Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Modul : Integrarea elementelor de Gestalt terapie

PRINCIPIILE GESTALT

1) Experiment în loc de interpretare: Fii curios, verifică lucrurile mai degrabă decât să dai curs
interpretărilor şi întelesurilor tale: angrenează-te în explorările ce apar şi în modul cum acestea te
afectează pe tine şi pe alţii: spune”cred că...” sau „îmi imaginez că...” în loc de „tu simţi...” sau „tu
eşti”.
2) Împărtăşeşte realitatea ta şi încearcă să fii deschis şi transparent: Vorbeşte prin prisma autorităţii
căpătate din propria experienţă, ca de exemplu: „eu cred..”, „eu simt...”, „eu observ...”, „îmi
imaginez...” în loc de „se crede...”, „oamenii au tendinţa de ...”etc.
3) Experimentează şi încearcă să fii diferit: Riscă prin a fi deschis cu oamenii şi elimină scuzele;
experimentează încercând să nu judeci pe alţii după propriile principii; încearcă să-ţi permiti să adopţi
noi stări ale tale de a fi.
4) Respectă intimitatea altora precum şi a ta: Nu da drumul la scurgeri de informaţii în grup, nu
împărtăşi informaţii despre alţii în grup fără consimţământul lor, ia-ţi responsabilitatea în ceea ce
priveşte păstrarea secretelor sau dezvăluirea lor în faţa altor persoane.
5) Acţionează în conformitate cu credinţele tale: Alege singur când trebuie să ieşi din situaţiile ce sunt
nepotrivite într-un anumit moment de timp: evită situaţiile pe care le consideri nebenefice pentru tine.
6) Clarifică intenţiile tale: Atunci când susţii o anumită opinie sau pe cineva, când cauţi să clarifici
lucrurile sau când doreşti să provoci vorbeşte clar.
7) Fii aici –„acum”: Încearcă să te angrenezi în evenimentele ce au loc în acest moment, împărtaşeşte
ceea ce simţi şi crezi chiar în acest moment.
8) Fă afirmaţii simple: Simplifică în loc să construieşti afirmaţii elaborioase care distorsionează
explicaţiile sau evită nemijlocirea experienţei; specifică în loc să generalizezi.
9)Pune întrebări „cum”în loc de „de ce”: Invită pe alţii să-şi împărtăşească observaţiile şi răspunsurile
decât sî explice motivele.
10) Angajează-te în dialog: Vorbeşte direct altora: evită discursurile, monologurile şi opiniile.

1
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

GESTALT – FIIND AICI ACUM

Gestalt, ca abordare fenomenologică şi informativă din punct de vedere al domeniului de specialitate,

funcţionează în principal pe baza lucrurilor pe care practicantul le vede, le aude sau le simte , şi nu în
baza a ceea ce crede sau interpretează; prin aceasta nu spunem că intelectul sau interpretarea sunt omise,
dar că această conceptualizare vine pe planul doi atunci când este vorba de îmbunătăţirea „experienţei
imediate” şi a „ lucrurilor simţite” atunci când construim un „tablou al conştiinţei”. Conştiinţa este apoi
urmarită prin participarea la procesul psihologic personal al individului plus prin explorarea
„experienţei imediate a persoanei din mediul său”. În acest context, „creşterea conştienţei” este atât o
metodă de cercetare cât şi un rezultat educaţional al cercetării:
„Printr-o implicare creativă în procesul Gestalt, eu sper ca o persoana să:
-devină mai conştientă de propria persoană– corpul său, sentimentele sale, mediul său;
-înveţe să devină mai degrabă stăpân al experienţelor sale decât să le transmită altora;
-înveţe să fie conştient de nevoile sale şi să-şi dezvolte abilităţile pentru a-şi satisface propriile nevoi
fără să deranjeze pe alţii;
- să ia un contact mai plin cu senzaţiile sale, învăţând să miroase,să guste,să atingă,să audă sau să vadă
pentru a savura toate aspectele sale;
- se îndrepte către experienţa puterii sale şi a abilităţii de a se sprijini pe sine însuşi, şi nu se va mai baza
pe smiorcăieli, învinovăţirea altora cu scopul de a obtine suport din afară;
- devină sensibil la mediul înconjurător, dar în acelaşi timp să poarte o haină de armură pentru situaţiile
ce sunt potenţial distructive sau otrăvitoare;
-învete să devină responsabil pentru acţiunile sale şi consecinţele lor.
Pe măsură ce munca progresează, persoana se simte tot mai confortabil în experienţa energiei pe care o
trăieşte şi o foloseşte într-un mod ce permite desăvârşirea funcţionalităţii sale. (Zinker 1978 p 96-97).
La ultima analiză, prin selectare şi creare dintr-o multitudine de surse – teoria câmpului, Zen, percepţia
psihologiei, biologiei – Gestalt este fără îndoială un sistem distinct ce repezintă mai degrabă „procesul”
decât „conţinutul”.
Pe scurt Gestalt este o abordare a consilierii şi psihoterapia poate fi comparată cu un copac. Are
rădăcini în psihoanaliza şi analiza caracterului, trunchiul său este fenomenologia şi existenţialismul iar
ramurile sale se întind spre filozofia estica şi înţelegerile transpersonale. Copacul stă într-un peisaj de
holism şi în teoria câmpului cu care este inextricabil conectat.

2
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

NATURA UNEI RELAŢII DIALOGATE

Dialogul informat Gestalt întruneşte trei caracateristici:

1. Incluziunea. Punându-te pe tine însuţi în întregime în experienţa (situaţia) altuia fără să judeci, să
analizezi şi să interpretezi în timp ce în mod simultan păstrezi prezenţa autonomă a acelei persoane ;
aceasta demonstrează o aplicaţie interpersonală a încrederii practicienilor gestalt în imediata experienţă,
care în schimb ascute propria conştiinţă a clientului. Un practicant gestalt comunică clar şi în mod
regulat clientului, judicios şi cu hotărâre, aşa încât clientul să fie în mod continuu informat în ceea ce
priveşte observaţiile, preferinţele, sentimentele, experienţa personală şi gândurile pe care le aduc
relaţiei; în acest fel ei interpretează modelul raportului fenomenologic fapt ce construieşte încrederea în
timp ce creşte conştiinţa spre folosul experienţei imediate. Totul este împărtăşit într-un mod “acceptă
sau renunţă” în aşa fel încât să nu manipuleze clientul, dar să-l încurajeze să se adapteze autonom.

2. Angajamentul la dialog. Contactul este mai mult decât ceva ce doi oameni fac unul pentru celălat.
Contactul este ceva ce are loc între două persoane, ceva ce ia naştere din interacţiunea lor. Terapistul
Gestalt se lasă pătruns de acest proces interpersonal. Acest lucru înseamnă să permiţi să aibă loc
contactul în locul manipulării, să iei contact cu celălalt şi să controlezi rezultatul.

3. Dialogul este viu, animat. Dialogul este mai degrabă concretizat comparativ cu “se vorbeşte despre”
şi accentuează entuziasmul şi nemijlocirea acţiunii moment –pe-moment, şi poate include dansul, arta,
punerea în scenă, fantezia dirijată, cuvinte şi cântece, experimentarea empirică, într-adevăr orice lucru
ce face ca energia şi esenţa comunicaţională a expresiei relaţionale să se transmită printre participanţi.

Strategic, Gestalt încurajează un practicant să lucreze cu clientul în baza unui contract mutual de acord
şi ţeluri, în cadrul unui container ce este autentic, valorifică empatia şi sinceritatea în timp ce se
focalizează pe clarificarea înţelesului sau al scopului. Din acest punct de vedere “cunoaşterea
intelectuală” este secundară “înţelepciunii empirice” – ceea ce tu trăieşti de fapt, iar “conştiinţa este
catalizatorul schimbării şi ţelul primar; dar ceea ce face clientul cu acea “conştiinţă rămâne la
latitudinea lui. Ca o abordare a schimbării individuale, de grup sau organizaţionale, Gestalt integrează
părţile disparate pentru a dezvolta aprecierea întregului sistem ecologic –furnica precum şi cosmosul.

3
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

GESTALT ŞI TEORIA CÂMPULUI

Gestalt este o rudă apropiată a teoriei câmpului care însoţeşte ceea ce Lewis (1952 p150) numeşte:
“constelarea (structura şi forţa) câmpului specific ca un tot”. Această perspectivă reprezintă un fel de
Taoism special, şi anume că sugerează ca o persoană nu poate fi înţeleasă în izolare de reţeaua sa
dinamic culturală, sociala şi psihologică – întregul câmp:
“Acum ceea ce trebuie reţinut în primul rând este faptul că organismul lucrează ca un tot. Noi nu avem
un ficat sau o inimă. Noi suntem ficat şi inima şi minte şi aşa mai departe, şi chiar şi acest lucru este
greşit. Noi nu suntem o însumare a părţilor, ci o coordonare - o coordonare foarte subtilă a tuturor
acestor părticele diferite ce fac parte din organism. Vechea filosofie întotdeauna a crezut că lumea este
constituită ca o sumă de particule. Tu însuţi ştii că acest lucru nu este adevarat. Noi suntem formaţi
orginal dintr-o celulă.” (Perls citat în Clarkson 1193 p5).

La bază, în abordarea ei spre cercetare, Gestalt înseamnă creativitate, contact şi înţelepciune empirică
bazată pe autoritatea experienţei trăite:
“Procesul terapeutic este terapeutic în sine însăşi deoarece ne permite să ne exprimăm şi să examinăm
conţinutul şi dimensiunile vieţilor noastre interne. Noi trăim vieţi pline până la gradul la care noi găsim
o gama întreagă de vehicule/modalităţi ce concretizează, simbolizează şi dau expresie experienţelor
noastre. Profunzimea, durata şi gradul cultivării fiecărui mediu de expresie sunt ceilalţi factori
semnificativi în definirea deplinătăţii vieţii. Am cunoscut mulţi oameni care s-au desfăşurat aşa de firav
încât vieţile lor au avut o calitate superficială, transparentă şi trist reuşită. În zborul nebun de a atinge
tot ce putem în viaţă, noi ajungem să ne simţim ca nişte turişti grăbiti, care pozează totul dar în final nu
văd nimic.
Gestalt inspiră investigaţie, accentuează nu numai intercomunicarea, ci şi “contactul”. Prin asistarea la
interfeţe, presupuneri şi valori ce exercită o influenţă asupra comportamentului curent, şi la distorsiuni
şi limitări ale conştiinţei, crează un tablou structural al experienţei imediate a unei persoane sau grup, ce
se mişcă în zona de contact sau în limitele altora.

“Oamenii se adaptează organic prin intermediul acţiunilor sau proceselor numite graniţa contactului.
Graniţa contactului este o funcţie sau un organ al întregului organism/câmp al mediului. Componentele
individuale ale graniţelor proceselor cuprind conştiinţa (cu ce este cineva în contact); comportamentul
motor (ce face cineva); şi sentimentul (emoţia). Graniţa contactului diferenţiază câmpul şi are funcţia
duală de a-l alătura pe individ celorlalţi dar şi de a menţine separarea. (…). Dar numai printr-un
schimb activ cu restul câmpului devin posibile viaţa şi dezvoltarea.” (Yontef 1996 p91).

4
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

CÂMPUL

(Constelarea dinamică a forţelor pe care o persoană o co-crează şi cu care se asociază)

Malcolm Parlett(1991) defineşte cinci principii ce caracterizează câmpul:

1. Principiul organizaţiei =”Cum sunt oamenii şi evenimentele organizate?”

Aici, ca facilitator, intenţia mea este să explorez cum sarcinile şi procesele se reportează la
comportamentul individual, şi cum aceste comportamente sunt constelate în grup sau în cultura
organizaţională ca întreg. În mod esenţial, eu caut să examinez cum “structurile” şi “funcţiile” unui
câmp social sau emoţional se potrivesc împreună.

2. Principiile contemporaneităţii = “ Cum explică influenţele curente comportamentul?”

Focalizarea la acest nivel este mai degrabă pe ceea ce se întâmplă actual “acum” decât pe “ceea ce a
fost” sau “ţeluri viitoare”. Percepţiile psihologice ale trecutului şi viitorului fără îndoială afectează
prezentul, dar explorarea mea se preocupă de transferul afectiv distrugător şi înlocuirea lui cu
nemijlocirea:

3. Principiul singularităţii = “ Ce impact au influenţele unice asupra situaţiilor curente?”

Aici concentrarea mea este mai degrabă pe specific decât pe general deoarece eu trezesc conştiinţa
câmpului personal, de grup sau organizaţional în momentul în care are loc. Mă străduiesc în acest fel să
elucidez ce este de maximă importantă pentru un grup, piedicile lui şi înteruperile de contact, atrăgând
atenţia tot timpul la suporturile personale şi de grup:

4. Principile schimbării procesului = “Ce este procesul de devenire?”

Această orientare onorează principiul ca totul este în curgere, alternând de la secundar la secundar şi
supus unei schimbări constante. Această raportare mă face precaut în ceea ce priveşte “..tendinţa spre
sistematizare, de a face permanent, şi a fixa pe categorii şi definiţii” (Parlett 1991).

5. Principile relevantţi posibile = “ La ce sunt orb sau exclud?”

Aceasta mă face atent la faptul că totul are un potenţial înteles şi are o importanţă relativă la totul unitar.
Mă face atent la nevoia pentru sinceritate; costul de a adopta o singură contextură pentru excluderea
celorlalţi; pericolul de a nu fi dependent de o agendă prestabilită şi consecinţele unei interpretări greşite
a hărţii teritoriului.

5
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

TEORIA PARADOXALĂ A SCHIMBĂRII - APLICAŢII

Teoria paradoxală a schimbării sugerează că schimbarea are loc mai natural şi uşor când devii mai
deplin ce “eşti”, nu când încerci să devii ceea ce nu eşti – cea ce înseamnă conformare. În acest context
schimbarea nu are loc prin forţă şi presiune, dar prin abandonarea la “ceea ce ţi-ai dori să fii” şi prin tine
“fiind mai complet dedicat ţelului cine şi ce eşti”

Gestalt sugerează că o persoană care caută activ să schimbe generează două voci războinice:”Ce ar
trebui să fii” şi “Ce esti”, dar niciodată nu se identifică complet una cu cealaltă. Analizându-te tu însuţi
în aceste două roluri, indiferent cu care începi în curând te vei vedea navigând spre celalat rol.

Un practicant gestalt îţi cere simplu să fii pe deplin ceea ce eşti la momentul actual, şi în acest mod evita
ca tu să fii blocat într-un singur rol. Ei cred că starea naturală a unei persoane este că o existenţă
întreagă nefragmentată, şi aceasta, în starea naturală, este în continuă schimbare.

Prin încurajarea tranzacţiilor robuste între tine şi mediu, un practicant Gestalt instigă o cultură a
schimbării. Te încurajează să îţi extinzi conştiinţa, să contactezi şi să comunici deschis cu
subpersonalităţile şi alte părţi diverse . Atunci când te consacri acestor fragmente alienate, ele sugerează
integrarea reală şi schimbarea poate începe, şi fiind ceea ce eşti complet devii complet altcineva.

În contextul acestei discuţii, dacă ne gândim la oameni ca organisme vii al căror succes în viaţa/muncă
depinde de modul de a deveni conştient (exemplu “ceea ce au nevoie” şi opţiunea pentru “obţinerea
nevoilor lor întâlnite în mediu), în această situaţie un practicant Gestalt dezvoltă conştiinţa şi alegerea.

Dacă ne gândim la organizaţii ca organisme vii compuse din mulţi indivizi ce cooperează pentru a-şi
atinge nevoile necesare, atunci rolul echipei antrenoare Gestalt sau al consultantului este de a extinde
conşţiinta clientului în ceea ce priveşte modul cum să atingă nevoile sale personale şi de dezvoltare, în
timp ce serveşte nevoile mai mari şi diverse ale organizaţiei. În acest fel, o situaţie “învinge-învinge’
are loc pentru individ şi organizaţie deopotrivă.

CE SUPORTĂ FACILITATEA GESTALT

6
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Esenţial, facilitatorii trebuie din necesitate să examineze şi să elucideze învăţarea din schimbarea
constantă a energiilor de grup ale câmpului. Practicanţii Gestalt nu încearcă să controleze procesele
grupului dar mai degrabă încearcă să susţină oamenii în timp ce poleiesc modul cum noi contribuim la
ceea ce se întâmplă în timp ce îi ghidăm către hotarul învăţăturii. Deoarece “câmpurile de grup”
dezvoltă o viaţa şi o inteligenţă a lor înşile, noi punem deoparte orice noţiune a ‘planului” în favoarea
muncii emergente cu ceea ce apare. În acest context un facilitor Gestalt caută să crească conştiinţa către
următoarele influenţe:
-caracteristici ce întrerup curgerea noastră şi mişcarea către nevoia de satisfacţie;
-interferenţe, valori şi păreri ce exercită influenţa asupra comportamentului curent;
- un tot organic al unei persoane sau comunităţi în ceea ce priveşte conştiinţa şi focalizarea moment pe
moment;
-percepţia directă a ceea ce o persoană sesizează, simte, îşi imginează sau proiectează;
- ceea ce se întâmplă acum în timp ce consolidează teoria abstracta şi explicaţiile;
-o poziţie existenţială deschisă pentru noutate şi curiozitate în ceea ce priveşte condiţia umană;
-înţelepciunea empirică şi de contact bazată pe experienţe reale şi trăite;
-experienţa imediată a persoanei din mediu;
-o atitudine ce este agăţată de judecată şi supusă incertitudinii;
-co - crearea unei relaţii autentice şi dialogal respectuoase;
-cadrul contextual şi cimentarea energetică ce conturează evenimentele;
-ce este în procesul de devenire precum şi ce este evident;
-mişcarea către zona contact sau limita altora;
-ce este în prim planul sau fundalul percepţiilor noastre;
-continuţul şi dimensiunile vieţilor noastre interne;
-profunzimea şi expresia plenitudinii vieţii;
-câmpul total şi întregul a tot ce este în faţa noastră;
-examinarea semnificativă şi temeinică;
-ce este principal necesar şi interesul;
-existenţă şi examinare;
-împuternicire;
-ce se desfăşoară;
-propriul suport;
-umor.

EXEMPLE DE COMUNICARE GESTALT DIRECTĂ

7
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Focalizare pe ce este aici şi acum –nu reflectă la teorie, viitor şi trecut, ci practică dând atenţie la ceea ce
se întâmplă în acest moment. “Am observat că atunci când spui că trebuie să facem planuri pentru viitor
tu sari într-o luptă pentru propriul tău punct de vedere, şi mă întreb dacă poate fi eficient să împărtăşim
temerile noastre şi să identificăm suportul de care avem nevoie chiar acum înainte de a ne gândi
înainte.”

Acceptă responsabilităţile personalităţii – vorbind la persoana întâi noi spunem “eu” şi nu “noi”: fii clar
dacă “susţii”, “clarifici”, sau”provoci” vorbeşte pentru tine şi identifică “nevoile” tale. Exemplu: “Deşi
tu ai sugerat un drum înainte, m-aş simţi mult mai încrezător dacă noi am sporovăi şi zdruncina planul
tău pentru a ne pregăti pentru cea ce ar putea merge rău - ai aceeaşi părere?”

Mai degrabă întreabă decât să aperi – pune întrebări cum ar fi “ce” şi “cum” decât “de ce” care îi fac pe
ei să se justifice. Exemplu: “Sunt curios cum ne vezi tu pe noi că punem această idee în practică?”

Fii specific si practic – Exerseaza sa fii direct si sa fi propriul stapan pe experienta ta, evita folosirea
afirmatiilor “neutre” care ne distanteaza de la experiente si de ceilalti oameni. Exemplu: “ Eu nu cred ca
tu ai abilitatile necesare pentru a realiza ceea ce ti-ai propus sa faci, si ma intreb care este pozitia ta de a
da inapoi daca lucrurile merg rau?”

Fa afirmatii simple – Fa afirmatii scurte, directe in loc de a lua o pozitie pentru a te apara, simplifica in
loc sa faci afirmatii laborioase care distortioneaza si evita nemijlocirea experientei directe. Exemplu:”
Ma simt sustinut de ceea ce spui si admir efortul tau de a-mi explica lucrurile mie.”

Exploreaza si cerceteaza – mai bine testeaza ideile si planul prin prisma experientei decat sa incetezi
actiunea pana cand totul este planificat si inteles bine, investigheaza in loc sa cataloghezi: “Eu cred ca
…” sau “Imi imaginez ca…” in loc de “tu crezi” sau ‘tu esti’ . Marea majoritate a interpretarilor si
planurilor sunt bazate pe proiectii si spun mai mult despre vorbitor decat problema. Exemplu: “Cum am
putea testa aceasta idee inante de a ne angaja in actiune?”

Clarifica perceptile si impartaseste proba ta – spune atunci cand vezi, gandesti, simti sau iti imaginezi
ceva: exemplu:”M-am simtit usurat cand tu ai spus ca noi trebuie sa luam o decizie in curand, dar mi-a
fost frica cand mi-am amintit ca ultimul proiect pe care l-ai inaintat a picat deoarece noi nu ne-am uitat
peste costurile pe termen lung.”

8
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

TREI PRINCIPII DE BAZA ALE GESTALTULUI

Experiment in Aici si Acum

Gestalt incurajeaza ca tu sa incerci lucrurile si sa vezi ce se intampla! Prin experimentare tu iti poti mari
constiinta, extinde posibilitatile de a alege intr-o anumita situatie, si sa inveti sa iei decizii bune pentru
tine.
Imagineaza-ti si pregateste terenul
Cand conducem printr-un oras nu observam o singura cutie postala. Dar situatia se schimba cand avem
o scrisoare de trimis. Atunci, din fundal, cutia postala se evidentiaza, devine “figura” pe un fundal
indiferent. Observam aici ca noi nu percepem tot intregul ce ne inconjoara simultan ca si cum am fi un
aparat de fotografiat, ci doar selectam obiecte in functie de interesele noastre. In acest fel noi construim
perceptiile noastre si co- construim realitatea noastra pe masura ce apar interesele nostre personale,
devenim satisfacuti, iar interesul si energia ce le genereaza scade: atunci cand raspund la o necesitate
de a mea cu o actiune – ce ajunge la mediul meu inconjurator, aceasta in schimb ma schimba pe mine,
perceptia mea si realitatea mea.
Supozitiile umaniste din spatele Gestaltului
-Omul este (in loc de are) un tot care este corpul, emotiile, gandurile si perceptile
-Omul este o parte a mediului si nu poate fi inteles separat de el.
-Omul este mai degraba precaut decat reactiv si hotaraste propriile raspunsuri catre lume.
-Omul, prin propria constiinta, este capabil sa aleaga si responsabil pentru comportamentul sau.
-Omul poseda potentialul si resursele de a trai eficient si de a-si satisface nevoile.
-Omul el insusi se poate experimenta in prezent. Trecutul si viitorul pot fi experimentate numai prin
amintiri si anticipari.
-Omul nu este bun sau rau intrinsec.

O LISTA DE VERIFICAT PENTRU CONTACT

9
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

-“Vorbesc despre” (folosind abstractii si generalizari) in loc sa intreb ce vreau? si sa fiu serios si
personal.
-Tin eu o prelegere celeilate persoane despre “ce ar trebui sa fie” in loc sa discut cu el sau ea despre ce
“este relevant acum”?
-Spun eu “nu pot” cand de fapt ce vreau sa spun este “ eu nu voi …”?
-Pun eu o intrebare retorica, pretinzand ca astfel caut informatii cand de fapt ceea ce vreau este sa fac o
afirmatie?
-Spun eu “noi, voi, ..’ etc cand de fapt eu vreau sa spun “eu”?
-Vorbesc eu despre trecut cand de fapt problema reala este in prezent?
-Spun eu cand ma aflu intr-o problema si detin pozitia mea adevarata?
-Spun eu “nu” cand vreau sa spun “nu” – sau evit conexiunea reala?
-Ma opresc cand am terminat de vorbit sau continui cu exemple si anecdote?
-Transmit eu in aer, la un covor sau unui grup in general, in loc sa vorbesc direct cu persoana la care
vreau sa ajung?
-Trimit mesaje mixate (exprim suparare cu un zambet pe fata?)
-Eu chiar vad si aud ce se petrece sau este in mintea mea trecutul si viitorul, sau incerc sa-mi imaginez
ca altcineva gandeste?
-Imi onorez propira viziune si valorile?
-Sunt sincer cu mine si cu credintele mele?
-Incerc oarecum sa evit ceva?

ASPECTELE BAZICE ALE TERAPIEI GESTALT

10
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Pacienții și terapeuții Gestalt în terapie dialoghează, adică ei își comunică perspectivele

fenomenologice. Diferențele de perspective devin centrarea experimentării și dialogului continuu.
Obiectivul pentru clienți este să devină conștienți de ceea ce fac, de modul în care fac ceea ce fac, de
cum se pot schimba și în același timp de faptul că pot învăța să se accepte și să se valorifice.

Terapia Gestalt se centrează mai mult pe procese (ce anume se întâmplă) în loc de conținut (ceea ce se
discută). Accentul cade pe ceea ce este făcut, gândit și simțit în momentul prezent în loc de ceea ce a
fost, ceea ce ar putea fi, va fi sau ar trebui să fie. (Yontef G., 1984, Current Psychotherapies)

Terapia Gestalt încearcă să rezolve conflictele și ambiguitățile care rezultă din incapacitatea de a integra
caracteristici ale personalității. Scopul terapiei Gestalt este de a învăța oamenii să devină conștienți de
senzațiile semnificative în ei înșiși și mediul lor, astfel încât aceștia să răspundă pe deplin și în mod
rezonabil la situații. Accentul este pus pe "aici și acum", mai degrabă decât pe experiențele trecute, deși,
odată ce clienții au devenit conștienți de prezent, ei pot confrunta conflicte din trecut sau problemele
neterminate – ceea ce Perls numea momente Gestalt incomplete. Clienții sunt îndemnați să discute
amintirile și preocupările lor în timpul prezent. Terapeuții Gestalt utilizează, de asemenea dramatizarea
conflictelor ca o metoda de a face problemele inteligibile pentru clienții lor. Clienții pot fi solicitați să
intervină în aspecte reprimate ale personalității lor sau pot fi puși în poziția de a adopta rolul altei
persoane. Ca alte terapii umaniste, terapia Gestalt presupune înclinația înnăscută a persoanelor pentru
sănătate, integritate, și realizarea potențialului lor.

1. Întrebările Gestalt pentru explorarea fenomenologiei:

CINE, CE, UNDE, CÂND, CUM

Terapia Gestalt este o abordare experiențială și existențială. Acesta nu este foarte interesată DE CE se
întâmplă ceva, ci mai degrabă observă CINE, CE, UNDE, CÂND, CUM se întâmplă si descrie acestea
în fenomenologia clientului. Clientul este expertul/a propriei experiențe. Terapeutul este un facilitator ,
urmează clientul și îl ajută să devină conștient de ființa sa în legătură cu momentul prezent și în câmp.

2. Figura și fondul vin din psihologia Gestalt - ( Wertheimer , Kofka ). Acest concept a fost ilustrat cu
o imagine a unei vaze și a două fețe în profil - este cunoscută sub numele de vaza Rubin. Multe imagini
de acest gen sunt acum disponibile. Aceste imagini arată relația dintre figură și fond . O imagine nu
poate exista fără cealaltă și la un moment dat numai una dintre cele două imagini poate fi percepute ca
figurală .

Terapia Gestalt este interesată în procesul de formare a figurii - Ce figură selectează individul și în
modul în care figura este aleasă. Cu alte cuvinte, cum găsește persoana sens de lumea sa la acest

11
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

moment în timp. Și apoi în clipa următoare și apoi în clipa următoare. În cazul în care procesul de
relatare la mediu este de rutină și rigid și se referă la trecut, mai degrabă decât la momentul prezent (aici
și acum) conștientizarea noului este diminuată sau închisă. În acest fel persoana nu integrează noua
experiență . De exemplu, în stare de anxietate acută, formarea figurii este rapidă și slab diferențiată de
fondul din care rezultă . Nu există nici o asimilare a experienței. Astfel apar momentele Gestalt
incomplete și contactul cu mediu este diminuat. Există un sentiment de izolare, respirația este mai
rapidă, nesigură.

3. Aici și acum
În terapie ne centrăm pe aici și acum ca momente de experiență. Acest lucru nu înseamnă că negăm
faptul că experiența este înrădăcinată în trecut sau că ignorăm speranțele sau temerile de viitor. Acestea
sunt de asemenea experimentate în momentul prezent. Ne centrăm pe experiența imediată și făcând
acest lucru ne concentrăm pe CE și CUM clientul percepe în momentul prezent, în loc de a ne concentra
pe DE CE.
Perls afirmă “Nu există o altă realitate în afară de prezent”. Trecutul este ceea ce ne amintim și viitorul
este ceea ce ne imaginăm. Sarcina terapeutului este să faciliteze pentru client explorarea propriei
conștientizări, moment după moment și să îi furnizeze o platformă pe care să o considere motivația
pentru care face aceste alegeri și să furnizeze oportunitatea de a evalua din nou dacă motivația se
potrivește la nevoile actuale.
Comportamentul în prezent poate fi un ecou al unei adaptări creative din trecut (care adesea nu mai este
necesară).

3. Limita de contact
Un concept critic în terapia Gestalt este contactul. Acesta se referă mai degrabă la un proces constant în
loc de o stare specifică de a fi. În fiecare moment din viețile noastre suntem implicați în procese de
contact cu realitatea într-un mod sau altul. Poate fi vorba despre alți oameni, mediul nostru sau un
aspect al sinelui nostru.
Limita de contact este unde ne întâlnim și ne retragem fin mediu. Pielea noastră și simțurile noastre sunt
exemple de limite “ Limita de contact este punctul în care individul experimentează “eu” în relație cu
ceea ce “ nu este eu” și prin acest contact ambele sunt experimentate mai clar” Polster & Polster. Este
ca malul în care se întâlnește marea și nisipul. Malul nu aparține nici mării și nu aparține nici nisipului.
(Latner,1985).

Limitele noastre trebuie să fie suficient de permeabile pentru a permite hrană și intimitate și suficient de
impermeabile pentru a menține autonomia și pentru a rezista la mediul toxic. Avem nevoie de
posibilitatea de a ne muta de-a lungul unui continuum permeabil / impermeabil în raport cu situația
actuală . De la confluența (fuziune completă) până la izolare.

Întelegerea rezistentelor UNDERSTANDING OF RESISTANCES - Stevenson H, (2004)

Paradox: A Gestalt Theory of Change
12
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Rezistențe

Introiecția Acceptarea sau înghițirea unei experiențe "întregi." Fără filtrarea

experiențelor prin ceea ce rezonează cu adevărul personal. A fi
naiv sau credul.de ex: ghidarea parentală cu privire la cum să treci
strada este o introiecție pozitivă

Proiecția Atribuirea propriilor sentimente sau acțiuni altuia. Blamarea. De

exemplu, incapacitatea de a recunoaște că rasa alba este o formă
de rasă și căutarea de a defini rasa prin oamenii de culoare, în loc
de a încerca să înțelegi ce înseamnă să fii alb prin a privi
populația mai mare sau la viața individului.

Deflecția Evitarea contactului direct cu altă persoană. De exemplu,

utilizarea glumelor pentru a bloca seriozitatea unei situații sau
pentru a ignora un compliment.

Confluența Incapacitatea de a se diferenția pe sine. De exemplu, convergența

cu opiniile altora pentru a evita asumarea unei poziții, adesea
percepută ca o persoană care spune mereu “da” , fără opinie
personală .

Desensibilizarea Senzații de amorțire. De exemplu, evitarea conștientizări fizic,

emoțional sau mintal. Disocierea

Întreruperi la limita de contact

Egotismul
Confluența

Proiecția

Deflecția
Introiecția

Retroflecția

Proflexia

Alții
(mediul)

Limita
De contact

eu (organism)

Ginger S. “ The Art of Contact”

Tulburări ale limitei de contact

13
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Când limita dintre sine și celălalt devine neclară, pierdută sau impermeabilă, rezultă o tulburare a
distincției dintre sine și celălalt, o tulburare atât a contactului cât și a conștientizării (vezi Perls, 1973;
Polster și Polster, 1973). În contextul unei bune funcționări a limitelor, oamenii alternează între contact
și separare, între a fi în contact cu mediul actual și retragerea atenției de la mediu. Limita de contact este
pierdută între doi poli opuși, între confluență și izolare. În confluență (fuziune), separarea și distingerea
sinelui față de celălalt devine atât de neclară încât limita este pierdută. În izolare, limita devine atât de
impermeabilă încât conectivitatea este pierdută, de ex., importanța celorlalți pentru sine se pierde din
conștientizare.

Retroflecția  este o ruptură în interiorul sinelui. Aceasta substituie sinele pentru mediu, ca și cum ar face
pentru sine ceea ce altcineva vrea să facă altcuiva sau a face sinelui ceva ce altcineva vrea să își facă.
Acest mecanism duce la izolare. Iluzia auto-suficienței este un exemplu de retroflecție pentru că
substituie sinele mediului. Deși un individ poate respira și mesteca singur, aerul și mâncarea trebuie să
vină din mediu. Introspecția este o formă de retroflecție care poate fi patologică sau sănătoasă. De
exemplu rezistența la impulsul de a exprima furia poate ajuta la a face față unui mediu periculos. Într-o
astfel de situație, a-ți mușca buza poate fi mai funcțional decât a spune ceva mușcător.

Prin introiecție, materialul străin este absorbit fără discriminare sau asimilare. Înghițirea întregului
creează o personalitate "ca și cum" și un caracter rigid. Valorile și comportamentele de introiecție sunt
impuse sinelui.Ca în toate tulburările de contact, înghițirea întregului poate fi sănătoasă sau patologică,
în funcție de circumstanțe sau de gradul de conștientizare. De exemplu studenții care participă la un
curs, cu plină conștientizare a faptului că fac acest lucru, copiază, memorează și ingurgitează materialul
fără o "digerare" deplină.

Proiecția este o confuzie asupra sinelui și a celuilalt care rezultă din atribuirea exteriorului a ceva ce
aparține sinelui. Un exemplu de proiecție pozitivă este arta. Proiecția patologică rezultă din a nu fi
conștient de și a nu accepta responsabilitatea față de ceea ce este proiectat.

Deflecția este evitarea contactului sau a conștientizării prin a se abate, ca și cum cineva ar fi politicos în
loc de a fi direct. Deflecția se obține prin a nu exprima direct sau a nu primi. În ultimul caz persoana se
simte "neatinsă"; în cazul anterior, persoana este des ineficientă și derutată referitor la faptul că nu
primește ceea ce se dorește. Deflecția poate fi utilă atunci când, prin conștientizare, întrunește nevoile
situației (de ex., când situația trebuie calmată). Alte exemple de deflecție includ a nu se uita la persoană,
prolixitate, neclaritate, a înțelege și a vorbi despre în loc de cu (Polster și Polster, 1973, pp. 89-92).

6. Conceptul de adaptare creativă

Adaptarea creativă este una dintre activitățile primare ale vieții. Deoarece situațiile noastre se schimbă
constant și deoarece întotdeauna inițiem sau întrerupem contactul cu diferite aspect ale situației noastre
este necesar pentru supraviețuire să ne adaptăm creative la situația din prezent. Terapia Gestalt
utilizează termenul de adaptare creative pentru a accentua natura active și spontană a acestei activități.
Fiecare secundă a fiecărei zile ne adaptăm creative la schimbările din situația noastră. Când ne adaptăm
creativ la situația noastră, ne adaptăm la contactul cu situația respectivă.

14
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

De exemplu, să presupunem că sunt într-o ședință și începe să îmi fie foame. Acum am două nevoi
competitive: una este să mă contrez pe ședință, iar cealaltă să mănânc ceva. Situația mea s-a schimbat,
iar eu trebuie să mă adaptez creativ. Pot alege să modific contactul cu foamea ignorând-o sau
suprimând-o până ce se termină ședința. Pot alege să modific contactul cu ședința alegând să mănânc
ceva sau să opresc contactul plecând să caut mâncare. Pot, de asemenea, să aleg să am contact cu
ambele, împărțindu-mi concertarea disponibilă între a mă simți înfometat/ă și a fi atentă la întâlnire.

Adaptarea creativă este despre a menține un nivel tolerabil de contact cu situația dată în orice moment.
Acest proces ne poate cauza probleme și suferințe când adaptarea creativă la o situație devin fixe,
oprindu-ne din a ne adapta la noi situații.

De exemplu, să presupunem că îmi luxez glezna. Va trebui să mă adaptez creativ, schimbând modul în
care merg. Pentru a reduce la minim durerea. Voi lăsa mai multă greutate pe glezna care este bine. Dacă
persistă mai mult de câteva săptămâni, chiar luni, întregul meu echilibru se va schimba, mușchii vor se
vor dezvolta pentru a menține greutatea extra, iar mușchii pe care nu îi folosesc se vor lăsa. Glezna se
vindecă, însă atunci când încerc să merg șchiopătez deoarece corpul meu s-a adaptat. În funcție de
modul în care este înrădăcinat modul meu adaptat de a merge, aș putea avea nevoie de fizioterapie
pentru a re-distribui modul în care îmi port greutatea.

Gândurile, emoțiile, senzațiile și spiritul sunt la fel de expuse la luxări, rupturi și pot fi adaptate la
circumstanțe în moduri care ne cauzează probleme când acestea se schimbă. Scopul pentru care se
utilizează termenul adaptare creativă este pentru a accentua faptul că aceste adaptări au fost și sunt
valoroase. Deoarece a fost cea mai creativă metodă de a te adapta la situația în care te aflai în funcție de
resursele pe care le aveai disponibile.

Însă terapia Gestalt nu este despre identificarea adaptării creative și schimbarea acestora. Este despre a
deveni conștient de ele și de a face alegeri.

Adaptarea creativă include posibilitatea de a schimba situația în care ne aflăm.

7. Polaritățile -în 1918, Salomo Friedlaender a dezvoltat conceptele de diferențiere polară și indiferență
creativă.

Conform lui Friedlaender, “pentru ca un fenomen să fie perceptibil și apreciabil, trebuie să fie opusul
altuia; trebuie să fie diferit de altceva." De exemplu, lumina este percepută în funcție de opusul său,
întunericul.

15
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Totul are un opus, perechile de opusuri sunt extreme pe același continuum de posibilități. Cu cât ne
apropriem de punctul din mijloc, cu atât este mai dificil să diferențiem un pol de celălalt. Acest punct de
mijloc este punctul de indiferență creativă, în care polaritățile se dizolvă și toate posibilitățile de-a
lungul continuumului sunt perfect cunoscute. (F. Perls vidul de mijloc). Creativitatea devine posibilă și
polaritățile se dizolvă într-un nivel mai înalt de înțelegere.

Bibliografie:

Estrup L., 1974 What's Behind the Empty Chair – movie

Francesetti G., Roubal J. Gecele M. (2012) Gestalt Therapy in

Clinical Practice. From Psychopatology to the Aesthetics of Contact.
Franco angeli Edizioni .

Yontef G. M., 1993 Awareness, Dialogue and Process The Gestalt

Journal 3, 1,

Zinker J. , 1977, Creative Process in Gestalt Therapy, Brunner Mazel

DIALOGUL ÎN RELAŢIA TERAPEUTICĂ

Terapia relaţională Gestalt pune accentul pe respect, compasiune şi înţelegerea completă de către
terapeut a experienţei clientului.
Funcţionează în acord cu teoria paradoxală a schimbării şi prin manifestarea unei încrederi maxime în
procesul de contact, cu conştientizare şi fără a avea un scop.
Accentul pe aspectul relaţional se referă la atenţia acordată declanşatorilor ruşinii (metateoria despre
atitudini, valori, gradul de autodezvăluire emoţională etc.)
Terapia relaţională Gestalt este centrată pe dialog, contact şi ia în considerare persoană pacientului şi
scopul terapiei.
Calitatea conexiunii este subiectul central al atenţiei. Fiecare moment este privit ca o hologramă a
contextului vieţii clientului.
În terapia relaţională Gestalt fenomenologia clinică este o practică dintre două persoane.
Continuumul conştientizării nu este doar figural, el implica terapeutul, pacientul şi efortul colaborativ
dintre terapeut şi pacient.
Dialogul poate fi descris ca fenomenologie împărtăşită.
Calităţi ale dialogului cum ar fi compasiunea, blândeţea, înţelepciunea, calmul şi modestia
(respectul şi aprecierea diferenţelor) sunt necesare şi mai degrabă trăite în cursul relaţiei,
nevorbindu-se despre acestea neapărat.
Cercetarea în psihoterapie arată că cel mai important factor în succesul unei terapii este relaţia.

16
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

“Vindecarea prin întâlnire” spune M. Buber. Vindecarea este resortul întregului. Ea nu poate avea loc
decât printr-un anume tip de angajament dintre două persoane.
Angajamentul total are loc aici şi acum. Gestalt pune accentul pe ideea de a lucra cu oamenii, nu pe
control sau recondiţionare.
În relaţia terapeutică, dăm voie schimbării să se ivească, mai degrabă decât să ţintim spre aceasta.
Esenţa terapiei Gestalt este integrarea angajamentului de la persoana la persoană, având
competente clinice şi tehnice.
A trăi înseamnă a întâlni. Întâlnirea este un lucru relaţional.
Conştientizarea este relaţionala. Contactul este, de asemenea, relaţional. Este ceea ce se întâmplă între
persoană şi mediu.
Sentimentul nostru de sine este relaţional.
Există doar eul din relaţia eu – obiect şi din relaţia eu – tu. Ce se întâmplă în adevărata întâlnire dintre
persoană şi persoana: în asemenea întâlniri, fiecare persoană e tratată ca fiind separată. O persoană
aflată în dialog ştie şi confirmă că celălalt este o conştiinţă separată şi la fel de specială.
Relaţia dialogică în terapie înseamnă comutarea de la relaţia eu – obiect la relaţia eu – tu.
Cercetarea arată că este mult mai eficient să le spui clienţilor cum eşti tu afectat, că terapeut, de
situaţia lor, decât să simulezi sentimentele prin diverse tehnici.
Contactul real nu poate fi regizat. El se întâmplă, pur şi simplu.
Contactul dialogic înseamnă a-mi aduce dorinţa la graniţă şi a aştepta un răspuns. Răspunsul poate veni
sau nu. Pentru că un răspuns să apară e nevoie de credinţă şi încrederea că relaţia este suficient de
puernica pentru a oferi susţinere atât pentru tine, cât şi pentru cealaltă persoană.

Principiile dialogului
Incluziunea şi confirmarea – incluziunea înseamnă a te pune în situaţia pacientului pe cât de mult
posibil, simţind totul ca şi cum ţi s-ar întâmpla ţie însuţi, fără însă a pierde propriul sentiment de sine.
Acest lucru vine ca o confirmare pentru existenţa şi potenţialul clientului. Scopul este acela de a întâlni
clientul şi a-i susţine creşterea; clientul este susţinut în creşterea sa prin identificarea cu experienţa sa.
Clientul este autoritatea finală a experienţei sale. Incluziunea este cea mai înaltă formă a confirmării.
Pentru aceasta e nevoie de conştientizarea separării dintre mine şi celălalt. Există o experienţă a
clientului, una a terapeutului şi cea care reiese din relaţia celor doi, din perspectiva clientului.
Incluziunea nu este reciprocă. În terapie, clienţii dezvolta abilitatea de a include prin întâlnire.
M. Buber spunea: “atunci când clientul poate practică Incluziunea, terapia s-a încheiat.”
Confirmarea este acceptarea existenţei celuilalt. Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt şi acceptă-le
potenţialul. Oamenii care au lucrat cu M. Buber spuneau că “uitându-se în ochii lui se vedeau pe ei
înşişi fiind întâlniţi”.
Prezenţa – cu autenticitate, transparentă şi modestie.
Dialogul înseamnă a fi prezent că persoană întâlnind persoana celuilalt.

17
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Dialogul în terapie înseamnă că terapeutul lucrează pe scopul terapeutic luând contact cu clientul aşa
cum este el, cu toată fiinţa sa.
Angajamentul pentru relaţia terapeutică – aspectul central de maximă importanţă a relaţiei
terapeutice este angajamentul pentru dialog; abandonul către ceea ce se iveşte dintre cei doi participanţi
la dialog atunci când terapeutul şi pacientul iau contact unul cu altul – FĂRĂ CA TERAPEUTUL SĂ
AIBĂ VREUN SCOP ANUME.
Atunci când terapeutul practică Incluziunea cu prezenţa autentică şi îşi ia angajamentul pentru ceea ce
reiese din contact, SE CREAZĂ CONDIŢIILE OPTIME PENTRU CREŞTERE ŞI VINDECARE.
Pentru aceasta este nevoie de “cultivarea incertitudinii” şi de încredere în conştientizare şi în procesul
de contact.
În această abordare şi terapeutul se schimbă. Este atins, simt durere, satisfacţie, învăţa de la client şi
învaţă de la percepţia clientului asupra sa.

M. Buber, că terapeut Gestalt, spune că dialogul are loc atunci când între două persoane se crează un
impact şi un răspuns. Nu există eu în lipsa celuilalt. Relaţia este ori de tip eu – obiect, ori de tip eu – tu.
Scopul terapiei Gestalt, că dialog, este de a împărtăşi experienta clientului şi de a-l face conştient de
procesul relaţiei terapeutice aici şi acum. Relaţia este orizontală. Terapeutul porneşte de la premiza că
pacientul este expert în propria sa fenomenologie. Terapeutul respecta experienta clientului şi îl
întâlneşte pe acesta acolo unde el se afla. Terapeutul aduce propria sa prezenţă în această întâlnire.
Condiţiile dialogului: prezenta, incluziune, angajamentul dialogului, relaţia de tip eu – tu, a fi capabil să
te detaşezi de propriile probleme pentru a fi prezent pentru client, a urmări direcţia clientului, a lua în
considerare cele mai importante încercări din viaţa clientului, a te acorda la nevoile pacientului.
Relaţia eu – obiect este un punct esenţial în procesul dialogului, este orientată spre un scop, este
necesară raţiunii, implica conştientizarea separării, abilitatea de a fi obiectiv. Poate, de asemenea, fi
manipulativă sau presantă. Are legătură mai degrabă cu a face decât cu a fi.
În viaţa avem nevoie atât de separare, cât şi de conexiune.
Relaţia eu – tu înseamnă conexiune, o stare de a fi într-o relaţie. Relaţia eu – tu se bazează pe conţinut
şi este dispusă să se abandoneze acestuia. Nu poate avea loc decât atunci când ambele părţi sunt dispuse
să se abandoneze conţinutului, ea “vine prin har”.
În psihoterapie, terapeutul încearcă să păstreze atitudinea eu – tu în timpul relaţiei eu – obiect, ceea ce
presupune a fi disponibil pentru client fără a avea aşteptarea de a fi întâlnit.
Clienţii care vin la terapie cauta explicaţii. Terapeutul Gestalt nu explică. Explicaţia, dacă este nevoie
de ea, izvorăşte şi este creată de conţinutul relaţiei dintre client şi terapeut.
Într-o relaţie bazată pe dialog observăm că există două realităţi şi mai există şi a treia realitate care
reiese din conţinutul acelei relaţii. Observăm cu atenţie ceea ce reiese din relaţia dintre terapeut şi client,
mai degrabă decât să ne concentrăm în totalitate asupra clientului atunci când oferim graniţe permeabile
atât pentru client, cât şi pentru terapeut. Când ne întâlnim, ne schimbăm amândoi. Există un moment
atunci când intrăm în contact cu clientul când facem abstracţie de propria noastră existenţă fără a avea
vreo garanţie că vom fi întâlniţi. Acest moment de abandon poate reactiva anumite temeri atât pentru
client, cât şi pentru terapeut; ne putem distanţa prin recurgerea la o atitudine profesională, la anumite
tehnici, întrebări.

18
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

REALITATEA DECISIVĂ ESTE TERAPEUTUL, NU TEHNICĂ.

Este ca şi când ai avea copii şi îi accepţi aşa cum sunt fără a aştepta nimic în schimb de la ei.
În momentul de faţă, terapia Gestalt (la fel ca multe alte abordări, în special cele umaniste) este centrată
pe relaţie. Terapia Gestalt este redescoperirea intuiţiei sale originale a experienţei care are loc la
graniţa de contact dintre eu şi tu.
Relaţia terapeutică este văzută ca o experienţă reală care are propria sa poveste şi reiese din spaţiul
dintre client şi terapeut. De asemenea, ea reprezintă un spaţiu în care structura relaţionala poate fi
remodelata fără a restricţiona dezvoltarea spontană sau, dacă aceasta a fost reprimată, ea are şansa de a
fi observată şi reparată.
Este experienţă care îi permite clientului să perceapă situaţia şi pe el însuşi într-un mod diferit, să se
simtă mai liber şi mai capabil de a aduce o contribuţie relaţiei şi lumii în care el/ ea trăieşte.
Graniţa de contact este locul unde sinele se dezvăluie, este acea funcţie a organismului uman care
exprimă abilitatea sa de a intra în contact cu mediul său şi de a se retrage din acesta.
Sinele (sinele este o funcţie) “se întâmplă” în locul în care organismul şi mediul se întâlnesc, unde
simţurile acţionează; este la mijloc.
Terapeutul este prezent la graniţa de contact cu pacientul. El/ ea este prezent şi disponibil emoţional
către orice s-ar putea întâmpla între cei doi. El îşi ia angajamentul de a fi acolo şi de a face tot ceea ce îi
stă în putinţă în orice moment şi în orice situaţie (împreună printr-un diagnostic dialogat continuu) care
ne permite să evaluăm şi să răspundem alegerilor pacientului şi să dirijăm terapia către relaţie.
Terapeutul rămâne aproape de graniţa de contact mai mult prin intermediul simţurilor decât al minţii.
Abilităţile terapeutului într-o relaţie terapeutică (după clasificarea lui H. Siemens) sunt:
Incluziunea – terapeutul ar trebui să fie capabil să vadă lumea prin ochii pacientului. Asta presupune a
accepta clientul fără judecată sau critică. Presupune a intra cu respect în lumea experienţei clientului şi,
în acelaşi timp, a păstra simţul propriului sine separat şi autonom. Punctul de pornire este întotdeauna a
asculta experienta relatată de client şi a căuta semnificaţia pe care aceasta o are pentru el. În acelaşi timp
trebuie să fii atent la propriile tale reacţii ca terapeut şi să le foloseşti ca informaţii utile în tratamentul
pacientului. Pentru a realiza asta este nevoie să facem diferenţa dintre lumea experimentată de client şi
lumea experimentată de terapeut. Înseamnă a te pune în locul celuilalt.
Prezenţa – sunt dependent de prezenţa altora pentru a-mi cunoaşte propria lume. Prezenţa lor – reală,
imaginară sau reamintita – mă ajută să-mi percep propria experienţă.
Terapeutul demonstrează că îi pasă de celălalt prin sinceritate mai degrabă decât printr-o amabilitate de
faţadă constantă. O întâlnire autentică presupune uneori a da un feedback pe care probabil celălalt nu
vrea să-l audă şi uneori acest tip de feedback poate fi înţeles greşit ca fiind respingere. Ţine de artă
terapeutului să hotărască în fiecare moment ce grad de prezenţa să manifeste. Dacă este prea mult,
clientul se poate simţi copleşit, dacă este prea puţin, el se poate simţi neauzit sau nevăzut; în ambele
cazuri, poate provoca un sentiment de ruşine în client.
Practicarea prezenţei semnifica a fi prezent nu pentru mine sau pentru client, ci pentru conţinutul care
reiese din relaţie.
Terapeutul ar trebui să ştie când şi cum să manifeste prezenta în aşa fel încât să scoată în evidenţă
anumite aspecte ale fenomenologiei. Pentru acest lucru este nevoie de conştientizare din partea
terapeutului asupra fenomenologiei. Manifestarea prezenţei ar trebui întotdeauna să aibă o funcţie în
dialogul cu clientul.
19
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

PREZENŢA: un acronim pentru Cultivarea Prezenţei Înainte De A Te Vedea Cu Un Client. Pentru a

ajuta procesul cultivării prezenţei, există un acronim, PREZENTA (Geller & Greenberg, 2012).
A petrece 5 minute înaintea unei şedinţe terapeutice pentru a intra în starea de prezenţa, te poate ajuta să
te pregăteşti pe tine şi condiţiile necesare pentru că prezenţa să se manifeste. Un moment de
PREZENŢA implica următorii 8 paşi:

· Pauză – acordă-ţi un moment pentru a te opri din ce faci

· Relaxează-te respirând adânc

· Goleşte-ţi mintea de gânduri, judecăţi, distractori, lucruri pe care le ai de făcut, idei

preconcepute

· Simte-ţi corpul interior, adu conştientizarea în corpul tău fizic şi emoţional

· Extinde-ţi câmpul senzorial în exterior (văzul, auzul, simţul tactil, observarea a ceea ce se afla în
jurul tău)

· Observă ceea ce este adevărat în acest moment, observă relaţia care există în interiorul tău (între
mediul interior şi cel exterior)

· Centrează-te şi împământeneşte-te (în interiorul tău şi în corpul tău)

· Deschide-te şi ia contact (cu clientul, după caz)

Exemple de non – prezenţă

Înainte de şedinţă
- Afaceri, treburi, a începe o şedinţă imediat după ce s-a încheiat cea anterioară
- A nu-ţi asculta nevoile corporale cum ar fi foame, sete, nevoia de a merge la toaletă etc.
- A-ţi verifica emailul sau apelurile fără a-ţi păstra un moment de linişte
- A fi stresat sau copleşit de problemele nerezolvate

În timpul şedinţei
- A verifica mereu cât timp a mai rămas din şedinţa
- A avea o idee predeterminată în legătură cu ceea ce este „corect” pentru client
- A păstra o distanţă obiectivă prea mare faţă de client
- A te implica prea mult în povestea clientului şi a-ţi pierde sentimentul de sine
- A te auto-critica pentru răspunsurile pe care le dai sau pentru momentele când nu înţelegi foarte
bine despre ce e vorba

20
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

- Plictiseală, amorţeală, somnolenţă

- Preocuparea pentru evenimente şi nevoi ce vor fi împlinite după şedinţă
- A nu auzi ceea ce clientul comunica (a rata anumite cuvinte sau propoziţii sau a nu observa
limbajul non-verbal)

După sesiune
- Lipsa de vitalitate
- Extenuare
- Auto – critică
- Uşurare că şedinţa s-a terminat
- Agitaţie
- Tensiune interioară
- Lipsa de claritate sau concentrare

Asumarea dialogului – sinceritate şi deschidere în serviciul relaţiei

Angajamentul dialogului este angajamentul pe care ţi-l asumi pentru conţinutul relaţiei. Nu dialogam
numai cu clientul, dar şi cu tot spaţiul din viaţa acestuia, cu întreaga lui situaţie. Terapeutul da voie
contactului să ia loc ca un lucru care reiese din relaţia dintre client şi terapeut. Terapeutul nu
manipulează şi nici nu controlează contactul.
În alte surse mai sunt menţionate:
Relaţia trăită (dialogul este trăit) – dialogul este un lucru care se face, nu se vorbeşte despre el; el
poate fi realizat atât verbal, cât şi non – verbal. Nu este vorba despre a vorbi, ci despre a fi aici şi acum
şi a-ţi da voie să fi atins de către client. Este vorba despre a te abandona conţinutului.
Într-o relaţie trăită, terapeutul şi clientul nu sunt văzuţi ca entităţi separate, ci ca formând împreună o
creaţie bazată pe dialog. Ei co-creaza spaţiul dintre ei, relaţia.
Acordarea – poate fi un afect, o senzaţie, un sentiment care se degaja din povestea clientului. Implică
recunoaşterea nevoii altuia şi acţiunea desfăşurată ca răspuns la aceasta.
Atitudinea eu – tu şi momentul eu – tu
Momentele de tip eu – tu sunt vârfurile unei terapii. Pentru că ele să aibă loc, terapeutul trebuie să fie
prezent în relaţie şi să susţină o atitudine de tip eu – tu: dorinţa de a-l întâlni pe celălalt cu deschidere,
respect, acceptare şi prezenţa.
Atitudinea eu – tu ar implica un schimb ritmic între eu – obiect şi eu – tu.
Momentele eu – tu nu au loc în fiecare şedinţă. Faptul de a menţine o atitudine de tip eu – tu are
capacităţi de vindecare prin el însuşi.

21
Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

Auto-dezvaluirea – în Gestalt întrebarea nu este “dacă” ci “cum şi când” e bine să se facă. Auto-
dezvaluirea este un instrument terapeutic în spaţiul terapeutic.
Ne dezvăluim atunci când acest lucru este în folosul dialogului şi nu distrage atenţia de la client. Totul
depinde de timp şi de relaţie.
L. Perls: “spun despre mine numai atât cât îl va ajuta pe client să facă următorul pas de unul singur” –
acest lucru are rolul de a-i întări susţinerea psihologică pentru a-şi asuma un risc în contextul problemei
sale actuale.
Deci până la urmă este mai importantă capacitatea de a te abţine sau de a te deschide şi mai mult? Şi
cum variază acest lucru în diferite relaţii?

Intrebari:
Cum înţelegeţi conceptul de prezenţa terapeutică?
Cum putem practica prezenta?
Care sunt semnele non-prezentei în timpul şedinţei de psihoterapie?

Bibliografie:

1. Estrup L. 1994 “Whats Behind The Empty Chair” film (Ce e în spatele scaunului gol)
2.Geller & Greenberg, 2012, Therapeutic Presence: A Mindful Approach to Effective Therapy by Shari
M. (O abordare holistă asupra terapiei eficiente)
3. Jacobs L., Hycner R. 2008, Relaţional approaches în Gestalt Therapy, Gestalt Press Book,
Routledge, Taylor & Francis Group, New York (Abordări relaţionale în terapia Gestalt)
4. Siemens H., 1996, Dialogue and Awareness. Two Essential elements of Contact în Gestalt Therapy.
Nederlandse Stichting Department Amsterdam (Dialogul şi conştientizarea. Două elemente esenţiale
ale contactului în terapia Gestalt)
5. Yontef G, Simkins S.J. 1984, Introduction to Gestalt Therapy, Current Psychotherapies, F. E.
Peacock Publishers, Inc. of Itasca, Illinois (Introducere în terapia Gestalt, psihoterapii actuale)

22