Viitorul șef al MapN, dezertor cooptat de Moscova

Să nu uităm, Emil Bodnăraş care era primul în ierarhia românească a Serviciului

Special de Informaţii avea o foarte bună pregătire de ofiţer, la care se adăuga
pregătirea în materie de informaţii în perioada în care se aflase în Uniunea
Sovietică. Erau apoi Pantiuşa, Nikonov erau câteva zeci care fuseseră arestaţi
anterior pe teritoriul României şi eliberaţi. Lor li se adăugau şi emisarii
sovietici şi aceştia asigurau o foarte bună coordonare.

6 martie 1945 | PCR, creștere exponențială

Sub ocupaţia a sute de mii de ostaşi sovietici, românii începeau să înţeleagă că
noul regim avea să fie de lungă durată. Oportunismului obişnuit i se adăugau cele
mai negre temeri. La instalarea primului guvern pro-sovietic, la 6 martie 1945, PCR
număra peste 30.000 de membri.

Petru Groza | Ardelean bonom, vechi om al Moscovei

Regele Mihai a acceptat să îl numească premier pe avocatul din Orăştie, Petru
Groza, la capătul unor presiuni teribile, inclusiv patrularea cu tancurile pe Calea
Victoriei. Politician interbelic, vorbitor de germană, Groza se afla în fruntea
Frontului Plugarilor, dar se comporta ca un burghez bonom şi manierat. Puţini ştiau
că prin cabinetul său de avocatură, Moscova stipendia de mulţi ani partidul
comunist, interzis din cauza misiunii sale de a dezmembra România.

Cabinetul Groza preia Transilvania de la ruși

De altfel, guvernul Groza şi-a făcut intrarea în istorie prin două măsuri salutate
de majoritatea românilor.

În martie 1945, administraţia sovietică s-a retras din Transilvania de Nord şi a

revenit administraţia românească, ceea ce însemna că teritoriul nu va rămâne la
Ungaria, iar la 23 martie, a fost adoptată o nouă reformă agrară prin care toate
terenurile de peste 50 de hectare erau împărţite ţăranilor săraci pentru o plată de
numai 10%.

Reforma agrară din 1945, o capcană pentru țărani

Ca să nu dea impresia că atacă în stil sovietic instituţiile tradiţionale ale
ţării, au fost exceptate de la expropiere bunurile Bisericilor, ale Coroanei, ale
fundaţiilor spitaliceşti, ale Academiei şi ale Casei Şcolilor, de asemenea
proprietăţile colective ale ţăranilor, ogoare, păşuni sau păduri. Propagandistic,
se putea pretinde că la putere a venit un regim care are grijă de cei mulţi. Nu se
spunea că urmează colectivizarea şi că toţi îşi vor pierde pământurile.

Promisiuni exorbitante muncitorilor

Aceste decizii erau dublate de nenumărate altele, impregnate de populism. Cele mai
multe se adresau muncitorilor cărora activiştii de partid infiltraţi în sindicate
le spuneau că vor fi stăpânii uzinelor şi că vor trăi regeşte. Ilegalistul
Constantin Doncea, cu antrenament politic la Atelierele CFR Griviţa, apoi în
războiul civil din Spania şi la Moscova, devenit viceprimar în Capitală, a stârnit
admiraţia multor naivi cerând serviciile de lux ale Athenee Palace pentru foştii
săi camarazi:

Chelnerii de la Athene Palace servesc la Grivița

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: Fostul ilegalist Constantin Doncea, a
avut o viaţă extraordinar de aventuroasă, luptător în Spania, pe urmă a trecut la
Moscova, adjunct de primar în Bucureşti, iar după aceea primar. El fiind foarte
legat de aceşti muncitori de la Griviţa, în calitatea lui de ajutor de primar, a
comandat chelnerii la Athenee Palace cu meniul, cu veselă, cu feţe de mese, să
servească prânzul celor de la Griviţa. Şi într-adevăr, chelnerii de la Athenee
Palace în ţinuta respectivă, s-au prezentat la atelierele Griviţa, au transportat
vesela, muncitorii plăteau, dar banii lor nu acopereau nici 5% din cheltuielile de
la Athenee Palace şi cine ar fi îndrăznit să se opună. TC 38.25 Peste câteva zile,
cei de la Malaxa au vrut şi ei. Or, unde găseai atâţia chelneri şi putea să facă
faţă Athenee Palace ca să hrănească toţi muncitorii din capitală? Dar vă daţi seama
ce însemna pt. stima de sine a unui muncitor?

1946 | Șeful PCR, Dej, lasă românii pradă foametei

În acest timp ce ministrul Economiei, Gheorghe Gheorghiu Dej, în vârstă de 44 de
ani, trimitea Uniunii Sovietice aşa-numitul ajutor frăţesc, lăsând românii pradă
foametei din decembrie 1946 - august 1947, cu 12.000 de morţi lunar.

1946 | Ceaușescu participa la falsificarea votului

Tânărul său protejat de nici 30 de ani, Nicolae Ceauşescu era activist agitator în
judeţul Constanţa, apoi în judeţul Olt, chiar în timpul uriaşei fraude electorale
din 19 noiembrie 1949. Se pare că s-a făcut vinovat de înjunghierea unui alegător
indignat de încălcarea legii chiar într-o secţie de votare din Slatina, dar
condamnat la 3 ani a fost şoferul său.

1946 | Partidul comunist fura majoritatea voturilor

Rezultatul alegerilor pe ţară, a fost realmente inversat în favoarea formaţiunilor
pro-sovietice, care au obţinut oficial 78% din sufragii. Nicolae Ceauşescu îşi va
reînnoi mandatul astfel obţinut inclusiv la Congresul a XIV-lea din 1989.

Ceaușescu | Minciună, furt, crimă, dictatură

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: N-a existat, se poate spune, nici un
proces semnificativ din ceea ce înseamnă marea schimbare din România, de
distrugere, de deconstrucţie a unei lumi şi de înlocuire a acestei construcţii cu o
alta, la care Ceauşescu să nu fi fost prezent. Şi în felul lui de a fi, atât de
dur, atât de încrezător în rolul lui pe acest pământ, în mesianism, el a fost
convins că rostul lui pe această lume este de a o schimba. Dar nu o schimbare cu
duhul blândeţii. Pentru că schimbările acestea cum erau înţelese în lumea comunistă
presupuneau sânge, presupuneau moarte, pentru victoria comunismului este posibil
orice, viaţa nu are valoare. De fapt aceasta este credinţa care a alimentat
continuu această lume a comunismului. Pentru că credeau ei, spuneau ei, liderii
aceştia că răsplata va fi atât de mare încât merită orice sacrificiu.

1948 | Statul preia fabrici, bănci, transport

După instaurarea Republicii Populare, la 11 iunie 1948, comuniştii au trecut în
proprietatea statului toate fabricile şi uzinele din metalurgie, energie,
construcţii, petro-chimie, industria uşoară şi alimentară, reţelele de transport de
toate felurile. Zeci de mii de familii au pierdut averi muncite în generaţii.
Tergiversarea sau diminuarea naţionalizării erau pedepsite cu zece ani de muncă
silnică, amenzi şi confiscarea totală a averii. Transferul de proprietate se făcea
în prezenţa activiştilor de partid şi sub stricta supraveghere a Securităţii.