Moment determinat în timp: Atentatul de la Munchen

Master Studii de Securitate anul II, semestrul II,

Cergă Cristina Maria

Pentru palestinieni au existat mereu perioade grele. O perioadă lungă de timp, aceștia
nu s-au putut numi popor. Pentru toată lumea, ei erau arabi.

Ei încă erau poporul uitat, compătimit de toți, dar nedorit de nimeni1.

În timpul războiului (al doilea Război Mondial), emigrarea evreilor în Palestina a fost practic
imposibilă iar activitatea politică a fost suspendată pe cea mai mare parte a perioadei. Pe
masură ce războiul se apropia de sfârșit, devenea clar că relațiile de putere se schimbaseră.
Arabii din Palestina se aflau chiar mai mult decat înainte în imposibilitatea de a construi un
front unit, din cauza exilării sau a arestării unor lideri în timpul revoltei din perioada 1936-
1939 și după aceea, ca și a tensiunilor și ostilităților provocate de mișcări violente. Evreii
palestinieni erau uniți de instituții comunitare puternice (de exemplu: forțele britanice)2.

 Drama acestui popor fără țară a început în anul 1948 în momentul în care este declarat statul
Israel chiar pe teritoriul lui3. Terorismul de sorginte evreiască a continuat și după proclamarea
statului israelian. În septembrie 1948, Stern Gang l-a asasinat pe mediatorul ONU, contele
Bernadotte. Organizația teroristă Irgun a continuat să atace satele locuite de arabi, generând
un exod în masă al acestora4.

Guvernul britanic conștient fiind de argumentele în favoarea unei imigrări evreiești rapide și
de amploare, își dădea totodată seama că aceasta ar duce la revendicarea unui stat evreiesc,
ceea ce ar fi provocat o opoziție puternică din partea arabilor, care se temeau să nu fie
subjugați și deposedați, și din partea statelor arabe5.

La sfârșitul războiului Suezului (1956), unora dintre palestinieni le era clar că, probabil, nu
vor ajunge nicăieri dacă își mai lasă treburile pe mâinile altora, cu deosebire în cele ale
tovarășilor lor arabi. Disperarea hrănește resentimentele, iar resentimentele hrănesc violența.

1
Stewart Ross, „Orientul Mijlociu în flăcări”, Editura Niculescu, 2011, pag 79
2
Albert Hourani, “Istoria popoarelor arabe”, Editura Polirom, 2015, pag 305
3
Articol, “Conflictul dintre Israel si Palestina”, disponibil la
https://dianacorinapetculescu.com/2019/03/30/conflictul-dintre-israel-si-palestina/, accesat la data de 09.05.2020
4
Sorin Zugravu, “Curs 3-Istoria terorismului”, pag 5, consultat la 09.05.2020
5
Ibidem 2
După ce Nasser (Gamal Abdel Nasser-Președintele Egiptului la vremea respectivă) a impus
limite palestinienilor, așa cum a procedat și în cazul Frăției Musulmane, la sfârșitul
deceniului, o grupare de tineri palestinieni s-a întâlnit în Kuwait, inființând o nouă organizație
dedicată distrugerii Israelului și formării unui stat palestinian. Organizația s-a numit Fatah6.

Unii israelieni au crezut că după conflictul din 1967 (Războiul de șase zile), siguranța
pământului lor va depinde de regularitatea cu care ei le vor aminti arabilor de atotputernicia
Israelului. Purtatorul lor de cuvânt pe plan politic era Menahem Begin, iar pe plan militar,
neîndurătorul Ariel Sharon. În opinia celor doi, Israelul nu ar trebui să înapoieze niciodată
teritoriile acaparate în timpul Războiului de șase zile.

Israelul a cucerit Peninsula Sinai, pe care a redat-o ulterior Egiptului, Fâșia Gaza,
Cisiordania / inclusiv Ierusalimul de Est, fermele Sheeba și Înălțimile Golan. În 1968, Frontul
Popular pentru Eliberarea Palestinei/ FPEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei / OEP
fusese fondată în 1964) a lansat, prin deturnarea cursei companiei israeliene El Al dintre
Atena și Cairo, ceea ce a fost numit ”terorism publicitar”. În toată această perioadă, situația
teritoriilor palestiniene ocupate a continuat să reprezinte un motiv invocat de către teroriștii
islamici din întreaga lume. Dintr-un conflict pentru terenuri declanșat în 1948, războiul arabo-
israelian a devenit o ciocnire a civilizațiilor și o cruciada ideologică pentru Islam. În 1968,
palestinienilor și susținătorilor lor le-a devenit clar faptul că nu vor reuși să recupereze prin
forță teritoriile ocupate de Israel în timpul războiului de șase zile, prin urmare au început să
recurgă la tactici teroriste, precum deturnarea de la avioane. Faptul că în acest caz terorismul a
avut succes este demonstrat de acceptarea Organizației pentru Eliberarea Palestinei la
negocieri cu Israelul și Statele Unite, mergând până la i se permite liderului organizației,
Yasser Arafat, să se adreseze Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite7.

Premierul Golda Meir, conducând o coaliție conservatorie laburistă, a simțit că țara sa ar

trebui să păstreze Gaza și Ierusalimul de est, dar că s-ar putea ivi unele negocieri cu privire la
celelalte teritorii ocupate. Divizarea în viața internă a Israelului aparuse mai cu seamă ca
urmare a tensiunii extraordinare pe care israelienii de rând ajunseseră să o simtă, de parcă ar fi
trăit permanent sub asediu.

Sharon era reprezentantul represaliilor în masă, “rărind” taberele de refugiați palestinieni,

măturându-i pe arabi pentru a face lor asezărilor evreiești, și ocazional distrugând sate întregi.

6
Ibidem 1, pag 79-80
7
Ibidem 4, pag 5
Devastarea, de pildă, a localității siriene Dail, în ianuarie 1973, a provocat moartea a 500 de
persoane.8

În jurul orei 5:00 a dimineții de 6 septembrie 1972, în satul olimpic de la Munchen, un

grup de indivizi pătrunde în cladirea unde erau cazați sportivii israelieni și antrenorii acestora,
cu intenția de a-i lua ostatici. Un antrenor și un sportiv au fost împușcați de teroriștii fedaini
(Fedayeen - oameni care se sacrifică în numele unei idei) pentru că au opus rezistență. Dintre
toți sportivii din clădire, 9 israelieni au fost luați ostatici. Teroriștii au acționat în cunoștință
de cauză întrucât trei dintre ei lucraseră în diferite ipostaze în satul sportiv în perioada
dinaintea olimpiadei.

De asemenea, putem spune că perioada aceea a fost marcată de diferite acte de

terorism, deturnări de avioane, prezența IRA în Irlanda de Nord, în Italia aveau loc explozii
puse la cale de extremiștii de dreapta și de stânga iar în Orientul Apropiat era un conflict care
a dus la apariția terorismului Palestinian. Toate aceste acte de terorism au fost ignorate de
autoritățile germane. Psihologul Georg Sieber și echipa sa, menționează într-un interviu că au
elaborat înainte de olimpiadă, 26 de scenarii privind posibile atacuri teroriste. Unul din ele s-a
apropiat extrem de mult de realitate, întrucât prevedea un atac asupra sportivilor israelieni în
primele ore ale dimineții. El menționează într-un interviu, că toate serviciile de informații, din
America până în China avertizaseră că se pregatește ceva. 9 Nimeni, în afară de echipa acestuia
nu a luat în calcul aceste avertizări.

Grupul de indivizi făcea parte din Black September Organisation (BSO), o organizație
teroristă palestiniană membră în Fatah (denumirea Fatah fiind un acronim care înseamnă
cucerire și care reprezenta partidul politic major și cel mai mare constituent al Organizației
pentru Eliberarea Palestinei (OEP-condusă de Yasser Arafat)), o organizatie atotcuprinzatoare
(organizatie-cadru politica si paramilitara a arabilor palestinieni) care a fost inființată în urma
insurecției declansate de Fatah pentru cucerirea puterii în Iordania, insurecție eșuată,
suprimată sângeros de regele Hussein cu peste 3000 de morți. Șeful operațiunilor acestei
grupări, BS, era Ali Hassan Salameh (Red Prince, așa cum îl numeau cei din Mossad).

Teroriștii BSO au cerut în schimbul ostaticilor, eliberarea a 232 de prizonieri palestinieni din
închisorile israeliene, dar și a teroriștilor deținuti în Germania, Andreas Baader și Ulriche
Meinhof (liderii Facțiunii Armata Roșie, organizație teroristă de extremă stânga).
8
Stewart Ross, “Orientul mijlociu în flăcări”, Editura Niculescu, 2011, pag 100
9
Articolul “O baie de sânge ce putea fi evitată? Atentatul de la Olimpiada de la Munchen”, 05.09.2017, accesat
la 04.05.2020, disponibil la https://www.dw.com/ro/o-baie-de-sange-ce-putea-fi-evitata-atentatul-de-la-
olimpiada-de-la-munchen/a-40369311
 Metoda acestui “nou terorism” se baza pe organizarea de tip rețea cu ierarhie minimă,
adică membrii acesteia acționau independent, nu aveau un lider, iar membrii celulelor-
fantomă sau indivizii izolați, trebuie să acționeze la evenimentele concrete în același fel, prin
intermediul tacticilor de rezistentă.10

De asemenea, la prima vedere, metodele teroriștilor par aproape identice cu cele ale luptei de
gherilă: atacarea populației, comiterea de asasinate și luarea de ostatici.11

Abordarea etologică a terorismului sugerează că potențialii teroriști devin agitați într-un mod
favorabil violenței în fața prezentării atentatelor teroriste de către mass-media. Una din aceste
atitudini poate fi machiavelismul, deoarece teroriștii sunt predispuși la manipularea victimelor
lor, a publicului, a presei, și a autorităților, având nevoie astfel, numai să vadă că a funcționat
pentru alții pentru a deveni agresivi.12 Teroriștii au aplicat metoda coerciției, adică exercitarea
de presiuni asupra instituțiilor pentru adoptarea solicitărilor grupării. Într-un fel, au fost
deranjați de ce au văzut la TV, insă, așa cum marturisește unul dintre ei, aveau nevoie să vadă
toate astea în mass-media, ei și lumea întreagă.

Așa s-a și întâmplat. Teroriștii puteau vedea live cum se pregătesc forțele de ordine
pentru contracararea lor, amenințând la rândul lor ostaticii. Aceste lucruri nu au făcut decât să
înrăutățească situația, haosul comunicațional live la TV a creat o catastrofă teroristă de
dimensiuni internaționale. Israelul nu a dorit să negocieze cu teroriștii, însă autoritățile ar fi
acceptat de formă cererea teroriștilor de a-i transporta cu avionul la Cairo. Ostaticii au fost
duși la avion cu 2 elicoptere, seara, pe aeroportul din Furstenfeldbruck. Cu doar 5 lunetiști pe
poziții fără posibilitatea comunicării între ei, prost dotați și slab pregatiți, operațiunea a eșuat
în cel mai tragic mod: un elicopter a fost aruncat în aer de o grenadă iar israelienii din cel de-
al doilea elicopter au fost uciși de gloanțe. Trei dintre teroriști au supraviețuit, dar după câteva
săptamâni devin liberi în urma deturnării unui avion Lufthansa. Aceștia întrebați ulterior dacă
au realizat ceva cu acest atentat, aceștia au răspuns: “Ne-am făcut auzită vocea în
lume”(reportajul este disponibil online). Se mai face o eroare: la televizor este anunțată eronat
operațiunea de salvare a ostaticilor, spunându-se că au fost salvați; abia dupa câteva ore,
populația află că de fapt toți au fost uciși.

Au urmat operațiunile echipelor Mossad, trimise pe urmele celor care au participat sau au
organizat masacrul de la München. Prima ar fi fost Primavara tineretii, urmata de
10
Cristian Barna, “Fenomenul terorist în lumea contemporană – note de curs”, consultat la 06.05.2020
11
Ibidem 3
12
Ibidem 3
Operațiunea Baioneta denumită ulterior Furia Domnului s-a întins pe mai mulți ani (1972-
1988) și pe mai multe continente. Au fost ucişi în jur de 20 de palestinieni suspectaţi că au
fost implicaţi în operaţiunea de la München. Asasinatele au avut loc în Europa şi în Orientul
Apropiat.

Interesante sunt și memoriile fostului agent Mossad, Yuval Aviv, publicate sub titlul
Răzbunarea (autor: George Jonas) în 1984, cu ajutorul cărora a fost produs filmul “Munich”,
în regia lui Steven Spielberg.

Nu au lipsit controversele vis-a-vis de Operaţiunea Furia Domnului. De exemplu, asasinarea

la Paris cu 12 focuri de armă a agentului OEP Wael Zwaiter, a avut loc la 16 octombrie 1972.
Partea israeliană a pretins că acesta era membru BS responsabil cu planificarea atentatelor
teroriste, pe când partea palestiniană a negat acest lucru spunând că Zwaiter era categoric
împotriva terorismului. A urmat Mahmoud Hamshari, presupus lider al BS din Paris, ucis
prin detonarea unei bombe amplasate în telefonul de pe birou şi Hussein Al Bashir,
reprezentantul Fatah din Cipru, ucis de o bombă plasată în camera sa de hotel. Se mai cunosc
deasemenea, raidul din Beirut al comandourilor israeliene (raid condus de Ehud Barak) care îi
elimină pe Muhammad Youssef al-Najjar (şef operaţii în BS), Kamal Adwan (şef operaţii
OEP) şi  Kamal Nasser (purtător de cuvânt şi membru în comitetul executiv al OEP).

Lista asasinatelor este mult mai lungă, chiar Ali Hassan Salameh, şeful Forţei 17 şi presupus
creierul organizării masacrului de la olimpiadă, este ucis (după cinci tentative eşuate) în 1979
cu o maşină - capcană în Beirut, împreună cu gărzile sale. Legat de numele lui Salameh este
eşecul răsunător al Mossadului care în 1973 ucide un marocan nevinovat în Lillehammer,
Norvegia, confundat de un informator cu Salameh. Poliţia norvegiană a arestat cinci agenţi
Mossad, dintre care două femei, pe care i-au remis Israelului în 1975. Zeci de palestinieni,
membrii ai OEP sau altor grupări palestiniene au fost ucişi în toată lumea, moartea lor putând
fi legată de masacrul de la München. Chiar şi asasinarea în 1992 la Paris a lui Atef Bseiso,
şeful informaţiilor OEP, pare să fi fost legată de Munchen, la 20 de ani după evenimente.

Cu toate eforturile Mossad, Abu Daoud, cel care se lăuda că ar fi plănuit masacrul, a murit de
moarte naturală, o boală de rinichi, în Damasc în 2010. Într-o lucrare autobiografică, De la
Ierusalim la Munich (1999) el scrie că fondurile pentru operaţiunea de la Munchen au
provenit de la Mahmoud Abbas, succesorul lui Yasser Arafat la conducerea OEP şi actual
preşedinte al Autorităţii Palestiniene, iar Arafat şi-ar fi dat binecuvântarea. 13

Aceste aspecte nu ne surprind pentru că în anii 1960, 1970, 1980, o mare parte a grupărilor
teroriste cu scop comun, anume antioccidental, erau finanțate parțial sau în totalitate de blocul
sovietic. De asemenea, ani mai târziu, un binecunoscut suport pentru logistică, pregătire,
armament, muniții, a fost Irakul, acesta acordând și sprijin financiar. Irakul a fost acuzat de
SUA că a oferit finanțare OEP și a sprijinit financiar familiile luptătorilor palestinieni
sinucigași14. S-a vehiculat informația că, în aprilie 2002, Irakul a crescut ajutorul financiar
anual pentru familiile sinucigașilor de la 10.000 la 25.000 de dolari15.

Israelul a publicat recent zeci de documente oficiale în legătură cu luarea de ostatici şi

asasinarea sportivilor israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, punând în
discuţie implicarea serviciilor de securitate şi a guvernului german, informează AFP. Arhivele
israeliene au prezentat 45 de documente, unele special deschise cu ocazia împlinirii a 40 de
ani de la asasinarea a 11 sportivi israelieni de un comando de opt palestinieni, membri ai
organizaţiei "Septembrie Negru". Aceste documente prezintă discuţii între Ministerele
Afacerilor Externe, reuniuni ale Cabinetului israelian şi ale comisiei parlamentare de afaceri
externe şi apărare, precum şi corespondenţe între responsabili germani şi israelieni. „Germanii
nu au făcut nici cel mai mic efort pentru salvarea de vieţi, nu şi-au asumat nici cel mai mic
risc pentru a salva oamenii, nici pe ai lor, nici pe ai noştri”, se poate citi în mărturia şefului
Mossad din acea vreme, Zvi Zamir, la revenirea de la Munchen. El adaugă că germanii „au
făcut totul pentru a termina cu această poveste, cu orice preţ, pentru a nu perturba Jocurile
Olimpice”. Zamir se declară exasperat de greşelile poliţiei germane. El spune că trăgătorii de
elită erau echipaţi cu revolvere, că blindatele pentru salvarea ostaticilor au ajuns cu întârziere
şi că poliţiştii nu aveau lanterne pentru a urmări mişcările activiştilor palestinieni în timpul
nopţii în care a avut loc tentativa de eliberare a ostaticilor. "Nu exista niciun plan de urmărire
şi niciun mijloc de a improviza un plan alternativ", a adăugat Zamir. Anumite documente scot
în evidenţă şi probleme în dispozitiviul de securitate israelian. Raportul comisiei de anchetă
arată o "lipsă de claritate, probleme şi proceduri contradictorii", responsabil fiind considerat

13
Cristian Mareș, Terorism și securitate societală, articol accesat la 19.01.2019, disponibil la
https://www.academia.edu/36459986/Referat_Terorism_si_securitate_societala
14
Sorin Zugravu, „Curs Finanțarea terorismului”, pag 46, consultat la 02.05.2020
15
Ibidem 12
şeful securităţii din acea vreme de la ambasada Israelului în Germania, al cărui nume nu a fost
dezvăluit16.

16
Articolul “Atentatul care a schimbat lumea: Munchen 1972”, disponibil la
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/atentatul-care-a-schimbat-lumea-munchen-1972, accesat la
09.05.2020
Bibliografie:

1. Articolul “Atentatul care a schimbat lumea: Munchen 1972”, disponibil la

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/atentatul-care-a-schimbat-lumea-
munchen-1972
2. Articolul “O baie de sange ce putea fi evitata? Atentatul de la Olimpiada de la
Munchen”, 05.09.2017, disponibil la https://www.dw.com/ro/o-baie-de-sange-ce-
putea-fi-evitata-atentatul-de-la-olimpiada-de-la-munchen/a-40369311
3. Articol, “Conflictul dintre Israel si Palestina”, disponibil la
https://dianacorinapetculescu.com/2019/03/30/conflictul-dintre-israel-si-palestina/
4. Cristian Barna, “Fenomenul terorist în lumea contemporană – note de curs”
5. Cristian Mareș, Terorism și securitate societală, articol disponibil la
https://www.academia.edu/36459986/Referat_Terorism_si_securitate_societala
6. Sorin Zugravu, „Curs Finanțarea terorismului”, pag 46
7. Sorin Zugravu, „Curs 3-Istoria terorismului”, pag 5
8. Stewart Ross, “Orientul mijlociu în flăcări”, Editura Niculescu, 2011