice. Soluţia dată în
rezolvarea acestei probleme reţine că specialistul are o poziţie proprie, pe
care şi-o păstrează şi atunci când participă la anumite activităţi la faţa
locului, astfel încât nu există o incompatibilitate.137
Persoanei însărcinate cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi
nici aceasta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de
organ de control. Într-adevăr, raţiunea pentru care este solicitat specialistul
sau tehnicianul, de către organul de urmărire penală, este aceea de a lămuri
anumite fapte sau împrejurări ale cauzei efectuând activităţi cu caracter
ştiinţific sau tehnic. Având o poziţie distinctă, în raport cu organul de
urmărire penală, nu poate să-şi asume atribuţii ale acestuia, motiv pentru
care legea prevede expres incompatibilitatea. Această interdicţie este
justificată de posibilitatea influenţării specialistului de concluziile trase în
calitate de organ de urmărire penală. Totodată, constatarea tehnico-ştiinţifică
având valoare de mijloc de probă este evaluată, alături de alte probe, de
organul de urmărire penală şi va sta la baza convingerii acestuia în emiterea
soluţiei.
1.4.2. Prin excepţie, constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi efectuată
de specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
Acestea pot fi institute de specialitate sau laboratoare interjudeţene de
expertize criminalistice care sunt solicitate atunci când complexitatea
împrejurărilor care se cer a fi lămurite necesită cunoştinţe şi aparate ce
depăşesc dotările formaţiunilor criminalistice, precum şi atunci când lipsesc
specialiştii proprii într-o anumită ramură a ştiinţei sau tehnicii.
În practica de urmărire penală se atrage atenţia asupra riscului
utilizării unor specialişti din cadrul altor instituţii care se deosebesc de

136
N. Buzatu, Carte de credit falsificată, în Criminalistica nr.3/2001, p.28.
137
A. Ciopraga, op. cit., p.392; Cu titlu de excepţie, se consideră admisibilă şi utilă
prezenţa expertului la faţa locului doar atunci când situaţia de fapt din momentul
descoperirii şi cercetării nu poate fi menţinută iar obiectele nu pot fi transportate la
laborator. În celelalte cazuri expertul îşi poate exercita oricând dreptul de a examina locul
faptei după ce a fost investit cu efectuarea expertizei. L.Ionescu, D.Sandu, Identificarea
criminalistică, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p.39.

52
experţi prin optica diferită, generată de scopurile diferite ale cercetării, lipsa
cunoştinţelor în materie de teoria identificării criminalistice, lipsa
experienţei, împrejurări care îndeamnă la prudenţă.138 Astfel, într-o cauză
privind intermedierea obţinerii frauduloase de vize Schengen, în care
făptuitorul a folosit calculatorul pentru falsificarea unor invitaţii tip, cu
antetele unor firme germane şi pentru confirmarea acestora, organul de
urmărire penală a cerut unei unităţi de specialitate să cerceteze memoria
calculatorului spre a descoperi eventualele urme ale activităţii infracţionale.
După examinare, specialistul însărcinat a formulat următoarele
răspunsuri:
„1. Informaţiile depistate la nivel logic nu au nimic relevant pentru
dvs.
2. Cercetând hard-disk-ul, la nivel fizic am depistat informaţii care
au aparţinut unor fişiere cu care s-a lucrat şi care ulterior au fost şterse. O
parte din acestea au fost recuperate, iar conţinutul lor a fost depus pe o
dischetă şi listat pe paginile anexate.
3. Dacă conţinutul acestora este relevant pentru dvs. şi aveţi nume
de persoane care ar putea să fie utilizate ca informaţii de căutare în
continuare vom încerca să recuperăm şi alte date”.
Probele descoperite şi ridicate din memoria calculatorului,
coroborate cu alte mijloace de probă au condus, în final, la soluţionarea
temeinică a cauzei. Este de observat, însă că aceste răspunsuri nu prezintă
rigoarea (forma şi conţinutul) unui raport de examinare tehnico-ştiinţifică,
caracterizat prin concluzii clare, concise, întemeiate pe descrierea
amănunţită a operaţiilor şi constatărilor efectuate de specialist. Răspunsurile
vădesc, de asemenea, lipsa experienţei de specialitate în activitatea
judiciară.139
Efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice se întemeiază pe materia-
lele, actele şi datele examinate de specialist în raport cu cunoştinţele
acestuia. Constatările şi concluziile la care a ajuns sunt consemnate în
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. În caz de necesitate, organul de
urmărire penală poate dispune completarea sau refacerea constatării tehnico-
ştiinţifice ori efectuarea unei expertize.

138
În acest sens, L.Ionescu, D. Sandu, op.cit, p.41.
139
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dosar nr.163/P/1998; Soft Aplicativ şi Servicii
S.A. Sibiu, adresa nr.200/30.03.1998.

53
CAPITOLUL IV
EXPERTIZA GRAFOSCOPICĂ

Secţiunea 1
Noţiune şi importanţă

1.1. Expertiza judiciară a fost definită, în literatura criminalistică,


drept o activitate de cercetare ştiinţifică desfăşurată la cererea organelor
judiciare, de persoane având cunoştinţe de specialitate,140 asupra
persoanelor, obiectelor sau urmelor în vederea clarificării unor fapte sau
împrejurări sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme.141
În practica urmăririi penale, expertizele pot fi efectuate pentru
elucidarea unor probleme variate sub aspectul naturii ştiinţifice:
criminalistice (expertiza scrisului şi a documentelor, expertiza monedelor,
bancnotelor, titlurilor de credit, expertiza vocii şi a vorbirii, a fotografiilor şi
a înregistrărilor video etc.), contabile, tehnice etc.142
Importanţa expertizei ca procedeu probator utilizat pentru obţinerea
datelor ce se pot descoperi doar prin cercetări ştiinţifice desfăşurate în
domeniul de interes a fost evidenţiată de literatura criminalistică.143 Spre
deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică, efectuarea expertizei nu este
supusă imperativului urgenţei astfel încât este posibilă o cercetare mai
aprofundată şi completă a mijloacelor materiale de probă. Expertiza ca
procedeu probator este utilă pentru a stabili dacă anumite înscrisuri şi
obiecte conţin date susceptibile de a servi ca probă. De asemenea, expertiza
poate fi utilă pentru a lămuri unele contradicţii existente între alte mijloace

140
Expertul judiciar (lat. expertus) este persoana ce posedă cunoştinţe de specialitate într-
un domeniu al artei, ştiinţei sau tehnicii, desemnată de organul judiciar, conform legii,
pentru a lămuri anumite stări sau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului. N.Dan şi
colab., op. cit., p.67.
141
I.Mircea, op. cit., p.312.
142
I.Anghelescu, N.Dan şi colab., op. cit.,p.67; R.Constantin şi colab., Expertizele, mijloc
de probă în procesul penal, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000.
143
Em.Stancu, op. cit., p.630; Aug. Lazăr, Expertiza contabilă, procedeu probator în
cercetarea infracţiunilor din domeniul afacerilor, în Revista de Criminologie,
Criminalistică şi Penologie nr.13/2002.

54
de probă. Astfel, expertiza contabilă poate clarifica situaţia reală a gestiunii
stabilind care dintre reviziile contabile a formulat concluzii corecte.
Importanţa expertizei constă în valorificarea cunoştinţelor şi metodelor
ştiinţifice pentru aflarea adevărului cu privire la existenţa infracţiunii,
identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la alte împrejurări ce se impun a fi
elucidate pentru justa soluţionare a cauzei. Elemente de probă îndoielnice sau
simple indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reţinute ca probe temeinice
ori înlăturate ca fiind fără valoare.144
1.2. Aspecte procesual penale. Organul judiciar, observând existenţa
unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, în vederea aflării adevărului,
impun apelarea la cunoştinţele unui expert, dispune efectuarea unei
expertize ( art. 116 C.pr.pen.). Se recurge la acest procedeu probator chiar
dacă organul judiciar nu întrevede posibilitatea unor concluzii certe în raport
cu materialul documentar care poate fi pus la dispoziţia experţilor ori în
raport cu nivelul dezvoltării ştiinţei şi a posibilităţilor tehnice existente în
domeniul respectiv. Constatând necesitatea unei examinări de specialitate,
organul de urmărire penală va dispune efectuarea expertizei după începerea
urmăririi penale,145prin rezoluţie motivată, iar instanţa de judecată prin
încheiere de şedinţă.146 În conţinutul rezoluţiei sau încheierii prin care se
dispune efectuarea expertizei se indică: numele expertului sau al organului
competent conform legii să efectueze expertize, obiectul acesteia, data şi
condiţiile ridicării materialelor puse la dispoziţia expertului, modificările
acestora, întrebările la care trebuie să răspundă expertul, obiecţiile şi cererile
părţilor, ale expertului, se fixează termenul până la care trebuie efectuată
lucrarea.147

Secţiunea 2
Pregătirea dispunerii expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice

În scopul dispunerii efectuării expertizei sau a constatării tehnico-


ştiinţifice, organul judiciar trebuie să aibă în vedere anumite reguli tactice
privitoare la: oportunitatea examinării de specialitate, asigurarea calităţii
materialelor ce urmează a fi examinate, stabilirea corectă a obiectului şi
formularea clară a întrebărilor adresate expertului.

144
C. Aioniţoaie, C.Pletea, în Tratat de tactică criminalistică, Ed.Carpaţi, 1992, p.240.
145
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed.Pro, Bucureşti, 1997, p.259.
146
Efectuarea expertizei contabile şi a celei tehnice se dispune de organul de urmărire
penală prin ordonanţă (art. 17 din O.G.nr.2/2000).
147
I. Mircea, op. cit., p.315; G.Antoniu şi colab., op. cit., p.280.

55
2.1. Oportunitatea expertizei este apreciată de organul judiciar în
raport cu existenţa unor posibilităţi alternative, mai puţin complexe, mai
operative, de clarificare a problemelor care trebuie rezolvate. Organul
judiciar va evalua probele, datele şi materialele existente la dispoziţia sa
pentru a aprecia în ce măsură este utilă examinarea de specialitate astfel
încât să nu se piardă momentul tactic al efectuării unei expertize necesare
soluţionării cauzei, evitând totodată dispunerea unor expertize care ar avea
drept rezultat întârzierea nejustificată a soluţionării cauzei.148
Momentul tactic al dispunerii expertizei este esenţial pentru
eficacitatea utilizării acestui procedeu probator deoarece ordonarea cu
întârziere a expertizei ar avea consecinţe negative generate de modificarea,
degradarea materialelor, iar în cazul ordonării premature datele sau urmele
ar fi insuficiente pentru realizarea cercetării.
2.2. Calitatea materialelor trimise expertului este de natură să
influenţeze direct rezultatele expertizei.149
2.2.1. Pentru a cunoaşte cu certitudine provenienţa materialelor, cu
ocazia selectării lor organul judiciar le verifică autenticitatea, modul cum au
fost descoperite şi ridicate, ce modificări au suferit, dacă au fost descrise
corect în procesele verbale.150 Urmele, înscrisurile şi obiectele ridicate vor fi
descrise amănunţit pentru a putea fi identificate. Cele despre care nu s-au
efectuat menţiuni în procesul-verbal nu au relevanţa procesuală şi nu pot fi
trimise la expertize.151 Organul judiciar va pune la dispoziţia specialistului

148
I. Mircea, op. cit., p.314, Em.Stancu, op. cit., p.358; C.Suciu, Criminalistica,
Ed.didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972, p.571.
149
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1990,
p.156; A.Frăţilă, Gh.Păşescu, Expertiza criminalistică a semnăturii, Ed.Naţional, 1997,
p.166.
150
C. Aioniţoaie, C. Pletea, în op. cit., p.241.
151
Laboratorul F.B.I. a editat un manual de servicii criminalistice, actualizat periodic, cu
scopul de a furniza agenţilor informaţiile necesare privind procedurile şi metodele eficace
de strângere şi manipulare a probelor materiale, precum şi despre examinările de
specialitate pe care le efectuează.
Manualul conţine 5 secţiuni: 1. introducere, cuprinzând detalii despre serviciile oferite
de laborator; 2. regulile de ambalare, transport şi prezentare a probelor materiale; 3. tipurile
de examinări, tehnicile de colectare şi conservare a probelor materiale; 4. reguli de protecţie
în cazul cercetării la faţa locului; 5. etapele cercetării locului infracţiunii.
Ghidul este pus la dispoziţia agenţilor în 3 variante: ghid tipărit, format de buzunar;
format de CD-ROM; format „on line” pe site-ul de Internet al F.B.I.
(www.f.b.i.gov/programs/lab/handbook/intro.h.t.m.) şi pe Intranet-ul F.B.I.
(http://30.07.100.241/ Lab Pubs.asp). F.B.I. Laboratory Report, Washington, D.C., 2000.

56
materiale care, pe cât posibil, trebuie să fie de calitate, respectiv să conţină
sau să reflecte suficiente elemente caracteristice, utile pentru identificare.152
Materialele selectate pentru expertiză sunt studiate amănunţit spre a
li se cunoaşte caracteristicile esenţiale întrucât în temeiul acestora se vor
strânge mijloacele materiale de comparaţie apoi se vor formula întrebările
adresate expertului.153
2.2.2 Procedee de ridicare a actelor suspecte în vederea examinării.
Actele în litigiu (contestate, suspecte) vor trebui întotdeauna manipulate cu
atenţie, folosind mănuşi sau pensete. Ele pot să fie purtătoare ale unor
urme(papilare, resturi de grafit de la copierea traseelor etc. ) pe care o greşită
ridicare şi manipulare să le distrugă sau să le altereze.
În acelaşi sens, este greşit procedeul de a prinde actele în litigiu prin
coasere la dosar, sau prin găurire cu ace de gămălie, ori prin capsare alături de
probe. Toate aceste manevre produc urme noi, conducând la ceea ce
specialiştii numesc "contaminarea urmelor". Astfel, o coasere la dosar sau o
prindere cu ac, poate să distrugă sau să acopere o urmă de prindere anterioară
cu ac de gămălie, realizată cu ocazia fixării unui act sub cel fals în scopul
copierii prin transparenţă a unei semnături.
Nu se vor face menţiuni scrise pe actul suspect, fiind greşită practica
instanţelor de a marca actele în litigiu cu menţiunea "Vizat spre neschimbare".
Actele în litigiu trebuie împachetate în plicuri sigilate, evitând plierea. Pe plic
se va menţiona conţinutul apoi, acestea pot fi cusute la dosar fără a se găuri
actele contestate.154
Actele rupte vor fi recuperate bucată cu bucată. După recuperare se va
proceda la recompunerea lor pe o suprafaţă plană, o bucată de sticlă). La
această operaţie se va ţine seama de urmele de pliere, de continuitatea
rândurilor, de dimensiunile şi forma unor desene etc. Actul refăcut va fi
fotografiat. El poate fi acoperit cu o spumă de poliacetat de vinil care după
evaporare rămâne sub forma unei pelicule protectoare.
Ridicarea şi conservarea actelor arse (total sau parţial) se face prin
diverse metode în funcţie de gradul lor de distrugere. Este interzis a se stropi
cu apă actele care încă ard sau care fumegă, Această acţiune ar duce la
distrugerea cenuşei care poate fi exploatată la identificarea unor resturi de text.

152
Em.Stancu, op. cit., p.360.
153
I. Mircea, op. cit., p.314; R.Constantin şi colab., Expertizele, mijloc de probă în
procesul penal, Ed.tehnică, Bucureşti, 2000, p.120.
154
S. Alămoreanu, op. cit., p. 104.

57
Hârtia arsă nu se va prinde cu mâna, ci se va crea un curent uşor de aer
cu un carton, ridicând actul ars şi introducând dedesubt o coala de hârtie
(carton), apoi se va ambala totul într-o cutie cu vată pentru a nu continua
distrugerea actului ars.
Atunci când materialul nu este ars în întregime se poate proceda la
evidenţierea scrisului de pe act, dacă acesta este realizat cu creionul, cu
cerneluri ferogalice, cu maşina de scris sau prin tipărire deoarece, aceste
substanţe sunt rezistente la temperaturi înalte. Actul va fi în prealabil tratat în
mediu umed (aburi) sau prin pulverizare cu uleiuri minerale, apoi se trece la
examinarea în radiaţie UV sau IR, exploatându-se capacitatea de reflexie a
substanţelor folosite la scriere. 155
2.2.3. Mijloacele materiale de probă vor fi însoţite de materialele de
comparaţie, menţionându-se cărei categorii îi aparţine fiecare obiect (litigiu
sau comparaţie). Ele trebuie să fie de aceeaşi natură, să corespundă
cantitativ şi calitativ,156 să fie ridicate prin respectarea regulilor
criminalistice şi descrise întocmai în procesul-verbal.157 În practica de
urmărire penală s-au întâlnit cazuri în care specialistul criminalist a formulat
concluzii de imposibilitate a identificării scriptorului din cauza insuficienţei
probelor de scris pentru comparaţii, preluate de la persoanele bănuite.158
În cazul expertizei grafologice sau grafice, înscrisul în litigiu va fi
însoţit de înscrisurile de comparaţie. Materialul de comparaţie se recomandă
a fi cât mai amplu ca număr de piese şi întindere spre a cuprinde scrisul sau
semnăturile persoanelor bănuite în cât mai multe variante, în condiţii
apropiate de cele în care se presupune că s-a redactat înscrisul incriminat.
Culegerea materialelor de comparaţie. Materialul de comparaţie
este foarte important pentru calitatea concluziei asupra unui act suspect. De
calitatea şi veridicitatea materialului de comparaţie depinde în mare măsură
precizia şi profunzimea constatărilor expertului.
Este necesar ca la selectarea materialului de comparaţie să se
porneasca numai după o bună observare a actului contestat. Aceasta permite
organului de urmărire penală sau instanţei de judecata să înlăture din
materialul de comparaţie acele acte care au fost prezentate „pro causa“, unele

155
D. Sandu, op. cit. , p.50.
156
Institut de Recherche Criminelle de la Gendarmerie Nationale, Conditions et materiels
necessaires a l’expert, Les documents, 1998, p.65.
157
I. Mircea, op. cit., p.315; S.Alămoreanu, op. cit., p.105.
158
Poliţia municipiului Sibiu, Biroul criminalistic, raport de constatare tehnico-ştiinţifică
nr.095/20.10.2001.

58
dintre ele fiind, în fapt, chiar falsuri. Astfel, în lipsa unui material cores-
punzător, uneori părţile depun ca material „autentic” de comparaţie acte
contrafăcute în scopul de a corespunde cu actul în litigiu care este şi el un fals.
Materialul de comparaţie va trebui să cuprindă acte datând din
perioade anterioare, cât şi contemporane actului în litigiu (lună, an).159
Expresie a rolului activ, magistratul sau organul judiciar va trebui să
recolteze materiale pentru comparaţie conţinând scris şi semnături cu garanţii
de autenticitate (de exemplu contracte autentice de cumpărare a locuinţei, cărţi
de muncă etc.). Este importantă şi data de la care provin materialele de
comparaţie. Acestea trebuie căutate în perioadele apropiate, anterioare şi
ulterioare datei actului în litigiu. In practică sunt cazuri când organele judiciare
acceptă ca materiale de comparaţie acte datate ulterior datei actului contestat,
existănd posibilitatea ca autorul semnăturii să îşi fi schimbat „pro causa“
modelul de semnătură.
Nu este recomandabilă nici realizarea unor probe de scris de la bănuiţi
prin indicarea acestora de a imita semnătura suspectă, întrucât un subiect cu
bună coordonare ar putea să se apropie de model în mod absolut accidental
Deşi se cere destul de des stabilirea vechimii anumitor acte, trebuie
arătat că precizia cu care poate fi stabilită această vechime este relativă, ea
variind de la aprecieri probabile la concluzii cu marja de eroare de 15-20 de
ani în funcţie de timpul scurs de la data afirmativă a întocmirii actului
contestat.
În aprecierea vechimii se vor lua în calcul atât elementele fizice - de
aspect, consistenţă, grad de uscare a hârtiei, aspect şi grad de uscare a
substanţei de scriere, cât şi elementele de limbaj, date în concordanţă sau
discordanţă cu momentul prezumat de redactare a actului. Astfel, unele
elemente ce pot fi observate la microscop sunt legate de aspectul fibrelor de
hârtie, rigiditatea şi opacizarea lor prin trecerea timpului, migraţia ionilor de
colorant din pasta de scris prin fibre spre versoul hârtiei etc.
Vor fi avute în vedere elemente cum ar fi: timbrele fiscale, conţinutul,
natura sigiliilor seci sau umede, instrumentele de scris, neconcordanţe de
denumiri ale regiunilor administrative (raion, regiune, judeţ etc.).
Literatura de specialitate şi practica judiciară au consacrat, în materia
expertizei criminalistice a scrisului, trei categorii de materiale destinate
comparaţiei: probele libere (anterioare sau preexistente), intermediare şi
experimentale (executate la cerere).160

159
S. Alămoreanu, op. cit., p.104.
160
R. Constantin şi colab., op. cit., p.118.

59
2.2.3.1. Probele de scris libere (anterioare sau preexistente) sunt
executate de persoana bănuită, anterior cauzei şi fără legătură cu
împrejurările acesteia (corespondenţă, autobiografii, semnături depuse pe
diverse acte, cereri, acte judiciare etc.). Actele manuscrise întocmite în faţa
unor organe de stat sunt preferate deoarece prezintă garanţia autenticităţii
semnăturilor sau a textelor.
În practica expertizei grafice a fost sintetizată o listă a documentelor
care s-au dovedit a fi utile examinării: agende personale, acte adiţionale,
bonuri de primire, predare, transfer, buletine de schimb valutar, carnete cec,
certificate de sarcini; chitanţe, chitanţe fiscale, contracte de închiriere,
vânzare - cumpărare; declaraţii vamale, de averi, notariale; dispoziţii de
livrare, de plată; documente de identitate, extrase de cont, ordine de plată,
procuri, procese-verbale, registre, testamente, state de plată, vize etc.161
Probele libere vor fi depuse în original spre a nu limita posibilitatea
studierii caracteristicilor scrisului.162 Cu titlu de excepţie sunt admise şi
duplicatele fotocopii sau xerox, pentru actele supuse restricţiei de a fi scoase
din instituţii, care vor fi certificate.163
Materialele de comparaţie preexistente trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: să fie scrise în aceeaşi limbă cu actul în litigiu, să fie
de acelaşi tip (contracte, acte sub semnătură privată etc.), să fie scrise în
perioade de timp apropiate; în măsura posibilităţilor să fie procurate acte
scrise în condiţii similare, cu referire la instrumentul de scris (pix, stilou
etc.) şi suportul de hârtie (velină, carton etc.). Întrucât există riscul ca unele
acte care ar trebui întocmite personal să fi fost scrise de alte persoane,
materialele vor fi prezentate presupusului executant pentru ca acesta să

161
A.Frăţilă, Gh.Păşescu, op. cit., p.280.
162
Probele libere se recomandă a fi căutate : la locul de muncă, instituţii publice, societăţi
de prestări servicii, domiciliul persoanei bănuite, rude, prieteni etc. L.Tamaş, Curs de
tehnică criminalistică, vol.IV, Procuratura Generală, 1962, p.416.
163
În literatură s-a apreciat că solicitarea actului original nu se impune în următoarele
situaţii: copia de bună calitate este certificată ca fiind conformă cu originalul de către notar,
judecătorie sau de către un organ oficial emitent cum ar fi de exemplu Arhivele Statului;
copia redată prin intermediul hârtiei copiative, dacă este de bună calitate iar grafismul vizat
este natural sau prezintă elemente clare de fals; copia simplă xerox sau copia fax prezintă
elemente de fals sigure sau grafismul vizat se pretează unor analize operative. Copiile
xerox de certificate vor fi prezentate spre expertiză cu menţiunea „conform cu originalul”,
înserată pe act şi însoţită de semnătura persoanei care îl depune. Remiterea actului original
este impusă în toate situaţiile în care copia este de slabă calitate. A. Frăţilă, Gh. Păşescu,
Abordarea expertizei documentelor redate prin mijloace copiatoare, în Criminalistica
nr.6/noiembrie 2001, p.26.

60
confirme că le-a scris personal, iar în cazul dezbaterilor să fie puse în
discuţia părţilor.
2.2.3.2. Probele de scris intermediare sunt manuscrisele întocmite după
declanşarea procesului penal cu referire la cauza în curs (declaraţii, note
explicative, cereri de probaţiune etc.) ori fără legătură cu aceasta (scrisori,
notiţe etc.). Aceste materiale sunt privite cu circumspecţie fiind posibilă
afectarea elementelor caracteristice scrisului natural fie din dorinţa deghizării,
fie a realizării unui scris mai lizibil.
2.2.3.3. Probele de scris experimentale (executate la cerere) sunt
cele realizate special pentru efectuarea expertizei, la cererea organului
judiciar. Uneori aceste probe sunt insuficiente pentru a ajunge la o concluzie
certă, întrucât în momentul realizării experimentului nu se poate reproduce
starea subiectivă a scriptorului din momentul întocmirii înscrisului în litigiu
ori, fiind de rea-credinţă, acesta îşi deghizează scrisul.
Pregătirea materialelor de comparaţie în cazul probelor experi-
mentale presupune respectarea următoarelor reguli speciale:164
a) persoanelor bănuite li se cere să scrie declaraţii sau note
explicative al căror conţinut să le capteze atenţia în scopul de a evita să se
concentreze asupra modului de realizare a scrisului;
b) în continuare va fi dictat un text pregătit din timp, care să
cuprindă cuvinte, menţiuni, fraze sau textul incriminat integral, în aceeaşi
limbă şi pe aceleaşi imprimate (file cec, documente financiar-contabile);
dictarea se va efectua în acelaşi ritm, fără indicaţii, evitându-se încercările
scriptorului de a încetini sau grăbi ritmul; persoana bănuită va executa
scrisul în toate variantele pe care le cunoaşte, pe diferite file (scris tehnic,
majuscule, caractere gotice etc.); probele experimentale vor fi realizate în
măsura posibilităţilor în aceleaşi condiţii în care a fost scris actul examinat (
în picioare, şezând, cu foile de hârtie aplicate pe perete) cu acelaşi tip de
instrument de scris, pe acelaşi tip de hârtie sau formulare; nu se recomandă
copierea textului manuscris, în litigiu, deoarece scriptorul ar putea fi tentat
să-şi deghizeze scrisul;
c) dacă actul de examinat conţine cifre, se va solicita persoanei
bănuite să efectueze diverse operaţii matematice spre a-i abate atenţia de la
modul de realizare a scrisului;
d) în cazul scrisorilor anonime însoţite de plicuri, scriptorul va
completa şi plicurile deoarece modul de plasare a menţiunilor, mărimea
literelor şi forma acestora pot furniza elemente utile pentru identificare;

164
L.Tamaş, op. cit., vol.IV, p.418; R.Constantin şi colab., op. cit., p.122.

61
e) dacă sunt examinate semnături, acestea vor fi luate în primul rând
titularilor apoi persoanelor bănuite; semnăturile se vor realiza pe mai multe foi de
hârtie care vor fi luate după efectuarea a 5-7 piese de comparaţie; când semnăturile
sunt executate pentru alte persoane, scriptorului i se cere să scrie iniţial numele şi
prenumele titularului apoi să execute semnăturile.165
Organul judiciar va asigura integritatea materialelor prin aplicarea
regulilor de tehnică criminalistică privitoare la fixarea, conservarea şi
ambalarea acestora. În vederea asigurării autenticităţii materialelor trimise
spre examinare, în raport cu natura lor, ele vor fi sigilate sau vor purta
semnătura organului judiciar care a solicitat efectuarea expertizei. La
expedierea materialelor este necesar a se ţine seama de natura acestora, de
factorii care le pot altera sau distruge elementele caracteristice de
identificare.166
Operativitatea efectuării expertizei şi temeinicia concluziilor
formulate sunt direct proporţionale cu respectarea regulilor de tehnică
criminalistică privind integritatea şi autenticitatea materialelor prezentate
spre examinare.
2.2.4. Stabilirea corectă a obiectului expertizei este o regulă tactică
având implicaţii directe asupra modului valorificării acestui procedeu
probator. Organul judiciar trebuie să delimiteze riguros obiectul examinării
în sensul de a nominaliza corect expertiza, de a preciza sarcinile ce revin
experţilor şi natura examinărilor. Delimitarea strictă a problemelor de
clarificat este o măsură de natură să asigure cercetarea corespunzătoare a
fondului chestiunilor ce constituie obiectul expertizei. Obiectul expertizei
judiciare a fost definit în literatură ca fiind lămurirea unor fapte sau
împrejurări de fapt care reclamă cunoştinţe speciale în diverse domenii.167
Este necesar ca organul judiciar să se informeze asupra progreselor
realizate de cercetarea ştiinţifică în domeniul respectiv, pentru a nu-i cere
expertului imposibilul şi să vegheze la respectarea cerinţei de limitare a
obiectului expertizei, la ceea ce legea defineşte generic „fapte şi
împrejurări” evitând a-i cere expertului să se pronunţe în probleme de drept

165
Semnătura în litigiu nu poate fi prezentată persoanei care dă o probă grafică; altă
interdicţie se referă la practica unor anchetatori de a solicita persoanei bănuite ca fiind
autorul unei semnături falsificate să execute probe grafice prin imitarea semnăturilor
titularilor, care i se pun la dispoziţie în acest scop. A.Frăţilă, Gh.Păşescu, Expertiza
criminalistică a semnăturii, Ed.Naţional, Bucureşti, 1997, p.108.
166
Em. Stancu, op. cit., p.361; R.Constantin şi colab., op. cit., p.31.
167
E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.141; N.Dan şi
colab., op.cit, p.143.

62
(precizarea naturii juridice a unor aspecte sau fapte, reglementate prin acte
normative).168
Delimitarea obiectului expertizei se efectuează prin formularea
judicioasă a întrebărilor adresate specialiştilor .
2.2.5. Formularea clară a întrebărilor adresate expertului se
realizează în raport cu obiectul expertizei şi posibilităţile tehnico-ştiinţifice
existente.
Modul de formulare a întrebărilor este esenţial pentru delimitarea
întinderii cercetărilor şi soluţionarea corectă a problemelor, evitând a se
ajunge la concluzii eronate sau nefundamentate ştiinţific. În vederea
formulării judicioase a întrebărilor, se vor avea în vedere unele cerinţe
relevate de practica de expertiză şi literatura de specialitate:
a) să se refere la obiectul expertizei şi la pregătirea expertului sau
specialistului;169
b) să fie formulate cu claritate, concis şi precis pentru ca expertul să-
şi înţeleagă sarcinile fără a proceda la reformulări generatoare de dubii
(neconcordanţe, obiecţiuni ale părţilor în sensul că nu a răspuns la
întrebările organului judiciar etc.);170
c) să fie formulate astfel încât să oblige expertul la un răspuns cert
(pozitiv sau negativ) şi să aibă o legătură logică între ele;171
d) să se solicite răspunsuri în temeiul examinării de specialitate a
materialelor trimise, fără a se sugera soluţii de natură juridică;172
e) să nu solicite expertului rezolvarea unor sarcini care intră în
competenţa organului de urmărire penală, cum ar fi: ridicări de înscrisuri,
ascultări de persoane, reconstituiri etc.
Când cunoştinţele de specialitate ale organului judiciar în domeniul în
care urmează a se efectua expertiza sunt insuficiente pentru a realiza o exactă

168
Expertul se poate pronunţa numai cu privire la acte normative de strictă specialitate cum ar
fi norme tehnice, financiar-contabile, normative de consum etc. care au valoare de norme uzuale
de conduită pentru desfăşurarea unei activităţi, modalităţi de calcul contabil etc. A se vedea şi
D.Borcuţean, H.Baias, Raportul anchetator -expert în instrucţia penală, Revista de
Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.3/1999, p.93.
323
C. Aioniţoaie, C. Pletea, op. cit., p.244.
324
Em. Stancu, op. cit., p.359; D.Sandu, Unele aspecte privind interpretarea concluziei
raportului de expertiză criminalistică, 20 de ani de expertiză criminalistică, Ministerul
Justiţiei, Laboratorul central de expertize criminalistice, 1979, p.51; L.Ionescu, D.Sandu,
op. cit., p.145.
171
R.Constantin şi colab., op. cit., p.34.
172
I. Mircea, op. cit., p.315.

63
precizare a obiectului şi o judicioasă formulare a întrebărilor, organul care
dispune expertiza are la îndemână posibilitatea consultării experţilor sau a
altor specialişti.173 De pildă, această colaborare a organelor judiciare cu
experţii sau alţi specialişti este prezentată în literatură sub forma unei
consultări tehnico-ştiinţifice şi este înţeleasă ca o informare privind
posibilităţile oferite de examinarea de specialitate într-un anumit domeniu,
respectiv care sunt aspectele ce ar putea fi lămurite pe această cale.174 Într-o
cauză privind fraudarea sistemului public de telefonie prin utilizarea unor
cartele telefonice contrafăcute, organul judiciar a formulat, cu consultarea
prealabilă a specialiştilor, următoarele întrebări:
1. Dacă cele şapte cartele telefonice sunt, sau nu, contrafăcute;
2. Dacă la confecţionarea cartelelor telefonice s-a utilizat
componenta electronică cu indicativul PIC 16 F 84;
3. Dacă cele 16 componente electronice cu indicativul PIC 16 F 84 sunt
programate pentru a fi utilizate la contrafacerea cartelelor telefonice;
4. Care sunt posturile telefonice apelate cu aceste cartele, durata
convorbirilor şi postul telefonic de unde s-a apelat?
5. Câte cartele telefonice contrafăcute au aceeaşi serie de identificare?
În vederea efectuării expertizei, în temeiul art. 119 alin.3 C.pr.pen., s-
a solicitat părerea unor specialişti în domeniul electronicii şi
telecomunicaţiilor, cadre universitare la Facultatea de Electronică şi
Telecomunicaţii Timişoara utilizându-se asistenţa şi avizul acestora.
După examinare, expertul a formulat următoarele concluzii:
1. Toate cele şapte cartele telefonice, puse la dispoziţie în vederea
expertizării, sunt contrafăcute. Patru din cele şapte cartele în litigiu,
respectiv cartelele cu nr.1, 2 şi 7 au fost, probabil, executate de aceeaşi
persoană, iar cartelele cu nr.4 şi 5 au fost, probabil, executate de către o altă
persoană.
2. La contrafacerea celor şapte cartele au fost utilizate circuite
integrate de tipul PIC 16 F 84 sau PIC 16 C 84;
3. Cele 10 circuite integrate cu indicativul 16 F 84, puse la dispoziţie în
vederea expertizării, au înscrise în memoria lor un program, însă nu se poate
stabili dacă acestea pot fi utilizate la contrafacerea cartelelor, deoarece
programul este protejat împotriva citirii;

173
A. Ciopraga, op. cit., p.402.
174
C. Suciu, op. cit., p.571; Em. Stancu, op. cit., p.359.

64
4. Nu se poate stabili numărul convorbirilor efectuate cu aceste
cartele, durata convorbirilor, postul telefonic de la care s-a efectuat apelul
sau postul telefonic care a fost apelat;
5. Nu se poate stabili câte cartele telefonice au fost contrafăcute după
acelaşi principiu şi având aceleaşi serii de identificare.
Aceste concluzii s-au întemeiat, între altele, pe următoarele constatări ale
expertului: programul înscris în circuitele integrate introduse în cartele nu se poate
citi deoarece este activată facilitatea „code protect” care asigură protecţia faţă de
citirile neautorizate; programul are posibilitatea unui număr limitat de reîncărcări,
dar această porţiune de program poate fi eliminată, numărul de reîncărcări
devenind nelimitat etc.175
2.3. Instituţii abilitate să efectueze expertize şi constatări tehnico-
ştiinţifice
Expertiza, fiind o activitate de cercetare ştiinţifică a mijloacelor
materiale de probă, presupune existenţa unor instituţii cu personal
specializat în diverse domenii, dotate cu aparatură, utilaje şi materiale
necesare examinării.
2.3.1. Expertiza contabilă este efectuată de experţi autorizaţi înscrişi
în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din
România, care îşi exercită profesia individual, în cadrul propriilor cabinete
sau în cadrul unor societăţi comerciale de expertiză contabilă ori sunt
salarizaţi în alte unităţi. Tabloul se publică anual în Monitorul Oficial al
României.176
Corpul experţilor este persoană juridică de utilitate publică, autonomă,
în care sunt organizaţi experţii contabili şi contabilii autorizaţi. În reşedinţele de
judeţ şi în municipiul Bucureşti, are filiale fără personalitate juridică. Experţii
înscrişi în tabloul Corpului au dreptul la exercitarea profesiei pe întreg teritoriul
ţării. La solicitarea organului judiciar, expertul contabil este în măsură să
lămurească fapte sau împrejurări ale cauzei legate de mecanismul economic-
financiar, manevrele frauduloase de natură a pune în evidenţă intenţia
infracţională, precum şi de a determina întinderea prejudiciului. Experţii sunt

175
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean Timişoara,
Raport de expertiză criminalistică nr.59/18 mai 2000 (nepublicat).
176
Corpul experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a fost înfiinţat prin
Ordonanţa Guvernului României nr.65/19 august 1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, publicată în M.Of. nr.243/30 august 1994,
aprobată prin Legea nr.186/02.12.1999, publicată în M.Of.nr.592/6 decembrie 1999.

65
numiţi de organul judiciar în urma comunicării unei liste cu specialişti
recomandaţi de biroul local pentru expertize tehnice şi contabile.
2.3.2. Expertiza tehnică este efectuată de experţi tehnici care au dobândit
această calitate în condiţiile legii şi sunt înscrişi în tabelul nominal al experţilor
tehnici judiciari întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru
expertize tehnice judiciare din Ministerul Justiţiei.177
În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize
judiciare, tehnice şi contabile. Numirea experţilor se efectuează în urma
recomandărilor biroului local pentru expertize judiciare, tehnice şi contabile,
materializată în comunicarea unei liste cuprinzând experţii disponibili. În
vederea înlăturării subiectivismului, Biroul central pentru expertize tehnice
judiciare a introdus în practica de expertiză un program informatizat de
evidenţă a activităţii experţilor tehnici şi contabili, utilizând o procedură de
recomandare automată a experţilor pentru o lucrare nou înregistrată. În cazul
fiecăreia din specialităţile indicate, la cererea organului judiciar, calculatorul
recomandă experţii care au cel mai redus volum de numiri, în anul curent, în
lista tuturor experţilor din specialitatea respectivă. Dacă mai mulţi experţi au
acelaşi număr de lucrări, se aleg primii, în ordine alfabetică.
2.3.3. Expertiza criminalistică se efectuează în cadrul Institutului
Naţional de Expertize Criminalistice şi în Laboratoarele Interjudeţene de
Expertize Criminalistice din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca şi Timişoara,
subordonate acestuia.178 La solicitarea organelor judiciare, laboratoarele
interjudeţene efectuează prima expertiză, iar institutul efectuează noua
expertiză criminalistică precum şi prima expertiză în cauzele de complexitate
deosebită, având competenţă teritorială generală.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarele
interjudeţene pot efectua următoarele genuri de expertize criminalistice:179
expertiza scrisului şi a documentelor; expertiza bancnotelor, monedelor

177
Activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară este reglementată prin
Ordonanţa Guvernului României nr.2/21 ianuarie 2000 aprobată prin Legea
nr.156/8.04.2002, publicată în M.Of. nr.249/15.04.2002; dispoziţiile art. 15-23 se aplică şi
expertizei contabile
178
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a fost înfiinţat prin Hotărârea
Guvernului României nr.368/3.07.1998 în urma desfiinţării şi reorganizării fostului
Laborator Central de Expertize Criminalistice înfiinţat în anul 1958. Institutul funcţionează,
ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.
179
A se vedea V.Câmpean, Curs de drept procesual penal, partea generală, Ed. Argessis,
2000, p.160 ; Art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr.368/1998 şi art. 3 alin.1 din
Ordinul nr.441/C/1999 al Ministrului Justiţiei.

66
metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de orice
fel pentru efectuarea plăţilor; expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare;
expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; expertiza armelor de foc şi a
muniţiilor; expertiza fizico-chimică a probelor materiale; expertiza urmelor
biologice; expertiza accidentelor de trafic şi a pneurilor; expertiza
exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă; expertiza vocii şi
vorbirii; expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video; expertiza altor
urme, cu excepţia celor ce fac obiectul expertizelor medico-legale.
În sistemul Ministerului de Interne funcţionează Institutul de
Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, iar la nivelul
inspectoratelor judeţene funcţionează servicii de criminalistică abilitate prin
legea de organizare să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize.180

180
Recunoaşterea rolului important al examinărilor de specialitate în activitatea
investigativă a determinat organizarea, în cadrul celor mai cunoscute structuri poliţieneşti
din lume, a unor compartimente performante de cercetare ştiinţifică.
Astfel, în cadrul F.B.I. funcţionează Divizia laborator care cuprinde mai multe secţii: analiză
ştiinţifică, dotată cu ultima generaţie de computere, spectrometru de masă, microscop cu scanare
electronică; efectuează operaţiunile de bază ale examinării tehnico-ştiinţifice (studiază amprenta
A.D.N., îmbătrânirea fizionomiei cu ajutorul computerului, realizează teste poligraf etc); secţia
sprijin înregistrează pe videomagnetoscoape principalele programe, emisiuni de ştiri tv etc. pentru
eventuale nevoi investigative, reface benzile magnetice degradate de făptuitori, studiază
comparativ imaginile de televiziune pentru identificarea persoanelor şi obiectelor; secţia de
documentare cuprinde fişiere privind moduri de operare, făptuitori etc; secţia proiecte speciale
execută documente false pentru operaţiunile sub acoperire ale F.B.I. Divizia laborator coordonează
Centrul de instrucţie şi cercetare pentru Ştiinţele Legale care se ocupă cu cercetarea şi
specializarea profesională a agenţilor la Academia F.B.I. de la Quantico, Virginia; coordonează, de
asemenea, Echipa de Analiză şi Replică în domeniul Computerelor care efectuează investigaţii în
reţeaua Internet, examinează probele încifrate şi asigurate prin sisteme de distrugere pe hard-disk-
uri, dischete, bandă magnetică sau discuri optice; aceeaşi echipă deschide fişierele „parolate” în
programul de procesare de texte, recuperează fişiere şterse, instruieşte agenţii cum să conserve şi să
extragă datele de pe computer.
Laboratorul este încadrat cu 500 agenţi şi specialişti, ocupă o suprafaţă de 48.000 m2 în
sediul central al F.B.I., lucrează anual în cca. 20.000 cazuri, (majoritatea pentru F.B.I. dar şi
pentru alte instituţii de aplicare a legii, locale şi statale) primeşte în medie 170.000 probe şi
efectuează 900.000 de examinări, activităţi pentru care i se alocă, din bugetul anual al
F.B.I., cca. 56 mil. dolari. R.Kessler, F.B.I., Ed. ALLFA, Bucureşti, 2000, p.292;
În cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale din Franţa, funcţionează Direcţia
Centrală a Poliţiei Judiciare, Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice, cu Divizia de
Logistică Operaţională având în structură: Serviciul Central al Laboratoarelor (laborator de
analiză şi tratare de semnal, laboratoare de poliţie ştiinţifică la Paris, Lille, Marseille,
Toulouse şi Lyon), Serviciul Central de Documentare Criminală (servicii regionale de
documentare criminală cu fişiere informatice privind persoane cercetate, vehicule furate
etc), Serviciul Central de Identificare Judiciară cu 4 secţii: foto-video, tehnică,
dactiloscopie, resurse şi legături (servicii regionale şi locale de identificare judiciară).

67
Institutul de Criminalistică are în structură următoarele servicii:
expertize criminalistice, expertize fizico-chimice, identificări judiciare,
expertize biocriminalistice şi compartimentul de cercetare la locul faptei.
Specialiştii institutului şi ai serviciilor efectuează examinări tehnico-
ştiinţifice în variate domenii: traseologie, dactiloscopie, scris, balistică,
falsul de bancnote, monede şi titluri de credit, paşapoarte, vize, alte
documente de călătorie,181 fonetică judiciară etc.
În cadrul Ministerului Public, activităţile investigative ale
procurorului sunt realizate cu concursul tehnicienilor criminalişti ce îşi
desfăşoară activitatea în laboratoarele criminalistice care funcţionează pe
lângă Serviciul de criminalistică din Secţia de urmărire penală şi
criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi
parchetele de pe lângă tribunale. Tehnicianul criminalist este un auxiliar al
procurorului, fiind abilitat să participe la efectuarea unor activităţi de
specialitate cum sunt: descoperirea, fixarea şi conservarea la faţa locului a
urmelor infracţiunii, realizarea de planşe fotografice, înregistrări audio-
video dispuse în condiţiile legii, transcrierea înregistrărilor audio etc.182
Compartimentele de criminalistică din unităţile Ministerului Public
au şi alte preocupări: perfecţionarea modului de investigare a infracţiunilor,

În domeniul criminalităţii afacerilor, laboratoarele cercetează: documente administrative


(falsificare şi contrafacere), documente diverse (titluri de proprietate, monedă, timbre false etc);
documente manuscrise, dactilografiate, imprimate, fotocopiate; autenticitatea înregistrărilor
audio-video, identificarea vocală, debruierea şi transcrierea înregistrărilor de slabă calitate,
exploatarea telefoanelor de tip G.S.M., exploatarea cardurilor etc. Pentru efectuarea acestor
examinări, laboratoarele utilizează următoarele echipamente: microscop binocular, comparator
video- spectral, detector, banc de test electronic, cititor de carduri, dispozitive pentru tratarea
semnalului, informaticieni. Ministere de l' Interieur, Les laboratoires de police scientifique,
Paris, 2000.
Pentru efectuarea acestor examinări, laboratoarele utilizează următoarele echipamente:
microscop binocular, comparator video- spectral, detector, banc de test electronic, cititor de
carduri, dispozitive pentru tratarea semnalului, informaticieni. Ministere de l' Interieur, Les
laboratoires de police scientifique, Paris, 2000.
181
A se vedea I.Enache, F.Răican, Falsuri realizate în documente de călătorie, în
Criminalistica nr.4/iulie 2001, p.31.
182
Cu privire la activitatea de criminalistică desfăşurată în cadrul Ministerului Public, a
se vedea M.Zărie, Realităţi şi perspective în activitatea criminalistică a parchetelor, în
Criminalistica nr.5/septembrie 2000, p.2.

68
generalizarea şi uniformizarea tacticii şi metodologiei de cercetare a
anumitor categorii de infracţiuni, specializarea profesională etc.183

Secţiunea 3
Ordonarea expertizei grafoscopice

În cercetarea multor infracţiuni este utilizată, adeseori, expertiza de


identificare criminalistică, genurile cele mai frecvent întâlnite fiind
expertiza scrisului şi a documentelor, expertiza bancnotelor, monedelor,
titlurilor de credit etc.
Expertiza scrisului şi a documentelor permite identificarea persoanei
după scrisul de mână prin examinarea conţinutului spiritual, a vocabularului
şi a caracteristicilor grafice ale scrisului; a semnăturii şi a urmei latente de
scris;184 determinarea mărcii maşinii de scris prin cercetarea caracterelor
literelor şi ale cifrelor, identificarea acesteia prin studiul elementelor
specifice, particularităţilor de uzură ale maşinii oglindite în textul studiat,
identificarea dactilografului prin examinarea conţinutului spiritual al actului,
limbii şi ortografiei folosite, tehnicii de dactilografiere, modului de plasare
şi scriere a titlului, a datei şi a semnăturii, aranjarea spaţiilor libere, a
marginii şi aliniatelor etc.185
Acest gen de expertiză permite stabilirea vechimii actelor prin
studiul gradului de uzură, conţinutului de idei, a proprietăţilor hârtiei şi ale
substanţei de scris comparate cu cele existente la data elaborării actului;186
stabilirea falsului în acte săvârşit prin înlăturare de text (răzuire, radiere,
corodare, spălare), prin acoperire de text (haşurare, pete, folosirea cernelei

183
Pe lângă Procuratura Generală a funcţionat, începând din 1956, Institutul de
Criminalistică al Procuraturii care avea în componenţă următoarele secţii: tactică penală,
metodică specială, metodică de aplicare practică; laborator de criminalistică cu patru
sectoare: fotografie judiciară, traseologie şi balistică judiciară, cercetarea tehnică a actelor
scrise şi a scrisului, chimie şi biochimie judiciară. Institutul de Criminalistică nu efectua
expertize judiciare, ci studia metodele şi mijloacele tehnice criminalistice de descoperire,
fixare şi examinare a urmelor şi probelor materiale. L.Tamaş, Curs de tehnică
criminalistică, vol.I, Procuratura Generală, 1962, p.25; T.Duţă, L.Cârjan,Incursiuni în
istoria criminalisticii româneşti, în Criminalistica nr.1/martie 1999, p.2.
184
A se vedea A.Frăţilă, Gh.Păşescu, Expertiza criminalistică a semnăturii, Ed. Naţional,
Bucureşti, 1997; Gh.Ene, Semnătura invizibilă, în Criminalistica nr.5/noiembrie 1999, p.25.
185
I. Mircea, op. cit., p.184; C.Suciu, op. cit., p.454.
186
A se vedea L.Cârjan, Elemente privind stabilirea vechimii cernelurilor în
Criminalistica nr.2/2000, p.2.

69
simpatice etc.), adăugare de text, contrafacerea scrisului (copiere,187
imitare), falsul ştampilelor,188 stabilirea ordinii în care au fost realizate două
urme care se intersectează.189
Examinarea se efectuează, de regulă, cu tehnici sau metode care
evită alterarea documentului, respectiv prin cercetare optică realizată cu
variate tipuri de microscop (clasice, electronice de scanare) majoritatea
prevăzute cu cameră foto proprie; microscop de comparaţie, prevăzut cu
două obiective care redau în acelaşi câmp vizual două microimagini mărite
la aceeaşi scară: a structurii obiectului sau urmei în litigiu şi a probei
experimentale.190
Experţii utilizează, pentru cercetare, convertizoare de imagine cu
raze ultraviolete, prin folosirea metodei fluorescenţei sau a metodei razelor
ultraviolete reflectate, cu raze infraroşii etc.191 Pentru studiul actelor şi
fixarea rezultatelor obţinute este utilizată metoda fotografiei de examinare
care, în raport cu scopul urmărit şi mijloacele aplicate, se realizează în
radiaţii vizibile (fotografii de ilustrare, comparaţie, umbre, reflexe,
contraste, separatoare de culori), în radiaţii invizibile (fotografia sub raze
ultraviolete, infraroşii, Roentgen, gamma, beta); este utilizată, de asemenea,
microfotografia.192
Contrafacerea documentelor prin editare computerizată este un mod
de operare frecvent întâlnit în practica de urmărire penală a infracţiunilor
din domeniul afacerilor, în condiţiile în care echipamentele necesare
(calculatorul personal - PC., scaner-ul şi o imprimantă performantă) sunt
accesibile tot mai multor persoane. Documentele sunt contrafăcute direct pe
187
Spre exemplu, se poate examina o copie xerox pentru a se stabili dacă a fost executată
de un anumit fotocopiator sau dacă două documente au fost multiplicate la acelaşi aparat.
Ch. Lewis, Tehnici alternative de investigare, Resurse şi tehnici de investigare utilizate de
procurorii federali în Statele Unite, p.25 (traducere din limba engleză); Gh. Popa,
Posibilităţi şi limite de identificare a copiatorului alb negru pe baza urmelor create pe
materialul xerografiat, în Criminalistica nr.5/septembrie 2000, p.31.
188
D. Sandu, Falsul în acte, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1977, p.167.
189
J.Mathyer, Le problème de la détermination de l'ordre de succession de deux traits qui
se croisent, Revue internatinale de criminologie et de Police technique nr.2/1986, p.160.
190
P.Cristofanell, S.Lena, Tecniche di accertamento, A.G.I. Ancona, 1999, p.233-238;
C.Neghină, M.Chiu, O metodă computerizată, nedestructivă de identificare a substanţelor
de scriere, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.11/2001, p.103;
C.Duca, Noi mijloace de examinare a documentelor în Criminalistica nr.2/martie 2001,
p.17; Al.Ionaş, Detecţia electronică şi identificarea documentelor, în Criminalistica
nr.3/mai 2000, p.3.
191
J. Mathyer, op. cit., p.164.
192
I. Mircea, op. cit., p.47; C.Suciu, op. cit., p.89.

70
calculator ori prin „citire” cu un scaner a documentului original care este
transformat într-un fişier digital apoi manipulat prin tastatură şi mouse
(modificat, combinat, redesenat etc.), iar în final, imprimat în versiunea
dorită.
În literatura de specialitate s-a relevat existenţa unor programe care
permit combinarea componentelor imaginilor (tehnica descrierii vectoriale),
import- export de imagini aflate în fişiere, diverse modificări şi completări:
modificarea dimensiunilor şi coordonatelor (tehnica zoom), modificarea ori
înlocuirea textului, a caracterelor grafice; scoaterea din document a unei
componente grafice; deplasarea unor elemente (sigle, ştampile etc.) în
diverse direcţii şi distanţe (comanda move); rotirea obiectelor în jurul unui
centru sau înclinarea lor sub un control precis al unghiurilor (comenzile
rotate şi rotate & skeu); realizarea de metrizări şi dilatări ale obiectelor
selectate (comenzile stretch şi mirror); transferul într-un alt fişier pentru
modificarea documentului, selecţia culorilor.193
Expertiza grafoscopică efectuată într-o astfel de cauză, poate clarifica
modalităţile de contrafacere a documentelor şi echipamentele utilizate în acest
scop. Spre exemplu, printr-o expertiză grafoscopică s-a stabilit că în scopul
înmatriculării frauduloase şi punerii în circulaţie a unor autovehicule de
provenienţă străină, făptuitorul a falsificat prin editare computerizată actele
necesare înmatriculării: brief-uri, autocolante de verificări tehnice etc. Peste
grafica formularelor realizate a importat ştampilele unităţilor emitente, existente
în alte fişiere.194 Identificarea imprimantelor la care au fost realizate actele
false este posibilă prin examinarea de către experţi a particularităţilor
caracterelor (în cazul imprimantelor matriciale), a urmelor lăsate de uzura mai
pronunţată a panglicii cu tuş sau carbon, de îndoirea sau blocarea unor ace (în
cazul imprimantelor cu ace), a urmelor produse de uzura şi defectele cilindrului
colector (la imprimantele şi copiatoarele laser).

Secţiunea 4
Examinarea semnăturilor şi a scrisului
Semnătura este cea mai specifică structură de scriere a unei persoane,
oglindind personalitatea şi gradul de evoluţie al autorului din punctul de
vedere al scrierii. Semnătura poate fi executată literal-completă sau parţială
literal-indescifrabilă. Cu toată specificitatea sa, semnătura are şi o relativă
193
Gh. Ene, Contrafacerea documentelor prin editare coputerizată, în Criminalistica
nr.3/mai 2000, p.18.
194
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dosar nr.701/P/2001 (nepublicat).

71
stabilitate, în timp - prin evoluţie sau involuţie - dar şi temporar, in limitele de
variabilitate normală.
Atât semnătura cât şi scrisul se deprind în timp, dobândind
personalitate şi identificabilitate. Există şi cazuri când persoane care nu ştiu să
scrie au învăţat să execute o anumită semnătură. Expertiza grafică are menirea
de a stabili autorul unui scris sau al unei semnături, respectiv dacă ele au fost
executate de titular sau de o altă persoană, precum şi dacă cineva a contrafăcut
o semnătură, a deghizat propriul scris sau semnătură, ori a executat un model
fictiv, imaginar de semnătură.
În principiu, pentru a simplifica descrierea întregului proces de
expertiză grafică, se procedează la compararea scrisului în litigiu cu materialul
de comparaţie, distingând asemănările ori deosebirile ce pot fi observate la
nivelul caracteristicilor generale şi detaliilor literale.
Rolul expertului este acela de a întreprinde un demers profesional
bazat pe rigoare şi obiectivitate195. Deosebit de importantă pentru succesul
expertizei este alegerea materialului de comparaţie .
Expertiza grafică de calitate poate fi chiar în măsură de a recurge la
experienţă organizată, adică la o cercetare sistematică, selectivă, coordonată,
condusă de ipoteze clare de lucru, bogată în corelaţii şi verificări196.

4.1. Literatura de specialitate a pus în evidenţă următoarele


metode de examinare grafică:

4.1.1. Metoda caligrafică


Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă197 această metodă
examinează grafismele ca structuri formale, plecând de la criterii de natură
morfologică. Potrivit metodei caligrafice, două scrisuri au acelaşi autor dacă
sunt asemănătoare morfologic sau au autori diferiţi, în caz contrar.198
Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe
înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un
paradox. Expertul ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi
obiectivitate, căutând în paralel intersecţii analogice de natură aparentă şi
recurgând la elemente de natură empirică în afara recursului la logica

195
B. Vettorazzo, Metodologia della preizia grafica su base grafologica, Giufre Editore
Milano, 1998, p. 2.
196
B. Vettorazzo, op. cit. p. 3.
197
L. Ionescu , op.cit, p. 155.
198
Idem, p. 7.

72
expertizei. Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea
metodei caligrafice este cel al procesului Dreyfus, în care însuşi Bertillon a
realizat o expertiză grafică. Acuzaţia de spionaj a fost susţinută pe ideea că
deosebirile grafice desprinse din actele examinate s-ar fi datorat chiar
autodeghizărilor la care ar fi recurs căpitanul Dreyfus pentru a crea impresia că
scrisul său a fost imitat. Mai târziu s-a stabilit că scrisul aparţinea baronului
Esterhazi.

4.1.2. Metoda grafometrică.


Acestă metodă de examinare grafică nu priveşte forma grafică în sine,
ci are în vedere raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi
mişcare, considerate constante în baza experienţei empirice. Se conferă, astfel,
valoare identificatoare elementelor generate de raporturi interliterale, plasărilor
spaţiale, traseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare etc. Acestea sunt
apoi, reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.
Principala critică ce se poate aduce acestei metode este faptul că se
reduce diversitatea cvasi-inifinită a caracteristicilor grafice la o cotaţie
arbitrară, la elemente rigide, ce eludează tocmai aspectul atât de complex şi
important al variabilităţii grafice.199
4.1.3. Metoda grafonomică
Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă200 şi este
apreciată ca fiind cea mai modernă . Ea este derivată din cercetările lui
Bertillon, ale lui Crepiux Jamion şi a fost apoi dezvoltată de şcoala italiană de
grafologie reprezentată de Ottolenghi, Falco, Sorentino. Conforma acestei
metode se au în vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului, ansamblul
elementelor constante şi variabile, împletirea complexă a generalului şi
particularului în scris, semnături, cifre. Vor fi individualizate elementele de
ordin general, variabilele şi constantele înţelese în contextul general.
Interpretarea priveşte sub aspectul naturaleţei lor elementele normale –
repasări, model particular, ca şi cele patologice - disgrafii, tremur patologic,
mişcări spastice, alternanţe, idiotisme grafice. Se ajunge astfel la
individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul necontestat, la
stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea autorului. Un factor
important aplicat acestei metode este luarea în considerare a tuturor
elementelor individuale în antecedente autorului în măsura în care au influenţat

199
L. Ionescu, op,cit. p.158.
200
B.Vettorazzo, op.cit. p . 14.

73
grafismele – vârsta la momentul scrierii, accidente, boli, infirmităţi etc (a se
vedea infra, anexele 1-3).
4.2. Procedee de falsificare a semnăturilor
4.2.1. Copierea poate fi directă, prin executare pe actul în litigiu a
semnaturii model, prin transparenţă sau utilizând metoda proiecţiei.
Copierea indirectă se realizează prin folosirea hârtiei copiative (indigo
sau plombagină) prin care se transmit traseele originale, apoi se repasează.

Semnături copiate prin suprapunere

Semnătura după care s-a realizat copierea.

74
Alteori, transpunerea se face prin presiune. Astfel, actul pe care se va
realiza semnatura este asezat pe un suport mai moale (carton, mai multe coli
de hârtie, lemn de brad) iar semnătura ce se copiază (modelul) se urmăreşte cu
un pix sau un creion tare. Traseele de presiune vor fi apoi acoperite cu creion,
pix, stilou. Urmele de presiune rămân însă vizibile, pe verso, traseele cu
instrumentul de scris sunt ezitante. Copierea unei semnături are ca rezultat
perfecta corespondenţă dimensională între semnătura copiată şi cea obţinută.
La examinarea microscopică se pot observa traseele iniţiale realizate cu
creionul şi apoi repasate.
În practică, uneori, falsificatorul depune ca material de comparaţie
tocmai actul de pe care a fost copiată semnătura în litigiu, pentru a convinge de
„autenticitate“. Această perfectă corespondenţă dimensională este dovada
indubitabilă a falsului, deoarece nici o persoană nu poate semna absolut identic
dimensional.
4.2.2. Imitaţia servilă este o modalitate prin care falsificatorul încearcă
să redea, după un model pe care îl observă, o semnătură autentică. Rezultatul
va fi în general lipsit de spontaneitate, cu trasee lente, cu reluări, opriri şi chiar
corecturi. Sunt relativ rare cazurile când autorul unei semnături realizate prin
imitaţie servilă poate fi depistat. Aceasta deoarece, în acest caz scrisul
falsificatorului se depersonalizează, urmărindu-se reproducerea scrisului
imitat. Numai uneori, spre final, pierzându-şi răbdarea, falsificatorul „scapă”
unele elemente personale în semnătura imitată (de exemplu un final eterat
urmat de două puncte ca şi în semnătura proprie).
4.2.3. Imitaţia liberă se realizează prin „învăţarea“ semnăturii ce
trebuie imitată. Prin exerciţii prealabile se elimină lipsa dinamismului şi a
coordonării. Are loc însă o reproducere cu mai puţină acurateţe a detaliilor şi
pot apărea unele deosebiri. Identificarea rămâne însă dificilă, chiar dacă există
şanse mai mari decât la imitaţia servilă, apărând unele elemente personale
(înclinaţie, linia de bază, atacul unor litere etc ).

75
Sus, semnătura originală , iar în imitaţie menţiunea „martor” a fost interpretată
ca o parafă fantezistă.

4.2.4. Semnăturile executate din fantezie sunt specifice cazurilor în


care se încearcă evitarea identificării ulterioare. In acest caz nu se urmează un
model autentic ci se „inventează“ o semnătură. Pentru aceste cazuri grafismul
folosit va fi apropiat de cel al executantului, regăsindu-se caracteristici
suficiente pentru identificare, ori modelul va fi nesigur, cu modificări ale
traseelor, direcţiei mişcării, ce nu se justifică în raport cu nivelul grafic şi de
coordonare al executantului.

Aspectul ezitant al traseelor în cazul unei semnături deghizate

76
4.2.5. Semnătura imitatorului. Uneori chiar titularii încearcă să
modifice o semnătură valabilă pentru a crea impresia unui fals şi a contesta
ulterior actul respectiv. Modificarea poate fi făcută prin repasări, prin adăugiri
etc.

Imagine în IR a semnăturii contestate, relevând două trasee realizate


cu instrumente diferite de scris

77
Segmentele semnăturii în lumină normală

Segmentele în lumină filtrată UV

4.2.6. Una din problemele mai complexe este cea a identificării, ori
excluderii titularului unor semnături executate în grafii diferite de cea
latină: chirilică, chineză, arabă.
Dificultatea este generată de faptul că, în principiu, suntem deprinşi
cu aspectul unei anumite grafii, învăţate iniţial, ca grafie primară, iar
semnele provenite din alte sisteme grafice sunt mai greu de înţeles şi
apreciat, aceasta presupunând şi că expertul este familiarizat cu aceste grafii.
În asemenea situaţii, examinarea se va face plecând de la abordarea
semnăturilor respective ca structuri neliterale, dar se vor păstra regulile de
examinare generale.

78
Pe lângă dinamismul execuţiei trebuie subliniat că adesea experţii
europeni sunt derutaţi de aspectul cursiv al scrieirii chineze, de
necunoaşterea unor modele ori obiceiuri grafice. Astfel, în practică, un
scriptor chinez poate alege să îşi scrie integral numele în scriere cursivă ori
să execute un model simplificat de semnătură. Ele vor avea aceeaşi valoare,
de semnătură. Trebuie avut în vedere însă că în grafia chineză, deprinderile
grafice mai reduse - ceea ce am numi evoluţie grafică inferioară - se
manifestă prin forme pictografice greşite ori prin execuţia denaturată a unor
trasee. Acestea ar avea însă ca echivalent în scrierea europeană greşeli
gramaticale.
În scrierea arabă, titularii pot alege să scrie numele integral (Whalid
Kamla El Moutabie) să scrie doar majusculele ( WK El M) sau să execute o
formă simplificată (Whalid El Moutabie).
Capacitatea de a însuşi şi folosi grafismele latine de către scriptorii
care au la bază alte grafii depinde de o serie de factori concurenţi: vârstă,
nivel şi abilitate grafică, durata învăţării şi folosirii noii grafii. De aceea, o
mare parte din „succesul“ expertizei grafice va depinde de calitatea
materialului de comparaţie oferit expertului de către organul judiciar. Cu cât
paleta comparativă va fi mai largă, cu atât şansele de identificare/excludere
a bănuiţilor ca executanţi vor fi mai mari.

Semnătură în grafie chineză imprimată


prin intermediul hârtiei autocopiative

79
Imitaţie de factură calitativă inferioară, lipsită de dinamism şi spontaneitate
realizată de un scriptor chinez.

Semnătura unui titular chinez Imitaţie realizată de un european

Scriere realizată de un scriptor arab

80
Imitaţie realizată de un european

Scrisoare de ameninţare în grafie arabă

Detaliu scris, contestat Scrisul bănuitului

81
4.3. Structura documentelor
Deşi în ansamblul lor documentele pot fi scrise, imprimate etc. pe cele
mai diverse suporturi materiale, cel mai răspândit este documentul redactat,
scris, imprimat pe hârtie. Ea constituie cel mai frecvent suport material. În
esenţă, termenul desemnează un conglomerat de fibre de celuloză, cu o
substanţă de coeziune (adeziv) şi una de completare (umplere). La acestea se
adaugă înălbitori optici.
Cel mai vechi document scris care s-a păstrat este unul egiptean de cca.
5000 de ani redactat pe papyrus. Acest precursor al hârtiei moderne era
realizat din tulpinile plantei Cyperus papyrus, tăiate în fâşii înguste, aşezate în
două straturi perpendiculare, acoperite cu apă şi mâl de râu, apoi lăsate la uscat
între două pietre. Suprafaţa rezultată era finisată cu cuţite de fildeş şi lipită în
fâşii care formau role.
Ulterior, suportul material pentru documente a fost pergamentul produs
în Grecia la Pergamon (de unde şi numele). Acest suport era obţinut din piei de
capră, oaie, viţel, care erau introduse în apă cu var, uscate, apoi acoperite cu
praf de cretă. După finisarea prin răzuire, se obţinea un material durabil.
În anul 105, în China, Ts ai Lun a început să popularizeze producere
hârtiei tehnologia rămânând secretă pentru alte ţări până în secolul VII.201
În Europa se pare că hârtia a ajuns prin intermediul maurilor. La 1114 în
Spania este documentată prima fabrica de hârtie.
Primele tipuri de hârtie procesată din lemn (hârtie procesată mecanic şi
chimic) sunt realizate în Germania în 1853.
În prezent, hârtia poate fi clasificată în: hârtie din fibre naturale,
respectiv hârtie din fibre sintetice.

201 J. Levinson, Questioned Documents. A lawyers handbook, San Diego, 2001, p. 127.

82
Scrisoare cu conţinut calomnios realizată pe suport de lemn
(Arhiva LIEC Cluj).

Hârtia din fibre naturale, este produsă în principal din fibre de in,
bumbac, cânepă, din fibre provenind din masă lemnoasă de conifere, dar şi din
fibre provenite din lemn de plop, din celuloza rezultată din prelucrare de
păioase, precum şi din stuf. Cel mai răspândit material complementar la
producerea hârtiei este caolinul, acesta mărind rezistenţă mecanică a colilor,
greutatea de bază şi calitatea suprafeţei. Adezivii adăugaţi conferă capacitate

83
absorbată, precum şi transparenţă.202 Cele mai frecvent utilizate sunt răşinile
naturale ori adezivii sintetici.
Hârtia din fibre sintetice, este produsă din fibre textile, viscoze,
polyamide, poliester. Ea este în general preferată pentru producerea unor
documente cu o durată îndelungată şi grad ridicat de rezitenţă la uzură:
bancnote, cărţi de identitate. Ea este rezistentă la apă, având o opacitate
specifică, grad redus de murdărire, dar mai puţin rezistentă la temperatură, la
solvenţi organici şi nu conţine înălbitori optici.

202
R. Ciesla., op. cit., p. 91.

84
Anexa nr.1
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Laboratorul Interjudeţean
de
Expertize Criminalistice
Cluj

RAPORT

DE

EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ

Nr.54
din 29 martie 2002

Dosar nr. X / 2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, jud.
Alba

EXPERT: Alexandru Mario Pop

OBIECTUL EXPERTIZEI

Prin ordonanţa înregistrată la acest laborator la 26 martie 2002 se


cere să se stabilească dacă semnătura depusă pe actul adiţional al S.C. ...
S.R.L. autentificat sub nr. 57/12.05.2001 de către Biroul Notarului Public ....
C... din T... aparţine numitei H.... . În caz contrar, dacă semnătura a fost
realizată prin imitaţie de către numitul H... P...

85
Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj

Material de comparaţie
Ca material comparativ ni s-au pus la dispoziţie următoarele acte
semnate de către:
- numita H ...;
- actul adiţional 2/1994 autentificat cu nr. 10650/29.07.1994 de către
Notariatul de Stat Judeţean Sibiu;
- actul adiţional la actele constitutive ale S.C. ... S.R.L. autentificat
cu nr. 984/16.05.1996 de către Biroul Notarului Public N. ... din
Sibiu;
- numitul H ...;
- probe experimentale luate la 13 martie 2002 pe o filă de formatul
A4.
CONSTATĂRI
Actul în litigiu este un act adiţional al unei societăţi comerciale, S.C.
... S.R.L., autentificat cu nr. 57 din 12 mai 2001 de către Biroul Notarului
Public P ... jud. Sibiu. Actul este redactat pe o filă de formatul A4, textul
este tehnoredactat cu caractere Arial, se desfăşoară pe 31 de rânduri şi este
urmat de semnături pentru părtţi, executate cu două instrumente de scris de
tipul pixului cu pastă albastră, semnăturile fiind plasate în partea stângă
inferioară a filei, una sub alta. Pe versoul filei regăsim încheierea de
autentificare cu numărul menţionat, semnătura şi sigiliul notarului public,
precum şi matca a trei timbre judiciare anulate cu sigiliul notarial.
Prezentăm ilustrativ actul în litigiu în anexa raportului sub forma unei copii
electrostatice.
Problema care se pune este de a stabili dacă cea de a doua semnătură
de pe înscrisul în litigiu a fost realizată de către numita H ...

86
Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj

Examinând comparativ semnătura în litigiu faţă de modelele titularei


H ... am constatat existenţa unor similitudini structurale, de dinamică şi de
evoluţie ale grafismului. Atât semnătura în litigiu cât şi modelele de
comparaţie sunt reprezentate de un complex grafic ce redă în parte numele şi
prenumele H ... , fiind figurate în clar grupele de litere „Hu(r)...” şi „La...”,
cu un scris ghirlandat, înclinat spre dreapta, dinamic şi spontan, de evoluţie
medie spre limita superioară. Singura deosebire aparentă constatată se referă
la execuţia debutului majusculei „L”, în cârlig amplu spre dreapta, bine
definit în cazul semnăturii în litigiu, în timp ce în cazul modelelor de
comparaţie debutul este în croşet fin, orientat fie spre stânga, fie spre
dreapta. Această deosebire nu este de natură să ne conducă la o concluzie de
neidentitate de autor, semnătura în litigiu încadrându-se într-o variabilitate
normală a scrisului titularei.
Asemănările continuă şi în privinţa detaliilor de execuţie grafică,
după cum se observă în fotogramele următoare:

Litigiu

Comparaţie

87
Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj

Comparaţie

Notăm astfel:
- majuscula „H” este alcătuită din două grame bastonate înclinate
spre dreapta, ce debutează prin croşete fine (1) şi au finalul eterat (2) iar
bara mediană, amplă, debutează distanţat, de la stânga printr-un croşet (3) şi
este finalizată de asemenea eterat (4);
- succesiunea de grame ghirlandate, cu tendinţă de gladiolare (5),
pentru minusculele „ur”;
- majuscula „L” are corpul bastonat (6) cu debut în cârlig sau croşet
(7) fiind legată printr-o bucletă inferioară, dextrogiră (8) de o minusculă „a”,
cu debut specific arcuit, din partea superioară a ovalului (9), deschis şi
alungit în plan oblic (10) şi cu braţul redus dimensional, ascuţit sau buclat
(11);
- existenţa uneia sau mai multor grame ascuţite, cu tendinţă de
filiformizare, ce se continuă cu parafa orizontală amplă, eterată (12);
- plasarea caracteristică a celor două grupări „Hu(r)...” şi „La...” (13).
Asemănările existente ne-au permis să formulăm următoarea:
CONCLUZIE
Actul adiţional al S.C. ... S.R.L., autentificat cu nr. 57 din 12 mai
2001 de către Biroul Notarului Public... din ..., jud. Sibiu a fost semnat de
către numita H

Alexandru Mario Pop

88
Anexa nr.2

MINISTERUL JUSTIŢIEI
INSTITUTUL NAŢIONAL DE EXPERTIZE
CRIMINALISTICE
B-dul. Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5
Bucureşti
Tel. 310.32.91, Fax: 315.84.97, E-mail: inec@xnet.ro

RAPORT
DE
EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
Nr. XXX
din 3 decembrie 2002

Dosar: nr. XXX/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de


Apel Alba Iulia
Expert: Camelia Grigore

OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin ordonanţa din 25 octombrie 2002 se dispune efectuarea unei noi
expertize grafice, prin care să se stabilească dacă cea de-a doua semnătură
de pe actul adiţional al SC ... SRL Sibiu autentificat sub nr. 57/12.05.2001 la
Biroul Notarului Public P ... cu sediul în ... a fost executată de numita H ...
sau a fost executată prin imitaţie de către numitul H ... .
SCRIPTE DE COMPARAŢIE
În vederea efectuării expertizei ne-au fost puse la dispoziţie
următoarele:
Pentru H:
- carnet de cecuri cu limită de sumă (15 file cu semnături);

89
- Act adiţional autentificat sub nr. 984/16 mai 1996 de Notarul Public;
- Anexa nr. 6.4 (fila 53) din 27.09.1996;
- Anexa nr. 6.2 (fila 54) din 27.09.1996;
- Cerere de înscriere menţiuni din 27.09.1996;
- Act adiţional nr. 2/1994 autentificat sub nr. 10.650/29 iulie 1994 de
Notariatul de Stat Judeţean Sibiu.

Pentru H:
- Semnături date la cerere în data de 13 martie 2002;
- Proces verbal din 13.03.2002.

EXPERTIZA ANTERIOARĂ

În cauză s-a întocmit în cadrul Laboratorului Interjudeţean de


Expertize Criminalistice Cluj raportul de expertiză criminalistică nr. 54/29
martie 2002 (expert A. Pop) în care s-a concluzionat că actul adiţional al SC
... SRL, autentificat cu nr. 57 din 12 mai 2001 de către Biroul Notarului
Public P ... din ..., jud. Sibiu a fost semnat de către numita H.

CONSTATĂRI
Actul pe care se află semnătura contestată este redactat la calculator
şi imprimat pe o filă albă format A4.
Semnătura a cărei expertizare se cere este plasată a doua şi este
executată cu pastă de pix de culoare albastră. Examinarea intrinsecă relevă o
execuţie lentă şi cu presiune mare.
Analizarea comparativă cu semnăturile necontestate ale titularei
relevă deosebiri.
Astfel, cu toate că la prima vedere semnăturile seamănă, o examinare
atentă a particularităţilor semnăturilor autentice evidenţiază deosebiri.
În primul rând se remarcă debutul minusculei „u” de după majuscula
„H” care în semnătura în litigiu este de jos în sus, pe când în toate celelalte
semnături este descendent.
Apoi bara orizontală a majusculei „H” este mai scurtă în dreapta, de
obicei acolo unde se termină debutează minuscula „u” (uneori sunt chiar
legate), dar niciodată nu se suprapune peste următorul semn grafic al
minusculei „u”, cum apare la semnătura incriminată.
Legat tot de minuscula „u” este forma ascuţită, unghiulară a acesteia
în partea inferioară în semnătura contestată, pe când în semnăturile de
comparaţie este rotunjită. Primul element, din stânga, este supraînălţat faţă

90
de următoarele semne grafice în semnăturile de comparaţie pe când în litigiu
sunt la acelaşi nivel, urcând până la bara orizontală a majusculei „H”.
O altă deosebire flagrantă este majuscula „L”. În semnătura supusă
expertizei aceasta are un arc de cerc în partea superioară – de debut – aspect
neîntâlnit la semnăturile de comparaţie, nde este o dreaptă sau un mic croşet
în stânga.
La primul raport de expertiză criminalistică expertul a dispus numai
de trei semnături de comparaţie şi a considerat că deosebirile existente se
datorează variabilităţii naturale a grafismului titularului şi nu operaţiunii de
imitare. Deoarece noi am avut la dispoziţie 20 de semnături, deosebirile
existente relevă clar manopera de contrafacere. Pentru exemplificare vom
ilustra numai o parte din semnăturile de comparaţie, dar toate au fost studiate.

Semnătura în litigiu

Semnături de comparaţie executate de numita H ...

91
Datorită asemănărilor formale cu semnăturile titularei rezultă că
persoana care a executat semnătura în cauză a dispus de o semnătură şi/sau
semnături originale. Deoarece s-a imitat semnătura numitei H ... după
model, cel care a executat-o nu a utilizat elemente grafice proprii pe baza
cărora să fie identificat. Se pot face doar anumite speculaţii şi anume că H ...
trebuia să semneze al doilea şi nu primul, că din automatism a început să se
iscălească şi apoi şi-a continuat semnătura, şi abia apoi a realizat semnătura
pe numele H ... .
Ca asemănări între semnături sunt numai aceeaşi înălţime a
majusculelor „H” de pe cele două semnături existente pe act şi linia de bază
ascendentă când semna pe spaţii albe.

Faţă de cele de mai sus, formulăm următoarea

CONCLUZIE

A doua semnătură de pe actul adiţional al S.C. ... SRL Sibiu


autentificat sub nr. 57/12.05.2001 la Biroul Notarului Public ... cu sediul în
... nu a fost executată de numita H ... .
Având în vedere cele prezentate în capitolul „CONSTATĂRI” nu se
poate stabili dacă numitul H ... este autorul semnăturii în cauză, dar nici nu
poate fi exclus.
EXPERT:
Camelia Grigore

92
Anexa nr.3

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGÃ CURTEA DE APEL ALBA IULIA


Alba Iulia, str. I.C. Brătianu nr. 1, judeţul Alba
Operator de date cu caracter personal nr. 3107
Tel. 0258 / 810.964; 0258 / 810.278; Fax. 0258 / 810.291;
E-mail: pca_alba@mpublic.ro

Nr. X/P/2001

ORDONANŢĂ
10.02.2003

Anca Frăcea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba


Iulia,
Având de soluţionat dosarul penal cu nr. de mai sus privind pe … şi
pe învinuitul …,

CONSTAT

În cauză s-a început urmărirea penală faţă de …, pentru săvârşirea


infracţiunilor prev. de art. 288 C.pen. şia art. 48 al. 1 din Legea nr. 26/1990.
Totodată se efectuează acte premergătoare urmăririi penale sub aspectul
săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 289 C.pen. şi art. 26 rap. la art. 288
C.pen. faţă de notarul public …
În fapt, în data de 12.05.2001, notarul public a autentificat un act
adiţional al societăţii comerciale … SRL Sibiu, la cererea asociatului unic al
acestei societăţi, numita HS. La acea dată, numita HS se afla internată la
Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, Secţia Gastroenterologie, cu diagnosticul:
ciroză hepatică de etiologie virală decompensată vascular şi parenchimatos,
aceasta decedând în 15.05.2001. La notar a fost însoţită de numitul HV
angajat al societăţii şi prieten apropiat al numitei HS.

93
Prin plângerea penală formulată se susţine că notarul, în complicitate
cu numitul HV, a atestat, în mod nereal prezenţa numitei HS, care în
realitate nici nu a semnat actul, semnătura acesteia fiind depusă în fals.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză criminalistică grafică de
către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, care a
concluzionat, în mod cert că, actul adiţiona al S.C…. SRL, autentificat sub
nr. 57/12.05.2001 de către notarul public …, la sediul din …, a fost semnat
de numita HS.
De asemenea a mai fost efectuat în cauză, la solicitarea părţii
vătămate, un alt raport de expertiză grafică, de către Institutul Naţional de
Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei Bucureşti, care a
concluzionat că a doua semnătură de pe actul adiţional al S.C … SRL Sibiu
nu a fost executată de numita HS.
Întrucât între cele două expertize efectuate există contradicţii,
acestea se impun a fi elucidate pe calea unei noi expertize criminalistice
grafice, pentru a se stabili dacă numita HS - în prezent decedată – a semnat
actul adiţional al S.C. … SRL Sibiu, autentificat sub nr. 57/12.05.2001.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 125 C.pr.pen.,

DISPUN
1. Efectuarea unei noi expertize criminalistice grafice de către
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul
Justiţiei Bucureşti, care să răspundă la următoarele obiective:
a. dacă semnătura depusă pe actul adiţional al S.C … SRL Sibiu
autentificat sub nr. 57/12.05.20001 la Biroul notarului public … cu sediul în
…, la rubrica semnături (a doua semnătură) aparţine numitei HS;
b. dacă starea generală foarte gravă a sănătăţii numitei HS se putea
repercuta asupra modului de execuţie a semnăturii – cu referire la aprecierea
din raportul de expertiză anterior că semnătura este executantă lent, greoi.
c. dacă semnătura mai sus descrisă, a fost depusă prin imitaţie, de
către numitul HV.
2. Se anexează următoarele acte în original care poartă semnătura (în
original) a administratorului HS:
a. acte ce au fost avute în vedere şi la expertizele anterioare:
- actul adiţional al S.C. … SRL Sibiu autentificat sub nr.
57/12.05.2001 (actul în litigiu);
- cererea de înscrisuri de menţiuni nr. 3960 din 27.09.1996 conţinând
patru file şi care sunt numerotate de la 55 la 52 (55, 54, 53, 52);

94
- actul adiţional la actele constitutive ale S.C. … SRL privind
majorarea de capital al societăţii, o filă, numerotată 51, autentificat cu nr.
984/16.05,1996,
- actul adiţional nr. 2/1994 la statutul S.C. … SRL Sibiu autentificat
de Notariatul de Stat Judeţean Sibiu în încheierea nr. 15816/17.12.1991, o
filă, numerotată 41 – autentificat cu nr. 10650/1994.
3. carnet de cecuri cu limită de sumă, eliberat de Banca Comercială
Sibiu pentru S.C … SRL, la data de 31 martie 1994;
a. acte noi depuse de învinuit:
- ordin de vânzare valută pentru suma de 300 DM din 30 noiembrie
1998, o filă;
- somaţia către S.C. … SRL Sibiu, din 11 martie 1997, o filă;
- adeverinţă de girant, nr. 282/28.08.1997, o filă;
- carnet de cecuri, emis de Banca Comercială Română seria H.000,
nr. 06623925;
- proces verbal de ridicare a unor probe de comparat de la numitul
HV;
- cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză.
4. Termen de efectuare: 10.03.2003.

PROCUROR,
Anca Frăcea

95
Anexa nr.4

MINISTERUL JUSTIŢIEI
INSTITUTUL NAŢIONAL DE EXPERTIZE
CRIMINALISTICE
B-dul. Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5
Bucureşti
Tel. 310.32.91, Fax: 315.84.97,
E-mail: inec@xnet.ro

RAPORT

DE

EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ

Nr. XXX

din 31 martie 2003

Dosar: nr. XXX/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de


Apel Alba Iulia
Experţi: Dumitrescu Cristian
Prof.univ.dr. Ionescu Lucian
Mirea Constantin

OBIECTUL EXPERTIZEI

Prin ordonanţa din 10.02.2003 se cere să se stabilească dacă cele


două exemplare ale actului adiţional al SC ... SRL, autentificat sub nr.
57/12.05.2001, la Biroul Notarului Public ... din T ... au fost semnate de H
... .

96
SCRIPTE DE COMPARAŢIE
În vederea efectuării expertizei ne-au fost puse la dispoziţie
următoarele acte semnate de sus-numita:
- cererea de înscriere menţiuni nr. 3960/27.09.1996;
- actul adiţional autentificat cu nr. 984/16.05.1996;
- carnetul de cecuri cu limită de sumă, eliberat de B.C. Sibiu la 31
marie 1994;
- somaţia către S.C. Poşeta S.R.L. din 11.03.1997;
- o adeverinţă de girant nr. 282/28.08.1997;
- carnetul de cecuri emis de B.C.R. seria H.000, cu nr. 06623901 –
00623925;
- proces verbal de ridicare a unor probe grafice.
Alături de aceste acte ne-au fost puse la dispoziţie şi 2 exemplare ale
unui proces verbal încheiat la 12 mai 2001, care se referă la actul contestat.

LUCRĂRI ANTERIOARE

În cauză a fost întocmit raportul de expertiză criminalistică nr.


54/2002 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj
(expert Alexandru Mario Pop) în care s-a concluzionat că actul adiţional
autentificat sub nr. 57/12.05.2001 a fost semnat de H ... şi raportul de
expertiză nr. 360/2002 al INEC (expert Camelia Grigore) în care s-a
concluzionat că actul adiţional nu a fost semnat de H ... .
CONSTATĂRI

Cele două exemplare puse la dispoziţie ale actului adiţional


autentificat sub nr. 57/12 mai 2001 de notarul public D ... din T ... Sibiu au
fost redate cu ajutorul unei imprimante de calculator pe coli de hârtie format
A4.
Semnăturile contestate sunt plasate pe prima pagină a acestora, în
colţul din stânga, sub menţiunea „AUTENTIFICAREA PE VERSO”. Ele
sunt de tip semiliteral şi se compun dintr-o majusculă „H” urmată de o
succesiune de elemente ghirlandate iar în final de un cârlig vertical şi o
trăsătură orizontală prelungită.
Execuţia este spontană şi sigură iar traseele nu prezintă tremurături,
opriri sau reluări nejustificate.
Cele două semnături prezintă numeroase caracteristici
individualizatoare comune, ceea ce denotă că provin de la aceeaşi persoană.

97
Comparând aceste semnături cu cele executate în mod cert de către
... se constată asemănări în ceea ce priveşte alcătuirea, caracteristicile de
execuţie (raporturile dimensionale, viteza, continuitatea, înclinarea etc)
precum şi modul de construcţie a unora din elementele componente dintre
care notăm spre exemplificare:

SEMNĂTURI DE COMPARAŢIE EXECUTATE DE H ...

- croşetul din debutul barei orizontale de la majuscula „H” (1);


- descreşterea înălţimii minusculelor (2);
- fragmentarea semnăturii înaintea ultimului element vertical (3);
- laţul comprimat de la baza ultimului element vertical (4);
- „S”-ul „întors” care succede elementul vertical (5);
- cele două trepte ascendente ale liniei de bază (6).
Asemănările stabilite vizibile pe reproducerile grafismelor
comparate, demonstrează originea comună a acestora.

98
Faţă de cele de mai sus, formulăm următoarea

CONCLUZIE

Cele două exemplare ale actului adiţional al S.C. ... SRL, autentificat
sub nr. 57/12.05.2001 la biroul notarului public P ... din ... au fost semnate
de H ... .

EXPERŢI,

4.4. Scrisul
4.4.1. Noţiunea de scris
Răspunsul la întrebarea „ce este scrisul?”, poate părea la prima
vedere unul facil. Dacă privim atent însă, valenţele noţiunii de scris sunt
mult mai complexe. Însăşi definiţia scrisului nu este uşor de formulat într-o
frază. Prin rolul complex şi marea sa semnificaţie socio-umană scrisul este
mai mult decât o simplă aşternere pe un suport material a unor semne care
însumate să alcătuiască cuvinte ori fraze.

99
Scrisul a constituit mijlocul suprem de comunicare inter-umană, o
culme şi un vehicol al progresului intelectual pentru multe secole, rămânând
şi azi un produs al educaţiei şi semn al culturii. Pe de altă parte pe lângă
valenţele sale culturale, emoţionale, personale, scrisul este şi un important
mijloc de identificare a persoanei. În literatura recentă s-a precizat că
„scrierea, ca mijloc de fixare şi omunicare a ideilor constituie o deprindere,
şi anume o deprindere intelectuală în care sunt implicate varii acte
motrice.”203
Citându-l implicit pe Camillo Baldi, s-a susţinut cu temei că
particularităţile grafice dintr-un scris sunt irepetabile într-un alt scris şi
ireproductibile în totalitatea lor de o altă persoană.204 Din această
perspectivă scrisul poate fi privit ca mijloc de identificare criminalistică
grafoscopică, dar şi ca instrument de evaluare grafologică.
Ca activitate specific umană, scrisul constituie o deprindere
intelectuală, motrică şi de comunicare dobândită în cadrul unui proces de
învăţare prin repetare. Realizat printr-un ansamblu de gesturi grafice cu
caracter de automatisme controlate, el este un mijloc specific destinat
fixării, transmiterii şi valorificării complexe a imaginilor, precepţiilor,
ideilor, sentimentelor şi altor elemente rezultate din procesul activităţii
intelectuale omeneşti şi este alcătuit din structuri ce pot include : litere,
cifre, cuvinte, fraze, precum şi derivatele cu caracter de individualitate ale
acestora. : semnături, ideograme, prescurtări etc. În noţiunea de scris205
trebuie să includem nu numai manifestările explicit literale, dar şi cele
grafice neliterale : semne de punctuaţie, modurile de subliniere, semnele
care insoţesc cifrele de numerotare a paginilor, de continuitate ori finalizare
a frazei, marcarea aliniatelor, desenele explicative, chiar modurile de
anulare a unor cuvinte206. Gestul grafic se constituie astfel ca un act
conştient, coordonat, care prin intermediul învăţării integrate procesului

203
R. Constantin, Grafologie, Ed. SAAB, Bucureşti 2006, p. 76.
204
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Ştiintifică, Bucuresti, 1990, p
99 .
205
Scrisul materializat în formele grafice ale unui manuscris, este considerat urmarea
activităţii nervoase şi musculare a omului, tradusă printr-un complex de mişcări sau de
deprinderi tehnice. L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului , Ed. Junimea Iaşi, 1973,
p. 17.
206
Gh. Păşescu, Particularităţile expertizei semnelor auxiliare ale scrisului în Colectiv -
Metode şi tehnici de identificare criminalistică ,Asociaţia Criminaliştilor din România
Bucuresti, 2006, p. 128.

100
educativ devine în funcţie de timpul şi frecvenţa repetitivităţii exerciţiilor, o
activitate semi-reflexă coordonată, cu conţinut ideatic şi de comunicare.
Dintr-o perspectivă sintetică, deşi oarecum reducţionistă, scrisul
poate fi privit ca produsul deprinderilor grafice ale persoanei constând din
elemente de text, componente cifrice şi semnături. El este urma
materializată a ideilor, dar una de un gen cu totul aparte207. Ca şi fiinţa
umană care îl produce, scrisul este o realitate dinamică, chiar dacă la prima
vedere el pare un ansamblu de structuri standardizate (modelele caligrafice
învăţate în şcoala primară). Scrisul ca mijloc de identificare nu se limitează
însă doar la grafismul propriu - zis, el cuprinzând şi alte forme de exprimare
grafică a persoanei, inclusiv desenele, ideogramele ori semnăturile
neliterale, accentele şi punctuaţia208.
În cadrul unui unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare se
constituie la nivelul cortexului209 un ansamblu de legături de natura a
permite transpunerea în elemente grafice a percepţiilor, a simbolurilor
rezultate prin ascultare, citire, pronunţie, ca şi cele produse în procesul intim
al reflexiei şi creaţiei ideatice. Indiferent de forma concretă pe care o
îmbracă (cuvinte, semne etc.), se poate însă observa cum, chiar dacă există o
anumită similitudine între primele linii trase pe hârtie de copilul neştiutor şi
primele sale încercări de scriere, se manifestă deja semnficative schimbări.
In cursul învăţării scrierii, ca şi pe parcursul cristalizării sale grafice,
scrierea unei anumite persoane rămâne însă „constituţional” aceeaşi chiar
dacă în evoluţia ulterioară ea suportă amprentele pasagere ale unor momente
ori şocuri ce pot marca personalitatea.
4.4.2. Materialele de scriere
Nu se poate face o enumerare exhaustivă a substanţelor folosite la
scriere, acestea mergând de la seva de bambus aglutinată cu secreţii animale, la
cretă, amestecuri de metale preţioase, până la substanţele de sinteză moderne.
Iniţial, cernelurile erau soluţii în suspensie obţinute din lichide şi unele
produse pulverulente .
Din China antică vin date instorice indicând primele cerneluri ca fiind
realizate din amestec de sevă de bambus şi diferite substanţe (mosc,camfor).

207
L. Ionescu, op.cit., p 16.
208
L. Torbidoni ,L Zanin,Grafologia .Test teoretico pratico, Brescia, 1998, p .33
209
Ludwig Klages îl numea « dansul stiloului pe hârtie », în care mâna care scrie este
corpul balerinei, al dansatorului, iar marele regizor al acestui dans e creierul nostru
(Apud.Domenico Franco-« La perizia grafica a base grafologica » Ed. Instituto di indagini
psichologiche Milano, 1978, p 78).

101
Ulterior aprox. sec. II î.e.n.), în Imperiul Bizantin se folosea pentru scris un
amestec de sevă de nuc cu o soluţie de sare de cupru si fier. Tot în Bizanţ , în
Evul Mediu, se foloseau pentru scriere soluţii de pulbere de aur, vin şi spirt
alb. Tehnica scrierii cu aur era numită chrysographia.
Tot în Evul Mediu, cernelurile erau predominant produse fero-taninice,
compuse din apă, gumă arabica, sevă de nuc, diverse substanţe acide pe bază
de sulf.
Primele cerneluri care nu mai conţineau suspensii materiale, ci aveau
aspectul de lichid albăstrui, sunt menţionate începând din 1856.
În prezent, cernelurile de pe piaţă sunt produse sintetice, ele tinzând
însă a fi înlocuite de cernelurile cunoscute în limbaj curent ca „pastă de pix”.
Acestea erau la început soluţii solubile în apă, din amestecuri de glicerină,
coloranţi, dextrină şi oleină. Deoarece la începuturi pasta de scris nu rezista
mult în timp, fiind afectată de razele de lumină şi solubilă în apă , s-a trecut la
producerea unor paste de scris bazate pe glyucol, benzil alcool şi răşini
sintetice, ceea ce a dus rapid la răspândirea instrumentelor de scris numite
„pix” sau „stilou cu bilă”.
Instrumentul „stilou cu bilă” a apărut în jurul anului 1938, când Laszlo
Biro şi-a patentat invenţia.

Porţiune de text scris cu stiloul cu cerneală

102
Detalii trasee scrise cu cerneală cu stiloul cu bilă cu pasta de scris

4.5. Examinarea documentelor.


Examinarea actelor suspecte (a căror autenticitate este contestată) va
avea, în primul rând, în vedere aspectul lor general.
Se vor examina caracteristicile exterioare, dar şi cele intrinseci:
4.5.1. Greutatea specifică permite pentru identificarea sorturilor
diferite de hârtie sau alte materiale.
4.5.2. Grosimea hârtiei evidenţiază calitatea (fineţea) diferitelor
prelucrări pentru a rezulta o anumită hârtie şi permite distingerea de alte
categorii, tipuri sau surse de fabricaţie. Grosimea este important a fi
stabilită, în special, în cazul actelor realizate prin compunerea mai multor
părţi care provin din acte autentice, pentru a realiza un act cu aparenţă de
autenticitate. De exemplu, un act contrafăcut al cărui text provine de la o
sursă, iar semnătura şi sigiliile de autentificare de la un act autentic care a
avut un alt conţinut.
În cazul bancnotelor false, grosimea şi greutatea specifică a hârtiei vor
fi examinate în mod absolut necesar prin comparaţie cu bancnotele autentice,
4.5.3. Culoarea imprimărilor, a scrisului, tuşului de ştampila şi
hârtiei. Învechirea naturală, datorată trecerii timpului va produce în general
urme specifice care diferă de cele create în mod artificial prin diferite mijloace

103
cum ar fi: plasarea actului fals între două straturi textile peste care se aplică un
fier de călcat fierbinte sau ţinerea actului pe o plită încinsă un anumit timp.
4.5.4. Compoziţia chimică a materialului de bază este deosebit de
relevantă, deoarece prezenţa diferitelor substanţe de înălbire optică, sau lipsa
lor permite depistarea falsului. De exemplu, ultimul model de marcă germana
era imprimat pe bumbac tratat special.
Chiar pentru cea mai bună hârtie, producătorii folosesc reţete diferite
de fabricare. În SUA, în cadrul serviciilor de investigaţii există o "bibliotecă de
reţete "cuprinzând mostre şi reţete ale diferitelor cerneluri, vopsele, sorturi de
hârtie, cu indicarea anului şi firmei de fabricaţie, data comercializării în
diferite ţări etc.
4.5.5. Filigranarea şi alte mijloace de protecţie. În procesul de
fabricaţie, colile de hârtie cu destinaţii mai deosebite (documente de
importanţă, acte de identitate etc.) vor fi supuse unui proces de filigranare.
Acesta constă în trecerea pastei nefinisate printre cilindrii filigranori, care îi
conferă o textură specială (filigran multitonal, mat sau umbrit ca mijloc de
protecţie specială impotriva falsificării.
Tehnicile moderne de protecţie împotriva falsificării constau din
introducerea în textura materialelor pe care se vor imprima documente
importante (cecuri, acte de identitate, bancnote) a unor fibre textile de 1-2 mm
care reacţionează la razele ultraviolete cu o luminescenţă specifică sau crearea
unor reţele speciale (caroiaje, sinuozităţi) a căror alterare prin radiere, răzuire,
atacare chimică, duc la extinderea pe suprafaţa actului în zona afectată a unor
pete de culoare (de exemplu cecurile FujiBank).
Firele de siguranţă sunt înglobate în materialul bancnotelor moderne
cuprinzând uneori inscripţii transparente sau marcaje magnetice, imposibil de
imitat fără o tehnologie extrem de costisitoare.
Examinarea criminalistică se extinde şi asupra calităţii substanţelor
utilizate la scriere, marcare, cum sunt: grafit, caolin, vopsea.
Pentru investigarea cernelurilor, a pastei de scris, a vopselurilor
tipografice se vor utiliza analize chimice complexe cromatografice,
spectografice, radiatii Uv şi IR, examinare neutronică şi laser.

104
Imagine în transparenţă a unui fir de siguranţă

Imagine în UV a firelor şi cernelii fluorescente.

105
Microprintig

4.6. Metodele “clasice” de falsificare


Înainte de a aborda tehnicile şi metodele utilizate de infractori în
ultima vreme pentru realizarea unor documente false, vom realiza mai întâi
o succintă trecere în revistă a tehnicilor falsului în acte despre care se poate
spune că sunt deja „tehnici clasice”. Faptul că au apărut tehnici noi, nu
înseamnă că celelalte au fost abandonate. Mai mult, am putea chiar spune că
tehnicile moderne sunt doar reluări de pe o altă treaptă de tehnicizare a celor
clasice. Ca urmare cunoaşterea lor este necesară şi constituie, credem noi,
ABC-ul oricărui viitor expert în tehnica documentelor.
Într-o lucrare de referinţă pentru cercetarea criminalistică a falsului
în acte din România, republicată recent, se relevă că procedeele cele mai
frecvente de alterare a actelor sunt ştersăturile şi adăugirile. Aceste forme
de modificare a unui act adevărat se pot întâlni separat sau împreună, pe
acelaşi act şi chiar la acelaşi cuvânt sau semn grafic; de asemenea ele pot
însoţi şi alte forme de modificare ale actului210.

D. Sandu, Falsul în acte, Descoperirea şi combaterea prin mijloace criminalistice ,


210

Bucureşti , 1994, Editura Lumina Lex , p. 11.

106
Sigur că metodele de falsificare, alterare a conţinutului unui
document nu se opresc aici. La cele pe care autorul citat le aminteşte ca
fiind mai frecvente, se adaugă şi falsul prin acoperire de text, falsul prin
compunere din părţi disparate a unui act nou, precum şi falsul realizat prin
spălare chimică (corodare) care precede de obicei audăugirile sau rescrierea
integrala a unui act 211.
Examinarea criminalistică va fi mai întâi îndreptată asupra
elementelor de conţinut, topografie a elememtelor de text şi imprimare,
precum şi asupra realizării. Pe temeiul acestor examinări se vor putea
efectua primele aprecieri în legătură cu posibilul autor şi metodele folosite
de acesta. Actele falsificate în întregime de aceeaşi persoană au unitate de
structură, atât logică cât şi grafică, ceea ce lipseşte în majoritatea cazurilor
de falsuri parţiale.
Metodele de examinare a falsului se aleg şi se aplică în funcţie de
procedeul utilizat la falsificare, de natura hârtiei, şi a substanţei de scris
folosite la întocmirea actului.212
4.6.1. Falsul prin înlăturare de text are loc în principal prin folosirea
metodelor de înlăturare fizică: răzuirea şi radierea. Gradul în care acestea
sunt vizibile este determinat de substanţele folosite la scrierea, imprimarea
textului, menţiunilor ori semnelor ce se doresc a se înlătura, de intensitatea
imprimării şi de tipul de suport material pe care s-a operat. Pe de altă parte,
are importanţă şi priceperea celui care a înlăturat inscripţiile anterioare,
precum şi fineţea instrumentelor folosite - corpuri ascuţite, lame metalice,
sticlă, ace, radiere, pulberi abrazive. Cu acestea sunt înlăturate texte, litere,
cuvinte, cifre, impresiune de ştampile etc.
Când răzuirea ori radierea au fost realizate neglijent, rămân vizibile
porţiuni din traseele scrise sau tipărite anterior. Fibrele hârtiei sunt rupte şi
deteriorate în acel loc. Examinând suportul actului prin transparenţă se
observă în locurile unde au fost îndepărtate unele inscripţii, o mai mare
transparenţă a hârtiei. Alături de aceste aspecte, intervenţiile de natură
mecanică asupra hârtiei se manifestă şi prin : estomparea luciului hârtiei,
deteriorarea fondurilor de protecţie, a liniaturii, întinderea cernelii, pătarea şi
mătuirea hârtiei, modificarea gradului de presiune al imprimării, scrisului,
dactilografiere repetată a unor caractere, repasarea scrisului. Practica a
remarcat că scrierea cu cerneală în zona alterată produce o difuzie mare, o
îmbibare a fibrelor deranjate şi, în consecinţă o întindere a colorantului, care

211
I. Mircea, Criminalistica , Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti 1978, p. 121-
123.
212
Idem, p. 123.

107
se materializează în calibrul mare al trăsăturilor şi în conturul lor neuni-
form.213
Atunci când au fost îndepărtate porţiuni ale unor texte manuscrise,
asupra locurilor răzuite sau radiate, se poate face o observare sub iluminare
oblică şi fotografii de umbre cu scopul de a demonstra eventuale diferenţe
de presiune ale scrisului. Literatura de specialitate relevă faptul că
observaţia microscopică, combinată cu dirijarea luminii, permite localizarea
ştersăturii prin evidenţierea umbrelor pe care le formează fibrele de hârtie
descleiate şi scămoşate. 214

Text modificat prin răzuire

Imagine microscopică Imagine VSC UV

213
D. Sandu, op. cit., p. 67.
214
Idem, pag. 67.

108
Relevarea scrisului preexistent poate fi făcută şi prin folosirea
convertizorului de raze infraroşii, a unei soluţii pe bază de iod activ sau a
fotografiei sub raze ultraviolete.215
O metodă mai precisă de depistare a îndepărtării mecanice a unor
porţiuni de pe acte o constituie betagrafia prin contact. Imaginea clişeu
obţinută prin radiaţii beta este suprapusă pe un cliseu diapozitiv al actului
realizat în lumină normală, apoi se realizează o fotografie color cu cele două
clişee suprapuse. Locul ştergerii va deveni astfel vizibil
O modalitate foarte precisă, dar mai puţin accesibilă este cea
holografică. Utilizând două fascicule Laser ce interferează la trecerea prin
documentul suspect se va obţine pe o placă fotosensibilă o imagine care va
permite o rezoluţie deosebită, iar pe cale de consecinţă să se discearnă dacă
elementele de modificare “aparţin hârtiei ca atare sau au fost create ca
urmare a procesului de falsificare”216.
Evidenţierea locurilor atacate mecanic de pe acte se poate realiza şi
printr-o metodă relativ mai simplă. Documentul suspect se presară cu o
pulbere metalică, se poate folosi chiar pulbere toner pentru copiator. Actul
este apoi introdus între două plăci metalice între care există o sarcină de
electricitate statică. Pulberea se va aglomera în locurile unde fibrele hârtiei
au fost deranjate, şi aceasta este mai subţire, sarcina electrică fiind mai
sensibilă în aceste zone.
Actele pot fi alterate şi prin metode chimice de corodare ori spălare.
Mijloacele de evidenţiere sunt în general cele ce permit şi depistarea
ştergerii mecanice. La acestea se mai poate adăuga şi examinarea în radiaţie
ultravioletă. Zonele atacate chimic vor avea o flurescenţă diferită de restul
actului. Trebuie amintit aici faptul că această metodă nu dă rezultate atunci
când substanţa folosită la spălare chimică nu produce reacţia de
fluorescenţă.
Prin menţinerea actului în contact cu o placă fotografică un anumit
timp în întuneric se va produce o reacţie a emulsiei fotografice cu reactivii
ce pot fi întrebuinţaţi la corodare sau spălare chimică. De asemenea, tot prin
contact, cu hârtie de turnesol se pot evidenţia manoperele de ştergere
chimică. O altă metodă este măsurarea conductibilităţii electrice a hârtiei,
aceasta fiind modificată în zonele atacate chimic. Metoda necesită aparate
de mare sensibilitate.

215
C. Bălteanu, Examinarea actelor alterate prin ştersături, în Tratat Practic de
Criminalistică vol. III, p. 284.
216
A. Radu, Examinarea holografică , Tratat de criminalistică, vol. III, p. 284.

109
4.6.2. Înlăturarea textului scris are însă ca variante şi cele în care
textul este acoperit cu diferite substanţe (cerneală, vopsea etc), fie prin
haşurare, fie prin repasare (rescrierea) unor caractere, litere, cifre, fie prin
rebaterea unor caractere dactilografiate. Pentru aceste situaţii metodele de
abordare pot fi diverse. Ele vor fi alese atât în funcţie de modul de înlăturare
a textului, cât şi de substanţa de acoperire. Procesul examinării va fi orientat
mai întâi spre conţinutul textului ce a fost alterat. Se vor avea în vedere atât
întreruperile nefireşti ale unor fraze, cuvinte şi simboluri grafice, cât şi
prezenţa unor „corecturi” nejustificate de conţinutul şi aspectul general al
textului. De asemenea prezenţa unor menţiuni făcute cu alte instrumente ori
materiale de scris decât cele iniţiale, trebuie să fie examinată cu cea mai
mare atenţie. Într-un act de înmatriculare auto au fost realizate modificări
ale tipului, capacităţii cilindrice şi anului de fabricaţie al autovehicolului.217
Examinarea în radiaţie ultravioletă, lumină polarizată şi microscopie în
infraroşu au permis să se stabilească care au fost inscripţiile anterioare,
aceste din urmă concordând cu cele existente în evidenţele organelor de
poliţie privind respectivul certificat de înmatriculare şi pemiţând stabilirea
fără dubii a unui fals prin înlăturare de text urmat de adăugarea unor
menţiuni noi.
Înlăturarea mecanică, chimică sau prin acoperire a textelor de pe acte
trebuie să fie abordată cu atenţie procedând la examinări prealabile vizând
mai ales aspectul hârtiei în locurile unde s-au efectuat răzuiri, radieri, spălări
etc. În special la paşapoarte, datorită hârtiei speciale folosite la
confecţionare, falsul poate fi realtiv repede observat. Având în masa hârtiei
substanţă de încleiere din abundenţă, suprafaţa este lucioasă. Menţiunile
iniţiale, indiferent dacă sunt imprimate prin dactilografire, sau prin scriere
nu vor pătrunde adânc în fibre datorită stratului superficial de încleiere. În
schimb, după atacarea fizică, suprafaţa lucioasă este lezată, având loc o
rupere a legăturii fibrelor din hârtie, iar particulele fine de fibre şi cerneală
iniţiale sunt înlăturate. Acum însă, fibrele rămase devin absorbante ale
cernelii, stratul neimpregnat cu lianţi devenind descoperit. Locul răzuit sau
radiat are un aspect mai mat sub iluminare polarizată cu unghi mic de
incidenţă, iar scrisul devine difuz, lăţit în masa hârtiei.
În cazul textelor înlăturate prin acoperire cu diferite substanţe
solubile în apă (cerneală) se poate aplica o metodă simplă constând din
folosirea hârtiei de filtru sau a hârtei fotografice a cărei gelatină a fost

217
Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, dos. nr. 85/P/1998, Raport de expertiză
criminalistică nr. 87/1998 (nepublicat).

110
umezită. Acestea se aşează peste textul acoperit şi se lasă câteva minute.
Prin înmuiere, cerneala se va depune pe gelatină, iar inscripţia iniţială va
apărea inversată pe hârtia fotografică. Acestă operaţie trebuie realizată în
condiţii de întuneric, sub un filtru de lumină roşie sau verde, pentru a
preveni înnegrirea hârtiei foto în contact cu lumina zilei.
4.6.3. În cazul adăugirii sau intercalării de text, datorită introducerii
de noi cuvinte, cifre sau litere, are loc o înghesuire a semnelor între cele
existente. Când pentru adăugire se folosesc instrumente, substanţe, maşini
de scris diferite, scrisul adăugat va apărea diferit prin nuanţe, culoare,
aspect, caractere grafice. În cazul textelor scrise de mână se va putea apela
la analiza grafoscopică pentru identificarea autorului iniţial şi al adăugirii.
Aceste situaţii pun în evidenţă prescurtări nefireşti, defăşurări nefiresc de
largi - având ca scop să acopere unele spaţii goale - ori ingrămădiri de litere
sau cifre, îngroşarea unor trasee în mod nefiresc, diferenţe de oxidare ale
trăsăturilor de cerneală .
Considerăm adecvată pentru mai multă acurateţe şi examinarea
microscopică a intersecţiei trăsăturilor dintre cele două texte. Vor putea fi
observate, astfel pe traseul realizat ulterior, particule fine desprinse din
materialul uscat al primului traseu. De asemenea, studierea continuităţii
liniare a striaţiilor lăsate pe traseu de muchiile active ale instrumentelor de
scris sau de literele maşinii de scris, poate oferi informaţii cu privire la
utilizarea altor instrumente sau maşini de scris. După formarea unor liste de
instrumente sau maşini suspecte, se va putea face o examinare comparativă
de identificare traseologică.
În special în cazul documentelor de identitate (legitimaţii, paşapoarte
etc.) metodele clasice de falsificare includ decuparea şi reconstituirea unor
file ori introducerea unor file contrafăcute pentru a înlocui anumite părţi ale
unor documente. De regulă, se procedează la detaşarea unor porţiuni din act
ce conţine datele de identitate, inclusiv ştampila şi semnătura organului
emitent. Porţiunile vor fi introduse într-un act nou de pe care, de asemenea,
au fost detaşate elementele respective sau care vor fi acoperite de cele noi.
Uneori, se procedează la subţierea hârtiei cu glasspapier fin de pe actul ce
va fi modificat prin compunere, iar porţiunile detaşate de pe alt act sunt şi
ele subţiate prin abraziune pe verso, apoi umezite şi uscate prin presare
peste actul modificat, adăugând uneori şi adeziv. Aceste manopere sunt
realtiv uşor vizibile cu ochiul liber, grosimea hârtiei fiind mai mare în
locurile unde s-a operat. Aspectul zonelor respective este de uzură mai
pronunţată, uneori doar pagina afectată fiind mai uzată. Este utilă şi

111
observarea atentă a verso-ului paginii recompuse, putându-se vedea unele
denivelări nejustificate ale hârtiei, boţiri datorate uscării inegale a
adezivului, chiar scurgeri ale surplusului de adeziv pe la marginile porţiunii
adăugate. Examinarea sub radiaţiile ultraviolete va putea pune în evidenţă
prezenţa substanţei de lipit, care va avea o fluorescenţă deosebită de restul
suprafeţei. Adeseori, datorită uzurii, sau chiar compoziţiei diferite a hârtiei
actului modificat şi a hârtiei proveninte de la alt document, chiar şi acestea
vor avea nuanţe diferite sub radiaţia ultravioletă.
O altă variantă de compunere a unor documente din porţiuni
provenite din alte documente este cea în care se procedează la înlocuirea
fotografiei pe diverse documente de identitate. Pentru a preveni aceste
falsuri, majoritatea documentelor moderne de identitate (mai ales
paşapoartele), au fie fotografia acoperită cu folii adezive, fie fotografia
scanată şi incorporată actului care apoi este laminat în plastic. În acest fel s-
a putut renunţa la folosirea sigiliului sec pe fotografie. În România, sistemul
este folosit la permisele moderne de conducere, preconizându-se folosirea sa
şi pentru cărţile de identitate. În toate aceste cazuri, dacă actele nu au
fotografia scanată, atenţia va trebui mai întâi îndreptată spre integritatea
timbrului sec ce însoţeşte fixarea fotografiei pe document sau a liniei de
termosudare a foliei protective.
Fotografia poate fi înlocuită prin mai multe procedee:
- desprinderea fotografiei originale şi lipirea uneia noi în loc, situaţie
în care se înlocuiesc şi capsele de prindere;
- aplicarea unei fotografii noi peste cea iniţială. În acest caz uneori
sunt vizibile marginile imaginii acoperite, iar grosimea este foarte mare,
ieşind imediat în evidenţă;
- desprinderea stratului fotosensibil de pe o fotografie şi aplicarea lui
pe actul de modificat;
- aplicarea pe folia transparentă a unei fotografii, urmată de aplicarea
unei noi folii protectoare.
Unii falsificatori decupează fotografia în zona capselor de prindere şi
o lipesc peste actul falsificat. Apar însă vizibile scurgeri ale substanţei
adezive sau pătări ale fotografiei.
Aceste manopere sunt frecvent însoţite de prezenţa unor urme de
capsare dublă pe pagina următoare celei falsificate, de urme de tăiere sau
înţepături lăsate pe hârtie de instrumentele folosite. Prin desprinderea
fotografiei originale, hârtia este scămoşată, iar fonta de siguranţă este
deteriorată. Uneori, prin introducerea unor fotografii provenite de pe alte
documente, semnăturile, ştampilele şi menţiunile sunt întrerupte sau incom-

112
plete. Când noua fotografie este mai mare, ea poate acoperi unele porţiuni
sau menţiuni în mod anormal, nejustificat.
Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, fără ca metodele clasice de
imprimare şi realizare a documentelor să - şi fi pierdut valabilitatea, au
apărut mijloace tehnice noi de realizare a unor elmente grafice, imagini etc.
şi de transpunere a acestora pe suporturi din cele mai diferite. Odată cu ele
s-a manifestat şi folosirea lor frauduloasă. Metodele descrise anterior sunt
folosite în zilele noastre alături de tehnici noi, uneori chiar în combinaţie cu
acestea.

4.7. Falsul prin contrafacere


Principalele metode de contrafacere sunt: copierea şi imitarea
(specifice actelor scrise cu mâna), contratiparul, decuparea, fotocopierea
(reproducerea tip xerox), trucajul fotografic şi electrostatic (xerox), alte
metode de falsificare.

4.7.1. Contratiparul
Metoda constă în tiparirea unor acte false cu o matriţă realizată după
cea originală. Acest procedeu este specific falsificării de bancnote, cecuri de
călătorie, titluri de proprietate, documente bancare.
În ultimii ani, în ţara noastră au apărut în special bancnote false de
dolari SUA realizate prin tipărire. Aceste falsuri sunt susceptibile de abateri
care încep cu „cupiura" bancnotei, continuă cu lipsa de fineţe a matriţei şi erori
de desen, precum şi cu lipsa calităţilor materialului original pe care este
imprimată bancnota autentică, culorile sunt prea vii sau prea slab imprimate
etc.

4.7.2. Decuparea
Este o modalitate de fals prin care se pot alcătui texte din litere
separate provenind din diferite cărţi, ziare etc. Metoda este specifică scrisorilor
anonime, calomnioase iar autorul este relativ greu de identificat. Un caz
interesant de fals prin decupare este cel semnalat în practica organelor de
urmărire penală din judeţul Cluj.218 Falsificarea s-a bazat pe următorul
procedeu: de pe lozuri necâştigătoare - din aceeaşi serie - se ştergea cu degetul
umezit, îndepărtându-se un strat de hârtie de pe două lozuri, astfel încât
rămânea în transparenţă cuvântul „necâştigător". Cu o lamă se răzuiau literele

218
Dosarul a fost soluţionat în anul 1970 de procurorul criminalist Iuliu Andrei.

113
de pe al treilea loz, cu excepţia literelor „S" şi bara verticală a lui „T" care
devenea astfel „L".
Din primele două lozuri subţiate se decupau literele care, umezite cu
salivă, erau transferate pe cel de-al treilea cu ajutorul unui băţ de chibrit,
obţinându-se cuvântul "una sută lei". În acest mod în perioada iulie 1969 -
aprilie 1970 au fost realizate 124 de lozuri false.
4.7.3. Fotocopierea şi trucajul xerox
Metoda este tot mai răspândită datorită accesibilităţii tot mai mari, cât
şi uşurinţei aparente a realizării falsurilor ori contrafacerilor.
Cunoscutul criminalist şi expert nord-american Orway Hilton arăta
despre evoluţia expertizei criminalistice a documentelor că aceasta „a suferit
schimbări semnificative … În anumite privinţe ea este o ştiinţă mult mai
complicată decât era la jumătatea anilor ’30; totuşi, nu trebuie să credem că
munca (expertului n. n.) era atunci mai uşoară decât azi. Nu a fost niciodată
o sarcină uşoară … să descoperi falsificarea ori alterarea documentelor, ori
să răspunzi la multitudinea de probleme puse expertului. Modul în care sunt
realizate astăzi documentele poate să furnizeze totuşi o mai mare varietate
de probleme decât în trecut.” 219
Formulată în urmă cu aproape un deceniu, în pofida timpului scurs,
afirmaţia nu şi-a pierdut actualitatea. Evoluţia mijloacelor tehnice de
realizare, multiplicare ori transmitere a documentelor nu a avut loc intem-
pestiv. Ea a fost mai degrabă un proces de evoluţie graduală, având în
acelaşi timp o componentă stimulativă - competiţia economică şi evoluţia
tehnico-ştiinţifică .
Alături de aceasta, deşi nu întotdeauna recunoscută, dar niciodată
ignorată, tendinţa de utilizare a tehnicii noi în scopuri ilicite, a stimulat
căutarea şi dezvoltarea unor noi mijloace de protejare a documentelor
împotriva falsificatorilor. Pe acest fundal, dezvoltarea mijloacelor tehnice de
realizare şi reproducere a textelor şi imaginilor a fost completată de evoluţia
mijloacelor de comunicare la distanţă şi potenţată de pătrunderea şi influenţa
tehnicii de calcul în toate domeniile. Concomitent, au sporit cerinţele
ridicate în faţa criminalisticii de a descoperi şi demonstra prin metode tot
mai evoluate şi precise falsurile sau contrafacerile. Au apărut falsuri la
realizarea cărora sunt utilizate copiatoarele, aparatele telefax, sistemele
computerizate de preluare, stocare, prelucrare şi reproducere a textelor,
imaginilor ori simbolurilor grafice.

219
O. Hilton , op. cit. , p. 310.

114
Până în anul 1989 utilizarea în România a mijloacelor de copiere
pentru realizarea de falsuri era extrem de redusă. Acest fapt era atât
produsul slabei răspândiri a mijloacelor de reproducere, cât şi al controlului
strict asupra deţinerii şi folosirii acestora. Un alt factor poate fi gama relativ
limitată de utilizare a actelor respective în acea perioadă. După 1989, odată
cu vânzarea şi utilizarea nerestrictivă a mijloacelor de copiere ori
reproducere, cu accesul la tehnica de calcul nouă au apărut şi au devenit
relativ frecvente şi în ţara noastră cazuri de fals ori contrafacere cu utilizarea
acestui modus operandi. Predomină contrafacerile de bancnote, atât străine
cât şi româneşti, dar sunt vizate şi alte tipuri de documente. Ne vom referi la
unele cazuri din practică, pentru a ilustra diverse aspecte ale problemelor pe
care ne propunem să le abordăm în această parte a lucrării.
Necesităţile practice ale activităţii de birou şi corespondenţă au
impus crearea unor mijloace de copiere rapide . O primă metodă a fost
sistemul de imprimare DIAZO 220. Aparatele care îl utilizau produceau copii
necorespunzătoare calitativ pentru documentele cu scop comercial sau după
documentele de identitate. Detaliile erau neclare, uneori chiar elementele
mai mari dimensional erau reproduse estompat, neclare.
Aceste deficienţe au impus trecerea la metode noi. Au fost create
două sisteme bazate pe reflexia luminii la trecerea prin documentul de
reprodus. Actul era plasat direct pe hârtia fotosensibilă. Metoda de transfer a
imaginii prin difuzie directă a fost dezvoltată şi introdusă pentru primă dată
în anul 1952, în SUA. O tehnică de developare umedă permitea realizarea
unei copii negative. Aceasta era presată pe o coală pozitivă realizându-se
astfel transferul propriu-zis al imaginii. Cele două coli erau, apoi, separate
înainte de uscarea definitivă.
Un alt procedeu de transfer al imaginilor se baza pe utilizarea unei
folii de gelatină ca pozitiv. Procedeul este cunoscut sub denumirea de
Eastman Verifax. Lumina difuzată la trecerea prin documentul de reprodus
determina pierderea unei părţi din fineţea detaliilor. Pe de altă parte,
calitatea reproducerilor scădea pe măsură ce se epuiza soluţia activă.
Deficienţele metodelor descrise îngreunau munca de identificare a falsurilor
şi limitau posibilităţile de lucru ale experţilor.
În anul 1950, firma „3 M” a creat primul procedeu de copiere uscată
direct pozitiv. Metoda este cunoscută sub denumirea de Thermo Fax şi este
o copiere termografică bazată pe utilizarea radiaţiilor infraroşii sau a
radiaţiei termice pentru developarea imaginii copie. Deficienţele acestei

220
O. Hilton, op. cit., p . 313.

115
metode constau în faptul că cernelurile fără pigmenţi metalici (fără ftalo-
cianine) respectiv textele, schiţele sau desenele realizate cu acestea - de
exemplu schiţe sau desene tehnice realizate cu cerneluri Rotring,
imprimările de texte, tabele, sau cifre scrise prin intermediul maşinilor de
scris cu bandă pe bază de carbon ori cu imprimante matriciale cu ace pe
bandă carbon - nu pot fi copiate. La această deficienţă menţionată se adaugă
şi faptul că aceste copii nu pot fi păstrate un timp prea îndelungat în
condiţiile unui mediu cald. Temperatura mai ridicată a mediului din arhivele
de acte facilitează relativ rapida degradare a copiilor realizate prin metoda
termografică.
Ordway Hilton atrage atenţia asupra faptului că datorită deficienţelor
copiilor termografice au existat cazuri în care s-a suspectat falsificarea unor
semnături , pentru a constata apoi ca sunt doar repasări cu creionul ale unor
semnături de pe anumite documente în scopul ca respectivele semnături să
poată fi „citite “ prin metoda Thermo Fax. Tehnica este similară celei
utilizate azi la majoritatea aparatelor telefax cu cap termic. În cursul anilor
‘60 firma a reuşit să îmbunătăţească metoda, adoptând un procedeu derivat,
bispectral. S-a înlăturat astfel atât slaba calitate a copiilor termografice, cât
şi durata redusă de păstrare. Perfecţionările ulterioare au permis – de
asemenea - şi reproducerea textelor ori desenelor realizate cu ajutorul
anumitor cerneluri fără pigmenţi metalici.
Rămâne însă de precizat faptul că acest tip de copiatoare folosesc
hârtie specială termo-sensibilă, ceea ce face ca metoda să nu fie întru totul
competitivă cu copiatoarele ce utilizează metoda creată de firma Rank Xerox
şi care necesită hârtie normală.
La sfârşitul anilor ‘50 firma Rank Xerox a realizat primele aparate
copiator care utilizau un procedeu electrostatic de transfer al imaginii.
Imprimarea se făcea pe hârtie obişnuită, copiile alb-negru rezultate având o
calitate satisfăcătoare. Copiatorul electrostatic creat de firma Xerox este, de
fapt, un mecanism mai complex asemănător unui aparat fotografic având un
sistem de lentile care permite transferul imaginii pe un cilindru electrostatic.
La rândul său, acest cilindru, în funcţie de încărcarea cu sarcini
electrostatice preia o pulbere fină numită toner. Cilindrul este apoi rulat
peste coala de hârtie pe care tonerul este topit cu ajutorul căldurii şi fixat
astfel pe document.
Tonerul este de fapt o pulbere sintetică cu calităţi plastice, având fie
culoarea neagră sau pentru copiatoarele moderne culorile sunt cele
complementare: roşu, galben, albastru. Prin topirea sa, în procesul de
transfer, se obţin copii permanente. Restul tonerului neutilizat, cât şi cenuşa

116
rezultată în procesul de topire sunt înlăturate şi colectate într-un recipient
special. Procedeul este destul de complex, iar primele modele de copiatoare
erau destul de voluminoase, costisitoare şi relativ lente.
Au fost create apoi modele noi, cu viteza de lucru mai mare , având
un volum mai redus şi cu posibilităţi noi de colaţionare a documentelor cu
mai multe pagini. Unele modele realizau copii pe hârtie cu oxid de zinc, prin
acelaşi transfer electrostatic al imaginii.
După ce metoda Xerox a devenit accesibilă şi altor producători, au
fost create modele mai rapide, iar copierea electrostatică pe hârtie normală a
devenit cea mai utilizată pe plan mondial pentru multiplicarea actelor.
Accesul şi utilizarea relativ simplă a unui copiator au dus la creşterea
numărului de falsuri prin utilizarea frauduloasă a copiilor electrostatice, iar
expertiza va încerca să stabilească în ce constau acestea: adăugiri, înlăturări
de cuvinte, cifre etc. Să determine defectele caracteristice ce apar în cursul
funcţionării aparatului221, reflectându-se în aspectul copiei rezultate ori prin
analiza conţinutul cenuşei de toner rezultate să ajungă la individualizarea
copiatorului sau la stabilirea generică a tipului şi mărcii sale 222. De fapt,
încă de la modelul de copiator Photostat, apărut în urmă cu aproape cinci
decenii, se ridica problema utlizării frauduloase a copiatoarelor, şi
paradoxal, evoluţia modelelor şi obţinerea unor copii de bună calitate a
simplificat munca falsificatorilor, ajungând la ceea ce unii autori numesc
deja „push buton forgery” („falsul printr - o simplă apăsare de buton”).
Expertul criminalist este acum chemat să ţină pasul cu progresul
tehnicilor de fotocopiere,223 descoperind specificul şi deficienţele fiecărui
procedeu, chiar al diferitelor modele de copiatoare, pentru a putea trece de la
general la particular, combinând examinările cu instrumente optice, de
natură traseologică (asupra defectelor specifice aparatului ), cu examinări
fizico-chimice de profunzime şi precizie: spectroscopie în infra-roşu,
microscopie electronică de baleiaj, fluorescenţa în radiaţie X etc. 224

221
R. N. Totty, D. Baxendale , Defect marks and the identification of photocopying
machines, The forensic Scientists Society Journal, vol 21, nr. 1/ 1981 pag . 23-30. O.
Hilton, Detecting fraudulent phtocopies, Forensic Science Journal, vol. 13, 1979, p . 117-
123.
222
J. H. Kelly, Classification and identification of modern office copiers -abstract- The
American Board of Forensic Document Examiners , Colorado Springs 1983, p . 5.
223
O. Hilton, op. cit. , p.118.
224
A. A. Cantu, A sketch of analitycal methods for document dating , International
Journal of Forensic Document Examinares, Vol. 1, No. 1 Jan/ Mar. 1995 , p. 44-45.

117
4.7.3.1. Copiatoarele color. Posibilităţi de identificare
În ultimul deceniu, au devenit destul de accesibile şi tot mai
performante copiatoarele color. Pe măsura dezvoltării tehnice, posibilităţile
de lucru oferite de aceste copiatoare au fost completate de metode digitale
de analiză, prelucrare, recompunere şi reproducere a imaginilor.
Devenite adevărate „tipografii color de buzunar” , noile tipuri de
copiatoare color pot produce copii color de înaltă fidelitate şi claritate, pe
cele mai diferite substraturi materiale, de la hârtie normală, la folii
transparente şi folii plastice opace adezive. Unul dintre ultimele modele
produse de firma Rank Xerox - modelul Xerox 5775 este dotat cu un sistem
computerizat de prelucrare digitală a imaginilor, putând reproduce pe hârtie
sau pe alte substraturi imagini de pe diapozitive, memora şi transpune
imagini, simboluri sau texte de pe diferite documente pe unul final,
recompus sau creat ca un act nou. Aparatul mai permite şi reproducerea
color, prin prelucrarea unor documente sau imagini prezentate iniţial în
alb/negru.
Rezumând metodele de copiere oferite pe piaţa europeană la acest
moment, putem arăta că principalele procedee comerciale de copiere şi
reproducere exemplificate cu unele modele şi producători, sunt următoa-
rele225:
- copiere fotografică (Ciba Copy CC 1217, Konica U-Bix color);
- copiere electrostatică- analogică ( Colorocs , Ricoh NC 305);
- copiere electrostatică digitală (Canon CLC 500, Kodak Color Edge
1550);
- copiere digitală cu jet de cerneală -ink jet-(Canon BubbleJet);
- copiere analogică şi licografică (Sharp CX 4500):
- copiere digitală prin transfer termic ( Toshiba PC 50 S, Sharp CX
5000).
În funcţie de sistemul de copiere diferă şi hârtia folosită:
fotosensibilă, termosensibilă, normală. Modul de transmitere a semnalului -
analogic sau digital -influenţează claritatea copiilor, cel digital 226 asigurând
o mai mare putere de rezoluţie. Devenite tot mai complexe, copiatoarele
225
În acest sens , W. D. Mazzela, C. Roux, C. J. LENNARD, în The computer assisted
identification of colour photocopiers , Science & Justice No. 35 / 1995 , p. 119, reproduc o
lungă listă de mărci şi modele de copiatoare disponibile pe piaţă, la momentul realizării
studiului.
226
Digitizarea este transformarea unei reprezentări continue (analogice) într-o formă
discretă (numerică). Dicţionarul de informatică- sub redacţia Tiberiu Popescu, Editura
Stiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti , 1981, p. 123.

118
color au atras atenţia falsificatorilor, fiind folosite în special la contrafacerea
bancnotelor, dar şi a unor cecuri de călătorie, vize etc.
În cele ce urmează vom descrie succint modul de funcţionare al unui
copiator color, cunoştiinţe pe care le considerăm un minim necesar pentru a
putea înţelege modul în care se poate face identificarea unui copiator color.
Documentul de reprodus este aşezat pe o placă de sticlă, având
imaginea ce urmează a fi reprodusă cu faţa către suprafaţa de sticlă. Pe sub
ecranul de sticlă se deplasează un modul mobil care poartă sursa de lumină
pentru expunerea imaginii. Operaţia de expunere se face cu ajutorul unei
surse fluorescente de lumină de mică putere ( de exemplu, la modelul Xerox
5765 puterea este de 20 W ). Senzorul pentru imagine, asemănător unui
obiectiv fotografic, este deplasat pe lungimea ecranului de sticlă o dată cu
sursa de expunere. Deplasarea modulului de scanare se face 227 cu ajutorul
unui motor electric acţionat pas-cu-pas, pentru a asigura continuitatea
deplasării şi fineţea poziţionării.
Semnalul rezultat prin scanarea imaginii este convertit în semnal
digital . Acesta este apoi procesat şi introdus în sistemul de prelucrarea
imaginii din copiatorul propriu-zis. Pe un cilindru electrostatic cu rol
colector este realizată în sarcini electrostatice imaginea latentă. Un laser cu
neon şi helium, de mică putere (clasa I de precizie), generează prin
intermediul unui raster (grilă liniară de mare fineţe) imaginea pe care va fi
colectat tonerul. Acesta este preluat prin intermediul unor pensule
electromagnetice şi distribuit pe cilindru. Imaginea latentă este compusă din
trei sau patru straturi de toner color (în funcţie de modelul aparatului)
repartizate pe culorile fundamentale: roşu magenta, galben, albastru cyan,
iar la copiatoarele cu patru culori şi negru. În cadrul unui proces numit
”developare” are loc combinarea culorilor de bază rezultând imaginea color
finală. Senzori optici şi repartitori din fiecare compartiment ce conţine toner
color asigură monitorizarea nivelelor de toner preluat, rezultând -prin
complementaritatea culorilor de bază - celelalte culori necesare imaginii.
Nivelele de amestec pot fi atât preselectate cât şi standard (auto reglabile).
Tonerul este transferat de pe cilindrul colector pe hârtie, în cadrul unor
treceri mutiple, rezultând copia finală. Topirea tonerului în cadrul
imprimării propriu-zise este urmată de descărcarea cilindrului receptor. În
final, un modul de curăţire asigură îndepărtarea resturilor de toner uzat.

227
The xerox student guide, p. 35-39.

119
4.7.3.2. Falsuri realizate cu copiatoare alb/negru
Astfel cum se observă în literatura de specialitate 228 multe din
falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor alb/negru sunt orientate spre
realizarea unor acte compuse. Prin această noţiune înţelegem un act nou,
prezentat în copie electrostatică alb/negru care, de obicei - conform
afirmaţiilor părţii ce încearcă să se se preleve de conţinutul său - ar
reprezenta copia unui act contestat „al cărui original s-a pierdut”.
Metoda de lucru este relativ simplă: se foloseşte o parte dintr-un alt
act ce conţine o semnătura autentică a unui anumit titular, la care se adaugă
un alt text realizându-se falsul prin trucare şi reproducerea cu copiatorul . 229
O variantă de fals comis cu ajutorul copiatoarelor este cel prin
procedeului denumit „mască“, utilizând o coală de hârtie pentru a ecrana o
parte a actului ce se truchează – (de exemplu se copiază antetul şi finalul
unui act - adeverinţă oficial) “mascând” textul original, introducându-se
apoi pe copie textul dorit şi recopiind actul astfel plăsmuit.
Amintim în acest sens o cauză instrumentată de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Cluj, 230 în care s-a dispus efectuarea unei expertize crimi-
nalistice asupra unei copii tip Xerox a unui act despre care petentul susţinea
că l-a depus la termen la instanţa de judecată, dar acţiunea nu a fost
înregistrată la dosarul cauzei respective, deoarece actul ar fi fost pierdut sau
sustras. Examinarea criminalistică a copiei electrostatice în litigiu a pus în
evidenă prezenţa unor urme liniare produse de marginile unei coli diferite de
hârtie, folosite ca mască, pentru a putea reproduce electrostatic partea supe-
rioară a actului cu impresiunea ştampilei de inregistrare de la registratura
instanţei. Urmele erau vizibile pe orizontală, producându-se o uşoară umbră
la trecerea scanerului copiatorului, dar mai ales la marginea din dreapta pe
verticală, datorită dezalinierii marginilor colilor. După obţinerea unei coli de
hârtie format A4 ce purta o reproducerea electrostatică a înregistrării de
intrare cu data certă, autorul falsului a scris cu mâna textul acţiunii şi a
recopiat actul, depunând noua copie în susţinerea plângerii penale.
Din experimentele făcute cu ocazia acestei expertize am putut
constata că aceste tipuri de urme-umbră apar pe copiile electrostatice
228
O. Hilton., op. cit, Forensic Science International, No. 13/1974, p .117.
229
L. Boboş, Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduse cu ajutorul
copiatoarelor electrostatice, Buletinul Intern. Probleme de Criminalistică şi Criminologie.
Procuratura Generală a R. S. R. No. 1-2 / 1987, p. 152-156.
230
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, dosarul nr. 47/VIII/1/1995; Raportul de
expertiză criminalistică nr. 54/1995 al Laboratorului de expertize criminalistice Cluj
(nepublicat).

120
alb/negru atunci când copiatorul nu este întreţinut corespunzător. Ele mai
apar când actul de reprodus are unele deformări: cute, plieri rectangulare,
când se copiază acte din mai multe pagini, la limita dintre marginile
paginilor, când sunt mai multe coli suprapuse. Calitatea copiilor mai poate fi
influenţată şi de alţi factori:
- starea actului care se copiază şi culoarea acestuia în cadrul
raportului fond-text. În practică s-a constatat că anumite culori-galben, roşu,
bleu ciel - nu sunt clar copiate şi transpuse în alb/negru;
- starea aparatului. Sub acest aspect are importanţă şi timpul scurs de
la ultima utilizare, gradul de încărcare pentru ziua respectivă. Pe măsura
creşterii numărului de copii realizate cu un copiator se produc uzuri ale
cilindrului;
- temperatura de topire/fixare a tonerului şi calitatea acestuia.
Acumularea cenuşilor de toner şi încălzirea aparatului pot genera fixarea
unei părţi din tonerul uzat pe copiile realizate, acestea căpătând un aspect
îmbâcsit;
- gradul de contrast al expunerii. Actele au contraste diferite între
fond şi text, iar unele acte realizate cu imprimante matriciale sau maşini de
scris cu bandă carbonică necesită un contrast mai redus, dată fiind tenta de
gri a imprimării şi raportul redus de contrast cu albul suportului material.
Alteori, copiile alb negru ale unor acte sunt falsificate prin alterarea
conţinutului unui text. Îndepărtând de pe copie unele menţiuni (cifre,
cuvinte, fraze), se pot introduce altele în locul lor. În acest sens, cităm o
expertiză realizată la Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice
Cluj în care, pe lângă identificarea autorului unei semnături, s-a stabilit şi
modul în care a fost falsificat unul din exemplarele actului, depus în copie
electrostatică şi care prezenta diferenţe de conţinut faţă de exemplarul din
arhiva notarială.231 S-a realizat o copie electrostatică a celor două pagini ale
actului din arhiva notarială. De pe copie, din menţiunea „cu excepţia
garajului“ au fost radiate unele litere, rămânând doar menţiunea “…
garajul…” apoi s-a completat prin adăugare, menţiunea devenind, „şi
garajul”. Apoi, copia modificată a fost recopiată, fiind utilizată pentru
susţinerea unor pretenţii în faţa instanţei de judecată. Examinarea
microscopică a imaginii, compararea actului iniţial şi a copiei falsificate
prezentate în instanţă, au permis prin identificarea coincidenţei parţiale şi a
diferenţelor, stabilirea falsului.

231
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, dosarul nr. 2273/ P/1996; Raportul de
expertiză criminalistică nr. 223/1997 (nepublicat).

121
4.8. Falsuri sigilografice
Sigiliile pot fi realizate atât din cauciuc cât şi din metal. În general, ele
produc urme de stratificare cu tuş, dar pot fi şi sigilii seci („timbre seci") de
genul celor aplicate pe diplomele de studii, pe actele de identitate, pe unele
documente autentificate etc., în general pe acte care dovedesc o anumită
calitate, stare.
Confecţionarea sigiliilor se efectuează după anumite reguli privind
forma (de exemplu sigilii rotunde cu stemă, pătrate cu inscripţii, triunghiulare
de viză etc.). Unele elemente sunt generale: forma, dimensiunile, lungimea şi
caracterele literale.
Există şi elemente cu caracter individual, având un potenţial
identificator. Unele provin chiar din procesul de confecţionare a ştampilei,
fiind legate de calitatea materialului folosit cât şi de priceperea şi instrumentele
de care a dispus cel care a confectionat sigiliul. De exemplu, litere deviate de
la axă, grame literale mai scurte sau mai lungi etc.
Alte caracteristici indentificatoare se datorează uzurii, deformării
conturului, ştirbirii muchiilor, îmbâcsirii cu tuş sau fibre microscopice de
hârtie a caracterelor etc. Elementele de uzură sunt ades interpretate greşit de
către falsificatori şi sunt omise de pe copia (falsul) pe care o confecţionează.

4.8.1. Dintre procedeele „clasice” de contrafacere a sigiliilor


menţionăm:
- desenarea presupune copia prin transparenţă sau prin dia - proiecţie a
unei impresiuni originale. În acest proces are loc, de obicei, o distorsionare a
liniilor şi foarte des pot apărea diferenţe de proporţii;
- transferul unei impresiuni autentice se poate realiza utilizând albuş
de ou fiert, sau hârtia ori pelicula fotografică umezită. Imprimarea care rezultă
este neclară, confuză, datorită difuziei tuşului prin umectare;
- contrafacerea clişeului se produce prin gravarea manuală - într-o
bucată de gumă sau de cauciuc. Realizarea este de obicei imprecisă, lipsită de
fineţe, descoperirea acestor falsuri fiind relativ uşoară.
O metodă mai rar folosită, însă existentă, este realizarea unei ştampile
prin îmbucşarea mai multor bucăţi provenind din mai multe ştampile vechi.
Rezultă o ştampilă cu asimetrii şi diferenţe de uzură a unor porţiuni.
Uneori sunt aplicate monede sau chiar alte ştampile care sunt rotite
pentru a face imprimarea ilizibilă.

122
4.8.2. Procedee moderne de realizare a falsurilor sigilografice
Cel mai eficient procedeu, însă dificil de realizat sub aspectul
procurării sigiliului original, este „furtul" impresiunii" cu cauciuc siliconic.
Acesta preia cele mai mici detalii şi permite realizarea unui negativ după care
se va putea turna apoi un sigiliu aproape identic cu modelul original, de mare
precizie. Dificultatea rămâne în procurarea sigiliului original pentru luarea
mulajului.
O metodă mai recentă este realizarea unei forme de ştampilă cu
ajutorul unui sistem computerizat.232 Metoda se foloseşte la origine în
activitatea de producere a ştampilelor de cauciuc în scop comercial. Pentru
realizarea acestor sigilii se utilizează scanarea unei impresiuni autentice de
ştampilă, care este stocată în memoria unui computer ( un model 386 sau mai
performant).
Prin intermediul unor programe Correl Draw se poate opera asupra
imaginii. Aceasta este prelucrată în staţia grafică, putând fi rearanjată
imaginea, literele, pot fi introduse sau înlăturate unele simboluri, litere, cifre.
Imaginea astfel obţinută este redată cu o imprimantă cu jet de cerneală,
realizându-se apoi un negativ pe un planfilm.
Cu ajutorul unui gel monomer expus la radiaţie ultraviolet (UV) se
obţine în urma unui proces de developare şi polimerizare un sigiliu
corespunzator modelului creat cu ajutorul computerului . Erorile acestei
metode pot să apară în special în faza de prelucrare a imaginii grafice, când
anumite elemente sunt inţelese eronat sau sunt apreciate ca neesentiale (uzuri
particulare, plasări specifice ale unor semne) pe care din „dorinţa de
perfecţiune" falsificatorul le corectează, sau intervin chiar corecţii prin
programul computerelor, îndepărtându-se astfel de impresiunea autentică.
În toate cazurile, când se pune problema unui fals sigilografic, este
necesar să se procure impresiuni ale sigililui în litigiu din perioada din care se
susţine ca provine actul ce conţine impresiunea contestată ori perioade
apropiate: aceeaşi lună, an, chiar zi. Chiar şi în cazul unor falsuri grosolane se
va putea ilustra pentru comparaţie cu impresiuni cu garanţii de autenticitate.

232
S. Alamoreanu, Falsuri în acte. Metode clasice şi moderne, Teză de doctorat
Universitatea Babeş-Bolyai , 1998.

123
Anexa nr.5
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Laboratorul Interjudeţean
de
Expertize Criminalistice
CLUJ

RAPORT
DE
E X P E R T I Z Ă C R I M I NA L I S T I C Ă
Nr.241

din 27 noiembrie 2006

Dosar nr. X /2006 al Judecătoriei SIBIU


Expert: ...

OBIECTUL EXPERTIZEI

Prin adresa instanţei înregistrată la 24 nov. a.c. se cere să se efectueze o


expertiză grafică prin care să se stabilească dacă actul Confirmare de
primire datat 26 03 03 a fost semnat de primire de către titularul M.M.
MATERIAL DE COMPARAŢIE
Pentru examinare comparativă s-au pus la dispoziţie ca acte cu scris
necontestat de la titularul M.M:
- O coală A4 cu semnături executate la cererea instanţei la data de
27.09.2006;
- Convenţie autentificată cu nr. 36/1995;
- contract de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 359/14 aprilie 2006;
- contract de vânzare cumpărare autentificat cu nr 763 din 13 decembrie
2000.

124
APARATURA FOLOSITĂ
Examinările au fost realizate macroscopic cu lupa Optilux 40 şi de
asemenea cu microscopul OLYMPUS SZX 12 şi VSC 4C Foster &
Freeman.
Imaginile au fost preluate digital şi optimizate MS Photo Editor.
CONSTATĂRI
Actul contestat este un formular postal tipizat, semnatura contestată
fiind realizată pe verso.
Ilustrăm în imagine digitala în cadrul prezentului raport de expertiză
criminalistică.

Act contestat

Semnatura în litigiu

125
Semnătura în litigiu este una neliterală, de dimensiuni medii ,
constituită din grafism continuativ descrescător unghi-ghirlandat, dinamic,
spontan, ortoclin. Presiunea este medie, mai redusă în debut, iar linia de
bază este oblic ascendentă.
Semnăturile necontestate ale titularului sunt semnături literale în
modelul M Mihai realizate cu un scris cvasi filiform, cu supradimensionarea
finalului primei majuscule M şi a debutului celeilalte majuscule.

Litigiu

Comparaţie
Scrisul este evoluat, progresiv dextroclin, unghiular, dinamic spontan.
Presiunea este mare, firească, iar linia de bază oblic ascendentă

În înţelegerea concluziei pe care o vom formula sunt necesare unele


precizări. Astfel, nivelul grafic al titularului permite executarea de către
acesta a unei semnături în modelul celei contestate. Acest fapt ar fi însă
accesibil şi altor scriptori cu nivel grafic asemănător, dată fiind simplitatea
structurii şi dimensiunea redusă a traseelor propriu-zise. Acest aspect trebuie
avut în vedere alături de posibilitatea unei autodeghizări a semnaturii chiar
de către titular.

126
In temeiul acestor aprecieri conchidem că nu se poate stabili dacă
semnătura a fost executată de către titularul Manea Mihai.
Faţă de cele de mai sus formulăm următoarea

CONCLUZIE

Nu se poate stabili dacă actul „Confirmare de primire” datat „26


03 03” a fost semnat de primire de către titularul M.M.

EXPERT
Dr. Sorin Alămoreanu

127
Anexa nr.6

MINISTERUL JUSTIŢIEI
Laboratorul Interjudeţean
de
Expertize Criminalistice
CLUJ

RAPORT
DE
E X P E R T I Z Ă C R I M I NA L I S T I C Ă
Nr.197
din 4 octombrie 2006

Dosar nr.XXX /2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul ALBA


Expert: ...

OBIECTUL EXPERTIZEI

Prin adresa organului judiciar se cere să se efectueze o expertiză


grafică prin care să se stabilească:
1. Dacă actul „ Cerere pentru eliberarea certificatului de cazier
judiciar” înregistrat cu nr. 6576 din 09.03.2005 a fost completat şi semnat de
către titularul XXXXX

2. Dacă actul contestat a fost scris şi semnat pe numele MN de către


numiţii: VV sau TGE.

3. Dacă se poate stabili care a fost menţiunea iniţială înlăturată şi


peste care s-a executat scrierea numelui BV la poziţia 9914 din registrul de
evidenţă a cererilor.

MATERIAL DE COMPARAŢIE

Pentru examinare comparativă s-au pus la dispoziţie ca acte cu scris


şi semnături necontestate :
Pentru MN
- o coală A4 cu probe de scris şi semnături ridicate la 20.12.2005;

128
Pentru VV
- o coală A4 cu probe de scris şi semnături ridicate la
23.06.2006;
Pentru TGE
- o coală A4 cu probe de scris şi semnături ridicate la
11.04.2006;

APARATURA FOLOSITĂ

Examinările au fost realizate macroscopic cu lupa Optilux 40 şi de


asemenea cu microscopul OLYMPUS SZX 12 şi VSC 4C Foster &
Freeman..
Imaginile au fost preluate digital şi optimizate MS Photo Editor.

CONSTATĂRI

Actul contestat „Cerere” este un formular tipizat tipărit format A5,


având unele menţiuni completate prin scriere cu stiloul cu bilă cu pastă de
scris bleu-marin.
Ilustrăm prin imagine digitală în cadrul prezentului raport de
expertiză criminalistică.

129
Actul în litigiu.

1. Scrisul cu care este completat actul este unul de dimensiuni


medii, cu caractere majuscule, inconstant dimensional, evoluat, cu mişcări
ghirlandate. Axa literelor este progresiv dextroclină, presiunea este medie
spre mică ,fiind observabile legări aeriene ale majusculelor. Linia de bază
este scaliformă descendentă.

130
Scrisul numitului M N este unul de dimensiuni mai mari, dar
relativ constant dimensional, cu axele dextrocline, de evoluţie medie la
limita inferioară. Presiunea este mare, iar linia de bază este uşor ascendentă.
De asemenea putem nota ca deosebiri de detalii literale :
-execuţia majusculei M continuativ (1), iar la titular ea este
compusă din patru grame distincte(2) sudate (3);
-majuscula A mai comprimată pe orizontală (4), cu grama mediană
eterată (5), este la titular mai extinsă (6), cu gram mediană măciucată (7);
-majuscula R continuativă aerian (8), apare la titular din elemente
„sudate” (9);
-majuscula U ghirlandată (10), este la titular executată cu un traseu
bastonat (11).

Conchidem că scrisul nu aparţine titularului M N

Litigiu

Comparaţie titular

131
Litigiu

Comparaţie titular

Semnătura contestată Comparaţie Marcu N.

Semnătura pe numele titularului de pe actul contestat este una în


model literal al numelui de familie de dimensiuni medii, descrescătoare, cu
un scris de evoluţie medie spre superioară, filiformizat, predominant
ghirlandat, rapid, cu o anunită regresie spre vertical a axelor. Presiunea este
medie, descrescătoare. Legarea este tocat-grupată, iar linia de bază este
sinoasă, orizontală.
Titularul execută şi el o semnătură în model literal, dar care
cuprinde la final după scrierea numelui de familie şi elemente ce pot proveni
din stilizarea majusculei N. Scrisul este mai mare dimensional, ghirlandat,
executat cu un o evoluţie medie, cu tendinţă de subînălţare, spontan
dinamic, cu presiune mare, tocat sudat, iar linia de bază este oblic
ascendentă.
În înţelegerea concluziei ce o vom formula trebuie să facem unele
preciziări: Semnătura contestată este una simplificată, cu o scriere reţinută,
care poate fi atât produsul unei autodeghizări cât şi al unei imitaţii

132
fanteziste. Astfel ea este accesibilă grafic titularului, dar şi altor persoane cu
nivel grafic corespunzator.

Conchidem că nu se poate stabili dacă semnătura a fost executată


de titularul MN .

2. Scrisul numitei VV este unul de dimensiuni mari, evoluat,


dextroclin, uşor descrescător. Axa literelor este progresiv dextroclină,
presiunea este mmare, fiind observabile legări aeriene ale majusculelor.
Linia de bază este scaliformă descendentă.
Regăsim astfel semnificative asemănări cu scrisul în litgiu la
nivelul caracteristicilor generale. De altfel, trebuie să subliniem că sus-
numita are abilitatea grafică executării scrisului contestat. Dar examinarea la
nivelul detaliilor literale indică semnificative asemănări. Notăm astfel:
- majusculele L şi A tangente la partea inferioară (1) continuative (2)
- grupul CU descrescător (3), continuativ (4), cu majuscula U
ghirlandată (5);
- unelel modele ale majusculei L sunt arcuite la partea inferioară (6);
- minuscula C cu debut buclat (7);
- majuscula V compusă din două grame distincte (8);
- majuscula A comprimată per orizontală(9), cu prima graă repasată
(10), şi cea mediana eterată (11);

Conchidem că scrisul aparţine numnitei VV.

133
Litigiu

Comparaţie VV.

In ce priveşte execuţia semnăturii de către numita VV sau de către


numitul T G E trebuie să arătăm că aceştia au abilitatea grafică necesară
realizării ei, dar ca şi consecinţă a imposibilităţii unei identificări faţa de
titular nu ne vom putea pronunţă nici fată de bănuiţi. Apreciem că nu se
poate stabili dacă execuţia semnăturii pe numele „Marcu” a fost realizată de
către numita VV sau de către numitul T G E
3. Menţiunea numelui BV la poziţia 9914 din registrul de evidenţă a
cererilor este realizată p[rin scriere cxu stiloul cu bilă cu pasta de scris de
culaore bleu-marin peste o porţiune de pe care a fost răzuită menţiunea
anterioară. Ea se află într-un registru tipizat cu rubricaturi .

134
Examinarea cu ajutorul VSC 4C Foster & Freeman atât sub radiaţie IR cât şî
UV nu a pus în evidenţă suficiente elemente ale menmţiunii anterioare
pentru a putea stabili ce a fost scris iniţial.
Răzuirea a fost făcută profund, dar fără să rupă hârtia, încât nu se pot
observa decât porţiuni foarte reduse din traseele anterioare , fără semnficaţie
pentru aprecierea structurilor literale din care ar proveni.
Ilustrăm prin imagine digitală la fila 12 porţiunea de act pe care se
află menţiunea contestată.
De asemenea ilustrăm prin imagini digitale urmele de răzuire de pe
act.
Apreciem că nu se poate stabili care a fost menţiunea iniţială de la
poziţia 9914.

Porţiunea de act cu menţiunea contestată.

Imagine VSC în IR şi iluminare laterală.

135
Imagine VSC în UV şi iluminare laterală.
Faţă de cele de mai sus formulăm următoarele
CONCLUZII
1. Actul „Cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar”
înregistrat cu nr. 6576 din 09.03.2005 nu a fost completat de către
titularul MN.
2. Nu se poate stabili dacă actul a fost semnat de către titularul MN .
3. Scrisul de pe actul în litigiu a fost executat de către numita VV
4. Nu se poate stabili dacă actul semnat pe numele MN de către VV sau
TGE
5. Nu se poate stabili care a fost menţiunea iniţială înlăturată şi peste care
s-a executat scrierea numelui B V la poziţia 9914 din registrul de evidenţă a
cererilor.
EXPERT
Dr. Sorin Alămoreanu

136
Secţiunea 5
Identificarea maşinii de scris şi a dactilografului

5.1. Identificarea tipului maşinii de scris


Asupra acestui subiect se impun câteva precizări legate de diferenţele
de tehnică de dactilografiere. În funcţie de specificul fiecărei situaţii vor exista
elemente ce pot servi atât la identificarea maşinii folosite la dactilografierea
unui act, cât şi a persoanei care a dactilografiat textul.
Diferitelor mărci de maşini de scris le corespund anumite caractere de
scris (bold, script, elite, italic, sanserif etc.). De asemena, pentru mărci diferite,
maşinile vor avea un pas diferit al mecanismului principal. Pasul maşinii de
scris este spaţiul dintre doua elemente grafice succesive sau distanţa cu care se
deplasează carul maşinii la o apăsare pe taste. Masurarea pasului maşinii de
scris se face cu ajutorul unei grile speciale Schneeberger.
În identificarea maşinilor de scris se pot folosi: distanţa rândurilor,
poziţia caracterelor pe claviatură, tipul carcterelor ( talpa, conturul, mărimea,
înclinarea). Identificarea după aceste elemente generale poate fi completată cu
elemente care permit identificarea individuală.
5.2. Identificarea individuală a maşinii de scris se va face ţinând
cont de elemente ce apar în procesul utilizării maşinii:
- aplatizarea şi uzura unor caractere;
- dereglarea barelor sau a carului;
-uzuri sau ruperi, uscări ale panglicii, ceea ce va genera imprimări
parţiale sau lipsa imprimării unor litere.
Defectele şi uzurile maşinii de scris se vor manifesta în textul scris prin
dezalinierea literelor pe verticală, cât şi pe orizontală sau deformarea unor
litere. Sunt afectate de deformări, în special, vocalele care sunt mai des folosite
(a, e, i, o, u).
Intervenţiile, înlocuirile de caractere, reparaţiile mecanismului maşinii
de scris sunt în general observabile, ele reflectându-se în aspectul imprimării
mai clare a literelor reparate sau înlocuite, înclinarea diferită faţă de axa
celorlalte litere. În baza acestor elemente, atunci când se dispune de material
de comparaţie suficient se poate proceda la aprecierea datei dactilografierii
unui act, mai ales când e vorba de perioade mai îndepărtate de timp. În acest
scop se pot căuta în arhive acte dactilografiate cu aceeaşi maşină, datând din
perioade anterioare şi ulterioare celei prezumate pentru actul în litigiu.
Maşinile moderne de scris cu caractere şi pas interschimbabil ridică
probleme deosebite, identificarea acestora fiind extrem de dificilă, ea, ţinând

137
mai ales de eventualitatea existenţei unor defecte ale literelor care nu au fost
înlocuite. Maşinile moderne de scris au caracterele pe rozete de plastic care pot
fi înlocuite foarte simplu atunci când apar defecte sau se deformează unele
litere.
5.3. Stabilirea adăugirilor în textele dactilografiate
În acest caz, se pleacă de la un text iniţial care este dactilografiat, iar
ulterior dactilografierii, la un anumit interval de timp, textul este alterat prin
introducerea unor menţiuni noi, ceea ce presupune reintroducerea hârtiei
(actului) în maşina de scris.
Prin poziţionarea identică a marginii de sus a paginii se va putea obţine
o aliniere corectă în plan orizontal, dar este mult mai dificilă realizarea cu
precizie a alinierii pe verticală. Pe cale de consecinţă, caracterele, cifrele,
textele sau cuvintele adăugate vor apărea cu o anumită deplasare spre stânga
sau dreapta coloanei formate de caracterele dactilografiate iniţial. Pentru
depistarea deplasării se poate folosi o riglă sau grila Schneeberger, pentru
măsurarea pasului maşinii de scris.
Un alt element care poate indica adăugarea unui text cu maşina de scris
este culoarea mai intensă a scrierii adăugate, când banda a fost înlocuită.
Când se scrie cu altă maşină decât cea folosită iniţial vor putea apărea
diferenţe de caractere, dar şi de intensitate a imprimării, în funcţie de starea de
funcţionare a acesteia.

5.4. Identificarea autorului unei dactilografieri


Problema, deşi controversată, dată fiind dificultatea ei, nu este
imposibil de soluţionat. Precizia determinărilor în baza cărora va fi identificat
autorul unui text dactilografiat este legată şi de lungimea textului de care se
dispune atât cel aflat în litigiu, câtşi de la persoanele bănuite.
O persoană cu oarecari cunoştinţe şi deprinderi de dactilografiere va
aplica presiune egală asupra tastelor, rezultând imprimări relativ egale ale
literelor fără perforarea hârtiei. Textul va avea un aspect îngrijit, fără erori de
poziţionare, ştersături sau reimprimări ale unor litere.
Identificarea autorului este relativ mai uşoară în cazul persoanelor care
nu au depris suficient sau nu au practică în dactilografiere. În acest caz, se vor
avea în vedere aspectele de topografie a paginii proprii persoanei de la care se
iau probe de dactilografie, care apoi se vor compara cu elementele respective
(margine, spaţiere, aliniere) din textul în litigiu.
Se vor examina:

138
- dispunerea în pagină a textului, titlului şi antetelor;
- dimensiunea marginii din stânga;
- modul de utilizare a aliniatelor şi numărul de spaţii blanc pentru
aliniat;
- modul de despărţire a cuvintelor şi despărţirea rândurilor;
- modul de prescurtare a unor expresii uzuale (pentru, exemplu etc.) şi
modul de numerotare a paginilor;
- modul de corectare a greşelilor de dactilografiere (prin rebatere peste
semnul greşit, răzuire, acoperire cu X, cu fluid corector etc.).
Secţiunea 6
Metode şi aparatură de examinare a documentelor
În abordarea acestor aspecte trebuie să facem mai întăi precizarea că
metodele de examinare pot să fie clasificate astfel:
a) metode non-destructive, respectiv cele care nu schimbă (nu
afectează) nici măcar parţial starea, structura şi conţinutul documentului
examinat,233 cum sunt: examinarea optică, măsurătorile de dimensiuni,
lungime, lăţime, greutate, grosime, absorbţia luminii, conductivitate
electrică.
b) metode destructive când examinarea priveşte metode fizico-
chimice de examinare cantitativă şi calitativă a componentelor suportului
material ori a substanţelor de imprimare, scriere, ele presupunâd decuparea
unor porţiuni cât mai mici ca mostre de măsurat .
Este evident că la cele din urmă se va recurge numai după epuizarea
celor non-destructive, numai cu acordul organului judiciar şi cu precauţia
de a reduce cât mai mult afectarea documentului.
Examinarea optică este realizată prin intermediul observării directe,
cu instrumente optice clasice (lupa, microscopul etc.) ori aparate care permit
aplicarea unor filtrări ale luminii, lungimi de undă diferite (videospectral
comparatorul VSC, spectroscopia Raman).
Printre metodele de examinare cele mai utilizate se înscriu :
absorbţia şi reflexia luminii în spectrul vizibil şi IR, luminescenţă în spectrul
vizibil, luminescenţă în spectrul IR, luminescenţă în spectrul UV
(fluorescenţă UV).

233
R. Ciesla.,op.cit. p. 132 .

139
Acest tip de examinări vor permite identificarea unor elemente cum
ar fi fontele de protecţie, filigranul, protecţiile holografice, reflexia UV, dar
şi eventualele intervenţile fizice de radiere, răzuire, spălarea chimică etc.234 .
Astfel, examinarea cu VSC permite stabilirea unor diferenţe de
substanţă de scriere, iar spectroscopia Raman este utilizată în intersecţii de
trasee, diferenţieri de trasee, realizate cu cerneluri235 sau cu pasta de scris.
Spectroscopia Raman permite exprimarea grafică a radiaţiei
dispersate, cu lungimea de dispersie cunoscută (a materialului de comparat).

Sistem de videospectral comparator VSC Foster & Freeman 4C


Secţiunea 7
Expertiza monedelor, bancnotelor, titlurilor de credit
Expertiza monedelor, bancnotelor, titlurilor de credit permite
identificarea falsului pe baza diferenţelor de formă ale desenelor şi
inscripţiilor examinate comparativ cu cele originale. Individualizarea hârtiei
din care sunt confecţionate bancnotele şi titlurile de credit se efectuează prin
examinarea elementelor organice şi anorganice care intră în componenţa

234
J. Levinson, op.cit, p .157.
235
T. Anderman, Raman Spectroscopy of Ink on paper, Problems of Forensic Sciences
2001, vol. XVI, p. 335.

140
acesteia, pe calea procedeului spectrografic. Rezultatele sunt coroborate cu
datele obţinute din analizele chimice ale hârtiei şi cernelei.236
Având spre soluţionare un caz de trafic cu valută falsă, organul de
urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize criminalistice, stabilind
următoarele obiective:
- dacă cele 59 bancnote a 1000 coroane suedeze (SEK), prezentate
spre examinare, sunt false;
- în caz afirmativ, care sunt elementele pe baza cărora se poate
stabili că bancnotele în litigiu sunt false şi care este procedeul utilizat pentru
falsificare?;
- având în vedere că bancnotele în litigiu au fost plasate la trei filiale
diferite ale B.C.R., să se stabilească dacă loturile diferite de bancnote au fost
realizate cu aceeaşi instalaţie.
În urma examinării, expertul a formulat următoarele concluzii:
- toate cele 59 bancnote a 1000 coroane suedeze (SEK) prezentate
spre examinare sunt false;
- ele se deosebesc de cele autentice prin elementele descrise în
cuprinsul raportului şi au fost realizate cu ajutorul unui copiator color, tipul
probabil fiind Panasonic FP-C-XE;
- toate bancnotele în litigiu au fost realizate cu acelaşi aparat
copiator.
Pentru a formula aceste concluzii, expertul a relevat următoarele
elemente ce caracterizau bancnotele în litigiu: abateri dimensionale ale
tăieturii; aspectul general al imprimării, de slabă calitate, îmbâcsit, lipsind
fineţea detaliilor; hârtia slab fluorescentă sub raze UV; firul de siguranţă
imitat cu un instrument de scris peste imaginea imprimată; filigranul imitat
prin aplicarea unei ştanţe fierbinţi; fonta de siguranţă având imagine
îmbâcsită, neclară.237 Într-o altă cauză, prin expertiza grafică s-a pus în
evidenţă contrafacerea a 1691 bancnote a 50.000 lei, prin utilizarea unei
metode moderne de operare, respectiv scanarea imaginii pe calculator şi
multiplicarea cu imprimantă color cu jet de cerneală.238

236
I.Anghelescu, T.Barbu, Al. Radu, Expertiza monedelor şi bancnotelor, în Tratat
practic de criminalistică, vol.III, I.G.M. Institutul de criminalistică, 1980, p.117.
237
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dosar nr.311/P/1996; M.J., Laboratorul
Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj; Raport de expertiză criminalistică nr.182/30
iulie 1996 (nepublicat).
238
Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,
expertiza grafică nr.247063/1999 (nepublicat).

141
Prin studiul elementelor de siguranţă expertul poate stabili: ţara şi
bancnota emitentă, perioada de emisie, dacă bancnota este originală,
falsificată sau contrafăcută.239
Examinarea se realizează cu ajutorul dispozitivelor optice (lupă,
microscop şi stereomicroscop) şi al celor de stabilire a greutăţii şi dimen-
siunilor (balanţă farmaceutică, şubler, micrometru); pentru examinarea
fizico-chimică a monedelor este utilizat spectrograful. În vederea
identificării monedelor falsificate, există cartoteci ale acestora, cuprinzând
caracteristicile specifice matriţei cu ajutorul căreia au fost realizate şi datele
fizico-chimice ale materialului întrebuinţat la confecţionare.240
Printre ultimele facilităţi puse la dispoziţia specialiştilor în domeniul
„Forensic Science Instruments”, literatura şi practica de expertiză
criminalistică remarcă sursele specializate de iluminat, Polilight, destinate
realizării unor fotografii performante. Remarcă de asemenea, programul
informatic special, Polilearn, creat pentru antrenarea specialiştilor în
aplicarea tehnicilor de bază privind utilizarea surselor de iluminat în
examinările criminalistice efectuate la faţa locului şi în laborator. Programul
conţine un curs cu prezentări grafice, animaţie şi avertizări sonore, care îl
ajută pe utilizator să-şi însuşească metodele şi tehnicile recomandate.
În categoria produselor software destinate procesării imaginilor îşi
vădeşte performanţa şi programul LUCIA (Laboratory Universal Computer
Image Analyses), sistem de analiză a imaginilor, cu o versiune creată special
pentru laboratoarele de criminalistică, LUCIA POLICE. Programul prezintă o
gamă largă de posibilităţi în materie de prelucrare a imaginilor cu ajutorul
computerului (îmbunătăţirea contrastului imaginii, mărirea sau micşorarea
rezoluţiei, efectuarea de măsurători pe imaginea obţinută prin intermediul
microscopului etc.).241
Urmare a generalizării cazurilor tipice de stabilire a identităţii, a
apărut teoria identificării criminalistice în strânsă conexiune cu practica de
expertiză şi practica judiciară, în general. Identitatea concretă se consideră a

239
În literatură a fost citat şi fenomenul denumit „bombardamentul monetar al unei ţări
inamice” situaţie în care suntem în prezenţa unei veritabile emisiuni monetare, efectuată de
tehnicieni specializaţi şi este mai dificil a se descoperi contrafacerile. P.F.Ceccaldi, La
criminalistique, Presses Universitaires de France, Paris, 1962, p.98.
240
J.Sem, La lutte contre le faux monnayage, Revue internationale de police criminelle,
Interpol, nr.469-471/1998.
241
C.Duca, Aparatura criminalistică modernă şi sisteme de procesare a imaginilor, în
Criminalistica nr.4/iulie 2000, p.30 şi nr.5/septembrie 2000, p.19.

142
fi aceea care relevă unitatea dintre identitate (principium identitatis) şi
deosebire, orice obiect fiind prin natura sa o sinteză de laturi contrare.242

Secţiunea 8
Expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video

Expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video are ca obiect identifi-


carea aparatelor video, de fotografiat sau de filmat, stabilirea condiţiilor, de
utilizare a acestora, determinarea identităţii de gen a materialelor
fotosensibile precum şi a autenticităţii fotografiilor.
Acest gen de expertiză criminalistică poate rezolva probleme
privind: identificarea de gen a materialelor fotosensibile utilizate; dacă
materialul negativ fotosensibil a fost utilizat la un anumit aparat fotografic;
determinarea condiţiilor de fotografiere sau de filmare (lumina naturală,
lumina artificială - bec incandescent, blitz, descărcări în gaze inerte, vapori
de sodiu etc.), folosirea obiectivului normal, superangular sau a
teleobiectivului, stabilirea direcţiei, distanţei sau unghiului de fotografiere;
dacă fotografia este obţinută după modelul original sau a fost confecţionată
prin reproducere; dacă fotografia este originală sau a fost obţinută prin
trucaj.243
Metoda de lucru utilizată în efectuarea expertizei fotografice şi a
înregistrării video constă în examinarea separată a materialului în litigiu şi
examinarea comparativă în vederea identificării, aparatului utilizat pentru
fotografiere, filmare, înregistrare video sau mărire.
În cazul înregistrărilor video metodologia de pregătire, dispunere şi
efectuare a examinărilor este asemănătoare celei aplicabile pentru expertiza
vocii şi vorbirii, cu excepţia redării în formă scrisă.

242
Teoria identificării criminalistice reprezintă un sistem de noţiuni, reguli şi metode pe
baza cărora se stabileşte identitatea sau neidentitatea, cuprinzând totodată şi criteriile de
evaluare a concluziilor de identificare.Elaborarea unei metodologii a procesului de
identificare asigură o tratare unitară a problemei identităţii pentru toate urmele, lucrurile şi
fiinţele care formează obiect de cercetare criminalistică. L. Ionescu, D.Sandu, op. cit.61;
I.Mircea, op. cit., p.14.
243
R.Constantin şi colab., op. cit., p.264; I.Enache, Gh.Băhneanu, Particularităţi ale
expertizei fotografiilor de portret, în Criminalistica nr.3/mai 2000, p.12.

143
Anexa nr. 7

MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGÃ CURTEA DE APEL
ALBA IULIA
Alba Iulia, str. I.C.Brãtianu nr. 1
Tel. 0258 / 810278; 0258 / 810964 Fax. 0258/810291

Nr. X /P/2004

REZOLUŢIE
14 octombrie 2004

AUGUSTIN LAZĂR, procuror general adjunct al Parchetului de pe


lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dos. nr.
224/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe
înv. H. C. S. ş.a.,
C O N S T A T:
În cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de învinuiţii H.
C. S. ş.a., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.73 din Legea
nr.182/2000, modificată şi completată prin OUG nr.16/27 martie 2003 –
efectuarea de detecţii sau săpături neautorizate în siturile arheologice şi
art.280/1 C.pen. – nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri.
Rezultă din situaţia de fapt că în perioada mai-august 2000 învinuiţii au
efectuat detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic “Sarmizegetusa
Regia” din Munţii Orăştiei unde au descoperit 10 brăţări dacice, din aur,
care au fost valorificate în străinătate prin încălcarea regimului de protecţie
a patrimoniului cultural naţional.
În cursul urmăririi penale la dosar s-a depus înregistrarea pe bandă
video a unei emisiuni TV din seara zilei de 9 martie 2002 în care este
prezentată o brăţară dacică din metal galben oferită spre vânzare de o reţea
de traficanţi cu obiecte de patrimoniu.
Pentru fixarea imaginii de ansamblu şi în detaliu a brăţării în cadrul
unor fotografii judiciare de examinare, precum şi a fotografiei judiciare de
identificare a persoanei care oferă relaţii realizatorului emisiunii sunt

144
necesare cunoştinţele unui specialist. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe
de specialitate pentru eliminarea bruiajului sonor ce alterează vocea
persoanei neidentificate care însoţeşte reporterul în zona sitului arheologic
“Sarmizegetusa Regia”.
Faţă de considerentele expuse mai sus, văzând şi prevederile art.117
C.pr.pen.
DISPUN:
1.Efectuarea unei expertize criminalistice a înregistrării video, de
către Institutul Naţional de expertize Criminalistice Bucureşti. Expertiza va
răspunde la următoarele obiective:
1.a - realizarea fotografiei judiciare de examinare (ansamblu şi
detaliu) a brăţării, inclusiv a persoanei care o prezintă în înregistrare.
b. - efectuarea unei examinări comparative cu brăţara dacică
expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.
2.a. - realizarea fotografiei judiciare de identificare a persoanei care
însoţeşte reporterul în zona sitului arheologic “Sarmizegetusa Regia”.
b. identificarea persoanei prin utilizarea fotografiei judiciare de
identificare a unor persoane suspecte, puse la dispoziţie de organele de
urmărire penală.
3.a. - eliminarea bruiajului sonor care alterează vocea persoanei
neidentificate ce prezintă obiectele descoperite în situl arheologic.
b. identificarea persoanei după voce şi vorbire
La dispoziţia experţilor se pun: brăţara dacică aflată la Muzeul
Naţional de Istorie a României, caseta video conţinând înregistrarea
emisiunii TV din seara zilei de 9 martie 2002, fotografiile de identificare a
persoanelor suspecte, aparatele utilizate pentru realizarea înregistrării.
Termen pentru efectuarea lucrării : 15 noiembrie 2004.

PROCUROR GENERAL ADJ.,


AUGUSTIN LAZĂR

145
Anexa nr. 8

MINISTERUL JUSTIŢIEI
INSTITUTUL NAŢIONAL DE EXPERTIZE
CRIMINALISTICE
Bvd. Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5
Bucureşti
Tel. 3103291, Fax: 3158497,
E-mail: inec@xnet.ro

RAPORT
DE
EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
Nr. XXX
din 29 noiembrie 2004

Dosar: nr. XXX/P/2004 al Ministerului Public, Parchetul de pe


lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Expert: Dr. ing. Cătălin Grigoraş

OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin Rezoluţia din 14 octombrie 2004 se cere să se efectueze o
expertiză criminalistică având ca obiect, privitor la o înregistrare
audio/video, următoarele:

146
1a. Realizarea fotografiei judiciare de examinare (ansamblu şi
detaliu) a brăţării,
1b. realizarea fotografiei judiciare de examinare a persoanei care o
prezintă în înregistrare,
2a. realizarea fotografiei judiciare de identificare a persoanei care
însoţeşte reporterul în zona sitului arheologic “Sarmizegetusa Regia”,
2b. identificarea persoanei prin utilizarea fotografiei judiciare de
identificare a unor persoane suspecte, puse la dispoziţie de organele de
urmărire penală,
3a. eliminarea bruiajului sonor care alterează vocea persoanei
neidentificate ce prezintă obiectele descoperite în situl arheologic,
3b. identificarea persoanei după voce şi vorbire.
MATERIALELE DE EXPERTIZAT
În vederea îndeplinirii obiectivelor de mai sus am avut la dispoziţie o
casetă VHS a cărei descriere este prezentată în capitolul „Constatări“.
MATERIALELE DE COMPARAŢIE
Materialele de comparaţie puse la dispoziţie constau într-o brăţară
dacică expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.
CONSTATĂRI
Descrierea probelor
Proba în litigiu pusă la dispoziţie constă într-o casetă video VHS
marca JVC, model E-180 SX, lot seria V1-BXNN. Pe banda magnetică a
probei sunt înregistrate imagini din zona arheologică Orăştie şi emisiunea
… difuzată în seara zilei de 9 martie 2002 la postul de televiziune...
Proba de comparaţie pusă la dispoziţie constă într-o brăţară dacică
expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României, prezentată în figura 1.

147
Fig.1. Brăţara dacică de argint de la Muzeul Naţional de Istorie a României

Analiza brăţării

Înregistrarea emisiunii … conţine secvenţe în care este prezentată o


brăţară (vezi fig. 2 şi 3a). Conform explicaţiilor furnizate de prezentator,
această brăţară este din aur şi are o greutate de aproximativ 1,5 Kg. În
figurile 4 şi 5 este ilustrată analiza comparativă dintre spirele cu model de la
extremităţile celor două brăţări.

Fig.2. Secvenţă în care este prezentată brăţara de aur

148
3a 3b

Fig.3. Imagine de ansamblu Brăţara dacică de argint de la


a brăţării de aur MNIR

Între spiralele capete cu model de la extremităţi, cele două brăţări au


câte 4 spirale fiecare.

4a 4b

Fig.4. Detaliu al brăţării de aur Detaliu al brăţării


dacice de argint de la MNIR

149
5a

5b
Fig.5. Detaliu al brăţării de aur Detaliu al brăţării
dacice de argint de la MNIR

Fig.6. Detaliu al brăţării de aur Fig.7. Detaliu al brăţării de aur

150
În figura 8 este ilustrată analiza comparativă dintre imaginile
desfăşurate ale brăţării de aur şi ale brăţării dacice de argint de la MNIR.
extremităţile în formă de cap (protoma) de animal : lup sau şarpe

coama

metopă

corpul
brăţării

8 8
Fig.8. Imaginea desfăşurată
a b
Imaginea desfăşurată
a brăţării de aur a brăţării dacice de argint
de la MNIR

151
”Extremităţile brăţărilor dacice sunt în formă de cap (protomă) de
animal : lup sau şarpe. Se continuă cu o ceafă (coamă) decorată cu fire de
păr iar corpul este format din metope cu decor vegetal (frunze). Tot decorul
este lucrat în tehnica ”au repoussé“, prin ciocănire. Majoritatea brăţărilor
dacice din metal preţios sunt plurispiralice. Astfel de brăţări s-au descoperit
în mai multe aşezări şi rezaure dacice cu obiecte de argint, datând din
secolele II-I î.e.n. Datorită modului artizanal de prelucrare, nu există două
piese dacice absolut identice.
Astfel de brăţări dacice din aur nu s-au descoperit până în prezent.
Brăţara dacică de aur prezentată în figurile 2, 3a, 4a, 5a, 6, 7 şi 8a este
pentru moment un unicat. ”

Pentru analiza comparativă a celor două brăţări dacice am apelat la


domnul dr. Gheorghe Trohani de la Muzeul Naţional de Istorie a României,
expert al Ministerului Culturii şi Cultelor pe probleme de patrimoniu
arheologic şi istoric.

În imaginea 9 este ilustrată figura prezentatorului ”A” din imaginea 2.

A
Fig.9. Figura prezentatorului

152
A
B

Fig. 10. Însoţitorul (B) şi prezentatorul (A)

Figura însoţitorului (B) este distorsionată ireversibil prin aplicarea


unei funcţii Pixelate-Mosaic (fig.10 şi 11). Din aceste imagini nu se pot
extrage şi analiza trăsăturile reale ale însoţitorului.

Fig. 11. Figura distorsionată a însoţitorului

153
B

Fig. 12. Imagine cu însoţitorul ”B”

În imaginea 12, datorită rezoluţiei slabe nu se pot analiza elementele


feţei însoţitorului (vezi fig. 13).

B
Fig 13. Figura însoţitorului

154
Înregistrarea emisiunii … conţine secvenţe în care am remarcat un
automobil de teren (vezi figura 2) având numărul de înmatriculare:8359
WWC 67

Fig. 14. Automobilul cu nr. de înmatriculare 8359 WWC 67

Analiza înregistrării audio

Dacă vocea persoanei de identificat este distorsionată cu un


echipament ethnic de tip ”voice-changer” şi expertului îi este pus la
dispoziţie acest echipament, se poate proceda la procesarea digitală a
semnalului vocal şi obţinerea vocii originale.
Distorsionarea vocii se poate realiza şi computerizat în studioul unde
se efectuează montajul de pe benzile originale. Dacă persoana care
introduce aceste distorsiuni notează funcţiile şi setările funcţiilor aplicate,

155
iar acestea îi sunt puse la dispoziţia expertului, de asemenea se poate obţine
varianta originală a vocii.
În emisiunea … vocea a fost distorsionată computerizat iar funcţiile
şi setările aplicate în acest scop nu au fost puse la dispoziţia expertului. În
astfel de situaţii nu se poate obţine varianta originală a vocii; se pot obţine
doar variante aproximative care însă nu pot fi utilizate pentru identificarea
persoanei după voce şi vorbire.
Nu se poate elimina bruiajul sonor şi nici nu se poate stabili
identitatea vorbitorului.
Faţă de cele prezentate în raport, formulăm următoarea concluzie :

CONCLUZIE

1. Fotografiile judiciare ale brăţării sunt ilustrate în figurile 2, 3a, 4a,


5a, 6, 7 şi 8a.
Fotografia judiciară de examinare a prezentatorului este ilustrată în
figura 9.

2. Nu se poate efectua o fotografie judiciară a însoţitorului şi nu se poate


stabili identitatea acestuia pe baza înregistrării video.

3. Nu se pot elimina distorsiunile vocii şi nu se poate stabili identitatea


persoanei după voce şi vorbire.

EXPERT

Dr. ing. Cătălin Grigoraş

156
Secţiunea 9
Expertiza filatelică

Falsificarea timbrelor este o activitate infracţională care are ca scop,


adeseori, fraudarea administraţiei poştale in limita nominalului înscris pe
mărcile poştale cu putere circulatorie, vizate de autori. În alte situaţii, prin
falsificarea timbrelor, făptuitorii urmăresc comiterea unor fraude în dauna
filateliştilor, vizând în principal piesele filatelice de colecţie cu valori mari.
Falsificarea timbrelor este semnalată în cazuistica judiciară, mai ales
sub forma falsului total, având ca obiect timbrele poştale sau fiscale cu
valoare ridicată, timbrele cu valoare filatelică mare, care au conferit
denumirea de falsuri filatelice.244
În practica de expertiză criminalistică, s-a constatat că reproducerea
în fals a mărcilor poştale s-a realizat prin moduri de operare grupate în două
categorii de contrafaceri: procedee diferite de cele folosite la imprimarea
mărcilor poştale şi procedee similare celor utilizate la imprimarea mărcilor
poştale autentice.245
Ca moduri de operare speciale sunt analizate contrafacerea
litografică şi contrafacerea tipografică.
Contrafacerea litografică se realizează prin reproducerea graficii de
pe marca poştală autentică pe placa de litografiere prin următoarele
procedee: desenare, transferare chimică a imaginii sau fotografiere.
În aceste cazuri, examinarea criminalistică va urmări fineţea de
redare a graficii mărcii poştale pentru a pune în evidenţă estomparea
trăsăturilor esenţiale în raport cu marca poştală autentică. Acest dezavantaj
al procedeului de contrafacere se amplifică pe măsura uzării plăcii de
litografiere. La mărcile poştale contrafăcute prin desenare sunt de observat
deosebiri constând în imperfecţiuni în redarea traseelor grafice, îndeosebi a
detaliilor, care nu pot fi reproduse cu fidelitate.
În cazul utilizării tehnicilor de reproducere prin fotografiere,
calitatea contrafacerilor este superioară, realizându-se o reproducere grafică
fidelă a mărcii poştale autentice. Pentru a pune în evidenţă falsurile realizate
prin acest procedeu, examinarea traseologică va urmări depistarea oricărui
defect apărut la realizarea pietrei (plăcii) de imprimare şi care va fi redat
identic pe fiecare dintre reproducerile frauduloase.

244
A se vedea Em. Stancu, op.cit., p. 300.
245
A se vedea I. Poiană, Investigarea criminalistică a falsurilor filatelice, Ed. Alma
Mater, Sibiu, 2006, p. 94.

157
În cazurile în care o marcă poştală autentică - imprimată prin tipar
înalt sau adânc - este reprodusă prin procedeul litografierii, practica de
expertiză criminalistică a pus în evidenţă existenţa unor deosebiri privind:
redarea reliefului specific tiparului utilizat, claritatea imaginii, apariţia unor
defecte produse de neregularităţi ale suprafeţei plăcii litografice, zone de
culori îmbâcsite, lipsa paralelismului marginilor mărcilor poştale la
examinarea comparativă etc.
Contrafacerea tipografică presupune utilizarea de către falsificator a
unuia sau mai multor clişee de imprimare, raportat la compoziţia mono-
cromă sau policromă a mărcii poştale reproduse. Procedeele de realizare a
clişeelor sunt gravarea manuală sau fotogravura.
Modul de operare al gravării manuale implică examinarea compara-
tivă microscopică a mărcilor, în vederea punerii în evidenţă a diferenţelor de
natură grafică.
Contrafacerea tipografică prin fotogravură presupune utilizarea unui
clişeu metalic de imprimare în care părţile ce nu trebuie sa primească
cerneala sunt corodate cu acid. Când marca reprodusă este monocoloră, la
examinarea cu microscopul comparator sunt remarcate diferenţe cromatice.
În practică, s-a constatat imposibilitatea plastografului de a reda gama
completă de semitonuri, specifică unei mărci poştale autentice. Un modus
operandi specific constă în utilizarea procedeului similigravurii care
presupune realizarea unor semitonuri apropiate de cele originale.
În toate cazurile de contrafaceri, deosebirile dintre o marcă poştală
autentică produsă prin litografiere şi una falsă obţinută prin tipărire vizează:
relieful de pe verso-ul mărcilor poştale, diferenţele grafice de redare a
tonului, semitonului şi nuanţelor de culoare; dimensiunile generale şi lipsa
paralelismului marginilor examinate comparativ.
Contrafacerile prin tehnica de xerografie sunt identificate prin
examinarea cu microscopul comparator şi punerea în evidenţă a deosebirilor
constând în: contrastul accentuat al imaginii, expresivitatea scăzută şi
traseele fragmentare produse de granulele inegale de toner, culorile impure,
delimitarea vagă a culorilor etc.
Procedeele de contrafacere prin utilizarea computerului şi
imprimantei permit depistarea falsului prin observarea următoarelor urme
specifice: marginile neregulate ale traseelor grafice, materialul de imprimare
răspândit neuniform, puncte izolate de culori diferite între spaţiile albe etc.
Un modus operandi special îl reprezintă producerea şi punerea în
circulaţie a unor mărci poştale fanteziste (timbre apocrife) atribuite unor
state care nu emit mărci poştale ori care nu există, reprezentând rodul
imaginaţiei autorului plastograf, ce mizează pe pasiunea colecţionarilor

158
creduli. În literatura criminalistică este citat cazul seriei de timbre intitulate
„Principatul Andorei”, apărută înainte de realizarea unei emisiuni filatelice
de către acest stat. Genul de fals susmenţionat este depistat prin simpla a
cataloagelor filatelice.246
Este de remarcat, de asemenea, realizarea de mărci poştale militare
(propagandistice) emise de către statele beligerante în scopul defăimării
inamicului în cadrul războiului psihologic purtat de serviciile specializate
ale adversarilor. Aceste contrafaceri nu constituie reproduceri ale unor mărci
poştale, ci doar parodierea grafică a unor mărci puse în circulaţia poştală a
statului declarat inamic. În literatura de specialitate este citat drept caz reuşit
de reproducere propagandistică, intrat în circuitul filatelic, cel al mărcii de
12 pf. „Totenkopf”, cu efigia Führer-ului acoperită de un craniu şi având
inscripţia „FUTSCHES REICH” (imperiul distrus) în locul celei originale
„DEUTSCHES REICH” (Imperiul German).247

Certificat de expertiză filatelică conţinând imaginea şi descrierea mărcii poştale expertizate


România Principatul Moldovei, 27 parale, negru pe hârtie simplă, roz-gălbui de grosime
medie, obliterat, cu gumare incoloră, netedă, reprezintă o reimpresiune. Marca prezintă
culori proaspete, margini late. Piesa este în stare ireproşabilă de întreţinere. Nu ştim, până
în prezent, în ce condiţii a fost realizată. Posibil în 1891, când au fost realizate aşa numitele
„imprimări Gorjan”, în negru pe hârtie verde-albăstruie striată. Exemplarul este semnat pe
verso DK = Dragomir Kiriac şi RZ (după I. Poiană 2006, foto 89)

246
Em. Stancu, op.cit., p. 300.
247
I. Poiană, op.cit., p. 117.

159
Diverse modalităţi de semnalare a mărcilor considerate de către experţii filatelici
ca fiind falsificate sau contrafăcute prin inscripţionarea verso-ului cu poansoane, semnătură
ori menţiunea fals (sus). Faţa mărcilor poştale (jos)
(după I. Poiană 2006, foto 92)

Certificat de expertiză filatelică emis de un expert din Australia


(după I. Poiană 2006, foto 95)

160
Certificat de expertiză filatelică emis de experţi ai Asociaţiei de Expertiză
Filatelică din S.U.A. (după I. Poiană 2006, foto 95A)

161
Supratipar fals pe o marcă poştală, emisiunea „Cluj”, România 1919 (stânga),
comparat cu un supratipar autentic (dreapta) (după I. Poiană 2006, foto 152)

Supratipar „1918” fals (stânga), autentic (dreapta)


(după I. Poiană 2006, foto 153)

Marca propagandistică „totenkopf”, stânga fals, dreapta autentic


(după I. Poiană 2006, foto 73)

162
Anexa nr.9

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SIBIU


SERVICIUL CRIMINALISTIC

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ

Nr. 37 din 03. 03. 2002248

Specialist: Cpt. Lăzureanu Crişan-Mucenic, din cadrul


Serviciului Criminalistic al Inspectoratul de Poliţie
al judeţului Sibiu

OBIECTUL CONSTATĂRII

Prin rezoluţia motivată nr. 2021 din 27. 02. 2002, organul de
cercetare penală solicită în dosarul privind pe G. D. şi B. A. efectuarea unei
constatări tehnico-ştiinţifice de examinare a documentelor prin care să se
stabilească dacă timbrele poştale prezente pe scrisoarea trimisă de G. D. şi
timbrele de pe două scrisori trimise de B. A. acestuia sunt contrafăcute şi
prin ce metodă.

MATERIALELE SUPUSE EXAMINĂRII

- plic poştal, timbrat, cu numele destinatarului B.A.;


- două plicuri poştale cu numele destinatarului G.D.;
- două timbre autentice, puse în vânzare de Poşta Română.

În baza art. 112, 113 şi 115 din C. pr. pen. Am procedat la efectuarea
prezentei lucrări, după cum urmează:

248
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, Dosar nr. 2021/P/2002

163
EXAMINĂRI – CONSTATĂRI

A. Plicul poştal cu numele destinatarului B.A. este


confecţionat din hârtie cu dimensiunile 23/10,5 cm., iar în
colţul din dreapta superioară sunt aplicate trei timbre
poştale cu inscripţia „USA” fiind ştampilate şi datate la
12. 12. 2001. Pe verso, la numele destinatarului este scris
prin dactilografiere prenumele D.
B. Plicurile ce au înscrise la adresa destinatarului numele lui
G.D. şi adresa acestuia din Statele Unite ale Americii au
aceleaşi dimensiuni, respectiv 16,5/9,5 cm. În partea
superioară sunt aplicate, prin lipire, timbre cu inscripţia
„Poşta Română”, de diferite preţuri, reprezentând imagini
de insecte, portret, brad, autoturism etc.
C. Cele două timbre autentice, cumpărate din reţeaua Poştei
Române, au aproximativ acelaşi conţinut cu timbrele
existente pe plicurile descrise la punctul B.

Ataşăm în continuare o fotogramă reprezentând cele trei plicuri în


litigiu (foto 1)

În continuare am procedat la examinarea comparativă a timbrelor


depuse pe plicuri, cu timbrele autentice, constatând că există diferenţieri de
cromatică, de calitate a ilustrării imaginii, precum şi mici diferenţieri de
conţinut, după cum se poate observa în fotograma de mai jos, în care am
ilustrat, color, comparativ, timbrele aflate în litigiu şi cele de comparaţie
(foto 2).

164
Foto 1

Foto 2

Cu ajutorul microscopului binocular Karl Zeiss-Jena, am examinat


comparativ, ocazie cu care am constatat că timbrele în litigiu au un aspect

165
franjurat al imaginii, neclar, iar dominanta cromatică existentă este dată de
combinarea mai multor puncte minuscule de culori diferite, ceea ce este
specific execuţiei cu ajutorul imprimantei cu jet de cerneală, asistată de
computer. De asemenea, suportul timbrelor este diferit în sensul că cele în
litigiu au un aspect mai lucios. Aceleaşi caracteristici se regăsesc şi la
timbrele ştampilate şi datate la 12. 12. 2001.
Expun, mai jos, fotograme reprezentând macrofotografii, pe are se
pot observa elementele de diferenţiere pe care le-am descris mai sus (foto
3).

Foto 3

În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, formulez


următoarea:

CONCLUZIE

Timbrele poştale prezente pe cele două plicuri, pe numele


destinatarului G.D. şi pe plicul destinatarului B.A., sunt contrafăcute cu
ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală, asistată de un computer în urma
scanării unor timbre autentice.

Prezentul raport conţine un număr de patru file.


Restitui toate materialele examinate.

SPECIALIST,
Căpitan LĂZUREANU CRIŞAN-MUCENIC

166
Anexa nr. 10
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006
Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 1 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

Acreditat pentru
ÎNCERCARE

SR EN ISO / CEI
17025 : 2005
CERTIFICAT DE
ACREDITARE
nr. LI 459 / 2007

Nr.XXX din 09.05.2008

Dosar nr. …/2008 al Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia


de Investigaţii Criminale

Expert chimist :
1. Subcomisar de poliţie Stoica Mihai, brevet nr. 19/2003 ;
Specialişti :
2. Inspector de poliţie Trăncănău Costin-Claudiu ;
3. Subinspector de poliţie Prunău Dan-Cristian ;
4. Subinspector de poliţie Bratosin Viorel-Dan – Inspectoratul General al
Poliţiei Române, Institutul de Criminalistică.

În baza art. 112, 113 şi 115 din Codul de Procedură Penală şi art. 26,
alin.1, pct.15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentei
lucrări în laboratoarele Institutului de Criminalistică, cu respectarea
normelor de management al calităţii şi a Codului de Conduită nr.
210/11.04.2006.

167
Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006


Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 2 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

I. OBIECTUL CONSTATĂRII
Prin rezoluţia motivată nr. … din … organul de cercetare penală
dispune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice prin care să se
stabilească :
A. Dacă plicul şi cele 6 (şase) fotografii prezintă urme papilare ;
B. Examinarea şi identificarea înscrisurilor de pe ştampila existentă
pe plic.

II. MATERIALE SUPUSE EXAMINĂRII


Pentru efectuarea constatării au fost puse la dispoziţie :
LITIGIU :
➢ un plic ;
➢ 6 (şase) fotografii format 10 x 15 cm.
Materialele au fost ambalate în plic sigilat prin ştampilare şi
îndeplinesc cerinţele prevăzute în PL 5.8 – privind ambalarea, sigilarea şi
transportul.

III. DESCRIEREA MATERIALELOR SUPUSE EXAMINĂRII


Plicul în litigiu are dimensiunile de 160 x 112 mm., culoare albă şi
are înscris ca destinatar “Dr. Deppert-Lippitz Baumweg 43 60316 Frankfurt
a. Main”, cu o substanţă scripturală de culoare neagră. În partea superioară
sunt depuse două timbre poştale, pe care sunt aplicate două impresiuni de
ştampilă. Expeditorul nu este menţionat. De asemenea în partea superioară
plicul prezintă urme de rupere rezultate în urma extragerii conţinutului.

168
Foto 1 Foto 2
Foto 1 -2 – Plicul în litigiu

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006


Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 3 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

Cele 6 (şase) fotografii au dimensiunile de 151 x 102 mm. şi prezintă


imaginile unor obiecte aurii în formă de spirală. Pe fond negru. În trei dintre
fotografiile menţionate, lângă obiecte sunt aşezate două bucăţi de hârtie pe
care sunt înscrise combinaţiile cifrice “1145”, respectiv “823”.

Foto. 3 Foto. 4

169
Foto 5 Foto 6

Foto 7 Foto 8
Foto 3-8 – Fotografiile puse la dispoziţie

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006


Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 3 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

170
IV. EXAMINĂRI-CONSTATĂRI

În conformitate cu IL 01-01, Il 01-07 şi PSL 01-02 am procedat la


efectuarea examinărilor plicului în litigiu, iar constatările vor fi prezentate în
conţinutul lucrării.

A. Cu ajutorul sistemului VSC 5000 am efectuat analiza spectrală a


plicului pus la dispoziţie, prin examinări sub incidenţa spoturilor de lumină
cu lungimi de undă cuprinse între 530 şi 1000 nanometri, raze ultraviolete şi
infraroşii, utilizându-se în acelaşi timp întreg setul de filtre al aparatului, în
vederea evidenţierii conţinutului celor două impresiuni de ştampilă, depuse
pe cele două timbre poştale.

În urma acestor examinări am constatat următoarele:


• Pentru impresiunea de ştampilă depusă pe timbrul din partea
stângă (foto.9), a fost evidenţiat textul “MESSE MUNCHEN
INTERNATIONAL” (foto.10), respectiv “ARKENZEICHEN
FUR MESSEN” (foto.11). Textele sunt delimitate în partea
stângă, respectiv dreaptă, de câte două trasee liniare care
conduc la posibilitatea ca forma impresiunii de ştampilă să fie
pătrată sau dreptunghiulară. Luând în considerare aliniamentul
textului, menţionăm faptul că este posibil ca înaintea textului
“ARKENZEICHEN FUR MESSEN” să existe încă un
caracter, care nu este vizibil din cauza conţinutului timbrului
pe care a fost aplicată impresiunea de ştampilă. În urma con-
sultării dicţionarului de limba germană am constatat că acesta

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006


Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 5 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

171
poate fi majuscule “M”, pentru a forma cuvântul
“MARKENZEICHEN”, care în limba germană înseamnă “TIMBRU”.

Foto.10

Foto.9 Foto.11

• Pentru impresiunea de ştampilă de formă circulară depusă pe


timbrul din partea dreaptă (foto. 12-13) a fost evidenţiat
conţinutul “BRIEFZENTRUM” (foto. 14), respectiv “24-4.08-
21” (foto.15). Luând în considerare aliniamentul textului,
menţionăm faptul că este posibil ca la finalul textului
“BRIEFZENTRUM” să existe încă două caractere, care nu
sunt vizibile din cauza conţinutului timbrului pe care a fost
aplicată impresiunea de ştampilă. Acestea se aseamănă din
punct de vedere al formei traseelor grafice, cu cifrele “0” şi
“8”, însă din motivele prezentate, nu se pot stabili cu
certitudine.

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006


Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 6 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

172
Foto.12 Foto.13
Foto 12-13 – Ipresiunea de ştampilă pozitiv (stânga), respectiv negativ (dreapta)

Foto. 14

Foto.15

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

173
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006
Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 7 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

B. Pentru evidenţierea eventualelor urme papilare existente pe


materialele puse la dispoziţie au fost utilizate metode specifice de relevare a
urmelor papilare, după cum urmează:
− pentru plicul pus la dispoziţie, conform IL-03-53, s-a utilizat o
soluţie de 4% ninhidrină în alcool etilic care s-a aplicat prin
tamponare pe suprafaţa plicului examinat ;
− pentru cele 6 (şase) fotografii puse la dispoziţie a fost folosită,
conform IL-03-51, metoda tratamentului chinic cu vapori de
cianacrilat, folosindu-se un cabinet tip A2, cu dimensiunile
incintei de 60 x 100 x 115 cm, destinat relevării urmelor
papilare, în care s-au introdus 10 g de cianacrilat. Pe durata
procesului relevării umiditatea a fost de 80%, iar temperatura de
38C. În urma expunerii la vapori de cianacrilat au fost
evidenţiate 2 (două) urme papilare, descoperite pe două din
fotografiile examinate.
Pentru îmbunătăţirea contrastului, urma papilară ilustrată în foto. nr.
16 a fost tratată cu negru de fum. Ambele urme papilare au fost ridicate prin
fotografiere cu aparatul Nikon D70. În vederea valorificării urmei ilustrate
în foto. nr. 17 a fost necesară prelucrarea imaginii, prin inversarea de
culoare a crestelor papilare.
Analiza celor 2 urme papilare evidenţiate a stabilit următoarele:
− urma nr.1 (foto. nr. 16) a fost evidenţiată pe reversal fotografiei
din foto nr.3, este digitală, fără a se putea stabili cu precizie tipul
şi subtipul desenului papilar, imprimată în regiunea marginală
superioară, cu număr sufficient de elemente dactiloscopice
necesare identificării persoanei care a creat-o;

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

174
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006
Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 8 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

− urma nr. 2 (foto. nr. 17) a fost evidenţiată pe aversul fotografiei


din foto. nr.7, este digitală, imprimată în regiunile centrală şi
marginală, fără a se putea stabili cu precizie tipul şi subtipul
desenului papilar, cu număr insufficient de elemente
dactiloscopice necesare identificării persoanei care a creat-o.

Foto. 16 Foto. 17
Foto. 16-17 – Imaginile urmelor papilare după ce au fost prelucrate

În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, formulăm următoarele

V. CONCLUZII :
A.1. Pe suprafaţa a două din fotografiile examinate (foto nr. 3 şi
7) au fost descoperite 2 (două) urme papilare, din care una conţine
suficiente detalii caracteristice pentru identificarea persoanei care a
creat-o. Pe suprafaţa celorlalte patru fotografii nu au fost evidenţiate
urme papilare.
A.2. Pe suprafaţa plicului pus la dispoziţie nu au fost evidenţiate
urme papilare.

Expert/ 1. 2. 3. 4.
Specialişti
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat

175
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Raport Criminalistic Ediţia 1/20.08.2006
Inspectoratul General al Poliţiei Române FL 5.10-01 Revizia 3/15.03.2008
Institutul de Criminalistică Pagina 9 din 9
Serviciul de expertize clasice şi cercetare la faţa locului

B.1. Impresiunea de ştampilă depusă pe timbrul din partea


stângă conţine textul “MESSE MUNCHEN INTERNATIONAL”,
respectiv “ARKENZEICHEN FUR MESSEN”.
B.2. Impresiunea de ştampilă depusă pe timbrul din partea
dreaptă conţine textul “BRIEFZENTRUM”, respectiv grupul de cifre
“24-4.08-21”.
  
Prezentul raport conţine 9 (nouă) file.
NOTĂ : odată cu raportul se restituie materialul examinat şi un CD
care conţine imaginile celor două urme papilare descoperite pe două din
fotografiile înaintate pentru efectuarea prezentei constatări tehnico-
ştiinţifice. Toate aceste materiale au fost ambalate în plic sigilat cu sigiliul
tip MI nr. 21695.

Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. XXX este permisă numai în întregul său,
în scopul în care a fost elaborat

176
Secţiunea 10
Expertiza operelor de artă şi antichităţilor

Falsificarea operelor de artă este sancţionată penal prin câteva texte


de lege relativ recente.
Astfel, executarea de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de
pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului
de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 26 alin. 1 sau 2, din Legea
nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
(modif. şi compl.) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 3 ani sau cu amendă (art. 65 alin. 1 din Legea nr. 182/2000).
Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, in
scopuri comerciale sau în orice alte scopuri, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani (art. 66 din Legea nr. 182/2000).
Dezvoltarea comerţului cu bunuri culturale, crearea unor importante
pieţe de artă în statele Uniunii Europene şi în SUA a pus problema depistării
falsurilor de bunuri culturale şi combaterii acestui gen de criminalitate.249
Literatura criminalistică observă faptul că majoritatea falsurilor de
bunuri culturale vizează tablourile, urmate îndeaproape de sculpturi,
bijuterii, obiecte de mobilier sau de cult, antichităţi etc.250
Falsul de pictură a fost remarcat prin câteva moduri de operare
specifice: copierea după model, imitarea manierei de a picta cu referire la
tehnica de lucru şi compoziţia specifice unui autor important, combinarea
unor fragmente copiate.251
Examinarea falsurilor operelor de artă presupune o cercetare
artistică, completată printr-o examinare complexă criminalistică sub
aspectele vechimii picturii, a pigmentaţiei şi a caracteristicilor straturilor de
pictură. Examinarea criminalistică presupune efectuarea de investigaţii
optice în radiaţii ultraviolete şi infraroşii, investigaţii microchimice şi
analize fizico-chimice: microspectrometria, microscopia electronică cu

249
Despre traficul illicit cu bunuri culturale, a se vedea Aug. Lazăr, Moduri de operare şi
direcţii investigative în combaterea infracţiunilor contra patrimoniului cultural naţional, în
Revista de Criminologie, Crinminalistică şi Penologie nr. 4/2007.
250
Em. Stancu, op.cit., p. 301.
251
A se vedea L. Ionescu, Aspecte tehnico-criminalistice ale determinării autenticităţii
operelor de artă cu referire specială la tablouri, în “20 de ani de expertiză criminalistică”,
p. 118.

177
baleiaj, microanaliza, fluorescenţa în raze „X”, microanaliza cu excitaţie
laser.252
Investigarea falsurilor în operele de artă cuprinde două etape:
1. Expertiza artistică constă într-o analiză iconografică privind
istoricul operei, autorul său şi o analiză iconologică referitoare la conţinutul
operei în cauză.
a. Analiza iconografică este întemeiată pe informaţiile istorice
existente cu privire la piesa examinată. În baza acestor date, investigaţiile pot fi
focalizate pe un anumit grup de lucrări, atribuit unei epoci, regiuni, respectiv
unui autor determinat. Pentru atribuirea unei lucrări de artă unui anumit autor
dintr-o epocă determinată, expertul efectuează o analiză stilistică pentru
depistarea trăsăturilor caracteristice epocii respective, cunoscându-se că autorii
se conformează unor convenţii artistice specifice epocii. Experţii vor urmări, de
asemenea, trăsăturile particulare ale manierei de lucru cum ar fi: succesiunea
unor operaţiuni, mişcarea mâinii pictorului etc.
b. Analiza iconologică are ca obiectiv identificarea informaţiilor
privind conţinutul lucrării de artă, pentru a determina deosebirile existente
între opera suspectă şi atribuirea ei.
2. Expertiza tehnico-criminalistică propriu-zisă implică investigaţii
specifice mai multor domenii ale examinării criminalistice: analiza prin
acţionare cu neutroni, analiza chimică a pigmenţilor, cromatografia,
difracţia de raze „X”, cercetarea directă în radiaţii „UV”, „IR” şi „X”, macro
si microfotografia la microscopul electronic cu baleiaj etc.

Biserica din Strei, Călan, jud. Hunedoara

252
Em. Stancu, op.cit., p. 301.

178
Identificarea numelui pictorului (zugravului) de biserici „GROZIE”
fiul lui IVANIS. Expertiza a fost realizată de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
Bucureşti, expert profesor univ. dr. Lucian Ionescu.

Biserica veche a mănăstirii RÂMEŢ, jud Alba.

179
Textele cu conţinut asemănător, descoperite la intrarea şi in interiorul bisericii

Stabilirea anului în care a fost pictată biserica pe baza conţinutului unui text ce indică
numele pictorului MIHU ZUGRAVUL “în zilele regelui Ludovic în anul 6885 (1377)
luna iulie 2”

180
Identificarea s-a efectuat prin fotografiere, în condiţii de iluminare
cu radiaţie ultravioletă, folosind o lupă specială. Textul examinat era
acoperit iniţial cu două straturi de tencuială. Expertiza a fost realizată de
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, expert profesor
univ. dr. Lucian Ionescu.

Textul inscripţiei:

Traducerea anterioară: “Am zugrăvit eu multpăcătosul rob al lui


Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb
din porunca arhiepiscopului Gheorghe în
zilele lui Mateiaş Crai leat 1485 luna iulie
2.”
Traducerea expertului: “Am scris eu preapăcătosul rob al lui
Dumnezeu, Mihul, adică zugravul de la
Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului
Ghelasie în zilele regelui Ludovic în anul
6885 (1377) luna iulie 2.”
Expertul semnalează un fapt mai puţin obişnuit, întâlnit la
monumentele cercetate doar la Cozia, respectiv prezenţa semnelor diacritice
ca o demonstraţie a scriptorului, de ştiinţă a scrisului. 253 Astfel, este
întrebuinţat paiericul, cu rol de înlocuire a ierului în poziţie neintensă, în
cuvintele:
Expertiza antichităţilor implică analize complexe, în raport cu natura
operelor de artă în litigiu. Astfel, lucrările din lemn sunt examinate prin
activare cu carbon 14, tehnică ce permite datarea cu o toleranţă de 100 de
ani; pietrele preţioase sunt supuse analizei radioactivităţii; operele din
ceramică sunt investigate prin termoluminiscenţă; lucrările din sticlă prin

253
L. Ionescu, Deciphering medieval mural inscriptions forensic investigations,
prezentare la Conferinţa „Criminalistica: artă sau ştiinţă?”, Universitatea 1 Decembrie
1918, Alba Iulia, iunie 2008.

181
radioizotopi, cunoscându-se că in vechime sticla era colorată cu pigmenţi
minerali.
În cazul operelor de orfevrerie antică, pentru stabilirea autenticităţii
sunt efectuate două categorii de analiză:
a. Analiza elementelor compoziţiei aliajului se realizează prin
determinări nedestructive, respectiv metoda fluorescenţei de raze „X”
(X.R.F.) care examinează natura elementelor chimice şi proporţia acestora
într-o probă supusă analizei, folosind spectrul de raze „X” caracteristice,
emise în urma excitării cu fotoni gama sau radiaţii „X” primare (spectru de
fluorescenţă). Acest gen de investigaţii permite – spre exemplu, pe baza
concentraţiilor de Au, Ag, Cu, prezenţa unor elemente minoritare în aliajul
din care au fost realizate piesele, precum şi din constatarea neomogenităţii
structurilor piesei – a se concluziona că artefactul este realizat din aur nativ,
aluvionar, topit şi nerafinat, provenit din nisipul aurifer aflat pe cursul
apelor curgătoare si aur nativ de filon/pepită.
b. Analiza tehnicii de realizare a operelor de orfevrerie pune în
evidenţă maniera de lucru specifică unei culturi (greceşti, romane, dacice
etc.) şi perioade istorice, reprezentată de o succesiune de operaţii
caracteristice: tragerea aliajului în bară, ciocănirea la cald sau rece,
poansonarea şi gravarea cu dalta, rularea în spirală etc.
Examinările macro şi microscopice se vor concentra, de asemenea,
pe identificarea unor urme de turnare specifice falsurilor contemporane,
defecţiuni de manoperă (exfolieri), urme ale prelucrării (bavuri), urme de sol
rezultate din impurificarea pieselor la locul unde au fost descoperite în situl
arheologic. Este esenţială depistarea pe suprafeţele pieselor supuse
investigaţiilor a patinei specifice artefactelor care au stat îngropate în
pământ perioade îndelungate.
Pe temeiul acestor analize, expertul poate concluziona că aliajul
utilizat în realizarea operelor orfevrerie a fost obţinut, spre exemplu, prin
„cernerea” nisipului aurifer, culegerea de pepite din zăcământ sau cursuri de
apă, procedee specifice perioadei antice. Neomogenitatea aliajului indică o
tehnică metalurgică de tip vechi, specifică unei perioade în care tehnologia
rafinării aurului era necunoscută. Coroborarea acestor date cu informaţiile
oferite de investigarea locului descoperirii (sit arheologic antic), permite
formularea unor concluzii certe privind autenticitatea si datarea istorică a
operelor de orfevrerie, în general a artefactelor (anexa 11).

182
Anexa nr.11
DOSAR X/P/2005
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA

RAPORT DE EXPERTIZĂ
Ca urmare a Rezoluţiei din 10 ianuarie 2007 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. /P/2005, prin care s-a dispus
efectuarea unui supliment de expertiză, prin realizarea unor analize
nedistructive atomice şi nucleare asupra lotului alcătuit din 5 brăţări dacice
de aur, specialiştii:
Dr. Bogdan Constantinescu, Dr. Viorel Cojocaru, Dr. Roxana Bugoi,
de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica şi Inginerie
Nucleara “Horia Hulubei” (IFIN-HH), Bucureşti, Măgurele au executat, în
prezenţa reprezentantului Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR),
Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Şef Cabinet Numismatic şi Tezaur
Istoric, expert atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor pe domeniul
arheologie-numismatică, un set de analize elementale ale aliajului din care
au fost confecţionate brăţările la sediul IFIN-HH în datele de 19.01.2007 şi
02.02.2007.
Alte seturi de investigaţii au fost efectuate la sediul Muzeului
Naţional de Istorie a României în datele de 30.01.2007 şi 1.02.2007 de către
o echipă alcătuită din Fiz. Gheorghe Niculescu directorul Laboratorului
Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Patrimoniului
Cultural Naţional Mobil (LNCPC), expert în investigaţii fizico-chimice
atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Cultelor, Dr. Bogdan
Constantinescu de la IFIN-HH, Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu de la
MNIR.
Pentru determinările nedistructive de compoziţie elementală s-a
folosit metoda Fluorescentei de Raze X - acronim XRF, provenind de la
denumirea metodei în limba engleză, şi anume X-Ray Fluorescence.
Această metodă analitică nedistructivă constă în determinarea calitativă (ce
elemente?) şi cantitativă (în ce proporţie?) a elementelor chimice într-o
probă de analizat folosind spectrul de raze X caracteristice emis în urma
excitării cu fotoni gama sau radiaţii X primare (spectru de fluorescenţă). În
urma excitării atomilor probei de analizat cu fotoni având energii de ordinul
keV-ilor, are loc expulzarea electronilor de pe păturile interne ale atomilor;
locurile rămase libere prin plecarea acestora fiind ocupate imediat de
electronii unor pături exterioare, simultan având loc emisia unor fotoni X de

183
energii bine determinate, caracteristice atomilor ţintei. Determinările
cantitative (număr de atomi) se fac ţinând cont că semnalele emise (peak-
urile din spectrele razelor X caracteristice) sunt - în funcţie de o curbă de
calibrare - proporţionale cu cantitatea din respectivul element conţinut în
probă.
Pentru obţinerea rezultatelor experimentale s-a folosit un spectro-
metru XRF bazat pe o sursa gama inelară de 241Am cu o activitate de 10
mCi, având principala linie gama excitatoare la 59.5 keV. Această sursă are
o protecţie de bismut, fiind plasată între detectorul orizontal de Ge hiperpur
şi obiectul de analizat. Rezoluţia detectorului a fost în jur de 180 eV la linia
K a Fe (6.4 keV). Un al doilea set de determinări a fost efectuat cu un
spectrometru de fluorescenţă de raze X Innov-X α4000s care foloseşte drept
sursă de excitare un tub de raze X cu anticatod de Wolfram, cu un domeniu
de lucru între 10 – 40 kV şi 10 – 50 μA. Detectorul este de tipul Si PiN
diode cu răcire prin efect Peltier. Rezultatele sunt interpretate cu un soft
dedicat livrat o dată cu aparatul. A fost înregistrat un număr de 30 de spectre
de fluorescenţă.
Zonele din care au fost efectuate analizele au fost marcate, pentru a
putea fi identificate ulterior.
În urma acestor măsurători, s-au obţinut următoarele rezultate:
Principalele componente ale aliajului brăţărilor măsurate prin tehnica
XRF sunt: aur (Au), argint (Ag) şi cupru (Cu), la care se adaugă, în proporţii
mult mai mici, aşa-numitele elemente-urma: staniu (Sn), stibiu (Sb) - în
cantităţi de ordinul câtorva sute de părţi per milion (ppm sau sute de
micrograme per gram) şi fier (Fe).
Compoziţia aurului din care sunt făcute brăţările variază puternic de
la o piesă la alta şi chiar de la o porţiune la alta a aceleiaşi piese, din cauza
metalurgiei rudimentare folosite.
Acestea se grupează totuşi astfel:
brăţara nr. 1 este relativ similară în compoziţie cu brăţara nr. 4, iar brăţara
nr. 2 cu brăţara nr. 3.
Brăţara nr. 1 are titlul de 21.6 carate.
Brăţara nr. 2 are titlul de 18.8 carate.
Brăţara nr. 3 are titlul de 19.8 carate
Brăţara nr. 4 are titlul de 22.0 carate
Brăţara nr. 5 are titlul de 22.3 carate.
Având în vedere datele prezentate mai sus, putem răspunde în felul
următor la obiectivele cerute prin Rezoluţia sus-menţionată:

184
1. Care este natura şi compoziţia metalului din care s-au realizat
brăţările?
2. Care este provenienţa acestuia? Dacă aurul este antic sau
modern?
Valorile concentraţiilor de Au, Ag, Cu, prezenţa unor elemente
minoritare în aliajul din care au fost confecţionate brăţările, precum şi ne-
omogenitatea relativă a structurilor fiecărei piese în parte, indică faptul că
este vorba de aur nativ (aur în stare naturală), care a fost topit, fără să
suporte nici o acţiune deliberată de rafinare, care să-i mărească concentraţia
în aur fin, în detrimentul argintului, cuprului sau altor elemente prezente în
aliajul primar.
Acest aur este caracterizat printr-un conţinut relativ ridicat de argint,
ca şi prin urme de staniu şi stibiu.
Respectivul aur nativ utilizat pentru confecţionarea brăţărilor este o
combinaţie în diverse proporţii (de la brăţara la brăţara) de aur nativ
aluvionar (obţinut din nisipuri aurifere aflate pe cursul pâraielor) şi aur nativ
de filon/pepită.
Aurul aluvionar este identificabil prin prezenta staniului (Sn)
provenit din casiterită, un mineral ce se găseşte în mod curent în alcătuirea
albiei pâraielor (river-beds).
Aurul aluvionar provine din erodarea de către apele curgătoare a
straturilor purtătoare de particule fine sau pepite de aur şi prin „spălarea” de
către torente, ploi şi vânturi a filoanelor bogat aurifere de la suprafaţa
zăcămintelor, metalul nativ fiind apoi transportat de către apa pâraielor la
distante chiar foarte mari de zăcământ, acumulându-se sub forma de nisipuri
şi pietrişuri bogat aurifere în diverse „praguri” situate pe cursul pâraielor.
Aurul de filon/pepită din componenta brăţărilor poate proveni din
pepite de dimensiuni relativ mari (zeci de grame) extrase direct din
zăcământ sau din pepite rezultate prin erodarea de către apele curgătoare a
unor straturi geologice bogate în acest metal, şi apoi rulate de ape la distanţe
mici faţă de zăcământul primar.
În ceea ce priveşte prezenţa aurului aluvionar, aceasta este cu
deosebire relevantă în brăţările nr. 1 şi nr. 3. Remarcăm de asemenea o
puternică variaţie a conţinutului de cupru (de la cca 0.4% în brăţările nr. 4 şi
nr. 5, la cca 1.8% în brăţara nr. 2), ceea ce constituie încă un argument în
privinţa faptului că brăţările au fost confecţionate din aur nativ.
Brăţara nr. 5 se deosebeşte de celelalte patru atât prin cel mai înalt
titlu al aurului, cât şi prin stilul mai elaborat al decorului.

185
Din măsurătorile anterioare efectuate de către unul dintre membrii
echipei de investigare (dr. Bogdan Constantinescu), cu tehnica micro-XRF
la sincrotronul BESSY (Berlin) pe probe de aur nativ (extras direct din
zăcământ, care nu a fost supus procesului topirii şi rafinării pentru a fi
transformat într-un obiect) din zona Brad (vezi spectrele micro-XRF din
figurile 6, 7, 8), am constatat că elemente specifice definitorii pentru aurul
nativ din aceasta regiune sunt:
• argintul în proporţii mari (variind între cca. 7% şi cca. 27%),
• cuprul în proporţii foarte variate, de la 0.1% către 1.8%,
• telurul (Te) – provenind de exemplu din petzit (Ag3AuTe2),
silvanit (AuAgTe4),
• stibiul (Sb) – provenind de exemplu din jamesonit Pb4FeSb6S14 ,
stephanit Ag5SbS4,
• plumbul (Pb) – vezi mai sus mineralul jamesonit.
Alte date privind structura aurului nativ din perimetrul Munţilor
Apuseni au fost publicate de cercetători francezi în 1985 (C. Morrisson, C.
Brenot, J.-P. Callu, J.-N. Barrandon, J. Poirier, R. Halleux, L’or monnayé ,
vol. I, Paris, 1985, p. 35) si au relevat următoarea compoziţie:
1. Eşantion provenit de la Vâlcog (zona Zlatna): Au – 71.8 % (17.25
carate); Ag – 28.2 %; Cu – 23 ppm (părţi per milion sau microgram/gram).
2. Eşantion provenit din „România” (zona Transilvania, Munţii
Apuseni): Au – 87.5 % (21 carate); Ag – 12.5 %; Cu – 190 ppm.
3. Eşantion provenit de la “Köröspatale” : Au – 70.89 % (17 carate);
Ag – 29.1%;
Cu – 35 ppm. (Analizele nu au urmărit decât aceste trei elemente, restul
celor prezente nefiind menţionat).
În 1995 cercetătorii germani au publicat date privind compoziţia
unor eşantioane de aur nativ din zona Roşia Montană (A. Hauptmann, Th.
Rehren şi E. Pernicka, Prehistoric Gold in Europe: Mines, Metallurgy and
Manufacture, Kluwer Academic Press, 1995, p. 369) obţinând titluri între
17-19,3 carate.
În cazul brăţărilor analizate, aurul nativ, prin topire, a pierdut cea
mai mare parte a telurului (care este un metaloid şi are punctul de topire la
450 C).
Tehnica XRF aplicată de noi nu permite determinarea plumbului în
cantităţi mici aflat în prezenta unei cantităţi foarte mari de aur. Din această
cauză, am folosit ca elemente identificatoare pentru aurul transilvan stibiul
şi staniul, cuplate cu proporţiile în care am determinat argintul şi cuprul.

186
Comparaţia cu probele de aur nativ amintite anterior indica faptul ca
foarte probabil s-a folosit aur nativ de filon din zăcăminte de tipul Valea
Morii F (figura 6) şi Ruda-Brad (figura 7) (titlu în jur de 18 carate) şi aur
aluvionar din nisip aurifer de tipul celui de pe Valea Arieşului (figura 8)
(titlu în jur de 22.5 carate).
Neomogenitatea accentuată a aliajului din care au fost realizate
brăţările supuse investigaţiilor indică faptul că avem de a face cu o tehnică
metalurgică de tip vechi, puţin sofisticată şi că cei care au comandat
confecţionarea acestora nu erau interesaţi/sau nu stăpâneau tehnologia
necesară rafinării aurului.
Datorită concentraţiei specifice a elementelor Au, Ag, Cu din
brăţările analizate, excludem de asemenea posibilitatea ca metalul din care
au fost confecţionate să provină din topirea unor monede antice de aur din
secolele II-I a. C., cum ar fi de exemplu: staterii de tip pseudo-Lysimachos,
aureii romani republicani sau staterii de tip Koson cu monogramă (care
alcătuiesc tezaurul de la Târsa, com. Luncani, jud. Hunedoara). Toate
analizele efectuate asupra acestor monede au dovedit că ele au fost bătute
din aur rezultat al unor procese deliberate de purificare/rafinare, care au
vizat îndepărtarea unei cât mai mari părţi posibile din Ag şi Cu conţinut
iniţial. Ipoteza confecţionării brăţărilor supuse analizei din stateri de aur de
tip pseudo-Lysimachos şi Koson nu se susţine datorită faptului că aceştia au
un titlu (conţinut de aur) mult mai înalt, peste 23 carate.
Analizele au pus în evidenţă, mai ales în zonele mai puţin expuse, şi
prezenţa unor altor elemente. Astfel, de-a lungul spiralei brăţării nr. 2, în
porţiunea imediat după „gât”, am observat o exfoliere; în aceasta regiune am
efectuat măsurători XRF şi am detectat prezenta unor urme de sol, şi anume:
potasiu (K), calciu (Ca), titan (Ti), fier (Fe), bariu (Ba) – vezi figurile 9 şi
10, ceea ce sugerează impurificarea brăţărilor la locul unde au fost găsite,
cel mai probabil într-o groapa cu sol bogat în calciu.
De asemenea s-a constatat că pe suprafaţa tuturor brăţărilor se
găsesc, pe suprafeţe variabile ca întindere, în diverse poziţii, depuneri de
culoare neagră sau brun-roşcată, a căror natură nu a putut fi stabilită, pentru
moment, datorită timpului scurt avut la dispoziţie pentru efectuarea
investigaţiilor.
De asemenea întreaga suprafaţă a tuturor celor cinci brăţări supuse
investigaţiilor este acoperită cu o patină translucidă, de culoare uniformă,
uşor maronie, care atenuează strălucirea naturală a aurului prelucrat
mecanic. Aspectul acestor suprafeţe patinate contrastează puternic cu cea a
ariilor unde au avut loc frecări recente, datorită manipulării neatente a

187
brăţărilor după descoperire (fig. 11). Această patină acoperă inclusiv micile
incizii antice care s-au efectuat pe brăţara nr. 2, înainte ca ea să fi fost
depusă în pământ. Aspectul acestei patine este identic cu cea prezentă pe
monedele antice şi medievale care au stat îngropate în sol vreme îndelungată
(sute/mii de ani) (fig. 12), care rezultă din depuneri extrem de fine de
carbonaţi si sulfaţi de calciu, magneziu prezenţi în sol.
3. „Tehnica de producere a brăţărilor”:
Din investigaţiile efectuate rezultă că bara de metal din care au fost
confecţionate brăţările a fost prelucrată prin ciocănire la rece, fiind pusă pe
o nicovală de lemn, iar decorurile s-au realizat prin poansonare şi gravare cu
dăltiţa. După urmele lăsate pe brăţări poansoanele par să fi fost
confecţionate din bronz sau din os.
Concluzii:
Pe baza tuturor acestor considerente, apreciem ca aurul nativ folosit
la realizarea brăţărilor a fost obţinut în antichitate prin „cernerea” nisipului
aurifer şi culegere de pepite din zăcământ şi/sau din pâraiele/râurile care
curgeau în acea vreme prin zona, în porţiunea lor cea mai apropiată de
zăcăminte.
Neomogenitatea accentuată a aliajului din care au fost realizate
brăţările supuse investigaţiilor indică faptul că avem de a face cu o tehnică
metalurgică de tip vechi, puţin sofisticată şi că cei care au comandat
confecţionarea acestora nu erau interesaţi/sau nu stăpâneau tehnologia
necesară rafinării aurului.
Bucureşti , 05.02.2007
Intocmit,
Dr. Bogdan Constantinescu, Fiz. Gheorghe Niculescu şi Dr. Ernest
Oberländer –Târnoveanu

Avizat, Avizat, Avizat,


Director General IFIN-HH, Director LNCPC, Director MNIR
MCA dr. Nicolae-Victor Zamfir Gh. Niculescu Dr.Crişan Muşeţeanu

188
Anexa nr.12
RAPORT DE EXPERTIZĂ
Ca urmare a Rezoluţiei din 25 ianuarie 2008 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. X/P/2005 privind pe învinuiţii
… am procedat la operaţiunea de expertizare a două monede antice din aur,
ridicate la 4.01.2008 de la numitul … şi depuse în custodie la Muzeul
Naţional de Istorie a României cu nr de inv. C. 6678-6679
În urma operaţiunii de identificare şi expertizare a obiectelor reţinute
am constatat următoarele:
A) Monedele au următoarele caracteristici:
Av. Acvilă stând pe un sceptru, ţinând în gheare o cunună de lauri,
spre st. Rv. Legendă liniară, KOΣΩN, conducător îmbrăcat în togă, însoţit
de doi lictori, spre st., în câmp st. Monogramă B
1. AV 8,32 g Av/Rv: 12 20, 3 X 20, 1 mm
Muzeul Naţional de Istorie – custodie C.6678
Moneda prezintă urme de depuneri în sol.
Pe muchie moneda poartă urme de încercare a metalului cu un
instrument tăios.

Rezultatul analizei prin metoda FRX efectuată de domnul


Gheorghe Niculescu, director LNCR, pe data de 30 ianuarie
2008:
Au – avers – 929 ‰ – revers – 928,7 ‰
Ag – avers – 6,29 ‰ – revers – 6,62 ‰
Cu – avers – 3,6 ‰ – revers – urme (sub 0,01 ‰)
Fe – avers – 6,5 ‰ – revers – 5,1 ‰
2. AV 8,43 g Av/Rv: 12 24, 4 X 20,7 mm
Muzeul Naţional de Istorie – custodie C.6679
Moneda prezintă urme de depuneri din sol.
Moneda poartă urme de încercare a metalului prin muşcare,
deformare mecanică ulterioară descoperirii.

189
Rezultatul analizei prin metoda FRX efectuată de domnul
Gheorghe Niculescu, director LNCR, pe data de 30 ianuarie
2008:
Au – avers – 937,2 ‰ – revers – 938,6 ‰
Ag – avers – 5,36 ‰ – revers – 5,65 ‰
Cu – avers – urme (sub 0,01 ‰) – revers – urme (sub 0,01 ‰)
Fe – avers – 9,3 ‰ – revers – 4,9 ‰
CONCLUZII:
A) Toate monedele prezentate spre expertizare reprezintă piese de aur,
antice autentice, fiind emisiuni dacice de tip Koson.
B) Monedele fac parte din tezaurul descoperit la Târsa, Luncani, jud.
Hunedoara.
C) Monedele sunt evaluate la 600 Euro fiecare, respectiv un total de 1200
Euro.
D) Având în vedere că monedele şi artefactele expertizate reprezintă piese
de importanţă istorico-documentară şi patrimonială deosebită, întrunind
condiţiile pentru clasarea lor în categoria „tezaur” sau „fond” a
patrimoniului cultural naţional, aşa cum sunt acestea definite de Legea
nr. 182/2000, propunem următoarele:
1. Declanşarea procedurii de clasare din oficiu a bunurilor care au făcut
obiectul expertizei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000.
2. Declanşarea procedurilor de confiscare şi de trecere a bunurilor
menţionate mai sus în proprietatea publică a Statului, în conformitate cu
prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 182/2000.
Expert
Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu
Bucureşti
16.03.2008

190
Anexa nr.13

RAPORT DE EXPERTIZĂ

Ca urmare a Rezoluţiei din 25 ianuarie 2008 a Parchetului de pe


lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. X/P/2005 privind pe învinuiţii
… am procedat la operaţiunea de expertizare a unei monede antice din aur,
depusă în custodie la Muzeul Naţional de Istorie a României cu nr de inv. C.
6680.
În urma operaţiunii de identificare şi expertizare a obiectului reţinut
am constatat următoarele:

A) Moneda are următoarele caracteristici:


Av. Acvilă stând pe un sceptru, ţinând în gheare o cunună de lauri,
spre st. Rv. Legendă liniară, KOSON, conducător îmbrăcat în togă,
însoţit de doi lictori, spre st. Nu are monogramă în câmpul st..

1. AV 8,40 g Av/Rv: 1 22,2 X 19,5 mm


Muzeul Naţional de Istorie – custodie C.6680
Moneda prezintă semnele specifice de batere recentă („aura de
batere”).
Rezultatul analizei prin metoda FRX efectuată de domnul
Gheorghe Niculescu, director LNCR, pe data de 30 ianuarie
2008:
Au – avers – 998,1 ‰ – revers – 998,3 ‰
Ag – avers – urme (sub 0,01 ‰) – revers – urme (sub 0,01 ‰)
Cu – avers – urme (sub 0,01 ‰) – revers – urme (sub 0,01 ‰)
Fe – avers – 1,9 ‰ – revers – 1,7 ‰

191
Compoziţia metalului din care este bătută piesa se deosebeşte
total de cea a altor stateri de tip Koson analizaţi, prin aceeaşi
metodă, fiind vorba de metal modern, înalt rafinat, obţinut prin
metoda electrolitică.

CONCLUZII:

A) Moneda prezentată spre expertizare reprezintă un FALS


CONTEMPORAN patent, realizat după staterii dacici de
tip Koson.
B) Ea se deosebeşte de piesele autentice atât prin stilul
gravurii (stângaci şi neglijent), cât şi prin legenda eronată
KOSON în loc de KOΣΩN, care apare pe piesele
autentice, cât şi prin faptul că este bătută din aur modern
(electrolitic), care nu conţine cantităţi decelabile de Ag şi
Cu

Expert

Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu

Bucureşti

16.03.2008

192
Anexa nr.14

RAPORT DE EXPERTIZĂ

Ca urmare a Rezoluţiei din 20 februarie 2008 a Parchetului de pe


lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. X/P/2005 privind pe învinuiţii
… am procedat la operaţiunea de expertizare a unei monede din metal alb,
depuse în custodie la Muzeul Naţional de Istorie a României cu nr. de inv.
C. 6680.
În urma operaţiunii de identificare şi expertizare a obiectului reţinut
am constatat următoarele:

A) Moneda are următoarele caracteristici:


Av. Bust încununat cu taenia, spre dr.
Rv. Legendă columnară, BAΣIΛEΩΣ // ANTIOXOY //
EVEPΓETOY, Athena Promachos, spre st., în câmp st. ancoră.
AR 14,83 g Av/Rv: 12 29, 1 X 28,1 mm

Moneda prezintă evidente urme de turnare, caracterizate prin bavuri


şi porozităţi ale suprafeţei, ca şi de irizaţii produse prin încălzirea
metalului la temperaturi înalte.

B) Este vorba despre un fals modern evident, produs din argint,


realizat prin tehnica turnării în tipar bivalv (probabil, cu nisip de

193
turnătorie), după o tetradrahmă a Regatului Seleucid, emisă de
regele Antiochos al VII-lea Euergetos (138-129 î.e.n.).

C) Moneda nu se înscrie în prevederile Legii nr. 182/2000 privind


patrimoniul cultural, dar fiind un fals, este posibil ca producerea
ei să se fi realizat în vederea comercializării şi obţinerii de
câştiguri, prin înşelarea unor persoane (colecţionari sau
investitori în căutare de bunuri de valoare), lipsite de
cunoştinţele necesare decelării pieselor autentice de cele false.

D) Evaluez piesa supusă expertizei la o valoare de piaţă echivalentă


cu suma de 2 Euro.

Expert

Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu

Bucureşti

17.03.2008

194
Anexa nr.15
RAPORT DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ
Întocmit de PIETER MEYERS
Solicitat de: Dl. Robert Freeman, Freeman şi Sear
Obiect: Două brăţări spiralice cu corp şi cap de şarpe
Material: aur
Data: sec. I î.e.n.
Provenienţă: tracică
Scopul expertizei: stabilirea autenticităţii
Dimensiuni:
Brăţara 1 Brăţara 2
Şarpe cu blană şi elemente Şarpe cu corp în V şi elemente
arboristice (trunchi şi ramuri) geometrice (linii şi cercuri)
Diametru: 11,8 cm 11,8 cm
Lungime (netensionată): 11,5 cm 15,3 cm
Nr. de spirale complete: 5 3/4 61/2
Greutate: 682,4 gr. 765,1 gr.

Expertiza şi raportul au fost realizate de Dr. Pieter Meyers


DESCRIERE:
Fiecare brăţară a fost realizată dint-o singură bucată de aur. Matriţa
originală ar fi putut avea forma unei vergele, cu o grosime de aproximativ 4
mm. Capetele vergelei erau probabil mai groase; fiecare capăt a fost
prelucrat prin lovire cu ciocanul pentru a produce o bandă plată, de o lăţime
de până la 2 cm şi grosime între 2,5 şi 3 mm.
Modelul de pe secţiunea de deasupra a fost realizat prin lovire cu
ciocanul şi filetare. Cele şapte elemente decorative, identice pe fiecare dintre
cele două brăţări însă diferite de la una la cealaltă, au fost realizate prin
aplicarea de lovituri de ciocan asupra feţei segmentului deasupra unei
matriţe conţinând negativul imaginii sau prin aplicarea unei „ştampile”.
După ce marginile au fost îndreptate şi reversul aplatizat, obiectul a primit
forma unei brăţări spiralice.
La stereomicroscop s-a observat că toată suprafaţa brăţării prezenta
urme de lovituri de ciocan. Chiar şi suprafaţa plată a vergelei spiralate
prezintă urme de lovituri de ciocan. Există urme de uzură, însă suprafaţa
este extrem de curată şi lipsită de depuneri. Se observă doar cantităţi minore

195
de pământ lipit. Patina este foarte echilibrată, nu se observă puncte lucioase
de uzură, nici variaţii de culoare sau luciu.
Nu există incluziuni de osmiu sau iridiu.
Elementele din „punctele” proiectate pe brăţară sunt foarte ascuţite.
Deformarea mecanică din timpul prelucrării obiectului pe matriţă a
determinat apariţia unor crăpături foarte fine pe suprafaţă. Acestea sunt în
mod neobişnuit lipsite de depuneri.
Suprafaţa materialului prezintă multe zgârieturi însă nu sunt mari
diferenţe între zonele exterioare expuse şi cele interioare protejate. Aceasta
poate sugera faptul că cel puţin unele zgârieturi au apărut înainte ca brăţara
să fi primit forma de spirală.
Compoziţia materialului a fost determinat prin analiza ICP-MS
(Spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv) asupra unui mic
fragment, desprins din marginea interioară a capătului ştanţat al brăţării cu
şarpe cu model în V, linii şi cercuri.
Rezultatele sunt prezentate în anexa nr__.
Aurul este relativ pur, aproximativ 93% sau 22 de carate. Princi-
palele elemente de aliaj sunt argintul: 5,9% şi cuprul: 0,82%. Compoziţia
corespunde în totalitate aurului aluvionar natural. Cantităţile de argint sau
cupru sunt obişnuite pentru aurul natural, însemnând aurul care nu a fost
purificat sau amestecat pentru aliaj în mod intenţionat. Din nefericire,
compoziţia nu este suficient de precisă pentru a exclude purificarea sau
aliajul. Prezenţa urmelor evidente de platină şi de paladiu şi în mică măsură
de cositor indică faptul că probabil, aurul a fost obţinut mai degrabă prin
prelucrarea aurului aluvionar decât prin prelucrarea filonului de mină.
Compoziţia aurului nu indică prezenţa unui aliaj de aur rafinat, modern.

DISCUŢII:
Pe baza dovezilor aflate la dispoziţia noastră, este foarte probabil ca
brăţările să fi fost confecţionate în antichitate. Compoziţia materialului
corespunde în totalitate unei date de prelucrare din antichitate. Nivelul
scăzut de uzură, lipsa depunerilor şi lipsa unei patine vechi convingătoare
sunt câteva motive de îndoială asupra autenticităţii obiectelor. Totuşi, aceste
condiţii nu sunt rare în cazul obiectelor de podoabă antice bine păstrate, mai
ales dat fiind faptul că patina „veche” nu se formează cu uşurinţă pe un aur
de puritate relativ ridicată, aşa cum este cel din cele două brăţări.

196
Metoda de prelucrare corespunde tehnicilor de realizare a obiectelor
de podoabă din antichitate. Nu există nicio dovadă a utilizării instrumentelor
sau tehnicilor moderne, deşi utilizarea modelelor ştanţate din aceste brăţări
este foarte rară, dacă nu unică.
CONCLUZIE:
Caracteristicile tehnice combinate, inclusiv a compoziţiei elemen-
telor tipice a aurului aluvionar, metoda de prelucrare şi caracteristicile
suprafeţei corespund datei de prelucrare propuse.
Întocmit de: Data: 27 decembrie 2002
(n. trad. semnătură indescifrabilă)
Pieter Meyers
8120 Tianna Road
Los Angeles CA 90046
Mai jos este prezentată fotografia celor Două brăţări spiralice cu
corp şi cap de şarpe.

197
27 decembrie 2002
West Coast Analytical Service, Inc.

Meyers, Pieter
8120 Tianna Road
Los Angeles CA 90046
În atenţia: dlui Pieter Meyers
Nr. lucrare: 61645
DL
RAPORT DE LABORATOR
Eşantioane primite: Unu (1) eşantion
Data primirii: 19.12.2002
Ordin de plată nr.: CARD DE CREDIT

Eşantionul a fost analizat în modul următor:


Analiza Pagina
Analiză de metal prin ICPMS 2
(n. trad. semnătură indescifrabilă) (n. trad. semnătură indescifrabilă)
Dr. D.J. Northington B. Michael Hovanec
Asigurarea calităţii Chimist grad superior
Acest raport trebuie reprodus în întregime
9240 Santa Fe Springs Road ● Santa Fe Springs, CA 90670 ● Tel:
562.948.2225 Fax: 562.948.5850 ● wcas.com

198
CAPITOLUL V
DREPTUL EXPERTULUI DE A CUNOAŞTE
MATERIALUL CAUZEI. LIMITELE.
EXPERŢII AUTORIZAŢI

Secţiunea 1
Dreptul expertului de a cunoaşte materialul cauzei. Limite

Expertizele criminalistice se efectuează de experţi oficiali, în


institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit
dispoziţiilor legale. Efectuarea expertizei criminalistice presupune cunoaş-
terea de către expert, în mod deosebit, a materialelor care formează obiectul
examinării, însă uneori este necesară cunoaşterea materialelor cauzei în
integralitatea lor pentru înţelegerea mecanismului de producere a faptei
examinate.
Referitor la limitele în care expertul poate cunoaşte materialul
cauzei, în literatura criminalistică s-au exprimat două puncte de vedere:254
Prima dintre opinii este axată pe ideea de protecţie a obiectivităţii
expertului în situaţiile în care concluziile sale nu concordă cu materialele
cauzei, susţinând limitarea dreptului expertului la cunoaşterea numai a
materialelor necesare examinării.255
Al doilea punct de vedere pune accentul pe necesitatea informării
suficiente a celui însărcinat cu efectuarea expertizei spre a putea formula
concluzii obiective şi fundamentate ştiinţific astfel încât susţine dreptul
nelimitat al expertului de a lua cunoştinţă de toate datele cauzei.256
Legislaţia procesual penală şi practica organelor judiciare au consacrat cea

254
L.Mocsy, Dreptul expertului criminalist de a lua cunoştinţă de materialul dosarului
necesar pentru efectuarea expertizei, în Probleme de criminalistică şi de criminologie,
Buletinul Intern editat de Procuratura României şi Ministerul Justiţiei, nr.1/1983, p.59.
255
M.Basarab, Criminalistica, Cluj, 1969, p.321; Ed. Locard, Les faux en écriture el leur
expertise, Payot, Paris, 1959, p.29.
256
L.Ionescu, D.Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990,
p.150. Gr. Thedoru, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1979,
p.149; S. alămoreanu, op. cit., p.99.

199
de-a doua opinie.257 Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul
dosarului necesar pentru efectuarea expertizei şi poate cere lămuriri
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite
fapte ori împrejurări ale cauzei258 (art. 121 C.pr.pen.).
Existenţa unor diferenţieri privitoare la modalităţile practice de
realizare a dreptului expertului de a lua cunoştinţă de materialul dosarului
sunt explicate prin caracterul secret al urmăririi penale, respectiv caracterul
public al fazei de judecată. Dacă în cursul urmăririi penale cercetarea
dosarului se efectuează cu încuviinţarea organului de urmărire penală, în
cursul judecăţii, dosarul fiind public, expertul poate lua cunoştinţă de
întregul conţinut al acestuia.259

Secţiunea 2
Experţii autorizaţi

La efectuarea expertizelor criminalistice, de către experţi oficiali,


există posibilitatea participării experţilor autorizaţi numiţi de organele
judiciare, la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea (O.G. nr.75/2000
privind autorizarea experţilor criminalişti).
În acest scop, organul judiciar va adopta următoarea conduită
tactică: dispunând efectuarea expertizei va fixa un termen la care sunt
chemate părţile, precum şi expertul dacă a fost desemnat; la termenul fixat,
părţilor şi expertului li se vor aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi
întrebările la care expertul va răspunde; părţilor li se va pune în vedere că au
dreptul să formuleze observaţii la aceste întrebări, că pot cere modificarea şi
completarea lor, precum şi dreptul de a cere numirea şi a câte unui expert
recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea examinării;
expertul autorizat recomandat va putea fi desemnat prin rezoluţia de
dispunere a expertizei sau printr-o rezoluţie distinctă; după examinarea
obiecţiilor şi a cererilor efectuate de părţi şi experţi, organul judiciar va pune

257
A se vedea şi E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.218.
258
În practica judiciară s-a reţinut corect că neîndeplinirea obligaţiilor privind lămuririle
ce pot fi date experţilor şi părţilor cu ocazia dispunerii expertizei, dacă a avut ca urmare
împiedicarea aflării adevărului şi netemeinica soluţionare a cauzei, poate conduce la
casarea hotărârii; T.S., s.p., d. nr.2514/1975, în RRD nr.9/1976, p.66.
259
Şedinţa de judecată, în care instanţa dă lămuriri expertului, trebuie să fie publică iar
dezbaterile trebuie să se desfăşoare cu respectarea principiului contradictorialităţii şi cu
participarea dreptul procurorului, când aceasta este obligatorie;T.S., s.p., d.nr.398/1974, în
RRD nr.9/1974, p.68; TS s.p. d. nr.787/1973, în RRD nr.6/1973, p.138.

200
în vedere experţilor termenul în care urmează a fi efectuată expertiza,
încunoştinţându-i totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe
părţile.
Experţilor criminalişti autorizaţi le sunt recunoscute următoarele
prerogative:
- pot lua cunoştinţă de materialele dosarului (în cursul urmăririi
penale vor cere încuviinţarea organului de urmărire);
- să ceară lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de
judecată cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei;
- pot să facă propuneri ori să ridice obiecţii în legătură cu obiectul
expertizei şi cu întrebările la care urmează să răspundă, putând cere
completarea sau modificarea acestora;
- să ceară celorlalte părţi din proces explicaţii dar numai cu
încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată (art. 121 C.pr.pen.).260
- să redacteze opiniile sale în limba maternă; să facă plângere
împotriva actelor organelor de urmărire penală, să se consulte cu persoane
de specialitate.261
- să participe personal la efectuarea expertizelor criminalistice
studiind dosarul cauzei sau materialul pus la dispoziţia expertului oficial, la
sediul laboratorului de expertize criminalistice ori să solicite organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată, punerea la dispoziţie a
materialelor respective pentru a le studia cu aparatură sau echipament
propriu; să formuleze observaţii cu privire la obiectul expertizei,
modificarea sau completarea acestuia;
- să ceară modificarea şi completarea materialului necesar efectuării
expertizei criminalistice; dreptul de a-şi alege metoda şi echipamentul
considerate potrivite pentru a-şi formula concluziile; de a se consulta cu alţi
specialişti care nu au fost numiţi de organele judiciare;
- de a folosi date suplimentare rezultate din studiul procesului
tehnologic etc.;
- de a formula obiecţii cu privire la raportul de expertiză
criminalistică întocmit de experţii oficiali, de a renunţa la calitatea de expert
autorizat printr-o cerere scrisă.262

260
D.I.Cristescu, Noi reglementări privind expertiza criminalistică, în Dreptul
nr.12/2000, p.12.
261
G.Antoniu şi colab., op. cit., p.277.
262
E.Mihuleac, Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.184.

201
Totodată, expertul criminalist autorizat are şi anumite îndatoriri:
- să-şi folosească toate cunoştinţele şi experienţa pentru clarificarea
completă a problemelor supuse expertizei;
- nu poate refuza primirea însărcinării de a participa la efectuarea
expertizei decât pentru motive bine întemeiate, anunţând despre aceasta
organul judiciar;
- să păstreze secretul lucrărilor executate şi al materialelor de care a
luat cunoştinţă în această calitate;
- să-şi exercite rolul activ în efectuarea expertizei;
- să manifeste conştiinciozitate promovând metode ştiinţifice de
actualitate în domeniu;
- să dea explicaţiile suplimentare dispuse de organul judiciar.263
Experţii numiţi la cererea părţilor au statutul de consilieri ai părţii
care i-a propus, exclusiv pentru specialitatea la care figurează în tablou, fără
a fi confundaţi cu experţii tehnici prevăzuţi de O.G. nr.2/2000. Experţii
autorizaţi pot reprezenta partea la realizarea examinării, pot asista expertul
oficial, însă concluziile lor nu vor fi consemnate în raportul de expertiză. Ei
au posibilitatea de a critica „post factum” expertiza, instrumentarul,
metodele şi tehnicile utilizate ori concluziile raportului de expertiză. Aceşti
experţi îşi pot realiza propriul raport, însă el nu va putea înlătura raportul
expertului oficial realizat în cadrul instituţional reprezentat de institutele şi
laboratoarele de expertiză criminalistică constituite potrivit legii, deoarece
aceste acte nu au decât o valoare consultativă.264
Obiecţiile formulate de experţii autorizaţi la concluziile raportului de
expertiză criminalistică vor fi adresate organului judiciar (art. 7 din O.G.
nr.75/2000), iar nu expertului oficial care a întocmit lucrarea. Organul
judiciar va aprecia dacă este cazul să dispună efectuarea unui supliment de
expertiză sau a unei noi expertize. În caz afirmativ, va formula întrebările
adresate expertului oficial evitând să stabilească obiective generale cum ar fi
acela de a-i solicita să răspundă la obiecţiile formulate după întocmirea
raportului de expertiză sau de a se pronunţa asupra eventualelor „expertize”
efectuate extrajudiciar, cu titlu privat, de către experţii autorizaţi.265

263
D.I.Cristescu, op. cit., p.21.
264
A se vedea, pe larg, S.Alămoreanu, Clasic şi modern în examinarea documentelor
suspecte. Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2003, p.110.
265
Despre deficienţele constatate în practica de expertiză, cu referire la utilizarea
experţilor criminalişti autorizaţi, a se vedea Institutul Naţional de Expertize Criminalistice,
Nota internă nr.126/17.03.2003.

202
În practica de urmărire penală şi expertiză criminalistică266 s-a pus
problema compatibilităţii între funcţia de poliţist şi calitatea de expert
criminalist autorizat observându-se că prin statutul său special de funcţionar
public civil, poliţistul este obligat să păstreze secretul profesional şi
confidenţialitatea datelor dobândite în timpul desfăşurării activităţii (art. 42
alin.1 lit.a din L. nr.360/2002), fiindu-i interzis totodată să deţină orice altă
funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepţia funcţiilor
didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ (art. 45 alin.1 lit.g).
Poliţistului îi este interzis, de asemenea, să efectueze, direct sau prin
persoane interpuse, activităţi de comerţ, să participe la administrarea sau
conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar.
Ori, calitatea de expert criminalist autorizat constituie o funcţie
privată care presupune încasarea unui onorariu stabilit de comun acord şi
adus la cunoştinţă, în scris, autorităţilor judiciare care numesc expertul (art.
8 din O.G. nr.75/2000). De asemenea, experţii criminalişti autorizaţi pot să
îşi exercite activitatea individual sau în societăţi comerciale, constituite
conform legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea de
expertize criminalistice. Calitatea de expert privat instituie o prezumţie de
subiectivism şi parţialitate incompatibilă cu poziţia de funcţionar public
având acces la informaţii sau deţinător de informaţii obţinute în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, cu privire la instrumentarea cauzelor penale de
interes. Onorariul expertului autorizat este achitat de partea care solicită
participarea sa, astfel încât acesta se află într-o situaţie de cointeresare
materială directă care îi pune la îndoială imparţialitatea şi obiectivitatea.
Legislaţia în domeniul experţilor autorizaţi fiind lacunară, gradul
mare de generalitate al reglementării actuale nu asigură garanţii suficiente
contra arbitrariului. Concluzionând, apreciem că organul judiciar poate
desemna ca experţi autorizaţi, la cererea părţilor, doar specialiştii cuprinşi în
tabelul experţilor criminalişti autorizaţi267 cărora le-a încetat calitatea de
expert criminalist oficial sau de specialist criminalist în Poliţie. De lege
ferenda persoanele care doresc să obţină calitatea de expert criminalist
autorizat ar putea fi pregătite pe parcursul unui stagiu efectuat pe lângă
experţi criminalişti autorizaţi.268

266
E.Roşca, R.M.Constantin, Incompatibilităţi cu funcţia de expert criminalist autorizat,
Referat prezentat la Simpozionul Naţional de Criminalistică, Cluj Napoca, 7-8 mai 2003.
267
Publicat în M.Of. nr.871/27 mai 2002, partea a IV-a.
268
În acelaşi sens, E.Roşca, R.M.Constantin, op. cit., p.16.

203
CAPITOLUL VI
ETAPELE EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE

Secţiunea 1
Etapele expertizei

Expertiza grafoscopică reprezintă un proces de cercetare ştiinţifică a


documentelor suspecte de probă care, în raport cu complexitatea pe care o
prezintă, în vederea identificării persoanelor şi obiectivelor se realizează în
etape.269
1.1. Cunoaşterea obiectului expertizei este etapa care presupune
examinarea de către specialist a lucrării şi a materialelor supuse cercetării în
vederea stabilirii concordanţei între datele şi obiectivele expuse în actul
organului judiciar şi obiectele primite.
Expertul apreciază, dacă materialul primit a fost conservat,
manipulat şi expediat conform regulilor tactice criminalistice, dacă este
corespunzător cantitativ şi calitativ; stabileşte dacă are nevoie de lămuriri
suplimentare din partea organului judiciar sau explicaţii date de părţi cu
încuviinţarea acestora.
În prima etapă expertul verifică structura materialelor puse la
dispoziţie. In acest sens se examinează actul ( actele) contestate, tipul ( act
cu exemplar unic, cu exemplar multiplu, exemplar prim, copie
dactilografiată prin hârtie copiativă etc.) şi integritatea acestora. Se verifică
materialul comparativ şi se apreciază în raport de obiective şi complexitatea
lor, suficienţa ori insuficienţa sa.
1.2. Cercetarea separată sau intrinsecă, aprofundată, a materialelor
supuse examinării este etapa în care expertul urmăreşte să surprindă
suficiente caracteristici ale documentului în litigiu şi ale celor de comparaţie
încât să poată stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului de
interes. În această etapă se pot realiza experimente utile pentru verificarea

269
A se vedea A.Ciopraga, op. cit., p.412; L.Ionescu, D.Sandu, op. cit., p.102;
S.Alămoreanu, op. cit., p.103.

204
posibilităţilor de creare a urmelor, respectându-se condiţiile şi împrejurările
săvârşirii infracţiunii.270
Examinarea intrinsecă este o etapă de examinare generală a scrisului
ori semnăturilor contestate, pentru a putea aprecia într-o fază prelimionara
unicitatea ori multiplicitatea de autor. Astfel, uneori în cadrul unui act se
cere a se stabili identitatea mai multor menţiuni faţă de un sigur autor ori se
cere pentru mai multe acte să se identifice autorul semnăturilor ori scrierii,
care pot la rândul lor să provină de la un singur sau de la mai mulţi
scriptori.271
1.3. Examinarea comparativă sau propriu-zisă a însuşirilor
caracteristice ale obiectelor în litigiu şi ale materialelor de comparaţie,
operaţiune care se realizează, de regulă, prin utilizarea fotografiei de
comparaţie, în variantele comparaţiei prin juxtapunere, continuitate liniară şi
suprapunere.272
Aprecierea de către expert a valorii identificatoare a caracteristicilor
se realizează în mod subiectiv, în sensul de convingere personală întemeiată
pe experienţă.
În situaţia evaluării caracteristicilor grafice, spre exemplu, sistemul
de referinţă la care apelează expertul îl constituie documentarea sa
personală, veritabilă „bancă de date” acumulată în timp, care îi permite să
aprecieze că o anumită formă literală este foarte rară.273 Cercetările
contemporane urmăresc să înlocuiască aprecierile subiective cu determinări
obiective prin aplicarea metodelor matematice şi informatice.274
Examinarea propriu-zisă priveşte etapa identificării şi comparării
caracteristicilor generale, iar mai apoi a detaliilor de construcţie literală. Cu
această ocazie se aleg elementele de ilustrare imagistică şi se aplică diferite
procedee de examinare (suprapunere, juxtapunere etc).275
1.4. Formularea concluziilor este etapa finală a muncii expertului,
constituind o valorizare şi exprimare în forme unitare a rezultatului exa-

270
Em.Stancu, op. cit., p.361.
271
S. Alămoreanu, op. cit., p.
272
A se vedea I.Mircea, op. cit., p.47; C.Suciu, op. cit., p.92.
273
L. Ionescu, D.Sandu, op. cit., p.190; I. Mircea, op. cit., p.12.
274
Institutul Olandez de Criminalistică a conceput un program computerizat de scanare,
memorare şi analizare a textelor scrise de mână. Analiza efectuată de program are drept
rezultat un vector cu 22 de valori măsurate reprezentând caracteristici ale scrisului care s-au
dovedit deosebit de utile în procesul de identificare. A. Frăţilă, Gh. Păşescu, op. cit., p.153.
275
S. Alămoreanu, op. cit., p.

205
minărilor. Astfel, expertul va identifica ori exclude un anumit executant al
scrierii, semnăturii, menţiunilor în litigiu (a se vedea supra, anexele nr. 1-5).

Secţiunea 2
Raportul de expertiză sau de constatare tehnico-ştiinţifică

Constatările efectuate de experţi sau de specialişti cu ocazia exa-


minării sunt consemnate în raportul de expertiză ori de constatare tehnico-
ştiinţifică act care marchează finalizarea activităţii de cercetare. Raportul
trebuie să cuprindă: partea introductivă, partea descriptivă şi concluziile (art.
123 C.pr.pen.) 276.
2.1. Partea introductivă a raportului de expertiză sau de constatare
tehnico-ştiinţifică precizează organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată care a dispus examinarea, data când s-a dispus efectuarea acesteia,
numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data
întocmirii raportului, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să
răspundă, materialul pe baza căruia a fost efectuată examinarea, dacă părţile
care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
participarea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare.
Expertul poate cere organului judiciar care a dispus efectuarea
expertizei, completarea sau modificarea întrebărilor formulate, menţionân-
du-se în partea introductivă (art. 120 alin.3 C.pr.pen.). Sunt expuse, de
asemenea, materialele de comparaţie şi cele în litigiu, iar pentru a evita
posibilitatea confundării sau înlocuirii, în perioada examinării, li se vor
aplica ştampile cu menţiunea „Comparaţie” respectiv „Litigiu” în raport cu
categoria căreia aparţin.
2.2. Partea descriptivă a raportului de expertiză sau de constatare
tehnico-ştiinţifică cuprinde descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare
a expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice, obiecţiile sau explicaţiile
părţilor precum şi analiza acestor obiecţii în lumina celor constatate de
expert (art. 123 lit.b C.pr.pen.). Această parte trebuie să prezinte toate
etapele procesului de cercetare care fundamentează concluziile adoptate277 şi
are, de regulă, următoarea structură:278 descrierea obiectului supus cercetării

276
A se vedea Aug. Lazăr, Criminalitatea, Ed. Altip Alba Iulia, 2004, p. 205; I. Mircea,
op. cit., p.316; L. Mocsy, op. cit., p.127.
277
E.Mihuleac, op. cit., p.235.
278
A.Ciopraga, op. cit., p.427.

206
(piesa în litigiu); expunerea separată a rezultatelor examinării pieselor în
litigiu şi a celor de comparaţie; sinteza datelor obţinute în urma examenului
comparativ.
Procesul de comparare pune în evidenţă caracteristicile generale şi
cele particulare ale pieselor, metodele şi procedeele tehnico - ştiinţifice
folosite. Această parte a raportului se ilustrează, dacă este necesar, cu
fotografii şi schiţe.279
2.3. Concluziile raportului de expertiză cuprind răspunsurile la
întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei (art. 123
lit.c C.pr.pen.)
În principiu, succesiunea răspunsurilor trebuie să urmeze succe-
siunea întrebărilor, însă în situaţiile în care expertul, exercitându-şi rolul
activ, extinde examinarea ştiinţifică şi cu privire la alte aspecte, concluziile
vor fi întregite cu explicaţiile date în procesul elucidării acelor aspecte. Spre
exemplu, expertul fiind solicitat să lămurească împrejurarea dacă semnătura
de pe un act aparţine titularului, după examinare formulează o concluzie
pozitivă, însă constată, în acelaşi timp, că în conţinutul actului s-au operat
modificări sau că acesta este alcătuit din două fragmente lipite. Ori, stabilind
că semnătura este falsă şi persoana bănuită se exclude ca autor, expertul
găseşte pe adevăratul autor, identificat după semnăturile şi scrisul acestuia
din actele aflate la dosar. În asemenea cazuri expertul nu se transformă în
anchetator, ci îşi exercită deplin mandatul încredinţat.280
În raport cu gradul de certitudine pe care se întemeiază concluziile
expertului şi contribuţia adusă la soluţionarea cauzei, în literatură, precum şi
în practica activităţii de expertiză s-au conturat următoarele categorii de
concluzii: certe (pozitive sau negative), probabile sau incerte şi de
imposibilitate a rezolvării problemei cerute.281
2.3.1. Concluziile sunt certe când conţin o aserţiune categorică, în
sens afirmativ sau negativ, cu privire la obiectivul examinării ştiinţifice.
Aceste concluzii prezintă importanţă, fie că sunt pozitive ori negative
deoarece, în cazul expertizei criminalistice, interesează atât stabilirea
identităţii cât şi a lipsei de identitate (a se vedea supra, anexele nr. 1-12).
Astfel, fiind solicitat să stabilească autorul semnăturilor depuse pe
filele cec în litigiu, expertul a concluzionat că prima filă a fost semnată de

279
I.Mircea, op. cit., p.316. C.Suciu. op. cit., p. 573.
280
L.Ionescu, D.Sandu, op. cit., p.145.
281
I.Mircea, op. cit., p.316; S.Alămoreanu, op. cit., p.105.

207
către titular. A doua filă nu a fost semnată de acesta, semnătura în litigiu
constituind o imitaţie liberă realizată de o altă persoană după un model al
titularului. Expertul a formulat aceste concluzii certe (pozitive sau negative)
după observarea comparativă a caracteristicilor generale ale scrisului:
dimensiuni medii, supraînălţat, ghirlandat, având evoluţie superioară şi
înclinare dextroclină; legarea intensă, traseele măciucate, iar linia de bază
ascendentă, precum şi a unor asemănări la nivelul detaliilor de construcţie
grafică (debut sub forma unui croşet şi a unei repasări; majuscula „C” din
debut se dezvoltă într-o altă majusculă care se continuă cu o buclare ce pare
a fi a minusculei „h”; un final arcuit cu oprire punctată).282
2.3.2. Concluziile cu caracter de probabilitate stabilesc posibilitatea,
eventualitatea existenţei sau inexistenţei unei fapte sau împrejurări. Spre
exemplu, la solicitarea organului judiciar de a stabili vechimea unui înscris
sub semnătură privată, expertul a concluzionat că actul intitulat „Chitanţă”,
datat 10 iunie 1991, nu a fost întocmit recent fiind posibilă întocmirea sa la
data înserată în text. Această concluzie de probabilitate a fost formulată
după punerea în evidenţă a următoarelor indicii de vechime: suportul de
hârtie îngălbenit, uşor friabil, ceea ce demonstrează că hârtia este mai veche,
de peste 2 ani; chitanţa este realizată în dublu exemplar prin intermediul
hârtiei copiative (indigo); urmele rămase de pe hârtia copiativă nu se şterg;
utilizarea literei „î”, în loc de „â” care s-a introdus în 1993.283 Concluziile de
probabilitate formulate de expert au permis, prin coroborare cu alte mijloace
de probaţiune, emiterea unei soluţii temeinice şi legale.
Procesul de identificare este o operaţiune de reducere de la un
ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile, până la găsirea
obiectului sau persoanei care constituie factorul creator al urmei. Ansamblul
de obiecte sau persoane posibile se constituie din obiecte sau persoane luate
în considerare, depinzând de tipul de probă supus analizei.
Avem în vedere aici două aspecte:
1. Un număr relevant de persoane sau obiecte, astfel încât oricare dintre
acestea pot fi văzute ca o posibilă sursă.
2. Factorul de restrângere, care este proporţional cu numărul redus de
posibilităţi de a observa anumite caracteristici la acel număr relevant
de persoane sau obiecte.

282
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dosar nr.1978/1996 (nepublicat).
283
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, dosar nr.928/P/1999; M.J., Laboratorul
Central de Expertize Criminalistice Bucureşti; raport de expertiză criminalistică nr.216/8
mai 2000 (nepublicat).

208
Pornind de la numărul persoanelor sau obiectelor posibile distingem
ca ipoteze de lucru cadrul "open set" (deschis), de cadrul "closed set"
(închis).
- Open set framework implică luarea în considerare a unui număr
maximal de persoane sau obiecte, considerându-se că oricare dintre acestea
poate fi o potenţială sursă.
- Closed set framework corespunde situaţiei în care numărul
obiectelor sau al persoanelor posibile este redus la un anumit tip de sursă.284
Procesul de identificare, indiferent că se foloseşte open set sau
closed set framework, este un proces de restrângere a numărului de persoane
sau obiecte posibile. Ipoteza potrivit căreia un anumit obiect sau o persoană
determinată este sursa, poate fi probată prin arătarea faptului că oricare
dintre ipotezele alternative care ar putea oferi o explicaţie a fenomenului în
cauză este exclusă. Pentru a evita orice eroare este imperativ a se lua în
considerare toate ipotezele plauzibile referitoare la posibilele surse. Atunci
când scopul este identificarea, obiectul sau persoana trebuie definită printr-
un set de proprietăţi unice, proprietăţi pe care nici o altă sursă nu le deţine.
Fixarea a priori a numărului de persoane sau obiecte posibile nu
trebuie făcută la valoarea maximă, numărul potenţialelor surse care ar fi
putut genera urma respectivă va putea fi restrâns prin coroborarea datelor cu
alte probe existente în cauză.
Activitatea expertului criminalist, analizele şi observaţiile sale
conforme cu specificul demersului identificator se concretizează în raportul
de expertiză, acesta având ca punct terminus concluziile expertului..
Concluziile de probabilitate stabilesc posibilitatea, eventualitatea
unei fapte sau împrejurări, ele rămânând numai presupuneri ale expertului
fiindcă din anumite motive datele existente la dispoziţia lui nu îi oferă
posibilitatea exprimării unei păreri certe. Aceste concluzii constituie o
ipoteză întemeiată pe o activitate de cercetare, iar nu pe impresii subiective.
Expertul poate fi pus în situaţia de a formula asemenea concluzii de anumite
cauze obiective, cum ar fi: insuficienţa sau calitatea necorespunzătoare a
materialului supus examinării, posibilităţile tehnice ale specialistului,
limitele procedeelor aplicate, etc.285
Trebuie să se facă deosebirea între situaţiile în care expertiza
conduce la concluzii de probabilitate şi cazurile când expertiza nu poate

284
A se vedea C. Champod, Identification/Individualization: Overview and Meaning of
ID, Forensic Science Service, London, UK, 2000 Academic Press, p. 1078.
285
Aug. Lazăr, op.cit, p. 207

209
ajunge la nici o soluţie. Astfel, în timp ce concluzia de probabiliate
reprezintă o părere a expertului, ipoteza sa ştiinţifică asupra celor examinate,
concluzia de imposibilitate a identificării apare ca rezultat a imposibilităţii
specialistului de a argumenta concludent o ipoteză sau alta. Prin urmare, în
cazul concluziilor de probabilitate expertul reuşeşte să surprindă unele
caracteristici, particularităţi esenţiale ale obiectului cercetat, lucru care este
imposibil de realizat în cazul în care expertiza nu ajunge la nici o soluţie.
Expertiza criminalistică în ansamblul ei este rezultatul unui proces
complex de cercetare în vederea stabilirii adevărului obiectiv cu privire la
problemele propuse spre soluţionare în diverse cauze judiciare. Scopul
expertului este, indiscutabil, să ajungă în urma activităţii sale de cercetare la
rezultate ştiinţifice certe , exprimate prin concluzii categorice. Însă acest
obiectiv nu este întotdeauna posibil, din motivele precizate mai sus. El va fi
nevoit astfel să-şi exprime părerea doar într-o formă probabilă.
În esenţă, concluzia de probabilitate constituie doar o ipoteză a
expertului cu privire la problema pusă. Încă din prima fază de cercetare,
expertul emite mai multe opinii pe care le verifică pe parcursul
examinărilor. În urma acestora doar una din ipoteze va rezista examenului
riguros al specialistului şi regulilor ce conduc expertiza criminalistică, fără a
se putea concretiza însă într-o certitudine. Ea nu va reprezenta decât o
concluzie argumentată ştiinţific, dar nu suficient pentru a se transforma într-
una categorică. Deseori expertul constată alături de coincidenţe ale carac-
teristicilor generale un număr redus, cantitativ şi calitativ, de coincidenţe ale
caracteristicilor particulare. În aceste cazuri formularea unor concluzii
categorice de identitate nu mai este posibilă. Concluzia de probabilitate se
deosebeşte însă de ipoteza iniţială a expertului prin aceea că ea se bazează
nu pe o cercetare parţială, ci pe o cercetare integrală a materialului respectiv,
ceea ce permite aprecierea acestei ipoteze în raport cu celelalte, să fie
considerată ca exprimând, într-o măsură mai mare, adevărul.286
Este foarte important ca expertul să motiveze temeinic concluziile de
probabilitate. Dacă rapoartele de expertiză finalizate cu concluzii certe
trebuie să explice în cuprinsul lor temeiurile ştiinţifice pe care se bazează cu
atât mai mult în cazurile în care concluziile sunt de probabilitate este
necesar ca expertul să explice ştiinţific motivaţia care îl împiedică la o

286
C. Mirea, Unele consideraţii privind concluziile de probabilitate în expertizele
criminalistice, Comunicări ştiinţifice la al 7-lea Simpozion Naţional de Criminalistică, Ed.
Alma Mater, Cluj- Napoca, 2003, p. 129

210
opinie certă. Pe lângă motivarea temeinică a concluziilor de probabilitate o
importanţă deosebită prezintă formularea lor clară.
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă concluziile de
probabilitate ar trebui să fie sau nu admise, dat fiind gradul lor de
relativitate.
În Marea Britanie, de exemplu, în unele câmpuri ale criminalisticii
s-au exclus concluziile de probabilitate din rândul posibilelor concluzii
oferite de experţi. Astfel, tot ceea ce nu intră la concluzii certe sau concluzii
de imposibilitate a identificării, este considerat neconcludent.
Practica de expertiză criminalistică din România a semnalat opinii
izolate conform cărora acestea nu ar trebui admise deoarece ele îngreunează
soluţionarea cauzelor, iar specialistul care constată că nu poate ajunge la o
concluzie certă ar trebui să se abţină în mod motivat de la formularea unor
concluzii. Opinia dominantă însă este cea potrivit căreia concluziile
probabile sunt utile. Prin aceste concluzii, chiar dacă nu se rezolvă problema
pusă în discuţie, expertul constată o serie de caracteristici utile ale obiectelor
ce pot orienta ancheta organului judiciar într-o anumită direcţie, care îi putea
fi necunoscută sau care nu ar fi primit atenţia necesară.
Altfel spus, concluziile de probabilitate pot oferi organelor judiciare
versiuni alternative spre care să-şi îndrepte cercetările, deschizând pers-
pective noi, remarcând laturi noi, considerate până la acel moment ca
neesenţiale.287
Studiile şi cercetările fundamentale actuale din domeniul criminalis-
ticii recurg tot mai mult la teoria matematică a probabilităţii. În literatura de
specialitate franceză, spre exemplu, s-a relevat că întâmplarea este
măsurabilă şi cu cât fenomenele sunt mai complicate, ea poate fi eliminată
graţie legii numerelor mari, din teoria probabilităţii: cu cât numărul de
componente ale ansamblului este mai mare, cu atât posibilitatea (procentul)
apariţiei elementului individual va fi mai constantă, mai stabilă.288
2.3.2.1. Problema pe care ne propunem s-o analizăm în continuare, şi
anume Teorema lui Bayes, vine să justifice şi să accentueze importanţa
concluziilor de probabilitate, aspect discutat anterior.
Matematicianul englez Thomas Bayes este creatorul acestei metode,
care-i poartă numele, şi care ne ajută să determinăm probabilitatea

287
S. Alămoreanu, Locul şi rolul expertizei criminalistice în identificarea criminalistică,
p. 109
288
Aug. Lazăr, op. cit., p. 208

211
întâmplării unui eveniment despre care nu ştim nimic, de câte ori s-ar putea
întâmpla şi de câte ori ar fi comis, în circumstanţele date.
Este adevărat că această metodă a fost creată de un matematician şi
că ea constă într-o formulă matematică, însă este folosită în multe domenii
ştiintifice şi, după cum vom vedea în continuare, teorema lui Bayes poate
juca un rol extrem de important şi în domeniul criminalisticii, în principal
prin evaluarea probelor circumstanţiale.289
Pentru început vom ilustra formula matematică pe care se bazează
teorema şi vom încerca apoi să vedem cum poate fi ea aplicată în concret în
criminalistică. Formula lui Bayes arată astfel:
P( E / G )
O(G/E) = × O(G) , unde:
P( E / not − G )
O = diferenţa;
P = probabilitatea;
G = vinovăţia;
Not-G = nevinovăţia;
E = proba circumstanţială dată;
O(G) = posibilitatea vinovăţiei suspectului înainte de examinarea
probei date (posibilitatea a priori);
P(E/G) = probabilitatea apariţiei probei când suspectul este vinovat;
P(E/not-G) = probabilitatea apariţiei probei când suspectul este
nevinovat;
O(G/E) = posibilitatea ca suspectul să fie vinovat conform probelor
circumstanţiale date pe care le examinăm (posibilitatea a posteriori).
Încercând să exprimăm în cuvinte teorema lui Bayes, observăm că
pentru a stabili posibilitatea a posteriori a vinovăţiei suspectului ( O(G/E) –
adică după examinarea probelor date), trebuie să înmulţim rata de
asemănare după evaluarea probelor ( LR = “likelihood ratio”, care este
raportul dintre probabilitatea apariţiei probei când suspectul este vinovat şi
probabilitatea apariţiei probei când suspectul nu este vinovat =
P( E / G )
) cu posibilitatea a priori ca suspectul să fie vinovat ( O(G) –
P( E / not − G )
adică înainte de examinarea probei date).

289
Cu privire la posibilităţile de cuantificare şi cunoaştere a informaţiei în general,
precum şi în domeniul militar, în special, a se vedea modelul probabilistic al cunoaşterii
formulat de M. Şuteu, în Războiul informaţional la pace, în situaţii de criză şi de conflict
armat, Teză de doctorat, Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, 2002, p. 138.

212
Acest din urmă termen al ecuaţiei – O(G) – posibilitatea a priori a
vinovăţiei suspectului se află facând raportul între probabilitatea ca
suspectul să fie vinovat, înainte de examinarea oricăror probe şi
probabilitatea ca suspectul să fie nevinovat, de asemenea înainte de
evaluarea probelor. Conform teoriei probabilităţilor din matematică, primul
termen al raportului este întotdeauna egal cu 1 (aşa cum este şi în cazul
raportului de la rata de asemănare), iar cel de-al doilea termen este egal cu
restul rămas după ce scădem suspectul din populaţia relevantă, pe care o
stabilim nu în maximul ei, ci în funcţie de fiecare caz în parte. De exemplu,
dacă într-un oraş cu o populaţie de 100.000 locuitori are loc o crimă şi avem
un suspect din acel oras, atunci probabilitatea a priori a vinovăţiei
suspectului va fi de 1 la 99.999.
P(G ) 1
Adică, O(G) = = = 0,00001
P(not − G ) 99.999
În cazul ratei de asemănare (LR), primul termen al raportului este tot
1, după cum spuneam mai sus, în schimb cel de-al doilea termen reprezintă
frecvenţa cu care trăsăturile caracteristice acelei probe se întâlnesc în
populaţia relevantă. De exemplu, dacă în exemplul de mai sus, la locul
faptei se găseşte o amprentă digitală a criminalului, iar în urma examinării
urmelor reliefului papilar, expertul stabileşte că probabilitatea ca amprenta
găsită să fie a suspectului este de 20.000 de ori mai mare decât a altor
personae (unde 20.000 reprezintă populaţia relevantă), înseamnă că
frecvenţa cu care trăsăturile carcateristice amprentei respective se întâlnesc
la populaţia relevantă este de 1 la 20.000. Astfel, pentru a afla valoarea ratei
de asemănare trebuie să facem raportul între 1 şi 1/20.000.
P( E / G ) 1
Adică, LR = = = 20.000
P( E / not − G ) 1 / 20.000
Valorilor numerice ale ratei de asemănare (LR) calculate pentru
diferitele genuri de expertiză le corespund o scală verbală şi, după cum s-a
arătat în practică şi doctrină290, cu cât valoarea ratei de asemănare diferă de
1 în orice direcţie, cu atât mai mare va fi efectul asupra probabilităţii vinei
suspectului. De aceea, atunci când valoarea ratei de asemănare este foarte
apropiată de 1, proba nu are efect prea mare asupra rezultatului procesului
de probaţiune.

290
L. Tatar, Teoria Bayes ca metodă de interpretare a probelor în criminalistică, în
R.C.C. P., nr. 5/2005, p. 301.

213
Totodată, cu cât valoarea lui LR este mai mică decât 1, cu atât mai
mare este nevinovaţia suspectului, raportată la această probă şi invers, cu cât
valoarea lui LR este mai mare decât 1, cu atât gradul de vinovaţie al
suspectului este mai ridicat.
Revenind la formula lui Bayes, după ce am calculat rata de
asemănare şi posibilitatea a priori a vinovaţiei suspectului, trecem la
înmulţirea acestor două valori, obţinând în acest fel ceea ce ne interesează,
adică posibilitatea vinovăţiei suspectului după examinarea probelor
circumstanţiale (posibilitatea a posteriori). Referindu-ne tot la exemplul de
mai sus, avem:
O(G/E) = LR × O(G) = 20.000 × 0,00001 = 0,2.
Întrucât conform teoriei probabilităţilor şi teoriei lui Bayes,
probabilitatea adevărului şi a afirmaţiei analizate poate fi descrisă ca relaţia
dintre valoarea posibilităţii a posteriori O(G/E) şi 1, înseamnă că, la fel ca
în cazul ratei de asemănare LR, dacă valoarea posibilităţii a posteriori este
1, atunci vinovăţia suspectului este de 50%, dacă este mai mică de 1,
nevinovăţia suspectului este mai probabilă decât vina sa şi dacă este mai
mare decât 1, suspectul este cel mai probabil vinovat decât nevinovat.
Metoda lui Bayes este oarecum un sistem intermediar între sistemul
cadru deschis (“open set framework”) şi sistemul cadru închis (“closed set
framework”), întrucât are în vedere atât întreaga populaţie relevantă dintr-o
anumită zonă geografică sau dintr-un anumit oraş (ceea ce o apropie de
“open set”), dar ia în considerare, când este cazul, şi probe care pot duce la
restrângerea populaţiei relevante (caracteristică a sistemului “closed set’).
Astfel, în exemplul nostru de mai sus, s-ar putea să se mai obţină o probă
(un martor, de pildă), care să dovedească faptul că infractorul era un bărbat
cu vârsta de aproximativ 30 de ani. Acest fapt ar restrânge semnificativ
cercul de suspecţi, iar valoarea iniţială a posibilităţii a posteriori a
vinovăţiei suspectului, de 0,2 (care duce mai degrabă la nevinovăţie) ar
creşte semnificativ, putându-se răsturna situaţia iniţială.
În finalul acestui capitol, dorim să subliniem faptul că Teoria Bayes-
iană vine, de fapt, să demonstreze că prin calcule absolut matematice, prin
metode ştiinţifice şi raţionamente logice, de cele mai multe ori în practică se
ajunge la concluzii de probabilitate ale experţilor, iar nu de certitudine.
De fapt, aşa cum au observat unii autori291, dintr-o perspectivă strict
bayes-iană, expertul nu este niciodată capabil să ajungă la o identificare
absolută. Se poate însă ca, în anumite tipuri de expertize (de exmplu,

291
C. Champod, op. cit., p. 1083.

214
amprente, urme de încălţăminte sau probe ADN), rata de asemănare în
favoarea identificării să fie atât de ridicată, încât să se declare identitatea şi
să se ajungă astfel la o concluzie de certitudine a identificării.
Ca şi alte mijloace de probă, concluziile experţilor care stabilesc un fapt
sau altul trebuie examinate critic indiferent de forma lor, categorice sau de
probabilitate. Ele sunt utile şi trebuie folosite. Expertiza cu concluzie de
probabilitate impune verificarea ipotezei expertului şi extinderea sistemului
probator, extindere care nu poate avea decât o contribuţie pozitivă la justa
soluţionare a cauzei.
2.3.3. Concluziile de imposibilitate a soluţionării problemei supuse
examinării sunt formulate în situaţiile în care expertul, în urma examinării
materialului pus la dispoziţie, nu poate răspunde întrebărilor organului
judiciar a se vedea supra, anexele nr. 5, 6).
Practica de expertiză criminalistică grafică s-a confruntat, astfel, cu
problema dificilă de a identifica autorul unei semnături simple, imitate la un
nivel performant, având dinamica unei semnături autentice, naturaleţe în
gestul grafic, fluiditate normală a traseelor.292
Imposibilitatea formulării unor concluzii certe poate fi cauzată de
insuficienţa sau calitatea necorespunzătoare a materialelor (în litigiu şi de
comparaţie) supuse examinării ori de insuficienta pregătire profesională sau
incompetenţa persoanei însărcinate cu efectuarea lucrării. Spre exemplu,
fiind solicitat să stabilească, între altele, dacă scrisul de pe factura fiscală în
litigiu a fost executat de una dintre persoanele bănuite, specialistul
criminalist a formulat concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei,
din cauza insuficienţei probelor de scris prelevate pentru comparaţie.293
În literatură s-a apreciat că expertul, care constată imposibilitatea de
a răspunde la întrebările formulate în cauză, poate alege una din următoarele
alternative: restituie materialul organului judiciar cu o adresă în care
precizează cauza care împiedică efectuarea expertizei; redactează un raport
de expertiză ale cărui concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei

292
L.Marina, S.Alămoreanu, Despre posibilitatea unei imitări perfecte a semnăturii şi
aprecierea concluziilor expertului, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie
nr.9/2001, p.117; A.Frăţilă, Gh.Păşescu, Posibilitatea imitării perfecte a semnăturii, în
Criminalistica nr.4/iulie 2001, p.24. Autorii analizează articolul publicat de Mariangelo
Zappitelli în revista italiană Scrittura nr.4/2000, Imitarea perfectă a semnăturii şi ajung la
concluzia că un fals nu poate fi suficient de bine executat pentru a nu putea fi depistat.
293
Poliţia municipiului Sibiu, Biroul criminalistic, Raport de constatare tehnico-ştiinţifică
nr.095/20.10.2001.

215
supuse examinării sunt motivate temeinic.294 Alternativa legală este cea a
redactării raportului de expertiză, temeinic motivat de expert. Raportul este
de natură să ofere organului judiciar şi părţilor în proces explicaţii detaliate
asupra cauzelor care concură la imposibilitatea rezolvării problemei prin
mijloace criminalistice.
În practică, soluţia de imposibilitate este expresia limitelor de
moment sau locale, nu a unor limite absolute, iar datoria expertului este de a
duce explicaţia până la nivelul clarificării soluţiei, fără a lăsa loc
interpretărilor.295
Având în vedere dimensiunile fenomenului de falsificare şi
problemele ridicate de modurile performante de operare ca procedee -
mijloc de săvârşire a fraudelor în domeniul afacerilor, relevăm necesitatea
înfiinţării unor laboratoare specializate în materie de expertiză grafică,
dotate cu mijloace tehnice la nivel mondial. Experienţa acumulată de
specialiştii români se impune a fi valorificată în crearea unui sistem automat
de identificare a persoanei pe baza scrisului şi a semnăturii, 296 înlocuind
aprecierile subiective cu rigoarea evaluărilor investigaţiei criminalistice
informatizate.297

Secţiunea 3
Asemănări şi deosebiri existente între expertiză
şi constatarea tehnico-ştiinţifică

Din considerente practice, literatura de specialitate este preocupată


de analiza comparativă a celor două procedee probatorii, în vederea stabilirii
elementelor comune, precum şi a deosebirilor ce decurg din finalitatea
proprie pe care o serveşte fiecare.298

294
L.Mocsy, op. cit., p.143.
295
S.Alămoreanu, Valoarea şi forma concluziilor expertului criminalist, op. cit., p.107.
296
Aug.Lazăr, Informatizarea investigaţiei criminalistice, un imperativ în actualitate, în
Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr.1/1999, p.134.
297
Cercetătorii Universităţii din Buffalo, SUA, au realizat un program informatic de
identificare a persoanei după scris, în măsură să stabilească cu o certitudine de 96% dacă
două documente au fost scrise, sau nu, de aceeaşi persoană. Programul a fost realizat pe
baza unor eşantioane de scriere de mână prelevate de la 1500 de persoane reprezentative
pentru populaţia americană. Acest program înlocuieşte examinarea optică, clasică, prin
„descompunerea” fiecărui eşantion, determină 11 trăsături care caracterizează structura
generală a scrierii şi 512 caracteristici particulare ale literelor, permiţând identificarea
automată a persoanei, cu un grad de certitudine superior metodelor clasice.
298
A.Ciopraga, op. cit., p.445.

216
3.1. Ambele procedee probatorii constituie, sub raportul obiectului, o
activitate de interpretare şi cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor
materiale de probă, în scopul identificării persoanelor şi obiectelor de interes
pentru cauză,299 a descoperirii valorii probatorii pe care o au mijloacele
materiale de probă.300
Sub aspectul raţiunii care justifică activitatea de cercetare, în cazul
dispunerii expertizei este suficient să se constate necesitatea lămuririi unor
fapte şi împrejurări ale cauzei de către un specialist; în cazul dispunerii unei
constatări tehnico - ştiinţifice, pe lângă această condiţie, este necesar să se
constate şi imperativul urgenţei, decurgând din pericolul de dispariţie a unor
mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, respectiv din
necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Nevoia
unei grabnice şi juste orientări a investigaţiilor, în vederea identificării
neîntârziate a autorului, permite organului de urmărire penală, în temeiul
caracterului dinamic şi operativ al urmăririi, să recurgă la specialişti care
efectuează o cercetare urgentă a împrejurărilor de fapt care necesită
cunoştinţe de specialitate.
3.2. În ambele cazuri cercetarea este efectuată de persoane cu
pregătire de specialitate în anumite domenii ale ştiinţei şi tehnicii. De
regulă expertizele sunt realizate de persoane cu pregătire, având calitatea de
expert, care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice din Ministerul Justiţiei sau laboratoarelor interjudeţene, ori
sunt înscrise pe tabloul experţilor contabili sau tehnici. Cu titlu de excepţie,
în lipsa experţilor într-un anumit domeniu, organul judiciar poate desemna
pentru efectuarea expertizei specialişti cu autoritate ştiinţifică în materie
(profesori universitari, cercetători etc.).
În situaţia dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice, organul de
urmărire penală însărcinează cu efectuarea examinării, de regulă, specialişti
care funcţionează în cadrul sau pe lângă instituţia sa. Numai prin excepţie,
desemnează specialişti care funcţionează în cadrul altor organe cum sunt
institute de specialitate sau laboratoare interjudeţene de expertize
criminalistice.

299
L.Coman, în colab., Tratat practic de criminalistică, vol.II, p.19.
300
I. Mircea, op. cit., p.312.

217
3.3. Sub aspectul momentului şi procedurii dispunerii, ambele
procedee probatorii pot fi utilizate de organele judiciare atât în faza de
urmărire penală, cât şi în faza de judecată.301
Constatarea tehnico-ştiinţifică fiind destinată să răspundă nevoilor
operative ale organului judiciar poate fi dispusă chiar şi în faza actelor
premergătoare, în timp ce expertiza poate fi dispusă numai după începerea
urmăririi penale, în condiţiile existenţei cadrului procesual penal.302
Din punctul de vedere al procedurii dispunerii, constatarea tehnico-
ştiinţifică nu presupune cunoaşterea şi citarea părţilor, însă efectuarea
expertizei impune chemarea părţilor, aducerea la cunoştinţă a obiectului
acesteia, a întrebărilor formulate pentru expert, a dreptului de a cere numirea
câte unui expert recomandat.
3.4. Constatările şi concluziile celor două genuri ale examinării de
specialitate se materializează într-un raport ştiinţific (de constatare respectiv
de expertiză). Sub aspectul conţinutului, constatarea tehnico-ştiinţifică este
apreciată ca fiind o cercetare operativă, dispusă în caz de urgenţă, mai
restrânsă decât expertiza.303
În literatura juridică s-a pus problema dacă legiuitorul a intenţionat
să atribuie expertizei o forţă probantă superioară raportului de constatare
tehnico-ştiinţifică, având în vedere împrejurarea că legea lasă la aprecierea
organului judiciar să dispună efectuarea unei expertize şi nu a unei noi
constatări tehnico-ştiinţifice.304 Pentru rezolvarea acestei probleme, în mod
corect s-a observat că efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice este
justificată de pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situaţii de fapt, ori de necesitatea lămuririi urgente a unor
fapte sau împrejurări ale cauzei. După eliminarea imperativului urgenţei,
nimic nu împiedică efectuarea unei expertize care asigură o cercetare

301
Dat fiind caracterul ei de urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi dispusă doar
de organul de urmărire penală, instanţa putând dispune conform prevederilor art. 115 al.3
C.pr.pen., completarea sau refacerea constatării.
302
A se vedea în acest sens I.Neagu, op. cit., p.423; N.Volonciu, op. cit., partea specială,
vol.II, p.63; Gh.Mateuţ, op. cit., partea specială, vol.I, p.79.În sens contrar se apreciază că
expertiza poate fi dispusă doar după punerea în mişcare a acţiunii penale, iar constatarea
tehnico-ştiinţifică exclusiv după începerea urmăririi penale. V.Dongoroz, şi colab. Noul
Cod de procedură penală şi Codul de procedură penală anterior, prezentare comparativă,
p.30, 75; A.Ciopraga, op. cit., p.447.
303
I.Mircea, op. cit., p.314.
304
A.Ciopraga, op. cit., p.396.

218
aprofundată şi completă a mijloacelor materiale de probă, în condiţii de
contradictorialitate.
Se recomandă utilizarea celor două procedee probatorii, după caz,
ori de câte ori în procesul penal se ivesc fapte sau împrejurări ale cauzei
care, în vederea clarificării, impun folosirea cunoştinţelor unor specialişti.305

Secţiunea 4
Evaluarea concluziilor raportului de expertiză
şi ale raportului de constatare tehnico-ştiinţifică

Evaluarea examinărilor de specialitate este o activitate care implică


din partea organelor judiciare atât cunoştinţe juridice, cât şi cunoştinţe de
cultură generală din domeniile ştiinţei şi tehnicii, la care apelează ştiinţa
Criminalisticii. În activitatea investigativă organele judiciare se află în
situaţia de a soluţiona cauze diverse, specifice unor domenii care depăşesc
cadrul tradiţional în care se practica justiţia în ultima vreme 306 (societăţi
comerciale, valori mobiliare şi burse de valori etc.).
4.1. Verificarea raportului de expertiză. Pentru a forma convingerea
organului judiciar, concluziile raportului de expertiză sunt supuse unei
aprecieri critice, unui proces de studiu307 sub aspectul respectării
dispoziţiilor legale ce reglementează formal acest mijloc de probă, precum
şi sub aspectul fundamentării ştiinţifice a raportului. Concluziile expertizei
sunt apreciate, în final, în raport cu celelalte mijloace de probă.308
4.1.1. În etapa verificării formale organul judiciar examinează
următoarele aspecte: respectarea prevederilor legale de numire a expertului,
existenţa unor motive de recuzare invocate de părţi; formularea de
răspunsuri clare şi complete la obiectivele stabilite; respectarea prevederilor
referitoare la condiţiile de citare a părţilor şi lămuririle necesare date
expertului şi părţilor; datarea şi semnarea raportului conform regulilor
procedurale.309 Încălcarea acestor cerinţe, dacă este de natură să împiedice
aflarea adevărului, poate fi cauza emiterii unei soluţii netemeinice având
drept consecinţă anularea expertizei şi casarea hotărârii.

305
G.Antoniu şi colab.,op. cit., p.286.
306
Em. Stancu, op. cit., p.365.
307
I.Mircea, op. cit., p.316.
308
A.Ciopraga, op. cit., p.438.
309
Em.Stancu, op. cit., p.366.

219
4.1.2. În etapa verificării de fond sau substanţiale organul judiciar
examinează problemele de fond ale raportului de expertiză.
Aprecierea raportului de expertiză sub aspectul fundamentării
ştiinţifice a generat unele controverse. Aceasta presupune, după unii autori,
verificarea pe de o parte a metodelor şi procedeelor de lucru care trebuie să
fie expresia celor mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii, iar pe de altă parte
constatarea caracterului complet al examinării sub aspectul obiectului şi
scopului acesteia.310 Alţi autori observă că organul judiciar, neavând
cunoştinţe de specialitate, nu poate aprecia activitatea de cercetare ştiinţifică
a expertului, respectiv să verifice dacă metodele şi mijloacele aplicate sunt
sau nu ştiinţifice.311
Pentru o justă rezolvare a dilemei, apreciem că se impune evitarea
extremelor care presupun situarea organului judiciar pe poziţii, fie de
superioritate, fie de ignoranţă absolută în raport cu specialistul. Se impune,
de asemenea, fundamentarea convingerii intime a organului judiciar pe
temeinice cunoştinţe în domeniul criminalisticii şi pe o dinamică experienţă
investigativă, acumulate în timp. Din această perspectivă, a culturii
profesionale şi a practicii investigative, organul de urmărire penală este în
măsură să aprecieze, de regulă, dacă metodele şi mijloacele tehnico-
ştiinţifice de cercetare care au fost utilizate cu rezultate pozitive în
elucidarea altor cauze îşi au aplicabilitate în cazuri similare.
Concluziile raportului de expertiză pot sta la baza convingerii
organelor judiciare în măsura în care sunt convingătoare sub aspect logic şi
apreciate în raport cu ansamblul probelor cauzei.312 Operaţia de apreciere
impune atât evaluarea critică a probelor de acelaşi gen, respectiv a
concluziilor examinărilor de specialitate, cât şi a altor probe.
Când problema care reclamă cunoştinţe de specialitate a fost
soluţionată definitiv printr-o constatare tehnico-ştiinţifică şi o expertiză, ori
printr-o expertiză şi o nouă expertiză, celei de-a doua examinări nu i se
atribuie o forţă probantă superioară. Organul judiciar poate reţine motivat
oricare dintre concluzii dacă acestea se sprijină pe celelalte mijloace de
probă.
Evaluarea raportului de expertiză poate releva existenţa unor îndoieli
privitoare la exactitatea concluziilor. Pentru a dispune efectuarea unei noi

310
C.Aioniţoaie, C.Pletea, op. cit., p.196.
311
Tr. Pop, Drept procesual penal, partea generală, vol.III, Cluj, 1947, p.364.
312
I.Mircea, op. cit., p.317; I.Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed.
ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.211.

220
expertize, condiţia existenţei unor îndoieli trebuie să se coroboreze cu
existenţa unor date obiective ce fac verosimilă presupunerea că aceleaşi
fapte sau împrejurări de fapt, supuse unei noi examinări, ar îngădui
posibilitatea formulării altor concluzii.313
În literatură au fost identificate următoarele cauze care sunt de
natură să stârnească îndoiala organelor judiciare:314 existenţa unor
contradicţii între concluziile expertizei şi împrejurările cauzei stabilite prin
alte mijloace de probă; insuficienta motivare şi argumentare a soluţiei;
constatarea unor erori sau omisiuni având ca rezultat formularea de
concluzii greşite; expertul nu şi-a întemeiat examinarea pe utilizarea celor
mai recente şi adecvate metode şi tehnici ştiinţifice; organul judiciar are
îndoieli asupra calificării sau competenţei profesionale a expertului. În cazul
făptuitorilor, funcţionari ai unei societăţi de asigurări, care au delapidat
importante sume de bani, întocmind chitanţe fiscale fictive pe care le-au
introdus în contabilitate cu motivarea plăţii unor prestări de servicii, o primă
expertiză grafică a concluzionat că scrisul de pe chitanţe le aparţine. La
cererea acestora, s-a efectuat un nou raport de expertiză având acelaşi
obiect, care a menţinut concluziile primului, cu excepţia scrisului executat
pe 8 chitanţe, pentru care făptuitorul bănuit a fost exclus ca autor.315
În urma confruntării concluziilor examinărilor de specialitate cu
ansamblul probaţiunii se poate constata fie concordanţa concluziilor cu
materialul probator şi confirmarea acestora, fie neconcordanţa concluziilor
cu o parte sau întreg materialul probator. În cazul neconcordanţei probelor
se efectuează o examinare critică, o confruntare a concluziilor cu celelalte
mijloace de probaţiune, iar în raport cu rezultate vor fi înlăturate, motivat,
fie avizul de specialitate, fie alte probe care nu reflectă adevărul. După
evaluarea concluziilor, organul judiciar le poate reţine sau respinge, în
totalitate sau în parte. În vederea formării unei convingeri temeinice,
organele judiciare trebuie să dispună de toate elementele necesare pentru
aprecierea justeţei concluziilor raportului de expertiză.316
În consecinţă, conform practicii judiciare,317 concluziile neargu-
mentate ale unor expertize nu pot constitui temeiul convingerii instanţei,
respectiv al soluţiei emise în cauză, impunându-se completarea acesteia, ori
313
E.Mihuleac, op. cit., p.249.
314
A.Ciopraga, op. cit., p.418.
315
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de combatere a corupţiei şi
criminalităţii organizate, dosar nr.266/P/1998 (nepublicat).
316
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Pro, Bucureşti, 1997, p.306.
317
T.S. c.7, d. nr.35/1984, în R.R.D. nr.4/1985, p.68.

221
efectuarea unei noi expertize, după caz. Când în aceeaşi cauză au fost
efectuate două sau mai multe expertize, instanţa trebuie să reţină concluziile
expertizei considerate mai fundamentată ştiinţific, concordantă cu realitatea
şi care se coroborează cu probele cauzei.318
Literatura de specialitate a pus în evidenţă în materie de apreciere a
expertizelor două tendinţe dăunătoare aflării adevărului:319 tendinţa de a
supraevalua, de a atribui acestui mijloc de probă o valoare superioară
celorlalte probe, precum şi tendinţa opusă, mai rar întâlnită de a o
subaprecia, atribuindu-i o valoare probantă inferioară.320
În conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, ce domină
materia, concluziilor expertizei trebuie să li se acorde ponderea cuvenită, în
ansamblul probaţiunii, potrivit liberei convingeri321 a organelor judiciare,
fundamentată pe temeinice cunoştinţe în domeniul criminalisticii.322

Secţiunea 5
Valorificarea concluziilor expertizei şi ale constatării tehnico-ştiinţifice
Interpretarea şi valorificarea concluziilor formulate în rapoartele de
examinare ştiinţifică au semnificaţia atingerii scopului urmărit de organul
judiciar prin apelarea la aceste procedee probatorii. Utilitatea examinărilor
de specialitate în formarea convingerii intime a organului judiciar, privind
318
T.J. Braşov, d.p.nr.238/1975, în R.R.D. nr.11/1976, p.65.
319
A.Ciopraga, op. cit., p.443.
320
D.Sandu, op. cit., p.12.
321
În acest sens, a se vedea Şt.Ad.Tulbure, A.M.Tatu, Despre convingerea organelor
judiciare în teoria probelor, în Pro lege nr.2/2002, p.32. Autorii observă corect că, în urma
aprecierii fiecărei probe, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată trebuie să-şi
formeze o convingere raţională şi nu una formală sau indusă, cum s-ar putea înţelege după
eliminarea din textul art. 63 al. 2 C.pr.pen. a sintagmei „potrivit convingerii lor”, declarată
neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr.171/23 mai 2001 (publicată în
M.Of. nr.387/16.07.2001), întrucât ar contraveni art. 123 al.3 din Constituţie conform
căruia „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.
„Libera apreciere şi libera convingere nu înseamnă bunul plac, arbitrariul, ci libertatea
de a aprecia probele în mod rezonabil, imparţial, onest şi a-şi forma convingerea pe baza
acestei aprecieri, hotărând conform acestei convingeri”. Tr. Pop, Drept procesual penal,
vol. I, Cluj Napoca, 1946, p.323.
322
Fundamentul ştiinţific al expertizei conferă acesteia o trăsătură specială care obligă
organul de urmărire penală în cazul în care nu îşi însuşeşte concluziile, să-şi motiveze în
mod expres dezacordul.Opţiunea organului de urmărire de a respinge concluziile expertizei
trebuie să se întemeieze pe cercetările ştiinţifice efectuate de un alt expert. C.Pletea,
Valorificarea probei ştiinţifice în aflarea adevărului, în Criminalistica nr.1/martie 1999,
p.12.

222
anumite fapte sau împrejurări, este evidenţiată în literatura de specialitate şi
dovedită de procentul ridicat al concluziilor rapoartelor de expertiză însuşite
de instanţe (85%), ele contribuind împreună cu alte mijloace de probă la
elucidarea cauzelor aflate pe rol.323
5.1. Concluziile cu caracter de certitudine sunt cele mai valoroase.
Practica de urmărire penală a dovedit că rapoartele de examinare cu astfel de
concluzii au reprezentat adeseori procedeul probator decisiv pentru
evidenţierea probelor necesare identificării autorului şi stabilirii circum-
stanţelor în care a fost comisă infracţiunea.324
Astfel, fiind solicitat de organul judiciar să stabilească autorul
semnăturilor executate pe dispoziţiile de plată, cu titlu de avans spre
decontare, specialistul criminalist a formulat concluzii cu caracter de
certitudine stabilind că semnăturile au fost executate de făptuitorul bănuit.
Răspunsul formulat de specialist s-a întemeiat pe următoarele elemente de
asemănare: semnăturile sunt de dimensiuni mari, parţial descifrabile, cu
linia de bază a scrisului uşor ascendentă; debutează cu un semn grafic
asemănător majusculei „P” depusă după modelul caligrafic; în continuare
sunt depuse literele „a”, „u” şi „l” din compunerea prenumelui Paul etc.
Raportul de examinare conţinând aceste concluzii certe a avut un rol
hotărâtor în elucidarea cauzei.325
5.2. Concluziile cu caracter de probabilitate, mai reduse ca pondere
şi formând obiectul unor controverse (a se vedea supra 2.3.2) sunt
admisibile. Ele reprezintă ipoteze ştiinţifice care pot orienta activitatea
investigativă spre anumite versiuni, iar prin probele administrate acestea pot
fi verificate. Interpretarea concluziilor de probabilitate impune experienţă şi
discernământ din partea organului judiciar, pentru a evita atât tentaţia de
supraevaluare, cât şi cea de subevaluare a unui asemenea raport de
expertiză.
5.3. Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei pot fi
valorificate cu atenţie în raport cu ansamblul probaţiunii administrate în
cauză. Este ilustrativ, în acest sens, cazul făptuitorilor cercetaţi pentru
săvârşirea unor fraude în reţeaua publică de telefonie. Din concluziile

323
Em.Stancu, op. cit., p.367; I.Mircea, op cit., p.316; L.Ionescu, op cit., p.208: A.Sandu,
op. cit.,p.53.
324
P.Bârnea, E.Ţurlea, Controlul economic-financiar şi expertiza contabilă, Ed.
„România Azi”, Bucureşti, 1993, p.75.
325
Aug. Lazăr, Criminalistica, Ed. ALTIP Alba Iulia, 2004, p. 217.

223
raportului de expertiză criminalistică a rezultat că circuitele integrate puse la
dispoziţie pentru examinare aveau înscrise în memorie un program, însă nu
se putea stabili dacă acestea au fost utilizate la contrafacerea cartelelor
telefonice, programul fiind protejat împotriva citirii. În urma percheziţiilor
domiciliare, făptuitorilor le-au fost ridicate mai multe cartele telefonice la
contrafacerea cărora au fost utilizate circuite integrate de acelaşi tip, fără a
se putea stabili numărul convorbirilor efectuate cu ele. Aceste mijloace
materiale de probă, coroborate cu lista convorbirilor telefonice obţinută de
la Romtelecom, în temeiul căreia au fost identificaţi titularii posturilor
telefonice apelate de făptuitori cu cartele contrafăcute, precum şi cu
declaraţiile de martor ale acestora, prin care confirmau că în mod repetat au
fost contactaţi telefonic de către făptuitori, au permis elucidarea situaţiei de
fapt.326
În coroborare cu lipsa altor probe privind implicarea unei persoane
în comiterea unei infracţiuni, concluziile de imposibilitate sunt de natură să
impună organului judiciar aplicarea principiului prezumţiei de nevinovăţie.
În ipoteza existenţei altor probe, organul judiciar îşi poate forma
convingerea intimă în temeiul evaluării acestora, imposibilitatea rezolvării
unei probleme cu mijloace criminalistice neechivalând cu o concluzie
negativă asupra stabilirii identităţii unui făptuitor.327

326
Parchetul de pe lângă TribunalulTimiş, dosar nr.599/P/2000 (nepublicat).
327
Em.Stancu, op. cit., p.368; A.Frăţilă, Gh.Păşescu, op. cit., p.184

224
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Aioniţoaie, C., Pălănceanu, E., şi colab., Tratat de tactică criminalistică,


Ed. Carpaţi, 1992.
Alămoreanu, S., Clasic şi modern în examinarea documentelor suspecte.
Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2003.
Alămoreanu, S., Falsuri în acte. Metode clasice şi moderne, Teză de doctorat
Universitatea Babeş-Bolyai , 1998.
Anderman, T., Raman Spectroscopy of Ink on paper, Problems of Frensic
Sciences 2001.
Anghelescu, I., Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed. ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Anghelescu, I., Barbu, T., Radu, Al., Tratat practic de criminalistică,
vol.III, I.G.M. Institutul de Criminalistică, 1980.
Athanasiu, A., Tratat de grafologie. Cunoaşterea personalităţii prin scris,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 5.
Bulai, C., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român,
Partea generală, vol.I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976.
Basarab, M., Criminalistica, Cluj, 1969.
Ciopraga, A., Criminalistica, Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996.
Ciesla, R., Technical Examination of Documents, WUW Wroclaw, 2006
Cristofanell, P., Lena, S., Tecniche di accertamento, A.G.I. Ancona, 1999.
Crotti, E., Magni, A., Grafologia Ed.RED Como, 1994.
Dan., N., Anghelescu, I.,ş.a., Dictionar de Criminalistică Ed. Ştiintifică şi
Enciclopedică Bucuresti, 1986, p. 96.
Dongoroz, V. şi colab. Explicaţii Teoretice ale Codului de procedură
penală român, Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, l975.
Ionescu, L., Sandu, D., Identificarea criminalistică, Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1990.
Frăţilă, A., Păşescu, Gh., Expertiza criminalistică a semnăturii, Ed.Naţional,
Bucureşti, 1997.
Hecker, M.R., Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der
Forensichen Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p.
45.
Kelly, J. H., Classification and identification of modern office copiers -
abstract- The American Board of Forensic Document Examiners ,
Colorado Springs 1983.
Lazăr, Aug., Criminalistica, Ed. ALTIP Alba Iulia, 2004.

225
Lazăr, Aug., Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2004.
Lewis, Ch., Tehnici alternative de investigare, Resurse şi tehnici de
investigare utilizate de procurorii federali în Statele Unite (traducere
din limba engleză), PICCJ Bucureşti.
Locard, Ed., Les faux en écriture el leur expertise, Payot, Paris, 1959.
Mateuţ, Gh., Tratat de procedură penală, partea generală, Vol. I, Ed. All
Beck, 2007.
Mihuleac, E., Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
Mircea, I, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti 1978.
Mircea, I., Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, Ed.
„Vasile Goldiş”, Arad, 1996.
Moretti, G.M., Trattato di Grafologia. Intelligenza-Sentimento, Ed.
Messagero Padova 13-ima Edizione 1985, p. 3.
Neagu, I., Tratat de procedură penală, Ed. Pro, Bucureşti, 1997.
Poiană I. Investigarea criminalistică a falsurilor filatelice, Ed. Alma Mater,
Sibiu, 2006.
Pop, Tr., Drept procesual penal, partea generală, Cluj, 1947.
Sandu, D., Falsul în acte, Descoperirea şi combaterea prin mijloace
criminalistice, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1994.
Stancu, Em., Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Bucureşti, 1988
Stancu, Em., Tratat de criminalistică, Ed. a-IV-a revăzută şi adăugită, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
Suciu, C., Criminalistica, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972,
p.571.
Tamaş, L., Curs de tehnică criminalistică, vol.I, Procuratura Generală,
1962.
Torbidoni, A., Grafologia. Giuffre edittori Milano, 1986.
Torbidoni, L., Zanin, L.,Graphologie Ed. Frison-Roche Paris, 1993.
Torbidoni, L., Zanin, L., Grafologia .Test teoretico pratico, Brescia, 1998
Tulbure, Şt. Ad., Tratat de procedură penală, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003.
Vasiliu, T., Antoniu, G. ş. a., Codul Penal comentat şi adnotat, partea
generală , Editura Ştiinifică Bucureşti, 1972 ,
Vettorazzo, B., Metodologia della preizia grafica su base grafologica,
Giufre Editore Milano, 1998.

226
INDEX ALFABETIC

Contrafacerea documentelor prin


A editare computerizată, 69
Contrafacerea litografică, 156
Acte sub semnătură privată, 15, 20,
Contrafacerea litografică, 156
59
Contrafacerea tipografică, 156
Actele în litigiu (contestate, suspecte),
Contratiparul, 112
56
Contratiparul, 112
Actele rupte, 56
Copiatoarele color, 117, 118
Actul contestat, 56, 96, 127, 131
Copiatoarele color, 117
Adăugirii sau intercalării de text, 110
Copierea, 37, 56, 60, 73, 112, 116,
Alterarea adevărului, 23
176
Aspecte procesual penale, 27, 44
Copierea, 73, 74
Culegerea materialelor de
B
comparaţie, 57
Bunuri culturale, 176 Culoarea imprimărilor, 102

C D
Calitatea materialelor, 55 Decuparea, 112
Caracterul secret sau confidenţial al Document justificativ, 20, 22
înscrisurilor, 39 Documente clasificate, 40
Concluzii de imposibilitate, 57, 214 Documente cu sorginte de
Concluziile cu caracter de oficialitate, 20
probabilitate, 207, 222 Documentele contrafăcute, 19
Concluziile raportului de expertiză, Documentele falsificate, 19
201, 218, 223 Documentul, 14, 19, 23, 33, 81, 108,
Consemnarea ridicării de obiecte şi 114
înscrisuri, 41 Documentul, 7, 14, 108, 118
Consilieri ai părţii, 201 Domenii ale activităţii specialiştilor,
Constatarea tehnico-ştiinţifică, 18, 49
43, 44, 47, 51, 53, 215, 217 Dovada de predare-primire a
Constatarea tehnico-ştiinţifică, 43, obiectelor şi înscrisurilor, 41
44, 47, 48, 217 Dreptul expertului, 198
Consultări tehnico-ştiinţifice, 63

227
E Expertiza scrisului şi a documentelor,
53, 65, 68
Etapele expertizei, 203 Expertiza scrisului şi a documentelor,
Etapele expertizei grafoscopice, 203 68
Evaluarea concluziilor, 220 Expertiza tehnică, 65
Evaluarea concluziilor, 218 Expertiza tehnico-criminalistică, 177
Examinarea comparativă, 142, 157,
163 F
Examinarea comparativă, 204
Examinarea documentelor, 201 Falsul de pictură, 176
Examinarea documentelor, 102 Falsul în acte, 14, 69, 105
Examinarea semnăturilor şi a Falsul în înscrisuri sub semnătură
scrisului, 70 privată, 23
Experţii autorizaţi, 201 Falsul intelectual, 23
Experţii autorizaţi, 199, 201 Falsul intelectual, 23
Experţii autorizaţi, 198 Falsul material, 23
Expertiza antichităţilor, 180 Falsul material în înscrisuri oficiale,
Expertiza artistică, 177 23
Expertiza contabilă, 31, 54, 222 Falsul prin acoperire de text, 106
Expertiza contabilă, 41, 53, 64 Falsul prin contrafacere, 112
Expertiza criminalistică, 11, 18, 55, Falsul prin înlăturare de text, 106
61, 65, 68, 99, 219 Falsuri filatelice, 156
Expertiză filatelică, 156 Falsuri realizate cu copiatoare
Expertiza fotografiilor şi a alb/negru, 119
înregistrărilor video, 66 Falsuri sigilografice, 121
Expertiza fotografiilor şi a Filigranarea, 103
înregistrărilor video, 142 Firele de siguranţă, 103
Expertiza grafică, 11, 12, 39, 140 Forensic Science, 43, 116, 119, 141
Expertiza grafică, 11, 12, 71 Formulare a întrebărilor, 62, 63
Formularea concluziilor, 13
Expertiza grafologică, 12, 13
Formularea concluziilor, 204
Expertiza grafoscopică, 70, 203
Formularelor cu regim special, 22
Expertiza grafoscopică, 53 Fotocopierea, 112
Expertiza judiciară, 53, 61, 199, 200 Fotocopierea, 113
Expertiza monedelor, 139, 140
Expertiza monedelor, bancnotelor, G
titlurilor de credit, 53
Expertiza monedelor, bancnotelor, Grafologia, 7, 8, 9, 11, 12, 13, 100
Grafoscopia, 7
titlurilor de credit, 139
Grafoscopia, 8, 10, 11, 12, 13

228
Greutatea specifică, 102 Institutului de Criminalistică al
Greutatea specifică, 102 Ministerului de Interne, 46
Grosimea hârtiei, 102 Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice, 65, 216
H
Hârtia din fibre naturale, 82
L
Hârtia din fibre sintetice, 83 Laboratoare interjudeţene de
expertize criminalistice, 51, 216
I Laboratoarele Interjudeţene de
Expertize Criminalistice, 65
Identificarea dactilografului, 68
Identificarea maşinilor de scris, 136
Identificarea tipului maşinii de scris,
M
136 Materiale de scris, 109
Imitatia liberă, 74 Materialele de comparaţie, 57, 58,
Imitaţia servilă, 74 205
Imitaţia servilă, 74 Materialele de comparaţie, 59, 146
Infracţiunii de fals, 20 Materialele de scriere, 100
Infracţiunilor de fals în acte, 23 Metoda caligrafică, 71
Infracţiunilor informatice, 22 Metoda grafometrică, 72
Înregistrări audio sau video, 16, 18 Metoda grafonomică, 72
Înregistrările audio sau video, 15, 17, Metode de contrafacere, 112
18 Metode destructive, 138
Înregistrările autorizate, 19 Metode non-destructive, 138
Înregistrările preconstituite, 19 Metode şi aparatură de examinare,
Înscris, 7, 14, 19, 20, 21, 24, 30, 35, 138
39, 50, 64, 156 Metodele “clasice” de falsificare, 105
Înscris oficial, 19, 21 Metodele de examinare, 138
Înscris sub semnătură privată, 207 Metodele de examinare a falsului,
Înscrisul oficial, 21 106
Înscrisul oficial, 19
Instituţii abilitate să efectueze N
expertize, 64
Necesitatea identificării neîntârziate
Institutul de Criminalistică din cadrul
a făptuitorului, 47
Inspectoratului General al Poliţiei,
Necesitatea lămuririi unor fapte, 216
66
Necesitatea lămuririi urgente a unor
Institutul Naţional de Expertize
fapte, 45, 47, 216, 217
Criminalistice, 65, 93, 201

229
O Provenienţa materialelor, 55
Obiectul expertizei, 61, 62, 189, 199, R
200
Obiectul expertizei, 61 Raportul de expertiză, 89, 93, 96,
Obiectul expertizei., 61 200, 201, 205
Observare a actului contestat, 57 Raportul de expertiză, 119, 120, 205
Oportunitatea expertizei, 55 Registrele de contabilitate, 20
Organele de constatare, 28 Registrele de contabilitate, 21
Organele judiciare şi extrajudiciare Reguli tactice, 32, 39, 54
care au obligaţia de a ridica obiecte Reguli tactice, 32, 35
şi înscrisuri, 27 Reguli tactice generale, 32
Reguli tactice generale, 32
P Reguli tactice speciale, 32
Reguli tactice speciale, 34
Pericolul dispariţiei mijloacelor de Reţinerea şi predarea corespondenţei,
probă, 43, 47 35
Predarea obiectelor şi înscrisurilor, Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, 25,
33, 38 27, 29
Predarea obiectelor şi înscrisurilor, Ridicarea şi conservarea actelor arse,
34 56
Pregătirea dispunerii expertizei, 54
pregătirea materialelor, 31 S
Pregătirea materialelor, 60
Probele de scris, 11 Schimbare a unor situaţii de fapt, 43,
Probele de scris experimentale, 60 45, 46, 47, 216, 217
Probele de scris intermediare, 60 Şcoala germană, 10
Probele de scris libere, 59 Şcoala italiană, 9, 72
Procedee de falsificare a Şcoala italiană, 8
semnăturilor, 73 Şcolii franceze, 9
Procedee de ridicare a actelor Scrisul, 9, 10, 11, 26, 57, 60, 68, 71,
suspecte, 56 72, 74, 98, 99, 100, 109, 110, 130,
Procedee moderne de realizare a 132, 206, 214, 220
falsurilor, 122 Scrisul, 11, 80, 98, 99, 100, 125, 129,
Procedeele „clasice” de contrafacere, 130, 131, 132, 135
121 Semnătura, 10, 58, 59, 61, 70, 71, 74,
Procesul-verbal încheiat cu ocazia 75, 84, 85, 86, 89, 90, 91, 93, 102,
ridicării silite de obiecte şi 110, 119, 132, 206, 207
înscrisuri, 41 Semnătura, 61, 68, 70, 73, 79, 89, 90,
131

230
Semnătura imitatorului, 76 T
Semnături executate în grafii diferite,
77 Tactica dispunerii constatării
Semnăturile executate din fantezie, 75 tehnico-ştiinţifice, 42
Situaţii tactice ivite pe parcursul Tactica ridicării de obiecte şi
urmăririi penale, 45 înscrisuri, 25
Specialişti, 15, 18, 28, 34, 42, 43, 44, Tehnica descrierii vectoriale, 70
46, 48, 51, 63, 65, 66, 200, 205, Tehnica zoom, 70
216, 218 Tehnicieni, 44, 48, 51, 141
Specialiştii abilitaţi să efectueze Tehnicienii, 49
constatări tehnico-ştiintifice, 48 Teoria expresivităţii, 8
Stabilirea corectă a obiectului Trucajul xerox, 113
expertizei, 61
Stabilirea vechimii actelor, 68 V
Ştiinţe forensic, 42 Valorificarea concluziilor exper-
Structura documentelor, 81 tizei, 221

231
CUPRINS

ARGUMENT ...........................................................................................................3

ABSTRACT .............................................................................................................4

CAPITOLUL I - DOMENIUL EXAMINĂRII DOCUMENTELOR .................7


Secţiunea 1. Grafologia şi grafoscopia ...................................................................7
1.1. Grafologia......................................................................................................8
1.2. Grafoscopia .................................................................................................10
Secţiunea 2. Documentul şi documentul suspect.................................................14
Secţiunea 3. Documentele falsificate şi documentele contrafăcute....................19

CAPITOLUL II - TACTICA RIDICĂRII DE OBIECTE ŞI


ÎNSCRISURI..........................................................................................................25
Secţiunea 1. Noţiuni generale şi importanţă .......................................................25
Secţiunea 2. Aspecte procesual penale. Obligativitatea ridicării
obiectelor
şi înscrisurilor, mijloc de probă......................................................27
Secţiunea 3. Pregătirea în vederea ridicării de obiecte şi înscrisuri .................31
3.1. Reguli tactice utilizate în ridicarea de obiecte şi înscrisuri .........................32
3.1.1. Reguli tactice generale .....................................................................32
3.1.2. Reguli tactice speciale ......................................................................34
3.1.2.1. Predarea obiectelor şi înscrisurilor .........................................34
3.1.2.2. Reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor .............35
3.1.2.3. Ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri ...................................37
3.1.3. Ridicarea înscrisurilor clasificate .....................................................39
3.2. Consemnarea ridicării de obiecte şi înscrisuri .............................................41

CAPITOLUL III - CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ


GRAFOSCOPICĂ .................................................................................................42
Secţiunea 1. Tactica dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice ...........................42
1.1. Noţiune şi importanţă ..................................................................................42
1.2. Aspecte procesual penale ............................................................................44
1.3. Situaţiile tactice în care se poate dispune efectuarea constatării
tehnico- ştiinţifice .......................................................................................45
1.3.1. Pericolul dispariţiei mijloacelor de probă ........................................45

232
1.3.2. Necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ..............47
1.4. Specialiştii abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice ....................48
1.4.1. Specialiştii care funcţionează pe lângă organele de urmărire
penală ...............................................................................................48
1.4.2. Specialiştii care funcţionează în cadrul altor instituţii .....................51

CAPITOLUL IV - EXPERTIZA GRAFOSCOPICĂ ........................................53


Secţiunea 1. Noţiune şi importanţă ......................................................................53
Secţiunea 2. Pregătirea dispunerii expertizei sau a constatării
tehnico-ştiinţifice..............................................................................54
2.1. Oportunitatea expertizei ..............................................................................55
2.2. Calitatea materialelor ..................................................................................55
2.2.1. Provenienţa materialelor ..................................................................55
2.2.2. Procedee de ridicare şi conservare a actelor suspecte ......................56
2.2.3. Materialele de comparaţie ................................................................57
2.2.3.1. Probele de scris libere ............................................................59
2.2.3.2. Probele de scris intermerdiare ................................................60
2.2.3.3. Probele de scris experimentale ...............................................60
2.2.4. Stabilirea obiectului expertizei .........................................................61
2.2.5. Formularea întrebărilor ....................................................................62
2.3. Instituţii abilitate să efectueze expertize şi constatări tehnico-
ştiinţifice .............................................................................................................64
2.3.1. Expertiza contabilă ...........................................................................64
2.3.2. Expertiza tehnică ..............................................................................65
2.3.3. Expertiza criminalistică ....................................................................65
Secţiunea 3. Ordonarea expertize grafoscopice ..................................................68
Secţiunea 4. Examinarea semnăturilor şi a scrisului ..........................................70
4.1. Metode de examinare grafică ......................................................................71
4.1.1. Metoda caligrafică ............................................................................71
4.1.2. Metoda grafometrică ........................................................................72
4.1.3. Metoda grafonomică ........................................................................72
4.2. Procedee de falsificare a semnăturilor .........................................................73
4.2.1. Copierea ...........................................................................................73
4.2.2. Imitaţia servilă..................................................................................74
4.2.3. Imitaţia liberă ...................................................................................74
4.2.4. Semnăturile executate din fantezie ...................................................75
4.2.5. Semnătura imitatorului .....................................................................76
4.2.6. Semnături executate în grafii diferite de cea latină ..........................77
4.3. Structura documentelor ...............................................................................81
4.4. Scrisul ..........................................................................................................98
4.4.1. Noţiunea de scris ..............................................................................98

233
4.4.2. Materialele de scriere .....................................................................100
4.5. Examinarea documentelor .........................................................................102
4.6. Metodele „clasice” de falsificare ...............................................................105
4.6.1. Falsul prin înlăturare de text...........................................................106
4.6.2. Falsul prin acoperire de text ...........................................................109
4.6.3. Falsul prin adăugire sau intercalare de text ....................................110
4.7. Falsul prin contrafacere .............................................................................112
4.7.1. Contratiparul ..................................................................................112
4.7.2. Decuparea.......................................................................................112
4.7.3. Fotocopierea şi trucajul xerox ........................................................113
4.7.3.1. Falsuri realizate cu copiatoarele color..................................117
4.7.3.2. Falsuri realizate cu copiatoarele alb/negru ...........................119
4.8. Falsuri sigilografice ...................................................................................121
4.8.1. Procedee „clasice” de contrafacere a sigiliilor ...............................121
4.8.2. Procedee moderne de realizare a falsurilor sigilografice ...............122
Secţiunea 5. Identificarea maşinii de scris şi a dactilografului ........................136
5.1. Identificarea tipului maşinii de scris..........................................................136
5.2. Identificarea individuală a maşinii de scris ...............................................136
5.3. Stabilirea adăugirilor în textele dactilografiate .........................................137
5.4. Identificarea autorilor unor dactilografieri ................................................137
Secţiunea 6. Metode şi aparatură de examinare a documentelor ...................138
Secţiunea 7. Expertiza monedelor, bancnoteleor, titlurilor de credit .............139
Secţiunea 8. Expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video .........................142
Secţiunea 9. Expertiza filatelică .........................................................................156
Secţiunea 10. Expertiza operelor de artă şi antichităţilor................................176

CAPITOLUL V - DREPTUL EXPERTULUI DE A CUNOAŞTE


MATERIALUL CAUZEI ŞI LIMITELE ACESTUIA. EXPERŢII
AUTORIZAŢI .....................................................................................................198
Secţiunea 1. Dreptul expertului de a cunoaşte materialul cauzei. Limite ......198
Secţiunea 2. Experţii autorizaţi ..........................................................................199

CAPITOLUL VI - ETAPELE EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE .................203


Secţiunea 1. Etapele expertizei ...........................................................................203
1.1. Cunoaşterea obiectului expertizei..............................................................203
1.2. Cercetarea separată sau intrinsecă .............................................................203
1.3. Examinarea comparativă ...........................................................................204
1.4. Formularea concluziilor ............................................................................204
Secţiunea 2. Raportul de expertiză sau de constatare tehnico-ştiinţifică .......205
2.1. Partea introductivă .....................................................................................205
2.2. Partea descriptivă ......................................................................................205

234
2.3. Concluziile.................................................................................................206
2.3.1. Concluziile certe.............................................................................206
2.3.2. Concluziile de probabilitate ...........................................................207
2.3.3. Concluziile de imposibilitate..........................................................214
Secţiunea 3. Asemănări şi deosebiri între expertiză şi constatarea
tehnico-ştiinţifică ............................................................................215
Secţiunea 4. Evaluarea concluziilor raportului de expertiză
şi ale raportului de constatare tehnico-ştiinţifică .......................218
Secţiunea 5. Valorificarea concluziilor expertizei şi ale constatării
tehnico-ştiinţifice ...........................................................................221

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .........................................................................224

INDEX ALFABETIC ..........................................................................................226

CUPRINS .............................................................................................................231

235
236
237