Sunteți pe pagina 1din 9

Franța (în franceză [la] France, pronunție franceză: Pronunție audio /fʁɑ̃ s/), oficial Republica

Franceză (în franceză République française, Pronunție în franceză: /ʁepyblik fʁɑ̃ sɛz/), este o
republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și
din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii
răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este
euro. Deviza națională este „Libertate, egalitate, fraternitate” (în franceză Liberté, Égalité,
Fraternité), iar drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru,
alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.

În timpul epocii fierului, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de gali, un popor celtic. Roma
a anexat zona în anul 51 î.Hr. și a deținut regiunea până în anul 486, când francii (un popor germanic)
au cucerit regiunea și au format Regatul Franței. Franța a devenit o mare putere europeană în Evul
Mediu, în urma victoriei din războiul de o sută de ani (1337-1453). În perioada renașterii, cultura
franceză a înflorit, iar Franța a pus bazele unui imperiu colonial global, care urma ulterior să devină
al doilea cel mai mare din lume.[6] Secolul al XVI-lea a fost dominat de către războaie civile și
religioase, între catolici și protestanți (hughenoți). Sub Ludovic al XIV-lea, Franța a devenit puterea
culturală, politică și militară dominantă a Europei.[7] În secolul al XVIII-lea, Revoluția franceză a
răsturnat monarhia absolută, a dezvoltat una dintre cele mai vechi republici din istoria modernă și a
elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, care exprimă idealurile unei națiuni
inclusiv în ziua de astăzi.

În secolul al XIX-lea, Napoleon I a preluat puterea și a creat Primul Imperiu Francez, care prin
războaiele napoleoniene a schimbat istoria Europei continentale. După prăbușirea imperiului, Franța
a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o succesiune de guverne ce a dus într-un final în 1870
la înființarea celei de-a Treia Republici Franceze. Franța a fost un participant major în Primul Război
Mondial, din care a ieșit victorioasă, și a fost una dintre Puterile Aliate în Al Doilea Război Mondial,
dar a intrat sub ocupația puterilor Axei în 1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată A Patra
Republică Franceză, ulterior dizolvată în cursul Războiului din Algeria. A Cincea Republică, condusă
de Charles de Gaulle, a fost înființată în 1958 și există până în ziua de astăzi. Algeria și aproape toate
celelalte colonii au devenit independente în anii 1960, dar au păstrat legături economice și militare
cu Franța.

Franța este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de
Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră a G7, G20, a
zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, Parlamentului European și
UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de
cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în
ultimele două secole.

Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia
sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar,
aeronautic(fr), al automobilelor, al produselor de lux(fr), al turismului(fr) și în cel al energiei
nucleare(fr), aceasta în ciuda unor politici de intervenționism(fr) destul de puternice(fr).
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,[a][I 1] Franța este o țară dezvoltată, cu un indice al
dezvoltării umane foarte ridicat.[8]

Cuprins

1 Geografia

1.1 Așezare și frontiere

1.2 Geologie, relief și hidrografie

1.3 Clima

1.4 Peisajele și mediul

1.5 Repartiția spațială a populației și a activităților sale

1.6 Axe de comunicație și de transport

2 Istoria

2.1 Preistorie, protoistorie și antichitate

2.2 Apariția, crizele și transformările Regatului Franței de-a lungul Evului Mediu

2.3 Renașterea și monarhia absolutistă (secolele al XVI-lea–al XVIII-lea)

2.4 Secolul revoluțiilor (1789 - începutul secolului al XX-lea)

2.5 Franța în cele două războaie mondiale

2.6 După eliberare

3 Politică și administrație

3.1 Organizarea puterilor

3.2 Împărțirea administrativ-teritorială și descentralizarea

3.3 Teritoriile de peste mări

3.4 Tendințe politice, partide și alegeri

3.5 Conducători actuali

3.6 Finanțele publice

3.7 Protecția socială

3.8 Apărarea

3.9 Apartenența la organizații internaționale

3.10 Politica externă și diplomația


3.11 Simboluri republicane

4 Populația și societatea

4.1 Demografie

4.2 Imigrația, populațiile străine și minoritățile vizibile

4.3 Familie, sexualitate și egalitatea sexelor

4.4 Limbi

4.5 Religia

4.6 Educația

4.7 Sănătate

4.8 Mass-media

4.9 Sport

4.10 Participare asociativă, sindicală și politică

5 Economia

5.1 Veniturile populației și dezvoltarea umană

5.2 Piața forței de muncă

5.3 Principalele sectoare de activitate

5.3.1 Agricultura și industria agroalimentară

5.3.2 Industria

5.3.3 Energie

5.3.4 Comerț și artizanat

5.3.5 Turismul

5.3.6 Cercetare

5.3.7 Finanțe și asigurări

5.4 Locul Franței în economia mondială

6 Patrimoniul cultural

6.1 Patrimoniul arhitectural

6.1.1 Incluse în patrimoniul mondial

6.1.2 Clădiri de interes istoric

6.2 Patrimoniu artistic și evenimente culturale

6.3 Îndelungata tradiție științifică

6.4 Gastronomie
6.5 Alinierea culturală internațională

7 Note și bibliografie

7.1 Note de completare

7.2 Referințe

7.3 Bibliografie

8 Legături externe

Geografia

Articol principal: Geografia Franței.

Așezare și frontiere

Hartă fizică simplificată a Franței metropolitane

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea
Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea
Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția
la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.

Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu
corespund, aproape deloc, vreunor limite geografice fizice[b] sau lingvistice.[c]

Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind, însă, mici
insule de coastă. Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între
meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.

Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite
în vorbirea curentă „teritorii de peste mări” (în franceză territoires d’outre-mer, prescurtat „DOM-
TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate oceanele lumii cu excepția celui Arctic.

Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt


situate astfel:

pe continentul sud-american: Guyana Franceză;

în Oceanul Atlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și


Saint-Barthélemy;

în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;


în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-Paul și
Amsterdam(d);

în Antarctica: Țara Adélie.[d]

Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu Brazilia, cu
Surinam și cu Regatul Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-Martin.

Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ un locuitor


pe hectar. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de
675.000 km².

Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare țară din
Europa, după Rusia și Ucraina, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai întinsă ca
Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a Uniunii Europene.

Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și de la est la
vest.

Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km.

Geologie, relief și hidrografie

Geologia Franței

Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate.[b 1]
Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în
special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea masivelor Armorican, Central,
Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.[b 2] Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri, și sunt mai
puțin erodați[b 2] — Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței).[10]
Deși 60% din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic, acest risc rămâne unul moderat.
[11]

Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul Aquitaniei în
sud-vest și Bazinul Parisului în nord[b 2] — acesta din urmă cuprinzând mai multe regiuni cu soluri
deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din Beauce și Brie.[b 3] În rest, diferite căi
naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit comunicații facile.[b 4] Zonele litorale oferă și ele
peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de exemplu), câmpii ce se
termină cu faleze (Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum ar fi Sologne(d) sau mari
câmpii nisipoase (Câmpia Languedoc).[b 5]
Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari fluvii: Loara, Sena, Garonne și
Ron,[b 6] la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin importante pentru Franța, dar fluvii
majore la nivel european. Bazinele hidrografice ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul
metropolitan.[b 6]

Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această
suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.[12]

Clima

Hartă a principalelor zone climatice din Franța

Clima Franței metropolitane este una temperată,[b 7] influențată de anticiclonul Azorelor, ca și


restul Europei de Vest,[13] cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală
reține șase mari zone climatice:[b 7]

sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este
caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu
precipitații relativ importante;

la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi mai
ridicate;

în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații mai
reduse decât în vest;

pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu veri
calde și uscate și cu ierni blânde și umede;

între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu variații
mari de temperatură;

zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și
umede, cu precipitații nivale importante.

Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală (de intensitate
variabilă),[b 8] excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială),[14] Saint-Pierre-et-Miquelon
(climă temperat-oceanică)[15] și teritoriile australe și antarctice franceze (cu climă polară și
temperat-oceanică).[16]

Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni


(cele din decembrie 1999(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze[b 9]), canicule (canicula
din 2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de morți[b 9]), incendii și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.
[b 10]

Peisajele și mediul

Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau împădurite,
lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate și văi cu orașe amestecate cu
spații neo-naturale. Franța de peste mări conține și ea o importantă biodiversitate (de exemplu, în
pădurile ecuatoriale franco-guyaneze sau în lagunele Noii Caledonii).[17] Franța este una dintre cele
mai împădurite țări din Europa Occidentală, pădurile ocupând 28% din suprafața țării.[b 11]

Masivul alpin Mont Blanc.

Pointe du Van(fr), extremitatea vestică a Bretaniei.

Satul Usson, aflat pe pantele unui con vulcanic stins din Masivul Central.

Plaja Sainte-Anne, în Guadelupa.

Golful Mont Saint-Michel din Normandia.

Iazurile și pădurile din Sologne(fr).


Această diversitate a peisajelor și a ecosistemelor este amenințată de fragmentarea ecologică(fr)
(cauzată de densa rețea de căi de comunicații rutiere),[18] de antropizarea zonelor de coastă și de
poluarea apelor și solului. O treime din apele de suprafață sunt de calitate rea spre foarte rea, în
principal, din cauza poluării industriale;[b 12] poluarea agricolă în legătură cu utilizarea
îngrășămintelor și pesticidelor a contribuit și ea la deteriorarea calității pânzelor freatice în mai
multe regiuni, în Bretania, în special.[b 13] Litoralizarea(fr) populației și a activităților ei[b 14]
determină o intensificare și o îndesire a construcțiilor de pe malul mării,[b 15] în ciuda Legii
Litoralului(fr) din 1986 și a intervenției Conservatoire du littoral(fr)[b 16] și în ciuda caracterului
inundabil al anumitor sectoare. În ceea ce privește infrastructura de transport, în special cea rutieră,
ea expune pe vecinii ei la o poluare atmosferică, sonoră și vizuală considerabilă.[18]

Cu toate acestea, instituțiile publice încearcă de mai multe decenii să răspundă acestor provocări.
Rezervațiilor naturale(fr) și parcurilor naționale(fr) li s-a adăugat, din 1968, și categoria parcurilor
naturale regionale(fr),[19] care combină acțiunile de conservare cu cele de punere în valoare a
patrimoniului natural și cultural[c 1] și care, în 2007, acopereau 13% din teritoriul francez.[20] Au
fost înființate agenții pentru apă(fr) pentru a proteja și a garanta resursele de apă ale țării.[b 12]
Datorită unei politici de limitare a utilizării produselor petroliere și datorită importanței energiei
nucleare, emisiile de CO2 pe cap de locuitor ale Franței sunt mai scăzute decât cele ale vecinilor săi
europeni, și a fortiori decât cele ale SUA.[21] Cu toate acestea, conform unui studiu al Ministerului
Mediului, Energiei, Dezvoltării Durabile și Mării(fr) publicat în 2010, „în mai multe puncte, bilanțul
ecologic rămâne îngrijorător, cu tendințe de deteriorare”.[22]

Repartiția spațială a populației și a activităților sale

Hartă de sinteză a repartiției populației în Franța în 2010. Sunt indicate densitățile populației pe
departament, cele 18 arii urbane de peste 400.000 de locuitori, linia Le Havre-Marsilia și limitele
aproximative ale așa-numitei „diagonale a vidului(fr)”.

+ 5.000–loc./km² 2

de la 300 la 1.000 loc./km²

de la 100 la 250 loc./km²

de la 70 la 100 loc./km²

de la 40 la 70 loc./km²

- 40 loc./km²
Relieful și densitatea populației pe km² în 2001.

Franța metropolitană este marcată de multiple dezechilibre spațiale. Pe de o parte, ea este originală
prin faptul că are o capitală de șase ori mai populată decât a doua arie urbană a țării,[e] și care
grupează un sfert din studenți[I 2] și aproape toate sediile centrale ale marilor companii ale țării.[23]
Pe de altă parte, linia Le Havre–Marsilia este adesea considerată a fi limita între un vest rămas de
multă vreme agrar și care, astăzi, beneficiază de o importantă dezvoltare demografică și economică,
[n 1] și un est industrializat și de multă vreme urbanizat. În cele din urmă, de la departamentul
Ardenilor în nord-est până la departamentul Landes în sud-vest se observă o „diagonală a densității
reduse(fr)”, care prin comparație cu restul țării secaracterizează printr-un grad redus de populare și
printr-o economie, adesea, în dificultate.[24]

După un îndelungat exod rural în secolul al XIX-lea și până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,[n
2] sporul migratoriu al zonelor rurale franceze a redevenit pozitiv în anii 1990.[n 1] Creșterea
populației urbane are loc predominant în zonele periurbane, din ce în ce mai îndepărtate de
aglomerația centrală.[n 2] Tabelul de mai jos listează cele mai mari orașe ale Franței, în funcție de
populația ariei metropolitane.