Sunteți pe pagina 1din 15

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

TEMA:POSESIA
REFERAT LA UNITATEA DE CURS :
DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE

Autor:
Studenta grupei DR22z,
Răcilă Eugenia
Conducător științific:
Dumitraşcu Dumitru ,
asist. univ.
BĂLȚI – 2020
Cuprins:
1.Introducerea, noțiunea și importanța posesiunii...............................................3
2.Definiția și teoriile asupra posesiunii..................................................................4
3.Dobîndirea și exercitarea posesiunii……………………………………..…….6
4.Posesiunea nemijlocită și posesiunea mijlocită..................................................6
5. Prezumția proprietății.........................................................................................7
6. Prezumția de posesiune neîntrerupta si posesiunea de bună credință...........8
7.Apărarea posesiunii de bună-credință în caz de deposedare...........................9
8. Apărarea posesiunii tulburate............................................................................9
9.Posesiunea legitimă.............................................................................................10
10.Obligațiile și drepturile posesorului de bună credință în legătură cu
predarea bunului...................................................................................................10
11.Obligațiile posesorului de rea-credință în legătură cu predarea bunului...11
12.Transmiterea posesiunii în virtutea succesiunii.............................................11
13.Calitățile și viciile posesiunii............................................................................12
14. Stingerea posesiunii.........................................................................................14
15. Concluzii...........................................................................................................14

2
1.Introducerea, noțiunea și importanța posesiunii

Posesiunea are semnificație juridică pentru că este pusa realitatea aparentă în relație cu
dreptul. Ea constă în stăpînirea de fapt asupra unui lucru corporal. Sub aspect istoric, instituția
posesiunii apare în legătură cu folosirea ogorului public ( ager publicus) El aparținea statului
roman și era dat în folosință persoanelor particulare, existînd astfel o posesiune privată în folosul
cetățenilor. La început, starea de fapt a posesiunii nu era ocrotită de drept. Treptat s-a simțit
nevoia și s-a impus ocrotirea posesiunii, chiar daca posesorul nu era și proprietarul terenului.
Cuceririle Romei extinzîndu-se, pămînturile învinșilor au intrat în patrimoniul statului care a
permis cetățenilor și altor categorii de persoane să le cultive în schimbul unor sume de bani.
Cetățenii care îl foloseau fără să mai fie proprietari, aveau între ei neînțelegeri și conflicte, a
caror soluționare era dificilă pentru ca nu puteau utiliza acțiunea în revendicare, nefiind
proprietari. Pentru a soluționa conflictele între cetățenii romani privitoare la delimitări, a apărut
necesitatea unui instrument juridic, pentru apărarea posesiunii așa ziselor interdicte. Prin
mijlocirea interdictelor s-au creat și măsuri de protecție a posesiei în sensul respectării unor
situații de fapt anterior existente.
Conceptul de posesiune a stat în permanență în preocuparea doctrinei juridice. În secolul al
XIX-lea apar două mari curente; doctrina lui K.Savigny, conform căruia posesiunea era legată
într-un cerc restrîns, fără a fi o instituție, avînd postulatul: animus et corpus, animus domini,
animus rem sibi habendi, animus possidentis. Al doilea current, reprezentat de doctrina lui
R.Ihering, care se abate de la acest postulat, gravitînd spre o nouă definiție, legată de scopul
economic, folosința după destinație a obiectului, posesiunea fiind manifestarea exterioară a
voinței unei persoane. Relația dintre persoană și obiect înființînd posesiunea prin stăpînirea
acestuia.

2.Definiția și teoriile asupra posesiunii

Etimologic, termenul posesie își are originea în verbul latin possidere care, formîndu-se prin
alăturarea cuvintelor por și sedere, sugerează, mai întîi, acțiunea de așezare, instalare, ocupare,
ședere statornică, pentru ca mai apoi să desemneze ideea de stăpînire a unui bun.
Din punct de vedere juridic, posesia interesează dreptul în două ipostaze: ca stare de fapt și
ca atribut al dreptului de proprietate sau a oricărui alt drept real. Ca stare de fapt, posesia ne

3
apare ca simplă stăpînire sau ocupare a unui bun, în timp ce, ca atribut al dreptului real, posesia
intră în conținutul juridic al acestuia. Pentru fundamentarea posesiei s-au confruntat două teorii:
- teoria subiectiva susținută de Friedrich Karl von Savigny, care consideră că posesia presupune
cele două elemente, contactul material cu bunul (corpus) și intenția stăpînirii pentru sine a
bunului (animus), dar că ceea ce definește posesia, deosebind-o de detenția precară, este
elementul subiectiv al acesteia, intenția de a stăpîni bunul ca proprietar (animus sibi habendi) în
timp ce detenția precară este animată de intenția de a deține bunul pentru altul. Această teorie a
influențat reglementarea posesiei în Codul Civil francez, precum și in celelalte coduri pe care le-
a inspirat.
- teoria obiectivă susținută de Rudolf von Ihering, potrivit căreia ceea ce contează nu este
elementul subiectiv, ci elementul material al posesiei, obiectivarea acesteia, corpus, în timp ce
intenția, animus, este dedusă din puterea fizică exercitată asupra bunului în mod independent.
Teoria lui Ihering a influențat Codul civil german și pe cel elvețian.
Teoria lui Savigny asupra posesiunii purcede de la urmatoarea definiție dată posesiunii:
‘’posesiunea este puterea fizică pe care o persoană o exercită asupra unui lucru, cu intenția de a
se comporta față de toată lumea ca un adevărat proprietar, ca un stăpîn al lucrului.’’
În această definiție, Savigny distinge două lucruri, un element material, adica puterea fizică
asupra unui lucru, care s-ar putea numi detențiune, dar care singură nu este suficientă pentru a
caracteriza posesiunea; un al doilea element, de ordin intențional, psihologic. Vasăzică, nu orice
putere fizică asupra unui lucru, nu orice stăpînire este o posesiune, ci numai acea putere fizică pe
care o exercităm cu intenția de a ne comporta, erga omnes, ca un adevărat proprietar al lucrului.
Elementul material, deținerea, este numit de Savigny corpus possessionis, iar elementul
intențional animus possessionis. Termenii sunt latini, teoria însă nu e romană intrucît in textele
latine nu se întîlnește nicăieri termenul animus possessionis. Cel mult, s-ar putea traduce, într-o
latina discutabila, parafrazarea Institutelor lui Iustinian de catre Theofil, în care se vorbeste de
psichides posontos ceea ce ar însemna intenția de a stapîni. Prin urmare, intenția stăpînului este
tot ceea ce întîlnim in textele romane în aceasta materie.
Posesiunea – spune Ihering – nu se compune din două elemente, corpus possessionis și
animus domini. Teoria lui asupra posesiunii se rezumă într-o singură frază simplă: posesiunea
este exteriorizarea exercițiului dreptului de proprietate.
Posesiunea nu are la bază un element material și altul intențional, de ordin subiectiv; ea nu se
caracterizează decît printr-un complex de manifestări de ordin obiectiv. Este posesiune, ori de
cîte ori cineva se găsește în folosința unui obiect. Independent de existența dreptului în sine,
aparența este suficientă.

4
Din doctrină – posesiunea este o stare de fapt care constă in exercitarea voită a stapînirii
materiale a lucrului și care în condițiile legii produce anumite efecte juridice.
În dreptul Republicii Moldova, posesiunea este reglementată în cuprinsul titlului II din Codul
Civil. Din care , deducem elementele definitorii ale posesiunii:
- Elementul material , adică toate faptele materiale de deținere, folosință etc. pe care
posesorul le exercită asupra lucrului.
- Elementul intentional , care constă în intenția posesorului de a exercita stăpînirea
materială.
Nu putem sa afirmăm că posesiunea trebuie să intîlnească ambele elemente. Este important
doar ca cel care posedă să dorească acel lucru, elementul intențional fiind prezumat. Codul Civil,
consideră suficient pentru dobîndirea posesiei, dobîndirea elementului material, care are loc în
rezultatul exercitării, de catre posesor, a actelor unilaterale de posesie, fie a actelor juridice
bilaterale. Adică, posesia se poate dobîndi, atît prin acte materiale, cît și juridice.

3.Dobândirea posesiei.

Posesia se consideră dobândită când cele două elemente (corpus şi animus), sunt reunite şi
aparţin aceleiaşi persoane.

Elementul material se dobândeşte fie printr-un fapt unilateral al posesorului, ce constă în


exercitarea din prorprie iniţiativa a actelor materiale de deţinere şi folosinţă asupra unui lucru
care nu a aparţinut nimănui, dacă desfăşoară o activitate din care să rezulte intenţia de a se
comporta că stăpân al lucrului, fie prin predarea lucrului de către fostul posesor ori transmiterea
lui de la vechiul posesor pentru cauza de moarte.

Elementul material al posesiei poate fi exercitat şi printr-o altă persoană care stăpâneşte pentru
posesor (chiriaş, depozitar). În asemenea situaţii elementul intenţional există în persoană
posesorului, numai cel material fiind exercitat printr-o altă persoană.

Elementul animus se dobândeşte numai în momentul în care cel care are detenţiunea materială a
bunului îşi manifestă intenţia de a păstra lucrul pentru sine, săvârşind acte pe care numai
proprietarul le-ar putea face, cum ar fi: edificarea unei construcţii, efectuarea de reparaţii mari la
construcţia existenţa, sau alte acte care să nu lase vreo îndoială asupra caracterului lor.

5
Elementul intenţional poate fi exercitat numai de posesor, neputând fi exercitat prin
intermediul altei persoane. De la regula exercitării elementului animus numai de posesor există o
singură excepţie, la care se referă întreaga doctrină, aceea a sitatiei persoanelor incapabile care
neputând avea o voinţă juridică, pot dobândi posesia prin reprezentantul lor legal.

4.Posesiunea nemijlocită și posesiunea mijlocită

Posesiunea mijlocită si nemijlocită, conform căruia este posesorul poate stăpîni bunul direct, prin
putere proprie (posesiunea nemijlocita) fie prin intermediul unei alte persoane (posesiune
mijlocită)
Deși pare o construcție simplă, între posesiunea mijlocită și cea nemijlocită există o legătură
complexă. Posesorul mijlocit are posibilitatea de a apela la protectia posesiunii în cazul în care
posesorul nemijlocit nu o face. În acest caz, posesorul mijlocit poate apela la dreptul ce îi
aparține asupra bunului (dreptul de proprietate), dar poate apela și la mijloacele de protecție pe
care pe acordă posesiunea, deși nu deține bunul, se consideră posesor mijlocit, iar în această
calitate poate beneficia de protecția acordată de instituția posesiunii. Posesorul mijlocit poate
apela, în caz de încălcare a dreptului, la la mijloacele de protecție a dreptului său, și nu la
mijloacele de protecție pe care le acordă posesia. Pe de altă parte, se susține ideea că, în cazul
unei astfel de construcții a posesiunii, este vorba doar despre un drept de posesiune, existenta
dreptului de posesiune explicînd legatura dintre posesiunea mijlocita si cea nemijlocită.
Ne aflăm în prezența posesiunii nemijlocite, cît si posesiunii mijlocite în cazul în care între
posesorul nemijlocit și cel mijlocit există raporturi juridice. Uzufructuarul, creditorul gajist,
arendașul, chiriașul, depozitarul, precum și alte persoane care dețin bunul în baza unui raport
juridic sunt considerați posesori nemijlociți. Rezultă ca în cazul unui uzurpator, nu poate exista
decît un posesor nemijlocit. Nu toate persoanele care stăpînesc bunul sunt considerate posesori ai
acestuia. Daca persoana care poseda un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, depozitar,
arendaș, chiriaș sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligată față
de o altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor
mijlocit. În cazul în care o persoană este proprietar a două imobile, însă unul din ele îl dă în
chirie (deci nu stăpînește de fapt bunul ), chiriașul este împuternicit să apere posesia lui.

6
5. Prezumția proprietății

Prezumția – recunoaștere a unui fapt ca fiind autentic pînă la proba contrară. Pornind de la
articolul 409 alin.(1), observăm regula care afirmă că posesorul este prezumat proprietar al
bunului pînă la proba contrară. Realitatea ne demonstrează, ca de cele mai multe ori posesiunea
ca stare de fapt este exercitată de către titularul dreptului de proprietate, legiuitorul a instituit
această prezumție in favoarea posesorului. Astfel, acest alineat prevede că posesorul este
prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a început a poseda pentru un altul.
Această prezumție nu opereaza în cazul în care dreptul de proprietate trebuie a fi înscris în
registrul public și nici față de un posesor al cărui bun a fost furat, pierdut sau ieșit din posesiune
în alt mod fără voia lui, cu excepția banilor si titlurilor de valoare. Aceast prezumție poate fi
răsturnată de orice persoană interesată pentru a demonstra faptul că altcineva este proprietar.

6. Prezumția de posesiune neîntrerupta si posesiunea de bună credință

Codul civil dispune că persoana care a posedat la începutul și la sfîrșitul unei perioade, se
prezumă că a posedat neîntrerupt, necesitatea reglementării fiind necesară în materie de
uzucapiune, intrucît pentru a dobîndi dreptul de proprietate asupra unui bun, este necesară
posedarea cu buna-credinta sub nume de proprietar, bun imobil – pe o durată de 15 ani, respectiv
5 ani in cazul bunurilor mobile.
Posesiunea de bună-credință este considerată un element subiectiv, care constă în
convingerea posesorului că titlul în baza caruia posedă bunul, ale cărui fructe le culege, este un
titlu perfect valabil, neafectat de vreun viciu. Legiuitorul spune că aceasta va opera în cazurile în
care:
a) persoana posedă bunul legitim
b) posesorul se poate considera îndreptățit să posede în urma unei examinări diligente
necesare în raporturile civile.
Din conținutul codului civil înțelegem faptul ca posesiunea de bună-credință este mai mult
decît o posesiune, e o proprietate al cărei titlu este lovit de nulitate absolută necunoscută de
posesor. Acesta va fi cazul posesorului care a dobîndit un bun de la o persoana care nu a avut
dreptul să-l înstrăineze, în baza principiului nemo ad alium plus juris transferre potest duam
ips habet, nimeni nu poate transmite ceva ceea ce nu-i aparține.Posesorul care a încheiat un
contract de vînzare-cumpărare a procedat în mod just, folosind această cale pentru a dobîndi

7
dreptul de proprietate. Anume în acest sens titlul său, adică al posesorului, este just, deși
actul este nul dintr-o cauza determinată. Posesorul, ignorînd cauza nulității titlului său, este
considerat in virtutea legii că este de bună-credință.
În contextul art.487 alin.(2), legiuitorul sustine faptul ca posesiunea de bună-credință
încetează atunci cînd, proprietarul sau o alta persoană înaintează posesorului pretenții
întemeiate. Astfel, persoana este considerată a fi posesor de bună-credință dacă nu cunoaște
faptul că bunul pe care îl posedă aparține unei alte persoane, care din diferite motive a fost
lipsită de posesia acestuia. Buna-credință inceteaza in momentul in care imediat după ce
posesorul a aflat de viciile titlului pe care îl deține, deci din momentul înaintării unor
pretenții de către o persoana interesată, posesorul nu mai este considerat de bună-credință, ci
de rea-credință, doarece a dobîndit bunul de la persoane care nu aveau dreptul să-l
instrăineze.

7. Apărarea posesiunii tulburarea ilegală

Persoana care deposedează posesorul sau îi tulbură posesia se consideră că acționează ilegal,
în sensul prezentei secțiuni, dacă acționează fără consimțămîntul posesorului, iar deposedarea
sau tulburarea nu este permisă de lege.
În afară de alte mijloace de apărare prevăzute de lege, posesorul deposedat sau tulburat ilegal
are dreptul la repararea prejudiciului cauzat conform dispozițiilor legale privind răspunderea
delictuală.

8.Autoapărarea posesorului

  Posesorul sau un terț poate recurge la autoapărare împotriva persoanei care deposedează ilegal
de bun posesorul, care în alt mod tulbură ilegal posesia sau a cărei faptă de deposedare ilegală
sau tulburare ilegală este iminentă.
Mijloacele de autoapărare se limitează la măsuri imediate și proporționale necesare pentru
recuperarea bunului sau încetarea ori prevenirea deposedării sau tulburării, precum și pentru
înlăturarea uzurpatorului din bunul imobil.

8
Cu respectarea dispozițiilor alin. (1) și (2), Cod civil al RM autoapărarea poate fi direcționată
împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care deposedează ilegal posesorul de drept
limitat sau îi tulbură ilegal posesia, încălcînd condițiile raportului juridic dintre ei. Această regulă
se aplică și posesorului mijlocit de drept limitat care deposedează ilegal sau tulbură ilegal
posesia unui alt posesor de drept limitat.
Dacă o persoană, în exercitarea dreptului de autoapărare acordat de prezentul articol, cauzează
un prejudiciu persoanei care deposedează ilegal sau care tulbură ilegal posesia, se aplică în mod
corespunzător dispozițiile privind legitima apărare, extrema necesitate sau, după caz, gestiunea
de afaceri fără mandat.

9.Apărarea posesiei pe calea acțiunii în reintegrare

În cazul în care o persoană deposedează ilegal posesorul, acesta, sub sancțiunea decăderii, în
termen de 1 an, este în drept să îi ceară restituirea bunului, indiferent de care dintre ei are dreptul
de posesie sau are o posesie preferată. Termenul de 1 an începe să curgă de la data deposedării.
Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la posesorul mijlocit sub nume de proprietar
care a deposedat ilegal posesorul de drept limitat, încălcînd condițiile raportului juridic dintre ei.
Această regulă se aplică și posesorului de drept limitat care a deposedat ilegal un alt posesor de
drept limitat.
Dreptul de a cere restituirea este exclus dacă persoana care intenționează să îl exercite a
deposedat ilegal un alt posesor de drept limitat.
Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la terțul care, la momentul dobîndirii posesiei,
cunoștea că posesorul a fost deposedat ilegal de către altă persoană.

10.Apărarea posesiei pe calea acțiunii în complîngere

 Dacă o persoană tulbură ilegal posesia bunului sau dacă tulburarea ilegală ori deposedarea
ilegală este iminentă, posesorul, sub sancțiunea decăderii, în termen de 1 an, are dreptul la
apărare conform alin. (2) din prezentul articol, indiferent de cine are dreptul sau o preferință de a
poseda, a folosi sau de a se bucura în alt mod de bun în sensul art. 495. Termenul de 1 an începe

9
să curgă din momentul în care începe tulburarea sau, în caz de tulburare repetată, din momentul
în care a avut loc ultima tulburare.
Instanța de judecată poată să dispună apărarea posesorului, în funcție de circumstanțe, prin
interzicerea tulburării iminente, interzicerea tulburării curente, precum și înlăturarea
consecințelor tulburărilor din trecut.
Acțiunea poate fi, de asemenea, îndreptată împotriva posesorului mijlocit sub nume de
proprietar care tulbură ilegal posesia posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd condițiile
raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică și posesorului mijlocit de drept limitat care
tulbură ilegal exercitarea posesiei posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd astfel
condițiile raportului juridic dintre ei.
11.Apărarea posesiei preferate pe calea acțiunii în reintegrare

Posesorul anterior este în drept să ceară restituirea bunului de la persoana care exercită
stăpînirea de fapt asupra bunului dacă posesia anterioară este preferată în comparație cu posesia
curentă a acestei persoane.
Posesia anterioară este preferată în comparație cu posesia curentă dacă posesorul anterior este
de bună-credință și are dreptul să posede, în timp ce persoana care exercită posesia curentă nu
are dreptul să posede bunul.
Dacă ambele persoane sînt de bună-credință și au dreptul să posede bunul, dreptul constituit de
către proprietar este preferat în comparație cu dreptul constituit de către posesorul sub nume de
proprietar care nu este proprietar. Dacă această regulă nu se poate aplica, este preferată posesia
legitimă care s-a exercitat prima. Dacă ambele persoane sînt de bună-credință, dar niciuna dintre
ele nu are dreptul de a poseda bunul, este preferată posesia curentă.

12.Apărarea posesiei preferate pe calea acțiunii în complînger


Posesiunea legitimă

Dacă o persoană tulbură posesia sau tulburarea ori deposedarea este iminentă, posesorul de bună-
credință are dreptul la apărare conform art. 494 alin. (2), cu excepția cazului în care:
a) persoana care tulbură va avea, în caz de deposedare, o posesie preferată conform art. 495 alin.
(2)-(4); sau

10
b) persoana are, în comparație cu posesorul, un drept preferat de folosință sau de a se bucura în
alt mod de bun.

13.Transmiterea posesiunii în virtutea succesiunii

O caracteristică a posesiunii este aceea că ea se transmite prin succesiune. Posesiunea se


transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizică sau juridică succedată.
Buna si reaua-credință nu se transmite succesurilor, ea apreciindu-se doar în persoana
posesorului actual, in și în persoana autorului său. Astfel, pe cale de consecință, dacă
moștenitorul e de bună-credință, el își va păstra fructele chiar daca cel de la care a dobîndit
posesiunea era de rea-credință, și viceversa, el nu va putea însuși fructele daca este de rea-
credință, chiar daca cel de la care a dobîndit posesiunea era de bună-credință.

13.Calitățile și viciile posesiunii

Posesia, deși este o stare de fapt, produce efecte juridice importante, iar în unele cazuri se
transformă din stare de fapt în stare de drept. Întrunirea celor două elemente constitutive ale
posesiei nu este suficientă pentru producerea efectelor juridice, fiind necesară și întrunirea
anumitor calități sau condiții de eficacitate, cu alte cuvinte – posesia să fie utilă.
Calitatea de care este atașată producerea efectelor juridice ale posesiei este definită în mod
negativ, ca absență a viciilor care ar putea să o afecteze.
Potrivit dispozițiilor articolului 335 Cod civil, doar posesiunea utilă poate produce efecte
juridice, nefiind considerată posesiune utilă atunci cînd este: discontinuă, tulburată, clandestină
sau precară. Deși textul se referă numai la calitățile cerute pentru uzucapiune, în realitate aceste
calități sunt necesare pentru producerea tuturor efectelor juridice ale posesiei, fiecare dintre ele
fiind definite prin contrariul ei. Astfel:
- Discontinuitatea posesiunii ca viciu al acesteia este contrariul calității ca posesiunea să
fie continuă. Posesiunea trebuie să fie continuă, adică posesorul trebuie să exercite acte
de stăpînire asupra bunului cu o frecvență normala potrivit naturii bunului. Posesiunea nu
trebuie să fie exercitată cu intervale prea mari, adică, actele de posesiune trebuie să fie

11
făcute la intervale normale și intr-o succesiune regulată. Posesiunea este considerată a fi
discontinuă atîta timp cît posesorul o exercită cu intermitențe anormale în raport cu
natura bunului. În mod firesc, continuitatea posesiunii depinde de natura bunului, fiind
posibile cazuri în care nu va fi necesară o interacțiune permanentă cu bunul, ca de
exemplu în cazul în care o persoană va poseda o pășune, care, nu necesită a fi exploatată
neîntrerupt. Cu alte cuvinte, posesiunea trebuie să fie exercitată în momentele în care le-
ar exercita în mod firesc adevăratul proprietar al bunului. Continuitatea se prezumă pînă
la proba contrară, pentru că dacă posesorul dovedește că a posedat la un moment dat
anterior și mai posedă în prezent, se prezumă că a posedat în mod continuu în intervalul
dintre aceste două momente.
- O altă calitate a posesiunii este ca posesiunea să fie netulburată, adică pașnică. Dacă
posesiunea este tulburată, ea nu poate duce la dobîndirea dreptului de proprietate asupra
bunului posedat. Posesiunea este tulburată atunci cînd este dobîndită sau conservată prin
acte de violență ale posesorului. Acest viciu al posesiunii poate exista atît la momentul
dobîndirii posesiunii, căt și în timpul exercitării acesteia. Legiuitorul consideră că
posesorul nu-și poate face el insuși dreptate atunci cînd va fi deposedat de bun, respectiv
nu are dreptul de a recurge la acte de violență pentru a-și reîntoarce posesiunea asupra
bunului, adică a conserva posesiunea, ci va putea recurge la acțiunile posesorii pentru a
obține încetarea tulburării.
- Pentru ca posesiunea să fie utilă, este necesar ca ea să fie publică, adică să nu fie
clandestină. Posesiunea este clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi
cunoscută. Deci posesorul trebuie să exercite actele de posesiune ca un adevărat
proprietar, adică public, fără a căuta să se ascundă. Cînd posesorul caută să ascundă
actele sale, este firesc să presupunem că posesiunea lui este clandestină. Pornind de la
faptul că bunurile imobile prin natura lor nu pot fi susceptibile de acte de posesiune
clandestină, urmează să concluzionăm: clandestinitatea posesiunii va fi aplicabilă
proprietății mobilelor.
- Posesiunea necesită a fi exercitată sub nume de proprietar, adică să nu fie precară.
Posesiunea este precară atunci cînd posesorul posedă pentru altul și nu pentru el
insuși.Sînt considerați detentori precari astfel de posesori precum locatarii, depozitarii,
uzufructuarii...Toate aceste persoane dețin bunul în baza unui titlu și sunt obligate, la
expirarea termenului actului în baza căruia dețin bunul, să-l restituie proprietarului.
Discontinuitatea este un viciu absolut, pentru că poate fi invocat împotriva
posesorului de către orice persoană care are un interes să conteste posesiunea.

12
Posesiunea tulburată și cea clandestină sunt considerate vicii relative, de exemplu, în
cazul posesiunii tulburate, acest viciu al posesiunii va putea fi invocat doar de cel care a
fost deposedat de bun prin violență și nu va putea fi invocat de alte persoane. Cînd
posesorul actual, pentru a se pune în posesiune, a întrebuințat violența împotriva unui
posesor anterior, care nu era nici acesta adevăratul proprietar, numai primul posesor
poate opune viciul de violență posesorului actual, fiindcă doar el a fost victima violenței.
Violența poate fi atît fizică, cît și morală.
La fel ca și violența, clandestinitatea este și ea un viciu relativ. Aceasta înseamnă că
posesiunea clandestină nu se consideră a fi viciată decît față de persoana căreia posesorul
i-a ascuns posesiunea sa. Persoanele față de care posesiunea a fost exercitată în mod
public nu pot invoca acest viciu de posesiune.

14. Stingerea posesiunii

Legiuitorul a numit două căi ce pot duce la stingerea posesiunii.


a) Posesiunea se pierde prin pierderea stăpînirii de fapt asupra bunului, prin pierderea
puterii materiale asupra bunului, de exemplu, bunul a fost pierdut sau a fost luat de o
persoană terță fără voia posesorului;
b) Posesiunea încetează prin renunțarea definitivă și expresă.
Posesiunea, totuși, nu încetează dacă:
a) Posesiunea este exercitată de o altă persoană în numele posesorului;
b) Posesorul se află într-o imposibilitate temporară de a exercita stăpînirea de fapt a
bunului.

15. Concluzii

Pentru a examina problema posesiei ca mijloc de de dobîndire a proprietății, consider că a fost


necesară definirea prealabila a dreptului de proprietate, a conținutului caracterelor acestui drept,
precum si a modurilor generale de dobîndire a proprietății. Proprietatea este, atît în sens
economic cît și juridic, expresia supremă a accesului oamenilor la posesia, folosința și dispoziția
bunurilor. Fiind atît de importantă, proprietatea a constituit de-a lungul secolelor obiectul
controverselor, teoriilor si concepțiilor politice, filosofice, juridice. În decursul timpului s-au
evidențiat două curente importante: primul reprezentat de susținătorii proprietății colective, cel

13
de-al doilea reprezentat de susținătorii proprietății private. Ambele, punîndu-și amprenta asupra
doctrinei juridice și a activității de elaborare a normelor juridice. În codurile civile adoptate mai
tîrziu, definițiile dreptului de proprietate sunt formulate în așa fel incît să sublinieze atributele
din conținutul acestui drept și să se stipuleze că aceste atribute pot fi exercitate numai în
conformitate cu legea și sunt subordonate binelui comun.

Bibliografie:
1. O.Ungureanu, ”Drepturi reale. Curs practic”, Editura Rosetti, București
2001 p. 19;
2. I.Mircescu‚ ’’Curs de drept civil’’ Editura All Beck București 2000 p. 239;
3. ’’Comentariul codului civil’’ Editura Arc, Chișinău 2005, Coordonatori:
Mihail Buruiană, Oleg Efrim, Nicolae Eșanu;
4. Ion P. Filipescu, ’’Dreptul civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi
reale’’ Editura Aciami, București 1998 p. 65
Resurse web:
http://www.juspedia.ro/1228/patrimoniul-si-drepturile-reale-patrimoniale/
https://ro.scribd.com/doc/59672779/Posesia-REFERAT
http://biblioteca.regielive.ro/referate/drept-civil/importanta-juridica-a-
posesiei-110810.html.

14
15