Sunteți pe pagina 1din 5

Republica Algeriană Democratică și Populară (în arabă: ‫الجمهورية الجزائرية الديمقراطيةالشعبية‬, în franceză:

République Algérienne Démocratique et Populaire, în berberă: ⴷⵣⴰⵢⴻⵔ Tagduda tamegdayt


taɣerfant tazzayrit) este o țară din nordul Africii ce are ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la
nord-est, Libia la est, Niger la sud-est, Mali și Mauritania la sud-vest și Maroc la vest precum și câțiva
kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală. Denumirea Algeria (Arabă al-jazā’ir ‫)الجزائر‬
este derivat de la capitala țării, Alger, care însăși provine de la cuvântul arab care desemnează
insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale existente până la unirea cu
continentul în 1525.

Cuprins

1 Etimologie

2 Istoria

3 Politica

4 Diviziuni administrative

5 Geografie

6 Economie

7 Demografie

8 Limba

9 Cultura

9.1 Patrimoniul mondial UNESCO

10 Alte subiecte

11 Referințe

12 Legături externe

Etimologie

Numele Algeria este derivat de la numele orașului Alger (în limba arabă al-jazā’ir), care în traducere
ar însemna „insulele”, prin referire la cele patru insule de pe coasta mediteraneeană care au devenit
parte a continentului în 1525.

Istoria

Articol principal: Istoria Algeriei.

Populația nativă berberă din Algeria a trăit sub ocupație străină mulți din ultimii trei mii de ani.
Fenicienii (1000 î.Hr.) și Imperiul Roman (200 î.Hr.) au fost cei mai importanți dintre aceștia până la
sosirea arabilor în secolul al VIII-lea. Un fapt mai puțin cunoscut este că dinastia berberă fatimidă
originară din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curând după Africa de Nord[necesită citare].
Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din și fratele său Aruj care a făcut din
coastele țării o bază pentru corsari; aceștia au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de
activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Barbar cu
Statele Unite ale Americii acești pirați au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unei
ofense aduse consulului lor, francezii au invadat țara în 1830; oricum, rezistența intensă din partea
unor mari personalități precum emirul Abd el-Kader a reușit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic
finalizată doar în anii 1900 când ultimul tuareg a fost cucerit.

Între timp, francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franța, statut care s-a sfâșit doar la căderea
celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franța, Italia, Spania și Malta s-au mutat peste
Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă și au ocupat cele mai bogate părți
ale orașelor algeriene, beneficiind de confiscarea ținuturilor comunale realizată de guvernarea
franceză. Persoanele cu descendenți europeni (așa numiții pieds-noirs) cât și evreii algerieni nativi au
fost cetățeni francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea; în contrast cu aceasta, marea majoritate a
musulmanilor algerieni au rămas în afara legilor franceze și nu au posedat nici cetățenia și nici
dreptul de a vota; deși au putut cere cetățenia totală începând cu 1865, doar puțini au optat pentru
aceasta.

În 1954, Frontul de Eliberare Națională (FLN) a pornit Războiul Algerian de Independență, un război
de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane și rurale, au reușit să-i învingă pe francezi în
1962. Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum și 91.000 harkis (musulmani algerieni
pro-Franța care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populație în 1962,
au părăsit Algeria pentru a se stabili în Franța, în doar câteva luni, la mijlocul acelui an.

Primul președinte algerian, conducătorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost înlocuit de fostul său aliat,
ministrul apărării Houari Boumédiènne în 1965. Țara s-a bucurat apoi de 25 de ani de stabilitate
relativă sub socialismul unipartid al lui Boumédiènne și a succesorilor acestuia.

În 1990, Algeria a avut parte de un violent război civil după ce armata a încercat să nu permită unui
partid politic islamist, Frontul Salvării Islamice să preia puterea ca urmare a primelor alegeri
multipartide din țară. Mai mult de o sută de mii de persoane au fost ucise, majoritatea în masacre
ale civililor provocate de grupuri de gherilă sau de Grupul Islamic Înarmat.

Vezi și:

Zuav

Scufundarea flotei franceze de la Mers-el-Kebir

Operațiunea Torța
Imperiul colonial francez

Politica

Articol principal: Politica Algeriei.

Șeful statului este președintele republicii care este ales pentru un termen de cinci ani cu posibilitatea
de prelungire pentru încă un mandat. Algeria are vot universal. Președintele este șeful Consiliului de
Miniștri și al Înaltului Consiliu de Securitate. El numește primul ministru care este, de asemenea, șef
al guvernului. Primul ministru numește miniștri din consiliu.

Parlamentul algerian este bicameral, format din camera inferioară, Adunarea Națională a Poporului
(APN), cu 280 de membri și camera superioară, Consiliul Națiunii cu 144 de membri. APN-ul se alege
odată la cinci ani.

Diviziuni administrative

Algeria este divizată în 48 de provincii (wilaya), 553 de districte (daïra) și 1541 de comune sau
municipalități (baladiyah).

Provinciile Algeriei

1 Adrar

2 Ain Defla

3 Ain Temouchent

4 Alger

5 Annaba

6 Batna

7 Bechar

8 Bejaia

9 Biskra

10 Blida

11 Bordj Bou Arreridj

12 Bouira

13 Boumerdes

14 Chlef

15 Constantine

16 Djelfa
17 El Bayadh

18 El Oued

19 El Tarf

20 Ghardaia

21 Guelma

22 Illizi

23 Jijel

24 Khenchela

25 Laghouat

26 Mascara

27 Medea

28 Mila

29 Mostaganem

30 M’Sila

31 Naama

32 Oran

33 Ouargla

34 Oum el-Bouaghi

35 Relizane

36 Saida

37 Setif

38 Sidi Bel Abbes

39 Skikda

40 Souk Ahras

41 Tamanghasset

42 Tebessa

43 Tiaret

44 Tindouf

45 Tipaza

46 Tissemsilt

47 Tizi Ouzou
48 Tlemcen

Harta provinciilor din Algeria în ordine alfabetică.

Geografie

Articol principal: Geografia Algeriei.

Harta Algeriei cu orașele principale

Cea mai mare parte a zonei de coastă este deluroasă, uneori chiar muntoasă, acolo existând câteva
porturi importante. Zona de la sud de coastă, cunoscută ca Tell, este fertilă. Mai spre sud în încep
munții Atlas și deșertul Sahara. Alger, Oran și Constantine sunt principalele orașe.

Dune în deșertul algerian

Clima Algeriei este caldă și aridă, deși climatul de coastă este blând, zonele muntoase pot fi sever
friguroase în timpul iernii. Algeria este zona de acțiune a vântului sirocco, un vânt aducător de praf și
nisip comun în special vara.

Vezi de asemenea:

Puncte extreme ale Algeriei

Lista țărilor după punctul de maximă altitudine

Economie

Articol principal: Economia Algeriei.

Sectorul hidrocarburilor este sufletul economiei, acesta creează 60% din veniturile pentru buget,
30% din produsul intern brut și peste 95% din veniturile din export. Algeria este al doilea mare
exportator de petrol din lume; este a 14-a țară din lume după rezervele de petrol.

Algeria vinde, anual, aproximativ 62 miliarde de metri cubi de gaze partenerilor săi tradiționali din
Europa de Sud, mai ales Italiei și Spaniei[7]. Exporturile de gaze reprezintă 40% din veniturile în
valută ale țării[7].

Indicatorii financiar-economici ai Algeriei s-au îmbunătățit la mijlocul anilor 1990, în parte datorită
politicii reformatoare a Fondului Moneta