Sunteți pe pagina 1din 5

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, LRCE


Masterand: Brăneanu Maria-Magdalena

Junimea

Dacă orientările generale cuprinse în Introducție la Dacia literară vor influența pentru
o lungă perioadă evoluția fenomenului literar, cu timpul, acestea nu vor mai fi suficiente.
Evenimentele politice, sociale și culturale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea impun cu
necesitate o nouă orientare în măsură să asigure evoluția firească prin promovarea adevăratelor
valori. Meritul esențial în acest sens revine societății Junimea din Iași și mentorului acesteia,
Titu Maiorescu, personalitate a cărei autoritate incontestabilă orientează evoluția culturii și a
literaturii române până la începutul veacului al XX-lea. Practic, întreaga mișcare literară a
sfârșitului de secol XIX poate fi adecvat înțeleasă prin raportarea la Junimea. 
Începută ca un frumos proiect de tineri entuziaști, reveniți de curând de la studii din
străinătate (Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi),
Junimea concentrează principalii scriitori din epoca marilor clasici. Începută ca un grup cu
preocupări intelectuale, Junimea devine o prezență socială activă în viața culturală ieșeană.
Întâlnirile săptămânale în cerc restrâns, devin ulterior evenimente publice de mare impact. 
Titu Maiorescu, liderul acestei mișcări, scrie în articolul Societatea Junimea din Iași
impresiile sale cu privire la membrii acestei societăți. Astfel în opinia lui Maiorescu,
Junimea ,, a fost - și acum putem vorbi de ea ca de un lucru trecut - o adunare privată de
iubitori ai literaturii și ai științei, de iubitori sinceri. Din întâmplare, cei dintâi membri ai ei s-
au găsit a fi înzestrați cu cunoștințe destul de felurite, fiecare după studiile și după gusturile
sale, încât să se poată completa unii pe alții și totodată să se poată înțelege. ” 1 Remarcăm
faptul că membrii Junimii erau pasionați de literatură și că dețineau diverse cunoștințe, ceea ce
făcea posibilă o bună și o unitară comunicare. În același articol, tot de la Maiorescu aflăm că
la primele întâlniri, membrii Junimii citeau operele literaturii române, fie bune, fie rele, din
urma cărora se iveau multe discuții, precum: ,,observări critice, încercări de stabilire a unui
teren comun de înțelegere, [...], expuneri știențifice despre estetică, despre limbă, despre
scriere, despre multe alte obiecte ale gândirii omenești.” 2 Mai mult, membrii aveau preocupări

1
Titu, Maiorescu, Societatea Junimea din Iași, în Critice, vol. III, 1908, p. 39 apud Junimea. Amintiri, studii,
scrisori, documente, ediție îngrijită, prefață și note de Cornel Regman, vol. I, Editura Albatros, 1971.
2
Ibidem.

1
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, LRCE
Masterand: Brăneanu Maria-Magdalena

intelectuale. Pentru ei, orele petrecute acolo erau rupte din realitate; simțeau, așadar, că trăiesc
într-o lume cu totul diferită, fiind ,,un vis al inteligenței libere înălțat deasupra trivialităților
reale.”3
Junimea influențează scena culturală ieșeană prin două aspecte: prelecțiunile populare
(conferințe) și prin revista Convorbiri literare. Astfel, junimiștii inițiază o serie de conferințe
publice care permiteau familializarea oamenilor cu diferite probleme științifice, filosofice,
istorice sau literare. Până la 1866, conferințele nu aveau o tematică unitară, ulterior existând
teme comune privite din numeroase perspective. Această metodă a conferințelor publice a
ținut până în 1884, remarcându-se prin exactitatea informației științifice. Revista Convorbiri
literare apare pe 1 martie 1867. Revista era gândită ca spațiu de manifestare a ideologiei
junimiste. Iacob Negruzzi este cel care își asumă rolul de redactor-șef al revistei până în 1893.
Deși junimiștii obișnuiau să afirme că originea mișcării se pierde în noaptea timpurilor,
societatea ia ființă prin 1863, din inițiativa unor tineri intelectuali, ce mizau pe premisa:  ,,Intră
cine vrea, rămâne cine poate”. 
Concepția estetică a junimiștilor și, de atlfel, întreaga lor atitudine filosofică s-au
subordonat culturii naționale, continuându-i astfel pe pașoptiști. În general, junimiștii ,,s-au
situat pe pozițiile evoluționismului englez, cărora le-au adăugat criticismul kantian și elemente
din filosofia lui Schopenhauer. ”4
Ideile junimiștilor s-au concretizat în lupta împotriva formelor fără fond și în susținerea
autonomiei esteticului.  La început, problemele Junimii au fost legate de critica culturală,
precum probleme de limbă, ortografie, poezia populară, de răspândire a literaturii universale
prin traduceri, apoi s-au angajat într-o critică de îndrumare a creației artistice, cu scopul de a
forma o critică și o estetică  românească. 
În domeniul limbii, au militat pentru introducerea alfabetului latin, pentru aplicarea
principiului fonetic în scriere și îmbogățirea limbii cu neologisme . 
Un alt domeniu în care junimiștii au activat a fost cel al educației, timp de 17 ani
junimiștii organizând o serie de conferințe publice pe teme precum: istoria, literatura, arta,

3
Ibidem.
4
Compediu de teorie și critică literară, Editura Polirom, 2003, p. 258.

2
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, LRCE
Masterand: Brăneanu Maria-Magdalena

filosofia, conferințe numite ,,prelecțiuni populare”, scopul fiind acela de a familiariza


auditoriul cu ideile culturale provenite din Occident.
În domeniul culturii, Maiorescu a avut un merit deosebit în elaborarea teoriei formelor
fără fond în articolul intitulat În contra direcției de azi în cultura română. Punctul de plecare
al acestui articol îl constituie ideea că în cultura română din secolul al XIX-lea începea să se
producă o mutație primejdioasă pentru spiritul național, având în vedere faptul că, sub
influența modelelor pătrunse din Occident, societatea românească s-a grăbit, arzând unele
etape, să imite acele forme ale culturii occidentale în politică, în administrație, în cultură, în
literatură, fără ca societatea noastră să aibă un fond adecvat împrumutării acestor forme din
Occident. Astfel, Maiorescu avansează ideea că: ,,forma fără fond este primejdioasa întrucât
nimicește un mijloc puternic din cultură.”
În domeniul literaturii au fost publicate o serie de cercetări critice, majoritatea
aparținând lui Titu Maiorescu, lucrări în care autorul a impus în conștiința publicului unele
valori precum: Creangă, Eminescu, Slavici, iar pe de altă parte, Maiorescu s-a declarat adeptul
autonomiei esteticului. 
Referitor la ideologia junimistă, A. D. Xenopol sintetizează în articolul O privire
retrospectivă asupra Convorbirilor literare trei principii fundamentale, și anume: răspândirea
spiritului de critică adevărată, încurajarea progresului literaturii naționale și combaterea
șarlatanismului literar îmbrăcat sub masca unui fals patriotism, respectiv susținerea neatârnării
intelectuale a poporului nostru și deci combaterea imitațiunii de la străini.
Reușitele societății se explică printr-o concepție limpede, perfect adaptată la
problematica epocii, și prin autoritatea mentorului său, Titu Maiorescu. Într-un studiu dedicat
Junimii, Tudor Vianu sintetizează trăsăturile distincte ale grupării. Acestea sunt: spiritul
filosofic, spiritul oratoric, gustul clasic și academic, ironia și spiritul critic.
În ceea ce privește etapele societății Junimea, Tudor Vianu identifică trei. Astfel că,
prima etapă este etapa ieșeană, cuprinsă între 1863-1874, în care au loc întâlniri frecvente ale
membrilor societății în casa lui Maiorescu și apoi în cea a lui Vasile Pogor. În această perioadă
se configurează doctrina estetică a Junimii, combătându-se direcția veche a literaturii prin
impunerea unei noi direcții. Principalele domenii în care au activat membrii societății au fost:
cultura, limba și literatura. În această perioadă au loc o serie de conferințe publice, acele
3
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, LRCE
Masterand: Brăneanu Maria-Magdalena

prelecțiuni populare. De asemenea, în 1867 se înființează revista Convorbiri literare și


totodată o tipologie proprie. Mai mult, tot în această perioadă sunt întreprinse anumite
companii de susținere a ortografiei fonetice și a alfabetul latin. 
A doua etapă este cuprinsă între 1875-1885 și este cea a conferințelor duble, întrucât se
derulau atât la Iași, cât și la București. În această etapă se consolidează nouă direcție,
impunându-se scriitori precum Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă. În plus, criticismul
junimist are în centru polemică dusă de Maiorescu, adept al formulei ,,artă pentru artă” cu
Constantin Dobrogeanu Gherea, adept al formulei ,,artă cu tendință”.
În sfârșit, a treia etapă începe după 1885 și continuă până în 1889, când întrunirile tind
să se răcească, iar solidaritatea membrilor Junimea începe să se destrame. Revista Convorbiri
literare capătă  un caracter preponderent militar, iar conducerea acestei reviste este preluată de
unii discipoli ai lui Titu Maiorescu. Sediul și activitatea societății se desfășoară numai la
București, iar acțiunile au doar caracter universitar și politic.
Așadar, importanța Junimii a fost uriașă în contextele sociale, politice și culturale din
secolul al XIX-lea. Întreaga sa activitate este frumos reliefată de Zigu Ornea care afirmă că:
,,Influența Junimii pentru literatura și cultura românească a fost imensă. Legitimitatea
esteticului , descurajarea mediocrităților, cultivarea literaturii populare, impunerea realismului
ca formă estetică necesară, omagiul limpidității clasice și al visării romantice se datorește în
bună măsură, Junimii și junimismului. ”5

Bibliografie:
5
Zigu, Onea, Junimea și junimismul, Editura Eminescu, București, 1975

4
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, LRCE
Masterand: Brăneanu Maria-Magdalena

Doboș Mihaela, Gavrilă Camelia, Compediu de teorie și critică literară, Editura


Polirom, 2003
Junimea. Amintiri, studii, scrisori, documente, ediție îngrijită, prefață și note de Cornel
Regman, vol. I, Editura Albatros, 1971
Onea Zigu, Junimea și junimismul, Editura Eminescu, București, 1975

S-ar putea să vă placă și