Sunteți pe pagina 1din 1

Dacă celelalte civilizații (babiloniană, egipteană, greacă, romană) urmează aceeași schemă – naștere,

evoluție, înflorire și stingere ca întoarcere în același element generator (apa, pământul, focul), singura
civilizație, cea a daciei mitice se sustrage oricărei deveniri ciclice.

Debutul stă sub semnul unui timp mitic transpus poetic prin intermediul visului. Este un timp al
permanentelor nașteri de lumi. Este un timp nocturn, atemporal și spațiul este nelimitat. Avem și
plasarea în existență mitică a daciei (este adusă luna și soarele în prim plan ca eroi mitici).

Vegetalul este organizat printr-o cromatică luminoasă iar elementele acestea ce țin de vegetal
conturează imaginea unei Dacii trăitoare în existență mitică.

Timpul mitic transpus poetic este pus în raport cu o lume a cugetării reci, o lume oarecare.

Introducerea într-o lume a visului care duce la refuzul istoriei și angajarea eului într-o meditație
eliberată de constrângeri.

Munele este sugestia verticalității și acel Axis Mundi în jurul căruia celelalte componente își păstrează
ordinea. De asemenea apar aici văile (componente ale modelului platonician).

Tema – interpreteaza strofa :


Cine are-urechi s-audă ce murmůr gurile rele
Și vorbarețele valuri și prorocitoare stele
De-ale grațiilor amoruri, de-ale nimfelor iubit;
Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cântări bogată,
Căci comori de taine-ascunde orice râu... Lunca ingrată
De-ar șopti, viața-i toată n-ar sfârși de povestit.