Alopecia 

inseamna pierderea partiala sau totala a parului,

lanii sau penelor sau absenta lor congenitala. Alopecia poate fi localizata (areata), circumscrisa pe zone
mai mult sau mai putin delimitate, sau poate fi difuza, generalizata. Pielea poate fi nemodificata sau poate
prezenta un usor eritem, cu sau fara pigmentare.

In formele secundare, se constata fireste, si simptomele afectiunii primare, inclusiv modificarile proprii ale
pielii. In alopecia hormonala, frecventa la femele in hiperestrogenism, in hipotiroidism, in excesul de
secretie de prolactina si altele, alopecia este simetrica si incepe prin trichorexie, pe laturile toracelui si
abdomenului. De aici ea se poate extinde in alte zone, dar mai adesea ramane localizata. Diagnosticul
este simplu, dar este lipsit de semnificatie cata vreme nu se stabileste etiologia.

Alopecia poate fi congenitala, poate fi un caracter de rasa la caini, poate fi efectul unei gene autosomale
recesive la vitei, sau consecinta unor disendocrini sau a unor carente alimentare ale animalelor gestante.
Alopecia castigata este in general destul de rara. Ea se poate datora unor cauze numeroase, intre care:
boli de nutritie si metabolism (alopecie nutritionala), boli endocrine (hipotiroidism, sindromul crushing,
diabet, hipogonadism) sau intoxicatii (Hg, As, Th, Se).

Ea poate fi si urmarea actiunii radiatiilor, a tratamentului cu medicamente antimitotice la caini sau chiar
actiunilor mecanice exercitate asupra pielii de harnasament. Alopecia poate evolua secundar unor boli
infectioase (gurma, pleuropneumonie la cai, boala carre, hepatita rubarth la caini), stari alergice etc. O
terapie simptomatica eficienta a alopeciei nu pare sa fie pusa la punct. De aceea se pune mare pret pe
inlaturarea factorului primar, atunci cand el poate fi indentificat. Tratament local poate fi incercat prin frictii
cu solutie alcoolica de rezorcina, pilocarpina sau cu chinina. Pe cale generala s-au obtinut rezultate bune
prin administrarea orala de arsenicale (licoare Fowler), de vitamine B, mai ales biotina.

Prin Trichorexie se intelege ruperea firului sau firelor de par, fie in lungul axului longitudinal, fie la
nivelul unor mici nodozitati care apar pe traiectul firului de par si unde are loc o veritabila dezlipire a
straturilor acestora. Consta in aparitia unor deformari sferice sau fusiforme pe traiectul firului de par, unde
la lupa sau la microscop se constata despicarea acestuia in mai multe segmente longitudinale. Rezistenta
este minima la acest nivel, astfel incat ruperea firului se produce cu usurinta, bontul pastrand un aspect
de pamatuf, iar intreaga zona unde firele de par sunt afectate (boala este rareori generalizata) lasa
impresia ca parul a fost retezat. Pielea este uzual normala, rareori prezinta hipercheratoza. Pruritul este
un simptom frecvent, care contribuie dealtfel prin grataj la ruperea firelor de par. Diagnosticul pozitiv se
bazeaza pe aspectului particular al firelor de par, evolutia fiind foarte lenta, cu ameliorari si recidive
fecvente. Cauza sau cauzele trichorexiei sunt necunoscute. Este cert ca din momentul despicarii parului,
orice actiune mecanica, inclusiv cele legate de igiena corporala, pot provoca ruperea firelor de par pe
anumite zone. S-au incriminat factori hormonali sau chiar bacterieni, dar se pare ca nici unul din acestia
nu este primar. Terapia va consta in tunderea parului si aplicarea locala de unguente cu ichtiol 20-30%,
balsam de Peru si vitamine din grupul B.

Seboreea, respectiv secretia excesiva a glandelor sebacee, se manifesta printr-un strat grasos uleios
care imbacseste parul. Seboreea poate fi uleioasa, sau sub forma de pelicule de dimensiuni variabile, cu
aspect furfuraceu. Seboreea uscata, poate fi generalizata sau localizata. Ea se intalneste in general rar la
animale, ordinea incidentei find urmatoarea: taurine, ovine, cabaline, caini, etc.

Seboreea uscata, forma cea mai des intalnita la animale, are la caini urmatoarele localizari de predilectie:
inapoia urechilor, pe laturile gatului, pe spete si este rareori generalizata. Sebumul se usuca sub forma
unor cruste galbui cu consistenta grasoasa, care se elimina succesiv. La cai seboreea uscata este in final
generalizata pornind initial de la o zona limitata, de unde se extinde apoi treptat, pana cand intreaga
suprafata a pielii pare acoperita cu cruste cenusii, unsuroase la palpatie si care exhala un miros ranced.

Concomitend se constata alopecie. La bovine, seboreea uleioasa care aglutineaza perii, poate sa nu aiba
nici o seminificatie patologica, constituind uneori un caracter de rasa. Ovinele pot prezenta ambele forme
de seboree, mai ales cea uscata, care se localizeaza la gat, spate, torace, asociata cu alopecia, ceea ce
face posibila confuzia cu scabia. In ce priveste diagnosticul pozitiv este simplu, fiind necesara exluderea
scabiei, care nu este caracterizata prin seboree si in care se pot detecta parazitii. Evolutia cronica poate
consta in ameliorari si recidive, dar poate duce la cahexie, in primul rand la cai. Ca terapie se poate
incerca sampoanele antiseboreice la caini. In general se vor practica aplicatii topice cu solutie alcoolica
de rezorcina sau salicilat 2-5%. S-au obtinut rezultate prin administrarea tiosulfatului de sodiu 10 ml 10-14
zile.