CAPITOLUL 2

FACTORII DE PRODUCŢIE

2.1. Factorii de producţie şi evoluţia lor

2.2.Întreprinderea
2.3.Combinarea factorilor de producţie

Concepte cheie

- factori de producţie - uzura fizică

- munca - uzura morală
- natura - amortizarea
- capitalul fix - combinarea factorilor de producţie
- capitalul circulant - rata marginală de substituţie

2.1. Factorii de producţie şi evoluţia lor

Fiecare proces de producţie implică atragerea şi mai multor factori de

producţie. Factorii de producţie utilizaţi reprezintă resurse atrase în procesul de
producţie. Aceste resurse pot fi: materiale; financiare; umane, etc.
Factorii de producţie se găsesc în proprietatea agenţilor economici, locul şi
rolul lor modificându-se permanent în funcţie de spaţiu şi timp.
Fiecare factor de producţie constituie unitatea unor determinări atât de ordin
cantitativ, dar şi calitativ. În situaţia, în care :
a) sunt folosiţi un volum, din ce, în ce mai mare de factori de producţie –
dezvoltarea este extensivă;
b) se acţionează asupra calităţii factorilor de producţie, ameliorând eficienţa
utilizării lor – dezvoltare este intensivă.
 In economia contemporană există o preocupare permanentă, ce are în vedere
economisirea şi îmbunătăţirea calităţii factorilor de producţie .Economisirea s-a
datorat:
a) creşterii şi diversificării trebuinţelor umane;
b) creşterii cerinţelor consumatorilor, în ceea ce priveşte calitatea
produselor;
c) tendinţa de creştere a preţurilor pentru diverşi factori de producţie;
d) necesitatea protecţiei mediului, în vederea creşterii calităţii vieţii,
etc
Factorii de producţie reprezintă acele resurse:
 atrase,
 alocate
 consumate, în procesul de producere a bunurilor economice.
În economie există numeroşi factori de producţie, dar dintre aceştia se
desprind trei mari categorii :

 munca,
 natura (pământul),
 capitalul.

În vederea satisfacerii trebuinţelor umane, agenţii economici produc bunuri şi

prestează servicii utilizând o cantitate determinată de factori de producţie: muncă,
natură si capital.

1)Factorul de producţie-MUNCA

Reprezintă o activitate specific -factor activ, prin intermediul

umană, în care indivizii îşi folosesc muncii are loc combinarea,
capacităţile, cunoştinţele, experienţa, folosirea şi perfecţionarea
urmărind obţinerea bunurilor celorlalţi factori de producţie;
pentru acoperirea nevoilor umane .
Munca este o combinare de:
În măsura, în care se porneşte de la
structura fizică-intelectuală, munca
poate fi analizată, în măsura, în care se numărul de locuri de muncă);
ţine cont de două aspecte:
-factor determinant, fără muncă
activitatea productivă nu se
poate desfăşura .
-efort fizic, iar când acesta este
dominant, munca se numeşte
fizică;
-efort intelectual ,când este
dominant, munca este
intelectuală.
-de ordin cantitativ (este
măsurată prin timp şi prin
-de ordin calitativ ( se măsoară
cu ajutorul productivităţii)

Forţa de muncă este formată din ansamblul capacităţilor fizice

şi intelectuale ale individului.
Munca este producătoare de avuţie şi preţul fortei de muncă este
reprezentat de salariu.

Factorul de producţie – NATURA

- factor de producţie originar -componenta cea mai importantă

pentru activitatea economică este
reprezentată de pământ
- pământul are un rol economic - reprezintă spaţiul de desfăşurare a
foarte important, deoarece: tututor activităţilor umane;
 -factor determinant pentru
agricultură;
-sursă de producere a alimentelor şi
a materiilor prime
Pământul este un factor de producţie limitat, regenerabil şi
restrictiv.

Noţiunea de capital a fost integrată în literarura de specialitate încă din

secolele XI-XII.
Factorul de producţie – CAPITALUL (1)-

-reprezintă totalitatea bunurilor obţinute prin muncă şi utilizate pentru

producerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării
Capitalul se clasifică în două
categorii:
Capitalul tehnic se analizează
având în vedere cele două
componente:
Elementele capitalului se
manifestă diferit în activitatea
-capital tehnic (real), ce este
format din cladiri, utilaje, instalaţii,
etc.
-capital nominal, reprezentat de
titlul de proprietate asupra
anumitor valori. Proprietarul
acestul tip de capital are dreptul să-
şi însuşească venitul generat de
acesta.
-capitalul fix
-capitalul circulant
-modul în care participă la
activitatea economică;
economică, îndeplinind funcţii -modul în care se consumă;
variate şi clasificându-se după -modul în care se înlocuiesc.
mai multe criterii, astfel:

Factorul de producţie – CAPITALUL (2)-

Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri, cum ar fi :

utilaje, clădiri, instalaţii, etc., care:
 participă la mai multe cicluri de producţie;
 se consumă treptat (se uzează);
 se înlocuieşte după o perioadă ( după ani de funcţionare)
Uzura fizică reprezintă pierderea proprietăţilor tehnice a
mijloacelor de muncă datorită utilizării, în procesul de producţie şi
acţiunii agenţilor naturali.
Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat
poartă denumirea de amortizare.
Amortizarea (A) se determină ca raport între valoarea capitalului
fix (KF) şi durata de funcţionare (T) exprimată în ani.
1) A = (KF) / T,

2)A = (V – r + d) / (T),
-V = valoarea iniţială a capitalului fix;
-r = valoarea reziduală a capitalului fix, adică valoarea recuperată după
scoaterea sa din funcţiune;
-d = cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;
-T = timpul de funcţionare a capitalului (în ani).
Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix (valoarea
iniţială a capitalului fix) reprezintă rata amortizării (Ra), care se
calculează astfel:
Ra = A / Vi x 100
Uzura morală este reprezentată de deprecierea valorică sau tehnică
a capitalului fix cu mult înainte de producerea uzurii fizice totale.Aceasta
se datorează, în mare măsură progresului tehnic şi condiţiilor pieţei ce
asigură bunuri noi, cu:
- preţuri mai reduse;
- performanţe tehnice superioare;
-calitate ridicată
Capitalul circulant este partea capitalul productiv formată din
bunuri (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.) care:
- participă la un singur ciclu de producţie;
- se consumă dintr-o dată;
- se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.

2.2.Întreprinderea (firma)

Întreprinderea (firma) constituie locul, în care se întălnesc şi se combină

factorii de producţie, are loc procesul de producţie, se obţin bunuri economice şi
se creează valoare nouă, având la bază diviziunea muncii şi colaborarea directă şi
indirectă, dintre toţi cei care o formează şi o reprezintă.
În economia contemporană, firma îndeplineşte simultan funcţii economice şi
funcţii sociale, putând fi analizată ca structură independentă. Firma poate să fie
privită sub aspect economic, social şi juridic.
Se constată diferenţe majoare între firme şi din acest motiv au fost
identificate, mai multe elemente care stau la baza acestei situaţii:
 1) statutul juridic al firmei. In funcţie de acest element s-a realizat o grupare
a firmelor:
 firmă familială, aflată în proprietatea unui agent economic care îşi riscă
capitalul, ia decizii şi în final, îşi însuşeste profitul rezultat din activitatea
economică;
 firme parteneriale, aflate în proprietatea mai multor agenţi economici, care
contribuie fiecare cu o parte din capital, urmând să distribuie profitul între
ei, dar să răspundă faţă de obligaţiile ce decurg din asociere;
 corporaţii, se identifică cu societăţile comerciale care au dreptul de a emite
acţiuni, fiind prevăzute cu răspunderi limitate şi cu o durată de viată
nelimitată.
2) modul de integrare a firmelor. Cele mai reprezentative forme de
integrare sunt:
 integrarea pe verticală reprezintă unirea unor firme ce se implică în diferite
stadii ale activităţii productive, în calitate de purtător al ofertei, dar şi de
cumpărător, rezultatul final fiind un holding;
 integrarea pe orizontală reprezintă asocierea unor firme din domenii
similare de activitate, în vederea diminuării concurenţei, scăderii costurilor
unitare, creşterii eficienţei economice, rezultatul final fiind apariţia unui
cartel.
3) organizarea internă a firmelor
4) modul de luare a deciziilor

Fiecare firmă este caracterizată printr-o serie de trăsături, si anume:

mobilul principal este reprezentat de obţinerea de bunuri economice
sau prestarea de servicii;
 firma trebuie să deţină un patrimoniu;
firma combină factorii de producţie în vederea realizării unui bun sau
serviciu;
firma de tip capitalist obţine bunuri exclusiv pentru piaţă;
scopul final al firmei este reprezentat de maximizarea profitului

2.3.Combinarea factorilor de producţie

Combinarea factorilor de producţie este definită ca fiind, metoda de unire a

factorilor de producţie pentru obţinerea de noi bunuri economice şi servicii.
În economia de piaţă combinarea factorilor de producţiese realizează la
nivelul a două laturi:
1) tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producţie, obţinerea unui
bun economic prin unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi
calificare
2) economică – combinarea factorilor prezinta substrat economic, concretizat într-
un cost de producţie minim şi într-un profit maxim.
Substituirea factorilor de producţie reprezintă posibilitatea de a înlocui o
cantitate dată dintr-un factor de producţie, cu o cantitate dată dintr-un alt factor
de producţie, în situaţia menţinerii volumului de producţie.
Combinarea şi substituirea factorilor de producţie se datorează:
1) divizibilităţii – posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi cât mai
simple fără a se afecta calitatea şi folosirea factorului
2) adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de
producţie ce poate fi divizat cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt
factor de producţie.
 Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie are la bază
anumite trăsături economice exprimate cu ajutorul unor parametrii de eficienţă
economică, astfel:
a) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) este sporul de
producţie (ΔQ) obţinut în urma creşterii cu o unitate a factorului dat (ΔFp), ceilalţi
factori de producţie rămânând constanţi;

Wmg = ΔQ / ΔFp
2) rata marginală de substituire – reprezintă raportul dintre cantitatea factorului
ce urmează a fi introdus în activitatea economică (ΔX) necesară pentru a compensa
reducerea cu o unitate a altui factor, care va fi înlocuit (-ΔY), astfel încât producţia
să rămână constantă sau sporească;

Rms = - (ΔX) / (ΔY)

3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii evidenţiază cu cât

influenţează sporirea unui factor asupra sporului de producţie sau poate să apară ca
raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului ce se
modifică.