Protecţia mediului înconjurător–

categorii de activităţi pentru realizarea educaţiei formale,

nonformale şi informale

Prof. înv.primar Chivu Claudia Adriana

Şcoala gimn. nr.1. Hârtieşti

Natura a fost, este şi va fi indispensabilă speciei umane. Resursele pe care le-a pus la
dispoziţie au fost văzute de oameni de-a lungul timpului, de cele mai multe ori, ca fiind
inepuizabile. Însă orice activitate cu specific uman a influenţat în mod pozitiv sau negativ mediul
fizic. Aşa se face că în prezent la scară mondială, nu doar că se constată existenţa unor de
probleme de reală importanţă, precum poluare, încălzire globală, lipsa resurselor energetice,
defrişări masive, ci se întreprind şi activităţi cu scopul de a se realiza conştientizarea necesităţii
protecţiei mediului înconjurător.
Implementarea acţiunilor de protejare se realizează pe toate palierele sociale, de la
vârste fragede, până la cele înaintate, în mod instituţionalizat sau nu. Pornind de la potenţialul de
formare umană, prin educaţia realizată în şcoli, spre ceea ce se numeşte educaţie permanentă şi
autoeducaţie, educatul de mâine va fi cel care îşi va însuşi şi comportamente de protejare a
naturii.
În lucrarea de faţă vom identifica o serie de activităţi cu caracter educativ, la nivel formal,
nonformal şi informal, realizabile pentru toate categoriile de vârste. Vom specifica rolul lor în
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, precum şi caracterul interdisciplinar al acestora.
Educaţia formală realizată într-un cadru instituţionalizat, printr-o serie de acţiuni
sistematice şi organizate de către cadre didatice pregătite (Stan, 2001), incumbă o gamă largă de
conţinuturi specifice, între care se regăsesc şi cele care ţin de problematica lumii contemporane,
în care se integrează şi subiectul de faţă, protecţia mediului.
Acest tip de educaţie permite categoriile de activităţi să fie constituite în cadrul: unei
singure discipline de învăţământ specifice, respectiv domeniu experienţial; mai multor discipline
aparţinând unei singure arii curriculare; la nivel transversal, pe mai multe arii curriculare; ca
disciplină de sine stătătoare.
Fie că sunt activităţi desfăşurate la nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal, în funcţie de
modalitatea în care sunt implementate în cadrul instituţionalizat al grădiniţei, şcolii, liceului, ele au
de cele mai multe ori forma următoare:
 activităţi de convorbire pe baza unor imagini/vizite/prezentări PowerPoint/
diafilme/documentare
 jocuri de rol/dramatizări/piese de teatru/scurtmetraje
 Studii de caz/Proiecte, proiecte tematice, de grup, individuale
Caracteristicile acestui tip de educaţie formală ecologică ţin de faptul că au scopul de a
informa elevii, părinţii, comunitatea, cu privire la probleme cu care se confruntă natura, omenirea,
şi de a oferi soluţii fictive pentru soluţionarea lor. Modalitatea lor de organizare poate oscila de la
frontal spre cooperare în perechi, grup, cu strategii didactice tradiţionale şi moderne, dar cu
insistare pe ultimile, care oferă un grad mai sporit de interactivitate.
Rolul lor în dezvoltarea educatului stă în formarea unei conştiinţe active pentru protejarea
naturii, prin caracterul preponderent informativ, conştientizându-se problemele care apar în urma
încălzirii globale, defrişărilor, în urma comportamentului agresiv asupra mediului, în urma
atitudinii negative. El se extinde spre dezvoltarea: proceselor gândirii, aptitudinilor/talentului,
moralităţii, lucrului în echipă.
Educaţia nonformală reprezintă totalitatea acţiunilor extra-para-peri şcolare, organizate,
structurate şi instituţionalizate, cu efecte formative, dar desfăşurate în afara sistemului de
învăţământ (Bontaş, 1998). Se concretizează într-o educaţie complementară pentru elevi,
suplimentară pentru cei care şi-au întrerupt studiile, de subsituţie, pentru cei analfabeţi (Jinga,
2008).
 Activităţile cu caracter ecologic, în cadrul educaţiei non-formale pot lua următoarea
formă:
 acţiuni de selectare a deşeurilor pe cele patru categorii: hârtie, plastic, baterii,
electrocasnice, în cadrul spaţiilor şcolare, instituţiilor locale;
 activităţi de ecologizare a spaţiilor publice din şi în afara comunităţii locale;
 activităţi de plantare de pomi, flori, plante;
 activităţi de protejarea a animalelor fără stăpân;
 activităţi de promovare cu mesajul: Protejaţi natura;
 concursuri cu temă ecologică
Rolul lor constă în caracterul practic pe care-l conţin, dezvoltând în special
comportamente pozitive faţă de mediu, prin acţiuni directe cu acesta. Educatul implicat poate să-
şi însuşească pe o durată mai lungă de timp noţiuni şi acţiuni de protecţie, realizându-se astfel
mult dorita educaţie peramentă şi autoeducaţie.
Educaţia informală reprezintă totalitatea influenţelor nesistematice, neorganizate,
spontane cu care individul vine în contact, din partea familiei, a grupului de prieteni, mass-mediei
(Jinga, 2008). Unul din factorii cu care se intră des în contact şi care promovează acţiuni de
natură ecologică este mass-media. Familia şi grupul de prieteni urmează pe locul II.
Se regăsesc în acest tip de educaţie modalităţi de promovare ca:
 mediatizarea situaţiilor critice ale stării mediului înconjurător;
 promovarea unor acţiuni de ecologizare;
 selectare a deşeurilor de la nivel local spre fiecare familie;
 activităţi în timpul liber, desfăşurate cu prietenii, rudele, de ecologizare a unor spaţii verzi,
publice;
Rolul lor constă în soluţionarea problemei mediului cu care se confruntă Terra. Aici se
adaugă şi închegarea unor relaţii cu scop umanitar, creare de prietenii, socializare,
interculturalitate, în cazul în care activităţile se extind la nivel internaţional.
Caracterul interdisciplinar este observabil. Aşa cum cele trei tipuri de educaţie se află în
strânsă interdependenţă, aşa sunt şi activităţile enumerate. Plecând din spaţiul instituţionalizat,
cu rolul de a informa, se trece spre cel nonformal, cu un caracter formativ-aplicativ, cu rolul de a
acţiona, finalizându-se cu realităţile informale, din care individul este capabil să selecţioneze şi să
acţioneze din proprie inţiativă, la nivel local, naţional, internaţional.
Educaţia vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Actualmente, alături
multe alte priceperi, deprinderi, aptitudini, atitudini, în concepţia despre lume şi viaţă se cuprinde
şi atitudinea pozitivă faţă de mediu. Caracterul prospectiv al educaţiei este un element de
legătură favorabil derulării activităţilor cu scopul protejării naturii. Viitorul lumii în care oamenii
convieţuiesc este direct proporţional cu starea de sănătate a mediului. Pentru aceasta, în
grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale, licee şi chiar în învăţământul universitar, trebuie să se pună
accent pe implicarea activă a educaţilor în activităţi ecologice, de natură să stopeze încălzirea
golobală, defrişărille masive, şi nu doar.

Bibliografie

Bontaş, I., Pedagogie, All, Bucureşti, 1998.

Jinga, I., Istrate, E., Diga, G., Manual de pedagogie. Manual destinat studenţilor de la
departamentele pentru pregătirea personalului didactic, profesorilor şi institutorilor din
învăţământul preuniversitar, All, Bucureşti, 2008.
Stan, C., Teoria educaţiei. Actualitate şi perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj,
2001.
Văidianu, Dumitru, Văidianu, Ecaterina, Educaţie ecologică, Editura Mirton, Timişoara, 2003.