PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA

NAȘTERII DOMNULUI

Genealogia Mântuitorului redactată de Sfântul Evanghelist Matei la

începutul Evangheliei sale, numită şi „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul Lui
David, fiul lui Avraam“, începe cu patriarhul Avraam şi urcă pe linie
bărbătească până la Domnul Hristos. Vedem în Evanghelia după Matei că
generaţiile de oameni de la Avraam până la Hristos se împart în trei grupe de
câte 14 generaţii.
Această împărţire în trei grupări este legată şi de trei perioade de timp: de
la Avraam până la David, de la David până la strămutarea în Babilon şi de la
strămutarea din Babilon până la Iisus Hristos. Prin cifra trei ni se arată lucrarea
tainică a Sfintei Treimi în omenire pentru că Cel care se va naşte pentru
mântuirea lumii, Mesia, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, este Unul din Sfânta
Treime. În Evanghelia după Luca vedem şi mai clar că zămislirea lui Iisus din
pântecele Fecioarei Maria sau întruparea Sa se face prin lucrarea Preasfintei
Treimi: «Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va
umbri; pentru aceea Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va
chema» (Luca 1, 35)“, a spus Preafericirea Sa.
Pregătirea duhovnicească a poporului ales pentru întruparea Mântuitorului
Iisus Hristos s-a făcut prin sporirea credinţei în Dumnezeu şi trăirea unei vieţi
sfinte de către prorocii şi drepţii Vechiului Testament. „Cele 14 generaţii din
fiecare grupă au şi ele o semnificaţie deosebită. Cifra 14 însumează de două ori
cifra 7. În Vechiul Testament cifra 7 înseamnă desăvârşirea în lumea
pământească, iar cifra 8 reprezintă viaţa cerească sau viaţa veşnică. De două ori
câte 7 înseamnă că această pregătire presupunea ca aceia care aşteptau venirea
Mântuitorului să se pregătească pe două planuri: planul credinţei şi planul vieţii
sfinte. Credinţa puternică a prorocilor care prevăd şi prezic sau anunţă cu
anticipaţie venirea lui Mesia, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este cea mai
antrenantă pregătire pentru venirea Mântuitorului, iar vieţuirea sfântă a drepţilor
Vechiului Testament ca pregustare a prezenţei lui Mesia prin Duhul Sfânt în
inimile lor reprezintă a doua mare forţă de pregătire. Credinţa puternică şi
vieţuirea sfântă culminează în persoana Maicii Domnului. Fecioara Maria
reprezintă culmea pregătirii poporului ales pentru primirea lui Mesia. Ea s-a
pregătit la templul din Ierusalim timp de 12 ani pentru a deveni templu al
zămislirii şi al naşterii lui Hristos din ea prin lucrarea Duhului Sfânt.
Între drepţii Vechiului Testament, multe persoane au o semnificaţie
simbolică, fiind preînchipuiri sau prefigurări ale Domnului Iisus Hristos, precum
dreptul Abel, dreptul Iosif, oameni nevinovaţi; dreptul Iov, care suferă şi rabdă
în suferinţă; proorocul Ilie care, înălţat la cer în carul de foc, prefigurează
Înălţarea Mântuitorul Iisus Hristos la cer. Este o lucrare pedagogică a lui
Dumnezeu atât prin scriere, cât şi prin modul de a fi al unor persoane drepte,
alese de Dumnezeu ca să fie modele în lume pentru pregătirea lumii spre a primi
pe Hristos. În aceste 42 de neamuri există oameni cu o credinţă puternică şi cu
fapte de multă jertfelnicie. Reţinem în mod desosevit faptul că între aceste
persoane, enumerate de Sfântul Evanghelist Matei pe linie bărbătească, sunt
pomenite şi patru femei de alt neam decât de neam evreu. Aceste patru femei,
Tamara şi Rahab-cananeence, Rut-moabiteanca, şi Batşeba-din neamul hitiţilor,
sunt un simbol că Dumnezeu cheamă la mântuire nu numai pe evrei, ci şi pe cei
de alt neam, şi nu lucrează doar prin bărbaţi, ci şi prin femei, astfel încât în
Hristos sunt chemaţi la sfinţenie şi mântuire atât bărbaţii cât şi femeile.
Drepţii Vechiului Testament au fost în mijlocul oamenilor martorii
adevăratului Dumnezeu şi au devenit rădăcina spirituală pe care s-au altoit toţi
cei care au crezut şi cred. Taina strămoşilor după trup ai Domnului nu poate fi
înţeleasă decât în cheia credinţei şi a profeţiei. Mântuitorul Însuşi a spus: "Să nu
credeţi că am venit să stric legea sau proorocii; am venit nu să stric, ci să
împlinesc", iar atunci când s-a retras în pustie, a mustrat pe ispititorul care
venise să-L încerce cu cuvinte din Vechiul Testament. Evanghelistul Matei,
atunci când relatează Naşterea Domnului, face referire la cinci profeţii vechi-
testamentare pe care le introduce prin cuvintele: "Aceste toate s-au făcut ca să se
împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice." În predica de pe munte
Mântuitorul foloseşte expresia: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult. iar eu vă zic
vouă". Prima predică a Apostolului Petru de la Cincizecime începe cu
rememorarea cuvintelor profetului Ioil. Vechiul Testament este un lung şir de
făgăduinţe făcute de Dumnezeu, iar prin drepţii care au trăit atunci noi toţi
suntem părtaşi unei istorii sfinte. Sfântul Apostol Pavel elogiază chipul celor
care au crezut: "Avraam prin credinţă a locuit vremelnic în pământul
făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei
dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii
puternice al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu". Cetatea despre care
vorbeşte Apostolul neamurilor este Biserica lui Dumnezeu, căci şi drepţii au
aşteptat-o şi se bucură împreună cu noi de venirea ei. Sfântul Pavel completează:
"Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că
Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi
desăvârşirea".
Enumerarea generaţiilor are drept scop lămurirea faptului că naşterea după
trup a Domnului Iisus Hristos este una reală, în care iniţiativa nu aparţine
omului, ci lui Dumnezeu, iar cine va crede Lui, va primi înfierea. De aceea,
întruparea Mântuitorului Iisus Hristos are scop renaşterea omenirii prin lucrarea
Sfântului Botez.
Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului ne prezintă trei
adevăruri. În primul rând, lumea aştepta pe Mântuitorul cu multă speranţă, mai
ales poporul ales. În al doilea rând, Naşterea Mântuitorului nu s-a făcut la
întâmplare, ci potrivit unui plan al lui Dumnezeu, astfel încât naşterea a fost
precedată de o lungă perioadă de pregătire de-a lungul generaţiilor în poporul
ales şi, într-un sens mai retrâns, printr-o pregătire a unor popoare păgâne sau a
unor persoane din popoarele păgâne. Iar în al treilea rând, Evanghelia ne arată că
naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria, deşi pare o naştere
obişnuită, are şi ceva cu totul neobişnuit, ea nu este o naştere din iniţiativă
bărbătească, ci este o naştere de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, o
zămislire şi o naştere a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu cel veşnic ca Om de la
Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria.
Această lucrare sfântă a naşterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos de
la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria ne arată că există o legătură între Naşterea
Domnului şi Botezul Domnului, între Naşterea Domnului şi botezul creştin.
Până în secolul al IV-lea, aceste două sărbători se serbau la aceeaşi dată, la 6
ianuarie, la Epifania sau Arătarea Domnului, tocmai pentru a se arăta că naşterea
Mântuitorului Iisus Hristos după trup are în ea deja ascunsă Taina Botezului ca
naştere din Duhul Sfânt şi din apă pentru că naşterea după trup în lumea aceasta
duce la moarte biologica.
Scopul naşterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos este ca noi să ne
naştem din Duhul Sfânt şi din apă pentru a dobândi Împărăţia cerurilor.

Crăciunul a ajuns prilej de chef și bairam, cu ocazia căruia, dacă ne iese, o

„s-o facem lată”. Crăciun la munte și la mare, Crăciun online, Crăciun oriunde,
dar nu în biserică. Și ca să iasă bine totul, pregătim momentul din timp, luând cu
asalt „templele consumismului”, adică mallurile și hipermarketurile, într-o
agitație și irascibilitate continuă, de parcă am fi bolnavi de o foame cronică. Și,
în acest balamuc evident, oamenii nu mai au răbdare unii cu alții, nici măcar cu
ei înșiși, devenind acri și imposibili.
În ciuda atmosferei generale de haos, Hristos rămâne același an de an:
discret, vertical, blând, smerit și „neșifonabil”, așteaptând ieșirea noastră din
vacarmul anonim pentru a realiza cine este El cu adevărat: argumentul iubirii
paterne a Tatălui ceresc față de noi, bezmeticii. Iată identitatea pe care ne-o
descoperă Crăciunul.»