Sunteți pe pagina 1din 3

Memento mori

Acest text care dateaza din 1872, este unul fundamental pentru conceptia istorica eminesciana.
Poemul a fost proiectat ca o panoramare a civilizatilor lumii.
Fiecare din civilizatiile inregistrate aici sunt structurate pe 3 timpi : un timp al nasterii (dintr-un element
primordial), un timp al infloririi civilizatiei si al intrarii in mit si al treilea timp, timpul destramarii sau
mortii civilizatiei prin intoarcerea ei in elementul din care s-a nascut.

Solutie pe 3 timpi se regaseste in conceptia lui Eminescu de sorginte kantiana. Timpul infloririi
este timpul in care gandirea emana ideea iar timpul destramarii civilizatiei exprima gandirea in criza si
moartea Ideii. Singura civilizatie care se sustrage acestor trei timpi este civilizatia Daciei, este singura
care traieste in mit si singura care nu este ucisa din exterior.
Intre acest pasaj al Daciei si celelalte din poem se intrevede relatia dintre gandire si istorie .Poemul
incepe cu o cugetare in care lumea spiritului liber, lumea poeziei si lumea realitatii. Gandirea pune
lumea in ordine dar, lumea reala este una a istoriei ca devenire a ideei. Daca civilizatiile trec, in existenta
ramane raul, iar spiritul poeticaflat la granita dintre cele doua lumi (poatica si reala) , opteaza nu pentru
trairea istoriei ci pentru gandirea ei. A gandi istoria inseamna da forma si sens ideei.Astfel istoria devine
un spectacol contemplat si regizat de gandire.

Alta cale de apropiere de roata istoriei este basmul . Civilizatiile din acest poem se succed istoric
conform ciclului celor 3 timp: nasterea, inflorirea si moartea . Fiecare civilizatie este prefigurata de o
protocivilizatie aflata la granita intre natura si cultura.
In ordine civilizatiile panoramate sunt:

1. Babilonul- apare sub imaginea statului cetate, este o civilizatie a pietrei . Cazuta in nefiinta,
piatra devine nisip, in acest sens pamantul (Babilonul) ia forma ideei petru pamant. El este mare si
reprezinta umanitatea informa. Apar 2 figuri lirice in civilizatia B., regele si magul. Regele cugeta si el
este instrumentul prin care se manifesta ideea; magul, in schimb, cere semne concrete. Moartea acestei
civilizatii inseamna intoarcerea la natura si primordiam.

2. Egiptul- este civilizatia asociata la 2 elemente primordiale, apa (prin imaginea Nilului) si pamantul
(prin imaginea nisipului). Se desprinde aici cetatea Memfis care devine expresia unei gandiri
arhitectonice. Forma pe care o ia cetatea, reproduce forma naturii . Aici apare regele, care se indreapta
spre piramide ca sa citeasca semnele vremii. Umbra regelui se proiecteaza la dimensiuni uriase pe apele
Nilului. A doua figura lirica, magul, reprezinta gandirea formativa . Oglinda lui de aur reflecta cerul,
cosmicul, dand sens arhitecturii divine. Magul descopera insa timpul care erodeaza datorita raului(apa)
din lume si incearca sa indrepte si citeste semnul intors, dar gestul sau inseamna prabusirea civilizatiei si
Egiptul recade in Nil si in pustiu.

3. Grecia- secventa Greciei cuprinde doua momente :


a)Nasterea Greciei si disparitia ei odata cu distrugerea civilizatiei. Imaginea Greciei care se naste este
asociata acvaticului, e o nastere ce repeta nasterea Afroditei, ea se pietrifica, se materializeaza si are o
aspiratie ascentionala. Cerul are culoarea onirica albastra iar grecia apare ca un vis al marii. Prin Grecia
se naste cantecul marii, marea si lumea umana se armonizeaza prin cantecul Greciei. Acest cantec
traduce un limbaj cosmic, zeii se amesteca cu muritorii si sunt spirite ale naturii iar starea lumii este una
de fericire paradisiaca .
b)Al doilea moment din secventa Greciei, restrange spatiul la dimensiunea unei camere. In locul zeilor
apar 3 imagini ale gandirii umane: filozodul, sculptorul si orfeu. Toti 3 sunt marcati de semnul indoielii.
Domina mutenia obiectelor , ele isi pierd vitalitatea, gandirea este in doliu. Cugetatorul (filozoful) si-a
pierdut credinta in sensul semneloriar, sculptorul este orb si il reprezinta arta greaca prin excelenta . In
descendenta platonica aceasta orbire este divortul dintre lume si orbire. Creatia sculptorului nu mai este
expresia armonizarii intre lue si univers, cosmos ci durerea de a fi. Orfeu nu mai are nici el incredere in
propriul cantec si isi arunca arfa in mare, si odata cu el coboara si intreaga Grecie in adancurile marii.

4. Roma- in momentul prim al nasterii, Roma este asociata elementului primordial, focul( reprezinta
emblema solara a gandirii). Mitul ratiunii va deveni emblema nebuniei, iar Roma reprezinta o civilizatie a
gandirii pure, a ordinii si a legii.Ea moare in incendiul lui Nero, intr-un acces de nebunie echivalent cu un
extaz de gandire. Dupa luptele dintre Daci si Romani, Roma mai moare o data atacata de zeii nordici,
armele lor devin cruci iar Roma crestina invinge nordul si il civilizeaza.Evul Mediu este preprezentat in
poem doar de o strofa.Este o perioada de intuneric si de incatusare a spiritului.

5. Epoca lui Napoleon- ea reprezinta ideea insasi . Aducerea in istorie a idealului kantian al pacii
universare. Napoleon este vazut in dubla sa ipostaza de titan si spirit contemplativ.

6. Poemul ajunge si la epoca moderna. E.m. vazuta ca un timp tragic al unei gandiri aflate in
criza, a unei gandiri instrainate in care domina un timp de solstitiu. De aceea, ultima parte a poemului
este o meditatie care cauta sensul acestor tablouri din panorama civilizatiilor.
Meditatia surprinde contradictia naturii umane si anume infinitate in gandire dar limitata in destin. Intre
nimicnicia gandului uman si limitarea vietii spiritul contemplator cauta o cale de acces spre zona
ascunsa, spre misterioasa gandire divina. Istoria devine astfel la Eminescu o lunga cautare a principiului
divin. Fiecare infatisare a divinului este o materializarea agandirii uni mit, dar mitul apune odata cu
civilizatia ce l-a creat si ingroapa astfel si divinitatea. De aici versul CHEIE al meditatiei eminesciene
trimitand la un timp apocaliptic „E apus de zeitate si asfintire de idei”. Aceasta viziune Eminescu apare
ca o intuitie filozofica inaintea filozofului Nietzsche, care a vorbit despre amurgul zeilor.
Moartea devine astfel singutul principiu al identitatii prin infatisarile lumii tranzitorii. Ea se substituie
divinului. In relatia cu moartea exista doar doua forme de nemurire : gandirea si poezia.
Este, in aceasta viziune tragica o sinteza intre viziunea indiana asupra nefiintei, cea schopenhauriana a
lumii ca manifestare a raului si cea nietzcheana ca suferinta a fiintei.

In acest poem de mare intindere secventa Daciei nu nurmeaza evolutia celor 3 timpi din celelalte
civilizatii. Ea reprezint norma pura a gandirii mitice.
De aceea Dacia mitica cuprinde 3 momente:
Momentul existentei mitice -in care apare figura dochiei; prezentarea spatiului si timpului mitic( codrul
Muntele,raul) dublate de o vegetatie si o flora paradisiaca.
Urmeaza apoi momentul contactului cu civiliztia romana -in care intra in conflict mitul si istoria
reprezentata de cucerirea romana.
Cel de al treilea moment este banchetul funebru al mortii zeilor daci si blestemul lui Decebal la adresa
istoriei distrugatoare reprezentata de imaginea cezarului invingator.

Aceasta secventa e mult mai evident conflictul dintre gandirea mitica si istorie. Dominant in prima parte
a Daciei este elementul acvatic, o aluzie la elementul matricial. Planurile terestru celest se amesteca,
Dacia traieste in ritmul unei civilizatii cosmice, castelul dochiei este imaginea unei arhitecturi cosmicizate
dar Dochia este zana protectoare al acestui spatiu mitic. Este un peisaj pe model platonician, o natura in
permanenta izvorare de lumi. Spatiul este strabatul de un fluviu care nu are nume, fluviul cantarii. Apa,
este dublata de munte, un ax vertical cae uneste lumile. Ca timp este o vara eterna in care totul rasare,
nu este timp iar greirii masoara timpul cosmic. Acest timp fara limite permite asocierea dintre soare si
luna. Este un timp sacru ca si muntele „Jumatate lume, jumatate infinit” .
Odata cu momentul contactului cu romanii, secventa daciei rupe indeterminarea mitica si intram intr-o
topografie reala istorica. Gandirea mitica intra in conflict cu gandirea istorica, fluviul cabtarii din prima
secventa devina aici Dunarea batrana. Zeii romei se infrunta cu zeii dacici iar influnatrea lor capata ton
apocaliptic.
Moartea Daciei este un cutremur cosmic. Infranti, zeii daciei coboara in mare. Participa la un banchet
mortuar in care isi celebreaza sfarsitul propriei lor istorii. Prin sinuciderea lor refuza sa creada ca nu a
fost provocata de istorie si se intorc astfel in existenta lor mitica .
De cealalta parte, personajul invingator, Cezarul, decuprins de indoiala civilizatiei Dacice, provocata din
exterior de catre romani atrage atrage blestemul lui Decebal si vinovatia pentru ca nu au lasat popoarele
in existenta lor mitica. Prin blestem, romanii sunt vazuti ca eroi tragici raspunzatori pentru caderea
mitului in istorie. Decebal, in schimb, refuza istoria si se retrage in mit, adica in moartea etern statica.
Vocea lui este vocea naturii mitice , pe cand vocea cezarului este vocea istoriei distrugatoare.