FORMAREA COMPETENȚEI DE COMUNICARE LA PREȘCOLARI PRIN

INTERMEDIUL JOCULUI
Prof. ȘTIR SORINA – IULIANA
GRĂDINIȚA CU P.P. „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” DOROHOI

„Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care copilul își satisface imediat,
după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.”
(Balint, 2008, p. 8).
Fiind modul prin care copilul își poate crea propria lume, jocul este considerat activitatea specifică
vârstelor mici.
Jocul este și modul prin care copilul cunoaște lumea. De aceea, copilul mic începe să se joace cu
diferite obiecte manipulându-le pentru a le identifica forma, culoarea, mărimea și chiar gustul. Prin aceste
activități, se acomodează cu mediul și asimilează anumite informații despre tot ceea ce îl înconjoară. În cadrul
jocului, copilul poate să facă tot ce dorește, ceea ce îl face independent de adulții din jurul său. Acest sentiment îi
dă celui mic senzația că poate face tot ceea ce îi este interzis sau nu îi este indicat să facă în viața reală.
În lumea imaginară a jocului, copilul se simte puternic, capabil să facă fapte eroice. Se simte stăpân pe
jucăriile sale cărora „le indică” tot ceea ce trebuie să facă. În acest cadru, nu are nevoie de sprijinul adultului
ceea ce îi oferă libertate deplină de exprimare și de manifestare.
Putem considera această activitate ludică și un mijloc prielnic de cunoaștere, de autocunoaștere, de
socializare și de exersare a unor capacități cognitive.
Dacă școala este văzută, din perspectiva copiilor, ca un „loc în care trebuie să înveți fără să te joci,
perioada preșcolară este asociată mai mult cu jocul decât cu învățatul” (Samuelsson, Carlsson, 2008, p.623).
Punctul de vedere a celor mici reiese din faptul că la școală, lecțiile au o structură mai strictă și vizează doar
atingerea unor obiective propuse, pe când la grădiniță, atingerea obiectivelor se realizează atât prin intermediul
predării sau consolidării unui conținut științific cât și prin joc.
Jean Piaget (cf. Balint, 2008), considerând jocul o formă de adaptare, stabilește anumite funcții ale
acestuia:
 funcția de adaptare se realizează prin acomodarea copilului;
 funcția formativă și informativă;
 funcția catartică, adică funcția de descărcare a energiilor și de rezolvare a conflictelor;
 funcția de socializare a copilului.

Deși este o modalitate de relaxare, jocul are și importante valențe instructiv-educative. Prin intermediul
jocului se dezvoltă intelectul, creativitatea dar și organismul în cadrul jocurilor de mișcare.
„Utilizarea și dezvoltarea limbajului fac parte integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează
înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează și formulează
verbal atât realul, cât și imaginarul”(Dumitrana, 1999, p. 9). De aceea, la grădiniță, jocul reprezintă activitatea
fundamentală a copilului.
 Chiar dacă, așa cum am precizat mai sus, în cadrul anumitor jocuri, copilul este independent de adult și
își realizează contextul de joacă exact cum dorește, jocul nu își poate fructifica valențele în absența modelului
din lumea adultă. Copilul include adultul în jocurile sale transformându-l într-un personaj sau făcându-l
participant activ la acțiunile lui.
Într-un joc care se desfășoară la grădiniță, adultul este prezent în ambele forme. Acesta are rolul de a
îndruma copilul spre valențele educaționale ale jocului, de a sugera limbajul adecvat, de a stimula creativitatea,
gândirea și exprimarea preșcolarilor care participă la activitate.
Jocul de rol este una din formele acestei activități ludice care ajută la formarea competenței de
comunicare la copiii preșcolari. Chiar dacă acesta pornește mereu de la un joc spontan al copiilor, cadrul didactic
trebuie să-l transforme într-unul structurat pentru a-și atinge obiectivul propus.
Preșcolarii trebuie să aibă la dispoziție o diversitate de materiale, în primul rând, pentru a le stimula
dorința de joacă iar, în al doilea rând, pentru a nu se opri din activitate ca să-și construiască alte materiale noi.
Deși, această activitate este numită liber aleasă, cadrul didactic trebuie să supravegheze joaca copiilor și
să-i antreneze în dezvoltarea unor idei noi, tocmai pentru ca timpul și modul de desfășurare a jocului să fie cât
mai elaborate.
Prin intermediul jocului de rol, copiii înțeleg semnificațiile evenimentelor și lucrurilor din jurul lor,
utilizând anumite elemente pe care le-au reținut din cadrul unor întâmplări la care au fost martori sau la care au
participat.
Deoarece, de cele mai multe ori, în cadrul acestor activități, preșcolarii folosesc limbajul pe care adulții
din jurul lor îl utilizează în mod frecvent, cadrul didactic poate interveni arătându-le copiilor și alte situații de
comunicare, cum ar fi comunicarea dintre doctor și pacient sau dintre un vânzător și clientul acestuia.
Jocul de rol constituie cel mai indicat mod și pentru învățarea formulelor de salut sau a altor conduite
sociale. Acest lucru se poate realiza tot prin intervenția cadrului didactic dar de această dată ca personaj activ în
jocul copiilor. Acesta poate lua rolul unui musafir și poate arăta copiilor cum trebuie să se comporte în această
situație sau poate fi în ipostaza de a prezenta o persoană necunoscută prietenilor, prin utilizarea unor formule
specifice.
Scopul pentru care antrenăm preșcolarii în acest tip de joc este acela de a-i ajuta să capete încredere în
sine pentru a se putea exprima liber și fluent în fața sau în cadrul unui grup. Dar și pentru a-i pregăti pentru
rolurile de emițător și receptor din cadrul unei conversații reale. Astfel, copilul învață să asculte ceea ce spun
ceilalți și să intervină numai după ce cel care vorbește a terminat. În acest mod îi dezobișnuim și de obiceiul de a
vorbi toți în același timp.
Un alt tip de joc utilizat în perioada preșcolară pentru dezvoltarea limbajului și nu numai, este jocul
didactic. Acesta reprezintă o metodă didactică, activ participativă, prin care se rezolvă anumite sarcini de
învățare specifice perioadei preșcolare.
Specificul acestor jocuri constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea cunoștințelor și
exersarea priceperilor sub forma unor activități plăcute și atractive, îmbinând elementele instructive cu cele
ludice, distractive.
Datorită unei ample varietăți de jocuri didactice utilizate în grădiniță pentru dezvoltarea limbajului, sub
toate cele trei aspecte – fonetic, lexical, gramatical – s-a impus o clasificare a acestora respectând criteriul de
conținut al jocului.
 Astfel, jocurile se împart în jocuri didactice pentru formarea și exersarea unei pronunții corecte, jocuri
didactice pentru îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copilului și jocuri didactice prin care se exersează
structurile gramaticale.
Jocurile didactice pentru formarea și exersarea pronunției corecte au drept obiectiv pronunția corectă a
sunetelor limbii materne, în special a consoanelor. Pentru a exersa cu preșcolarii acest tip de cunoștințe, putem
recurge la jocuri precum „Focul și vântul” care vizează pronunția corectă a consoanelor f, v, ș, j, jocul didactic
„Cocoșul și gâsca” vizează pronunția corectă a consoanelor c și g aflându-se în cadrul cuvântului în poziție
inițială, mediană sau finală. În vederea exersării pronunției corecte a sunetelor se pot utiliza jocuri precum
„Spune cum face” sau „Cine face așa?”. În cadrul acestor jocuri copiii sunt puși în situația de a reproduce
sunetele caracteristice unor animale sau zgomotele produse de anumite obiecte. Pentru exersarea auzului
fonematic, putem realiza împreună cu preșcolarii jocuri precum „A spus bine?” sau „Îndreaptă greșeala”.
Jocurile didactice care contribuie la activizarea și îmbogățirea vocabularului contribuie la îmbogățirea
și activizarea vocabularului cu substantive („Cine este și ce face?”, „Spune ce a adus zâna!”), cu adjective
(„Răspunde repede și bine!”, „Ce culoare are”, ”Cum este?”), cu adverbe de timp, de loc și de mod („Când
facem așa?”, „Unde am așezat cartea?”), pronume personal, de politețe, posesiv, demonstrativ („A cui este?”,
„Cine ți-a dat cartea?”), verbe („ Ce face?”, „Completează ce lipsește!”).
Jocurile didactice de exersare a structurilor gramaticale au sarcina de a contribui la exprimarea
copilului în propoziții simple și dezvoltate, la utilizarea substantivelor la diferite genuri și/sau numere, la
realizarea corectă a acordului între gen și număr a substantivului cu adjectivul care îl însoțește. Pentru acestea
putem realiza împreună cu cei mici jocuri precum „Eu spun una, tu spui multe”, „Eu spun multe, tu spui una”,
„Completează ce lipsește”, „Cine este și ce face?”.
Competența de comunicare este una din cele mai importante competențe fără de care o persoană nu ar
putea interacționa cu cei din jurul său. În perioada preșcolarității, trebuie să acordăm o atenție deosebită formării
dar și evaluării acesteia. Având în vedere că, preșcolarii au atât perioade de progres cât și de regres, trebuie să
observăm orice evoluție a copilului sau orice dificultate pe care o întâmpină, cu scopul de a o corecta cât mai
repede posibil.
BIBLIOGRAFIE
1. Balint, M. (2008). Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul
preșcolar. Didactica limbii și literaturii române. Cluj Napoca: Editura Syllabus;
2. Dumitrana, M. (1999). Educarea limbajului în învățământul preșcolar –volumul I –
Comunicarea orală. București: Editura Compania;
3. Hobjilă, A. (2008). Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului. Iași:
Institutul European;
4. Samuelsson, I., Carlsson, M. (2008). The Playing Learning Child: Towards a
pedagogy of early childhood, Scandinavian Journal of Educational Research Vol. 52,
No. 6 - http://dx.doi.org/10.1080/00313830802497265