Sunteți pe pagina 1din 2

Raportul mit-istorie

Poezia eminesciană distribuie istoria pe 3 vârste :

1) Vârsta mitică pe care o întâlnim în secvența daciei din memento mori


2) Vârsta eroică – o vârstă de transfer (Sub imaginea Voievodală a lui Mircea din scrisoarea a III a ).

Aceste 2 vârste sunt CREATOARE.

3) Vârsta istorică (prezentă în ambele poeme prin figura lui Baiazid, respectiv a Cezarului) – această
vârstă reprezintă un timp de criză, timp al înstrăinării de istorie.

Atașând cele 3 vârste într-o viziune cosmogonică, prima s-ar înscrie în pregeneză, cea eroică în geneză
iar ultima se plasează în postgeneză. Scrisoarea III se află sub semnul timpului mitic evidențiat prin 3
componente:

1. Figura Sultanului – ipoteza figurii mitice în cazul acestui sultan (erou mitic) apare prin
contaminarea mitului întemeierii cu mitul specific al transhumanței în căutarea patriei mitice.
(Ce cu a turmelor pășune a ei patrie schimbă). Acest sultan întemeiază un neam prin limbă. De
asemenea, visul său întemeietor este creator și transformator.
2. Spațiul și timpul – aparțin modelului cosmologic platonician cu toate atributele sale. Sfericitate
(luna, codrii, ochii) , Nocturnul ca timp echinoxial al nașterii de lumi (transfer de stări umane
asupra cadrului), sentimentul plutirii, muzica sferelor cosmice adusă de starea de farmec –
muzică armonică, generatoare de o eternă primăvară.
3. Visul Creator - reproduce la scară cosmică erosul întemeietor cu atributele din poezia naturii și
iubirii. Avem UNUL NEDESPĂRȚIT prin poziționare – ea șezând cu el alături - , legarea vieții în
același destin – las să leg a mea viață de a ta - , alungarea durerii amândurora. – în brațu-mi
vino, și durerea mea ce dulce cu durerea ta alino. + Echivalarea ontologică (se referă la faptul că
ordinea lucrurilor și a ființei este diferită de cea a cunoașterii. În poem e exprimată prin versul
(eu să fiu a ta stăpân, tu stăpân vieții mele)

Alegoria copacului care crește și se lățește mută visul din regimul mitic în cel istoric. Se trece astfel
de la iubirea întemeietoare la cea distrugătoare. Apare aici limitarea spațiului (Iar în 4 părți a lumii
vede șiruri munții mari) și se intaurează si umbra (umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde).

În ultima parte a visului se instalează dizarmonia stridentă a unei sonorități amenințătoare prin
intermediul unor verbe (lovește, zgomotul creștea, strigăte, urlete de bătălie).

În același vis creator sultanul, inițial personaj mitic, operează o distorsiune a semnelor prin proiecția
visului pe realitate deschizând visul spre invazia elementelor realului real care schimbă atât statutul
eroului cât și atributele naturii mitice.

Inovația eminesciană constă în aceată joncțiune dintre mit și istorie prin contaminarea mitului de
către istorie în același spațiu al visului. Visul are astfel 2 deschideri – una spre existența mitică,
cealaltă spre existența istorică. Astfel spus, sultanul parcurge un traseu inițiatic de la erou mitic la
erou istoric , de la creație la criză și distrugere. De observat că întreaga priveliște platoniciană de la
început capătă semnele uneia Cantiene ca disoluție a mitului (dispariția luminii și instaurarea umbrei
uriașe, creșterea și lățirea copacului, etc.).

În acea triadă mitic-eroic-istoric, sultanul “a ratat” posibilitatea de a trece din statutul de erou spre
cel de personaj mitic. Visul inițial creator de transpunere în mit devine un vis cuceritor prin
introducerea istoriei în mit. Este visul ofensat de istoria care s-a instalat definitiv cu toate însemnele
ei. (visul său se-nfiripează și se-nalță vulturește / furtunosul Baiazid flamura ce verde ... )

Puse față în față, cele două vârste (istorică și eroică) deschid dialogul dintre Baiazid și Mircea.
Eminescu organizează această secvență pe două momente:

1) Solia de pace, este verbal


2) Conflictul și bătălia

Mircea are un discurs eroic de trăire spre deosebire de discursul lui Baiazid care este disprețuitor.
Discursul lui Mircea, al cărui mesaj traduce încercarea vârstei eroice de a negocia istoria, de a pierde
temporalitatea și de a intra în vârsta mitică. Brobe ale virtuților eroului (simplitatea, binevoirea primirii
oaspetelui străin, bătrânețea – sugestia ieșirii de sub incidența timpului )

Mircea reproșează interlocutorului său un discurs al falei câștigate prin amenințare. Lauda și
amenințarea sunt subînțelese ca arme care se întorc împotrivă-i (). Motivația cu care Baiazid a câștigat
apusul nu atrăgea după sine aprecierea și recunoașterea faptei eroice. Scopul acelor cureriți era “a
credinții biruință” în luplta cu un adversar și nu supunere oarbă la robia sultanului.

Discursul lui Mircea aparține eroicului care-l transferă în zona miticului un erou care e una cu un TOT
(natura). Urmează momentul duelului (bătălia oștirilor). După momentul bătăliei oștirilor se
reinstaurează la dimensiuni cosmice timpul mitic (un timp echinoxial) ca parte a unui model comsologic
platonician (se instaurează liniștea, apare înserearea, apariția lunii – e luna aceea mitică de început a
sultanului care revine în stare de farmec și somn eliberator deoarece nu mai e sub amenințare.). Apar
stelele, soarele.

Temă – aduceți 3 argumente ale modelului cosmologic platonician (cu exemple din text).