Sunteți pe pagina 1din 4

Diversitatea culturală este specificul societății noastre, în corelație organică cu fenomenele

interculturalității.

Interculturalismul  implica intelegerea, aprecierea si valorizarea culturii proprii la care se adauga respectul


bazat pe o informare autentica si pe construirea curiozitatii fata de cultura etnica a celuilalt. Interculturalitatea este un
proces ce se produce la intersectia dintre culturi, nefiind un scop in sine, dar care poate deveni o finalitate atunci cand
sunt sesizate transformarile nefiresti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

Nivelurile de educatie interculturala identificate de specialisti sunt in numar de cinci, in ordine fiind:

1 - Educatia  monoculturala - este punctul de plecare in politicile educationale, curricula si materialul didactic fiind
reprezentative doar pentru cultura dominanta.

2 - Starea de toleranta - in care diferentele sunt suportate, trecute cu vederea.

3 -Starea de acceptare - in care diferentele sunt cunoscute si recunoscute, nemaifiind negate sau respinse fara apel.

4 – Respectul - reprezinta admiratie fata de diversitate.

5 - Solidaritatea si afirmarea - este nivelul la care este evidenta preocuparea fata de echitate si justitie sociala.

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în


mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a
dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei
umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare.
Multiculturalitatea nu este adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui. Ceea ce
unifică multiculturalismul cu universalismul european este voinţa comună de a plasa o cultură
mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social. Problematica lumii
contemporane este prezentă în noile tipuri de educaţii sau „noile educaţii”. Aceste „noi
educaţii” corespund unor trebuinţe socio-pedagogice. În programele UNESCO figurează 11
exemple de „noi educaţii” între care: educaţia relativă la mediu, educaţia pentru comunicare şi
pentru mass-media, educaţia în materie de preocupare pentru o nouă ordine economică
internaţională, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia nutriţională, educaţia
economică şi casnică modernă, educaţia pentru timpul liber, educaţia interculturală, educaţia
pentru pace, educaţia pentru democraţie şi toleranţă. De aceea trebuie sã creascã gradul de
conştientizare a cadrelor didactice cu privire la importanţa utilizãrii metodelor pedagogice
inovatoare în predarea educaţiei cetãţeneşti în cadrul unui context general al şcolilor bazat pe
participarea democraticã şi respectul pentru diversitate. Se doreşte susţinutã opinia conform
cãreia trebuie întãritã capacitatea şcolilor şi a comunitãţilor locale de a face faţã intoleranţei şi
xenofobiei, de a se implica în parteneriate în vederea promovãrii cetãţeniei democratice
dincolo de activitãţile curriculare şi extra-curriculare. Perspectiva interculturalã, presupune
luarea în considerare a dimensiunii culturale a relaţiilor sociale şi se va merge pe un echilibru
între promovarea identitãţii culturale specifice şi a respectului pentru diversitatea culturalã,
practic pe o comunicare interculturalã. Pentru a se realiza toate acestea, trebuie depãşite
stereotipurile şi prejudecãţile, combãtute: discriminarea, marginalizarea şi izolarea.
Educaţia interculturalã urmãreşte pregãtirea tinerilor pentru a trãi într-o societate
multiculturalã, cu o dinamicã tot mai pronunţatã şi care tinde tot mai mult sã devinã o
societate interculturalã. Educaţia interculturalã poate fi asociatã conceptului de “learning to
live together”, promovat de UNESCO.
Acest nou tip de educaţie presupune:
-dobãndirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia asupra
comportamentelor individuale şi de grup, privind propria culturã şi alte culturi ;
-dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturalã/interculturalã
(conştientizarea propriilor determinari culturale, stereotipuri, prejudecãţi, identificarea lor la
ceilalţi, capacitatea de a relativiza punctele de vedere, abilitãţile comunicaţionale şi
relaţionale) ;
-formarea de atitudini, cum ar fi respectul pentru diversitatea culturalã, identitatea culturalã
proprie şi a celorlalţi, refuzul discriminãrii şi intoleranţei ;
-stimularea participãrii şi acţiunii în sensul promovãrii principiilor unei societãţi interculturale
şi a combaterii discriminãrii şi intoleranţei.
Dacã activitãţile educative au în vedere exclusiv dimensiunea culturalã existã riscul devierii
spre un discurs moralizator sau spre o perspectiva folclorizantã, esentialistã asupra culturii ,
rupta de realitãţile vieţii cotidiene şi, deci cu efecte limitate asupra atitudinilor şi
comportamentelor. Dacã activitãţile educative se focalizeazã asupra cetãţeniei democratice,
ignorând dimensiunea culturalã, se scapã din vedere un element foarte important al realitãţii
sociale, deseori asociat cu situaţii conflictuale, cu mecanisme permanente de comunicare
socialã şi cu procese de negociere. În plus, se ignora astfel drepturile legate de afirmarea
identitãţii culturale. De aceea, considerãm esenţialã integrarea unei perspective interculturale
în Educaţia pentru cetãţenie democraticã.

Educatia multiculturala in societatea moderna nu este numai o chestiune de descoperire a bogatiei si varietatii
de aspecte de aceasta natura in cadrul clasei de elevi. Copiii pot proveni din medii culturale diferite, dar de asemeni si
profesorii, scoala si comunitatea. Toleranta fata de aspectele mai putin cunoscute si cautarea celor complementare
trebuie sa devina atitudini esentiale, care sa stea la baza noului curriculum al sec. al XXI-lea.  Identificarea valorilor
comune poate deveni o sarcina dificila daca nu este insotita de recunoasterea beneficiilor care decurg din aceasta
diversitate.

Scoala poate detine un rol major in pastrarea spiritului de libertate si toleranta al tinerei generatii.  Intr-o
lume marcata de diferente culturale si lingvistice, scoala trebuie sa ii invete pe tineri sa convietuiasca intr-o societate
deschisa si libera, fundamentata pe autoritatea valorilor impartasite. Intelegerea si insusirea conceptiei conform careia
interculturalitatea inseamna demnitate si respect acordate individului devine, astfel, o necesitate. Oamenii ca fiinte
rationale pot dezvolta aceste valori numai folosindu-le, exprimandu-le si explorandu-le impreuna, ca membri ai unei
comunitati caracterizate prin diversitate.  Valorile idealurilor democratice si ale tolerantei fata de diferente sunt mult
mai usor de constientizat atunci cand sunt rezultate din experienta mai degraba decat din instructie formala.
Cercetarile din domeniul stiintelor sociale demonstreaza ca tinerii expusi interactiunilor inter-etnice au o mai mare
capacitate de a identifica valorile comune intre diverse grupuri, de a recunoaste faptul ca si conflictele pot produce
valori atunci cand sunt abordate corespunzator si de a se angaja mai activ in promovarea intelegerii si colaborarii inter-
etnice. Mai mult, acestia demonstreaza o implicare mai puternica in problemele comunitatii si in actiuni de voluntariat
si sunt mult mai dispusi sa-si desfasoare activitatea in medii sociale diverse din punct de vedere etnic.

In aceasta perspectiva, telul procesului educativ modern este pregatirea elevilor pentru realitatile complexe si
diverse ale societatii, prin dezvoltarea abilitatilor de recunoastere, valorificare si achizitionare de cunostinte provenite
din orizonturi culturale eterogene. Scopul esential este dezvoltarea unui respect fundamental pentru moduri de viata si
procedee de a munci si de a invata diferite. Valorificarea diversitatii trece dincolo de simpla toleranta fata de variate
medii si conceptii; ea recunoaste, apreciaza si faciliteaza procesele implicate in explorarea si descoperirea a ceea ce nu
este familiar, permitand o gama larga de modalitati de a gandi si de a comunica. Mai mult decat atat, valorificarea
diversitatii conduce la intarirea relatiilor in cadrul comunitatii si mareste posibilitatile tinerilor de a se realiza intr-o
societate pluralista, din ce in ce mai complexa. Acestia vor invata sa inteleaga si sa respecte oameni si puncte de
vedere diferite de ale lor, deoarece aceasta este lumea in care ei vor trai si isi vor desfasura activitatea.

Prin formarea gradata a unei astfel de atitudini va creste si flexibilitatea legata de abordarea si insusirea
noilor experiente educationale si nu numai. Diversitatea incurajeaza gandirea critica si acesta este un fapt deosebit de
important in societatea contemporana, unde inovatia se bazeaza in primul rand pe colaborare. Insusirea abilitatilor de
a „naviga” intr-un „ocean” de diferente culturale este o necesitate pentru orice persoana intr-o lume al carei liant il
constituie tehnologia si dezvoltarea facilitatilor de a calatori si de a comunica. Schimbul real de idei – cheia inovatiei si
a progresului – solicita sensibilitate si intelegerea punctelor de vedere, a valorilor si a ideilor celorlalti.

Transformãrile istorice din lumea de azi (prãbuºirea comunismului ºi tranziþia la economia de piaþã
ºi la o societate democraticã în þãrile fostului bloc comunist, criza de legitimitate în democraþiile
occidentale, accentuarea globalizãrii economice ºi culturale, intensificarea tensiunilor ºi a violenþei în
plan internaþional) au fãcut sã renascã idealul civic democratic, invocat astãzi tot mai des ca o
speranþã, ca o soluþie sau ca un nou proiect al modernitãþii. Nici o civilizaþie nu este intrusã,
raportat la gândirea umanã, a cãrei moºtenire face parte din civilizaþia europeanã. Nici un individ
purtãtor al acestor civilizaþii nu trebuie, deci, sã fie perceput ca un „intrus cultural” în Europa
In lumea contemporana, a vorbi despre traditie ar parea ca inseamna a fi in urma societatii, sau a promova lucruri perimate, ori a privi

prea mult in trecut. Trecem insa prea usor cu vederea faptul ca traditia inseamna o suma de valori, o experienta comunitara, in mijlocul

careia ne nastem si de la care plecam, chiar atunci cand inovam. Pentru ca, asa cum remarcau, in estetica, G. Calinescu la noi si T.S.

Eliot in America, raportul dintre traditie si inovatie inclina in favoarea celei dintai. Inovatia fara traditie nu are sens, iar ceva cu totul nou
nu ar fi inteles de nimeni si nici util. Daca intelegem traditia ca pe o suma de valori, daca constientizam faptul ca ne nastem, traim si
profitam de pe urma traditiei, in sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem
lega traditia de educatie, de credinta, de cultura si tehnica, de toate domeniile vietii, de noi insine, care, astfel, trebuie sa devenim
responsabili pentru valorile pe care le cream si le transmitem celor care ne vor urma.  Transmiterea unei traditii sanatoase tine, in ultima
instanta, si de calitatea noastra de oameni si de crestini, deoarece la dreapta judecata a lui Hristos vor fi judecate si consecintele pe
care le-au avut faptele noastre, nu numai faptele in sine. In societatea in care traim, ca urmare a intelegerii in sens peiorativ a traditiei,
dar mai ales a grabei si presiunilor care ni se fac pentru introducerea si acceptarea, in societatea romaneasca, a unor valori care nu o
definesc si pe care marea majoritate a oamenilor nu le accepta, s-a ajuns la deteriorarea traditiei, la innoirea fortata cu anumite valori,
care nu se pot numi identitare, intrucat nu au de a face cu valorile comunitatii romanesti. Cuvantul cheie pentru traditiile romanesti
credem ca poate fi identificat in intelepciune. Intelepciunea de a-ti chivernisi aceasta scurta viata astfel incat sa poti realiza ceva aici,
dar, mai ales, sa dobandesti mantuirea, imparatia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o viata morala, crestina, cumpatata, in care
frumosul si armonia isi au locul lor, venind sa bucure sufletul; mai ales sufletul incarcat cu atatea probleme al omului contemporan. Intr-
un mod dispretuitor se spunea despre noi, imediat dupa revolutia din decembrie, ca suntem crestini "din datini". Si este adevarat ca
obiceiurile populare au contribuit, intr-o oarecare masura, la laicizarea credintei, asa cum se manifesta ea mai ales in mediul rural, in
popor. In locurile cu o putemica traditie populara, unde aceasta a fost pastrata si transmisa din generatie in generatie, pe cale familiala,
fiind considerata sacra, se poate vorbi chiar despre existenta unui crestinism popular. Exista, de asemenea, idei dogmatice crestine,
prelucrate in texte de tipul colindelor de pasti, pricesnelor sau teatrului popular. Asa cum pictura bisericilor este considerata Biblia color
cu putina carte, putem spune ca si aceste obiceiuri, cu componenta lor biblica si, uneori patristica, sunt cartea de capatai a comunitatilor
traditionale romanesti. De altfel, ele reprezinta, de cele mai multe ori, creatia preotilor si diecilor bisericesti din zonele puternic insuflate
de traditie, avand rolul catehismului crestin, in locuri cum sunt Maramuresul, Ardealul, Banatul, Dobrogea, care sunt spatii
pluriconfesiona1e si multietnice. In aceste comunitati, prin manifestarea sa in societate, folclorul vine sa certifice in fata Celuilalt,
valoarea, bogatia si continutul dogmatic al credintei ortodoxe. Componentele sociala si spectaculara ale acestor traditii fac din ele o
forma de sarbatoare sau de manifestare a crestinismului popular, a identitatii si spiritualitatii romanilor.