Drept Comercial

Lector univ. drd.
Cenuşe Melinda
DREPT COMERCIAL
MANUAL UNIVERSITAR
pentru
învăţământul la distanţă
PETROŞANI
2013
CUPRINS
Pagina
CUVÂNT ÎNAINTE 3
TEMA I. INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI

COMERCIAL 4
1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din

2009 4
1.2. Definiţia şi izvoarele dreptului comercial 5
1.3. Raportul juridic de drept comercial 7
TEMA II. COMERCIANŢII - PROFESIONIŞTI AI

ÎNTREPRINDERII ECONOMICE 10
2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”,

„întreprindere”, „comerciant” în lumina Codului civil din 2009 10
2.2. Profesioniştii – comercianţi persoane juridice 13
2.3. Profesioniştii – comercianţi persoane fizice 13
TEMA III. CONTRACTELE PRIVIND ACTIVITATEA

COMERCIALĂ 17
3.1. Noţiuni generale despre contractele privind

activitatea comercială 18
3.2. Contractul de vânzare 21
3.3. Contractul de mandat 25
3.4. Contractul de comision 29
3.5. Contractul de consignaţie 34
3.6. Contractul de agenţie 37
3.7.Contractul de franciză 47
3.8. Contractul de leasing 51
3.9. Contractul de know-how 55
TEST AUTOEVALUARE I 61
TEMA IV. SOCIETĂŢILE COMERCIALE 64
4.1. Societăţile comerciale – noţiuni generale 64

4.2. Societatea pe acţiuni 79
4.3. Societatea cu răspundere limitată 90
4.4. Societatea în nume colectiv 95
4.5. Societatea în comandita simplă 97
4.6.Societatea în comandita pe acţiuni. 99
TEST AUTOEVALUARE II 106
2
CUVÂNT ÎNAINTE
Obiectivul acestui curs este acela de a oferi baza necesară asimilării de

cunoştinţe juridice minimale de către studenţii la facultăţile cu profil economic.
Acesta este motivul pentru care din sfera dreptului comercial atenţia
noastră a fost îndreptată în mod special asupra contractelor comerciale şi a
societăţilor comerciale.
Vrând-nevrând trebuie să acceptăm că DREPTUL este prezent în fiecare
act al vieţii noastre, dinainte de a ne naşte şi după ce s-a terminat biologic
existenţa noastră.
În mod inerent volumul poate fi îmbunătăţit atât pe linia informaţiei de
specialitate, cât şi pe linia modalităţii sale de prezentare; autoarea fiind
recunoscătoare tuturor celor care, cu obiectivitate, vor prezenta sugestii în acest
sens.
Am considerat cel mai potrivit pentru acest cuvânt introductiv să redăm la
final câteva pasaje din observaţiile metodologice ale lui Mircea Djuvara asupra
fenomenului juridic.
Faptul că dreptul este prezent în permanenţă în vieţile noastre şi ne
aşează în centrul atenţiei şi preocupărilor sale poate fi observat şi din acte
simple, cum ar fi de exemplu intrarea unei persoane într-o librărie pentru a
cumpăra o carte. În acest caz ne aflăm în prezenţa unui fenomen juridic care
intervine datorită existenţei unui contract de vânzare-cumpărare a unui obiect.
Astfel de exemple pot fi infinite pentru că dreptul este interesat de fiecare
act al vieţii noastre de toate zilele, mulţi dintre noi, însă, nici nu avem timp să ne
gândim la cât de complexe sunt raporturile în care ne aflăm în fiecare ceas al
existenţei noastre.
Cenuşe Melinda
3
Tema nr.I
INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL
Unităţi de învăţare :
 Dreptul comercial în lumina Codului civil din 2009
 Definiţia şi izvoarele dreptului comercial
 Raportul juridic de drept comercial
Obiectivele temei:
 prezentarea definiţiei şi a izvoarelor dreptului comercial;
 prezentarea definiţiei şi a elementelor constitutive ale raportului juridic de
drept comercial
Timpul alocat temei : 2 ore
Bibliografie recomandată :
 Angheni S. - Drept comercial, Editura All Beck, Bucureşti, 2013
 Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, Ed Universul juridic,
Bucureşti, 2012
1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din 2009
Noul Cod civil adoptat în 2009 prin Legea 287/2009 a adus noutăţi
esenţiale în sfera dreptului comercial.
Una dintre noutăţile aduse Codul civil din 2009 o constituie reformarea
sistemului de reglementare a raporturilor de drept privat; sistemul dualist, bazat pe
Codul civil şi pe Codul comercial, a fost înlocuit cu sistemul unitar, întemeiat pe
Codul civil.
Pentru a elimina orice dubii asupra acestei concepţii, reglementarea
Codului civil evită folosirea oricărei noţiuni care ar aminti de raporturile juridice
comerciale (fapte de comerţ, comerciant etc), iar legea de punere în aplicare a
Codului civil suprimă orice dispoziţie din actele normative în vigoare, care se
referă la raporturile comerciale.
Reglementarea unitară a raporturilor de drept privat, realizată de Codul
civil, nu înseamnă dispariţia dreptului comercial, ci numai o schimbare a
fundamentelor dreptului comercial.
În trecut, în sistemul dualist, delimitarea raporturilor comerciale de
raporturile civile se realiza pe baza conceptului de fapte de comerţ şi a celui de
comerciant (art. 3 şi 7 C. com).
În prezent, în sistemul unitar, delimitarea raporturilor comerciale de cele

civile are la bază conceptul de întreprindere şi cel de profesionist (art. 3 C. civ.).
Art. 3 C. civ. prevede că dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor

dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de
drept civil.
4
Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, iar
prin exploatarea unei întreprinderi se înţelege exercitarea sistematică, de către
una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent
dacă are sau nu un scop lucrativ.
Cum se poate observa, în concepţia Codului civil, desfăşurarea unei

activităţi organizate şi sistematizate califică această activitate ca având caracter
profesional, iar persoana care o realizează are calitatea de profesionist. Deci,
exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică de desfăşurare a oricărei
activităţi cu caracter profesional.
Definiţia dată de Codul civil exploatării unei întreprinderi şi, implicit,
întreprinderii are un caracter general; ea priveşte orice activitate indiferent de
natura acestei activităţi şi scopul acesteia. Considerăm că, în caracterizarea unei
întreprinderi, trebuie avut în vedere obiectul de activitate şi scopul acestei
activităţi. Desfăşurarea unei activităţi economice în scopul obţinerii unui profit
defineşte caracteristicile activităţii comerciale. Aceasta înseamnă că o
întreprindere al cărei obiect este activitatea economică, desfăşurată în scopul
obţinerii unui profit este o întreprindere economică (comercială) şi, dimpotrivă,
întreprinderea al cărei obiect este neeconomic şi nu urmăreşte obţinerea profitului
este o întreprindere civilă.
Art. 3 alin. (2) C. civ. prevede că persoana care exploatează o întreprindere

are calitatea de profesionist.
Având în vedere că întreprinderea poate fi o întreprindere economică

(comercială) sau o întreprindere civilă, profesionistul care exploatează o
întreprindere economică (comercială) are calitatea de comerciant.
În acest sens, art. 8 din legea de punere în aplicare a Codului civil prevede
că noţiunea de profesionist prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de
comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste
noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.
Exploatarea unei întreprinderi economice (comerciale) de către
profesionistul comerciant implică săvârşirea unor acte juridice, fapte juridice şi
operaţiuni economice. Întrucât privesc o întreprindere economică (comercială),
aceste acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice pot fi calificate drept
acte juridice comerciale. Regimul juridic al acestor acte este cel prevăzut de Codul
civil şi legile speciale.
1.2. Definiţia şi izvoarele dreptului comercial
Sfera dreptului comercial constituie ansamblul de norme juridice, care

reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia
(distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Conform concepţiei clasice a dreptului comercial există două sisteme care

permit stabilirea sferei dreptului comercial.
În sistemul denumit – sistemul obiectiv – (adoptat şi de fostul nostru cod

comercial din 1887, abrogat prin codul civil din 2009) dreptul comercial cuprinde
5
normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte, fapte şi operaţiuni,
calificate de lege drept fapte de comerţ. Deci, în acest sistem normele dreptului
comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni, şi nu unei
categorii de persoane. Acesta fusese şi sistemul adoptat de Codul comercial
român.
În sistemul denumit – sistemul subiectiv – dreptul comercial are ca obiect

normele juridice aplicabile comercianţilor, fiind un drept profesional care se
aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant. Prin adoptarea noului
Cod civil a fost consacrat şi la noi sistemul subiectiv al dreptului comercial.
Aşadar, dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme

juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice la care participă
comercianţii, în calitatea lor de profesionişti ai activităţii comerciale.
Izvoarele dreptului comercial

Prin noţiunea de izvor al dreptului se înţeleg formele de exprimare a
normelor juridice (acte normative, obiceiul juridic, practica judiciară); în sens
etimologic, prin el fiind denumite sursele, originea, factorii de determinare şi
creare a dreptului.
Izvoarele dreptului comercial sunt:

- Constituţia, ca lege fundamentală a ţării, reglementează
principiile de organizare a activităţii comerciale1, de aceea este
izvor de drept nu numai pentru dreptul comercial ci şi pentru
celelalte ramuri de drept.
- Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009
- Legi speciale, care reglementează aspecte ale activităţii
comerciale (Legea 31/1990 privind societăţile comerciale,
- Ordonanţe şi Hotărâri de Guvern care conţin reglementări
privitoare la aspecte ale activităţii comerciale (Ordonanţa nr.51
din 28 august 1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile
de leasing), precum şi alte acte normative, ca de exemplu
norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente
- Uzanţele prin care trebuie înţeles, conform noului Cod civil
obiceiul sau cutuma şi uzurile profesionale. Obiceiul sau cutuma
reprezintă o regulă de conduită născută din practica socială ca
urmare a folosirii lui îndelungate. Uzurile profesionale sunt
reguli de conduită statornicite în exercitarea unei anumite
profesii. Uzanţele sunt recunoscute ca izvoare de drept dacă sunt
conforme ordinii publice şi bunelor moravuri. Uzanţele se aplică
numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.
- Principiile generale ale dreptului, deci nu doar dispoziţiile
exprese ale Codului civil, ci şi principiile pe care le degajă
acesta.
Ca şi în cazul celorlalte ramuri de drept doctrina şi practica judiciară nu
sunt izvoare de drept. Cu precizarea că un rol important în interpretarea şi
aplicarea actelor normative îl au şi deciziile Curţii Constituţionale date în
soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind dispoziţii ale legilor,
precum şi deciziile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţiile reunite
date în judecarea recursurilor în interesul legii.
1
A se vedea articolele 45 şi 135 din Constituţia României
6
TEST DE EVALUARE
1. Enumeraţi izvoarele dreptului comercial
Răspuns:
Dreptul comercial are ca izvoare de drept: Codul civil, Constituţia alături de

acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative
– legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale,
ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, uzanţele.
2. Prezentaţi sistemul subiectiv de definire a dreptului comercial

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul

comercial cuprinde:
a) normele juridice aplicabile comerţului
b) normele juridice aplicabile comercianţilor
c) normele juridice aplicabile faptelor de comerţ
d) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor
Rezolvare O OO
De rezolvat:
2. Arătaţi care este principala modificare adusă de noul Cod civil din
2009 în ceea ce priveşte stabilirea sferei dreptului comercial conform
concepţiei clasice a dreptului comercial.
1.3. Raportul juridic de drept comercial
Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie reglementată

de normele de drept aplicabile profesioniştilor – comercianţi persoane fizice
şi juridice.
Elementele constitutive ale raportul juridic de drept comercial
7
Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial, ca de
altfel ale tuturor raporturilor juridice aparţinând celorlalte ramurilor de drept sunt:
a. Subiectele sunt acele persoane fizice sau juridice – denumite generic

PROFESIONIŞTI, care devin părţi într-un raport juridic comercial reglementat
de normele Codului Civil şi actele normative, care reglementează aspecte ale
activităţii comerciale.
b. Conţinutul raportului juridic de drept comercial constă în drepturile şi
obligaţiile părţilor participante la raportul juridic de drept comercial.
Deoarece dreptul comercial face parte din sfera dreptului privat, deci
reglementează raporturi juridice între particulari, raportul juridic de drept
comercial ia naştere ca urmare a manifestării acordului de voinţă a celor două
subiecte (dintre care unul e, de regulă, comerciant). Aceasta presupune că cele
două părţi sunt pe poziţie de egalitate juridică şi deci drepturile şi obligaţiile lor
sunt corelative, rezultând în urma negocierii, înţelegerii dintre ele.
Întrucât activitatea comercială are caracter profesional, legea statuează o
serie de obligaţii menite să asigure buna desfăşurare a activităţii comerciale,
protejarea intereselor participanţilor la această activitate şi existenţa unor condiţii
care să asigure cadrul juridic corespunzător derulării activităţilor comerciale. În
acest sens, legea instituie anumite obligaţii în sarcina celor care desfăşoară
activitatea comercială ca profesiune, considerate ca fiind obligaţiile profesionale
ale comercianţilor:
Astfel, comerciantul este obligat:
- să îndeplinească formele de publicitate, cerute de lege, prin intermediul
Registrului Comerţului (înmatriculare, radiere etc);
- să ţină contabilitatea activităţii comerciale în care să consemneze toate
operaţiunile comerciale;
- să exercite activitatea comercială în limitele concurenţei licite2;
c. Obiectul raporturilor de drept comercial îl constituie conduita părţilor

care poate consta în acţiunea (de a da sau de a face), sau abstenţiunea, inacţiunea
(acţiunea de a nu face), pe care şi le stabilesc una în raport de cealaltă.
TEST DE EVALUARE
1. Definiţi raportul juridic de drept comercial.
Răspuns:
Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie

reglementată de normele de drept aplicabile profesioniştilor – comercianţi
persoane fizice şi juridice.
2. Prezentaţi pe scurt elementele constitutive ale raportului juridic de

drept comercial.
2
Cărpenaru, D. Stanciu – Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2012, pag.62-88.
8
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Conţinutul raportului juridic de drept comercial se referă la:

a) subiectele participante la raportul juridic de drept comercial
b) drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic de drept comercial
c) acţiunea care trebuie realizată de subiectele raportului juridic de drept
comercial
Rezolvare O O
De rezolvat:
2. Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial sunt:
a) subiectele
b) derogarea
c) conţinutul
d) prescripţia
e) obiectul
Rezolvare O OO OO
REZUMATUL TEMEI
Dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice

de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice la care participă
comercianţii, în calitatea lor de profesionişti ai activităţii comerciale.
Dreptul comercial are ca principal izvor de drept Codul civil, alături de

acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative –
legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale,
ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, Constituţia, uzanţele.
Raportul juridic de drept comercial are 3 elemente constitutive:

- subiectele (persoanele care participă la raportul juridic de drept
comercial), care pot fi persoane fizice, ce trebuie să îndeplinească mai
multe condiţii pentru a dobândi această calitate şi persoane juridice,
care trebuie doar să se înfiinţeze cu respectarea formalităţilor prevăzute
de lege,
- conţinutul care conţine drepturile şi obligaţiile participanţilor la
raportul juridic de drept comercial şi
- obiectul care constă în acţiunea sau inacţiunea care trebuie realizată
de subiectele raportului juridic de drept comercial
9
Tema nr.II
COMERCIANŢII -
PROFESIONIŞTI AI ÎNTREPRINDERII ECONOMICE
 Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”, „întreprindere”,
„comerciant” în lumina Codului civil din 2009
 Profesioniştii – comercianţi persoane juridice
 Profesioniştii – comercianţi persoane fizice
Obiectivele temei:
 prezentarea noţiunii de profesionist;
 prezentarea comerciantului persoană juridică şi fizică
Bucureşti, 2012
2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”, „întreprindere”,

„comerciant” în lumina Codului civil din 2009
Adoptarea Noului Cod civil (NCC) a însemnat o „cotitură” radicală a

concepţiei privind subiectele participante la raporturile juridice care, potrivit
Codului comercial (în prezent, abrogat în cvasitotalitatea dispoziţiilor), de regulă,
erau comercianţi.
În prezent, prin unificarea dreptului privat, potrivit concepţiei moniste
îmbrăţişate de NCC apar o serie de dificultăţi privind cadrul conceptual al
„profesioniştilor”, al „întreprinderii” şi, mai cu seamă, al profesioniştilor
comercianţi.
Dificultăţile există şi pornesc chiar de la dispoziţia cuprinsă în art. 3 alin. (1)
NCC în care legiuitorul prevede „dispoziţiile prezentului Cod se aplică şi
raporturilor dintre profesionişti sau între aceştia şi alte subiecte de drept civil”
(s.n.).
În privinţa noţiunii de profesionişti, art. 3 alin. (2) NCC prevede „sunt

consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”.
Iar „ exploatarea unei întreprinderi" înseamnă „ exercitarea sistematică de
către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ”.
Pentru a explica conţinutul art. 3 NCC, legiuitorul a considerat necesar să-1

completeze prin Legea nr. 71/2011, dispunând în art. 8 că „Noţiunea
«profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de
comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane
10
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste
noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil”.
Aşadar, potrivit Noului Cod civil, profesioniştii sunt toţi cei care
exploatează o întreprindere, indiferent de denumirea pe care o aveau potrivit
reglementărilor anterioare adoptării acestuia, respectiv denumirea de
comerciant, întreprinzător, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală,
întreprindere familială, societate civilă profesională etc.
Dacă toate aceste persoane care exploatează o întreprindere în sensul art. 3
alin. (3) NCC poartă denumirea generică de profesionişti, totuşi, există diferenţieri
în funcţie de statutul juridic, de regimul juridic aplicabil fiecărei categorii.
Astfel, potrivit legislaţiei speciale, există diferite categorii de profesionişti,
în rândul cărora un loc important îl ocupa comercianţii.
Analizând cele două dispoziţii [art. 3 alin. (1) şi (2) NCC] constatăm că,
pentru definirea profesioniştilor, legiuitorul apelează la conceptul de
„întreprindere” şi la sintagma „exploatarea unei întreprinderi”.
În privinţa noţiunii de „întreprindere”, Noul Cod civil nu stabileşte o

definiţie. În schimb, defineşte „exploatarea unei întreprinderi” care dă substanţă
noţiunii de profesionist. Profesionistul este acela care exercită în mod sistematic
o activitate organizată. Caracterul sistematic, continuu şi organizat al activităţii
este specific profesionistului.
Ceea ce înseamnă că acea persoană care desfăşoară una dintre activităţile
prevăzute de lege, ca operaţiuni singulare, ocazionale, fără a-şi crea un cadru
organizat nu poate fi considerat profesionist.
Totodată, în acest text există câteva elemente definitorii pentru noţiunea de

„întreprindere”, şi anume:
- exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei
activităţi organizate. întreprinderea, în accepţiunea sa economico-juridică, este o
grupare de persoane şi de capitaluri (forţă de muncă şi sume de bani, alte mijloace
materiale) care poate îmbrăca forma juridică a unei societăţi comerciale (a unei
entităţi cu personalitate juridică) sau chiar a unei societăţi profesionale, legiuitorul
renunţând în alte locuri la sintagma „societate civilă”, utilizând sintagmă de
„societate profesională” (de exemplu, societate de avocatură, societate constituită
în cadrul profesiei de notar);
- caracterul continuu, nu izolat, al activităţii care se realizează cu titlu de
profesie;
- întreprinderea poate dobândi personalitate juridică (întreprinderea
societară) sau fără personalitate juridică, dar care are un patrimoniu de facto cu
implicaţii din punct de vedere economic sau din punct de vedere financiar.
Rezultă că, în prezent, prin unificarea dreptului privat şi prin includerea în

Codul civil a dispoziţiilor din Codul comercial, acestea sunt aplicabile şi altor
profesionişti, iar:
a) Comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o desfăşoară,

ci, eventual, potrivit criteriului formal, procedural, respectiv obţinerea
autorizaţiilor prevăzute de lege şi înmatricularea în registrul comerţului, fie că
este vorba despre o persoană fizică, comerciant care îşi organizează activitatea sub
forma persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau a întreprinderii
familiale (conform O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
11
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale), fie că sunt societăţi comerciale (Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare).
De altfel, potrivit concepţiei subiective privind determinarea comercialităţii
unui raport juridic, concepţie care este proprie legislaţiei germane, comercialitatea
raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă
raportul juridic se concretizează în acte sau fapte juridice făcute de către o
persoană care este comerciant, raportul juridic respectiv este calificat ca fiind un
raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită
permanent o activitate comercială, cu titlu de profesie, sau care au numele ori
firma înmatriculată în registrul comerţului.
În privinţa societăţilor comerciale, acestea sunt calificate potrivit criteriului
formal, care este considerat un criteriu modern, respectiv dacă societatea se
constituie într-una dintre formele de societăţi comerciale prevăzute de lege;
b) Activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi exercitate

atât de comercianţi, cât şi de alţi profesionişti, adică de persoanele care
exploatează o întreprindere. Această concluzie rezultă comparând art. 3 alin. (3)
NCC cu art. 6 alin. (2) din Legea de aplicare a Noului Cod civil (Legea nr.
71/2011).
Astfel, în art 3 alin. (2) şi (3), legiuitorul prevede că „Sunt consideraţi
profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere” şi „Constituie exploatarea
unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a
unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”,
texte de lege care se completează cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în care
se dispune: „În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ»,
respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie,
comerţ sau prestări de servicii»”.
c) În condiţiile actualului cadru legislativ, „materia comercială”, care

formează substanţa dreptului comercial, ar putea fi redefinită în sensul cuprinderii
activităţilor de producţie, comerţ şi prestări de servicii, la care se pot adăuga
activităţile privind executarea de lucrări, activităţi concretizate în contracte de:
vânzare-cumpărare, furnizare, report, antrepriză, societate, transport, mandat,
agenţie, intermediere, depozit, asigurare, cont curent, cont bancar curent şi alte
contracte bancare etc. în scopul obţinerii unui profit, activităţi desfăşurate, în
principal, de acea categorie de profesionişti numiţi comercianţi.
d) Activităţile, operaţiunile desfăşurate de comercianţi sunt reglementate,

în principal, de Noul Cod civil, iar regimul juridic al comercianţilor este completat
de legislaţia specială, în principal, de O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale şi de Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2.2. Profesioniştii – comercianţi persoane juridice
12
Conform prevederilor legale în vigoare pentru identificarea persoanelor
juridice pe care legiuitorul îi consideră comercianţi este adoptat un criteriu
formal – înmatricularea sau înregistrarea în registrul comerţului.
Trebuie făcută precizarea că activitatea comercială este realizată, în
principal, de profesioniştii - comercianţi persoane juridice.
Categoriile de profesionişti comercianţi persoane juridice sunt următoarele:
- societăţile comerciale, înfiinţate în baza Legii 31/1990, cărora le vom

acorda o atenţie deosebită prin tratarea lor într-un capitol separat
- societăţile comerciale europene cu sediul pe teritoriul României cărora
le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii
Europene
- regiile autonome, reglementate prin Legea 15/1990 şi care s-au
constituit prin reorganizarea unităţilor economice de stat în ramurile
strategice ale economiei naţionale; particularitatea regiilor autonome
este că bunurile pe care le au în patrimoniu aparţin domeniului public al
statului
- grupurile de interes economic, reglementate prin Legea 161/2003, sunt
o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice,
constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice a membrilor săi şi a îmbunătăţirii rezultatelor
activităţii economice
- societăţi cooperative, reglementate prin Legea 1/2005 şi care pot fi:
societăţi cooperative meşteşugăreşti, societăţi cooperative de consum,
societăţi cooperative de valorificare, societăţi cooperative agricole,
societăţi cooperative de locuinţe, societăţi cooperative pescăreşti,
societăţi cooperative de transport, societăţi cooperative forestiere.
- societăţi cooperative europene cu sediul pe teritoriul Uniunii Europene
care au ca obiectiv principal desfăşurarea activităţilor economice ale
membrilor săi prin încheierea de acorduri între aceştia, reglementate prin
O.U.G. 52/2008, cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului
Consiliului Uniunii Europene
- organizaţiile cooperatiste, reglementate prin Legea 566/2004, care sunt
structuri asociative specifice domeniului agriculturii şi creditului:
cooperativa agricolă şi cooperativa de credit; ele sunt distincte de
societăţile cooperative.
2.3. Profesioniştii – comercianţi persoane fizice
Statutul juridic al profesionistului – comerciant persoană fizică este

reglementat, în principal, de O.U.G. 44/2008, care stabileşte în art. 3 că orice
persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii
Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi
economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a

desfăşura activităţi economice sunt:
13
- să aibă un sediu profesional pe teritoriul României,
- activitatea economică să fie înregistrată şi autorizată, indiferent că are
caracter permanent, ocazional sau temporar,
- înainte de începerea activităţii să obţină autorizaţiile, avizele, licenţele şi
altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor
activităţi economice
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice sub următoare forme3:

a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Persoană fizică autorizată (PFA) - persoana fizică autorizată să

desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în
principal forţa sa de muncă
Întreprindere individuală (ÎI)- întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.
Întreprindere familială (ÎF) - întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;
Pentru a desfăşura activităţi economice persoanele fizice trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:
a)au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită
autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b)
şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul
membrilor întreprinderii familiale;
Aceasta înseamnă că persoana fizică, pentru a putea dobândi calitatea de
comerciant, trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, ceea ce înseamnă că
nu au capacitatea de a fi profesionişti – comercianţi persoane fizice: minorul şi
persoana pusă sub interdicţie. Cu precizarea că în conformitate cu NCC minorul
dobândeşte, prin căsătorie, capacitate deplină de exerciţiu.
b)nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care

privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul
fiscal;
c)au un sediu profesional declarat, respectiv deţin un drept de folosinţă
asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat;
d)declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei
mediului şi al protecţiei muncii.
Legea mai prevede şi anumite incompatibilităţi în sensul că activitatea
comercială are, prin definiţie, un caracter speculativ, de aceea ea nu poate fi
exercitată de persoanele care au anumite funcţii sau profesii legate de interesele
generale ale societăţii, cum ar fi: judecătorii, procurorii, funcţionarii publici,
ofiţerii şi diplomaţii, notarii publici etc.
ÎNFIINŢARE PFA, ÎI, ÎF
Înfiinţarea PFA, ÎI, ÎF se face printr-o cerere de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării care se depune la registrul comerţului
3
Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.
14
de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul
profesional.
Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a
întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei
motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, directorul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul
comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii
individuale şi a întreprinderii familiale, în caz contrar el putând respinge cererea.
Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie
motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora.
Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica
documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea
motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.
Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe
lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare
sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază
teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile
dreptului comun, este scutită de taxe de timbru. Aplicarea rezoluţiilor nu se
suspendă în cursul judecăţii.
PFA poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract
individual de muncă. O persoană poate cumula calitatea de persoană fizică
autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi
domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care
PFA este autorizată.
PFA nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al
unei întreprinderi individuale.
Întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică,
poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la
inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu
alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru
efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate
cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în
acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în
care şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai
unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari
ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de
salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-
un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat
întreprinderea familială. Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu
contract de muncă.
TEST DE EVALUARE
1. Cum identificăm comercianţii persoane juridice?
15
Răspuns:
Pentru identificarea persoanelor juridice pe care legiuitorul îi

consideră comercianţi este adoptat un criteriu formal – înmatricularea sau
înregistrarea în registrul comerţului.
2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana

fizică pentru a dobândi calitatea de profesionist – comerciant persoană
fizică?
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Sunt profesionişti comercianţi persoane juridice:

a) societăţile comerciale
b) regiile autonome
c) grupurile de interes economic
d) toate răspunsurile sunt corecte
Rezolvare O OO 
De rezolvat:
2. Sunt profesionişti comercianţi persoane fizice:
a) orice persoana fizică
b) persoana fizică autorizată
c) întreprinderea individuală
d) întreprinderea familială
e) toate răspunsurile sunt corecte
Rezolvare O OO OO
16
Tema nr.III
CONTRACTELE PRIVIND ACTIVITATEA COMERCIALĂ
 noţiuni generale despre contractele privind activitatea comercială
 contractul de vânzare
 contractul de mandat
 contractul de comision
 contractul de consignaţie
 contractul de agenţie
 contractul de franciză
 contractul de leasing
Obiectivele temei:
 prezentarea definiţiei şi a condiţiilor de valabilitate a contractelor privind
activitatea comercială
 prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
vânzare
mandat
comision
consignaţie
agenţie
 prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de franciză
 prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de leasing
Bucureşti, 2012
 Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000;
 Crivat S., Crivat R., Borza A. - Modele de contracte comercial interne si
internationale, Editura Total Contract, Bucuresti, 1995
 Drog D.I., Dudau R., Fernbach C.M., Galu M.H., Ionascu O.S., Nagy I.M.,
Poenaru A.S., Sandu R., Stanica I. - Cartea de contracte. Modele.
Comentarii. Explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2007
17
3.1. Noţiuni generale despre
contractele privind activitatea comercială
Născut din nevoile schimbului de activităţi şi, în primul rând, ale

schimbului de mărfuri, contractul îşi afirmă prezenţa în societate nu numai în
domeniul circulaţiei, dar şi în cel al producţiei, el fiind instrumentul juridic prin
care se înfăptuiesc aceste două importante componente ale activităţii economice4.
Evoluţia societăţii a generat diversificarea raporturilor juridice în general

şi a celor de drept comercial în special, astfel s-a impus necesitatea apariţiei unor
reglementări inovatoare care să corespundă celor mai moderne tendinţe apărute pe
piaţa comercială. De exemplu, după 1990 au fost reglementate pentru prima dată
în legislaţie contractul de leasing, contractul de franciză, contractul de know-how,
contractul de bursă etc.
Conform art. 1166 din Codul civil contractul este acordul de voinţe dintre
două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un
raport juridic. În plus, art. 1182 face precizarea: contractul se încheie prin
negocierea lui de către părţi ori acceptarea fără rezerve a unei oferte de a
contracta.
Contractele privind activitatea comercială, considerăm şi noi, alături de

alte opinii exprimate în literatura de specialitate 5, că sunt acele contracte încheiate
de profesioniştii care exploatează o întreprindere economică având ca obiect
producerea şi circulaţia mărfurilor, exercitarea de lucrări şi prestarea de servicii, în
scopul obţinerii de profit. Unii autori le-au numit contracte profesionale6.
Condiţiile de existenţă juridică ale contractelor comerciale sunt cele

prevăzute de Codul Civil.
Toate contractele comerciale sunt supuse condiţiilor esenţiale de validitate
cerute de Codul Civil: consimţământul valabil al părţii care se obligă,
capacitatea de a contracta, obiectul şi cauza – toate aceste cerinţe sunt esenţiale
pentru validitatea convenţiilor, indiferent că acestea sunt civile sau comerciale.
Capacitatea de a încheia contracte reprezintă facultatea acestora de a

încheia contracte prin emiterea unui consimţământ valabil ori a unui
consimţământ exprimat în virtutea unei depline capacităţi de exerciţiu, aceasta
presupune, în primul rând, ca deţinătorii ei să dispună de prerogativa de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile prin acte juridice încheiate
personal şi singur7. Capacitatea de a încheia contracte are valoarea unei reguli, în
timp ce incapacitatea de a consimţi contracte este restrânsă la limitele unei
excepţii. Aşadar pot încheia contracte persoane care au deplină capacitate de
exerciţiu.
- Consimţământul reprezintă hotărârea de a încheia contracte exprimată în

exterior. Pentru a fi valabil exprimat consimţământul trebuie să fie serios,
liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză. De asemenea, consimţământul
4
Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 7
5
Cărpenaru Stanciu – Tratat de drept comercial, Ed. UJ, Bucureşti, pag. 400.
6
Gh. Piperea – Introducere în dreptul contractelor profesionale, pag. 49.
7
Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 7
18
trebuie să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ (eroare, dol, violenţă
sau leziune).
Eroarea constă într-o falsă reprezentare a realităţii, ea viciază

consimţământul şi lipseşte de efecte contractul comercial atunci când se referă la
calităţile substanţiale ale obiectului contractului (de exemplu o parte crede că a
cumpărat casa proprietarului dintr-o anumită stradă, iar de fapt proprietarul a
înţeles că este vorba de casa lui din altă stradă). Eroarea asupra persoanei poate
vicia consimţământul numai dacă acel contract s-a încheiat în considerarea
persoanei asupra căreia s-a produs eroarea.
Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă
a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări
pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
În practica noastră judecătorească a devenit constantă soluţia, potrivit căreia,
în anumite cazuri şi dolul provocat de un terţ este socotit viciu de consimţământ.
În situaţia însă în care se recurge la simpla exagerare cu scop de publicitate a
calităţii mărfii oferită spre vânzare, aceasta nu constituie dol ci o practică
îngăduită în activitatea de contractare (întrucât dolul datorat unei credulităţi
excesive sau a lipsirii elementare de informare nu produc efecte juridice).
Violenţa este viciul de consimţământ conform căreia manifestarea de voinţă

este alterată prin intermediul unei constrângeri fizice sau morale.
Noul Cod civil face precizarea că există violenţă când temerea insuflată este
de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în
lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse
unui pericol grav şi iminent. Violenţa atrage anularea contractului şi atunci când
este exercitată de un terţ, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost
viciat cunoştea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către
terţ.
Obiectul ameninţării poate să fie de natură patrimonială sau poate să vizeze
integritatea fizică ori morală a unei persoane8 (de exemplu o persoană este
ameninţată cu bătaia pentru a încheia un contract, sau mâna unei persoane este
forţată, la propriu, în vederea semnării unui contract).
Leziunea reprezintă prejudiciul încercat de o parte datorită disproporţiei

vădite dintre prestaţia efectuată de ea şi îndatorirea corelativă a celeilalte părţi.
Noul Cod civil face precizarea că există leziune atunci când una dintre
părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de
cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o
prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât
valoarea propriei prestaţii. Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă
o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care
le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.
Obiectul contractul trebuie să existe ori să poată exista în viitor, să fie în

circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil şi să fie licit şi
moral.
8
Ovidiu Ungureanu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti, 2002, pag. 134
19
Cauza reprezintă motivaţia care a stat la baza încheierii contractului şi ea
trebuie să existe şi să fie licită şi morală.
În privinţa formei contractelor principiile aplicabile în dreptul civil sunt
deopotrivă valabile în materie comercială, regula fiind libertatea de formă.
Părţile contractante au dreptul de a încheia orice contract, cu clauzele
convenite ca urmare a negocierii părţilor. În ceea ce priveşte încheierea
contractelor – părţile îşi manifestă liber voinţa de a da naştere, de a modifica, de a
transmite şi de a stinge drepturi şi obligaţii, astfel că libertatea manifestării voinţei
părţilor contractante poate fi definită ca o libertate contractuală, constituindu-se
într-o expresie a drepturilor şi libertăţilor omului9.
Noul Cod civil consacră principiul libertăţii contractuale în următorii
termeni: „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul
acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”.
Cu toate acestea trebuie subliniat că există unele limitări ale acestui
principiu impuse de ordinea publică10 şi respectarea bunelor moravuri.
Aşadar prin proclamarea autonomiei de voinţă, dreptul civil recunoaşte,
libertatea contractuală, în schimb în sfera dreptului comercial situaţia este puţin
diferită11. Profesorul Vasile Pătulea este de părere că “în prezent postulatele
liberalismului contractual, rezultat al acordurilor liber consimţite între oameni,
sunt puse sub semnul îndoielii şi chiar se afirmă decesul liberalismului
contractual; elementele bunei credinţe care joacă un rol atât de mare în asumarea
obligaţiilor civile, în dreptul comercial se estompează – legea comercială făcând
referire la buna-credinţă numai pentru a sancţiona concurenţa neloială.„
TEST DE EVALUARE
1. Ce este un contract?
Răspuns:
Conform art. 1166 din Codul civil contractul este acordul de voinţe
dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau
stinge un raport juridic.
2. Care sunt condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le

îndeplinească un contract pentru a produce în mod valabil efecte juridice?
Răspuns:
9
I. Albu – Libertatea contractuală, Revista Dreptul, nr. 3/1993, pagina 29,
10
Stanciu Cărpenaru – op.cit., pagina 349 -351,
11
Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Ediţia aII-a, Editura All
Beck, Bucureşti, 2000, pagina 74,
20
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Conform dispoziţiilor noului Cod civil valabilitatea unui contract este

afectată de dol atunci când:
a) partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte
părţi
b) partea s-a aflat într-o eroare provocată de minciunile celeilalte părţi
c) partea a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor
împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Rezolvare O
De rezolvat:
2. Sunt vicii de consimţământ:

a) subiectele contractului
b) eroarea
c) conţinutul contractului
d) dolul
e) obiectul contractului
f) violenţa
g) leziunea
Rezolvare O OO OOOO
3.2. Contractul de vânzare
Noul Cod civil defineşte în art. 1650 vânzarea ca fiind contractul prin
care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească. Cu precizarea că poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un
dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Observăm din analiza dispoziţiilor noului Cod că:

- se face distincţie între transmiterea proprietăţii şi obligaţia de a
transmite proprietatea asupra bunului şi
- obiectul vânzării poate fi un bun, dar şi un dezmembrământ al
dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Având în vedere cele de mai sus, contractul de vânzare poate fi definit

ca fiind acel contract prin care una din părţi – vânzătorul transmite sau se
obligă să transmită celeilalte părţi – cumpărătorul, proprietatea unui bun sau
orice alt drept, în schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de preţ, pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească vânzătorului.
Caracterele juridice ale contractului de vânzare

Contractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:
21
- este un contract bilateral. El dă naştere la obligaţii în sarcina
ambelor părţi;
- este un contract cu titlu oneros. Astfel, atât vânzătorul cât şi
cumpărătorul urmăresc obţinerea de avantaje patrimoniale;
- este un contract comutativ. Acest caracter relevă că părţile cunosc
chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea obligaţiilor ce
le incumbă;
- este un contract consensual deoarece pentru încheierea sa este
suficient acordul de voinţă al părţilor;
- este un contract translativ de proprietate. El strămută dreptul de
proprietate asupra obiectului vânzării de la vânzător la cumpărător.
Ca orice contract şi contractul de vânzare trebuie să îndeplinească

cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul 1179 din noul
Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământul părţilor, capacitatea
de a contracta, obiectul şi cauza contractului.
Cu precizarea că în ceea ce priveşte capacitatea de a încheia contractul
de vânzare noul Cod civil prevede câteva incapacităţi speciale de a cumpăra şi
de a vinde, astfel avem:
Incapacităţi de a cumpăra:
a) incapacitatea mandatarilor de a cumpăra bunurile pe care sunt
însărcinaţi să le vândă
b) incapacitatea părinţilor, tutorelui, curatorului, administratorului
provizoriu de a cumpăra bunurile persoanelor pe care le reprezintă
c)incapacitatea funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici,
practicienilor în insolvenţă, executorilor, precum şi alte asemenea persoane,
care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care
are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o
supraveghează.
d)incapacitatea judecătorilor, procurorilor, grefierilor, executorilor,
avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici şi practicienilor în insolvenţă
de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt
de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară
activitatea.
Incapacităţi de a vinde:
a) incapacitatea mandatarilor, părinţilor, tutorelui, curatorului,
administratorului provizoriu, funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici,
practicienilor în insolvenţă, executorilor de a vinde bunurile proprii pentru un
preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea
bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o
supraveghează
a)incapacitatea mandatarilor, părinţilor, tutorelui, curatorului,
administratorului provizoriu, funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici,
practicienilor în insolvenţă, executorilor pentru contractele în care, în schimbul
prestaţiei promise, cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.
Efectele contractului
Obligaţiile vânzătorului sunt cele prevăzute de Codul civil şi se referă la
următoarele:
22
1. - obligaţia de a transmite proprietatea asupra bunului sau asupra
dreptului vândut este prima obligaţie a vânzătorului din cele 3 enumerate de
NCC.
De altfel, principalul efect al contractului de vânzare este acela de a
transmite proprietatea asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător.
Regula este că transmiterea proprietăţii asupra bunului de la vânzător la
cumpărător operează de drept în momentul încheierii contractului. De la această
regulă există şi excepţii, ca de exemplu în cazul vânzării bunurilor de gen.
În cauză este vorba despre art. 1678 NCC, care stabileşte:
„Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri
dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data
individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin
orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.”
Această operaţiune de individualizare este necesară pentru determinarea
preţului vânzării, de exemplu în cazul în care obiectul contractului de vânzare a
fost recolta de cartofi de pe suprafaţa de 2 ha, cu 1 leu kg.
2. - obligaţia de predare a bunului vândut.

Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziţia
cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru
exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei. Predarea bunului mobil se poate face
fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt
document sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în orice moment.
3. – obligaţia de garanţie
Vânzătorul este obligat să asigure cumpărătorului folosinţa netulburată
şi utilă a bunului. Această obligaţie de garanţie are dublu aspect şi include:
- garanţia contra evicţiunii, respectiv obligaţia de a-i garanta
cumpărătorului liniştita folosinţă a bunului.
Vânzătorul este de drept obligat – conform art. 1695 nou Cod civil –să îl
garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial
în stăpânirea netulburată a bunului vândut.
- garanţia contra viciilor bunului vândut
Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care
fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi
micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi
cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic. Este
ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de
specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent. Garanţia este datorată
dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
În concluzie, vânzătorul este obligat să asigure cumpărătorului calitatea
lucrului vândut şi să răspundă faţă de acesta în cazul în care lucrul s-ar dovedi
necorespunzător destinaţiei sale economice ori şi-ar pierde valoarea de
întrebuinţare, ca urmare a unor vicii (defecţiuni) ascunse, a căror cunoaştere l-ar
fi făcut pe cumpărător să nu încheie contractul sau să nu accepte preţul ce i-a
fost cerut12.
- garanţia pentru buna funcţionare a bunului vândut
În afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat
pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în
cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul
pe cheltuiala sa.
12
M. Mureşan, op. cit. pag. 90.
23
Doctrina şi jurisprudenţa din ţările cu economie de piaţă dezvoltată au
subliniat că trebuie pus accentul şi pe obligaţia vânzătorului profesionist de a-l
informa pe cumpărător asupra tuturor condiţiilor de contractare şi a modului de
folosire a bunului; de regulă, informarea cumpărătorului se realizează prin
etichetarea şi marcarea produsului şi prin prospect şi instrucţiunile de folosire.
Vânzătorul mai are obligaţia de securitate în sensul că răspunde pentru decesul
sau leziunile corporale cauzate de mărfurile vândute de el.
În plus, din analiza Legii privind Codul consumatorului se desprinde şi
obligaţia vânzătorului de garantare a calităţii produselor dobândite în temeiul
contractului de vânzare.
Obligaţiile cumpărătorului sunt următoarele:

- de a plăti preţul vânzării; regula instituită de NCC este că
cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se afla în
momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă.
- de a prelua lucrul cumpărat13. Preluarea bunului vândut se face la data
şi locul la care se execută obligaţia de predare, dacă nu există stipulaţie contrară.
- la acestea se mai adaugă şi obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării,
deoarece conform art. 1666 din noul Cod civil cheltuielile vânzării sunt, în lipsa
stipulaţiei contrare, în sarcina cumpărătorului.
Noul Cod civil face precizarea că în ceea ce priveşte interpretarea

clauzelor îndoielnice, acestea se interpretează în favoarea cumpărătorului,
respectiv a consumatorului14.
TEST DE EVALUARE
1. Definiţi contractul de vânzare.

Răspuns:
Contractul de vânzare poate fi definit ca fiind acel contract prin care

una din părţi – vânzătorul transmite sau se obligă să transmită celeilalte
părţi – cumpărătorul, proprietatea unui bun sau orice alt drept, în schimbul
primirii unei sume de bani cu titlu de preţ, pe care cumpărătorul se obligă
să îl plătească vânzătorului.
2. Care sunt obligaţiile părţilor în contractul de vânzare-cumpărare

comercială?
Răspuns:
Exerciţii
13
Pentru detalii a se vedea D. Chirică – Drept civil. Contracte speciale. Universitatea de vest
„Vasile Goldiş” Arad, Editura ”Cordial-Lex”, Cluj-Napoca, 1994, pag. 7 – 120.
14
Art. 1671 NCC
24
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de vânzare are următoarele caractere juridice:

a) bilateral
b) unilateral
c) sinalagmatic
d) consensual
e) comutativ
f) cu titlu gratuit
g) cu titlu oneros
Rezolvare O O
De rezolvat:
2. În cazul bunurilor determinate generic proprietatea şi riscurile se
transmit:
a) în momentul individualizării lor prin măsurare, cântărire, numărare
b) în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare
c) în momentul încheierii înţelegerii dintre vânzător şi cumpărător, chiar dacă
actul nu a fost încă semnat
Rezolvare O OO
3.3. Contractul de mandat
În general, contractele se încheie personal de către cei interesaţi de

efectuarea anumitor operaţiuni juridice. Există, însă şi situaţii, în special în
activitatea comercială, când cei interesaţi încheie contracte prin intermediul altor
persoane, numiţi intermediari sau mandatari.
În activitatea comercială mandatul este frecvent utilizat întrucât
diversificarea activităţii comerciantului şi desfăşurarea ei concomitent în mai
multe locuri, face necesară reprezentarea intereselor mandantului prin
intermediul mandatarului său. În mod concret, nu este necesară participarea
efectivă a conducerii agentului economic în momentul încheierii şi semnării unui
contract comercial, deoarece ea poate fi reprezentată de o altă persoană care
semnează contractul în numele şi pe seama acesteia. Această operaţiune este
posibilă în temeiul unui contract de mandat, prin intermediul căruia se stabilesc
întinderea obligaţiilor de reprezentare ale mandatarului.
Încheierea contractelor pe seama altor persoane are ca fundament ideea de
reprezentare. NCC reglementează în art. 1295-1314 instituţia reprezentării.
Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic
ori dintr-o hotărâre judecătorească. Contractul încheiat de reprezentant, în limitele
împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi
cealaltă parte.
Contractul de mandat este reglementat în NCC la art. 2009- 2042, fiind

definit ca reprezentând contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă
să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită
mandant.
Mandatul este cu sau fără reprezentare.
25
Mandatul cu reprezentare este contractul prin care, în temeiul unei
împuterniciri date de mandant, mandatarul se obligă să încheie unul sau mai acte
juridice în numele şi pe seama mandantului.
Mandatul fără reprezentare este contractul prin care, în temeiul unei
împuterniciri date de mandant, mandatarul se obligă să încheie acte juridice în
nume propriu, dar pe seama mandantului.
Potrivit legii, dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl
reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit (art.
2012 C. civ.).
Prin urmare, în concepţia legii, contractul de mandat se prezumă a fi un
contract de mandat cu reprezentare.
Pentru a fi calificat contract de mandat fără reprezentare se impune ca din
contract să rezulte, neîndoielnic, împuternicirea ca actele juridice să fie încheiate
în nume propriu de către mandatar.
Din cele arătate rezultă că între mandatul cu reprezentare şi mandatul fără

reprezentare există asemănări şi deosebiri.
Atât în cazul mandatului cu reprezentare, cât şi a mandatului fără
reprezentare, mandatarul încheie actele juridice în temeiul unei împuterniciri date
de mandant, iar actele juridice sunt încheiate pe seama mandantului.
Deosebirea dintre mandatul cu reprezentare şi mandatul fără reprezentare
este dată de conţinutul împuternicirii mandantului; împuternicirea de a încheia
acte juridice în numele şi pe seama mandantului, în cazul mandatului cu
reprezentare; împuternicirea de a încheia actele juridice în nume propriu, dar pe
seama mandantului, în cazul mandatului fără reprezentare.
Contractul de mandat cu reprezentare este acel contract în temeiul

căruia, o persoană – mandatarul – se obligă să încheie în numele şi pe seama
altei persoane care i-a dat împuternicirea de reprezentare – mandantul – unul
sau mai multe acte juridice.
Înscrisul constatator al contractului de mandat poartă denumirea de
procură şi cuprinde precizarea puterilor conferite mandatarului15.
Ca orice contract şi contractul de mandat trebuie să îndeplinească

cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul 1179 din noul
Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământul părţilor, capacitatea
de a contracta, obiectul şi cauza contractului.
Obligaţiile părţilor în contractul de mandat comercial

Obligaţiile privesc, pe de o parte, raporturile dintre mandant şi mandatar,
iar pe de altă parte, raporturile dintre mandant şi terţ.
EFECTELE CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE

MANDANT ŞI MANDATAR
A. Obligaţiile mandatarului
Acţionând în numele şi pe seama mandantului, mandatarului îi revin

următoarele obligaţii:
15
Mircea M. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „ Lumina
Lex” Bucureşti, 1996, pag. 88.
26
 de a executa mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri;
 de a executa mandatul personal;
 îndeplinirea mandatului cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar. Cu alte cuvinte, mandatarul trebuie să ia măsurile pe care un bun
gospodar le-ar lua pentru reuşita acţiunilor sale, respectiv pentru
executarea mandatului. Când nu se conformează instrucţiunilor
mandantului, mandatarul răspunde pentru toate pagubele pricinuite. În
acest caz, răspunderea este angajată în abstract, indiferent de formele pe
care le îmbracă culpa;
 de a conserva bunurile primite cu ocazia executării mandatului;
 de a da socoteală despre gestiunea sa;
 de a înştiinţa pe mandant de executarea mandatului şi asupra măsurilor
întreprinse;
 să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
temeiul căreia acţionează;
 de a plăti dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului atunci când
banii nu au fost remişi sau consemnaţi.
B. Obligaţiile mandantului
Obligaţiile mandantului ce decurg din contractul de mandat comercial sunt
următoarele:
 să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea
mandatului. Mandantul trebuie să pună la dispoziţia mandatarului toate
informaţiile necesare şi documentaţiile deţinute de el şi care ar putea fi
utile în exercitarea împuternicirii date;
 să plătească mandatarului remuneraţia cuvenită pentru executarea
mandatului, dacă mandatul este cu titlu oneros. Este vorba de remuneraţia
stabilită prin contract sau în absenţa ei, de cea stabilită de instanţa de
judecată;
 să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea
contractului. În categoria cheltuielilor sunt incluse atât sumele de bani
avansate de mandatar în momentul îndeplinirii mandatului, precum şi
despăgubirile cuvenite mandatarului.
 Să îl dezdăuneze pe mandatar dacă mandatarul a suferit un prejudiciu în
executarea mandatului şi acesta nu provine din culpa sa.
Pentru protejarea intereselor mandatarului, noul Cod civil recunoaşte

mandatarului un drept de retenţie, stabilind că pentru garantarea tuturor
creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un
drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la
mandant ori pe seama acestuia.
EFECTELE CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE

MANDANT ŞI TERŢI
Prin executarea mandatului, respectiv încheierea de acte juridice între

mandatar şi terţ, se creează raporturi juridice directe între mandant şi terţ. Acest
efect al executării mandatului se explică prin faptul că, în temeiul împuternicirii
date de mandant mandatarului, actele juridice sunt încheiate de mandatar în
numele şi pe seama mandantului.
27
Numai actele juridice încheiate în limitele împuternicirii date îl obligă pe
mandant. În absenţa împuternicirii, actele juridice îl obligă pe mandant numai
dacă el ratifică aceste acte.
Rolul mandatarului se reduce la încheierea de acte juridice cu terţii, în
baza împuternicirii de reprezentare. Odată îndeplinit acest rol, mandatarul rămâne
străin faţă de actele juridice încheiate cu terţii. În mod excepţional, în cazul
nearătării calităţii de mandatar, el datorează daune-interese pentru prejudiciul
cauzat.
Încetarea contractului de mandat comercial
Încetarea contractului de mandat are loc în următoarele situaţii:

 prin revocarea mandatarului de către mandant;
 prin renunţarea mandatarului la mandat;
 prin moarte, incapacitate, falimentul mandantului sau mandatarului
TEST DE EVALUARE
1. Ce se înţelege prin dreptul de retenţie recunoscut mandatarului în
cadrul contractului de mandat?
Răspuns:
Pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului

izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor
primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.
2. Care sunt obligaţiile mandantului în contractul de mandat?

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de mandat reprezintă:

a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi
pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său,
dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea unor
bunuri mobile
28
Rezolvare OO
De rezolvat:
2. Mandatarul are obligaţia:
a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar
b) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul
căreia acţionează;
c) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea
mandatului
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului
e) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
f) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri
A – a+b+c+f, B - a+b+c+d, C – a+b+d+f
Rezolvare
Contractul de mandat fără reprezentare este pentru prima dată

reglementat de dispoziţiile noului Cod civil, el prezentând importanţă în
special prin prisma aplicaţiilor sale – contractul de comision şi contractul de
consignaţie.
Contractele bazate pe mandatul fără reprezentare sunt preferate în
activitatea comercială, deoarece ele sunt încheiate între parteneri care îşi
asumă în mod direct obligaţii, ca în cazul contractelor obişnuite, însă
particularitatea lor este aceea că aceste contracte sunt încheiate pe seama altor
persoane.
Noul Cod civil de fineşte mandatul fără reprezentare ca fiind contractul
în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume
propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de
terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă
despre mandat.
3.4. Contractul de comision
Contractul de comision este aplicaţia tradiţională a mandatului fără

reprezentare.
Contractul de comision este acel contract încheiat între comitent şi

comisionar în temeiul căruia, comisionarul se obligă să încheie acte juridice
cu terţii în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei sume
de bani denumită comision.
Contractul de comision este o specie a mandatului care prezintă unele

avantaje în raport cu acesta, în sensul că el este un mandat fără reprezentare.
Fiind o specie a mandatului, contractul de comision se aseamănă şi se
deosebeşte de cel de mandat. Astfel, ambele contracte au ca obiect tratarea de
afaceri comerciale pe seama altei persoane. Deosebirea dintre cele două
contracte constă în forma de reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul
îl reprezintă pe mandant încheind acte juridice comerciale în numele şi pe
29
seama lui, în cazul contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte
în nume propriu dar pe seama comitentului. Mandatul, presupune de asemenea,
cunoaşterea de către terţi a persoanei mandantului, a limitelor împuternicirii
mandatarului, deci o anumită rigoare şi formalism care, uneori poate îngreuna
rapiditatea derulării relaţiilor comerciale.
Necesitatea utilizării unui astfel ce contract apare atunci când un anumit
comerciant doreşte să opereze şi pe alte pieţe şi în acest sens împuterniceşte
comisionarul să încheie acte de vânzare-cumpărare pe seama sa dar în nume
propriu, respectiv în numele comisionarului.
Caractere juridice
Contractul de comision are următoarele caractere juridice:
- este un contract bilateral (sinalagmatic), el naşte drepturi şi obligaţii
în sarcina ambilor co-contractanţi – comisionarului şi comitentului;
- este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc
obţinerea de avantaje patrimoniale;
- este un contract consensual. El ia naştere prin acordul de voinţă al
părţilor.
Cerinţe de valabilitate
Contractul de comision este valabil încheiat dacă sunt respectate
dispoziţiile art. 1179 Cod civil.
Efectele contractului de comision16

Contractul de comision produce efecte specifice în raport cu cel de
mandat datorită naturii juridice a reprezentării. Bunăoară, comisionarul încheie
acte juridice în nume propriu cu un terţ, el obligându-se valabil în raport cu
acesta. Distingem astfel două tipuri de raporturi juridice născute din contractul de
comision:
- raporturile juridice născute între comitent şi comisionar;
- raporturile juridice născute între comisionar şi terţ.
Trebuie să remarcăm că între comitent şi terţ nu există raporturi juridice
deoarece comisionarul a contractat în nume propriu.
A. Raporturile juridice născute între comitent şi comisionar
Obligaţiile comisionarului sunt următoarele:

16
Prin decizia nr. 368 din 30 mai 1995 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială a stabilit într-
un caz de speţă, care sunt efectele executării faţă de terţi a contractului de comision şi prin ce se
deosebeşte acesta de mandat, în sensul că „În baza împuternicirii primite de la comitent,
comisionarul „Tehnoforest” – S.A. a încheiat contractul cu partenerul extern, în nume propriu;
deci comisionarul este parte contractantă şi, în consecinţă, are calitatea de debitor faţă de
partenerul extern. În acest sens, art. 406 din Codul comercial prevede: „Comisionarul este direct
obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie „Rezultă că,
prin încheierea contractului între comisionar şi terţ, nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice
între comitent şi terţ; de aceea art. 402 din Cod comercial dispune că acesta (comitentul) nu are
acţiune împotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea din urmă nu au
acţiune contra comitentului. Pentru nerespectarea obligaţiilor încheiate între comisionar şi terţ
răspunderea aparţine părţii contractante în culpă. Dimpotrivă, prin executarea mandatului, adică
prin încheierea unui act juridic între mandatar şi terţ, se creează raporturi juridice între mandant şi
terţ, iar nu între mandatar şi terţ. Rezultă că, prin efectele pe care le produce, contractul de
comision este diferenţiat de contractul de mandat” – publicată în Revista „Dreptul” nr. 3/1996,
pag. 93.
30
- să execute mandatul încredinţat de comitent. Este vorba nu numai de
încheierea de acte juridice, ci de realizarea tuturor operaţiunilor comerciale pe
care le presupune realizarea mandatului;
- să execute personal mandatul primit, cu precizarea că el îşi poate
substitui o altă persoană numai în condiţiile prevăzute de art. 2023 NCC17,
- să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit.
Comisionarul este ţinut să-l informeze pe comitent asupra mersului operaţiunilor
şi asupra eventualelor modificări ale împuternicirii primite;
- să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă 18 şi cu diligenţa unui
profesionist. Se solicită o diligenţă sporită în realizarea împuternicirii primite,
deoarece comisionarul răspunde chiar şi pentru forme uşoare ale culpei.
Obligaţiile comitentului au în vedere următoarele aspecte:

- să plătească remuneraţia – comisionul - cuvenit comisionarului,
cunoscută sub denumirea de comision;
- să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea
sarcinilor primite
- să plătească daune-interese dacă în îndeplinirea mandatului primit
comisionarul a suferit unele prejudicii.
B. Raporturile juridice născute între comisionar şi terţi
17
ART. 2.023 din noul Cod civil
Substituirea făcută de mandatar
(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care
mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în
parte a mandatului.
(2) Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ dacă:
a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;
c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o
justifică.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant
cu privire la substituire.
(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei
pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi.
(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa cu care a ales
persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea mandatului.
(6) În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul şi-a
substituit-o.
18
Buna credinţă nu are o definiţie particulară în dreptul comercial. Totuşi, căutând accepţiuni
sintetice doctrina civilistă o defineşte fie ca „stare psihologică a unui subiect de drept considerat
individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de
ignorare sau eroare care poate fi apreciată şi pe baza căreia, plecând de la o normă de drept, să
se poată declanşa efecte juridice”. (C. Oprişan – S.C.J. nr. 1/1970 pag. 50), fie într-o abordare
funcţională, se subliniază cele două funcţii ale conceptului: „onestitatea în acte juridice, în
general, şi în convenţii, în special şi eroarea scuzabilă” – D. Gherasim – Buna credinţă în
raporturile juridice civile, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, pag. 38
31
În baza împuternicirii primite, comisionarul încheie anumite acte juridice
cu terţii, în numele său, dar pe seama comitentului. Prin încheierea acestor acte
juridice iau naştere raporturi juridice între părţile contractante, comisionarul şi
terţul. Întrucât au fost încheiate de comisionar în nume propriu, actele juridice
respective nu dau naştere la raporturi juridice între terţ şi comitent. într-adevăr,
potrivit art. 2040 C. civ., terţii nu au nici un raport juridic cu comitentul.
Aşadar, în actele juridice încheiate de comisionar şi terţ, obligaţiile

rezultate din aceste acte privesc pe comisionar şi terţ, care au calitatea de debitor
sau creditor, în raport de obligaţia concretă. Pentru nerespectarea obligaţiilor
rezultate din aceste acte juridice răspunderea aparţine părţii în culpă, faţă de
cealaltă parte contractantă.
Potrivit art. 2052 C. civ., comisionarul nu răspunde faţă de comitent în

cazul în care terţul nu îşi execută obligaţiile decurgând din actele juridice
încheiate de comisionar cu terţul.
Pentru această abatere, răspunderea aparţine terţului şi ea este faţă de

comisionar, iar nu faţă de comitent. Soluţia se bazează pe art. 2045 C. civ., care
prevede că terţul contractant este ţinut direct faţă de comisionar pentru obligaţiile
sale.
Trebuie arătat că, în anumite cazuri, comisionarul ar putea răspunde faţă

de comitent în legătură cu nerespectarea de către terţ a obligaţiilor sale, dar numai
în cazul când el nu a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile care i-au revenit
din contractul de comision, în calitatea sa de prestator de servicii. În aceste cazuri,
comisionarul nu va răspunde în locul terţului pentru neexecutarea obligaţiilor pe
care acesta şi le-a asumat prin contract, ci pentru fapta sa proprie. Într-adevăr, în
cazul nerespectării de către terţ a obligaţiilor sale, comisionarul este obligat, în
temeiul contractului de comision, să îl acţioneze pe terţ, în condiţiile actului
juridic încheiat cu acesta. În caz contrar, pentru prejudiciul suferit de comitent,
comisionarul va datora daune-interese faţă de comitent. Întrucât prin încheierea şi
executarea contractului de comision nu se nasc raporturi juridice între comitent şi
terţi, comitentul nu va avea o acţiune împotriva terţului.
Aşa cum am arătat, în cazul nerespectării de către terţ a obligaţiilor sale,

comisionarul este cel care are dreptul să îl acţioneze pe terţ.
Legea permite însă cedarea acţiunilor în favoarea comitentului. Potrivit art.

2046 C. civ., în caz de neexecutare a obligaţiilor de către terţ, comitentul poate
exercita acţiunile decurgând din contractul cu terţul, subrogându-se, la cerere, în
drepturile comisionarului. La cererea comitentului, comisionarul are obligaţia să îi
cedeze acestuia de îndată, acţiunile contra terţului. Operaţiunea se realizează
printr-un act de cesiune sub semnătură privată, fără nici o contra prestaţie din
partea comitentului.
Şi în cazul comisionarului noul Cod civil prevede un drept de retenţie,

stabilind că pentru creanţele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept
de retenţie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenţia sa. De asemenea,
comisionarul va avea preferinţă faţă de vânzătorul neplătit.
32
Încetarea contractului
Cazurile de încetare ale contractului de comision sunt aceleaşi arătate în
cazul contractului de mandat.
33
TEST DE EVALUARE
1. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre contractul de comision
şi contractul de mandat?
Răspuns:
Ambele contracte au ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe

seama altei persoane.
Deosebirea dintre cele două contracte constă în forma de
reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul îl reprezintă pe mandant
încheind acte juridice comerciale în numele şi pe seama lui, în cazul
contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte în nume
propriu dar pe seama comitentului.
2. Între ce subiecţi se nasc raporturile juridice în cadrul contractului

de comision?
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În cadrul contractului de comision comercial terţul intră în raporturi

juridice cu:
a) comisionarul
b) comitentul
c) mandatarul
d) mandantul
e) consignantul
f) consignatarul
Rezolvare O O
De rezolvat:
2. Contractul de comision comercial este:

a) mandat cu reprezentare
b) mandat fără reprezentare
Rezolvare OOO
34
3.5. Contractul de consignaţie
Contractul de consignaţie este frecvent utilizat în activitatea comercială şi

reprezintă o specie a comisionului. El este reglementat de Legea nr. 178/1934, cu
privire la contractul de consignaţie.
Conform art. 1 din actul normativ precitat „Contractul de consignaţie
este convenţia prin care una din părţi numită consignant, încredinţează
celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde
pe socoteala consignantului”.
La rândul său, noul Cod civil face la art. 2054 precizarea: „contractul de
consignaţie este o varietate a contractului de comision care are ca obiect
vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în
acest scop”.
După cum se poate observa, ca şi în cazul contractului de comision, este
vorba de împuternicirea unei persoane pentru a încheia anumite acte juridice pe
seama altuia. Bunăoară, consignantul împuterniceşte consignatarul să încheie acte
juridice pe seama sa. Pe de altă parte, contractul de consignaţie are ca obiect
„tratarea de afaceri” pe seama consignantului, caracter ce decurge din faptul că el
este o specie a mandatului.
Cu toate acestea, contractul de consignaţie se deosebeşte de cel de
comision prin aceea că: împuternicirea dată de consignant consignatarului se
referă întotdeauna la vânzarea de bunuri mobile aparţinând primului; vânzarea
bunurilor transmise în consignaţie se face la un preţ determinat cu anticipaţie de
consignant; consignatarul are obligaţia să remită consignantului suma de bani
obţinută cu titlu de preţ a bunurilor vândute, iar în cazul în care bunurile nu ar fi
putut fi vândute să le restituie în natură.
Având în vedere caracterele de mai sus, contractul de consignaţie a fost
definit în doctrină ca fiind „acel contract prin care o parte, numită consignant,
încredinţează celeilalte părţi numită consignatar, anumite bunuri mobile spre a
fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit
anticipat cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut
sau de a-i restitui bunul nevândut”19.
Caracterele juridice
Definiţia de mai sus pune în evidenţă caracterele juridice ale contractului
de consignaţie:
- este un contract bilateral deoarece naşte obligaţii în sarcina
cocontractanţilor – a consignantului şi a consignatarului;
- este un contract cu titlu oneros;
- este un contract consensual. Pentru încheierea lui valabilă este suficient
acordul părţilor. Cu toate acestea, contractul trebuie încheiat în formă scrisă ca o
condiţie ad probationem şi nu ca condiţie a valabilităţii sale. Cu alte cuvinte,
raportul juridic nu poate fi probat decât cu înscrisul constatator al convenţiei
părţilor.
Condiţii de valabilitate
Condiţiile de valabilitate ale contractului de consignaţie sunt cele
generale prevăzute pentru convenţii de art. 1179 noul Cod civil.
19
Stanciu D. Carpenaru.
35
Efectele contractului
Contractul de consignaţie produce efecte juridice, pe de o parte, între
consignant şi consignatar, iar pe de altă parte, între părţile contractului se nasc
raporturi juridice asemănătoare celor care izvorăsc în contractul de mandat, la care
se adaugă o serie de particularităţi ce decurg din dispoziţiile speciale ale Legii nr.
178/1934.
Obligaţiile consignantului
Din contractul de consignaţie izvorăsc următoarele obligaţii în sarcina
consignantului:
- să predea consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute.
Consignantul rămâne proprietarul bunurilor transmise consignatarului, acesta din
urmă deţinându-le cu titlu de detentor temporar. De aici decurg o serie de
consecinţe juridice care au în vedere posibilitatea proprietarului de a dispune de
bunul său, de a schimba condiţiile de vânzare, sau de a se adresa justiţiei pentru a
cere obligarea consignatarului la restituirea bunurilor încredinţate în cazul în care
acesta refuză restituirea benevolă;
- să plătească remuneraţia cuvenită consignatarului. De obicei suma ce
i se cuvine consignatarului si determină forfetar – ca sumă fixă – sau procentual,
în raport cu preţul de vânzare al bunului predat în consignaţie. Consignatarul nu se
bucură de dreptul de retenţie asupra bunurilor încredinţate sau a echivalentului lor
bănesc pentru obţinerea remuneraţiei sale, deoarece această interdicţie este
prevăzută expres de Legea nr. 178/1934;
- să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii
contractului de consignaţie. Este vorba de cheltuielile ocazionate de conservarea
şi vânzarea bunurilor predate în consignaţie şi eventualele pagube suferite cu
ocazia executării contractului.
Obligaţiile consignatarului
Consignatarul are următoarele obligaţii:
- să ia în primire bunurile, precum şi să ia măsurile necesare pentru
păstrarea, conservarea şi asigurarea bunurilor primite în consignaţie;
- să execute mandatul dat de consignant. Astfel, vânzarea sau
înstrăinarea bunurilor încredinţate consignatarului nu se poate face decât în
condiţiile stipulate de contract;
- să dea socoteală consignantului cu privire la modul de îndeplinire a
mandatului său.
În lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie

asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului,
pentru creanţele sale asupra acestuia.
Efectele executării contractului

Suntem în prezenţa a două acte juridice: a unui contract de consignaţie şi
a unui contract de vânzare – cumpărare. Părţile celor două contracte sunt diferite,
contractul de consignaţie se încheie între consignant şi consignatar, iar cel de
vânzare – cumpărare între consignatar şi terţ. Deoarece consignatarul nu este
proprietarul bunurilor vândute, el acţionând în nume propriu în baza unui mandat,
transferul dreptului real şi al riscurilor operează direct între consignant şi terţ.
36
Încetarea contractului
Contractul de consignaţie încetează în aceleaşi condiţii prevăzute pentru
mandat.
TEST DE EVALUARE
1. Care sunt caracterele juridice ale contractului de consignaţie?
Răspuns:
Contractul de consignaţie este un contract bilateral (naşte obligaţii în sarcina

ambelor părţi), consensual (pentru încheierea lui este suficient acordul
părţilor) şi cu titlu oneros (ambele părţi urmăresc obţinerea unui profit).
2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de consignaţie

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de consignaţie comercial reprezintă:

a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi
pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său,
dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea unor
bunuri mobile
Rezolvare OO 
De rezolvat:
2. Transferul dreptului real şi al riscurilor asupra bunurilor care fac obiectul

contractului de consignaţie operează între:
a) consignatar şi terţ
b) consignant şi terţ
c) consignant şi consignatar
Rezolvare OOO
37
3.6. Contractul de agenţie
Contractul de agenţie este instrumentul juridic prin care se realizează

activitatea de intermediere cu caracter profesional. El joacă un rol important
în activitatea comercială.
Contractul de agenţie a fost reglementat pentru prima oară, în dreptul
român, prin Legea nr. 502/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. În
prezent, contractul de agenţie este reglementat de dispoziţiile art. 2072-2095
C. civ.
Întrucât contractul de agenţie are la bază principiile mandatului fără
reprezentare şi ale mandatului cu reprezentare, dispoziţiile speciale privind
contractul de agenţie se completează cu prevederile referitoare la contractul de
comision, precum şi cele privind contractul de mandat cu reprezentare (art.
2095 C. civ.).
Codul civil circumstanţiază domeniul de aplicare a reglementării privind
contractul de agenţie (art. 2073 C. civ.). Dispoziţiile privind contractul de
agenţie nu se aplică activităţii persoanelor care:
a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori 20 şi al pieţelor
reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate21;
b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;
c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
Contractul de agenţie poate fi definit pe baza dispoziţiilor art. 2072 C.
civ. astfel: contractul prin care o parte, numită comitent, împuterniceşte în
mod statornic pe cealaltă parte, numită agent, fie să negocieze, fie atât să
negocieze, cât şi să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului, în
schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate.
Caracterele juridice ale contractului de agenţie

a) Contractul de agenţie este un contract sinalagmatic; el dă naştere la
obligaţii în sarcina agentului şi a comitentului;
b) Contractul de agenţie este un contract cu titlu oneros; ambele părţi
contractante urmăresc realizarea unui folos patrimonial.
c) Contractul de agenţie este un contract cu executare succesivă; obligaţiile
părţilor se execută eşalonat pe durată determinată sau o durată nedeterminată.
d) Contractul de agenţie este un contract consensual; el se încheie prin
simplul acord de voinţă al părţilor, însă poate fi dovedit numai prin înscris.
Potrivit Codului civil, în temeiul contractului de agenţie, comitentul îl

împuterniceşte pe agent, fie să negocieze contracte, fie să negocieze şi să
încheie contracte în numele şi pe seama comitentului.
În cazul împuternicirii de a negocia contracte, comitentul îi oferă agentului
un mandat fără reprezentare; agentul negociază cu terţii condiţiile unor
viitoare contracte, urmând ca aceste contracte să se încheie ulterior între
comitent şi terţi. în fapt, în acest caz, împuternicirea agentului se rezumă
la.procurarea de comenzi (oferte) de la terţi, pe care le pune la dispoziţia
comitentului pentru perfectarea unor contracte, potrivit intereselor acestuia.
În cazul împuternicirii de a negocia şi de a încheia contracte, în numele şi
pe seama comitentului, comitentul îi conferă agentului un mandat cu
20
A se vedea Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004)
21
A se vedea Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri (M. Of. nr. 1115 din 9 decembrie
2005).
38
reprezentare; agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte cu
terţii, în numele şi pe seama comitentului, în limitele împuternicirii.
Din cele arătate rezultă că raporturile juridice care se stabilesc între
comitent şi agent în temeiul împuternicirii sunt, după caz, raporturi de mandat
fără reprezentare sau raporturi de mandat cu reprezentare.
Această esenţă specifică a contractului de agenţie explică de ce dispoziţiile
Codului civil privind contractul de agenţie se completează cu dispoziţiile
privind contractul de comision, respectiv cele referitoare la contractul de
mandat cu reprezentare.
Întrucât are trăsături caracteristice proprii, care îl diferenţiază de contractul
de comision şi contractul de mandat cu reprezentare, contractul de agenţie este
un contract de sine stătător, care se bucură de o reglementare specială.
Deosebirile dintre contractul de agenţie şi contractele de mandat cu sau

fără reprezentare.
Raporturile juridice care se stabilesc între comitent şi agent sunt, în esenţă,
raporturi de mandat; dar, natura juridică duală a acestor raporturi anumite
deosebiri între contractul de agenţie, pe de o parte, şi contractul de comision şi
contractul de mandat cu reprezentare, pe de altă parte.
a) Activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie are un
caracter profesional şi de durată, iar nu un caracter ocazional, ca în cazul
contractului de comision şi a contractului de mandat cu reprezentare.
Acest caracter particular al contractului de agenţie rezultă din dispoziţiile
legii. „În activitatea sa , agentul acţionează cu titlu profesional (art. 2072 alin.
(2) C. civ.).
Comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie
atât să negocieze cât şi să încheie contracte în numele şi pe seama
comitentului (art. 2072 av.). Contractul de agenţie se încheie pe durată
determinată sau pe durată nedeterminată (art. 2088 C. civ.).
b) Pe baza contractului de agenţie, agentul desfăşoară activitatea de
intermediere în calitate de intermediar independent, el nu poate fi în acelaşi
timp prepusul comitentului [art. 2072 alin. (2) C. civ.].
Agentul desfăşoară activitatea de intermediere cu caracter profesional, cu
titlu principal sau accesoriu, în schimbul unei remuneraţii.
Prin urmare, faţă de comisionar sau mandatar, care acţionează strict la
instrucţiunile comitentului, respectiv mandantului, agentul îşi organizează în
mod independent activitatea, în vederea ducerii la îndeplinire a împuternicirii
comitentului. Rezultă, deci, că între agent şi comitent sunt excluse raporturile
de muncă.
c) Activitatea de intermediere bazată pe contractul de agenţie se
caracterizează prin interesul comun al agentului şi comitentului în realizarea
activităţii de intermediere. Spre deosebire de cazul contractului de comision şi
contractului de mandat cu reprezentare, în cadrul cărora activitatea de
intermediere se desfăşoară în interesul precumpănitor al comitentului,
respectiv mandantului, în contractul de agenţie desfăşurarea activităţii de
intermediere urmăreşte satisfacerea unor interese ale ambelor părţi
contractante; comitentul este interesat, prin încheierea contractului de agenţie,
să îşi valorifice mărfurile ori să presteze serviciile care fac obiectul activităţii
sale, iar agentul este interesat să negocieze şi să încheie în numele şi pe seama
comitentului cât mai multe contracte, în funcţie de care va fi remunerat. Acest
interes comun justifică şi dreptul agentului de a primi o compensare, chiar
după încetarea contractului de agenţie.
39
Datorită interesului lor comun, părţile contractante trebuie să îndeplinească
obligaţiile asumate prin contractul de agenţie cu loialitate şi cu diligenta unui
bun proprietar.
d) Activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie, faţă de cea
în temeiul contractului de comision ori a contractului de mandat cu
reprezentare, care vizează unul sau mai multe acte juridice concrete, are ca
obiect o multitudine de acte juridice care privesc una sau mai multe regiuni
determinate.
e) Caracterul specific al activităţii de intermediere în temeiul contractului
de agenţie face ca acest contract să înceteze în cazurile prevăzute expres de
lege; agentul nu poate fi revocat ad nutum de către comitent, aşa cum este
cazul comisionarului sau al mandatarului.
Cuprinsul contractului de agenţie

Contractul de agenţie cuprinde clauzele întâlnite în orice contract. Dar,
datorită particularităţilor sale, contractul de agenţie cuprinde şi anumite clauze
specifice. Unele dintre aceste clauze au caracter obligatoriu. Ne vom referi la
părţile contractului: împuternicirea dată agentului, clauza de exclusivitate,
clauza de neconcurenţă, remuneraţia agentului şi durata contractului.
Părţile contractului de agenţie

Contractul de agenţie se încheie între comitent şi agent.
Calitatea de comitent o poate avea orice persoană fizică sau juridică,
interesată să apeleze la serviciile unui intermediar profesionist care desfăşoară
activităţi de intermediere în vânzarea mărfurilor ori prestarea serviciilor.
Calitatea de agent o poate avea un comerciant care realizează activităţi
comerciale de intermediere. Nu are calitatea de agent, în sensul reglementării
privind contractul de agenţie:
a) persoana care are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane
juridice, având drept de reprezentare a acesteia;
b) persoana care este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal
să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;
c) persoana care are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore,
curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.
Împuternicirea dată agentului - în contractul de agenţie trebuie să se

prevadă anumite clauze privind obiectul împuternicirii. Avem în vedere clauze
prin care să se concretizeze condiţiile negocierii cu terţii a contractelor sau ale
negocierii şi încheierii contractelor în numele şi pe seama comitentului.
În contractul de agenţie trebuie să se menţioneze elementele esenţiale ale
viitoarelor contracte ce urmează a fi negociate ori negociate şi încheiate de
către agent (bunurile şi serviciile, preţurile lor etc). Aceste elemente vor putea
fi modificate şi adaptate, ţinând seama de interesele şi posibilităţile
comitentului, de conjunctura activităţii comerciale etc.
În contractul de agenţie trebuie stabilită zona geografică de executare a
împuternicirii, prin precizarea uneia sau mai multor regiuni unde va acţiona
agentul.
În împuternicire se poate prevedea dreptul agentului de a vinde pe credit şi
deci acordă reduceri sau amânări la plată pentru creanţele comitentului (art.
2076 C. civ.).
40
Clauza de exclusivitate. Pentru protejarea intereselor comitentului, în
contractul de agenţie pot fi prevăzute cauze de exclusivitate.
Potrivit legii, în regiunea determinată prin contractul de agenţie agentul
nu poate negocia sau încheia pe seama sa contracte privind bunuri şi servicii
similare celor care fac obiectul contractului de agenţie decât cu
consimţământul comitentului (art. 2074 C. civ.).
În lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agenţie,agentul poate
reprezenta mai mulţi comitenţi, iar comitentul poate să contracteze cu mai
mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte.
Prin contractul de agenţie, agentul poate fi autorizat să reprezinte mai
mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de
contracte [art. 2074 alin. (3) C. civ.).
Clauza de neconcurenţă.
În contractul de agenţie se pot stipula şi clauze de neconcurenţă. Prin
clauza de neconcurenţă, Codul civil înţelege acea stipulaţie contractuală al
cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe
perioada contractului de agenţie şi ulterior încetării sale (art. 2075 C. civ.).
Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
O clauză de neconcurenţă priveşte numai regiunea geografică sau grupul
de persoane la care se referă contractul de agenţie şi doar la bunurile şi
serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să
încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă se
consideră nescrisă.
Restrângerea activităţii agentului prin clauza de neconcurenţă nu se poate
întinde pe o perioadă mai mare de doi ani de la data încetării contractului de
agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, el se va reduce de drept,
la termenul de 2 ani.
Potrivit legii, comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenţă în
cazul încetării contractului de agenţie în condiţiile art. 2093 C. civ.
Remuneraţia agentului
În contractul de agenţie trebuie să se prevadă şi clauze privind remuneraţia
la care agentul are dreptul pentru prestaţiile executate în favoarea
comitentului. Potrivit legii, remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau
variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la
valoarea acestora. Remuneraţia exprimată în cuantum variabil poartă
denumirea de comision (art. 2082 C. civ.). În lipsa unei stipulaţii contractuale
sau a unei prevederi legale, remuneraţia agentului se stabileşte potrivit
uzanţelor aplicabile, fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în
legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie. În cazul în care
nu există uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie
rezonabilă, în funcţie de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.
Contractul de agenţie se încheie pe o durată determinată sau pe o durată

nedeterminată (art. 2088 C. civ.). În interesul părţilor, legea prevede că un
contract încheiat pe o durată determinată, care continuă să fie executat de către
părţi după expirarea termenului se consideră ex lege prelungit pe durată
nedeterminată.
Potrivit legii, contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau
sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este
necesară numai pentru dovada contractului. Deci, forma scrisă a contractului
41
de agenţie este cerută de lege ad probationem. Pentru protejarea părţilor, legea
prevede că oricare dintre părţi are dreptul să obţină, la cerere, de la cealaltă
parte, un înscris semnat, care să cuprindă conţinutul contractului de agenţie,
inclusiv modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept.
Efectele contractului de agenţie

Ca orice contract, contractul de agenţie produce efecte între părţile
contractante, comitentul şi agentul. Având în vedere că, în temeiul
împuternicirii, agentul fie negociază, fie negociază şi încheie contracte în
nume propriu, dar pe seama comitentului, executarea contractului de agenţie
produce şi anumite efecte faţă de terţii cu care agentul încheie contractele
respective.
Efectele contractului în raporturile dintre agent şi comitent

Contractul de agenţie dă naştere la obligaţii în sarcina agentului şi a
comitentului.
Obligaţiile care revin părţilor din contractul de agenţie sunt reglementate
în art. 2079 şi 2080 C. civ. Având în vedere specificul contractului de agenţie,
de instrument al intermedierii cu caracter profesional, normele juridice care
reglementează obligaţiile părţilor au un caracter imperativ. în acest sens, art.
2094 C. civ. prevede că nu se poate deroga în defavoarea intereselor agentului
de la prevederile art. 2079 şi 2080 C. civ.
Acelaşi specific al contractului de agenţie impune un comportament
exigent din partea agentului şi a comitentului în executarea obligaţiilor
contractuale. Legea cere ca, în îndeplinirea obligaţiilor care le revin, agentul şi
comitentul trebuie să acţioneze cu bună-credinţă şi loialitate (art. 2079 şi 2080
C. civ.').
Obligaţiile agentului
Principalele obligaţii ale agentului sunt cele prevăzute de art. 2079 C. civ.
a) Agentul este ţinut să îndeplinească obligaţiile care decurg din
împuternicirea primită de la comitent. în îndeplinirea mandatului său, agentul
trebuie să acţioneze în limitele împuternicirii şi să respecte instrucţiunile
comitentului (art. 2017 şi 2048 C. civ.).
Agentul trebuie să îndeplinească mandatul primit personal sau prin
prepuşii săi.
Substituirea agentului, în tot sau în parte, cu o altă persoană este permisă
în condiţiile art. 2023 C. civ.
Potrivit legii, comitentul trebuie să îl informeze pe agent, într-un termen
rezonabil, cu privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract
negociat sau, după caz, încheiat de agent [art. 2080 alin. (2) C. civ.].
în cazul în care agentul se află în imposibilitate de a continua executarea
mandatului, el are obligaţia să îl înştiinţeze de îndată pe comitent.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea agentului pentru prejudiciul
cauzat comitentului [art. 2079 alin. (4) C. civ.].
b) Agentul este obligat să procure şi să îi comunice comitentului
informaţiile care l-ar putea interesa privind regiunea sau regiunile stabilite în
contract. Legea are în vedere informaţiile necesare comitentului pentru
executarea contractului de agenţie şi, pe un plan mai general, pentru
desfăşurarea activităţii sale comerciale. Aceste informaţii pot avea ca obiect
42
cererea şi oferta privind bunurile şi serviciile oferite de comitent, preţurile
practicate, operaţiunile comercianţilor concurenţi etc.
c) Agentul este obligat să depună toate diligentele necesare pentru
îndeplinirea mandatului primit, în condiţii cât mai avantajoase pentru
comitent. Legea impune agentului ca, la negocierea contractelor sau, după caz,
la încheierea contractelor cu terţii, să acţioneze astfel încât să obţină condiţii
cât mai profitabile pentru activitatea comitentului.
d) Agentul este obligat să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la
comitent. Prin instrucţiuni rezonabile trebuie să înţelegem instrucţiunile care
se înscriu în limite normale, obişnuite, în activitatea de intermediere în baza
contractului de agenţie.
În executarea acestei obligaţii, trebuie să se ţină seama de caracterul
imperativ, indicativ sau facultativ al instrucţiunilor.
Instrucţiunile imperative au un caracter obligatoriu, ele exprimă un ordin
al comitentului, care trebuie respectat întocmai.
Instrucţiunile indicative au un caracter de îndrumare, de orientare în
executarea împuternicirii de către agent.
Instrucţiunile facultative sunt instrucţiuni a căror aplicare este lăsată la
aprecierea agentului.
e) Agentul este obligat să ţină, în registrele sale, evidenţe separate pentru
contractele care îl privesc pe fiecare comitent. în cazul în care agentul
reprezintă mai mulţi comiteţi, el este obligat să ţină o evidenţă separată a
contractelor privind fiecare comitent.
f) Agentul este obligat să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o
modalitate care să asigure identificarea lor. Pentru îndeplinirea mandatului
său, agentul poate primi de la comitent anumite bunuri sau eşantioane ale
bunurilor respective. în acest caz, agentul are obligaţia să le depoziteze în mod
corespunzător, într-un mod care să asigure identificarea lor ca aparţinând
comitentului. Bunurile şi eşantioanele trebuie depozitate în condiţii în care să
păstreze însuşirile lor pentru a nu prejudicia „imaginea" comitentului.
În cazul în care agentul lucrează pentru mai mulţi comitenţi, bunurile şi
eşantioanele primite de la aceştia trebuie depozitate astfel încât să permită
identificarea celor aparţinând fiecărui comitent.
Obligaţiile comitentului.
Principalele obligaţii care revin comitetului sunt cele prevăzute de art.
2080 C. civ.
a) Comitentul este obligat să pună la dispoziţia agentului mostre,
cataloage, tarife şi orice documentaţie necesare agentului pentru îndeplinirea
mandatului său. Pentru executarea de către agent a mandatului primit, adică
negocierea sau negocierea şi încheierea contractelor cu terţii, comitentul
trebuie să pună la dispoziţia agentului documentaţia necesară (cataloage, tarife
etc.) ori mostre sau eşantioane ale bunurilor oferite spre vânzare.
Legea obligă pe comitent să pună la dispoziţia agentului documentaţia şi
mostrele, eşantioanele necesare în timp util şi într-o cantitate corespunzătoare.
b) Comitentul este obligat să furnizeze agentului informaţiile executării
contractului de agenţie. Condiţiile în care trebuie să acţioneze agentul în
îndeplinirea mandatului său sunt stabilite în contractul de agenţie.
Pe lângă cadrul general stabilit prin contractul de agenţie, aducerea la
îndeplinirii a împuternicirii poate să necesite şi anumite informaţii care îşi au
sorgintea în împrejurări apărute ulterior încheierii contractului de agenţie.
43
Astfel, aducându-i-se la cunoştinţă de către agent a unor schimbări ale
conjuncturii activităţii comerciale în regiunea sau regiunile care privesc sfera
de activitate a agentului, comitentul este obligat să îi furnizeze agentului
instrucţiunile şi informaţiile necesare îndeplinirii împuternicirii.
c) Comitentul este obligat să îl înştiinţeze pe agent asupra reducerii
volumului contractelor. Este posibil ca datorită schimbărilor pe pieţele în care
acţionează agentul ori în propria sa activitate, comitentul să anticipeze că, în
viitor volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care
agentul s-ar fi putut aştepta în mod normal, în acest caz, comitentul are
obligaţia să îl înştiinţeze pe agent despre acest lucru, într-un termen rezonabil,
pentru ca agentul să acţioneze în cunoştinţă de cauză.
d) Comitentul este obligat să plătească agentului remuneraţia cuvenită.
Agentul are dreptul la remuneraţie pentru toate contractele încheiate ca urmare
a prestaţiilor sale în temeiul contractului de agenţie.
Plata trebuie făcută în condiţiile şi la termenele stabilite în contractul de
agenţie sau prevăzute de lege.
Agentul este îndreptăţit la comision pentru contractele încheiate pe durata
contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate ca urmare a intervenţiei
sale ori fără intervenţia agentului dar cu un client procurat anterior de agent
pentru contracte sau acte de comerţ similare sau cu un client dintr-o regiune
sau un grup de persoane determinate, pentru care agentul a primit
împuternicire exclusivă (art. 2083 C. civ.).
Dreptul agentului la comision se naşte, dacă părţile nu au convenit altfel
prin contractul de comision, la data la care este îndeplinită una dintre
condiţiile prevăzute de art. 2085 C. civ., şi anume: comitentul şi-a executat
obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană; comitentul ar fi trebuit să-şi
execute obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu terţul; terţul şi-a
executat obligaţiile contractuale. Părţile nu pot deroga de la aceste dispoziţii
legale în defavoarea agentului.
Agentul are dreptul la comision şi în cazul în care contractele încheiate nu
au fost executate (art. 2086 C. civ.).
Astfel, comitentul datorează comisionul şi pentru contractele încheiate, dar
la a căror executare părţile acestora au renunţat, cu condiţia ca agentul să îşi fi
îndeplinit obligaţiunile sale.
În cazul în care contractele nu au fost executate de către părţi ca urmare a
unor circumstanţe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau
comisionul se reduce proporţional cu neexecutarea, după caz.
Dacă executarea din partea terţului a fost parţială, agentul are dreptul la
plata unei părţi din comisionul prevăzut în contract proporţional cu executarea
contractului încheiat între comitent şi terţ.
Potrivit legii, în anumite cazuri, agentul are dreptul la remuneraţie şi
după încetarea contractului de agenţie (art. 2084 C. civ.).
Agentul este îndreptăţit la comision pentru un contract încheiat ulterior
încetării contractului, în cazurile prevăzute de art. 2084 C. civ., şi anume:
a) contractul a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe
durata contractului de agenţie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil
de la încetarea contractului de agenţie;
b) comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior
încetării contractului de agenţie, în condiţiile prevăzute de art. 2083 C. civ.
Pentru calcularea valorii comisionului, comitentul are obligaţia să trimită
agentului copiile de pe facturile care au fost expediate terţilor, precum şi
descrierea calculului valorii comisionului (art. 2087 C. civ.).
44
Potrivit legii, comitentul este obligat să plătească comisionul cuvenit
agentului, cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru
care se datorează [art. 2085 alin. (2) C. civ.].
Dreptul de retenţie al agentului.
Codul civil nu reglementează în mod expres un drept de retenţie al
agentului pentru garantarea creanţelor sale împotriva comitentului izvorâte din
contractul dea agenţie1.
Având în vedere că, potrivit art. 2095 C. civ., dispoziţiile privind
contractul de agenţie se completează, în măsura compatibilităţii, cu
dispoziţiile Codului civil referitoare la contractul de comision şi contractul de
mandat cu reprezentare, dreptul de retenţie trebuie recunoscut şi în favoarea
agentului, în temeiul contractului de agenţie.
Deci, pentru creanţele sale împotriva comitentului, agentul are un drept de
retenţie asupra bunurilor acestuia aflate în detenţia sa.
Efectele faţă de terţi

Aşa cum am arătat, potrivit art. 2072 C. civ., comitentul îl împuterniceşte
pe agent să negocieze anumite contracte cu terţii pentru comitent sau să
negocieze şi să încheie anumite contracte cu terţii, în numele şi pe seama
comitentului.
În primul caz, contractele se încheie direct şi nemijlocit între comitent şi
terţi. Având un mandat fără reprezentare, rolul agentului a fost găsirea terţilor
interesaţi şi negocierea cu aceştia a condiţiilor viitoarelor contracte pe care
terţii le vor încheia direct cu comitentul.
În cazul în care comitentul nu comunică într-un termen rezonabil, acordul
său pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii
primite, se consideră că a renunţat la încheierea acestuia (art. 2081 C. civ.).
În al doilea caz, contractele se negociază şi se încheie de agent în numele
şi pe seama comitentului. în virtutea regulilor mandatului cu reprezentare, prin
încheierea contractelor între agent şi terţi se stabilesc raporturi juridice directe
între comitent şi terţi. Aceasta înseamnă că obligaţiile născute din aceste
contracte privesc pe comitent şi terţi.
Cum se poate observa, deşi mecanismul încheierii contractelor cu terţi este
diferit, totuşi, în ambele cazuri raporturile juridice se stabilesc între comitent
şi terţi. Din aceste raporturi juridice se nasc obligaţii în sarcina părţilor
contractante, comitentul şi terţii, nu şi în sarcina agentului.
Codul civil cuprinde anumite dispoziţii privind executarea obligaţiilor din
contractele încheiate în temeiul contractului de agenţie. Ele privesc
reclamaţiile privind bunurile şi măsurile de conservare a drepturilor
comitentului (art. 2077 C. civ.).
Reclamaţiile privind bunurile sau serviciile.
Întrucât raporturile juridice sunt între comitent şi terţi, în cazul în care
terţii au anumite reclamaţii privind bunurile sau serviciile ei trebuie să remită
aceste reclamaţii comitentului. Potrivit legii, agentul poate primi reclamaţiile
terţilor privind viciile bunurilor sau serviciilor prestate de comitent.
Agentul este obligat să înştiinţeze de îndată pe comitent de primirea
reclamaţiilor şi să i le pună la dispoziţie pentru rezolvare.
Luarea măsurilor asigurătorii.
În scopul protejării comitentului, agentul poate lua orice măsuri
asigurătorii privind bunurile comitentului, precum şi pentru conservarea
drepturilor aparţinând comitentului. Despre măsurile luate agentul este obligat
să îl informeze pe comitent.
45
Încetarea contractului de agenţie
Codul civil reglementează cazurile de încetare a contractului de agenţie.
Aceste cazuri au în vedere durata contractului de agenţie, precum şi
executarea succesivă a obligaţiilor rezultate din acest contract.
De asemenea, se reglementează indemnizaţiile datorate de comitent
agentului în cazul încetării contractului de agenţie.
Cazurile de încetare a contractului de agenţie
Contractul de agenţie încetează în condiţii diferite, în funcţie de durata
determinată sau durata nedeterminată a contractului.
Principiile care guvernează cazurile de încetare a contractului de agenţie
sunt cele generale, cu luarea în considerare a particularităţilor contractului de
agenţie.
Expirarea termenului privind durata contractului.
În cazul în care contractul de agenţie s-a încheiat pe o durată determinată,
el va înceta la data expirării termenului stabilit în contract.
Dacă după expirarea termenului părţile continuă să execute contractul,
acesta se consideră prelungit pe durată nedeterminată (art. 2088 C. civ.)2.
Prelungirea duratei contractului operează ex lege, fără a fi necesară
îndeplinirea vreunei formalităţi.
Denunţarea unilaterală a contractului.
Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral,
de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu (art. 2089 C. civ.).
Î n aceleaşi condiţii poate fi denunţat şi contractul de agenţie pe durată
determinată, în care s-a prevăzut în mod expres posibilitatea denunţării
unilaterale anticipate, precum şi contractului pe durată determinată care este
prelungit pe durată nedeterminată.
Cât priveşte durata termenului de preaviz, legea face o distincţie. În primul
an de contract, termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puţin o lună.
Dacă durata contractului este mai mare de un an, termenul de preaviz se
măreşte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata
termenului de preaviz să depăşească 6 luni. În cazul în care părţile convin
termene de preaviz mai lungi decât cele menţionate, nu se pot stabili în sarcina
agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina
comitentului. Pentru cazul contractului pe durată determinată care este
prelungit pe durată nedeterminată, la calculul termenului de preaviz se va ţine
seama de întreaga perioadă a contractului, cuprinzând atât durata determinată,
cât şi perioada în care contractul se consideră încheiat pe durată
nedeterminată.
Denunţarea unilaterală a contractului în cazuri speciale.
În toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat, fără preaviz, de
oricare dintre părţi, atunci când circumstanţe excepţionale, altele decât forţa
majoră ori cazul fortuit fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent
şi agent.
Contractul încetează la data primirii notificării scrise prin care contractul a
fost denunţat. Partea care a denunţat unilateral contractul este obligată să
repare prejudiciile suferite de cealaltă parte contractantă.
Indemnizaţiile în caz de încetare a contractului
Dreptul agentului la indemnizaţii.
46
La încetarea contractului de agenţie, agentul are dreptul să primească de la
comitent o indemnizaţie în măsura în care:
a) agentul i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit, semnificativ
volumul operaţiunilor cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase
substanţiale din operaţiunile cu aceşti clienţi; şi
b) plata acestei indemnizaţii este echitabilă având în vedere circumstanţele
concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească
în urma operaţiunilor încheiate de comitent cu noii clienţi procuraţi de agent,
precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza
existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă (art. 2091 C.
civ.).
Valoarea indemnizaţiei cuvenite agentului nu poate depăşi o sumă
echivalentă cuantumului unei remuneraţii anuale, calculată în condiţiile art.
2091 alin. (2) C. civ.
Acordarea indemnizaţiei nu aduce atingere dreptului agentului de a cere
daune-interese, în condiţiile legii.
În cazul încetării contractului de agenţie ca urmare a decesului agentului,
dreptul la indemnizaţie aparţine moştenitorilor, potrivit dispoziţiilor privind
dreptul agentului, care se aplică în mod corespunzător.
Pentru valorificarea dreptului la indemnizaţie, agentul ori, după caz,
moştenitorii, trebuie să îl pună în întârziere pe comitent, în termen de un an de
la încetarea contractului de agenţie. în caz contrar, dreptul la indemnizaţie se
stinge.
Cazurile în care agentul nu are dreptul la indemnizaţie.

Agentul nu are dreptul la indemnizaţie în cazurile expres prevăzute de art.
2092 C. civ., şi anume:
a) comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a
obligaţiilor sale;
b) agentul denunţă în mod unilateral contractul, cu excepţia cazului în
care denunţarea este motivată de circumstanţe în considerarea cărora, în mod
rezonabil, nu se poate cere agentului continuarea activităţii (vârsta,
infirmitatea, boala şi altele asemenea);
c) în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un
terţ;
d) în cazul novaţiei contractului prin înlocuirea agentului cu un terţ, dacă
nu se convine altfel prin contract.
TEST DE EVALUARE
1. Definiţi contractului de agenţie?
Răspuns:
Contractul de agenţie reprezintă contractul prin care o parte, numită

comitent, împuterniceşte în mod statornic pe cealaltă parte, numită
agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte
în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în una
sau mai multe regiuni determinate.
47
2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de agenţie
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de agenţie prezintă următoarele caractere:

a) sinalagmatic
b) unilateral
c) cu titlu oneros
d) cu titlu gratuit
e) consensual
Rezolvare  O O 
De rezolvat:
2. Prezentaţi situaţiile în care agentul nu are dreptul la indemnizaţie

în caz de încetare a contractului de agenţie.
3.7. Contractul de franciză
Franciza22 reprezintă un sistem de comercializare bazat pe reţele de

exploatare23 a unei creaţii intelectuale sau industriale, ori presupune producerea
şi comercializarea unui produs, serviciu sau tehnologii sub o firmă de prestigiu.
Ea implică o colaborare continuă între francizor şi beneficiari, pe principiul
omogenităţii activităţilor şi principiilor de organizare ale afacerii, în condiţiile
stipulate în contractul de franciză24.
Legislaţia în vigoare defineşte franciza ca fiind un sistem de

comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice,
independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită,
22
Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/ 1997, privind
regimul juridic al francizei, publicată în M. O. Partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998.
23
Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor şi mai
mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi
dezvoltarea unui produs sau serviciu (art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 79/1998).
24
„Concret, francizare înseamnă a concesiona un pachet de norme şi o anumită conduită de succes
de către compania mamă, ceea ce nu se confundă cu operaţiunea juridică de cumpărare a unei
afaceri” – Mircea N. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura
„Lumina Lex”, 1996, pag. 121.
48
francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata
sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
Prin contractul de franciză se desemnează acea convenţie, prin care o

persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar,
dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un
serviciu în schimbul unei sume de bani cu titlu de redevenţă25.
Francizorul este acel comerciant care deţine drepturile asupra unei

mărci înregistrate şi le exercită pe toată durata contractului de franciză. El
conferă beneficiarului dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu, asigurându-i acestuia în acelaşi timp o pregătire
iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate (a personalului) şi mijloace
financiare pentru promovarea mărcii sale.
Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică,
independent din punct de vedere financiar şi determinată prin selecţie de către
francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză şi participă la
valorificarea mărcii înregistrate prin resurse financiare proprii. El trebuie să
dezvolte reţeaua de franciză, să-i menţină identitatea, precum şi reputaţia, să-i
furnizeze francizorului informaţii reale privitoare la gestiunea francizei şi să nu
divulge terţilor kow-how-ul obţinut.
Beneficiarul este cel care exploatează know-how-ul pus la dispoziţie de
către francizor întregii reţele de franciză, care constă din ansamblul formulelor,
definiţiilor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi altor elemente
analoage care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.
Conţinutul contractului
Prin intermediul Legii nr. 79/1998, privind regimul juridic al francizei, s-
au instituit o serie de clauze obligatorii pe care să le cuprindă contractul de
franciză. Ele se referă la:
- obiectul contractului;
- drepturile şi obligaţiile părţilor;
- condiţiile financiare;
- durata contractului şi
- condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere.
Contractul de franciză are la bază sa o serie de principii care îl
diferenţiază de celelalte contracte şi prin a căror reglementare legiuitorul a urmărit
protejarea intereselor părţilor şi a consumatorilor. Principiile respective au în
vedere următoarele:
- termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea
investiţiilor specifice francizei;
- francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare
asupra intenţiei de a nu mai reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna
un nou contract;
- în cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanţele
care pot să determine o reziliere fără preaviz;
25
Redevenţa este definită de codul fiscal ca reprezentând platile de orice fel primite pentru
folosirea sau concesionarea oricarui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau
stiintifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf si software, orice patent, marca de comert,
desen ori model, plan, formula secreta sau procedeu de fabricatie, ori pentru informatii referitoare
la experienta in domeniul industrial, comercial ori stiintific; platile pentru folosirea sau dreptul de
folosire a echipamentului industrial, comercial ori stiintific vor fi considerate redevente, art. 124,
indice 19 din Codul fiscal
49
- condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din
contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui
succesor;
- dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau
dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;
- clauzele de neconcurenţă vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea
know-how-ului;
- obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi
vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune;
- la încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor baza
pe regulile unei concurenţe loiale. Francizorul poate să impună obligaţii ferme
fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii
şi, în special, neutilizarea know-how de către o reţea concurentă.
Marca furnizorului, simbol al identităţii reţelei de franciză constituie

garanţia calităţii produsului/serviciului/ tehnologiei furnizate consumatorului.
Această garanţie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării
know- how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau
tehnologii;
Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe ce îl
autorizează să utilizeze marca produselor şi/sau serviciilor, şi/sau tehnologiilor,
know-how-ului ori o altă experienţă deosebită de franciză, precum şi orice
drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susţinut permanent
de asistenţa comercială şi/sau tehnică a furnizorului, pe toată durata de valabilitate
a contractului de franciză.
Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de

ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate. Francizorul selecţionează
beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate, respectiv: calităţi
manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.
Obligaţiile părţilor în contractul de franciză
A. Obligaţiile francizorului
Francizorul este obligat în esenţă la următoarele:
- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului beneficiarului;
- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită
o corectă gestionare a francizei.
B. Obligaţiile beneficiarului
Într-un contract de franciză beneficiarului îi revin următoarele obligaţii:
- să-şi declare cu bună – credinţă situaţia financiară înainte de
începerea francizei;
- să contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea reţelei de
franciză;
- să plătească redevenţa convenită ca urmare a exploatării francizei;
- să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat
de francizor;
- să desfăşoare a concurenţă loială încetării sau rezilierii contractului
50
TEST DE EVALUARE
1. Care sunt obligaţiile francizorului în contractul de franciză?
Răspuns:
În cadrul contractului de franciză francizorul are următoarele obligaţii:

- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului beneficiarului;
- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
corectă gestionare a francizei.
2. Definiţi contractul de franciză?

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Conform Legii nr. 79/1998 - privind regimul juridic al francizei, contractul

de franciză trebuie să cuprindă clauze obligatorii care se referă la:
a) obiectul contractului
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) condiţiile financiare;
d) durata contractului şi
e) condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile
sunt incorecte, F – toate răspunsurile sunt corecte
Rezolvare F – toate răspunsurile sunt corecte
De rezolvat:
2. Francizorul are următoarele obligaţii:
a) menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
c) instruirea personalului beneficiarului;
d) transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile
sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte
Rezolvare
3.8. Contractul de leasing
51
Contractul de leasing este o construcţie juridică adaptată la exigenţele
comerţului modern, combinând în conţinutul său elemente ale contractelor de
vânzare – cumpărare, locaţiune, mandat, promisiune de vânzare. El a fost
reglementat prin intermediul Ordonanţei Guvernului nr. 51/199726, care la rândul
ei a fost aprobată, modificată şi completată prin Legile nr. 90/1998 27, 533/200428,
287/200629 şi 93/200930 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
În literatura juridică leasingul este definit31 ca „fiind operaţia

triunghiulară legată de utilizator, finanţator (întreprindere de leasing) şi
vânzătorul producător, operaţie prin care creditorul finanţator, după ce a
cumpărat un bun de la vânzătorul producător, îl închiriază unei întreprinderi
utilizatoare, care la sfârşitul locaţiunii, poate dobândi proprietatea bunului în
schimbul plăţii ratelor de leasing şi a valorii reziduale”.
Se subliniază că, în comerţul internaţional, tehnica leasingului presupune

încorporarea elementelor mai multor tipuri de contracte care există şi în forme
autonome. Sunt prezente astfel în conţinutul contractului de leasing elementele
următoarelor acte juridice:
- contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între producătorul
vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său este reprezentat de bunul ales
de utilizator, acesta din urmă tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;
- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca mandant şi
utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în această calitate clauzele
cumpărării;
- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul locator şi utilizatorul
locatar. Locaţia reprezintă elementul central al leasingului;
- contractul de promisiune unilaterală de vânzare, prin intermediul
căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în momentul încetării contractului de
leasing să vândă bunul la cererea utilizatorului32.
Prin contractul de leasing înţelegem acea convenţie în care o parte,

denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi, denumită utilizator,
să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil
şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi unei
plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la
sfârşitul perioadei de leasing să poată opta pentru cumpărarea bunului prin plata
valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor
contractuale.
Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau
care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul
26
Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 9/12.01.2000(cuprinzând modificările aduse
prin legea 90/1998 şi legea 99/1999)
27
Legea nr.90 din 28 aprilie 1998 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr.
170/30.04.1998.
28
Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 1135/01.12.2004.
29
Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 606/13.06.2006.
30
Legea nr.93 din 8 aprilie 2009 - privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul
Oficial. Partea I, nr. 259/21.04.2009.
31
Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 223 – 224.
32
Idem, pag. 224 – 227.
52
civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a
manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.
Contractul de leasing presupune participarea a trei părţi33:
- locatarul sau beneficiarul sau utilizatorul, respectiv partea care

solicită locatorului achiziţionarea unui bun de la o terţă persoană şi transmiterea în
favoarea sa a posesiei şi folosinţei bunului respectiv;
- locatorul sau finanţatorul, societatea comercială specializată în

operaţiuni de leasing, care se obligă faţă de beneficiar să procure bunul solicitat şi
să-i transmită în favoarea acestuia posesia şi folosinţa. În cele mai multe cazuri,
locatorul devine proprietarul bunului, el menţinând asupra sa dispoziţia juridică şi
înstrăinând beneficiarului doar posesia şi folosinţa. Sunt însă cazuri când locatorul
are şi calitatea de furnizor, respectiv este unitatea producătoare a bunurilor ce fac
obiectul leasingului;
- furnizorul, în calitate de societate comercială producătoare a bunului

obiect al leasingului sau de titular al dreptului de proprietate. Furnizorul vinde
bunul locatorului, iar acesta din urmă transmite beneficiarului posesia şi folosinţa.
Contractul de leasing trebuie să cuprindă conform prevederilor legale,

pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau
operaţional;
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile
de identificare a acestuia;
c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing.
Contractul de leasing presupune o serie de particularităţi care îl disting

atât în raport cu locaţiunea cât şi în raport cu vânzarea-cumpărarea. Aceste
particularităţi constau în clauzele pe care le conţine referitoare la natura juridică a
ratelor de leasing, la dreptul de opţiune al beneficiarului, indicarea furnizorului şi
negocierea directă între acesta şi beneficiar.
Astfel, beneficiarul are dreptul să negocieze direct cu furnizorul
condiţiile contractului de vânzare-cumpărare ale bunurilor şi să opteze, în
momentul expirării contractului, cu privire la achiziţionarea bunului, restituirea lui
sau prelungirea contractului.
Părţilor le revin obligaţii şi în ceea ce priveşte publicitatea operaţiunilor
de leasing, atunci când ele au ca obiect bunuri imobile, asigurarea bunurilor
respective şi plata primelor de asigurare, exerciţiul drepturilor reale.
Locatorul este o persoană juridică – societatea comercială – specializată
în asemenea operaţiuni, având operaţiunile de leasing în obiectul său de activitate
determinat conform Legii nr. 31/1990, fie ca obiect exclusiv, fie alături de alte
33
„Formele de practicare a leasingului sunt multiple. Ele se diferenţiază unele de altele în funcţie
de mai multe criterii, între care subiecţii de drept ce participă la realizarea operaţiunii; sfera şi
conţinutul ratei de plată durata închirierii; specificul tehnicii de realizare. Principalele forme de
leasing sunt: direct, indirect, financiar şi funcţional, brut şi net, pe termen scurt, pe termen mediu
şi pe termen lung, lease-back, time sharing, master – leasing şi experimental” – Mircea N. Costin –
Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex” 1996, pag. 204.
53
activităţi. De subliniat că operaţiunile de leasing se realizează de comercianţi,
locatorul urmărind prin plata valorii reziduale şi a ratelor de leasing nu numai
recuperarea preţului bunului cumpărat dar şi obţinerea unui profit. De asemenea şi
beneficiarul poate să aibă calitatea de comerciant, după cum poate fi o persoană
fizică sau juridică care utilizează bunul cu scop de locuinţă sau sediu al persoanei
juridice.
Obligaţiile societăţii de leasing

Obligaţiile locatorului sunt determinate în mod principial de actele
normative precitate, şi ele constau în următoarele:
a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri,

potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în
condiţiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească
dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită
acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu
excepţia dreptului de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să
transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către
locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita acest drept pe perioada derulării
contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului,
ori de a înceta raporturile contractuale;
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în
condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă
prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel
Societatea de leasing are o serie de obligaţii care nu se constituie numai în
raport cu beneficiarul sau furnizorul cum sunt obligaţia de publicitate a
operaţiunilor de leasing, atunci când ele au ca obiect, bunuri imobile, ţinerea
evidenţei contabile separată a operaţiunilor de leasing, plata taxelor vamale etc.
Obligaţiile beneficiarului
Locatarul /utilizatorul/beneficiarul are următoarele obligaţii:
a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de

livrare agreate cu furnizorul;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing,
decât cu acordul finanţatorului;
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de
leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în
contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente
bunului sau din contractul de leasing;
f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea bunului;
g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a
modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a
dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;
54
i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract,
fără acordul locatorului/finanţatorului;
j) să restituie bunul conform contractului de leasing.
Aceste clauze contractuale au o natură legală, ceea ce nu însemnă că

părţile, de comun acord nu pot stipula şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din
contractul de leasing.
Răspunderea părţilor în contractul de leasing
Culpa părţilor în executarea contractului (ne referim în special la locator

şi beneficiar) este sancţionată cu rezilierea contractului şi plata de daune-interese.
Astfel, dacă beneficiarul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contract
sau dacă el se află în lichidare judiciară ori nu a plătit rata de leasing timp de două
luni consecutive34, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral
contractul cu daune-interese.
Nerespectarea dreptului de opţiune al utilizatorului obligă societatea de
leasing la plata de daune, care vor fi egale cu totalul prejudiciului produs, iar
instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa
o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Transmiterea bunului, obiect al contractului de leasing, în posesia
beneficiarului exonerează locatorul de orice răspundere faţă de terţi, până în
momentul încetării contractului sau restituirii bunului.
TEST DE EVALUARE
1. Care este relaţia dintre utilizator şi bunul care face obiectul
contractului de leasing?
Răspuns:
Utilizatorul în baza plăţii ratelor de leasing primeşte dreptul de posesie şi

folosinţă asupra bunului care face obiectul contratului de leasing, el urmând
a deveni proprietarul bunului respectiv numai după plata valorii reziduale.
Cu toate acestea în cursul derulării contractului de leasing, deci cât timp
utilizatorul plăteşte ratele de leasing şi are numai posesia şi folosinţa asupra
bunului respectiv, el este obligat prin lege să acopere toate cheltuielile legate
de întreţinerea bunului – impozite, taxe, asigurare.
34
Cu privire la această situaţie a neplăţii ratei de leasing timp de două luni consecutive – părţile
pot negocia şi altfel în contractul de leasing
55
2. Ce este contractul de leasing şi elemente ale căror alte acte juridice
sunt prezente în acesta?
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractului de leasing conţine elemente specifice următoarelor acte

juridice:
a) contractului de consignaţie
b) promisiune unilaterală de vânzare
c) contractului de comision
d) contract de vânzare-cumpărare
e) contractului de mandat
f) contract de franciză
g) contract de locaţiune
A – a+b+c+g, B - a+b+c+d, C – b+d+e+g, D – b+d+f+g
Rezolvare C – b+d+e+g
De rezolvat:
2. Prin contractul de leasing se transmite utilizatorului:
a) proprietatea asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul
contractului
b) posesia sau folosinţa asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul
contractului
Rezolvare O O
3.9. Contractul de know-how
Contractul de know-how este acel tip de contract prin care o parte

transmite celeilalte părţi, contra cost, anumite cunoştinţe sau procedee tehnice pe
care le deţine necesare fabricării sau comercializării unui produs, sau prestării
unui serviciu într-o manieră necunoscută, nefolosită până la acea dată. Know-
how-ul nu implică neapărat condiţia noutăţii absolute, fiind suficient ca
deţinătorul unor cunoştinţe să facă un lucru mai bine decât o alta. Contractul de
know-how poate fi pur sau combinat cu elemente ale altor contracte.
În lumina prevederilor codului fiscal prin know-how se înţelege orice
informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care
este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces
existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia
persoanei care a furnizat aceasta informaţie; în măsura în care provine din
56
experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla
examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii35.
Obligaţiile părţilor36:
- furnizorul are obligaţia de a transmite acele cunoştinţe tehnice care fac obiectul
contractului; să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului; să garanteze
dreptul exclusiv de folosinţă şi dreptul de folosire a mărcii de fabrică a
transmiţătorului.
- beneficiarul are obligaţia de a plăti preţul (plata poate consta într-o sumă de
bani sau alte cunoştinţe tehnice la schimb); să păstreze secretul asupra
cunoştinţelor care fac obiectul contractului şi să nu divulge altor persoane
informaţiile primite (întrucât know-how-ul nu este protejat prin brevet).
Contractul de know-how încetează la expirarea termenului stipulat în contract sau
prin denunţare ori reziliere.
REZUMATUL TEMEI
Contractul reprezintă principalul instrument juridic în desfăşurarea

tranzacţiilor comerciale. Pentru a lua naştere contractul are nevoie de acordul de
voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, care se realizează prin prezentarea
ofertei şi acceptarea acesteia.
Pentru a produce în mod valabil efecte juridice contractul trebuie să
îndeplinească condiţiile de valabilitate prevăzute de codul civil cu privire la
capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza contractului.
CONTRACTUL DE VÂNZARE
PĂRŢI 1. VÂNZĂTORUL
- DREPTURI:
- să primească preţul bunului
- OBLIGAŢII:
- să transmită proprietatea asupra bunului
- să predea bunul vândut
- să-l garanteze pentru evicţiunii şi contra
viciilor ascunse
- garanţia pentru buna funcţionare a
bunului vândut
2. CUMPĂRĂTORUL
- DREPTURI:
- să intre în posesia bunului cumpărat
- OBLIGAŢII:
- să plătească preţul bunului bunul vândut
35
Art. 7 (1), punctul 15 din Codul fiscal
36
Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000, pag. 134-135
57
CONTRACTUL DE MANDAT
Este acel contract în temeiul căruia, o persoană – mandatarul – se

obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat
împuternicirea de reprezentare – mandantul – unul sau mai multe
acte juridice.
Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri pe seama şi

socoteala mandantului
- contractul se semnează în numele şi pe seama
mandantului
- acest tip de contract generează:
RAPORTURI JURIDICE – MANDANT - TERŢ
PĂRŢI 1. MANDATARUL
- OBLIGAŢII:
- să execute mandatul cu care a fost
împuternicit
cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar
- să aducă la cunoştinţa terţilor împuternicirea
în temeiul căreia contractează
- să-l înştiinţeze pe mandant de executarea
contractului
- să plătească dobândă pt. sumele de bani
cuvenite mandatarului când banii nu au fost remişi
2. MANDANTUL
- OBLIGAŢII:
- să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele
necesare pentru executarea mandatului
- să plătească remuneraţia cuvenită
mandatarului
- să restituie mandatarului cheltuielile făcute
pentru executarea contractului
CONTRACTUL DE COMISION
(numit şi mandat fără reprezentare)
Este acel contract încheiat între comitent şi comisionar în temeiul

căruia, comisionarul se obligă să încheie acte juridice cu terţii în
nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei sume
de bani denumită comision.
Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri în numele

comisionarului, dar pe seama comitentului
- acest tip de contract generează:
RAPORTURI JURIDICE – COMISIONAR –
TERŢ
PĂRŢI 1. COMISIONAR
- OBLIGAŢII:
- să execute mandatul cu care a fost
58
împuternicit cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui
bun gospodar
- să dea socoteală comitentului cu privire la
îndeplinirea mandatului primit
2. COMITENT
- OBLIGAŢII:
- să plătească remuneraţia cuvenită
comisionarului
- să restituie comisionarului cheltuielile făcute
pentru executarea contractului
CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE
(este o specie a comisionului)
Caracteristicile Consignantul încredinţează consignatarului

contractului mărfuri şi obiecte spre a le vinde în nume
propriu, dar pe seama consignantului
PĂRŢI 1. CONSIGNATAR
- OBLIGAŢII:
- să ia măsurile necesare
pentru păstrarea şi conservarea bunurilor
primite în consignaţie
- să execute mandatul dat de
consignant
- să dea socoteală
consignantului cu privire la modul de
îndeplinire a mandatului său
2. CONSIGNANT
- OBLIGAŢII:
- să predea consignatarului
bunurile care urmează să fie vândute
- să plătească remuneraţia
cuvenită consignatarului
- să restituie cheltuielile
făcute de consignatar pentru executarea
contractului
CONTRACTUL DE FRANCIZĂ
Caracteristicile Franciza este acea convenţie, prin care o

contractului persoană, denumită francizor, acordă unei
alte persoane, denumită beneficiar, dreptul
de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un
produs, o tehnologie, un serviciu în
schimbul unei sume de bani cu titlu de
redevenţă.
PĂRŢI 1. FRANCIZORUL
- OBLIGAŢII:
59
- menţinerea omogenităţii şi
identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la
dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului
beneficiarului;
- transmiterea tuturor
informaţiilor privind know-how-ul care să
permită o corectă gestionare a francizei.
2. BENEFICIAR
- OBLIGAŢII:
- să-şi declare cu bună – credinţă
situaţia financiară înainte de începerea
francizei;
- să contribuie cu sumele de bani
convenite la dezvoltarea reţelei de franciză;
- să plătească redevenţa
convenită ca urmare a exploatării francizei;
- să asigure confidenţialitatea
afacerii;
- să desfăşoare a concurenţă
loială încetării sau rezilierii contractului.
CONTRACTUL DE LEASING
Definire Contractul de leasing reprezintă acea convenţie în care o parte,

denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi,
denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ,
denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită
utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi
unei plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea
pentru utilizator ca la sfârşitul perioadei de leasing să poată
opta pentru cumpărarea bunului prin plata valorii reziduale,
prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor
contractuale.
Particularităţi Cuprinde în conţinutul său elementele următoarelor contracte:
- contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între
producătorul vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său
este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urmă
tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;
- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca
mandant şi utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în
această calitate clauzele cumpărării;
- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul
locator şi utilizatorul locatar. Locaţia reprezintă elementul
central al leasingului;
- contractul de promisiune unilaterală de vânzare,
prin intermediu căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în
momentul încetării contractului de leasing să vândă bunul la
cererea utilizatorului.
60
PĂRŢI 1. SOCIETATEA DE LEASING / FINANŢATORUL /
LOCATORUL
- OBLIGAŢII:
a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege
furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de
locatar/utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta
sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare
asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să
transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing,
drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului de
dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să
transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru
calculator către locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita
acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de
a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a
schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile
contractuale;
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a
bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele
contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite
în leasing, dacă prin contractul de leasing părţile nu au
convenit altfel
2. ULTILIZATORUL / BENEFICIARUL / LOCATARUL

- OBLIGAŢII:
a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în
condiţiile de livrare agreate cu furnizorul;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul
contractului de leasing, decât cu acordul finanţatorului;
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de
leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în
cuantumul şi la termenele menţionate în contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte
cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;
f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea
bunului;
g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a
stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul
contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre
orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea
unui terţ;
i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul
declarat în contract, fără acordul locatorului/finanţatorului;
j) să restituie bunul conform contractului de leasing.
61
TEST AUTOEVALUARE 1
Temele 1-2
1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul

comercial cuprinde:
a) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor
b) normele juridice aplicabile comercianţilor
c) normele juridice aplicabile faptelor de comerţ
2. Principalul izvor al dreptului comercial este:
a) codul civil
b) codul fiscal
c) codul de procedură fiscală
d) codul comercial şi de procedură comercială
3. Contractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:
a) caracter bilateral
b) act cu titlu gratuit
c) caracter unilateral
d) act cu titlu oneros
e) act translativ de proprietate
f) caracter comutativ
e) caracter aleatoriu
A – a+d+e+f, B - a+b+c+f, C – a+c+d+f, D – a+c+d+e
4. Contractul de vânzare-cumpărare nu produce în mod valabil efecte
juridice, dacă este afectat de următoarele vicii de consimţământ:
a) evaziune, dol, violenţă
b) eroare, durere, lezare, evaziune
c) eroare, dol, violenţă, leziune
5. Mandantul – parte în contractul de mandat comercial – are obligaţia:
a) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele ace
stei împuterniciri;
b) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
c) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului;
e) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar
f) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
A – b+f, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+d
6. Contractul de comision reprezintă:
a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte
juridice care sunt fapte de comerţ pentru acesta
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care sunt
fapte de comerţ pentru acesta
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care
constau în vânzarea unor bunuri mobile
7. Contractul de comision are următoarele caractere juridice:
62
b) act cu titlu gratuit
d) act cu titlu oneros
e) act translativ de proprietate
A – a+b, B - a+d, C – a+e, D – b+d
8. Comisionarul are obligaţia:
a) să execute mandatul încredinţat
b) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
c) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
d) să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit
e) să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui
profesionist
f) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
A – a+d+e, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+e
9. Comitentul are obligaţia:
a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar
b) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
c) să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea
sarcinilor primite
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului
e) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
f) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri
A – a+c, B - a+b, C – a+f, D – b+d, E – c+e
10. Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor luate
de către persoanele cu care a contractat:
a) fals
b) adevărat
11. Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice:
b) act cu titlu oneros
d ) act cu titlu gratuit
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d
12. Contractul de consignaţie are ca obiect vânzarea de către consignatar pe
seama consignantului a unor:
a) bunuri mobile
b) bunuri imobile
c) bunuri mobile şi imobile
13. Utilizatorul, parte în contractul de franciză, are următoarele obligaţii:
a) să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de
francizor;
b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
c) instruirea personalului beneficiarului;
d)transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate
răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte
63
14. Contractul de leasing poate avea ca obiect:
) bunuri mobile
b) bunuri imobile
c) bunuri mobile şi imobile
15. Beneficiarul are posibilitatea să devină proprietarul bunului care face
obiectul contractului de leasing prin plata:
a) ratelor de leasing
b) valorii reziduale
c) valorii reziduale, după terminarea plăţii ratelor de leasing
16. Are obligaţia să achite toate sumele legate de obiectul contractului de
leasing - asigurări, impozite, taxe:
a) societatea de leasing – proprietara bunului
b) utilizatorul – care nu este proprietar, ci are doar posesia şi folosinţa
bunului
17. Contractul de leasing prezintă elementele unui contract de:
a) vânzare-cumpărare
b) gaj
c) mandat
d) comision
e) consignaţie
f) locaţiune
g) promisiune unilaterală de vânzare
A – a+b+c+d, B - a+c+f+g, C – a+b+f+g, D – b+d+f+g, E – toate
răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte
64
Tema nr.IV
SOCIETĂŢILE COMERCIALE
 Societăţile comerciale – noţiuni generale
 Societatea pe acţiuni
 Societatea cu răspundere limitată
 Societatea în nume colectiv
 Societatea în comandita simplă
 Societatea în comandita pe acţiuni
Obiectivele temei:
 prezentarea unor considerente generale cu privire la societăţile comerciale;
 prezentarea tipurilor de societăţi comerciale cu particularităţile specifice
fiecăreia
Bucureşti, 2012
 Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000;
4.1. Noţiunea de societate comercială.

Constituirea societăţilor comerciale
Noţiunea de societate comercială
Actualmente, statutul societăţilor comerciale este reglementat de legea nr.

31/199037.
Reglementarea cuprinsă în Legea nr.31/1990 a fost suplinită cu legi
referitoare la societăţile comerciale care prezintă anumite particularităţi, cum ar
fi cele din domeniul bancar sau al asigurărilor 38.
Societăţile comerciale cu capital integral de stat au fost reglementate de
Legea nr.15/199039, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale, iar desfăşurarea şi organizarea unor activităţi
comerciale de către persoanelor fizice a fost în anul 2008 din nou reglementată40.
Legea nr. 3l/1990 nu definesc societatea comercială, însă
37
Legea privind societăţile comerciale a fost modificată şi completată de legea nr. 441 din 27
noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
38
OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi Legea 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de
asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000,
cu modificările ulterioare.
39
Legea nr.15/1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.
40
Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008
65
Codul civil prevede că: "Societatea este un contract prin care două sau mai
multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele
ce ar putea deriva "41.
Într-o variantă rezumată, societatea comercială este persoana juridică,
creată pe baza unui contract intervenit între două sau mai multe persoane, care
convin să pună ceva în comun pentru desfăşurarea unei activităţi generatoare de
profit şi să împartă câştigul realizat42.
Definiţia societăţii comerciale include câteva condiţii esenţiale, cum ar fi
înţelegerea intervenită între asociaţi, participarea fiecăruia cu capital, scopul de a
realiza profit şi împărţirea câştigului. Aceste trăsături diferenţiază societatea
comercială de societatea civilă sau de alte organisme cu personalitate juridică, de
genul asociaţiilor non profit, organizaţiilor sindicale, partidelor politice,
asociaţiilor de locatari etc.
Societăţile comerciale pot fi clasificate în funcţie de numeroase criterii,
după cum urmează :
a) în funcţie de locul înregistrării :
- societăţi române43
- societăţi străine ;
b) în funcţie de natura capitalului :
- societăţi cu capital de stat ;
- societăţi cu capital privat ;
- societăţi cu capital mixt ;
c) în funcţie de originea capitalului:
- cu capital român ;
- cu capital străin ;
- cu capital mixt ;
d) în funcţie de întinderea răspunderii asociaţilor:
- cu răspundere nelimitată ;
- cu răspundere limitată ;
e) în funcţie de elementul "intuitu personae “:
- societăţi de persoane ;
- societăţi de capitaluri ;
- societăţi mixte ;
f) în funcţie de numărul membrilor:
- societăţi unipersonale ;
- societăţi pluripersonale ;
g) în funcţie de obiectul de activitate:
- societăţi de producţie ;
- societăţi de distribuire ;
- societăţi de servicii ;
41
Codul civil, art.1491.
42
M.Costin, note de curs.
43
Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române
66
Constituirea societăţilor comerciale
Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul

formalităţilor şi regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi
comerciale.
I. Încheirea actului constitutiv al societăţii

Prima etapă a acestei proceduri constă în concretizarea acordului dintre
părţi, sub forma unor acte care pot fi denumite: contract de societate, statut sau act
constitutiv44. Conform legii, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul
unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
Semnatarii actului constitutiv şi persoanele care au rol determinant în
constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori. Nu pot avea calitatea de membri
fondatori persoanele declarate incapabile prin lege sau condamnate pentru
infracţiunile de gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită, infracţiuni
legate de spălarea banilor, acte de terorism; de asemenea, nu pot avea calitatea de
membri fondatori nici persoanele condamnate pentru infracţiunile prevăzute la art.
143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei45.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi
asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului
constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul
registrului comerţului.
La autentificarea actului constitutiv, respectiv la darea de dată certă a
acestuia, se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind
disponibilitatea şi rezervarea firmei şi declaraţia pe propria răspundere privind
deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată46.
II. Înmatricularea societăţii

În a doua etapă, asociaţii fondatori sau administratorul solicită exercitarea
controlului de legalitate de către judecătorul delegat47 de pe lângă Oficiul
registrului comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
În acest sens, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv,
fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai
directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor
cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi
44
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar
societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract
de societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul
pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Când se încheie numai
contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
45
Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului
46
ART. 14 din legea 31/1990
47
La începutul fiecărui an preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul
sau mai mulţi judecători ai tribunalului
67
va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe
care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii48.
Cererea trebuie însoţită de actul constitutiv al societăţii, dovada efectuării
vărsămintelor de capital, dovada sediului declarat şi a disponibilităţilor firmei,
actele de proprietate asupra aporturilor în natură, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate imobilele; actele constatatoare ale operaţiunilor
încheiate în contul societăţii şi declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a
primilor administratori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai
consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi alte acte sau avize prevăzute de
legi speciale în vederea constituirii.
În situaţia în care cerinţele legale sunt realizate, judecătorul delegat va
autoriza constituirea societăţii, prin încheiere, în termen de 5 zile de la
îndeplinirea cerinţelor.
În cazul neîndeplinirii unor cerinţe legale şi a neînlăturării acestora de către
persoanele interesate, judecătorul delegat va respinge cererea de înmatriculare.
Neregularităţile constatate după înmatriculare trebuie înlăturate în decurs de cel
mult 8 zile de la data stabilirii lor.
Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere
tribunalului să oblige reprezentanţii societăţii să le remedieze, sub sancţiunea
plăţii unor daune, dar acest drept se prescrie după un an de la înmatriculare.
Nulitatea unei societăţi înmatriculate poate fi declarată de tribunal atunci
când: lipseşte actul constitutiv sau forma autentică a acestuia; toţi membrii
fondatori erau incapabili potrivit legii; obiectul de activitate este ilicit sau contrar
ordinii publice; lipseşte încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat;
lipseşte autorizarea administrativă legală pentru cazurile în care este obligatorie;
actul constitutiv nu cuprinde clauze referitoare la denumire, obiect de activitate,
aport şi capital social subscris; nu s-au respectat prevederile legale privind
capitalul social minim subscris şi vărsat şi nu s-a respectat numărul minim de
asociaţi.
III. Etapa finală a constituirii societăţii comerciale o reprezintă

înmatricularea în registrul comerţului, care se efectuează în termen de 24 de ore
de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează
înmatricularea societăţii comerciale. Societatea comercială este persoană juridică
de la data înmatriculării în registrul comerţului.
IV. Modificarea actului constitutiv

Actul constitutiv se poate modifica prin hotărârea Adunării generale,
respectiv a directoratului sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Modificarea
actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în
baza principiului simetriei actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de
formă prevăzute la încheierea lui. Schimbarea formei societăţii, prelungirea
duratei ei ori alte modificări ale actului constitutiv nu atrag crearea unei persoane
juridice noi.
Forma autentică a actului modificator este obligatorie când are ca obiect
majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil,
modificarea formei juridice a societăţii în SNC sau SCS, majorarea capitalului
social prin subscripţie publică.
48
68
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv
directoratul vor depune la registrul comerţului actul modificator şi textul complet
al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în
temeiul hotărârii judecătorului delegat.
Oficiul registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel
înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv
către Monitorul Oficial al României, spre a fi publicate în Partea a IV-a, pe
cheltuiala societăţii (cu excepţia actului modificator în formă autentică al
societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă pentru care nu este
obligatorie publicarea în Monitorul Oficial).
Contractul de societate
a) Condiţii de fond
Societatea comercială este, în esenţă, un contract şi totodată o persoană
juridică. Pe de altă parte, la baza constituirii oricărei societăţi comerciale se află
voinţa asociaţilor, materializată într-un document autentificat denumit contract de
societate, statut sau act constitutiv.
Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite
condiţii de fond şi de formă. Condiţiile de fond constau în consimţământul valabil,
capacitatea de a contracta, obiectul determinant şi cauza licită49.
Consimţământul valabil presupune manifestarea de voinţă a părţilor în
sensul încheierii contractului. Pentru a produce efecte juridice, voinţa părţilor
contractante trebuie să fie declarată, să fie făcută cu intenţia de a genera efecte
juridice şi să nu fie alterată de vicii.
Intenţia de a încheia contractul trebuie să fie animată de dorinţa de a
desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis). Asociaţii pot fi
persoane fizice sau persoane juridice române ori străine, cu calitatea de
comercianţi sau fără aceasta. Persoanele juridice pot participa însă la constituire
numai cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă50.
Cu privire la bunurile comune ale soţilor s-a exprimat opinia că nu pot
constitui aport la capitalul social şi că soţii nu ar avea dreptul să înfiinţeze
împreună o societate comercială. Legea 31/1990 nu stabileşte însă nici o
interdicţie în acest sens iar practica judiciară a permis înfiinţarea a numeroase
societăţi comerciale ai căror asociaţi au calitatea de soţi, urmând ca dividendele să
devină bunuri comune51. Singura interdicţie îi vizează pe asociaţii din societăţile
cu răspundere nelimitată, care nu pot face parte ca asociaţi cu răspundere
nelimitată din alte societăţi concurente sau cu acelaşi obiect de activitate, fără
consimţământul celorlalţi asociaţi52. De asemenea, o altă interdicţie este aceea
conform căreia o persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată53.
Consimţământul dat la încheierea contractului de societate trebuie să nu fie
alterat de eroare, dol sau violenţă.
Eroarea poate viza natura societăţii înfiinţate, substanţa obiectului
contractului sau persoana cu care s-a contractat, dacă aceasta din urmă este cauza
49
Codul civil, art. 948.
50
Decretul nr. 31 / 1954, art. 34.
51
O.Căpăţînă, Societăţile comerciale, Edit. Lumina-Lex, 1994, pg 141.
52
Legea nr. 31 / 1990, art. 82.
53
Legea nr. 31 / 1990, art. 14
69
determinantă pentru care s-a contractat, aşa cum este cazul în situaţia societăţilor
în nume colectiv 54.
Dolul poate determina anularea contractului numai când manoperele
dolosive emană de la cealaltă parte contractantă, fără să fie opozabil asociaţilor
străini de aceste manopere sau creditorilor sociali55
Violenţa poate vicia consimţământul în cazul unor constrângeri fizice sau
psihice, prin care se insuflă o temere raţionabilă cu privire la un rău considerabil
şi imediat asupra persoanei în cauză sau a rudelor apropiate56.
Capacitatea părţilor constă în deţinerea capacităţilor depline de exerciţiu,
pentru a face acte de dispoziţie. Persoana pusă sub curatelă are dreptul de a
încheia contractul de societate57, iar minorul poate fi reprezentat de ocrotitorul său
legal58.
Obiectul contractului societăţii comerciale se referă la activitatea
societăţii, respectiv la faptele de comerţ pe care le va întreprinde. Acesta trebuie
să privească fapte de comerţ, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale 59.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat, licit şi moral.
Cauza contractului de societate este reprezentată de scopul concret în
vederea căruia se încheie acesta, bazat pe elementul psihologic pentru darea
consimţământului. Cauza nu trebuie să încalce ordinea publică şi bunele moravuri,
vizând scopul real şi nu cel aparent.
b) Condiţii de formă ale contractului de societate

În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie
în formă autentică atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
şi trebuie semnat de toţi asociaţii60.
Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură
toate garanţiile cu privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba
clauzele care stau la baza ei, care pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare
valoare pecuniară. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea societăţii,
întocmai ca inexistenţa ei61.
În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate
cuprinde numeroase clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt
obligatorii, iar inexistenţa lor determină nulitatea actului constitutiv. Clauzele
obligatorii sunt prevăzute de Legea nr.31/1990, în mod diferenţiat, în funcţie de
forma juridică a societăţii 62.
Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale
societăţilor comerciale şi privesc identificarea asociaţilor, identificarea viitoarei
societăţi, constituirea capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea
societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii.
a) Clauze de identificare a asociaţilor
54
Codul civil, art.954.
55
Codul civil, art. 960.
56
Codul civil, art. 955 şi art. 959.
57
Codul familiei, art. 153.
58
Codul familiei, art. 105, art. 129 şi art. 130.
59
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8.
60
Legea nr. 31 / 1990, art. 5 al. 6
61
Legea nr. 31 / 1990, art. 56 lit a.
62
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8 cu modificările aferente aduse prin legea nr. 441 din 27
noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
70
Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de
persoane juridice. În cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă
numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul
acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va menţiona denumirea, sediul,
naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile.
În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se
precizeze asociaţii comanditaţi.
b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţi
Această categorie de clauze include denumirea, sediul social şi forma
juridică.
Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii
în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului 63.
Sediul societăţii este stabilit de părţile contractante, în funcţie de locul în care se
va desfăşura activitatea comercială principală sau vor funcţiona organele de
gestiune şi conducere. Forma juridică a societăţii este aleasă de părţi, în funcţie de
scopul urmărit, fiind necesar să se includă între cele stabilite de legislaţia română.
c) Clauze referitoare la obiectul de activitate
Contractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de
activitate, indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare.
Indicarea exactă a fiecărei activităţi şi a numărului de codificare din Codul
activităţilor din economia naţională (C.A.E.N) este necesară pentru a se stabili
dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru considerente statistice
privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai multe
activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele
sunt considerate principale.
d) Clauze referitoare la capitalul societăţii
Această categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă
să participe (capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul
societăţii (capitalul vărsat).
Se va preciza aportul fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar,
în natură. În cazul în natură se va specifica modul evaluării (prin expertizare sau
prin acordul părţilor).
În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi
valoarea nominală a părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de
capital.
La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor
acordate fiecărui asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi
dacă unele conferă anumite drepturi speciale celor care le deţin.
e) Clauze referitoare la administrarea societăţii
Asociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la
administrarea şi reprezentarea societăţii comerciale, identificându-i pe cei care au
atribuţii în acest sens. Se vor stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot
exercita separat sau numai împreună. În cazul SRL-ului dacă sunt numiţi cenzori
aceştia trebuie identificaţi.
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, este necesar să se
menţioneze numărul, numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor societăţii, precum
şi puterile conferite administratorilor (inclusiv puterile de reprezentare) şi, după
caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat.
63
Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.
71
f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Asociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire
la beneficii, dar şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă
prevederile din care ar rezulta că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor
suporta pierderile, cunoscute sub denumirea de “clauze leonine“. Obligaţiile
asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital şi stabilirea termenelor până la
care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital subscris.
În cazul societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni se va
preciza în actul constitutiv şi orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării
societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă
activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la
tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea
beneficiarilor unor astfel de avantaje, precum şi numărul acţiunilor comanditarilor
în societatea în comandită pe acţiuni.
g) Clauze privind sediile secundare ale societăţii
Dacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii
sau reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de
societate. Dacă acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate
aspectele referitoare la ele.
h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii
Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii,
încetarea existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste
modalităţi sunt reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza
referitoare la “conformitatea cu dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în
detaliu.
Elementele specifice ale contractului de societate comercială
Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin

trei elemente definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în:
obligaţia de aport social, intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi
împărţirea beneficiilor. Inexistenţa unuia din aceste elemente nu atrage nulitatea
contractului, dar îi anulează caracterul specific celor de societate comercială.
a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a

aduce în societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate
industrială.
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă
să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil
începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi
comerciale 64.
Dacă un asociat nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va
putea fi obligat la daune şi dobânzi în favoarea societăţii, din ziua în care trebuia
făcut vărsământul.
Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri,
terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale
(creanţe)65. Acestea sunt admise la toate formele de societate, realizându-se prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către
64
Legea nr. 31/1990, art.16 al.1.
65
S. Cărpenaru, op. cit. pg. 147.
72
societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile constituite ca aport devin
proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului 66.
Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind
admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la
societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.
Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de
fabricaţie, mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi
indicaţii de provenienţă. Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte
documente care atestă drepturi exclusive de exploatare asupra invenţiilor,
reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor distinctive etc. În unele cazuri aportul
de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri corporale. În actualul text
al legii societăţilor comerciale nu se face nici o referire concretă la acest tip de
aport.
Aportul în muncă sau servicii constă în activitatea pe care asociatul
promite că o va presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa.
Unii autori consideră că în categoria aportului în muncă se include know–how-ul
67
, iar alţii apreciază că acesta face parte din aportul de proprietate industrială, iar
aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă şi semnificativă 68. Aportul în
muncă nu este admis la constituirea şi majorarea capitalului social, determinând
numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social în cazul SNC şi a
SCS69.
b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt

element esenţial al contractului de societate
Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă, interesată şi
egalitară a asociaţiilor sau ca o voinţă de unitate şi convergenţă de interese. În
cazul fiecărui tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în
desfăşurarea activităţii comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile
activităţii comerciale. Gradul de implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie
de forma juridică a societăţii, manifestându-se uneori numai prin participarea la
luarea deciziilor şi prin dreptul de control asupra activităţii societăţii. Existenţa
acestui element psihologic permite diferenţierea între societăţile comerciale şi
anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură. Pentru
existenţa societăţii comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară
implicarea în afaceri a fiecărui asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin
lege şi prin actul constitutiv al societăţii.
c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al
societăţilor comerciale, care le delimitează de asociaţiile nonprofit.
Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate
sau de pe urma unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut
simbolizează diferenţa dintre activul şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net
este acela care rămâne după prelevările fondului de rezervă, a cheltuielilor de
administrare, a cotelor de amortizare şi a altor cheltuieli. Beneficiul real
simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă determinată, după
ce se compensează pierderile. Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat
poartă denumirea de dividend. Acest termen include orice distribuire, în bani sau
în natură, în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza
bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de
66
Legea nr. 31/1990 art. 65 al.1.
67
S. Cărpenaru, op. cit. pg. 148.
68
M. Costin, Note de curs.
69
Legea nr. 31/1990, art. 16., alin. 2
73
participare la capitalul social 70. Dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional
cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă actul constitutiv nu prevede
altfel 71. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a
asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de
la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de
întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea
adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă
exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la
acţiunea de restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data
distribuirii lor72. Dividende se distribuie doar din profiturile determinate potrivit
legii.
Momentul dobândirii personalităţii juridice
Constituirea societăţii comerciale parcurge mai multe faze, a căror durată

este dependentă de complexitatea societăţii, forma juridică, voinţa membrilor
fondatori şi de alţi factori.
Perfectarea actului constitutiv al societăţii prin autentificare reprezintă un
moment semnificativ şi precis conturat, care atestă voinţa părţilor şi data certă a
semnării lui în faţa notarului. Din acest moment, societatea comercială dobândeşte
mica personalitate juridică, adică aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma
obligaţiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea formalităţilor de constituire şi
a organizării activităţii societăţii concepute. Ca urmare, societatea poate desfăşura
activităţile de publicitate, atragere de fonduri pentru constituirea capitalului prin
subscripţie publică, rezervarea numelui, stabilirea sediului etc.
Înmatricularea în registrul comerţului constituie un alt moment important,
care atestă finalizarea procedurii de constituire şi dobândirea personalităţii
juridice depline.
Dobândirea personalităţii juridice determină existenţa capacităţii de
folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu. Aceste atribute sunt specializate, fiind
limitate de prevederile actului constitutiv, care delimitează în mod clar obiectul de
activitate. Societatea nu poate dobândi drepturi şi obligaţii şi nici nu le poate
exercita în afara obiectului de activitate, astfel încât posedă capacitate civilă
restrânsă.
Pe de altă parte, dacă se ia în considerare numai sfera obiectului ei de
activitate, se poate aprecia că există capacitatea juridică deplină, deoarece îşi
poate exercita toate drepturile şi îşi poate asuma toate obligaţiile necesare
realizării obiectului de activitate.
În formularea sistematică, se concluzionează că principalele consecinţe
ale dobândirii personalităţii juridice constau în existenţa atributelor de
identificare, existenţa patrimoniului şi existenţa responsabilităţii proprii 73.
a) Atributele de identificare
Atributele de identificare ale societăţii comerciale constau în denumire,
sediu şi naţionalitate.
70
Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1.
71
Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2.
72
73
M.Costin, Note de curs.
74
Denumirea este atributul pe baza căruia societatea comercială se
individualizează între ceilalţi subiecţi de drept. Aceste două noţiuni sunt definite
şi reglementate de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care stabileşte
că firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită
comerţul şi sub care semnează. Emblema este semnul sau denumirea care
deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Firmele si emblemele vor fi
înscrise în primul rând în limba română. Dreptul de folosinţă exclusivă asupra
firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului.
Firma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele
comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia.
Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la
iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea «asociaţie
familială», scrisă în întregime 74.
Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii
comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea
face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau felul
comerţului său.
Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în
întregime.
Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea "societate în comandită",
scrisă în întregime. Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu
consimţământul său, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită
simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile
societăţii. Aceeaşi regulă este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează
în firma unei societăţi în comandită.
Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune
dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." ori,
după caz, "societate în comandită pe acţiuni".
Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire
proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau
"S.R.L."
În ceea ce priveşte denumirea şi emblema orice firma noua trebuie sa se
deosebească de cele existente. Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta,
trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin
desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat
sau în orice alt mod. Însuşirea intenţionată a firmei sau a emblemei altei societăţi
comerciale constituie infracţiunea de concurenţă neloială 75. Nici o firmă nu va
putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.
Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în
acelaşi registru al comerţului pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de
emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară
activitatea. Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă oriunde ar fi
aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi
în orice alt mod, numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
74
Legea nr. 26/1990, art. 30 – art. 43.
75
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în Monit. Of. nr. 24 din
30 ian. 1991, cu modificările ulterioare.
75
Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de
cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.
Sediul societăţii reprezintă atributul de identificare menit să situeze

societatea în spaţiu, care se raportează la locul unde se exercită activitatea de
conducere şi gestiune economică, fără a fi relevantă desfăşurarea activităţii
propriu-zise.
Sediul principal prezintă importanţă, deoarece determină naţionalitatea
societăţii, legislaţia naţională care îi va guverna constituirea şi funcţionarea,
instanţa competentă să judece litigiile în care este parte, locul de executare a
prevederilor contractuale şi locul de îndeplinire a procedurii de citare sau de
notificare.
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează
conform legii societăţilor comerciale. Ele vor avea regimul juridic al formei de
societate în care s-au constituit.
Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale
societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în
registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Dacă sucursala este deschisă
într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea, ea se va
înregistra în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.
Celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii
- sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se
menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la
sediul principal. Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.
Naţionalitatea exprimă legătura juridică dintre societate şi un anumit stat,

cu sistemul său de drept. Naţionalitatea societăţii poate fi diferită de cetăţenia
asociaţilor sau a acţionarilor, fiind determinată de locul amplasării sediului
principal sau de locul înmatriculării, în funcţie de reglementările existente în
fiecare ţară. În sistemul juridic de influenţă franceză, inclusiv în România, se
prevede că naţionalitatea societăţii este dependentă numai de sediu, indiferent de
provenienţa capitalului sau de locul înmatriculării, astfel societăţile comerciale cu
sediul în România sunt persoane juridice române76.
b) Existenţa patrimoniului propriu

În momentul dobândirii personalităţii juridice, fiecare societate comercială
obţine patrimoniu propriu, care nu se confundă cu capitalul social şi este distinct
de al asociaţilor sau al acţionarilor. El este format din totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii, cuprinzând activul şi
pasivul financiar–contabil. Patrimoniul se deosebeşte de capitalul social prin
faptul că este dinamic, include toate drepturile şi obligaţiile societăţii şi este în
permanentă fluctuaţie, în funcţie de operaţiunile comerciale. Aceste două noţiuni
coincid valoric numai în momentul constituirii societăţii.
În absenţa unei stipulaţii exprese, bunurile aduse ca aport în natură intră în
proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. Ca
urmare asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii,
creditorii societăţii sunt plătiţi preferenţial faţă de creditorii personali ai asociaţilor
şi nu se pot face compensaţii între creanţele societăţii şi datoria proprie a unui
asociat faţă de o terţă persoană.
76
Legea nr. 31/1990, art. 1, alin. 2.
76
Activul patrimonial cuprinde valorile pozitive şi include capitalul social,
rezerva socială, produsele realizate, beneficiile şi alte valori intrate ocazional în
patrimoniu.
Capitalul social reprezintă principalul instrument economic, pe care
societatea comercială îl utilizează pentru realizarea obiectului de activitate şi a
scopului principal. El se caracterizează în principal prin aceea că este fix şi nu
poate fi deturnat de la scopul său principal77.
Capitalul societăţilor cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 de
lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe
acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o
dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb,
astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000
euro.
Cuantumul minim al capitalului societăţilor în nume colectiv şi în
comandită simplă nu este stabilit prin lege, dar trebuie să fie suficient, în funcţie
de scopul şi obiectul de activitate a societăţii. Aprecierea în acest sens o va face
judecătorul delegat la Registrul oficiului comerţului.
Bunurile rămase din patrimoniul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe
acţiuni radiate din registrul comerţului revin acţionarilor.
Produsele realizate de societate sunt componente ale activului
patrimonial, deoarece sunt destinate comercializării. Sumele obţinute au destinaţii
diferite în patrimoniul societăţii, în funcţie de situaţiile concrete.
Beneficiile obţinute de societate se pot subclasifica în părţi destinate
redistribuirii şi părţi care rămân în societate. Cele din prima categorie sunt
destinate achitării dividendelor şi fac parte din activul patrimonial numai până la
data scadenţei, după care sunt incluse în pasiv.
Valorile pozitive intrate ocazional în patrimoniu pot consta în donaţii,
moşteniri, creanţe recuperate, câştiguri la jocuri cu caracter aleatoriu etc.
Destinaţia acestora diferă în funcţie de situaţiile concrete şi de voinţa asociaţilor.
Pasivul patrimoniului societăţii cuprinde totalitatea datoriilor pe care
societatea le are faţă de asociaţi, stat şi terţi. Toate prestaţiile la care se obligă
societatea sau cele care iau naştere în baza altor raporturi juridice sunt datorii ale
ei faţă de creditorii respectivi. Obligaţiile sociale sunt garantate cu întregul
patrimoniu social, iar în cazul celor cu răspundere nelimitată, şi cu patrimoniul
asociaţilor, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege 78.
c) Existenţa responsabilităţii proprii

Participarea societăţii comerciale la raporturile juridice presupune
asumarea unor obligaţii de natură contractuală (dacă acestea derivă dintr-un
contract) şi de natură delictuală (dacă rezultă din săvârşirea unei fapte ilicite).
Societatea răspunde numai de obligaţiile asumate de către persoanele care o
reprezintă, în condiţiile legii. În cazul societăţii în nume colectiv, obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi
solidară a asociaţilor. La societăţile în comandită simplă şi pe acţiuni, răspunderea
nelimitată şi solidară îi vizează numai pe asociaţii comanditaţi. Răspunderea
asociaţilor este subsidiară în ambele cazuri, realizându-se numai după ce s-a
epuizat patrimoniul societăţii sau în cazul neonorării creanţelor în termen de 15
zile de la punerea în întârziere.
77
Legea nr. 31/1990, art.11 şi art.93.
78
Legea nr. 31/1990, art. 3.
77
Încetarea activităţii societăţii comerciale
Societăţile comerciale se pot constitui pe durată limitată sau nelimitată,
dar şi în cel din urmă caz activitatea lor poate înceta prin fuziune, divizare sau
dizolvare. Încetarea propriu-zisă a activităţii este urmată de faza lichidării
societăţii, care implică operaţiunile de plată a debitelor şi împărţirea soldului79.
a) Fuziunea societăţilor comerciale

Fuziunea este operaţiunea prin care:
a)una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi
transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării
către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea
absorbantă şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
b)mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul
repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea nou-constituită şi, eventual,
al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate
b) Divizarea societăţii comerciale.

Divizarea este operaţiunea prin care:
a)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai
multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către
acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al
unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate;
b)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă
totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul
repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-
constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului
societăţii divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe
societăţi nou-constituite.
Fuziunea sau divizarea se poate face şi între societăţi de forme diferite.
Fuziunea sau divizarea, poate fi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în
lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociaţi a
activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.
Fuziunea/divizarea produce efecte:

a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data
înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;
b) în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale
care a aprobat operaţiunea, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se
stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, care nu poate fi însă
ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii absorbante sau
societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar
încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.
c) Dizolvarea societăţilor comerciale.
79
Legea nr. 31/1990, art. 252 – art. 270.
78
Operaţiunea de dizolvare vizează atât actul constitutiv al societăţii, cât şi
existenţa ei ca entitate juridică şi economică. Sub aspectul capacităţii juridice se
produce o restrângere la activităţile care vizează lichidarea efectivă a
patrimoniului social.
Societatea se dizolvă prin: trecerea timpului stabilit pentru durata
societăţii, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii, declararea
nulităţii societăţii, hotărârea adunării generale, hotărârea tribunalului, falimentul
societăţii, precum şi din alte cauze prevăzute de lege sau prin actul constitutiv.
Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul
nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. În caz contrar, aceştia sunt personal şi
solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse.
TEST DE EVALUARE
1. Ce înţelegeţi prin aportul în numerar şi aportul în natură?

Răspuns:
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă

să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil
începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi
comerciale.
Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri,
terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri
incorporale (creanţe). Acestea sunt admise la toate formele de societate,
realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea
efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile
constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării
ei în registrul comerţului.
2. Prezentaţi pe scurt etapele constituirii unei societăţi comerciale

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai

directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora
vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază
teritorială îşi va avea sediul societatea:
a) în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv
b) în termen de 5 zile de la data încheierii actului constitutiv
c) în termen de 30 zile de la data încheierii actului constitutiv
79
d) în termen de 8 zile de la data încheierii actului constitutiv
Rezolvare O OO
De rezolvat:
2. De la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face
înmatricularea societăţii comerciale la Registrul Comerţului:
a) în termen de 15 zile
b) în termen de 5 zile
c) în termen de 8 zile
d) în termen de 24 de ore
Rezolvare O OO O
4.2. Societatea pe acţiuni
Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a

societăţii comerciale, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile
personale ale asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor,
acest tip de societate purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se
menţine şi în prezent în legislaţiile altor state. Ea funcţionează ca un organism
democratic în care minoritatea se supune hotărârilor majorităţii în adunările
generale, administratorii şi directorii gestionează societatea în baza unui mandat,
iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.
Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important
este dreptul la dividend, dar si nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la
informare. Fiind prin esenţă o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea
asociaţilor în limita aporturilor lor pentru obligaţiile sociale şi negociabilitatea
acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului
social.
Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită

prin asocierea unui număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o
activitate comercială în scopul împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la
formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociable, numite
acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în limita lor.
Caracterele principale ale societăţii pe acţiuni constau în:

- existenţa unui număr minim de 2 asociaţi, denumiţi acţionari;
- capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni nu
poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la
doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb,
astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de
euro.
- Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a
capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie
publică. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către
toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea
80
fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi
vărsat: a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni
de la data înmatriculării societăţii; b) pentru acţiunile emise pentru un aport în
natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
- divizarea capitalului social în părţi egale denumite acţiuni, care sunt
negociabile şi transmisibile;
- răspunderea asociaţilor numai până la limita capitalului social subscris.
În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se

constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma
unui înscris unic denumit act constitutiv (art. 5).
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi
asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului
constitutiv este obligatorie atunci când:
Actul constitutiv se semnează de asociaţii fondatori, din categoria cărora
nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru
anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6). Contractul de societate poate stabili
acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la
constituirea societăţii (art. 8 lit. m).
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni va cuprinde pe lângă clauzele
obişnuite (cu privire la identificarea fondatorilor, forma,denumirea şi sediul
societăţii, obiectul de activitate, capitalul social, )care se regăsesc şi la celelalte
tipuri de societăţi comerciale şi clauze referitoare la: conducerea, administrarea,
funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii, numărul membrilor consiliului de
administraţie, puterile de reprezentarea conferite administratorilor (art. 8 lit. i);
modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor (art. 8 lit. k);
avantaje speciale acordate oricărei persoane (art. 8 lit. m), cuantumul total sau
estimativ al operaţiunilor efectuate pentru constituirea societăţii (art. 8 lit. o).
Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune

dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." Orice
act care emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de
organizare, numărul de înmatriculare, capitalul social şi capitalul efectiv vărsat,
potrivit ultimului bilanţ aprobat.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în

muncă nu sunt permise. Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de
vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a
bunurilor aflate în stare de utilizare. Aporturile în creanţe nu sunt posibile la
societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie publică (art. 16).
Modalităţile de constituire a societăţii pe acţiuni
a) Constituirea simultană (fără apel la subscripţia publică)

Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului
constitutiv de către toţi acţionarii. Capitalul social trebuie să fie simultan şi
integral subscris. La constituire capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30%
81
din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare acţionar în parte, ca o
concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la formarea
societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este
posibilă. Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire
parţială a acestuia. Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în
modul convenit în contract, în termen de 12 luni de la data înmatriculării.
b) Constituirea continuată (prin subscripţie publică)

Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, presupune apelul
la resursele financiare ale populaţiei, fondatorii adresând în acest scop celor
interesaţi o ofertă de subscriere. Aceasta fază presupune o fază premergătoare
care cuprinde lansarea prospectului de emisiune şi subscrierea acţiunilor, o fază
intermediară: validarea subscripţiei şi aprobarea actului constitutiv al societăţii de
către adunarea constitutivă a acceptanţilor şi o fază finală autorizarea de către
judecătorul delegat a funcţionării societăţii şi înmatricularea acesteia în Registrul
Comerţului.
Iniţiativa, pregătirea şi îndeplinirea formalităţilor necesare finalizării
acestor faze revin fondatorilor. În concepţia legii 31/1990 sunt consideraţi
fondatori: semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol
determinant în constituirea societăţii.
Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă
forma prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele
prevăzute la art. 8 din legea 31/1990 modificată, care reglementează conţinutul
actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe administratorii, directorii, membrii
directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi cenzori, iar după caz auditorul
financiar care vor fi numiţi de adunarea constitutivă.
Clauza privind capitalul social, prevede că la constituire, Societatea se va
constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a
vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori altă
societate bancară. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de
12 luni de la înmatriculare. Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui
acoperite integral. Cuprinderea tuturor clauzelor şi menţiunilor în prospectul de
emisiune este obligatorie.
Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine
fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Această cotă nu
poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de
5 ani de la data constituirii societăţii.
Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat
de fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la oficiul
registrului comerţului din judeţul unde se va stabili sediul societăţii, judecătorul
fiind cel care autorizează publicarea prospectului.
Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană
acceptă oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca
aport o sumă de bani, cel puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei
proprietar va deveni. Subscrierea se va face pe unul din exemplarele prospectului
de emisiune. Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul
ori sediul subscriitorilor, numărul în litere al acţiunilor subscrise, data subscrierii
şi declaraţia expresă a subscriitorului că are cunoştinţă şi acceptă prospectul de
emisiune şi semnătura subscriitorului. Din acest moment, subscriitorul are
calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi
simplă, efectivă şi sinceră.
82
Acţiunile emise de societate
Acţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni
obligatoriu egale din capitalul social, care conferă posesorului calitatea de
asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile. Noţiunea „acţiune” are mai multe
sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului social, un titlu de credit sau
raportul juridic dintre acţionar şi societate.
La societatea pe acţiuni capitalul social este reprezentat prin acţiunile 80
emise de societate, a căror valoare nominală nu va putea fi mai mică de 0,1 lei.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi membri ai consiliului de administraţie,
respectiv ai directoratului sau, după caz, semnătura administratorului unic,
respectiv a directorului general unic.
În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni
nominative şi acţiuni la purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în
acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale (art. 91 şi art. 95).
Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în
cuprinsul acţiunii prin nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi
elemente de identificare sunt înscrise în registrul de acţiuni al societăţii, astfel că
transmiterea acţiunii unei alte persoane trebuie menţionată şi în registrul
acţionarilor (art. 98).
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie
sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor.
Dacă nu a emis şi eliberat acţiuni în formă materială, societatea, din oficiu sau la
cererea acţionarilor, le va elibera un certificat de acţionar.
Acţiunile la purtător nu conţin elemente de identificare, astfel încât se
prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de proprietate asupra
acestora se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).
Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor
acţiunilor ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în
proporţia stabilită în actul constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile
specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului de vot. Ele nu pot fi deţinute de
administratorii, directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere
şi cenzorii societăţii. Acest tip de acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat
asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări ( acestea nu pot depăşi ¼ din
capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi
convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art. 95).
Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să
cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum şi avantajele
acordate fondatorilor. Elementele de identificare vor consta în denumirea şi durata
societăţii, data actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, codul unic
de înregistrare, capitalul social, numărul acţiunilor emise, valoarea nominală,
vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor etc. (art. 93 al. 2).
Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege,
pentru a se preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie vizează valoarea
minimă a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. O a doua condiţie
vizează interdicţia emiterii de noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din
emisiunea precedentă, din raţiuni referitoare la ocrotirea creditului general
(art.92 , al. 3).
Caracterizarea acţiunii:
80
Acţiunile pot fi nominative sau la purtător
83
- este o fracţiune a capitalului social de o valoare egală – acţiunile trebuie să fie
de valoare egala; ele acordă posesorilor drepturi egale.
- valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei, , iar în actul
constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt
nominative sau la purtător şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni.
Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la denumirea şi durata societăţii, data
actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, CUI, capitalul social, şi
avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93).
- dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni, derivă din calitatea de acţionar.
- din punct de vedere al titlului pe care îl reprezintă şi modului de transmitere se
deosebesc acţiuni la purtător şi acţiuni nominative.
- reprezintă o fracţiune a capitalului social ce nu poate fi divizată. Acţiunile fiind
indivizibile, coproprietarii unei acţiuni trebuie să desemneze un singur
reprezentant pentru exercitarea drepturilor rezultând din acea acţiune. Pentru
efectuarea vărsămintelor, toţi sunt însă răspunzători solidar.
Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale, astfel în
categoria drepturilor nepatrimoniale sunt incluse:
- dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar
dacă legea le interzice unora să voteze;
- dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu
prevede altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul
scadent;
- dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor,
bilanţului, a rapoartelor cenzorilor şi administratorilor;
- drepturile acţionarilor minoritari: de a cere administratorilor convocarea
adunării generale;de a cere instanţei desemnarea experţilor; dreptul de ataca în
justiţie hotărârile adunării generale;
În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm:

- dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2);
- dreptul asupra rezervelor;
- dreptul preferenţial de subscripţie;
- dreptul de a înstrăina acţiunile;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu
acţiunile deţinute, în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262-
263).
Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv.

Principala obligaţie legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu
îşi îndeplinesc această obligaţie vor fi somaţi în acest sens, în locul acţiunilor
anulate, vor fi emise noi acţiuni, care vor fi vândute (art. 100), de asemenea
trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile adunărilor generale, precum şi
obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului
lor.
Obligaţiunile emise de societatea pe acţiuni

Societăţile pe acţiuni utilizează procedura emiterii obligaţiunilor când au
nevoie de capital şi nu îl pot obţine prin emiterea de noi acţiuni, întrucât nu
doresc să mărească numărul acţionarilor sau nu este permisă această procedură
din cauza neachitării integrale a acţiunilor subscrise anterior. Totodată, nu este
avantajos sau posibil să se procure fondurile necesare din împrumuturi. În aceste
84
condiţii, societatea comercială emite titluri de credit denumite obligaţiuni, pentru
atragerea fondurilor necesare.
Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate, în schimbul sumelor
de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa
aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente, fără a se modifica structura şi
valoarea capitalului social.
După criteriul modului de transmitere, obligaţiunile pot fi nominative şi

la purtător.
Obligaţiunea nominativă cuprinde numele şi domiciliul persoanei fizice
sau denumirea şi sediul persoanei juridice care are calitatea de obligator. Dreptul
încorporat în titlu se poate exercita numai de titularul acestuia.
Obligaţiunea la purtător nu cuprinde menţiuni de identificare a titularului,
fiind valabilă la cel care o deţine. După modul de amortizare, obligaţiunile se
clasifică în obligaţiuni ordinare81, obligaţiuni cu primă82 şi obligaţiuni cu loturi83.
Obligaţiunile au unele trăsături generale asemănătoare cu ale acţiunilor,
întrucât sunt cesibile, indivizibile şi convertibile. Ele se mai aseamănă cu
acţiunile, întrucât sunt titluri de valoare şi au aceeaşi finalitate în privinţa obţinerii
disponibilităţilor financiare de către societatea emitentă.
Între acţiuni şi obligaţiuni există însă şi numeroase deosebiri, dintre care
pot fi exemplificate următoarele:
- acţiunile sunt fracţiuni din capital, iar obligaţiunile sunt fracţiuni din
împrumutul unic;
- acţiunile conferă posesorului calitatea de asociat, iar obligaţiunile determină
numai calitatea de creditor;
- acţiunile pot fi emise la constituirea societăţii sau ulterior, iar obligaţiunile nu
pot fi emise la înfiinţarea societăţii;
- acţiunile sunt emise pentru a dăinui pe întreaga existenţă a societăţii, iar
obligaţiunile subzistă numai pe perioade limitate, până la amortizare;
- acţiunile dau drept de participare la masa falimentară numai după stingerea
datoriilor către terţi, iar obligaţiunile nu generează nici o interdicţie în acest
sens.
Obligaţiunile pot fi emise în formă materială sau în formă dematerializată.

Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de 2,5 lei, iar
obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de valoare egală şi conferă
posesorilor lor drepturi egale. Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în
acţiuni trebuie să fie egală cu a acţiunilor.
Drepturile obligatarilor
Deţinătorii de obligaţiuni sunt creditori ai societăţii şi beneficiază de toate
drepturile specifice acestora. În vederea apărării în comun a intereselor, obligatarii
se pot întruni în adunarea generală, la cererea unui număr de deţinători care să
reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate. Deţinătorii de
81
Obligaţiunile ordinare îl îndreptăţesc pe obligator să primească valoarea lor nominativă, la care
au fost achiziţionate şi dobânda prestabilită în funcţie de data răscumpărării.
82
Obligaţiunile cu primă sunt vândute la un preţ inferior celui nominal, care oscilează în funcţie de
data prestabilită pentru răscumpărare, iar la împlinirea termenului obligatorul va primi pentru ele
valoarea nominală.
83
Obligaţiunile cu loturi se vând şi se răscumpără la valoarea nominală, dar îl îndreptăţesc pe
obligator la trageri loto periodice, cu prilejul cărora poate câştiga sume mai mari decât cele
reprezentate de dobânda acordată obligaţiunilor ordinare
85
obligaţiuni vor putea fi reprezentaţi de mandatari, însă această calitate nu poate fi
atribuită administratorilor, directorilor, cenzorilor sau funcţionarilor societăţii.
(art. 171).
Atribuţiile adunării generale a obligatarilor constau în: numirea unui
reprezentant al obligatarilor; îndeplinirea actelor de supraveghere şi de apărare a
intereselor comune ale obligatarilor; constituirea unui fond pentru acoperirea
cheltuielilor; formularea opoziţiei în privinţa modificării actelor societăţii care ar
putea aduce atingere drepturilor obligatarilor. Rambursarea obligaţiunilor
presupune rambursarea către societatea emitentă la scadenţă a împrumutului, fiind
posibilă şi rambursarea anticipată a unora dintre obligaţiuni prin tragere la sorţi,
anunţată public cu cel puţin 15 zile înaintea tragerii la sorţi..
Conducerea societăţii pe acţiuni
a) Componenţa şi clasificarea adunărilor generale ale acţionarilor
Adunarea generală a acţionarilor cuprinde toţi acţionarii, exprimă voinţa

socială şi decide asupra tuturor problemelor date de lege în competenţa sa,
reprezentând organul de deliberare şi decizie.
Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel
mult cinci luni de la încheierea exerciţiului financiar. Când actul constitutiv nu
dispune altfel, ele se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în
convocare.
Pe lângă alte probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este

obligată: să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe
baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat
şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar,
şi să fixeze dividendul; să aleagă şi să revoce membrii consiliului de
administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii; să fixeze
remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de
administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor,
dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv; să se pronunţe asupra gestiunii
consiliului de administraţie, respectiv a directoratului; să stabilească bugetul de
venituri şi cheltuieli; să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea unora sau
mai multor unităţi ale societăţii.
Pentru validitatea deliberărilor acesteia, este necesară prezenţa

acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de
vot. Hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate, dacă nu se prevede
altfel în actul constitutiv.
Dacă nu se realizează această majoritate, adunarea generală adunarea ce
se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe
ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri
cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua
convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate
mai ridicată.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte în mod excepţional, când

trebuie să ia o hotărâre de importanţă deosebită, care se referă la: schimbarea
86
formei juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate;
prelungirea duratei; majorarea capitalului; reducerea sau reîntregirea
capitalului; fuziunea sau divizarea; dizolvarea înainte de termen; conversia
acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni
nominative;conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie în alta;
emisiunea de noi acţiuni sau obligaţiuni; orice altă modificare a actului
constitutiv şi delegarea consiliului de administraţie cu unele atribuţii specifice
adunării generale ordinare etc.
b) Convocarea adunării generale
Adunarea generală poate fi convocată de consiliul de administraţie,

respectiv de directorat, ori de câte ori este nevoie.
Pentru convocarea adunării generale sunt prevăzute anumite condiţii legale
de publicitate şi de respectare a unor termene, dar de la unele se pot face derogări
în actele constitutive. Termenul de convocare nu poate fi mai mic de 30 de zile
de la data publicării convocării în Monitorul Oficial pentru prima întrunire,
menţionându-se explicit locul şi data acesteia, ordinea de zi cu menţionarea
tuturor propunerilor ce vor fi supuse dezbaterii.
Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau
mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din
capitalul social. Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv
directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării, în vederea publicării
şi aducerii acestora la cunoştinţă celorlalţi acţionari. În cazul în care pe ordinea de
zi figurează numirea administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de
supraveghere, şi acţionarii doresc să formuleze propuneri de candidaturi, în cerere
vor fi incluse informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea
profesională a persoanelor propuse pentru funcţiile respective. Ordinea de zi
completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior convocării, trebuie publicată
cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi/sau actul constitutiv pentru
convocarea adunării generale, cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la
data menţionată în convocatorul iniţial. Aspectele legale referitoare la procedura
convocării vor putea fi ignorate, dacă există unanimitate în acel sens din partea
tuturor deţinătorilor de capital (art. 117).
c) Dreptul de vot în cadrul adunării generale
Acţionarii exercită dreptul la vot proporţional cu numărul acţiunilor pe

care le posedă, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel sau dacă nu s-a
limitat numărul voturilor pentru cei care posedă mai mult de o acţiune. Dreptul de
vot este suspendat pentru acţionarii care nu au efectuat vărsămintele ajunse la
scadenţă. Cei care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au
depus cu cinci zile înainte de ţinerea adunării (art. 101, alin. 2, art. 120 şi art.
123).
Acţionarii – membri ai consiliului de administratorii care posedă acţiuni nu
au dreptul să voteze în legătură cu descărcarea gestiunii lor sau cu o problemă în
care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie. Ei pot vota însă situaţia
financiară anuală dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de
actul constitutiv.
În cazul existenţei unui interes contrar cu al societăţii, acţionarul trebuie să
se abţină de la votul referitor la acea operaţiune, iar în caz contrar este răspunzător
de daunele provocate societăţii.
87
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se
obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau
propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare
este nulă.
Votul este secret numai în legătură cu alegerea şi revocarea membrilor
consiliului de administraţie, membrilor consiliului de supraveghere, a
cenzorilor/auditorilor interni şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea
membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii.
d) Hotărârile adunării generale.

Formalităţile de convocare, prezenţa, rezumatul dezbaterilor şi hotărârile
luate vor fi consemnate în procesul-verbal întocmit de unul din secretarii aleşi cu
acel prilej. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare şi
prezenţă, după care va fi înregistrat la societate, procesul – verbal va fi trecut în
registrul adunărilor generale. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi
depuse în termen de 15 zile la registrul comerţului, pentru înregistrare şi
publicare.
Hotărârile legale sunt obligatorii pentru acţionarii absenţi sau pentru cei
care au votat împotrivă. Cele contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în
justiţie în termen de 15 zile de la publicare. Pe durata judecăţii se poate cere
suspendarea hotărârii atacate.
Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale
luată cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, a formei juridice,
mutarea sediului sau fuziunea sau divizarea societăţii, se pot retrage având dreptul
la contravaloarea acţiunilor lor. Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce
exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca
valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare
recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de
judecătorul delegat, la cererea consiliului de administraţie, costurile de evaluare
fiind suportate de societate.
Administrarea societăţii pe acţiuni

Administrarea societăţii se realizează de unul sau de mai mulţi
administratori, numărul lor fiind întotdeauna impar, constituiţi în consiliul de
administraţie,. Numirea84, revocarea şi înlocuirea administratorilor sunt de
competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor.
Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către
membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari. Pe durata
îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de
muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii
societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a
acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul
este îndreptăţit la plata unor daune-interese. În caz de vacanţă a unuia sau a mai
multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel,
consiliul de administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii,
până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor.
În caz de vacanţă a ostului de administrator consiliul de administraţie
numeşte administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a
acţionarilor, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
84
Cu precizarea că primii administratori sunt numiţi prin actul constitutiv (art. 137)
88
Consiliul de administraţie85 este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia
celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor. Consiliul de
administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni, sau când este convocat la
cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general.
Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al
consiliului. Prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este
numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul. Preşedintele este
numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de
administrator. El poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie, dar
dacă a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta.
Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta
adunării generale a acţionarilor şi veghează la buna funcţionare a organelor
societăţii.
În cazul în care preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi
exercita atribuţiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de
administraţie poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de
preşedinte.
Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai
multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiţi
dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Directorii societăţii
pe acţiuni sunt acele persoane cărora le-au fost delegate atribuţii de conducere a
societăţii. Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente
conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu
respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv
consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în
justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de
administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.
Controlul activităţii societăţii pe acţiuni
Controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor se exercită de

către cenzorii stabiliţi în actul constitutiv sau aleşi de adunarea generală a
acţionarilor, pe durata de trei ani. Fiecare societate pe acţiuni va avea 3 cenzori şi
toţi atâţia supleanţi, întotdeauna numărul cenzorilor trebuie sa fie impar, cel puţin
unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat.
Se interzice alegerea în această funcţie a rudelor administratorilor, a
persoanelor retribuite de administratori pentru alte activităţi sau a celor care au
interdicţie să fie membru al consiliului de administraţie, respectiv al consiliului
de supraveghere şi directoratului.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă
situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă
85
Competenţele consiliului de administraţie care nu pot fi delegate directorilor sunt:
a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar şi aprobarea planificării
financiare;
c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
d) supravegherea activităţii directorilor;
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea
hotărârilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei.
89
acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a
făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare.
Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului. Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul
cerut la adunările extraordinare.
TEST DE EVALUARE
1. Care sunt particularităţile aportului în cazul societăţii pe acţiuni?

Răspuns:
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar

cele în muncă nu sunt permise.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere
economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către
societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se
constituie prin subscripţie publică.
2. După modalitatea de constituire enumeraţi tipurile de societăţi

comerciale pe acţiuni pe care le cunoaşteţi.
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Capitalul social al societăţii pe acţiuni este de:

a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
Rezolvare OOO
De rezolvat:
2. La societatea pe acţiuni valoarea nominală minimă a unei acţiuni nu va
putea fi mai mică de:
a) 1 leu
b) 10 lei
90
c) 0,1 lei
d) 200 de lei
Rezolvare O OO O
4.3. Societatea cu răspundere limitată
Caracterizare generală
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate

constituită pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane
(maximum 50), care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru
obligaţiile sociale în limita aportului lor. O astfel de societate reprezintă un mixaj
între societăţile de persoane (de la care preia numărul redus de asociaţi,
încrederea între aceştia şi circulaţia redusă a capitalului) şi societăţile de
capitaluri (de la care a preluat răspunderea limitată).
Acest tip de societate comercială se caracterizează prin faptul că: este o

societate cu caracter intuitu personae, adică o societate care se constituie şi se
bazează pe cunoaşterea şi încrederea reciprocă a asociaţilor; este o societate
relativ închisă, întrucât pentru ca un terţ să poată dobândi calitatea de asociat este
necesar acordul asociaţilor care reprezintă cel puţin ¾ din capitalul social;
capitalul social nu poate fi mai mic de 200 lei, fiind reprezentat şi divizat în
fracţiuni numite părţi sociale, care trebuie să fie de o valoare egală, dar nu mai
mică de 10 lei - aceste părţi sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile;
asociaţii răspund pentru obligaţiile lor sociale numai în limita aportului lor.
Denumirea societăţii care trebuie să arate obiectul de activitate, va fi
însoţită de menţiunea înscrisă în întregime „Societate cu răspundere limitată„ sau
„S.R.L.” Obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie licit şi moral.
Procedura de constituire a societăţii cu răspundere limitată este
asemănătoare cu a celorlalte societăţi comerciale, pe baza contractului de
societate şi a statutului, a căror prevederi pot fi cumulate într-un înscris unic
denumit act constitutiv (art.5, art.41).
Actul constitutiv al SRL se poate încheia în forma unui înscris sub
semnătură privată, în cazul în care se aduce un teren cu titlu de aport în natură
actul constitutiv se încheie în formă autentică. Actul constitutiv va trebui să
cuprindă clauzele specifice societăţilor de persoane, care se completează cu unele
dispoziţii proprii acestui tip de societate, referitoare la asociaţi şi la capital.
Numărul maxim al asociaţilor este limitat la 50 de persoane, pentru a
păstra caracterul (intuitu personae) (art.12). Capitalul social nu poate fi mai mic
de 200 de lei, fără să se precizeze procentul celui vărsat până la constituire, al
cărui cuantum va fi apreciat de judecătorul delegat . Este necesar să se precizeze
numărul şi valoarea nominală a parţilor sociale şi repartizarea acestora între
asociaţi în funcţie de aportul fiecăruia, însă se poate deroga de la acest principiu.
91
Capitalul social se divide în fracţiuni egale, denumite părţi sociale, care
nu pot fi mai mici de 10 lei şi nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile
(art.11).
Nu se impune nici un plafon pentru aporturile în natură, însă sunt necesare
şi aporturi în numerar în proporţia stabilită de asociaţi şi aprobată de judecătorul
delegat, în funcţie de obiectul de activitate (art. 16 al.1).
Aporturile în creanţe nu sunt admise, iar prestaţiile în muncă nu pot
constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social (art.16 al.3 şi 4).
Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată
Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie în

toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. Aceasta se convoacă la sediul
societăţii cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, la iniţiativa
administratorilor sau chiar a unui asociat/asociaţi, dacă acesta deţine cel puţin o
pătrime din capitalul social.
Convocarea se realizează în modalitatea prevăzută în actul constitutiv sau
prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată, unde se va
arăta ordinea de zi a acesteia (art.195).Adunarea va fi convocată la sediul
societăţii, spre deosebire de S.A unde adunarea poate fi convocată şi înalt loc
decât la sediul societăţii, în acest caz dispoziţia este imperativă.
Adoptarea deciziilor se realizează prin vot86, care trebuie să reprezinte atât
majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale deţinute de aceştia.
Pentru modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor
asociaţilor, dacă legea sau actul constitutiv nu prevede altfel. În actul constitutiv
se poate stabili exercitarea votului prin corespondenţă.
Atribuţiile principale ale adunării generale constau în: aprobarea

situaţiei financiare anuale, stabilirea repartizării profitului net, desemnarea
administratorilor şi cenzorilor, deciderea contractării auditului financiar, atunci
când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii, deciderea urmăririi
administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi
persoana însărcinată să o exercite şi modificarea actului constitutiv.
Hotărârile adunării asociaţilor, adoptate în condiţii legale, sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii. Asociatul care apreciază că i-au fost încălcate
drepturile, poate formula acţiune judiciară pentru anularea hotărârii adunării
asociaţilor.
Societatea cu răspundere limitată poate fi administrată de unul sau de
mai mulţi administratori, care pot fi asociaţi sau neasociaţi, desemnaţi prin actul
constitutiv sau de adunarea generală a asociaţilor.
Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor,
mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de
activitate şi nici nu au permisiunea să exercite pe cont propriu acelaşi gen de
comerţ (art.197 al.2).
Când sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot prevedea să
lucreze împreună sau individual, iar dacă nu se stabileşte aceasta, fiecare poate
lucra individual.
Administratorul care are iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele
obişnuite pentru societate, trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi, iar dacă
vreunul se opune, vor decide asociaţii.
86
Fiecare parte socială dă dreptul la un VOT.
92
Atribuţiile administratorilor constau în exercitarea tuturor operaţiunilor
pentru îndeplinirea obiectului de activitate, la care se adaugă altele, cum ar fi
ţinerea evidenţei asociaţilor şi a părţilor sociale şi dreptul de a reprezenta
societatea.
Răspunderea administratorilor este personală şi solidară în cazul
nerespectării obligaţiei de a ţine un registru al asociaţilor.
Actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor

cenzori, de către adunarea generală, dar această procedură este obligatorie dacă
numărul asociaţilor trece de 15. La societăţile în care nu se aleg cenzori, controlul
gestiunii se realizează de asociaţii, care nu sunt administratori ai societăţii, în mod
similar cu societatea în nume colectiv (art.199).
Beneficiile societăţii
Beneficiile obţinute de societate sunt destinate împărţirii între asociaţi, sub
forma dividendelor şi constituirii fondului de rezervă.
Dreptul la dividende se stabileşte proporţional cu cota de participare la
capitalul social vărsat, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv. Plata
dividendelor este condiţionată de existenţa beneficiilor reale, constatate prin
bilanţul contabil şi repartizate de adunarea asociaţilor.
Părţile sociale
Societatea cu răspundere limitată nu poate emite titluri de valoare
negociabile, adică acţiuni sau obligaţiuni (art.11 al.2 şi art.200).
Capitalul social este structurat în părţi sociale care pot fi transmise între
asociaţi sau persoanelor din afara societăţii, dacă aceasta a fost aprobată de
asociaţii reprezentând cel puţin ¾ din capitalul social
Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Transmiterea către persoane
din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi
reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Cu precizarea că această
regulă nu se aplică în cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, în acest
caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform
ultimului bilanţ contabil aprobat. În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de
asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un
număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în
registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din
momentul înscrierii ei în registrul comerţului.
Retragerea şi excluderea asociatului

Retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată reprezintă
ieşirea voluntară a asociatului din societate, cu consecinţa încetării calităţii de
asociat.
Retragerea se poate realiza în cazurile prevăzute în actul constitutiv, cu
acordul celorlalţi asociaţi sau pentru motive temeinice constatate de instanţă.
Drepturile cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaţilor
ori de un expert (art.226).
Dacă prin retragerea asociatului în societate rămâne un singur asociat, iar
acesta nu vrea sa continue activitatea sub forma societăţii cu răspundere limitată
cu asociat unic, atunci societatea se va dizolva.
Excluderea asociatului se realizează în mod similar societăţilor de
persoane, pentru neaducerea aportului după ce a fost pus în întârziere, pentru
93
comiterea unei fraude în dauna societăţii, pentru amestecul fără drept în
administraţie, state de faliment şi pentru utilizarea semnăturii sociale sau a
capitalului social în folosul lui sau al altora (art.222 al.1 ).
Modificarea numărului asociaţilor permite transformarea în societate cu
asociat unic sau invers, însă în acest din urmă caz va fi necesară refacerea actului
constitutiv în formă autentică şi publicarea hotărârii în Monitorul Oficial (art.224
al.2).
Dizolvarea si lichidarea societăţii

SRL se dizolvă pentru cauzele de dizolvare comune aplicabile oricărei
forme de societăţi comerciale, de asemenea există şi cauze speciale de
dizolvare:Societatea se dizolvă în cazul în care se constată că în urma unor
pierderi activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriilor
societăţii, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, iar
acesta nu este reîntregit, precum şi cazul în care capitalul social se reduce sub
minimul legal, iar aceasta, fără a se proceda la reîntregirea lui. SRL se dizolvă
prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre
asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic

Cea de-a 12-a directivă comunitară în materie de societăţi a consacrat
expres societatea unipersonală. Art.5 alin. (2) din legea 31/1990 prevede că
societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane.
La baza constituirii SRL cu asociat unic stă un act juridic unilateral de
voinţă, statutul. Societatea se constituie prin aportul unui singur asociat, care va fi
deţinătorul tuturor părţilor sociale. In cazul aportului în natură, valoarea acesteia
se va stabili pe baza unei expertize de specialitate.
Art. 14 alin. (1) din legea 31/1990 instituie o incapacitate pentru orice
persoană fizică sau juridică de a constitui mai mult de o societate cu răspundere
limitată cu asociat unic.
Asociatul unic, deţinător al tuturor părţilor sociale, va avea toate drepturile
şi obligaţiile care revin, potrivit legii, adunării generale a asociaţilor. Dacă
asociatul unic este şi administratorul societăţii, el va îndeplini obligaţiile
prevăzute de lege pentru această calitate.
Dizolvarea societăţii comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic
atrage transmisiunea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără
lichidare, prin urmare, asociatul unic va fi ţinut să răspundă pentru obligaţiile
sociale cu întregul patrimoniu.
94
TEST DE EVALUARE
1. Câţi asociaţi poate avea societatea cu răspundere limitată?

Răspuns:
Legea impune pentru societatea cu răspundere limitată un număr maxim de

asociaţilor de 50 de persoane, pentru a păstra caracterul (intuitu personae).
2. Prezentaţi pe scurt societatea cu răspundere limitată cu asociat

unic.
Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este de:

a) 200 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
Rezolvare OOO
De rezolvat:
2. Societatea cu răspundere limitată este:
a) o societate de persoane
b) o societate de capitaluri
c) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri
Rezolvare O OO O
95
4.4. Societatea în nume colectiv
Societatea în nume colectiv reprezintă tipul de bază a societăţii

comerciale, sub aspectul vechimii şi a formei de organizare juridică. Ea cuprinde
un număr mic de asociaţi care, de obicei, sunt rude, prieteni sau cunoscuţi.
Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună
afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.
Societatea în nume colectiv poate fi definită ca o societate constituită prin
asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun
în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul
împărţirii beneficiilor rezultate, în care asociaţii răspund nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile societăţii87.
Societatea în nume colectiv se caracterizează prin aceea că asocierea se
bazează pe încrederea deplină a asociaţilor; capitalul social este divizat în părţi
proporţionale aportului social al fiecărui asociat, nereprezentate prin titluri de
valoare, care sunt în principiu netransmisibile; obligaţiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor.
În pofida denumirii, asociaţii nu lucrează în nume propriu, exercitând
comerţul pentru societate, astfel că numai aceasta are calitatea de comerciant.
Calitatea de asociaţi o pot avea atât persoanele fizice, cât şi persoanele
juridice. Dacă acestea din urmă constau însă în societăţi cu răspundere limitată
sau pe acţiuni, ele vor răspunde nelimitat numai cu patrimoniul lor şi nu cu al
persoanelor care le-au constituit.
Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi, iar dacă o persoană străină de societate consimte să-i
fie inclus numele pe firma societăţii, aceasta devine răspunzătoare în mod
nelimitat şi solidar pentru toate obligaţiile societăţii.
Capitalul social subscris sau vărsat va fi determinat de părţi în funcţie de
obiectul de activitate, fără să fie stabilit un plafon minim legal. În actul constitutiv
se va arăta însă în ce constă aportul concret al fiecărui asociat şi data la care se va
vărsa capitalul social subscris. Societatea în nume colectiv, la fel ca şi societatea
în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată, sunt obligate să verse
integral la data constituirii capitalul social subscris 88. Actul modificator al actului
constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în comandită simplă, în formă
autentică, se va depune la oficiul registrului comerţului, fără a fi obligatorie
publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Numărul redus al asociaţilor
acestui tip de societate permite luarea deciziilor de către toţi asociaţii, dar legea a
consacrat şi principiul majorităţii, în cazul divergenţelor între ei. În această
ipostază va fi necesară realizarea majorităţii absolute a capitalului social. Pentru
actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate
decide un singur administrator, dacă ceilalţi se găsesc în imposibilitatea de a lua
parte la administrare (art.76).
87
S. Cărpenaru, op.cit., pg.264.
88
96
TEST DE EVALUARE
1. Pentru ce tip de activitate este înfiinţată o societate în nume

colectiv?
Răspuns:
Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună

afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.
2. Prezentaţi pe scurt societatea în nume colectiv.

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Capitalul social al societăţii în nume colectiv este de:

a) 200 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal minim
Rezolvare OOOO 
De rezolvat:
2. Societatea în nume colectiv este:
a) o societate de persoane
b) o societate de capitaluri
c) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri
Rezolvare O OO
97
3.5. Societatea în comandită simplă
Societatea în comandită simplă este constituită prin asocierea, pe baza

deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite
bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială în scopul împărţirii
beneficiilor, din care unii răspund în limita aporturilor de capital (comanditarii),
iar alţii răspund în mod nelimitat şi solidar (comanditaţii).
Acest tip de societate se caracterizează prin existenţa a două categorii de
asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi.
Comanditarii sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să
se implice în afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi
comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă răspunderea
nelimitată.
Alte caracteristici ale acestui tip de societate sunt existenţa deplinei
încrederi între asociaţii comanditari şi comanditaţi, divizarea capitalului în părţi
de interes, în funcţie de aportul fiecărui comanditar, care nu pot fi însă
reprezentate prin titluri de valoare, răspunderea diferită a asociaţilor pentru
obligaţiile sociale, în funcţie de categoria din care fac parte.
Denumirea (firma) societăţii trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia
dintre asociaţii comanditaţi, menţionându-se acesta în orice act, însoţit de forma
juridică a societăţii, sediul şi numărul de înmatriculare. Dacă un comanditar sau o
altă persoană consimte să i se înscrie numele în firma societăţii, devine
răspunzător în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.
Asociaţii comanditari care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social vor putea decide cu privire la: alegerea unuia sau a mai multor
administratori ai societăţii şi revocarea lor; rezolvarea divergenţelor dintre
administratori; aprobarea bilanţului şi stabilirea răspunderii administratorilor.
Asupra celorlalte probleme ale societăţii decid toţi asociaţii comanditari şi
comanditaţi, iar în cazul divergenţelor au prioritate cei care reprezintă majoritatea
capitalului social, întrucât dreptul la vot este direct proporţional cu capitalul
deţinut, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv.
Asociaţii comanditari au posibilitatea să încheie anumite tranzacţii în
contul societăţii numai în baza unei procuri speciale, pentru operaţiuni
determinate, care emană de la reprezentanţii societăţii şi este înscrisă în registrul
comerţului. În cazul nerespectării acestor cerinţe, comanditarul răspunde faţă de
terţi în mod solidar şi nelimitat, pentru toate obligaţiile contractate de societate
după această dată (art. 89 al. 1).
Asociaţii din această categorie pot îndeplini servicii din administraţia
internă, pot să exercite acte de supraveghere, să participe la numirea şi la
revocarea administratorilor sau să îi autorizeze pe aceştia pentru operaţiuni care
depăşesc puterile acordate iniţial. Comanditarii mai au dreptul să ceară copie de
pe situaţiile financiare anuale şi să controleze exactitatea lor prin cercetarea
registrelor comerciale şi a celorlalte documente justificative (art. 89 al. 2 şi 3).
98
TEST DE EVALUARE
1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită simplă?

Răspuns:
Societatea în comandită simplă se caracterizează prin existenţa a două

categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii
sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să se implice în
afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi
comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă
răspunderea nelimitată.
.
2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită simplă.

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asociaţii comanditaţi din cadrul societăţii în comandită simplă îşi asumă:

a) răspundere limitată
b) răspundere nelimitată
c) au iniţiativa afacerilor
d) nu doresc să se implice în afaceri
A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+d
Rezolvare B – b+c
De rezolvat:
2. Capitalul social al societăţii în comandită simplă este de:
a) 200 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal minim
Rezolvare O OO OO
99
3.6. Societatea în comandită pe acţiuni
Societatea în comandită pe acţiuni este societatea constituită prin

asocierea dintre comanditari (care răspund numai în limita aportului lor) şi
comanditaţi (care răspund în mod nelimitat şi solidar ), în scopul desfăşurării
unor activităţi comerciale, care au drept scop realizarea beneficiilor şi
împărţirea lor, capitalul fiind structurat în acţiuni.
Acest tip de societate se caracterizează prin: existenţa a două categorii de
asociaţi, împărţirea capitalului social în acţiuni, răspunderea diferită a
asociaţilor, în funcţie de categoria din care fac parte.
Societatea în comandită pe acţiuni are elemente de asemănare cu societatea
în comandită simplă, fiind constituită din comanditari (deţinătorii capitalului) şi
comanditaţi (utilizatorii capitalului). Deosebirea esenţială dintre cele două forme
ale societăţii în comandită constă în aceea că în cazul societăţii în comandită pe
acţiuni, capitalul este împărţit în acţiuni, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni. În
privinţa răspunderii pentru obligaţiile sociale, societatea în comandită pe acţiuni
urmează regulile societăţii în comandită simplă, în sensul că asociaţii comanditari
răspund numai în limita aportului lor, iar asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi
solidar.
Actul constitutiv al societăţii în comandită pe acţiuni va cuprinde: datele
de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni, vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi; forma, denumirea şi sediul social; capitalul
social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat,
cuantumul acestuia; obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi
a activităţii principale; natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură,
numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea
persoanei care le-a adus ca aport; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu
specificarea dacă sunt nominative sau la purtător; datele de identificare a primilor
membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului
de supraveghere; datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor
financiar; clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul
gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
administraţie sau modul de stabilire a acestui număr; orice avantaj special acordat,
în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este
autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în
cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje; durata
societăţii; modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor; sediile
secundare - sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau
condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioara, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire.
Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni, la fel ca cel al
societăţii pe acţiuni sau nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea
modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând
seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în
lei al sumei de 25.000 de euro. La societăţile în comandită pe acţiuni nu sunt
admise aporturile în natură şi aporturile de creanţe.
100
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la
deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor sau, după caz, a
auditorului financiar, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii.
TEST DE EVALUARE
1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită pe

acţiuni?
Răspuns:
Societatea în comandită pe acţiuni se caracterizează prin existenţa a două

categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii
răspund numai în limita aportului lor, iar comanditaţii răspund în mod
nelimitat şi solidar.
2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită pe acţiuni.

Răspuns:
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni este de:

a) 200 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal mini
Rezolvare O OO O
De rezolvat:
2. Asociaţii comanditaţi al societăţii în comandită pe acţiuni îşi asumă:
a) răspundere limitată
b) răspundere nelimitată
c) au iniţiativa afacerilor
d) nu doresc să se implice în afaceri
A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+d

Rezolvare
101
REZUMATUL TEMEI
Etapele constituirii unei societăţi comerciale

- acordul dintre părţi se concretizează prin încheierea unui act – act constitutiv, statut, contract de societate. Acesta
trebuie încheiat în formă autentică atunci când :
- înainte de autentificarea actului constitutiv trebuie rezervate firma şi emblema
Clauze ale actului constitutiv
S.N.C. , S.C.S., S.R.L. S.A., S.C.A.
- clauze de identificare a asociaţilor - clauze de identificare a fondatorilor (asociaţilor)
I. - clauze de identificare a viitoarei societăţi - clauze de identificare a viitoarei societăţi
Manifestarea acordului - clauze referitoare la obiectul de activitate - clauze referitoare la obiectul de activitate
părţilor - clauze referitoare la capitalul societăţii - clauze referitoare la capitalul societăţii
- clauze referitoare la administrarea societăţii - clauze referitoare la administrarea societăţii
- clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor - clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile
- clauze referitoare la sediile secundare (sucursale, agenţii, asociaţilor
reprezentanţe) - clauze referitoare la sediile secundare (sucursale,
- clauze referitoare la durata societăţii agenţii, reprezentanţe)
- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii - clauze referitoare la durata societăţii
- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii
Clauze specifice
- clauze referitoare la acţiuni
- clauze de identificare a administratorilor şi
cenzorilor
- clauze referitoare la garanţia pe care trebuie să o
depună administratorii
- clauze referitoare la avantajele rezervate fondatorilor
Naţionalitatea societăţii comerciale
„Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.”
Naţionalitatea este dată de sediu, dacă există mai multe sedii, naţionalitatea va fi dată de sediul real, respectiv de acel
sediu în care se află centrul principal de conducere şi gestiune
II. - în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul,
Controlul de legalitate primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea
efectuat de judecătorul- societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
delegat - această cerere va fi însoţită de:
 Actul constitutiv al societăţii
 Dovada efectuării vărsămintelor de capital,
 Dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei
 Actele de proprietate asupra aporturilor în natură, precum şi certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate
 Actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi
 Declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor că îndeplinesc condiţiile
prevăzute de lege
- dacă cerinţele legale sunt îndeplinite în termen de 5 zile judecătorul delegat trebuie să autorizeze constituirea S.C. şi să
dispună înmatricularea ei în registrul comerţului
- când nu sunt îndeplinite prevederile legale judecătorul-delegat va resping, prin încheiere, motivat, cererea de
înmatriculare, afară de cazul în care asociaţii înlătură neregularităţile. Când neregularităţile sunt constatate după
înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în cel mult 8 zile de la data constatării lor
- încheierea judecătorului este executorie şi este supusă numai recursului, care se face în termen de 15 zile
III. - în 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face înmatricularea la Registrul Comerţului
103
Înmatricularea în Registrul - Registrul Comerţului va comunica documentul – Administraţiei financiare
Comerţului - Monitorului Oficial (pentru publicare totală sau parţială)
- Registrul Comerţului eliberează certificatul de înmatriculare – care va fi dovada constituirii societăţii comerciale.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului
Actul constitutiv se poate modifica prin:

IV. - hotărârea Adunării generale, respectiv a directoratului
Modificarea actului - hotărârea instanţei judecătoreşti
constitutiv Modificarea actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în baza principiului simetriei
actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la încheierea lui.
(orice modificări referitoare - Modificările se înregistrează în registrul comerţului, pe baza încheierii unui judecător delegat,
la societate în vederea apoi actul se trimite spre publicare Monitorului Oficial ( cu excepţia actului modificator în formă autentică al unei
adaptării ei la noile cerinţe se S.N.C. sau S.C.S. )
vor face prin modificarea
actului constitutiv)
104
Schemă comparativă cu elemente specifice fiecărui tip de societate comercială
Tipul S.N.C. S.C.S. S.A. S.C.A. S.R.L.
societăţii (societate anonimă)
Denumirea Va cuprinde numele Va cuprinde numele a cel puţin Va avea o denumire care să o Va avea o denumire Trebuie să semnifice
a cel puţin unuia unuia dintre asociaţii deosebească de altele de acelaşi tip care să o deosebească obiectul ei de activitate
dintre asociaţi89 comanditaţi90 şi poate fi alcătuită dintr-o de altele de acelaşi tip
combinaţie de cifre şi litere din orice şi poate fi alcătuită
Trebuie amintită şi
domeniu dintr-o combinaţie de
subspecia S.R.L. cu
cifre şi litere din orice
asociat unic - se va încheia
domeniu statut, nu contract deoarece
avem asociat unic
Pentru constituire se încheie contract de societate Pentru constituire se încheie contract de societate şi statut /sau un act unic – actul
constitutiv
Trăsături Tipul de bază al Este forma cea mai complexă Este un mixaj între
societăţii societăţile de persoane (de
comerciale – sub la care preia numărul redus
forma vechimii şi a de asociaţi, care au o
organizării relaţie bazată pe încredere)
şi cele de capitaluri (de la
care preia răspunderea
limitată)
Este folosită pt. Este folosită pt. afaceri şi investiţii Se caracterizează printr-o
afaceri de mică de anvergură circulaţie redusă a
anvergură capitalului
Asociaţii Sunt în număr mic 1.Asociaţi comanditari – deţin Trebuie să fie minim 2 asociaţi; nu 1.Asociaţi Numărul lor maxim e
şi, de regulă, sunt capitalul social, dar se pune accentul pe calităţile comanditari – limitat la 50, pentru a se
rude, prieteni sau încredinţează afacerile unor personale ale acestora ci pe aportul deţinătorii capitalului păstra caracterul intuitu
cunoscuţi, asocierea 2.Asociaţi comanditaţi de capital social, persone
89
Iar dacă o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii
90
Iar dacă un asociat comanditar sau o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii
105
bazându-se pe Trebuie să avem cel puţin un 2.Asociaţi
încrederea deplină a asociat comanditar şi unul comanditaţi –
asociaţilor comanditat utilizatorii capitalului
social
Trebuie să fie minim 5
asociaţi, cu condiţia să
fie cel puţin un asociat
din fiecare categorie
(comanditar sau
comanditat)
Garantarea Obligaţiile sunt Obligaţiile sunt garantate cu Obligaţiile sunt garantate cu Obligaţiile sunt Obligaţiile sunt garantate
obligaţiilor garantate cu patrimoniul social – patrimoniul social – asociaţii garantate cu cu patrimoniul social –
patrimoniul social – asociaţii comanditaţi răspund răspund numai în limita aportului patrimoniul social – asociaţii răspund numai în
asociaţii răspund nelimitat şi solidar lor asociaţii comanditaţi limita aportului lor
nelimitat şi solidar asociaţii comanditari răspund răspund nelimitat şi
în limita aportului lor la solidar
capitalul social asociaţii comanditari
răspund în limita
aportului lor
Capital Nu este stabilit un Nu este stabilit un plafon minim Minim 90.000 lei Minim 25.000 euro Minim
social plafon minim91 (echivalentul a minim 25.000 euro) 200 lei
minim
Împărţirea Se face în părţi Se face în părţi de interes în Se face în fracţiuni egale – acţiuni – Se face în fracţiuni Se face în fracţiuni egale –
capitalului proporţionale cu funcţie de aportul asociatului ele sunt negociabile şi transmisibile, egale – acţiuni părţi sociale care nu pot fi
social aportul asociatului, comanditar, nereprezentate prin nu pot avea o valoare mai mică de mai mici de 10 lei şi nu pot
nereprezentate prin titluri de valoare 0,1 lei şi pot fi emise numai după fi reprezentate prin titluri
titluri de valoare şi înmatricularea societăţii; - nu se vor negociabile
netransmisibile emite noi acţiuni, până nu vor fi
complet achitate cele din emisiunea
91
La SNC, SCS şi SRL capitalul social subscris trebuie vărsat integral la data constitutirii
106
precedentă
107
TEST AUTOEVALUARE 2
Tema 3
1. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale judecătorul delegat trebuie să

autorizeze constituirea societăţii comerciale:
2. Când neregularităţile sunt constatate după înmatriculare, societatea este
obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor:
3. Cota din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin
subscripţie publică nu poate depăşi
a) 1 %
b) 6 %
c) 10 %
c) 4 %
4. Acţiunile preferenţiale nu pot depăşi:
a) 2/4 din capitalul social
b) 1/3 din capitalul social
c) 3/4 din capitalul social
d) 1/4 din capitalul social
5. La societatea pe acţiuni, acţiunea:
a) poate fi divizată
b) este indivizibilă
6. La prima întrunire adunarea generală a acţionarilor pentru validitatea
deliberărilor acesteia trebuie să întrunească prezenţa acţionarilor care deţin
a) cel puţin jumătate din numărul total de drepturi de vot
b) cel puţin două treimi din numărul total de drepturi de vot
c) cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot
7. Termenul de convocare pentru prima întrunire a adunării generale a
acţionarilor:
a) nu poate fi mai mic de 10 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
b) nu poate fi mai mic de 15 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
c) nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
8. Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul
sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin
a) 4% din capitalul social
b) 5% din capitalul social
c) 6% din capitalul social
9. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi depuse la registrul
comerţului, pentru înregistrare şi publicare:
10. Numărul administratorilor societăţii pe acţiuni
a) va fi determinat proporţional cu numărul acţionarilor
b) va fi întotdeauna par
c) va fi întotdeauna impar
11. Societatea pe acţiuni va avea:
a) 1 cenzor
b) 3 cenzori
c) 5 cenzori
12. Societatea cu răspundere limitată are părţi sociale a căror valoare trebuie
să fie de
a) minim 200 de lei
c) minim 10 lei
d) minim 20 lei
13. Beneficiile obţinute de societatea cu răspundere limitată sunt destinate
împărţirii între asociaţi sub forma:
a) dividendelor
b) acţiunilor
c) obligaţiunilor
14. Societatea cu răspundere limitată nu poate emite:
a) dividende
b) acţiuni
c) obligaţiuni
A – a+b+c, B - a+c, C – a+b, D – b+c
15. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu poate încheia:
a) statut
b) act constitutiv
c) contract de societate
109
RĂSPUNSURI TESTE
TEST AUTOEVALUARE I TEST AUTOEVALUARE II
1 c 1 b
2 a 2 c
3 A(a,d,e,f) 3 b
4 c 4 d
5 A(b,f) 5 b
6 b 6 c
7 B(a,d) 7 c
8 A(a,d,e) 8 b
9 E(c,e) 9 a
10 B 10 c
11 A(a,b) 11 b
12 A 12 c
13 A(a,b) 13 a
14 C 14 D – b+c
15 C 15 c
16 B
17 B(a,c,f,g)
110
SUBIECTE DE EXAMEN
DREPT COMERCIAL
1. Definiţi dreptul comercial şi enumeraţi izvoarele dreptului comercial.

2. Explicaţi sistemul subiectiv şi obiectiv din concepţia clasică a dreptului
comercial.
3. Raportul juridic de drept comercial – definire şi elemente constitutive.
4. PROFESIONIŞTII – comercianţi persoane fizice şi juridice
5. CONTRACTELE COMERCIALE ( contractul de vânzare, contractul de
mandat, contractul de comision, contractul de consignaţie, contractul de franciză,
contractul de leasing)
6. SOCIETĂŢI COMERCIALE (etapele constituirii unei societăţi comerciale).
111
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE
1. Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale, republicată (Monitorul

Oficial nr. 1066/2004)
2. Legea 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, si a Legii nr.
26/1990 privind registrul comerţului republicată (Monitorul Oficial nr.
955/2006)
3. Legea 88/ 2009 - privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente, publicată în
M.Of. nr. 246/14 aprilie 2009
4. Ordonanţă de urgenţă nr.82 din 28 iunie 2007 - pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte
normative incidente, publicată în M.Of. nr. 446/29 iun. 2007
5. Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca
regii autonome şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)
6. Legea 246/2009 – privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei
contractuale, publicată în Monitorul Oficial nr. 450/30 iunie 2009.
7. Ordonanţă nr.52 din 28 august 1997 - privind regimul juridic al francizei,
republicare în M.Of. nr. 180/14 mai 1998
8. Ordonanţa nr.51 din 28 august 1997 - privind operaţiunile de leasing şi
societăţile de leasing, republicată în M.Of. nr. 9/12 ian 2000
9. Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.Of. nr. 505/15 iulie
2011.
CURSURI, TRATATE
1. Angheni S. - Drept comercial, Editura All Beck, Bucureşti, 2013

2. Bojincă, Moise - Instituţii şi fundamente juridice, Helios, Craiova - 2000
3. Bojincă, Moise – Drept civil român. Contracte speciale, Editura Xant,
Bucureşti - 2002
4. Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, Ed Universul juridic,
Bucureşti, 2012
5. Costin Mircea – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II,
Editura „ Lumina Lex” Bucureşti, 1996
6. Motica, I. Radu, Bercea Lucian - Drept comercial român şi drept bancar,
Editura Lumina Lex, Bucureşti – 2005
7. Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983,
8. Ungureanu Ovidiu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti,
2002,
9. Constituţia României adnotată şi comentată (Mihai Constantinescu, Ion
Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida),
Ed. All Beck, 2004
112

Drept Comercial

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Drept Comercial

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Lector univ. drd.

TEMA I. INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI

1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din

TEMA II. COMERCIANŢII - PROFESIONIŞTI AI

2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”,

TEMA III. CONTRACTELE PRIVIND ACTIVITATEA

3.1. Noţiuni generale despre contractele privind

TEMA IV. SOCIETĂŢILE COMERCIALE 64

4.1. Societăţile comerciale – noţiuni generale 64

TEST AUTOEVALUARE II 106

Obiectivul acestui curs este acela de a oferi baza necesară asimilării de

INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

Timpul alocat temei : 2 ore

1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din 2009

În prezent, în sistemul unitar, delimitarea raporturilor comerciale de cele

Art. 3 C. civ. prevede că dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor

Cum se poate observa, în concepţia Codului civil, desfăşurarea unei

Art. 3 alin. (2) C. civ. prevede că persoana care exploatează o întreprindere

Având în vedere că întreprinderea poate fi o întreprindere economică

1.2. Definiţia şi izvoarele dreptului comercial

Sfera dreptului comercial constituie ansamblul de norme juridice, care

Conform concepţiei clasice a dreptului comercial există două sisteme care

În sistemul denumit – sistemul obiectiv – (adoptat şi de fostul nostru cod

În sistemul denumit – sistemul subiectiv – dreptul comercial are ca obiect

Aşadar, dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme

Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial sunt:

Dreptul comercial are ca izvoare de drept: Codul civil, Constituţia alături de

2. Prezentaţi sistemul subiectiv de definire a dreptului comercial

1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul

1.3. Raportul juridic de drept comercial

Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie reglementată

Elementele constitutive ale raportul juridic de drept comercial

a. Subiectele sunt acele persoane fizice sau juridice – denumite generic

c. Obiectul raporturilor de drept comercial îl constituie conduita părţilor

Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie

2. Prezentaţi pe scurt elementele constitutive ale raportului juridic de

1. Conţinutul raportului juridic de drept comercial se referă la:

Dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice

Dreptul comercial are ca principal izvor de drept Codul civil, alături de

Raportul juridic de drept comercial are 3 elemente constitutive:

Timpul alocat temei : 2 ore

2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”, „întreprindere”,

Adoptarea Noului Cod civil (NCC) a însemnat o „cotitură” radicală a

În privinţa noţiunii de profesionişti, art. 3 alin. (2) NCC prevede „sunt

Pentru a explica conţinutul art. 3 NCC, legiuitorul a considerat necesar să-1

În privinţa noţiunii de „întreprindere”, Noul Cod civil nu stabileşte o

Totodată, în acest text există câteva elemente definitorii pentru noţiunea de

Rezultă că, în prezent, prin unificarea dreptului privat şi prin includerea în

a) Comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o desfăşoară,

b) Activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi exercitate

c) În condiţiile actualului cadru legislativ, „materia comercială”, care

d) Activităţile, operaţiunile desfăşurate de comercianţi sunt reglementate,

2.2. Profesioniştii – comercianţi persoane juridice

Categoriile de profesionişti comercianţi persoane juridice sunt următoarele:

- societăţile comerciale, înfiinţate în baza Legii 31/1990, cărora le vom

2.3. Profesioniştii – comercianţi persoane fizice

Statutul juridic al profesionistului – comerciant persoană fizică este

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice sub următoare forme3:

Persoană fizică autorizată (PFA) - persoana fizică autorizată să

Pentru a desfăşura activităţi economice persoanele fizice trebuie să

b)nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care

Pentru identificarea persoanelor juridice pe care legiuitorul îi

2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana