Argumentaţi în favoarea caracterului benefic al autodezvăluirii.

Redactati o
lucrare de 2-4 pagini pe tema aceasta.

Autodezvăluirea reprezintă o interacţiune între cel puţin două persoane, dintre care una
divulgă în mod deliberat către cealaltă informatii personale- gânduri, experienţe sau sentimente,
folosind cu preponderenţă comunicarea verbală. Ulterior, autodezvăluirea s-a extins ca şi concept
incluzând tot spectrul datelor despre sine transmise prin toate canalele de comunicare
interpersonală- informaţii verbale, nonverbale (gesturi, zâmbet, privire), elemente paraverbale
(tonul vocii, întreruperi, pauze) şi comportamente orientate către mediu (spaţiul dintre cele două
persoane, obiectele prezente în mediul înconjurător). Autodezvaluirea poate fi privită ca o
„tranzacţie socială” în care rolurile interlocutorilor se inversează continuu în cadrul relaţiei având
un rol esenţial în iniţierea şi menţinerea relaţiilor sociale iar natura conţinutului divulgat şi modul
în care se realizează aceasta determină numărul şi calitatea interacţiunilor.
Autodezvăluirea prezintă cinci caracteristici: lărgimea- se referă la cantitatea de
informaţii personale divulgate, adâncimea- gradul de intimitate al informaţiilor divulgate,
dimensiunea temporală- momentul şi perioada comunicării informaţiilor despre sine,
flexibilitatea- adaparea temelor, conţinuturilor, a gradului de intimitate al autodezvăluirii la
caracteristicile biografice şi de personalitate a partenerului relaţional, la natura relaţiei, normele
sociale sau caracteristicile situaţiei şi valenţa afectivă- se pare că suntem dispuşi să dezvoltăm o
relaţie atunci când conţinuturile comunicate sunt pozitive. Momentul comunicării este foarte
important, fiind mai bine ca dezvăluirea unei informaţii importante despre sine să se facă după ce
relaţia s-a stabilizat şi nu în debutul acesteia. Caracteristicile autodezvăluirii au repercursiuni
însemnate asupra participării noastre sociale şi explică evoluţia comunicării de la niveluri
superficiale până la cele mai profunde (procesul penetrării sociale). Oamenii îşi dezvăluie unii
altora informaţii despre sine distribuindu-le în straturi succesive- la suprafaţă sunt datele cu
caracter public ce sunt dezvăluite relativ repede, în stadiile de debut ale relaţiei, sau în raporturile
sociale ocazionale cu diferite persoane iar cu cât informaţiile despre sine sunt mai intime, cu atât
ele sunt dezvăluite acelor persoane cu care relaţiile sunt mai apropiate. Această dispunere
concentrică se produce pentru că autodezvăluirea întâmpină unele rezistenţe psihologice şi se
supune şi unor norme sociale ce reglementează conţinutul şi momentele optime în ceea ce
priveşte schimburile informaţionale. Cu cât autodezvăluirea este mai profundă, cu atât
informaţiile relevante au un impact mai mareasupra relaţiei interpersonale. Dezvăluirea unor
informaţii intime în fazele de început ale unei relaţii poate afecta dezvoltarea ulterioară a
acesteia.
Reciprocitatea este esenţială în evoluţia autodezvăluirii- fiecare membru al relaţiei face
un pas mai departe încurajat de pasul făcut de celălalt. Astfel, autodezvăluirea va genera
autodezvăluire şi comunicarea unor aspecte intime va conduce la un comportament similar în
cadrul relaţiei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, relaţia va fi percepută ca lipsită de echilibru,
frustrantă, nesatisfăcătoare. Retragerea sau involuţia autodezvăluirii conduce la fenomenul de
depenetrare- costurile relaţiei devin mai mari decât recompensele, dezvaluirea informaţiilor
intime este tot mai rară iar comunicarea este doar una superficială.
Autodezvăluirea presupune permiterea celorlalţi să ne cunoască sinele, presupune, aşadar,
intenţionalitate dar şi curajul necesar pentru a împartăşi celorlalţi gândurile şi sentimentele
noastre profunde. Este singurul mod în care ne putem cunoaşte şi pe noi înşine, pentru că
dezvăluindu-ne altora, ne dezvăluim în faţa noastră. Prin autodezvăluire devenim conştienţi de
gândurile, sentimentele şi comportamentele pe care nu am ştiut că le avem. Sinele nostru este
constituit din interacţiunile cu ceilalţi, iar noi ajungem la autocunoaştere prin înţelegerea noastră
în relaţie cu ceilalţi.
Autodezvăluirea reflectă decizii cu privire la graniţele dintre sinele intim şi lumea
exterioară, ea este limitată de nevoia de intimitate personal, iar exagerarea în împărtăşirea
informaţiei despre sine poate genera conflicte interpersonale, retrageri, încălcări ale limitelor
confidenţialităţii. Autodezvăluirea îndepărtează tăcerea, distanţa sau ignoranţa şi implică o
distincţie între ceea ce credem şi ceea ce spunem, devenind un fenomen ce mediază relaţia dintre
sine interior şi lumea exterioară. Păstrarea intimităţii nu trebuie să însemne evitarea
interacţiunilor cu o altă persoană, ci un proces de control al limitelor autodezvăluirii, prin care
cineva comunică uneori informaţia intimă către partenerul relational, iar alteori evită o astfel de
deschidere. Practic, oamenii stabilesc în interacţiunile cu ceilalţi un fel de frontiere care
protejează informaţia despre sine şi reglează tipul şi cantitatea datelor împărtăşite. Gestionarea
optimă a informaţiei private are un impact pozitiv asupra viitorului relaţiei, facilitează stabilirea
planurilor şi strategiilor de interacţiune socială, dezvoltă şi menţine identitatea de sine.
Principalele argumente în favoarea autodezvăluirii sunt legate de reducerea riscului de
îmbolnăviri psihice şi fizice, prin intermediul ei evitându-se crearea unor secrete dificil de
refulat. Reprimarea autodezvăluirii prin ţinerea unui secret provoacă un control mental şi
comportamental intens şi costisitor, secretul devenind un gând intruziv dificil de alungat din
conştiinţă. Autodezvăluirea îl face pe individ să se perceapă extravertit, extraversiunea fiind cea
care ajută persoana să se adapteze şi să se simtă fericit. Catharsisul este un alt argument în
favoarea autodezvăluirii- oamenii au tendinţa de a se autodezvălui când simt un discomfort
psihic. Acest discomfort îi face să-şi orienteze atenţia asupra gândurilor, sentimentelor,
senzaţiilor şi mai puţin asupra evenimentelor exterioare. Această orientare către interior
determină o presiune atât de mare, încât individual simte nevoia de a se autodezvălui. În ceea ce
priveşte beneficiile autodezvaluirii în cadrul psihoterapiei, aceasta este în primul rând
terapeutică, presupune deschiderea relaţiei, pacientul se simte mai apropiat de terapeut, creează
sentimental de încredere şi înţelegere. Practic, este dificil dacă nu char imposibil să existe
psihoterapie cu persoanele care nu se dezvăluie.
Putem astfel afirma că autodezvăluirea are numeroase funcţii: dezvoltarea relaţiilor
interpersonale, funcţia expresivă, funcţia de autoclarificare (ne dezvăluim celuilalt pentru a ne
clarifica propriile gânduri şi sentimente), funcţia de validare socială (feedback-ul primit de la
celălalt) şi ea este strâns legată de sănătatea mentală.
Autodezvăluirea este o componentă importantă a competenţei relaţionale, alături de lipsa
anxietăţii sociale şi merită a fi cultivată, întrucât cei ce doresc să fie agreaţi şi apreciaţi ca buni
parteneri relaţionali sunt persoane ce se autodezvăluie într-o măsură mai mare. Fără
autodezvăluire, relaţiile sociale apropiate- prietenia, relaţia romantică sau căsătoria nu sunt
posibile. A găsi conţinuturi adecvate autodezvăluirii, a sesiza momentele în care se pot face
dezvăluiri intime, a identifica modalităţile optime, are rspecta limitele intimităţii şi a recunoaşte
nevoia de retragere periodică reprezintă provocări la care fiecare este chemat să găsească
răspunsuri adecvate dacă doreşte relaţii sociale în care să se simtă împlinit.

Bibliografie:
 M. Curelaru, Autodezvăluirea, în Şt. Boncu, M. N. Turliuc, Relaţiile intime, Editura
Polirom, Iaşi, 2016;
 C. Soponaru, Autodezvăluirea în psihoterapie, în I. Dafinoiu, Şt. Boncu, Psihologie
socială clinică, Editura Polirom, Iaşi, 2014.