Sunteți pe pagina 1din 6

MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

În şcoala contemporană, utilizarea unor sintagme ca mijloace de învăţământ, instruire


şi autoinstruire asistate de calculator, individualizarea instrucţiei etc., a devenit o necesitate,
ele reprezentând, practic, direcţii pentru reforma învăţământului.
Desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de predare şi învăţare este condiţionată
uneori de utilizarea unor mijloace materiale, menite să faciliteze transmiterea şi receptarea
mesajului, fixarea, consolidarea, recapitularea sau evaluarea. Folosite în timpul lecţiilor,
aceste mijloace stimulează, sprijină şi amplifică eforturile de predare şi învăţare, oferind o mai
bună ordonare şi prezentare a informaţiei, contribuind la ilustrarea şi explicarea unor
conţinuturi, uşurând comunicarea, dezvoltând capacitatea de înţelegere a elevilor.
Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul materialelor naturale sau realizate
intenţionat, care sprijină realizarea activităţilor instructiv-educative şi ansamblul cerinţelor
pedagogice de selectare şi utilizare a lor. Ele sunt o componentă a strategiilor didactice şi,
implicit, ale tehnologiei instruirii.
Mijloacele de învăţământ deţin atât valenţe informative, întrucât sprijină îmbogăţirea
experienţei cognitive a elevilor, cât şi valenţe formative, întrucât îi obişnuiesc pe aceştia cu
utilizarea unor instrumente, dispozitive, aparate, instalaţii, maşini etc., contribuind la formarea
şi dezvoltarea unor priceperi şi deprinderi (abilităţi) practice şi intelectuale. Determinând
mutaţii substanţiale în tehnologia didactică mijloacele de învăţământ şi, respectiv mijloacele
tehnice de instruire au fost şi sunt în ultimul timp prilej de dezbateri între specialiştii în
ştiinţele educaţiei, între cadrele didactice şi între toti cei interesaţi de educaţie. Opiniile sunt
împărţite, unii sunt convinşi că mijloacele tehnice de instruire vor scoate educaţia din impas,
că vor permite sfârşitul corvoadelor în şcoală, altii că ele vor înlocui profesorii şi vor
transforma elevii în roboţi, altii că niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca instrument
fundamental în educaţie etc. Mijloacele de instruire îl ajută pe profesor să realizeze, la nivel
superior, sarcinile instructiv-educative ale lecţiei. Locul şi rolul lor poate fi pus în evidenţă
prin intermediul funcţiilor pe care le îndeplinesc: informativ-demonstrativă, formativă, de
motivare a învăţării şi funcţia evaluativă.
Practica didactică a confirmat faptul că, adesea, o noutate în viaţa şcolii sau doar o
modificare a unui aspect particular al procesului de învăţământ, cum ar fi: introducerea unei
discipline şcolare noi, utilizarea unui nou mijloc de învăţământ etc., are efecte cu totul
imprevizibile, ca de exemplu: „...ridică în picioare toţi părinţii elevilor” (A.G. Oettinger,
1970, pag. 60). Rămâne şi azi valabilă afirmaţia lui A.M. Huberman (1978), potrivit căreia,

1
unii „consideră încă schimbarea în domeniul educaţiei ca pe ceva suspect, ceva ce nu se
bazează pe dovezi, ceva insolit, ba chiar de-a dreptul periculos. A schimba educaţia înseamnă
de fapt a schimba modul în care părinţii îşi cresc copiii. Acest lucru determină modificări în
raporturile dintre adulţi şi tineri şi alterează ascendentul celor dintâi asupra caracterului noii
generaţii”. De altfel, experienţa de până acum a demonstrat că în domeniul educaţiei, deşi se
operează modificări, chiar reforme, nu se produce aproape niciodată o ruptură netă între nou
şi vechi.
Soluţia pe care Gaston Berger (1973) o avansa pentru a pune de acord ritmul lent,
uniform al schimbărilor din educaţie cu ritmul accelerat, continuu al schimbărilor ce se petrec
în viaţă, în societate, este dotarea învăţământului cu mijloace tehnice similare celor ce se
utilizează în contextul extraşcolar.
Necesitatea de a introduce în şcoală aparate şi instalaţii tehnice este evidentă într-o
lume în care tehnologia informaţională, calculatoarele electronice, microcalculatoarele,
Internet-ul ş.a.m.d., şi-au făcut loc în toate sectoarele de activitate.
Referitor la tehnicile moderne de instruire, UNESCO arată că ele reprezintă a patra
revoluţie în dezvoltarea societăţii, din punctul de vedere al mijloacelor de instruire şi educare.
După E. Ashby (1967), cele patru revoluţii sunt:
(1) trecerea de la educaţia în familie la educaţia în şcoală
(2) adoptarea cuvântului scris ca mijloc de instruire şi autoinstruire
(3) apariţia tiparului şi folosirea cărţii
(4) dezvoltarea electronicii (radioul, televiziunea, calculatoarele).
În practica educativă nu s-a renunţat şi nici nu trebuie să se renunţe la utilizarea
mijloacelor de învăţământ din generaţiile I-III.

Evoluţia mijloacelor de învăţământ în plan diacronic

Categoria de Exemple de suporturi Scurtă descriere a


Nr.
mijloace de pentru vehicularea suporturilor pentru
crt.
învăţământ cunoştinţelor vehicularea cunoştinţelor
1. Generaţia I - tabla - manuscrisele - - sunt utilizate numai direct,
obiectele de muzeu prin acţiunea comună a
profesorului şi a elevilor, ele
precedând apariţia tehnicilor
de informare propriu-zisă

2
2. Generaţia a II-a - tiparul (inventat de - nu mai este necesară
Guttenberg) - „vehiculele prezenţa fizică a
de cunoştinţe”, purtătoare profesorului sau a celui care
de informaţii gata le-a scris - acţiunea mediată
elaborate: manuale, texte a profesorului asupra
imprimate etc. elevului se realizează prin
intermediul unui cod -
scrisul
3. Generaţia a III-a - fotografia - diapozitivul - - comunicarea interumană se
(sfârşitul înregistrările sonore - realizează prin intermediul
secolului XIX şi filmul şi televiziunea (deci maşinilor
începutul mijloacele audiovizuale)
secolului XX)
4. Generaţia a IV-a - tehnicile moderne - - se realizează un dialog
maşinile de instruire direct între elev şi maşina de
instruire
5. Generaţia a V-a - calculatorul electronic - se realizează un dialog
direct între elev şi
calculatorul electronic
6. Generaţia a Vl-a - noile tehnologii de - se realizează dialoguri „on
comunicare: www, e-mail, line” cu parteneri din
IP Telephony, întreagă lume
videoconferinţe etc.

De altfel, utilitatea mijloacele tehnice modeme constă, în principal, în uşurinţa de a


recrea în permanenţă situaţia educaţională, prin includerea în câmpul educaţiei a noilor
achiziţii din domeniul ştiinţelor educaţiei. De exemplu: De la învăţământul programat, apărut
în deceniile 6-7, s-a ajuns mai târziu la aplicaţiile inteligenţei artificiale în învăţământ, la
programele expert şi la programele flexibile, la instruirea şi autoinstruirea asistate de
calculator şi, foarte recent, la noile tehnologii de comunicare.
Folosirea mijloacelor de învăţământ se realizează în funcţie de specificul disciplinelor
de studiu şi al lecţiilor realizate de profesori. Printre cele mai utilizate mijloace moderne de
instruire se numără aşa-numita „tehnologie informaţională”. Tehnicile informaţionale vizează
îmbunătăţirea structurii şcolare dar şi a actului educaţional în sine. Schimbarea modului de
predare, abordarea interdisciplinară, comunicarea, eficienţa acţiunii îşi găsesc un suport

3
eficient în aceste tehnici. Avantajele utilizării acestor noi resurse tehnologice nu se reduc însă
doar la atât, contribuind la dezvoltarea învăţământului sub multe alte aspecte: structura
instituţională şi funcţională a învăţământului, organizarea cunoştinţelor şi transmiterilor,
înnoirea metodologiilor pedagogice (îndeosebi a celor de informare, demonstraţie, aplicaţii
practice şi evaluare), ridicarea calităţii personalului didactic etc. există, aşadar suficiente
raţiuni pentru a încuraja pătrunderea reţelelor de calculatoare în câmpul educaţiei.
Dezvoltarea ansamblului mijloacelor de învăţământ, mai ales a mijloacelor tehnice de
instruire, integrarea lor în activităţile educaţionale şi soluţionarea unor probleme practice ale
instrucţiei şi educaţiei, au demonstrat, încă o dată, că activitatea didactică nu se poate limita la
transmiterea verbală a cunoştinţelor; ele au răpit limbajului verbal privilegiul de a fi unicul
instrument de predare a cunoştinţelor, ceea ce le conferă o valoare pedagogică semnificativă
(I.K. Davies, 1975). în legătură cu această valoare, un optimism dus oarecum la extrem, a
făcut ca la unii autori să apară tendinţa de exagerare.
La nivelul activităţilor curente de predare şi învăţare noile medii permit o comunicare
pedagogică ce nu se mai reduce la vorbire sau la scriere, ci include întregul registru de
mijloace specifice dinamicii comunicării de tip multimedia. Utilizarea materialelor didactice
pe suport informatic prezintă o serie de avantaje, cum ar fi: un management eficient al
învăţării, informarea rapidă, individualizarea instruirii, învăţarea prin descoperire, realizarea
unui feedback permanent apt să asigure învăţarea de tip interactiv, oportunităţi de
aprofundare, simulare, rezolvare de probleme, structurarea experienţelor de învăţare ale
elevilor în funcţie de nevoile şi posibilităţile lor individuale. datorită modului de lucru on-line,
aceştia au posibilitatea să se implice în demersuri interactive, ceea ce se realizează cu
dificultate în sala de clasă tradiţională.
Aplicaţiile software utile în câmpul educaţiei au cunoscut o rapidă dezvoltare în
ultimul timp. Noua lume a tehnologiilor informaţionale (hipermedia) este legată nemijlocit de
fundamentele educaţiei prin culegerea, organizarea şi transmiterea informaţiei, simularea unor
procese, asistarea învăţării unor teme sau discipline de studu, stimularea creativităţii,
stimularea activităţilor de grup sau medierea interacţiunilor profesor-elev şi elev-elev. „nu
este vorba numai despre demersurile instructive întreprinse în şcoală, ci şi despre activităţile
independente de învăţare realizate acasă, numeroase soft-uri educaţionale fiind disponibile
elevilor.”(Laurenţiu Şoitu, Rodica Diana Cherciu, 2006, p.122)
Învăţarea cu ajutorul calculatoarului nu se bazează doar pe o descoperire autonomă de
noi cunoştinţe, ci şi pe abordări interactive prin intermediul situaţiilor-problemă. Caracterul
interactiv al activităţilor de învăţare în care se foloseşte computerul este subliniat de către M.

4
Ionescu şi V. Chitiş (1992), care arată că programele de instruire oferite pe această cale
necesită intervenţia evelului, prin comenzi specifice, pentru a se realiza şi, fapt semnificativ,
capacitateacomputerului de a oferi o nouă informaţie dreptreplică la răspunsul utilizatorului.
Parcurgerea acestor programe de instruire presupune un dialog continuu între elev şi
calculator.
Recursul la instruirea asistată de calculator se justifică prin avantajele pedagogice pe
care le prezintă. Cu ajutorul calculatorului, elevii au accesla surse de informare dincolo de
clasă şi de manuale, dezvoltându-şi, totodată, abilităţi de procesare a informaţiei, din ce în ce
mai importante în perspectiva vieţii sociale active. În cadrul activităţilor didactice curente sau
în timpul celor desăşurate în afara şcolii, calculatorul permite o documentare bogată şi variată,
furnizând cu rapiditate un mare volum de informaţii. Avantajele sunt semnificative şi sub
aspect formativ, pentru că instruirea asistată de calculator permite o mai bună organizare a
informaţiilor, stimulează procesele operatorii ale gândirii, sporeşte disciplina gândirii şi
asigură un plus de motivare a învăţării, toate aceste beneficii fiind posibile în condiţiile
gestionării eficiente a timpului alocat realizării sarcinilor de învăţare de către elevi.
Experienţa didactică de până acum a demonstrat că rezultatele - pozitive sau negative,
obţinute în instruire cu ajutorul mijloacelor tehnice, sunt condiţionate mai mult de utilizator
decât de calitatea intrinsecă a instrumentelor efective. Consecinţa practică imediată este
regândirea programului de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice, punerea accentului
nu doar pe metodele de predare, ci şi pe modalităţile de utilizare a mijloacelor tehnice de
instruire. Studiile experimentale realizate în acest sens, au evidenţiat că atunci când esenţa
unei inovaţii nu este cunoscută suficient de către profesori, apar dificultăţi majore în aplicarea
ei. Mai mult, foarte adesea, apare în rândul cadrelor didactice fenomenul pe care A.M.
Huberman (1978, pag. 59) îl numeşte „refuz din ignoranţă”: „Nu ştiu ce materiale
audiovizuale sunt disponibile în şcoală.”, „Nu ştiu să utilizez aparatul de proiecţie.” etc.
Modernizarea mijloacelor de învăţământ, care are în centrul relaţia profesor-elevi,
trebuie să se realizeze în viziune sistemică, în paralel cu modernizarea celorlaltor componente
ale curriculumului, respectiv cu regândirea şi restructurarea conţinutului învăţământului, cu
revizuirea programelor şi a metodelor didactice, a modalităţilor de evaluare şi control ş.a.m.d.

Bibliografie:
1. Ionescu, M., Chiş, V., 1992, Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti

5
2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, ed. a II-a revizuită, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 2004
3. Şoitu, Laurenţiu, Cherciu Rodica Diana, (coord.), 2006, Strategii educaţionale
centrate pe elev, Bucureşti