Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrări practice
La Turism Internaţional

Realizat de: Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
Grupa: T-041

Chişinău, 2020
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Metodologia cuantificării
turismului internaţional

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
Turismul internaţional este analizat şi urmărit în evoluţie printr-un sistem de indicatori bazaţi pe
o metodologie de calcul statistic uniformizată pe plan mondial2 . Aceşti indicatori sunt utilizaţi
la următoarele activităţi: - cercetare turistică; - urmărirea comportamentului şi evoluţiei unor
mărimi turistice individuale ori integrate; - planificarea sectorială la nivel general, regional sau
local; - politica de amenajare turistică teritorială; - acţiuni şi activităţi de marketing; - orientarea
şi concretizarea politicii de credite; - organizarea unor programe de pregătire profesională; -
urmărirea evoluţiei preţurilor precum şi realizarea unui anumit nivel de competitivitate a
produselor turistice; - evaluarea şi cuantificarea incidenţelor socio-economice ale activităţii
desfăşurate în sectorul turistic asupra altor sectoare ale economiei naţionale. Pentru a calcula
indicatorii turismului internaţional sunt necesare următoarele surse de informaţii: - registrele şi
statisticile intrărilor turistice la frontieră; - registrele şi statisticile capacităţilor de cazare; -
registrele şi statisticile ofertei turistice pe categorii de întreprinderi; - rezultatele anchetelor
specifice privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de consumatori; - rezultatele
anchetelor asupra turiştilor străini la locul destinaţiei turistice; - rezultatele anchetelor asupra
agenţilor economici ce-şi desfăşoară activitatea în turism; - recensământul populaţiei; - balanţa
de plăţi şi balanţa legăturilor între ramuri. Este important de subliniat faptul că elaborarea
indicatorilor turismului internaţional trebuie efectuată folosind întotdeauna informaţii statistice
adecvate şi suficiente, actualizate şi ritmice, care să facă referiri directe la fiecare dintre
variabilele turistice.

Înaltul grad de complexitate al indicatorilor turismului impune departajarea lor în două mari
categorii: - indicatori simpli sau elementari care se obţin pornindu-se direct de la seriile statistice,
şi care sunt formulaţi ca medii, structuri procentuale, frecvenţe etc. - indicatori sintetici care
pornesc de la o serie de date asupra cărora se aplică metode de prelucrare mai complexe; aceşti
indicatori fac referire la aspecte globale şi cuprind factorii ce generează fenomenul turistic
urmărit. Este foarte important ca indicatorii turismului internaţional să se sprijine pe noţiunile şi
definiţiile oficiale cu conţinut unitar cuprinse în documentaţia tehnică a O.M.T. Clasificarea
sistemului de indicatori ai turismului internaţional este următoarea: 1. Indicatori principali – sunt
indicatorii ce fac referire directă la cerere şi ofertă şi au drept scop evoluţia şi modificarea
tendinţelor acestor mărimi; 2. Indicatorii corelaţiei dintre diversele laturi ale pieţei turistice; 3.
Indicatori ai efectelor economice directe ale turismului internaţional asupra economiei naţionale
pe ansamblu sau pe sectoare de activitate; 4. Indicatori ai utilizării forţei de muncă care reflectă
situaţia, repartizarea şi evoluţia ocupării forţei de muncă pe activităţi distincte şi pe nivele
profesionale.
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Determinanţii turismului
internaţional

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
 Specializarea internaţională reprezintă un proces obiectiv care s-a realizat într-un anumit timp
istoric prin acţiunea şi pe baza eforturilor proprii ale agenţilor economici dintr-o ţară. Turismul
internaţional reprezintă o componentă fundamentală a specializării internaţionale. Transformarea
turismului internaţional în componentă a specializării internaţionale se poate realiza prin mai
multe modalităţi: a) Specializarea internaţională a unei ţări în turism pe baza unei cereri turistice
interne suficient de mari şi puternic motivate pentru a crea condiţiile unei adevărate industrii
turistice. Oferta turistică internă contribuie la pregătirea celor trei puteri necesare oricărei
activităţi economice: munca, natura şi capitalul. Oferta internă dezvoltată are şi valoarea unei
adevărate şcoli, deoarece viitorii turişti internaţionali vor proveni din turişti interni formaţi şi
educaţi astfel, încă de pe băncile şcolii. Oferta internă de turism contribuie, alături de celelalte
componente, la constituirea întregii infrastructuri necesare funcţionării în condiţii normale a unei
societăţi, incepând de la şosele, aeroporturi, etc. şi încheind, nu în ultimul rând cu asigurarea
siguranţei turiştilor faţă de anumite atacuri care s-ar putea produce asupra lor şi care ar putea face
ca un anumit om să nu se poată bucura de un anumit produs turistic pe care el l-a cumpărat. O
astfel de specializare în turism este realizată de ţările mari consumatoare de turism din Europa
occidentală, SUA şi Canada, Japonia. În aceste ţări există o concordanţă deplină între cerinţele şi
exigenţele cererii interne şi cerinţele şi exigenţele cererii turistice din exterior. b) Specializarea
internaţională a unei ţări în turism fără a avea o cerere turistică internă, specializare care, pe
lângă anumite efecte pozitive, poate determina şi efecte negative asupra turiştilor străini: - lipsa
siguranţei turiştilor străini în faţa unor fapte teroriste, perturbări economice şi sociale; - cererea
unor despăgubiri mari, în caz de luare a turiştilor ca ostatici. Efecte negative pot să apară şi
asupra economiilor naţionale din aceste ţări cum sunt: - generarea de perturbări economice şi
sociale; - drenarea spre exterior a unor valori create de munca naţională; - alterarea culturii,
uzanţelor şi a mediului înconjurător. Între cele două extreme se situează majoritatea ţărilor lumii
care includ turismul internaţional în activităţile economice generatoare de încasări valutare,
influenţând balanţa de plăţi a ţării respective. Importanţa analizei determinanţilor turismului
internaţional constă în primul rând în faptul că permite cuantificarea legăturii dintre condiţiile
economico-sociale şi condiţiile specializării în turism. Circulaţia turistică internaţională este
axată pe specializarea internaţională în turism şi evoluează ca urmare a accentuării şi lărgirii
acestei specializări. Studiul economic al determinanţilor turismului internaţional este
fundamentat pe analiza teoretică a specializării internaţionale în general şi a turismului
internaţional în special. Această specializare internaţională presupune mai multe teorii, şi anume
a) teoria dotărilor factoriale în turism care reprezintă de fapt temelia specializării în turism; b)
teoria costurilor comparative ce constituie măsura specializării internaţionale; c) teoria cererii
care nuanţează importanţa diferitelor categorii de cerere divers motivată.

.Teoria dotărilor factoriale în turism

Factorii din turism reprezintă resursele unei ţări pentru a produce în scopul de a acoperi un
consum specific de bunuri şi servicii. În mod corespunzător, dimensionarea relativă a factorilor
din turism indică antrenarea ţării respective în comerţul mondial cu bunuri şi servicii. Dotările
factoriale specifice turismului în general şi inclusiv celui internaţional în particular sunt
următoarele: a) potenţialul natural, artistic, istoric, cultural al ţării respective; b) resursele de
muncă; c) resursele de capital şi infrastructură. a) Potenţialul natural al ţării respective este
constituit din următoarele elemente: relief, peisaj, climă, litoral, ape, floră, faună. Este important
de subliniat faptul că, valoarea lor relativă este dată de interesul turistic manifestat vis-á-vis de
ele precum şi de caracterul şi accesibilitatea acestora. Pe de altă parte patrimoniul artistic, istoric,
cultural reprezintă resursele care din punct de vedere turistic motivează o călătorie şi care pot fi
valorificate prin includerea lor în oferta turistică. Turismul internaţional (şi nu numai) reprezintă
singura ramură economică ce valorifică această categorie de resurse. O imediată consecinţă a
acestei afirmaţii o reprezintă faptul că un număr de ţări deţin o poziţie de monopol în domeniul
turismului internaţional datorită caracterului unic şi original al propriului patrimoniu artistic,
istoric şi/sau cultural (de exemplu, piramidele din Egipt). b) Resursele de muncă fac referire
directă la potenţialul uman ca factor de producţie. Acesta poate fi definit cantitativ, având drept
sursă dimensiunea populaţiei – structurată pe grupe de vârstă sau mediu de provenienţă - , şi
calitativ, prin nivelul calificării profesionale, precum şi gradul de specializare a acesteia. Este
interesant de semnalat că necesarul de muncă pentru activitatea de turism internaţional cu un
grad înalt de calificare este în general mai redus decât pentru alte domenii de activitate ale
sectorului terţiar: dimensiunea dotării în resurse de muncă cu un grad superior de calificare va
avea particularităţi distincte, funcţie de ţara turistică analizată, de gradul de specificitate şi aria de
extindere a resurselor naturale precum şi de complexitatea infrastructurii turistice. În concluzie,
calitatea dotărilor în muncă va influenţa nemijlocit calitatea şi localizarea ofertei, gradul de
dependenţă faţă de importul de savoir-faire turistic sau posibilitatea de export a acestuia. c)
Resursele de capital şi infrastructură reprezintă una dintre categoriile de factori principali
aparţinând producţiei turistice, datorită necesarului de infrastructură. O zonă geografică ce
dispune de resurse turistice naturale importante, dar care din nefericire nu dispune de capital
suficient, se va confrunta cu situaţia de a nu-şi putea dezvolta capacităţile de producţie turistică
cu mijloace financiare proprii. De exemplu: ţări în curs de dezvoltare, care recurg la importul de
capital, ajutoare financiare, transferuri de tehnologie sau chiar la acţiuni de cooperare, aceste
practici fiind de altfel caracteristice domeniului turismului internaţional. Şi în turism, ca în orice
alt domeniu al vieţii economice, există două concepte esenţiale. Primul este avuţia care
reprezintă valoarea nominală a activelor existente la un moment dat.

Avuţia este ca un stoc, ca un „lac”16 cum o caracteriza P.A. Samuelson. Al doilea concept, ca
importanţă, îl reprezintă veniturile – care reprezintă un flux raportat la unitatea de timp
(asemenea curgerii unui râu). Amândouă conceptele sunt deteminate de factorii de producţie,
deoarece teoria distribuţiei veniturilor este un caz special al teoriei preţurilor – pentru că salariul
este preţul factorului muncă, renta este preţul factorul de producţie pământ (natură), iar dobânda
preţul capitalului. Orice interes economic care apare, indiferent de domeniul în care se manifestă,
se exprimă poate fi redus în cele din urmă la cele 3 preţuri. Indiferent din ce domeniu, firmele
necesită factori de producţie: pământ, muncă, capital, resurse naturale care să fie utilizate ca
intrări. Ele au nevoie de factori, nu ca să le aibe pur şi simplu, ci să creeze cu ele bunuri
economice. 4.2.Teoria costurilor comparative Teoria costurilor comparative în turismul
internaţional are la bază teoria lui D. Ricardo; ea demonstrează că fiecare ţară este interesată să
se specializeze în producţia acelor bunuri economice (materiale, servicii, informaţii), al căror
cost relativ de producţie este mai scăzut decât în alte ţări. Pe scurt, teoria ricardiană 17 a
costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative în comerţul internaţional constă în
următoarele idei: - Ricardo susţine că nu este nici posibil, nici necesar ca fiecare să producă toate
felurile de bunuri economice de care are nevoie; - mai raţional este ca fiecare ţară să se
specializeze în producerea anumitor bunuri pentru care dispune de anumite avantaje fie naturale,
fie dobândite. - criteriul acestei specializări trebuie să fie avantajul comparativ exprimat în unităţi
de timp de muncă sau pe baza legii valorii, întemeiată pe munca necesară cheltuită pentru
 producerea mărfurilor respective. - din explicaţiile şi exemplele date de D. Ricardo rezultă că,
avantajul comparativ constă în posibilitatea de a produce (de a obţine) o marfă cu o cheltuială de
timp de muncă relativ mai mică în comparaţie cu o altă marfă din aceeaşi ţară, chiar dacă pentru
această marfă s-a cheltuit mai mult timp de muncă decât în alte ţări, respectiv chiar dacă volumul
absolut al cheltuielilor de timp de muncă este mai mare decât în alte ţări pentru aceeaşi marfă. În
esenţă, teoria susţine că pot obţine avantaje din comerţul internaţional chiar şi ţările care produc
toate cu un consum de timp de muncă pe unitate de produs mai mare decât în alte ţări (dezavantaj
absolut) cu condiţia să aleagă, pentru a se specializa în producţie, marfa pentru care cheltuiesc
relativ sau comparativ mai puţin timp (şi deci, la care dezavantajul absolut este mai mic). Teoria
cererii

O definiţie cu caracter general ar descrie cererea în turism ca fiind un determinant esenţial al

specializării în turism permiţând analiza cauzei dezvoltării fluxurilor turistice şi a intensităţii
acestora. Teoria cererii a fost enunţată în 1961 de către Linder şi, în conformitate cu aceasta,
specializarea internaţională în turism a unei ţări este determinată de existenţa unei cereri turistice
interne, suficient de mari şi de puternic motivate încât să creeze condiţiile existenţei unei
industrii turistice adecvate. Oferta turistică, creată şi destinată satisfacerii consumului intern al
populaţiei cu venituri ridicate, realizează simultan premisele satisfacerii cererii externe ( de
exemplu: situaţia unor ţări dezvoltate din Europa – Franţa, Germania, Elveţia, Marea Britanie –
precum şi din America: SUA şi Canada). Din punctul de vedere al acestei teorii, cererea turistică
poate fi structurată în trei mari categorii cu importanţă deosebită de la o ţară la alta, importanţă
care motivează diferenţa în intensitate a fluxurilor turistice internaţionale. 1) Cererea internă –
aceasta se exprimă în valori absolute prin volumul cheltuielilor turistice, numărul de înnoptări,
iar în valori relative prin ponderea cheltuielilor turistice în PIB / locuitor, sau numărul de
înnoptări pe locuitor. 2) Cererea intraregională – provine din interiorul ţării turistice şi este
satisfăcută în ţările turistice din cadrul aceluiaşi continent sau regiuni. Există astfel două tipuri de
fluxuri turistice intraregionale: - fluxuri create de cererea turistică exprimată de turiştii ale căror
reşedinţe se află în ţări din aceeaşi regiune cu ţara vizitată (de exemplu, turiştii italieni care
vizitează Spania); - fluxuri create de cererea turistică a cărei reşedinţă se află în ţara din afara
regiunii în care sunt situate ţările vizitate ( de exemplu, turiştii americani care vizitează bazinul
mediteraneean – Franţa, Spania, Italia – deci între Franţa şi Spania turiştii americani creează un
flux intraregional). 3) Cererea turistică internaţională – cuprinde atât cererea turistică
interregională, cât şi cererea turistică intraregională, ea manifestându-se cu precădere în ţările
industrializate cu o economie bine dezvoltată.
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Finanţarea investiţiilor
turistice internaţionale

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
 Fundamentarea pe baze ştiinţifice a deciziilor de investiţii necesare turismului porneşte de la
premisa că orice produs turistic, care va fi generat prin darea în folosinţă a unor noi obiective,
trebuie să întrunească o serie de condiţii minimale de atractivitate şi competitivitate, pentru a
deveni vandabil pe piaţa turistică internă şi internaţională. De aceea deciziile de investiţii sunt
precedate de analize ştiinţifice seriase ale posibilităţilor de valorificare a produselor turistice, în
pas cu fluctuaţiile cererii pentru aceste produse. De aici rezultă că investiţiile proiectate în turism
trebuie să se justifice atât din punct de vedere a eficienţei lor economice pentru industria
turismului, cât şi din punct de vedere al contribuţiei estimate a acestor investiţii la dezvoltarea
economică a zonei geografice în care vor fi integrate. Cunoscând faptul că, investiţiile în turism
reprezintă cheltuieli considerabile, cu efecte de lungă durată, orice greşeală în orientarea
investiţiilor va atrage după sine importante pierderi materiale, deoarece, pe de o parte, împiedică
efectuarea unei investiţii mai eficiente, iar pe de altă parte, îndreptarea ulterioară a greşelilor, fie
că nu va mai fi posibilă, fie că va reclama noi cheltuieli, deseori ridicate, fără să înlăture în
totalitate deficienţele constatate (amplasament, grad de confort, funcţionalitate etc.) Investiţiile în
industria turistică pot fi definite prin câteva caracteristici specifice şi anume: - sunt intensive în
capital (cauza o reprezintă costul ridicat al infrastructurii şi al echipamentelor turistice); -
capitalul antrenat în investiţie este pe termen lung; - investiţiile sunt mari utilizatoare de forţă de
muncă. Este de la sine înţeles că problema majoră a oricărui producător, inclusiv a celui din
industria turistică, este ce să producă, unde să producă şi cum să producă. Pentru micşorarea
riscului unei investiţii nepotrivite, în general investitorii recurg la determinarea prin simulare a
rentabilităţii unei investiţii, folosind informaţii referitoare la mediul în care se va realiza
investiţia, la proiectul de investiţii, analiza riscului investiţiei, precum şi estimarea investiţiei.
Cele două probleme fundamentale care stau la baza deciziei de finanţare sunt: - alegerea metodei
de adoptare a deciziei de investiţ

Indicatorii de fundamentare ai investiţiei Pentru realizarea adoptării deciziei de investiţie este

necesară construirea unor conturi previzionale de exploatare şi rentabilitate. Contul de exploatare
previzională conţine 5 nivele de indicatori de fundamentare ai investiţiei turistice: 1. MARJA
BRUTĂ (MB) MB = INCASĂRI TOTALE – CHELTUIELI OCAZIONATE DE
ACHIZIŢIONAREA MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR Încasările totale obţinute din
exploatarea obiectivului (restaurant, hotel etc.) depinde de tarifele şi preţurile practicate, precum
şi de utilizarea previzibilă (UP)19 a obiectivului.

Cel de-al doilea termen al ecuaţiei se determină pe baza unor consumuri specifice cunoscute şi a
unor preţuri de piaţă folosite la aprovizionare. 2. MARJA NETĂ (MN) MN = MB –
CHELTUIELI CU FORŢA DE MUNCĂ Aceste cheltuieli cuprind plata salariilor, eventualele
prime, gratificaţii şi cotizaţii sociale, iar mărimea acestor cheltuieli diferă de la o întreprindere la
alta. 3. MARJA DE ACTIVITATE (MA) MA = MN - CHELTUIELI DE FUNŢIONARE ALE
OBIECTIVULUI Aceste cheltuieli reprezintă cheltuielile curente cu întreţinerea, încălzirea,
lumina, reparaţiile; parte din aceste cheltuieli sunt fixe (F), parte sunt proporţionale cu volumul
activităţii (V). CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE = F+V Marja de activitate reprezintă prima
informaţie, primul element cu privire la rentabilitatea potenţială a întreprinderii turistice. 4.
MARJA DE EXPLOATARE (ME) ME = MA – CHELTUIELI DE EXPLOATARE ŞI
COMERCIALIZARE Aceste cheltuieli cuprind cheltuielile ocazionate de întreţinerea imobilului
şi a mobilierului, impozitele şi taxele legate de gestionarea întreprinderii, cheltuielile
 administrative şi cheltuielile cu publicitatea etc. Marja de exploatare demonstrează capacitatea
unei întreprinderi turistice de a-şi finanţa cheltuielile şi de a obţine beneficiu. 5. REZULTATUL
NET (RN) RN = ME – (AMORTIZĂRI + CREDITE, DOBÂNZI, CHIRII + BENEFICIU
BRUT + IMPOZIT PE BENEFICIU) Rezultatul net este indicatorul care permite diagnosticul
privind oportunitatea unei investiţii. Determinarea volumului unei investiţii turistice totale
necesară finanţării unui proiect porneşte de la marja de exploatare, funcţie de selectarea unor
parametri privind amortizarea, cheltuielile financiare şi beneficiul. Astfel: ME = A(I) + CF(I) +
BB(I) unde A(I) = amortizarea investiţiei CF(I)= cheltuieli financiare ale investiţiei BB(I)=
beneficiu brut adică: ME = (A + CF + BB)I de unde: I = ME x 100 / (A+CF+BB) iar I = plafonul
de investiţii Exemplu: Se consideră că: - amortizările trebuie să reprezinte 4% din investiţie; -
cheltuielile financiare să constituie max.4% din investiţie; - beneficiul brut să fie de 4,5% din
investiţie. Deci ME = (4% + 4% + 4,5%)I = 12,5% I Astfel plafonul de investiţii va fi = ME x
100 / 12,5 Raportul dintre cheltuielile financiare şi investiţii va da posibilitatea de a se calcula
volumul maxim de credite necesare funcţie de dobânzile existente în vigoare.

Procedee de finanţare a investiţiilor turistice În majoritatea ţărilor lumii, procedeele de finanţare

a investiţiilor turistice concretizate prin ajutorul statului (guvernelor) au îmbrăcat următoarele
forme: credite, subvenţii, garanţii de credite, reducere de dobânzi, avantaje fiscale. Cele mai
importante modalităţi de finanţare a investiţiilor turistice sunt: creditul, leasingul, acţionariatul şi
coproprietatea şi, evident, aportul particular. A.CREDITUL Acesta reprezintă cea mai frecventă
şi mai uzitată formă de finanţare (inclusiv a investiţiilor turistice); el se obţine de la o instituţie
finanţatoare care poate fi nominalizată de către stat în situaţia în care statul garantează creditul.
Criteriile şi condiţiile de atribuire ale creditelor speciale sunt în general impuse de instituţia
finanţatoare şi fac referire la faptul că obiectivele constituite ori modernizate ce au constituit
„subiectul” creditului să îndeplinească condiţii clare calitative şi de localizare: - se stabileşte
cuantumul creditului în totalul investiţiei ca fiind de maxim 70% din costul investiţiei (fără taxe);
- dobânda creditului este de obicei mai mare de 10% pe an. Beneficiarul creditului trebuie, de
asemenea, să se angajeze în a respecta următoarele condiţii: - interdicţia de a modifica clasa
calitativă a obiectivului turistic pe toată durata rambursării creditului; - durata rambursării trebuie
să fie mai mică de 10 ani. Cei ce pot beneficia de credite pot fi persoane, societăţi, asociaţii,
colectivităţi, proprietari sau gestionari de hoteluri, restaurante, terenuri, parcuri etc.
B.LEASINGUL Leasingul poate fi considerat activitatea de închiriere a unor active scumpe, de
exemplu utilaje industriale, de către un fabricant de la o companie financiară. Este o tehnică utilă
îndeosebi fabricanţilor care nu-şi pot permite să achite costul integral al respectivelor active.
Totodată este o modalitate ingenioasă prin care o firmă poate beneficia de scutiri de impozite.
Adesea fabricanţii plătesc taxe prea mici pentru a putea profita de toate scutirile la care au
dreptul. Companiile financiare, pe de altă parte, plătesc taxe considerabile care au dreptul la
exceptări. Dacă aceste două elemente se combină şi se împart scutirile pe din două, se obţine aşa
numitul leasing20 . Din punctul de vedere al economiei turismului internaţional leasingul
reprezintă o operaţie ce constă în finanţarea parţială sau totală a unei investiţii de către o
societate specializată, de această investiţie urmând să beneficieze o altă întreprindere.
Întreprinderea beneficiară încheie un contract cu societatea de leasing, în conformitate cu care
aceasta cumpără un echipament în condiţiile tehnice şi la preţul negociat de întreprinderea
beneficiară. Societatea de leasing închiriază echipamentul cumpărat, pentru un anumit termen, în
schimbul unei sume plătite de beneficiar, care pe parcurs poate achiziţiona obiectul de leasing la
valoarea lui reziduală, deci inferioară valorii iniţiale.
 Leasingul utilizat în finanţarea investiţiilor turistice se clasifică în leasing mobiliar şi leasing
imobiliar. Leasingul mobiliar – se referă mai ales la echipamentele întreprinderilor turistice ca de
exemplu: veselă, mobilier, autocare, avioane etc. Acestui tip de leasing i se oferă două alternative
şi anume: se poate substitui finanţării tradiţionale obţinute pe bază de credite, sau poate completa
această modalitate de finanţare. Avantajele leasingului mobiliar sunt: - permite unei întreprinderi
turistice rentabile, dar fără suficiente disponibilităţi financiare pentru a obţine credite, să utilizeze
echipamente şi utilaje necesare unei desfăşurări a programului său de investiţii (avantaj de natură
financiară); - leasingul reprezintă în fapt o chirie plătită de beneficiar şi care se scade din venitul
impozabil al acestuia (avantaj de natură fiscală). Leasingul imobiliar se referă la faptul că
societăţi de leasing specializate în acest domeniu, pot cumpăra clădiri nemobilate şi neechipate
pentru a fi închiriate ulterior unor locatari în scop turistic, sub formă de leasing. În acest context,
societăţile de leasing imobiliar încheie un contract de leasing cu firme turistice pe perioade de
timp lungi (aproximativ 20 de ani). După expirarea termenului, beneficiarul contractului de
leasing poate deveni proprietarul imobilului în schimbul plăţii unei sume fixate în contract.
Există şi procedura lease-back, denumită şi cesiunea chiriei care constă în vânzarea unui imobil
de către proprietarul său unei societaţi de leasing care se angajează să-l închirieze fostului
proprietar în conformitate cu un contract de leasing. Procedura lease-back reprezintă „o mână de
ajutor” proprietarilor aflaţi în situaţia de a nu avea suficiente disponibilităţi, şi care nu doresc să
piardă totuşi dreptul de a folosi imobilul. Avantajele leasingului imobiliar: - face posibilă
investiţia în domeniul hotelăriei când condiţiile de credit nu permit o finanţare directă; chiria este
plătită trimestrial, iar mărirea acesteia este determinată de ansamblul cheltuielilor efectuate de
societatea de leasing (teren, construcţie, taxe, impozite, ipoteci). - în toate ţările în care există şi
funcţionează leasingul imobiliar, se aplică un regim fiscal favorabil acestor operaţiuni. Condiţiile
contractuale care reglementează leasingul în general, şi cel turistic în particular, sunt: mărimea
chiriei, durata perioadei de închiriere pe parcursul căreia nici una din părţi nu poate renunţa la
contract, precum şi durata de amortizare fiscală a echipamentului care face obiectul operaţiunii
de leasing. La sfârşitul perioadei de închiriere, întreprinderea beneficiară are trei posibilităţi: - să
returneze obiectul sau utilajul societăţii de leasing - să achiziţioneze obiectul de leasing la
valoarea reziduală fixată în contract; - să reînnoiască contractul de locaţie luând în considerare
uzura fizică şi morală a utilajului (obiectului). În ţara noastră, prin Ordonanţa Guvernului nr.51
din 28 august 1997, modificată de Legea nr.90 din 28 aprilie 1998, au fost reglementate
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing (inclusiv turistic).
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Fluxurile turistice şi
motivaţia(zona mediterană)

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere şi
unul de ofertă" turistică], iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt condiţionate de
caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare diversitate, care
determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.

Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor
ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti[2].

Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având economii
dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-şi
permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult mai numeroase,
cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.

Există mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor internaţionale în
scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării fluxurilor turistice
internaţionale.

Francois Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale [3]: cele motivate de preţuri,
de climat şi de diverse motive personale ale turistului.

1. Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara

frontierelor ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile
preţurilor produselor turistice practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare,
ca nivel de confort, diversitate a serviciilor şi calitatea acestora, se explică prin nivelul
mai scăzut al salariilor din industria turistică, în unele ţări, majoritatea aflate în curs de
dezvoltare. Iar dacă ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de
lucru" (adică utilizează un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu niveluri
scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind
ridicată, atunci putem înţelege mai bine de ce pot să apară diferenţe importante ale
preţurilor unor produse turistice similare, în funcţie de costul forţei de muncă utilizate în
turism, în ţări diferite.

Acest „diferenţial al preţurilor" este deosebit de important, de exemplu, pentru motivaţiile

turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau pentru vest-
europenii care îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.

1. Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internaţional al

turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe, din Oceanul
Indian şi din Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind „garanţia"
că, acolo, turiştii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face baie, în
mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie".
2. Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii principale:

 Loisir[4] şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate în afara
timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă,
dorinţa de „smulgere" sau „evadare" din mediul său obişnuit, descoperiri culturale, vizite
la rude şi prieteni, practicarea unor sporturi etc.
 Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În această
categorie sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave
maritime care efectuează escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai
organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune, salariaţii care lucrează la instalarea unor
utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de până la un an).
 Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la
alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde etc.).
După alţi autori[5], atât turismul de reuniuni, cât şi turismul practicat de participanţii la
manifestări expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori

profesionali), precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.

 Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie
pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina profilactică
(preventivă): „repunerea în formă", thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în
această categorie, şi sejururile în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice de orice
natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).
 Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau
perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot să dureze un
întreg an şcolar sau chiar mai mult.
 Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o
vizită la un loc sfânt.

Într-o altă abordare, se poate aprecia că[6] un turist îşi va alege o destinaţie turistică internaţională
în următoarele situaţii:

 oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;

 produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor ridicate, fie
datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică turiştilor
străini;
 absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu,
posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a
sporturilor de iarnă etc.);
 cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu,
vizitarea Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului
Eiffel, la Paris etc.).

Ţările cu economie dezvoltată reprezintă atât marii emiţători de turişti, cât şi principalele
destinaţii turistice ale lumii, astfel că ambele „capete" ale fluxurilor turistice mondiale sunt
situate, în principal, în Europa şi America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari
bazine de destinaţie turistică sau „trei mari lacuri de vacanţă ale lumii", cum le-a denumit
Georges Cazes , amplasate în jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emiţătoare, care
reprezintă „inima" sistemului, precum şi la frontierele destinaţiilor turistice emergente. Cel mai
important dintre acestea este bazinul euro- mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe
ţărmul nordic al Mării Mediterane.

Celelalte două sunt: bazinul America de Nord - Caraibe, zonă denumită şi „Mediterana
americană" şi bazinul Asia de Est şi Pacific.

Repartiţia fluxurilor turistice în jurul celor trei mari bazine de destinaţie evidenţiază caracterul
discontinuu al spaţiului turistic şi caracterizează, la scară mondială, inegalităţile, observabile pe
plan economic, ale nivelului de dezvoltare sau ale puterii de cumpărare ale diferitelor regiuni ale
lumii.

Colegiul de Ecologie din Chişinău

 Lucrare practică
Tendinţe mondiale şi
europene în consumul
produselor turistice

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
 Dinamismul, profunzimea şi amploarea transformărilor din toate sectoarele vieţii
economico-sociale, ca trăsături definitorii ale evoluţiei contemporane, se reflectă, între altele, in
modificarea structurilor economice, in ierarhizarea ramurilor componente în concordanţă cu
cerinţele progresului tehnico-ştiinţific contemporan, cu exigentele sporirii calităţii vieţii.
Modernizarea şi modificarea structurilor economiilor contemporane, impuse de
amploarea transformărilor din toate sectoarele economiei, au impus reierarhizarea ramurilor
componente pentru armonizarea cu nevoile societăţii moderne. Multiplele interdependente din
economia mondială şi progresele tehnico-ştiinţifice au permis transformarea turismului într-o
componentă de sine stătătoare a economiei, tot mai active în viaţa economica şi socială.

Turismul evoluează sub impactul transformărilor civilizaţiei contemporane, dinamica sa

integrându-se procesului global de dezvoltare. El reprezintă o componentă de mare importanta a
vieţii economice pentru un număr tot mai mare de tari ale lumii, antrenând un amplu potenţial
uman şi material şi acţionând, prin eforturile pe care le angajează şi efecte benefice induse asupra
domeniilor de interferenţă, ca factor stimulator al dezvoltării şi progresului. Faptul ca turismul se
adresează unor segmente largi ale populaţiei, răspunzând nevoilor materiale şi spirituale ale
acesteia, se reflectă în intensificarea circulaţiei turistice naţionale şi internaţionale, imprimând
fenomenului un ritm înalt de creştere.

Sectorul turismului internaţional se caracterizează, ca şi celelalte domenii economice,

printr-o profundă globalizare, diversificare a ofertei şi a cererii; el nu are frontiere si se constituie
într-o punte de legătură între popoare, culturi, sisteme economice.

Funcţiile turismului: se multiplică continuu, pe lângă componentele economice, sociale şi

culturale, dobândind şi alte valenţe: politică, ecologică, administrativă şi educaţională.

TURISMUL

- ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ -

Turismul reprezintă, atât prin conţinut, cât şi prin rolul său, un fenomen care s-a impus
pregnant in epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură
caracteristică, atât a actualului secol, cat şi a celui trecut.

Această dezvoltare a determinat nu numai numeroase efecte în plan economic, ca urmarea a

antrenării unui important volum de investiţii pentru crearea bazei materiale specifice şi a dezvoltării
unui important sector de servicii complementare, ci şi în plan psiho-social datorită soluţiilor pe care
acesta le oferă pentru petrecerea superioară a timpului liber, menţinerea echilibrul biologic şi fiziologic
al omului modern, dezvoltarea personalităţii şi creativităţii acestuia.

Impactul economic al turismului

Evoluţia spectaculoasă pe care a înregistrat-o turismul în ultimele decenii a făcut ca

 acesta să devină „o dimensiune inerentă a vieţii societăţii contemporane1”, fiind considerat cel
mai dinamic şi poate cel mai complex fenomen al epocii actuale. Aceasta se datorează
multiplelor efecte pe care turismul le generează pe toate planurile, de la stimularea creşterii
economice la ameliorarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor natural-
materiale, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă2.

Conţinutul complex al acestuia, rezultat al multiplelor faţete pe care le îmbracă, a făcut

ca, practic, întreaga societate să fie implicată in derularea sa, şi totodată să reflecte evoluţia
întregii societăţi, putând fi considerat un adevărat barometru al acesteia.

Ca urmare, turismul a devenit obiectul de studiu a numeroase organisme internaţionale, ai căror

specialişti au evidenţiat impactul considerabil pe care acesta îl are asupra economiilor, societăţilor şi
culturilor diferitelor ţări de referinţă.
Conform studiilor realizate de Organizaţia Mondială a Turismului, efectele turismului pot
fi grupate, in trei categorii:

-efecte asupra strategiei globale de dezvoltare a unei ţări (zone) sau efecte globale

-efecte parţiale asupra economiei naţionale, respectiv asupra agenţilor, sectoarelor,

variabilelor şi macrodimensiunilor fundamentale ale economiei - efecte externe, in domeniul
socio-cultural, fizic şi cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte

În concluzie, în primul rând, se impune a fi evidenţiat rolul important pe care îl are

turismul în structura mecanismului economic precum şi în procesul de dezvoltare şi modernizare
a economiei şi societăţii.

De aceea „a analiza impactul economic al turismului înseamnă a evalua locul pe care

acesta îl ocupă în comerţul internaţional şi în economia naţională; … a identifica şi examina
rezultatele activităţii turistice in comparaţie cu alte sectoare ale economiei”.

2
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Tendinţe mondiale şi
europene în consumul
produselor turistice

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu

Un număr în continuă creștere de destinații au apărut, în ultimul timp, pe plan mondial,

care au investit intens în turism, transformând turismul într-un factor-cheie al progresului socio-
 economic prin crearea de noi locuri de muncă și întreprinderi, venituri din export și prin
dezvoltarea infrastructurii. În ultimele șase decenii, turismul a cunoscut o continuă expansiune și
diversificare pentru a deveni unul dintre cele mai mari sectoare economice din lume și cu cea
mai intensă creștere. Au apărut multe noi destinații turistice, pe lângă cele deja tradiționale
existente și favorite, în rândul turiștilor din Europa și America de Nord. Turismul s-a bucurat de
o creștere, practic, neîntreruptă în decursul timpului, în pofida unor șocuri sporadice,
demonstrând puterea și rezistența sectorului. Sosirile turistice internaționale au crescut, de la 25
milioane la nivel global în 1950, la 278 de milioane în 1980, 674 milioane în 2000 și 1.186
milioane în 2015. În mod similar, încasările turistice internaționale obținute de către destinațiile
turistice internaționale au crescut brusc, de la 2 miliarde de dolari americani în 1950, la 104
miliarde de dolari americani în 1980, 495 miliarde de dolari americani în 2000 și 1.260 miliarde
de dolari americani în 2015. Turismul internațional reprezintă acum 7% din exporturile mondiale
de bunuri și servicii, în creștere față de 6% în 2014, aceasta deoarece turismul a crescut mai rapid
decât comerțul mondial pe parcursul ultimilor patru ani. Numărul sosirilor turistice internaționale
(a vizitatorilor cu ședere peste noapte), în 2015, a sporit cu 4,6% pentru a atinge un total de 1.186
milioane la nivel mondial, o creștere de 52 milioane față de anul precedent. A fost al șaselea an
consecutiv de creștere peste medie a turismului internațional, care a urmat crizei economice
globale din 2009. Încasările turistice internaționale au crescut cu 4,4% în termeni reali (luând în
calcul fluctuațiile ratei de schimb și inflația) cu venituri totale în destinațiile turistice estimate la
1.260 miliarde de dolari americani în 2015 (1.136 miliarde de euro). Franța, Statele Unite ale
Americii, Spania și China continuă să conducă în clasamente atât după sosiri turistice
internaționale, cât și după încasări. China, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au condus
turismul emitent în regiunile lor respective în 2015, ca răspuns al economiilor și valutelor lor
puternice. Previziunile economice elaborate de Organizația Mondială a Turismului (OMT), din
ianuarie 2016, indică o continuare a creșterii sosirilor turistice internaționale cu o rată între 3,5%
și 4,5% în 2016, în conformitate cu previziunile turistice pe termen lung (până în 2030 ale
organizației amintite) care prevede o creștere anuală de 3,8% pentru perioada 2010-2020.

Sosirile turistice internaționale, pe plan mondial, se așteaptă să crească cu 3,3% pe an

între 2010 și 2030 și să ajungă la 1,8 miliarde până în 2030, conform previziunilor turistice, pe
termen lung, până în 2030, ale Organizației Mondiale a Turismului. Între 2010 și 2030, sosirile
în destinațiile turistice emergente (+4,4% anual) se așteaptă să crească la o rată dublă față de
destinațiile cu economii avansate (+2,2% anual). Cota-parte a pieței economiilor emergente a
crescut, de la 30% în 1980, până la 45% în 2015 și se așteaptă ca aceasta să atingă 57% până în
2030, ceea ce echivalează cu peste 1 miliard de sosiri turistice internaționale. Sosirile turistice
internaționale Numărul sosirilor turistice internaționale (a vizitatorilor cu ședere peste noapte), în
2015, au totalizat 1.186 milioane, o creștere de 52 de milioane, față de anul precedent.
Reprezentând o creștere de aproape 5%, aceasta marchează al șaselea an consecutiv de creștere
peste medie a sosirilor după criza economică mondială din 2009, cu o creștere a sosirilor turistice
internaționale cu 4% sau mai mult în fiecare an începând cu anul 2010. Cererea turistică a fost
solidă per ansamblu, deși rezultatele au fost mai mult mixte, decât de obicei, în cadrul
destinațiilor turistice. Trei factori majori au influențat fluxurile turistice în 2015: fluctuațiile ratei
de schimb neobișnuit de puternice, declinul prețului la petrol și alte produse care au sporit
veniturile disponibile în țările importatoare, dar au slăbit cererea turistică în țările exportatoare,
precum și preocuparea crescândă pentru problema siguranței și securității la nivel global. Pe
regiuni turistice, Americile, Asia și Pacificul, ambele au înregistrat o creștere strânsă de 6% a
 sosirilor turistice internaționale, cu Europa, cea mai vizitată regiune turistică pe plan mondial,
înregistrând 5%. Sosirile în Orientul Mijlociu au sporit cu 2%, în timp ce, în Africa, acestea s-au
diminuat cu 3%, datorate, în special, rezultatelor slabe din Africa de Nord. Pe subregiuni
turistice, cele mai bune rezultate au fost înregistrate de Asia de Sud-Est (+8%), Oceania.
Caraibe, America Centrală și Europa de Nord (toate +7%), urmate de America de Nord și
America de Sud (ambele +6%). Sosirile turistice internaționale se așteaptă să crească, în
continuare, la o rată susținută de 3,5-4,5%, pe plan mondial, în 2016, conform previziunilor
OMT din ianuarie 2016, bazate pe tendințele curente, perspectivele economice și părerile
experților. Pe regiuni, Asia și Pacificul și Americile (ambele +4-5%) se estimează să conducă
această creștere, urmate de Europa (+3,5-4,5%). Estimările pentru Africa și Orientul Mijlociu
(ambele +2-5%) sunt pozitive, deși cu un mai mare grad de incertitudine și instabilitate. În 2015,
puțin peste jumătate din numărul total de vizitatori au călătorit spre destinația lor turistică cu
avionul (54%), în timp ce restul acestora au călătorit cu transportul de suprafață (+46%) – fie cu
transportul rutier (+39%), feroviar (+2%) sau cel naval (5%). Tendința peste timp a fost aceea că
transportul aerian se dezvolta într-un ritm mai rapid decât transportul de suprafață, totuși, cota-
parte a transportului aerian a continuat să sporească gradual chiar dacă mai puțin susținut decât
înainte. Călătoriile în scop de vacanță, recreere și alte forme de petrecere a timpului liber au
constituit peste jumătate din toate sosirile turistice internaționale în 2015 (53)% sau 632
milioane. Aproximativ 14% din toți turiștii internaționali au raportat ca motivație pentru
călătoriile lor afacerile și motive profesionale, iar alții 27% au călătorit în alte scopuri, precum
vizitarea prietenilor și rudelor, motive religioase și pelerinaje, tratament și sănătate etc.,
motivația vizitelor pentru restul de 6% din sosiri nu a fost specificată. Încasările turistice
internaționale Turismul internațional reprezintă 7% din exporturile mondiale. Cheltuielile
efectuate de vizitatorii internaționali pentru cazare, servicii de alimentație, agrement, shopping și
alte servicii și bunuri, în destinațiile turistice, au atins 1.260 miliarde de dolari americani (1.136
miliarde de euro) în 2015. În termeni reali, luând în calcul fluctuațiile ratei de schimb și inflația,
aceasta reprezintă o creștere de 4,4% față de 2014, reflectând creșterea în sosirile turistice
internaționale. Fluctuațiile ratei de schimb neobișnuit de puternice din 2015 au influențat, în mod
semnificativ, încasările turistice pentru destinații și regiuni turistice în parte exprimate în dolari
americani. În termeni reali, încasările au crescut cu 8% în Americi, cu câte 4% în Asia și Pacific,
respectiv Orientul Mijlociu, cu 3% în Europa și cu 2% în Africa. În termeni macroeconomici,
cheltuielile efectuate de vizitatorii internaționali se consideră ca exporturi pentru țara de
destinație și ca importuri pentru țara de reședință a vizitatorului. Pentru multe țări, turismul
receptor este o sursă vitală de venituri în valută și reprezintă o contribuție importantă pentru
economie, prin crearea de locuri de muncă atât de necesare și posibilități suplimentare de
dezvoltare. Pe lângă încasările câștigate în cadrul destinațiilor turistice (articolul călătorii în
balanța de plăți), turismul internațional a generat, de asemenea, 211 miliarde de dolari americani
în exporturi prin serviciile de

transport internațional de pasageri oferite non-rezidenților în 2015, totalizând valoarea

exporturilor turistice până la 1,5 trilioane de dolari americani, sau 4 miliarde de dolari americani
pe zi în medie. Turismul internațional (incluzând atât încasările din cadrul destinațiilor, cât și
transportul de pasageri) reprezintă 30% din exporturile de servicii. Cota-parte a turismului în
exporturile globale de bunuri și servicii a crescut de la 6% la 7%, în 2015, dat fiind faptul că
turismul internațional a crescut mai mult decât comerțul mondial de mărfuri pentru al patrulea an
consecutiv. În această perioadă, comerțul de mărfuri a crescut cu 2- 3% anual conform datelor
 Organizației Mondiale a Comerțului. Ca o categorie a exporturilor internaționale, turismul se
clasează pe locul trei după produsele energetice și chimicale și în fața produselor alimentare și
automobilistice. În multe țări în curs de dezvoltare, turismul constituie primul sector al
exporturilor. Turismul reprezintă din ce în ce mai mult o componentă esențială de diversificare a
exporturilor, atât pentru economiile emergente, cât și pentru cele dezvoltate. În ultimii ani,
turismul a demonstrat o capacitate puternică în vederea compensării veniturilor slabe din
exporturi pentru multe țări exportatoare de bunuri și produse petroliere. Destinații turistice
mondiale La fel ca în ultimii ani, Franța, Statele Unite ale Americii și Spania rămân în fruntea
clasamentului și în anul 2015. Două schimbări au avut loc în clasamentul primelor 10 țări, după
încasări turistice internaționale în 2015, și o schimbare în clasamentul primelor 10 țări, după
sosiri turistice internaționale (. După un salt puternic din ultimul an, Thailanda a sărit de pe
poziția nouă pe poziția șase după încasările turistice, în timp ce Hong Kong (China) a urcat o
poziție pe locul nouă față de locul zece din anul anterior .În clasamentul după sosiri, Mexicul a
urcat o poziție pe locul nouă față de locul zece din anul anterior.

Colegiul de Ecologie din Chişinău

 Lucrare practică
Zonarea turistică

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu

Alegerea metodologiei privind zonarea turistică a unui teritoriu reprezintă un proces

complex datorită multitudinii factorilor care pot influenţa activitatea turistică întro anumită zonă.
În evaluarea potenţialului natural se pleacă de la analiza cadrului natural, prin evidenţierea
reliefului, geomorfologiei, vegetaţiei, faunei, hidrografiei şi peisajului teritoriului, a ariilor
 protejate existente, precum şi a factorilor naturali terapeutici (staţiuni turistice clasificate).
Potenţialul antropic se referă la identificarea monumentelor istorice de interes naţional, incluzând
elementele de arheologie, arhitectură, monumente de for public şi memoriale, a arhitecturii
contemporane, a muzeelor şi colecţiilor publice, a artei şi tradiţiilor populare, cu festivalurile,
târgurile, meşteşugurile şi obiceiurile populare aferente, precum şi a instituţiilor de spectacole şi
concerte (ansambluri folclorice, filarmonici, orchestre). În evaluarea infrastructurii de cazare s-a
ţinut cont de analiza structurilor de primire turistică, a instalaţiilor de tratament şi agrement, a
infrastructurii specifice organizării conferinţelor, precum şi a pârtiilor de schi şi instalaţiilor de
transport pe cablu, iar evaluarea infrastructurii tehnice analizează infrastructura de transport
public, infrastructura edilitară, cât şi cea a telecomunicaţiilor. În vederea zonării turistice
judeţene, evaluarea şi ierarhizarea s-a făcut de la nivelul comunelor prin metoda arborilor de
analiză pe criterii de bază şi subcriterii, atribuirea nivelurilor de apreciere făcându-se printr-un
procedeu de ponderare. Într-un sens mai larg, zonarea turistică se referă la împărţirea unui
teritoriu vast în zone relativ omogene din punct de vedere al potenţialului turistic şi al activităţii
turistice, prin inventarierea şi analiza tuturor componentelor potenţialului turistic: potenţialul
natural, potenţialul antropic, infrastructura de cazare şi infrastructura tehnică.

Colegiul de Ecologie din Chişinău

 Lucrare practică
Acorduri internaţionale
dintre Republica Moldova cu
alte state

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
 HOTĂRÎRE
pentru aprobarea Acordului de colaborare în domeniul turismului
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cipru,
semnat la Chişinău la 13 septembrie 2007
 
nr. 1176  din  31.10.2007
 
Monitorul Oficial nr.175-177/1221 din 09.11.2007
 
***
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre informare Acordul de colaborare în
domeniul turismului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cipru, semnat la
Chişinău la 13 septembrie 2007.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Guvernului Republicii
Cipru aprobarea acordului nominalizat.
3. Ministerul Culturii şi Turismului va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea
prevederilor acordului sus-menţionat.
 
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV
 
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul
afacerilor externe şi integrării europene Andrei Stratan
Ministrul culturii şi turismului Artur Cozma

Chişinău, 31 octombrie 2007.

Nr.1176.
 
 HOTĂRÎRE
pentru aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Croaţia privind colaborarea în domeniul turismului,
semnat la Zagreb la 24 octombrie 2006
 
nr. 1404  din  11.12.2006
 
Monitorul Oficial nr.195-198/1506 din 22.12.2006
 
***
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre informare Acordul între Guvernul Republicii
Moldova şi Guvernul Republicii Croaţia privind colaborarea în domeniul turismului, semnat la
Zagreb la 24 octombrie 2006.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Guvernului Republicii
Croaţia aprobarea acordului nominalizat.
3. Ministerul Culturii şi Turismului va întreprinde măsurile necesare întru realizarea
prevederilor acordului sus-menţionat.
 
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV
 
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe
şi integrării europene Andrei Stratan
Ministrul culturii şi turismului Artur Cozma

Chişinău, 11 decembrie 2006.

Nr.1404.
 
 HOTĂRÎRE
pentru aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul României privind colaborarea în domeniul turismului,
semnat la Bucureşti la 16 noiembrie 2005
 
nr. 7  din  03.01.2006
 
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.5-8/37 din 13.01.2006
 
***
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind
colaborarea în domeniul turismului, semnat la Bucureşti la 16 noiembrie 2005, şi se prezintă
Parlamentului spre informare.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Guvernului României
aprobarea Acordului nominalizat.
3. Ministerul Culturii şi Turismului va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea
prevederilor Acordului sus-menţionat.
 
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe
şi integrării europene Andrei Strata
Ministrul culturii şi turismului Artur Cozma

Chişinău, 3 ianuarie 2006.

Nr.7.
 HOTĂRÎRE
pentru aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul
de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul turismului,
semnat la Chişinău la 9 februarie 2006
 
nr. 311  din  24.03.2006
 
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.55-58/358 din 07.04.2006
 
***
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al
Ucrainei privind colaborarea în domeniul turismului, semnat la Chişinău la 9 februarie 2006 şi se
prezintă Parlamentului spre informare.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Cabinetului de Miniştri
al Ucrainei aprobarea sus-numitului acord.
3. Ministerul Culturii şi Turismului va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea
prevederilor acordului menţionat.
 
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV
 
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor externe
şi integrării europene Andrei Stratan
Ministrul culturii şi turismului Artur Cozma

Chişinău, 24 martie 2006.

Nr.311.
 Colegiul de Ecologie din Chişinău

Lucrare practică
Organizaţia mondială a
turismului şi alte organizaţii

Realizat de : Toma Victoria

Verificat de: Fedco Valeriu
 Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO), cu sediul în Madrid, Spania este o agenţie
a Naţiunilor Unite se ocupă cu problemele referitoare la turism. Organizaţia Mondială a
Turismului este un organism semnificativ la nivel global, cu atribuţii de colectare şi de
colaţionare de informaţii statistice privind turismul internaţional. Această organizaţie reprezintă
organismele turstice din sectorul public, din cele mai multe ţări din lume şi publică topuri cu
privire la gradul de creştere a turismului la nivel global, regional sau naţional.

Tur informațional GUAM în Republica Moldova

"Turul informaţional GUAM"  îşi propune să aducă în atenţia turiştilor străini performanţele

industriei turistice, inclusiv prin vizitarea obiectivelor turistice incluse în patrimoniul UNESCO.