Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 1.

Consider ca Poetica vederii la Vasile Alecsandri este ilustrata in mod deosebit in


cadrul poeziei “Iarna”, care prezinta monomorfismul temei, fiind in exclusivitate un pastel.
In primul rand, cunoastem lumea inregistrata de Alecsandri pe treapta senzoriala.
Ochiul este organul orientalitatii prin excelenta. Spatiul este limitat, surprinzand un colt din
natura, pe un plan orizontal, iar timpul diurn este redat de epitetele “Soarele rotund si palid”,
“doritul soare”. Apare tehnica pensulei si a culorilor de apa, in acuarela, textul mizand pe o
dominanta cromatica, albul: “fluturi albi”, “tot e alb”, “fantasme albe”, clabucii albi de fum”,
complementare fiind argintiul si griul: “zale argintie”.
In al doilea rand, predomina imaginile artistice vizuale si motorii “Din vazduh
cumplita iarna cerne norii de zapada”, “Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi”,
Soarele rotund si palid se prevede printre nori”, “Dar ninsoarea inceteaza, norii fug...”. In
versul “Iat-o sanie usoara care trece peste vai...” regasim imaginea mobila a saniei intr-un
spatiu static, mort, element obligatoriu ce reda dinamismul si sugereaza orizontalitatea,
precum si adverbul predicativ “iata” in calitate de verb al vederii. In plus, enumeratia este o
dominanta, aceasta stabilind un raport de succesivitate.
In al treilea rand, eul poetic impersonal, detasat, nu e implicat in cadru, adoptand o
stare de contemplare fata de obiectul admirat din exterior. Repetitia verbala “ninge iara”
opteaza pentru un verb si un adverb ce traduc aceeasi monotonie. De asemenea, se remarca
multitudinea de epitete ornante, precum “norii de zapada”, “lungi troiene”, “plopii insirati”,
“-ntinderea pustie”, “anii trecatori”, iar in cadrul comparatiilor, elementul care se compara
este din acelasi registru cu substantivul cu care se compara.
Tema 2.
Aceasta strofa debuteaza cu un vers ce aminteste de bine cunoscutele cuvinte ale lui Isus,
salvatorul crestinilor: “Cine are urechi s-auda", un indemn avertizator ce sugereaza ca desi
multi asculta, nu toti aleg sa auda sau putini sunt cei ce pot sa priceapa. Iubitul nimfelor si
amorul gratiilor sunt victimele murmurelor gurilor rele, carora li se alatura si elementele
naturale ce constituie spatiul mitic, si anume, valurile, stelele, avand astfel loc transferul de
stari umane asupra cadrului, ce prinde viata cu ajutorul figurilor de stil (personificarilor):
“vorbarețele valuri și prorocitoare stele”. Nimfele, considerate fiicele lui Zeus, sunt
divinitatile apelor, ale padurilor, ale crangurilor si ale muntilor, care isi gasesc reprezentarea
in fete tinere si frumoase, pline de gratie. Arfa, instrument muzical de factura romantica a
carei atingere este cunoscuta pentru inducerea unor stari de calm, de plutire, de cadere in vis,
este “de cantari bogata”, iar instrunarea ei este generatoarea muzicalitatii sferelor cosmice, o
muzica armonica, a purei deveniri, un cantec ce indeamna martorii oculari tacuti sa dezvaluie
cele mai ascunse secrete ale lumii: “Căci comori de taine-ascunde orice râu... Lunca
ingrată/De-ar șopti, viața-i toată n-ar sfârși de povestit”, versuri ce sustin misterul,
nepatrunsul, eternitatea, imposibilitatea de a surprinde intregul pe parcursul unei singure
existente umane, instaland, totodata, erosul intemeietor.
Spatiul si timpul sunt compuse din elemente ce apartin modelului cosmologic
platonician sub toate aspectele sale, sfericitatea ce trimite la armonia cosmica, nocturnul ca
timp mitic, echinoctial, infinit, al nasterii de noi lumi, in care se manifesta accederea spre vis,
spatiul NELIMITAT?, stelele jucand rol profetic, iar apa fiind un element primordial ce poate
capata trasaturi orfice. Ioana Em. Petrescu afirma ca in Memento mori tentativa de a pune fata
in fata o “gandire angajata in istorie” care nu mai produce idei si o “gandire libera”, care
naste “basme”, conduce in cele din urma la refuzul istoriei si angajarea eului intr-o meditatie
eliberata de constrangerile primei, “care se manifesta, independent de real, in poezie si vis”.