Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea din Pitești- Facultatea de Științe, Educație fizică și Informatică- Master Kinetoterapia la

persoanele cu dizabilități

Îngrijiri calificate la persoanele cu


dizabilități prin kinetoterapie

Prof. Coord.: Trăilă Horia


Student: Bălan Vlăduț- Constantin

Pitești- 2020
ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN ÎNGRIJIREA
PERSOANELOR CU SINDROM DOWN
Multă vreme, persoanele cu dizabilități au primit îngijiri în cadrul familiei sau
comunității, fără a li se nega apartenența la colectivitate.

Beneficiile acordate persoanelor cu dizabilități depind de reacțiile sociale față de acest


fenomen, atenția fiind îndreptată spre readaptarea profesională și spre integrarea socială.

Principalele opțiuni referitoare la îngrijirea persoanelor cu dizabilități vizează


instituționalizarea, dezinstituționalizarea, non- instituționalizarea, reabilitarea bazată pe
comunitate și îngrijirea în comunitate.

Instituționalizarea- întrucât aceste persoane erau percepute a fi diferite, cu potențial


limitat față de medie, se consideră în mod firesc necesitatea unor facilități speciale, menite să le
reducă dezavantajele: educație socială, locuri de muncă speciale, și alte prestări de natură
specială.

Dezinstituționalizarea- vizează reducerea numărului celor îngrijiți în instituții de tip


rezidențial, însă înglobează și alte aspecte legate de o serie de procese sociale, administrative,
fiscale, de redistribuire a resurselor umane și financiare în raport cu alte opțiuni.

Non- instituționalizarea reflectă descurajarea plasamentului instituțional. Cei care susțin


această opțiune aduc drept argumente efectele comportamentale negative induse de
instituționalizare, efecte demonstrate de numeroase studii ale căror rezultate au fost făcute
publice.

Normalizarea- a primit diferite accepțiuni, a căror importanță este nu numai de ordin


teoretic, ci și de practic, prin influența exercitată în mod direct atât asupra serviciilor de suport,
cât și asupra tuturor reacțiilor societății față de realitatea handicapului.

Îngrijirea în comunitate are ca sens asigurarea sprijinului și serviciilor de care au


nevoie persoanele afectate de diferite probleme pentru a deveni apte să trăiască într-un mod cât
mai independent posibil în propriile locuințe, ori în mediul obișnuit al comunității.

Reabilitarea bazată pe comunitate a apărut în contextul încercărilor de


dezinstituționalizare. Acest model are ca principal obiectiv promovarea conștientizării și
responsabilității privind reabilitarea la nivelul comunităților locale, având ca țintă stimularea
intrajutorării.
Sindromul Down este o boală genetică cromozomială care afectează circa unu dintr-o mie
de copii. De obicei Sindromul Dowm este diagnosticat clinic în perioada neonatală, însă gradul
de dizabilitate este greu de apreciat în momentul nașterii.

Persoanele cu Sindrom Down se dezvoltă mai greu din punct de vedere psihic, iar din
punct de vedere fizic se poate observa o evoluție greoaie marcată de obezitate, au deficiențe ale
coloanei vertebrale ( cifoză, scolioză), capul este înclinat înainte și menținerea echilibrului este
deficitară.

Obiectivele kinetoterapiei în îngrijirea persoanelor cu dizabilități sunt următorele:

- Dezvoltarea mobilității articulare;


- Combaterea obezității;
- Îmbunătăâirea capacității de efort;
- Corectarea atitudinii capului înclinat înainte;
- Corectarea deficitelor postural ale coloanei vertebrale;
- Tonifierea musculară.

Mijloacele folosite pentru îngrijirea persoanelor cu Sindrom Down:

- Gimnastica medicală;
- Exerciții statice și dinamice;
- Exerciții cu obiecte;
- Exerciții de respirație;
- Exerciții de echilibru.

În funcție de carențele în dezvoltare, se poate interveni prin: stimulare senzorială,


stimulare cognitivă, terapie ocupațională, logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică
familială.
Copii cu Sindrom Down au un profil ce evidențiază un nivel particular al dezvoltării
motorii: hiperlaxitate articulară, hipotonie musculară.

Kinetoterapia are un rol important în dezvoltarea copilului cu Sindrom Down, încă din
primele luni de viață pentru a avea o dezvoltare neuromotorie adecvată și armonioasă.

În urma evaluării musculo- articulară care urmărește bilanțul articular, bilanțul muscular,
evaluarea aliniamentului și posturii corecte a corpului, evaluarea mersului se stabilește
programul de kinetoterapie.

Se consideră ca începerea tratamentului recuperator cît mai timpuriu posibil, va


determina în viitor la obținerea unui grad de independență. Tratamentul kinetic are pe lângă
scopul de dobândire a unui grad de independențăcât mai mare a copiilor cu Sindromul Down
și scopul de prevenire și corectare a deficiențelor asociate.

Tratamentul recuperator, trebuie să răspundă cerinței de bază a dezvoltării și creșterii


copilului. În perioada de dezvoltare a deprinderilor motorii de bază se pune fundamentul
dezvoltării motorii viitoare. Este obligatoriu să ținem seama ca intervenția kinetoterapeutului
să aibă loc în această perioadă.

În programul specific kinetic trebuie dezvoltată fiecare deprindere neuromotorie de bază,


trebuie stimulată postura primară de bază.

Terapia prin joacă în cadrul procesului de recuperare are un succes mare în rândul acestor
copii. Ședința de kinetoterapie trebuie să înceapă cu manevre de masaj terapeutic, acest lucru
favorizează apropierea copilului de către kinetoterapeut și apoi se va continua cu un program
de exerciții care contribuie la dezvoltarea forței musculare, a echilibrului, a mobilității
articulare și a orientării în spațiu.
Concluzii

- Persoanele care suferă de Sindromul Down sunt capabili să învețe, dar au nevoie de mai
mult timp;
- Persoanele cu Sindrom Down au nevoie de îngrijiri calificate deoarece au probleme în
menținerea atenției, nu pot rămâne concentrate asupra unei mișcări mai mult de câteva
momente, iar aceștia trebuie să se afle într-un mediu unde se simt iubiți și nu se simt
inferiori pentru a facilita învățatul.
- Se recomandă ca exercițiile să fie sub formă de joc pentru captarea atenției.