Sunteți pe pagina 1din 53

JUDECĂTORIA ARAD

BILANŢ AL ACTIVITĂŢII

DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2007


CAPITOLUL I

Prezentarea generală a instanţei

Judecătoria Arad îşi desfăşoară activitatea în Palatul de Justiţie din


Arad, Bd. Vasile Milea nr.2-4, jud. Arad, clădire renovată recent şi care face
parte din patrimoniul cultural naţional, fiind în proprietatea Statului Român şi în
administrarea Ministerului Justiţiei.
În cadrul Palatului de Justiţie, Judecătoria Arad, ocupă o parte din etajul
întâi şi doi al imobilului şi dispune de 7 săli de judecată, dintre care numai una
este echipată cu aparatură de înregistrare pe suport magnetic a dezbaterilor, de un
număr de 36 de birouri pentru judecători şi grefieri precum şi de alte încăperi,
spaţiul suficient de mare pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii nu numai
a activităţii de judecată propriu-zisă ci şi a celorlalte activităţi din cadrul unei
instanţe.
Judecătoria Arad îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia Tribunalului
Arad, alături de alte patru judecătorii, fiind cea mai mare, atât din punct de
vedere al competenţei teritoriale cât şi din punct de vedere al volumului de
activitate.

2
CAPITOLUL II

Analiza activităţii instanţei – aspecte cantitative

2.1. Volumul de activitate


Volumul de activitate al Judecătoriei Arad, în anul 2007, a fost de 15887
dosare.
Dintre acestea 13618 cauze au fost înregistrate în anul 2007 iar 2269
cauze reprezintă stocul cu care Judecătoria Arad a intrat în anul 2007.
Din totalul de 13618 cauze noi, 125 sunt cauze trimise spre rejudecare, 1
cauză a fost trimisă a doua oară spre rejudecare iar 85 de cauze au fost declinate
de la alte instanţe.
Dosarele nou intrate se împart potrivit specializărilor şi secţiilor, astfel:

- Civil 9.352 cauze


- Penal 2807 cauze
- minori şi familie 1.459 cauze

Comparativ cu anul precedent, când la Judecătoria Arad au fost


înregistrate un număr de 17.269 dosare( 12.004 cauze civile, 3.594 cauze penale,
1671 cauze minori şi familie), se constată o scădere a numărului nou de cauze
cu 3651 (2652 civile, 212 familie, 787 penale)

3
Tot din analiza comparativă a datelor statistice din 2006 şi perioada
analizată rezultă că stocul de dosare cu care am intrat în anul 2007 a fost de
4175 dosare ( 2269 dosare pe rol şi 1906 suspendate).
La 31 decembrie 2007, la Judecătoria Arad aveam 2745 cauze pe rol şi
837 dosare suspendate.
Se observă o creştere uşoară a cauzelor aflate pe rol dublată de o scădere
semnificativă ( sub 50%) a dosarelor suspendate.

2.2. Operativitatea

2.2.1. Indicele general de operativitate al instanţei


În anul 2007 judecătoria Arad a avut un indice general de operativitate de
85,6 %, mai mic cu 2,58 % faţă de anul precedent când acesta a fost de 88,18 %.
Un indicator al operativităţii îl reprezintă şi numărul de cauze mai vechi
de 1 an înregistrat pe rolul instanţei la sfârşitul anului 2007 care a fost de 81 de
dosare.
2.2.2.Operativitatea pe secţii specializate
Pe secţii, operativitatea se prezintă astfel:
-84,78 % la secţia civilă
-85,8 % la secţia penală
La sfârşitul anului 2007 existau 72 de dosare mai vechi de 1 an în materie
civilă. Dintre acestea în 58 de cauze au fost încuviinţate expertize sau
contraexpertize, în 10 cauze judecata a fost prelungită ca urmare a faptului că o
lungă perioadă de timp acestea au fost suspendate, iar într-o cauză aflarea ei pe
rolul instanţei o perioadă aşa de îndelungată de timp s-a datorat şi faptului că a
fost necesară citarea în străinătate a uneia din părţi.

4
În materie penală din cele 9 cauze mai vechi de 1 an în 3 dintre ele
inculpaţii au fost necesar a fi citaţi în străinătate, în alta părţile vătămate s-au
aflat în străinătate, într-una dintre ele martorii nu s-au prezentat ca urmare a
faptului că erau plecaţi în străinătate, în celelalte cauze amânarea judecăţii la
mai multe termene făcându-se fie pentru că diverse autorităţi au refuzat să
răspundă solicitărilor instanţei, fie că deşi martorii citaţi cu mandat de aducere
nu s-au prezentat, fie că dosarul de fond nu s-a găsit în arhiva instanţei fiind
trimis pentru rezolvarea unor afaceri judiciare unei alte instanţe.
2.2.3. Operativitatea pe materii
Pe materii acesta se prezintă astfel:
În materie civilă: 82, 95% faţă de 86,67% în anul precedent
În materie penală: 85,8% faţă de 88,44% în anul precedent
Minori şi familie : 85,54% faţă de 89,45 în anul precedent
Prin comparaţie cu anul precedent se observă o scădere în limite
acceptabile a operativităţii pe fiecare materie.

2.2.4. Operativitatea pe judecător

VOLUMUL DE ACTIVITATE ŞI OPERATIVITATEA


PE JUDECĂTOR

PENAL

Nr. Nume judecător Nr. Nr. Total Operativitate


Crt. sentinţe încheieri
1. Lăzărescu Caius 393 9 402 87%
2. Lucaciuc Camelia 351 8 359 88,2%
3. Dărău Ioan 135 4 139 -
4. Balaş Lucian 51 1 52 -
5. Maghera Mihaela 310 14 324 80,79%
6. Martin Raul 401 7 408 86,8%
7. Vlad Florentin 366 3 369 90,66%

5
8. Ştef Liliana 362 3 365 78,49%
9. Cioară Mariana 406 9 415 89,24%

CIVIL

Nr. Nume Nr. Nr. Încheieri Total Operativitate


Crt. judecător sentinţe încheieri de
suspendare
10. Bradin Virgiliu 416 239 55 710 85,23%
Flavius
11. Mihalaş 397 145 56 542 80,59%
Ramona
12. Arbonie Radu 456 187 85 643 85,84%
13. Mirea Cristiana 433 126 41 559 82,87%
14. Botezatu 508 116 43 624 85,62%
Honoriu Zlatan
15. Vintieler Ştefan 477 128 57 605 86,64%
16. Achimescu 412 169 56 581 85,04%
Mirela
17. Ban Tatiana 489 140 67 629 88,66%
18. Şerban Ana 477 126 55 603 74,68%
19. Ciachir Adrian 456 197 88 653 86%
20. Ciuban doina 405 177 59 582 83,24%
21. Debreni 486 154 46 640 84,48%
Cristian
22. Şianţiu Claudiu 237 104 43 341 77,89%
23. Debreni 104 27 12 131 74,52%
Camelia
24. Chila Doina 231 68 14 299 -
25. Constanda 110 21 6 131 -
Cristina
26. Nechita 89 19 2 108 -
Alexandra
27. Branc Cosmin 24 6 1 30 -
28. Dărău Ioan 71 17 3 88 -
29. Neda Raluca 199 158 11 357 -

MINORI ŞI FAMILIE

30. Haş Corina 499 65 60 564 86,06%


31. Guttmann Cristian 489 62 66 551 84,75%

6
32. Precup Nicoleta 441 45 48 486 83,2%

În materie penală operativitatea se înscrie între 90,66 %( Vlad Florentin)


şi 78,49%( Ştef Liliana).
În materie civilă, operativitatea se înscrie între 88,66 ( Ban Tatiana) şi
74,68 %( Şerban Ana)
În materia minori-familie avem o operativitate cuprinsă între 86,06%
( Haş Corina) şi 83,2% (Precup Nicoleta).
De remarcat o creştere spectaculoasă a operativităţii d-lui judecător Radu
Arbonie, de la 76,74% la 85,84%, dar şi o scădere importantă a operativităţii d-
nei judecător Ştef Liliana , de la 88% la 78,49%.
Nu a putut fi stabilită operativitatea judecătorilor care au activat parţial pe
parcursul anului 2007.

2.3. Încărcătura pe judecător

În anul 2006 media de dosare cu care a operat un judecător a fost de


aproximativ 690. Această cifră nu poate fi determinată cu exactitate deoarece în
anul 2007 au fost fluctuaţii de personal, în special în a doua parte a anului, astfel
că judecătorii care au activat în cadrul Judecătoriei Arad pe tot parcursul anului
2007au avut un număr mai mare de dosare cu care a operat.

2.4. Concluzii privind evoluţia indicatorilor statistici la nivelul


instanţei în anul 2007. Vulnerablităţi identificate. Măsuri de remediere
propuse.
Analiza comparativă a indicilor cantitativi ai activităţii Judecătoriei Arad
pe anii 2006 şi 2007 scoate în evidenţă următoarele aspecte:

7
-un număr mai mic de dosare noi înregistrate în anul 2007 ( - 3651)
-numărul fluctuant al judecătorilor, doar la finalul anului reuşindu-se
acoperirea schemei.
La nivelul conducerii instanţei s-au analizat motivele pentru care scăderea
numărului de cauze noi nu s-a materializat printr-o creştere a operativităţii.
Factorii ce au condus la această situaţie au fost apreciaţi de noi ca fiind de
două categorii, după cum urmează:
a. Factorii de natură umană (personal), respectiv insuficienţa numărului de
judecători şi personal auxiliar. De remarcat la această categorie că până în
ultimul trimestru al anului 2007 am avut un deficit de 5 judecători din totalul de
30 prevăzuţi în statul de funcţii, precum şi un minus de 5 posturi de grefier.
b. Factori de complexitate a cauzelor.
Ca urmare a modificărilor legislative survenite în anul 2006, au fost
scoase din competenţa de soluţionare judecătoriilor o serie de cauze cum ar fi
încuviinţarea executării silite sau învestirea cu formulă executorie a unor titluri,
dezincriminarea unor infracţiuni sau modificarea procedurii de soluţionare a
plângerilor penale prealabile.
La o primă analiză s-ar părea că aceste modificări ar fi trebuit să crească
operativitatea dar la o privire mai profundă se constată că aceste cauze se
soluţionau in general foarte repede, chiar la primul termen astfel că
operativitatea avea de câştigat.
Practic pe rolul instanţei au rămas cauze mai complexe, acest lucru
rezultând şi din creşterea cu aproximativ 10 procente a cauzelor în care au fost
încuviinţate expertize tehnice de specialitate.
S-a mai constatat o scădere majoră a numărului de dosare suspendate,
astfel că am încheiat anul cu un număr de 837 dosare suspendate, faţă de 1906 la
sfârşitul anului 2006.

8
S-a mai remarcat în general şi o scădere a stocului de dosare la sfârşitul
anului, pe judecător. De exemplificat aici d-l judecător Lăzărescu Caius cu o
scădere a stocului de la 107 cauze(31.12.2006) la 60 cauze(31.12.2007)
Considerăm că operativitatea realizată putea fi mai ridicată în condiţiile în
care instanţa ar fi funcţionat cu efectivele complete sau cât mai aproape de
schema de încadrare.
În anul 2008 ne propunem să analizăm mai temeinic factorii ce duc la
trenarea cauzelor pe rol, să eliminăm pe cât posibil aceşti factori şi să dăm
eficienţă maximă normelor procesuale sancţionatorii, astfel încât la sfârşitul
anului 2008 să avem o operativitate îmbunătăţită.

STOC DOSARE PE JUDECĂTOR

Nr. JUDECĂTOR Stoc la Stoc la


Crt. 31.12.2006 31.12.2007
1. VLAD FLORENTIN 45 38
2. CIOARĂ MARIANA 59 50
3. LĂZĂRESCU CAIUS 107 60
4. LUCACIUC CAMELIA 61 48
5. MAGHERA MIHAELA 57 77
6. MARTIN RAUL 91 62
7. ŞTEF LILIANA 77 80
8. BALAŞ LUCIAN 62
9. BRADIN FLAVIUS 116 123
10. MIHALAŞ RAMONA 162 144
11. DĂRĂU IOAN
12. ARBONIE RADU 135 120
13. MIREA CRISTIANA 123 124
14. HONORIU BOTEZATU 121 112
15. ŞTEFAN VINŢIELER 59 102
16. ACHIMESCU MIRELA 140 112
17. BAN TATIANA 86 89
18. ŞERBAN ANA 130 153
19. CIACHIR ADRIAN 100 120
20. CIUBAN DOINA LILIANA 141 129
21. DEBRENI CRISTIAN 134 126

9
22. HAŞ CORINA 92 81
23. GUTTMANN CRISTIAN 103 111
24. PRECUP 130 108
NICOLETA/BRANC
COSMIN
25. ŞIANŢIU CLAUDIU - 109
26. DEBRENI CAMELIA - 126
27. CHILA DOINA - 107
28. CONSTANDA CRISTINA - 87
29. NECHITA ALEXANDRA - 90

10
Capitolul III
Analiza calitativă a activităţii instanţei

3.1. Efectele modificărilor legislative survenite în cursul anului 2007


asupra activităţii instanţei.

În materie civilă Legea 459 din 13 decembrie 2006, intrată în vigoare la


13 ianuarie 2007 a adus o serie de unele modificări legislative referitoare la
procedura executării silite.
Astfel prin modificarea art. 3731 Cod procedură civilă a fost eliminată
obligaţia executorului judecătoresc de a solicita, anterior începerii executării
silite, încuviinţarea pentru demararea respectivei proceduri degrevându-se rolul
instanţei cu cererile care aveau respectivul obiect.
De asemenea modificarea art. 374 şi 376 Cod procedură civilă a redus
simţitor numărul cererilor de investire cu formulă executorie a titlurilor
executorii, altele decât hotărârile judecătoraşi, care anterior se investeau cu
respectiva formulă. În prezent exisă o practică unitară la nivelul Secţiei civile a
Judecătoriei Arad în sensul că se investesc cu formulă executorie doar hotărârile
judecătoreşti, cambiile, cecurile şi biletele la ordin.
Prin Legea 82 din 2 aprilie 2007 a fost modificată OUG 190/2000 privind
regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, în sensul că termenul până la
care acestea pot fi cerute a fi restituite s-a prelungit până la data de 31.12.2009,
înregistrându-se pe rolul instanţei noi cauze având acest obiect.
La data de 24.10.2007 a fost adoptată OUG 119/2007 privind măsurile
pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din
contracte comerciale, care conţine o serie de dispoziţii neclare şi care se

11
suprapun cu prevederile OG 5/2001 privind procedura somaţiei de plată
îngreunând astfel procedura de obţinere a titlurilor executorii.
Şi în materia dreptului familiei, trebuie menţionată Decizia Curţii
Constituţionale nr. 969 din 30.10.2007 care chiar daca nu reprezintă un act
normativ are aceeaşi forţă juridică, prin care a fost declarat neconstituţional art.
612 alin 6 Cod procedură civilă prin care se interzice interogatoriul ca mijloc de
probă pentru dovedirea motivelor de divorţ, creând astfel premisa simplificării şi
scurtării procedurii de judecată în cazul proceselor de divorţ.
În materie penală, având în vedere că Legea 356/2006, a intrat în vigoare
7.09.2006, modificările aduse nu au avut un impact deosebit asupra activităţii
instanţei.
Prin Legea 278/2006, intrată în vigoare la 12.08.2006, prin art.I pct.56 au
fost abrogate disp. art. 205, 206, 207 Cod penal. Această abrogare a făcut
necesară punerea pe rol, din oficiu, a dosarelor care au avut ca obiect aceste
infracţiuni, pentru constatarea dezincriminării, instanţa procedând în consecinţă.
Ulterior, prin decizia nr.62/18.01.2007, Curtea Constituţională a admis
excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că disp. art.I, pct.56 din Legea
578/2006, pentru modificarea şi completarea Codului penal, referitoare la
abrogarea art.205,206 şi 207 Cod penal, sunt neconstituţionale, reintrând în
vigoare aceste dispoziţii.
Aceste dispoziţii au creat o oarecare confuzie, în ce priveşte luarea în
considerare a dispoziţiilor art. I pct.56 din Legea 278/2006, privind
dezincriminarea. Drept urmare, dosarele care au avut ca obiect aceste infracţiuni
şi, pentru care nu s-a îndeplinit termenul de reabilitare, nu au mai fost puse pe
rol.
Alte modificări aduse prin Legea 356/2006, pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală şi Legea 278/2006, pentru modificarea
şi completarea Codului penal, nu au avut semnificaţii deosebite.

12
3.2. Aplicarea prevederilor legale privind repartizarea aleatorie a
cauzelor şi funcţionarea sistemului informatic de repartizare

Judecătoria Arad a folosit în tot cursul anului 2007 programul de


repartizare aleatorie a cauzelor ECRIS, fiind implementată varianta III a acestui
program.
Ca modalitate concretă de repartizare a cauzelor în momentul
înregistrării, se procedează în felul următor:
Cererile şi acţiunile în justiţie sunt primite de către un grefier cu studii
superioare anume delegat în acest sens care stabileşte obiectul şi codul fiecărei
acţiuni. La sfârşitul programului cu publicul pentru depunerea actelor acţiunile
sunt aduse preşedinţilor de secţie spre a verifica corectitudinea menţiunilor
făcute de judecătorul delegat. După verificare sunt înaintate grefierilor
desemnaţi cu introducerea datelor care efectuează înregistrarea dosarelor în
ECRIS, şi sub supravegherea unui membru al Colegiului de Conducere sau al
vicepreşedintelui instanţei are loc repartizarea aleatorie informatizată a
cauzelor, păstrându-e un listing al cauzelor înregistrate în ziua respectivă.
Primind astfel număr de înregistrare dosarele formate sunt trimise la
Registratură în vederea înregistrării în Registrul general de dosare şi în celelalte
evidenţe. A doua zi dimineaţa sunt prezentate judecătorilor cărora le-au fost
repartizate spre a dispune măsurile necesare pentru una desfăşurare a actului de
justiţie. Aceştia completează rezoluţia şi înaintează dosarele pentru a se efectua
măsurile dispuse (citaţii, adrese) până la ora 9,00 compartimentului Registratură.
În cursul anului 2007 au avut loc două controale realizate de către
inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, in cursul
lunii martie şi a lunii noiembrie, concluzionându-se în ambele cazuri ca la
Judecătoria Arad sunt respectate dispoziţiile privind repartizarea aleatorie a
cauzelor prevăzute de art. 95-99 din Regulamentul de ordine interioară a
instanţelor judecătoreşti.

13
Prin ordin emis de preşedintele instanţei au fost desemnate persoanele cu
atribuţii în repartizarea aleatorie a cauzelor, grefieri şi judecători coordonatori.
În materie civilă au fost stabilite complete specializate pentru soluţionarea
cauzelor de minori şi familie, şi fond funciar.
Suspendare provizorie a executării hotărârilor judecătoreşti se dispune de
către vicepreşedintele instanţei, iar, în lipsa acestuia, de preşedintele Secţiei
civile.
În materie penală toate complete de judecată sunt şi complete specializate
în cauze de corupţie şi minori.
Au fost desemnate complete speciale pentru soluţionarea cauzelor privind
măsurile preventive şi alte cereri urgente în cursul urmăririi penale.
Completele de judecată sunt numerotate şi orice modificare intervenită în
structura iniţială se dispune prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei.
Repartizarea judecătorilor şi grefierilor pe secţii s-a făcut prin hotărâre a
colegiului de conducere, iar în cadrul secţiilor repartizarea grefierilor pe
complete s-a făcut de către preşedintele de secţie.
În caz de desfiinţare a completelor de judecată, dosarele repartizate se
distribuie aleatoriu, prin metoda sistemului ciclic, pe rolul celorlalte complete
configurate în aceeaşi materie.
Planificarea de permanenţă se întocmeşte separat pe secţii, prin
programarea zilnică a câte 2 judecători la efectuarea serviciului.
Prin excepţie, planificarea de permanenţă se întocmeşte cu un singur
judecător pentru zilele în care sunt programate cauzele având ca obiect cereri de
liberare condiţionată din executarea pedepselor.
Pentru cauzele urgente în materie penală se întocmeşte o planificare
separată a judecătorilor care configurează completele speciale.
Incidentele procedurale se soluţionează de completul imediat următor
celui în privinţa căruia s-a invocat cauza de incompatibilitate, iar în situaţia în

14
care se constată incompatibilitatea completului titular, judecata se continuă de
completul următor celui care a soluţionat incidentul procedural.
Soluţionarea incidentelor procedurale se face ţinându-se seama de
specializarea completelor şi de materiile în care se judecă.
Cauzele disjunse se soluţionează de completul care a dispus disjungerea.
Repunerile pe rol după suspendare pentru continuarea judecăţii sau
perimare se repartizează completelor iniţiale, iar în situaţia în care completul a
fost desfiinţat, repunerea pe rol se face la completul cu acelaşi număr sau la
completul cu numărul imediat următor.
Cererile de preschimbare a primului termen de judecată se soluţionează
de completul titular.
Prin Ordinul de serviciu din 31.10.2007 s-a stabilit că cererile de învestire
cu formulă executorie a hotărârilor judecătoreşti se soluţionează de completele
care au soluţionat cauza în fond şi de vicepreşedintele judecătoriei, în cazul
titlurilor pronunţate de instanţa penală sau de desfiinţare a completelor titulare în
materie civilă.
Pentru celelalte titluri decât hotărârile judecătoreşti, cererile de învestire
se repartizează aleatoriu, în sistem informatic, pe completele de judecată
stabilite la nivelul Secţiei civile.
Anterior acestui ordin toate cererile de investire cu formulă executorie se
repartizau aleatoriu tuturor completelor. Controlul efectuat în luna martie nu a
stabilit ca acest mod de repartizare al cererilor ar fi greşit.
Prin acelaşi ordin de serviciu s-a dispus ca în cazul hotărârilor
casate/desfiinţate cu trimitere spre rejudecare, dacă dosarul figurează în aplicaţia
ECRIS, acestea se înregistrează prin adăugarea unui punct şi a unei cifre la
numărul unic de dosar.
Anterior acestuia, potrivit notei interne nr. 529/Ad/02.03.2007 a
preşedintelui Tribunalului Arad, pentru păstrarea numărului unic, înregistrarea
cauzelor în astfel de situaţii se face astfel: dosarele deja înregistrate cu număr

15
unic, trimise spre rejudecare, se repartizează manual la acelaşi complet de
judecată de la judecarea anterioară a cauzei, urmând să se aplice regulile de la
soluţionarea incompatibilităţilor.
Urmare a consultărilor din timpul controlului din luna martie, de la
Judecătoria Arad, prin Hotărârea nr. 7/12.03.2007 a Colegiului de conducere, s-a
stabilit ca, dosarele înregistrate pentru rejudecare, să se facă în sistem
informatic, prin alocarea unui nou număr unic, la fel şi în cazul cererilor de
investire cu formulă executorie.
Raportul de control încheiat recomanda respectarea hotărârii nr.
7/12.03.2007 a Colegiului de conducere, cu privire la înregistrarea cauzelor în
rejudecare după desfiinţarea/casarea hotărârii de la fond.
În situaţia în care se constată că o cauză este dată în competenţa unui
specializat dar a fost repartizat pe rolul unui complet nespecializat, transpunerea
cauzei la completul specializat se face în sistem ciclic, potrivit evidenţei ţinute
de preşedintele secţiei.

3.3. Durata de soluţionare a cauzelor

Din analiza activităţii Judecătoriei Arad în cursul anului 2007 se pot


desprinde următoarele concluzii privind durata de soluţionare a cauzelor în
funcţie de materia în care se judecă şi de gradul de complexitate a acestora:

Civil :
Cauze cu grad de dificultate minim, timp optim de soluţionare 1 – 3 luni:
- pensii de întreţinere,
- plângeri contravenţionale,
- somaţii de plată,
- rectificări, anulări, modificări, completări acte de stare civilă,
- divorţ prin acordul ambilor soţi,

16
- încuviinţare purtare nume,
- radiere uzufruct,
- declararea morţii şi a dispariţiei,

Cauze cu grad de dificultate mediu, timp optim de soluţionare 3 - 6 luni:


- pretenţii civile şi comerciale,
- acţiuni în constatare,
- uzucapiunea,
- obligaţie de a face,
- cereri în materia fondului funciar,
- acţiuni posesorii,
- acţiuni în grăniţuire,
- divorţurile,
- încredinţările minori,
- rectificări CF,
- acţiunile în evacuare,
Cauze cu grad de dificultate ridicat, timp optim de soluţionare peste 6 luni:
- partaje judiciare,
- stabilirea paternităţii,
- tăgada de paternitate,
- revendicările,
- cauze cu mai mult de 5 părţi,
- succesiuni,
Deşi se soluţionează de urgenţă, cererile pentru ordonanţă preşedinţială au
un grad de complexitate mediu iar contestaţiile la executare unul ridicat.
Volumul optim de activitate pe judecător este de 15 – 20 dosare pe şedinţă,

din care maxim 5 cauze cu grad de complexitate ridicat.

17
Penal :
CATEGORII DE COMPLEXITATE:

a. grad de complexitate minim:


- reabilitarea
- plângerile formulate de condamnaţi în baza OUG nr.56/2003
- contestaţiile formulate de condamnaţi împotriva sancţiunilor
disciplinare aplicate de Comisiile de disciplină din cadrul penitenciarelor
- propunerile de liberare condiţionată
- cererile de liberare condiţionată
- plângerile împotriva soluţiei procurorului

b. grad de complexitate mediu:


- plângerile prealabile
- contestaţiile la executare, contopirea pedepselor, întreruperea
executării pedepsei, alte incidente ivite în cursul executării
- revizuirea
- cauze în care sesizarea instanţei se face prin rechizitoriu cu
excepţiile indicate la gradul de complexitate ridicat

c. grad de complexitate ridicat:


- cauze cu mai mult de 3 părţi
- accidentele rutiere
- vătămarea corporală gravă
- cauze cu inculpaţi minori
- cauze cu inculpaţi arestaţi preventiv
- cauze având ca obiect infracţiuni economice, criminalitate
organizată sau infracţiuni de corupţie
- cauze având ca obiect infracţiuni la viaţa sexuală

18
TIMPUL OPTIM DE SOLUŢIONARE:
- pentru infracţiuni cu grad de complexitate minim – 2 luni
- pentru infracţiuni cu grad de complexitate mediu - 6 luni
- pentru infracţiuni cu grad de complexitate ridicat - 1 an
Precizări:
a) timpul optim începe de la data înregistrării actului de sesizare şi
sfârşeşte la data pronunţării hotărârii de către instanţa de fond
b) în timpul optim nu sunt incluse :
- cauzele în care legea prevede un timp de soluţionare gen (ex:
plângeri împotriva soluţiei procurorului - 20 zile; prelungirea arestării
preventive în cursul urmăririi penale - 24 ore de la primirea dosarului, ş.a.)
- situaţiile în care una pentru una din părţi procedura de citare
se face prin Ministerul Justiţiei
- una din părţi se află în penitenciarele din ţară, iar
transferarea nu este posibilă din cauza afacerilor judiciare
- suspendarea procesului penal pe caz de boală sau excepţii de
neconstituţionalitate
- situaţia sesizării secundare prin declinare de competenţă sau
rogatoriu de competenţă

Volumul optim de activitate pentru judecător :


- număr de 10-15 cauze pe şedinţa de judecată din care maxim
3 cauze cu complexitate ridicată .

19
3.4. Creşterea gradului de specializare în activitatea judiciară.

3.4.1. Situaţia completelor/secţiilor specializate. Impactul funcţionării


acestora asupra activităţii instanţei.
Prin Hotărârea nr. 36/15.12.2006 a Colegiului de conducere, au fost
stabilite 13 complete de judecată în materie civilă, 6 complete de judecată în
materie penală, 3 complete de judecată specializate care judecă cauze de minori
şi familie în materie civilă şi 3 complete specializate care judecă cauze de fond
funciar; judecarea cauzelor de corupţie şi a celor privind minorii, în materie
penală, se face de toate cele 6 complete de judecată penale. Numerele
completelor de judecata au fost stabilite în mod alfabetic, pe secţii.
Prin aceea şi dispoziţie s-a prevăzut ca, în materie penală, propunerile de
liberare condiţionată să fie soluţionate de toţi judecătorii secţiei penale, prin
rotaţie, în fiecare zi de şedinţă de vineri. De asemenea, în materie civilă,
soluţionarea cererilor de suspendare a executărilor silite vor fi soluţionate de
vicepreşedintele instanţei care, în lipsă va fi înlocuit de preşedinta secţiei civile
sau de preşedintele instanţei.
În cursul anului 2007 secţiile civilă şi penală ale instanţei, înfiinţate prin
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 155 bis din data de
29.11.2005, au devenit pe deplin funţionale în urma numirii la data de
05.07.2007 prin Decizia nr. 130/A a Curţii de Apel Timişoara a grefierilor şefi
de secţie, în persoana doamnelor Cornelia Bandula, la secţia civilă şi Sîrbuţ
Miorica, la secţia Penală.
Componenţa celor două secţii a suferit o serie de modificări pe parcursul
anului 2007, la finele acestuia în cadrul Secţiei Penale funcţionând 8 complete,
iar în cadrul Secţiei Civile 21.
Existenţa a două secţii a reprezentat un factor benefic în activitatea
instanţei, atât sub aspect funcţional cât şi sub aspectul pregătirii profesionale.
Astfel a fost posibilă o mai bună gestionare a resurselor umane,

20
peîntâmpinându-se disfuncţionalităţile, fiind în sarcina preşedinţilor de secţie să
realizeze planificările de permanenţă şi planificările pe complete, iar sub
aspectul pregătirii profesionale de multe ori şedinţele de învăţământ au fost
organizate la nivel de secţie
În cadrul Secţiei Civile existenţa unor complete specializate în judecarea
cauzelor de minori şi de familie a fost pe deplin justificată având în vedere că în
cursul anului trecut au fost înregistrate un număr de 1483 de astfel de cauze.
În materie penală au fost înregistrate doar un număr de 81 de dosare cu
minori astfel că nu s-a justificat înfiinţarea unor complete specializate.
Au fost înregistrate pe rolul instanţei în cursul anului trecut un număr de
683 de cauze în materia fondului funciar astfel că s-a stabilit prin hotărâri ale
colegiului de conducere ca o data la 3 luni componenţa celor 3 complete
specializate în această materie să se schimbe iar acestora să li se înregistreze şi
cauze de civil.
Specializarea unor judecători în materiile respective a contribuit la o
creştere a calităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi la o preocupare
constantă a acestora spre studierea doctrinei şi jurisprudenţei specifice.

3.4.2. Aspecte privind formarea continuă a judecătorilor, atât în mod


centralizat (în special INM), cât şi prin programele de formare profesională
desfăşurate la nivelul instanţei.
În cursul anului 2007 au participat sau urmează să participe la cursurile de
formare profesională continuă, organizate de către Institutul Naţional al
Magistraturii judecători din cadrul Judecătoriei Arad:
MIREA CRISTIANA: COOPERARE JUDICIARĂ ÎN MATERIE
CIVILĂ – 4-6 IUNIE 2007 - TIMIŞOARA

21
MIHALAŞ(TURCUŞ) RAMONA: PRACTICA NEUNITARĂ ÎN
MATERIE CIVILĂ – RESTITUIRI IMOBILE – 16-18 APRILIE 2007 –
TIMIŞOARA
BRADIN FLAVIUS: PRACTICA NEUNITARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ
– RESTITUIRI IMOBILE – 16-18 APRILIE 2007 – TIMIŞOARA
HAŞ CORINA: PLANUL NAŢIONAL DE ACŢIUNE PENTRU
IMPLEMENTAREA LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI
DREPTURILOR COPILULUI – HG.1058/2005 – TIMIŞOARA 23 MARTIE
2007, 15 IUNIE 2007, 28 SEPTEMBRIE 2007 ŞI 30 NOIEMBRIE 2007.
CIOARĂ MARIANA: PRACTICĂ JUDICIARĂ NEUNITARĂ –
TIMIŞOARA – 16 IUNIE 2007
DEBRENI CRISTIAN: DREPT COMUNITAR – TIMIŞOARA – 12
IANUARIE 2007; CEDO - TIMIŞOARA – 12-14 MARTIE 2007;
COOPERARE JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ – TIMIŞOARA – 25 MAI
2007; PRACTICĂ NEUNITARĂ – CIVIL – TIMIŞOARA – 15 IUNIE 2007
ŞTEF LILIANA: MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE –
TIMIŞOARA – 26 NOIEMBRIE 2007; PROMOVAREA MEDIERII CA
MIJLOC ALTERNATIV DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR JURIDICE –
TIMIŞOARA – 29-30 MAI 2007
GUTTMANN CRISTIAN: PROMOVAREA MEDIERII CA MIJLOC
ALTERNATIV DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR JURIDICE –
TIMIŞOARA – 29-30 MAI 2007
ŞIANŢIU CLAUDIU: PROMOVAREA MEDIERII CA MIJLOC
ALTERNATIV DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR JURIDICE –
TIMIŞOARA – 29-30 MAI 2007
CHILA DOINA: PROMOVAREA MEDIERII CA MIJLOC
ALTERNATIV DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR JURIDICE –
TIMIŞOARA – 29-30 MAI 2007

22
ACHIMESCU MIRELA DANIELA: COOPERARE JUDICIARĂ ÎN
MATERIE CIVILĂ ŞI COMERCIALĂ – TIMIŞOARA - 25 MAI 2007

Conform planificării aprobate de către conducerea Curţii de Apel


Timişoara în cursul acestui an au fost dezbătute în şedinţele de învăţământ
profesional organizate lunar la nivelul Tribunalului Arad, următoarele teme în
materia dreptului comunitar şi drepturile omului:
BOTEZATU HONORIU: Acţiunea în pronunţarea unei hotărâri
preliminare Art.334 TCE. – 23 FEBRUARIE 2007
DEBRENI CRISTIAN şi CIACHIR ADRIAN: Aplicabilitatea OUG nr.
40/1990 ulterior hotărârii CEDO în cauza Radovici şi Stănescu vs. România –
23 FEBRUARIE 2007
ŞTEF LILIANA:Recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în statele membre ale UE-Legea nr. 187/2003 – 23
februarie 2007
MIHALAŞ RAMONA şi BRADIN FLAVIUS: Procedura de soluţionare
a plângerilor împotriva încheierii de CF - 30 MARTIE 2007
HAŞ CORINA: Principiile concurenţei şi calculul legal în domeniul
concurenţei. Competenţele Comisiei Europene, ale autorităţilor naţionale de
concurenţă din statele membre şi ale instanţelor naţionale – 30 martie 2007
LUCACIUC CAMELIA: Reguli interioare minime privind executarea
pedepselor privative de libertate.Analiză comparativă cu normele interne – 27
aprilie 2007
TATIANA BAN: Admisibilitatea acţiunii în revendicare imobiliară
întemeiată pe dispoziţiile dreptului comunitar după intrarea în vigoare a Legii nr.
10/2001
DĂRĂU IOAN: Materia juridică a încheierii pronunţate de judecătorul
delegat cu executarea pedepselor privative de libertate potrivit Legii 275/2006.
Consecinţe juridice – 25 mai 2007

23
MIREA CRISTIANA: Acţiunea în restituirea obiectelor din metale şi
pietre preţioase – 25 mai 2007
ŞERBAN ANA: Libera circulaţie a serviciilor – 25 mai 2007
CIOARĂ MARIANA: Aspecte controversate privind dreptul la apărare în
cazul aplicării disp. Art.278/1 alin.4 cod pr. Penală – 29 iunie 2007
CIUBAN DOINA: Procedura contravenţională judiciară în lumina
jurisprudenţei CEDO – 29 iunie 2007
VINŢIELER ŞTEFAN: Rolul instanţelor naţionale în cazul ajutorului de
stat – 28 septembrie 2007
ARBONIE RADU: Rolul instanţelor naţionale în cazul ajutorului de stat –
28 septembrie 2007
VLAD FLORENTIN: Aplicarea pedepsei accesorii şi CEDO – 28
septembrie 2007
MARTIN RAUL: Art.5 CEDO – măsurile privative de libertate
LĂZĂRESCU CAIUS: Art.3 CEDO – dreptul de a nu fi supus la tortură,
tratamente inumane sau degradante – 26 octombrie 2007
După prezentarea de către referent a materialului întocmit şi care în
prealabil a fost adus la cunoştinţă tuturor judecătorilor, de regulă au avut loc şi
luări de poziţie cu privire la chestiunile respective.

Pe lângă şedinţele de învăţământ organizate la nivelul Tribunalului Arad,


în cadrul instanţei au loc şedinţe, de regulă săptămânal, în care au fost
dezbătute diverse probleme de drept ce vizează cauzele aflate pe rol, chestiuni
de practică neunitară, precum şi hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Curtea
Constituţională.
Totodată în urma participării la stagiul de pregătire organizat de către
Curtea de Apel Timişoara a judecătorului Debreni Cristian şi a desemnării
acestuia ca şi formator pentru drept comunitar pentru Judecătoria Arad, au fost

24
realizate şi prezentate mai multe materiale în vederea pregătirii profesionale a
magistraţilor din cadrul Judecătoriei Arad după cum urmează:
- La data de 02.02.2007 a fost prezentat referatul cu tema „ISTORICUL
UNIUNII EUROPENE. INSTITUŢII SPECIFICE ŞI ATRIBUŢIILE
ACESTORA. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR „,
- La data de 02.03.2007 a fost prezentat referatul cu tema „PRINCIPIILE
DREPTULUI COMUNITAR. EFECTELE DREPTULUI COMUNITAR
ŞI ROLUL JUDECĂTORULUI NAŢIONAL.”,
- La data de 27.04.2007, a fost prezentat referatul cu tema „ ACŢIUNI
INTRODUSE DIRECT LA C.E.J.”,
- La data de 04.05.2007 a fost prezentată nota informativă emisă de Curtea
Europeană de Justiţie în privinţa PROCEDURII DE SOLICITARE A
PRONUNŢĂRII UNEI HOTĂRÂRI PRELIMINARE, notă publicată în
J.O. nr. 143/11.06.2005,
- La data de 08.06.2007 a fost prezentat referatul „LIBERA CIRCULAŢIE
A MĂRFURILOR”,
- La data de 29.06.2007 a fost prezentat referatul „LIBERA CIRCULAŢIE
A PERSOANELOR”.
În vederea sporirii gradului de accesabilitate la informaţii privind dreptul
comunitar a fost creat în „vizibilul” comun Tribunalului Arad şi Judecătoriei
Arad un folder intitulat „COMUNITAR” în care se regăsesc actele normative
jurisprudenţa comunitară atât anterior aderării României la Comunitatea
Europeană cât şi ulterior acesteia.

3.5. Indici de calitate

3.5.1 Ponderea atacabilităţii hotărârilor:

25
În materie penală au fost pronunţate 2833 de hotărâri din care 787
au fost atacate(297 cu apel şi 490 cu recurs), rezultând un procent de
atacabilitate în această materie de 27,8%
În materie civilă, cu excepţia cauzelor pentru minori şi familie au
fost pronunţate un număr de 9601 hotărâri din care 1324 au fost atacate
cu apel sau recurs, rezultând un procent de atacabilitate de 13,79 %
În cauzele de minori şi familie au fost pronunţate un număr de 1775
hotărâri din care 267 au fost atacate cu apel sau recurs, rezultând un
procent de atacabilitate de 15,04%.
În total au fost pronunţate un număr de 14209 hotărâri din care
2378 au fost atacate cu apel sau recurs, rezultând un procent general de
atacabilitate de 16,73 %

3.5.2 Indicele de casare:


În materie penală, din totalul de 787 hotărâri apelate sau recurate,
25 au fost casate cu trimitere spre rejudecare iar 85 au fost casate cu
menţinere. Rezultă astfel că 677 cauze au rămas definitive.
În materie civilă, din totalul de 1342 hotărâri apelate sau recurate,
107 au fost casate cu trimitere spre rejudecare iar 241 au fost caste cu
reţinere. Rezultă astfel că 994 cauze au rămas definitive.
În cauzele cu minori şi de dreptul familiei, din totalul de 267
hotărâri apelate sau recurate, 5 au fost casate cu trimitere spre rejudecare
iar 49 au fost casate cu reţinere. Un număr de 213 cauze au rămas
definitive.
Prin raportarea datelor anterioare la numărul total de hotărâri
pronunţate în anul 2007 rezultă următorii indici de casare:
În materie penală: 3,88 %
În materie civilă : 3,62 %

26
Minori şi familie: 3,04 %
Total pe instanţă : 3,60%

3.5.3 Principalele motive de casare.


În materie penală cele mai întâlnite motive de casare au fost cele bazate pe
nelegala citare a unei părţi pentru termenul la care s-a soluţionat cauza pe fond ,
cele bazate pe o altă apreciere a mijloacelor de probă administrate de instanţa de
fond , care au determinat schimbarea soluţiei sau modificarea cuantumului
pedepsei aplicate , precum şi , în cazul plângerilor împotriva soluţiei procurorului
, situaţiile în care instanţa de recurs aprecia că se impunea , în temeiul probelor
aflate la dosar , admiterea plângerii şi soluţionarea de către prima instanţa pe
fond.
În materie civilă s-au identificat în principal următoarele motive de casare:
Casările cu rejudecare se datorează faptului că prima instanţă a soluţionat
cauzele prin admiterea excepţiilor invocate de părţi ori din oficiu, iar instanţele
de control judiciar au apreciat că acestea sunt neîntemeiate. S-a considerat, de
asemenea că, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice este necesară
suplimentarea probaţiunii, iar un alt motiv al casărilor a fost nelegala citare a
părţilor.
Casările pentru netemeinicie s-au datorat în principal, aprecierii diferite de
către instanţele de control judiciar a probaţiunii administrate în cauze; de
asemenea, Tribunalul Arad ca instanţă de apel, prin suplimentarea probaţiunii, a
avut posibilitatea verificării mai judicioase a susţinerilor părţilor şi a coroborării
mai exacte a probelor. Un număr mai mic de casări s-a pronunţat datorită unei
interpretări diferite a legislaţiei
În cauzele cu minori şi de dreptul familiei:
Majoritatea cazurilor de modificare a hotărârilor pronunţate de completele
specializate pe materia dreptului familiei şi protecţia drepturilor minorilor s-au

27
referit la hotărâri de desfacere a căsătoriei. Modificările s-au referit în cele mai
multe situaţii la stabilirea culpei soţilor şi respectiv la încredinţarea minorilor.

3.6. Măsuri pentru unificarea practicii judiciare la nivelul instanţei.


Practica unitară vizează atât pronunţarea de către instanţele de control a
unor soluţii asemănătoare în cauze identice cât şi de către completele acestei
instanţe.
Pentru a se evita pe cât posibil pronunţarea unor soluţii diferite atunci
când instanţa a fost sesizată cu mai multe cauze care aveau acelaşi obiect sau a
căror obiect era asemănător, s-a organizat în şedinţele de învăţământ
săptămânale discuţii în care au fost supuse dezbaterii problemele de drept
ridicate de respectivele cauze şi s-a încercat cristalizarea unor puncte de vedere
unitare.
Pentru a se da posibilitatea judecătorilor să studieze din timp problemele
de drept şi să-şi formuleze puncte de vedere ordinea de zi a acestor şedinţe le-a
fost anunţată cu câteva zile înainte.
De asemenea pentru identificarea cauzelor cu acelaşi obiect , grefierul
delegat cu înregistrarea dosarelor a fost atenţionat să sesizeze conducerea
instanţei atunci când constată înregistrarea unor cauze cu obiecte identice,
întrucât acestea fiind repartizate aleator în sistem informatizat este foarte
probabil să fie deferite unor complete diferite.
De un real folos în identificarea situaţiilor în care aceleaşi părţi au pe
rolul instanţei mai multe dosare cu obiect asemănător sau identic a fost
programul ECRIS care permite o căutare avansată a dosarelor.
În vederea realizării unei practici judiciare unitare la nivelul instanţelor
de control, magistraţii instanţei au fost încurajaţi să formuleze obiecţiuni atunci
când au constatat în urma analizei practicii de casare că instanţele de control au
pronunţat hotărâri contradictorii în cauze identice sau asemănătoare.

28
În viitor ne propunem pe lângă aceste măsuri şi sesizarea Colegiului de
Conducere al Curţii de Apel în vederea solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie să se pronunţe asupra unor probleme de drept ce au primit o rezolvare
diferită pe calea recursului în interesul legii.

3.7. Aplicarea dispoziţiilor Convenţiei Europene pentru Apărarea


Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale astfel cum sunt
interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în
activitatea judecătorilor instanţei.
Analizând hotărârile pronunţate de către Judecătoria Arad se constată o
creştere a cazurilor în care judecătorii îşi motivează dosarele folosind
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, existând hotărâri în care
legislaţia internă a fost înlăturată apreciindu-se că intră în contradicţie cu
jurisprudenţa Curţii Europene sau cazuri în care a fost completată cu aceasta.
Dispoziţiile Convenţiei , astfel cum sunt interpretate în jurisprudenţa
CEDO, se regăsesc în aproape toate hotărârile de condamnare pronunţate de
secţia penală a Judecătoriei Arad ( 1208 hotărâri), în ce priveşte aplicarea
dispoziţiilor art.64 lit.a Cod penal, privind dreptul de a alege, invocându-se
cauza Hirst vs Regatul Unit al Marii Britanii, iar în privinţa art.64 lit. c, d şi e
Cod penal, invocându-se cauza Sabin şi Pârcălab vs. România.
În aplicarea dispoziţiilor art.64 Cod penal, instanţa nu interzice în mod
automat drepturile accesorii, prevăzute de art. 64 Cod. penal, ci, apreciază în
fiecare caz, în parte, astfel încât necesitatea şi proporţionalitatea aplicării
pedepsei accesorii, să poată fi apreciată individual şi contradictoriu.
Tot în materie penală cu ocazia soluţionării unei plângeri împotriva
încheierii pronunţate de judecătorul delegat la penitenciar s-a considerat că
petentului i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie,
protejat de art. 8 din Convenţie, prin reţinerea de către administraţia
penitenciarului, la dosarul personal, a corespondenţei (dosar nr. 5311/55/2007).

29
În materie civilă paleta de aplicare a dispoziţiilor Convenţiei a fost mai
bogată, atingând o mai mare gamă de probleme.
Astfel, în mai multe cauze care au avut ca obiect plângeri împotriva
proceselor verbale de contravenţie s-a făcut aplicarea jurisprudenţei CEDO
referitoare la art.6 din Convenţie care reglementează dreptul la un proces
echitabil considerându-se că procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri
penale , că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie şi ca urmare procesul
verbal de contravenţie nu se bucură în sine de o prezumţie de temeinicie, sarcina
probei revenind persoanei sancţionate numai în cazul în care actul de
sancţionare se coroborează cu alte mijloace de probă. Ca urmare, s-a considerat
că revine organelor sancţionatoare rolul de a proba vinovăţia contravenientului,
orice îndoială profitându-i. În motivarea soluţiilor s-a făcut referire la
jurisprudenţa CEDO desprinsă din cauzele Engel vs. Olanda, Ozturk vs.
Germania, Anghel contra României, etc.(dosar nr. 7879/55/2007,
10266/55/2007, 8471/55/2007, etc.).
În materia executării silite au existat mai multe situaţii în care contestaţiile
la executare formulate de către diverse autorităţi publice, împotriva cărora se
pronunţaseră hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare la despăgubiri, prin
care se invocau diverse motive de tergiversare a executării silite au fost respinse,
cu referire la art. 6 din Convenţie, motivându-se că executarea unei sentinţe face
parte integrantă din „proces”, iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă
ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă şi
obligatorie să rămână fără efect.(dosar nr. 3443/55/2007, 14465/55/2007).
Cu ocazia judecării unor procese în materia fondului funciar soluţiile
adoptate au fost motivate fie pe dispoziţiile art. 6 din Convenţie, fie pe
dispoziţiile art. 1 ale Protocolului nr. 1 al Convenţiei ce garantează dreptul de
proprietate considerându-se că acestea au fost încălcate de către autorităţile care
au refuzat punerea în posesie a diverşi cetăţeni cu privire la terenuri asupra
cărora li se reconstituise dreptul de proprietate prin hotărâri judecătoreşti,

30
soluţiile adoptate de instanţă fiind fie de obligare a comisiilor locale şi judeţene
la punerea în posesie, fie de autorizare a petenţilor prin executori judecătoreşti
de a pune în executare hotărârile judecătoreşti de reconstituirea dreptului de
proprietate, fie de a aplica o amendă pe fiecare zi de întârziere autorităţilor
implicate în neexecutare, sau de respingere a contestaţiilor la executare prin
care respectivele autorităţi invocau motive de neexecutare a hotărârilor. Plecând
de la aceeaşi jurisprudenţă CEDO s-a considerat că şi comisiile judeţene sunt
responsabile de punerea în posesie. Printre cauzele CEDO avute în vedere la
pronunţarea respectivelor soluţii amintim cauza Păduraru vs. România , cauza
Metaxas vs. Grecia, cauza Abăluţă vs. România, cauza Sabin Popescu vs.
România, Drăculeţ vs. România, etc. (dosar nr. 12169/55/2007, 6018/55/2007,
4823/55/2007, 6574/55/2007, 1011/55/2007, etc.).
În unele cauze care au avut ca obiect acţiuni în evacuare a unor chiriaşi ce
ocupau locuinţe restituite foştilor proprietari s-a dispus evacuarea acestora,
respingându-se apărarea formulată de chiriaşi referitoare la prelungirea automată
a contractului de locaţiune în baza art. 15 al.4 din OUG nr. 40/1999,
considerându-se că altfel s-ar încălca art. 1, din Protocolul nr. 1 al Convenţiei
făcându-se aplicarea jurisprudenţei CEDO ce rezultă din cauza Cleja şi Mihalcea
vs. România, (dosar.1579/55/2007).
Încălcarea art. 8 din Convenţie privitor la protecţia vieţii private şi de
familie a fost reţinută şi în unele cauze în care Penitenciarul Arad a fost obligat
să plătească despăgubiri deţinuţilor cărora li s-a refuzat înmânarea
corespondenţei, înţelegându-se prin corespondenţă hotărâri judecătoreşti, sau
citaţii, (dosar. 13258/55/2006).
În materie răspunderii civile delictuale au fost situaţii în care au fost
respinse acţiuni prin care jurnalişti au fost chemaţi în judecată pentru a fi
obligaţi la despăgubiri reprezentând daune morale sau materiale ca urmare a
unor articole publicate considerându-se că conţinutul articolelor publicate se
înscriu în limitele libertăţii de exprimare garantate de art. 10 din Convenţie

31
motivarea soluţiei având în vedere jurisprudenţa CEDO ce rezultă din cauza
Jerusalem vs. Austria, Oberschlick vs. Austria, etc. (dosar. Nr.2992/55/2007).
În materie de încredinţare minori şi reglementării dreptului de vizitare al
minorului de către părintele căruia nu i-a fost încredinţat (art. 42-43 Codul
familiei) au fost avute în vedere şi s-au aplicat principiile ce degajă din art. 8
CEDO, în sensul că posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc
de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar
relaţiile cu familia nu se sfârşesc odată cu încredinţarea lui ori cu plasarea
copilului în custodia autorităţii publice după cum a statuat Curtea în cauzele
Manory vs. România şi Ungaria, Eriksson vs. Suediei ( dosar nr. 9247/55/2007,
11444/55/2007 etc.).
De asemenea , în soluţionarea cererilor accesorii divorţului cu privire la
copii se ţine seama întotdeauna de interesul minorului, cauza Ignaccolo-Zenide
vs. România ( dosar nr. 8449/55/2007, 7862/55/2007).

3.8. Aplicarea directă a dreptului comunitar în activitatea


judecătorilor instanţei. Aspecte privind cooperarea judiciară
internaţională.
În materie penală, aplicarea Legii 302/2004, modificată şi completată
prin Legea 224/1.06.2006, privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, se regăseşte în mandatul de arestare european şi citaţii.
Astfel, în cursul anului 2007 au fost emise un număr 117 mandate de
arestare europene şi 5 citaţii cu ţările membre U.E.
De menţionat că, în baza „ Convenţiei încheiată de Consiliu, în
conformitate cu art.34 din Tratatul UE, privind asistenţa judiciară în materie
penală dintre Statele membre ale U.E, potrivit art.5 pct.1 „ Fiecare stat membru
va trimite documentele procedurale destinate persoanelor care se află pe
teritoriul unui stat membru, direct lor, prin poştă.”

32
În toate dosarele penale, cu elemente de extraneitate, s-a procedat
conform dispoziţiilor legale, sus-menţionate.
Alte cereri de asistenţă judiciară internaţională ( comisii rogatorii), nu au
fost înregistrate în cursul anului 2007.
În civil aplicarea directe a dreptului comunitar, a constat în efectuarea de
30 de citaţii către persoane domiciliate in statele membre ale comunităţii potrivit
Regulamentului nr.1348/2000, si solicitarea de efectuare a 6 comisii rogatorii
potrivit procedurii reglementate de Regulamentul 1206/20001. de asemenea în
cursul anului trecut Judecătoria Arad a primit un număr de 9 solicitări din partea
unor instanţe din ţările comunitare de înmânare de acte sau de citaţii.

3.9. Îmbunătăţirea accesului liber la justiţie


În cadrul proceselor civile la nivelul instanţei s-a constatat o creştere a
cererilor privind acordarea asistenţei juridice gratuite constând atât în reduceri
şi scutiri de obligaţia plăţii taxei de timbru cât şi în acordarea unor avocaţi din
oficiu. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului tot mai
multe astfel de cereri au fost admise, mai ales cele care vizau taxele de timbru.
Pentru ca justiţiabilii să cunoască drepturile procesuale de care
beneficiază la compartimentele auxiliare ale instanţei care desfăşoară relaţii cu
publicul există o serie de pliante tipărite la nivelul Curţii de Apel şi în care sunt
prezentate pe scurt etapele unui proces , modul în care trebuie redactată o cerere
de chemare în judecată, întâmpinare, cerere reconvenţională, etc..
Tot în sprijinul justiţiabililor pentru a se fluidiza activitatea de primire şi
de eliberare a actelor au fost luate măsuri organizatorice de către conducerea
instanţei. Astfel a fost desfiinţat judecătorul de serviciu, locul său fiind luat de
către un grefier cu studii superioare care, primeşte cererile de chemare în
judecată şi actele depuse, constatându-se o fluidizare a acestui serviciu având în
vedere faptul că verificarea pe care acesta o face asupra acţiunilor este mai
sumară în momentul primirii acestora, judecătorul căruia urmează a-i fi

33
repartizată acţiunea spre soluţionare urmând a verifica dacă cererea de chemare
în judecată respectă prevederile legale.
De asemenea s-a stabilit că atât depunerea cererilor pentru eliberarea de
acte cât şi ridicarea actelor să se facă în acelaşi loc, la Registratură, spre a se
evita trimiterea justiţiabililor dintr-un loc în altul.
În cadrul Tribunalului Arad funcţionează Biroul de informaţii şi relaţii
publice care deserveşte însă şi Judecătoria Arad în cadrul acestuia desfăşurându-
şi activitatea, până în octombrie 2007, un specialist în comunicare.
De asemenea există în cadrul instanţei un judecător delegat ca purtător de
cuvânt în persoana domnului Bradin Virgilius Flavius, activitatea acestuia
concretizându-se în întâlniri periodice cu reprezentanţii mass-media în cadrul
unor conferinţe de presă sau furnizarea de informaţii la solicitarea acestora.

3.10. Progrese înregistrate în domeniul justiţiei pentru minori şi a


protecţiei drepturilor copilului.
În ce priveşte activitatea Judecătoriei Arad privitoare la cauzele civile
având ca obiect drepturi şi interese ale minorilor precum şi protecţia drepturilor
minorilor se cuvine a preciza care sunt cauzele de competenţa judecătoriilor în
aceste două domenii.
Astfel în ce priveşte cauzele civile având ca obiect drepturi şi interese ale
minorilor de competenţa judecătoriilor sunt următoarele cauze: încredinţarea şi
reîncredinţarea minorilor, stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, tăgada
paternităţii, contestarea paternităţii din căsătorie, reglementarea vizitării
minorului, încuviinţarea purtării numelui, stabilirea domiciliului minorului,
decădere din drepturile părinteşti, înregistrarea ulterioară a naşterii etc. În ce
priveşte cauzele privitoare la protecţia drepturilor minorilor, competenţele
judecătoriilor sunt reduse şi constă doar în soluţionarea cauzelor având ca obiect
instituirea tutelei la cererea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi

34
Protecţia Drepturilor Copilului, în modalitatea prevăzută în dispoziţiile Legii nr.
272/2004.
Acestea sunt în principal categoriile de cauze cu judecarea cărora au fost
învestite completele specializate pentru minori şi familie Judecătoria Arad în
anul 2007.
În anul 2007, s-a constatat o fluctuaţie de personal în ce priveşte
completele specializate în soluţionarea cauzelor civile referitoare la minori şi
protecţia drepturilor minorilor. Aceste fluctuaţii de personal s-au datorat plecării
în concediul de naştere şi îngrijire a copilului a unuia din complete şi respectiv
transferului în cazul altui complet. În cursul anului 2007 categoriile de cauze
enunţate mai sus au fost soluţionate de un număr de 3 judecători şi pentru o
perioadă scurtă de timp un număr de 2 judecători.
Nu s-au constatat probleme deosebite în cursul anului 2007 în ce priveşte
celeritatea soluţionării acestor cauze şi indicii de casare pentru aceste complete
specializate s-au situat undeva aproape de media instanţei. Încărcătura pe
judecător pentru aceste complete specializate pe anul 2007 a fost de asemenea
una care s-a încadrat în media instanţei.
Trebuie menţionat în cadrul acestui material colaborarea foarte bună a
completelor specializate în soluţionarea cauzelor referitoare la drepturile şi
interesele minorilor precum şi referitoare la protecţia drepturilor minorilor cu
instituţiile de stat care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor minorilor.
Ne referim aici la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia
Drepturilor Copilului – Direcţia judeţeană Arad şi respectiv Autoritatea tutelară.
Şi în cursul anului 2007 completele specializate în soluţionarea cauzelor
având ca obiect drepturile şi interesele minorilor precum şi protecţia drepturilor
minorilor au participat în mod efectiv şi activ la întâlnirile trimestriale ale
Grupului de lucru interdisciplinar care au avut loc la sediul Curţii de Apel
Timişoara. Acest grup de lucru a fost înfiinţat în toată ţara la nivelul curţilor de
apel la iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii şi este format din

35
judecători specializaţi în soluţionarea cauzelor având ca obiect drepturile şi
interesele minorilor precum şi protecţia drepturilor minorilor de la Curtea de
Apel Timişoara, de la tribunalele şi judecătoriile din circumscripţia teritorială a
acesteia, procurori de la parchetele de pe lângă instanţele menţionate anterior
precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor Generale pentru Asistenţă Socială şi
Protecţia Drepturilor Copilului din judeţele Arad, Caraş Severin şi Timiş precum
şi reprezentanţi ai Autorităţii Tutelare din aceste judeţe.
În materie penală prin Legea 356/2006, s-au adus modificări dispoziţiilor
art.482 Cod procedură penală - „ obligativitatea referatului de evaluare”. Aceste
modificări au intrat în vigoare la data de 31.03.2007, fiind înlocuită
obligativitatea anchetei sociale, cu cea de evaluare, de către Serviciul de
probaţiune.
Avantajele acestui referat de evaluare sunt evidente, din mai multe
considerente:
- este întocmit de consilieri- psihologi- persoane specializate;
- se referă la starea fizică şi profilul psihologic al minorului; la starea
intelectuală şi morală a minorului;
- descrie modul familial şi social în care trăieşte şi se dezvoltă minorul;
- descrie factorii care influenţează conduita minorului şi care a favorizat
comportamentul său infracţional;
- relevă date despre trecutul infracţional al minorului;
- sunt consultate persoane diferite ( medici, profesori, vecini, colegi,
etc);
- ajută la individualizarea corectă a pedepsei (în cazul în care este
necesară aplicarea pedepsei);
Un neajuns ce se poate constata din analiza practicii instanţei este acela că
cu toate că au fost pronunţate un număr de 60 de condamnări, în cazul minorilor,
judecătorii nu au dat eficienţă disp.art.112 lit.a, coroborat cu disp.art.118¹ Cod
penal – „ interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată,

36
sau a disp.art.113 Cod penal „ obligarea la tratament medical” sau art. 114 Cod
penal „ internarea medicală”,aceasta, pentru că aceste dispoziţiile menţionate
sunt facultative pentru instanţă, iar aplicarea lor se apreciază de la caz la caz, în
funcţie de probele administrate. (În cursul anului 2007, am identificat doar 2
dosare de condamnare, pe violenţă în familie, în care nu s-a dat eficienţă
dispoziţiilor sus-menţionate (dosar 5008/55/2007- art.180 alin. 2¹ Cod penal şi
dosar.16161/55/2006- art.182 alin.2 Cod penal).

3.11.Stadiul aplicării dispoziţiilor Legii 544/2001 şi ale Legii 677/2001


Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei cu
publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării
transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile legii. Începând cu data de 30
august 2006, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Arad este judecător Bradin
Virgiliu Flavius, actualul vicepreşedinte al instanţei. Chiar dacă nu mai sunt
desemnate şi alte persoane cu atribuţii în cadrul biroului de informare şi relaţii
cu publicul activitatea specifică compartimentului nu are de suferit, întrucât
expertul din cadrul Biroului de informare şi relaţii publice al Tribunalului Arad,
în colaborare cu purtătorul de cuvânt al judecătoriei, asigură informarea
cetăţenilor şi răspunde la petiţiile ce vizează şi activitatea Judecătoriei Arad. De
asemenea, acesta răspunde cererilor întemeiate pe Legea nr.544/2001, de la
începutul anului fiind înregistrate şi soluţionate două astfel de cereri, una, venită
din partea Asociaţiei Pro Democraţia Timişoara, vizând chiar modul in care este
organizată furnizarea acestor informaţii şi alta din partea Direcţiei de Asistenţă
Socială Arad referitoare la măsurile de protecţie a victimelor violenţei în familie.
În conformitate cu prevederile art. 24 aliniat 2 din Legea nr. 677/2001,
Judecătoria Arad a fost înscrisă în registrul de evidenţă a operatorilor de date cu
caracter personal la nr. 3208.

Verificându-se în mod concret prelucrările de date cu caracter personal


efectuate în cadrul Judecătoriei Arad s-a constatat că aceste prelucrări se fac

37
numai în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, cu respectarea condiţiilor
de legitimitate ale prelucrării datelor prevăzute de art. 5 aliniat 2 lit. c, d, şi g din
Legea nr. 677/2001.
De asemenea, la prelucrarea datelor sunt îndeplinite şi prevederile art.8
aliniat 1 lit. b şi art.10 aliniat 1 din Legea 677/2001, care se referă la prelucrarea
datelor cu caracter personal, având funcţie de identificare sau referitoare la fapte
penale sau contravenţii.
În fine s-a constatat şi faptul că la Judecătoria Arad sunt respectate
prevederile cap.5 din Legea nr. 677/2001, prevederi referitoare la
confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor datelor cu caracter personal marea
majoritate a datelor şi prelucrărilor nefiind accesibile publicului, iar cele
accesibile publicului, în cadrul serviciului Arhivă, se fac sub supravegherea
personalului angajat, cu privire la datele proprii ale părţilor.
1.În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2007, Judecătoria Arad nu s-a
confruntat cu vreun caz de exercitare a drepturilor prev. de cap.4 din Legea nr.
677/2001, în legătură cu activitatea instanţei în acest domeniu.

2. Judecătoria Arad a pronunţat sentinţa civilă nr. 2108/2007, într-un


dosar în care reclamantul a invocat încălcarea de către un post de televiziune a
prevederilor Legii nr. 677/2001.
3.În legătură cu modul de aplicare a măsurilor tehnice şi organizatorice
pentru protejarea datelor cu caracter personal, în acord cu „Cerinţele minime de
securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal”, aprobate prin Ordinul nr.
52 din 18.04.2002 emis de Avocatul Poporului, se constată că la Judecătoria
Arad bazele de date (care cuprind şi date cu caracter personal) se ţin atât în
registre scrise, întocmite de personalul cu atribuţii de serviciu specifice, cât şi
informatizat, în sistem Ecris.
În legătură cu securitatea datelor din sistemul informatic este de menţionat
că instanţa este deservită de o structură de servere coordonată de un controler de
domeniu, astfel că fiecare persoană din instanţă este autentificată printr-un

38
utilizator şi o parolă. Accesul la informaţie este asigurat pe diferite nivele şi în
funcţie de necesităţi. Accesul la baza de date, respectiv cont de administrator, îl
au doar informaticienii instanţelor, care gestionează aceste date. Cu regularitate
se schimbă parolele de administrator, care sunt parole complexe (litere, litere
mari, cifre, caractere speciale), se fac salvări pe mai multe suporturi (HDD,
TAPE, DVD).
Colectarea datelor necesare desfăşurării activităţii se înregistrează direct
pe servere, prin intermediul unor aplicaţii de baze de date. Toate instanţele sunt
interconectate intr-un VAN al justiţiei, astfel că există posibilitatea schimbului
de documente. Conexiunea între instanţe este securizată şi gestionată de STS. Pe
toate staţiile este instalat un antivirus de reţea care se actualizează zilnic,
respectiv eventualele probleme sunt semnalate pe server.
În contextul în care în prezent este în derulare procesul de informatizare
generală a serviciilor instanţelor, apreciem necesară elaborarea în mod unitar a
unor reglementări în domeniu, precum şi a unor proceduri informatice detaliate,
conform „cerinţelor minime” stabilite de Avocatul Poporului.
4. Întrucât Judecătoria Arad a primit un număr de înregistrare în registrul
de evidenţă a operatorilor prin adresa nr.16587/2005 a Avocatului Poporului
documentele emanate de la instanţă, începând cu data de 1 martie 2006, conform
notei interne nr. 333/Ad din 1 martie 2006, conţin numărul de înregistrare ca
operator.
5. În legătură cu transferul de date în străinătate în condiţiile art.29 al. 5
din Legea nr. 677/2001, Judecătoria Arad efectuează astfel de transferuri în
condiţiile prevăzute de Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală dintre
Statele Membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 şi Protocolul adiţional
din 2001, respectiv de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală.

39
6. Până în prezent Judecătoria Arad nu a fost supusă vreunei proceduri de
investigare exercitată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării
datelor cu caracter personal.
Pentru îmbunătăţirea activităţii de monitorizare a aplicării legislaţiei
privind protecţia datelor personale, precum şi a activităţii de prelucrare a datelor
cu caracter personal, apreciem necesară efectuarea unor cursuri / seminarii
pentru aplicarea în mod unitar de către instanţe a dispoziţiile Legii nr.
677/2001.

3.12. Aspecte privind calitatea managementului la nivelul instanţei


Actuala echipă de conducere a început anul 2007 în formulă completă,
activitatea sa managerială fiind supusă unui control din partea C.S.M. prin
serviciul de inspecţie judiciară.
Cu ocazia controlului nu au fost semnalate aspecte negative în activitatea
managerială, cu excepţia problemelor curente şi normale ale unei instanţe.
Preocuparea majoră a conducerii instanţei a constat în conducerea tuturor
evidenţelor conform R.O.I., respectarea regulilor de repartizare aleatorie a
cauzelor, reorganizarea compartimentelor şi stabilirea sarcinilor administrative
pentru fiecare persoană în parte.
Activităţile desfăşurate în sensul celor prezentate anterior de către
preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinţi de secţii, au fost complinite de activitatea
grefierului şef şi a grefierilor şefi de secţii care depus eforturi susţinute pentru ca
toate componentele administrative să se încadreze în exigenţele normelor şi
regulamentelor.

3.13. Măsuri luate la nivelul instanţei privind creşterea gradului de


transparenţă a funcţionării acesteia.
Realizarea unei transparenţe cu privire la funcţionarea instanţei a fost
privită de către conducerea acesteia sub două aspecte: atât o transparenţă spre

40
exterior, faţă de cetăţeni şi justiţiabili, cât şi o transparenţă spre interior faţă de
colectiv.
În primul caz realizarea acestei transparenţe s-a realizat prin raporturile în
care instanţa a intrat cu diverse persoane şi organizaţii. Aceste aspecte vor fi
relatate pe larg în capitolul V al raportului de bilanţ astfel că nu vom insista
asupra lor.
Menţionăm doar că cu ocazia organizării zilei Porţilor Deschise ale
Justiţiei au fost invitate grupuri de elevi şi de cetăţeni să viziteze sediul instanţei,
fiind conduşi prin incinta acesteia de către judecători şi grefieri explicându-li-se
felul în care se desfăşoară activitatea de judecată de la momentul înregistrării
cererii şi până la finalizarea dosarului.
Realizarea unei transparenţe interioare a urmărit explicarea şi aducerea la
cunoştinţa colectivului a deciziilor manageriale precum şi o informare
permanentă a acestora cu privire la problemele administrative ale instanţei.
Astfel, în majoritatea cazurilor hotărârile luate de către conducerea
instanţei sau în colegiul de conducere s-a făcut după consultarea prealabilă a
judecătorilor. De asemenea ori de câte ori la aceste şedinţe au dorit să participe
şi judecătorii accesul le-a fost permis.
Pentru ca personalul instanţei să fie informat cu privire la activitatea
managerială şi la deciziile luate în folderul grefierului şef aflat pe server-ul
Tribunalului Arad s-au aflat în permanenţă publicate hotărârile colegiului de
conducere a instanţei. Tot în folderul acesteia s-au găsit referatele întocmite cu
privire la verificările efectuate pe sectoare, adresele trimise către Consiliul
Superior al Magistraturii precum şi adresele comunicate Tribunalului Arad sau
Curţii de Apel Timişoara, ordinele de serviciu sau fişele de pontaj ale
personalului instanţei. De asemenea, în folderele preşedinţilor de secţii şi ale
grefierilor şefi de secţii au fost postate din timp planificările de permanenţă şi
planificările pe complete.

41
Prin toate acestea s-a dorit o deschidere totală a conducerii instanţei spre a
nu exista suspiciuni cu privire la activitatea acesteia.

3.14. Concluzii privind progresele înregistrate precum şi


vulnerabilităţile identificate şi măsurile de remediere a acestora.

Analiza indicatorilor prezentaţi anterior denotă o preocupare constantă


pentru creşterea calitativă a activităţii instanţei.

Numărul însemnat de seminarii la care magistraţii instanţei au participat


în cursul anului trecut precum şi lucrările prezentate în şedinţele de învăţământ
profesional reflectă preocupare deosebită pentru îmbunătăţirea pregătirii
profesionale, atât prin cunoaşterea doctrinei şi jurisprudenţei naţionale cât si a
practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Europene de Justiţie şi a
instituţiilor şi legislaţiei comunitare.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate relevă creşterea calităţii actului de


justiţie ca urmare a unei bune cunoaşteri a legislaţiei interne dar şi a practicii
CEDO.

Cu toate aceste principala dificultate cu care s-au confruntat judecătorii


instanţei a reprezentat-o numărul mare de dosare raportate la o legislaţie
fluctuantă şi interpretabilă ce a generat o majorare a complexităţii cauzelor
deduse judecăţii, în contextul unui deficit de personal atât în rândurile
judecătorilor cât şi ale grefierilor.

Sub aspect managerial anul 2007 a însemnat o maturizare şi o


omogenizare a echipei manageriale ce a venit la conducerea instanţei la sfârşitul
anului 2006, fiind pe deplin întregită prin numirea grefierilor şefi de secţie.

42
CAPITOLUL IV
Gestionarea resurselor

4.1. Resursele umane aflate la dispoziţia instanţei în anul 2006.

Anul 2007 a fost pentru Judecătoria Arad, în ceea ce priveşte resursele


umane, un an fluctuant, cu perioade bine acoperite de personal dar şi cu perioade
în care instanţa a funcţionat la limita minimă de rezistenţă.

4.1.1. Situaţia judecătorilor.


În ceea ce priveşte numărul judecătorilor, din totalul de 30 posturi, am avut
permanent un număr de 24 de judecători, iar la finalul anului am reuşit acoperirea
integrală a schemei.
Pe parcursul perioadei analizate, respectiv anul 2007, au existat minusuri
de personal şi delegări ale personalului existent.
Pe fondul acestor fluctuaţii negative de personal s-a realizat o stabilitate a
numărului de complete specializate de minori şi familie şi a fost diminuat
numărul judecătorilor din secţia penală.
Datorită numărului insuficient de judecători din cadrul Judecătoriei Arad
suntem în acest moment deficitari în organizarea pe complete specializate.
Apreciem că o cât mai strânsă specializare a judecătorilor în cadrul
ramurilor de drept, coroborată cu o lărgire a organigramei, vor pune bazele unui
act de justiţie eficient. Ca o consecinţă a specializării vom avea o practică

43
judiciară mai unitară, iar creşterea numărului de judecători va duce la
posibilitatea de a aloca mai mult timp studierii dosarelor şi pregătirii individuale,
cu consecinţa pronunţării unui număr mai mare de soluţii legale, temeinice, bine
fundamentate.

4.1.2. Situaţia grefierilor şi a celorlalte categorii de personal auxiliar.


În ceea ce priveşte personalul auxiliar se poate spune că în cursul anului 2007
Judecătoria Arad a avut schema de personal relativ bine încărcată însă încadrarea
tuturor posturilor cu personal a devenit o necesitate obiectivă.
În cursul anului 2007 am reuşit să acoperim deficitul de grefieri prin
încadrarea a trei posturi de grefieri pe durată determinată iar la sfârşitul anului
2007 C.A.Timişoara a organizat un concurs în urma căruia au mai fost ocupate 3
posturi de grefier.
În acest moment mai avem neacoperite 2 posturi de grefier pe care sperăm
să le încadrăm cât mai curând, cel puţin pe durată determinată.

4.2. Resursele materiale aflate la dispoziţia instanţei în anul 2007.


În cadrul Palatului de Justiţie, judecătoria, ocupă o parte din etajul întâi şi
doi al imobilului şi dispune de 7 săli de judecată, dintre care numai una este
echipată cu aparatură de înregistrare pe suport magnetic a dezbaterilor, de un
număr de 35 de birouri pentru judecători şi grefieri precum şi de alte încăperi,
spaţiul suficient de mare pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii nu numai
a activităţii de judecată propriu-zisă ci şi a celorlalte activităţi din cadrul unei
instanţe.
Reorganizarea spaţiilor di palatul de justiţie a fost finalizată în actuala
formă la sfârşitul anului 2007, cu sprijinul conducerii Tribunalului Arad, care ne-
a alocat faţă de anul anterior încă 6 birouri. În aceste condiţii am reorganizat zona
de lucru cu publicul în sensul concentrării activităţii de registratură şi am obţinut
un spaţiu mai mare pentru arhivă.

44
La capitolul dotare cu mobilier stăm în schimb foarte prost, pe lângă faptul
că mobilierul este insuficient, multe birouri sunt vechi şi deteriorate, ca şi
scaunele de altfel.
Lipsesc perdelele sau jaluzelele în unele birouri, precum şi mochetele sau
covoarele necesare.
Unele birouri au geamurile defecte şi uzate, iar în anumite încăperi
sistemul de încălzire nu face faţă, făcând improprie folosirea unor încăperi pe
timpul iernii.
Sperăm că în anul 2008 se vor putea aloca fonduri pentru remedierea
acestor neajunsuri ce au un efect negativ asupra activităţii instanţei.
Judecătoria Arad are sistemul informatic bine pus la punct, tot personalul şi
sectoarele instanţei fiind dotate cu tehnică de calcul. Reţeaua informatică este
funcţională şi există conexiune internet accesibilă întregului efectiv.
Tot în sistem informatic şi cu operativitate sunt aduse la cunoştinţa
judecătorilor toate noutăţile legislative.
În cursul anului 2007 sistemul ECRIS a funcţionat destul de bine, însă
acesta nu corespunde în totalitate nevoilor statistice ale instanţei şi nu toate
problemele de înregistrare au fost soluţionate unitar la nivel naţional.

4.3. Concluzii privind progresele înregistrate, vulnerabilităţile identificate


şi posibile măsuri de remediere a acestora.

La capitolul progrese trebuie semnalat faptul că am reuşit ca la finalul


anului 2007 să avem acoperite integral posturile de judecători din organigramă şi
să începem anul 2008 cu aproape toate posturile de grefier ocupate.
Tot la finalul anului 2007, cu sprijinul conducerii Tribunalului Arad, s-au
alocat Judecătoriei Arad un număr de 6 încăperi, fapt ce ne-a permis o
reorganizare, în bine susţinem noi, a activităţilor cu publicul.

45
O problemă legată de acest capitol ar fi tehnica de calcul slabă existentă în
unele săli de judecată dar şi echipamentul insuficient, slab calitativ şi nefiabil
necesar la înregistrarea cauzelor penale.
În plus, Judecătoria Arad nu are în dotare în dotare aparatură necesară
vizionării casetelor video şi audio depuse ca probe la dosar.
Ne propunem ca în cel mai scurt timp posibil să remediem deficienţele de
dotare, să insistăm în alocarea fondurilor pentru acoperirea nevoilor curente
legate de baza tehnico-materială.

CAPITOLUL V
RAPORTURILE DINTRE INSTANŢĂ ŞI CELELALTE
INSTITUŢII ŞI ORGANISME, PRECUM ŞI CU SOCIETATEA
CIVILĂ

5.1. Raporturile cu Consiliul Superior al Magistraturii

46
În cursul anului 2007 a avut loc o întâlnire directă între colectivul de
judecători al instanţei şi doamna Alexandrina Rădulescu, membră în Consiliul
Superior al Magistraturii din partea judecătoriilor, care a prezentat un scurt
raport asupra activităţii domniei sale, planurile de viitor, solicitând magistraţilor
să-i aducă la cunoştinţă problemele cu care se confruntă şi să facă sugestii
pentru îmbunătăţirea activităţii Consiliului.
Trebuie remarcat faptul că în cursul anului 2007, doamna judecător
Alexandrina Rădulescu a răspuns prompt solicitărilor noastre de afi sprijiniţi în
acoperirea deficitului de personal, făcând demersuri pentru discutarea urgentă şi
aprobarea cererilor de transfer către Judecătoria Arad.
Inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a
efectuat în cursul primului şi ultimului trimestru al anului trecut două controale
tematice prin care a fost verificată activitatea instanţei, concluziile acestora
ajutând la îmbunătăţirea activităţii.
Tot în cadrul raporturilor cu această instituţie trebuie menţionat faptul că
Judecătoria Arad a dat curs întotdeauna cu promptitudine solicitărilor
Consiliului răspunzând în timp util adreselor şi chestionarelor provenite de la
acesta.

5.2.Raporturile cu parchetul

Colaborarea dintre cele două instituţii a fost întotdeauna bună, eventualele


disfuncţionalităţi apărute pe parcursul derulării raporturilor fiind rezolvate în
mod prompt şi amiabil.
Pentru a se preîntâmpina astfel de probleme în cursul anului trecut au avut
loc mai multe întâlniri între conducerea instanţei şi Parchetul de pe lângă
Judecătoria Arad şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în care au fost

47
stabilite raporturile de colaborare între respectivele instituţii avându-se în vedere
aspectele funcţionale ale colaborării..
În mod concret pentru buna desfăşurare a şedinţelor de judecată penale ,
pentru studiul prealabil al dosarelor de către procurori, s-a lăsat o deplină
libertate în stabilirea programului de studiu judecătorului şi procurorului ce vor
participa la şedinţă, iar pentru studiul dosarelor după pronunţarea hotărârilor s-a
stabilit ca în fiecare săptămână de joi până vineri timp de 24 de ore să fie
trimise dosarele pronunţate în săptămâna în curs.

5.3. Raporturile cu barourile de avocaţi, precum şi cu experţii


judiciari
Pentru stabilirea colaborării cu baroul de avocaţi au existat o serie de
întâlniri formale şi informale între conducerea judecătoriei şi conducerea
baroului din Arad prin care s-a discutat problemele cu care se confruntă cele
două instituţii în raporturile lor de colaborare şi s-au stabilit modalităţile
concrete de rezolvare a acestora. Principalele probleme care au fost vizate au
fost acordarea asistenţei juridice atât în cauzele penale cât şi în cauzele civile
precum şi prezenţa avocaţilor la şedinţele de judecată unde sunt apărători aleşi
sau desemnaţi din oficiu.
Colaborarea cu experţii judiciari nu a fost satisfăcătoare avându-se în
vedere durata mare de realizare a expertizelor dispuse de către instanţă, precum
şi faptul că o parte din experţi dau dovadă de o slabă pregătire profesională.
Timpul îndelungat de realizate a expertizelor, pe de altă parte poate fi
explicat şi prin numărul mare de expertize dispuse în cursul anului trecut, de 434
expertize, în creştere faţă de anul anterior când au fost încuviinţate 393
expertize.
Situaţia aceasta ar putea fi rezolvată prin creşterea numărului de experţi şi
organizarea unor concursuri de către Ministerul Justiţiei întrucât numărul redus
al acestora influenţează negativ timpul de soluţionare al cauzelor.

48
5.4. Raporturile cu mass-media
În cursul anului 2007 legătura dintre instanţă şi presă a fost asigurată
prin intermediul purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Arad, domnul judecător
Bradin Virgiliu Flavius.
În principal colaborarea cu mass-media a constat în furnizarea unor
informaţii cu privire la cursul procesului în unele dosare care au stârnit interes
public, cum este cazul dosarului nr. 6956/55/2007 referitor la infracţiuni
informatice.
Pentru a permite o bună informare a opiniei publice şi a asigura
transparenţa actului de justiţie au fost situaţii în care s-a permis jurnaliştilor
înregistrarea celor discutate în şedinţă sau filmarea unor secvenţe din şedinţa de
judecată.
Au fost situaţii în care evenimente ce au fost mediatizate pe larg în presa
centrală şi locală au avut legătură cu hotărâri judecătoreşti pronunţate de
Judecătoria Arad. Este cazul inculpatului Berirmen Ferdi în a cărui maşină
confiscată de către autorităţi în urmă cu mai mulţi ani ca urmare a condamnării
sale de către instanţele arădene a fost descoperită la începutul anului 2007 o
cantitate însemnată de cocaină. Judecătoriei Arad i s-a solicitat informaţii cu
privire la liberarea condiţionată a acestuia, ocazie cu care au avut loc atât
comunicări telefonice cu jurnaliştii cât şi realizarea unor interviuri.
Tot în cadrul relaţiei cu presa trebuie amintit sprijinul acordat unor
jurnalişti pentru documentarea în realizarea unor materiale cum este cazul
cotidianului Jelen care a relatat despre petiţiile formulate de deţinuţii din
Penitenciarul Arad. Nu în ultimul rând trebuie menţionat faptul că cu prilejul
zilei Porţilor Deschise a avut loc o conferinţă de presă şi de asemenea jurnalişti
au fost invitaţi să filmeze în interiorul instanţei pentru a prezenta publicului
aspecte din activitatea acesteia.

49
5.5. Raporturile cu justiţiabilii
Pentru informarea justiţiabililor cu privire la drepturile procesuale de care
se bucură sau cu paşii pe care trebuie să-i urmeze atunci când au o problemă
litigioasă la sediul instanţei în locurile destinate accesului publicului există o
serie de pliante distribuite la nivelul Curţii de Apel Timişoara prin care sunt
prezentate pe scurt şi pe înţelesul tuturor toate aceste aspecte.
În cazul în care aceştia au vreo nelămurire sau nemulţumire sunt
îndrumaţi să se adreseze Biroului de Relaţii cu Publicul care îi consiliază.
Petiţiile pe care aceştia le adresează instanţei sunt soluţionate cu celeritate de
către conducerea instanţei, răspunzându-li-se în limitele legale problemelor
ridicate de către aceştia.
În cursul anului trecut au fost înregistrate circa 64 de petiţii venite din
partea fie a celor încarceraţi în Penitenciarul Arad, prin care se solicita, de
regulă, aprobarea studierii dosarului, fi din partea a diverşi cetăţeni care invocau
o serie de chestiuni ivite cu ocazia soluţionării cauzei, sau în faza de executate
silită a hotărârilor.

5.6. Raporturile cu asociaţiile profesionale, societatea civilă şi


instituţiile şi organismele internaţionale.
Aceste relaţii au constat în solicitarea de date de la instanţă şi
comunicarea acestora către solicitanţi. În cursul anului 2007, din partea unor
astfel de instituţii au avut loc două astfel de cereri, una, venită din partea
Asociaţiei Pro Democraţia Timişoara, vizând modul in care este organizată
furnizarea acestor informaţii şi alta din partea Direcţiei de Asistenţă Socială
Arad referitoare la măsurile de protecţie a victimelor violenţei în familie..
Tot la acest capitol mai trebuie menţionat şi bunele relaţii care au existat
în cursul anului trecut între instanţă şi diversele instituţii publice cu care s-a

50
intrat în colaborare prin prisma raporturilor de serviciu. Pentru optimizarea
acestor relaţii au avut loc fie discuţii telefonice fie întâlniri directe cu
conducătorii acestor instituţii.
Pe această linie se înscrie şi întâlnirea ce a avut loc între conducerea instanţei şi
reprezentanţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Arad, prin care s-au soluţionat
o serie de probleme vizând comunicarea de către instanţă, din oficiu, a
hotărârilor judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus transferul dreptului de
proprietate

CAPITOLUL VI
CONCLUZII

Deşi la o primă vedere analiza indicatorilor cantitativi ai activităţii


instanţei în anul 2007, comparativ cu cei din anul anterior ar părea să reflecte un
regres, privite contextual lucrurile stau diferit.

51
Astfel unele cauze de complexitate scăzută ce se soluţionau de regulă la
primul termen de judecată, urmare a modificărilor legislative, au fost scoase din
competenţa de soluţionare a instanţei.
Încuviinţarea cu circa 10% mai multe expertize în anul 2007 decât în anul
precedent denotă o creştere a complexităţii cauzelor şi în acelaşi timp a
constituit un factor de întârziere in soluţionarea lor întrucât din cele 72 de cauze
mai vechi de un an înregistrate în materie civilă în 58 din acestea s-a dispus
efectuarea unor expertize.
Un indicator al creşterii complexităţii cauzelor îl reprezintă şi numărul
mare de soluţii la adoptarea cărora s-u folosit argumente inspirate din practica
CEDO.
Din analiza datelor prezentate în acest material se poate concluziona fără
echivoc faptul că în anul 2007 Judecătoria Arad a avut un ridicat volum de
activitate, conform datelor statistice pe care le deţinem.
În perioada analizată nu s-au înregistrat creşteri sau descreşteri
spectaculoase în ceea ce priveşte operativitatea dar având în vedere resursele
umane avute la dispoziţie şi volumul de dosare înregistrate, raportat la o creştere
a complexităţii acestora, considerăm că şi menţinerea în apropierea parametrilor
anteriori reprezintă un aspect deosebit de pozitiv al activităţii noastre.
În condiţiile arătate, Judecătoria Arad a reuşit diminuarea stocului de
dosare suspendate şi un procent foarte mic de cauze desfiinţate sau modificate în
căile de atac.
Toate aceste realizări au fost posibile ca urmarea seriozităţii
conştiinciozităţii fiecărui judecător, grefier, arhivar ori agent procedural sau
şofer.
La aceste rezultate a contribuit şi Tribunalul Arad prin deschiderea
manifestată spre analiza practicii neunitare şi a dezbaterilor organizate cu
scopul unificării acesteia dar şi prin receptivitatea faţă solicitările noastre cu
privire la nevoile materiale ale instanţei.

52
În anul 2008, cu speranţa că resursele umane ale instanţei se vor menţine
în apropierea cifrelor înscrise în organigramă, ne propunem să îmbunătăţim în
special parametrii calitativi ai activităţii noastre şi în măsura posibilităţilor şi pe
cei cantitativi.
Pentru anul 2008 preconizăm o analiză mai temeinică a practicii neunitare
şi concentrarea pregătirii profesionale spre reglementările comunitare şi a
modului de aplicare al acestora.

53

S-ar putea să vă placă și