Sunteți pe pagina 1din 16

SEMINAR 11-12

A. Tema seminarului
Procedura de soluționare a acțiunii în contencios
administrativ. Redactarea acțiunii în contencios administrativ

B. Problematică
Instanța competentă să soluționeze acțiunile în contencios
administrativ. Termenele de judecată. Conținutul cererii de
chemare în judecată. Judecarea cauzei. Suspendarea actului
atacat de către instanță. Recursul. Executarea hotărârilor
judecătorești.

C. Legislație
Art. 10-26 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ.

D. Doctrină
Liliana Vișan, Diana Iuliana Pasăre, Cerințe normative și
jurisprudențiale, europene și naționale, în materia suspendării
actelor administrative, în RDP nr. 3/2006.
Aron Ivan Mircea, Sergiu Popovici, Criterii pentru interpretarea
noțiunii de „caz bine justificat” din cadrul art. 14 al Legii
contenciosului administrativ, în PR nr. 3/2007.
Ovidiu Podaru, Este admisibilă o cerere de ordonanță
președințială întemeiată pe dispozițiile art. 581 și urm. C. proc.
civ. într-un litigiu de contencios administrativ?, în CJ nr. 6/2009, p.
334 și urm.
Ovidiu Podaru, Notă la Decizia nr. 420/18.02.2010 a Curții de
Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal
(Operațiune administrativă complexă. Efecte juridice. Prorogarea
ANUL II

de competență în favoarea instanței competente să cenzureze


actul administrativ final, în CJ nr. 6/2011, p. 326-330.

E. Probleme teoretice și practice

1. Daţi câte un exemplu de act administrativ care nu poate fi


suspendat de instanţa de contencios administrativ dar poate fi
anulat, respectiv de act care poate fi suspendat dar nu poate fi
anulat de aceeaşi instanţă.

2. Arătați dacă următoarele acte pot fi anulate, respectiv


suspendate de către instanța de contencios administrativ, în
temeiul prevederilor art. 1, respectiv art. 14-15 din Legea nr.
554/2004. Explicați.
(a) o autorizație ilegală de desființare lucrări, după ce
construcția vizată a fost demolată;
(b) o autorizație de transport materiale radioactive emisă
pentru un an, după 6 luni de la emitere;
(c) o hotărâre de consiliu local prin care unele fapte sunt
considerate infracțiuni și sancționate cu închisoarea, hotărâre
atacată de către prefect;
(d) un ordin emis de o autoritate militară pe o perioadă în care
a fost instituită starea de asediu, potrivit căruia cetățenii nu pot
circula noaptea pe străzi în grupuri mai mari de 5 persoane;
(e) o dispoziție prin care primarul municipiului Cluj-Napoca
refuză în mod nejustificat să achite un rest de preț unei persoane
fizice de la care municipiul a cumpărat un apartament.
(f) o hotărâre de Guvern de numire în funcție a unui prefect,
după ce acesta a depus jurământul;
(g) un proces-verbal de contravenție, înainte de plata amenzii
de către contravenient;
(h) un ordin de rechiziție a unor cantități de materiale de
construcții, emis după declararea stării de urgență;
Seminarii 10-11

(i) o ordonanță de Guvern considerată de un particular ca


neconstituțională, în ipoteza în care instanța a sesizat Curtea
Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.
(j) o ordonanţă de urgenţă prin care se reintroduce pedeapsa
cu moartea pentru infracţiunile informatice care atentează la
siguranţa naţională;
(k) o decizie a Rectorului UBB prin care i se respinge unui
student exmatriculat cererea de reînmatriculare în regim cu taxă;
(l) un înscris întitulat „adresă” prin care Consiliul local Cluj a
denunţat un contract de concesiune încheiat cu A;
(m) o dispoziţie a Primarului Municipiului Bucureşti prin care,
din oficiu, numitului Adrian Copilul Minune i-a fost schimbat
numele în Adrian Tataia Belea.

3. Răspundeți motivat la următoarele întrebări:


(a) Care este avantajul, respectiv dezavantajul cererii de
suspendare întemeiate pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 față de
cea întemeiată pe art. 15?
(b) Este adevărat că suntem în situația unui „caz bine
justificat” necesar pentru suspendarea unui act administrativ
dacă, în baza actului atacat, reclamantului i se demolează a doua
zi casa în care locuiește?
(c) Posibilitatea ca destinatarul unui act administrativ
(defavorabil) să rămână lipsiți de unica lor sursă de subzistență, ca
urmare a punerii în executare a acesteia, reprezintă un „caz bine
justificat” pentru suspendarea acestuia?
(d) În cazul contenciosului declanșat potrivit art. 1 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004, suspendarea actului (pozitiv sau negativ)
atacat, este una judiciară sau una legală (de drept)?
(e) Se poate solicita suspendarea unui act administrativ într-un
contencios în carență?
(f) Un act administrativ suspendat în baza art. 14 din Legea nr.
554/2004 poate reintra în vigoare mai înainte de pronunțarea
unei hotărâri definitive, ca urmare a soluționării recursului (la
litigiul de fond având ca obiect anularea actului)?
ANUL II

(g) Este admisibilă o cerere de suspendare a actului


administrativ întemeiată pe art. 14-15 LCA care să aibă ca obiect
un fine de neprimire?

4. Comentați următoarele afirmații:


(a) Excepția de nelegalitate se soluționează de către instanța
de drept comun;
(b) Prefectul poate solicita suspendarea unui act administrativ
ilegal numai după efectuarea procedurii prealabile, oricând până
la pronunțarea instanței de fond;
(c) Un act administrativ suspendat într-un contencios subiectiv
nu-și mai poate produce efectele juridice pe toată durata
procesului.
(d) Suntem în situația unui „caz bine justificat” necesar pentru
suspendarea unui act administrativ dacă, în baza actului atacat,
reclamantului i se demolează a doua zi casa în care locuiește.
(e) În situaţia contenciosului administrativ întemeiat pe art. 9
LCA, instanţa de contencios, soluţionând acţiunea, va anula
ordonanţa neconstituţională respectiv actele administrative
întemeiate pe aceasta şi va acorda despăgubiri reclamanatului în
măsura în care acesta a suferit un prejudiciu;

5. Analizați:
(a) distincția „contencios subiectiv – contencios obiectiv”,
respectiv „contencios în aprecierea legalității – contencios în
daune – contencios pentru exces de putere” din perspectiva
posibilității suspendării actului administrativ supus controlului
contencios.
(b) comparativ, condițiile suspendării unui act administrativ cu
cele ale anulării acestuia, în ceea ce privește reclamantul
(vătămarea), obiectul (legalitatea actului), respectiv procedura
prealabilă.
(c) care sunt toate momentele posibile în care suspendarea
judiciară, dispusă de instanța de fond la 11 ianuarie 201 7,
Seminarii 10-11

încetează, în condițiile în care cererea de suspendare a introdusă


în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, la 7 decembrie 2016, iar
soluția dată cererii de anulare a aceluiași act administrativ a fost
pronunțată de aceeași instanță de fond la 15 iunie 2017, recursul
fiind soluționat de curtea de apel la 10 octombrie 2017.
(d) care sunt cele două mari avantaje pe care jurisdicțiile
administrative le au față de acțiunea (clasică) în contencios
administrativ.
(e) care sunt situaţiile de suspendare de drept a unor acte
administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi care este
principala diferenţă dintre aceste tipuri de suspendare.

6. Explicați care sunt criteriile după care se stabilește


competența materială a instanței de contencios administrativ de a
soluționa o acțiune în anularea unui act administrativ. Care
instanță are competența de a soluționa cererea de anulare a unui
act administrativ provenind de la Mitropolia Moldovei? Explicați.

F. Spețe
1. A., B. și Statul Român reclamă fiecare un drept de
proprietate asupra unui teren, fiind, așadar, în litigiu. Înainte ca
situația să fie soluționată de instanță, B. obține de la primărie
autorizația de construire, după care începe să ridice un imobil pe
teren. A. și Statul Român atacă autorizația în contencios
administrativ.
Comentați toate soluțiile posibile pe care le poate pronunța
instanța de contencios administrativ.

2. La 18 decembrie 2017, A. se adresează instanței de


contencios administrativ solicitând obligarea Universității Babeș-
Bolyai la emiterea diplomei de licență, pe care A. a obținut-o în
mod legal, urmând cursurile Facultății de Drept, diploma fiindu-i
ANUL II

necesară pentru a se înscrie la doctorat la Harvard University.


Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că:
a) A depus cererea de eliberare a diplomei la 20 iunie, iar UBB-
ul i-a răspuns la 10 iulie; A. s-a adresat din nou universității la 15
iulie, UBB-ul i-a răspuns din nou negativ la 10 septembrie, prin
urmare, acțiunea este prescrisă;
b) În UBB, diplomele se eliberează abia după 2 ani de la
absolvire însă, în acest interval de timp, absolvenții primesc o
adeverință care produce aceleași efecte ca și diploma.
Stabiliți instanța competentă să soluționeze acțiunea; analizați
problema procedurii prealabile și a interesului de a promova
acțiunea în contencios administrativ, dați soluția pe fond și
motivarea.

3. Prin Ordinul nr. 55/2007 emis la 10 noiembrie 2007 de


ministrul sănătății – P.N. – reclamantul P.S. a fost revocat din
funcția de director general al unui spital, funcție în care a fost
numit în 2005 pe o perioadă de 4 ani. Potrivit legislației speciale,
directorii de spitale sunt numiți din funcție prin ordinul
ministrului, în baza unei propuneri a conducătorului Direcției
Județene de Sănătate, cu avizul prefectului. Subsecvent, prin
Ordinul 56/2007, aceeași funcție a fost ocupată de numitul U.D.
(a) Ordinul nr. 55 a fost atacat în contencios administrativ la 7
ianuarie 2008. Prin întâmpinare, ministrul a invocat excepția
neîndeplinirii procedurii prealabile. Reclamantul a arătat că, din
contră, la 20 noiembrie 2007 s-a adresat primului-ministru
solicitând revocarea actului, dar că acesta i-a răspuns negativ la 2
decembrie 2007, în sensul că el nu este competent să-i
soluționeze cererea. Comentați speța din punctul de vedere al
îndeplinirii procedurii administrative prealabile.
(b) În aceleași condiții [ipoteza de la pct. (a)], la 25 noiembrie
2007, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a
cerut instanței suspendarea actului atacat, fără însă să atace și
Seminarii 10-11

Ordinul nr. 56/2007. Cum trebuie soluționată cererea?


Argumentați.
(c) După anularea OMS nr. 55/2007 de către prima instanță,
organul emitent declară recurs și subsecvent revocă ordinul
anulat prin OMS nr. 2/2008 și, ulterior, prin OMS nr. 3/2008, cu
același conținut ca și OMS nr. 55/2007, îl revocă din nou pe
reclamant din funcție.
Răspundeți la următoarele întrebări:
(i) Este legală hotărârea primei instanțe cu privire la anularea
OMS nr. 55/2007?
(ii) Sunt legale OMS nr. 2/2008 și 3/2008?
(iii) Redactați acțiunea în contencios administrativ împotriva
OMS nr. 3/2008, astfel încât situația să nu se poată repeta la
nesfârșit.

4. Redactați acțiunea în contencios administrativ (care să


cuprindă în mod obligatoriu – instanța competentă, părțile,
petitele, motivele de nulitate a actului administrativ atacat și
temeiurile de drept ale acțiunii), având în vedere următoarea
stare de fapt:
Numiții Gore Biceps și Fane Gorila se înscriu la concursul
organizat pentru ocuparea postului de Șef al Serviciului Public de
Protecție și Pază al județului Cluj. Prin Regulamentul de concurs,
aprobat prin HCJ nr. 17/2007, concursul constă în 3 probe: 1.
proba teoretică – examen scris; 2. proba orală – interviul în care
candidatul trebuie să răspundă la întrebările (fără un domeniu
prestabilit) adresate și apreciate absolut liber de către comisia de
concurs; 3. proba practică – doborârea la pământ din maximum 3
pumni a unui manechin. Sunt acordate note de la 1 la 10 pentru
fiecare probă, urmând să fie declarat câștigător cel care
acumulează cel mai mare punctaj. În urma probelor, se obțin
următoarele punctaje:

Proba / Candidatul Gore Biceps Fane Gorila


ANUL II

1.proba teoretică 6 10
2. proba orală 10 3
3. proba practică 8 10
TOTAL: 24 23

Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean nr.


69/15.11.2007, Gore Biceps este numit pe post, primind și prima
de instalare și salariul aferent lunii noiembrie 2007 – 1200 lei.
Fane Gorila vă angajează ca avocat pentru a o ataca în instanță.
De asemenea, vă mai furnizează și informația că, din comisia de
concurs (3 membri) a făcut parte și numitul Sile Triceps, vărul
contracandidatului său.

5. Prin HCL nr. 20/2017, Consiliul local al municipiului Cluj-


Napoca a hotărât, așa cum prevedea legea, scoaterea la vânzare a
spațiilor comerciale din municipiu, spații aflate în proprietatea
acestuia. Astfel, după ce persoanele interesate (chiriași în aceste
spații comerciale) făceau cerere în vederea cumpărării, prin
expertiză se stabilea prețul minim de cumpărare după care,
pornind de la acest preț minim începea negocierea în vederea
stabilirii prețului final. Prin aceeași HCL nr. 20/2017, consiliul local
împuternicea o comisie să negocieze aceste prețuri. A., cu
domiciliul în Turda, un asemenea chiriaș, formulează cerere de
cumpărare pentru un imobil situat pe B-dul Eroilor, se efectuează
expertiza care stabilește un preț minim de 51.000 euro, se trece la
negociere, se ajunge la un acord pentru prețul final de 70.000
euro și se semnează un proces verbal în acest sens. Potrivit
procedurii legale, primarul municipiului ar fi trebuit, în continuare,
să semneze efectiv contractul de vânzare-cumpărare. Acesta însă
refuză, întrucât, între timp, prin HCL nr. 59/2018, consiliul local a
revocat HCL nr. 20/2017.
Sunteți avocatul lui A., redactați acțiunea în contencios
administrativ.
Seminarii 10-11

6. Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2001


(astăzi abrogată), Statutul Uniunii Naționale a Practicienilor în
Reorganizare și Lichidare din România (UNPRL) trebuie adoptat
prin Hotărâre a Uniunii, votată de majoritatea calificată de 2/3 a
membrilor acesteia, urmată de aprobarea sa prin ordin al
ministrului justiției. Potrivit alin. (2) al aceluiași text legal,
modificarea Statutului se face în aceleași condiții.
(a) Stabiliți natura juridică a ordinului ministrului justiției din
speță. Explicați pe scurt.
(b) Dacă o persoană care s-ar considera vătămată în drepturile
sale ar dori să atace în contencios administrativ modificarea
Statutului, unde ar trebui să depună procedura prealabilă? Din ce
moment începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aceasta?
Pe cine ar trebui să cheme în judecată?
(c) La 10 iulie 2004, Uniunea adoptă o hotărâre de modificare
a Statutului cu votul a 246 de membri, din cei 365 de membri
prezenți, 10 abținându-se și 7 lipsind. La 10 octombrie 2004, mai
înainte ca hotărârea de modificare a Statutului să fie aprobată
prin ordin, organele de conducere ale Uniunii, prin adresă, trimit
tuturor membrilor Uniunii notificarea în sensul să respecte
modificarea Statutului, în caz contrar urmând a fi suspendați din
calitatea de practician în reorganizare și lichidare judiciară.
Întrucât SC Terminator Expert SRL Cluj-Napoca, unul dintre
membrii Uniunii care nu a fost prezent la adoptarea hotărârii de
modificare, nu a respectat această notificare, prin Hotărârea nr.
6/2004 a Congresului Uniunii, aceasta a fost suspendată din
calitatea sa pe o perioadă de 6 luni.
Sunteți avocatul reclamantului, explicați strategia pe care o
veți aplica (referitor la procedura prealabilă și acțiunea în justiție)
și redactați această acțiune în contencios administrativ.

7. La data de 5 mai 2017, soții I. și M., dorind să schimbe


destinația apartamentului proprietate personală aflat la parterul
unui bloc din cartierul Ferentari – din aceea de locuință în cea de
ANUL II

magazin cu profil alimentar – s-au adresat Serviciului Urbanism și


Autorizări din cadrul Primăriei Sectorului 6 București. Aici sunt
informați că, pentru a putea obține autorizația de construire
(necesară, potrivit legislației în vigoare, pentru schimbarea
destinației și deschiderea unei noi intrări, direct din stradă), este
nevoie de acordul asociației de proprietari și, separat, de acordul
vecinilor cu care se învecinează în mod direct, pe orizontală și
verticală. Încercând să se conformeze, aceștia obțin într-adevăr
acordul asociației de proprietari și pe cel al vecinilor cu care se
învecinează pe orizontală, însă nu și pe cel al vecinului care
locuiește la etajul I, deasupra lor, care a refuzat acest lucru, între
ei existând și niște neînțelegeri mai vechi.
Mai mult, la 1 iunie 2017, acest vecin, Nelu Scandal, s-a
adresat Direcției Urbanism și Autorizări cu o cerere, solicitând
acestei autorități să nu emită vreo autorizație de construire în
favoarea celor doi soți fără consimțământul său, întrucât el ar fi
prejudiciat din cel puțin trei puncte de vedere: pe de o parte, o să
fie perturbat permanent de zgomotele care provin din magazin;
pe de alta, valoarea apartamentului său va scădea, căci nimeni nu
cumpără un apartament care are sub el un spațiu comercial; în
fine, mai arată că, pentru o intrare separată va trebui tăiat un
perete de rezistență, astfel încât siguranța întregului bloc de
locuințe va fi pusă în pericol.
Cei doi soți își continuă demersurile, depunând la dosarul
autorizației, printre altele, și o dovadă în sensul izolării fonice a
apartamentului lor, viitor spațiu comercial. La 15 iulie 2017 se
emite, astfel, o autorizație de construire pe numele celor doi, fără
consimțământul lui Nelu Scandal, în aceasta specificându-se și
locul exact al viitoarei intrări separate, astfel amplasată încât să
nu se taie pereți de rezistență ai blocului.
Beneficiarii afișează autorizația (care are o valabilitate de doi
ani începând cu data emiterii), abia la 15 august 2008. În ziua de
10 septembrie 2018, nemulțumit, Nelu Scandal înregistrează, prin
Seminarii 10-11

intermediul societății de avocatură Genialul, Tata Genialilor &


Partners, următoarele:
(a) la Serviciul de Urbanism și Autorizări, o cerere adresată
acesteia, prin care solicită demiterea persoanelor corupte din
Primărie, din cauza cărora a fost emisă autorizația, precum și
repararea ilegalității săvârșite;
(b) La Tribunalul municipiului București, două acțiuni în justiție,
ambele având ca pârâți: pe primarul Sectorului 6 București, M.V.,
care a emis autorizația, precum și pe Gigi Lăcomescu,
administratorul blocului, care a emis acordul asociației de
proprietari, solicitând:
- prin prima acțiune, suspendarea autorizației până la
soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acesteia (acțiunea
în contencios administrativ descrisă mai jos);
- prin cea de-a doua acțiune, anularea autorizației precum și
daune interese materiale și morale în valoare totală de 600.000
lei, justificate astfel: 400.000 lei, pe motiv că valoarea
apartamentului său a scăzut la jumătate, din considerentele
arătate mai sus; 200.000 lei, pe motiv că soția sa, Vanessa
Scandal, a trecut prin numeroase suferințe fizice și psihice cauzate
de emiterea autorizației nelegale, astfel încât a trebuit să se
opereze la glanda tiroidă.
Prin întâmpinarea depusă la această a doua acțiune, primarul
M.V. a invocat:
a) excepția necompetenței materiale a tribunalului, pe motiv
că litigiul depășește ca valoare 500.000 lei;
b) excepția neîndeplinirii procedurii prealabile;
c) excepția inadmisibilității acțiunii în anularea autorizației.
Astfel, la dosarul cauzei s-a depus un proces verbal de recepție a
lucrărilor din care a rezultat faptul că acestea au fost deja
terminate. Prin urmare, autorizația nu mai poate fi anulată de
către instanță, întrucât ea a intrat în categoria actelor
administrative care au fost executate material.
ANUL II

Analizați și soluționați următoarele probleme juridice, raportat


la datele concrete din speță și la susținerile părților:
(1) Instanța competentă să soluționeze acțiunea;
(2) Valabilitatea autorizației din punctul de vedere al
condițiilor formale și procedurale;
(3) Interesul reclamantului în ceea ce privește acțiunea în
contencios administrativ;
(4) Îndeplinirea procedurii administrative prealabile raportat la
datele concrete referitoare la cele două cereri (din 15 iulie 2017 și
10 septembrie 2018) înregistrate de reclamant;
(5) Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ din
punctul de vedere al terminării lucrărilor;
(6) Calitatea procesuală pasivă în acțiunea în contencios
administrativ, atât în ceea ce privește petitul de anulare a
autorizației, cât și cel privind acordarea de despăgubiri;
(7) Admisibilitatea cererii de suspendare a autorizației,
raportat la condițiile de introducere a acesteia;
(8) Soluția celor două cereri de chemare în judecată.

8. La data de 10 iunie 2016, numitul V. Cinu îl sesizează pe


prefect cu o adresă prin care îl înștiința că lângă parcela sa se
construiește un bloc cu 10 etaje, depunându-i, totodată, și o copie
după autorizația nr. 234/2016 în acest sens. Prefectul formulează
cerere de revocare a acestui act, la 6 iulie, pe care o înregistrează
la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca și, neprimind
niciun răspuns, la 2 ianuarie 2017, formulează acțiune în
contencios administrativ, solicitând anularea autorizației și daune
morale în favoarea lui V. Cinu pentru stresul pe care i l-a provocat
prin intenția sa de a construi un imobil atât de înalt. Totodată
solicită să se constate că V. Cinu a dobândit de drept calitatea de
reclamant. Pârâții se apără arătând că nu s-a îndeplinit procedura
prealabilă, respectiv că, oricum acțiunea este tardivă, fiind
înregistrată după trecerea termenului de 6 luni prevăzut de lege.
(1) Care este instanța competentă să soluționeze acțiunea?
Seminarii 10-11

(2) Cine trebuie chemați în judecată, raportat la obiectul


acțiunii?
(3) Analizați problema procedurii prealabile din perspectiva
condițiilor acesteia.
(4) Dați soluția și motivarea fiecărui petit.

9. La 24 martie, într-o ședință extraordinară, Consiliul local Cluj


a adoptat HCL nr. 888/2015 potrivit căreia „art.1: În perioada 30
iulie-2 august, în municipiul Cluj-Napoca urmează a se organiza
Festivalul „Untold”, având în vedere și titlul de Capitală Culturală
Europeană a Tineretului pe care l-a primit acesta; art. 2:
Activitățile care vor fi organizate, precum și regulile de
desfășurare a festivalului, respectiv costurile acestuia urmează a fi
stabilite prin acte ulterioare”.
Împotriva HCL nr. 888/2015, la 25 iulie, formulează acțiune în
contencios administrativ numita Asur Zita, solicitând anularea și
suspendarea actului atacat, respectiv daune de 1 milion euro,
arătând că, deși are domiciliul în Bistrița, urmărește să participe la
un concurs pentru ocuparea unui post de funcționar public în Cluj-
Napoca și, cum acesta are mai multe probe între 30 iulie-3 august,
pe perioada acestuia va locui în centru, lângă Casa Tiff, la o
prietenă, și cu siguranță va fi afectată pe perioada festivalului,
existând riscul să nu câștige postul căci nu se va putea concentra
din cauza zgomotului. Ea invocă, totodată, și următoarele motive
de nelegalitate ale acestui act administrativ:
1. O asemenea hotărâre nu se poate adopta într-o ședință
extraordinară pentru că nu există urgență;
2. A fost adoptată la inițiativa cetățeanului Fest I. Vali; or,
potrivit legii, hotărârile de consiliu local nu pot fi adoptate decât
la propunerea primarului ori consilierilor locali;
3. Nu a fost comunicată prefectului pentru ca acesta să-și
poată exercita controlul de legalitate.
Prin întâmpinare s-a ridicat excepția neîndeplinirii procedurii
administrative prealabile. Reclamanta a arătat în replică faptul că
ANUL II

la data de 10 mai s-a adresat primarului cu o cerere de interzicere


(neautorizare) a festivalului, dar că nu a primit niciun răspuns.
(a) Stabiliți instanța competentă să soluționeze acțiunea.
(b) Pe cine trebuie să cheme reclamanta în judecată, raportat
la petitele formulate?
(c) Analizați condiția îndeplinirii procedurii administrative
prealabile.
(d) Analizați toate susținerile reclamantei și, în consecință,
stabiliți dacă actul adoptat este legal sau nu;
(e) Analizați condiția vătămării unui drept/interes în ceea ce o
privește pe reclamantă.
(f) La primul termen de judecată, 4 septembrie 2015, întrucât
nu mai sunt alte probe de administrat, instanța pronunță o
hotărâre. Care va fi aceasta, cu privire la fiecare dintre cele 3
petite (cereri)?

10. La 12 ianuarie 2015, primarul municipiului Târgu Jiu, Sorin


Birtașu, prin Decizia nr. 69/2015 a dispus trecerea din domeniul
public în domeniul privat a operei de artă „Poarta Sărutului” (C.
Brâncuși), cu scopul scoaterii sale la vânzare, astfel încât să poată
fi închiriată la 14 februarie, de Valentine's day.
La 20 martie, numita Ina Morata formulează acțiune în
contencios administrativ, solicitând anularea deciziei și
despăgubiri în cuantum de 100 lei, taxa pe care a plătit-o la 14
februarie, proprietarului statuii, Dorin Birtașu. Arată că decizia
este lovită de nulitate absolută, sau chiar de inexistență, din cel
puțin două motive:
a) primarul nu poate emite decizii, ci numai dispoziții, potrivit
prevederilor Legii nr. 215/2001, deci orice act care se numește
altfel practic nu există;
b) s-au încălcat și dispozițiile art. 45 din Legea nr. 215/2001, de
vreme ce primarul știa că ulterior avea să-i creeze un avantaj
propriului său frate.
Pârâtul primar se apără arătând că reclamanta nu a formulat
procedură administrativă prealabilă, deci acțiunea e inadmisibilă.
Seminarii 10-11

În replică, reclamanta a arătat că s-a adresat la 13 februarie


consiliului local solicitând anularea actului, dar a doua zi a primit
un răspuns semnat de Directorul Serviciului Public – Patrimoniu
din cadrul Primăriei care îi preciza că, probabil, solicitarea a va fi
luată în discuție în prima ședință de consiliu care va urma.
Răspundeți la următoarele întrebări:
(1) Stabiliți motivat, în fapt și în drept, instanța competentă să
soluționeze acțiunea.
(2) Raportat la obiectul cauzei, stabiliți toate subiectele de
drept care ar putea avea calitate procesuală pasivă în speță.
Motivați pe scurt;
(3) Analizați și soluționați condiția procedurii administrative
prealabile;
(4) Analizați cele două motive de nelegalitate invocate de
reclamantă;
(5) Dacă reclamanta v-ar angaja ca avocat în recurs, găsiți și
alte motive de nulitate ale actului primarului?
(6) Ce puteți spune despre legalitatea înstrăinării subsecvente,
raportat și la relația dintre declasare și dezafectare a bunului
domenial din speță?
(7) Dați soluția acțiunii din speță

11. În seara de 10 august 2018, Ytzak Zhulit şi Samir Kaftit, doi


turişti israelieni, se plimbau cu taxiul prin Bucureşti. La un
moment dat, fără vreun avertisment, maşina este oprită de
jandarmi şi cei doi încasează câteva bastoane în ciuda faptului că
au ridicat imediat mâinile desupra capului strigând disperaţi
„Tourists, tourists!”. La 4 septembrie aceştia, împreună cu
Ambasada Israelului la Bucureşti, doresc să formuleze acţiune în
contencios administrativ pentru a obţine în primul rând daune
morale pentru trauma suferită, motiv pentru care vi se adresează,
în calitate de avocat. Ţinând cont, pe lângă prevederile legale la
care aveţi acces, şi de următoarele: (a) în situaţii de urgenţă,
ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor se semnează de către
Comandantul şef al Inspectoratului Judeţean/Mun. Bucureşti de
jandarmi şi este contrasemnat de prefect (art. X din legea Y); (b)
ANUL II

jandarmii bătăuşi înregistraţi de camerele stradale aveau


indicativele de pe cască acoperite cu bandă adezivă neagră. Cei
doi au formulat cerere de identificare a acestora, depusă la
Inspectorat, dar nu au primit în 30 de zile niciun răspuns; (c)
trebuie stabilit prin probe administrate în cursul procesului dacă
ordinul în cauză a fost emis înainte sau după acest incident,
respectiv conţinutul concret al acestuia (ex: dacă intervenţia
jandarmilor ar fi trebuit să vizeze numai protestatarii violenţi ori
toate persoanele aflate într-o anumită zonă etc.)
1. Stabiliţi dacă/unde/cum/în ce interval de timp trebuie
formulată plângere prealabilă;
2. Redactaţi partea introductivă (instanţa competentă, părţi,
petite) arătând, ulterior cum aţi stabilit cele trei elemente
(instanţa/pârâţii/obiectul);
3. Arătaţi,pe scurt: (a) în ce constă conduita ilegală a
autorităţilor; (b) ce drepturi/interese legitime le sunt vătămate
reclamanţilor persoane fizice; (c) dacă Ambasada Israelului are
calitate procesuală activă în speţă.

S-ar putea să vă placă și