Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE INGINERIE

REFERAT DE SINTEZĂ
la disciplina

ŞTIINŢA ŞI INGINERIA
MATERIALELOR

Responsabil disciplină:
Prof. univ. dr. ing. MARIUS BIBU

Student: Haidău Ronald Antonio


Anul – I – Mecatronica
Semigrupa: 116/1

2019 – 2020
REFERAT DE SINTEZĂ
la disciplina
ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR
Se consideră o probă metalografică de dimensiuni  10 x 15 mm, elaborată din:

A. Oţeluri carbon:
1. - hipoeutectoide;
2. - eutectoide;
3. - hipereutectoide;
B. Fonte albe:
4. - hipoeutectice;
5. - eutectice;
6. - hipereutectice;
C. Fonte cenuşii cu grafit lamelar:
7. - fontă cenuşie feritică cu grafit lamelar;
8. - fontă cenuşie perlito-feritică cu grafit lamelar;
9. - fontă cenuşie perlitică cu grafit lamelar;
10. - fontă cenuşie perlito-cementitică cu grafit lamelar;
D. Fonte cenuşii modificate cu grafit nodular (sferoidal):
11. - fontă cenuşie modificată ferito-perlitică cu grafit nodular (sferoidal);
E. Fonte cenuşii maleabile (cu grafit în cuiburi):
12. - fontă cenuşie maleabilă feritică / perlitică / perlito-feritică cu grafit în cuiburi.

I. Realizaţi pentru proba considerată, o tehnologie completă de pregătire în vederea


unei analize optice metalografice microstructurale. Se vor evidenţia operaţiile şi materialele
necesare pentru următoarele etape:

a. - stabilirea locului pentru debitarea probei metalografice;


b. - posibilităţi de extragere a probei metalografice;
c. - realizarea suprafeţei plane;
d. - şlefuirea probei metalografice;
e. - lustruirea probei metalografice;
f. - punerea în evidenţă a structurii probei metalografice (atacul chimic metalografic).

II. Elaboraţi pentru proba selectată o sinteză a aparaturii şi metodelor utilizabile practic
în vederea efectuării unei analize metalografice macro şi microscopice a acestei piese.

III. Considerând proba metalografică în stare de echilibru, descrieţi detaliat şi în ordine:

a. - principalele caracteristici mecanice şi de compoziţie chimică ale materialului


(conform standardului);
b. - evidenţierea transformărilor de stare pe care materialul le parcurge la răcire din faza
lichidă pâna la atingerea temperaturii ambiante;
c. - caracteristicile şi proprietăţile fazelor şi constituenţilor structurali omogeni şi
eterogeni în timpul transformării din faza lichidă în cea solidă;
d. - structura metalografică la temperatura ambiantă care ar putea fi teoretic observată
prin analiza optică microstructurală (faze şi constituenţi structurali – desen, definire,
proprietăţi mecanice şi caracteristici generale).

CONŢINUTUL LUCRĂRII
Se consideră o probă metalografică de dimensiuni  10 x 15 mm, elaborată
din fonta alba hipoeutectica de 2.16% C:

I. a. Locul de extragere a probei se stabileste pentru fiecare caz in parte, in


functie de natura, forma si marimea piesei, de tratamentele termice si mecanice la
care a fost supusa aceasta.
In cazul nostru, vom extrage proba metalografica din bratul antrenor al unui
mecanism biela-manivela(Pistonul motorului) dintr-o zona cu tensiuni maxime la
utilizare.

b. Pentru extragerea probei metalografice, se va realiza prinderea piesei pe


masa unei masini unelte si se va efectua frezarea pe 3 fete a piesei respective,
asigurand pe tot parcursul operatiei lichid de racire, avand in vedere conservarea
structurii probei astfel incat aceasta sa nu isi modifice structura, acest lucru
conducand la niste rezultate gresite.

c. Dupa scoaterea bucatii de metal din piesa respectiva, aceasta avand, posibil, o
grosime prea mare, iar dupa frezare este posibil ca fetele aceste bucati extrase sa aiba o
rugozitate destul de mare. In vederea obtinerii unei rugozitatii cat mai mici, alegem una
din suprafete, dupa care o prelucram, prin strujire la o viteza mai mare de turatie cu un
avans mic si mai stergem o data suprafata care urmeaza sa fie supusa urmatoarelor
etape de prelucrare.

d. Slefuirea probei metalografice se executa cu ajutorul hartiilor metalografice


care prezinta o finete crescanda a particulelor abrazive formate din carbura de
siliciu, depusa dupa anumite tehnologii.
Slefuirea se poate efectua manual, prin miscari du-te-vino intr-o singura
directie, pe hartii metalografice de diferite granulatii, din ce in ce mai fine, asezate
pe o placa plana, sau mecanizat, prin fixarea hartiilor abrazive pe discurile rotative
ale unor masini de slefuit (verticale sau orizontale). Aceasta incepe, de regula, cu
hartie abraziva de granulatie 20 sau 12 si continua, succesiv, pana la 4. In timpul
slefuirii se tine in mana si se raceste periodic cu apa. Se executa slefuirea pe o
directie pana la eliminarea zgarieturilor care au o alta directie decat cea imprimata
de hartia de granulatie respectiva. La fiecare schimbare a hartiei, proba se spala
pentru indepartarea eventualelor particule de abraziv, se usuca prin tamponare si se
roteste la 90 de grade fata de directia anterioara de slefuire.

e. Lustruirea probelor este operaţia prin care se urmăreşte eliminarea urmelor


şlefuirii şi imprimarea unui luciu perfect suprafeţei ce urmează a fi examinată.
Lustruire mecanica – se realizeaza pe un disc rotitor a carui turatie este de cca. 1000
rot/min pentru materiale dure si cca. 400 rot/min pentru cele moi. Suprafata activa
a discului se acopera cu o pasla de lana merinos (fetru) umezita continuu prin
picurare sau pulverizare, cu un abraziv foarte fin in suspensie cu apa.
In cursul lustruirii, proba se apasa usor pe discul rotitor si in acelasi timp se
roteste in jurul axului propriu pentru a evita formarea unor “umbre” generate de
unele incluziuni nemetalice smulse de pe suprafata de lustruit. Dupa 3-5 min.,
lustruirea e gata si se verifica la microscop realizarea unei suprafete perfect lucioase
(oglinda) si fara zgarieturi.

f. Pentru a pune în evidenţă microstructura se procedează la tratarea


suprafeţei (pregătite prin şlefuire şi lustruire) cu reactivi chimici care dizolvă sau
colorează selectiv constituenţii structurali respectivi astfel încât să se poată distinge
unul de celălalt.
Acest tratament chimic, numit în mod obişnuit atac metalografic, se
realizează fie prin imersiune (cufundare), fie prin tamponarea suprafeţei probei cu
vată îmbibată în reactiv. Durata practică de atac variază de la câteva secunde până la
1...2 minute, în funcţie de material, stabilindu-se prin încercări repetate şi observări
la microscop. Proba se consideră atacată atunci când suprafaţa pregătită şi-a pierdut
luciul metalic, devenind uşor mată.

II. a. Stabilirea locului pentru debitarea probei metalografice s-a facut prin
vizualizare optica directa, prin examinare cu lupa si printr-o examinare la
stereomicroscop.

b. In fig. 3.1 se prezintă imaginea de ansamblu a unei maşini METASECAR pentru


debitarea probelor metalografice prin tăiere cu
disc abraziv.
Pentru a evita încălzirea materialului
metalic în cursul tăierii, acesta se fixează pe o
masă, cu o mişcare alternativă de apropiere-
depărtare, radială faţă de discul abraziv,
asigurându-se totodată o răcire energică cu jet de
apă sau emulsie.

Fig. 3.1. Maşina Metasecar pentru


debitarea probelor metalografice

c. Se realizeaza, in general, prin pilire, frezare, polizare sau cu masina pentru


debitarea probelor metalografice. Trebuie avut grija ca piesa sa nu se deformeze sau
incalzeasca, mai ales in cazul metalelor puternic deformate la rece sau tratate
termic, pentru ca se produce o schimbare a structurii initiale. La polizare, proba se
tine cu mana si se raceste din cand in cand cu apa. Se recomanda ca inaltimea
probei sa fie mai mica decat dimensiunile in plan orizontal pentru usurarea obtinerii
unei suprafete plane la operatiile de prelucrare ulterioare.
d. Slefuirea: Masina pentru slefuirea probelor metalografice (verticala sau
orizontala):
- Se fixeaza hartiile abrazive pe discurile rotative ale masinii de slefuit
verticale sau orizontale cu ajutorul unor inele de strangere.
- Se porneste masina iar piesa se apasa usor cu mana pe discurile rotative.
- Se raceste periodic piesa in jet puternic de apa.
- La sfarsit, proba e spalata sub un jet de apa pentru eliminarea incluziunilor
metalice sau nemetalice care au aderat in timpul procesului.

e. Lustruirea: Se realizeaza pe un disc rotitor, a carui suprafata activa se


acopera cu o pasla de lana merinos. Ca abraziv se utilizează de obicei alumina
(oxidul de aluminiu, Al2O3), dar uneori se utilizează şi oxid de crom, oxid de
magneziu, praf de diamant (pentru suprafeţe foarte dure) etc.

Disc cu pâsla de lana merinos


Alumina se utilizează în suspensie 1:10 până la 1:20 în apă, granulaţia oxidului
corespunzând uneia din clasele: 1 - grosolană, pentru materiale dure, 2 - mijlocie,
pentru materiale de duritate medie şi 3 - fină, pentru materiale moi (neferoase).
- Proba se apasa usor pe discul rotitor si in
acelasi timp se roteste in jurul axului propriu.
- Se umezeste piesa continuu prin picurare
sau pulverizare, cu un abraziv foarte fin in
suspensie cu apa.
- La sfarsit, proba se spala cu apa si apoi cu
alcool etilic si se usuca prin tamponare cu
vata, pe hartie de filtru sau in curent de aer
Alumina
cald.

f. Acest tratament chimic, numit în mod obişnuit atac metalografic, se


realizează fie prin imersiune (cufundare), fie prin tamponarea suprafeţei probei cu
vată îmbibată în reactiv. Durata practică de atac variază de la câteva secunde până la
1...2 minute, în funcţie de material, stabilindu-se prin încercări repetate şi observări
la microscop. Proba se consideră atacată atunci când suprafaţa pregătită şi-a pierdut
luciul metalic, devenind uşor mată.
După atacul metalografic proba se spală în curent de apă, apoi cu alcool etilic
şi se usucă prin tamponare uşoară pe hârtie de filtru sau în curent de aer cald, fiind
astfel pregătită pentru examinarea microstructurală.
Pentru obţinerea unor contraste puternice se vor utiliza reactivi mai diluaţi şi
un timp de atac mai îndelungat.
Pentru analize microstructurale la măriri mari se va efectua un atac mai slab
(durată scurtă de atac) pentru a evita denivelările mari ale suprafeţelor, dar pentru
măriri mici acest atac va fi mai energic.
III. a. Caracteristici mecanice si compoziție chimica Fonta alba hipoeutectica
2,16% C:

b. Tranformarile de stare pe care materialul le parcuge la racire sunt:

-
De la 1700 grade la 1300 se afla in stare lichida.
- De la 1300 grade la 1148 grade începe sa se formeze grăunții de austenita,
astfel găsim lichid+austenita.
- De la 1148 grade la 727 grade austenita începe sa se descompună, astfel
avem Austenita+Cementita secundara+Ledeburită.
- De la 727 grade la temperatura ambianta austenita ramasa începe sa se
transforme in perlita, astfel ramane Perlita+Cementita secundara+Ledeburită.

c. Soluţia lichidă(L): este formată din amestecul intim de atomi de carbon în


fierul lichid.
Austenita este un amestec (o soluție solidă) de carbon și fier, cu structură
cristalină cubică cu fețe centrate, paramagnetică. În oțelurile și fontele nealiate
austenita se întâlnește doar la temperaturi de peste 727 °C. La răcirea foarte lentă
sub această temperatură austenita se descompune, prin transformare eutectoidă,
într-un amestec mecanic de ferită și cementită numit perlită. În aceste condiții
austenita poate să conțină maxim 2,11 % C, la temperatura de 1.148 °C.
Cementita (Ce) este un compus chimic, respectiv o carbură de fier Fe3C ce
conţine 6,67% C. Până la 210C (punctul critic A0 din diagrama Fe - Fe3C), cementita
este feromagnetică, peste această temperatură ea devenind paramagnetică. În
structura aliajelor fier-carbon cementita poate să apară, la temperatura ambiantă,
sub formă liberă (sub formă de reţea în oţelurile hipereutectoide) sau asociată cu
ferita, în perlită.
Cementită secundară (CeII ), rezultă prin separarea din austenita A; apare sub
formă de lamele fine sau de globule (în perlită) şi sub formă de reţea albă,
totdeauna împreună cu perlita în aliajele hipereutectoide.
Ledeburită (Le) este eutecticul diagramei Fe-Fe3C, un amestec mecanic de
austenită saturată şi cementită, separate simultan din lichidul cu 4,3 % C, răcit la
temperatura de 1148°C. Ca urmare a transformărilor în stare solidă care au loc la
răcirea în continuare a aliajului, la temperatura ambiantă ledeburită (numele se
păstrează deoarece, în ansamblu, aspectul structural este acelaşi) este constituită
din perlită şi ledeburită.
Perlita (P) este eutectoidul diagramei Fe - Fe3C, un amestec mecanic între
ferită şi cementită, faze ce se separă simultan la temperatura de 727°C din austenita
cu 0,77 % C. Rezistenţa la rupere a perlitei are valori cuprinse între 550...1100
N/mm2, duritatea sa este de 185.. ..250 HB iar alungirea A5 = 10...25 %.

d.
BIBLIOGRAFIE

1. Bibu, M. – Metalografia aliajelor feroase şi neferoase, Editura Universităţii "Lucian Blaga" din
Sibiu, ISBN 973-651-027-1, Sibiu, 2000;
2. Bibu, M. – Metode şi tehnici de analiză structurală a materialelor metalice, Editura Universităţii
"Lucian Blaga" din Sibiu, ISBN 973-651-030-1, Sibiu, 2000;
3. Bibu, M., - Ştiinţa materialelor, Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, 2004;
4. Bibu, M. – Studiul materialelor – Bazele teoretice ale ştiinţei şi ingineriei materialelor metalice,
Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, ISBN 973-651-824-8, Sibiu, 2004;
5. Bibu, M. – Studiul materialelor – Materiale utilizate în construcţia de maşini, Editura Universităţii
"Lucian Blaga" din Sibiu, ISBN 973-651-825-6, Sibiu, 2004;
6. Bibu, M., - Tehnologia construcţiilor sudate – Bazele tehnologice ale sudării şi tăierii termice,
Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, 2004;
7. Colan, H. ş.a., - Studiul metalelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
8. Domşa, A., Domşa, S. – Materiale metalice în construcţia de maşini şi instalaţii, Editura Dacia,
Bucureşti, 1981;
9. Gâdea, S., Petrescu, M., ş.a. – Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol.I, II şi III, E.D.P.,
Bucureşti, 1979, 1981, 1988;
10. Geru, N. – Metalurgie fizică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;
11. Geru, N., ş.a. – Analiza structurii materialelor metalice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1991;
12. Geru, N., ş.a. – Materiale metalice. Structură, proprietăţi, utilizări, Editura Tehnică, Bucureşti,
1985;
13. Mitelea, I., Radu, B. – Selecţia şi utilizarea materialelor inginereşti, Editura Politehnica,
Timişoara, 1998;
14. Mitelea, I., ş.a. – Ştiinţa materialelor în construcţia de maşini, Editura Sudura, Timişoara, 1999;
15. Truşculescu, M., ş.a. - Studiul metalelor - tehnici de laborator, Editura Facla, Timişoara, 1977.
16. *** Colecţia de standarde STAS, SR ISO, SR EN ş.a.

S-ar putea să vă placă și