Universitatea Tiu Maiorescu

Facultatea de Psihologie

Forma de învățământ: Zi

PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

UITAREA

Prof.Coord: Lect. univ. dr. Oana Mateescu

Student: Giurgi Emanuela

Anul II, Grupa III

Memoria sau uitarea presupun un set divers de capacități cognitive prin care reținem informații și
reconstruim experiențele trecute, de obicei pentru scopuri prezente. Memoria este unul dintre
cele mai importante moduri prin care acțiunile noastre din trecut ne animă acțiunile și
experiențele actuale. Cel mai notabil, abilitatea umană de a conjura episoade de lungă durată, dar
specifice ale vieții noastre, pe cât de fascinantă, pe atât de importantă în stabilirea unei identității
personale. Memoria pare a fi o sursă de cunoaștere. Ne amintim de experiențe și evenimente care
nu se întâmplă acum, deci memoria diferă de percepție. Ne amintim evenimente care s-au
întâmplat cu adevărat, deci memoria este diferită de imaginația pură. Cu toate acestea, în
practică, pot exista interacțiuni strânse între memorie, percepție și imaginație. Amintirea este
adesea afectată de emoție și este strâns implicată atât în stări afective extinse, cum ar fi dragostea
și mâhnirea, cât și în practici semnificative din punct de vedere social, precum promisiuni și
comemorări. Este esențială pentru multe raționamente și pentru luarea deciziilor, atât individuale
cât și colective. Unele amintiri sunt modelate de limbaj, altele de imagini. O mare parte din viața
noastră morală și socială depinde de modurile ciudate în care suntem ancorați în timp. Memoria
poate eșua în moduri banale și minore, sau în moduri dramatice și dezastruoase.

De ce uităm

Uitarea este de fapt necesară și utilă. Imaginează-ți că îți amintești fiecare secundă din fiecare zi
din viața ta. Ar fi foarte dificil să păstrezi toate informațiile organizate și să vă concentrați asupra
singur lucru. Există pur și simplu prea multe informații de reținut. Uităm automat de majoritatea
informațiilor senzoriale pe care le preluăm fără chiar să ne dăm seama.

Teoriile uitării

Voi încerca, in acest referat, sa fac o evaluare globală a teoriilor. Ele pot avea subcategorii
ilustrate prin anumiți stimuli sau lipsa lor.

Teoria neutilizării informației si teoria declinului mnezic:

Teoria declinului mnezic se bazează pe un concept simplu: „folosește sau vei pierde”. Asta
înseamnă că, atunci când cunoașteți anumite informații sau date și nu încercați să vă amintiți sau
să le menționați din când în când, vor fi șterse automat din creier.

Creierul trebuie să exercite și să investigheze activ pentru a găsi informații rapid și precis, veți
pierde valoarea informației dacă memoria nu este folosită din când în când, ceea ce înseamnă că
informațiile de mai sus vor fi considerate inutile de către creier și vor fi deformate sau șterse
după un anumit timp de neglijare.

Un studiu celebru despre memoria materiei parcurse pentru o testare a comparat procentajul de
informații amintite după diferite intervale de timp. Rezultatele au fost următoarele:

După 1 zi, 54% din informație a fost amintită.

După 7 zile, 35% din informație a fost amintită.

După 14 zile, 21% din informație a fost amintită.

După 21 de zile, 18% din informație a fost amintită.

După 28 de zile, 19% din informație a fost amintită.

După 63 de zile, 17% din informație a fost amintită.

Acum, că știm puțin despre această teorie, putem începe să dezvoltăm câteva strategii care ne vor
ajuta să continuăm să stocăm informații pe care le avem în amintirile noastre pentru mai mult
timp. De exemplu, putem studia dintr-un material de testare un exemplu specific, in fiecare zi,
pentru o săptămână, lună.

Strategia este să te împiedici să uiți ceea ce ai învățat prin transmiterea informațiilor din memoria
pe termen scurt în memoria pe termen lung.

Pe de altă parte, teoria neutilizării informațiilor ne spune că uitarea se produce atunci când
reactualizăm repetat alte informații, in vreme ce alte informații, de obicei similare cu cele
reactualizate, devin uzate, iar creierul le va considera nefolositoare.

Teoria Interferenței

Această teorie se bazează pe principiul spațiului limitat al memoriei. Poți adăuga noi informații,
însă pentru a păstra o informație sau pentru a învăța ceva nou, memoria trebuie să rezolve un
conflict între informațiile vechi și cele noi. Informațiile noi încearcă să le împingă în jos cele
vechi (interferență retroactivă). Pe de altă parte, informațiile vechi încearcă să îndepărteze altele
noi (interferență pro activă). În acest caz, mintea noastră poate fi considerată o arenă.
Informațiile sunt întotdeauna într-o luptă, unele câștigă iar altele pierd.

Cheia pentru evitarea problemelor de interferență este să încercați tot posibilul să etichetați și să
clasificați corect informațiile în memoria dvs. Așadar, puneți orice fapt pe care îl învățați în
regiunea sa corectă de stocare a memoriei dvs., deoarece știți unde ați stocat acea informație și o
veți găsi cu ușurință și rapiditate de fiecare dată când aveți nevoie de ea, fără a irosi timp și a
depune eforturi mari. Totuși, cel mai bun mod de a evita această problemă este să consideri
informațiile noi ca un proces de actualizare a informațiilor vechi, astfel încât acestea să nu intre
în conflict.

O altă metodă pentru evitarea acestei probleme este a căuta conexiuni și relații între idei, astfel
încât acestea să poată fi „depuse împreună” sau cel puțin combinate fără a avea nicio problemă.
Totul depinde apoi de a găsi factorul comun. Cred că cea mai grea parte a acestei teorii este să
găsești cele mai bune relații între informații, indiferent dacă ar fi sau nu logice, cel mai important
este să ne amintim de relațiile respective.

Teoria eșecului encodării

Aceasta teorie se referă la faptul, ca, atunci când încercăm să învățăm sau să stocam noi
informații, dar în același timp facem altceva sau nu suntem suficient de focusați pe acea
informație, capacitatea noastră de a stoca și de a ne reamintii respectiva informație scade. O
metodă bună pentru a ne a sigura că acest lucru nu se întâmplă este de a încerca mereu sa ne
canalizăm energia si mintea pe ceea ce avem de stocat.
Teoria eșecului reactualizării

Conform acestei teorii, dacă nu puteți accesa parți de informație din memoria dvs., acest lucru se
datorează faptului că nu există nicio relație cu cunoștințele semantice pre-existente sau că indicii
pentru reactualizare nu există.

Această teorie se referă la faptul că, atunci când încercăm să ne amintim o informație, iar
anumite noțiuni care definesc acea informație nu au fost reactualizați, nu vom putea reda o
informație corectă, validă.

Teoria uitării motivaționale

Pe baza acestei teorii, putem considera ca o persoană, împinsă de motive emoționale, poate
șterge din memorie anumite informații care au legătură cu subiectul care a cauzat răspunsul
emoțional.

Freud a introdus „represiunea”, ce se definește ca mecanism de apărare a funcției mentale care

protejează mintea pentru a împinge gânduri, sentimente și amintiri amenințătoare la nivel
inconștient departe de impactul experiențelor dureroase. Este modul motivat și intenționat pe
care noi înșine vrem să vedem lumea din jurul nostru: într-o armonie rezonabilă, acceptabilă
pentru noi. De multe ori, anumite informații sunt date la o parte ceea ce explică de ce uitarea
noastră este selectivă ca și atenția. Oamenii adesea își amintesc mai mult de evenimente plăcute
decât de cele neplăcute sau de experiențele dureroase.

Formele uitării

Formele uitării pot fi clasificate după trei criterii: conținut, cauză si metodă.

Putem distinge astfel:

• Uitarea cotidiană, aceasta este tendința de a uita fapte sau evenimente pe parcursul
timpului. Este foarte probabil să uitați informațiile la scurt timp după ce le aflați.
Amintirile care sunt apelate și utilizate frecvent sunt cel mai puțin susceptibile la a fi
uitate. Deși uitarea cotidiană ar putea părea un semn al slăbiciunii memoriei, oamenii de
știință din o consideră benefică pentru că șterge din creier amintiri neutilizate, făcând loc
pentru altele noi, mai utile.
 • Uitarea represivă, acest tip de uitare, cercetat de Janet, Freud, se refera la faptul că
uitarea este folosită aproape ca un scut împotriva emoțiilor, situațiilor, informațiilor
generatoare de disconfort, rușine, neplăcere, pe care le reprimăm in subconștient.

• Uitarea provocată sau uitarea traumatică, se referă la acea uitare provocată de factori
externi, cum ar fi un accident, lovire, sau o boală. Unele exprezii curente sunt păstrate,
dar cele complicate dispar, iar reflexele condiționate dispar.

• Uitarea prin simultaneitate. Anumite evenimente si informații importante pot avea loc in
același timp si spațiu, ceea ce face ca unele dintre ele sa fie uitate.

• Uitarea dirijată, sau mai simplu spus, „Amintește-ți ce vrei să îți amintești”, ceea ce
înseamnă că atunci când oamenii sunt interesați de ceva și doresc să știe, ei cresc
capacitatea de învățare și de memorie pentru a deveni mai eficienți. Uitarea dirijată însă,
poate fi controlată si de factori externi, de exemplu din partea unei autorități, care ne
spune ce ar trebui sa credem, iar informațiile contradictorii cu acel standard sunt șterse.

• Uitarea dependentă de împrejurări. În acest caz, se pierde integritatea informației, prin

pierderea informațiilor legate de mediul in care aceste au fost produse.

În concluzie, uitarea joacă un rol important în viața de zi cu zi și are impact într-o varietate de
moduri diferite. Uitarea poate avea un rol negativ în sistemul de justiție penală de exemplu.sub
forma fiabilității mărturiilor martorilor oculari. În cele din urmă, acest lucru poate produce, în
unele cazuri, rezultate negative extreme, cum ar fi închisoarea sau pedeapsa cu moartea pentru
individul condamnat greșit (dacă rechemarea martorului ocular este singura cauză a
condamnării). Totuși, uitarea joacă un rol pozitiv și în viața de zi cu zi. Uitarea ocazională poate
fi o povară banală, cu toate acestea, atunci când un incident în viața unei persoane este traumatic,
uitarea poate fi un atu. În ceea ce privește autoreglarea și depresia, experiențele negative pot fi
mai bine manageriate dacă procesul de uitare are loc, astfel încât individul să rămână pozitiv și
să învețe din greșeli, dar fără a fi nevoie să-și amintească și să se gândească la amintiri
neplăcute / traumatice in detaliu. Uitarea poate fi o forță pozitivă, deoarece poate ajuta în multe
feluri un individ să facă față unui traumatism si a vieții de zi cu zi.
Bibliografie

1. Psihologie cognitivă, Elena-Claudia Rusu, Editura: Fundația Romaniei de maine, 2007.

2. harvard.edu

3. Journal of Experimental Psychology: General, 120, 20–33.