VIROZE CUTANATE

Virozele cutanate sunt

afecţiuni cauzate de virusuri cu
pronunţat caracter epidermotrop,
manifestările clinice fiind
expresia majoră a activităţii lor.

Virusurile sunt alcătuite

dintr-un singur acid nucleic (ADN
sau ARN), înconjurat de o
capsidă şi de un înveliş protido -
lipidic imunogen
Principalele virusuri cu tropism
cutaneo-mucos:

- v. herpes simplex tip 1;

- v. herpes simplex tip 2;
- v. varicelei şi al zonei zoster;
- citomegalovirusul;
- v. Epstein – Barr;
- herpes virus tip 6;
- herpes virus tip 7;
- herpes virus tip 8.
 Virusuri ARN

Familia retroviridae
Familia picornaviridae
(virusul (enterovirusuri)
imunodeficienţei
v. coxsackie, v. ECHO.
umane)
 Herpes simplex

Herpesul simplex este o epidermoneuroviroză

contagioasă, frecventă, determinată de virusul herpes
simplex (VHS).
Acest virus prezintă două tipuri antigenice:
•VHS tip 1 infectează mai ales jumătatea superioară a
corpului şi se transmite prin contact direct cu leziunile
herpetice sau prin saliva purtătorilor sănătoşi;
•VHS tip 2 infectează mai ales regiunea genitală şi se
transmite prin contact sexual sau în timpul naşterii, de la
mamă la nou născut.
 Clinic
Primo-infecţia herpetică

În 80-95% din cazuri, primo-infecţia herpetică este

clinic inaparentă. În restul cazurilor, după o incubaţie de 3-
12 zile, principalele forme clinice sunt:
a.gingivo-stomatita herpetică
 este produsă de VHS 1 şi apare la copii cu vârste cuprinse
între 6 luni şi 5 ani.
Copilul prezintă febră, cefalee, sialoree şi se alimentează cu
dificultate.
Mucoasa bucală este eritematoasă, cu buchete de vezicule,
care datorită fragilităţii se rup uşor, lăsând eroziuni cu contur
policiclic, acoperite de depozite difteroide.
De regulă apare şi adenopatie regională dureroasă.
Evoluţia este favorabilă, boala vindecându-se în 10-15 zile.
Prognosticul este mai rezervat la subnutriţi;
b. herpesul genital primar este produs
mai ales de VHS 2 şi apare după debutul
activităţii sexuale.
Prima infecţie cu VHS 2 survine în medie
după 6 – 7 zile (2-20 zile) de la contactul
infectant.
•La bărbat, primo-infecţia genitală este mai
puţin severă. Poate interesa glandul, prepuţul
şi teaca penisului. Pe o bază eritematoasă
apar vezicule care se erodează rapid,
conducând la eroziuni policiclice ce domină
tabloul clinic.
•La femeie se manifestă printr-o
vulvovaginită acută, foarte dureroasă, însoţită
de febră şi stare generală alterată. Mucoasa
vulvo-vaginală este roşie, edemaţiată, cu
leziuni veziculo-erozive foarte numeroase.
 Factorii de risc pentru herpesul genital

• vârsta mică la primul contact sexual;

• numărul mare de parteneri sexuali;
• prezenţa altor infecţii sexual-transmisibile în
antecedente;
• vârsta între 20-40 ani;
• infecţia HIV etc.
• Infecţiile nediagnosticate sunt o cauză importantă
de creştere a incidenţei herpesului genital.
c. herpesul cutanat primar se
localizează pe buze, nas, pleoape şi,
mai rar, pe trunchi şi membre.

•Inocularea este de obicei post

traumatică („herpesul gladiatorilor”;
herpesul rugbiştilor).
•La stomatologi, ginecologi, putem
întâlni panariţiul herpetic profesional.
•Clinic, infecţia cutanată primară este
puţin zgomotoasă, cu excepţia
herpesului nevralgic;
d. keratoconjunctivita herpetică

- se manifestă ca o conjunctivită
purulentă care se poate însoţi de
opacifierea corneei.
- bolnavul prezintă lăcrimare,
fotofobie, edem palpebral.
Interesarea corneei poate fi
evidenţiată prin examen cu lampa
cu fantă, după administrarea de
colir fluorescent.
 Forme grave
VHS 1 la imunodeprimaţi determină o infecţie severă
cu leziuni cutaneo-mucoase necrotice, extinse, cu
tendinţă la generalizare, însoţite de hepatită fulminantă,
meningoencefalită.
La bolnavii cu dermatită atopică, boală Darier,
primoinfecţia herpetică îmbracă aspectul de eczemă
herpeticum: vezicule ombilicate care confluează şi
formează bule cu conţinut purulent sau hemoragic,
eroziuni extinse şi infectate, febră, stare generală
alterată, limfadenopatie.
Herpesul neonatal, din fericire rar (3 cazuri la 100 000
nou născuţi), este extrem de grav, leziunile cutanate
însoţindu-se de meningoencefalită herpetică şi afectări
viscerale multiple.
 Herpesul recurent
 Recidivele sunt declanşate de:
 infecţii generale
 medicamente imunodepresive
 tulburări digestive
 traumatisme
 oboseală
 stres
 raporturi sexuale (în herpesul recidivant genital), menstruaţie
Herpesul recurent prezintă următoarele caracteristici:
•numărul leziunilor este mai mic;
•durata de eliminare a virusului este mai scurtă (în medie 4 zile);
•leziunile se vindecă mai repede (în medie după 10 zile);
•simptomele generale sunt foarte rare, ca de altfel şi adenopatia regională;
•localizarea cea mai frecventă (obişnuit în acelaşi loc) este la buze şi în
regiunea genitală.
 Tratament

Cel mai folosit medicament antiherpetic este Acyclovir-ul

care pătrunde în celule în forma inactivă.

 Se administrează pe cale generală 200 mg de 5 ori pe zi

pentru efectul curativ şi câte 400 mg de două ori pe zi pentru
profilaxia recurenţelor.

 herpesul neonatal, herpesul ocular, primo-infecţia herpetică,

herpesul recurent invalidant şi în herpesul la atopici şi
imunodeprimaţi.
 Există şi forma injectabilă de Acyclovir.
 Acyclovir-ul poate fi administrat şi local: Virolex cremă 5%,
Zovirax cremă 5%, Hevizos unguent 0,8%. Se aplică cel puţin
3 zile după vindecarea leziunilor.
•
 Alte medicamente antiherpetice:

•Foscarnet (Foscavir) – se administrează intravenos. Este

rezervat pentru tratamentul infecţiilor cu VHS rezistente la
Acyclovir, cazuri întâlnite îndeosebi la pacienţii cu SIDA. Se
administrează 40mg/kg de două ori pe zi;
•Valaciclovir (Zelitrex, Valtrex), 2x500 mg/zi, 10 zile în primo-
infecţie şi 5 zile în herpesul recurent;
•Ganciclovir, capsule a 200 mg sau fiole cu pulbere liofilizată
500 mg/10 ml;
•Famciclovir (Oravir), 2x125 mg/zi, timp de 5 zile.
•În scopul prevenirii recurenţelor, se pot folosi imunoglobuline
specifice antiherpetice, imunomodulatoare nespecifice
(Isoprinosină, Baraka, Levamisol, Cimetidină) sau unul din
vaccinurile antiherpetice.
 Herpes zoster
• Herpesul zoster (zona zoster) este o ganglio-radiculită
posterioară acută, determinată de virusul varicelo-zosterian
(VVZ), cu erupţie la nivelul unui dermatom, constituită din
buchete de vezicule pe placard eritematos.
• Varicela este primo-infecţia.
• După vindecarea ei, virusul rămâne în stare latentă la nivelul
ganglionilor senzitivi, cranieni şi rahidieni.
• În anumite condiţii (traumatisme, intervenţii neurochirurgicale,
tumori maligne, tuberculoză, hipovitaminoze, stări
imunodepresive – SIDA, administrarea de citostatice, persoane cu
grefă de organ), virusul se reactivează şi produce herpesul
zoster.
 Manifestări clinice

•Debutează prin durere, deseori intensă, cu distribuţie

caracteristică (topografie segmentară, unilaterală).
•Se poate însoţi de febră şi astenie.
•După 3-4 zile, apare la nivelul dermatomului afectat un eritem,
pe suprafaţa căruia se dezvoltă buchete de vezicule
•Conţinutul veziculelor este iniţial serocitrin, apoi se tulbură
•În evoluţie apar eroziuni şi cruste
•Vindecarea se obţine în medie după 14 zile
•În ordinea descrescătoare a frecvenţei, această afecţiune este
localizată la nivel toracic (50% din cazuri), cervical,
trigeminal (în special ramura oftalmică), regiunea
lombosacrală.
Herpes zoster
 După gravitate, se descriu următoarele forme
clinice: abortivă, eritematoasă, veziculoasă, hemoragică,
necrotică, zoster diseminat.
• Herpesul zoster diseminat (sin. Herpes zoster
generalizat, zona – varicelă, zona variceliformă) este
definit prin prezenţa a mai mult de 20 vezicule în afara
dermatomului primar afectat şi a celui adiacent.
- apare mai ales la bolnavii cu limfoame, leucemii,
neoplasme sau la cei supuşi terapiei imunosupresive sau
iradierii.
• Când durerea este insuportabilă, vorbim de herpes
zoster hiperalgic (durata şi intensitatea durerii creşte cu
vârsta).
• Herpesul zoster conferă imunitate, recidivele fiind
excepţionale.
 Complicaţii

oculare - uveită, keratită, conjunctivită, paralizii de

muşchi oculari în herpesul zoster oftalmic.
•Atingerea ramurii nazale a oftalmicului se acompaniază
adesea cu complicaţii oculare. De altfel,
•leziunile oculare se întâlnesc la 2/3 din cazurile de zoster
oftalmic şi sunt anunţate de apariţia veziculelor pe aripa
nazală (semnul Hutchinson).
•Ptoza palpebrală superioară este mărturie a interesării
ramurii superioare a nervului motor ocular comun (III).
 pareza facială în cadrul sindromului
Ramsay-Hunt (zona otică).
• Sindromul Ramsay-Hunt este o formă
particulară a herpesului zoster, cea în
care este afectat ganglionul geniculat,
interesând nervul intermediar al lui
Wrisberg, ramură senzitivă a nervului
facial.
- Bolnavul prezintă erupţie cutanată
localizată la nivelul pavilionului urechii
şi conductului auditiv extern, otalgii şi
paralizie de nerv facial.
- De asemenea, prezintă tulburări
vestibulo-cohleare, adenopatie
pretragiană şi anestezie în cele două
treimi anterioare ale limbii;
 suprainfecţii, cicatrici, tulburări de pigmentare
locală;
 algii post-herpes zoster
• factori predictivi
- vârsta pacientului,
- algii cu durată peste trei zile înaintea erupţiei,
- durerea iniţială foarte intensă,
- erupţia cutanată severă.
Se consideră nevralgia post-zosteriană ca fiind durerea
care persistă peste trei luni după vindecarea erupţiei
cutanate.
 meningită limfocitară, poliradiculonevrită etc.
 Tratament
 Tratamentul etiologic
 Acyclovir, câte 800 mg de 5 ori pe zi.
 Valacyclovirum (Valtrex, 3x2 cp/zi; 1 cp = 500 mg).
Indicaţia de elecţie a tratamentului etiologic este herpesul zoster la
imunodeprimaţi şi cel cu afectare oculară.
 Brivudina se administrează per os, 125mg, o dată pe zi, 7 zile.
 Tratamentul patogenic
 vitamine din grupul B, antiinflamatoare non-steroidiene,
 corticoterapie pe cale generală (40 mg/zi, 10 zile) doar in zona oftalmica si
la imunocompetenti
 Tratamentul simptomatic constă în administrarea de antialgice,
sedative.
 Tratamentul local se face cu soluţii antiseptice, mixturi etc. şi urmăreşte
prevenirea suprainfecţiilor şi uscarea veziculelor.
 Nevralgiile post-herpes zoster -Carbamazepină , Doxepin, Amitriptilină
(Capsaicină 0,025%, aplicată local (Zostrix), Neurontin (Gabapentin),
Milgamma N(3-4 capsule/zi), Lyrica (Pregabalin) .
Boli cauzate de papilomavirusurile
umane
• Acest grup de virusuri cuprinde aproximativ 200 de
genotipuri distincte de HPV. Unele au tropism cutanat
(HPV 2,4), altele au tropism genital (HPV 6,11,16), iar
HPV 13 şi 32 au tropism pe mucoasa bucală.
• Sunt incriminate în etiologia verucilor vulgare (tipul 2),
verucilor plantare profunde (tipul 1), verucilor plane
(tipurile 3, 10), condiloamelor anogenitale (tipurile 6 şi 11
în condilomatoza gigantă Buschke-Löwestein)
 Verucile vulgare
• mai frecvente la copii
• papule rotund-ovalare, bine circumscrise, cu suprafaţă
keratozică şi culoarea tegumentului din jur
• localizarea de elecţie este pe dosul mâinilor şi al degetelor
• apariţia verucilor vulgare este favorizată de mici
traumatisme.
 Tratamentul
• aplicare de azot lichid,
• electrocoagulare,
• fotovolatilizare cu laser CO2,
• acid salicilic şi acid lactic în colodiu,
• badijonări cu acid tricloracetic 20-30% sau
acid azotic fumans.
Se mai pot aplica 5-fluorouracil (Efudix), podofilină
25% (sub pansament ocluziv), Duofilm (o dată pe zi).
 Verucile plantare profunde
• Leziuni discoide cu chenar keratozic,
foarte dureroase din cauza dezvoltării
în profunzime.
• Prin confluare îmbracă aspect de
mozaic.
• Se transmit prin încălţăminte
comună, piscine, podele de duş, săli
de sport.
• Beneficiază de aceleaşi mijloace de
tratament ca şi verucile vulgare.
 Verucile plane
• Se întâlnesc îndeosebi la copii şi se
localizează obişnuit pe faţă sau dosul
mâinilor.
• Sunt foarte numeroase, iar clinic se
prezintă ca papule rotund-ovalare, de
1-4 mm diametru şi culoare apropiată
de cea a pielii.
• Uneori se remarcă dispunerea liniară
a papulelor prin autoinoculare
(Köbnerizare prin grataj).
• Tratamentul se face prin aplicarea de
acid triclor acetic, Acyclovir cremă,
retinoizi topici.
 Condiloamele acuminate ano-
genitale
• Sunt excrescenţe filiforme, cu bază de implantare mică
şi tendinţă la dezvoltare verticală, iar leziunile mai mari
au suprafaţă neregulată.
• Cresc progresiv în număr şi dimensiune. Sarcina
favorizează dezvoltarea condiloamelor acuminate ano-
genitale.
 Tumora Buschke-Löwenstein
• Este caracterizată din punct de vedere clinic de
prezenţa unor vegetaţii cu dezvoltare rapidă,
luând în curând caracter tumoral.
• Baza de implantare este profundă, infiltrantă şi
dură, putând interesa ţesuturile subiacente (corpi
cavernoşi, uretra etc.).
• Este întâlnită atât la bărbat cât şi la femeie.
• Această afecţiune este rezistentă la tratamentele
obişnuite, iar transformarea malignă a fost
consemnată la 20 – 40% din cazuri.
 Tratamentul condiloamelor
genitale
• aplicaţii de Podofilină 25% sau Condyline 0,5% (conţine principiul
activ podofilotoxina),
• Wartec, cremă 0,15%. Se aplică de două ori pe zi, 3 zile consecutiv,
urmate de 4 zile pauză.
• practicarea chiuretarii, urmată de aplicarea de acid salicilic
• crioterapia
• electrocoagularea, laserterapia (laser CO2), interferon intralezional
• in formele trenante şi recidivante, se poate institui imunomodulare
cu Isoprinosină, Polidin,.
• Efudix-ul (5 fluoro-uracil),
• Imiquimod 5%
Dermatoze cauzate de poxvirusuri
 Ectima contagiosum este întâlnită cu o incidenţă mai
mare la păstori, veterinari, sursa de îmbolnăvire
reprezentând - o caprele, oile, dar mai ales mieii.
 După perioada de incubaţie (5-6 zile), bolnavii prezintă
papule eritematoase ferme, care se extind şi formează
pe suprafaţă pustule şi/sau flictene hemoragice.
 Leziunile sunt localizate pe degete, mâini, antebraţe şi
se însoţesc uneori de adenopatie regională inflamatorie.
 După 10-14 zile pot să apară leziuni de eritem polimorf.
 Nodulii mulgătorilor
• Reprezintă o afecţiune virală ce interesează îndeosebi
mulgătorii şi veterinarii, sursa de infecţie reprezentând-o
bovinele bolnave.
• Apar după perioada de incubaţie (în medie 5 zile) papule
roşii-albăstrui, care se măresc şi formează noduli fermi,
deprimaţi în centru, unde se erodează şi se acoperă de
crustă brună.
• Se localizează de obicei pe degete.
• Leziunile sunt însoţite frecvent de
limfangită şi adenopatie regională.
 Molluscum contagiosum
• Incubaţia este cuprinsă între două
săptămâni şi şase luni.
• Infecţia este mai frecventă la
persoanele cu scăderea imunităţii
celulare
• Contaminarea se face prin contact direct, prin
obiecte murdare, de la piscină sau prin
autoinoculare (köbnerizarea leziunilor prin
grataj).
• Clinic- papule hemisferice albe sau cu nuanţă
roşietică, ombilicate, cu diametrul până la 1
cm, rareori ajungând la 2-3 cm
• La copii se localizează mai ales la faţă, gât, iar
la adulţi, perigenital (în raport cu o contagiune
sexuală).
 Tratamentul molluscum
contagiosum
• chiuretare (prima opţiune) şi aplicare de alcool iodat;
• crioterapie cu azot lichid (rezultate inconstante);
• diatermocoagulare;
• laser;
• Imiquimod 5% topic de 3 ori pe săptămână, timp de 1-3
luni (rezultate încurajatoare); Molutrex sol.
• terapia fotodinamică;
• podofilotoxină 0,5% de 2 ori pe zi trei zile consecutive;
• acid tricloracetic.
INFECŢII BACTERIENE
 Infecţiile bacteriene, cunoscute sub denumirea
de piodermite (pios - puroi, dermită -inflamaţia pielii),
sunt manifestări cutanate inflamatorii, deseori
supurative, produse cel mai frecvent de stafilococi
şi/sau streptococi.
Flora normală tegumentară (rezidentă) cuprinde
stafilococi albi, bacterii coryneiforme, streptococi
viridans, pityrosporum ovale etc.
• Piodermitele reprezintă consecinţa unui dezechilibru
ecologic local, contribuind în proporţii variabile mai
mulţi factori:

 pierderea integrităţii învelişului cutanat, urmare a unei

dermatoze preexistente;
 gradul de contaminare şi patogenitate a germenilor;
 scăderea puterii de apărare antimicrobiană a gazdei
(etilism cronic, diabet zaharat, ciroză, nefropatii,
malnutriţie, deficite imune congenitale sau dobândite);
 hiperhidroza, iritantele cutanate, utilizarea intempestivă de
medicamente, pansamentele ocluzive, igiena defectuoasă
reprezintă factori favorizanţi.
 INFECŢII CUTANATE FOLICULARE

Foliculita superficială
Stafilococul auriu
Clinic: pustule foliculare, uneori cu halou eritematos.
Trebuie deosebite de foliculitele cu Gram - negativi, al căror aspect clinic
este de tip dermatită acneiformă.
Foliculita profundă
Îmbracă fie forma acută ca în orgelet şi în foliculita narinară, fie forma
subacută cunoscută sub numele de sicozis stafilococic.
Sicozisul stafilococic este stafilococie a feţei întâlnită la bărbaţi, rareori
localizându-se pe alte regiuni piloase. Se dezvoltă pe un teren cu apărare
antimicrobiană slabă.
•Clinic: papulo – pustule eritemato – edematoase, centrate de fire de păr,
însoţite de reacţie inflamatorie în profunzime (abces în “buton de cămaşă”
sau foliculită în “clepsidră “).
•3 forme clinice: sicozis în placard, sicozis cu noduli şi sicozis lupoid
Foliculita

Sicozis
 Infecţii cutanate foliculare şi
perifoliculare

Furunculul este infecţie stafilococică ce

interesează foliculul pilosebaceu şi ţesuturile din
jurul acestuia (perifoliculită necrozantă).
Factorii favorizanţi
- diabetul zaharat,
- alcoolismul,
- malnutriţia,
- deficitele imunitare şi ale fagocitozei,
- obezitatea, etc.
Se formează o proeminenţă roşie,
dureroasă, ce prezintă în vârf o pustulă foliculară. În
evoluţie se elimină burbionul (ţesut necrotic, detritus
celular, secreţie purulentă).
 INFECŢIA GLANDELOR SUDORIPARE
Hidrosadenita

Este o inflamaţie supurativă a glandelor apocrine, îndeosebi

cele cu localizare axilară.
Alături de rolul patogen al stafilococului auriu, mai sunt
incriminaţi streptococii anaerobi.
Se discută despre un anume mecanism obstructiv al foliculilor
piloşi, similar celui din acnee şi despre participarea factorului hormonal,
recăderile fiind însoţite de scăderea nivelului estrogenilor.
• Clinic - noduli subcutanaţi fermi, sensibili la palpare, care
abcedează.
• Pe măsură ce unii noduli se vindecă, apar alţii, hidrosadenita având
evoluţie prelungită.
• Maladia Verneuil reprezintă hidrosadenite supurative extensive,
adesea plurifocale şi rebele la tratament. Leziunile predomină în
regiunea perineo - fesieră (hidrosadenite cronice de şezut)
 Tratament

•Clindamicina 1% administrată local de 2 ori pe zi timp de 6

săptămâni, dar şi
•antibioterapia generală cu doxiciclină 2x100mg/zi, tetraciclină
1g/zi sau minociclină 50-100mg/zi, mai multe luni.
•Scopul antibioterapiei generale nu este curativ, ci urmăreşte
reducerea durerii şi a supuraţiei.
•Isotretinoinul 0,5-1mg/kg/zi (schema din acnee)
•Tratamentul chirurgical presupune, în funcţie de caz, incizii,
drenaj, chiuretaj, excizii limitate, excizii radicale.
•laserterapia cu laser CO2.
•În formele rebele la tratament au fost raportate cazuri izolate cu
un răpuns satisfăcător la anti TNFα.
 INFECŢII CUTANATE NEFOLICULARE

Intertrigo streptococic

Este infecţia pliurilor, în special

retroauriculare, care debutează prin
eritem ce se accentuează progresiv şi
se asociază cu edem, exudaţie, fisuri
dureroase.

În stadii mai avansate formează cruste gălbui.

 Impetigo
 piodermită superficială, contagioasă.
Forma veziculoasă (impetigo contagios, impetigo Tilbury –
Fox) este întâlnită mai frecvent la copiii de 3 - 10 ani. Este
produsă de stafilococul auriu, streptococii piogeni sau de
ambii microbi. Localizarea de elecţie este la faţă, pielea
păroasă a capului, membre.
Clinic - vezicule sau bule superficiale care se rup, iar zonele
denudate se acoperă de cruste melicerice
• Forma buloasă este mai frecventă la nou născut şi
sugar, iar rolul primordial se pare că îi revine
stafilococului grup fagic II tipul 71 şi mai rar celui din
grupul fagic I tipul 80/81.
• Clinic - bule în piele sănătoasă, cu lichid seros care în 2-
3 zile devine purulent. Haloul inflamator din jurul fiecărei
bule sugerează originea microbiană
 Ectima
Este o streptococie sau strepto-stafilococie ulceroasă,
favorizată de igiena precară, diabet, subnutriţie, stări de
imunodeficienţă şi stază circulatorie.
Debutează cu bule pe bază eritematoasă, care după ce
se rup lasă o ulceraţie ce se acoperă cu crustă aderentă,
păstrând la periferie chenar eritematos şi resturi din bula iniţială.
Are localizare cu predilecţie la nivelul gambelor. Evoluţia se
întinde pe mai multe săptămâni, iar vindecarea se obţine cu
cicatrice.
 Erizipel
Este o formă superficială de dermohipodermită streptococică acută.
Interesează în primul rând reţeaua reticulară a vaselor limfatice din
derm.
Este întâlnit de obicei la persoane trecute de 40 de ani, fiind foarte
rar la copil. Incidenţa este de 10 – 100 cazuri ‰oo.
Agentul etiologic cel mai frecvent este streptococul grup A, care
pătrunde prin poarta de intrare (depistată la 64 - 75% din cazuri) din
regiunea afectată.
Factorii de risc sunt:
- locali: limfedem, intertrigo, ulcere de gambă.
generali: obezitatea.
Diabetul şi etilismul cronic nu par a fi factori de risc, contrar unor
idei mai vechi.
 perioadă de incubaţie în medie de 3 zile
 bolnavul prezintă frison solemn, uneori vărsături, cefalee, iar copiii
prezintă convulsii. În timp scurt se instalează febra (38 - 400C).
• Local apare un placard roşu, infiltrat, dureros, relativ bine
delimitat, cu margine supradenivelată (burelet marginal, mai
evident în localizările de la nivelul faciesului).
• adenopatie regională dureroasă la 40 – 50% din cazuri şi limfangită la
25 – 30% din bolnavi
• În ordinea descrescătoare a frecvenţei, sunt afectate
membrele inferioare (70 - 88% din cazuri), faţa cu
aspect “de fluture” în 6 - 19% din cazuri, etc.
• În localizarea la nivelul membrelor inferioare, poarta de
intrare este adesea o tinea pedis forma intertriginoasă.
• În unele cazuri, placardul descris se însoţeşte de bule
(erizipel bulos), care pot avea conţinut hemoragic
(erizipel hemoragic).
• Explorările paraclinice evidenţiază o hiperleucocitoză
(>12 000/mm3) cu polinucleoză neutrofilică (>7
000/mm3), VSH adesea >50mm/h, proteină C reactivă
crescută precoce, în timp ce ASLO creşte după 10 – 15
zile (ajută pentru diagnosticul retrospectiv).
 Diagnosticul diferenţial

 celulite infecţioase: sunt infecţii dermo-hipodermice,

cu marginile rău delimitate.
 fasciita necrozantă: bolnav cu febră permanentă
(>39oC), prostraţie. Leziunile sunt rău delimitate, zona
afectată este hipoestezică. Evoluţia este mult mai gravă,
consemnându-se o mortalitate de 16-36%.
flebite profunde şi superficiale;
dermohipodermita flebopatică. Există şi alte
manifestări ale insuficienţei venoase cronice.
 Evoluție, Prognostic, Tratament

•Evoluție favorabilă după 8 – 10 zile de tratament.

•Mortalitatea este sub 0,5% şi este în raport cu patologia
asociată.
• risc de tromboză venoasă profundă (0,7 – 4,9%), de unde
interesul pentru tratamentul anticoagulant sau antiagregant
în scop profilactic cel puţin la persoanele cu risc trombotic.
•alte complicaţii: gangrenă, abcedare, septicemie.
•penicilină 10 – 20 MU/ zi, 4 – 6 perfuzii, 10 – 20 zile,
 Celulita erizipelatoidă
Agentul etiologic este streptococul din grupul A, mai rar
stafilococul auriu (uneori cei doi microbi se asociază).
Infecţia interesează ţesutul subcutanat lax.
Fenomenele generale sunt similare celor din erizipel, iar
placardul cutanat are limite difuze (lipseşte bureletul).
se asociază cu limfangită şi adenopatie regională inflamatorie,
iar local poate evolua spre necroză.
Diferenţierea de un erizipel nu este simplă, mai ales că aceste
manifestări se pot succeda în acelaşi teritoriu.
 Alte afecţiuni cutanate microbiene

Eritrasma

 Infecţie superficială şi localizată,

cauzată de Corynebacterium minutissimum.
 interesează mai frecvent adulţii,
indiferent de sex.
 Factorii favorizanţi sunt transpiraţia,
diabetul dezechilibrat.
 Aspectul clinic constă în plăci sau
placarde la nivelul pliurilor mari, cafenii,
brune, fin scuamoase, bine delimitate,
inconstant pruriginoase
• Examinarea cu lampa Wood relevă fluorescenţă roşie – cărămizie, care
este determinată de producerea unei porfirine.

• Diagnosticul diferenţial
- intertrigo dermatofitic
- intertrigo candidozic,
- eczema de contact,
- psoriazisul pliurilor,
- pemfigusul Hailey – Hailey.

• Tratamentul se face cu
- Antiseptice
- derivaţi imidazolici,
- preparate topice pe bază de eritromicină şi acid fusidic.
Eritromicina sau Claritromicina se administrează
pe cale generală în formele plurifocale
 Tratamentul infecţiilor bacteriene

Măsurile generale de igienă:

-toaletă cu apă şi săpun,
-folosirea antisepticelor,
-dezinfectarea lenjeriei,
-tăierea unghiilor, îngrijirea părului.

Tratamentul local
-dezinfectarea leziunilor cu soluţii antiseptice (Cloramină, Acid boric, apă
oxigentă, nitrat de argint, permanganat de potasiu etc.),
-badijonarea cu coloranţi cu acţiune antimicrobiană,
-aplicarea de comprese umede în leziunile exudative şi
-administrarea de antibiotice topice: Diprogenta cremă sau unguent, Baneocin,
acid fusidic (Fucidin) cremă sau unguent.
• Tratamentul general cu antibiotice este adaptat
germenului în cauză. Ideal, pentru terapia infecţiilor
bacteriene, este alegerea antibioticului conform
antibiogramei.
• Pentru infecţiile streptococice tratamentul de elecţie
rămâne penicilina, iar pentru infecţiile stafilococice se
folosesc penicilinele de semisinteză (Oxacilină, Cloxacilină,
etc.), cefalosporinele (Cephalexin, Ceclor, Zinacef,
Rocephin, Zinat), fluoroquinolone (Ciprofloxacină,
Norfloxacină, Ofloxacină, Pefloxacină).
• Amintim că macrolidele (ex. Eritromicina propionil,
Claritromicina-Klacid) au acţiune antistreptococică şi
antistafilococică.