Repertoriul jurisprudenței

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

30  mai 2013 *

„Trimitere preliminară — Directiva 92/12/CEE — Accize — Produse puse în consum într-un stat
membru în care accizele au fost plătite — Aceleași produse, transportate în alt stat membru în care
accizele au fost de asemenea plătite — Cerere de rambursare a accizelor plătite în primul stat
membru — Refuz din cauza neintroducerii cererii înainte de expedierea mărfurilor —
Compatibilitate cu dreptul Uniunii”

În cauza C-663/11,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de
Apel Oradea (România), prin decizia din 13 decembrie 2011, primită de Curte la 27 decembrie 2011, în
procedura

Scandic Distilleries SA

împotriva

Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul T.  von Danwitz, președinte de cameră, și domnii A.  Rosas, E.  Juhász (raportor),
D.  Šváby și  C.  Vajda, judecători,

avocat general: doamna E.  Sharpston,

grefier: domnul A.  Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

— pentru Scandic Distilleries SA, de C.  F.  Costaș, avocat;

— pentru guvernul român, de R. H.  Radu, precum și de I.  Bara și de R.-I.  Munteanu, în calitate de
agenți;

— pentru guvernul polonez, de M.  Szpunar și de B.  Majczyna, în calitate de agenți;

— pentru guvernul portughez, de L.  Inez Fernandes și de M.  Rebelo, în calitate de agenți;

* Limba de procedură: româna.

RO
ECLI:EU:C:2013:347 1
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

— pentru Comisia Europeană, de W.  Mölls, precum și de L.  Keppenne și de C.  Barslev, în calitate de
agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 31  ianuarie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dispozițiilor Directivei 92/12/CEE a Consiliului

din 25  februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea,
circulația și monitorizarea acestor produse (JO  L  76, p.  1, Ediție specială, 09/vol.  1, p.  129), astfel cum
a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14  decembrie 1992 (JO  L  390, p.  124,
Ediție specială, 09/vol.  1, p.  170, denumită în continuare „Directiva 92/12”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Scandic Distilleries SA (denumită în
continuare „Scandic”), pe de o parte, și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili
(denumită în continuare „Direcția Generală”), pe de altă parte, cu privire la rambursarea accizelor
după livrarea unor produse accizabile destinate consumului în alt stat membru decât România.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3 Potrivit celui de al optsprezecelea considerent al Directivei 92/12, „plata accizelor în statul membru în
care produsele au fost puse în consum trebuie să atragă după sine rambursarea acelor taxe dacă
produsele nu sunt destinate consumului în acel stat membru”.

4 Articolul  6 alineatul  (1) din Directiva menționată prevede:

„Accizele sunt exigibile în momentul punerii în consum sau în momentul înregistrării unor deficite
care trebuie supuse accizelor [...].

Punerea în consum a produselor supuse accizelor înseamnă:

(a) orice derogare, chiar și neregulamentară, de la un regim de suspendare;

(b) orice prelucrare, chiar și neregulamentară, a produselor în cauză în afara unui regim de
suspendare;

(c) orice import al produselor în cauză, chiar și neregulamentar, în cazul în care produsele nu au fost
incluse într-un regim de suspendare.”

5 Potrivit articolului 7 alineatele (1)-(6) din Directiva 92/12:

„(1) În cazul produselor supuse accizelor și puse deja în consum într-un stat membru, deținute în
scopuri comerciale într-un alt stat membru, accizele sunt percepute în statul membru în care sunt
deținute produsele în cauză.

2 ECLI:EU:C:2013:347
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

(2) În acest scop, fără a aduce atingere articolului 6, dacă produsele puse deja în consum, conform
definiției din articolul  6, într-un stat membru sunt livrate, destinate livrării în alt stat membru sau
folosite în alt stat membru în vederea realizării de către un comerciant a unei activități economice
independente sau pentru un organism de drept public, accizele devin exigibile în acel alt stat membru.

(3) În funcție de toate elementele situației, accizele sunt datorate de către persoana care efectuează
livrarea sau deține produsele destinate livrării sau de persoana care primește produsele pentru a le
folosi într-un stat membru, altul decât cel în care produsele au fost deja puse în consum, sau de către
comerciantul sau organismul de drept public relevant.

(4) Produsele menționate la alineatul  (1) circulă între teritoriile diverselor state membre împreună cu
un document de însoțire care conține datele principale din documentul menționat la articolul  18
alineatul  (1). Forma și conținutul acestui document se stabilesc în conformitate cu procedura stabilită
în articolul  24 din prezenta directivă.

(5) Persoana, comerciantul sau organismul prevăzute la alineatul  (3) trebuie să îndeplinească
următoarele cerințe:

(a) înainte de expedierea bunurilor, trebuie să facă o declarație autorităților fiscale din statul membru
de destinație și să garanteze plata accizelor;

(b) să plătească accizele statului membru de destinație în conformitate cu procedura stabilită de statul
membru în cauză;

(c) să fie de acord cu orice verificare care permite administrației statului membru de destinație să se
convingă că bunurile au fost primite efectiv și că accizele aferente sunt plătite.

(6) Accizele plătite în primul stat membru menționat la alineatul  (1) se rambursează în conformitate
cu articolul  22 alineatul  (3).”

6 Articolul  22 din Directiva 92/12 are următorul cuprins:

„(1) În situații corespunzătoare, produsele supuse accizelor care au fost puse în consum pot fi eligibile,
la cererea unui comerciant în cursul activității sale, pentru rambursarea accizelor de către autoritățile
fiscale din statul membru în care au fost puse în consum, dacă nu sunt destinate consumului în statul
membru în cauză.

Totuși, statele membre pot refuza cererea de rambursare dacă nu sunt îndeplinite criteriile de
corectitudine stabilite de statele membre în cauză.

(2) Pentru punerea în aplicare a alineatului (1), se aplică următoarele dispoziții:

(a) înainte de expedierea mărfurilor, expeditorul trebuie să prezinte o cerere de rambursare la

autoritățile competente din statul său membru și să facă dovada plății accizelor. Totuși,
autoritățile competente nu pot refuza rambursarea numai pe motive de neprezentare a
documentului întocmit de aceleași autorități care certifică efectuarea plății inițiale;

(b) circulația mărfurilor menționate la litera  (a) are loc în conformitate cu dispozițiile din titlul  III;

ECLI:EU:C:2013:347 3
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

(c) expeditorul înaintează autorităților competente din statul său membru exemplarul retransmis al
documentului menționat la litera  (b), adnotat corespunzător de destinatar, care trebuie fie să fie
însoțit de un document care certifică garantarea accizelor în statul membru în care are loc
consumul, fie să conțină următoarele detalii:

— adresa biroului în cauză al autorităților fiscale din statul membru de destinație;

— data acceptării declarației de către biroul în cauză, împreună cu numărul de referință sau de
înregistrare al declarației;

(d) produsele supuse accizelor și puse în consum într-un stat membru și purtând astfel o marcă
fiscală sau de identificare a statului membru în cauză pot fi eligibile pentru rambursarea accizelor
datorate autorităților fiscale ale statelor membre care au emis mărcile fiscale sau de identificare, cu
condiția ca autoritățile fiscale din statul membru care le-a emis să constate distrugerea mărcilor.

(3) În cazurile menționate la articolul  7, statul membru de plecare este obligat să ramburseze accizele
plătite numai dacă accizele au fost plătite în prealabil în statul membru de destinație în conformitate
cu procedura stabilită la articolul  7 alineatul  (5).

Totuși, statele membre pot refuza această cerere de rambursare dacă nu îndeplinește criteriile de
corectitudine stabilite de statele membre în cauză.

[...]

(5) Autoritățile fiscale din fiecare stat membru stabilesc procedurile și metodele de monitorizare care
se aplică rambursării efectuate pe teritoriul lor. Statele membre se asigură că rambursarea accizelor nu
depășește suma plătită efectiv.”

Dreptul român

7 Potrivit articolului 1926 din Codul fiscal, referitor la restituirea accizelor pentru produsele cu accize
plătite:

„(1) Un comerciant în timpul activității sale poate să solicite restituirea accizelor aferente produselor
accizabile care au fost eliberate în consum în România, atunci când aceste produse sunt destinate
consumului în alt stat membru, cu respectarea următoarelor condiții:

a) înainte de expedierea produselor, comerciantul expeditor trebuie să facă o cerere de restituire la

autoritatea fiscală competentă și să facă dovada că acciza a fost plătită;

b) livrarea produselor către statul membru de destinație se face în conformitate cu prevederile

articolului 1924;

c) comerciantul expeditor trebuie să prezinte autorității fiscale competente copia returnată a

documentului prevăzut la articolul  1925, certificată de către destinatar, care trebuie să fie însoțită
de un document care să ateste că acciza a fost plătită în statul membru de destinație. De
asemenea, comerciantul expeditor va prezenta adresa biroului autorității fiscale competente din
statul membru de destinație și data de acceptare a declarației destinatarului de către autoritatea
fiscală competentă a statului membru de destinație, împreună cu numărul de înregistrare a acestei
declarații.

4 ECLI:EU:C:2013:347
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

(2) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate și eliberate în consum în România, se pot
restitui accizele de către autoritatea fiscală competentă, dacă această autoritate a stabilit că marcajele
respective au fost distruse în condițiile prevăzute în norme.

(3) În cazurile prevăzute la articolul  1923, autoritatea fiscală competentă va restitui acciza plătită doar
atunci când accizele au fost plătite anterior în statul membru de destinație, în conformitate cu
procedura prevăzută la articolul  1923 alineatul  (5).

(4) În cazurile menționate la articolul  1928 alineatul  (1), autoritatea fiscală competentă, la cererea
vânzătorului, poate restitui acciza plătită atunci când vânzătorul a urmat procedurile prevăzute la
articolul  1928 alineatul  (4).”

8 Punctul  184 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr.  44/2004 (denumit în continuare „punctul  184 din normele metodologice”), care se
referă la articolul  1926 din Codul fiscal, are următorul cuprins:

„(1) Comerciantul expeditor care dorește să solicite restituirea accizelor pentru produsele ce urmează a
fi expediate pentru consum într-un alt stat membru trebuie să depună la autoritatea fiscală teritorială
unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, înainte de expedierea produselor, o cerere de
restituire, al cărei model este prevăzut în anexa nr.  11, și să facă dovada că pentru acele produse
accizele au fost plătite.

(2) După recepția produselor de către destinatar și plata accizei în statul membru de destinație,
comerciantul expeditor va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de
impozite și taxe, în vederea restituirii accizelor, documentele prevăzute la articolul  1926 alineatul  (1)
litera  c) din Codul fiscal.

(3) Acciza de restituit va fi aferentă cantităților expediate și efectiv recepționate.

(4) Restituirea accizelor se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(5) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate și eliberate în consum în România, și care
sunt destinate consumului în alt stat membru, accizele se pot restitui de către autoritatea fiscală
teritorială numai în limita unei valori corespunzătoare valorii accizelor aferente cantității de produse
expediate. Dezlipirea marcajelor se face sub supraveghere fiscală, la solicitarea comerciantului
expeditor.

(6) În situația în care un comerciant din România urmează să primească produse supuse accizelor
eliberate în consum în alt stat membru, înainte de expedierea produselor de către furnizor, acesta va
face o declarație cu privire la acest fapt la autoritatea fiscală teritorială. Pe baza acestei declarații,
autoritatea fiscală teritorială va lua act de operațiunea care urmează a se desfășura și pentru care
exigibilitatea accizelor ia naștere la momentul recepției produselor, termenul de plată fiind prima zi
lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepționat produsele.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

9 Scandic, o societate română, comercializează produse alcoolice în România și în alte state membre. În
lunile februarie, martie, mai, iunie și iulie 2009, aceasta a pus în consum în România produse alcoolice
destinate consumului în Republica Cehă și a plătit accize pentru aceste produse în România.

10 Între luna septembrie 2009 și luna februarie 2010, Scandic a solicitat Direcției Generale, în temeiul
articolului 22 din Directiva 92/12 și al articolului 1926 din Codul fiscal, rambursarea respectivelor
accize. Cererile de restituire au fost formulate în conformitate cu articolul menționat din Codul fiscal

ECLI:EU:C:2013:347 5
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

și cu punctul  184 din normele metodologice. Scandic a respectat toate cerințele prevăzute în anexa
nr.  11 la titlul  VII din Codul fiscal, furnizând informații privind denumirea și codul de identificare
fiscală ale destinatarului, descrierea produselor expediate, data recepției produselor, cantitatea
recepționată și plata accizelor în statul membru de destinație.

11 Cererile de restituire au fost depuse după ajungerea produselor în Republica Cehă. Scandic a explicat
această întârziere prin faptul că nu dispunea de toate documentele prevăzute în anexa nr.  11 la
titlul  VII din Codul fiscal înainte de ajungerea produselor la destinație și de plata accizelor în statul
membru de destinație. Scandic a afirmat că a acționat în acest fel întrucât a dorit să evite riscul
respingerii cererilor de restituire ca fiind nesusținute de toate dovezile necesare, chiar dacă aceasta
presupunea rambursarea cu o oarecare întârziere a sumelor pe care le achitase în avans.

12 Potrivit Scandic, întrucât informațiile prevăzute în anexa nr.  11 menționată se referă, printre altele, la
data recepției produselor și la cantitatea recepționată, era evident că aceste informații și documentele
aferente nu puteau fi furnizate decât după livrarea produselor în statul membru de destinație. Scandic
susține că, astfel, depunerea unei cereri de restituire complete nu era posibilă decât după livrarea și
recepția produselor în cauză în Republica Cehă. De asemenea, Scandic arată că din modelul cererii de
restituire prevăzut în anexa nr.  11 menționată rezultă că cererile de restituire trebuiau să fie depuse
lunar, iar nu anterior trimiterii produselor accizabile într-un alt stat membru.

13 Dat fiind că Direcția Generală nu a răspuns la cererile de restituire formulate de Scandic, aceasta a
introdus o acțiune la Tribunalul Bihor, prin care solicita obligarea Direcției Generale la restituirea
accizelor în cauză și la plata dobânzilor aferente.

14 În apărare, Direcția Generală a arătat că toate documentele necesare potrivit articolului 1926 din Codul
fiscal au fost furnizate. Cu toate acestea, Direcția Generală a precizat că refuza să dea curs cererii de
restituire a accizelor pentru motivul că Scandic nu a solicitat restituirea respectivă anterior expedierii
produselor într-un alt stat membru, conform articolului 22 din Directiva 92/12.

15 Întrucât Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de Scandic, aceasta a declarat recurs împotriva
hotărârii pronunțate de instanța menționată la instanța de trimitere.

16 Curtea de Apel Oradea, considerând că, pentru pronunțarea hotărârii sale, este necesară interpretarea
dispozițiilor Directivei 92/12, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele
întrebări preliminare:

„1) Contravine dreptului european (articolele  7 și  22 din Directiva 92/12 [...], respectiv considerentele
directivei) refuzul autorităților fiscale române de a da curs unei cereri de restituire a accizelor, în
condițiile în care:

a) comerciantul care solicită restituirea accizelor a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor
tehnice prevăzute de legislația națională pentru admisibilitatea cererii de restituire și în
special a celor referitoare la:

(i) dovada plății accizelor în România;

(ii) dovada expedierii produselor accizabile în alt stat membru;

b) potrivit exigențelor legislației fiscale române (articolul  1926 din Codul fiscal, punctul  184 din
normele metodologice [...] și anexa nr.  11 la titlul  VII din Codul fiscal), unele documente ce
trebuiau să însoțească cererea de restituire puteau fi furnizate doar după livrarea produselor
accizabile în alt stat membru;

6 ECLI:EU:C:2013:347
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

c) legislația fiscală română [punctul  184 alineatul  (4) din normele metodologice, cu trimitere la
articolul  135 din Codul de procedură fiscală] prevede un termen general de cinci ani pentru
orice cerere de restituire/rambursare?

2) Articolul  22 [alineatul  (2)] litera  (a) din Directiva 92/12 [...] trebuie interpretat în sensul că
neformularea de către un comerciant a unei cereri de restituire a accizelor în statul membru
unde accizele au fost plătite, înainte de livrarea produselor accizabile către alt stat membru, unde
produsele sunt destinate consumului, conduce la pierderea dreptului comerciantului de a obține
restituirea accizelor plătite?

3) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, soluția pierderii dreptului
comerciantului de a obține restituirea accizelor, proiectată într-o dublă impozitare a acelorași
produse accizabile (în statul membru unde produsele accizabile au fost inițial eliberate pentru
consum și, respectiv, în statul membru unde produsele sunt destinate consumului), este conformă
cu principiul neutralității fiscale?

4) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, termenul extrem de scurt cuprins
între data plății accizelor pentru produsele eliberate pentru consum într-un stat membru și data
expedierii produselor accizabile către alt stat membru, unde acestea sunt destinate consumului,
poate fi considerat ca fiind conform cu principiile echivalenței și efectivității? Sub acest aspect,
prezintă relevanță faptul că termenul general în care se poate solicita restituirea/rambursarea unui
impozit, a unei taxe sau a unei contribuții în statul membru în cauză este semnificativ mai lung?”

Cu privire la întrebările preliminare

17 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că Directiva 92/12 a fost abrogată prin Directiva 2008/118/CE a
Consiliului din 16  decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei
92/12/CEE (JO  L  9, p.  12). Cu toate acestea, potrivit articolului 48 alineatul  (1) primul paragraf din
Directiva 2008/118, statele membre nu trebuie să se conformeze acesteia decât începând cu 1  aprilie
2010. În consecință, litigiul principal intră sub incidența dispozițiilor Directivei 92/12.

18 Guvernul român apreciază că prima întrebare nu este admisibilă ca atare, dat fiind că aceasta
urmărește constatarea unei evidențe, respectiv că Directiva 92/12 se opune unei practici naționale care
constă în respingea unei cereri de rambursare a accizelor în condițiile în care toate cerințele prevăzute
de legislația națională, adoptată în aplicarea directivei amintite, a cărei transpunere nu este contestată,
au fost îndeplinite.

19 Guvernul menționat susține că situația de fapt din litigiu este diferită și arată că problema de drept la
care este necesar să se răspundă pentru a se putea soluționa litigiul principal se regăsește în celelalte
întrebări preliminare.

20 Dat fiind că întrebările formulate trebuie analizate împreună și că acestora trebuie să li se ofere un
răspuns comun, nu este necesară examinarea admisibilității primei întrebări.

21 Prin intermediul întrebărilor adresate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă
Directiva 92/12 trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care produse supuse accizelor și puse în
consum într-un stat membru, în care accizele au fost plătite, au fost transportate într-un alt stat
membru în care aceste produse sunt supuse accizelor, o cerere de rambursare a accizelor plătite în
statul membru de plecare poate fi respinsă numai pentru motivul că cererea respectivă nu a fost
formulată înaintea expedierii produselor menționate.

ECLI:EU:C:2013:347 7
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

22 Directiva 92/12 vizează stabilirea anumitor reguli în ceea ce privește deținerea, circulația și
monitorizarea produselor supuse accizelor, în special în scopul de a garanta că exigibilitatea accizelor
este identică în toate statele membre (a se vedea Hotărârea din 23  noiembrie 2006, Joustra, C-5/05,
Rec., p.  I-11075, punctul  27 și jurisprudența citată).

23 Această armonizare permite, în principiu, înlăturarea dublei impuneri în relațiile dintre statele membre
(a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alevizos, C-392/05, Rep., p.  I-3505, punctul 38).

24 Pentru a asigura ca plata accizelor să se efectueze într-un singur stat membru, cel în care are loc
consumul, articolul  22 din Directiva 92/12 prevede, în anumite condiții, rambursarea accizelor plătite
într-un alt stat membru.

25 Reiese din dispozițiile articolului 22 alineatele (1)-(3) din Directiva 92/12 că acestea stabilesc două
regimuri distincte de rambursare.

26 Distincția respectivă rezultă din textul, pe de o parte, al alineatelor (1) și  (2) ale articolului 22 din
directiva menționată și, pe de altă parte, al alineatului (3) al articolului 22 amintit.

27 Regimul de rambursare prevăzut la articolul  22 alineatele (1) și  (2) din Directiva 92/12 se aplică
situațiilor în care produsele supuse accizelor într-un stat membru, în care accizele au fost plătite, sunt
transportate în regim suspensiv într-un alt stat membru, în care produsele sunt de asemenea supuse
accizelor, fără a fi necesar ca în acest stat accizele să fi fost deja plătite. În schimb, în situațiile care
intră sub incidența articolului 22 alineatul  (3) din directiva menționată, accizele nu sunt rambursate
decât atunci când au fost plătite atât în statul membru de plecare, cât și în cel de destinație.

28 Pare rezonabil ca legiuitorul Uniunii să prevadă cerințe mai stricte în situațiile în care rambursarea este
solicitată înainte de plata accizelor în statul membru de destinație. Printre aceste cerințe figurează cea
potrivit căreia cererea de rambursare trebuie introdusă înainte de expedierea mărfurilor în cauză.
Cealaltă cerință figurează la articolul  22 alineatul  (2) litera  (b) din Directiva 92/12, potrivit căruia
circulația mărfurilor trebuie efectuată în conformitate cu dispozițiile din titlul  III din această directivă,
ceea ce înseamnă că mărfurile trebuie să fie în regim suspensiv.

29 În schimb, articolul  22 alineatul  (3) din Directiva 92/12 nu prevede nicio obligație în ceea ce privește
momentul la care cererea de rambursare trebuie să fie introdusă. În plus, mărfurile nu sunt supuse
obligației de a circula în regim suspensiv, ci numai celei de a fi însoțite de un document menționat la
articolul  7 alineatul  (4) din această directivă.

30 Împrejurarea potrivit căreia, pe de o parte, articolul  22 alineatele (1) și  (2) din Directiva 92/12 și, pe de
altă parte, articolul  22 alineatul  (3) din această directivă prevăd două regimuri distincte rezultă de
asemenea din faptul că în al doilea paragraf al fiecăruia dintre alineatele (1) și  (3) menționate este
cuprinsă aceeași dispoziție, care prevede că „[t]otuși, statele membre pot refuza această cerere de
rambursare dacă nu îndeplinește criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză”. O
astfel de repetare nu ar fi necesară în cazul în care alineatele (1)-(3) ale articolului 22 menționat ar
descrie un singur regim de rambursare.

31 De altfel, existența acestor două regimuri distincte este explicată și pusă în evidență în Propunerea de
directivă a Consiliului din 7  noiembrie 1990 privind regimul general, deținerea și circulația produselor
supuse accizelor [COM(90)  431 final], prezentată de Comisia Comunităților Europene și care a condus
la adoptarea Directivei 92/12, în care se precizează, în partea consacrată comentariilor articolelor, că
primul tip de procedură de rambursare oferă tuturor expeditorilor posibilitatea să plaseze sau să
replaseze în regim suspensiv produse supuse accizelor, permițând astfel o rambursare a accizelor în
primul stat membru înainte de plata accizelor într-un al doilea stat membru. Se adaugă în propunere

8 ECLI:EU:C:2013:347
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

că, în cazul în care acest prim tip de procedură nu este aplicabil, un al doilea tip de procedură prevede
o rambursare ulterioară plății accizelor în al doilea stat membru, posibilitate constrângătoare financiar,
dar care permite evitarea plasării sau a replasării în regim suspensiv.

32 În expunerea de motive a propunerii de directivă menționate, punctul  16 prevede că aceste două

proceduri distincte permit evitarea dublei impuneri care rezultă din două puneri în consum în două
state membre diferite. Se adaugă că astfel se asigură perceperea accizelor în statul membru în care are
loc consumul real și că alți operatori decât cei care dețin autorizații nu sunt excluși de la comerțul
intracomunitar cu produse supuse accizelor.

33 Se constată că reglementarea românească nu a ținut seama de această distincție. Astfel, articolul  1926
alineatul  (1) din Codul fiscal, care reia, în esență, condițiile de rambursare prevăzute la articolul  22
alineatul  (1) și la articolul  22 alineatul  (2) literele  (a)-(c) din Directiva 92/12, diferă de acest articol  22
în ceea ce privește alineatul  (1) litera  (c), prevăzând că cererea de rambursare trebuie să fie însoțită de
un document care atestă că accizele au fost plătite în statul membru de destinație, în timp ce
articolul  22 alineatul  (2) litera  (c) menționat nu prevede îndeplinirea unei asemenea condiții.

34 Or, este de competența instanței naționale să identifice dispozițiile din reglementarea națională care
transpun o directivă a Uniunii și, dacă este cazul, dispozițiile din această directivă aplicabile
împrejurărilor concrete ale unui litigiu cu care este sesizată.

35 În situația în care accizele au fost deja plătite în statul membru de destinație, ceea ce pare a fi cazul în
cauza principală, este aplicabil articolul  22 alineatul  (3) din Directiva 92/12, care prevede că singura
condiție pentru rambursare este ca accizele să fi fost plătite în statul membru de destinație. Aceasta
înseamnă că operatorul economic nu este obligat să introducă cererea de rambursare înainte de
expedierea mărfurilor în cauză.

36 Într-o astfel de situație, rezerva potrivit căreia statul membru poate să nu dea curs cererii de
rambursare atunci când aceasta nu îndeplinește criteriile de corectitudine pe care le stabilește nu se
poate aplica în cazul în care cererea de rambursare nu a fost introdusă înainte de expedierea
mărfurilor în cauză. Noțiunea „criterii de corectitudine” nu poate primi o interpretare care ar permite
instituirea unei condiții prevăzute de Directiva 92/12 doar în cadrul unei alte situații privind o cerere
de rambursare și care ar contraveni astfel articolului 22 alineatul  (3) primul paragraf din directiva
amintită.

37 În schimb, în situația în care cererea de rambursare a fost formulată înainte de plata accizelor în statul
membru de destinație, este aplicabil articolul  22 alineatele (1) și  (2) din Directiva 92/12, ceea ce
înseamnă că statul membru de plecare poate pretinde ca cererea de rambursare să fie introdusă
înainte de expedierea mărfurilor în cauză. În acest caz, este vorba despre o condiție importantă
prevăzută explicit la articolul  22 alineatul  (2) litera  (a) din directiva respectivă, a cărei nerespectare
poate atrage refuzul rambursării.

38 Din economia articolului 22 alineatele (1) și  (2) din Directiva 92/12 reiese că acesta prevede o
procedură în două etape. După introducerea unei cereri inițiale, operatorul economic trebuie să aibă
posibilitatea de a prezenta documentele prevăzute la articolul  22 alineatul  (2) litera  (c) din directiva
amintită.

39 Având în vedere cele ce precedă, urmează să se răspundă la întrebările adresate că articolul  22

alineatele (1)-(3) din Directiva 92/12 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care produse supuse
accizelor și puse în consum într-un stat membru, în care accizele au fost plătite, au fost transportate
într-un alt stat membru în care produsele respective sunt supuse accizelor și în care acestea au fost de
asemenea plătite, o cerere de rambursare a accizelor plătite în statul membru de plecare nu poate fi
respinsă numai pentru motivul că cererea amintită nu a fost formulată înaintea expedierii produselor

ECLI:EU:C:2013:347 9
 HOTĂRÂREA DIN 30.5.2013 – CAUZA C-663/11
SCANDIC DISTILLERIES

menționate, ci trebuie analizată în temeiul alineatului (3) al articolului respectiv. În schimb, în cazul în
care accizele nu au fost plătite în statul membru de destinație, o astfel de cerere poate fi refuzată în
temeiul alineatelor (1) și  (2) ale articolului menționat.

Cu privire la cheltuielile de judecată

40 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la
instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu
pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul  22 alineatele (1)-(3) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25  februarie 1992
privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și
monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a
Consiliului din 14  decembrie 1992, trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care produse
supuse accizelor și puse în consum într-un stat membru, în care accizele au fost plătite, au fost
transportate într-un alt stat membru în care produsele respective sunt supuse accizelor și în
care acestea au fost de asemenea plătite, o cerere de rambursare a accizelor plătite în statul
membru de plecare nu poate fi respinsă numai pentru motivul că cererea amintită nu a fost
formulată înaintea expedierii produselor menționate, ci trebuie analizată în temeiul alineatului
(3) al articolului respectiv. În schimb, în cazul în care accizele nu au fost plătite în statul
membru de destinație, o astfel de cerere poate fi refuzată în temeiul alineatelor (1) și  (2) ale
articolului menționat.

von Danwitz Rosas Juhász

Šváby Vajda

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 30  mai 2013.

Grefier Președintele Camerei a cincea A. Calot Escobar

T. von Danwitz

10 ECLI:EU:C:2013:347