Sunteți pe pagina 1din 25

Inserția pe piața muncii:

focus pe profesia de psiholog


(strategii de inserție profesională, reglementări legislative)

Psihologia personalului
Ciocioiu Diana-Elena, gr.V, anul III
A. Inserția pe piața muncii – strategii și tehnici generale

Activitatea 1
Tranziţii de viaţă trecute, prezente şi viitoare

Priveşte graficul de mai jos. Acesta reprezintă tranziţiile majore din viaţa unei persoane. Tranziţiile subliniate
sunt cele neprevăzute (ex. Implicarea într-o formaţie).

Exemplu

Naşterea Şcoala primara Liceul Universitatea Absolvirea Căsătoria Promovarea


Pensionarea

Grădinița Implicarea intr-o formație Logodna


Primul job Călătorind prin Europa

In graficul gol de ai jos, inserează toate tranzițiile care s-au întâmplat pana acum in viața ta si cele pe care crezi ca
le vei întâlni in viitor. Subliniază apoi pe cele care au fost neprevăzute.

Instructiuni:
Click Insert – Shapes –Line pentru a adauga liniile de care ai nevoie pentru fiecare tranzitie majora.

2
Activitatea 2
Cum reacţionezi la tranzițiile din viaţă
Scrie 2 tranziţii pe care le-ai experimentat în trecut. Poate fi tranziţia spre universitate, recuperarea după o boală,
tranziţia de la a fi singur la a fi căsătorit, întemeierea unei familii, schimbarea carierei etc. Apoi notează semnele
pozitive sau negative pe care îţi aminteşti că le-ai avut.

TRANZIŢIA 1: 2:

SEMNE FIZICE

SEMNE PSIHICE

SEMNE
EMOŢIONALE

Sa analizam acum felul in care ai trecut peste fiecare tranziție. Ce strategii ai folosit? Ce abilități ti-ai dezvoltat in
urma fiecărei experiențe?

TRANZIŢIA 1: 2:

STRATEGII
FOLOSITE

PENTRU A
GESTIONA
TRANZIŢIA

PUNCTE TARI/
ABILITĂŢI
DEZVOLTATE

Să ne imaginăm acum că deja ţi-ai încheiat studiile superioare. Ce vei face după absolvire? Te vei
angaja imediat după absolvire sau vei dori să accesezi un nou nivel de studii? Cum vei obţine jobul

3
dorit? Cum îţi vei folosi studiile pe piaţa muncii? În ce fel reacţionează corpul tău, mintea ta şi emoţiile
tale la aceste întrebări? Notează semnele în tabelul de mai jos.

TRANZIŢIA FINALIZAREA STUDIILOR SUPERIOARE

SEMNE FIZICE

SEMNE
PSIHICE

SEMNE
EMOŢIONALE

Activitatea 3
4
Recunoaşterea propriilor valori

Citeşte listele de mai jos şi subliniază descrierile cu care te asociezi, care sunt importante pentru ţine.
După ce ai terminat, analizează listele şi vezi dacă ai mai multe valori dintr-o singură arie. Ai putea
observa că pentru tine sunt mai multe valori importante ce ţin de relaţiile personale decât de muncă sau
de personal.

•Creativitate: a crea idei noi, lucruri, strategii ce nu urmează un model anterior dezvoltat de alţii
•Prestigiu: a deveni cunoscut şi respectat
•Realizare: a avea un sentiment că am realizat ceva bine
•Feedback: a primi feedback constant legat de munca mea
Personal •Moral: a contribui semnificativ la un set de valori morale pe care îl consider important
•Estetică: a preţui frumuseţea şi armonia
•Independenţa : a fi capabil să fac lucrurile în felul meu
•Integritate: a lucra într-o manieră compatibilă cu propriile valori
•Învăţare: oportunitatea de a învaţă lucruri noi
•Risc: a face lucrurile care implică un anumit nivel de risc
•Siceritate: a spune adevărul
•Sănătate: a avea un stil de viaţă sănătos

•Altruism: a-i ajuta pe ceilalţi fie în mod direct fie în grup


•Contact cu oamenii: a avea contact zi de zi cu ceilalţi
Relaţii •Lucru individual: a lucra sigur şi a avea un contact limitat cu ceilalţi
•Lucru în echipă: a avea oportunitatea de a lucra într-o echipa
•Familie: a petrece timp de calitate cu familia sau partenerul
•Echilibru: a avea sentimentul de echilibru între familie, muncă şi timpul personal
•Prietenie: a dezvolta relaţii de prietenie cu oamenii cu care lucrezi
•Comunitate: a locui acolo unde te poţi implica în comunitate

5
Putere: a avea o poziţie cu influenţă
Status: a fi considerat un expert în domeniul de activitate
Avansare: a avea oportunitatea de a munci din greu şi de a avansa în carieră
Rutină: a avea un tipar de lucru şi sarcini care sunt similare în fiecare
Munca Varietate: a avea sarcini de lucru care se schimbă în mod constant
Entuziasm: a avea un grad de entuziasm şi energie în activitate de zi cu zi
Ritm Rapid: a lucra într-un mediu unde există un ritm rapid al activităţii
Financiar: a avea resursele financiare necesare pentru a avea stilul de viaţă pe care ţi-l doreşti
Provocare fizică:a avea un job care te solicită din punct de vedere fizic
Flexibilitate: a avea oportunitatea de a-ţi stabili propriul program de lucru
Presiune: a lucra cu termene limită

Acum analizează cuvintele subliniate şi alege-le pe primele 4 in ordine importanţei lor pentru tine.
Acestea sunt valorile în funcție de care vei lua deciziile de carieră.

1.

2.

3.

4.

Acum identifica cel puţin 5 joburi care respectă cele 4 valori de mai sus si descrie felul în care reflectă
aceste valori. Este unul din aceste joburi in domeniul tău de studiu?

6
Job În ce fel reflectă valorile tale personale
Ex. Asistent social Pentru mine sunt importante altruismul şi contactul. A fi asistent
social îmi va permite să ajut oamenii care au nevoie să se
reintegreze în comunitate şi să îşi dezvolte abilităţile de viaţă
necesare. De asemenea îmi va permite să lucrez cu diverse categorii
sociale în viaţa mea de zi cu zi.
1.

2.

3.

4.

5.

Activitatea 4
A-ţi cunoaşte atributele personale

7
Tocmai ai aflat care sunt cele 8 atribute care te pot ajută în dezvoltarea carierei şi a creşterii gradului tău de
angajabilitate. În timp ce poate ai punctaje foarte bune la unele, sunt altele pe care poate nici nu le-ai luat în
considerare. Aşadar, activităţile următoare te vor ajută să îţi evaluezi fiecare dintre aceste atribute.

Loialitate
Descrie câteva situaţii în care ai fost loial cuiva sau nu şi spune de ce. În ce fel aceste situaţii te pot ajută să te pot
împiedica să îţi atingi scopurile în carieră?

Responsabilitate
Oferă câteva exemple de situaţii în care ai fost responsabil. Descrie abilităţile folosite pentru a identifica paşii de
parcurs şi dacă ai fost dispus să faci acţiunile respective. Cum te pot ajută aceste exemple în dezvoltarea carierei?

Încrederea în propria persoană


Pe o scală de la 1 la 10 (1 = stimă de sine foarte scăzută, 10 = stimă de sine ridicată), indică cât de încrezător eşti
propriile abilităţi:

 Vorbit in public / 10
 Lucru individual / 10
 Lucru in echipa / 10
 Rezolvarea problemelor / 10
 Asumarea riscurilor / 10
 Generarea de idei noi / 10
 Conducerea unui grup / 10
 Atingerea obiectivelor stabilite / 10

Leadership
Oferă câteva exemple de utilizare a abilităţilor de leadership pe care ţi le-ai dezvoltat sau pe care încă le dezvolţi?
Poate fi vorba despre împărtăşirea informaţiilor, asumarea unui risc, demonstrarea de iniţiativă etc. Descrie felul
în care aceste abilităţi te pot ajuta să îţi atingi cariera dorită.

8
Adaptabilitate / Flexibilitate
Activitatea 2 ţi-a format deja o imagine cu privire la felul în care reacţionezi la schimbări. Acum, oferă un exemplu în
care te-ai adaptat la o schimbare de mediu sau de circumstanţe. Ce strategie ai adoptat pentru a evalua/ rezolva
problema sau pentru a te adapta? Care au fost sentimentele şi gândurile tale pe întreagă perioadă?

Capacitate intelectuală şi Stil


Citeşte întrebările de mai jos şi notează-ţi răspunsurile:
1. Oferă nişte exemple care demonstrează felul în care ţi-ai folosit capacitatea intelecutala şi stilul pentru a
rezolva o problemă întâlnită pe perioada studiilor.
2. Cum îţi poţi utiliza stilul în alegerea profesiei?

Perseverenţa
Descrie câteva situaţii în care ai dat dovadă de perseverenţă în îndeplinirea unei sarcini sau atingerea unui scop.
Ce strategii ai folosit pentru a te automotiva pentru a atinge scopul respectiv?

9
Energie & Sănătate
Fă o listă cu aspectele legate de sănătate care îți pot influenţa în mod pozitiv sau negativ cariera.

Started on Friday, 14 October 2017, 20:43 PM

10
State Finished

Completed on Friday, 14 October 2017, 20:50 PM

Time taken 7 mins 20 secs

Grade 8.00 out of 10.00 (80%)

Question 1
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Tranziția este...

Select one:
a.
Trecerea de la o faza negativa la una pozitiva

b. A sti ce este important pentru tine

c. Experienta ta atunci cand evenimentele si situatiile genereaza schimbari 


d. Niciuna din variantele de mai sus

Feedback
Your answer is correct. Your experience of changes that occur in events and situations.
The correct answer is: Experienta ta atunci cand evenimentele si situatiile genereaza schimbari

Question 2
Incorrect
Mark 0.00 out of 1.00

Question text
Schimbările majore din viața ta au efecte pozitive sau negative la nivelul corpului, minții și s...
(scrieți cuvântul întreg)

emotiilor
Answer: 

Feedback
The correct answer is: sentimentelor

Question 3
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

11
Question text
O valoare se referă la

Select one:
a.
Ceva ce este important pentru tine

b.
O caracteristica pe care o admire la ceilalti

c. Varianinta A si variant B 
d.
Niciuna din variantele de mai sus

Feedback
Your answer is correct. Values do refer to something that is meaningful and important to you,
however they can also be characteristics you admire in people, things you have or would like to
have or conditions of life. Values are who you are at your deepest level.
The correct answer is: Varianinta A si variant B

Question 4
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Care din variantele de mai jos nu reprezinta un pas din standardul de construire a valorilor propus de Louis Raths (1966)?

Select one:
a. A alege dintre mai multe alternative
b. Aprecierea si valorizarea alegerii, a fi multumit de alegere
c. Repetarea si actionarea consecventa

d. A ascunde alegerea facuta 

Feedback
Your answer is correct.
 
Louis Raths (1966) studied the process of values and proposed seven standards for
constructing a value (as cited in Lock, 2005);

 Choosing freely
 Choosing from among alternatives

12
 Choosing after thoughtful consideration of the consequences of each
alternative
 Prizing and cherishing, being happy with the choice
 Willing to affirm the choice publicly
 Acting on choices
 Repeating or acting with consistency

The correct answer is: A ascunde alegerea facuta

Question 5
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Pentru a sti daca valorile personale sunt compatibile cu cele ale companiei pentru care vei lucra, este important sa iti cunosti propriile
valori si apoi sa cunosti mediul in care vei lucra.

Select one:

True 
False

Feedback
Corect.
The correct answer is 'True'.

Question 6
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Ce atribut personal de mai jos include urmatoarele caractristici: respect, incredere, maturitate, viziune si abilitatea de a gandi, a
comunica si asumarea reponsabilitatii?

Select one:
a.
Loialitatea

b.
Încrederea în sine

c.

Leadership 

d.
Perseverența

13
Feedback
Your answer is correct.
These are the characteristics of an individual who is a leader.
The correct answer is:
Leadership

Question 7
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
O problema des intalnita in cadrul companiilor este cea a problemelor de comunicare.

Select one:

True 
False

Feedback
Corect. O slabă comunicare reprezintă o serioasă de de interacțiune care apare în câmpul
muncii și poate provoca rezultate negative precum conflicte, moral scăzut, relații slabe între
membrii echipei care pot conduce la pierderea de timp și de resurse ale companiei.
The correct answer is 'True'.

Question 8
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Stilul tău de interacțiune spune despre tine

Select one:
a.

În ce fel relaționezi cu ceilalți 

b. Dacă asculți de o anumită persoană


c.
Dacă îți place o anumită persoană

d. Toate variantele de mai sus

Feedback
Your answer is correct.

14
The correct answer is:
În ce fel relaționezi cu ceilalți

Question 9
Correct
Mark 1.00 out of 1.00

Question text
Retelele de suport reduc presiunea din perioada tranzitiei prin faptul ca

Select one:
a.

Te ajuta sa iti identifici perspectivele 

b.
Te ajuta sa razi

c.
Iau decizia in numele tau

d.
Simt presiunea odata cu tine

Feedback
Your answer is correct.
Support networks can also help you see alternative options, provide information, give
emotional support, help you realise you are good and competent, help you undertake
challenges, help you feel less overwhelmed, give you numerous resources.
The correct answer is:
Te ajuta sa iti identifici perspectivele

Question 10
Incorrect
Mark 0.00 out of 1.00

Question text
Employers often have a list of desired _____________ which they find are important when working with co-workers and
customers/clients, and can contribute to the employability of a person.

Select one:
a.
interests

b.
personal attributes

c.
personality types

15
d. values 

Feedback
Your answer is incorrect.
The correct answer is:
personal attributes

16
B. Focus asupra profesiei de psiholog

1. Ce înseamnă a avea drept de liberă practică ca psiholog?

Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se face de către persoanele


prevăzute la alin. (1)(cetăţenii români și cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ai
celorlalte state din Spaţiul Economic European, prin stabilire în România sau în regim de
servicii temporare), care au absolvit o instituţie de învăţământ superior de specialitate, cu
diplomă de licenţă în psihologie sau asimilată, obţinută într-o instituţie de învăţământ superior
acreditată, din România sau din străinătate, recunoscută sau echivalată, după caz, potrivit legii.

Psihologul cu drept de liberă practică îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului


independenţei profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului
profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia. Confidenţialitatea
actului psihologic este protejată prin lege şi este o obligaţie a oricărui psiholog.

Psihologul cu drept de liberă practică desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:


a) studiul comportamentului uman şi al proceselor mentale;
b) investigarea şi recomandarea căilor de soluţionare a problemelor psihologice;
c) elaborarea şi aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenţei, abilităţilor, aptitudinilor şi a
altor caracteristici umane;
d) testarea psihologică, prevenirea şi psihoterapia tulburărilor emoţionale şi de personalitate,
precum şi a fenomenelor de inadaptare la mediul social şi profesional;
e) interpretarea datelor obţinute şi elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare.

Exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară:


a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de liberă practică, potrivit
dispoziţiilor prezentei legi şi ale altor reglementări şi acte normative în vigoare;
b) în sectorul public, în care psihologii au, după caz, statutul de funcţionar public, cadru
didactic şi alte funcţii, potrivit prevederilor legilor speciale şi regulamentelor sau statutelor
instituţiei respective.

În funcţie de competenţa şi experienţa profesională ale solicitantului, se poate acorda


una dintre următoarele forme de atestare:
a) atestatul de liberă practică pentru activitate în condiţii de supervizare, pentru psihologii fără
experienţă în domeniul respectiv;
b) atestatul de liberă practică în regim de asociere, pentru psihologii care lucrează în colective
profesionale;
c) atestatul de liberă practică autonomă, pentru psihologii care întrunesc criteriile de
competenţă şi experienţă profesională stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi.

17
Pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot înfiinţa, la alegere,
potrivit legii, cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau îşi pot
desfăşura activitatea în temeiul unor contracte de muncă, potrivit legii.

2. Care sunt drepturile si obligaţiile psihologilor cu drept de liberă practică?

Dreptul de liberă practică implică exercitarea activităţilor prevăzute şi asumarea deplină


a răspunderii pentru calitatea actului profesional în raport cu beneficiarii serviciilor
psihologice, cu respectarea reglementărilor specifice în domeniu.

Psihologul cu drept de liberă practică se supune, în exercitarea profesiei, prevederilor


legislaţiei naţionale, europene şi internaţionale, referitoare la drepturile fundamentale ale
omului.

Psihologul cu drept de liberă practică are următoarele drepturi:


a) să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 5, în conformitate cu tipul de atestat deţinut;
b) să obţină pentru serviciile prestate un onorariu sau salariu negociat în mod liber cu
beneficiarul.

Psihologul cu drept de liberă practică are următoarele obligaţii:


a) să cunoască şi să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei
de psiholog cu drept de liberă practică;
b) să se conformeze şi să respecte Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă
practică;
c) să exercite dreptul de liberă practică în limitele stabilite prin tipul de atestat deţinut;
d) să se preocupe de perfecţionarea calificării profesionale;
e) să îşi asume întreaga responsabilitate profesională faţă de beneficiar, manifestând
conştiinciozitate şi probitate profesională;
f) să servească interesele beneficiarului în acord cu interesul public şi cu exigenţele
profesionale.

3. Când se suspendă dreptul de liberă practică? Când încetează dreptul de


liberă practică?

Suspendarea şi încetarea dreptului de liberă practică. Radierea din Registrul unic al


psihologilor cu drept de liberă practică din România

Dreptul de liberă practică se suspendă:


a) temporar, la cererea persoanei înscrise;

18
b) după 6 luni de neplată, fără justificare, a cotizaţiei anuale către Colegiul Psihologilor din
România, până la achitarea ei integrală;
c) cu titlu de sancţiune disciplinară, pe toată durata sancţiunii;
d) pe perioada suspendării dreptului de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească
definitivă.

Dreptul de liberă practică încetează:


a) prin renunţarea în scris la exerciţiul dreptului de liberă practică;
b) dacă persoana înscrisă a fost condamnată pentru o faptă prevăzută de lege, în legătură cu
exercitarea dreptului de liberă practică, sau dacă i s-a aplicat pedeapsa complementară a
interzicerii dreptului de a exercita profesia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Încetarea dreptului de liberă practică atrage radierea din Registrul unic al psihologilor
cu drept de liberă practică din România.

4. Cum se obţine dreptul de liberă practică sub supervizare în psihologia


muncii? Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite? Care sunt
paşii/etapele? În ce alte specializări puteți să obțineți dreptul de liberă
practică?

-> Criteriile generale de acordare a avizului de liberă practică se diferenţiază în funcţie de


tipul de atestat stabilit prin lege, plecând de la:
Foaia matricolă din care să rezulte parcurgerea unor discipline universitare care să
acopere domeniul pentru avizare:
a) psihologia muncii;
b) psihologie industrial-organizaţională;
c) psihodiagnostic;
d) statistică psihologică;
e) metodologia cercetării
f) psihologie socială;
g) psihologie aplicată în diferite domenii profesionale;
h) psihologia carierei;
i) ergonomie şi factorii umani;
j) orientare şcolară şi profesională;
k) educaţia continuă a adultului.
Orice disciplină din curricula universitară care are legătură cu domeniul va fi luată în
considerare de comisie.

Pentru obţinerea atestatului de liberă practică sunt obligatorii următoarele discipline:


a) psihodiagnostic;
b) psihologie experimentală/metodologia cercetării psihologice şi statistică psihologică;

19
c) psihologia muncii sau psihologia industrial-organizaţională;

Curriculum vitae în care să se evidenţieze cu necesitate următoarele aspecte, după


modelul european:
a)   activitatea de practică studenţească cu toate aspectele referitoare la locul de desfăşurare,
domeniul de activitate, numărul de ore;
b) activitatea profesională: perioada, angajatorul, posibilităţile de contact;
c)   cursuri, stagii de pregătire (durata, locul);
d) participări la manifestări ştiinţifice;
e)   lucrări publicate;
f)   proiecte de cercetare sau de intervenţie practică în domeniul de competenţă al comisiei;
g) oricare alte aspecte.

Procedura de acordare a atestatului de liberă practică


Dosarul în vederea atestării trebuie să conţină următoarele documente:
(1)      cerere tip conform anexei (anexa1);
(2)      copii legalizate după actele de studii şi foaia matricolă;
(3)      copii legalizate după cartea de muncă sau contractul individual de muncă prin care să
ateste vechimea în muncă şi în specialitate;
(4)      copii legalizate după alte documente care să ateste studii profesionale: masterat,
doctorat, specializări şi cursuri postuniversitare;
(5)      copie după actul de identitate;
(6)      copie după certificatul de căsătorie sau divorţ (după caz);
(7)      certificat de cazier judiciar; 
(8)      certificat medical eliberat în condiţiile legii.

-> Atestatul de liberă practică în condiţii de supervizare se acordă debutanţilor în domeniu


în următoarele condiţii:
(1)      respectarea condiţiilor prevăzute la art. 6*;
(2)      evaluarea cunoştinţelor profesionale prin completarea unui chestionar tip grilă;
(3)      interviu susţinut în faţa comisiei.

*Art. 6: Comisia analizează documentele din dosar, conformitatea acestora cu cerinţele de


pregătire profesională necesare în vederea acordării atestatului de liberă practică. În cazul în
care se constată faptul că nu sunt întrunite condiţiile de formare profesională, comisia
recomandă parcurgerea cursurilor necesare completării cerinţelor.

20
5. Care sunt urmatoarele trepte de specializare? În ce condiții se trece la o
treaptă de specializare superioară?

In funcţie de competenţa şi experienţa profesională ale solicitantului, se poate acorda


una dintre următoarele forme de atestare:
a) atestatul de liberă practică pentru activitate în condiţii de supervizare, pentru psihologii fără
experienţă în domeniul respectiv;
b) atestatul de liberă practică în regim de asociere, pentru psihologii care lucrează în colective
profesionale;
c) atestatul de liberă practică autonomă, pentru psihologii care întrunesc criteriile de
competenţă şi experienţă profesională stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi.

În activitatea lor psihologii de liberă practică în domeniul muncii, transporturilor şi


serviciilor se vor supune normelor de control şi supervizare aprobate de Convenţia Naţională.

Comisia procedează la selecţia şi instruirea psihologilor cu drept de liberă practică ce


pot realiza activităţi de supervizare profesională şi care trebuie să întrunească următoarele
condiţii:
(1)      atestat de liberă practică;
(2)      vechime în specialitate de minimum 10 ani;
(3)      să facă dovada că dispune (are acces) la condiţii materiale şi metodologice
corespunzătoare cerinţelor comisiei;
(4)      contract de colaborare între Colegiu şi supervizor (anexa 2);
(5)      contract de colaborare între supervizor şi psihologul supervizat care va cuprinde
modalităţile şi procedurile convenite în vederea îndrumării, supravegherii şi controlului (anexa
3);

6. Ce este Colegiul Psihologilor din România? Din cine este alcătuit? Ce


atribuţii are?

Colegiul Psihologilor din România, denumit în continuare Colegiu, este o organizaţie


profesională, cu personalitate juridică, de drept privat, apolitică, autonomă şi independentă, de
interes public, cu patrimoniu şi buget proprii. Colegiul are rolul de a reprezenta şi de a ocroti la
nivel naţional şi internaţional interesele profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
Colegiul are sediul central în municipiul Bucureşti.

21
Colegiul se constituie din totalitatea psihologilor cu drept de liberă practică din
România.
Psihologii cu drept de liberă practică au dreptul, fără nici o îngrădire, să adere la alte
forme de asociere profesională.
Colegiul are obligaţia de a publica anual Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă
practică din România.

Atribuţiile Colegiului sunt următoarele:


a) asigură respectarea cadrului organizatoric pentru exercitarea profesiei de psiholog cu drept
de liberă practică în condiţiile prezentei legi;
b) instituie standarde de calitate a serviciilor psihologice;
c) instituie un cadru de promovare şi de dezvoltare a competenţei profesionale;
d) instituie şi promovează norme deontologice în exercitarea profesiei de psiholog cu drept de
liberă practică;
e) reprezintă interesele membrilor săi în faţa autorităţilor publice şi administrative, precum şi
în organismele profesionale internaţionale;
f) atestă dreptul de liberă practică al psihologilor şi gestionează Registrul unic al psihologilor
cu drept de liberă practică din România.

7. Care sunt structurile de conducere ale Colegiul Psihologilor din România?


Caracterizaţi, pe scurt, rolul fiecărei astfel de structuri.

Forurile de conducere ale Colegiului sunt:


A. Convenţia naţională;
B. Consiliul Colegiului;
C. Comitetul director;
D. preşedintele Colegiului.

Alegerea forurilor de conducere ale Colegiului se face numai prin vot secret. Persoanele
alese în forurile de conducere exercită un mandat de 4 ani şi nu mai mult de două ori
consecutiv. Forurile de conducere colectivă iau hotărâri prin vot deschis, dacă nu hotărăsc
altfel.

A. Convenţia naţională este constituită din reprezentanţii membrilor Colegiului, pe


baza unei norme de reprezentare, proporţional cu numărul membrilor din fiecare filială.
Convenţia se întruneşte, de regulă, o dată la 4 ani. Ea se poate întruni în sesiune
extraordinară la solicitarea majorităţii simple a membrilor Consiliului Colegiului.
Convocarea Convenţiei naţionale se face prin mass-media, cu cel puţin 3 luni înainte de
data fixată.

22
Convenţia naţională este precedată de convenţii teritoriale, care aprobă reprezentanţii
în conformitate cu norma de reprezentare.
Convenţia naţională este legal constituită în prezenţa a două treimi din numărul
reprezentanţilor delegaţi. Dacă la prima convocare condiţia de cvorum nu este îndeplinită,
Comitetul director stabileşte o nouă dată, nu mai devreme de 15 zile calendaristice. În această
situaţie, Convenţia naţională este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor delegaţi şi
adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi.

Convenţia naţională are următoarele atribuţii:


a) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare internă, Codul deontologic al profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică, Codul de procedură disciplinară, Normele de avizare a
metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică, precum şi modificările la acestea;
b) alege şi revocă preşedintele Colegiului şi membrii Comitetului director;
c) aprobă raportul de activitate al Consiliului Colegiului şi alte documente.

B. Consiliul Colegiului este constituit din preşedintele Colegiului, care este şi


preşedinte al Consiliului Colegiului, membrii Comitetului director şi preşedinţii filialelor
teritoriale.

Consiliul Colegiului se întruneşte anual, la convocarea preşedintelui Colegiului.


Consiliul Colegiului se poate întruni şi în mod excepţional, la solicitarea majorităţii simple a
membrilor săi.

Atribuţiile Consiliului Colegiului sunt următoarele:

a) stabileşte liniile directoare în legătură cu problemele fundamentale ale profesiei de psiholog


cu drept de liberă practică şi ale activităţii Colegiului;
b) analizează şi aprobă raportul de activitate al Comitetului director;
c) aprobă cotizaţia anuală şi nivelul taxelor necesare acoperirii costurilor de atestare şi a altor
servicii prestate;
d) aprobă structurile administrative ale Comitetului director, înfiinţarea de noi comisii sau
restructurarea celor existente;
e) aprobă raportul de audit financiar, efectuat de o firmă independentă;
f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Colegiului, bilanţul Colegiului şi descarcă Comitetul
director de gestiunea fondurilor.

C. Comitetul director este constituit din preşedintele Colegiului, care deţine şi


calitatea de preşedinte al Comitetului director, preşedinţii comisiilor prevăzute la art. 35 şi
membrii acestora.

23
Înlocuitorul de drept al preşedintelui Comitetului director, în caz de indisponibilitate, este
preşedintele Comisiei de deontologie şi disciplină sau alt preşedinte de comisie, desemnat de
Comitetul director.

Comitetul director are următoarele atribuţii:


a) eliberează atestatul de psiholog cu drept de liberă practică;
b) eliberează avizul pentru metodele şi tehnicile de evaluare şi asistenţă psihologică, precum şi
modul de utilizare a acestora;
c) propune instituţiilor abilitate cursuri şi alte forme de educaţie permanentă în domeniul
psihologiei, în conformitate cu prevederile legale;
d) elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare internă;
e) elaborează Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică;
f) elaborează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, normele metodologice de aplicare
a prezentei legi;
g) elaborează Codul de procedură disciplinară şi urmăreşte aplicarea acestuia;
h) elaborează Normele de avizare a metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică;
i) întocmeşte, reactualizează şi face public Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă
practică din România;
j) mediază litigiile dintre psihologi cu drept de liberă practică, dintre aceştia şi beneficiarii
serviciilor psihologice, precum şi dintre psihologi şi angajatorii acestora, în probleme legate de
exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică;
k) sesizează organele în drept în cazurile de exercitare ilicită a profesiei de psiholog cu drept de
liberă practică;
l) propune nivelul taxelor pentru serviciile prestate, precum şi al cotizaţiei anuale.

Comitetul director funcţionează prin şedinţe în plen şi pe comisii, ale căror competenţe
şi periodicitate sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare internă.

În cadrul Comitetului director funcţionează următoarele comisii:


a) comisii aplicative:
Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie;
Comisia de psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor;
Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională;
Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
b) Comisia metodologică;
c) Comisia de deontologie şi disciplină.

Comisiile prevăzute la alin. (1) sunt structuri organizatorice de specialitate ale căror
atribuţii sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare internă. În funcţie de
necesităţi, se pot înfiinţa, desfiinţa sau restructura comisiile existente.

24
Comisiile au următoarele atribuţii:

a) comisiile aplicative desfăşoară procedurile prevăzute în normele metodologice de aplicare a


prezentei legi şi propun Comitetului director eliberarea atestatului în domeniile de specializare
corespunzătoare;
b) Comisia metodologică avizează metodele şi tehnicile de asistenţă psihologică în conformitate
cu Normele de avizare a metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică;
c) Comisia de deontologie şi disciplină urmăreşte respectarea Codului deontologic al profesiei
de psiholog cu drept de liberă practică, judecă abaterile de la prevederile acestuia şi aplică
sancţiuni, conform prezentei legi.

Fiecare comisie este condusă de un birou constituit din preşedinte, vicepreşedinte,


secretar şi dispune de un secretariat tehnic. Comisiile elaborează norme şi proceduri de control
şi supervizare profesională în domeniile proprii, aprobate de către Consiliul Colegiului,
asigurând pregătirea persoanelor cu atribuţii de control. Membrii Comitetului director şi ai
conducerii filialelor teritoriale au dreptul la indemnizaţii de şedinţă stabilite prin
Regulamentul de organizare şi funcţionare internă şi la decontarea cheltuielilor de deplasare
legate de îndeplinirea atribuţiilor specifice.

Preşedintele Colegiului şi preşedinţii comisiilor prevăzute la art. 35 asigură conducerea


operativă a Colegiului.

C. Preşedintele Colegiului are următoarele atribuţii:

a) reprezintă Colegiul în relaţiile cu alte organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate;
b) încheie convenţii şi contracte în numele Colegiului, cu aprobarea Comitetului director;
c) convoacă şi conduce şedinţele Comitetului director, Consiliului Colegiului şi Convenţiei
naţionale;
d) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Comitetului director.

25

S-ar putea să vă placă și