Sunteți pe pagina 1din 6

Grecia (în greacă Ελλάδα, transliterat: Elláda, pronunție în greacă: [eˈlaða]), oficial, Republica Elenă

(în greacă Ελληνική Δημοκρατία, transliterat: Ellīnikī ́ Dīmokratía [eliniˈci ðimokraˈti.a])[7] și


cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud.[8] Conform
recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș
și capitala țării este Atena.

Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de Vest și Africa,[9][10][11] și se
învecinează la nord-vest cu Albania, la nord cu Macedonia de Nord și cu Bulgaria, și la nord-est cu
Turcia. Țara este formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia Centrală,
Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea Egee(en) (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de
Vest(en), Creta și Insulele din Marea Ionică. Marea Egee se află la est de partea continentală, Marea
Ionică se află la vest, iar Marea Mediterană la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul
Mediteranei și a 11-a ca lungime din lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr de
insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este format
din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu 2.917 m.

Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu civilizațiile egeene(en)
din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al
democrației ca formă de guvernare,[12] al filosofiei occidentale(en),[13] al Jocurilor Olimpice, al
literaturii occidentale(en) și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și
matematice,[14] și al dramaturgiei occidentale,[15] incluzând genurile tragediei și comediei.
Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale
civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin
intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din
patrimoniul mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al
treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte din miezul istoric al civilizației
grecești, a fost înființat în 1830 după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.

Grecia este o țară democratică[16] și dezvoltată, cu o economie de venit mare avansată, un nivel de
trai ridicat[17][18] și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat.[19] Grecia este membru fondator
al Organizației Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o structură
precursoare a acesteia în 1981 (precum și mebră a zonei euro din 2001[20]), și este și membră a mai
multor instituții internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO,[a] OECD, OSCE și OMC. Economia
Greciei este cea mai mare din Balcani, în care țara este un important investitor regional.

Cuprins

1 Etimologia

2 Istoria

2.1 De la primele prezențe umane până în secolul al III-lea î.Hr.

2.2 Perioadele elenistică și romană (323 î.Hr.–secolul al IV-lea d.Hr.)


2.3 Perioada medievală (secolul al IV-lea–1453)

2.4 Perioada otomană (secolul al XV-lea–1821)

2.5 Războiul Grec de Independență (1821–1832)

2.6 Secolul al XIX-lea

2.7 Din secolul al XX-lea până în prezent

3 Geografia și clima

4 Politica

4.1 Partide politice

4.2 Lege și justiție

4.3 Relațiile externe

4.4 Armata

4.5 Împărțire administrativă

5 Economia

5.1 Introducere

5.2 Aderarea la zona euro

5.3 Criza datoriilor suverane (2010–)

5.4 Agricultura

5.5 Industria maritimă

5.6 Turism

5.7 Transporturi

5.8 Telecomunicații

5.9 Știință și tehnologie

6 Demografie

6.1 Orașele

6.2 Migrația

6.3 Religia

6.4 Limbi

6.5 Educația

6.6 Sistemul sanitar

7 Cultura

7.1 Teatru
7.2 Filosofia

7.3 Literatura

7.4 Cinematografia

7.5 Bucătăria

7.6 Muzica și dansul

7.7 Sport

7.8 Mitologia

7.9 Sărbători publice

7.10 Patrimoniul mondial

8 Note de completare

9 Note bibliografice

10 Legături externe

Etimologia

Numele poporului și al țării diferă față de cele utilizate în alte limbi, locuri sau culturi. Deși grecii își
denumesc țara Hellas sau Ellada (în greacă Ελλάς sau Ελλάδα) și numele oficial este Republica Elenă,
în română ea este denumită Grecia, termen latin utilizat de către romani (în scrierea Graecia), ceea
ce înseamnă literal „țara grecilor”, și care derivă el însuși de la numele grecesc Γραικός (transliterat
Graikos). Și în română se utilizează uneori și termenul de Elada.

Istoria

Articol principal: Istoria Greciei.

De la primele prezențe umane până în secolul al III-lea î.Hr.

Articol principal: Grecia Antică.

Frescă minoică de la Akrotiri din Santorini.

Poarta Leilor(en), Micene.

Teritorii și colonii grecești în Perioada Arhaică (750-550 î.Hr.)

Cea mai veche urmă de prezență umană în Balcani, datând de circa 270.000 de ani, se găsește în
peștera Petralona, din provincia grecească actuală Macedonia.[21] Așezările neolitice din Grecia,
datând din mileniul al VII-lea î.Hr.,[21] sunt printre cele mai vechi din Europa, țara aflându-se pe ruta
pe care s-a răspândit revoluția agrară din Orientul Apropiat în Europa.[22]
Grecia este leagănul primelor civilizații europene avansate și locul unde s-a născut civilizația
occidentală,[23][24][25][26][27] începând cu civilizația cicladică din insulele din Marea Egee pe la
3200 î.Hr.,[28] civilizația minoică din Creta (2700–1500 î.Hr.),[27][29] și apoi civilizația miceniană pe
continent (1900–1100 î.Hr.).[29] Aceste civilizații cunoșteau scrisul, forma indescifrabilă de scriere a
civilizației minoice fiind denumită Linear A, iar cea a micenienilor, Linear B, o veche formă a limbii
grecești. Micenienii i-au asimilat și absorbit treptat pe minoici, dar și civilizația lor s-a prăbușit violent
prin preajma lui 1200 î.Hr., într-o vreme de agitație regională denumită Colapsul din Epoca
Bronzului(en).[30] Aceasta a adus o perioadă denumită Epoca Întunecată, din care lipsesc mărturiile
scrise.

Sfârșitul Epocii Întunecate este datat prin tradiție la anul 776 î.Hr., anul primelor Jocuri Olimpice.[31]
Iliada și Odiseea, textele fundamentale ale literaturii occidentale, sunt considerate a fi fost compuse
de Homer în secolele al VIII-lea–al VII-lea î.Hr..[32][33] Odată cu sfârșitul Epocii Întunecate, au apărut
diferite regate și orașe-stat în toată peninsula greacă, care s-au răspândit până la țărmurile Mării
Negre, Italia de Sud (în latină Magna Graecia, sau Grecia Mare) și Asia Mică. Aceste state și coloniile
lor au atins niveluri înalte de prosperitate, care au avut ca efect o explozie culturală fără precedent,
cea a Greciei clasice, exprimată prin arhitectură(en), teatru, știință, matematică și filosofie. În 508
î.Hr., Clistene a instituit primul sistem democratic de guvernare în Atena.[34][35]

Până în 500 î.Hr., Imperiul Persan controla teritorii ce se întindeau din zona lor de origine din Iran
până în Grecia și Turcia actuale, și a devenit o amenințare pentru orașele-stat grecești. Tentativele
orașelor-stat din Asia Mică de a răsturna dominația persană au eșuat, iar Persia a invadat statele
Greciei continentale(en) în 492 î.Hr., dar a fost obligată să se retragă după o înfrângere în bătălia de
la Maraton din 490 î.Hr. O a doua invazie a urmat în 480 î.Hr. În ciuda rezistenței eroice din bătălia
de la Termopile, opusă de greci din mai multe orașe, în frunte cu spartanii, forțele persane au prădat
Atena. După mai multe victorii grecești în 480 și 479 î.Hr. la Salamina, Plateea și Mycale, perșii au
fost obligați din nou să se retragă. Conflictele militare, denumite Războaiele Medice, au fost purtate
mai ales de Atena și de Sparta. Faptul că Grecia nu era o țară unificată a făcut ca adesea să apară
conflicte între diferitele orașe-stat.

Partenonul de pe Acropola din Atena este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Greciei
clasice.

Cel mai devastator război inter-grec din antichitatea clasică a fost Războiul Peloponesiac (431–404
î.Hr.), care a marcat decăderea Imperiului Atenian din statutul de principală putere a Greciei Antice.
Atât Atena, cât și Sparta au fost ulterior depășite de Teba și apoi de Macedonia, ultima unificând
lumea greacă în Liga de la Corint, sub conducerea lui Filip al II-lea, care a fost ales conducător al
primului stat grec unificat din istorie.

După asasinarea lui Filip al II-lea, fiul său, Alexandru al III-lea cel Mare a preluat conducerea Ligii de la
Corint și a declanșat o invazie a Imperiului Persan cu forțele combinate ale tuturor orașelor-stat
grecești în 334 î.Hr. După victoriile grecilor în bătăliile de la Granicus, Issus și Gaugamela, grecii au
ocupat Susa și Persepolis, capitala ceremonială a Persiei, în 330 î.Hr. Imperiul lui Alexandru cel Mare
se întindea din Grecia în vest până în actualul Pakistan în est, și până în Egipt în sud.

Înainte de moartea sa subită în 323 î.Hr., Alexandru plănuia și o invazie a Arabiei. Moartea sa a
cauzat prăbușirea vastului său imperiu, care a fost divizat în mai multe regate, cele mai cunoscute
fiind Imperiul Seleucid și Egiptul Ptolemaic. Printre alte stat fondate de greci se numără Regatul
Greco-Bactrian și Regatul Greco-Indian(en) în India. Numeroși greci au migrat către Alexandria,
Antiohia, Seleucia(en) și în numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa.[36] Deși unitatea
politică a imperiului lui Alexandru nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației
elenistice și a limbii grece în teritoriile cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin două secole, și, în
cazul unor părți din țărmul estic al Mediteranei, considerabil mai mult.[37]

Perioadele elenistică și romană (323 î.Hr.–secolul al IV-lea d.Hr.)

Articole principale: Grecia elenistică și Grecia romană.

Mecanismul de la Antikythera (c. 100 î.Hr.) este considerat a fi cel mai vechi calculator analog
mecanic (Muzeul Național de Arheologie de la Atena(en)).

Detaliu din Mozaicul Alexandru(en), ce îl prezintă pe Alexandru cel Mare pe calul său, Bucephalus.

Rotunda(en) romană din Salonic.

După o perioadă de derută ce a urmat morții lui Alexandru, dinastia Antigonidă(en), inițiată de unul
dintre generalii lui Alexandru, a preluat controlul asupra Macedoniei până în 276 î.Hr., precum și
hegemonia asupra majorității orașelor-stat grecești.[38] Începând cu circa anul 200 î.Hr., Republica
Romană a devenit din ce în ce mai implicată în chestiunile grecești și s-a implicat într-o serie de
războaie cu Macedonia(en).[39] Înfrângerea Macedoniei în bătălia de la Pydna(en) din 168 î.e.n. a
fost începutul sfârșitului puterii Antigonizilor în Grecia.[40] În 146 î.Hr., Macedonia a fost anexată ca
provincie a Romei, restul Greciei devenind protectorat roman.[39][41]

Cucerirea romană a fost deplină la 27 î.Hr., când împăratul roman Augustus a anexat restul Greciei și
a organizat-o sub forma provinciei senatoriale(en) Achaea.[41] În ciuda superiorității militare,
romanii admirau realizările culturii grecești și s-au lăsat puternic influențați(en) de ele, de unde și
celebra afirmație a lui Horațiu: Graecia capta ferum victorem cepit („Grecia, deși cucerită, și-a luat
cuceritorul prizonier”).[42] Știința, tehnologia și matematica grecești sunt în general considerate a fi
ajuns la un apogeu în timpul perioadei elenistice.[43]

Comunitățile vorbitoare de greacă din estul elenizat au contribuit la răspândirea creștinismului


timpuriu în secolele al II-lea și al III-lea,[44] și primii lideri și autori creștini (cel mai cunoscut fiind
apostolul Pavel) erau în general vorbitori de greacă,[45] deși niciunul nu era originar din Grecia.
Grecia însăși avea o tendință de a rămâne la păgânism și nu a fost un centru influent al creștinismului
timpuriu: de fapt, unele practici religioase ale Greciei Antice au rămas utilizate până la sfârșitul
secolului al IV-lea,[46] iar unele zone, cum ar fi Peloponezul de sud-est, au rămas păgâne până în
secolul al X-lea.[47]