Sunteți pe pagina 1din 16

3.2.

Captatoare solare cu concentrator

Aspecte constructive

Captatorul cu concentrare (focalizare) nu este decât un caz particular al captatorului


plan, căruia prin introducerea concentratorului de radiaţii i s-a micşorat suprafaţa de recepţie

Fig. 3.10
şi odată cu aceasta i s-au redus pierderile de căldură, obţinând în final temperaturi mai ridicate
ale fluidului de lucru.
Captatorul cu concentrator piramidal face parte din categoria captatoarelor cu
concentratorul fix.(fig.3.10) Poate fi considerat cel mai simplu captator cu concentrare, fiind
alcătuit din mai multe suprafeţe plane reflectante, astfel dispuse în raport cu captatorul, încât
să se obţină un coeficient de concentrare C cât mai ridicat (de ex. C cuprins între 2 şi 6).
Soluţia cu concentrator piramidal folosit la încălzirea solară a încăperilor constă din montarea
pe pereţii , plafonul (2) şi pardoseala din interiorul unei încăperi, precum şi pe peretele
basculant (4) din exterior, de panouri plane cu suprafaţa executată din plastic aluminizat
Elemente componente:
1. Captator plan alcătuit din ţevi prin care circulă fluidul de lucru
2. Pardosela cu suprafaţa reflectantă
3. Perete cu suprafaţa reflectantă
4. Panou cu partea interioară acoperită cu suprafaţa reflectantă
5. Perete basculant cu suprafaţa interioară reflectantă.

69
Toate suprafeţele reflectante, atât cele fixe, cât şi cea mobilă, sunt astfel orientate,
încât radiaţiile solare care cad pe ele, să poată ajunge după câteva reflexii la captatorul plan 5
montat în pardoseală de exemplu: punct mobil-plafon-captator: plafon-perete-captator,
pardoseală-plafon-perete-captator etc). Captatorul plan este prevăzut cu canale prin care
circulă fluidul purtător de căldură (aer, apă etc.). Cunoscând că raportul de concentrare
variază între 2 şi 6, iar factorul energetic de reflexie ia valori în jur de 0,8 se poate conta pe o
reducere a suprafeţei captatorului de 1,6 - 4,8 ori.
Tipul de concentrator piramidal, în raport cu celelalte captatoare cu concentrare,
prezintă avantajul că poate colecta pe lângă radiaţiile directe şi o bună parte din radiaţiile
difuze, mărind astfel durata de utilizare în timpul unei zile (în special în zilele cu raiaţie
solară insuficientă).
Captator cu concentrator cilindro-parabolic
Schema de principiu

fig.3.11
Elemente componente:
1. oglinda cilindro-parabolică
2. receptor
3. intrare fluid
4. ieşire fluid
5. suport.
Prin construcţia lui, acest tip de captator necesită o singură mişcare pentru urmărirea
Soarelui, numai în jurul unei singure axe. în ceea ce priveşte această mişcare, pot exista
următoarele variante:
70
1. Mişcarea comună a ansamblului concentrator + receptor.
2. Receptorul mobil şi concentratorul fix, orientat E-V.
3. Receptorul fix şi concentratorul mobil.
Mişcările captatorului sau ale elementelor lui componente se pot realiza automat sau manual,
continuu sau discontinuu, toate acestea depinzând de scopul şi locul unde este utilizat. Astfel,
la instalaţiile solare unde parametrii fluidului de lucru trebuie să fie cuprinşi în limite strânse,
se impune asigurarea automată a mişcărilor captatorului după Soare, iar în celelalte cazuri,
ajustările poziţiei acestuia se pot face manual sau cu ajutorul unui motor, la intervale mai mari
care pot merge la o rotaţie pe lună, anotimp sau chiar an.
Alte două tipuri de captatoare cilindro-parabolice au fost studiate, proiectate şi
executate de ICPE. SA Bucureşti.
Fig. 3.12

a). varianta cu receptorul montat in exterior (fig. a)

are suprafaţa captatoare de 5 m2 (4 m deschidere şi 1,25 m lungime) cu receptorul


montat in exterior de focar.

b). varianta cu receptorul montat in interior (fig. b)

are o suprafaţă de captare de; 2 m2 (1 m deschidere şi 2 m lungime), cu receptorul


montat în interiorul acesteia.

71
In studiul captatoarelor cilindro-parabolice, elementul esenţial îl constituie randamentul de
captare.

Randamentul unui astfel de captator 3.1 cilindro-parabolic poate fi


exprimat ca fiind produsul dintre randamentul

ηcapt = ηconc ⋅ ηrecept


concentratorului şi randamentul receptorului. 3.2

Astfel:

Q R ⋅ SR QU
ηconc = ηrecept =
Q ⋅S Q R ⋅ SR

Unde:
• QR - radiaţia solară care atinge receptorul de suprafaţă SR ;
• Q - radiaţia solară care atinge suprafaţa oglinzii de arie S (proiecţia oglinzii pe un plan
perpendicular pe direcţia razelor solare);
• Qu - căldura utilă preluată de fluidul care circulă prin receptor.
In ceea ce priveşte randamentul concentratorului, acesta mai este afectat şi de alţi factori ca :
• reflectivitatea oglinzii,
• precizia macro şi microgeometrică a oglinzii,
• umbrirea oglinzii şi neiluminarea întregii suprafeţe a receptorului.
De asemenea, şi randamentul receptorului depinde de pierderile de căldură care au loc
prin radiaţie, convecţie şi conducţie. Luând seama de relaţiile de calcul se folosesc pentru
determinarea pierderilor de căldură ale receptorului, şi se poate stabili în final expresia
randamentului receptorului .

Concentrator dublu-parabolic

Concentratorul dublu-parabolic face parte din familia concentratorilor care nu necesită


urmărirea Soarelui, sau necesită numai o ajustare periodică. Aceste captatoare pot atinge
factori de concentrare cuprinşi între 1,8 şi 10 şi pot colecta radiaţia solară fără urmărire
zilnică, timp de cel puţin 7 ore pe zi chiar la solstiţiu. Domeniul de temperaturi care poate fi
72
realizat cu un concentrator dublu-parabolic se plasează între captatorul plan şi captatorul cu
focalizare liniară (cilindro-parabolic) şi anume între 100°C şi 230°C. Acest domeniu de
temperaturi se pretează la o gamă largă de utilizări pentru concentratorul dublu-parabolic ceea
ce face din el o speranţă importantă pentru: condiţionarea aerului, producerea aburului
tehnologic, pomparea apei, producerea de energie electrică prin ciclu termodinamic cu vapori
de apă etc.
Captatorul care foloseşte un astfel de sistem este însă mai complicat constructiv şi tehnologic
decât captatorul plan obişnuit din care motiv este şi mai scump. Principiul de funcţionare,

Fig.3.13
performanţele şi unele probleme ale acestor concentratori vor fi prezentate în continuare.
Concentratorul dublu-parabolic este format din două suprafeţe cilindrice
reflectante având profile parabolice (cu focare 3.3 diferite) plasate simetric
faţă de planul median al captatorului. Acest concentrator, având o poziţie unghiulară fixă î
primeşte radiaţia solară pe întreaga lăţime D, dirijând-o către suprafaţa absorbantă a
captatorului plan de lăţime d cu condiţia ca unghiul | γ |< θmax . în consecinţă acceptanţa
unghiulară este 2·θmax. Aceasta depinde de raportul între lăţimea captatorului plan d şi lăţimea

d 1
θ max = arcsin = arcsin
D C
deschiderii D conform relaţiei:

73
Raportul c/d este raportul geometric de concentrare al captatorului dublu-parabolic.
Fig. 3.14
3.4
Captatorul trebuie orientat pe direcţia E-V şi înclinat faţă de orizontală
sub un unghi i.
Dacă | γ | < θmax, sunt primite în captator atât radiaţia directă cât şi cea difuză.
Dacă | γ | > θmax în receptor intră numai radiaţia difuză pe lăţimea d; cea directă este
reflectată înapoi în spaţiu. Adâncimea teoretică a captatorului este data de relaţia :

C +1
Ht = d ⋅ C2 − 1
2

Valorile practice ale lui H s-a constatat că trebuie să fie de cca Ht / 3. Captatorii cu
concentrator dublu-parabolic se pot monta în serie formând în ansamblu un captator plan cu
concentrare.
Problemele principale care trebuie rezolvate pentru ca un astfel de captator sa devină
comercializabil sunt:
• micşorarea costului suprafeţelor reflectante
• îmbunătăţirea performanţelor termice la temperaturi relativ ridicate (faţă de captatorii
plani) prin îmbunătăţirea izolaţiei.
O serie de cercetări efectuate la laboratorul menţionat mai sus au condus la concluzia că una
din problemele majore ale acestor captatoare o constituie creşterea pierderilor termice prin
izolaţie odată cu creşterea temperaturii peste 100°C.

Concentratorul sferic fix cu receptor mobil

Acest tip de concentrator a fost inventat de W. Gene Steward. Ideea care stă la baza

74
principiului de funcţionare este sugerată de figura următoare:

Fig.3.15
Concentratorul arată ca o oglindă de forma unei calote sferice fixe ce are proprietatea
de a reflecta radiaţia solară (indiferent de poziţia Soarelui pe cer) către un focar liniar, paralel
cu razele Soarelui şi care trece prin centrul oglinzii.
Receptorul - de forma cilindrică - se poate roti în jurul a două axe, rămânând orientat
permanent pe direcţia Soarelui şi astfel plasându-se mereu în focar.
Evident, mişcarea receptorului este mult mai simplă şi consumă mai puţină energie mecanică
decât mişcarea ansamblului oglindă-receptor.
In figura 3.17 se ilustrează modul de mişcare a receptorului:
a. din poziţia de dimineata
b. trecând prin poziţia de amiază
c. către poziţia de după masă
Totodată s-a indicat mersul razelor reflectate spre focar, în cele trei cazuri.

Fig. 3.16.
Acest sistem se apreciază ca fiind interesant pentru a fi aplicat în domeniul incălzirii şi
condiţionării locuinţelor sau a clădirilor administrative, precum şi în domeniul producerii de
energie electrică prin ciclu termodinamic clasic cu turbină cu abur.
75
Cu acest receptor s-au obţinut vapori de apă la 150 - 200°C (intrarea apei în receptor
se face la 70°C).

Captatoare cu concentratorul mobil

Concentratoare cu oglinzi şi lentile Fresnel

0 categorie de concentratoare o constituie oglinzile şi lentilele Fresnel. Acestea se


bazează pe reflexia şi, respectiv, refracţia radiaţiei solare către un receptor, determinată de
nişte segmente de oglinzi şi de prisme. Astfel în figura următoare se prezintă schema de
principiu a unui captator cu oglinzi Fresnel cu focalizare liniară.
Un număr de segmente de oglinzi plane sau curbate (cu distanţă focală relativ mare)
sunt montate pe un stativ comun, cu posibilitatea de rotire în jurul unei axe orientate E-V.
Segmentele se mişcă în timpul zilei astfel încât radiaţia solară directă să fie dirijată către
receptor.

Fig.3.17
Un fel de generalizare spaţială a oglinzilor Fresnel îl reprezintă unul dintre cele mai
puternice tipuri de concentratoare care prezintă un deosebit interes industrial în energetica
solară, anume concentratorul cu câmp de heliostate şi receptor turn.
Pe o suprafaţă relativ mare de pământ sunt dispuse cât mai compact (fără însă să se
umbrească unele pe altele) oglinzi ce pot fi mişcate în jurul a două axe, care formează ceea ce
76
se cheamă un câmp de heliostate. Aceste oglinzi sunt mişcate astfel încât să urmărească
continuu mişcarea Soarelui, trimiţând razele acestuia prin reflexie către un cazan montat în
vârful unui turn (de 100 - 150 m).

Fig. 3.18
Acest sistem de concentrare a radiaţiei (vezi figura de mai sus) poate duce la rapoarte
de concentrare de ordinul 1000 şi, în consecinţă, poate asigura temperaturi de lucru ale
agentului termic de ordinul de mărime al temperaturii necesare aburului în instalaţiile de
turbine cu abur clasice (cca. 500°C).
Pe baza acestor instalaţii se speră că se vor putea realiza centrale electrice solare de 1-
10 MW în viitorul apropiat sau chiar de 100 MW în viitorul mai indepartat.

Captatorul cu concentrator conic

în anii 1960 -1961, profesorul Giovanni Francia a proiectat şi realizat la Cesana - Torinese,
Italia (1300 altitudine) un captator solar cu concentrator conic.

77
Fig. 3.19.

In fig.3.20 se prezintă schema de principiu a acestui cazan solar. Concentratorul este


construit din trei trunchiuri de con confecţionate din tablă de aluminiu. Diametrul mare este
de 3,2 m, iar diametrul cel mai mic 0,8 m.
Sistemul este prevăzut cu o structură antiradiantă care constă în cca. 2000 tuburi de
sticlă de diametru 14 mm, cu lungimea de 250 mm şi grosimea 0,2 - 0,3 mm. montate într-un
cilindru care are pereţii laterali interiori confecţionaţi dintr-un material reflectant.
La baza acestui cilindru se află cazanul cu străbatere forţată constituit dintr-o spirală plană din
ţeavă de cupru cu intrarea apei la exterior şi ieşirea vaporilor prin partea centrală.
Intregul ansamblu se poate roti manual în jurul a două axe pentru urmărirea Soarelui.
Cu acest cazan solar s-a obţinut la amiază 7 kg/h abur la 100 at şi 500 - 600°C, cu un
randament de captare de 70%. în cazul în care nu se foloseşte structura antiradiantă se
constată că randamentul de captare a energiei solare scade rapid, devenind zero la 400°C.

Captatorul cu concentrator paraboloid de revoluţie

78
Dintre toate tipurile de concentratori cu reflexie, forma ideală pentru obţinerea unui raport de
concentrare maxim o are paraboloidul de revoluţie. In figura 3.21. se prezintă schematic un
captator heliotermic cu concentratorul oglindă parabolică.
Pentru ca radiaţia solară să fie permanent focalizată în receptor este necesară

Fig.3.20

urmărirea continuă a Soarelui ceea ce se asigură prin mişcarea întregului ansamblu


concentrator-receptor în jurul a două axe de rotaţie.

Necesitatea urmăririi continue a Soarelui, precum şi imposibilitatea măririi acestor


concentratori peste anumite valori ale diametrului, din cauza vântului, limitează aplicarea
acestui tip de concentrator în energetica solară fie la instalaţii cu caracter experimental fie la
unele aplicaţii spaţiale. Cea mai mare oglindă parabolică mobilă construită are diametrul de
13,5 m şi este destinată pentru un turbogenerator cosmic cu puterea de 15 kW .

Cuptoare solare

Construcţia şi funcţionarea cuptoarelor solare. Denumirea de cuptor solar este data unui
sistem format, în principal, dintr-o instalaţie de captare-concentrare a radiaţiei solare şi un
receptor, situat în zona focală, în care se obţin temperaturi foarte înalte. Pentru obţinerea unor
factori de concentrare foarte ridicaţi sunt utilizate concentratoare adecvate, care pot fi:
• de tip reflectant - cu oglinzi concave -
79
• de tip refractant - cu lentile Fresnel -
Lavoisier a construit în 1772 un cuptor solar cu lentile, în care a atins aproape punctul de
topire al platinei (1773°C). Mai recent, in anii 1930-1932, la Institutul de Tehnologie din
California a fost construit un cuptor tot cu lentile dar cu posibilitatea obţinerii unor
temperaturi mult mai ridicate, destinat unor studii spectroscopice. Cuptoarele solare cu
concentratoare de tip reflectant s-au dovedit, însă, a fi mai practice şi mai uşor de realizat
decât cele de tip refractant şi de aceea, practic, s-a renunţat la acestea din urmă.
Concentratorul optim pentru cuptoarele solare de tip reflectant este cel de forma unui
paraboloid de revoluţie, eventual uşor modificat. Există mai multe posibilităţi de realizare a
cuptoarelor cu concentratoare parabolice, utilizarea unui tip constructiv sau a altuia depinzând
de cerinţele specifice pe care trebuie să le satisfacă cuptorul.
Cel mai simplu aranjament geometric se obţine montând oglinda parabolică astfel încât
axa sa să fie îndreptată mereu spre Soare (folosind un sistem de urmărire după două
coordonate). Cu toată simplitatea sa, sistemul are o serie de dezavantaje, şi anume:
• focarul cuptorului se află deasupra oglinzii, ceea ce face dificil accesul în zona de
lucru;
• cuptorul este greu de folosit pentru topirea materialelor întrucât creuzetul este, practic,
răsturnat cu gura în jos ;
• structura necesară pentru susţinerea şi ghidarea oglinzii parabolice devine foarte grea
şi costisitoare, o dată cu creşterea dimensiunii cuptorului.
Se pare că unicul avantaj al acestei geometrii este absenţa oglinzilor plane secundare,
necesare în celelalte aranjamente descrise mai jos, ceea ce conduce la pierderi minime de

80
energie.

Fig.3.21. Aranjamente geometrice posibile pentru cuptoare solare cu concentratoare


parabolice.
0 altă posibilitate este aceea de a monta cuptorul solar cu oglinda parabolică având axa
în poziţie orizontală îndreptată spre nord (în emisfera nordică), fără a se deplasa după Soare.
Razele solare cad pe una sau mai multe oglinzi plane (heliostate) şi sunt reflectate spre
oglinda parabolică. De data aceasta, heliostatele sunt acelea care urmăresc mişcarea aparentă
a Soarelui. în această configuraţie zona focală rămâne fixă faţă de sol şi este uşor accesibilă.
Se pare că ea constituie singura configuraţie practică şi economică pentru cuptoarele solare de
mari dimensiuni.
Cuptorul cu axa orizontală poate fi folosit şi pentru topirea materialelor, cu condiţia că
creuzetul să fie rotit în jurul axei sale cu o viteză suficientă pentru a crea forţa centrifugă
necesară reţinerii materialului topit în interiorul creuzetului.
Un al treilea tip de geometric a cuptorului solar este acela în care axa paraboloidului
este verticală. Există două posibilităţi de a realiza aceasta, aşa cum se arata în figura de mai
sus (c şi d). în primul caz heliostatul se află sub oglinda parabolică, ceea ce implică asigurarea
unei anumite distanţe între ele - care poate fi destul de mare, mai ales în locurile situate la
latitudini scăzute. Pentru a evita o astfel de condiţie, se poate folosi o oglindă plană dispusă la
o distanţă relativ mică de paraboloid iar heliostatul poate fi plasat convenabil pe sol, la o
distanţă oarecare de această oglindă.
Desigur, în acest caz apar pierderi suplimentare de energie datorită introducerii unei a
treia suprafeţe reflectante. Cuptorul solar parabolic cu axa verticală are proprietatea unică de a
oferi condiţii de lucru foarte convenabile pentru topirea materialelor, întrucât reprezintă
singura geometrie în care creuzetul se afla în poziţie verticală normală. Cuptorul este însă
limitat în dimensiuni datorită problemelor de structură pe care le implică susţinerea unor
paraboloizi mari în poziţie verticală.
Primul cuptor solar modern, utilizând o oglindă parabolică cu deschidere mare, a fost
construit de Straubel, în 1921, şi utilizat de Conn, în 1935, pentru topirea oxidului de zirconiu.

81
Fig.3.22. Schema constructivă a cuptorului solar de 1000 kW de la Odeillo (Franţa).

Cel mai mare cuptor solar realizat până în prezent este cel de la Odeillo-Font Romeu,
Franţa, situat în Pirinei la o altitudine de cca 1820 m, unde numărul anual al zilelor senine
ajunge la 180, iar densitatea puterii radiante incidente atinge frecvent 1kW/m2. Construit sub
conducerea profesorului Felix Trombe, şi dat în folosinţă în anul 1970, cuptorul a furnizat o
putere maximă de 1000 kW în zona focală, permiţând obţinerea unor temperaturi de peste
3500oC.
Cuptorul are un concentrator parabolic cu axa orizontală fixă, distanţa focală a
acestuia fiind de 18 m, înăltimea de 40 m, iar lăţimea maximă - de 54 m. Suprafaţa parabolică
este realizată din 9500 de oglinzi plane (curbate apoi prin tensionare mecanica) din sticla
argintată, cu dimensiunile de 0,4 x 0,4 m2. Un număr de 63 de heliostate, dispuse în opt terase
şi orientate automat după Soare, asigură reflectarea razelor solare spre concentratorul
parabolic. Heliostatele au dimensiunile de 7,5 6m3 şi sunt realizate, fiecare, din 180 de oglinzi
din sticlă argintată cu dimensiunile 0,5 0,5m2. In figura următoare este prezentată o vedere a
concentratorului şi a clădirii în care se află receptorul acestui cuptor, iar în figura de mai sus
este prezentată o vedere generala a heliostatelor aceluiaşi cuptor.
Cuptorul a fost folosit pentru o serie de cercetari privind comportarea unor metale şi
materiale refractare la temperaturi ridicate, pentru purificarea unor materiale precum şi pentru
realizarea unor sinteze chimice.
Au fost realizate şi alte cuptoare solare, de dimensiuni mai mici, în Franţa, S.U.A., Rusia,
Japonia şi Egipt. Principalele domenii de utilizare a cuptoarelor solare sunt cele care implică
82
obţinerea unor temperaturi înalte şi a unor fluxuri termice foarte mari. Cuptoarele solare oferă
- în plus, faţă de cuptoarele convenţionale - condiţii de lucru extrem de avantajoase, şi anume:
• atmosfera poate fi controlată,
• materialul studiat este usor accesibil
• mediul contaminant, flăcările, câmpurile electrice şi magnetice sunt absente.
Uzual, temperaturile înalte se pot obţine pe două căi:
• pe cale chimică
• pe cale electrică.
Temperatura maximă posibil a fi obţinută prin arderea produselor chimice nu poate fi
determinată cu precizie. Este însă evident ca energia disponibilă într-o legatură chimică este

Fig.3.23.
limitată, şi este foarte improbabilă obţinerea unor temperaturi peste 5000oC prin reacţii
chimice.
Actualmente pot fi produse pe aceasta cale temperaturi de ordinul a 4000oC, încât - din acest
punct de vedere - cuptoarele care folosesc combustibili chimici pot concura cu cuptoarele
solare. Dar o flacăra este întotdeauna chimic activă şi, ca atare, au loc interacţiuni nedorite
între flacăra şi materialul studiat. în acest sens, cuptorul solar este incontestabil superior.
încălzirea electrică pentru obţinerea unor temperaturi înalte poate fi realizată cu rezistenţe,
prin curenţi de inducţie de înaltă frecvenţă sau cu arc electric.
La încălzirea cu rezistenţe temperatura maximă realizabilă depinde, în mare măsură,
de atmosfera în care se află elementul încălzitor şi este limitată de punctul de topire al
elementului încălzitor. Ea este de circa 3300°C în condiţiile în care se folosesc grafit sau
metale refractare, cum este wolframul, în vid sau în atmosfera inertă.
In cazul folosirii curenţilor de inducţie de înaltă frecvenţă, dacă materialul este
neconductor (electric), acesta trebuie încălzit într-o cavitate de tip corp negru şi este necesară
83
folosirea unui susceptor. întrucât susceptorul trebuie să fie bun conducător de electricitate,
limitările sunt identice cu cele din cazul incălzirii cu rezistenţe. încălzirea cu arc electric
permite obţinerea unor temperaturi foarte ridicate.
Un arc electric de mare intensitate, sub presiune de fluid, generează, o plasmă care - în
anumite condiţii - poate atinge temperaturi de ordinul a 10000°C. Pentru a evita contactul
direct cu materialul studiat, se dispune arcul electric în focarul unei oglinzi parabolice.
Refocalizând razele luminoase produse de arc, cu ajutorul unei a doua oglinzi parabolice, se
poate obţine temperatura înaltă în focarul celei de a doua oglinzi.
Un astfel de cuptor, cu arc-imagine, este singurul concurent serios al cuptorului solar.
Trebuie avut însă în vedere că în cuptoarele solare pot fi obţinute, actualmente, imagini ale
Soarelui cu diametre de ordinul a 15 - 30 cm. La cuptoarele cu arc-imagine, puterea necesară
realizării unor condiţii similare devine prohibitivă; aceste cuptoare se bucură însă de marele
avantaj al disponibilităţii continue. Totuşi, deocamdată cuptorul solar pare să ofere cea mai
atractivă posibilitate de obţinere a unor temperaturi înalte şi a unor fluxuri termice ridicate.

84