Sunteți pe pagina 1din 81

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

CLUJ-NAPOCA
Centrul de Formare Continuă şi
Învăţământ la Distanţă

Specializarea : Asistenţă Socială

LECT. UNIV. DR. EUGEN BĂICAN

COMPORTAMENT SEXUAL SI
SANATATEA REPRODUCERII

ANUL II- III


C.F.C.I.D

Cluj-Napoca
2020
UNIVERSITATEA ,,BABEŞ – BOLYAI” CLUJ - NAPOCA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA : ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
ANUL II-III, SEMESTRUL II

SUPORT DE CURS

COMPORTAMENT SEXUAL SI
SANATATEA REPRODUCERII

Lect.univ.dr.EUGEN BĂICAN

CLUJ-NAPOCA
2020
Prezentarea generala a cursului

COMPORTAMENT SEXUAL SI SANATATEA


REPRODUCERII

Date de contact ale titularului de curs Date de contact ale tutorelui


Lect. Univ. Dr. Eugen Baican Dr. Dan Adrian Gadalean

Contact:Bdul 21 Decembrie 1989, nr. AnulII-III,sem.II/III-V,curs


128-130, birou nr. 304,telefon: 40.264- optional,codul disciplinei: ALR 2314,
42.46.74, e-mail: beugen02@yahoo.com nr.de credite: 4
Consultaţii: marti 14-16 si joi 16-18

Obiectiv general:
Disciplina isi propune sa furnizeze studentilor informatia de baza necesara pentru
intelegerea problematicii comportamentului sexual si sanatatii reproducerii, inclusiv a
planificarii familiale ca premisa pentru practica asistentei sociale in acest domeniu; de
asemenea, sa prezinte modele de abordare, programe si proiecte in domeniu.
Obiective specifice:
 Achizitionarea de cunostinte despre strategii, modele, programe si proiecte de
cercetare si interventie pe problematica sanatatii reproducerii si a
comportamentului sexual, active actualmente in Romania si in plan international.
 Dezvoltarea de abilitati si competente necesare in asistarea si consilierea in
problematica sanatatii reproducerii si a comportamentului sexual in segmentele
preventie, terapie, reabilitare.
 Asimilarea intelegerii problemelor legate de problematica sanatatii
reproducerii si a comportamentului sexual ca fenomene cu o definitorie
incarcatura socioculturala si pe aceasta baza abordarea beneficiarilor
serviciilor in domeniu in contextul respectului pentru individualitate si
pentru diversitate culturala.

Programa analitica:

Modulul/Unitatea de curs nr. 1: Obiectul si problematica


disciplinei”Comportament sexual si sanatatea reproducerii”.
1.1. Precizari conceptual-teoretice de baza
1.2. Aria tematica a disciplinei
1.3. Paradigme active in cercetarea si intelegerea comportamentului sexual
si sanatatii reproducerii
1.4. Tipuri de activitati si modele de interventie in asistarea si consilierea
din sfera comportamentului sexual si sanatatii reproducerii

Modulul/Unitatea de curs nr. 2: Comportamentul sexual si sanatatea


reproducerii-o abordare transdisciplinara.

2.1. Sexualitatea si reproducerea la specia umana: intre natura si cultura


2.2.Biologie si corporalitate; valori si norme morale, atitudini, stiluri de
viata in contextul sexualitatii si reproducerii.
2.3. Iubirea si sexualitatea in perspectiva istorica ;intimitate corporala,
participare emotionala, responsabilitate.

Modulul/Unitatea de curs nr. 3: Incursiune in istoria si sociologia


comportamentului sexual si reproductiv.

3.1.Comportamentul sexual si reproductiv in epoca arhaica


3.2.Comportamentul sexual si reproductiv in epoca antica: Orientul antic,
Egiptul antic, Grecia antica, Roma antica, India antica, China antica
3.3.Comportamentul sexual si reproductiv in epoca medievala: civilizatia
crestinismului medieval, civilizatiile asiatice medievale
3.4.Comportamentul sexual si reproductiv in epoca moderna si
contemporana.

Modulul/Unitatea de curs nr. 4: Normalitate si devianta/patologie in aria


comportamentului sexual si reproductiv.

4.1.Caracterul relativizant socio-cultural al intelegerii normalitatii si


deviantei/patologiei, in perspectiva istorica si contemporana, in perspectiva
disciplinara si transdisciplinara.
4.2. Intelegere si clasificare contemporana: devianta « normala »,devianta
patologica,devianta de apartenenta la subculturi.

Modulul/Unitatea de curs nr. 5: Heterosexualitate si


homosexualitate ;intelegere, atitudini si pozitionari sociale in perspectiva
istorica si socio-culturala

5.1. Abordari si situatii istorice, traditionale


5.2.Abordarea si situatia contemporana ; polemici in contextul ideologiei
« politicall correctness ».

Modulul/Unitatea de curs nr. 6. Prostitutia : politici si servicii - preventie


si interventie
6.1. Teorii stiintifice si explicatii de sorginte sociologica si psihologica ale
prostitutiei.
6.2. Politici, reglementari legislative si servicii de asistenta psiho-sociala in
lumea prostitutiei .
6.3. Ciclul vietii :servicii de preventie a prostitutiei,de asistare pe perioada
practicarii prostitutiei,de asistare dupa retragerea din prostitutie.

Modulul/Unitatea de curs nr. 7: Violul si alte forme de agresiune


sexuala ;consiliere si terapie pentru victime
7.1. Flirt-seductie sexuala-hartuire sexuala-viol
7.2. Perspectiva istorica si socio-culturala: violul intre ipostaza de fapt
social brut si cea de construct social.
7.3.Psihotrauma violului :consecinte imediate si implicatii de fond.
7.4.Servicii de prevenire, asistare si suport, consiliere, terapie si reabilitare
pentru victimele violului.

Modulul/Unitatea de curs nr. 8: Contraceptia si planificarea familiala in


contextul serviciilor din sfera sanatatii sexuale si reproductive.

8.1. Clasificarea metodelor si tehnicilor contraceptive ; istorie si actualitate.


8.2. Managementul contraceptiei.
8.3. Consilierea contraceptiva si de planificare familiala.

Modulul/Unitatea de curs nr. 9: Avortul; situatia Romaniei in context


international.

9.1. Perspective istorice si contemporane asupra avortului.


9.2. Prevenirea avortului; educatie si climat socio-cultural,drepturile femeii
si familiei, contraceptie si planificare familiala, reglementari legislative.
9.3. Implicatii de sanatate somatica,psihice si sociale ale avortului.
9.4. Consiliere si asistare in avort; consiliere pre-avort, in proximitatea si pe
durata manoperei de avort, post-avort.

Modulul/Unitatea de curs nr. 10: Infectiile cu transmitere sexuala in


contextul sexualitatii si reproducerii.

10.1. ITS-urile : clasificare, cauze si contexte in manifestare.


10.2. Servicii de educare, consiliere si asistare in sferea preventiei si
interventiei fata de ITS.

Modulul/Unitatea de curs nr. 11: Politici si servicii psiho-sociale-


medicale in domeniul comportamentului sexual si reproductiv.
11.1. Comportamente cu risc si comportamente protective in sfera
sexualitatii si reproducerii.
11.2. Politici si servicii de reducere a avortului, de promovare a
contraceptiei si planificarii familiale, de incurajare sau control a natalitatii.
11.3. Politici care vizeaza reglementarea conduitelor sexuale alternative, a
prostitutiei si penalizarea hartuirii sexuale si violului.
11.4. Educatia sexuala si reproductiva in abordari istorice si
contemporane ;principii, metode,instrumente.
11.5. Promovarea sanatatii sexuale si reproductive

Bibliografia de baza recomandata studentilor


- Baican Eugen (2014), Probleme de sanatate, comportamente si atitudini pentru
sanatate, Cluj-Napoca, Editura Scoala Ardeleana & Editura Eikon.
- Baican, Eugen (1998),Trends in the reproductive health,in Romanian Journal of
Sociology,1/1998.
- Baican, Eugen (1995), Determinanti psiho-sociali ai natalitatii, contraceptiei si
avortului , in” Asistenta sociala ca activitate de mediere in societate” (ed. Roth M.
si Popescu L.), Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara Clujeana.
- Balan,Mircea (2006),Istoria prostitutiei,vol. I-II,Timisoara,Editura Eurostampa.
- Codoban,Aurel (2004),Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea
corporala,Cluj-Napoca,Ideea @ Print Design.
- Faludi, Cristina (2013), Debutul vietii sexuale si contraceptive la studenti.
Romania in context european, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara Clujeana.
- Hatcher,Robert A.,Zieman,Mimi at all. (2007),Ghid pentru Managementul
contraceptiei,Ed. III,Bucuresti,USAID,SECS,JSI-R@T.
- Hickling ,Meg (2000), Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex,
Bucuresti, Editura Humanitas.
- Hite, Shere, (2008),Raportul Hite.Noul studiu Hite despre sexualitatea
feminina,Bucuresti,Editura Nemira.
- Michels,Nancy (1997),Recuperarea emotionala a femeilor dupa
avort,Bucuresti,Operation Mobilisation.
- Selaru, Mihai (1993),Comportamentul sexual aberant,Iasi,Editura Moldova.
- Radulescu,Sorin (1996),Sociologia si istoria comportamentului sexual
deviant,Bucuresti,Editura Nemira.
- Vigarello,Georges (1998),Istoria violului,Bucuresti,Editura Amarcord.
- Vinti ,Dorina; Baican,Eugen; Marian, Florinda (2003), Abortion on request in
Teenagers as compared to Adult Women; Social and medical aspects, in Obstetrica
si Ginecologia, Vol. 1, Suplement.

Evaluare :
- 100% examen final scris pe baza suportului de curs şi a întâlnirilor de curs
şi tutoriale .
Modulul/Unitatea de curs nr. 1: Obiectul si problematica
disciplinei”Comportament sexual si sanatatea reproducerii”.
Obiective specifice:

- cunoasterea ariei tematice a disciplinei


- intelegerea arsenalului conceptual de baza
-cunoasterea principalelor paradigme active in cercetarea stiintifica si
intelegerea problematicii
-cunoasterea principalelor aliniamente ale practicii de asistare si consiliere
in domeniul sexualitatii si reproducerii

Cuvinte cheie:comportament sexual, sanatatea reproducerii, paradigme active in


intelegerea comportamentului sexual si reproductiv, servicii de asistare si consiliere
in sfera comportamentului sexual si reproductiv.

1.1. Precizari conceptual-teoretice de baza

1.2. Aria tematica a disciplinei


Disciplina “Comportament sexual si sanatatea reproducerii” este o disciplina
transdisciplinara, relativ recenta, care in edificarea sa a beneficiat de aportul
incrucisat al sociologiei medicale, psihologiei sanatatii, medicinei si biologiei,
antropologiei, filosofiei si istoriei culturii.

In aceasta perspectiva preocuparile majore ale acestei discipline vizeaza:


-intelegerea comportamentului sexual si reproductiv in perspectica istorica si
transdisciplinara
-cercetarea sexualitatii si reproducerii in contextul relatiei dintre natura si
cultura, dintre biologic si psiho-socio-cultural (valori, norme, stiluri de viata);
- intelegerea iubirii si sexualitatii in perspectiva istorica si socio-culturala;
-intelegerea caracterului relativ, conditionat socio-cultural, al normalitatii si
deviantei in domeniul comportamentului sexual si reproductiv;
-cercetarea planificarii familiale si contraceptiei, avortului, prostitutiei, violului
si altor agresiuni sexuale, a infectiilor cu transmiteresexuala in contextul stilurilor
de viata, a normelor si valorilor morale specfice familiilor, comunitatilor,
macrosocietatilor;;
-cercetarea politicilor si serviciilor psiho-socio-medicale in aria sexualitatii si
reproducerii;
-educatia sexuala si reproductiva, promovarea sanatatii sexuale si reproductive.

1.3.Paradigmele active in cercetarea si intelegerea comportamentului si


sanatatii reproducerii:
a) paradigme de sorginte sociologica:

-paradigma structuralist-functionalista, care intelege si studiaza sexualitatea si


reproducerea ca expresii ale unor nevoi functionale ale persoanei in context social,
care promoveaza teza ca atata timp cat vor exista restrictii si tabu-uri in
comportamentul sexual va exista si sexualitate ilicita si comert sexual;
-paradigma/abordarea conflictului si controlului, care accentueaza pe teza
inegalitatii de acces la resurse si pe rolul functiei represive a controlului social,
context in care se manifesta sexualitatea ilicita ca forma de exploatare a femeii;
- paradigma/ abordarea feminista;
-paradigma interactionalismului simbolic care subliniaza ideea ca sexualitatea si
reproducerea sunt constructe sociale (vs.fapte sociale brute), care se contureaza in
functie de semnificatiile ce le sunt acordate de indivizi si societati, respectiv ca
normalul si patologicul sunt relative, ca sunt si un produs al mecanismelor de
etichetare si stigmatizare;
- paradigma/abordarea antipsihiatriei;
- paradigma/abordarea demedicalizarii si depenalizarii
-paradigma/abordarea dezvoltarii comunitare care accentueaza pe rolul
retelelor sociale si a initiativei si responsabilizarii comunitare, pe importanta
suportului social, privit in contextul grupului de apartenenta si a celorlalte surse de
suport social,pe importanta si eficacitatea programelor de ingrijiri comunitare;
-paradigma sistemic-ecologica ce priveste comportamentul sexual si reproductiv
integrativ,la nivel individual dar in acelasi timp si la nivel de grup (familial,de
apartenenta,profesional...), de comunitate, de macrosocietate, de mediu
fizic/natural, de univers/cosmos.
-paradigma structuralist-generativista/a complexitatii organizate,care
abordeaza fenomenele sexualitatii si reproducerii ca si complexitati organizate, care
au in dinamica lor capacitatea nu doar de autoreglare/homeostazie ci si de
autoorganizare si dezvoltare;
-paradigma constructivismului/constructionismului social ,care in explicarea
realitatii si a felului in care oamenii si-o reprezinta si actioneaza in cadrul ei , insista
pe ideea ca realitatea este un mix intre fapte sociale si constructe sociale, ca in
virtutea acestor constructe sociale realitatea nu este decat o continua negociere a
interpretarii faptelor/a perceptiilor noastre,o reconstructie realizata in spatiul
interpersonal si social al comunicarii; implicatia in sfera sexualitatii si reproducerii
vizeaza rolul interpretarii si reconstructiei realitatii in contextul comunicarii bazate
pe preferinte si propensiuni si limite interpretative, pe motivatii,interese,entuziasme
si temeri.

b) paradigme de sorginte psihologica:

- paradigma cognitivist-comportamentalista,legata fundamental de numele lui


Aaron Beck. care subliniaza rolul jucat de cognitii (cognitii/convingeri despre
sine,lume si viitor; autoeficacitatea gandita/perceputa in sanatate si boala; cognitia
si sentimentul de coerenta si (auto)control ; stima de sine,autoevaluarea si
increderea de sine;reprezentarea/dispozitia robustetei psihice; optimismul; locusul
de control intern/extern s.a.) precum si legatura determinanta dintre cognitii si
comportamente; o dezvoltare mult frecventata in psihologia sanatatii o constituie
modelele social-cognitiviste,care argumenteaza ca personalitatea umana este
intotdeauna un rezultat al interactiunii dintre organism si mediu, ca
motivatiile,emotiile ,comportamentele sunt produs situational al sociocognitiei
(invatarii sociale) si ele se configureaza in stiluri de viata cu impact specific ( in
care comportamentul se regleaza pe baza expectantelor,planificarii si anticiparii
situatiilor si consecintelor);
-paradigma rationalist-emotivista si comportamentala (rational-emotiva),legata
fundamental de numele lui Albert Ellis, care, fata de cognitivism-
comportamentalism (unii specialistii o considera inca o varietate a acestuia), nu mai
reduce,esentiamente, toate continuturile psihice la cognitii,ci considera afectele
,emotiile,sentimentele ca entitati de sine statatoare,care se dezvolta si lucreaza
sinergic cu cognitiile in contextul configurarii comportamentelor in sanatate si
boala;
- paradigma psihodinamica/psihanalitica ,originata in modelul asupra psihicului
si a nevrozei elaborat de Sigmund Freud ,dar care cuprinde multe dezvoltari precum
psihoterapia arhetipala a lui C.G. Jung, psihoterapia individuala a lui A. Adler s.a.,
toate instrumentand relatiile functionale dintre constient-subconstient-inconstient in
explicarea vietii umane si a sexualitatii si reproducerii
- paradigma psihosomatica: insistenta pe rolul fundamental si determinant a
interactiunii psihic – somatic,corp-minte in explicarea ansamblului fenomenelor de
sanatate si boala, din prisma constatarii si explicarii faptului ca afectiunile psihice
se somatizeaza/au exprimari somatice ,la fel cum afectiunile somatice se manifesta
in plan psihic/se psihicizeaza;aceasta paradigma a produs depasirea taxonomiei
clasice a patologiei umane, care distingea doar boli somatice,respectiv boli psihice
si a impus recunoasterea categoriei bolilor psiho-somatice;
- paradigma/abordarea dezvoltarii umane ,care in intelegerea sanatatii si bolii
focalizeaza pe importanta cunoasterii caracterului organic al etapelor vietii in
dezvoltarea umana de-a lungul vietii individuale si de grup de varsta si gen
,insexualitate si reproducere.

c) paradigme de sorginte bio-medicala

- paradigma pozitivista clasica/modelul bio-medical ,in contextul careia are


realitate ,exista, doar ceea ce este “pozitiv”,adica poate fi determinat ca existand
prin simturi si prelungirile lor tehnologice,care poate fi masurat si cuantificat,tot
ceea ce nu face fata acestei cerinte “pozitive” neexistand si nefiind demn de stiinta;
reductionismul pozitivist ,care este inca puternic in cercetarea si terapia medicala
,duce la o accentuata autolimitare in intelegerea contemporana complexa a sanatatii
si bolii, la ramanerea in cadrele modelului bio-medical (ce se reduce la anatomo-
fiziologic si la bio-chimic),care este astazi depasit prin modelul bio-psiho-social;
- paradigma/modelul bio-psiho-socio-spiritual in contextul careia sanatatea si
boala sunt intelese nereductionist, ca fenomene holiste in care,alaturi de
dimensiunea bio-medicala, exista dimensiunile/componentele psihica,sociala si
spirituala ale sanatatii si bolii si toate acestea,care exista si lucreaza impreuna
determina ceea ce este sanatatea si boala la nivel de intelegere si de
interventie/terapie;astfel terapia nu mai este redusa doar la terapia medicala
(chimico-farmaceutica si chirurgicala) ci include si psihoterapiile,socioterapiile
(ex.comunitatileterapeutice),terapiile
ocupationale,artterapiile,ergoterapia,kinetoterapia, ludoterapia s.a.
- paradigma medicinei integrative/abordarea complementaritatii alopatie-
terapii alternative; aceasta abordare se constituie intr-o formula de depasire in
interiorul practicii medicale a modelului reductionist bio-medical,prin fructificarea
altor modele terapeutice decat alopatia traditional-academica (homeopatia s.a.);
- paradigma ingineriei genetice ,care , ca urmare a dezvoltarii cunoasterii si
instrumentarii genomului uman, sustine ideea universalismului solutiilor care tin
de ingineria/interventia genetica in toate problemele care tin de sanatate si boala;
exista insa o puternica contra-teza care sustine ca nu totul se poate reduce la
instrumentarea codului/materialului genetic;
- paradigma psiho-neuro-imunologiei ,rezultat al conjugarii cercetarilor din aria
neuro-stiintelor (neurologie,psihologie,imunologie, IT,endocrinologie,) ,abordare
foarte moderna care sustine ca ,in contextul interactiunii corp-minte, functioneaza
un mecanism complex care pune impreuna procesele si continuturile psihice cu
cele neuro-endocrine si imunologice,ca emotiile,cognitiile,motivatiile,actele
volitive si atitudinile manifestate comportamental au automate si fundamentale
consecinte la nivel imunitar (mediate neuro-endocrin),dupa cum si invers;
-paradigma/abordarea medicinei omului sanatos/a preventiei, care este o
dezvoltare dublu determinata, de progresele medicinei si a terapiilor dar si de
dezvoltarea generala a societatii si care generalizeaza virtutile abordarii care pune
accentul pe preventie si pe luarea in atentie a persoanelor nu doar atunci cand sunt
bolnavi ci cand nu sunt bolnavi in intentia de a preveni imbolnavirea,

1.4. Tipuri de activitati si modele de interventie in asistarea si consilierea din


sfera comportamentului sexual si reproductiv

a) Asistenta sociala in sfera sexualitatii si reproducerii la nivel comunitar;


servicii primare.

La acest nivel se realizeaza identificarea problemelor, individuale dar si


comunitare,si se realizeaza capacitarea,angrenarea serviciilor de asistenta sociala
specializata, de la caz la caz. Totodata la acest nivel sunt puse in rol, in echipe
complexe, programele de preventie prin masuri de educatie si identificarea
precoce a problemelor ( prin screening populational). Apoi, programe de
promovare sociala a sanatatii prin masuri de responsabilizare a comunitatii dar si
prin derularea unor actiuni de advocacy si lobby pe langa factorii de decizie in
materie de politici sociale si de sanatate.

b) Asistenta sociala in institutii si servicii specializate

- servicii medicale: medicul de familie, ambulatorii de specialitate,


servicii spitalicesti – asistentul social in echipa medicala;
- servicii socio-psiho-medicale: servicii de educatie sexuala si
reproductiva, cabinete de promovare a contraceptiei si planificarii familiale, servicii
de consiliere si suport in avort (pre-avort, in timpul manoperei de avort, post-avort),
servicii de parenting, servicii de interventie si terapie pentru sindromul post-
traumatic in viol, servicii de preventie a prostitutiei, consiliere, suport si salvare
pentru victimele prostitutiei fortate, servicii de educatie, consiliere si suport pentru
persoanele LGBT.

Sumar: In aceasta unitate de curs sunt prezentate sintetic tematica disciplinei


“Comportament sexual si sanatatea reproducerii” si evolutia istorica ce a dus la
actuala configuratie tematica a disciplinei. Sunt enumerate si schitate principalele
paradigme active in cercetarea stiintifica in aceasta disciplina precum si o
clasificare a abordarilor utilizate in interventie. Sunt apoi schitate principalele
campuri si modalitati de interventie a asistentei sociale in domeniul sexualitatii si
reproducerii.

Exercitii si aplicatii

1. Asistenta sociala in domeniul sexualitatii si reproducerii este inca, in cea mai


mare parte, un teritoriul profesional de cucerit in Romania. Presupunem ca Spitalul
Clinic de Obstetrica si Ginecologie isi propune sa angajeze un asistent social si va
prezentati la concurs. Argumentati utilitatea asistentului social intr-o asemenea
institutie, enumerand principalele atributii/activitati care ar trebui sa fie surprinse in
fisa postului.

Modulul/Unitatea de curs 2: Comportamentul sexual si


sanatatea reproducerii- o abordare transdisciplinara

Obiective specifice:

- precizarea specificului sexualitatii si reproducerii la specia umana;


- explicarea raportului dintre natura si cultura, biologic si psiho-socio-cultural in
sexualitatea si reproducerea umana;
- discutarea sexualitatii si reproducerii in contextul valorilor, stilurilor de viata si
modelelor comportamentale;
- discutarea relativitatii socio-culturale a intelegerii raportului normal - deviant-
patologic in comportamentul sexualal omului;
- prezentarea perspectivei interactionalismului simbolic asupra comportamentului
sexual si reproductiv ca si construct social.

Cuvinte cheie : sexualitatea umana intre natura si cultura, valori, stiluri de viata si
modele comportamentale, relativitatea raportului normal- deviant-
patologic,comportamentul sexual si reproductiv ca si construct social.

2.1. Sexualitatea si reproducerea la specia umana: intre natura si cultura

2.2. Biologie si corporalitate;,valori si norme morale,atitudini,stiluri de viata in


contextul sexualitatii si reproducerii.

2.3. Iubirea si sexualitatea in perspectiva istorica ;intimitate corporala,


participare emotionala, responsabilitate.

Sumar:
Exercitii si aplicatii:

1. Exemplificati
2. Aplicati paradigma interactionismului simbolic in descrierea rolului jucat
de valori, norme, stiluri de viata in configurarea comportamentului sexual si
reproductiv.
Crestomatie/ culegere de texte din lucrari reprezentive pe
tematica CSSR

Miriam Grossman, Short history of sex education, conference at The World Congress of the
Families, Sidney, Australia, 2013, http://www.miriamgrossmanmd.com trad. Romana: Larisa
Iftime

Scurt istoric al educației sexuale


Partea I
Demult-demult, educația sexuala era o simpla lecție de biologie. Elevii invațau fapte de viața, și
odata cu aceste fapte, invațau ca sexul este o parte dintr-o chestiune mai ampla, numita casatorie.
Profesorii le explicau ca acesta era modul moral și sanatos de a trai. In acele vremuri, oamenii știau
ca barbații și femeile sunt diferiți și ca uniunea lor este unica, spre deosebire de orice alta relație.
Era de la sine ințeles ca baieții creșteau ca sa devina barbați și fetele, femei.Erau cunoscute doar
doua boli cu transmitere sexuala, și era o problema grava daca aveai vreuna din ele. Anumite
comportamente nu erau normale; persoanele care le practicau aveau nevoie de ajutor, iar inocența
copilului era prețuita. Lucrurile s-au schimbat.
Acum avem educație comprehensiva (completa) despre sexualitate. Aceasta include discuții despre
identitate, gen, drepturile reproducerii și discriminare. Copiii invața ca sunt sexuali de la naștere si
ca momentul potrivit pentru activitatea sexuala este atunci cand decid ei ca sunt gata. Ei sunt
invațați ca au dreptul la placere, la controlul nașterilor și la avort.Termeni ca „soț” și „soție” nu
sunt utilizați, uniunea dintre barbat și femeie este una dintre mai multe opțiuni. Dar moralitatea? Ei
bine, asta inseamna sa judeci, iar judecata nu este permisa.
Nu veți gasi multe despre biologie in programa privind sexualitatea, dar, in schimb, exista informații
generoase cu privire la soiurile de exprimare sexuala, argumente pro și contra despre diferite
contraceptive si avorturi, precum și efectele negative ale stereotipurilor de gen.
Genul in sine este o chestiune complicata. Un baiat s-ar putea transforma intr-un barbat, intr-o
femeie sau in altceva. O fata s-ar putea simți ca s-a nascut intr-un organism greșit și vrea sa-și
indeparteze sanii. Copiii sunt invațați ca toate aceste lucruri sunt normale. Mai sunt invațați ca
exista peste douazeci de boli cu transmitere sexuala, iar infectarea cu unul dintre acești „viruși ai
iubirii” este considerata de unii ca fiind o informație ce face parte din perioada de creștere.

Un medic declara pe YouTube: „Așteptați-va sa faceți HPV in momentul in care aveți relații
sexuale intime. Toți facem aceasta boala”. Dar inocența copilariei? … Las-o balta! Materialele
create astazi pentru copii ii fac pe cei mai mulți dintre adulți sa se simta inconfortabil. Pe site-urile
recomandate elevilor, nimic nu este tabu – sadomasochismul, poliamoria și ceea ce era odata numit
comportament deviant … toate sunt bune.

Cand am descoperit acest lucru, am fost șocata. Aceste comportamente bizare nu au de a face
nimic cu sanatatea, imi spuneam. Cum pot permite adulții responsabili acest lucru? Cum pot
ei finanța acest lucru? Ca medic și ca parinte, acest lucru chiar m-a deranjat. Am vrut sa
ințeleg: De unde a venit asta? Cum am ajuns la aceasta nebunie?
Așa ca am cercetat istoria educației sexuale și am scris o carte numita „Ce anume il invațați pe
copilul meu”? Iata ce am descoperit. Educația sexuala moderna a inceput in anii șaizeci ai secolului
trecut. Ea s-a bazat pe modelul sexualitații umane al lui Alfred Kinsey. Grație muncii stralucite și
curajoase a dr. Judith Reisman, știm acum ca studiile lui Kinsey nu au fost decat o minciuna, iar el
insuși a fost un individ profund tulburat.
Pentru Kinsey, mergea orice, atunci cand venea vorba de sexualitate, și vreau sa chiar orice. El
credea, de exemplu, ca pedofilii nu sunt ințeleși și pedepsirea lor este nedreapta. „Sexualitatea nu
este un apetit ca sa fie temperata”, insista Kinsey. A profesat și a trai acest lucru. Biografia sa
oficiala atesta convingerile pe care și-a bazat munca și viața sa personala: „animalul uman” este
pansexual. Moralitatea tradiționala este distructiva. Sexualitatea nu este un apetit care trebuie
temperat.
Cand spun ca Kinsey era un individ profund tulburat, exprimarea nu reușește sa capteze nivelul lui
de psihopatologie. Am fost un psihiatru timp de treizeci de ani, și credeți-ma, am intalnit și oameni
foarte ciudați. Nu ma șocheaza nimic atat de ușor. Dar cand am inceput sa citesc biografia oficiala a
lui Kinsey … Ce pot sa va spun? El a fost – va rog sa-mi scuzați jargonul tehnic – un adevarat caz
mental. Kinsey era dereglat in strafundul sufletului sau. El a fost o ființa umana depravata, și boala
lui emoționala se exprima prin sexualitatea lui. El a fost consumat de o obsesie grotesca, debilitanta,
manifestata printr-o serie larga de comportamente anormale – o sa va scutesc de detalii, dar ma
indoiesc foarte mult ca Kinsey, in toți cei 62 de ani ai sai de viața mizerabila, a cunoscut macar o zi
din ceea ce noi, cei aflați aici, consideram sexualitate sanatoasa.
Partea a II-a
Alfred Kinsey a avut un vis. Sa dovedeasca lumii – și lui insuși – ca stilul sau de viața era normal.
Mediu. Tipic. Iar societatea era de vina, cu religiile sale, cu codurile și cu restricțiile sale morale.
Societatea ii facea pe oamenii sa se simta vinovați pentru faptul de a-și urma impulsurile lor naturale
și asta era nesanatos. Visul lui Kinsey era sa elibereze persoanele din aceste instituții distructive – sa
elibereze „animalul uman”.
El a luat mii de interviuri, a facut niște calcule matematice și a ajuns la concluzia ca cei mai mulți
oameni practicau comportamente sexuale interzise: in medie, mama și tata duceau o viața dubla, așa
cum facea el.
Concluziile sale au fost puse la indoiala de oamenii de știința cunoscuți, dar criticile lor nu au fost
luate in seama. Presa populara a acceptat rapoartele lui Kinsey și carțile sale au devenit best-seller.
O revoluție a luat naștere atunci, iar cultura occidentala a fost transformata. Problema este ca
cercetarile sale au fost fundamental greșite. Eșantioanele sale erau prea puține, iar demografia a fost
grav denaturate. El a exclus anumite populații și s-a axat pe altele – pe infractori, mai ales, pe cei
inchiși. Subiecții sai au fost preselectați, așa cum s-a bazat pe voluntari pentru datele sale. Intreaga
schema nefasta a fost expusa intr-o serie de carți și materiale video de catre dr. Judith Reisman. Va
indemn sa verificați și singuri munca ei pe site-ul www.drjudithreisman.com , daca aveți un stomac
puternic.
Kinsey a murit in 1956. Era perioada cand, in America, datorita antibioticelor, bolile venerice se
vindecau. Cu o injecție, sifilisul și gonoreea se puteau vindeca. S-a crezut ca antibioticele insemnau
sfarșitul bolilor cu transmitere sexuala, sfarșitul tuturor infecțiilor. Va puteți imagina? Caștigatorul
Premiului Nobel pentru medicina din 1960 a spus: „Prevedem eliminarea de fapt a bolilor
infecțioase”. De asemenea, in anii 1960, anticoncepționalele au devenit disponibile pe scara larga.
Prin urmare, odata ce bolile cu transmitere sexuala erau ușor de vindecat și sarcina putand fi
prevenita, singurul obstacol in calea modelului de sexualitate de tip „merge orice” al lui Kinsey era
moralitatea iudeo-creștina.
Anume in acest context, in anul 1964, dr. Mary Calderone a inființat SIECUS (Consiliul pentru
Educare și Informare privind Sexualitatea din SUA). Acesta este grupul din spatele liniilor
directoare ale educației sexuale, directive publicate de UNESCO, promovate agresiv națiunilor din
intreaga lume … Se pare ca curricula educației sexuale din țarile voastre se bazeaza pe
orientarile SIECUS. Dr. Calderone a creat SIECUS cu bani de inceput furnizați de Hugh Hefner.
Ca și Kinsey, ea lansat o cruciada pentru a schimba societatea. Ea a insistat ca educația sexuala are
prea mult negativism, prea mult accent pe sarcini nedorite și pe boli. Problema reala, insista ea,
urmandu-l pe Kinsey, a fost ca societatea era prea puritana și reprimata.
Existau prea mulți de „nu” in materia educației sexuale. Abordarea de catre SIECUS, promisa de dr.
Calderone, trebuia sa se bazeze pe „da”. O educație sexuala adecvata i-ar invața pe copii ca din ziua
in care nasc sunt ființe sexuale și ca exprimarea sexualitații lor este pozitiva, naturala și sanatoasa.
Ea a spus parinților: „Copiii sunt sexuali, au ganduri sexuale și fac lucruri sexuale… Parinții trebuie
sa accepte și sa onoreze potențialul erotic al copilului lor” și „Profesioniștii care studiaza copiii au
confirmat recent sexualitatea puternica a nou-nascutului”.
Ce a insemnat, exact, sa fii deschis și pozitiv, și sa inlocuiești „Nu-ul” din educația sexuala cu „Da-
ul”? Ce insemna sa ne „rupem de viziunile tradiționale”? A insemnat mai mult decat relații sexuale
premaritale și extra-maritale… mult mai mult. Educația sexuala moderna inseamna ruperea
barierelor. Au existat oficiali din cadrul SIECUS, care erau atat de radicali, incat susțineau in mod
public relaxarea tabuurilor in sexualitatea adult/copil, chiar a incestului.
Wardell Pomeroy a fost ucenic al lui Kinsey și a fost președintele SIECUS. El a susținut: „Este
timpul sa recunoaștem ca incestul nu trebuie sa fie o pervertire sau un simptom de boala mintala”.
Revista TIME l-a descris pe Pomeroy (impreuna cu John Money, mai multe despre el citiți in partea
a III-a a acestui material), ca facand parte din „lobby-ul pro-incest”. Președintele SIECUS a scris o
carte, „Boys & Sex”, pentru copiii de clasele a VI-a și mai mari. Iata o mostra: „…
Comportamentul nostru sexual … este ca cel al altor animale… In esența, nimic din ceea ce oamenii
fac sexual nu este anormal”. Calderone a oferit o scurta prezentare pe coperta carții: „Pe masura ce
citeam manuscrisul, nu conteneam sa-mi spun: «In sfarșit se spun lucrurilor pe nume»…”
Partea a III – a
Ultima persoana despre care aș vrea sa va vorbesc este dr. John Money. In 1955, el a introdus
conceptul radical potrivit caruia masculinitatea și feminitatea inseamna un sentiment, ceva separat
de anatomie și cromozomi. El era convins ca ne naștem fara gen, dupa care, suntem condiționați de
societate sa ne identificam fie ca barbat sau ca femeie. Dr. Money a fost un psiholog proeminent; el
mai este respectat pana astazi. Dar el era din aceeași tagma cu Kinsey și ceilalți. El a descris
pedofilia ca fiind o „poveste de dragoste intre un cuplu de varste discordante”. Dr. Money a facut
parte, de asemenea, parte din lobby-ul pentru incest: „Pentru un copil nu e neaparat o problema sa
aiba o experiența sexuala cu o ruda”, scria el. La fel ca și Kinsey, Money avea rani adanci
emoționale. Identitatea sa de barbat era zdruncinata și molesta baieți tineri.
Ce e șocant este ca acești oameni, acești barbați foarte zdruncinați mintal, folosind date
frauduloase și teorii care au fost discreditate, au reușit sa transforme o mare parte din
societate. Educația sexuala de astazi se bazeaza invațaturile lor.
Odata ce am ințeles cine au fost fondatorii educației sexuale – Kinsey, Calderone, Pomeroy, Money
și alții – am ințeles cum am ajuns sa avem astazi „educația completa (comprehensiva) despre
sexualitate”. Am ințeles cum am ajuns la nebunia de azi.
Totul a venit de la indivizi tulburați cu idei periculoase – activiști radicali – care au dorit sa creeze o
societate care nu numai ca le va accepta patologia ci și o vor celebra! Acești oameni au fost pedofili.
Era in interesul lor sa vada copiii drept adulți in miniatura, care se bucura de contactul sexual și au
dreptul sa-l consimta, fara ca alți adulți, sau legea, sa intervina. De ce ar fi prețuit ei inocența
copilariei? In primul rand ei nici nu credeau in inocența copiilor. De asemenea, considerau ca
limitarea sexului intre soț și soție era nefiresc și distructiv. Ei nu luptau impotriva bolilor, ei luptau
cu vechile tabuuri; luptau cu moralitatea biblica.
In concluzie: educația sexuala a inceput ca o mișcare sociala și ramane o mișcare sociala.
Scopul sau este ca elevii sa fie deschiși oricarei forma de exprimare sexuala posibila. Educația
sexuala nu ii invața pe copii despre prevenirea bolilor, ci despre libertatea sexuala, sau mai
bine despre licența sexuala. Educația sexuala este despre schimbarea societații, copil cu copil,
rand pe rand.
Nu trebuie sa fii medic ca sa ințelegi pericolele acestei ideologii. Nu ai nevoie decat de bunul
simț.
Nu mai intreb acum de unde a venit aceasta nebunie, știu de unde a venit. Ceea ce intreb acum, ce
trebuie toți sa ne intrebam, este: cum a putut continua necontrolata timp de cincizeci de ani?
Cum de s-a putut ca grupuri precum SIECUS sa ramana atat de puternice și atat de bine
finanțate?
Unde ne e responsabilitatea? Toți adulții responsabili au obligația de a lupta impotriva promovarii
licenței sexuale tinerilor. Sigur, este o lupta dificila; uneori monstrul pare enorm, la fel cum i se
parea Goliat lui David.
Dar eu sunt aici ca sa va spun ca avem o arma secreta, ca praștia lui David. Arma secreta este
știința secolului al XXI-lea: adevarurile biologice despre concepția organismului nostru, și
modul in care mintea se conecteaza sa raspunda comportamentului intim.
Premisele fundamentale ale educației sexuale – teoriile radicale ale lui Kinsey, Pomeroy, Money și
alții – sunt ușor de demontat cu datele științifice ale secolului al XXI-lea. Da, lupta este in toi. Da,
uneori monstrul pare enorm, ca uriașul Goliat lui David. Dar, gandiți-va puțin … nu mai e nevoie sa
va reamintesc, nu-i așa? Cine a caștigat batalia?

Dan Navolan, Dana Stoian, Marius Craina (coord.) (2020), Sexologia, Ediţia a
II-a, Timişoara, Editura Victor Babes, ISBN 978-606-786-192-2

I. Elemente introductive in medicina sexualitatii (Dan Navolan, Mihaela Plotogea, Marius


Craina)

Când discutăm despre sănătatea sexuală, trebuie avute în vedere mai multe concepte.
Activitatea sexuală reprezintă o componentă naturală şi importantă a vieții.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) acordă o importanţă deosebită aspectelor
legate de sănătatea sexuală, devenind activă în acest domeniu din anul 1974 (Defining
sexual health – site OMS). Conform definiției OMS din anul 2006:
„Sănătatea sexuală este reprezentată de o stare de bine fizică, emoțională, mentală şi socială
în relație cu sexualitatea. Nu înseamnă neapărat lipsa unei boli, disfuncții sau infirmităţi.
Sănătatea sexuală necesită o abordare pozitivă şi respectuoasă faţă de sexualitate şi faţă de
relația sexuală, posibilitatea de a avea experiențe sexuale sigure, plăcute, lipsite de coerciție,
discriminare sau violenţă. Pentru ca sănătatea sexuală să fie păstrată, trebuie respectate şi
protejate în totalitate drepturile persoanelor”.
Majoritatea literaturii (ex. articolul intitulat „Sexual health and sexual Problems”
publicat în anul 2018 în revista Midwifery Womens Health) atrage atenția asupra importanţei
activității sexuale în viața cotidiană şi relațiile interumane. Rolul relațional al activității
sexuale este subliniat afirmând că desfășurarea activității sexuale oferă senzații plăcute
partenerilor şi determină partenerii să se simtă mai apropiați. Sănătatea sexuală înseamnă a
te bucura de sexualitate şi de a avea o activitate satisfăcătoare. Aceasta presupune şi
învățarea a ceea ce face plăcere pentru sine sau partener. Siguranța în activitatea sexuală
înseamnă că este vorba de o activitate consimțită, cu respect reciproc şi fără riscul
transmiterii unor boli cu transmitere sexuală.
Sunt acceptați mai mulți factori ce influențează viața sexuală, dintre care un rol
important în definirea calităţii activităţii sexule îl are relația cu partenerul. Comunicarea
deschisă şi onestă deține un rol important. De asemenea sănătatea partenerului poate
influenţa calitatea activității sexuale. Patologia cronică sau acută, medicația cronică
administrată, mediul cultural, religios şi social, experiența sexuală anterioară pot influenţa
calitatea vieții sexuale şi raportarea la aceasta.
Activitatea sexuală într-un cuplu oferă o satisfacere a nevoilor de bază pentru căldura
umană, afecțiune şi stabilitate emoțională.

Pentru a releva importanţa studierii factorilor ce concură pentru o sănătate sexuală amintim că
Societatea Canadiană de Obstetrică-Ginecologie a elaborat şi publicat în anul 2012 în Jurnalul
Canadian de Obstetrică Ginecologie un „Ghid Clinic de Consens pentru Sănătatea Sexuală a
Femeii”. Acest ghid evaluează următoarele capitole:
1. Sexualitatea pe parcursul vieții.
2. Clasificarea, cauzele şi evaluarea disfuncțiilor sexuale feminine
3. Managementul preocupărilor legate de sănătatea sexuală
4. Probleme de sănătate ce poate afecta sănătatea sexuală
5. Dispareunia
6. Tulburările de libidou

Totodată Ahrendt în Cartea de Sexologie pentru Obstetrică Ginecologie (Editura


Springer 2015) subliniază faptul că absența unei activităţi sexuale nu face pe nimeni bolnav.
Cu toate acestea, o lipsă cronică de afecțiune emoțională și fizică poate crește
probabilitatea de a dezvolta tulburări psihice și fizice cu valoare de boală. Deseori
partenerele cu insatisfacție sexuală şi conflicte în cuplu descriu dureri abdominale
nespecifice, migrenă, astenie şi depresie, a căror cauză nu se poate obiectiva. Alteori
prezintă dispareunie, vaginism şi necesită terapie.
(………………………………………………………………………..)
În concluzie, sexualitatea are o importanță deosebită pentru individ. Ea decide
identitatea de gen și experiențele și aspectele sociale conexe. Ea are mai multe dimensiuni
care depind și se influențează reciproc.

Dimensiunile sexualității
Literatura germana aloca sexualității trei dimensiuni: cea reproductivă, de
plăcere/divertisment şi relațională. Astfel în materialul „Bazele medicinei sexuale - editura
Springer 2015” de Lowit şi Bosinski din die Urologie, aceștia subliniază existenta celor trei
dimensiuni şi expresia lor la nivel somatic, psihic şi social, rolul acestora în relația de cuplu.

1.1. Dimensiunea reproductivă a sexualității


Reproducerea este cea mai veche dimensiune a sexualității, asigurând perpetuarea
speciei şi transmiterea materialului genetic de la o generație la alta. Dezvoltarea tehnologică
a făcut ca sexualitatea să poate fi disociată de reproducere, putând exista atât activitate
sexuală fără reproducere umană (datorită contracepției), cât şi reproducere fără activitate
sexuală (datorită tehnicilor de reproducere asistată). Dimensiunea reproductivă a sexualităţii
face parte din consultul ginecologic atât în ceea ce privește mijloacele de contracepție, cât şi
dorința de procreare. Planificarea familială este în prezent posibilă şi accesibilă.
Deși suntem tentați să acordăm în cadrul consultului întreaga atenție acestei
dimensiuni a sexualității, este important să nu uităm nici de celelalte două dimensiuni care
au o importanţă deosebită pentru sănătatea sexuală a unei persoane.

1.2. Dimensiunea plăcerii (hedonista) în sexualitate


Sănătatea sexuală implică şi experimentarea acestei dimensiuni a sexualității,
experimentarea senzațiilor asociate actului sexual: plăcere, excitație, orgasm şi satisfacție.
Dimensiunea plăcerii poate fi mobilul pentru care o persoană doreşte a interacţiona şi caută
parteneri sexuali. Această dimensiune nu este însă disociată de celelalte două dimensiuni, în
sensul că poate fi asociată reproducerii şi/sau unei relații.
Contracepția a oferit mai multă libertate femeilor de a se exprima sexual şi de a trăi
aceste experiențe fără a fi asociate reproducerii şi eventual unei sarcini neplanificate.
În funcție de cultură, experiență și faza vieții, este de așteptat ca dimensiunea plăcerii
sexualității să fie asociată unei relații mai mult sau mai puțin profunde şi stabil.
(............................................................................................................................. .........)
1.3. Dimensiunea relațională a sexualității
Activitatea sexuală într-o relație denotă un grad înalt de intimitate, sexualitatea fiind
o componentă importantă a unei relații, contribuind la consolidarea acesteia. Mai multe
studii arată că, spre deosebire de alte ființe, oamenii au capacitatea de a stabili relații pe
termen lung ce servesc nu doar reproducerii, ci și altor aspecte ale vieții.
Relațiile în cuplu oferă sentimentele de apropiere, intimitate, căldură, ocrotire,
securitate esențiale pentru o stare de bine. Relația de cuplu se referă și la satisfacerea acestor
nevoi dincolo de aspectele sexuale ale relației.
Neîndeplinirea unora dintre aceste aspecte esențiale pentru calitatea unei relații poate
avea repercusiuni şi în planul activității sexuale şi invers. Dacă se perpetuează deficienţe în
diversele aspecte ale relației, acestea se pot exprima ca tulburări psihosomatice precum:
dureri abdominale sau pelviene, dispareunie, vaginism etc.
În schimb, dimensiunea relațională a sexualității împreună cu satisfacerea nevoilor de
bază ale unei relații pot contribui la consolidarea unei relații de cuplu, indiferent de tipul de
cuplu.

II. Identitatea sexuala (Dana Stoian)


În ciuda faptului că, aparent, apartenenţa la un sex este un lucru simplu, definit doar
de apartenenţa biologică, o privire mai atentă relevă de fapt un fenomen extrem de complex,
cu mai multe componente:

A. componenta somatică;
B. dezvoltarea psihosocială;
C. concordanţa absolută a acestor niveluri;

Identitatea sexuală este un fenomen ce cuprinde toate aceste componente, în mod


ideal existând o concordanţă între somatic şi psihosocial. Identitatea sexuală este un
fenomen activ, care, după unii autori, poate evolua pe tot parcursul vieții, inclusiv în
perioada adultă, după constituirea şi definitivarea, la finele pubertății, a identităţii de gen. Se
descriu etapele somatice: sex cromozomia generează un sex gonadic, secreție testosterinică
la formula 46 XY, respectiv absenţa sterodiogeneziei la formula 46 XX, cu masculinizarea
sau feminizarea organelor genitale externe (sex genital). În baza aspectului organelor
genitale externe, la naştere se atribuie un gen nou-născutului, aşa-numitul gen de adresare
care va condiționa complet atitudinea socială şi educaţională a tuturor adulților din jurul
nou-născutului şi, mai târziu, a copilului.
Finele unui proces normal de maturare înseamnă în esenţă CONCORDANŢĂ şi
CONGRUENŢĂ: un individ să fie bărbat, să arate ca un bărbat, să se simtă ca un bărbat şi
să se definească ca atare, respectiv să fie femeie din toate punctele de vedere: somatic,
organic, emoţional şi funcţional.

(........................................................................................................................)
2.1. Diferenţierea psihosocială la sexe
Diferenţele tipice între genul feminin şi cel masculin se deosebesc de cele specifice
(somatosexuale) prin faptul că nu sunt în sfera somaticului, ci mai ales în sfera
funcţionalului. Cuantificarea substratului organic responsabil de aceste diferențe este
dificilă, pentru că implicarea socialului in patternurile noastre comportamentale, din sfera
nonsexuală, apare încă din mica copilărie. Momentul atribuirii unui gen la naștere generează
din partea adulților din familie, cercului de prieteni ş.a.m.d., un anume comportament: nou-
născutul primește un nume, haine, jucării, este expus la patternuri comportamentale în
concordanţă cu acest gen. Copilul creşte învăţând faptul că mama se ocupă de activitățile din
gospodărie şi tata de cele administrative, că femeile se îmbracă într-un fel diferit de bărbaţi,
că mersul la toaletă este diferit, că jucăriile sunt potrivite pentru fiecare gen în parte şi multe
alte exemple. În ce măsură comportamentul zilnic este secundar impregnării hormonale şi
cât este un comportament învăţat, rămâne de stabilit. Se descriu următoarele diferențe:
 parametrii de comportament, definiţi de marea masă ca tipic feminin/tipic masculin,
sunt mai degrabă o noţiune culturală şi educaţională decât una real biologică;
 nu s-au găsit diferenţe semnificative între cele două sexe în ceea ce priveşte
performanţele cognitive;
 astfel, CULTURA, şi nu NATURA face diferenţa;
(..........................................................................................................)

 abilităţile spaţiale: bărbaţii au calităţi mai bune în sfera imaginării în spaţiu,


orientării în spaţiu (mai ales la mişcarea de rotaţie mentală);

 agresiunea: bărbaţii dovedesc mai frecvent agresiune: trăiri negative, neprovocate,


destructive, comparativ cu femeile, diferența fiind atribuită testosteronemiei
endogene semnificativ mai mari a bărbaţilor. Bineînţeles că există şi o componentă
culturală importantă, dar în general evoluţia apare diferit încă din copilărie, când
băieţii sunt per global mai greu
„înregimentabili” în reguli şi disciplină;

 comportamentul prosocial: în teorie, femeile au tendinţa să fie mai democrate, iar


bărbaţii mai autocraţi. Femeile interacţionează social, bărbaţii performanţional;

 performanţe verbale: definite punctual ca abilităţi legate de viteza şi complexitatea


vorbirii şi nu de comunicare, sunt mai bine reprezentate la femei, probabil ca
urmare a unui proces de lateralizare a zonei responsabile de vorbire la bărbaţi,
comparativ cu femeile;

Temperamentul, normele culturale şi sociale ale familiei, grupului şi nu în ultimul


rând al societăţii condiționează o bună parte din aceste diferențe. Acestea trebuie privite ca
diferențe nesemnificative, fără legătură cu identitatea sau orientarea sexuală a unui om.
Patternurile comportamentale, ca şi valoarea pe care un observator extern o conferă acestora
nu este în concordanţă directă, superpozabilă, cu orientarea sau identitatea sexuală.

2.2. Formarea şi evoluţia orientării sexuale


Cercetătorul american Kinsey a fost primul care a oferit explicaţii organizate ale unor
constatări epidemiologice despre variabilitatea orientării sexuale. Conform teoriilor acestuia,
atracţia către un partener de sex diferit sau de acelaşi sex este expresia unei evoluţii continue
a fiecărui individ în parte, de-a lungul vieţii. Descrie şi o scară a atracţiei, în care fiecare
individ din populaţie evoluează de-a lungul unei curbe „continuum homo-heterosexual”:

F M

F 0 1 2 3 4 5 6

M 6 5 4 3 2 1 0

Fig. 7. Scorul Kinsey

Kinsey 0 exclusiv heterosexual, fără niciun fel de interes fără de persoanele de


acelaşi sex;
Kinsey 1 predominant heterosexual, atracţie nedefinită faţă de acelaşi sex Kinsey
2 predominant heterosexual, atracţie importantă faţă de acelaşi sex Kinsey
3 atracţie comparabil egală faţă de ambele sexe
Kinsey 4 atracţie predominantă faţă de persoanele de acelaşi sex, dar şi cu interes
pronunţat heterosexual
Kinsey 5 atracţie predominantă faţă de acelaşi sex, interes puţin manifestat faţă de
sexul opus
Kinsey 6 homosexual exclusiv

Una din întrebările fără răspuns ale sexologiei de astăzi este dacă
orientarea sexuală în timp este variabil-bimodală sau constant-continuă?!

Orientarea sexuală se poate defini prin patru niveluri de exprimare şi manifestare:


1. nivelul reacţiilor fiziologice: defineşte modificările organice, obiective de la
nivelul predominant al organelor genitale externe ce apar în condiţii de stimulare cu
conotaţii mai mult sau mai puţin sexuale. Poate fi obiectivată prin fotopletismografie
vaginală şi penispletismografie, dar este cel mai simplu de întrebat în detaliu, la o anamneză
sexuală. Se definește ca lubrefiere vaginală sau tumefacție peniană.
2. nivelul fanteziilor: cuprinde fanteziile din timpul masturbării, respectiv visatul
„cu ochii deschişi” din timpul zilei.
Presupune multă corectitudine din partea pacientului ca această relatare să fie
corectă şi conformă realităţii. De multe ori, interesul faţă de persoanele de acelaşi sex se
manifestă exclusiv la acest nivel, pentru că nivelul comportamental sau cel al trecerii la act
nu este permis: fie nu este permis de către normele sociale ale grupului/societăţii, fie
pacientul în cauză NU ÎŞI PERMITE, adică nu dorește să dea frâu orientării sexuale
dincolo de acest nivel. Nivelul fanteziilor este considerat nivelul de confort şi siguranță,
acolo unde fiecare este liber să îşi medieze problemele, să dea frâu dorințelor şi gândurilor
cele mai ascunse, chiar nepermise. Acest nivel este nivelul de recuperare, este locul unde
pacientul poate să îşi pună ordine în gânduri, este nivelul unde pacientul poate fi sincer cu
el însuși şi cu terapeutul lui şi să îşi asume orientarea sexuală şi tot ceea ce decurge din
aceasta: acceptarea dacă este vorba de homosexualitate sau bisexualitate, respectiv
tratamentul dacă este vorba de deviație sexuală.
3. nivelul comportamental: cuprinde interacţiunile sexuale reale. Acest nivel este
nivelul cel mai mult influenţat de factorul cultural, social şi religios comparativ cu nivelurile
anterioare. Acest nivel cuprinde comportamentul activ, asumat, deschis şi presupune
neapărat interacţiunea cu o altă persoană, indiferent de tipul de activitate sexuală exercitată:
atingeri, mângâieri, petting sau act sexual. Este un nivel de activitate cenzurat şi controlat
atât de propriile dorințe, cât şi de acceptabilitatea şi „validitatea” acestora.
Practic: pot fi persoane care la nivel de vise, fantezii şi responsivitate organică
periferică sunt atrase de persoane de acelaşi sex, dar la nivel comportamental „în văzul
lumii” partenerul este de sex opus.
4. nivelul autodefinirii/poziţionării sinelui: autoclasificarea ca homo-, hetero- sau
bisexual depinde de autopercepţie, dar şi de nivelul recunoaşterii sinelui. Mulţi oameni îşi
neagă reala identitate, dacă aceasta nu coincide cu normele socioculturale ale grupului şi este
greu de acceptat discordanţa, chiar şi de către persoana în sine.

În situația ideală există concordanţă între cele patru niveluri. Diverse grade de
homosexualitate se pot manifesta la 1, 2, 3 sau toate cele 4 niveluri. Detaliile sexuale şi ele
pot fi ascunse, doar la nivelurile 1 şi 2, sau exprimate, atunci când sunt prezente şi în nivelul
3. Nu trebuie să existe concordanţă între toate cele patru niveluri, dar o sănătate sexuală a
individului şi un echilibru perfect ar presupune o concordanţă între acestea.

(................................................................................................................ ......)
2.3. Identitatea de gen şi rolul de gen
A fi bărbat sau femeie însemnă mult mai mult decât cromozomi, gonade, gonoducte
şi organe genitale externe diferite. Acestea sunt doar condiţiile minim necesare, de la sine
înţelese, premise pentru dezvoltarea ulterioară. Interacţiunea dintre natură, cultură, social,
experienţe, model şi învăţare determină formarea identităţii de gen şi implicit manifestarea
rolului de gen.
„Rolul de gen = întreaga atitudine, ce faci, ce spui, cum spui, ca să te prezinţi pe tine
ca bărbat/femeie sau ambivalent” (Money şi Erhardt 1972).
Identitatea de gen = experienţa privind identitatea personală, a comportamentului
personal, respectiv a modului de viaţă ca aparţinând unuia dintre sexe;
Rolul de gen = exprimarea către terţi a identităţii de gen.

Nu spune gen = sex, datorită variaţiilor între ceea ce înseamnă sex (predominat
cromozomial sau gonadal), respectiv gen = comportament, percepţie, spaţiu cognitiv.

Orientarea sexuală este un fenomen complex, grevat de factori biologici, genetici,


hormonali, de mediu, dar care reprezintă în final integrarea acestora de către fiecare
persoană în parte. Nu sunt date care să certifice efectul direct şi necondiţionat al nici unuia
dintre factorii antemenţionaţi în a determina sau a influenţa direct identitatea şi orientarea
sexuală.
Atât identitatea, cât şi orientarea sexuală generează comportamentul sexual. În
situaţiile perfecte, cele trei niveluri sunt congruente şi determină liniştea şi echilibrul
persoanelor. Dezechilibrele între identitatea sexuală, orientare şi mai ales comportamentul
sexual generează un puternic conflict intrapsihic.

XIII: Parafiliile (Dana Stoian)

Parafiliile sunt o categorie aparte de disfuncţii sexuale. Sunt cel mai puţin uzuale,
atunci când ne gândim la disfuncţii sexuale sau la sexualitate, dar sunt faţa negativă a
disfuncţiilor sexuale. Prin aparenta lor raritate, trebuie cunoscute prin potenţialul pericol
pentru individ, partener, familie şi mai ales comunitate.
Termenul este folosit pentru a defini comportamente care nu aparţin normativelor
sexualităţii, la nivel de fantezii sexuale, comportamente sau acte. Dar atenţie: anumite jocuri
sexuale, consimţite de adulţi într-o relaţie, pot avea anumite tente similare – jocuri de rol,
nuvelă, aspecte superficiale sau voit triviale pot fi forme de fetişism fără a fi parafilii. De
asemenea, folosirea unor jucării sexuale, chiar dacă sunt obiecte, aşa cum vom regăsi în
definiţia parafiliei, nu sunt necesar şi parafilii.
Chiar dacă, medical, normalitatea este greu de definit şi mai ales dificil de încadrat ca
normă, individual, dacă doriţi, intuitiv, este uşor să identifici ca anormal o persoană care se
excită la vederea unui animal, indiferent cât de drăgălaş ar fi acesta, iar un cuplu a cărui
sexualitate se rezumă la acte coitale în întunericul dormitorului, ca fiind „prea normal”.
Parafilia (din grecescul para παρά = pe lângă şi philia φιλία = iubire) este un termen
biomedical utilizat pentru a descrie excitarea sexuală ce apare în prezenţa unor obiecte sau
situaţii care nu corespund normelor sexuale şi determină probleme serioase pentru parafilic
sau pentru persoanele asociate lui.

Ca medici, trebuie să avem în vedere evitarea utilizării cuvintelor


patologic, deviant, anormal, bolnav sau criminal, chiar dacă, în
multe situaţii, aceste etichete sunt potrivite pentru un parafilic.
Termeni similari = dissexualitate, dissocialitate, delincvenţă sexuală, deviaţie sexuală,
perversiune sexuală.
Dissexualitate = mai degrabă disfuncţie sexuală, mediocritate în relaţia cu partenerul
Asocialitate = nerespectarea convenţiilor sociale ale grupului, fără conotaţii sexuale.
Delincvenţă sexuală = cuprinde strict aspectele nelegale legate de sexualitate.
Deviaţie sexuală = practici sexuale reprobabile, care însă pot fi cu acordul partenerului.
Perversiune = managementului unui conflict prin sexualizare ca mecanism de apărare/defulare.
Parafilia = terminologie după criteriile de diagnostic DSM IV.

13.1. Definiţie DSM

A. Pe o perioadă de minim 6 luni, apariţia recurentă/ frecventă a unor fantezii sexuale, nevoi
sexuale imperioase sau comportament, care presupun:
1) obiecte non-umane sau
2) suferinţa ori umilirea expresă a sinelui sau a partenerului, sau
3) copii sau persoane care nu au consimţit la activitatea angajată de parafilic.

B. Aceste nevoi sau fantezii sexuale determină alterarea importantă a stării de bine psihice
sau modificarea funcţionalităţii socioprofesionale a persoanei în cauză.

Se descriu mai multe tipuri de parafilii, care se deosebesc între ele prin obiectul atracţiei
sexuale, inerent prin gravitate, aceasta fiind dată de gradul de interacţiune şi agresivitate faţă
de un partener.

Între parafilii, DSM mai menţionează:

 Scatologia telefonică telefoane obscene


 Necrofilia atracţie, fantezii, sex cu cadavre
 Parţialismul atracţie faţă de anumite segmente ale
corpului
 Zoofilie atracţie, activitate sexuală cu animale
 Formicofilie animale mici
 Olfactofilie atracţie faţă de anumite mirosuri
 Mysofilie excitare în condiţii de murdărie
 Coprofilie interes şi acte sexuale cu animale
 Clismafilie excitare vizavi de balonare şi eneme
 Urofilie excitare sexuală în contact cu urina
 Emetofilie (Vomerofilie) excitare sexuală faţă de emeză
 Somnofilie partener care doarme şi nu consimte actul
sexual
 Salirofilie nevoia de a rupe hainele partenerului
 Stigmatofilie parteneri tatuaţi sau cu piercing
 Scoptofilie observare acte sexuale coitale
 Cazuri rare: interes faţă de maşini, acelaşi tip de maşină, ciorapi, strănut, ţevi de
eşapament.
(………………………………………………………………………..)

13.2. Voyerismul (DSM-IV: 302.82, ICD 10: F65.3)


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, apariţie recurentă a fanteziilor, nevoilor şi comportamentelor


sexuale, care presupun observarea de la distanţă a unor subiecţi necunoscuţi, care se
dezbracă, sunt goale sau sunt angajate singure sau în cuplu într-un proces de activitate
sexuală.

B. Persoana a acţionat conform acestor nevoi, iar aceste porniri sexuale sau fantezii îi
determină disconfort personal sau dificultăţi interpersonale.

Caracteristici

 Voyeristul obţine gratificaţie sexuală spionând necunoscuţi sau privind pe furiş la


cupluri angajate în diverse ipostaze cu caracter sexual. A nu se confunda cu
plăcerea de a privi persoane la un spectacol de striptease, în cluburi pentru adulţi;

 Esenţial este că voyeristul preferă această activitate celei sexuale normale, mai
mult, satisfacţia sexuală obţinută prin privit este mai mare decât în timpul unui act
sexual coital;

 Tipic: nu ating victimele, nu doresc să fie văzuţi de acestea;

 Atractiv: noutatea persoanelor cu schimbarea permanentă a punctelor de observaţie,


cu nevoia de timp din ce în ce mai lung pentru găsirea de subiecţi noi;

 Îşi obţin satisfacţia sexuală masturbându-se în timp ce privesc sau fantazând la


imaginile văzute, acasă;

 Apare mai frecvent la bărbaţi;

 Frecvent autolimită, până la vârsta de circa 55-60 de ani;

 Frecvent sunt bărbaţi singuri, care nu sunt angrenaţi în relaţii intime, de vreme ce
îşi obţin relativ uşor gratificaţia sexuală.

Mecanism posibil

- recapitularea din copilărie (odipiană) a unor scene surprinse dintre părinţi, la care
copilul a fost martor nevăzut;
- compromis între obţinerea gratificaţiei sexuale şi teama de a fi prins de „şefa cea rea”
respectiv mama (perioadă preodipiană).

13.3. Exhibiţionismul (DSM IV 320.4 ICD 10)


Definiţie
A. Pe o perioadă de 6 luni, apariţia recurentă a fanteziilor, nevoilor sexuale majore sau a
excitaţiei sexuale şi comportamentului sexual legate de expunerea corpului gol şi mai ales a
organelor genitale sau sâni, la necunoscuţi.

B. Fanteziile, pornirile sexuale şi/sau comportamentul social determină alterarea vieţii


persoanei în cauză prin neplăcere, nemulţumire, alterarea rolului social, ocupaţional sau alte
arii importante din funcţionarea zilnică a persoanei în cauză.

Manifestări

 Exhibiţionistul îşi expune părţi din corp, având ca target final gratificaţie sexuală;
 Demonstraţia falică (expunerea penisului în locuri publice, pe stradă, în parc) este
dorinţa celui în cauză de a-şi demonstra masculinitatea;
 El aşteaptă reacţie de spaimă, sperietură sau teamă din partea privitorilor, este însă
descumpănit de o reacţie de milă sau de condescendenţă;
 Orgasmul se obţine prin masturbare, în 50% din situaţii la locul faptei, dar şi acasă,
prin evocarea întâmplărilor trăite atunci;

 Exemple tipice:
o Provin din familii organizate şi integrate social;
o Copil bine integrat, eventual mai retras;
o Dezvoltare socială generală bună, dar apare discrepanţa comparativ cu
perspectivele asupra sexualităţii;
o Viaţă sexuală redusă;
o Comportament deviant începând cu decada a treia de viaţă;
o Repetarea obsesivă a comportamentului, care ajunge să înlocuiască viaţa
sexuală normală;
o Fără terapie, multiple recăderi până în decada a cincea de viaţă;

 Exemple atipice
o Mediu social precar;
o Neintegrat social de mic, frecvent printr-o diformitate;
o Frecvent cu anomalii psihice, de sorginte alcoolică sau traumatică;
o Asocial.

 Acest comportament înlocuieşte satisfacţia sexuală din cuplu. În cuplu acest bărbat
funcţionează extrem de prost, nu poate integra deloc relaţia cu o persoană
cunoscută nevoilor lui de gratificaţie sexuală.

13.4. Fetişismul (DSM IV 302.81, ICD 10: F65.0)


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, prezenţa recurentă a fanteziilor şi nevoilor sexuale majore,


excitarea sau comportamente active legate de folosire de obiecte neanimate.

B. Fanteziile, pornirile sexuale şi/sau comportamentul social determină alterarea vieţii


persoanei în cauză prin neplăcere, nemulţumire, alterarea rolului social, ocupaţional sau alte
arii importante din funcţionarea zilnică a persoanei în cauză.
C. Obiectele fetişului nu sunt limitate la articole feminine (lenjerie intimă), nici la obiceiul
de a se îmbrăca conform sexului opus (fetişism transvestic) sau aparate pentru stimularea
sexuală (vibrator) ce pot fi obiecte cu caracter non-sexual.

Caracteristici

 Obţine plăcere sexuală mare prin fantezii sau masturbare în contact cu obiectul
fetişului;
 Acesta este preferat deoarece este sigur, tăcut, cooperant, liniştit şi poate fi distrus
şi înlocuit fără niciun fel de problemă sau neplăcere;
 Uneori fetişistul nu poate avea orgasm decât în prezenţa obiectului respectiv;
 Obiecte: 60% lenjerie intimă, dar şi ciorapi, scutece, jachete, pantofi cu tocuri,
boxeri de bărbaţi. Uneori, obiectul poate exista în relaţia cu partenerul: mătase cu
care anumite părţi ale corpului trebuie atinse, ciorapi de un anumit fel, pe care
partenera îi poate purta;
 Începe în adolescenţă şi are o evoluţie cronică;
 Există forme avansate, în care persoana evită contactul sexual cu femei adulte.

Explicaţie

- teama de castrare = teama de a-ţi pierde penisul, la fel ca şi mama, care nu are penis
pentru că a fost “pedepsită” pentru că a făcut ceva rău şi atunci el nu vrea să se
angajeze în relaţii sexuale, care ar putea avea ca finalitate acelaşi lucru;

- mai simplu, fetişul are simpla funcţie de mediere emoţională, şi a apărut la un


moment de vulnerabilitate mare, şi a rămas şi după rezolvarea problemei respective,
tot ca obiect de recompensă şi liniştire.

13.5. Fetişismul transvestic


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, la un bărbat heterosexual, apariţia recurentă a fanteziilor sexuale


intense, pornirilor sexuale sau comportamente care presupun cross-dressing-ul (îmbrăcarea
completă în haine de femeie).

B. Fanteziile, nevoile şi comportamentul determină disconfort clinic sau alterarea vieţii


sociale, ocupaţionale sau a altor activităţi importante.

Poate fi asociată şi cu disforia de gen = persoana este în disconfort persistent cu rolul sau
identitatea de gen.

Caracteristici

 Apare în adolescenţă sau chiar în copilărie;

 Din istoricul cazurilor, frecvent pacienţii au fost pedepsiţi în copilărie pentru că s-


au îmbrăcat în hainele mamei;
 Purtarea hainelor celuilalt sex este rezervată doar sferei private;

 Uneori, ca adulţi, bărbaţii pot purta lenjerie feminină zi de zi;

 Frecvent gratificarea sexuală şi orgasmul apa prin masturbare, îmbrăcat în acele


haine;

 Frecvent însă purtarea acestor haine este asociată cu momentele de anxietate şi


depresie, iar ele au mecanism de liniştire şi recompensare;

 În marea majoritate a cazurilor, cea mai mare problemă o reprezintă momentul în


care soţiile descoperă această parafilie şi relaţia, în cele mai multe situaţii, se
degradează;

 De multe ori, aceşti bărbaţi refuză deseori, pe diverse motive, contactul sexual cu
partenera, pentru că ei nu sunt satisfăcuţi deloc sau aproape deloc cu relaţia cu
sexuală cu partenera, preferând felaţia sau masturbarea manuală.

13.6. Frotteurismul (DSM IV 302.89 ICD 10)


Definiţie

A. Pe o perioadă de minim 6 luni, persoana prezintă recurent fantezii sexuale intense,


excitare sexuală, porniri sexuale sau comportamente care presupun atingerea, frecarea de o
persoană necunoscută, care NU şi-a dat acordul pentru acest lucru;

B. Persoana a acţionat conform acestor nevoi, iar comportamentul şi fanteziile sexuale îi


creează disconfort personal şi greutăţi interpersonale.

Manifestări

 Sunt întâlniţi în marile aglomeraţii din traficul cu mijloace în comun;

 Îşi freacă genitalele sau coapsa de corpul unei persoane străine, care este deranjată
de această atingere;

 Apare în adolescenţă, dar scade ca intensitate pe la vârsta de 25 de ani;

 Persoanei îi este teamă de consecinţele legale, cu toate că pedepsele pentru


frotteurism sunt nesemnificative;

 Satisfacţia sexuală poate avea loc pe loc sau ulterior, prin autogratificare, ca urmare
a retrăirii senzaţiilor din timpul „atacurilor”.

13.7. Masochismul sexual (DSM IV 302.83, ICD 10 – F 65.5)


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, apariţia recurentă a excitaţiei sexuale şi fanteziilor sexuale, nevoi


sau porniri de necontrolat, trecerea la act (real, NU simulat) legat de nevoia de a fi umilit,
bătut, legat sau făcut să sufere în mod fizic;

B. Fanteziile, nevoile sexuale sau comportamentul determină suferinţă personală sau


disconfort social, ocupaţional cu incapacitatea exercitării funcţiei sociale a persoanei în
cauză.

Manifestări

 Predominant la femei: 20:1 (F:M), fiind cea mai frecventă formă de deviaţie
sexuală la femei
 La bărbaţi: se leagă singuri, se înţeapă cu ace, îşi aplică şocuri electrice în sfera
genitală;
 Îşi înscenează diverse situaţii în care trebuie pedepsiţi, se târăsc ca nişte câini, în
patru labe;
 Frecvent există obiecte ale pedepsei;
 Femeile aleg varianta mai blândă;
 Varianta dură: încercarea de a se sugruma, deoarece hipoxia determină o excitare
sexuală cu un climax extrem de puternic. Uneori aceste încercări se soldează cu
deces (1-2/milion locuitori).

Explicaţii

- masochistul se transpune în realitatea sau fantezia lui, care reprezintă modul


persoanei în cauză de a defini feminitatea (feminitate = nevoie de a fi pus la punct,
supusă sau înfrânt).

- îşi închipuie de asemenea că partenerul, care îl chinuie sau îl umilesc, îi va iubi în


final, pentru că rezistă la toate tratamentele proaste care este supus;

- masochismul este de fapt percepţia deformată asupra dezvoltării psihosexuale


feminine.

13.8. Sadismul sexual (DSM IV 302.84 ICD 10 F65.5)


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, apariţia de fantezii şi excitaţii sexuale recurente, nevoie sau


comportamente sexual legate de acte (reale şi nu simulate) de inducere a suferinţei psihice
sau fizice (inclusiv umilire) a victimei, fapte care determină excitaţie sexuală a persoanei în
cauză.

B. Persoana care acţionează conform acestor nevoi şi se angajează în aceste acte cauzează
dificultăţi personale sau relaţionale.
Manifestări

 Manifestările apar în primii ani ai vieţii adulte, chiar dacă fanteziile se descriu din
etapa copilăriei;

 Spectrul este extrem de variabil:

o Centrul: nevoia de control asupra victimei (real, fantezie sau act simulat);

o Apare tipic în bordeluri, unde sunt camere special amenajate, şi se mimează


diverse scene de agresiune, dar există o limită până la care sadicul îşi poate
duce manifestările;

o În viaţa reală: poate îmbrăca aproape orice formă de agresiune, cheia fiind
EXCITAREA SEXUALĂ pe care o determină la agresor;

Substrat psihologic

- formare deficitară a personalităţii, cu lipsa afecţiunii din partea apropiaţilor în mica


copilărie, care deschide o “rană narcisică” care determină nevoia de agresiune şi de
teamă, ce trebuieşte sădită celor din jur;

- furia, dezamăgirea şi teama hrănesc mai târziu nevoia de sadism, în sufletul


adolescentului, care trebuie cu forţa să obţină şi să menţină dragostea şi atenţia
mamei.

13.9. Pedofilia (DSM IV 302.2)


Definiţie

A. Pe o perioadă de 6 luni, apariţia recurentă şi intensă de fantezii, nevoie sau porniri


sexuale, comportament şi trecere la act, care implică activităţi sexuale cu copii prepubertari
(frecvent sub 13 ani).

B. Persoana care acţionează în această direcţie are dificultăţi personale, interpersonale sau
relaţionale importante;

C. Persoana are cel puţin 16 ani şi este cu minim 5 ani mai mare decât copilul sau copii
victime.

Notă: în această definiţie nu intră peroanele mai mari de 16 ani, care sunt într-o relaţie
sexuală cosensuală cu un partener de 12 sau 13 ani.

Se specifică

- atracţie sexuală faţă de fetiţe/băieţei/ambii


- strict limitată la incest

- exclusivă (atras doar de copii) sau nonexclusivă (relaţii cu adulţi, dar preferinţă
evidentă pentru fenotipul prepubertar).
În Comunitatea Europeană, vârsta de definiţie a copilului victimă este variabilă, în
Germania doar de 14 ani, în Marea Britanie de 16 ani, în România este de doar 15
ani.

Manifestări

În general, autorii cunosc extrem de bine legislaţia şi cel mai des caută copii sau
adolescenţi cu caracteristici prepubertare, care însă au vârsta mai mare decât cea din
definiţia pedofiliei, pentru ca în caz de apariţie a poliţiei, cazul să nu fie sub jurisdicţia
penalului;

Molestatorul

 este complet străin în doar circa 10% din cazuri, care îl atrage pe copil la şcoală
sau în parc cu dulciuri sau jucării;
 în circa 15% din situaţii este un cunoscut al familiei,
 sunt persoane care au în general familii, sunt în relaţii heterosexuale în care
funcţionează mai mult sau mai puţin bine;
 Mulţi autori par băuţi sau reclamă acest lucru, dar mai degrabă este o formă de
apărare: prin consumul de alcool el se consideră pe sine o altă
persoană, care se delimitează de cel “curat” din viaţa socio-familială de zi cu zi;
 Agresorii sunt interesaţi de diferite forme de contact cu tinerii, mascate de interese
socio-profesionale asupra lumii lor;
 Frecvent, pedofilii au anumite meserii: profesor cu trup şi suflet, asistent social,
dirijor de cor de copii, antrenor de sport, profesor de religie în şcoli;
 Manifestări care nu sunt dure: în timpul jocului cu un copil caut atingeri aparent
întâmplătoare cu copilul, frecvent aşa cum şi-a dorit să fie iubit şi tratat ca şi
copil;
 Atingeri ale organelor genitale, mângâieri, stimulare orală a genitalelor
copilului;
 În 50% din cazuri apare şi contact sexual, frecvent asociat cu violenţă, din cauza
nesupunerii victimei. La copii foarte mici, semnele de violenţă sunt rare, din
cauza discernământului redus al acestora şi incapacităţii efective de apărare.

 Se descriu mai multe tipuri de pedofili:

o pedofilul cu personalitate imatură


 persoană care nu a putut dezvolta abilităţi interpersonale de
calitate;
 este atras de copii pentru că îi domină şi realizează relaţii mai uşor
cu ei decât cu adulţii;
 victimele sunt de obicei cunoştinţe sau copii din familie;
 mecanism: congruenţă emoţională.
o pedofilul cu regresie
 este într-o relaţie heterosexuală;
 la un moment dat se simte inadecvat în relaţie, devine alcoolic;
 are acte sexuale cu copii străini, dintr-un impuls de moment,
necontrolat;
 mecanism: dezinhibiţie cu retard mintal, alcool, drog
recreaţional, contro prost al impulsurilor de moment.

o pedofilul agresiv
 istoric de comportamente antisociale, frecvent a fost victimă în
copilărie;
 devine agresor pentru alţii, la rândul lui;
 mecanism: dezinhibiţie, frecvent este modul de a-şi învinge propria
traumă prin transformarea din victimă în agresor, din subjugat şi
abuzat, în deţinător al controlului.

o pedofilul adevărat
 este atras sexual de aspectul nonmaturat sexual al corpurilor
copiilor;
 relaţii rare şi de scurtă durată cu parteneri adulţi, de sex opus;
 de multe ori afişează un interes “pedagogic” asupra universului
copiilor;
 frecvent copii cunoscuţi;
 mecanism: frecvent pedofilii sunt persoane cu experienţe sexuale
extrem de precoce, care au rămas cu aceeaşi atracţie ca în mica
adolescenţă.
13.10. Incestul
Cuprinde relaţiile sexuale între membrii unei familii, între părinţi şi copii, între fraţi,
dar – după unii – şi în familia lărgită.
Mituri despre incest: apare doar în familii sărace/ sunt comise de taţi cu disfuncţii
sexuale (marea majoritate nu sunt nici cu supra-sexualitate, nici cu componentă pedofilă)/ de
obicei copiii inventează un presupus incest (marea majoritate a incesturilor raportate sunt
adevărate).
Profilul agresorilor este extrem de variabil:
 Agresorul circumstanţial:
 familie heterosexuală, de condiţie socială bună
 frecvent „familie endogamă”
 fără semne de violenţă, abuz care durează ani de zile
 fata natural sau vitregă este în general la pubertate, dar deseori vârsta
este mult mai mică de 5-6 ani.

 Agresor din promiscuitate:


 persoană bine integrată profesional
 familie deschisă, cu multe relaţii de tip concubinaj,
promiscuitate

 imagine foarte proastă despre femei în general (obiect de uz).

 Agresor cu motivaţii pedofile:


 interes primar sexual pentru scheme corporale nematurate
 victima este copil (mica sau marea copilărie)
 are asociată pedofilie ca deviaţie secundară.
De cele mai multe ori, copilul este făcut să creadă că fericirea mamei şi a tatălui,
iubirea şi ataşamentul părinţilor, liniştea familiei este condiţionată de acceptarea şi de
tăcerea asupra faptei abuzate. Acest lucru determină sentimente extrem de controversate
copilului în cauză. Predomină abuzul taţilor faţă de fiicele lor. De multe ori, taţii în cauză
oferă cadouri, bani sau privilegii copilului abuzat, sau copilul poate avea senzaţii de plăcere
în timpul actului sexual, aspecte care contribuie la sporirea sentimentului de complicitate
vinovăţie şi ambiguitate al victimei.

Dacă victima este fată, atunci foarte probabil este copil unic, iar dacă este băiat, atunci probabil
are fraţi sau verişori care au fost abuzaţi de acelaşi tată, este mai tânăr decât victimele fete
(incestul în cazurile cu băieţi apare mai repede), de cele mai multe ori, taţii care îşi abuzează fiii
fiind la rândul lor abuzaţi din copilărie.

Urmări în viaţa adultă a victimei:

 efecte dezastruoase psihologice, pe termen mediu şi lung

 victimele rămân fixate în trecut, trăiesc sentimente intense de vină, auto-


incriminare, ruşine, preţuire de sine mult redusă, anxietate excesivă,
probleme în a forma o relaţie profundă şi de durată cu un partener;

 dificultăţi în viaţa sexuală: frecvenţă mare de disfuncţii sexuale: cel mai


frecvent de libido şi dorinţă, dar şi probleme cu orgasmul sau aversiune
sexuală;

 dezvoltă cu o probabilitate mai mare diferite forme de dependenţă.

 de multe ori devin agresor la rândul lor


Recuperarea - etape

I: să înţeleagă că nu este vina lor

II: să depăşească ruşinea


III: să rezolve durerea şi furia? IV:
să înveţe cum să se schimbe? V:

rezoluţie şi evoluţia.

Prognosticul

 Tatăl incestuos, fără tendinţe pedofile, a cărui relaţie cu fiica apare într-un context
aparte intrafamilială, nu recidivează, fiind interesat exclusiv de
relaţia cu persoana respectivă.

 Incestuosul cu tendinţe pedofile recidivează, incestul fiind cel mai facil mod
de a-şi satisface nevoile sexual deviante.

În România, incestul cuprinde acte sexuale între fraţi şi surori sau între
părinţi şi copii, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

13.11. Violul şi agresiunea sexuală


Cuprinde toate delictele sexuale care presupun folosirea violenţei sau a ameninţărilor
cu violenţa, care se finalizează cu un act sexual coital, genital sau oral, care nu a fost
consimţit.
Conform codului penal român, următoarea definire este valabilă:
Art. 217. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoana de sex diferit sau de acelaşi sex,
prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) victima este un membru de familie;
d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;
e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea
severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzuta în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămane.
Profilul agresorului:
 Tânăr neexperimentat: background familial intact/ apar tendinţe din perioada
pubertăţii/ experienţe sexuale greoaie în adolescenţă/ frecvent un tânăr timid.
 Agresor asocial: marginalizat social foarte devreme/ nivel de pregătire minimal/
foarte puţine relaţii intime/ disfuncţia sexuală este parte a disfuncţiei sociale,
asociate cu alte tipuri de delicte, non-sexuale.
 Agresor simbolic: foarte bine integrat social/ fără nimic deosebit în copilărie şi
adolescenţă/ foarte narcisic în relaţiile lui sexuale şi parteneriale/ foarte multă
duşmănie faţă de partenera anterioară, manifestată verbal şi nu numai. Violul este
un act de agresiune faţă de FEMEIE (ca şi entitate şi concept), fiind de cele mai
multe ori forma de pedeapsă a partenerei anterioare, indiferent de identitatea
victimei actuale.
 Agresor cu intelectul limitat: hipofren, oligofren sau debil mintal/competenţă
psihosocială limitată.
 Agresor sadic: frecvent cu probleme majore în familie, uneori cu intervenţii
psihiatrice în copilăria sau adolescenţa acestuia, frecvent acţiuni în serie, a căror
grad de agresivitate creşte de un act la altul.
Prognostic
 Agresorul asocial are cele mai mari şanse de a recidiva, fiind greu posibil de a-şi
schimba tipul de relaţie de cuplu. 75% recidivează în următorii ani diverse tipuri de
agresiune sexuală;
 Agresorul tânăr are cele mai bune şanse de recuperare.
Celelalte parafilii sunt încadrate de Codul Penal Român ca perversiuni sexuale, fără
să fie detaliate fiecare în parte, cu pedepsele aferente fiecărui tip de infracţiune. În general,
sunt încadrate de către articolul 200 la pedepse cu închisoarea de la unu la 5 ani (acte cu
scandal săvârşite în public), 3 la 10 ani (acte cu o persoană care nu a îndeplinit vârsta de 18
ani), respectiv dacă actele au fost săvârşite de tutore sau curatorul copilului, pedeapsa
crescând la 12 ani dacă pentru aceste acte au fost oferite recompense materiale. Aceleaşi
pedepse se aplică şi în cazul actelor săvârşite cu adulţi, dar care s-au aflat în imposibilitatea
de a se apăra, cu persoane imobilizate sau aflate în alte stări de incapacitate.
(......................................................................................................)
13.12. Alte entităţi

13.13.1. Hipersexualitate
Definiţia = persoane cu interes şi porniri sexuale extrem de mari, care, în ciuda
numeroaselor acte sexuale cu numeroşi parteneri, nu obţin decât o gratificaţie limitată şi nici
o senzaţie corespunzătoare de eliberare. Această patologie se mai cunoaşte şi sub numele de
nimfomanie (femei) sau satiriazis (la bărbaţi).
Nu există criterii absolute de definire a acestei probleme, care pentru mulţi încă
reprezintă un motiv de glumă, dar în general se regăsesc următoarele criterii de definiţie:
- activitatea sexuală este o nevoie care nu poate fi niciodată satisfăcută, care interferă
cu activităţile zilnice;
- sexul este impersonal, fără intimitate emoţională;
- în ciuda orgasmelor frecvente, satisfacţia sexuală nu este obţinută aproape niciodată.
Atenţie însă la nuanţele acestei definiţii. În publicul general există tendinţa de a pune
etichete atunci când există un dezechilibru între nevoile sexuale în cuplu. De asemenea
există şi prejudecăţi: o femeie cu mai mulţi parteneri este etichetată ca nimfomană, dar un
bărbat care face acelaşi lucru este „taur sau armăsar”.
13.13.2. Adicţii sexuale
Definiţie = comportament compulsiv, precum alcoolismul, dependenţa de droguri,
jocurile de noroc sau pariurile.
A. Lipsa controlului asupra impulsurilor sexuale;
B. Preocupare care absoarbe o bună parte din energia de peste zi, concentrează
gândurile în altă parte;
C. Chiar dacă se opreşte, nu poate renunţa ci recidivează. Simptome de sevraj în
pauze;
D. Consecinţe reale neplăcute, chiar dăunătoare, nerecunoscute de
dependent;
E. De-a lungul timpului escaladarea frecvenţei ;
F. Actul sexual are rol de relaxare/ echilibrare/ „anestezie” emoţională. Echilibrează
teama, tristeţea, furia, anxietatea, groaza. Este un mod de a scăpa de presiunea
stresului şi problemelor zilnice.
Etiologie: alterarea de tip narcisică a eului: afect vechi, de durată, ce a fost sădit în
timpul copilăriei şi a fost purtat până în viaţa adultă. Este un individ inflexibil, maladaptativ,
în ciuda măştii sociale, puse pentru anturaj:
- deficitul răspunsului empatic;
- dezamăgiri puternice, traumatice dpdv emoţional;
- stimul matern inadecvat;
- deficit al funcţiei de rezervor sau sprijin emoţional pentru cei din jur.
Asocieri cu alte dependenţe: chimice (4%), tulburări de apetit (38%), muncă în ritm
compulsiv (workaholic) (28%), cheltuit compulsiv şi fără limite (26%), precum şi consum
excesiv de nicotină, cafeină, co-dependenţă sau cleptomanie. Interesează femei, bărbaţi sau
homosexuali în măsură egală. Ca toţi dependenţii, doresc să se oprească, conving anturajul şi
partenera de acest lucru, încearcă să se oprească, dar nu pot.

Forme de manifestare:

 comportament inadecvat la locul de muncă, cu multiple conotaţii sexuale,


încadrabile după legislaţia europeană la hărţuire sexuală
 promiscuitate necontrolată
 masturbare compulsivă, care înlocuieşte satisfacţia sexuală din timpul unui act
coital
 homosexualitate
 viol, simularea introducerii forţei în relaţiile sexuale
 sex cu diverse ritualuri
 sex cu parteneri străini, cu nivel potenţial ridicat de pericol
 manifestări ce relevă necesitatea unei stimulări puternice, nevoia unor descărcări mai
mari de adrenalină comparativ cu situaţiile de activitate sexuală general acceptată.
Un studiu efectuat pe 100.000 medici, întrebaţi dacă au avut un comportament nepotrivit
la locul de muncă, 195 au răspuns, iar 9% din aceştia au recunoscut că au întreţinut raporturi
sexuale la locul de muncă.
Tratamentul acestor persoane este doar prin psihoterapie, atâta vreme cât manifestările nu
contravin legilor tării respective. Există organizaţii similare alcoolicilor anonimi, care aplică
acelaşi principiu al celor 12 paşi în renunţarea la dependenţă.

13.13.3. Transsexualitate DSM IV 302.85 ICD 10 F64.0


Aparent sunt persoane care nu se simt bine în pielea a ceea ce s-au născut şi îşi doresc să
devină de sex opus. O privire superficială ne face să ne gândim doar la vestimentaţie sau mici
gesturi, şi să amestecăm noţiunile de transsexual nu transvestic (deviaţie sexuală) sau intersexual
(tulburare de dezvoltare somatică mai ales a sferei genitale, ca urmare a unui defect genetic în cele
mai frecvente situaţii).
Definiţie (ICD 10) = dorinţa puternică şi profundă de a aparţine celuilalt sex, de a trăi aşa şi
de a fi identificat ca atare. Asociat sentimentul non-apartenenţei sexului propriu.
DSM IV

A. Sentiment puternic, persistent şi de durată, de apartenenţă la celălalt sex (nu relativ la


avantajele sociale ale sexului opus). Presupune apariţii frecvente ca aparţinând celuilalt
sex, dorinţa de a fi tratat ca o persoană de sex opus, manifestări, reacţii şi sentimente
aparţinând celuilalt sex.
B. Sentimentul că rolul şi identitatea de gen este diferită (cea asumată şi trăită comparativ cu
cea născută).
C. Tabloul nu este în contextul unei intersexualităţi.
D. Problemele legate de identitatea sexuală determină dificultăţi personale şi interpersona.
(................................................................................................................)
Caracteristici

- fenomenul se manifestă din copilărie, cu confuzie vizavi de identitatea de gen din mica
copilărie;
- cross dressing din copilărie;
- probleme cu funcţionarea sexuală în viaţa adultă, fiind atras de celălalt sex, fără însă a fi
homosexual deoarece persoana se percepe pe sine ca aparţinând celuilalt sex;
- niveluri variate de disforie;
- stabilitatea identităţii sexuale este variabilă;
- este o problemă de sănătate mentală, caracterizată prin dezavantaje de integrare socială;
- prevalenţă: M:F 2.43:1, 1/13.000 M, 1: 34.000 F !!! dar poate fi semnificativ subestimată.
Diagnosticul se face de către o echipă de experţi care exclude afecţiunile psihiatrice,
anomalii genetice sau iatrogenie, transsexualitatea trebuie să fi fost constant prezentă minim 2 ani.
Dorinţa de transformare a corpului, prin tratamente cosmetice, hormonale şi chirurgicale trebuie să
existe şi să fie documentată, altfel nu este vorba de trans-sexualism, ci de o formă de transvestism.
De asemenea, anterior diagnosticului şi tratamentului, trebuie îndeplinit criteriul “real life
experience”, care presupune viaţă socială, zilnică, în toate ipostazele, nu numai cu hainele, dar şi
cu nume, atitudini, apelative şi aşa mai departe, aparţinând sexului opus.

(………………………………………………..)

Valerica Celmare (2009), Sarcina nedorită şi trauma avortului. Metode de prevenţie şi


intervenţie pre- şi post-abortiv, Analele Universitatii Dunarea de Jos, Galati, Fascicula
XX, Sociologie, nr. 4/2009, pp.147-160.
(................................................................................................)
I. Criza din sarcina nedorită

Întregul proces al concepţiei poate fi înconjurat de nesiguranţă şi ambivalenţă. De aceea, la


începutul sarcinii este foarte greu de apreciat cum se va sfârşi aceasta. Evoluţia unei sarcini depinde
de numeroşi factori cum ar fi: maturitatea persoanei, echilibrul hormonal, experienţele avute în
copilărie, legea morală a societăţii, caracterul mamei şi principiile ei etice (Stössel, 1998, 93).
Nesiguranţa legată de sarcină, este amplificată mult mai mult atunci când femeia este pusă în
situaţa unei sarcini neaşteptate sau nedorite. În cazul acesta, ea trebuie să ia o decizie extrem de
grea şi anume să aleagă între păstrarea copilului sau avort. Diferiţi factori, cum ar fi: lipsa de
apreciere din partea părinţilor tinerei perechi, desconsiderarea valorii copilului şi implicit, a creşterii
şi educării lui, conflictele interumane şi personale nerezolvate, insensibilitatea emoţională,
circumstanţele în care a apărut sarcina, ameninţările partenerului sau ruperea relaţiilor cu acesta,
mentalitatea socială defavorabilă sau ostilă vieţii, egoismul, lipsa de identitate, nerezolvarea
problemelor personale, legalizarea avorturilor - acţionează asupra femeii, influenţând-o în luarea
deciziei. De cele mai multe ori, presiunea acestor factori este atât de mare, încât o determină pe
femeie să ia o decizie pripită, pe care, mai târziu, o va regreta. Toţi aceşti factori intră în conflict cu
sentimentele femeii, cu valorile şi principiile morale ale acesteia sau cu dorinţele ei, provocând
criza din sarcina nedorită.

Criza este o stare modificată ce durează o perioadă scurtă de timp şi care, prin natura ei,
provoacă incapacitatea de a coopera, la o anumită persoană (Stössel, 1998, 93). Declanşarea crizei
are loc în momentul în care o femeie descoperă că este însărcinată. În desfăşurarea ei, criza din
sarcina nedorită respectă cinci etape (***, 1998, Care for life, Training video, partea a II-a și a III-
a):
Prima etapă a crizei este impactul. Aflarea veştii că este însărcinată şochează. Femeia încă
se îndoieşte de realitatea evenimentului; ea crede că nu-i adevărat ceea ce i se întâmplă, nu poate
gândi logic la ceea ce s-a întâmplat, nu se poate concentra şi este total depăşită de situaţie. Reacţiile
femeii pot fi contradictorii: pe de o parte, ea doreşte să fugă de situaţie, să nu se mai gândească la
această problemă, iar pe de altă parte, doreşte să lupte pentru a relua controlul asupra situaţiei.
A doua etapă a crizei este faza de retragere și confuzie. În această fază, femeia refuză să
vorbească. Pe măsură ce şocul se atenuează, femeia se retrage în sine şi nu vrea să vorbească despre
ea, iar gândurile sunt tot mai confuze. Aceasta este faza cea mai grea. Uneori, femeia crede că are
situaţia sub control. Frica şi confuzia încep să se reducă, dar lucrurile nu se îmbunătăţesc ci,
dimpotrivă, se înrăutăţesc.
Urmează o a treia etapă a crizei, şi anume: capcana. În această etapă, femeia cade în
deznădejde şi are impresia că se află într-o situaţie fără ieşire, pierzându-şi speranţa. Cea de-a patra
etapă a crizei este acomodarea sau adaptarea. În această fază, femeia începe să vorbească, să
accepte idei şi concepte noi. Totuşi, în acest stadiu, persoana nu este stabilă şi trebuie ajutată să
treacă de această fază pentru a-şi concretiza o decizie.
Ultima etapă a crizei este rezoluția și reconstrucția. Ieşirea din criză poate fi la un nivel
superior, la acelaşi nivel sau la un nivel inferior. Ieşirea din criză la un nivel superior este stadiul în
care femeia poate face faţă unei situaţii. Acesta este şi stadiul în care se iau decizii, ajugându-se
chiar la o maturitate în luarea acestora. Ieşirea din criză nu se poate face sărind peste anumite etape,
ci prin parcurgerea fiecăreia, deoarece toate au importanţă în ceea ce priveşte atitudinea viitoare a
femeii faţă de sarcină.
II. Trauma avortului

1. Consecințele fizice ale avortului asupra femeii

Întregul lanţ de fenomene care duc la maturizarea sexuală a femeii, la dezvoltarea


caracterelor sexuale şi a secvenţelor clinice genitale, se desfăşoară pentru împlinirea unui scop
final: concepţia (Luca, 1987: 14). Sarcina este o etapă naturală, necesară în fiziologia femeii, aşa
cum sunt pubertatea, ciclul menstrual, menopauza (Ibidem; 14). Ea influenţează în bine întregul
organism al femeii tinere: circulaţia, respiraţia şi digestia se intensifică, rinichii funcţionează mai
activ, iar în corpul tinerei femei apar o serie de modificări şi procese specifice perioadei de
graviditate (Stoica și colab., 1968: 132). Starea de graviditate constituie o convieţuire armonioasă
între mamă şi făt. În special la femeia tânără, sarcina are un rol deosebit de favorabil asupra
dezvoltării şi funcţionării sistemului nervos şi a glandelor cu secreţie internă (Ibidem: 132). Mai
mult, numeroase afecţiuni sau tulburări sunt vindecate sau preîntâmpinate de existenţa sarcinii duse
la termen. Se cunoaşte faptul că femeile cu mai mulţi copii alăptaţi la sân, cu prima naştere sub 25
de ani, sunt mai protejate de cancerul la sân față de femeile care nu au născut sau cele cu puţini
copii. Cancerul de col uterin este, de asemenea, mult mai frecvent la femeile care nu au avut copii,
după cum sterilitatea sau absenţa naşterilor se găsesc în antecedentele celor mai multe femei cu
fibrom uterin. De asemeni, există numeroase afecţiuni genitale care se vindecă sau se ameliorează
după naştere: fibromul, dismenoreea, tulburările premenstruale, unele tulburări de poziţie uterină
etc. (Luca, 1987: 15).
Dacă sarcina este întreruptă în mod brutal, toate aceste modificări care realizează echilibrul
neuro-hormonal al organismului femeii în graviditate se tulbură, apărând numeroase alterări şi
dereglări în funcţionarea unor organe interne, care se pot complica până la infirmităţi fizice pe toată
viaţa (Ibidem: 16). Datorită incapacităţii organismului de a se adapta imediat condiţiilor care au
survenit prin efectuarea avortului, apar tulburări ale ficatului, rinichilor şi ale glandelor endocrine,
tulburări de care, la început, femeia nici nu-şi dă seama, dar care, în timp, pot produce îmbolnăviri
serioase (Stoica și colab., 1968: 132). Adaptarea la starea de boală provocată voluntar se face, cel
mai adesea, cu preţul unor complicaţii grave: hemoragii greu de stăpânit, infecţii locale urmate de
diseminarea în întreg organismul (septicemia, peritonita), cangrena uterină, insuficienţa hepato-
renală severă şi perforaţiile uterine (Luca, 1987: 17). Complicaţiile care apar mai târziu, printre
care, dereglările hormonale cu tulburări ale ciclului menstrual, precum şi sinechiile (lipirile
mucoasei uterine) şi sterilitatea, sunt numai câteva îmbolnăviri posibile. Prin aceste procese
inflamatorii, avorturile influenţează în mod negativ dezvoltarea sarcinilor ulterioare şi a naşterilor,
putând cauza naşteri înainte de termen, deficienţe de inserare ale placentei pe uter şi avorturi
spontane. De asemeni, femeile care au avut multe avorturi, pot da naştere uneori la copii cu diferite
anomalii genetice (Ibidem: 17). Pe lângă toate aceste influenţe, avortul are un rol important în
apariţia cancerului de col uterin şi a cancerului mamar (Ibidem: 92).
Referitor la sterilitatea provocată de avort, aceasta este o complicaţie frecvent întâlnită în
rândul femeilor care au apelat la o astfel de metodă. Domnul dr. Liviu Duşleag remarca în acest
sens: „Am întâlnit în activitatea mea numeroase femei care au neglijat potenţialul lor nativ al
maternităţii, au inhibat sau au oprit această cale normală şi naturală de realizare şi rodnicie, spre
a se trezi târziu, după scurgerea anilor şi după numeroase avorturi, când natura le-a refuzat ceea
ce le acordase cu dărnicie în anii tinereţii, cu un gol, cu un adevărat vid conjugal, care de multe ori
a influenţat negativ relaţiile afective familiale, nemulţumirea creată de incapacitatea de procreere,
putând duce la o jenă sau aversiune între soţi, până la divorţ” (Stoica și colab., 1968: 43). Tot în
acest sens, dr. Alexandru Dobre amintea:
„o bună parte din aceste femei părăsesc spitalul şi speranţa de a mai avea copii. Cuvintele
nu pot reda suferinţa lor, sentimentul inutilităţii şi al neputinţei, drama pe care o trăiesc
aceste femei, care poate au greşit o singură dată” (Ibidem: 125).
Cea mai gravă consecinţă a avortului, este decesul femeii respective iar această situaţie se
datorează în primul rând avorturilor empirice, provocate de către persoane neavizate şi realizate în
condiţii necorespunzătoare. Multe femei se prezintă la spital mai totdeauna în stare gravă, de multe
ori constituind cazuri disperate (Ibidem: 125). Unele dintre ele sunt posibil de vindecat, dar cu
eforturi medicale şi materiale impresionante, altele însă îşi găsesc astfel sfârşitul (Luca, 1987: 11).

2. Sindromul post-avort

„Cealaltă victimă a avortului este femeia, dar cine ia în serios suferinţa ei ?


Aproape nimeni nu se gândeşte la ea”, afirmă dr. Bernhard Nathanson, în filmul Strigătul
mut (Stössel, 1998: 14).
Multe femei trec astăzi prin tensiuni emoţionale datorate unei sarcini nedorite, iar
avortul le este prezentat ca „singura soluţie” pentru ieşirea din situaţie. După efectuarea
avortului însă, femeia realizează că de fapt, conflictele sufleteşti pe care le-a avut înainte de
avort iau amploare sub altă formă (Ibidem: 73). „Avortul nu este sfârşitul unei probleme, ci
începutul unui lung şir de noi probleme” (Ibidem,
34) afirmă Nancy-Jo Mann, o femeie afectată de avort, într-un interviu acordat revistei
Washington Times (apud Stössel, 1998: 34).
Înainte de avort, femeia are falsa impresie că nu pierde un copil. Prin faptul că nu-l vede şi
nu-i simte mişcările, ea poate fi convinsă că acest copil „încă nu există!”. Multe femei preferă
anestezia generală în timpul intervenţiei tocmai pentru a nu participa în mod conştient la avort. Dar
această iluzie durează puţin timp, ca şi efectul anesteziei sau al drogului. Multe femei se simt pentru
scurt timp eliberate după avort, dar, mai târziu se trezesc singure în faţa altor probleme, pe care nici
nu le-au bănuit (Ibidem: 73).
Într-adevăr „femeia atinsă de moartea unui copil niciodată văzut, niciodată luat în braţe,
traversează un doliu care diferă de cel ce urmează după pierderea unei fiinţe iubite. Adesea ea nu
este înţeleasă de cei din jur, de partener, de prieteni, de societate. Totuşi, ea este disperată. Ea este
cu atât mai neconsolată cu cât, în general, nu are nici o urmă din această viaţă pe care a purtat-o.
Nici un obiect familiar, nici o haină, nu amintesc de copilul dispărut. Mai mult, nu există nici o
înregistrare la Oficiul Stării Civile, nici mormânt. Nu există nici o urmă senzorială care poate fi
atinsă, văzută, pentru a sprijini memoria. (…). La aceasta se adaugă un sentiment acut de lipsă de
demnitate, o pierdere a stimei de sine, o culpabilitate intensă, uneori proiectată asupra persoanelor
care şi-au adus contribuţia la avortarea copilului ei: soţ, medici, prieteni, părinţi” (Bydlowski,
1998: 24).
Un studiu efectuat de dr. psiholog Maria Simon de la Spitalul Universitar din Wurzburg,
arată că două femei din trei prezintă mult timp după avort sentimente de vină şi părere de rău,
anxietate sau depresii grave, cărora li se adaugă deseori migrene, tulburări de ritm cardiac şi
tulburări gastro-intestinale. Pe plan emoţional este afectată relaţia cu partenerul, manifestările ei
fiind ura, indiferenţa, detaşarea, labilitatea şi chiar frigiditatea (Stössel, 1998: 17).
Sindromul post-avort (S.P.A.) a fost descris pentru prima oară în 1985 de către dr. Anne C.
Speckhard din S.U.A., psiholog şi terapeut în probleme familiale. Până atunci, S.P.A. nu a fost
inclus printre complicaţiile avortului, efectele de ordin psihosomatic ale avortului fiind ignorate.
Necunoscându-se existenţa S.P.A., femeile nu au fost tratate corespunzător, la multe dintre ele,
sindromul post-avort găsindu-şi în timp, expresie somatică. Din punct de vedere raţional, femeia
şi-a spus că avortul nu a „lăsat nici o urmă”. Totuşi, conformaţia ei psihică şi fizică a fost
perturbată, iar după un timp, a început să sufere depresii, atacuri de panică, probleme în viaţa de
relaţie (Ibidem : 75).
Pentru multe femei, senzaţia imediat următoare avortului este de uşurare, adică uşurarea de
sub povara unei sarcini nedorite. Cercetările demonstrează însă, că sentimentele de uşurare imediată
nu durează prea mult şi sunt repede înlocuite de vinovăţie, tristeţe şi regrete (Michels, 1997: 18).
Cauza apariţiei simptomelor S.P.A. este încercarea de a uita cele întâmplate, de a le şterge
din minte fără a le confrunta (Ibidem: 13). Aceste conflicte nerezolvate au un efect paralizant asupra
personalităţii. Unele femei îşi construiesc o mulţime de mecanisme de apărare şi-şi găsesc o
mulţime de scuze. Toate acestea însă, se prăbuşesc în momentul în care devin vulnerabile sau au
conflicte cu alte persoane. Amploarea simptomelor depinde de numărul pierderilor suferite, de
încrederea în sine a femeii, de tenacitatea de a respinge orice încercare din partea altora de a scoate
la lumină conflictele interioare (Ibidem: 93). Durerea înăbuşită duce întotdeauna la frică şi mânie,
de aceea S.P.A. este de multe ori caracterizat de o stare de nelinişte şi depresie. Tipul simptomelor
care se manifestă pe plan clinic, depinde de motivele avortului, vârsta sarcinii la avort,
vulnerabilitatea la trăirile psihice ulterioare şi ajutorul oferit. Cele mai des întâlnite simptome
(Ibidem: 95) sunt:
1. Mâhnire şi durere - determinate de faptul că şi-a dat consimţământul pentru
pierderea copilului; că nu are posibilitatea de a vedea sau a atinge trupul copilului pierdut; că
nu e nimeni în anturajul ei să o asculte sau să o consilieze, pe considerentul că durerea ei nu
există.
2. Sentimentul de vinovăţie (Michels, Nancy, 1997: 96). Dacă vina nu este
recunoscută, apare tendinţa de a scăpa de tulburările interioare prin desfăşurarea de diverse
activităţi, consum de alcool şi droguri. Înăbuşirea vinei va duce la argumentarea foarte
raţională a deciziei, chiar mai convingătoare pentru cei din jur decât pentru femeia însăşi.
Sentimentul de nevinovăţie produce în prima etapă un efect depresiv manifestat prin tristeţe,
plâns nejustificat şi pesimism. Femeia poate ajunge să-şi piardă orice demnitate umană. Dacă
vinovăţia ei va fi camuflată de mânie, ea va transfera responsabilitatea asupra celor
răspunzători pentru suferinţa ei, de obicei prietenul sau bărbaţii în general.
3. Anxietatea (Ibidem: 98) - poate fi atât de mare, încât să înăbuşe orice formă a
încrederii în sine.
4. Dorinţa de a fi acceptat (Ibidem: 100) - exprimată prin îndoiala femeii dacă este
sau nu acceptată de către alte persoane. Ea va trăi sentimente de întristare şi se va agăţa cu
disperare de cei din jur, devenind insuportabilă.
5. Mânia (Ibidem: 102) - apare ca urmare a: pierderii unui copil, a bucuriei de a
creşte copilul, pierderea adevăratului sens al vieţii sau a şansei de a-şi vedea continuată viaţa
în urmaşi. Mânia se răsfrâge atât asupra propriei persoane, cât şi asupra celor din jur, în
special asupra medicului care a indicat sau a făcut avortul. Ea se manifestă mai pregnant la
femeile tinere provenite din clasele sociale neprivilegiate, care au fost sfătuite să facă avortul
datorită vârstei lor. Multe ar fi dorit să ofere copilului afecţiunea pe care ele au avut-o în
copilărie. În aceste situaţii, avortul lasă un sentiment şi mai puternic de pierdere, trezind
dorinţa de a avea cât mai repede un alt copil.
6. Apatia (*** Care Net, 1995: 5). O persoană care a suferit o pierdere foarte
dureroasă, îşi va forma un instinct de a evita situaţiile viitoare, care i-ar putea provoca o nouă
durere puternică. Multe femei care au făcut avort, fără a conştientiza ceea ce fac, vor depune
toate eforturile pentru a-şi menţine emoţiile la un nivel neted, fără suişuri şi coborâşuri.
Această lipsă de intensitate a trăirilor emoţionale, nu numai că le afectează propria imagine,
dar le şi limitează, în mare măsură, capacitatea de a forma şi de a întreţine relaţii
interpersonale apropiate.
7. Depresia şi gândurile de sinucidere. Puţine femei care au făcut avort, ajung la
stadiul de depresie manifestă. Marea majoritate continuă să trăiască şi să-şi împlinească
activităţile zilnice, în timp ce experimentează multe din următoarele stări (Ibidem: 6):
a. Tristeţe - variind de la sentimente de melancolie la o totală lipsă de speranţă.
b. Episoade bruşte şi necontrolabile de plâns - motivul acestora putând fi un mister
total pentru femeie dacă încă nu a făcut legătura dintre tristeţea de acum şi
amintirile despre avort. Imprevizibilitatea şi intensitatea acestor perioade de plâns ar
putea da naştere unui sentiment de panică, datorită faptului că nu se poate controla.
c. Deteriorarea imaginii de sine - sentimentele de nevrednicie sunt profunde,
pentru că ea consideră că nu mai poate fi salvată, că este o cauză pierdută. Crede că
nici ea însăşi, nici altcineva, nu o mai poate ajuta.
d. Somn, poftă de mâncare şi tulburări sexuale. Aceste simptome se manifestă de
obicei sub formă de insomnie, pierderea poftei de mâncare şi / sau reducerea
energiei sexuale. De multe ori comportamentele faţă de somn şi mâncare pot deveni
excesive.
e. Motivaţia redusă pentru activităţile normale ale vieţii. Lucrurile care înainte de
depresie îi umpleau viaţa (munca, pasiunile, cititul, îngrijirea copilului, relaţiile,
etc.), acum nu-şi mai merită efortul.
f. Destrămarea relaţiilor interpersonale. Acest lucru este foarte evident în relaţia
cu soţul sau cu prietenul ei, mai ales dacă el a fost implicat în decizia de a face
avort. Furia poate fi îndreptată împotriva lui, chiar dacă a sprijinit- o indiferent de
decizia ei. Când priveşte retrospectiv, o femeie ar putea să aibă resentimente pentru
că atitudinea lui ar fi fost neutră, crezând că el ar fi trebuit să aibă mai mare grijă de
copilul lor atunci când ea nu vedea lucrurile clar.
g. Gânduri de sinucidere. Multe femei care au făcut avort sunt atât de deprimate
încât ajung să creadă că ar fi mai bine să moară. Dacă o asemenea femeie este
capabilă să-şi verbalizeze dorinţa de a-şi pune capăt vieţii şi în special dacă are un
plan în acest scop, înseamnă că experimentează cea mai gravă formă de depresie
clinică şi necesită urgent supraveghere de specialitate.
8. Sindromul aniversării (*** Care Net, 1995: 7). Există o tendinţă ca simptomele
să se înmulţească în perioada din preajma „aniversării” avortului şi a datei în care ar fi
trebuit să se nască copilul avortat. Femeile care experimentează S.P.A., deseori menţionează
acest fenomen.
9. Retrăirea avortului (Ibidem: 7). Un eveniment des menţionat de femeile care au
făcut avort îl constituie secvenţele mintale dureroase şi repetate ale experienţei avortului.
Uneori, acest fenomen se produce în situaţii care, într-un fel sau altul, seamănă cu avortul.
Un exemplu clar ar fi examenul ginecologic de rutină, dar deseori chiar şi sunetul de
absorbţie al unui aspirator a provocat secvenţe mintale dureroase. Deseori, femeile retrăiesc
avortul sub forma unor coşmaruri repetate, despre bebeluşi în general sau despre copilul
avortat.
10. Preocuparea pentru a rămâne din nou însărcinată (Ibidem: 8). În majoritatea
lor, femeile care au avortat, rămân însărcinate în mai puţin de un an de la avort. Deseori, ele
îşi exprimă dorinţa de a rămâne însărcinate cât mai repede posibil, urmărind prin aceasta să
înlocuiască copilul avortat.
11. Criza de identitate a femeii (Stössel, 1998: 105). Prin structura ei biologică,
femeia este înzestrată cu chemarea de a fi iubită şi a iubi, de a se căsători, de a începe viaţa şi
a o ocroti. Conştietizând că a distrus o nouă viaţă, îi va fi greu să creadă că mai poate deveni
o femeie tandră, iubitoare şi grijulie. Identitatea ei ca femeie este distrusă. Drept urmare, va
pune cariera profesională pe primul loc,
încercând să înlocuiască pierderea suferită. În alte cazuri se va lăsa cuprinsă de amărăciune şi
duritate, ajungând de multe ori o feministă înverşunată.
12. Repetarea tragediei (Ibidem: 105) - tendinţa femeii de a repeta avortul. Dacă nu
sunt înlăturate cauzele principale care au determinat femeia să facă avort, ea are toate
şansele să-l repete în viitor (Ibidem: 106).
13. Uneori, suferinţa este atât de mare încât se manifestă prin complicaţii somatice
grave, asociate cu tulburări psihice. Dr. Anne Magiure, în cartea sa Bolile de piele - mesageri
ai sufletului, relatează cazul unei femei de 22 ani care suferea de o gravă afecţiune cutanată,
asociată cu stări depresive. Această tânără a decedat în urma bolii de piele, dar potrivit
afirmaţiei doamnei dr. Magiure, cauza a fost avortul făcut în urmă cu 3 luni. Procesele de
conştiinţă şi-au găsit manifestarea somatică prin acea boală. Discuţiile avute cu ea nu au
reuşit să-i înlăture mustrările de conştiinţă (Ibidem: 74).

3. Consecințele avortului asupra familiei și societății

Întreruperile de sarcină şi consecinţele lor nu se repercutează numai asupra femeii, ci şi


asupra familiei, iar rezultatele lor pot lua o extindere juridică, socială, politică, sumându-se la scară
regională, naţională şi internaţională, devenind factor de bază al viitorului unei ţări sau al omenirii
(Luca, 198: 11).
Multitudinea tulburărilor de natură emoţională sau psihică se manifestă, aşa cum reiese din
unele relatări medicale şi la partenerii femeilor care au avut un avort (Stössel, 1998: 12). Consecinţe
psihice similare se manifestă şi la personalul medico
– sanitar, care este implicat în practica avorturilor, precum şi asupra fraţilor unui copil avortat.
Viaţa cuplului este de asemeni profund afectată. Tensiunea psihică generată de apariţia sarcinii
nedorite, care influenţează decizia privind viaţa copilului, agresivitatea care duce la distrugerea
viitorului sugar, durerea sufletească ce se naşte în urma pierderii suferite precum şi părerile contrare
privind copilul, toate acestea conduc la apariţia unor grave conflicte psihologice, foarte greu de
înlăturat (Ibidem: 92). Un studiu efectuat de dr. Vincent M. Rue în anul 1985, a demonstrat că peste
patru sute de cupluri care au trecu printr-un avort, s-au dezbinat la numai o lună după acesta
(Michels, 1997: 105). Într-un alt studiu realizat de Shostat (în 1984) asupra a şaptezeci şi doi de
bărbaţi, mult timp după ce au trecut prin această experienţă, 25 % din ei au dat vina pe avort pentru
sfârşitul relaţiilor lor. De asemeni, interviurile luate de dr. Anne Speckhard, în 1985, la 30 de femei
care au trecut printr-unul sau două avorturi, 46% şi-au încheiat relaţia cu partenerii lor. În cazul în
care partenerii sunt căsătoriţi, dacă aceştia nu sunt de acord în privinţa avortului, relaţia lor devine
plină de neîncredere, negare şi neînţelegere în luarea deciziilor în ce priveşte căsnicia. Unii dintre ei
nu vor mai vorbi niciodată despre avort, lucru care va sta la baza viitorului pe care şi-l vor construi
împreună. Anii vor trece şi amărăciunea va creşte de ambele părţi. În mod subconştient, femeia îşi
va pune întrebarea ce fel de bărbat este el, dacă a lăsat-o să avorteze propriul lui copil?
În acelaşi timp, el va pune sub semnul întrebării faptul că s-a căsătorit cu o femeie care şi-a ucis copilul.
D-na psiholog Helga Roder, în urma unui studiu efectuat la Institutul de Medicină
Psihosomatică şi Psihologie Medicală a Universităţii din München, a ajuns la concluzia că în
80% din cazuri, decizia pentru avort este indusă de către parteneri. Cei mai mulţi bărbaţi, nu
numai că se împotrivesc sarcinii, dar şi direcţionează decizia femeii prin ignorarea
responsabilităţii lor şi prin distanţarea emoţională faţă de parteneră (Stössel, 1998: 63). Într-
un studiu efectuat de dr. psiholog Maria Simon la Spitalul Universitar din Würzburg, multe
femei au afirmat că ar fi păstrat copilul dacă partenerul ar fi fost de acord şi s-ar fi opus
avortului (Ibidem: 17). Există însă foarte multe cazuri când bărbatul este acela care doreşte
copilul, iar femeia nu se simte suficient de pregătită pentru a face faţă creşterii unui copil,
nedorind nici măcar să discute problema cu partenerul. Pius Stössel relatează în cartea sa
Myriam, de ce plângi ? - Trauma avortului cazul unui bărbat tânăr, care, timp de mai mulţi
ani, atunci când vedea copii, calcula ce vârstă ar fi avut copilul său dacă s-ar fi născut. „Suna
bizar când spunea: «Poţi să-ţi imaginezi că acum aş fi fost tatăl unui copil de patru ani?»
Uneori era foarte trist şi era greu să discuţi cu el serios despre asta. Se justifica spunând că
nu a ştiut nimic atunci, că s-ar fi căsătorit cu prietena sa dacă i-ar fi spus că este
însărcinată” (Ibidem: 64).
De multe ori partenerul nu doreşte în mod necesar avortul, dar sarcina neplanificată îi
surprinde într-o situaţie materială, profesională sau familială foarte dificilă, ceea ce îi face să apară
ca nişte susţinători ai avortului (Michels, 1997: 106). Ei încearcă, de asemeni, teama în legătură cu
sănătatea femeii, vina de a nu fi preîntâmpinat sarcina, neliniştea că femeia îl va învinovăţi pentru
avort, îndoieli faţă de propria lor valoare şi capacitate de a rezolva o criză, precum şi tristeţea faţă
de pierderea copilului, faţă de schimbările produse în relaţie şi faţă de întreaga experienţă produsă
de avort. Mulţi bărbaţi se gândesc timp îndelungat la copilul avortat, purtând, într-un mod ascuns,
doliu după paternitatea pierdută (Ibidem: 107). Copiii care au supravieţuit unei întreruperi de
sarcină sau fraţii unui copil avortat sunt şi ei profund afectaţi. Aceşti copii pot dezvolta un sindrom
de supravieţuitor al avortului, manifestat prin anxietate, vinovăţie şi complexe de inferioritate
(Stössel, 1998: 107). Potrivit psihologilor, nivelul la care supravieţuitorii avortului sunt afectaţi
psihic este determinat în parte de gradul în care sunt conştienţi de această expierienţă, ştiu de
existenţa unor fraţi care nu au supravieţuit sau înţeleg atitudinea societăţii faţă de copii (faptul că
sunt preţuiţi numai dacă sunt copii doriţi). Mulţi copii sunt conştienţi de faptul că există numai
pentru că au fost aleşi. Expresia „copil dorit” este foarte răspîndită şi slujeşte ca argument pentru
păstrarea sau înlăturarea sarcinii. Prin urmare, copii sunt în siguranţă numai când părinţii sunt
mulţumiţi. Dacă apare o criză familială sau o neînţelegere, este foarte probabil că aceşti copii să se
învinovățească pe ei înşişi. Ca urmare, un mare număr de copii devin extrem de doritori să le facă
pe plac părinţilor, până când nu mai pot face faţă. Atunci încep să se autoacuze, devin depresivi,
ostili sau răzvrătiţi. Chiar dacă părinţii nu vor să recunoască depresia copilului din cauza
propriilor preocupări în ceea ce priveşte vinovăţia, există o sporită incidenţă a depresiei şi a
cazurilor de sinucidere printre copii, care poate fi explicată în parte de acest mecanism (Michels,
1997: 109). Aceşti copii resimt vinovăţia de a fi supravieţuit, ceea ce le provoacă depresia.
Depresia se poate manifesta ca iritabilitate sau ca letargie, simptome pe care deseori
părinţii le interpretează greşit. Deasemeni, copii sunt furioşi pe părinţii lor, dar se manifestă asupra
fraţilor mai mici, lucru care provoacă mânia părinţilor. Uneori, copilul provoacă în mod intenţionat
mânia acestora, deoarece simte că trebuie să fie pedepsit pentru că a supravieţuit.
Potrivit medicului psihiatric Ney (1983), copii pot fi clasificaţi în trei tipuri de
supravieţuitori ai avortului (Ibidem: 110):
a. Copilul neliniştit - trăieşte în neîncredere faţă de viitorul său, ştie că părinţii lui
au trecut printr-un avort, dar el nu cunoaşte detaliile. Este neliniştit din cauza misterului
evenimentelor şi se teme să ceară detalii despre cele întâmplate, din frica de a descoperi
lucruri mai înspăimântătoare decât cele pe care şi le-a imaginat deja.
b. Copilul dependent este acela ai cărui părinţi încearcă să controleze elementele
care au condus la avort. Aceste elemente pot să includă presiunea socială, necesităţile
economice sau convenienţele de tot felul. Ei încearcă să fie siguri că acest lucru nu se va mai
întâmpla, astfel că îşi protejează în mod excesiv copilul supravieţuitor de orice ostilităţi
posibile. Rezultatul este o reprimare a inteligenţei copilului, a adaptabilităţii şi curiozităţii
acestuia.
c. Copilul surogat - este un copil foarte dorit care a fost conceput pentru a-l înlocui
pe cel avortat. Acesta devine purtătorul marilor dorinţe ale părinţilor, pe care poate că nu este
în stare să le îndeplinescă. Dacă eşuează, părinţii vor reacţiona în mod exagerat şi se vor
simţi abandonaţi de către copilul lor în care îşi puseseră toate speranţele şi visele.
Există şi o dificultate a părinţilor în stabilirea legăturilor cu un copil apărut ulterior
datorată raţionalizării proceselor pe care părinţii le-au folosit pentru a-şi avorta primul copil. Pentru
a-şi atinge scopul, ei au trebuit să renunţe la calităţile umane ale copilului şi să îi nege orice
dependenţă faţă de ei, orice nevoie de protecţie şi grijă. Acest lucru le diminuează capacitatea de a-
şi înţelege noul născut şi de a răspunde nevoilor lui (Michels, 1997, 111). Această dificultate în
ataşarea faţă de ceilalţi copii duce la sporirea frecvenţei cazurilor de violenţă asupra copiilor.
Medicii care au făcut întreruperi de sarcină, consilierii pro-avort şi toţi cei care au
participat într-un fel sau altul la avort, sunt şi ei afectaţi de consecinţele acestui fenomen (Stössel,
1998: 92). Într-un ziar american, sunt relatate traumele sufleteşti trăite de aceste persoane în urma
avortului (Ibidem: 92): directorul celei mai moderne clinici de avorturi din New York, St. Luke
Hospital, unde într-un an şi jumătate s-au făcut 60000 de avorturi, a demisionat. Colegii săi şi
asistentele medicale au fost nevoiţi să urmeze tratamente psihiatrice. Munca în clinică era foarte
bine organizată, nu existau ore suplimentare şi exista suficient personal medical. Cu toate acestea,
medicii şi asistentele medicale au ajuns să fie foarte nervoşi în sala de operaţie, copleşiţi de
sentimente de vinovăţie şi mulţi dintre ei au ajuns alcoolici. Directorul însuşi relatează experienţele
îngrijorătoare prin care a trecut: „Unul dintre colegii mei, vedea la fiecare avort o imagine
obsesivă: i se părea că fătul vrea să împiedice cu orice preţ avortul. El îşi încleştă mânuţele de
pereţii uterului şi lupta din răsputeri ca să rămână în acel loc protejat. Mergând la un avort, am
avut şi eu aceea imagine în faţa ochilor. Unii colegi sufereau în timpul intervenţiei de accese de
transpiraţie şi le tremurau mâinile, iar între avorturi consumau alcool. Alţii aveau coşmaruri
cumplite sau perioade îndelungate visau numai sânge” (Ibidem: 111).
Un alt aspect al fenomenului abortiv îl constituie consecinţele nefaste asupra societăţii.
Creşterea ratei avortului influenţează în mod negativ dinamica demografică ducând, alături de
practica anticoncepţională, la depopularea şi îmbătrânirea multor regiuni (Luca, 1987: 11). Copiii
cu disabilități rezultaţi din tentativele nereuşite de avort complică şi mai mult problema
demografică, ceea ce arată încă o dată că acest fenomen este o crimă împotriva societăţii.
Pe lîngă afectarea pe plan demografic, mai există şi alte consecinţe ale avortului asupra
societăţii, la fel de grave şi anume: dezvoltarea unei atitudini pasive faţă de tragediile umane,
dispariţia unui principiu moştenit de la străbuni, şi anume a ocroti copilul şi pe cei slabi, împietrirea
emoţională în faţa crimei şi violenţei, neconcordanţă între convingerile personale şi fapte,
promovarea eutanasiei şi eugeniei, tendinţa de a planifica tot mai strict numărul naşterilor, creşterea
neliniştii şi neîncrederii sociale (Stössel, 1998: 125).

III. Consilierea in situațiile pre- și post-abortiv

Consilierea este o metodă fundamentală utilizată atât în scop preventiv cât şi în


intervenţia împotriva generalizării fenomenului abortiv şi a consecinţelor lui. Este tehnica
cea mai utilizată şi unul din principalele mijloacele care crează o legătură între asistentul
social şi femeile asistate, având rezultatele cele mai avantajoase în diminuarea fenomenului
abortiv. Scopul consilierii este adaptarea clientei la condiţiile survenite în urma apariţiei
sarcinii, rezolvarea conflictelor interpersonale, reducerea stresului prin oferirea suportului
emoţional, realizarea unui bun management al resurselor acestor femei, sprijinirea lor în
luarea deciziei şi pregătirea pentru acceptarea schimbării în propria viaţă (*** Care Net,
1995: 5). Un alt aspect al consilierii este cel de informare a femeilor asupra riscurilor pe care
şi le asumă luând o astfel de decizie, consecinţele fizice şi psihice la care se expun. Aşa cum
spune Karin Strucks, autoarea a numeroase lucrări pe tema avortului, „foarte puţine femei au
fost avertizate şi informate corect înainte de avort. Cine doreşte să ajute într-adevăr o femeie
cu sarcină nedorită, trebuie să-i spună întreg adevărul, să-i explice complicaţiile ce pot
apărea după avort, inclusiv să-i descrie sindromul post-avort” (apud Stössel, 1998: 69).
Relaţia dintre consilier şi femeia consiliată trebuie să se bazeze pe încredere şi să fie bazată
pe o comunicare reală. De aceea, în primul stadiu al consilierii, asistentul social trebuie să clădească
o punte de legătură între el şi femeia consiliată şi să înceapă explorarea problemelor acesteia. Pentru
aceasta, consilierul va trebui să respecte următoarele reguli (*** Care Net, 1995: 5):
1. Să încerce să stabilească o atmosferă relaxantă, confortabilă în care cea consiliată
să se simtă în siguranţă şi să fie dispusă să comunice în întregime problemele sale.
2. La primul contact cu femeia, consilierul nu trebuie să insufle aroganţă, ci să se
prezinte ca o persoană cu înţelegere, ce posedă cunoştinţe, capabilă să ajute şi dornică să facă
aceasta.
3. Să fie calm, să nu se manifeste şocant (prea exuberant sau depresiv). Izbucnirile
emoţionale ale consilierului, chiar subtile, o vor face pe femeia consiliată să considere că
acesta nu este capabil să-i înţeleagă suferinţa.
4. Să nu fie judecător sau moralist, să aibă respect pentru valorile femeii şi să nu
încerce să-şi impună valorile sale. Spre exemplu, dacă o clientă este însărcinată fără a fi
căsătorită, consilierul va trebui să nu-şi impună propriile păreri asupra avortului sau adopţiei,
ci să o lase pe ea să decidă după o explorare prealabilă a soluţiilor.
5. Consilierul trebuie să aprecieze persoana consiliată ca pe egalul său. Unii
consilieri consideră că sunt foarte importanţi dacă cineva le împărtăşeşte secrete intime şi
ajung să realizeze o relaţie ca de la superior la subaltern cu cel consiliat. Dacă acesta simte că
este tratat ca un subaltern, nu-şi va mai împărtăşi în totalitate dificultăţile.
6. Folosirea unui vocabular corespunzător. Consilierul trebuie să folosească cuvinte
pe care consiliatul să le înţeleagă pentru a realiza o bună comunicare cu acesta.
7. Tonul şi vocea consilierului trebuie să transmită faptul că el înţelege profund
sentimentele persoanei consiliate.
8. Este necesară păstrarea confidențialităţii.
Atât în consilierea pre-avort, cât şi în cea post-avort, consilierul va explora în profunzime
problemele femeii asistate (Ibidem: 6). Pentru aceasta, consilierul trebuie să stabilească împreună
cu femeia consiliată gravitatea problemei, de când există această problemă și care sunt cauzele ei.
Consilierul trebuie să se străduiască mereu să se plaseze în situaţia clientei. El trebuie să încerce să
simtă şi să perceapă situaţia din perspectiva femeii, să perceapă scopurile, dificultăţile şi valorile
acesteia.
După această etapă, consilierul trebuie să găsească împreună cu femeia consiliată
soluţii alternative. El poate sugera şi analiza celor trei alternative pe care le are femeia într-o
sarcină nedorită: să păstreze sarcina şi copilul, să încredinţeze copilul spre adopţie sau
plasament familial sau să avorteze (Ibidem: 7).
Aceste sugestii trebuie date de consilier în cazul în care clienta nu le-a luat în considerare,
dar în acelaşi timp, consilierul trebuie să evite a da sfaturi sau să aleagă alternativa în locul clientei,
deoarece fiecare persoană consiliată are dreptul la autodeterminare. Rolul consilierului este de a
ajuta femeia să înţeleagă şi să clarifice consecinţele probabile ale fiecărei alternative şi ale fiecărei
acţiuni. În cazul în care consilierul alege alternativa în locul femeii există două consecinţe posibile:
dacă alternativa este nedorită de clientă, consilierul va fi blamat, iar relaţia client-consilier se poate
deteriora; dacă alternativa este dezirabilă pentru clientă, iar rezolvarea avantajoasă pentru aceasta,
există pericolul ca această persoană să devină dependentă de consilier, aşteptându-i sfatul pentru
orice decizie în viitor. Atunci când clienta alege alternativa, ea este pregătită şi pentru asumarea
unor responsabilităţi viitoare.
În ce priveşte consilierea post-avort, aceasta este foarte diferită de consilierea pre-avort şi,
datorită complexităţii consecinţelor survenite în urma unui avort, acest tip de consiliere necesită
parcurgerea unor etape specifice. Mai întâi de toate este necesară recunoaşterea Sindromului Post-
Avort, apoi confruntarea cu sentimentele vinovăţiei (Ibidem: 109).
Procesul de vindecare al Sindromului Post-Avort nu poate începe decât în aceste condiţii.
Dacă femeia încearcă să-şi reprime sentimentele de vinovăţie îşi va accentua starea de negare, ceea
ce va determina o înrăutăţire a stării ei generale fizice şi psihice. De aceea, recunoaşterea
sindromului şi confruntarea cu sentimentele de vinovăţie constituie primul pas spre vindecare.
Consilierul căruia îi va reveni sarcina de a ajuta o femeie care suferă de acest sindrom, va
avea în vedere parcurgerea următoarelor etape (Ibidem: 109):
1. Confruntarea, cu amintirea traumei iniţiale generate de avort, cu toate detaliile
ei, de data aceasta în scop curativ. Se vor aminti evenimentele şi momentele dureroase,
sentimentele de respingere, conştientizând întregul spectru de sentimente generate de avort.
2. Abordarea unor noi atitudini şi moduri de gândire. Aceasta presupune definirea
clară a poziţiei faţă de avort, recunoaşterea şi numirea sentimentelor trăite, confruntarea
presiunilor externe şi interne, cunoaşterea aşteptărilor celor din jur, schimbarea atitudinii
personale, dobândirea de noi calităţi în rolul de părinte şi dezvoltarea de noi metode de
comunicare cu cei din jur.
3. Dobândirea unei noi perspective. Aceasta implică a învăţa de ce şi cum au luat
naştere conflictele psihologice, ce mecanisme de apărare s-au folosit, cunoaşterea şi
clarificarea conflictelor mentale şi sentimentale.
4. A jeli ceea ce ar fi putut fi. Aici sunt cuprinse toate sentimentele legate de
moarte, înmormântare şi jelire în general: plângerea copilăriei pierdute, a copilului avortat şi
a ceea ce ar fi putut fi viaţa împreună cu el. Ambii părinţi vor trebui, mai devreme sau mai
târziu, să-şi jelească împreună copilul. Dacă nu o fac, conflictele sufleteşti, expresie a S.P.A.,
nu vor întârzia să apară.
5. Reînnoirea şi înfiriparea unor relaţii realiste. Aceasta presupune a se redefini pe
sine şi a defini aşteptările altora, inclusiv procesul dureros al împăcării cu ceilalţi.
6. Adoptarea planului alternativ. Aceast plan alternativ este o nouă cale de urmat
în viaţă, adică oferirea de ajutor şi vindecarea altora (*** Care Net, 1995, 109).
Săvârşirea faptelor bune devine astfel un izvor de resurse psihologice pentru o persoană, contribuind la
redobândirea demnităţii pierdute prin săvârşirea avortului.
Această metodă de consiliere este mult mai eficace atunci când vizează şi pe tatăl copilului. Este
foarte important ca şi bărbaţii să participe la consiliere, atât în cazul tensiunilor psihice legate de o
sarcină nedorită, cât şi în cazul traumei post - avort. Ei trebuie atenţionaţi asupra responsabilităţii ce
o poartă pentru noua viaţă, dar şi pentru sănătatea fizică şi psihică a partenerei (Ibidem: 67).
Există și alte metode de intervenție pre- și post- avort cum ar fi participarea la grupurile de sprijin
pentru femeile care au trecut prin aceleaşi suferinţe generate de trauma post-avort. Confruntarea
femeilor cu sarcină nedorită cu familii (voluntare) care au făcut un avort şi sunt afectate de fapta lor
este o altă metodă, introdusă de dr. Philippe Madre în Franţa, familia voluntară purtând numele de
„familie primitoare” (Ibidem: 76).

Bibliografie

Bydlowski, Monique, 1998, Psihanaliza maternităţii, traducere din limba franceză de


Georgeta Mitrea, Editura Trei, Iaşi.
Luca, Vasile, 1987, Avortul provocat, Editura Medicală, Bucureşti.
Michels, Nancy, 1997, Recuperarea emoţională a femeilor după avort, Editura Vest
R. A., Oradea.
Stössel, Pius, 1998, Myriam, de ce plângi? - Trauma avortului, traducere din limba germană
de dr. Cristina Valea, Editura Ariel în colaborare cu Fundaţia Pro Vita Medica,
Timişoara.
Stoica T., Deculescu Adriana şi Păunescu C., 1968, Carte pentru tineri, Editura
Medicală, Bucureşti.
*** Care Net, 1995, Lucrarea centrului de îngrijire a femeilor însărcinate. Manual de
pregătire a voluntarilor, tradus de Fundaţia Confident, Cluj.
*** 1998, Care for life, Training video, partea a II-a și partea a III-a.

Integreat Great Integration Ludwigsburg (https://integreat.app/ludwigsburg/ro/copii-tineret-si-


familie/planificarea-familiala-contraceptia-si-consilierea-sexuala)

Planificarea familială, contracepția și consilierea sexuală

Autodeterminarea sexuală înseamnă că fiecare poate hotărî singur cum și cu cine va fi trăit actul sexual și
nu poate fi constrâns la nimic.În cadrul consilierii sexuale puteți discuta într-un cadru protejat asupra
sexualității dvs.Temele pot fi întrebările legate de corp, orientarea sexuală, tulburările de dinamică
sexuală cum ar fi lipsa apetitului sexual sau probleme de erecție, dar și experiențe sexuale însoțite de
violență

Metode contraceptive hormonale

Printre cele mai cunoscute anticoncepționale sunt pastilele contraceptive, care fac parte din categoria
metodelor hormonale anticonceptive, bazate pe acțiunea unei combinații de progesteron și estrogen sau
doar a progesteronului. Totuşi, ai multe alte variante.
Sunt numeroase tipuri de anticoncepționale pe bază de hormoni pentru care poţi opta:
✓ Contraceptivele orale combinate/pilula combinată: au la bază estrogen și progesteron sintetic cu
eficacitate crescută în prevenirea sarcinii. Acestea inhibă ovulația și modifică învelișul intern al uterului
(endometrul), făcând implantarea puțin probabilă, îngroașă mucusul de la nivelul colului uterin și astfel
îngreunează trecerea spermatozoizilor în cavitatea uterină și trompele uterine.

✓ Contraceptivele orale numai cu progestogeni/pilula monohormonală: au la bază un singur hormon, un


progestogen, în cantități mai mici decât pilulele combinate și nu conțin estrogen. În aceeași manieră în
care acționează și contraceptivele orale combinare, acestea inhibă eliberarea ovulelor din ovare, îngroașă
mucusul cervical și îngreunează trecerea spermatozoizilor în cavitatea uterină și trompele uterine. Acesta
este singurul contraceptiv oral indicat în perioada femeilor aflate în perioada alăptării.
✓ Inelul vaginal: are la bază aceiași hormoni ca și pilula contraceptivă combinată, estrogen și
progesteron. Este o metodă contraceptivă sigură, aproximativ 9 din 100 de femei rămân gravide atunci
când utilizează inelul vaginal timp de 1 an. Acești hormoni împiedică ovulația și îngreunează pătrunderea
spermatozoizilor în membrana mucoasă a colului uterin, unde se află ovulul. Hormonii afectează și
implantarea ovulului.

✓ Plasturele hormonal: eliberează constant estrogen și progesteron sintetic prin piele, în fluxul sanguin.
Este o metodă contraceptivă hormonală cu o eficiență ridicată (99,4% - 99,7%) dacă este utilizată corect şi
oferă protecție timp de 7 zile (se înlocuiește în fiecare săptămână). Ca şi celelalte metode hormonale
combinate, plasturele previne ovulația, îngroașă mucusul cervical, astfel încât sperma nu înaintează prin
uter și determină modificări ale mucoasei uterului pentru a scădea probabilitatea de implantare.
✓ Contraceptivul injectabil conține un progestogen sau un progestogen și un estrogen care se
administrează lunar sau o dată la 3 luni. O injecție previne sarcina timp de o lună sau timp de 3 luni. Are
efect contraceptiv întrucât inhibă ovulația și îngroașă mucusul cervical, îngreunând trecerea
spermatozoizilor în cavitatea uterină și trompele uterine.

✓ Implanturile subdermice sunt 6 capsule subțiri și flexibile care se implantează sub piele, în partea
superioară a brațului și au efect contraceptiv timp de 3-5 ani. Aceste implanturi subdermice conțin un
progestogen care este eliberat din cele 6 capsule în circulația sanguină, lent și în cantități mici. Ca și
celelalte metode hormonale, acesta are efect contraceptiv prin inhibarea ovulației, subțierea endometrului
care împiedică implantarea și îngroșarea mucusului cervical pentru prevenirea pătrunderii
spermatozoizilor în cavitatea uterină și trompele uterine.

Metode contraceptive de barieră: prezervative/diafragme/spermicide


✓ Prezervativul: este singura metodă contraceptivă care oferă dublă protecție: 1. eficientă în proporție de
98% în prevenirea apariției unei sarcini nedorite; 2. protejează ambii parteneri împotriva bolilor cu
transmitere sexuală. Această metodă de barieră colectează sperma și împiedică contactul acesteia cu
organul genital al femeii.

✓ Spermicidele: sunt metode contraceptive locale sub forma unor substanţe chimice regăsite în ovule
contraceptive, creme, geluri, tablete, spume, filme sau foițe contraceptive, supozitoare anticoncepționale.
Aceste substanțe chimice distrug spermatozoizii și afectează mișcarea acestora astfel încât să nu intre în
contact cu ovulul. Medicii ginecologici ai clinicii Donna îți recomandă să folosești spermicidele
împreună cu o altă metodă de protecție de tip barieră, cum sunt prezervativul și diafragma. Acestea sunt
eficiente în proporție de 60-80%, dar dau deseori iritații sau alergii și trebuie să fii atentă să respecți
întocmai instrucțiunile de utilizare.

✓Diafragma: este un dispozitiv intrauterin cu eficiență de 85%. Acesta acoperă colul uterin și acţionează
ca o barieră ce blochează pătrunderea spermatozoizilor în uter şi în trompele uterine. Spre deosebire de
sterilet, acesta acționează ca o barieră și este introdus în vagin cu 6 ore înainte de contactul sexual.

Contracepția de urgență/contraceptivele secundare: pastila de a doua zi.


Pastila de a doua zi conține estrogen și progesteron în concentrații mult mai mari decât în cazul pilulelor
anticoncepționale și trebuie luată în termen de 12-72 de ore de la contactul neprotejat.
Această metodă de contracepție de urgență determină întârzierea sau elimină ovulaţia în acea lună și prin
urmare, elimină riscul de apariție al unei sarcini nedorite. Ţine cont că nu are nici un efect în
împiedicarea dezvoltării unei sarcini deja formate. Pilula de a doua zi nu este o metodă contraceptivă de
rutină și medicii ginecologi recomandă utilizarea acesteia de maxim 2 ori pe an, în cazul unui contact
sexual neprotejat sau în cazul eșecului metodei contraceptive folosite.

Vasectomia/Sterilizarea definitivă
Dacă până acum am vorbit despre metode de contracepție temporare, vasectomia este o metodă de
sterilizare permanentă a bărbatului, cum este legarea trompelor la femei, cu o rată de succes de 99%.
Vorbim despre o opţiune care nu este la îndemâna oricui şi este aleasă ca metodă de contracepţie de regulă
de cuplurile stabile care nu îşi mai doresc copii pe viitor sau în situaţiile în care sarcina îi pune în pericol
sănătatea partenerei.
Ca procedură, se realizează prin întreruperea canalelor deferente, care au rolul de a transporta
spermatozoizii de la nivelul testiculelor la nivelul prostatei, unde se vor amesteca cu lichidul produs de
aceasta și cu lichidul seminal din compoziția spermei. Mai departe, spermatozoizii vor intra în compoziția
spermei ce prin ejaculare va ajunge în tractul genital feminin în timpul actului sexual, pentru fertilizare. În
urma întreruperii canalelor deferente, spermatozoizii nu vor mai intra în compoziția lichidului spermatic
și pe cale de consecință, nu se va mai produce fecundarea ovulului, ceea ce echivalează cu
sterilitatea. Activitatea sexuală poate fi reluată la maxim o săptămână după intervenție, însă sterilitatea se
va instala după minim 20 de ejaculări, după ce toate celulele sexuale restante se vor elimina din ducte.

Metoda Calendarului
Metoda calendarului are cea mică eficienţă în evitarea unei sarcini nedorite (65-80%), însă rămâne un tip
de contracepţie folosit de foarte multe femei. Acesta prespune ca un cuplu să cunoască perioada fertilă -
pe baza calendarului ciclului menstrual, înregistrarea modificărilor ciclului menstrual, măsurarea
temperaturii bazale - şi să evite contactul sexual în această perioadă. De cele mai multe ori, această
metodă de prevenire a sarcinii nu este eficientă, fiind greu de aplicat pentru că necesită o înregistrare
atentă a datelor şi este greu de controlat dacă ciclul menstrual este neregulat.

Contracepția de urgență/contraceptivele secundare: pastila de a doua zi.


Pastila de a doua zi conține estrogen și progesteron în concentrații mult mai mari decât în cazul pilulelor
anticoncepționale și trebuie luată în termen de 12-72 de ore de la contactul neprotejat.
Această metodă de contracepție de urgență determină întârzierea sau elimină ovulaţia în acea lună și prin
urmare, elimină riscul de apariție al unei sarcini nedorite. Ţine cont că nu are nici un efect în
împiedicarea dezvoltării unei sarcini deja formate. Pilula de a doua zi nu este o metodă contraceptivă de
rutină și medicii ginecologi recomandă utilizarea acesteia de maxim 2 ori pe an, în cazul unui contact
sexual neprotejat sau în cazul eșecului metodei contraceptive folosite.
Contraceptivele de urgență sunt o soluție pentru rarele situații în care ai avut un raport sexual neprotejat
sau metoda contraceptivă utilizată a eșuat. Nu uita că pastila de a doua zi nu este un anticoncepțional de
rutină, ci un contraceptiv cu concentrații hormonale foarte mari care, dacă sunt administrate frecvent, au
efecte secundare și își afectează echilibrul hormonal. Descoperă mai multe despre avantajele și
dezavantajele acestor soluții care te pot salva de o intervenție chirurgicală.

Doze hormonale mari - Pastila de a doua zi


Avantaje:
+ Rata de eşec mică: eficienţă în 95% dintre cazuri în primele 24 de ore de la raportul sexual neprotejat şi
eficienţă de 89% după 72 de ore de la raportul neprotejat.
+ Este o soluţie de urgenţă în cazul eşecului unei alte metode de contracepţie.
+ Nu are drept contraindicație alăptarea.
+ Pilula este metabolizată rapid și eliminată complet din organism în maximum 48 de ore, fără nici un fel
de efect pe termen lung.
Dezavantaje:
- Nu este eficientă în cazul sarcinilor deja formate, după 72 de ore de la raportul sexual neprotejat.
- Nu este un anticoncepţional de rutină, ci unul de urgenţă: se poate administra de maxim 2 ori pe an.
- După ce ai luat pastila de a doua zi, este posibil ca menstruația să îți întârzie aproximativ 10 zile.
- Are o concentraţie hormonală mai mare decât au pastilele anticoncepţionale şi poate să producă dereglări
hormonale.
- Folosirea frecventă a pilulei poate să determine o dereglare prelungită a ciclului menstrual.
- Trebuie să aștepți până la următoarea menstruație pentru a începe să folosești pastile anticoncepționale.
- Are numeroase efecte adverse pe care le experimentează multe femei, precum greaţă, vomă, migrene,
dureri de cap, ameţeli etc. Consultă prospectul.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu poate fi luată de adolescente până în 16 ani şi de persoanele alergice la vreunul din componenţi. Nici
femeilor însărcinate nu le este recomandată.

Inserarea unui dispozitiv intrauterin cu fir de cupru/Implantarea DIU (dispozitivul intrauterin sau
steriletul) cu eliberare de cupru

Avantaje:
+ Rată de eșec sub 1%.
+ Este singura metodă mecanică recomandată pentru contracepția de urgență, în primele 5 zile după
contactul sexual neprotejat sau până la maxim 5 zile după ovulație.
+ Este cea mai eficientă metodă de contracepție secundară pentru prevenirea unei sarcini nedorite.
Dezavantaje:
- Este cea mai puțin folosită metodă de contracepție de urgență din cauza riscului crescut de apariție al
bolii inflamatorii pelvine, cu precădere la pacientele cu risc pentru infecții ale tractului genital și boli cu
transmitere sexuala.
- Poate crește sângerarea și durerile în timpul menstruației, în primele luni după inserție,
- Poate determina dureri abdominale, sângerare sau pătare intermenstruală.
- Nu este recomandată femeilor însărcinate.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu poate fi folosit de persoanele alergice la cupru sau alt constituent al DIU.
- Nu este recomandat în cazul unor boli cardiovasculare sau afecțiuni hepatice.
- Nu poate fi utilizat până în 18 ani.
- Nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini preexistente.

Vasectomia si ligatura trompelor uterine


Dacă tu și partenerul tău vă gândiți la o variantă radicală contraceptivă, sfatul nostru este să vă analizați
îndelung dacă aceasta este soluția potrivită pentru fiecare dintre voi și să cereți consilierea unui medic
specialist în infertilitate.
Sterilizarea permanentă masculină (Vasectomia) și feminină (Ligatura Trompelor Uterine)
Avantaje:
+ Este cea mai sigură metodă contraceptivă pentru cuplurile care nu își mai doresc copii și pentru femeilor
cărora o sarcină le-ar pune sănătatea în pericol. Un randament cuprins între 98% și 99,9% .
+ Eviți folosirea tratamentelor hormonale cu posibile efecte secundare nedorite.
+ În cazul femeilor, libidoul, ciclul menstrual și alăptarea nu sunt afectate.
+ Poți relua viața sexuală în câteva zile după intervenție. Steriltatea, în cazul bărbaților, intervine după 20
de ejaculări, după ce toate celulele sexuale restante se vor elimina din ducte.
Dezavantaje:
- Este o procedură ireversibilă. De aceea, o astfel de decizie necesită timp îndelungat de analiză sub
îndrumarea unui medic specialist.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini preexistente.
- Pot apărea efecte secundare (inflamații, dureri, sângerări, infecții) după intervenție.

Noi metode contraceptive


Multe femei definesc contracepția prin „pastile ca să nu rămâi însărcinată”, iar bărbații prin „prezervativ”.
Cele mai multe nu au auzit de sterilet și de diafragmă. Și mai puține, 10% dintre ele, cunosc și folosesc
metode contraceptive moderne precum inelul contraceptiv, plasturele hormonal sau implantul
contraceptiv. Vezi de ce sunt o soluție și pentru tine.

Inelul contraceptiv
Avantaje:
+ Aternativă de contracepție la fel de eficientă ca pilulele contraceptive, dar mai comodă pentru că nu ești
nevoită să îți amintești zilnic: oferă protecție timp de 4 săptămîni.
+ Doză redusă de estrogeni.
+ Are mai puține riscuri pentru sănătate prin conținutul hormonal mai mic și modul de administrare
specific.
+ Vărsăturile, diareea sau alte tratamente concomitente nu îi diminuează efectul contraceptiv.
+ Reduce durerile menstruale și sindromul premenstrual și oferă control asupra momentului menstruației
și a numărului de menstruații pe care vrei să le ai.
+ Nu afectează fertilitatea. Dacă vrei să rămâi însărcinată, nu trebuie decât să înlături inelul vaginal.
Dezavantaje:
- Nu se recomandă femeilor fumătoare cu vârsta de peste 35 de ani, femeilor cu tensiune arterială crescută
(hipertensiune), cu risc de tromboză sau boli de ficat.
- Sarcină: proaspetele mame pot folosi inelul contraceptiv la două luni de la naștere.
- Nu oferă siguranță dacă iei anumite medicamente, dacă uiți să introduci inelul vaginal după pauza de 7
zile, dacă este scos în timpul actului sexual și nu îl introduci la loc în maxim 3 ore.
- Efecte secundare, precum dureri de cap, infecții vaginale și grețuri.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini preexistente.

Plasturele hormonal
Avantaje:
+ Aternativă de contracepție la fel de eficientă ca pilulele contraceptive, dar mai comodă pentru că nu ești
nevoită să îți amintești zilnic, ci săptămânal.
+ Eficacitatea plasturelui merge până la 99%.
+ Se reduc semnificativ riscurile apariției cancerului la aparatul genital.
Dezavantaje:
- Potrivit unui studiu Food and Drug Administration (FDA), femeile care îl folosesc prezintă un risc
crescut de apariție a cheagurilor de sânge.
- Trebuie schimbat săptămânal în aceeași zi și aproximativ la aceeași oră.
- Nu este recomandat în cazul femeilor supraponderale și fumătoarelor.
- Nu este recomandat pacientelor sub tratament cu antibiotic, cu afecțiuni ca epilepsia, virusul HIV sau
tuberculoza, cu tensiune arterială, probleme cu inima sau rinichii. Citește prospectul.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini preexistente.

Implantul contraceptiv
Avantaje:
+ Aternativă de contracepție la fel de eficientă ca pilulele contraceptive, dar mai comodă pentru că nu ești
nevoită să îți amintești zilnic. Ai protecție de la 3 la 5 ani.
+ Are mai puține riscuri pentru sănătate prin conținutul hormonal mai mic.
+ Se poate folosi în timpul alăptării.
+ Ajută la protejarea împotriva infecțiilor pelvine.
Dezavantaje:
- Modificarea ciclului menstrual.
- Reacții adverse temporare la prima utilizare dureri de cap, sensibilitate a sânilor și schimbări de
dispoziție.
- Nu este indicat femeilor care folosesc medicamente pentru inducerea enzimelor.
- Unele medicamente (pentru HIV, epilepsie sau unele remedii homeopate) pot reduce eficacitatea
implantului.
- Nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
- Nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini preexistente.

CÂT DE SIGURE SUNT METODELE CONTRACEPTIVE


Citește 10 motive pentru care metodele contraceptive sunt mai mult sau mai puțin sigure:
1. Multe dintre metodele contraceptive sunt eficiente în proporție de peste 90% în evitarea
unei sarcini nedorite. Citește despre fiecare metodă în parte și stabilește împreună cu
medicul ginecolog metoda contraceptivă potrivită ție.
2. Anticoncepționalele orale pe bază de estrogen și progesteron, pot reduce acneea,
disconfortul din timpul ovulației, simptomele perioadei premenstruale, sângerarea
abundentă și crampele din timpul menstruației.
3. Prin utilizarea prezervativului vei diminua riscul de contactare a unei boli venerice, iar
prin administrarea pe termen lung a anticoncepționalelor hormonale vei reduce riscul de
apariție a cancerului ovarian și uterin.
4. Nici o metodă contraceptivă hormonală nu protejează împotriva infecțiilor cu
transmitere sexuală, nici a infecției cu virusul HIV.
5. În cazul prezenței unei boli cu trasmitere sexuală, înaintea inserării unui DIU, se poate
favoriza diseminarea infecției la nivelul uterului. DIU poate duce la apariția bolii
inflamatorii pelvine, o cauză frecventă a infertilității.
6. Majoritatea metodelor contraceptive au efecte secundare (ciclu menstrual neregulat,
greață, indispoziție, creștere în greutate, cefalee etc.) și contraindicații, interacționează
cu alte medicamente.
7. Orice fumătoare care are mai mult de 35 de ani sau are hipertensiune arteriale, istoric de
accident cerebral vascular, afectare hepatice sau boala cardiace, are contraindicație
pentru folosirea metodelor contraceptive hormonale.
8. Multe dintre metodele contraceptive nu sunt recomandate în sarcină, iar unele nici în
alăptare.
9. Nici una dintre metode nu acționează prin întreruperea evoluției unei sarcini
preexistente.
10. Metoda contraceptivă se alege împreună cu medicul ginecolog, în urma unor analize și
investigații medicale. Automedicația, mai ales în cazul contraceptivelor hormonale,
poate duce la apariția a numeroase efecte adverse și îți va afecta echilibrul hormonal.

CONTRACEPȚIA DUPĂ NAȘTERE


Multe proaspete mămici consideră că pe perioada alăptării nu pot rămâne însărcinate. Află de ce
amenoreea de lactație nu este o metodă contraceptivă sigură.
Alăptarea este utilizată de multe femei ca o metodă contraceptivă naturală, metoda amenoreei de lactaţie,
în primele 6 luni de la naștere, însă eficiența acesteia depinde de mulți factori pe care trebuie să îi discuți
cu medicul ginecolog. Prin urmare, alăptarea nu este o metodă de contracepție sigură și poți rămâne
însărcinată.
Desigur, metoda funcţionează în unele cazuri datorită prolactinei, hormon secretat în timpul alăptării care
inhibă secreţia de estrogeni, ceea ce duce la absenţa ovulaţiei (deci, la imposibilitatea de a rămâne din nou
însărcinată). Atenție însă, pentru a fi folosită ca atare, alăptarea trebuie făcută la sân, în mod regulat.
Chiar dacă în această perioadă nu apare încă menstruația, tot există posibilitatea de a rămâne însărcinată.
De aceea, recomandarea mea este ca fiecare proaspătă mămică să meargă la consiliere pentru contracepție
la 6/8 săptămâni de la naștere. Eficiența amenoreei de lactație depinde și de cât timp a trecut de naștere.
Chiar daca multe femei nu menstruează decât după foarte multe luni, există riscul ca acestea să ovuleze,
înainte să se afle din nou la menstruație.

Dana Sicoe, „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XI, nr. 1–2, p. 203–207,
Bucureşti, 2000 – Recenzii şi Note de Lectură: Dr. SORIN M. RĂDULESCU, ANNABELLA
ZOLEI, Sociologia transsexualismului. Evaluări calitative şi studii de caz în România, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 1999: http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.1-2-
2000/Recenzii%20si%20nota%20de%20lectura%20art19.pdf

Apărută recent la Editura Lumina Lex, Sociologia transsexualismului s-a născut


dintr-o preocupare mai veche a autorului „de a încerca soluţionarea antinomiei existente
între cauzalitatea comportamentului sexual deviant (evidenţiată din exterior) şi motivaţia sa
(elaborată din interior, în raport cu punctul de vedere al deviantului)”, preocupare care s-a
materializat o dată cu publicarea, în 1997, la Editura Nemira, a Sociologiei şi Istoriei
Comportamentului Sexual „Deviant”, ultimul capitol al acestei cărţi fiind rezervat
problemei transsexualismului. Reluând această temă, doi ani mai târziu, cartea a cărei
prezentare o facem, se constituie, nu ca un „tribunal” al apărării unei clase minoritare
aceea a transsexualilor, ci ca un veritabil „manual” sau „îndreptar” venit atât în sprijinul
celor interesaţi de o cunoaştere la nivelul simţului comun a acestei problematici, cât şi al
specialiştilor implicaţi în „clasarea” şi „diagnosticarea” indivizilor care constituie această
atât de „ingrată” categorie. Pornind de la specificarea faptului că în România lipsesc
preocupările specialiştilor în domeniu (psihologi, sociologi, jurişti, medici ş.a.) cartea se
adresează, mai cu seamă, prin modalitatea de abordare eminamente sociologică, celor care
activează în domeniul ştiinţelor sociale şi umane dar şi studenţilor interesaţi de această
problematică. Orientarea autorilor spre acest subiect este susţinută de sesizarea
numeroaselor controverse apărute în raport cu cei care constituie o minoritate, în genere,
într-o societate care-şi afirmă „cu stângăcie” ataşamentul la noile valori, fiind tributară, în
acelaşi timp, unor stereotipuri, care-i „trădează” vechea formă. Pornind de la această
premisă, în primul capitol al lucrării este analizat raportul dintre normal şi patologic, relaţia
dintre normă, normalitate, socialitate şi cultură, probleme care aduc, pe parcursul lecturării,
numeroase clasificări privind posibilităţile de „interferenţă” sau „divergenţă” a explicaţiilor
oferite de cunoaşterea sociologică, psihologică, psihiatrică şi juridică.
Capitolul doi al lucrării este rezervat analizei sociologice a sexualităţii, cu referire la
cele trei dimensiuni ale conceptului: normalitate, devianţă şi patologie. Sunt prezentate, în
prima parte, principalele direcţii de analiză sociologică întreprinse în domeniul sexualităţii,
cu sublinierea rolului instituţiilor, ca instanţe socializatoare, cu impact major în orientarea
conduitelor sexuale ale indivizilor. Din perspectivă sociologică, cercetarea sexualităţii
umane se referă, în esenţă, la căile specifice prin care societatea sau cultura modelează
conduitele şi preferinţele sexuale ale indivizilor. Sunt enumerate trei ipoteze fundamentale
care stau la baza sexualităţii umane: 1. sexualitatea este reglementată social, prin
mijlocirea unui sistem de norme, reguli şi instituţii, modalităţile de
„influenţare” sau inducere a unei anumite conduite sexuale, fiind specifice tipului de
societate căruia îi aparţin indivizii; 2. instituţiile de bază ale societăţii determină regulile
care guvernează sexualitatea în cadrul societăţii respective; 3. caracterul adecvat sau
inadecvat, dezirabil sau indezirabil, al unui anumit comportament sexual depinde de
sistemul cultural în care se manifestă, motiv pentru care nu poate fi postulat un model unic
de sexualitate normală sau deviantă. În mod consecvent, sunt menţionate patru niveluri,
considerate de sociologi ca fiind influenţe sociale exercitate cel mai frecvent asupra
sexualităţii umane: 1. macrosocial societatea ca ansamblu integrat; 2. subcultural
reprezentat, în principal, de către clasa sau grupul social din care face parte individul; 3.
interpersonal
 reprezentat de interacţiunea cu părinţii, prietenii sau partenerul; 4. individual
evidenţiază modul personal de orientare sexuală, dorinţa sexuală şi genurile de scenarii
sexuale asimilate.

sexualităţii, autorul subliniază relativitatea criteriilor de apreciere a unei anumite conduite


sexuale, clasificarea principalelor categorii de devianţă sexuală, având mai cu seamă rolul
de a pune în legătură criteriile sexologice cu cele sociologice şi criminologice.
Recunoscând semnificaţia peiorativă şi caracterul relativ al noţiunii de devianţă în domeniul
sexualităţii, sunt prezentate (conform clasifică
trei tipuri de devianţă sexuală, în funcţie de magnitudinea abaterii şi gradul de toleranţă
manifestat de comunitate:
a. devianţa sexuală normală, incluzând conduite, acte sau preferinţe caracterizate de
o corespondenţă scăzută între regulile sociale, prescripţiile juridice şi conduitele indivizilor
(cazul masturbării, al relaţiilor sexuale preconjugale, al sexului oral ş.a.), practici care au
devenit conduite permisive şi tolerate, dat fiind caracterul lor privat care nu intră în conflict
deschis cu exigenţele morale, medicale sau juridice. Mai mult chiar, asemenea acte, în
concepţie funcţionalistă, sunt considerate a avea un caracter benefic pentru societate, dat
fiind faptul că acestea îndeplinesc numeroase funcţii sociale cu caracter de „sublimare“.
Devianţa sexuală „normală” este, din acest punct de vedere, un gen de „devianţă neutră”
care nu afectează nici societatea, nici indivizii, având capacitatea de a orienta impulsurile
biologice spre căi dezirabile social;
b. devianţa sexuală patologică ia în considerare acele cazuri în care există o
corespondenţă ridicată între normele sociale, prescripţiile juridice şi conduitele indivizilor.
Urmare a caracterului predominant individual al acestei forme de devianţă, etichetarea ei
are la bază, mai degrabă, invocarea unor criterii de ordin medical decât a normelor sociale
sau culturale. Sunt date ca exemplu, violurile, incesturile şi actele de pedofilie;
c. devianţa sexuală cu caracter de grup apare în condiţiile în care conduitele sexuale
ale indivizilor sunt asociate cu normele şi valorile unor subculturi distincte, motiv pentru
care mai este denumită devianţă „subculturală”. Aceste subculturi sunt caracterizate de un
status dublu: pe de o parte, sunt stigmatizate şi marginalizate în raport cu dominaţia culturii
sexuale legitime, pe de altă parte, în cadrul lor indivizii dobândesc securitate şi deplina lor
identitate. Sunt menţionate, ca fiind cele mai relevante exemple de devianţă subculturală,
prostituţia şi homosexualitatea, care presupun forme de organizare, conduite, norme şi
valori diferite sau alternative faţă de cele ale formelor de sexualitate „legitimă”.
Un loc aparte în structura cărţii îl ocupă capitolul trei, rezervat în exclusivitate
problemei transsexualismului. Dincolo de numeroasele lămuriri şi precizări de ordin
terminologic şi de evidenţierea principalelor caracteristici ale transsexualismului, primele
subcapitole pot fi considerate ca o veritabilă „incursiune” în istorie, filosofie, religie şi
literatură, travaliu extrem de laborios, pe cât de necesar, pe atât de util, în explicarea
originării formelor de devianţă sexuală. Pornind de la modelul unisexuat al
hermafroditismului „originar”, se arată că „ideologia” acestui model a continuat să existe în
discuţiile despre sexul biologic şi genul cultural, deosebit de actuale astăzi, mai cu seamă,
în legătură cu problematica atât de controversată a transsexualismului. Din această
perspectivă, sexul este considerat, mai degrabă, ca o categorie sociologică şi nu una
ontologică, diferenţierea sexelor fiind expresia unei ierarhii culturale fără a avea o
condiţionare directă în raport cu diferenţierea corporală a indivizilor. Pe acest model, sunt
„grefate” într-o manieră extrem de reuşită diferenţierile eminamente necesare, făcute între
transvestism, hermafroditism şi homosexualitate, pe de o parte, şi transsexualism, pe de altă
parte. Abordarea este pluridisciplinară, explicaţiile sexologilor, psihologilor şi ale
psihiatrilor fiind completate de interpretările oferite de sociologi. În acest sens, autorul
accentuează rolul perspectivei sociologice în evaluarea genezei şi a mecanismelor care stau
la baza adoptării uneia dintre conduitele sexuale menţionate.
Capitolul patru este rezervat principalelor concepţii şi teorii reprezentative cu privire
la transsexualism. Pornind de la sublinierea caracterului multidisciplinar al acestei
problematici şi de la semnalarea faptului că etiologia transsexualismului a făcut, aproape în
exclusivitate, obiectul
investigaţiilor cercetătorilor din domeniul endocrinologiei, geneticii, psihiatriei, psihologiei,
sociologiei, se arată că nu există, până în momentul de faţă, criterii certe de afirmare a dominanţei
unei variabile cauzale implicată în manifestarea „caracterului” de transsexual, în acelaşi timp
neexistând o concordanţă absolută între tipurile de sex (gonadic, fenotipic, legal, hormonal şi
psihosocial) care dau conştiinţa identităţii sexuale a transsexualului. Ne-a atras atenţia, mai cu seamă,
interpretarea sociologică oferită transsexualismului. Cea mai importantă contribuţie a sociologilor în
cercetarea acestei problematici constă în analiza identităţii sexuale şi a procesului de „etichetare”, prin
intermediul cărora indivizii care suferă de tulburări ale identităţii de sex sunt definiţi ca atare, pentru
ca ulterior, în pofida acestei definiţii, să asimileze comportamentul „prescris” de „majoritate”,
devenind membri ai subculturii transsexuale. Concentrându-se, cu precădere, asupra componenţei
culturale implicată în asumarea rolurilor sexuale şi acordând în acelaşi timp o importanţă deosebită
procesului de etichetare, care induce asimilarea unei conduite sexuale „prescrise”, autorul pune la
dispoziţia cititorului o serie de informaţii extrem de pertinente, privind cauzele şi motivaţiile celor
care constituie subcultura sexuală, aflată într-o confruntare permanentă cu problema stigmatului şi a
marginalizării.
Ultimul capitol al lucrării, Evaluări calitative şi studii de caz în România, redactat prin implicarea
şi contribuţia directă a d-rei Annabella Zollei absolventă a Facultăţii de Psihologie- Sociologie
„Spiru Haret” vine, în mod complementar, să concretizeze evaluările teoretice efectuate în prima
parte a lucrării, prin prezentarea unor cazuri de transsexualism întâlnite în România. Studiile de
caz, efectuate pe baza foilor de observaţie clinică, a testărilor psihologice şi a interviurilor
semidirijate, având subiecţi transsexuali, sunt completate de convorbirile efectuate cu experţi în
acest domeniu (chirurgi, endocrinologi, psihiatrii şi, nu în ultimul rând, psihologi) şi de materialele
apărute în presă legate de acest subiect. Deşi numărul cazurilor prezentate nu poate garanta
reprezentativitatea (admiţând chiar ideea unei „maxime condensări” a trăsăturilor comune într-un
„gen” sau categorie) atât de necesară în cazul unei discipline ca sociologia, chiar dacă aceste
cazuri, prin conţinutul lor informaţional, acoperă mai degrabă o problematică de interes strict
medical şi descriu condiţia psihologică a subiecţiilor în cauză, totuşi, lectura lor permite aflarea
unor răspunsuri la o serie de întrebări de care pot fi interesaţi şi sociologii, printre care: estimarea
amplorii fenomenului de transsexualism în România, evaluarea celor mai reprezentative
caracteristici individuale şi sociale ale grupurilor de transsexuali care s-au adresat medicilor pentru
operaţia de schimbare de sex, evidenţierea diferenţelor dintre transsexuali, homosexuali şi alte
minorităţi sexuale, testarea principalelor teorii cu privire la originea transsexualismului, analiza
reglementărilor legale în ceea ce priveşte posibilitatea asumării unei noi identităţi sexuale etc.
Cărţii prezentate îi pot fi recunoscute, fără ezitare, merite deosebite. Considerăm că este extrem de
dificil să apreciem, fără să omitem, tot ceea ce este merituos, fără nici un partizanat cu autorii
cărţii. Remarcăm înainte de toate, caracterul inedit al lucrării. Dat fiind faptul că, problema celor
care constituie o „minoritate“, şi mai cu seamă, o minoritate sexuală, nu a fost considerată nicicând
„presantă“ pentru, şi în raport cu cei care constituie „majoritatea“ (confruntată permanent cu
probleme care implică socialul, ca ansamblu) acest subiect rămâne, în preocupările sociologilor o
absenţă, încă. Totuşi, aşa cum arată autorul, deşi problemele acestei minorităţi nu par a fi presante,
ele sunt vitale pentru această categorie de persoane, în condiţiile în care confuzia identităţii lor
sexuale le deturnează întregul sens al existenţei. Plecând de la această „judecată“ care poate fi
considerată în egală măsură evaluativă şi moralizatoare, în raport cu cei care recurg la
raţionamente simple şi reducţioniste, „etichetând” cu uşurinţă orice conduită care se abate de la
medie, cartea de faţă constituie în acelaşi timp o „provocare“ făcută tuturor specialiştilor implicaţi
în „rezolvarea“ cazurilor de transsexualism din România. Dat fiind faptul că implicarea
sociologilor, psihologilor, medicilor în studierea efectelor pe care le produce operaţia de inversare
a sexului ar putea fi esenţială pentru membrii acestei minorităţi sexuale care-şi revendică dreptul la
identitate şi normalitate, intervenţia reclamă, înainte de toate, renunţarea la „stereotipuri” şi
„clişee” legate de moravurile, tradiţiile şi obiceiurile societăţii. Din acelaşi considerent,
sensibilizarea publicului cititor în sensul creşterii gradului de toleranţă faţă de cei care sunt „altfel“
în raport cu ceea ce este dezirabil, considerăm a fi un efect nemijlocit al acestei lucrări, care poate
fi apreciată de înaltă ţinută ştiinţifică.
World Health Organization-Regional Office for Europe and German Federal Centre for
Health (BZgA), Standarde pentru educatia sexuală în Europa.Un cadru pentru factorii de decizie
politică, specialişti și autorităti din domeniul educatiei și sănătătii, 2010 (trad. Intart Design
SRL, ISBN 978-3-937707-82-2)
(............................................................................................................................ ...........)
Partea 1: Introducere
1. Contextul și scopul
Prezentul document prezintă „Standardele pentru educația sexuală”. „Standardele” indică ce ar tre- bui să
cunoască și să înțeleagă copiii și tinerii, la diferite vârste, ce situații sau provocări ar trebui să fie în stare să
gestioneze la acele vârste, și care va- lori și atitudini trebuie să-și formeze, astfel încât să poată să se dezvolte
într-un mod satisfăcător, pozitiv și sănătos în ceea ce privește sexualitatea personală.
Acest document poate fi folosit și pentru promovarea elaborării sau îmbunătățirii programelor șco- lare, la
diverse niveluri ale învățământului.
(............................................................................................................................ ............)
O „nouă nevoie” de educație sexuală Necesitatea educației sexuale a fost generată de diverse evoluții înregistrate
pe parcursul ultimelor decenii. Exemple ale unor astfel de evoluţii sunt: globalizarea și migrația unor noi
categorii de po- pulaţie, cu diferite origini culturale și religioase; răspândirea rapidă a noilor mass-media, în
special a internetului și a telefoniei mobile; apariția și răs- pândirea HIV/SIDA; creșterea preocupărilor legate de
exploatarea sexuală a copiilor și adolescenților; și, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii față de sexualitate și
modificarea comportamentului sexu- al în rândul tinerilor. Aceste evoluții noi au generat nevoia pentru strategii
eficace, care să permită ti- nerilor să abordeze propria sexualitate într-un mod sigur și satisfăcător. Educația
sexuală, realizată în- tr-un cadru oficial, este potrivită pentru a ajunge la majoritatea persoanelor din grupul-țintă.
(............................................................................................................................ ...........)
1.1 Educația sexuală formală și informală
În timpul procesului de creștere, copiii și adolescenții acumulează, treptat, cunoștințe și își formează imagini,
valori, atitudini și abilități legate de corpul uman, relaţiile intime și sexualitate. În acest scop, ei folosesc o
varietate mare de surse de învățare. Cele mai importante surse, în special la etapele timpurii de dezvoltare, sunt
cele informa- le, inclusiv părinții, care sunt cei mai importanți la vârstele mai fragede. Rolul specialiștilor, fie
din domeniul medical, pedagogic, social, fie din do-meniul psihologic, nu este, de regulă, specificat în acest
proces. Iar faptul respectiv se subânțelege, deoarece asistența profesioniștilor este solicitată doar atunci când
apare o problemă, pe care doar un specialist o poate soluționa. Totuși, în cultura occidentală, în general, se pune
un accent tot mai mare pe prevenirea problemelor care afectează tot mai mult domeniul intimității și sexualității
uma- ne. Iar asta a dat naștere unor cereri de implicare mai activă a profesioniștilor din domeniu.
Importanţa unei abordări profesionale pozitive
După cum a fost descris anterior, o parte semni- ficativă de cunoștințe în domeniul sexualității nu sunt obținute
de la specialiști; cu toate acestea, specialiști au un rol considerabil în acest proces. Este clar că educaţia formală
influențează cu greu sexualitatea umană, iar rolul specialiștilor în domeniul educației sexuale tinde să se axeze
pe probleme (cum ar fi sarcinile neplanificate și infecţii cu transmitere sexuală – ITS) și pe mo- dul de prevenire
a acestora. Situația respectivă generează cu ușurință critici, precum că aborda- rea este predominant negativă, de
exemplu, este centrată pe probleme. Accentul pus pe probleme și riscuri nu întotdeauna corespunde cu curiozită-
țile, interesele, necesităţile și experiențele tinerilor, motiv pentru care această abordarea ar putea să nu producă
impactul comportamental așteptat. În schimb, aceasta prezintă motive pentru o abordare mai pozitivă, care nu
doar că este mai eficace, dar și mai realistică. Prin urmare, dezvoltarea educa- ției sexuale a devenit, într-o
oarecare măsură, o luptă de reconciliere a necesității pentru un rol suplimentar, profesionist și centrat pe
prevenire cu cerința de a fi relevant, eficace și atractiv pentru tineri.
Tinerii au nevoie atât de educația sexuală informală, cât și de educația sexuală for- mală
Este important faptul că tinerii au nevoie atât de educația sexuală informală, cât și de cea formală. Acestea două
nu trebuie să aibă un caracter an- tagonic, fiindcă ele se completează una pe cea- laltă. Pe de o parte, tinerii au
nevoie de dragoste, spațiu și sprijin zi de zi în mediul social în care trăiesc ca să-și formeze identitatea sexuală.
Iar pe de altă parte, ei au nevoie să dobândească anu- mite cunoștințe, atitudini și abilități, și anume aici
specialiștii joacă un rol important. Principalii furnizori de informații profesioniste și de educație sunt școlile;
cărțile educative, broșurile, pliante- le și CD-urile; site-urile educative; programele și campaniile educative la
radio și televiziune; și în final furnizorii de servicii (medicale).
Prezentul document se axează pe educația sexuală în școli, însă aceasta nu înseamnă că școala este unicul mediu
relevant.

1.2. Istoria educației sexuale în școli


Apariția „adolescenței” în contextul „revo luției sexuale” din anii 1970 În Europa de Vest, introducerea
educației sexuale a coincis, în mare parte, cu apariția și disponibili- tatea la scară largă a metodelor moderne și
sigure de contracepţie, în special a „anticoncepționalelor”, și cu legalizarea avortului în majoritatea țărilor, în
perioada cuprinsă între anii 1970 și 1980. Aceste inovații au deschis posibilități complet noi pentru separarea
dintre sexualitate și reproducere. Modifi- carea respectivă a declanșat o „revoluție sexuală” în jurul anilor 1970
și, împreună cu alți factori, a sti- mulat procesul de emancipare a femeilor. Valorile și normele asociate
sexualității au început să se schim- be, astfel și comportamentul sexual a început să se modifice sau, cel puțin, a
pierdut caracterul extrem de tabu. Aceasta a devenit o problemă, care ulteri- or a fost dezbătută public. Procesele
au încurajat și apariția unei etape noi, o etapă intermediară între copilărie și maturitate, cunoscută ca
„adolescență”. Această etapă intermediară a început, treptat, să fie caracterizată prin independența tot mai mare
față de părinți, implicarea în relații amoroase și în re- lații sexuale (cu mult timp) înainte de căsătorie și
concubinaj fără căsătorie, precum și prin amânarea căsătoriei și formării unei familii. În linii mari, în de- butul
mileniului trei, tinerii din Europa au primul lor contact sexual la vârsta de 16-18 ani, în medie. De la începutul
vieții sexuale până la vârsta de 25 de ani, tinerii reușesc să aibă mai mulți parteneri îna- inte de căsătorie (sau se
află în concubinaj perma- nent), iar primul copil îl nasc la vârsta de 28-30 de ani2. Pe parcursul acestei perioade,
până să înceapă o relație stabilă, riscurile duble de sarcină neplanifi- cată și de infecție cu transmitere sexuală
reprezintă o preocupare atât la nivel de sănătate personală, cât și la nivel de sănătate publică. Epidemia HIV/
SIDA din anii 1980 a condus la sporirea riscului, ceea ce a solicitat sporirea eforturilor de prevenire. În plus, sunt
și alți factori care au contribuit la pu- nerea unui accent mai puternic asupra sexualității adolescenților și asupra
sănătății sexuale. Abuzul și violența sexuală – aspecte tabu, de regulă ascunse în trecut – cu timpul au devenit
mult mai deschise și au dat naștere indignării morale și solicitărilor de acțiuni preventive. În mod similar,
„sexualizarea” mass-media și publicității a fost percepută, treptat, ca având o influență negativă asupra
percepțiilor ti- nerilor față de sexualitate și necesitând unele forme de acțiuni de contrabalansare.
Educația sexuală în școli – o reacție a societăților la aceste schimbări sociale
Toate aceste modificări sociale fundamentale au generat, de fapt, apariția unei noi categorii de vâr- stă socială,
situată între copilărie și maturitate, cu propria cultură, comportament și necesitaţi și au solicitat societății noi
reacții. În domeniul sexua- lității, societatea avea nevoie de noi tipuri de ser- vicii de sănătate sau de adaptarea
celor existente, precum și de noi informații și eforturi în domeniu. Apelul în favoarea educației sexuale de la
mijlocul secolului 20 pe întreg teritoriul Europei trebuie în- țeles anume din această perspectivă. Viziunile nou
apărute, în special, perceperea drepturilor omului privind drepturile (sexuale) și rolurile acestei cate- gorii
intermediare de vârstă în societate au contri- buit la perceperea nevoii de educație sexuală. Este important de
remarcat că acest proces a avut loc în toate țările din Europa, deși unele dintre ele s-au adaptat mai devreme sau
mai repede decât altele. Educația sexuală, în special educația sexuală din școli, reprezintă o componentă
esențială a proce- sului de adaptare. Motivele imediate pentru intro- ducerea educației sexuale în școli s-au
schimbat pe parcursul anilor și au fost diferite de la o țară la alta, variind de la prevenirea sarcinilor neplanifi-
cate până la prevenirea HIV și a altor ITS. În plus, în spațiul public, scandalurile privind abuzurile se- xuale au
servit educației sexuale drept un imbold puternic și au condus la necesitatea introducerii educației sexuale pentru
tineri. Această necesitate a fost sprijinită printr-o schimbare a percepției față de copil în general – acum, copilul
este perceput ca subiect3. Aceste motivații diverse s-au îndreptat, treptat, spre o viziune mai holistică privind
educa- ția sexuală. Motivația principală a devenit convin- gerea că tinerii trebuie susținuți, motivați și încura-
jați să gestioneze sexualitatea în mod responsabil, sigur și satisfăcător, în loc să se axeze în primul rând pe
problemele sau amenințările personale. În prezent, această viziune holistică, prin care „sexu- alitatea” este
definită în termeni mult mai largi și nu se axează neapărat pe actul sexual, este cea mai răspândită în rândul
experților privind sexualitatea și sănătatea sexuală din Europa.
1.3 Dezvoltarea educației sexuale în școlile din Europa4
În Europa, educaţia sexuală a fost inclusă în pro- gramul educațional de mai bine de jumătate de secol, mai mult
decât în orice altă parte a lumii. Oficial, educația sexuală a fost introdusă în Sue- dia în anul 1955, atunci când
disciplina respectivă a devenit obligatorie în toate școlile. În practică, a fost nevoie de mai mulți ani pentru a
integra această disciplină în programa școlară, timp în care au fost elaborate ghiduri, manuale și alte ma- teriale
educative și au fost instruiți profesorii.
Educația sexuală în Europa de Vest introdusă mai devreme...
În anii 1970 și 1980, multe alte țări din Europa de Vest au adoptat educația sexuală, primele fiind, după
Suedia, celelalte țări scandinave, dar și altele. De exemplu, în Germania educația sexuală a fost in- trodusă în
anul 1968, iar în Austria în 1970. În Olan- da și Elveţia, deși procesul de introducere a debutat din anii 1970,
educația sexuală nu a devenit imediat obligatorie, dat fiind nivelul înalt de independen- ță al școlilor (sau
cantoanelor, în cazul Elveției)5. Procesul de introducere a educației sexuale în școli a continuat până în ultimul
deceniu al secolului 20 și primul deceniu al secolului 21, primele țări fiind Franța, Marea Britanie și alte state
din Europa de Vest, iar mai târziu, treptat, și cele din sudul Euro- pei, în special Portugalia și Spania. Chiar și în
Irlan- da, țară în care opoziția religioasă a fost puternică dintotdeauna, educația sexuală a devenit obliga- torie în
școlile primare și în gimnazii începând cu anul 2003. Educația sexuală încă nu este introdusă în școli doar în
câteva dintre statele-membre mai vechi ale Uniunii Europene, și anume cele Europa de Sud.
... decât în Europa Centrală și de Est
În Europa Centrală și de Est procesul de dezvol- tare a educației sexuale a început după căderea comunismului.
Înainte de aceasta, în anumite țări au fost adoptate câteva inițiative, dar, dacă pri- vim în urmă, putem cu greu să
le numim inițiative privind „educația sexuală”. În mare parte, acestea erau inițiative privind „pregătirea pentru
căsătorie și vița de familie”, inițiative ce negau faptul că tinerii manifestă, treptat, interes puternic față de
relațiile amoroase și, în special, că ei pot fi activi din punct de vedere sexual înainte de căsătorie. Pregătirea
pentru sexualitate nu a fost privită ca o problemă aproape niciodată. Ca urmare, țările din Europa Centrală și de
Est au început educația sexuală, în forma și esența sa înțeleasă și practi- cată astăzi în mai multe țări, cu 20 sau
30 de ani mai târziu decât în țările din Europa de Vest. Doar unele dintre ele, în special Republica Cehă și Esto-
nia, au avut un început serios în dezvoltarea stilu- rilor moderne de educație sexuală, spre deosebire de educația
pentru viața de familie. În multe alte țări din Europa Centrală și de Est, această dez- voltare a fost recent
încetinită din cauza apariției fundamentalismului (politic, cultural și religios) în diferite domenii ale vieții
publice.
(.................................................................................................................................................)
1.4 Varietatea acordurilor pri vind educația sexuală din Europa
(..................................................................................................................................................)
Conceptul amplu al educației sexuale – etapa timpurie
Vârsta la care este oferită educația sexuală diferă în fiecare țară din Europa. Potrivit raportului SAFE8, aceasta
variază între cinci ani în Portugalia și 14 ani în Spania, Italia și Cipru. Cu toate acestea, o analiză mai detaliată
va demonstra că diferențele nu sunt atât de mari precum ar putea să pară la prima vedere. Acestea sunt strâns
lega- te de înțelegerea conceptului „educației sexuale”. Prezentul document utilizează o definiție amplă a
educației sexuale, ce cuprinde nu doar aspectele fizice, emoționale și de interacțiune a sexualității și contactelor
sexuale, ci și o mulțime de alte as- pecte, cum ar fi relațiile de prietenie sau sentimen- tele de siguranţă,
securitate și atracție. Dacă este folosit acest concept mai amplu, atunci devine mai clar că în multe țări educația
sexuală debu- tează în școala primară. Atunci când educația se- xuală începe a fi predată oficial în ciclul
gimnazial, se utilizează, de regulă, o definiție mai îngustă a „contactelor sexuale”. Această diferență explică la
fel de ce în anumite țări este folosit termenul „educația sexuală și a relațiilor” sau alți termeni similari în loc de
„educația sexuală”.
În acest document, în mod intenționat, s-a decis promovarea unei abordări în care educația sexuală începe de la
naștere. Bebelușii învață încă de la naștere valoarea și plăcerea contactului fizic, a căldurii și intimității. La scurt
timp după aceasta, ei învață ce este „curat” și ce este „murdar”. Mai târziu, copiii învață diferența dintre bărbați
și fe- mei, precum și diferența dintre persoane apropiate și străini. Ideea este că, încă de la naștere, părinții, în
primul rând, trimit mesaje copiilor lor care se re- feră la corpul uman și intimitate. Cu alte cuvinte, ei sunt
implicați în educația sexuală.
Educația sexuală trebuie să fie adecvată vârstei
Termenul „adecvat vârstei” este important în acest context. De fapt, este mai corect să folosim terme- nul
„adecvat dezvoltării”, deoarece nu toți copiii se dezvoltă în același ritm. Cu toate acestea, ter- menul „adecvat
vârstei” este folosit în acest docu- ment ca indicator pentru „adecvat vârstei și dez- voltării”. Termenul se referă
la dezvoltarea treptată a ceea ce prezintă interes, ce este relevant și ce ni- vel de detalii este necesar la o anumită
vârstă sau etapă de dezvoltare. Un copil de patru ani poate întreba de unde apar bebelușii, iar răspunsul „din
burtică de la mămica” este de obicei suficient și adecvat vârstei. Doar peste ceva timp, același copil poate să
înceapă să întrebe „cum ajunge bebelușul în burtică la mămica?”, și la acea vârstă va fi dat un alt răspuns
adecvat vârstei. Răspunsul neadec- vat este: „Ești prea mic pentru astfel de întrebări!”. Termenul „adecvat
vârstei” explică de ce aceleași subiecte privind educația sexuală trebuie revăzute la diferite vârste; odată cu
creșterea vârstei, su- biectele vor fi explorate mai pe larg.
Educația sexuală disciplină multidisciplinară în programa școlară
(............................................................................................................................ .............)
O abordare bună, care să garanteze o rată de cu- prindere mai globală, este integrarea diverselor as- pecte în
responsabilitatea diferiților profesori, ast- fel transformând educația sexuală într-o disciplină multidisciplinară9.
Experiența a demonstrat că este important ca în asemenea cazuri să fie un profesor responsabil pentru
coordonarea generală a diferi- telor metode și aporturi. O altă abordare utilizată pe larg este angajarea
specialiștilor din afara șco- lii pentru a se ocupa de aceste aspecte specifice. Specialiștii invitați pot fi: medici,
asistenți medi- cali, moașe, tineri lucrători sau psihologi, special instruiți în domeniul educației sexuale. În acest
sens, sunt implicate organizațiile neguvernamen- tale în domeniul educației sexuale sau serviciile de sănătate
pentru tineri. În unele țări, cum ar fi Su- edia sau Estonia, copiii beneficiază de o parte din educația lor sexuală în
centrele de sănătate pentru tineri situate în apropiere. Se presupune că această practică, de asemenea, micșorează
pragul de acces la astfel de centre și încurajează prezența viitoare.
(...............................................................................................................................................)
Pentru elaborarea programei școlare, este utilă or- ganizarea unor forme de cooperare cu părinții, nu doar pentru
a asigura sprijinul lor, ci și pentru a garanta o „potrivire” optimă între rolul familial al părinților și cel oficial al
școlii. O astfel de coope- rare este solicitată la nivel oficial, cel puțin într-o țară europeană (Austria). Şcoala nu
este însă, bi- neînțeles, unica instituție sau organizație care joa- că un rol important în acest domeniu. Multe alte
organizații ce sunt în legătură strânsă cu copiii și tinerii, inclusiv mass-media, pot avea contribuții practice.
(.....................................................................................................................................................)
1.5. Europa în perspectivă globală
Revizuirea internațională UNESCO a studiilor de evaluare a programelor de educație sexuală cu- prinde un
inventar al programelor ce indică faptul că astfel de programe sunt, în prezent, implemen- tate în numeroase țări
dezvoltate și în curs de dezvoltare10. Mai multe programe din țările în curs de dezvoltare au fost inspirate și
asistate de către cele din țările dezvoltate, în special, Statele Unite ale Americii și Europa de Vest.
Trei categorii de programe
Din perspectivă istorică globală, programele de educație sexuală pot fi clasificate, în esență, în trei categorii.
1. Programe ce se axează, în primul rând sau în mod exclusiv, pe abstinenţa sexuală până la căsătorie,
cunoscute ca programe „cum să spui nu” sau „doar abstinență” (Tip 1).
2. Programe ce includ abstinența ca opțiune, dar acordă atenție și practicilor de contracepție și de sex
protejat. Aceste programe sunt, adesea, menţionate și cu denumirea de „educație se- xuală cuprinzătoare”, spre
deosebire de pro- gramul „doar abstinență” (Tip 2).
3. Programe ce includ elemente din Tipul 2 și le pun într-o perspectivă mai amplă de creștere și dezvoltare
personală și sexuală. Acestea sunt menționate, în prezentul document, cu denu- mirea de „educație sexuală
holistică” (Tip 3).
Programele de Tip 1 au fost promovate și sprijini- te cu insistență de către administrația republicană a Statelor
Unite în decursul ultimului deceniu, și într-o anumită măsură au influențat evoluțiile în domeniu în alte regiuni,
în special în unele țări în curs de dezvoltare din Europa de Est. Programele de Tip 2 au fost create ca răspuns la
abordarea „doar abstinență”. În cadrul unui studiu amplu au fost comparate rezultatele programelor de Tip 1 și
Tip 2 implementate în Statele Unite ale Americii și s-a constatat că programele „doar abstinență” nu au efecte
pozitive asupra comportamentului sexual sau asupra atenuării riscului de sarcină la vârsta adolescenței, spre
deosebire de programele cuprinzătoare care au un anume astfel efect11.
Limitele dintre programele de Tip 2 și Tip 3 nu sunt foarte stricte și în mare parte depind de definiție.
Din păcate, în Statele Unite ale Americii există aproape doar programe de Tip 1 și Tip 2, spre deosebire de
Europa de Vest, unde predomină programele de Tip 3. Literatura de specialitate internațională privind educația
sexuală este, prin definiție, în limba engleză, dar majoritatea docu- mentelor privind educația sexuală în Europa,
fie linii directoare, manuale, materiale didactice, fie chiar rapoarte de evaluare, sunt în limbile euro- pene
naționale. Din motiv că resursele enumerate aici nu sunt, de obicei, accesibile pentru cititorii internaționali, se
poate crea, cu ușurință, falsa im- presie că programele în limba engleză, multe din- tre care provin din Statele
Unite ale Americii, sunt aproape unicele existente.
Aici este important să se accentueze faptul că pro- gramele de Tip 3 au la bază o altă filosofie decât programele
de Tip 1 și Tip 2. Cele din urmă tind să fie mai mult „axate pe rezultate tangibile”, con- centrându-se în special
pe rezultate privind com- portamentul. Pentru evaluarea programelor de Tip 1 și Tip 2 privind educația sexuală
trebuie să răs- pundem la câteva întrebări importante: „Programul se axează pe amânarea vârstei primului contact
sexual?”; „Acesta urmărește reducerea numărului de parteneri sexuali?”; sau chiar „Programul tinde spre
reducerea frecvenței contactelor sexuale?”.
În Europa, programele de educație sexuală se axează pe creșterea personală, spre deosebire de programele din
Statele Unite ale Americii, care se orientează spre soluționarea sau prevenirea pro- blemei. La baza acestei
diferențe fundamentale se află numeroase motive istorice, sociale și culturale, ce nu pot fi abordate în acest
context, dar este im- portant să fie menționate. În Europa de Vest, se- xualitatea, așa cum ea apare și se dezvoltă
pe par- cursul perioadei de adolescență, nu este percepută în primul rând ca și problemă sau amenințare, dar ca o
sursă valoroasă pentru îmbogățire personală.
1.6. Inițiativele internaționale paralele privind educația sexuală
(............................................................................................................................ .................)
În 2009, UNESCO (împreună cu alte organizații ale ONU) a publicat în două volume „Ghidul tehnic privind
educația sexuală”16. Autorii acestui ghid au făcut schimb de informații, experiențe și opinii, dar doar în cea de-a
doua etapă a elabo- rării acestor „Standarde”. Cele două documente se suprapun parțial, și totuși documentul
UNESCO prezintă recomandări globale, iar aceste „Standar- de” sunt specifice diferitelor regiuni.
În anul 2009, Consiliul Populației a publicat un manual privind educația sexuală, intitulat „Un curriculum pentru
fiecare: îndrumări și activități pentru o abordare unificată a sexualității, genului, HIV și educaţiei cu privire la
drepturile omului”. Aceste ghiduri au fost elaborate de către un grup de lucru format din mai multe organizații
neguvernamentale, inclusiv IPPF17.
Compilația citată relevă că în ultimul deceniu au fost demarate o serie de inițiative privind educația sexuală.
Acestea au ca scop eliminarea lacunei specifice din Europa, bazându-se pe publicațiile anterioare și paralele.
2. Sexualitatea, sănătatea sexuală și educația sexuală – definiţii și concepte
(............................................................................................................................ ...........)
„Sexualitate” – drept concept mai general, „sexualitatea” este definită în conformitate cu definiții- le de lucru
ale OMS în felul următor: „Sexualitatea umană este o parte naturală a dezvoltării umane prezentă în fiecare etapă
a vieții, ce cuprinde com- ponente fizice, psihologice și sociale [...]”20.
OMS sugerează o definiție mult mai cuprinzătoa- re, care este formulată în felul următor:
„Sexualitatea este un aspect central al naturii umane pe tot parcursul vieții și cuprinde sexul, identitățile de gen,
orientarea sexuală, erotismul, plăcerea, intimitatea și reproducerea. Sexualitatea este trăită și exprimată prin
gânduri, fantezii, dorințe, convingeri, atitudini, valori, comportamen- te, practici, roluri și relații. Deși
sexualitatea poate integra toate aceste dimensiuni, nu fiecare este în- totdeauna trăită sau exprimată. Sexualitatea
este influențată de interacțiunea factorilor biologici, psihologici, sociali, economici, politici, etici, legali, istorici,
religioși și spirituali”21.
Din varii motive, această definiție este foarte uti- lă. Ea accentuează faptul că sexualitatea este un aspect central
al ființelor umane; nu se limitează la anumite categorii de vârstă; este strâns legată de gen; cuprinde diferite
orientări sexuale și este mult mai amplă decât reproducerea. În plus, cla- rifică faptul că „sexualitatea” cuprinde
mai multe elemente decât doar cele comportamentale și că poate varia mult, în funcție de gama largă de in-
fluențe. În mod indirect, definiția indică faptul că și educația sexuală trebuie interpretată în sensul că se referă la
un domeniu mult mai amplu și mai divers decât „educația comportamentului sexual”, care, din păcate, uneori,
este înțeleasă greșit.
Pentru prima dată, „sănătatea sexuală” a fost de- finită de către OMS în anul 1972, în cadrul unei în- tâlniri
tehnice22 și este formulată în felul următor: „Sănătatea sexuală este integrarea somatică, emo- țională,
intelectuală și a aspectelor sociale în exis- tența sexuală pentru o dezvoltare pozitivă, acestea intensificând
personalitatea, comunicarea și dra- gostea”.
Chiar dacă această definiție este, mai degrabă, în- vechită, este folosită des. Pe parcursul consultă- rilor tehnice
ale OMS, în anul 2002, s-a convenit asupra unui nou proiect de definiție a sănătății sexuale. Iată cum este
enunțat acest proiect de definiție din anul 2002:
„Sănătatea sexuală reprezintă o stare de bine fizică, emoțională, mentală și socială legată de sexualitate; nu
reprezintă doar absența unei boli, disfuncții sau infirmități. Sănătatea sexuală im- plică o abordare pozitivă a
sexualităţii și relaţiilor sexuale, bazată pe respect, precum și posibilitatea de a avea experienţe sexuale în
siguranţă și plă- cute, fără coerciţie, discriminare și violenţă. Pentru ca sănătatea sexuală să fie atinsă și
menţinută, drepturile sexuale ale tuturor persoanelor trebuie respectate, protejate și împlinite23.”
Acest proiect de definiție accentuează nu doar necesitatea unei abordări pozitive, aspectul prin- cipal al plăcerii,
și noțiunea că sănătatea sexuală cuprinde nu doar aspectele fizice, ci și elemente emoționale, mentale și sociale.
În plus, aceasta avertizează utilizatorul în privința elementelor ne- gative și, pentru prima dată, menționează
existen- ța „drepturilor sexuale” – două aspecte aproape absente în definiția din 1972. Totodată, făcând referire
la acest subiect, nu se pune accent nega- tiv asupra elementelor potențial negative, cum se întâmplă în cazul
literaturii de specialitate privind HIV/SIDA. Pe scurt, această definiție este echili- brată.
Sănătatea sexuală este unul dintre cele cinci as- pecte principale ale Strategiei Globale în Sănăta- tea
Reproducerii a OMS, elaborate în cadrul Adu- nării Mondiale a Sănătăţii în anul 200424.
Trebuie subliniat faptul că de la începutul anilor 1950, OMS a definit și a abordat „sănătatea” în- tr-un mod
foarte amplu și pozitiv, făcând referire la acest aspect ca fiind un „potențial uman” și nu pur și simplu o absență
a bolii. Şi a inclus aici nu doar aspecte fizice, dar și emoționale, mentale, sociale și alte aspecte. Din aceste
motive, defini- țiile oferite de către OMS sunt puncte de plecare acceptabile și utile pentru discuțiile privind edu-
cația sexuală. Astfel, în acest document folosim termenul de „educație sexuală” cu sensul și no- țiunea
„bunăstării sexuale”. Sănătatea sexuală nu este influențată doar de factorii personali, ci și de factori sociali și
culturali.
Drepturi sexuale – cuprind în special dreptul la informare și educație. După cum a fost menționat anterior, în
cadrul întâlnirii OMS din anul 2002, a fost elaborat proiectul de definiție a „drepturilor sexuale”, care sună în
felul următor: „Drepturile sexuale cuprind drepturile omului care sunt deja recunoscute de legile naţiona- le,
documentele internaţionale privind drepturile omului și alte declaraţii de consens. Ele includ drepturile tuturor
persoanelor, fără constrângere, discriminare și violenţă la:
ƒ cele mai înalte standarde ale sănătăţii sexuale care pot fi atinse, inclusiv accesul la servicii de sănătate
sexuală și a reproducerii;
ƒ căutarea, obținerea și împărtășirea informaţi- ilor referitoare la sexualitate;
ƒ educația sexuală;
ƒ respect pentru integritatea corporală;
ƒ alegerea partenerului;
ƒ decizia de a fi sau a nu fi activ sexual;
ƒ relaţii sexuale consensuale;
ƒ căsătorii consensuale;
ƒ decizia de a avea sau nu copii și când să îi aibă; și
ƒ dorinţa de a avea o viaţă sexuală satisfăcă- toare, sigură și plăcută.
Exercitarea responsabilă a drepturilor omului implică faptul că fiecare persoană respectă drepturile celorlalţi25.”
(.....................................................................................................................................)
Pornind de la evaluarea definițiilor menționate an- terior și abordarea holistică și pozitivă, ce formea- ză baza
acestor „Standarde”, conceptul de „edu- cație sexuală” este înțeles, în acest document, în felul următor: Educația
sexuală presupune învățarea despre as- pectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale
sexualității.
Educația sexuală începe devreme, în copilărie, și progresează prin adolescență și vârsta adultă. Pen- tru copii și
tineri, aceasta are drept scop sprijinul și protecţia dezvoltării sexuale.
Treptat, copiii și tinerii obțin informații, abilități și valori pozitive pentru a înțelege și a se bucura de
sexualitatea lor, a avea relaţii sigure și satis- făcătoare și a-și asuma responsabilitatea pentru sănătatea sexuală și
bunăstarea proprie, dar și ale altor persoane.
Aceasta le permite să facă alegeri care le îmbu- nătățesc calitatea vieții și contribuie la edificarea unei societăți
compătimitoare și juste.
Toți copiii și tinerii trebuie să beneficieaze de ac- ces la educație sexuală adecvată vârstei.
Definiția pune accentul principal pe sexualitate ca element pozitiv al potențialului uman și ca sursă de satisfacție
și plăcere. Cunoștințele și abilitățile, ferm recunoscute, de care este nevoie pentru a preveni bolile sexuale, sunt
pe al doilea loc în toată această abordare pozitivă. În plus, educația sexuală trebuie să se bazeze pe drepturile
omului acceptate la nivel internațional, în special pe dreptul de a cunoaște, ce precedă prevenirea problemelor de
sănătate.
(................................................................................................)

Conceptul amplu al educației sexuale – eta- pa timpurie


Vârsta la care este oferită educația sexuală dife- ră în fiecare țară din Europa. Potrivit raportului SAFE8, aceasta
variază între cinci ani în Portuga- lia și 14 ani în Spania, Italia și Cipru. Cu toate acestea, o analiză mai detaliată
va demonstra că diferențele nu sunt atât de mari precum ar putea să pară la prima vedere. Acestea sunt strâns
lega- te de înțelegerea conceptului „educației sexuale”. Prezentul document utilizează o definiție amplă a
educației sexuale, ce cuprinde nu doar aspectele fizice, emoționale și de interacțiune a sexualității și contactelor
sexuale, ci și o mulțime de alte as- pecte, cum ar fi relațiile de prietenie sau sentimen- tele de siguranţă, securitate
și atracție.
(...................................)

În acest document, în mod intenționat, s-a decis promovarea unei abordări în care educația sexu- ală începe de la
naștere. Bebelușii învață încă de la naștere valoarea și plăcerea contactului fizic, a căldurii și intimității. La scurt
timp după aceasta, ei învață ce este „curat” și ce este „murdar”. Mai târziu, copiii învață diferența dintre bărbați și
fe- mei, precum și diferența dintre persoane apropiate și străini. Ideea este că, încă de la naștere, părinții, în primul
rând, trimit mesaje copiilor lor care se re- feră la corpul uman și intimitate. Cu alte cuvinte, ei sunt implicați în
educația sexuală.

(………………………….)

1.5. Europa în perspectivă globală

Trei categorii de programe


Din perspectivă istorică globală, programele de educație sexuală pot fi clasificate, în esență, în trei categorii.

1. Programe ce se axează, în primul rând sau în mod exclusiv, pe abstinenţa sexuală până la
căsătorie, cunoscute ca programe „cum să spui nu” sau „doar abstinență” (Tip 1).

2. Programe ce includ abstinența ca opțiune, dar acordă atenție și practicilor de contracepție și


de sex protejat. Aceste programe sunt, adesea, menţionate și cu denumirea de „educație se-
xuală cuprinzătoare”, spre deosebire de pro- gramul „doar abstinență” (Tip 2).
3. Programe ce includ elemente din Tipul 2 și le pun într-o perspectivă mai amplă de creștere și
dezvoltare personală și sexuală. Acestea sunt menționate, în prezentul document, cu denu-
mirea de „educație sexuală holistică” (Tip 3).

Programele de Tip 1 au fost promovate și sprijini- te cu insistență de către administrația republicană a Statelor
Unite în decursul ultimului deceniu, și într-o anumită măsură au influențat evoluțiile în domeniu în alte regiuni,
în special în unele țări în curs de dezvoltare din Europa de Est. Programele de Tip 2 au fost create ca răspuns
la abordarea „doar abstinență”. În cadrul unui studiu amplu au fost comparate rezultatele programelor de Tip 1 și
Tip 2 implementate în Statele Unite ale Americii și s-a constatat că programele „doar abstinență” nu au efecte
pozitive asupra comportamentului sexual sau asupra atenuării riscului de sarcină la vârsta adolescenței, spre
deosebire de programele cuprinzătoare care au un anume astfel efect.

Limitele dintre programele de Tip 2 și Tip 3 nu sunt foarte stricte și în mare parte depind de definiție.

Din păcate, în Statele Unite ale Americii există aproape doar programe de Tip 1 și Tip 2, spre deosebire de
Europa de Vest, unde predomină programele de Tip 3. Literatura de specialitate internațională privind educația
sexuală este, prin definiție, în limba engleză, dar majoritatea docu- mentelor privind educația sexuală în Europa,
fie linii directoare, manuale, materiale didactice, fie chiar rapoarte de evaluare, sunt în limbile euro- pene
naționale. Din motiv că resursele enumerate aici nu sunt, de obicei, accesibile pentru cititorii internaționali, se
poate crea, cu ușurință, falsa im- presie că programele în limba engleză, multe din- tre care provin din Statele
Unite ale Americii, sunt aproape unicele existente.

Aici este important să se accentueze faptul că pro- gramele de Tip 3 au la bază o altă filosofie decât programele
de Tip 1 și Tip 2. Cele din urmă tind să fie mai mult „axate pe rezultate tangibile”, con- centrându-se în special
pe rezultate privind com- portamentul. Pentru evaluarea programelor de Tip 1 și Tip 2 privind educația sexuală
trebuie să răs- pundem la câteva întrebări importante: „Programul se axează pe amânarea vârstei primului contact
sexual?”; „Acesta urmărește reducerea numărului de parteneri sexuali?”; sau chiar „Programul tinde spre
reducerea frecvenței contactelor sexuale?”.

(..................................................)

2. Sexualitatea, sănătatea sexuală și educația sexuală –


definiţii și concepte

(.................................................................................................)
OMS sugerează o definiție mult mai cuprinzătoare, care este formulată în felul următor:

„Sexualitatea este un aspect central al naturii umane pe tot parcursul vieții și cuprinde sexul, identitățile de gen,
orientarea sexuală, erotismul, plăcerea, intimitatea și reproducerea. Sexualitatea este trăită și exprimată prin
gânduri, fantezii, dorințe, convingeri, atitudini, valori, comportamen- te, practici, roluri și relații. Deși
sexualitatea poate integra toate aceste dimensiuni, nu fiecare este în- totdeauna trăită sau exprimată. Sexualitatea
este influențată de interacțiunea factorilor biologici, psihologici, sociali, economici, politici, etici, legali, istorici,
religioși și spirituali”21.

Din varii motive, această definiție este foarte uti- lă. Ea accentuează faptul că sexualitatea este un aspect central
al ființelor umane; nu se limitează la anumite categorii de vârstă; este strâns legată de gen; cuprinde diferite
orientări sexuale și este mult mai amplă decât reproducerea. În plus, cla- rifică faptul că „sexualitatea” cuprinde
mai multe elemente decât doar cele comportamentale și că poate varia mult, în funcție de gama largă de in-
fluențe. În mod indirect, definiția indică faptul că și educația sexuală trebuie interpretată în sensul că se referă la
un domeniu mult mai amplu și mai divers decât „educația comportamentului sexual”, care, din păcate, uneori,
este înțeleasă greșit.
Pentru prima dată, „sănătatea sexuală” a fost de- finită de către OMS în anul 1972, în
cadrul unei în- tâlniri tehnice22 și este formulată în felul următor:
„Sănătatea sexuală este integrarea somatică, emo- țională, intelectuală și a aspectelor sociale în exis- tența sexuală
pentru o dezvoltare pozitivă, acestea intensificând personalitatea, comunicarea și dra- gostea”.

Chiar dacă această definiție este, mai degrabă, în- vechită, este folosită des. Pe parcursul consultă- rilor tehnice
ale OMS, în anul 2002, s-a convenit asupra unui nou proiect de definiție a sănătății sexuale. Iată cum este
enunțat acest proiect de definiție din anul 2002:

„Sănătatea sexuală reprezintă o stare de bine fizică, emoțională, mentală și socială legată de sexualitate; nu
reprezintă doar absența unei boli, disfuncții sau infirmități. Sănătatea sexuală im- plică o abordare pozitivă a
sexualităţii și relaţiilor sexuale, bazată pe respect, precum și posibilitatea de a avea experienţe sexuale în
siguranţă și plă- cute, fără coerciţie, discriminare și violenţă. Pentru ca sănătatea sexuală să fie atinsă și menţinută,
drepturile sexuale ale tuturor persoanelor trebuie respectate, protejate și împlinite.” Acest proiect de definiție
accentuează nu doar necesitatea unei abordări pozitive, aspectul prin- cipal al plăcerii, și noțiunea că sănătatea
sexuală cuprinde nu doar aspectele fizice, ci și elemente emoționale, mentale și sociale. În plus, aceasta
avertizează utilizatorul în privința elementelor ne- gative și, pentru prima dată, menționează existen- ța
„drepturilor sexuale” – două aspecte aproape absente în definiția din 1972. Totodată, făcând referire la acest
subiect, nu se pune accent nega- tiv asupra elementelor potențial negative, cum se întâmplă în cazul literaturii de
specialitate privind HIV/SIDA. Pe scurt, această definiție este echili- brată.

Sănătatea sexuală este unul dintre cele cinci as- pecte principale ale Strategiei Globale în Sănăta- tea
Reproducerii a OMS, elaborate în cadrul Adu- nării Mondiale a Sănătăţii în anul 2004.
Trebuie subliniat faptul că de la începutul anilor 1950, OMS a definit și a abordat „sănătatea” în- tr-un mod
foarte amplu și pozitiv, făcând referire la acest aspect ca fiind un „potențial uman” și nu pur și simplu o absență
a bolii. Şi a inclus aici nu doar aspecte fizice, dar și emoționale, mentale, sociale și alte aspecte. Din aceste
motive, defini- țiile oferite de către OMS sunt puncte de plecare acceptabile și utile pentru discuțiile privind edu-
cația sexuală. Astfel, în acest document folosim termenul de „educație sexuală” cu sensul și no- țiunea
„bunăstării sexuale”. Sănătatea sexuală nu este influențată doar de factorii personali, ci și de factori sociali și
culturali.
(............)
2.1 Dezvoltarea psiho-sexuală a copiilor
Această secțiune dezbate nevoia de a începe edu- cația sexuală timpurie și explică de ce anumite subiecte sunt
introduse la anumite vârste. Două organizații notorii în domeniul educației sexuale
– SENOSA din Belgia și Rutgers Nisso Group din Olanda – au furnizat, cu amabilitate, prezentările existente, ce
au fost scurtate și adaptate puțin42.
(..................................)
Progresul dezvoltării sexuale. Primii 10 ani
La general, în primii șase ani, copiii trec mai rapid de la o dependență completă la una limitată. Ei încep să-și
înțeleagă corpurile. Copiii au simțuri sexuale încă de la o vârstă foarte fragedă. Copiii descoperă diferențele
fizice dintre bărbați și femei între cel de- al doilea și al treilea an de viață. În această perioadă ei încep să-și
exploreze propriile corpuri (mastur- bare timpurie, autostimulare), precum și corpurile prietenilor lor (jucând
rolul de doctor). Copiii învață despre mediul în care trăiesc prin experiment, iar sexualitatea nu diferă cu nimic
de alte domenii în acest sens. În urma unei cercetări extensive obser- vaționale au fost identificate
comportamente sexu- ale comune la copii, asigurând astfel că acest tip de comportament este considerat
normal.

Explorând sentimentele și dorințele sexuale prin întrebări, copiii află mai multe informații despre sexualitate.
Încă de la vârsta de trei ani, ei înțeleg că părinții lor sunt mai rezervați față de acest su- biect. Copiii testează
limitele părinților, de exem- plu, dezbrăcându-se fără a-i avertiza sau utilizând un limbaj cu conotație
sexuală. Copiii mici sunt extrem de curioși și adresează multe întrebări. Odată cu pierderea treptată a
egocentricității lor, ei devin tot mai capabili să fie empatici. Odată cu dezvoltarea limbajului, contactul
fizic tinde să treacă pe plan secundar. După aceea copiii au mai multe modalități de a se exprima. La unii se
dezvoltă sentimentul de rușine, iar printre factorii responsabili de aceasta se numără și cel familial.

La aproximativ șase ani, copiii încă sunt foarte in- discreți, dar încep deja să observe că părinții lor nu mai
sunt pe atât de receptivi la întrebările lor, pe cât pretind că sunt. Pentru a afla mai multe, ei se adresează
camarazilor. Copiii de vârsta școlară devin mai introvertiți și rușinoși. Sexualitatea este inactivă, iar
dezvoltarea morală a copiilor stimulea- ză un sentiment sporit de rușine cu privire la sexu- alitatea lor. Jocurile
sexuale iau naștere la această etapă. Aceste acțiuni au fost observate la o treime dintre băieții de opt ani,
procentajul fiind în crește- re odată cu înaintarea în vârstă. La general, gradul activității sexuale este mai mic
la fete, dar interesul sexual crește odată cu maturizarea. Copiilor (de la vârsta de cinci ani și mai ales între
șapte și opt ani) le place să-și etaleze organele genitale și să le privească pe ale altor copii. Principala lor
motivație este curiozitatea și dorința de a cunoaște. Sexu- alitatea la copii este mult mai pronunțată decât la
adulții obișnuiți. Acesta poate fi considerat un aspect al dezvoltării senzualității, care reprezintă o parte a
dezvoltării psihologice, sociale și biologice.

Schimbarea intereselor la preadolescenți și dezvoltarea sexuală în timpul pubertății Între 11 și 13 ani,


preadolescenții au interese care se schimbă, deoarece ei încep să acorde o atenție mai detaliată corpului și
organelor lor sexuale, în special ale sexului opus. În perioada pubertății, identitatea socială este completată de
identitatea psihologică. Adolescenții reflectă asupra calităților și importanței personale și își analizează locul în
lume. Formarea unei identități este strâns legată de propria imagine. Pubertatea este și perioada în care
adolescenții își îmbunătățesc capacitățile in- telectuale și își dezvoltă moralitatea.

Dezvoltarea sexuală se accelerează în perioada pu- bertății. Percepțiile și motivele aferente sexualității se obțin prin
intermediul dimensiunii sociale: cu și prin alte persoane. Procesul de maturizare sexua- lă este și el în plină
desfășurare. Diferenţele dintre băieți și fete devin tot mai pronunțate. Prietenii de același sex sunt importanți în
primele etape ale pu- bertății, ca persoane cu care să discuți. Dar începe să apară și disponibilitatea pentru relații cu
persoane de sex opus. În perioada pubertății apare o discre- panță între dezvoltarea fizică și statutul psihologic.

La această etapă a vieții, tinerii trec printr-o pe- rioadă de reflectare profundă. Ei învață treptat să se gândească la
lucruri imperceptibile și situații cu care nu s-au confruntat personal. Şi introspecția devine posibilă. Mai mult
decât atât, tinerii își dez- voltă capacitatea de a combina calitățile individua- le pentru a forma o entitate care le-ar
permite să se gândească la o metodă de rezolvare a problemelor.

Între 12 și 20 de ani, la tineri se dezvoltă treptat orientarea sexuală; în același timp, ei își formează și
consolidează preferințele sexuale.

Pentru a obține o imagine mai clară a etapelor specifice de dezvoltare – pe care se bazează ma- tricea de educație
sexuală din Partea II a docu- mentului – a fost inclusă o prezentare sub formă de tabel în care au fost sumarizate
și specificate problemele deja menționate anterior.

Etapa 1: 0-3 ani


descoperirea și explorarea

Bebelușii: 0 și 1 an (descoperirea)
ƒ Dezvoltarea sexuală la copii începe încă de la naștere.

ƒ Bebelușii se concentrează în totalitate asupra simțurilor: tactil, auditiv, vizual, gustativ și olfactiv. Prin
intermediul simțurilor, bebelu- șii pot avea un sentiment de confort și sigu- ranță. Dezmierdările și
alintarea bebelușului dvs. sunt foarte importante, dat fiind faptul că acestea constituie baza sănătății
sociale și a dezvoltării emoționale a copilului.

ƒ Bebelușii sunt preocupați de descoperirea lumii înconjurătoare. Acest fapt este evident din tendința lor
de a suge (simțul tactil) jucă- riile, de a privi fețele sau de a mișca obiectele mobile (simțul vizual) și de
a asculta muzi- că (simțul auditiv). Bebelușii își descoperă și propriile corpuri. Își ating frecvent corpul,
uneori și organele genitale. Asta are loc mai degrabă întâmplător decât intenționat.

Copiii mici: 2 și 3 ani (explorarea curioasă a pro- priilor corpuri)


ƒ Copiii mici devin conștienți de propria per- soană și de corpul lor. Ei află și despre faptul că exteriorul
lor diferă de cel al altor copii și adulți (își dezvoltă propria identitate).

ƒ Copiii mici află că sunt băieți sau fete (își dezvoltă identitatea de gen).

ƒ Copiii mici devin foarte interesați de propriile corpuri și cele ale oamenilor care îi înconjoară. Adesea
studiază minuțios propriile corpuri și or- gane genitale și le arată și altor copii și adulţi.

ƒ Copiii mici încep să-și atingă organele geni- tale intenționat, deoarece aceasta îi face să se simtă bine.

ƒ Copiii mici, de asemenea, resimt o nevoie pu- ternică de contact fizic. Le place să stea pe genunchii
cuiva și să se bucure de răsfățuri.

ƒ Ei încep să învețe și despre ceea ce trebuie și nu trebuie să facă (normele sociale).

Etapa 2: 4-6 ani


învățarea regulilor, joaca și stabilirea relațiilor de prietenie

ƒ Copiii intră mai des în contact cu grupuri- le mari de oameni (la grădiniță și școală). Ei
învață tot mai mult cum „ar trebui” să se comporte (normele sociale).

ƒ Învață că adulții dezaprobă expunerea și au- toatingerea sau atingerea altor persoane în
public. Acest lucru le reduce posibilitatea de a ieși afară dezbrăcați și de a-și atinge organele
genitale în public.

ƒ Explorarea propriului corp, precum și a altor persoane este exprimată îndeosebi în condiții
de joacă („jocuri sexuale”): „de-a mama și tata” și „de-a medicii și asistentele medicale”, la
început deschis, dar mai târziu în secret, deoarece deja au aflat că nu este etic ca cine- va să
fie dezbrăcat în public.

ƒ „Etapa cuvintelor necenzurate”: copiii își descoperă limitele. Ei observă că unele cuvin-
te rostite provoacă anumite reacții din partea celor din jur. E în același timp interesant și
distractiv, motiv pentru care ei repetă aceleași cuvinte.

ƒ La această vârstă sunt foarte interesați de reproducere și adresează la infinit întrebări


precum „de unde vin copiii?”

ƒ Majoritatea copiilor încep să se simtă rușinați față de corpul lor și să-și impună limite.

ƒ Copiii știu că sunt băieței sau fetițe și că așa va fi mereu.

ƒ Ei își dezvoltă idei clare despre „ceea ce face un băiat” și „ceea ce face o fată” (roluri de gen).

ƒ Copiii stabilesc relații de prietenie cu alți copii: de ambele sexe sau uneori doar cu alți
băieți sau fete (de același sex).

ƒ Copiii de această vârstă deseori asociază pri- etenia și faptul de a place pe cineva cu „în-
drăgostirea”. De exemplu, ei afirmă deseori că sunt îndrăgostiți de mama, profesoara sau
iepurașul lor. De regulă, aceasta nu are nimic în comun cu emoțiile sexuale și dorința. E
pur și simplu modul lor de a spune că cineva le este drag.

Etapa 3: 7-9 ani


rușinea și prima dragoste

ƒ S-ar putea ca la această vârstă copiii să în- ceapă să se simtă anapoda dacă
sunt goi în prezența altor oameni. Ei nu mai doresc să se dezbrace atunci când
în preajma lor se află persoane adulte și încetează să mai iasă goi în stradă.

ƒ Copiii adresează mai puține întrebări despre sex, dar acest fapt nu înseamnă
că ei sunt mai puțin interesați de subiect. Ei au observat că sexul este un subiect
„încărcat” și că nu se obișnuiește să fie discutat în public.

ƒ Copiilor le place mult să se joace cu imagi- nația, utilizând tot ceea ce văd în
jurul lor (familia, școala, TV etc.). Fantezia și realitatea sunt adesea
confundate. Ei pot avea fantezii despre dragoste, de exemplu, uneori chiar fi-
ind îndrăgostiți de cineva de același sex.

ƒ Se formează grupuri de băieți și fete, fieca- re încercând să afle câte ceva


despre celălalt. Băieții deseori consideră fetele „proaste” și
„copilăroase”, în timp ce fetele tind să creadă că băieții sunt „prea bătăuși” și
„se comportă ca huliganii”.

ƒ Într-o situație de grup (clasă, prieteni), copiii adesea consideră că este foarte
important să arate că sunt maturi, puternici și inteligenți. Copiii încearcă să
demonstreze că unul e mai bun decât celălalt. Ei își doresc să de-
monstreze că dețin unele cunoștințe despre lumea copiilor mai mari sau a
adulților. O modalitate este de a vorbi despre câte cunosc despre sex, utilizând
un limbaj sexual. Copiii inventează rime pentru cuvintele sexuale și
împărtășesc glume pe același subiect (glume necenzurate). Deseori nici chiar
ei nu înțeleg despre ce vorbesc.
ƒ Tot la această vârstă copiii trăiesc și primele emoții de dragoste.

Etapa 4: 10-15 ani


pre-pubertate și pubertate

10 și 11 ani: pre-pubertate
ƒ Începe pubertatea. Hormonii sexuali devin activi, manifestându-se în dezvoltarea
com- portamentală și fizică, precum și în schim- bările de percepție și de
dispoziție. De re- gulă fetele ajung la pubertate cu doi ani mai devreme decât
băieții. Cele mai evidente modificări fizice sunt creșterea sânilor și în înălțime.

ƒ De la aproximativ 10 ani, copiii devin mult mai interesați de sexualitatea


adulților. Ei au mai multe fantezii despre sexualitate, aud și văd diferite lucruri în
cărți, la TV și pe in- ternet, care le trezesc curiozitatea. Totuși, răspunsul lor ar
putea fi unul modest sau improvizat, atunci când sunt implicați într-o discuție
despre sexualitate.

ƒ Primul pas în dragoste ar putea fi întreprins pe parcursul acestei etape: tinerii


încep a ieși la plimbare unul cu altul și avansează pru- dent unul spre celălalt (se
țin de mână, se sărută pe obraz etc.).

12-15 ani: pubertatea


ƒ Majoritatea băieților ajung la pubertate la această vârstă. Testiculele și penisul lor
încep a crește, precum și părul de la subraț și cel pubian. Ei trec printr-o creștere
bruscă. Vo- cea devine mai profundă și începe să crească părul pe față. La vârsta de
13 ani (în medie), la băieți apare prima ejaculare, fiind un semn că sunt pregătiți
pentru viața sexuală și pot zămisli copii.

ƒ Şi fetele continuă să se dezvolte. Ele au tre- cut deja printr-o creștere bruscă, la
această vârstă începând a crește părul de la subraț și cel pubian. La vârsta de 12 ani
(în medie), la fete apare prima menstruație, fiind un semn că sunt pregătite pentru
viața sexuală și pot rămâne însărcinate.

ƒ Masturbarea poate crește mai mult la băieți decât la fete.

ƒ Adolescenții pot fi foarte nesiguri în ceea ce privește dezvoltarea corpurilor lor: „e


normal așa?”, „se dezvoltă într-un ritm mai lent de- cât la alți adolescenți de aceeași
vârstă?”

ƒ Adolescenții trebuie să se obișnuiască cu „noul lor corp”, simțindu-se adesea jenați și inconfortabil.

ƒ Tinerii își dezvoltă o imagine de sine sexu- ală: ei se văd drept persoane care pot avea
contacte sexuale, din acest motiv pentru ei este important să fie atractivi. Din moment
ce sunt adeseori nesiguri de propriul corp, vor fi la fel de nesiguri și în atractivitatea lor
(față de un potențial partener).

ƒ Tinerii de această vârstă sunt deseori sensibili la opiniile altora: pot fi influențați de
colegii lor.

ƒ Ei încep a căuta persoane de aceeași vârstă


atractive din punct de vedere sexual.

ƒ Treptat, băieții și fetele descoperă dacă prefe- ră băieți sau fete (orientarea sexuală).

ƒ Deseori se îndrăgostesc cu adevărat pentru prima dată.


ƒ Flirtează unul cu altul și astfel apare prima relație.

ƒ Se capătă mai multă experienţă în ale săru- turilor și alinturilor; mângâieri.

Etapa 5: 16-18 ani


în pragul maturității

ƒ Tinerii devin mai independenți și au relații mai puțin apropiate cu părinții.

ƒ Acum le este mai clar dacă sunt heterosexu- ali sau homosexuali.

ƒ Fac experimente în relații.

ƒ Tinerii obțin experienţă sexuală: ei se săru- tă și se mângâie, unii mai devreme, alții
mai târziu.

ƒ Cariera sexuală a tinerilor se desfășoară, de regulă, după cum urmează: săruturi, atingeri și
mângâieri îmbrăcați, apoi goi, actul sexual (la heterosexuali) și, la final, sexul oral sau
uneori sexul anal.

ƒ Ei dobândesc mai multă experienţă cu privire la modul de a interacționa cu


persoane de sex opus: negocierea, comunicarea, exprimarea dorințelor și
limitelor, precum și demonstra- rea respectului – toate sunt teme importante.
(.......)

Matricea
Informații Abilități Atitudini
0-4 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

ƒ toate zonele corpului și ƒ numească zonele corpului ƒ o imagine pozitivă a propriei


funcțiile acestora
ƒ practice igiena (să spele persoane și a propriului corp:
Corpul stima față de sine
ƒ diferite corpuri șisexe fiecare zonă a corpului)
uman și
dezvoltarea ƒ igiena corpului ƒ recunoască schimbările care au ƒ respectul față de diferențe
umană loc în corp
ƒ o apreciere a propriului corp
• diferența dintre propriul eu și
eul altora
ƒ exprime necesitățile și
dorințele • o apreciere a valorii
sentimentului de bunăstare,
apropiere și încredere create de
experienţa corpului și a relațiilor
• respectul față de egalitatea de
gen

Fertilitatea și ƒ sarcină, naștere și copii ƒ vorbească despre aceste aspecte • înțelegerea căilor diferite de a
reproducerea ƒ aspectele de bază în familiarizându-i cu vocabularul deveni copilul unei familii
reproducerea umană (de corect
unde vin copiii)

• diferite metode de a deveni


parte a unei familii (de ex.,
adopție)
• faptul că unii oameni pot avea
copii, iar alții nu

Sexualitate ƒ bucuria și plăcerea de a ƒ devină conștienți de ƒ oatitudine pozitivă fațăde


atinge propriul corp, despre identitatea de gen propriul corp și funcțiile
masturbarea timpurie ƒ vorbească despre acestuia = imaginea pozitivă a
propriului corp
ƒ descoperirea corpului și a sentimentele (ne)plăcute cu
organelor genitale proprii privire la propriul corp ƒ respectul față dealții
ƒ faptul că plăcerea apropierii ƒ își exprime propriile • interesul față de propriul corp și
fizice este o parte normală din necesităţi, dorințe și limite, de corpul altora
viața fiecărui om exemplu în contextul
„jocului de-a medicul”
ƒ tandrețea și apropierea
fizică sunt o modalitate de
exprimare a dragostei și
afecțiunii

Emoții ƒ diferite tipuri de dragoste ƒ simtă și să dea dovad㠃 înțelegerea faptului că


de empatie emoțiile pot fi exprimate în
ƒ Sentimentele „sigure” și
„nesigure” diferite moduri
ƒ spună da/nu
ƒ își exprime și să comunice ƒ sentimente pozitive față de
• cuvintele care
propriile emoții, dorințe și propriul sex și gen (e bine să
exprimă
necesităţi fii fată – sau băiat!)
sentimente
ƒ atitudinea conform căreia
• nevoia de intimitate • își exprime nevoia de
propria experienţă și
intimitate
exprimarea emoțiilor este
corectă
• unei atitudini pozitive față
de diferite emoții în
diferite circumstanțe

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
0-4 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Relații și stiluri de ƒ diferite tipuri de relații ƒ vorbească despre ƒ un sentiment de apropiere


viață propriile relații și familie și încredere bazat pe
ƒ diferite relații de familie
experiența relațiilor
ƒ o atitudine pozitivă față de
diferite stiluri de viață
ƒ înțelegerea că relațiile sunt
diferite

Sexualitatea, ƒ experiențele bune și rele ale ƒ aibă încredere în ƒ o apreciere a propriului corp
sănătatea și propriului corp/ce te face să te propriile instincte
ƒ înțelegerea faptului că este
bunăstarea simți bine? (ascultă-ți corpul) normal să ceri ajutor
ƒ aplice cei trei pași (să spună
ƒ dacăexperiența/sentimentul nu nu, să plece, să vorbească cu
este bună (bun), nu ar trebui cineva în care are încredere)
întotdeauna să se conformeze
ƒ trăiască sentimente de
bunăstare

Sexualitate și ƒ dreptul de a fi în siguranță și ƒ spună „da” și „nu” ƒ înțelegere a drepturilor lor,


protejat ceea ce duce la încrederea în
drepturi ƒ își dezvolte abilități de
ƒ responsabilitatea adulților comunicare sine
pentru siguranța copiilor
ƒ exprime necesitățile și ƒ atitudinea „Corpul meu îmi
dorințele aparține”
ƒ dreptul de a adresa întrebări
despre sexualitate
ƒ sentimentul că pot lua
• facă diferența dintre secretele decizii independent
ƒ dreptul de a explora „bune” și „rele”
identitățile de gen

• dreptul de a explora goliciunea


și corpul, de a fi curios

Factorii ƒ normele sociale și normele/ ƒ facă diferența între ƒ respectului față de propriul
determinanţi sociali valorile culturale comportamentul privat și corp și corpul altora
și culturali ai cel public
sexualității ƒ rolurile de gen ƒ acceptare a regulilor sociale
(valori/norme) ƒ păstrarea distanței sociale cu ƒ respecte regulile sociale și privind confidențialitatea și
diferiți oameni normele culturale intimitatea
ƒ se comporte corespunzător, ƒ respectul pentru răspunsurile
• influența vârstei în funcție de context „nu” și „da” din partea altor
asupra sexualității și a
persoane
• afle unde pot atinge
comportamentului adecvat alte persoane
vârstei
• normele cu privire la
goliciune

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații
Informații Abilități
Abilități Atitudini
4-6
0-4 Oferițiinformații
Oferiți informațiidespre
despre Permitețicopiilor
Permiteți copiilorsăsă
Atitudini
Ajutațicopiii
Ajutați copiiisă-și
să-șiformeze
formeze

ƒ toate zonele corpului ƒ numească zonele corpului ƒ identitate de gen pozitivă


și funcțiile acestora
ƒ practice igiena (s㠃 o imagine pozitivă a
ƒ diferite corpuri și sexe spele fiecare zonă a propriei persoane și a
corpului) propriului corp: stima față
ƒ igiena corpului
ƒ recunoască schimbările de sine
• schimbările la nivel de care au loc în corp
ƒ respectul față de diferențe
corp și dezvoltare în ƒ exprime necesitățile ƒ respectul față de
funcție de vârstă și dorințele egalitatea de gen
• își recunoască necesitățile
proprii și ale altora în ceea
ce privește intimitatea

Fertilitatea și ƒ miturile aferentereproducerii (de ƒ vorbească despre aceste • respectul față de diferențe: unii
reproducerea ex., în unele țări, copiilor li se aspecte, familiarizându-i cu oameni pot avea copii, alții nu
spune că „noul bebeluș a fost vocabularul corect
adus de barză”)

ƒ viaţă: sarcină, naștere și copii;


moarte

ƒ aspectele de bază în
reproducerea umană

Sexualitate ƒ bucuria și plăcerea de a atinge ƒ vorbească despre aspecte ƒ imagine pozitivă a


propriul corp, despre privind sexualitatea propriului corp
masturbarea timpurie (abilități de comunicare) ƒ respectul față de alții
ƒ descoperirea corpului și a ƒ își consolideze identitatea
organelor genitale proprii de gen
• semnificația și exprimarea • utilizeze limbajul sexual
sexualității (de exemplu, în mod inofensiv
exprimarea sentimentelor de
dragoste)

• limbajul sexual adecvat


• sentimentele sexuale
(apropierea, plăcerea, excitarea)
ca parte a tuturor sentimentelor
umane (acestea ar trebui să fie
sentimente pozitive; acestea nu
trebuie să includă
constrângerea sau ofensa)

Emoții ƒ gelozie, furie, agresiune, ƒ își stăpânească dezamăgirile ƒ acceptarea faptului că


dezamăgire sentimentele de dragoste (ca
ƒ își exprime și comunice
ƒ prietenie și dragoste față de propriile emoții, dorințe și parte a tuturor emoțiilor)
persoanele de același sex necesităţi sunt firești

ƒ atitudinea conform căreia


• diferența dintre prietenie și • își coordoneze nevoia pentru
propria experienţă și
dragoste intimitatea proprie și a altora
exprimarea emoțiilor sunt
• îndrăgostirile secrete, • denumească în mod corecte și importante
prima dragoste (infatuările corespunzător sentimentele (aprecierea propriilor
și suferințele, dragostea sentimente)
neîmpărtășită)

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități
0-4
4-6 Oferiți informații
Oferiți informații despre
despre Permiteți copiilor
Permiteți copiilor să

Atitudini
Ajutați copiii
Ajutați copiii să-și
să-și formeze
formeze

Relații și stiluri de viaț㠃 prietenie ƒ relaționezeunulcualtul și cu ƒ acceptarea diversității


ƒ relaţiile cu persoane de membrii familiei
șiprieteniiînmod
ƒ respectul față de diferențele
același sex stilurilor de viață
corespunzător
ƒ diferite tipuri de relații (de
familie) ƒ locuiască împreună cu familia
în baza respectului reciproc
• conceptele diferite despre ƒ construiască și mențină
familie relațiile

Sexualitatea, ƒ experiențele bune și rele ƒ aibă încredere în propriile ƒ atitudinea conform căreia ei
sănătatea și ale propriului corp/ce te instincte și să aplice cei trei pot face o alegere
bunăstarea face să te simți bine? pași (să spună nu, să plece,
ƒ înțelegerea riscurilor
(ascultă-ți corpul) să vorbească cu cineva în
care au încredere) ƒ o apreciere a propriului corp
ƒ dacă
ƒ înțelegerea faptului că
experiența/sentimentul nu ƒ trăiască sentimente este normal să ceri
este bună (bun), nu ar de bunăstare ajutor
trebui întotdeauna să se
conformeze

Sexualitate și ƒ abuz; sunt oameni care nu ƒ adreseze întrebări ƒ atitudinea „Corpul meu
drepturi sunt buni; ei pretind a fi îmi aparține”
ƒ se adreseze la cineva în care
buni, dar ar putea fi violenți au încredere, în cazul unor ƒ conștientizarea drepturilor
ƒ drepturile lor (inclusiv necazuri lor
dreptul la informare și
protecție) ƒ exprime necesitățile
și dorințele
ƒ responsabilitatea
adulților pentru
siguranța copiilor

Factorii ƒ diferențele de gen, culturale ƒ recunoască și să înțeleag㠃 comportamentul responsabil


determinanţi sociali și de vârstă diferențele de valori din punct de vedere social
și culturali ai
sexualității ƒ faptul că valorile și ƒ respecte regulile ƒ o atitudine deschisă,
normele diferă în funcție sociale și normele imparțială
(valori/norme) culturale
de țară și cultură
ƒ acceptarea drepturilor egale
• vorbească despre diferențe
ƒ faptul că toate sentimentele ƒ respectul față de diferitele
sunt bune, nu și toate norme privind sexualitatea
acțiunile luate ca rezultat al
ƒ respectul față de propriul
acestor sentimente corp și corpul altora
ƒ normele sociale și
normele/ valorile
culturale

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
6-9 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Corpul uman ƒ schimbările corpului, ƒ cunoască și să poat㠃 deprinderea de a accepta


și dezvoltarea menstruație, ejaculare, utiliza corect cuvintele ce incertitudinile privind
umană diferenţiere individuală în denotă părțile corpului și conștientizarea
ceea ce privește dezvoltarea funcțiile acestora propriului corp
în timp
• evalueze schimbările ƒ o imagine pozitivă a
ƒ diferențele (biologice) dintre corpului propriei persoane și a
bărbați și femei (exterior, propriului corp: stima față
• examineze corpul și
interior) de sine
să se îngrijească de
ƒ igiena corpului el ƒ identitate de gen pozitivă

Fertilitatea și ƒ alegerile ce țin de calitatea de ƒ își dezvolte abilități de • acceptarea diversității –


reproducerea părinți și sarcină, comunicare unii oameni aleg să aibă
infertilitate, adopție copii, alții aleg să nu
• înțeleagă că oamenii
ƒ ideea de bază a contracepţiei își pot influența aibă
(este posibil de planificat și fertilitatea
decis cu privire la familia ta)

ƒ diferite metode de
contracepție

• ideea de bază a
ciclului fertilității
• miturile despre reproducere

Sexualitate ƒ dragoste, îndrăgostire ƒ își accepte necesitățile ƒ o înţelegere despre „sexul


ƒ tandrețe proprii și ale altora în ceea ce acceptabil” (acord reciproc,
privește intimitatea voluntar, corespunzător
ƒ sexul în media (inclusiv pe
internet) vârstei, corespunzător
ƒ vorbească despre sex în
media contextului și auto-respect)
ƒ bucuria și plăcerea de a atinge
ƒ utilizeze limbajul sexual în • înțelegerea că sexul este descris
propriul corp (masturbarea/
mod inofensiv diferit în media
auto-stimularea)

ƒ limbajul sexual corespunzător

Emoții ƒ diferența dintre prietenie, ƒ își exprime și ƒ acceptarea faptului că


dragoste și plăcere comunice propriile sentimentele de dragoste (ca
ƒ gelozie, furie, emoții, dorințe și parte a tuturor emoțiilor)
agresiune, dezamăgire necesităţi sunt firești
ƒ își stăpânească dezamăgirile ƒ atitudinea conform
• prietenie și dragoste • denumească în mod căreia propria
față de persoanele de corespunzător experienţă și
același sex sentimentele exprimarea emoțiilor
sunt corecte și
• îndrăgostirile secrete, • își coordoneze nevoia importante (aprecierea
prima dragoste pentru intimitatea propriilor sentimente)
(infatuările și proprie și a altora
suferințele, dragostea
neîmpărtășită)

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
6-9 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Relații și stiluri de ƒ diferite relații în ceea ce ƒ își exprime opinia în relații ƒ capacitatea de a
viață privește dragostea, prietenia ƒ fie capabil să negocieze accepta angajamentul,
etc. compromisuri, să dea responsabilitatea și
dovadă de toleranță și onestitatea drept baze ale
ƒ diferite relații de familie
empatie unor relații
• căsătorie, divorț, traiul
împreună cu altă persoan㠃 stabilească relații sociale și ƒ respectul față de alții
prietenii
ƒ acceptarea diversității

Sexualitatea, ƒ influența pozitivă a ƒ stabilească limite ƒ simțul responsabilității


sănătatea și sexualității asupra sănătății ƒ aibă încredere în propriile pentru propria sănătate
bunăstarea și bunăstării instincte și să aplice cei trei și bunăstare
ƒ bolile legate de sexualitate pași (să spună nu, să plece, ƒ o conștientizare a
să vorbească cu cineva în alegerilor și posibilităților
ƒ violența și agresiunea
care au încredere)
sexual㠃 înțelegerea riscurilor
• unde să găsească ajutor

Sexualitate și ƒ dreptul la auto-exprimare ƒ solicite ajutor și informaţii ƒ sentimente de


drepturi ƒ drepturile sexuale ale ƒ se adreseze la cineva în responsabilitate față de sine
copiilor (la informaţii, care au încredere, în și alții
educație sexuală, integritate cazul unor necazuri ƒ capacitatea de a-și
corporală) conștientiza drepturile
• își numească drepturile
ƒ abuz și alegerile
• își exprime
ƒ responsabilitatea
adulților pentru dorințele și
siguranța copiilor necesităţile

Factorii ƒ rolurile de gen ƒ vorbească despre propriile ƒ respectul față de


determinanţi ƒ diferenţele culturale experiențe, dorințe și nevoi în diferite stiluride viață,
sociali și culturali ceea ce privește normele valori și norme
ƒ diferențele de vârstă
ai sexualității culturale
(valori/norme) ƒ recunoască și să înțeleagă
diferențele

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
9-12 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Corpul uman ƒ igiena corpului (menstruație, ƒ integreze aceste schimbări în ƒ înțeleagă și să accepte
și dezvoltarea ejaculare) viața lor schimbările și diferențele între
uman㠃 schimbările la primele etape ale corpuri (mărimea și forma
ƒ cunoască și să utilizeze
pubertății (schimbări vocabularul corect penisului, sânilor și a vulvei pot
mentale, fizice, sociale și varia semnificativ, standardele
emoționale și modurile • comunice despre schimbările de frumusețe
diferite în care se pot care au loc la vârsta pubertății se schimbă în timp și sunt
manifesta acestea) diferite în funcție de culturi)
• o imagine pozitivă a propriei
• organele reproductive externe și
persoane și a propriului corp:
interne și funcțiile acestora
stima față de sine

Fertilitatea și ƒ reproducerea și planificarea familial㠃 înțeleagă relația dintre ƒ înțelegerea că, de


reproducerea menstruație/ejaculare și fapt,contracepția ține de
ƒ diferite tipuri de contracepție și
fertilitate responsabilitatea ambelor sexe
utilizarea lor; mituri despre
contracepție ƒ utilizeze prezervative și
contraceptive în mod eficient pe
ƒ simptomele de sarcină, riscurile
viitor
și consecințele sexului neprotejat
(sarcină neplanificată)

Sexualitate ƒ prima experienţă sexual㠃 comunice și înțeleag㠃 acceptarea, respectul și


ƒ orientarea sexuală diferitele sentimente sexuale înţelegerea diversității în
și să vorbească despre sexualitate și orientării
ƒ comportamentul sexual sexualitate în mod adecvat sexuale (sexul trebuie să
al tinerilor
(variabilitatea aibă loc prin acord reciproc,
ƒ ia decizii conștiente dacă
în mod voluntar, egal,
comportamentului sexual) să aibă sau nu experiențe
corespunzător vârstei și
ƒ dragoste, îndrăgostire sexuale
contextului și cu respect față
• plăcere, masturbare, ƒ refuze experiențele sexuale de sine)
orgasm nedorite
ƒ înțelegerea sexualității ca
• diferențele dintre • facă diferența dintre proces de învățare
identitatea de gen și sexualitatea din „viața ƒ acceptarea diferitelor
sexul biologic reală” și sexualitatea din exprimări ale sexualității
media (sărut, atingere, alint etc.)
• utilizeze media modernă
(telefoane mobile, • înțelegerea faptului că
internet) și să fie conștient fiecare are propriul
de riscurile și beneficiile calendar de dezvoltare
asociate cu aceste sexuală
instrumente

Emoții ƒ diferite emoții, de ex., ƒ își exprime și să recunoasc㠃 înțelegerea emoțiilor și a


curiozitate, îndrăgostire, diferitele emoții trăite de valorilor (de ex., să nu se
ambivalență, insecuritate, sine și de alții simtă jenat sau vinovat de
rușine, teamă și gelozie sentimentele sau dorințele
ƒ își exprime necesitățile,
sale sexuale)
ƒ diferențele în nevoile de dorințele și limitele și să le
intimitate și izolare ale respecte pe ale altora ƒ respectul pentru intimitatea
persoanelor altora
ƒ își stăpânească dezamăgirile
ƒ diferența dintre prietenie,
dragoste și plăcere

• prietenie și dragoste față de


persoanele de același sex

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
9-12 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Relații și stiluri de viaț㠃 diferențele dintre prietenie, ƒ își exprime prietenia și ƒ oatitudinepozitivăfațăde egalitatea de
companie și relații și dragostea în moduri diferite gen în relații și alegerea liberă a
metodele de întâlnire ƒ stabilească relații sociale, partenerului

ƒ diferitele tipuri de relații prietenii, să construiască și s㠃 capacitatea de a accepta


angajamentul,
plăcute și neplăcute mențină relațiile
responsabilitatea și onestitatea drept baze
(influența inegalității (de ale unor relații
• își comunice așteptările și
gen) asupra relațiilor)
necesitățile proprii în cadrul ƒ respectul față de alții
relațiilor

• înțelegerea influenței genului, vârstei,


religiei, culturii etc. asupra relațiilor

Sexualitatea, ƒ simptomele, riscurile și ƒ își asume responsabilitatea ƒ conștientizarea


sănătatea și consecințele experiențelor față de experiențele sexuale alegerilor și
bunăstarea sexuale nesigure, neplăcute sigure și plăcute pentru sine posibilităților
și nedorite (infecţii cu și alții ƒ conștientizarea riscurilor
transmitere sexuală
ƒ își exprime limitele și • un sentiment de
(ITS), HIV, sarcină
dorințele și să evite responsabilitate
neplanificată, consecințe
experiențele sexuale reciprocă față de
psihologice)
nesigure și nedorite sănătate și bunăstare
ƒ prevalența și diferitele tipuri
de abuz sexual, cum poate • solicite ajutor și sprijin în
fi evitat și de unde să obții caz de probleme
ajutor (pubertate, relații etc.)
ƒ influența pozitivă a
sexualității asupra
sănătății și bunăstării

Sexualitate și ƒ drepturile sexuale, ƒ acționeze în conformitate ƒ capacitatea de a-și


drepturi după cum sunt definite de cu aceste drepturi și conștientiza drepturile
către
responsabilităţi și alegerile
IPPF și WAS*
• actele legislative și • solicite ajutor și • capacitatea de a accepta
normative naţionale informaţii drepturile sexuale cu
(vârsta referire la propria
consimțământului) persoană și la alte
persoane

Factorii ƒ influența presiunii colegilor, ƒ discute aceste influențe ƒ respectul față de diferite
determinanţi mediei, pornografiei, culturii, externe și să facă o evaluare stiluri de viață, valori și norme
sociali și culturali religiei, dimensiunii de gen, legilor și personală
• acceptarea diferitelor
ai sexualității statutului economic asupra
• obţină competențe media opinii, puncte de vedere
deciziilor sexuale, parteneriatelor
(valori/norme) moderne (utilizarea telefonului și comportamente privind
și comportamentului
mobil, a internetului, abordarea sexualitatea
pornografiei)

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații
Informații Abilități
Abilități Atitudini
12-15
9-12 Oferiți informații
Oferiți informații despre
despre Permiteți
Permiteți copiilor
copiilor să să
Atitudini
Ajutați
Ajutați copiii
copiii să-șisă-și formeze
formeze

Corpul uman și ƒ cunoașterea corpului, imaginea corpului și ƒ descrie modul în care


dezvoltarea umană modificările corpului (mutilarea genitală la sentimentele oamenilor față de
femei, circumcizia, restabilirea himenului, corpurile lor le pot afecta
anorexia, bulimia, piercingul, tatuajele) sănătatea, imaginea de sine și
ƒ ciclul menstrual; caracteristicile sexuale comportamentul
secundare alecorpului, funcțiile lor la bărbați • accepte pubertatea și să reziste
și femei și sentimentelecareleînsoțesc presiunii colegilor
• fie critic față de mesajele din
media și industria de frumusețe

• mesajele de frumusețe în media; modificările care


au loc în corp pe parcursul vieții

• serviciile care pot fi accesate de adolescenți atunci

când se confruntă cu probleme ce țin de aceste subiecte

Fertilitatea și ƒ impactul maternității și ƒ recunoască semnele și ƒ atitudini personale


reproducerea paternității (la o vârstă simptomele sarcinii (norme și valori)
tânără) cu
ƒ obțină contracepţia dintr-
(semnifică creșterea copiilor – un loc corespunzător, de privire la maternitate și
planificarea familială, planificarea ex., vizitând un specialist în paternitate (la o vârstă
carierei, contracepţia, luarea sănătate tânără) contracepţie,
deciziilor și îngrijirea acordată în ƒ ia decizii conștiente dacă avort și adopție
cazul unei sarcini neplanificate) să aibă sau nu experiențe ƒ o atitudine pozitivă
ƒ informaţiile despre serviciile de sexuale față de asumarea
contracepție • comunice despre responsabilității
ƒ contracepţia ineficientă și contracepție reciproce privind
cauzele sale (consumul de alcool, contracepţia
• facă o alegere
efectele adverse, neglijarea,
conștientă a
inegalitatea de gen etc.)
contraceptivelor și
ƒ sarcină (și în cazul relațiilor să le utilizeze
între persoanele de același
eficient
sex) și infertilitatea
ƒ realități și mituri (fiabilitate, avantaje și
dezavantaje) aferente diferitelor
contraceptive (inclusiv contracepţia de
urgență)

Sexualitate ƒ așteptările de rol și ƒ dezvolte capacitățile de ƒ înțelegerea sexualității


comportamentele de rol în comunicare și negociere ca proces de învățare
legătură cu excitația sexuală și intimă • acceptarea, respectul și
diferenţele de gen • facă alegeri libere și înţelegerea diversității în
• identitatea de gen și orientarea responsabile după evaluarea sexualitate și orientării
sexuală, inclusiv prezenţele în consecințelor, avantajelor sexuale (sexul trebuie să
societate/ homosexualitatea și dezavantajelor fiecărei alegeri aibă loc prin acord reciproc,
posibile (parteneri, comportament în mod voluntar, egal,
• modul în care să se bucure de
sexual) corespunzător vârstei și
sexualitate în mod corespunzător
• se bucure de sexualitate în mod contextului și cu respect
(nu vă grăbiți)
respectuos față de sine)
• prima experienţă sexuală
• facă diferența dintre
• plăcere, masturbare, orgasm
sexualitatea din viața reală și
sexualitatea din media

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
12-15 Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze
ƒ diferența dintre prietenie, dragoste ƒ își exprime prietenia și ƒ acceptarea faptului că
Emoții și plăcere dragostea în moduri diferite
oamenii simt diferit (din
ƒ diferite emoții, de ex., curiozitate, ƒ își exprime necesitățile, cauza genului, culturii,
îndrăgostire, ambivalență, dorințele și limitele și să le religiei etc. și din cauza
insecuritate, rușine, teamă și respecte pe ale altora
modului în care acești
gelozie
• își stăpânească emoțiile, oameni le interpretează)
sentimentele și dorințele
conflictuale

Relații și stiluri de ƒ influența vârstei, genului, religiei și a ƒ abordeze injustiția, ƒ aspirația de a crea
discriminarea, inegalitatea
viață culturii relații egale și împlinite
• diferitele stiluri de comunicare ƒ își exprime prietenia și • înțelegerea influenței
dragostea în moduri diferite
(verbală și nonverbală) și modul de genului, vârstei, religiei,
îmbunătățire a acestora ƒ stabilească relații sociale, culturii etc. asupra relațiilor
prietenii, să construiască și să
• cum să dezvolte și să mențină
relațiile mențină relațiile

• structura familiei și schimbările care • își comunice așteptările și


apar în această structură (de ex., necesitățile proprii în cadrul
prezența unui singur părinte) relațiilor
• diferitele tipuri de relații, familii și
stiluri de trai (plăcute și neplăcute)

Sexualitatea, ƒ igiena corpului și ƒ ia decizii responsabile și s㠃 un sentiment de


sănătatea și auto- examinarea facă alegeri bine informate responsabilitate reciprocă
bunăstarea ƒ prevalența și diferitele tipuri (aferente comportamentului față de sănătate
de abuz sexual, cum poate fi sexual) și bunăstare
evitat și de unde să obții ajutor ƒ solicite ajutor și sprijin în • sentimentul de
caz de probleme responsabilitate față de
• comportamentul (sexual) prevenirea ITS/HIV
riscant și consecințele • dezvolte capacități de
acestuia (alcool, negociere
droguri, presiune din partea și comunicare pentru a avea • sentimentul de
colegilor,
intimidare, prostituare, media) parte de sex sigur și plăcut responsabilitate față de
• simptomele, • refuze sau să pună capăt prevenirea unei sarcini
transmiterea și contactului sexual neplanificate
prevenirea ITS, neplăcut sau
inclusiv a HIV
• sistemele și serviciile de nesigur • sentimentul de
sănătate • obțină și să utilizeze responsabilitate față
• influența pozitivă a prezervative și de prevenirea
sexualității asupra contraceptive în mod abuzului sexual
sănătății și bunăstării eficient
• recunoască situațiile de
Sexualitate și ƒ drepturile sexuale, ƒ risc
recunoască
și drepturile ƒ acceptarea drepturilor
drepturi după cum sunt definite de către IPPF și să fiesexuale
capabil să leși gestioneze
proprii ale
sexuale cu referire la
WAS * celorlalți
• recunoască simptomele ITS propria persoană și alte
• actele legislative și normative ƒ solicite ajutor și informaţii persoane
naţionale (vârsta consimțământului)
Factorii ƒ influența presiunii colegilor, ƒ gestioneze normele și valorile ƒ o opinie personală
determinanţi sociali mediei, pornografiei, culturii inter(personale) conflictuale față de sexualitate (să
și culturali ai urbane, în familie și societate fie
sexualității religiei, dimensiunii de gen, legilor flexibilă) în cadrul
ƒ obţină competențe
(valori/norme) și statutului economic asupra media și să abordeze unei societăți sau grup
deciziilor sexuale, parteneriatelor și adecvat pornografia în schimbare
comportamentului

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
15 și mai mult Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze

Corpul uman și ƒ schimbări psihologice în ƒ identifice diferențele între ƒ o opinie critică față de
dezvoltarea umană perioada pubertății imaginile din media și viața normele culturale ce țin de
reală corpul uman
ƒ cunoașterea corpului,
imaginea corpului, schimbările ƒ accepte pubertatea și s㠃 acceptarea și aprecierea
corpului reziste presiunii colegilor diferitelor forme ale corpului

• mutilarea genitală la femei, ƒ fie critic față de mesajele din


circumcizia, anorexia, bulimia, media și industria frumuseții,
himenul și restaurarea himenului anunțurile publicitare și
• mesajele de frumusețe în media; riscurile potențiale ale
modificările care au loc în corp pe modificării corpului
parcursul vieții

• serviciile care pot fi accesate de


adolescenți atunci când se
confruntă cu probleme ce țin de
aceste subiecte
Fertilitatea și ƒ schimbarea fertilității ƒ comunice cu partenerul ƒ disponibilitatea de a
reproducerea odată cu înaintarea în lor în condiții egale; să ține seama de
vârstă discute subiecte dificile cu diferențele de
(mame surogat, reproducere respectarea opiniilor diferite gen cu privire la fertilitate,
asistată medical) reproducere și avort
ƒ utilizeze competențe de
ƒ sarcină (și în cazul negociere • o părere critică față de
relațiilor între persoanele normele
ƒ ia decizii informate cu
de același sex) și culturale/religioase ce țin
privire la contracepţie și
infertilitatea, avortul,
sarcini (neplanificate) de sarcină, calitatea de a
contracepţia, fi părinte etc.)
contracepţia de urgență
(informaţii mai • facă o alegere conștientă • conștientizarea
aprofundate) a contraceptivelor și să le importanței rolului
utilizeze eficient pozitiv al bărbaților pe
ƒ contracepţia ineficientă
și cauzele sale parcursul sarcinii și
(consumul de alcool, nașterii copilului;
efectele adverse, uitarea, influența pozitivă a
inegalitatea de gen etc.) taților implicați
ƒ informaţiile despre • o atitudine pozitivă
serviciile de contracepție față de asumarea
ƒ planificarea familiei și responsabilității
a carierei/viitorului reciproce pentru
personal contracepţie
ƒ consecințele sarcinii în
cazul adolescenților (fete
și băieți)
• copii „proiectați”,
genetică
„proiectată”

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
15 și mai mult Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze
Sexualitate ƒ sexul mai mult decât un ƒ discute formele de relații și ƒ o atitudine pozitivă față de
raport sexual motivele sexului sau a lipsei sexualitate șiplăcere
acestuia
ƒ semnificația sexului la ƒ acceptarea diferitelor orientări
diferite vârste,diferențele de ƒ „dezvăluie orientarea și identități sexuale
gen sexuală” altor persoane (să
• acceptarea faptului că
recunoască că este
ƒ sexualitate și dizabilitate, sexualitatea este prezentă la
homosexual sau bisexual)
influența bolii asupra toate grupurile de vârstă în
sexualității (diabet, cancer ƒ dezvolte capacitățile de diferite forme
etc.) comunicare și negociere
• o schimbare de la posibilele
intimă
ƒ sexul tranzacțional sentimente negative, dezgust
(prostituție, dar și sexul în • facă față dificultăților și ură față de homosexualitate
schimbul unor daruri, pentru a intra în contact; la acceptarea și aprecierea
hrană/nopți plăcute, mici să-și stăpânească dorințele diferențelor sexuale
sume de bani), pornografia, conflictuale
dependența sexuală
• fie capabil să-și exprime
• variațiile comportamentului respectuos dorințele și limitele și
sexual, diferențele în ciclul să țină seama de cele ale altora
excitării
• reflecte asupra puterii
dimensiunilor sexualității

Emoții ƒ diferite tipuri de emoții (dragoste, ƒ accepte îndrăgostirea, ambivalența, ƒ acceptarea faptului că
gelozie); diferențele dezamăgirea,
oamenii simt diferit (din cauza
dintre sentimente și fapte furia, gelozia, trădarea, încrederea, vina,
teama și nesiguranța; să discute despre genului, culturii, religiei etc.
• conștientizarea diferenței dintre emoții și din cauza modului în care
gândurile și sentimentele raționale acești oameni le interpretează)

• incertitudinile de la începutul
unei relații • își stăpânească emoțiile,
sentimentele și dorințele conflictuale

Relații și stiluri de ƒ comportamentul, așteptările ƒ abordeze injustiția, ƒ deschiderea față de alte


viață și neînțelegerile față de discriminarea, inegalitatea relații și stiluri de viață
rolurile de gen
• conteste injustiția și să • înțelegerea factorilor
• structura familiei și înceteze (personal și față determinanţi sociali și
schimbărilecare apar în de alții) să utilizeze un istorici ai relațiilor
această structură, limbaj degradant sau să
căsătoria forțată; facă glume umilitoare
homosexualitatea/
• exploreze cum e să fii
bisexualitatea/asexualita
mamă/ tată
tea, și prezența unui
singur părinte • caute o relație bine
echilibrată
• cum să dezvolte și
mențină relațiile • devină un partener de
sprijin și grijuliu (fie
femeie sau bărbat)

ƒ subiectul principal (nou) ƒ subiect principal (consolidare) • subiect suplimentar (nou) • subiect suplimentar
(consolidare)
Informații Abilități Atitudini
15 și mai mult Oferiți informații despre Permiteți copiilor să Ajutați copiii să-și formeze
Sexualitatea, sănătatea șiƒ sistemele și serviciile de ƒ se opună hărţuirii sexuale; s㠃 internalizarea
bunăstarea sănătate obţină competențe de
responsabilității pentru
auto-apărare
ƒ comportamentul sexual sănătatea sexuală proprie și a
riscant și impactul pe care ƒ solicite ajutor și sprijin în caz altora
îl poate avea acesta asupra de probleme
sănătății
• obțină și să utilizeze
ƒ igiena corpului și auto- prezervative în mod eficient
examinarea

ƒ influența pozitivă a
sexualității asupra sănătății și
bunăstării

• violență sexuală; avortul nesigur;


mortalitatea maternă; deviaţiile
sexuale

• Transmiterea, prevenirea,
tratamentul, îngrijirea și sprijinul în
cazul HIV/SIDA și ITS

Sexualitate și ƒ drepturile sexuale: accesul, ƒ înțeleagă limbajul aferent ƒ acceptarea drepturilor


drepturilor omului
drepturi informaţiile, disponibilitatea, sexuale cu referire la propria
încălcarea drepturilor sexuale ƒ se simtă în drept să persoană
revendice drepturilesexuale și alte persoane
• conceptul de deținător de drepturi • conștientizare a dimensiunilor de
și responsabilități ƒ recunoască încălcarea putere ale deținătorilor
• violența bazată pe gen drepturilor și să pledeze de responsabilități față de
• dreptul la avort deținătorii de drepturi
împotriva discriminării și
• organizațiile pentru drepturile omului • sentimentul de justiție socială
și Curtea Europeană a Drepturilor violenței bazate pe gen
Omului
Factorii ƒ limitele sociale; standardele ƒ definească valorile și ƒ conștientizare a
determinanţi sociali comunității convingerile personale influențelor sociale,
și culturali ai culturale și istorice
sexualității • influența presiunii ƒ gestioneze normele și
asupra comportamentului
colegilor, mediei, valorile inter(personale)
(valori/norme) sexual
pornografiei, culturii conflictuale în familie și
societate • respectul pentru valorile și
(urbane), religiei, sistemele religioase
dimensiunii de gen, • ajute o persoană diferite
legilor, religiei și marginalizată;
statutului economic să trateze corect oamenii din • aprecierea autonomiei,
asupra deciziilor comunitate care trăiesc cu HIV respectului reciproc față
sexuale, parteneriatelor de
și comportamentului sau SIDA mediul cultural
• obţină competențe media • sentimentul de
responsabilitate
față de propriul rol/punct
de
vedere în ceea ce privește
schimbările societale

S-ar putea să vă placă și