Pseudonim: Tokyo Știința în raport cu pseudoștiința. Falsificabilitatea.

Student: Harton Cosmina – Iuliana, An I, grupa 3, FPSE Data: 29 Octombrie 2018

Prin intermediul acestei lucrări doresc să evidențiez deosebirea dintre știință și pseudoștiință accentuând
diferențele dintre acestea. Un al doilea subiect al lucrării constă în explicarea principiului falsificabilității.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, știința se definește astfel: ”ansamblu de cunoștințe dintr-un
anumit domeniu al cunoașterii”, în timp ce pseudoștiința este opusul: ”falsă știință, pretinsă cunoaștere”.
Știința reprezintă suma tuturor cunoștințelor acumulate în urma unor cercetări detaliate pe baza anumitor
subiecte. Știința este clasificată în două mari dimensiuni: experimentul și teoria. Prin intermediul experimentului
se caută informații, iar prin teorie se dezvoltă modele care explică ceea ce s-a observat, adică informațiile. Știința
încearcă să identifice entități și fenomene, forțele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forțe.
Din punct de vedere experimental, teoriile științifice sunt obiective și verificabile experimental. Aceste predicții
ale rezultatelor experimentale pot fi confirmate sau infirmate prin principiul falsicabilității. Karl Popper considera
metodele științifice ca fiind ”logica care stă la baza activității științifice” (Karl Popper, 2000). Metodele științifice
conțin mai multe etape, și anume: observarea unui fapt demn de cercetat, care prezintă interes și valoare;
formularea unei probleme de cercetare; propunerea unei ipoteze, iar ultima etapă constă în realizarea unui
experiment controlat pentru a testa validitatea ipotezei. Științele se împart în trei mari categorii: științe fizice,
științele vieții și științe sociale. Psihologia este o ramură a științelor vieții, dar, în același timp se încadrează și în
cadrul științelor sociale, deși este criticată în privința metodelor științifice. Alte exemple de științe: astronomia,
chimia, medicina, economia, științele politice, etc.
Pseudoștiința reprezintă un anumit volum de cunoștințe care încearcă în mod eronat, ignorant sau
intenționat să treacă drept știință. Prin intermediul pseudoștiinței este încălcat principiul falsicabilității, adică sunt
prezentate teorii și adevăruri ce nu au legătură cu rezultatele experimentale obținute, astefel făcându-se afirmații
care nu pot fi verificate sau dovedite a fi false. Un alt element prin care se poate recunoaște o pseudoștiință o
reprezintă lipsa posibilității experimentale de a obține rezultate ce pot fi reproductibile. Pentru a se valida sau nu
ipoteza propusă, experimentele trebuiesc a fi efectuate repetat. Teoriile pseudoștiinței concluzionează lucruri care
nu se confirmă în practică și duc o lipsă de progres spre obținerea unor noi probe pentru afirmațiile făcute. Unele
dintre pseudoștiințe sunt periculoase în domeniile ce se ocupă cu salvarea vieților, deoarece acestea oferă speranțe
false pacienților în faze terminale, ajungând să coste mulți bani, iar de cele mai multe ori singurul beneficiu
terapeutic pe care îl oferă este mulțumită efectului placebo. Exemple de pseudoștiințe: astrologia, clarviziunea,
parapsihologia, telepatia, etc.
Karl Popper a formulat teoria falsificabilității (1919) ca urmarea a reflecției sale asupra unor întrebări pe
care acesta și le-a pus cu privire la caracterul științific al oricărei teorii, astfel, acesta afirma că falsibicabilitatea
este ”un criteriu al caracterului empiric al unui sistem de enunțuri” (Popper, 1981). Falsificabilitatea unei teorii
poate fi caracteristică prin relațiile logice dintre teorie și enunțurile de bază. ”O teorie se numește ”empirică” sau
”falsificabilă” dacă împarte univoc clasa tuturor enunțurilor de bază posibile în două clase nevide: în clasa celor cu
care este în contradicție, pe care le interzice – o numim clasa falsificatorilor potențiali ai teoriei - și în clasa celor
cu care nu este în contradicție, pe care le ”permite”. Sau mai pe scurt: o teorie este falsificabilă dacă clasa
falsificatorilor ei potențiali nu este vidă.” (Popper, 1981). Pe scurt, teoria falsificabilității constă în formularea
unor situații sau a unor evenimente specifice care, dacă ar avea loc ar conduce la invalidarea teoriei, precum și a
unor predicții riscante care ar decurge din enunțurile de bază. În concepția lui Popper, o teorie poate fi falsificabilă,
fără a fi în mod necesar falsificată vreodată.

Tabel 1
Diferența dintre știință și pseudoștiință
Știința Pseudoștiința
Cercetări detaliate pe baza anumitor subiecte. Utilizarea excesivă a ipotezelor.
Teoriile științifice sunt obiective și verificabile Accent pe confirmare; Teoriile pseudoștiinței duc o
experimental. lipsă de progres spre obținerea unor noi probe pentru
afirmațiile făcute.
Se dezvoltă metode care explică ceea ce s-a observat. Concluzionează lucruri care nu se confirmă în practică.

Rezultatele experimentale pot confirma sau infirma prin Încălcă principiul falsicabilității.
principiul falsicabilității.
Limbaj clar. Limbaj obscur.

Ținând cont de argumentele aduse în această lucrare, consider că exită diferențe remarcabile între știință și
pseudoștiință. Cele două se fiderențiază prin domeniile pe care le ocupă și prin modul prin care studiază aceste
domenii. În concordanță cu acest subiect,  Karl Popper a stârnit și mai stârnește numeroase critici, perspectiva sa
rațională asupra științei a inspirat numeroși filosofi și cercetători din diverse domenii, care au acceptat
falsificabilitatea drept criteriu de demarcație între știință și pseudo-știință. 

Bibliografie:

Coteanu, I., Seche, L., & Seche, M. (1998), Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura univers
enciclopedic, București, pp. 866 – 1061
Lilienfeld, S. O., Lynn, S. J. & Lohr, J. M. (2003), Science and Pseudoscience in Clinical Psychology, The
Guilford Press, NY, London, pp. 40 – 362
Popper, K. (1981), Logica cercetării, Editura Științifică și Enciclopedică, București, tradus Flonta, M., Surdu, A.
& Tivig, E., pp. 116 – 117