Sunteți pe pagina 1din 3

Copilul și arta de a instrui

Conceptul de instruire are mai multe sensuri. Etimologia cuvântului este lat. Instructio care
înseamnă aranjare, amenajare, construire sau activitatea de a învăța pe cineva ceva.

Inițial instruirea semnifica transmiterea dar și tehnica transmiterii de cunoștințe în scopul


alfabetizării și acumulării unor deprinderi , în prezent conceptul de instruire are o semnificație
amplă și reprezintă o pârghie a progresului social. Instruirea este forma instituționalizată a
învățării, organizată intenționat și conform unor programe prin care se vizează obținerea unor
rezultate informativ-formative sporite în raport cu cele ce ar rezulta dintr-o învățare
spontană,naturală.

C. Moise(2005) este de părere că instruirea este o “activitate complexă de predare-învățare a


informației și deprinderilor de ordin intelectual, însoțită permanent de evaluare , activitate văzută
ca premisă necesară formării complete a ființei umane.”

Instruirea reprezinta un proces, ca si invatarea sau evaluarea si desemneaza comunicarea,


transmiterea unui ansamblu de informatii cu scopul de a produce modificari in planul cognitiv al
unui individ si astfel se genereaza invatarea. Tinand cont de aceasta definitie a instruirii, se poate
spune ca instruirea ar fi predarea cadrului didactic. Instruirea include ansamblul de activitati
instructiv-educative desfasurate de profesor, inclusiv cele care privesc formarea calitatilor psihice,
afective, volitive, caracteriale.

În primul rând, consider că , ansamblul de caracteristici fundamentale ale instruirii nu


s-ar putea realiza fara sa amintim aspecte importante in ceea ce priveste curriculum, evaluare si
management. Curriculum include toate activitatile educative elaborate de scoala si dirijate catre
un scop care poate avea loc fie in interiorul, fie in exteriorul scolii. Legat de activitatile educative
desfasurate de scoala este evaluarea, care va ajuta cadrul didactic sa aprecieze functionarea interna
a actiunii educationale, iar in stransa legatura cu acestea se afla managementul care reprezinta un
domeniu de cercetare in stiintele educatiei care studiaza perspectivele de abordare al clasei cat si
structurile dimensional practice ale acesteia in scopul facilitarii interventiilor cadrului didactic in
situatiile educationale concrete prin exercitiul microdeciziilor educationale.

Tinand cont de componentele educatiei, se pot despinde caracteristici definitorii ale


instruirii precum existenta unei bune pregatiri care sa provoace o invatare, performantele clasei sa
fie raportate la obiectivele si convingerile cadului didactic, existenta unei relatii intre cadrul
didactic si elevi, accesibilizarea continutului care se presupune ca profesorul il cunoaste si il va
transmite elevului, generarea invatarii prin instruire,desfasurand actiuni care sa favorizeze
invatarea, realizarea unor activitati in care sa fie evaluat continutul pe care elevul si l-a insusit sau
nu si nu in ultimul rand infaptuirea unor actiuni care sa vina in sprijinul elevilor care nu si-au
insusit continutul.

Toate componentele mentionate mai sus fac referire la curriculum, evaluare si


managementul clasei de elevi si sunt specifice instruirii.
Educatia, instructia, invatarea trebuie sa fie utile, rodnice pentru personalitatea celui
care invata, iar utilitatea şi rodnicia nu pot fi masurate în acest caz decat dupa eficienta lor
psihologica.

In general, instruirea reprezinta, dupa opinia mea, o cercetare, o ancheta, o analiza, o


pregatire intr-un domeniu, o invatare, o cultivare. Insa, daca ne gandim ce ar putea sa sugereze
instruirea din punctul de vedere al pedagogiei, as putea spune ca instruirea reprezinta ansamblul
de actiuni desfasurate de o persoana cu pregatirea necesara(un profesor)pentru a putea invata sau a
cultiva un individ cu scopul de a-i provoca modificari in plan cognitiv, afectiv, psihomotor si nu
numai, de a genera o invatare care sa poata fi utila personalitatii abia formate pentru a raspunde
cerintelor tr

Învățarea, la modul general, reprezinta transmiterea sistematica a cunostintelor si


deprinderilor dintr-un anume domeniu, dobandirea de cunostinte prin studiu, insa daca facem
referire la domeniul pedagogie se poate spune ca invatarea e acea actiune desfasurata de elev si
sprijinita de profesor cu scopul de a modifica un comportament prin informatiile selectate,
prelucrate si transmise de cadrul didactic, modificare organizata intr-un cadru institutionalizat, ce
va fi observata si controlata in conditiile activitatii si climatului scolar. Invatarea, ca activitate
proprie a copilului este cadrul concret in care se realizeaza dezvoltarea, formarea proceselor si a
capacitatilor psihice. ecute, prezente si de viitor a societatii in care traieste.

Conceptul de predare reprezinta transmiterea cuiva in mod sistematic cunostintele


unei discipline in cadrul unei institutii de invatamant sau a unor cursuri speciale. Altfel spus,
cadrul didactic va selecta acele informatii pe care le considera esentiale dintr-un anumit domeniu
al cunoasterii, le va prelucra(le va adapta la nivelul cognitiv al celui ce le va primi) si le va
transmite elevului prin intermediul unor mijloace specifice. Mai mult putem vorbi de o instruire,
deoarece in fond predarea nu este decat o pregatire intr-un anume domeniu, prin urmare nu se pot
vorbi de predare si instruire ca fiind doi termeni distincți.

O descriere clara si completa a ceea ce reprezinta procesul de invatamant face


necesara analiza proceselor instructionale(instruirea, predarea, invatarea, evaluarea).

Învățarea are loc întotdeauna într-un cadru situațional precis și împreună cu factorii
si condițiile în cadrul cărora se desfășoara, constituie o situație de învățare. Pentru că aceste
situații de învățare sunt planificate ele devin situații de instruire ce vor genera o anumita
experienta de invatare care sa poata favoriza producerea invatarii dorite. In totalitatea lor, aceste
situatii sunt acelea care dirijeaza invatarea si care dau existenta pentru o perioada de timp
procesului de invatamant

Interacțiunea ce există între învățător și copii, mai precis între predare -invățare se
consumă întotdeauna în cadru unei situații pedagogice concret determinata. Putem spune așadar ca
ceea ce numim noi, cadrele didactice, ca fiind lectie este de fapt o situatie de instruire. În orice
situație de instruire sunt activate diferite componente si relații de interdependenta, în așa fel încât
să reiasă o potrivire specifică a acțiunilor învățător-elev.
Un exemplu concludent de astfel de situație de instruire ar fi aceea ca la începutul
unui an școlar un învățător care cunoaște clasa si nivelul fiecarui elev se va folosi de cunoștințele
anteriore ca un suport pentru învățarea prevăzuta, abilitățile intelectuale ce dorește să le formeze in
continuare, pe când unul care îsi schimbă locul de muncă frecvent îi va lua o perioada de timp să-
și cunoască noii elevi. Același lucru se întâmplă și cu practicanții în cadrul liceelor pedagogice sau
a studenților.

Bibliografie

Moise, C., 1995, Concepte didactice fundamentale, Editura Ankarom, Iași

 Cucoș, C., 2002, Pedagogie, Editura Polirom , Iași

S-ar putea să vă placă și