Dimensiuni fantastice şi filosofice

ale prozei lui Mihai

Eminescu
1. Relaţia dintre cele două atribute este una de consubstanţialitate: atunci câ nd scriitorul
recurge la fantastic, filosoficul potenţează intruziunea fantasticului, transformâ nd naraţiunea şi
descrierea într-un text, care impune el însuşi o altă structură , o altă organizare a planurilor
narative. Astfel se pierde caracterul de artificiu, indice convenţional al fantasticului, fiindcă el
este invocat, motivat filosofic. Cercetă tori precum Ioana Em.Petrescu, Mihai Cimpoi, induc în
textul eminescian raportul filosofic dintre principiul identită ţii şi reprezentarea alterită ţii, idee
pentru motivarea complexului gemenilor ( Ioana Em.Petrescu) sau a heideggerianului das-e in ,
ară tare-ascundere ( Sv.Paleologu-Matta, Mihai Cimpoi); pentru altă categorie de eminescologi,
Const.Noica, Constantin Barbu, Th.Codreanu, e vorba de
complexul Arhaeus , conturat în bucata filosofică omonimă , care motivează în bună parte texte
precum Sărmanul Dionis sau Avatarii faraonului Tlà.
Ambele interpretă ri sunt congruente, putâ nd da soluţii de acces la semnificaţiile fantasticului şi
filosoficului, prin corelarea ambelor viziuni,că ci în adevă r, acest complex motivează ,în cele din
urmă, şi motivul epic exploatat de Eminescu, cel al dublului identic cu sine, din complexul
gemenilor.
La nivelul construirii textului narativ, în proza lui Eminescu asistă m la o dominantă textuală
descriptivă , situată îndeosebi în zona fantasticului, şi la secvenţe textuale adiacente, narative
sau eseistice, situate în zona filosoficului. În întregul să u textul de proză eminesciană , fantastică
şi filosofică , devine o mixtură de secvenţe textuale, un gen hibrid, constituit sintagmatic din
fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice. Poeticul, ca
viziune de constituire a lumilor şi a eului, alimentează structural şi funcţional limbaje din cele
mei diverse şi stiluri proprii lui Eminescu.În plus, fantasticul din proză operează , ceea ce
poetica viziunii împlineşte în textele poetice, o organizare a planurilor textului narativ şi
ră spunde unitar poeticii viziunii : construcţie, stă ri ale eului, motive fundamentale. De aceea,
proza eminesciană permite mişcarea dezinvoltă a eului dinspre poezie spre naraţiune şi invers,
încâ t multe texte lirice îşi vă d ilustrarea în textele epice. Vorbim în acest caz de unitate şi
plenaritate a creaţiei eminesciene, funcţionabilă chiar la nivelul publicisticii eminesciene.

1. Dimensiuni ale fantasticului.

Dacă acceptă m cu Eugen Simion (Proza lui Eminescu) că aventura

onirică a eroului din nuvela Sărmanul Dionis devine o formă de
evadare din real, ca alternativă sau „univers compensativ”, visul devine
la nivel narativ modul de organizare textuală a nuvelei. Se
subordonează acestui medium şi toate celelalte instrumente ale
fantasticului:
· motivul dublului ( ipostaziat aici de umbră ),
· portretul tată lui, cu care eroul realizează comunicarea dincolo de
moarte
· cartea lui Zoroastru-purtă toare a lumii poveştilor şi a înţelepciunii lumii
· spiritul învă ţatului Ruben, ca ipostază a virtualită ţii reflexive a eroului
· practici magic-oculte care ţin de fabulosul pă gâ n: metempsihoza, ritualul întoarcerii filelor
că rţii, dialogul cu umbra, semnificaţia numă rului şapte
· visul teluric deschide celă lalt vis,visul cosmic
· alternanţa temporală şi spaţială , ca probă a depă şirii condiţiei alterită ţii, prin sugestii fantastice
ale spaţiului( cameră - câmp- cafenea, la un prim nivel, apoi Bucureşti-Iaşi, la cel de-al doilea)
dar şi ale timpului ( zi-noapte, epoca modernă -epoca lui Al.cel Bun)
· starea de plenitudine în Archaeus, existenţa în Unul care presupune două atribute: atributul
gâ ndirii demiurgice ( ceea ce gâ ndea se fă ptuia) şi atributul orfic (ceea ce simţea i se ră spundea
prin fericirea cadrului)
ruperea visului cosmic are loc printr-o triplă mişcare:
- înstră inare prin rostire şi depă rtare de gâ ndire şi simţire
- ruputură ,disoluţie a stă rii, conştientizarea lui Eu şi Dumnezeu
- rebeliune prin actul îndră zneţ de substituire a eului cu principiul
· momentul căderii face posibilă întâlnirea dintre visul teluric şi realul la care este conectat eroul:
situarea în camera sa, existenţa casei de apropiere cu fata la geam, socializarea eroilor (Dan-Dionis-
Maria-tată l Mariei-Riven, boala de care suferă şi căderea pe podea. Instrumentul textual al acestei
corelă ri este scrisoarea- formă textuală care diferenţiază cele două componente: real/fantastic.

· Visul devine astfel punctul de conjuncţie între conştiinţă şi imaginaţie sensibilă, ca în viziunea
lui Albert Béguin:” manifestare unei realităţi invizibile şi expresia unei conştiinţe
superioare,accesibile magiei poetice şi destinată a rezolva contradicţiile fundamentale ale vieţii”
(Sufletul romantic şi visul)

2. Dimensiuni ale filosoficului

Fantasticul este interpretat filosofic, atâ t din perspectiva unor

doctrine şi mentalită ţi, câ t şi din cea a unor practici filosofice. Există în proza
eminesciană două
categorii mari de filosofic la nivelul textului: un filosofic implicit, care
organizează intern evenimentele narative şi structurile descriptive, şi un
filosofic explicit, prezent la suprafaţa textului, prin cele două repere textuale,
prologul şi epilogul. În vreme ce
primul fundamentează fantasticul, motivâ ndu-l printr-o viziune unitară ( conceptul Archaeus în
Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tlà), cel de-al doilea se constituie în ipoteze narative (prologul)
sau concluzii ale unui raţionament deductiv (epilogul). Materia epică propriu-zisă este jalonată de
aceste două repere filosofice.
Ambele tipuri susţin câ teva idei, venite din zona filosofiei kantiene, schopenhaueriene şi indice. Ø
Filosofie kantiană : - apriorismul categoriilor fundamentale: timp, spaţiu, cauzalitate. Acesteapun
bazele visului-ca dimensiune fantastică ” În faptă. lumea-i visul sufletului nostru” ,idée preluată din
Archaeus. Demonstraţia din coprul epic al nuvelei, mişcă rile eroului în spaţiu, timp, în raportul
cauză -efect, susţin ideea relativită ţii acestora şi, deci, accederea doar prin vis la sustragerea de sub
acţiunea acestora.
- existenţa în Spirit a Universului, în Archaeus, în Idee, Unul
- relativitatea adevă rului cunoaşterii: cunoaştem doar prin proiecţia în conştiinţa individuală şi nu
prin identificarea cu conştiinţa absolută .
Ø Filosofie schopenhaeuriană : - scepticismul eroilor şi soluţiile de construire a lumii lor prin
retragere temporară din lume şi timp
- ironia care substituie contemplarea şi meditaţia, ca soluţie a protejă rii conştiinţei individuale
- actul de rebeliune ca formă de ră sturnare a ordinii date
- tipologia eroului, intelectual reflexiv cu capacită ţi de geniu
- individul ca reprezentare a voinţei, singura care îi dirijează faptele
Ø Filosofie indică : - ideea lumii ca iluzie cosmică, acel complex Maya
- soluţia alunecă rii în moarte, în Nirvana
- statutul Archaeus, care dizolvă în Brahma-spiritul absolut şi Atma-spiritul individual
- soluţia eternită ţii formelor individuale ale universului