CURS Gestiunea Finantelor Publice

Academia de Studii Economice din Moldova
Catedra „Finanţe şi Asigurări”
Angela CASIAN
GESTIUNEA FINANŢELOR PUBLICE

NOTE DE CURS
Chişinău, 2007
1
CUPRINS
PREFAŢĂ.......................................................................................................................................4
TEMA 1. SECTORUL PUBLIC.....................................................................................................5
1.1 Conceptul de bunuri publice şi private..................................................................................5
1.2 Sectorul public şi componentele sale.....................................................................................8
1.3 Funcţiile sectorului public...................................................................................................11
1.4 Evoluţia Sectorului Public în Republica Moldova..............................................................14
Întrebări de autoverificare......................................................................................................14
Bibliografia........................................................................................................................15
TEMA 2. SISTEMUL BUGETAR ŞI POLITICA BUGETAR-FISCALĂ A STATULUI........16
2.1 Bugetul - verigă de bază a sistemului financiar al ţării.......................................................16
2.2 Conceptul de sistem bugetar şi componentele sale..............................................................19
2.3 Politica bugetar-fiscală a statului.........................................................................................19
Bibliografia........................................................................................................................21
TEMA 3. PROCESUL BUGETAR...............................................................................................22
3.1 Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar..........................................................................22
3.2 Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar....................................................................23
3.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat..............................................................................24
3.5 Executarea bugetului de stat................................................................................................28
3.6 Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare anuale şi aprobarea ei...30
3.7 Controlul bugetar.................................................................................................................30
Bibliografia........................................................................................................................31
TEMA 4. TREZORERIA PUBLICĂ...........................................................................................32
4.1 Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluţia sistemului trezorerial....................................32
4.2 Funcţiile Trezoreriei publice...............................................................................................32
4.3 Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.......................................................33
4.4 Încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare prin sistemul trezorerial....................................34
4.5 Efectuarea cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial..................................................36
Bibliografia........................................................................................................................37
TEMA 5. CLASIFICAŢIA BUGETARĂ. DEVIZUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI..........38
5.2 Principiile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare, subdiviziunile clasificaţiei bugetare. 39
5.3 Noţiune de deviz de venituri şi cheltuieli. Tipurile de deviz..............................................40
Bibliografia........................................................................................................................42
TEMA 6. FINANŢE PUBLICE LOCALE...................................................................................43
6.1 Structura şi funcţiile administraţiei publice locale..............................................................43
6.2 Autonomie locală şi principiile de bază ale activităţii autorităţilor publice locale..............47
6.3 Resursele financiare la dispoziţia autorităţilor publice locale.............................................49
6.4 Transferurile: tipuri şi metode de calcul..............................................................................52
6.5 Delimitarea competenţelor în efectuarea cheltuielilor bugetelor UAT...............................53
6.6 Procesul bugetar la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale(UAT)..............................56
Bibliografia........................................................................................................................61
TEMA 7. FINANŢAREA PROTECŢIEI SOCIALE....................................................................62
7.1 Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor pentru aceste scopuri. 62
7.2 Principiile asigurărilor sociale de stat..................................................................................64
7.3 Formele susţinerii sociale a cetăţenilor prin intermediul asigurărilor sociale.....................65
7.4 Finanţarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat...............................67
Bibliografia........................................................................................................................71
2
TEMA 8. FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC........................................................72
8.1 Caracteristica generală şi componenţa cheltuielilor pentru învăţământ..............................72
8.2 Indicii principali de planificare a cheltuielilor pentru învăţământ.......................................74
8.3 Sistemul de salarizare a lucrătorilor din sfera învăţămîntului.............................................75
8.4 Planificarea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare...................................79
8.5 Ordinea finanţării cheltuielilor pentru întreţinerea şcolilor medii de cultură generală, liceelor, gimnaziilor. 82
8.6 Planificarea cheltuielilor pentru pregătirea cadrelor............................................................83
Bibliografia........................................................................................................................86
TEMA 9. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU OCROTIREA SĂNĂTĂŢII..............87
9.1 Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în Republica Moldova..................87
9.2 Salarizarea lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătăţii.............................................................94
9.3 Planificarea cheltuielilor de întreţinere a instituţiilor medico – sanitare publice................96
Bibliografia........................................................................................................................97
TEMA 10. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE98
10.1 Caracteristica cheltuielilor pentru serviciile publice generale...........................................98
10.2 Particularităţile salarizării funcţionarilor publici...............................................................99
Întrebări de autoverificare....................................................................................................100
Bibliografia......................................................................................................................100
BIBLIOGRAFIA.........................................................................................................................101
3
PREFAŢĂ
Prezenţa statului în economie este puternic legată de importanţa intervenţiei bugetare. În condiţiile
economice actuale, deciziile bugetare sunt acte de esenţă politică, iar administraţiile publice au un
rol de importanţă crescândă în economie şi în societate, fenomen evidenţiat de volumul şi structura
cheltuielilor publice repartizate. Deciziile de optimizare a cheltuielilor publice pot fi ameliorate şi
facilitate prin luarea în consideraţie a incertitudinii, care influienţează selecţia proiectelor şi
alegerilor bugetare. Ameliorarea deciziilor financiare şi creşterea eficacităţii bugetului poate fi
realizată prin regruparea cheltuielilor în categorii mai semnificative din punct de vedere al analizei
financiare şi economice. Totodată cunoaşterea şi aplicarea metodelor moderne ale analizei permite
o mai bună raţionalizare a bugetului.
„Gestiunea finanţelor publice” este o lucrare, ce încearcă să completeze cunoştinţele în domeniul
teoriei bugetare şi a cadrului normativ - legal circumscris acestui domeniu în Republica Moldova.
Lucrarea este destinată unui spectru larg de cititori: studenţi, lectori, practicieni; care îşi doresc o
iniţiere în problematica bugetară autohtonă.
4
TEMA 1. SECTORUL PUBLIC
1.1 Conceptul de bunuri publice şi private.

1.2 Sectorul public şi componentele sale.
1.3 Funcţiile sectorului public.
1.4 Evoluţia sectorului public în Republica Moldova
1.1 Conceptul de bunuri publice şi private.

Din momentul naşterii şi până la deces viaţa omului de zi cu zi este expusă influenţei Statului,
prin diferite modalităţi şi de nenumărate ori. Ne naştem în spitalele finanţate în întregime sau
parţial din buget, la naştere asistă medici – absolvenţi ai instituţiilor superioare de profil care
aparţin statului. Naşterea este înregistrată oficial, şi Adeverinţa de naştere ne acordă unele privilegii
şi obligaţii în calitate de cetăţean al Republicii Moldova. Mai apoi marea majoritate a copiilor
frecventează grădiniţe şi şcoli finanţate din buget ş.a.m.d.
Practic fiecare dintre noi la un moment dat al vieţii primeşte mijloace băneşti din partea
statului, fie încă până la majorat – sub forma unor îndemnizaţii, fie fiind maturi în cazuri de şomaj,
deces al unui membru din familie etc., fie la o vârstă înnaintată - sub forma unor pensii,
compensaţii ş.a.
Statul angajează la lucru practic fiecare al şaselea lucrător şi reglementează activitatea de
angajare pentru celelalte sectoare. În cazul unei traume în urma accidentului de producţie, fără a fi
depistate încălcări ai măsurilor de securitate (stipulate în legislaţie), muncitorului i se plătesc
compensaţii şi îndemnizaţii pentru pierderea temporară / totală a capacităţii de muncă. Sindicatele,
ale căror drepturi şi obligaţii sunt de asemenea stipulate în legislaţie, duc tratative cu organele de
conducere ai statului privind condiţiile de muncă, durata zilei de lucru, precum şi salarizarea unor
tipuri de activităţi în Republica Moldova.
În calitate de consumatori suntem de asemenea dependenţi de legislaţia Statului: preţurile, la
care putem procura automobilele, produsele de tutun, produsele de alcool şi multe altele sunt
majorate în urma instituirii unor impozite, taxe şi alte tipuri de tarife impuse de stat; şi pe de altă
parte preţurile la produsele de panificaţie, lactatele, serviciile comunale, preţul de livrare a apei,
gazului, pot fi micşorate în urma reglementării de către stat pentru a putea fi accesibile majorităţii
populaţiei.
În acelaş timp, Statul apare şi în calitate de producător sau consumator al bunurilor.În acest
context să definitivăm bunurile economice, ca fiind acele bunuri care îndeplinesc cumulativ două
condiţii: capacitatea indivizilor de a realiza o legătură între trebuinţele lor şi bunul apt să o
satisfacă; raritatea – cantitate limitată, insuficientă comparativ cu nevoile nelimitate, în condiţii
determinate de loc şi timp. Există astfel o stare permanentă de tensiune între trebuinţe şi bunuri
economice privite atît separat, luate pe categorii, cât şi privite în ansamblu. Teoria şi analiza
economică se concentrează asupra diferitor laturi ale activităţilor umane care într-o formă sau alta
sunt legate de bunurile economice. Bunurile economice sunt foarte diverse, iar din perspectiva
analizei economice sunt clasificate după mai multe criterii, după forma de proprietate fiind grupate
în bunuri publice şi bunuri private.
Bunurile publice reprezintă o marfă sau un serviciu care oferit unui individ rămâne disponibil
şi altor persoane, fără cheltuieli suplimentare.
Bunuri publice sunt bunuri economice caracterizate prin nonexclusivitate şi nonrivalitate. Un
bun public este nonexclusiv, deoarece poate fi utilizat (consumat) simultan de mai multe persoane.
5
Dacă un bun public este asigurat pentru un consumator, atunci el devine disponibil pentru oricare
alt consumator. Excluderea de la utilizarea unui bun public a unor potenţiali consumatori este
imposibilă, chiar dacă aportul acestora la producerea bunului respectiv este egal cu zero. Totodată,
un bun public se caracterizează prin nonrivalitate, deoarece pentru oricare consumator adiţional
costul social marginal este zero. Oferta totală a unui bun public nu se diminuează dacă bunul
respectiv face obiectul consumului individual sau colectiv. Un bun public poate asigura beneficii
individuale indiferent de numărul consumatorilor. Cele două caracteristici sunt întrunite numai de
bunuri publice pure; de exemplu, apărarea naţională sau iluminatul străzilor. În practică totuşi,
poate apărea problema aglomerărilor, survenită atunci când mai mulţi benefeciari încearcă să
folosească acelaşi bun în acelaşi timp. Dacă un bun este asigurat în condiţii de exclusivitate sau
consumul său nu este complet non-rival, acesta se numeşte bun mixt sau bun public impur, adică
imperfect.
Bunurile publice se regăsesc în orice economie de piaţă. Ele nu sunt oferite în mod
obligatoriu numai de sectorul public, fiind şi piaţa privată implicată în asigurarea lor. Atunci când
consumul unui bun este non-rival, dar permite excluderea în sensul că există un preţ care permite
accesul la el, consumul bunului public poate fi considerat ineficient. Aceasta, deoarece consumul
suplimentar gratuit generează satisfacţie consumatorului, dar cel pentru care trebuie suportat un
preţ este generator de insatisfacţie şi chiar reducere de utilitate. In acest fel, bunul public asigurat de
către o piaţă privată nu permite atingerea nivelului optim al producţiei, respectiv consumului din
acel bun.
Bunuri private, bunuri economice din a căror utilizare rezultă beneficii exclusive şi rivale. Un
bun privat este exclusiv, deoarece poate fi utilizat (consumat) numai de persoana (agentul
economic) care îl posedă, care a achitat contravaloarea beneficiilor rezultate din folosirea bunului
respectiv. Dacă un bun privat este disponibil pentru o persoană, atunci el nu mai poate fi disponibil
pentru o altă persoană. Caracteristica de rivalitate constă în faptul că o unitate suplimentară dintr-
un bun privat are întotdeauna un cost marginal pozitiv. Acest cost este suportat de cumpărătorul
unităţii respective. Curba cererii pentru bunuri private exprimă beneficiile marginale, iar cu fiecare
unitate vândută se diminuează oferta totală. Producţia şi alocarea bunurilor private sunt reglate de
mecanismul structurilor de piaţă.
Legăturile, respectiv interpătrunderile şi concurenţa dintre sectorul public şi cel privat în
domeniul bunurilor publice sunt evidente:
· un bun poate fi produs atât de sectorul public cât şi de cel privat, situaţie în care acestea se
află în concurenţă. Un exemplu în acest sens este învăţământul public şi privat care oferă servicii
similare, dar de calitate şi cu preţuri diferite.
· un bun poate fi produs numai de sectorul privat şi atunci acesta nu prezintă caracteristicile
bunurilor publice de consum non-rival şi non-exclusiv. Este situaţia bunurilor rivale şi exclusive:
hrană, îmbrăcăminte, locuinţe etc. În aceste domenii, consumul dintr-un bun diminuează oferta, şi
astfel consumul pentru alţi indivizi. În plus, producătorul impune excluderea unor indivizi de la
consumul de bunuri prin preţul solicitat.
· un bun poate fi produs numai de sectorul public şi acesta este un bun public pur, cum ar fi
apărarea naţională, străzile curate, legislaţia etc. de care beneficiază toţi consumatorii în acelaşi fel,
fără discriminare şi restricţii de nici un fel.
O combinaţie a caracteristicilor bunurilor care pot face obiectul producţiei publice sau
private este prezentată în figura nr. 1.
Bunurile mixte prezintă caracteristici atât ale bunurilor publice, cât şi private; ele pot fi non-
exclusive dar rivale, atunci când sunt oferite tuturor consumatorilor în aceleaşi condiţii, fără costuri,
dar excesul de cerere le suprasolicită şi le face inaccesibile pentru alţi consumatori. Mai există şi
6
bunuri mixte cu exclusivitate dar non-rivale, atunci când accesul consumatorilor este frânat, prin
practicarea unor restricţii de preţ sau de natură tehnică şi astfel, oferta nu este total satisfăcută de
cerere şi bunurile mai pot fi consumate de alţi indivizi.
Figura nr. 1: Clasificarea bunurilor
In această clasificare, includerea bunurilor mixte nu este rigidă în timp. Aceasta inseamnă că
unele bunuri non-rivale pot deveni rivale sau pot exista transformări privind caracteristica de
exclusivitate. De exemplu, un stadion cu locuri neocupate la un meci care este un bun mixt care
acceptă exclusivitatea şi este non-rival poate deveni rival, adică bun privat dacă tarifele se
diminuează şi creşte cererea.
De asemenea, o stradă aglomerată care este un bun mixt cu non-exclusivitate şi rival poate
deveni non-rival, adică bun public dacă se produce o descongestionare a traficului şi accesul
consumatorilor nu mai este frânat, eventual prin intrarea în folosinţă a unui alt traseu.
Un bun public pur poate deveni impur dacă se pierde una din cele două condiţii specifice.
De exemplu, accesul gratuit la un traseu rutier îl face sã fie un bun public. Dar perceperea
unui tarif pentru utilizarea lui reprezintă o restricţie prin care se pierde non-exclusivitatea, iar bunul
devine mixt; la fel, în situaţia aglomerării sale, bunul pierzând caracteristica de non-rivalitate.
Uneori, chiar şi un bun privat poate să devină bun mixt.
De exemplu, un produs privat oferit gratuit la început primilor consumatori printr-o politică
promoţională se caracterizează în această perioadă prin non-exclusivitate (preţul fiind zero) şi
rivalitate (consumul unor indivizi reducând oferta disponibilă pentru ceilalţi indivizi).
1.2 Sectorul public şi componentele sale.

Economia Republicii Moldova – este una de tip complex: în acelaşi timp o parte considerabilă
a activităţilor economice este realizată în cadrul sectorului privat, cealaltă cotă fiind îndeplinită în
urma activităţii sectorului public. În afară de aceasta , Statul intervine în activitatea sectorului privat
fie bine determinat, fie neintenţionat prin intermediul reglementărilor privind impozitele, taxele sau
subsidiile unor tipuri de activitate etc. În ţările dezvoltate ale lumii statul îşi ia responsabilitatea
privind activitatea în unele sectoare sau chiar domenii, cum ar fi de exemplu producerea oţelului şi
a cărbunelui în Marea Britanie, Austria, Franţa, Suedia sau transport aerian şi feroviar în aşa ţări ca
Germania, Italia, Franţa etc. În fosta Uniunea Sovietică, precum şi în alte ţări ale blocului socialist
cota esenţială ale activităţii economice aparţinea statului. Activităţile economice care fac parte din
sectorul public al Republicii Moldova au suferit în ultimii cincisprezece ani multe schimbări. De ce
statul se preocupă de unele activităţi şi de altele nu ? De ce sfera de activitate ale statului în ultimii
o sută de ani s-a modificat considerabil şi de ce statul în unele ţări se implică mai mult în activitatea
economică, decât în Republica Moldova, iar în altele şi mai puţin? Îşi ia statul oare prea multe
responsabilităţi? Îşi poate onora cu succes responsabilităţile asumate? Ar putea activa cu o eficienţă
7
mai mare ? Iată problemele esenţiale, cercetate în cadrul ştiinţei despre sectorul public. Ele au fost
abordate în cadrul discursurilor economice, filosofice, politice în decursul a sute de ani. Dezbaterile
mai continuă. Chiar dacă economiştii de talie mondială nu au putut înainta concret şi aprecia
unanim căile efective de soluţionare ale problemelor menţionate, oricum s-au adus contribuţii
importante în cunoaşterea părţilor forte şi slabe ale sectorului public, precum şi a celui privat.
Precum urmează, Sectorul public reprezintă totalitatea resurselor economice aflate la
dispoziţia statului. Resursele, aflate la dispoziţia statului – nu reprezintă doar rezultatul activităţii
întreprinderilor ce aparţin statului, ci şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat. În mod
corespunzător, statul, pe lângă gestionarea activităţii întreprinderilor care îi aparţin total sau parţial,
mai funcţionează prin intermediul instituirii sistemului fiscal şi realizării unor programe de
efectuare a cheltuielilor publice de interes naţional. În cadrul economiei complexe, care activează la
moment, aceste forme reprezintă cel mai elocvent baza sectorului public.
Prin cele ce urmează, Gestiunea sectorului public acordă o atenţie deosebită problemelor ce
ţin de Bugetul de stat. Cele mai complicate şi specifice probleme abordate în legătură cu
participarea statului în activitatea economică a ţării, deseori nu ţin de gestiunea nemijlocită a
întreprinderilor şi organelor de stat, şi este firesc, deoarece instituirea unei organizaţii sau
întreprinderi – este doar o formă juridică concretă de folosire raţională a resurselor. O formulare
principială a problemei, pentru un economist contemporan, este alocarea eficientă a resurselor
statului (în cazul dat) : de a crea o nouă întreprindere sau organizaţie necomercială pentru
rezolvarea unei probleme de interes naţional, sau a refinanţa o structură de stat deja existentă, sau
de a încheia un contract de prestare a serviciilor necesare cu o structură privată deja existentă – este
o problema concretă a eficienţei politicii de cheltuieli din cadrul sectorului public. Gestiunea
financiară a sectorului public este invocată pentru a întemeia principiile generale privind
acumularea şi utilizarea acestor mijloace, fără a delimita din start sfera de cercetare a formelor
organizaţionale de activitate. Prin urmare întreprinderile şi organizaţiile, a căror proprietar este
statul, nu pot fi componente unice, cercetate în cadrul sectorului public. Specificul Gestiunii
financiare a sectorului public constă în faptul, că efectuează o analiză a activităţii statului în paralel
cu activitatea celorlalţi subiecţi ai activităţii economice, relevă logica comportamentului economic
al statului şi concentrează atenţia asupra acelor bunuri economice, asigurarea cărora statul şi-a
asumat angajamentul, precum şi eficienţa producerii acestor bunuri.
Studierea în cadrul Gestiunii financiare a sectorului public a comportamentului statului atât în
calitate de agent economic precum şi ca arbitru, impune cunoaşterea unor noţiuni şi concepte
referitoare la mediul şi modul de activitate al său. Plasând statul în acelaşi rând cu alţi participanţi
la activitatea economică, este necesar de a determina deosebirile lui de alţi subiecţi ai economiei de
piaţă
În literatura de specialitate noţiunea de sector public este abordată în funcţie de următoarele
criterii:
a. În calitate de administraţie publică şi autoritate – SP fiind circumscris ariei de activităţi
guvernamentale care dirijează alocaţia fondurilor bugetare prin acţiunile autorităţii publice
de mobilizare administrativă a acestor fonduri la diferite niveluri guvernamentale centrale
şi locale;
b. După tipul procesului de decizie – SP cuprinde ansamblu de activităţi, instituţii şi
organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora
procedurile de alegere se realizează prin mecanismele votului. Dacă piaţa reprezintă
instituţia prin care se realizează alegerea, ca esenţă a procesului de decizie în sectorul
privat, votul reprezintă instituţia de realizare a alegerii în sectorul public.
8
c. Ca sursă de producere şi realizare a bunurilor publice – SP reprezintă totalitatea relaţiilor
economice ce apar între instituţiile publice şi private în scopul realizării bunurilor publice,
iar Albert Breton afirmă că adevăratele produse guvernamentale sunt politicile, şi acestea
sunt obiectele relevante asupra cărora se concentrează atenţia în formularea unei teorii a
sectorului public.
d. După forma de proprietate – SP cuprinde următoarele categorii de instituţii şi organisme:
 Administraţia publică la nivel naţional, regional şi local;
 Organismele protecţiei sociale, însărcinate cu asigurarea pensiilor, precum şi cu
asigurările de boală, de accidente şi de şomaj;
 Întreprinderile publice, dar şi anumite întreprinderi private care produc bunuri sau
servicii de interes general. Răspunzând nevoilor colective ale populaţiei şi fiind
finanţate într-un mod substanţial de către stat prin participaţii, împrumuturi, subvenţii,
statul poate să impună acestor întreprinderi alte obiective decât acelea strict comerciale
ale unei firme private.
Intermediari între sectorul public şi cel privat pot fi distinse o serie de organizaţii de drept
privat, care nu au însă un scop lucrativ şi care produc servicii ce corespund nevoilor colective ale
unor subansamble mai mult sau mai puţin importante ale populaţiei: sindicatele, asociaţiile
consumatorilor, organizaţiile religioase sau caritabile.
În Economia politică mondială accentul esenţial privind producerea şi repartizarea bunurilor
se pune asupra sectorului privat, şi nu cel public. Acei economişti, care sunt părtaşi ai sectorului
privat îl consideră a fi cel mai eficient mod de organizare ai activităţii economice, în special,
datorită lui se înfăptuieşte repartizarea eficientă a resurselor economice. Această convingere, într-
adevăr este un dogmat destul de întemeiat şi abordat de multă vreme în cadrul ştiinţei economice.
Încă în anul 1776 Adam Smith în lucrarea sa „ Avuţia naţiunilor”, care a pus temelia teoriei
economice contemporane, afirma că datorită concurenţei, indivizii, în căutare de beneficii
personale, vor activa în interesul societăţii, mânaţi de o „mână invizibilă”. Pînă la înnaintarea
teoriei lui A.Smith era răspândită pe larg concepţia privind implicarea activă a statului în activitatea
economică a societăţii. Acest din urmă punct de vedere era susţinut de către Şcoala mercantiliştilor,
prin sec. XVII- XVIII, reprezentanţi activi în acest domeniu fiind Antoine de Montchrestien, Jean
Bodin, Jean – Baptiste Colbert, Thomas Mun etc. Jean – Baptiste Colbert, fiind Ministrul
finanţelor în Franţa, în timpul lui Ludovic al XIV, susţinea creşterea rolului statului în economie şi
implementarea de noi reglementări privind activitatea economică a indivizilor, precum şi
dezvoltarea de către stat a comerţului şi producţiei.
Există un comun acord destul de răspândit (dar nu universal) între economiştii contemporani
despre faptul că, într-adevăr concurenţa duce la un nivel înalt ai eficienţei economice, precum şi la
implementarea unor tehnologii noi. Dar pe parcursul ultimelor o sută de ani, s-a ajuns la concluzia
că totuşi piaţa concurenţială nu întotdeauna activează perfect : în perioada depresiei mondiale din
1930 marea majoritate a indivizilor apţi şi dornici de muncă au rămas şomeri, poluarea mediului
înconjurător a adus la „ otrăvirea” marilor oraşe şi înrăutăţirea condiţiilor climaterice, ceea ce
dăunează activitatea sectorului agrar în întregime.
1.3 Funcţiile sectorului public.

Examinarea dezvoltării sectorului public şi a determinanţilor săi relevă că statul îndeplineşte
multe funcţii, care s-au amplificat de-a lungul timpului. Analiza acestora presupune ordonarea lor în
categorii bine delimitate, impunându-se în acest sens clasificarea propusă în 1959 de Musgrave,
având avantajul coincidenţei principalelor funcţiuni ale sectorului public cu domenii definite ale
9
analizei economice, furnizând în plus criterii precise pentru a aborda celelalte probleme referitoare la
sectorul public.
Cele trei funcţii ale statului propuse sunt:
1. Promovarea unei alocări optimale a resurselor economice rare, în sensul de a realiza
bunăstarea colectivităţii (funcţia alocativă).
2. Promovarea unei distribuiri echitabile a bunăstării - în termeni mai concreţi, a bogăţiei
economice, a venitului sau a averii - între indivizi, regiuni sau între generaţii (funcţia
redistributivă).
3. Promovarea echilibrului macroeconomic, stabilizând fluctuaţiile creşterii economice
(funcţia reglativă).
Funcţia alocativă.
Această funcţie corespunde unei misiuni clasice a statului, necesitatea intervenţiilor statului pe
pieţe, în economie, devenind o coordonată esenţială a funcţionării pieţelor, autorităţile publice
fragmentând pieţele prin deţinerea unor întreprinderi sau controlul altora, prin instituirea unor
impozite, prin redistribuirea veniturilor etc.
Eşecurile pieţei (de exemplu, menţinerea de către unele firme a preţurilor sau producţiilor la
niveluri înalte) conduc la un consum sau la o producţie ineficiente, statul trebuind să intervină pentru
a atenua sau elimina aceste eşecuri. Însă intervenţia statului se poate dovedi adesea inoportună,
rezolvarea unor probleme din anumite domenii generând efecte dăunătoare în alte domenii, putând
înrăutăţi situaţia economică de ansamblu.
Eşecurile pieţei îmbracă următoarele forme:
a) Concurenţa imperfectă, generatoare de monopoluri. Concurenţa perfectă s-ar manifesta
atunci când pe o anumită piaţă acţionează un număr suficient de firme, asigurându-se un grad de
rivalitate adecvat, astfel incât nici o firmă nu poate afecta preţul de piaţă al unui produs, un
concurent "imperfect" fiind acela care prin acţiunile sale poate afecta preţul unui produs. La
extrema concurenţei perfecte se găseşte monopolistul, atunci când un singur ofertant determină
preţul unui produs.
Sistemul economic se constituie ca un amestec dinamic de elemente concurenţiale şi de
elemente monopoliste, generatoare de concurenţă imperfectă, în cadrul căruia chiar
manifestarea explicită a unui monopol poate fi erodată de procesele de substituire sau
complementare a produselor.
În cazul autorităţii unui monopol devine semnificativ, din punct de vedere economic, un
comportament asimetric, prin care se poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs, se
poate diminua voluntar producţia destinată consumatorului etc, semnale certe ale existenţei
ineficienţelor pieţei, asociate monopolului.
Intervenţia autorităţii publice, prin instrumente directe sau indirecte,
pentru amputarea impactului nociv al manifestării comportamentului monopolist se impune în
cadrul economiei, cu atât mai mult cu cât statul se constituie consumator al produselor realizate
monopolist. Evident, controlul preţurilor şi reglementările anti-monopol sunt instrumente directe,
utilizate de către stat pentru ameliorarea eficienţei mecanismelor de piaţă.
b) Externalităţile reprezintă o altă categorie de "eşecuri" ale pieţei, semnificând o tranzacţie
involuntară între doi agenţi economici prin care unul dintre aceştia impune costuri suplimentare sau
absoarbe beneficii fără a plăti o recompensă corespondentă. În aceste cazuri un "rău" economic
sau o "binefacere" economică sunt transferate în afara tranzacţiilor voluntare ale pieţelor. Odată
cu expansiunea şi creşterea complexităţii proceselor de producţie, generate şi de creşterea
densităţii populaţiei, externalităţile negative, devin pericole ale sistemului social.
10
Reglementările publice, dispunând de grade de eficacitate diferite, încearcă controlarea
externalităţilor, cum ar fi poluarea, catastrofele naturale sau generate de către om, drogurile. Într-un
cadru coerent, instituţionalizat de către stat, se caută prevenirea efectelor nocive ale acestor
externalităţi, generate chiar de către mecanismul pieţei. Coerenţa statului se opune pericolelor
generate de către piaţă.
c) Bunurile publice, definite ca produse şi servicii destinate nediferenţiat comunităţii, nu
se înscriu în parametrii unei producţii eficiente, acceptate de către firmele private. Armata, ordinea
publică, construirea drumurilor, cercetarea ştiinţifică, asistenţa medicală au în mare măsură
caracteristicile bunurilor publice. Dispersia nediferenţiată a acestor bunuri publice în cadrul
producţiei, accesul aproape liber la beneficiile generate de
aceste bunuri determină o lipsă de motivaţie economică în producerea
acestor bunuri de către agenţii privaţi.
În mare parte oferta de bunuri publice este preluată de către stat, care, prin mecanisme
specifice de decizie (votul), asigură resursele necesare realizării organizate a acestor bunuri şi
distribuie aceste bunuri nediferenţiat, în folosul populaţiei, al unor segmente omogene ale acesteia.
d) Impozitele, percepute de către stat vizează, pe lângă asigurarea resurselor financiare
necesare obţinerii bunurilor publice, realizarea programului de redistribuire a veniturilor,
unul din eşecurile pieţei fiind existenţa inegalităţilor. Incidenţa diferenţiată a instrumentelor
fiscale generează o apropiere relativă a veniturilor şi, totodată, un transfer de venituri către
segmentele cu populaţie defavorizată.
Funcţia redistributivă
Diferenţele care pot apărea în funcţionarea pieţei, imperfecţiunile congenitale ale acesteia,
posibil de corectat prin intervenţia statului, nu reprezintă singurele eşecuri ale pieţei.
Distribuirea bunurilor economice se realizează conform averilor, şi nu nevoilor, şi aceasta în
conformitate cu mecanismul preţului, care dirijează bunurile spre cei care plătesc mai mult. Chiar
sistemul de piaţă cel mai eficient poate genera inegalităţi. Dar inegalităţile nu sunt acceptate nici
din punct de vedere moral, nici politic. Societatea nu trebuie să accepte orice rezultat oferit de către
piaţă ca fiind predeterminat, oamenii putând examina distribuţia veniturilor şi decide corectarea
eventualelor inegalităţi (democraţia nu acceptă orice inegalităţi).
Adesea, în cadrul unui sistem eficient de pieţe, distribuirea (foarte inegală) a veniturilor
apare ca rezultatul unor accidente biologice sau tehnologice (roboţii înlătură forţa de muncă,
sărăcind populaţia).
Decizia publică vizând diminuarea inegalităţilor de venit (adoptată prin mecanismul
votului, nu al pieţei) poate fi concretizată de către autoritatea publică fie printr-un sistem de
impozitare progresivă, fie prin transferuri sau plăţi către populaţie (protecţia socială), fie prin
subvenţionarea consumului. Utilizarea acestor instrumente de atenuare a inegalităţilor poate genera,
din punct de vedere economic, risipe, rigidităţi, periclitând uneori mecanismele pieţei, ceea ce nu
invalidează necesitatea intervenţiei statului, punându-se numai problema "ideologiei" acestei
intervenţii.
Funcţia reglativă
Promotor al eficienţei şi echităţii, statul se poate dovedi şi un promotor al stabilităţii
economice. Încă de la începuturile ei, economia de piaţă a fost bântuită de inflaţie, depresiune şi
şomaj, uneori acestea căpătând forme acute (de exemplu, hiperinflaţia din Germania cu
consecinţele ei de peste 70 de ani).
11
Privaţiunile generate de aceste boli ale economiei de piaţă nu au putut fi contracarate multă
vreme, deoarece, în primul rând, autorităţile publice nu dispuneau de o înţelegere corectă şi deplină
a necesităţii intervenţiilor şi a modului in care să se adopte măsuri pentru revitalizarea
economică, începutul anilor '30 au plasat autorităţile publice pe calea intervenţionismului sistematic,
global sau punctual, adoptându-se măsuri pentru reducerea ratelor înalte ale inflaţiei, măsuri care în
bună parte şi-au realizat obiectivul, însă cu preţul creşterii şomajului.
În prezent există o inţelegere mult mai extinsă cu privire la modul în care poate fi controlat
ciclul economic în ansamblul său. Astfel, este cunoscut empiric şi fundamentat teoretic că, printr-o
utilizare eficientă de către autoritatea publică a instrumentelor fiscale, bugetare şi monetare, pot fi
influenţate nivelurile producţiei, ale şomajului, ale inflaţiei.
Exercitarea autorităţii publice asupra fiscalităţii presupune autoritatea de a efectua cheltuieli
publice şi de a institui impozite, în timp ce autoritatea monetară presupune reglementarea activităţilor
bancare şi financiare, acordându-se atenţie determinării ofertei de masă monetară, a ratelor dobânzii,
condiţiilor de acordare a creditelor. În acest fel a fost constituit un ansamblu de instrumente ale politicii
macroeconomice, prin care autoritatea publică să orienteze evoluţia economiei conform şi unor
obiective extra-economice, însă cu respectarea restricţiilor funcţionale şi de echilibru ale economiei.
Impulsionate de politici fiscale şi monetare expansioniste, economiile de piaţă au înregistrat,
după al doilea război mondial până la inceputul anilor '70, o creştere economică fără precedent,
confruntându-se însă după aceea cu o mulţime de probleme care nu se mai lăsau soluţionate prin
utilizarea instrumentarului tradiţional. Pe măsură ce creşterea economică stagna şi inflaţia se
accentua, populaţia devenea sceptică cu privire la capacitatea autorităţii publice de a asigura
stabilitatea macroeconomică.
În prezent decidenţii publici din sfera economică realizează faptul că o economie modernă se
confruntă cu o dilemă economică fundamentală: nici o economie nu dispune o lungă perioadă de
libera iniţiativă eficientă, inflaţie redusă, ocupare deplină a forţei de muncă. După cum în societate
coexistă binele şi răul, în economie nu se va putea realiza simultan, de exemplu, ocuparea deplină a
forţei de muncă şi stabilitatea preţurilor.
În ţările cu economie avansată, piaţa determină preţurile şi cantităţile individuale, în timp ce statul
orientează evoluţia economiei în ansamblul ei cu ajutorul programelor de cheltuieli publice, al
fiscalităţii, al instrumentarului monetar şi al reglementărilor. Atât statul, cât şi piaţa se pot
constitui ca elemente esenţiale ale unei funcţionări "raţionale" a economiei.
1.4 Evoluţia Sectorului Public în Republica Moldova

În evoluţia sa sectorul public în Republica Moldova a trecut prin următoarele etape:
Prima etapă s-a manifestat până la momentul declarării independenţei în anul 1992 şi se
caracterizează prin pondere covârşitoare a sectorului public în economia naţională ( SP-94 %).
Etapa a 2-a este cuprinsă între anii 1992 şi 2001 şi se caracterizează prin procesele de
deetatizare şi privatizare, fapt ce a dus la micşorarea ponderii SP şi mărirea celui privat ( SP aprox.
46 %).
A treia etapă a început în 2002 – continuă procesul de privatizare, care se interpelează cu
procesul de naţionalizare, fapt ce nu permite determinarea concretă a ponderii SP şi S Privat.
Întrebări de autoverificare:
1. Ce este un bun economic? Daţi exemplu.
2. Ce este un bun public? Privat? Daţi exemplu.
3. Care sunt diferenţele între bunul public şi cel privat?
4. Definiţi sectorul public. Care sunt componentele sectorului public?
12
5. Numiţi intermediarii între sectorul public şi cel privat.
6. Care sunt funcţiile sectorului public?
7. În ce constă funcţia alocativă a sectorului public?funcţia redistributivă?funcţia reglativă?
8. Caracterizaţi eşecurile pieţii.
9. Daţi exemple de externalităţi.
10. Caracterizaţi etapele evoluţiei sectorului public.
Bibliografia:
1. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006), aprobat ă prin Legea nr.398-XV din 2
decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.5-12, art.44)
2. Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005 - 2009 „Modernizarea ţării – bun ăstarea poporului”
3. Planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, aprobat prin Hotărоrea Guvernului nr.356 din
22 aprilie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.65-66, art.412)
4. Legea cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998, Nr.1217-XIII din 25.06.1997.
5. Gh. Manolescu "Buget: abordare economică si financiară" Bucureşti, 1997;
6. Manole Tatiana „Finanţele publice locale”, Chişinău, 2003.
7. Якобсон Л.И. «Экономика общественного сектора: Основы теории государственных финансов »,
Москва 1996.
13
TEMA 2. SISTEMUL BUGETAR ŞI POLITICA BUGETAR-FISCALĂ A
STATULUI
2.1 Bugetul –verigă de bază a sistemului financiar al ţării.

2.2 Conceptul de sistem bugetar şi componentele sale.
2.3 Politica bugetar-fiscală a statului.
2.1 Bugetul - verigă de bază a sistemului financiar al ţării

În economia contemporană bugetul public constituie veriga centrală a
sistemului financiar al oricărei ţări, fiind expresia unui tip specific de relaţii
financiare - relaţiile bugetare - care se manifestă în procesele formării, repartizării
şi utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale la nivel naţional şi local.
În teoria şi practica economică, bugetul public este privit, de obicei, din două
puncte de vedere – ca o componentă obiectivă, de bază, a sistemului financiar şi ca
document de previzionare şi de autorizare, ca principala balanţă financiară cu
caracter operativ şi obligatoriu a statului.
Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia
sintetizată a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării
principalului fond centralizat de mijloace băneşti al statului şi a fondurilor
unităţilor administrativ – teritoriale, în vederea finanţării activităţilor destinate
creşterii calităţii vieţii, a unor activităţi privind dezvoltarea economică a ţării,
cercetarea ştiinţifică, amplificarea şi perfecţionarea infrastructurii, constituirea
rezervelor de stat, apărarea naţională, ordinea publică şi de drept.
Ca principala balanţă financiară, bugetul public este documentul de bază, cu
putere de lege, care stabileşte, pe de o parte, natura şi mărimea veniturilor ce se
mobilizează la dispoziţia statului, iar pe de altă parte, felul şi volumul alocaţiilor
bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanţarea diverselor activităţi în
cursul unui an.
Există trei categorii de legi ale finanţelor (ale bugetului):
A. Legea anuală a finanţelor, sau legea bugetului iniţial, în care se prevede
şi se autorizează, pentru fiecare an financiar, ansamblul resurselor şi cheltuielilor
statului. Ea este votată de către Parlament într-o sesiune autonomă înainte de
inceputul anului considerat, fiind cunoscută ca legea bugetului de stat;
B. Legile rectificative ale finanţelor sau ale bugetului rectificat au ca obiect
rectificarea, în cursul anului bugetar, a dispoziţiilor legii bugetului iniţial;
numărul lor nu este fix, putând varia în funcţie de ani;
C. Legea de reglementare (regularizare) a finanţelor, este adoptată de
către Parlament după expirarea anului bugetar (de regulă după un an), prin care
se constată execuţia reală a bugetului şi aprobă diferenţele dintre rezultatele pe
care le-a înregistrat, şi previziunile legii anuale a finanţelor, completate cu legile
rectificative. Această lege poate fi considerată, într-o accepţiune restrânsă însă,
legea de execuţie a bugetului de către Guvern.
14
Adoptat de către Parlament, bugetul este actul cel mai important din viaţa
publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe
perioada de un an. El poate fi abordat sub patru aspecte esenţiale:
a) Din punct de vedere juridic, bugetul este document financiar cu putere
de lege care include anumite norme şi normative destinate organizării unei gestiuni
financiare clare şi explicite; el reclamă studierea diverselor reguli (norme)
referitoare la conţinutul său, la prezentarea sa, la adoptarea sa de către
Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale; aceste norme sunt destinate
organizării unei gestiuni transparente a finanţelor de stat şi precizării autorităţii
Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar.
b) Din punct de vedere contabil bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin
care se gestionează resursele financiare ale statului. Aici din punct de vedere
tehnic, ne interesează îndeosebi procesele de elaborare şi executare a
bugetului, precum şi metodele de previziune şi evaluare a diverselor categorii de
venituri şi cheltuieli cuprinse în buget.
c) Din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile
care trec prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin
impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente
privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială.
d) Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a
opţiunilor Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale
(politica economică, socială, educativă, culturală, militară etc.); aceste opţiuni sunt
relevate prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi cheltuielilor şi sunt determinate
de multipli factori, legaţi de doctrinele partidelor politice, de atitudinea
opoziţiei, de forţa revendicativă a diverselor grupuri de presiune, de ponderea
constrângerilor economice şi politice internaţionale, de influenţa trecutului, de
fenomenele inerţiale etc.
Indiferent de modul de elaborare şi adoptare, de structura şi detalierea sa,
bugetul trebuie să îndeplinească trei funcţii:
1. Controlul cheltuielilor, prin care este supravegheată
execuţia bugetului de către autorităţile publice care au conceput limitele şi
condiţiile (adesea, Guvernul şi Parlamentul) şi chiar, într-un mod
indirect, de către cetăţeni, care sunt atât finanţatorii, cât şi beneficiarii
bugetului.
2. Gestiunea eficace al activităţii publice, prin care executanţii
se asigură de utilizarea eficace a resurselor financiare şi a personalului
pus la dispoziţie pentru a conduce şi realiza activităţile prevăzute şi
autorizate prin buget.
3. Proiectarea activităţilor statului, prin care obiectivele urmărite
sunt formulate în diferite programe alternative, fiind evaluate şi însoţite
de posibilităţile de finanţare.
Importanţa acestor funcţii se modifică pe parcursul anului bugetar. Funcţia

de control domină iniţial, deoarece se urmăreşte evitarea abuzului de putere din
15
partea Executivului, accentul punându-se apoi pe o bună gestiune a resurselor
publice, ca în final să se încerce o planificare mai bună a cheltuielilor
conform nevoilor şi cerinţelor manifestate în timp.
În teoria economică modernă bugetul este adesea considerat ca o variabilă
esenţială in determinarea nivelului PIB şi a nivelului ocupării. Înterpretările
referitoare la capacităţile de reglare ale politicilor bugetare sunt foarte diferite,
adesea contradictorii. Înainte de a se analiza relaţiile dintre buget, conjunctură şi
politica economică se pot, totuşi, aborda legăturile statistice simple între buget şi
variabile economice.
Locul strategiilor bugetare în procesul de creştere face din buget
instrumentul privilegiat al politicii economice, atât în planul mijloacelor, cât şi al
realizării anumitor finalităţi politice şi de justiţie socială.
a) Pe planul mijloacelor se evidenţiază că dacă gestiunea bugetară şi politica
fiscală influenţează favorabil rata creşterii, ele provoacă în schimb o
creştere a încasărilor fiscale şi autorizează o expansiune a cheltuielilor
publice. Autoritatea publică are astfel, datorită existenţei unui „surplus
pozitiv” de utilităţi, posibilitatea de a subvenţiona categoriile sociale
afectate de creşterea economică şi de a organiza o compensare vastă prin
bugetul public de stat sau prin subvenţiile BASS.
b) Bugetul de stat vizează ansamblul de activităţi economice la nivel
naţional şi local prin subvenţii şi transferuri. Într-un stat modern, bugetul
poate afecta practic întreaga politică economică, în particular - politica de
reglare conjuncturală, politica monetară şi financiară (prin fiscalitate şi
prin împrumuturi publice), echilibrul balanţei de plăţi curente şi politica
de export, politica veniturilor şi a amenajării teritoriilor, urbanizarea,
politica industrială, politica culturală şi formarea profesională, politica de
preţuri etc. În perioadele de excedent bugetar este influenţată şi politica
bunăstării şi a nivelului de viaţă.
c) Relaţia dintre buget şi conjunctura economică, abordată adesea la nivelul
soldurilor bugetare, dar şi prin evoluţia agregatelor bugetare şi
elasticităţilor cheltuielilor publice, poate evidenţia situaţii diverse:
 Impactul deprecierii monetare asupra soldurilor şi agregatelor
bugetare;
 Efectul politicii de reflaţie bugetară la nivelul solurilor asupra
evoluţiei cheltuielilor bugetare şi a cererii globale;
 Influenţa progresivităţii fluxurilor de încasări fiscale asupra
echilibrului bugetar şi asupra expansiunii economice;
 Legătura dintre deficitele bugetare continue şi relansarea
economică, paritatea valutară, precum şi rezervele valutare.
16
2.2 Conceptul de sistem bugetar şi componentele sale.
Sistemul bugetar al fiecărei ţări cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor

organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor
bugetare. Problema esenţială a structurării oricărui sistem bugetar derivă din
ierarhizarea dreptului de decizie asupra folosirii resurselor bugetare, care impune
instituirea unui anumit sistem de venituri cuvenite fiecărei verigi, precum şi
modalităţii specifice de încasare a veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor
bugetare. Sub aspect organizatoric şi funcţional deosebim sistem bugetar de tip
federal şi de tip unitar. Sistemul bugetar de tip federal este constituit din trei verigi:
 bugetul federaţiei;
 bugetul unităţilor teritoriale constituente al federaţiei;
 bugetul local.
Sistemul bugetar de tip unitar este constituit din două verigi:

 bugetul administraţiei centrale de stat;
 bugetul local al unităţilor administrativ – teritoriale.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova este unul de tip unitar. În

conformitate cu Legea Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul
bugetar”, Nr.847 din 24.05.96 menţionează :
“Sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi fonduri, care constituie
bugetul public naţional, cuprinzînd:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
2.3 Politica bugetar-fiscală a statului.

Este cunoscut, că statul contemporan realizează majoritatea funcţiilor sale prin
intermediul partidului de guvernământ, care adoptă program de dezvoltare
strategică ce conţine obiectivele economice, sociale, ecologice şi de altă natură,
precum şi mijloacele concrete pe care intenţionează să le folosească în scopul
atingerii obiectivelor precizate. Politica economică fiind direcţia principală de
activitate a Guvernului diferă de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul economic,
gradul de dezvoltare economică, de orânduirea socială, de metoda de conducere a
economiei şi de alţi factori. Unul din principalele instrumente ale politicii
economice este politica bugetar-fiscală.
Politica bugetar-fiscală reprezintă mecanismul de reglementare a economiei ce
întruchipează acţiunile statului privind mobilizarea veniturilor bugetare şi
17
utilizarea lor pe anumite destinaţii, care să asigure stabilitatea şi dezvoltarea
economică a statului.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale diferă de la stat la stat, de la o perioadă de
dezvoltare economică la alta, constante fiind următoarele:
 minimizarea efectelor fluctuaţiilor ciclului economic;
 stabilitatea ritmului creşterii economice;
 asigurarea unui nivel optim de ocupare a forţei de muncă şi a unei inflaţii
reduse.
Teoria economică modernă deosebeşte 2 tipuri de politici bugetar-fiscale:
1. activă
2. pasivă
Politica bugetar-fiscală activă prevede folosirea intensă a instrumentelor
(modificarea normativelor bugetare, modificarea mecanismelor de transfer,
modificarea cotelor şi metodelor de impunere fiscală) în scopul influenţării
veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Politica bugetar-fiscală pasivă (automată) este politica în conformitate cu care
modificările necesare în nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetare sunt efectuate
automat prin utilizarea unor instrumente, numiţi stabilizatori automaţi (schimbări
în incasări fiscale, ajutor de şomaj şi îndemnizaţii sociale, subsidiile ). În ceea ce
priveşte stabilizatorii politicii bugetar-fiscale automate, utilizarea lor permite
numai limitarea impactului şi efectelor fluctuaţiilor ciclului economic, însă nu
permit înlăturarea acestora. Şi mai mari probleme generează aplicarea exclusivă a
instrumentelor politicii bugetar-fiscale active, şi anume problemele ce ţin de:
 existenţa decalajului de timp între adoptarea hotărârii şi aplicarea ei;
 cheltuielile administrative;
 aplicarea metodelor de impunere cu efect social major (diminuarea cotelor
impozitelor – metodă populistă);
Totodată aplicarea simultană a instrumentelor politicii bugetar-fiscale active şi
pasive poate influenţa pozitiv dinamica PIB, a ocupării forţei de muncă,
diminuarea ritmului inflaţiei etc.
Elementele politicii bugetar-fiscale sunt:
 politica în domeniul veniturilor bugetare;
 politica în domeniul cheltuielilor bugetare;
 politica în domeniul gestiunii deficitului bugetar;
 politica în domeniul deservirii datoriei de stat;
 politica în domeniul relaţiilor interbugetare.
Politica în domeniul veniturilor bugetare este chemată să definească sursele de
formare a fondurilor bugetare şi extrabugetare de care statul are nevoie, metodele
de prelevare, precum şi obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care
trebuie să le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor
financiare.
Politica în domeniul cheltuielilor bugetare este chemată să stabilească volumul
şi structura cheltuielilor menite să asigure îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor
statului, să precizeze formele, metodele şi instrumentele cele mai indicate pentru
18
finanţarea cheltuielilor respective, să definească obiectivele ce trebuie urmărite în
procesul utilizării resurselor financiare ale statului şi căile de realizare a acestor
obiective.
Politica în domeniul gestiunii deficitului bugetar prevede asigurarea unui
echilibru între veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare pe parcursul anului
bugetar, evitându-se apelul la emisiunea bănească fără acoperire, cât şi creditele de
consum, fiind posibilă şi necesară folosirea unor resurse externe sau interne, sub
forma investiţiilor directe de capital, în ramuri de interes economic pentru stat.
Politica în domeniul deservirii datoriei de stat prevede determinarea surselor de
rambursare a datoriei de stat, precum şi metodele de diminuare a acesteia prin
restructurarea şi reeşalonarea ei, în scopul asigurării securităţii financiare a
statului.
Politica în domeniul relaţiilor interbugetare prevede aplicarea metodelor şi
instrumentelor necesare asigurării procesului de distribuire şi redistribuire a
resurselor pe nivelurile sistemului bugetar, prin delimitarea competenţelor
administraţiilor publice centrale şi locale.
1. Definiţi conceptul de buget de stat.
2. Caracterizaţi funcţiile bugetului.
3. Sub ce aspecte poate fi abordat conceptul de buget de stat?
4. Care sunt principiile bugetare? Explicaţi-le.
5. Care sunt raporturile între bugetul de stat şi politicile economice?
6. Definiţi conceptul de politică economică? Politică bugetar-fiscală?
7. Caracterizaţi elementele politicii bugetar-fiscale?
8. Care sunt instrumentele politicii bugetare şi fiscale?
9. Ce este sistem bugetar? Ce tipuri de sisteme bugetare cunoaşteţi?
10. Care este structura sistemului bugetar al Republicii Moldova? Care sunt legile RM ce
reglementează raporturile interbugetare?
Bibliografia:
1. Legea RM privind sistemul bugetar si procesul bugetar, Nr.847-XIII din 24.05.1996
2. Legea RM privind finanţele publice locale Nr. 397 din 16.10.2003
5. Casian A., Petroia A. „Politica bugetar-fiscală”, Tranziţie: retrospective şi perspective.,
culegere, ed.Junivas, Chişinău 2002
19
TEMA 3. PROCESUL BUGETAR
3.1 Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar.
3.2 Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar.
3.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat.
3.4 Examinarea şi aprobarea legii bugetare anuale.
3.5 Executarea bugetului de stat.
3.6 Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare
anuale, aprobarea ei.
3.7 Controlul bugetar
3.1 Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar

Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni,
integrate coerent şi convergent orientate, derulate stadial şi cuprinzând: elaborarea
proiectului de buget; adoptarea acestuia; execuţia bugetului; încheierea şi
aprobarea contului de execuţie bugetară; controlul bugetar.
Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru constituţional şi administrativ –
instituţional, care prezintă particularităţi de la ţară la ţară, determinate de evoluţia
istorică a fiecăreia dintre ele. Indiferent de particularităţi şi de condiţionalităţi,
procesul bugetar prezintă însă şi trăsături comune:
 PB este unul de decizie, care constă în ordonarea priorităţilor şi în
alocarea resurselor necesare finanţării obiectivelor vizate, având utilitate
publică. Decizia ce trebuie luată este una dintre cele mai grele, întrucât
resursele mobilizabile sunt limitate şi se situează, în toate cazurile, sub
nivelul necesităţilor publice ale perioadei;
 PB este predominant politic, întrucât deciziile privind alocarea resurselor
bugetare mobilizabile nu se întemeiază pe criterii sau informaţii ale
pieţei, ci au la bază obiectivele din programul de guvernare, fixate de
partidul care deţine majoritatea parlamentară. În consecinţă, decizia
finală, concretizată în legea bugetară anuală, este adoptată prin
mecanismul reprezentării şi a votului.
 PB are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin
participarea unui mare număr de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu
interesele, nevoile şi posibilităţile sale.
 PB este ciclic , realizându-se succesiv şi după un calendar riguros,
potrivit cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare.
 PB este strict reglementat, astfel în derularea sa concretă se impune
respectarea legislaţiei în domeniu şi a normelor metodologice elaborate
în acest scop de către Ministerul Finanţelor.
Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din
24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca “procesul care începe
cu elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre
20
executarea lui pentru anul bugetar respectiv. Anul bugetar pe teritoriul Republicii
Moldova începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie ale fiecărui an.”
3.2 Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar

Potrivit reglementărilor legale şi a situaţiei de fapt care are loc în decursul
procesului bugetar, principalii participanţi la procesul bugetar sunt:
1) entităţile care sunt finanţate de la buget (instituţii, unităţi administrativ-
terotiriale etc.), cunoscute ca ordonatori secindari sau terţiari de buget,
2) ordonatorii principali de buget (conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi
conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale)
3) Ministerul Finanţelor
4) Guvernul
5) Legislativul (Parlamentul)
6) Grupurile de interese şi cetăţenii.
Executorii de buget (principali, secundari, terţiari) se consideră că încearcă să-şi
extindă activităţile entităţilor pe care le reprezintă, cererile lor fiind aproape
nelimitate. Motivele pentru dorinţa acestora de expansiune includ prestigiul,
mai mulţi subordonaţi, mai mult spaţiu, mai mari salarii etc.
Ministerul Finanţelor elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat în
baza proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica executorilor
principali limitele de cheltuieli stabilite în baza politicii financiare a
Guvernului, în vederea definitivării proiectelor de buget. Sarcina principală a
Min Fin este ca pe baza proiectelor de buget să întocmească proiectul bugetului
de stat pe care să-l depună la Guvern.
Guvernul, după ce îşi însuşeşte proiectul bugetului de stat elaborat de MinFin, îl
supune spre aprobare Parlamentului, însoţit de un raport privind situaţia
economico- financiară a ţării şi proiecţia acesteia pentru anul viitor.
Parlamentul aprobă bugetul de stat pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi pe
executorii principali de buget. Legislatorul încearcă de mai multe ori să
majoreze cheltuielile publice. Motivaţia constă în faptul că parlamentarii sunt
conştienţi că alegerile viitoate vor depinde de abilitatea de care dau dovadă
pentru furnizarea de servicii publice, de realizare unor programe şi creşterea
numărului de locuri de muncă în circumscripţiile pe care le reprezintă.
Grupurile de interes sunt preocupate şi ele de creşterea bugetului de stat. Ele
caută să obţină mai multe avantaje pentru membrii săi şi să fie sprijinite fie prin
creşterea cheltuielilor publice în favoarea lor, fie prin reducerea impozitelor pe
care le plătesc.
Cetăţenii, deşi nu au un rol direct în procesul bugetar, au adesea un rol indirect.
Ei pot să voteze prin referendum limitarea veniturilor fiscale, să respingă
anumite forme de fiscalitate sau să ceară echilibrul bugetar. Ei pot să-şi exprime
opiniile cu ocazia alegerilor sau cerînd aleşilor săi să ţină cont de opiniile
prezentate de ei.
21
Toţi aceşti participanţi nu au numai scopuri bugetare diferite şi potenţial
conflictual, dar ei, în mod obişnuit, au niveluri diferite de putere.
Combinarea diferitor preferinţe şi a nivelurilor diferite de putere trebuie să fie
dirijată prin personalul bugetar, astfel încît să se obţină acordul tuturor părţilor care
trebuie să respecte legislaţia bugetară.
Teoria bugetară clasică atribuia Parlamentului puterea de decizie în domeniul
financiar, controlul încasărilor şi cheltuielilor bugetare fiind consecinţa sistemelor
politice din acele vremuri, simplitatea problemelor financiare ale epocii oferind
parlamentarilor posibilitatea asamblării informaţiilor necesare pentru adoptarea
deciziilor.
Evoluţia democratică a regimului parlamentar, manifestată prin introducerea
sufragiului universal, a consolidat autoritatea Parlamentului în condiţiile creşterii
prerogativelor Executivului, modificând, totodată, mentalităţile parlamentarilor
confruntaţi cu limitările impuse de Guvern.
Dezvoltarea intervenţiilor economice ale puterii publice a declanşat procesul de
declin al rolului financiar al Parlamentului, printre altele, şi devenind principalul
mijloc al politicii economice, bugetul impunea parlamentarilor exigenţe de
înţelegere şi interpretare.
Elaborarea principalelor decizii bugetare se deplasează la nivelul Guvernului, al
organismului său specializat – Ministerul Finanţelor, adoptarea proiectului de
buget de către Parlament constituind un compromis în favoarea Executivului.
3.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat.

Procedura de elaborare si adoptare de catre Parlament a legii bugetare
anuale face obiectul Legii Republicii Moldova „ Privind sistemul bugetar si
procesul bugetar”, Nr.847 din 24.05.96.
Datele economice de bază, necesare pentru elaborarea proiectului bugetului
de stat, se prezintă Ministerului Finanţelor în termenul stabilit de Guvern şi
include, în special:
a) prognoza indicatorilor macroeconomici şi sociali pe anul bugetar viitor, care
este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Economiei;
b) prognoza indicatorilor şi cerinţelor bugetului asigurărilor sociale de stat,
care este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Muncii, Protecţiei
Sociale şi a Familiei.
c) prognoza balanţei de plăţi, a creditelor, a obligaţiunilor externe şi a altor
indicatori ce caracterizează politica monetar-creditară a statului, determinată,
elaborată si prezentată de către Banca Naţionala a Moldovei.
În temeiul datelor prezentate şi al altei informaţii relevante, Ministerul
Finanţelor determină totalurile estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli
pentru bugetul de stat.
Estimările preliminare se transmit autorităţilor publice de către Ministerul
Finanţelor la data stabilită de ministrul finanţelor. Ministerul Finanţelor emite
pentru autorităţile publice note metodologice detaliate referitoare la elaborarea
proiectului bugetului de stat.
22
Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propuneri de buget, la
data stabilită de ministrul finanţelor.
Propunerile de buget ale autorităţilor publice, structura şi conţinutul
cărora se determină de Ministerul Finanţelor, 23includ:
a) veniturile şi cheltuielile realizate în anul bugetar precedent;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar curent;
c) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
d) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar
viitor;
e) justificările cerinţelor referitoare la estimările preliminare de venituri şi
cheltuieli distribuite de Ministerul Finanţelor potrivit rezultatelor estimate ale
programelor incluse în aceste cerinţe.
Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate
solicita orice informaţie adiţională ce este asigurată în mod obligatoriu de către
autorităţile publice.
Ministerul Finanţelor examinează propunerile de buget ale autorităţilor
publice, care conţin:
a) propunerile de venituri şi cheltuieli;
b) informaţia şi justificările prevăzute.
Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la partea
de cheltuieli ale bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor
publice la data stabilită de ministrul finanţelor.
În temeiul informaţiei 23prezentate, autorităţile publice reexaminează
propunerile lor de buget şi le prezintă din nou Ministerului Finanţelor la data
stabilită de ministrul finanţelor. Dacă autorităţile publice nu sunt de acord cu
deciziile Ministerului Finanţelor divergenţele existente se soluţionează în ultima
instanţă de Guvern.
Ministerul Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat bazat pe:
a) scopurile bugetului de stat;
b) sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;
c) propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;
d) propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale ;
e) propunerile privind finanţarea deficitului bugetar, dacă cheltuielile
depăşesc veniturile;
f) propunerile privind utilizarea excedentului bugetar, dacă veniturile
depăşesc cheltuielile.
Cheltuielile pentru investiţiile capitale sunt incluse în proiectul bugetului de
stat într-o poziţie distinctă. Cheltuielile pentru investiţiile capitale şi alte cheltuieli
de investiţii, care se finanţează potrivit legislaţiei din bugetul de stat, se fixează în
propunerea de buget în baza devizului de cheltuieli, întocmit de autoritatea
publică, şi cuprind:
a) evaluarea tehnică a fiecărei investiţii sau achiziţii;
b) evaluarea financiară a costului total al fiecărei investiţii sau achiziţii;
c) estimarea cerinţelor de cheltuieli anuale ale fiecărei investiţii sau achiziţii;
23
d) estimarea veniturilor anuale sau a cotizaţiilor, dacă acestea există, posibile
de a fi colectate de către Guvern ca rezultat al investiţiei sau al achiziţiei.
În temeiul informaţiei prezentate, Ministerul Finanţelor examinează fiecare
investiţie sau achiziţie propusă, pentru a determina:
a) conformitatea ei strategiilor şi obiectivelor Guvernului;
b) prioritatea ei în cadrul limitelor totale de cheltuieli ale bugetului de stat;
c) existenţa surselor de finanţare pentru a o completa în anii viitori.
În definitivarea procedeelor expuse, Ministerul Finanţelor elaborează proiectul
legii bugetare anuale, care cuprinde anexele, şi îl prezintă Guvernului împreună
cu nota explicativă.
Anexele proiectului legii bugetare anuale cuprind:
a) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar
viitor;
c) datele adiţionale, prevăzute de legea bugetară anuală.
Nota explicativă la proiectul legii bugetare anuale include prognozele
prevăzute, precum şi următoarele strategii ale Guvernului:
a) strategiile de dezvoltare socială şi economică;
b) strategiile politicii bugetar-fiscale;
c) strategiile datoriei de stat;
d) strategiile de sprijin financiar;
e) strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ -
teritoriale.
În termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului
proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor, care include anexele si nota
explicativă. Până la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă
Parlamentului:
a) proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;
b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare
anuale.
Adiţional se prezintă estimările de venituri şi cheltuieli ale bugetului
consolidat.
Guvernul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă. La
solicitarea Guvernului, Ministerul Finanţelor prezintă informaţii sau explicaţii
adiţionale referitoare la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă.
Guvernul stabileşte procedura de apelare de către autorităţile publice a
proiectului legii bugetare anuale şi a notei explicative. Guvernul decide
includerea amendamentelor la proiectul legii bugetare anuale şi la nota
explicativă şi controlează operarea amendamentelor respective de către
Ministerul Finanţelor. După includerea amendamentelor, dacă acestea există,
Guvernul aprobă proiectul legii bugetare anuale.
3.4 Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale.

Guvernul prezintă Parlamentului pînă la 1 octombrie a fiecarui an
proiectul legii bugetare anuale. Proiectul legii bugetare anuale include anexele şi
24
este însotit de nota explicativă. Adiţional la proiectul legii bugetare anuale,
Ministerul Finanţelor prezintă calculele veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care
prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Comisiile permanente
ale Parlamentului examinează proiectul legii bugetare anuale în condiţiile
stabilite de Parlament. La data stabilită de Parlament, comisiile permanente
prezintă avizele la proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru buget şi
finanţe.
În baza avizelor comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia
pentru buget şi finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra
proiectului legii bugetare anuale şi le prezintă Parlamentului la data stabilită de
acesta.
Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale, de regulă, în trei
lecturi.
Examinarea în prima lectură
În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi
coraportul Comisiei pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare
anuale şi examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite
Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi
prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în prima lectură.
Examinarea în a doua lectură
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru
buget şi finanţe, examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite
Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a treia lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi
prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în a doua lectură.
Examinarea în a treia lectură
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru
buget şi finanţe:
a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.
Pînă la 5 decembrie a fiecarui an, Parlamentul adoptă legea bugetară
anuală.
Daca legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicată pînă la 31 decembrie,
finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime de a
25
douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar
precedent.
3.5 Executarea bugetului de stat.

Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.
În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul
Finanţelor:
a) solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale
acestora, precum şi ale instituţiilor subordonate;
b) întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea bugetară
anuală şi de alte acte legislative.
În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul
Finanţelor aprobă repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului
de stat conform Clasificaţiei bugetare.
Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program
guvernamental.
Repartizarea lunară se semnează de ministrul finanţelor sau de o persoană
autorizată din Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un
scop specific.
Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără autorizaţia semnată
de ministrul finanţelor sau de persoana autorizată din Ministerul Finanţelor.
Executarea de casă a bugetului de stat se efectuează de Ministerul
Finanţelor prin Trezoreria de Stat.
Ministerul Finanţelor poate angaja băncile comerciale, care activează pe
teritoriul Republicii Moldova, în calitate de agenţi pentru efectuarea operaţiunilor
ce ţin de executarea de casă a bugetului.
În realizarea funcţiilor prevăzute, Ministerul Finanţelor este responsabil de:
a) asigurarea evidenţei stricte a veniturilor în baza încasărilor efective în
ordinea colectării;
b) efectuarea de cheltuieli, în caz de existenţă a autorizaţiei;
c) administrarea veniturilor şi cheltuielilor prin conturi distincte bazate pe
Clasificaţia bugetară;
d) asigurarea serviciului datoriei de stat;
e) efectuarea în contul autorităţilor publice a oricăror altor operaţiuni
financiare prevăzute în legea bugetară anuală şi în alte acte legislative.
Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul deficitului,
Ministerul Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantum suficient pentru
menţinerea nivelului deficitului aprobat prin legea bugetară anuală.
Blocarea cheltuielilor se efectuează prin reduceri proporţionale lunare ale
tuturor cheltuielilor, cu excepţia celor scutite de blocare prin legea bugetară anuală.
În funcţie de evoluţia încasării veniturilor în bugetul de stat, Ministerul
Finanţelor poate modifica, cu 5 zile pînă la sfîrşitul lunii curente, estimările de
cheltuieli pentru perioada gestionară ulterioară, punînd la curent autorităţile
publice respective.
26
În caz de necesitate, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului, iar Guvernul
Parlamentului, un proiect de rectificare a legii bugetare anuale, care include:
a) estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii (inclusiv
serviciul datoriei de stat) şi de deficit sau de excedent rezultant;
b) estimări revizuite de rambursări ale sumei datoriei de stat;
c) repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării
bugetului în anul bugetar precedent;
d) estimări şi descrieri revizuite, dacă acestea există, la anexele şi nota
explicativă.
Autorităţile publice pot înainta Ministerului Finanţelor cereri pentru alocaţii
adiţionale în decursul anului bugetar. Fiecare cerere trebuie să includă o
justificare pentru cheltuielile adiţionale şi propuneri de compensări sub forma de
venituri majorate sau cheltuieli reduse.
În procesul executării bugetului de stat, autorităţile publice pot face cheltuieli
pentru diverse programe guvernamentale, cu condiţia ca aceste alocaţii să
corespundă legii bugetare anuale.
Alocaţiile aprobate pentru utilizări specifice nu pot fi redistribuite între
destinatari.
Alocaţiile incluse în repartizarea lunară pentru utilizări specifice nu pot fi
transferate pentru alte utilizări fără notificarea şi aprobarea ministrului finanţelor.
Se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la
emisiunea banească directă sau prin finanţarea directă de către bănci.
Se interzice dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare din conturile
bancare ale Trezoreriei de Stat.
Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea
incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetul de stat se vor transmite spre
executare Trezoreriei Centrale.
Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea
incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale se vor transmite spre executare trezoreriilor teritoriale respective.
Toate alocaţiile se închid la finele anului bugetar. Dacă anumite cheltuieli sînt
stabilite pentru un termen ce depăşeşte un an, sumele necesare sînt prevazute
în legile bugetare anuale ulterioare.
Eventualele disponibilităţi rămase neutilizate la finele anului bugetar pot fi
realocate în anul bugetar viitor.
Suma mijloacelor defalcate din veniturile generale de stat şi transferurile virate
în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în ultimele zile ale anului de
gestiune, dar intrate la conturile bugetelor menţionate în anul următor anului de
gestiune, se reflectă în executarea de casă a bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale în anul de gestiune.
Sumele defalcărilor calculate din veniturile generale de stat în ultima zi a
anului de gestiune se transferî în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în
anul următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de stat
la sfîrşitul anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului de
stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în anul de gestiune.
27
Sumele veniturilor încasate în ultima zi a anului de gestiune, destinate
transferului în fonduri cu destinaţie specială, se transferă în fondurile respective
în anul următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de
stat la sfîrşitul anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului
de stat în anul de gestiune.
În buget se percep impozitele, taxele si alte încasari numai daca au fost
stabilite prin lege.
Toate veniturile stabilite prin lege se acumulează la contul trezorerial în
ordinea colectării.
3.6 Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare

anuale şi aprobarea ei.
La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate

conturile deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul
anual.
Toate veniturile neîncasate pînă la 31 decembrie se încasează în contul bugetului
pe anul viitor.
La sfîrşitul fiecărui an bugetar, Ministerul Finanţelor întocmeşte un
raport despre executarea bugetului de stat, care este prezentat Guvernului şi
Parlamentului pînă la data de 1 mai a anului următor anului de gestiune.
Structura raportului se stabileşte de ministrul finanţelor.
Raportul despre executarea bugetului de stat pe anul de gestiune se examinează
şi se aprobă de către Parlament.
3.7 Controlul bugetar.

Controlul asupra executării bugetului de stat reprezintă o etapă a procesului
bugetar a cărei necesitate se bazează pe restricţiile ce trebuie luate în considerare în
alocarea pe destinaţii şi utilizarea resurselor bugetare avându-se în vedere
caracterul limitat al acestora. În acest context necesitatea controlului bugetar derivă
atât din considerente de ordin politic cât şi din cele de ordin financiar.
Din punct de vedere politic Parlamentul este interesat ca Guvernul să
realizeze integral veniturile bugetare aprobate şi să nu depăşească cheltuielile
stabilite.
Din punct de vedere financiar controlul bugetar vizează creşterea interesului
Guvernului şi a tuturor subiecţilor antrenaţi în procesul execuţiei bugetare în buna
gestionare a fondurilor statului pentru prevenirea delapidărilor şi a fraudelor.
Ţinând cont de principiul separaţiei puterilor în stat, controlul bugetar se exercită
de mai multe organe împuternicite şi poate fi de natură politică, jurisdicţională şi
administrativă.
Controlul politic se exercită de către Parlament prin dezbaterea şi aprobarea
proiectelor de buget împreună cu anexele sale. Acest control se exercită şi în
timpul execuţiei bugetului prin examinarea Rapoartelor pe care Guvernul este
obligat să le prezinte Parlamentului, prin controalele realizate de comisiile
28
permanente la audierea membrilor Guvernului, în cadrul şedinţelor, precum şi prin
controlul persoanelor care gestionează fondurile publice.
Controlul jurisdicţional se efectuează de organismele specializate ale statului
în scopul stabilirii răspunderii juridice a subiecţilor implicaţi în procesul execuţiei
bugetare în cazul administrării defectuoase a fondurilor politice. În acest scop
activează Curtea de Conturi ca organ de control de bază dintr-un stat.
Controlul administrativ include atât controlul exercitat de organele
specializate ale Ministerului Finanţelor (IFPS, Trezoreria, ş.a.) cât şi controlul
realizat în interiorul fiecărei instituţii sub forma controlului ierarhic exercitat de
ordonatorii principali de credite bugetare asupra modului cum aceste credite sunt
consumate de subordonaţi.
În funcţie de momentul efectuării sale, controlul bugetar poate fi:
 Preventiv;
 Concomitent;
 Post-operativ.
Controlul preventiv este cel mai eficient, deoarece prin intermediul său se
poate opri derularea operaţiunilor ilegale sau a celor apreciate a fi inoportune şi
ineficiente.
Controlul concomitent are o eficienţă limitată, dar nu trebuie subestimat,
deoarece prin determinarea legalităţii sau ilegalităţii operaţiunii, se preîntâmpină
iniţierea unor acţiuni similare în viitor.
Controlul post-operativ nu mai poate repara ceea ce s-a realizat, dar prin
identificarea abaterilor de la lege şi stabilirea persoanelor vinovate se pot institui
măsuri de recuperări a prejudiciilor aduse statului.
1. Definiţi conceptul de proces bugetar.
2. Caracterizaţi trăsăturile procesului bugetar?
3. Care sunt fazele procesului bugetar?
4. Ce lege reglementează procesul bugetar în Republica Moldova?
5. Ce organ al puterii publice este responsabil de elaborarea proiectului bugetului de stat?
6. Ce organ al puterii publice este responsabil de examinarea şi aprobarea legii bugetare
anuale?
7. În câte lecturi este examinat proiectul BS? Ce este examinat în fiecare lectură?
8. Ce organ este responsabil de executarea de casă a BS?
9. Ce este control bugetar?
10. Care sunt tipurile de control bugetar? Caracterizaţi-le.
11. Plasaţi pe axa timpului termenele de executare a procedurii bugetare.
Bibliografia:
1. Legea privind sistemul bugetar si procesul bugetar, Nr.847-XIII din 24.05.1996
2. Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu 2007-2009.
29
TEMA 4. TREZORERIA PUBLICĂ
4.1 Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluţia sistemului trezorerial.
4.2 Funcţiile Trezoreriei publice.
4.3 Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.
4.4 Încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare prin sistemul trezorerial.
4.5 Efectuarea cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.
4.1 Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluţia sistemului trezorerial.
Trezorerie publică reprezintă un serviciu al statului care asigură marile echilibre

monetare şi financiare, efectuând operaţiuni de casierie, bancare şi de contabilitate,
exercitând act de tutelă, de finanţare şi de impulsionare în domeniul economic şi
financiar.
Trezoreria de Stat al Republicii Moldova reprezintă o unitate structurală a
Ministerului Finanţelor, constituită din Trezoreria Centrală şi trezoreriile
teritoriale, care exercită executarea de casă a bugetului de stat şi a
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, administrarea mijloacelor valutare a
fondurilor şi mijloacelor extrabugetare, precum şi a fondurilor cu destinaţie
specială.
În evoluţia sa, trezoreria a trecut prin următoarele etape:
 Etapa de identificare caracteristică perioadei antice, când trezoreria se
identifică drept instituţie sau loc în care sunt colectate bunuri şi care serveşte
drept sursă de finanţare a cheltuielilor imperiale.
 Etapa de unificare – se caracterizează prin centralizarea tuturor încasărilor în
casieria centrală a statului numită trezorerie.
 Etapa de diversificare a funcţiilor ce a evoluat în perioada sec. XX, se
caracterizează prin creşterea intervenţiei statului în viaţa economică ce a
condus la adoptarea operaţiunilor contabile esenţiale centralizate şi
diferenţierea operaţiunilor financiare ale statului.
După al II-lea război mondial s-au evidenţiat fazele de evoluţie a trezoreriei
publice: Faza de expansiune; Faza de restrângere; Faza de revizuire a
mecanismului de intervenţie; Faza resorbţiei intervenţiilor publice.
4.2 Funcţiile Trezoreriei publice.

În evoluţia sa, trezoreria publică a realizat următoarele funcţii clasice:
1. Casier al statului;
2. Bancher al guvernării.
De-a lungul timpului, acestea amplificîndu-se în funcţiile actuale ale trezoreriei
publice:
1. Administrator al banului public;
2. Intermediar financiar;
3. Mandatar al puterii publice;
4. Agent al intervenţiei financiare publice în economie;
30
5. Gardian al marilor echilibre.
1. În calitate de administrator al banului public se presupune asigurarea de
către trezorerie a unui circuit financiar echilibrat: intrările de resurse
financiare trebuie să acopere necesităţile de fonduri financiare. Se realizează
distincţia între echilibrul bugetar şi cel trezorerial. În caz de dezechilibru
bugetar sezonier, trezoreria trebuie să asigure fluxurile bugetare necesare.
2. Exercitîndu-şi funcţia de intermediar financiar – trezoreria se împrumută nu
numai pentru a acoperi un deficit bugetar, dar şi pentru a acorda
împrumuturi: în numele statului. Trezorerie contribuie la finanţarea
sectoarelor considerate prioritare în economia unei ţări.
3. Ca mandatar al puterii publice – trezoreria exercită numeroase misiuni de
autoritate specifice statului:
 TP este tutorele unor instituţii financiare care depind de ea;
 TP veghează buna-gestionare a instituţiilor de credit (altele decît
băncile comerciale);
 TP este asociată la conducerea instituţiilor financiare internaţionale.
4. Fiind agent al intervenţiei financiare publice în economie – în scopul
stimulării creşterii economice trezoreria utilizează
diverse mijloace de intervenţie în economie cu scopul realizării unor
priorităţi a politicii statului.
Intervenţiile trezoreriei publice sunt diverse:
 Eliberare de autorizări, privind realizarea unor activităţi de interes
naţional, oferind în acest scop finanţări privilegiate;
 Subvenţionarea totală sau parţială a unor activităţi economice cu
scopul diminuării costurilor acestora;
 Acordarea garanţiilor de împrumuturi anumitor solicitatori;
 Accesul privilegiat a unor instituţii financiare cu scopul sprijinirii
unor sectoare sau domenii de activitate.
5. Trezoreria publică trebuie să asigure marile echilibre financiare şi monetare.
Acestea pot îmbrăca formele:
 Echilibrul trezoreriei publice;
 Echilibrul pieţei de capital;
 Echilibrul circuitelor monetare;
 Echilibrul pieţelor externe;
 Echilibrul pieţei valutare, etc.
4.3 Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.

Trezoreria de stat a Republicii Moldova este creată prin Decretul preşedintelui
nr. 39 din 10.03.93 „Cu privire la trezoreria de stat”.
Fiind o unitate structurală de stat a Ministerului Finanţelor, trezorerie de stat este
constituită din:
 Trezorerie centrală;
 Reprezentanţele teritoriale a trezoreriei.
31
Trezoreria a fost creată cu scopul cuprinderii tuturor operaţiunilor financiare ale
bugetului de stat, tuturor constituitorilor şi utilizatorilor mijloacelor extrabugetare
şi fondurilor cu destinaţie specială.
În vederea promovării politicii bugetare a statului, utilizării raţionale a
mijloacelor bugetare, trezoreria de stat are următoarele sarcini şi funcţii principale:
1. Asigurarea executării de casă a bugetului;
2. Administrarea mijloacelor acumulate la contul trezoreriei şi efectuarea
cheltuielilor în limita alocaţiilor bugetare şi a destinaţiilor speciale;
3. Reglementarea decontărilor reciproce între bugetele de toate nivelele şi
fondurile cu destinaţie specială, evidenţa executării de casă a acestor fonduri
şi controlul folosirii lor;
4. Pronosticarea operativă a încasărilor bugetare şi extrabugetare, gestionarea
lor raţională în limita cheltuielilor prevăzute;
5. Gestionarea datoriei de stat şi a garanţiilor de stat;
6. Atragerea mijloacelor financiare pe calea lansării, împrumuturilor de stat şi a
bonurilor de tezaur cu scopul acoperirii deficitului bugetar.
4.4 Încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare prin sistemul trezorerial.

Cont trezorerial - cont deschis la Trezoreria de Stat pentru evidenţa
analitică a executării de casă a bugetelor de toate nivelurile, a mijloacelor valutare
şi extrabugetare.
În baza legii bugetare anuale şi a clasificaţiei bugetare, precum şi pentru
unificarea şi asigurarea evidenţei veniturilor, trezoreria centrală întocmeşte
Registrul Unic al Conturilor Trezoreriale de încasări pentru fiecare an bugetar.
Deţinător al Registrului este Trezoreria Centrală, care transmite câte un exemplar
Băncii Naţionale a Moldovei, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi
Departamentului Control Vamal pentru călăuză în activitate şi pentru a fi adus la
cunoştinţa plătitorilor de impozite, precum şi întregului sistem bancar.
Registrul se completează pe măsura modificărilor operate în actele legislative
şi normative. El include toate conturile trezoreriale create la nivel de fiecare
localitate şi pe fiecare tip de plată.
Structura contului trezorerial de venituri:
XXX XX XX XXXX
I II III
I – din cinci semne – codurile clasificării bugetare de venituri : primele 3 –
codul compartimentului; următoarele 2 – codul paragrafului.
II – din două semne – codul beneficiarilor care pot fi organe fiscale raionale,
posturile fiscale şi organele vamale.
III – din patru semne – codul statistic al localităţii unde este amplasat plătitorul
de impozite.
Deschiderea contului trezorerial de venituri se efectuează în baza cererii la
care se anexează:
1. Decizia de numire în funcţie de conducător şi contabil – şef al instituţiei;
2. Fişa cu specimene de semnături;
3. Procura pentru primirea extrasului de cont trezorerial.
32
Cererile se depun la Trezoreria Centrală. Plătitorii de impozite, taxe şi alte plăţi
îşi onorează obligaţiunile către bugetele de toate nivelurile prin documente de
plată, aprobate prin Hotărârea comună a Departamentului Statisticii Republicii
Moldova şi a Băncii Naţionale din Moldova cu nr. 117/88 din 28.11.97. Cele
principale fiind următoarele tipuri de documente:
 Dispoziţia de plată trezorerială (DPT) este întocmită pentru achitarea
oricărui impozit sau taxă de către o persoană juridică (agent economic),
indicând în mod obligatoriu codul fiscal al plătitorului, contul bancar al
trezoreriei, codul băncii, contul trezorerial de venituri cu prescrierea textuală
a plăţii achitate. DPT poate fi întocmită şi de nerezidenţii Republicii
Moldova, indicând rechizitele bancare ale Trezoreriei Centrale;
 Ordin de încasare. Organele fiscale şi vamale teritoriale deschid în băncile
comerciale, în baza autorităţilor eliberate de Ministerul Finanţelor, conturi
curente pentru depunerea numerarului încasat de la agenţi economici şi
persoane fizice şi transferarea lui ulterioară zilnică la contul Trezoreriei
Centrale, precum şi la conturile bugetare ale unităţilor administrativ-
teritoriale şi a BASS;
 Aviz de plată în numerar se utilizează pentru achitarea impozitelor şi taxelor
de către persoanele fizice. Sumele încasate prin aviz de plată în numerar
pentru bugetele de toate nivelurile, se virează zilnic de către băncile
comerciale prin Nota de contabilitate trezorerială, întocmită pe fiecare tip de
plată şi localitate la contul bancar al trezoreriei cu indicarea obligatorie a
contului trezorerial de venituri. Băncile comerciale transmit inspectoratelor
fiscale teritoriale şi organelor vamale cîte un exemplar al Notei de
contabilitate trezorerială, registrele documentelor de plată cu anexarea
avizelor de plată. Documentele de date servesc drept bază pentru reflectarea
veniturilor încasate în numerar în fişa personală a contribuabilului. Avizul
de plată în numerar poate fi utilizat şi de Întreprinderile individuale şi
gospodăriile ţărăneşti pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente.
 Dispoziţia incasso trezorerială – folosită pentru perceperea în mod
incontestabil din contul contribuabilului fără acordul lui a plăţilor privind
restanţele impozitelor şi taxelor în bugetele de toate nivelurile.
Responsabili de corectitudinea întocmirii documentelor şi virarea plăţilor la
conturile bancare ale trezoreriei sunt contribuabilii de comun cu băncile comerciale
care deservesc conturile bancare ale plătitorilor de impozite şi taxe.
Trezoreria centrală şi cele teritoriale efectuează zilnic control asupra
corectitudinii înscrierii mijloacelor la conturile trezoreriale de venituri şi virării la
timp de către băncile comerciale a mijloacelor bugetare. În cazul nerespectării
termenilor de virare şi înscrierii incorecte a mijloacelor bugetare la conturile
bancare ale trezoreriei centrale şi a celor teritoriale, trezoreria utilizează dreptul de
a prezenta Băncii Naţionale a Moldovei recomandări privind retragerea licenţei
pentru băncile comerciale care încalcă prevederile legislaţiei.
Plătitorii de impozite şi taxe sunt obligaţi să vireze sumele aferente plăţii în
buget, la contul trezoreriei de stat; plăţile în bugetul de stat se remit numai la
contul bancar al trezoreriei centrale deschis la Banca Naţională a Moldovei.
33
Plăţile în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale la contul bancar al
trezoreriei teritoriale se efectuează în felul următor : zilnic băncile comerciale care
deservesc conturile bancare ale bugetului de stat şi a celor locale eliberează
Trezoreriei Centrale şi teritoriale extrase din cont cu anexarea documentelor
justificative ce confirmă înscrierile la cont. Trezoreria centrală, precum şi
reprezentanţele ei teritoriale zilnic prelucrează extrasele formulând Extrasul
trezorerial unic.
4.5 Efectuarea cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.
Cheltuielile instituţiilor publice se efectuează de la contul bancar de cheltuieli al

bugetului de stat. Deschiderea contului trezorerial de cheltuieli pentru fiecare
instituţie publică se efectuează în baza cererii depuse la care se anexează :
o Actul de constituire a instituţiei publice
o Decizia de numire în funcţie a conducătorului şi a contabilului – şef
o Planul de finanţare a instituţiei publice
o Fişa cu specimene de semnături
o Procura pentru primirea extrasului din cont trezorerial
o Copia certificatului de atribuire a codului fiscal instituţiei publice.
Cererea se depune de trezoreria teritorială în a cărei rază este amplasată
instituţia publică.
Structura contului trezorerial de cheltuieli se formează conform clasificaţiei
bugetare a cheltuielilor publice, în felul următor:
20 XX XX XXX XXXX
I II III IV
20 - simbolul contului de bilanţ;
I – cod grupă principală conform clasificaţiei funcţionale de cheltuieli;
II – cod grupă conform clasificaţiei funcţionale de cheltuieli;
III – cod conform clasificaţiei organizaţionale de cheltuieli publice;
IV – codul instituţiei publice, tipului de cheltuieli.
Toate cheltuielile instituţiei publice se efectuează în baza planurilor de finanţare

elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor. Planul de finanţare prevede
repartizarea lunară a alocaţiilor aprobate prin legea bugetară anuală permise
executorului de buget şi prevede deschiderea contului trezorerial de cheltuieli.
Distribuirea resurselor financiare încasate la contul trezoreriei centrale pentru
efectuarea cheltuielilor se face în ordinea priorităţii cheltuielilor şi în limita
alocaţiilor bugetare.
În scopul efectuării cheltuielilor prin Trezorerie se folosesc următoarele
formulare :
1. Dispoziţia de plată Trezorerială pentru decontări fără numerar
2. Cecul trezorerial pentru ridicarea numerarului din cont
34
Dispoziţia de plată trezorerială pentru decontări fără numerar se
foloseşte de instituţia publică pentru efectuarea plăţilor din contul său trezorerial în
favoarea furnizorilor a bugetului de stat, a bugetului de asigurări sociale de stat, a
bigetelor locale. La Dispoziţia de plată trezorerială se anexează copiile facturilor, a
actelor de recepţionare a lucrărilor efectuate, alte documente justificative întocmite
ca urmare a livrării mărfurilor, prestării serviciilor şi executării lucrărilor în baza
contractelor încheiate şi înregistrate la trezorerie.
Cecul trezorerial este un formular de valoare pe care instituţiile publice îl
utilizează pentru ridicarea numerarului în scopul efectuării cheltuielilor prevăzute
de actele legislative şi normative în vigoare.
Carnetul de cecuri trezoreriale se eliberează gratis instituţiei publice în baza
cererii depuse. La eliberarea carnetului de cecuri Trezoreria aplică pe fiecare cec
numărul de cont trezorerial şi codul fiscal al Trezoreriei, denumirea şi codul băncii
plătitoare. Cecul se completează de instituţia publică în conformitate cu cerinţele
Băncii Naţionale a Moldovei. În compartimentul „scopul plăţii” în mod obligatoriu
se înscrie articolul şi alineatul tipului de cheltuieli efectuate, conform clasificaţiei
economice a cheltuielilor publice.
1. Definiţi conceptul de Trezorerie Publică.
2. Caracterizaţi etapele de evoluţie a Trezoreriei.
3. Care sunt funcţiile actuale şi tradiţionale ale Trezoreriei Publice? Dscrieţi-le.
4. Când a fost înfiinţată Trezoreria de Stat al Republicii Moldova?
5. Care este structura sistemului trezorerial al Republicii Moldova?
6. Care este structura contului trezorerial de venituri? De cheltuieli?
7. Ce documente se anexeză la deschiderea contului de venituri şi a celui de cheltuilei?
8. Ce documente sunt utilizate în procesul de evidenţă a veniturilor bugetare?
9. Ce documente sunt utilizate în procesul de evidenţă a cheltuielilor bugetare?
Bibliografia:
1. Normele metodologice cu privire la funcţionarea Trezoreriei de Stat, aprobate la şedinţa

Colegiului Ministerului Finanţelor din 4 mai 2000.
2. Norme metodologice privind executarea de casă a bugetului de stat şi bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale prin sistemul trezorerial al Ministarului Finanţelor. Aprobat de
Colegiul Ministarului Finanţelor al Republicii Moldova nr.2/2 din 11 ianuarie 2002.
3. Despre aprobarea Regulamentului cu privire la efectuarea reviziilor economico-
financiare, Hotărârea Guvernului RM Nr. 253 din 10.03.2003
4. Boulescu Mircea „Control financiar şi expertiza contabilă.” Craiova, 1992;.
5. T. Moşteanu. "Buget şi Trezorerie publică", Bucureşti 1997;
6. Emilian Drehuţa, Gheorghe Neamţu "Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare".
Bacău, 1997;
7. Drenuţa Emilian „Trezoreria finanţelor publice.” Bacău, 1994;
8. Bistriceanu Gheorghe, Ana Gheorghe. „Finanţe.” Bucureşti, 1995;
9. Drenuţa Emilian „Administrarea veniturilor bugetului public.”Bacău, 1991;
35
TEMA 5. CLASIFICAŢIA BUGETARĂ. DEVIZUL DE VENITURI ŞI
CHELTUIELI
5.1 Conceptul de clasificaţie bugetară.
5.2 Principiile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare, subdiviziunile
clasificaţiei bugetare.
5.3 Noţiune de deviz de venituri şi cheltuieli. Tipurile de deviz.
5.4 Conceptul de clasificaţie bugetară.
Bugetele se elaborează şi se execută în baza unui sistem unic de clasificaţie
bugetară.
Clasificaţia bugetară reprezintă gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetelor
de toate nivelurile, precum şi sursele interne şi externe de finanţare a deficitului
bugetar, precum şi datoria de stat internă şi externă.
Clasificaţia bugetară include clasificaţia veniturilor bugetare, clasificaţia
funcţională, clasificaţia organizaţională şi clasificaţia economică a cheltuielilor
bugetare, după cum urmează:
a) Clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în baza
legislaţiei ce determină sursele de venituri;
b) Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează cheltuielile
bugetare ce reflectă utilizarea mijloacelor financiare în scopul
implimentării funcţiilor de bază ale statului;
c) Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare sistematizează
cheltuielile bugetare pe tipuri de întreprinderi, instituţii, organizaţii şi
măsurile ce reflectă distribuirea alocaţiilor între beneficiarii direcţi de
mijloace din buget;
d) Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare grupează şi detaliază
cheltuielile bugetare în conformitate cu destinaţia concretă a acestora,
în cadrul instituţiei publice.
Clasificaţia bugetară asigură:
1) sistematizarea indicilor bugetari pentru elaborarea,
aprobarea şi executarea bugetelor;
2) comparabilitatea internaţională a indicilor bugetari,
conţinînd similitudini cu sistemele de clasificaţie
utilizate de organismele financiare internaţionale.
Clasificaţia bugetară se elaborează de Ministerul Finanţelor şi se aprobă prin
Hotărîre a Parlamentului.
Fiecărui obiect din clasificaţie i se atribuie un cod distinct. Clasificaţia
bugetară nu constituie un temei juridic pentru calcularea de venituri şi efectuarea
de cheltuieli. Clasificaţia bugetară serveşte necesităţilor de sistematizare şi de
corelare a indicatorilor bugetari ai bugetelor de toate nivelurile şi ai fondurilor
extrabugetare. Ministerul Finanţelor este autorizat de a opera modificări în
clasificaţia bugetară în conformitate cu modificările care intervin în legislaţie.
Clasificaţia bugetară a Republicii Moldova a fost adoptată la 24.05.1996 prin
Hotărîrea Parlamentului nr. 969-XIII.
36
5.2 Principiile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare,
subdiviziunile clasificaţiei bugetare.
Clasificaţia bugetară a veniturilor
Venituri bugetare - resurse băneşti cu titlu gratuit şi irevocabil, conform
legislaţiei în vigoare, puse la dispoziţia organelor centrale şi teritoriale de stat.
Veniturile bugetare se clasifică pe capitole, paragrafe, grupe, subgrupe.
În RM sunt 4 grupe de venituri bugetare:
1) Venituri curente
a) Veniturile fiscale care includ :
- impozitele pe venit
- defalcările pentru asigurarea socială de stat
- impozitele pe proprietate
- impozitele interne pe mărfuri şi servicii
- impozitele asupra comerţului internaţional şi operaţiunilor externe
- alte impozite.
b) Încasările nefiscale fiind compuse din:
- venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate
- taxele şi plăţile administrative
- amenzile şi sancţiunile administrative
- încasările neidentificate.
2) Veniturile din operaţiunile cu capital (din vânzarea capitalului fix, a

terenurilor şi activelor nemateriale)
3) Transferuri :
a) transferuri pentru cheltuielile curente primite de la bugete de alt nivel
(de stat, raionale...)
b) transferuri pentru cheltuielile capitale de la bugetele de alt nivel
c) mijloace încasate prin decontări reciproce de la bugetele de alt nivel
d) transferuri de peste hotare
4) Granturi (interne şi externe).
Clasificaţia bugetară a cheltuielilor

Cheltuieli publice - ansamblul cheltuielilor anuale de natură publică ale ţării,
ce se finanţează pe baza resurselor bugetului public naţional. Ele reflectă efortul
financiar public pe anul respectiv, prevăzut în bugetul de stat ( ca buget al
administraţiei centrale de stat), bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de
stat.
Cheltuieli bugetare - mijloace băneşti repartizate pentru finanţarea realizării
funcţiilor şi sarcinilor organelor centrale şi locale de stat.
Se disting 3 structurări ai cheltuielilor bugetare: funcţională, organizaţională,
economică.
37
Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice determină participarea
organelor administrative la realizarea funcţiilor economice şi sociale ale statului.
Cheltuielile bugetare, conform clasificaţiei funcţionale, sunt distribuite în grupuri
principale (1-28) şi grupuri (1-18), fiind distribuite în felul următor:
A. Cheltuieli:
1. Serviciile de stat cu destinaţie generală
2. Activitatea internă
3. Apărarea naţională
4. Autorităţile judecătoreşti
5. Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională
6. Învăţământul
7. Cercetări ştiinţifice
8. Cultură, artă, religie, sport şi acţiuni pentru tineret
9. Ocrotirea sănătăţii
10.Asigurarea şi susţinerea socială......
B. Sursele de finanţare a deficitului
27. Surse interne
28. Surse externe
Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare reprezintă gruparea
cheltuielilor în vederea repartizării mijloacelor bugetare pe principalii executori de
buget.
Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare este o grupare a cheltuielilor
de toate nivelurile potrivit conţinutului lor economic.
Clasificaţia economică subdivizează cheltuielile bugetare în 5 grupe
principale:
1. cheltuieli curente
2. cheltuieli capitale
3. plata dobânzilor şi rambursarea creditelor contractate de ordonatorii
principali de credite bugetare
4. procurarea de acţiuni
5. creditarea netă.
Cheltuielile curente se subdivizează în 4 grupuri:

1.1Cheltuieli pentru mărfuri şi servicii - retribuirea muncii (art. 111)
- contribuţii la BASS (art. 112)
- plata mărfurilor şi serviciilor (art.113)
1.2 Plata dobânzilor
1.3 Transferuri curente
1.9 Contribuţia Guvernului la implementarea unor programe....
5.3 Noţiune de deviz de venituri şi cheltuieli. Tipurile de deviz.
Cheltuielile instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale se

consideră cheltuieli pentru întreţinerea acestor instituţii care se prevăd în devizul
de cheltuieli.
38
Permisiunile pentru întocmirea devizului de cheltuieli se elaborează de către
MinFin, instituţiile finanţate din bugetul de stat şi de organele financiare,
instituţiilor, finanţate din bugetul local.
Devizul de cheltuieli reprezintă documentul principal care determină
volumul, destinaţia şi repartizarea trimestrială şi lunară a mijloacelor alocate pentru
întreţinerea instituţiilor.
Devizul de cheltuieli se întocmeşte pe anul bugetar pe fiecare instituţie,
indiferent de faptul dacă instituţia efectuează evidenţa sinestătător sau este
deservită de contabilitatea centralizată. Devizul se întocmeşte după formularul
aprobat de Ministerul Finanţelor de către lucrătorul serviciului economic (contabil)
al instituţiei. Se întocmeşte în lei sau mii lei pe articole şi alineate conform
clasificaţiei bugetare.
Devizul respectiv trebuie să fie însoţit în modul stabilit, de calculele pentru
fiecare articol şi alineat. Suma cheltuielilor din deviz nu poate depăşi suma
aprobată pe instituţia publică respectivă.
Ordinea planificării şi finanţării cheltuielilor instituţiilor bugetare se numeşte
ordine de deviz, la baza căreia stau următoarele principii:
1. Coordonarea devizului de cheltuieli cu prognoza dezvoltării social-
economice a ţării. Devizul de cheltuieli a instituţiei publice reprezintă planul de
finanţare a instituţiei date şi fiind aprobat, serveşte drept bază pentru cheltuirea
mijloacelor bugetare.
2. Destinaţia pricisă a resurselor alocate din buget conform devizului de
cheltuieli.
3. Finanţarea cheltuielilor pe măsura îndeplinirii (executării) devizului.
4. Argumentarea cheltuielilor planificate şi eficienţa folosirii mijloacelor
bugetare.
5. Controlul asupra cheltuirii mijloacelor bugetare.
Devizele de cheltuieli pot fi grupate generic în 4 tipuri:
a) Devize individuale sunt devizele instituţiilor bugetare concrete. Aceste
devize sunt calculate pe un an şi sunt alcătuite din 3 părţi:
 Denumirea instituţiei şi bugetul din care este finanţată instituţia
dată;
 Indicii de activitate a instituţiei şi datele generale privind
instituţia dată;
 Calculele şi argumentarea lor pentru fiecare articol de cheltuieli.
b) Devize comune se alcătuiesc în cazul planificării şi evidenţei
centralizate pentru instituţii asemănătoare.
c) Devize pentru măsuri centralizate, fiind alcătuite în cadrul
ministerelor, departamentelor sau a secţiilor financiare în cazul unor
necesităţi neordinare, dar planificate (festivităţi, conferinţe, seminare
etc.)
d) Devizul generalizator pe ramuri reprezintă documentul care reuneşte
toate devizele enumerate mai sus şi în cadrul căruia se indică
cheltuielile generale ale tuturor instituţiilor publice din Republica
Moldova.
39
1. Care este necesitatea clasificaţiei bugetare?
2. Care sunt principiile clasificaţiei veniturilor bugetare?
3. Care sunt principiile şi criteriile de clasificare a cheltuielilor bugetare?
4. Ce este deviz de venituri şi cheltuieli?
5. Ce tipuri de deviz cunoaşteţi?
Bibliografia:
1. Clasificaţia bugetara. Hotărârea Parlamentului RM privind clasificaţia bugetara Nr.969-
XlII din 24 iulie 1996.
administrativ-teritoriale prin sistemul trezorerial al Ministarului Finanţelor. Aprobat de
Colegiul Ministarului Finanţelor al Republicii Moldova nr.2/2 din 11 ianuarie 2002.
40
TEMA 6. FINANŢE PUBLICE LOCALE
6.1 Structura şi funcţiile administraţiei publice locale.
6.2 Autonomie locală şi principiile de bază ale activităţii autorităţilor publice
locale.
6.3 Resursele financiare la dispoziţia autorităţilor publice locale.
6.4 Transferurile: tipuri şi metode de calcul.
6.5 Delimitarea competenţelor în efectuarea cheltuielilor administraţiei
publice locale.
6.6 Procesul bugetar la nivel de unităţilor administrativ - teritoriale
6.1 Structura şi funcţiile administraţiei publice locale.
Administraţie publică locală reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale

constituite, în condiţiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale
locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale.
În cadrul organizării administrative a statului şi în corelare cu structura sistemului
bugetar al Republicii Moldova, deosebim:
 autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul întîi - autorităţi
publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul
satului (comunei), oraşului (municipiului) pentru promovarea intereselor şi
soluţionarea problemelor colectivităţilor locale;
 autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea - autorităţi
publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul
raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale autonome cu statut
juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor
populaţiei unităţii administrativ-teritoriale respective;
Structura administraţiei publice locale în RM

Autorităţi ale Autorităţi ale administraţiei publice
administraţiei locale de nivelul doi
publice locale de Raion Mun. UTA
nivelul întîi Chişinău/
Bălţi
Organul executiv Primarul Preşedintele Primar Guvernator
raionului General
Organul Consiliul Local Consiliul Consiliul Adunarea
reprezentativ şi Raional Municipal Populară
deliberativ
41
Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice
locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea
administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe:
a) decide punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a
impozitelor şi taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum
şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar;
b) administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului
(comunei), oraşului (municipiului);
c) decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a
bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după
caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
d) decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune
a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după
caz, în condiţiile legii;
e) decide atribuirea şi propune schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate a
satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;
f) decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a
drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe,
precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes
local;
g) decide efectuarea auditului intern;
h) decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile
publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor
bugetare;
i) decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor
comerciale sau participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;
j) decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice
locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes
public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei
publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din
ţară şi din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun;
k) decide stabilirea de legături de colaborare, cooperare, inclusiv transfrontalieră, şi
de înfrăţire cu localităţi din străinătate;
l) aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale
structurilor şi serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a
personalului acestora;
m) aprobă statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) şi regulamentul
consiliului pe baza statutului-cadru şi a regulamentului-cadru, aprobate de
Parlament; aprobă alte regulamente şi reguli prevăzute de lege;
n) aprobă bugetul local, modul de utilizare a fondului de rezervă, precum şi a
fondurilor speciale, aprobă împrumuturile şi contul de încheiere a exerciţiului
bugetar; operează modificări în bugetul local;
o) aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa
unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi planurile de amenajare a
teritoriului;
42
p) aprobă studii, prognoze şi programe de dezvoltare social-economică şi de altă
natură;
q) aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi
serviciile publice de interes local din subordine;
r) aprobă limitele admisibile de utilizare a resurselor naturale de interes local;
s) aprobă simbolica unităţii administrativ-teritoriale, atribuie sau schimbă
denumirile de străzi, pieţe, parcuri şi de alte locuri publice în aer liber, stabileşte
data celebrării hramului localităţii respective, conferă cetăţenilor Republicii
Moldova şi celor străini cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al satului
(comunei), oraşului (municipiului), în condiţiile legii;
t) alege, la propunerea primarului, viceprimarul (viceprimarii) în condiţiile
prezentei legi;
u) numeşte, pe bază de concurs desfăşurat în condiţiile legii, secretarul consiliului,
eliberează din funcţie, în condiţiile legii, viceprimarul şi secretarul consiliului, alte
persoane numite de consiliu;
v) contribuie la organizarea de activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement
de interes local; înfiinţează şi organizează tîrguri, pieţe, parcuri şi locuri de
distracţie şi agrement, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;
w) desemnează reprezentantul său în instanţele de judecată, în litigiile privind
legalitatea deciziilor adoptate şi în cele care rezultă din raporturile cu alte autorităţi
publice; formează, din rîndul membrilor săi, în funcţie de specificul şi necesităţile
locale, comisii consultative de specialitate pentru diferite domenii de activitate,
modifică componenţa acestora;
x) contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind
activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de
interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
y) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură
protecţia drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor
socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative;
înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local;
z) examinează informaţiile consilierilor, ia decizii pe marginea lor; audiază dările
de seamă şi informaţiile primarului, ale conducătorilor de subdiviziuni,
întreprinderi municipale şi instituţii publice din subordine; ridică mandatul
consilierilor în condiţiile legii; iniţiază, după caz, şi decide desfăşurarea
referendumului local.
Primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază:

a) asigură executarea deciziilor consiliului local;
b) propune, în condiţiile legii, organigrama şi statele primăriei, schema de
salarizare a personalului acesteia şi le supune aprobării consiliului local;
c) numeşte, stabileşte atribuţiile şi eliberează din funcţie şefii de subdiviziuni, de
servicii, de întreprinderi municipale din subordine, personalul primăriei, conduce şi
controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;
d) stabileşte atribuţiile viceprimarului (viceprimarilor);
43
e) asigură elaborarea proiectului de buget local al unităţii administrativ-teritoriale
pe următorul an bugetar şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar şi le
prezintă spre aprobare consiliului local;
f) exercită funcţia de ordonator principal de credite al satului (comunei), oraşului
(municipiului); verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea mijloacelor
de la bugetul local şi informează consiliul local despre situaţia existentă;
g) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui
privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei sale;
h) exercită, în condiţiile legii, supravegherea activităţilor din tîrguri, pieţe, oboare,
parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru
buna lor funcţionare;
i) propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a
serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a
serviciilor respective de gospodărie comunală;
j) conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură
funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la realizarea
măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social;
k) eliberează autorizaţiile şi licenţele prevăzute de lege;
l) asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei
transportului, prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere
în raza teritoriului administrat;
m) asigură repartizarea fondului locativ şi controlul asupra întreţinerii şi
gestionării acestuia în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
n) reprezintă colectivitatea locală în relaţiile cu alte autorităţi publice, persoane
fizice sau juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în instanţele judecătoreşti,
în condiţiile legii; semnează actele şi contractele încheiate în numele colectivităţii
locale, cu excepţiile prevăzute de lege;
o) prezintă consiliului local, anual şi ori de cîte ori este necesar, rapoarte cu privire
la situaţia social-economică a satului (comunei), oraşului (municipiului);
p) înregistrează asociaţiile obşteşti care intenţionează să activeze în unitatea
administrativ-teritorială respectivă;
q) exercită, în numele consiliului local, funcţiile de autoritate tutelară,
supraveghează activitatea tutorilor şi a curatorilor;
r) coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate,
invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente
vulnerabile, sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de utilitate publică din teritoriul
satului (comunei), oraşului (municipiului);
s) asigură elaborarea planului general de urbanism şi a documentaţiei de urbanism
şi amenajare a teritoriului şi le prezintă spre aprobare consiliului local, în condiţiile
legii;
t) constată încălcările legislaţiei în vigoare comise de persoane fizice şi juridice în
teritoriul administrat, ia măsuri pentru înlăturarea sau curmarea acestora şi, după
caz, sesizează organele de drept, acestea fiind obligate să reacţioneze cu
promptitudine, în condiţiile legii, la solicitările primarului;
44
u) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau
altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, care
atentează la ordinea şi liniştea publică;
v) propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum în probleme
locale de interes deosebit, ia măsuri pentru organizarea acestor consultări;
w) stabileşte locul desfăşurării întrunirilor publice şi condiţiile ce ţin de securitatea
şi igiena generală a habitatului uman;
x) ia, în comun cu autorităţile centrale de specialitate şi cu serviciile publice
desconcentrate ale acestora, măsuri de prevenire şi diminuare a consecinţelor
calamităţilor naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, epifitotiilor şi
epizootiilor şi, în acest scop, dispune, cu titlu executoriu, mobilizarea, după caz, a
populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din localitate;
y) sprijină colaborarea cu localităţi din alte ţări, contribuie la extinderea cooperării
şi a legăturilor directe cu acestea.
6.2 Autonomie locală şi principiile de bază ale activităţii autorităţilor

publice locale.
În realizarea competenţelor lor, autorităţile administraţiei publice locale dispun de

autonomie, consfinţită şi garantată prin Constituţia Republicii Moldova, Carta
Europeană a Autonomiei Locale şi prin alte tratate la care Republica Moldova este
parte.
Autonomie locală reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice
locale de a reglementa şi gestiona, în condiţiile legii, sub propria lor
responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile
publice. Deosebim autonomie decizională, organizaţională şi financiar-bugetară.
 autonomie decizională este dreptul autorităţilor publice locale de a adopta
liber decizii, în condiţiile legii, fără intervenţii din partea altor autorităţi
publice, în scopul realizării intereselor sale;
 autonomie organizaţională - dreptul autorităţilor publice locale de a aproba,
în condiţiile legii, statutul, structurile administrative interne, modalităţile de
funcţionare a acestora, statele şi organigrama lor, precum şi de a institui
persoane juridice de drept public de interes local;
 autonomie financiară şi bugetară - dreptul autorităţilor publice locale de a
dispune de resurse financiare proprii suficiente şi de a le utiliza liber, în
condiţiile legii, prin adoptarea propriilor bugete locale.
Descentralizarea administrativă reprezintă un proces continuu, progresiv, care

evoluează odată cu extinderea capacităţii administrative a unităţilor administrativ-
teritoriale, în vederea gestionării eficiente a serviciilor publice aflate în
responsabilitatea acestora.
O unitate administrativ-teritorială este considerată viabilă din punct de vedere
administrativ dacă ea dispune de resurse materiale, instituţionale şi financiare
necesare pentru gestionarea şi realizarea eficientă a competenţelor ce îi revin.
45
Capacitatea administrativă este recunoscută ca fiind adecvată statutului legal al
unei autorităţi publice locale atunci cînd cheltuielile administrative ale acesteia nu
depăşesc 30 la sută din suma totală a veniturilor proprii.
Constituirea unei unităţi administrativ-teritoriale şi dotarea ei cu ansamblul de
competenţe proprii se vor face doar în conformitate cu prevederile Legii privind
organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi ale Legii privind
finanţele publice locale, în baza următoarelor criterii, şi anume:
a) unitatea administrativ-teritorială va dispune de capacitate administrativă;
b) numărul populaţiei unităţii administrativ-teritoriale este mai mare decît numărul
minim necesar stipulat în Legea privind organizarea administrativ-teritorială a
Republicii Moldova.
Principiile de bază ale administrării publice locale

 Administrarea publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe
principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii
autorităţilor publice locale şi consultării cetăţenilor în probleme locale de
interes deosebit.
 Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie
decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă
în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi,
în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Descentralizarea administrativă are la bază următoarele principii:

a) principiul autonomiei locale, care presupune garantarea dreptului şi capacităţii
efective a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, conform legii,
sub propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă
din treburile publice;
b) principiul subsidiarităţii, care presupune exercitarea responsabilităţilor publice
de către autorităţile care sînt cel mai aproape de cetăţeni, cu excepţia cazurilor în
care intervenţia autorităţilor de nivel superior prezintă avantaje evidente ce rezultă
din volumul şi natura responsabilităţilor şi din necesitatea de a asigura eficacitatea
acţiunii publice;
c) principiul echităţii, care presupune garantarea unor condiţii şi oportunităţi egale
tuturor autorităţilor publice locale pentru a-şi atinge obiectivele în realizarea
competenţelor lor;
d) principiul integrităţii competenţelor, care presupune că orice competenţă
atribuită autorităţilor publice locale trebuie să fie deplină şi exclusivă, exercitarea
acesteia nu poate fi contestată sau limitată de o altă autoritate decît în cazurile
prevăzute de lege;
e) principiul corespunderii resurselor cu competenţele, care presupune
corespunderea resurselor financiare şi materiale alocate autorităţilor publice locale
cu volumul şi natura competenţelor ce le sînt atribuite pentru a asigura îndeplinirea
eficientă a acestora;
46
f) principiul solidarităţii financiare, care presupune susţinerea financiară de către
stat a celor mai slab dezvoltate unităţi administrativ-teritoriale, în special prin
aplicarea unor mecanisme de repartizare financiară echitabilă;
g) principiul dialogului instituţional, care presupune informarea şi consultarea de
către stat, în timp util, a autorităţilor publice locale, în procesul de planificare şi de
luare a deciziilor, prin structurile lor asociative, asupra oricăror chestiuni ce le
privesc în mod direct ori sînt legate de procesul descentralizării administrative;
h) principiul parteneriatului public-privat, public-public, public-civil, care
presupune garantarea unor posibilităţi reale de cooperare între guvern, autorităţile
locale, sectorul privat şi societatea civilă;
i) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, care
presupune, în limitele competenţelor ce le revin, obligativitatea realizării unor
standarde minime de calitate stabilite de lege la prestarea serviciilor publice şi de
utilitate publică de care sînt responsabile.
Autorităţile publice locale îşi desfăşoară activitatea în domeniile stabilite de

Legea privind descentralizarea administrativă, dispunînd în acest scop de
competenţe depline care nu pot fi puse în cauză sau limitate de nici o autoritate
publică, decît în condiţiile legii.
6.3 Resursele financiare la dispoziţia autorităţilor publice locale.

Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din
impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi pot fi grupate după cum
urmează:
I. Venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ce se formează
din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în parte, în
conformitate cu Codul fiscal, şi se virează direct şi integral la bugetele respective;
II. Defalcări, conform normativelor procentuale de la veniturile generale de stat,
stabilite prin legea privind FPL pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
de nivelul al doilea şi pentru bugetul municipal Bălţi şi prin legea bugetară anuală.
Pentru bugetele locale, aceste normative sînt stabilite anual de consiliul raional, de
Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, de
consiliul municipal Bălţi şi de consiliul municipal Chişinău;
III. Transferuri de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul central al unităţii
teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetul municipal Bălţi şi bugetul
municipal Chişinău şi transferuri de la bugetele raionale, bugetul central al
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetul municipal Bălţi şi
bugetul municipal Chişinău la bugetele locale;
IV. Mijloace speciale ale instituţiilor publice se includ în bugetele respective, se
consideră venituri şi sînt direcţionate pentru cheltuielile legate de desfăşurarea
activităţii statutare a acestor instituţii, în conformitate cu principiile şi regulile de
elaborare, aprobare şi executare a bugetelor corespunzătoare.
Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată, efectuate şi prestate de
instituţiile publice, şi mărimea taxelor la servicii, precum şi modul şi direcţiile de
47
utilizare a mijloacelor speciale pe tipuri se stabilesc de către autorităţile
administraţiei publice locale, conform competenţei lor.
Mijloacele speciale, acumulate de către instituţia publică suplimentar la volumul
de venituri aprobate, pot fi utilizate de aceasta prin decizia autorităţii
reprezentative şi deliberative respective.
Excedentele de mijloace speciale la finele anului bugetar sînt accesibile spre
utilizare, în aceleaşi scopuri, pentru anul bugetar următor, dacă actele normative nu
prevăd altfel."
V. Fonduri speciale. Autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor
administrativ-teritoriale pot constitui fonduri speciale pentru susţinerea unor
programe de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Drept surse de constituire a fondurilor speciale pot fi:
a) depunerile benevole ale persoanelor juridice şi fizice pentru soluţionarea
problemelor de interes local;
b) veniturile provenite din desfăşurarea loteriilor locale, concursurilor şi altor
măsuri organizate de autorităţile administraţiei publice.
Sursele de formare a fondurilor speciale şi destinaţia lor se aprobă de către
autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Grupa de Veniturile Veniturile Veniturile bugetului Veniturile

mun.Chişinău şi Bălţi
venituri bugetului raional bugetului UTA bugetului local
I. Venituri a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitele şi
venitul venitul venitul persoanelor taxele locale
proprii persoanelor fizice; persoanelor fizice; fizice; aplicate, în
b) taxele pentru b) taxele pentru b) impozitul pe conformitate cu
resursele naturale; resursele naturale; bunurile imobiliare; legislaţia, de către
c) impozitul c) impozitul c) taxele pentru consiliile locale;
privat (conform privat (conform resursele naturale; b) impozitul
apartenenţei apartenenţei d) veniturile din privat (conform
patrimoniului); patrimoniului); vînzarea terenurilor apartenenţei
d) plata pentru d) alte venituri ce aparţin domeniului patrimoniului);
perfectarea actelor prevăzute de privat al municipiului c) taxa pentru
notariale de către legislaţie; Chişinău eliberarea de către
secretarul şi municipiului Bălţi autorităţile
consiliului , conform legislaţiei; administraţiei
raional; e) impozitele şi taxele publice locale de
e) alte venituri locale aplicate, în nivelul al doilea a
prevăzute de conformitate cu licenţelor pentru
legislaţie; legislaţia, de către practicarea
consiliul municipal; anumitor genuri
f) impozitul privat de activitate şi a
(conform apartenenţei autorizaţiilor,
patrimoniului); conform
g) încasările din legislaţiei;
vînzarea bunurilor d) taxa pentru
confiscate (conform patenta de
apartenenţei întreprinzător în
patrimoniului); partea ce revine
h) taxa pentru eliberarea bugetelor locale;
licenţelor pentru practicarea
anumitor genuri de activitate e) încasări din
şi a autorizaţiilor, conform
48
legislaţiei; arenda terenurilor
i) taxa pentru patenta şi locaţiunea
de întreprinzător în bunurilor
partea ce revine domeniului privat
bugetului municipal al unităţii
respectiv; administrativ-
j) alte venituri teritoriale;
prevăzute de f) impozitul pe
legislaţie; bunurile
imobiliare;
g) alte venituri
prevăzute de
legislaţie;
2) Defalcări de a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitul pe

la următoarele venitul venitul venitul persoanelor venitul
tipuri de persoanelor persoanelor juridice din teritoriul persoanelor
venituri juridice din juridice din unităţii administrativ- juridice din
teritoriul unităţii teritoriul unităţii teritoriale respective - teritoriul unităţii
generale de stat
administrativ- teritoriale 50%; administrativ-
teritoriale autonome cu b) taxa pentru teritoriale
respective - 100 statut juridic folosirea drumurilor respective;
%; special - 100 %; de către b) impozitul pe
b) taxa pentru b) taxa pe autovehiculele venitul
folosirea valoarea adăugată înmatriculate în persoanelor fizice;
drumurilor de la mărfurile Republica Moldova -
către produse şi la 50%;
autovehiculele serviciile prestate
înmatriculate în pe teritoriul
Republica unităţii teritoriale
Moldova" - 50%; autonome cu
statut juridic
special - cel puţin
10%;
c) taxa pentru
folosirea
drumurilor de
către
autovehiculele
înmatriculate în
Republica
Moldova - 50%;
d) accizele la
mărfurile
(producţia) supuse
accizelor,
fabricate pe
teritoriul unităţii
teritoriale
autonome cu
statut juridic
special - cel puţin
50%;
3) Transferuri transferuri de la transferuri de la transferuri de la bugetul Transferuri de la

bugetul de stat bugetul de stat de stat
BUAT
49
4) Mijloace - - - -
speciale;
5) Fonduri speciale. - - - -
6.4 Transferurile: tipuri şi metode de calcul.

În conformitate cu prevederile legii FPL, art. 12: Bugetele anuale ale unităţilor
administrativ-teritoriale nu pot fi aprobate şi executate cu deficit bugetar. În acest
scop şi pentru asigurarea nivelării bugetare a unităţilor administrativ-
teritoriale, prin legea bugetară anuală, de la bugetul de stat pentru bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi bugetul municipal Bălţi se
stabilesc următoarele tipuri de transferuri:
a) transferuri din contul fondului de susţinere financiară a unităţilor administrativ-
teritoriale, pentru nivelarea posibilităţilor financiare ale acestora;
b) transferuri cu destinaţie specială, pentru exercitarea funcţiilor suplimentare
delegate de către Guvern.
Transferurile cu destinaţie specială se prevăd în legea bugetară anuală şi în alte
acte normative şi pot fi alocate bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în caz
de:
a) delegare de către Guvern a unor funcţii suplimentare autorităţilor administraţiei
publice locale;
b) adoptare de acte legislative şi alte acte normative a căror aplicare necesită
mijloace bugetare suplimentare pentru compensarea unor venituri ratate ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, modificarea organizării administrativ-
teritoriale etc.
Transferuri din contul fondului de susţinere financiară a unităţilor administrativ-
teritoriale
Fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale se formează
din:
a) alocaţiile aprobate anual în bugetul de stat;
b) defalcările efectuate de către unităţile administrativ-teritoriale ale căror
venituri bugetare depăşesc cu 20% nivelul mediu de cheltuieli bugetare pentru un
locuitor pe teritoriul respectiv. Unităţile administrativ-teritoriale în care cota
veniturilor, ce revin unui locuitor, depăşeşte suma cheltuielilor medii pentru un
locuitor cu 20% (v cu 20% > У cf) transferă în fondul de susţinere financiară a
unităţilor administrativ-teritoriale suma veniturilor ce depăşesc cu 20% necesităţile
minime de cheltuieli ale unităţii administrativ-teritoriale respective.
Se stabileşte următoarea modalitate de calculare a transferurilor:

a) în conformitate cu prevederile legii privind FPL, art.8 pentru fiecare grupă de
cheltuieli aparte se calculează cheltuielile publice ce revin în medie la
un locuitor, care, în anul bugetar următor, conform normelor legale, urmează a fi
suportate de către unităţile administrativ-teritoriale (marcate ca c). Cheltuielile
50
bugetare medii pentru un locuitor se calculează anual pentru fiecare grupă de
cheltuieli la etapa elaborării prognozei macroeconomice pe anul bugetar următor;
b) pentru unităţile administrativ-teritoriale care, conform normelor legale, suportă
cheltuieli specifice, se aplică coeficientul de corectare a cheltuielilor medii pentru
un locuitor (f);
c) în baza prevederilor , cu excepţia taxelor locale, aplicate în condiţiile legii de
către consiliile locale, încasărilor de mijloace speciale obţinute din executarea
lucrărilor, prestarea serviciilor sau din alte activităţi desfăşurate contra plată de
către instituţiile publice finanţate de la buget şi transferurilor de la alte bugete, se
prognozează baza fiscală a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale;
d) în baza prognozei bazei fiscale, se calculează cota veniturilor ce revin pentru un
locuitor din fiecare teritoriu (v);
e) diferenţa dintre suma cheltuielilor medii pentru un locuitor din fiecare unitate
administrativ-teritorială ( У c) şi cota veniturilor pentru un locuitor din teritoriul
respectiv constituie suma transferurilor ce revin unui locuitor (t):
t = У c*f-v;
f) înmulţind suma transferurilor ce revin unui locuitor la numărul total de
locuitori din teritoriul respectiv (n), se calculează volumul transferurilor pentru
fiecare unitate administrativ-teritoriala (T):
T = t*n.
6.5 Delimitarea competenţelor în efectuarea cheltuielilor bugetelor UAT
Competenţele în ceea ce priveşte efectuarea cheltuielilor publice sînt delimitate
între bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în temeiul Legii privind
administraţia publică locală.
În bugetele unităţilor administrativ-teritoriale se prevăd alocaţii necesare asigurării
funcţionării instituţiilor publice şi serviciilor publice din unitatea administrativ-
teritorială respectivă.
Cheltuielile anuale ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă de
autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă numai în limita resurselor
financiare disponibile.
Cheltuielile aprobate (rectificate pe parcursul anului bugetar) în bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
Contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale şi efectuarea de cheltuieli
se realizează de către executorii (ordonatorii) de buget doar cu respectarea
prevederilor legale şi în cadrul limitelor aprobate (rectificate).
Autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale
sînt responsabile de stabilirea caracterului prioritar al cheltuielilor bugetului
unităţii respective.
I. De la bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia

municipiilor Bălţi şi Chişinău) sînt finanţate cheltuielile ce ţin de:
1) amenajarea teritoriului şi urbanistică;
2) construcţia şi întreţinerea, în limitele localităţii, a
drumurilor, străzilor, podurilor locale;
51
3) construcţia, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, de
canalizare, de epurare a apei, salubrizarea localităţii, gestionarea deşeurilor de
producţie şi menajere;
4) acordarea de asistenţă socială populaţiei, inclusiv protecţia tinerei familii şi
familiilor cu mulţi copii, a mamei şi a drepturilor copilului, a persoanelor în etate şi
a solitarilor, în partea ce nu intră în competenţa altor autorităţi;
5) întreţinerea instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, mediu de
cultură generală, liceal şi complementar (extraşcolar), altor instituţii
de învăţămînt care deservesc populaţia localităţii respective;
6) întreţinerea instituţiilor de cultură şi desfăşurarea activităţilor publice în
domeniul culturii (căminelor şi caselor de cultură, altor aşezăminte de
culturalizare);
7) întreţinerea bibliotecilor şi muzeelor;
8) cultura fizică şi sport;
9) apărarea împotriva incendiilor;
10) întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi, a cimitirelor;
11) înfăptuirea unor măsuri privind activitatea administrativ-militară conform
legislaţiei;
12) executarea hotărîrilor judecătoreşti prin care autoritatea administraţiei publice
locale este obligată să efectueze anumite plăţi;
13) activitatea autorităţii executive;
14) întreţinerea altor instituţii şi desfăşurarea altor activităţi atribuite, conform
legislaţiei, autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi.
II. De la bugetele raionale sînt finanţate cheltuielile ce ţin de:
1) construcţia şi întreţinerea drumurilor de interes raional;
2) construcţia obiectivelor publice de interes raional;
3) întreţinerea instituţiilor de învăţămînt liceal, cu excepţia celor de competenţa
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi, instituţiilor de învăţămînt
secundar profesional, şcolilor-internat, gimnaziilor-internat cu regim special,
activitatea metodică în domeniul învăţămîntului, precum şi de alte activităţi şi
instituţii care deservesc populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective;
4) acordarea de asistenţă socială şi întreţinerea instituţiilor din domeniul asistenţei
sociale;
5) coordonarea şi desfăşurarea activităţilor sportive şi a altor activităţi pentru
tineret;
6) întreţinerea teatrelor, televiziunii publice locale;
7) asigurarea ordinii publice;
8) coordonarea, organizarea şi supravegherea, în limitele competenţei, a
activităţilor administrativ-militare;
10) activitatea autorităţii executive şi a direcţiilor subordonate consiliului raional
respectiv;
legislaţiei, autorităţilor administraţiei publice ale raioanelor.
52
III. De la bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic
special sînt finanţate cheltuielile ce ţin de:
1) construcţia şi întreţinerea drumurilor pentru unitatea teritorială autonomă cu
statut juridic special;
2) construcţia obiectivelor publice pentru unitatea teritorială autonomă cu statut
juridic special;
3) întreţinerea instituţiilor de învăţămînt liceal, cu excepţia celor de competenţa
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi, instituţiilor de învăţămînt
4) acordarea de asistenţă socială şi întreţinerea instituţiilor din domeniul asistenţei
sociale;
5) coordonarea şi desfăşurarea activităţilor sportive şi a altor activităţi pentru
tineret;
6) întreţinerea teatrelor, televiziunii publice locale;
10) activitatea autorităţii executive şi a direcţiilor subordonate autorităţii
reprezentative şi deliberative respective;
legislaţiei, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special.
IV. De la bugetul municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău sînt finanţate
cheltuielile ce ţin de:
1) amenajarea teritoriului şi urbanistică;
2) construcţia şi întreţinerea, în limitele localităţii, a drumurilor, străzilor
şi podurilor;
3) construcţia obiectivelor publice de interes municipal;
4) construcţia, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, de
canalizare, de epurare a apei, salubrizarea localităţii;
5) acordarea de asistenţă socială populaţiei, inclusiv protecţia tinerei familii şi a
familiilor cu mulţi copii, a mamei şi a drepturilor copilului, a persoanelor în etate şi
a solitarilor şi întreţinerea instituţiilor din domeniul asistenţei sociale, în partea ce
nu intră în competenţa altor autorităţi;
6) construcţia de locuinţe pentru păturile socialmente vulnerabile ale populaţiei şi
pentru alte categorii de locuitori prevăzute de legislaţia în vigoare, exploatarea
fondului locativ municipal;
7) întreţinerea instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, mediu de
cultură generală, liceal şi complementar (extraşcolar), instituţiilor de învăţămînt
53
8) întreţinerea instituţiilor de cultură şi desfăşurarea activităţilor publice în
domeniul culturii (căminelor şi caselor de cultură, altor aşezăminte de
culturalizare);
9) întreţinerea bibliotecilor şi muzeelor;
10) cultura fizică şi sport;
11) apărarea împotriva incendiilor;
12) întreţinerea cimitirelor;
13) întreţinerea expoziţiilor, teatrelor, televiziunii publice;
17) activitatea autorităţii executive a municipiului şi a direcţiilor subordonate
autorităţilor reprezentative şi deliberative respective;
legislaţiei, autorităţilor administraţiei publice ale municipiilor.
6.6 Procesul bugetar la nivelul unităţilor administrativ –

teritoriale(UAT).
Autorităţile administraţiei publice ale unităţilor administrativ-teritoriale

sînt responsabile de elaborarea şi aprobarea bugetelor proprii în baza prevederilor
legale şi în conformitate cu clasificaţia bugetară unică.
Procesul bugetar la nivelul UAT include aceleaşi etape:
1. elaborarea proiectului de buget
2. examinarea şi aprobarea bugetului
3. executarea acestuia
4. întocmirea raportului privind executarea bugetului
5. controlul bugetar.
Etapa I. Elaborarea proiectului de buget

Bugetul unităţii administrativ-teritoriale se elaborează de către autoritatea
executivă a acesteia, ţinîndu-se cont de următoarele prevederi:
a) în termenele stabilite de Guvern, Ministerul Finanţelor remite autorităţii
executive a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, a municipiului
Bălţi şi direcţiei finanţe respective note metodologice privind prognozele
macroeconomice, principiile de bază ale politicii statului în domeniul veniturilor
şi cheltuielilor bugetare pe anul(anii) următor(i), prognozele normativelor de
defalcări de la veniturile generale de stat în bugetul central al unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia şi unele momente specifice de calculare a transferurilor
ce se prognozează a fi alocate acestor bugete de la bugetul de stat;
b) în termen de 10 zile după primirea notelor metodologic, direcţia finanţe
comunică autorităţilor executive ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul
întîi principiile de bază ale politicii statului în domeniul veniturilor şi cheltuielilor
54
bugetare pe anul(anii) următor(i), prognozele normativelor de defalcări de la
veniturile generale de stat şi de la impozitul pe bunurile imobiliare la bugetele
locale şi momentele specifice de calculare a transferurilor ce se prognozează a fi
alocate acestor bugete de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul
al doilea şi de la bugetul municipal Bălţi;
c) în termen de 20 de zile după primirea notelor metodologice, autorităţile
executive ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi asigură elaborarea
prognozei tuturor tipurilor de impozite şi taxe ce urmează a fi colectate în
anul(anii) următor(i) în unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi a
proiectului bugetului local, care se prezintă pentru analiză direcţiei finanţe;
d) în termenele stabilite de Ministerul Finanţelor, direcţiile finanţe depun la
Ministerul Finanţelor pentru analiză prognoza tuturor tipurilor de impozite şi taxe
ce urmează a fi încasate în anul(anii) următor(i) în unitatea administrativ-teritorială
respectivă, precum şi proiectele de bugete ale raioanelor, unităţii teritoriale
autonome cu statut juridic special, municipiului Bălţi şi municipiului Chişinău.
Analiza proiectelor de bugete ale raioanelor, unităţii teritoriale autonome cu statut
juridic special, municipiului Bălţi şi municipiului Chişinău are caracter
consultativ. Totodată, Ministerul Finanţelor poate cere de la autorităţile executive
ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea sau ale municipiului Bălţi
să modifice proiectele de buget în cazul în care acestea contravin prevederilor
legale, principiilor politicii bugetar-fiscale a statului sau unor prevederi specifice
pentru anul bugetar următor.
Etapa II. Examinarea şi aprobarea bugetelor locale
Examinarea şi aprobarea bugetului unităţii administrativ- teritoriale de nivelul
întîi
Autoritatea executivă a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi prezintă,
printr-o dispoziţie, cel tîrziu la data de 15 noiembrie a anului în curs, proiectul
bugetului local pe anul următor spre examinare şi aprobare consiliului local.
Proiectul bugetului local prezentat spre aprobare consiliului local include:
a) proiectul deciziei consiliului local privind aprobarea bugetului;
b) anexele la proiectul deciziei, în care se vor reflecta:
- veniturile şi cheltuielile prevăzute pentru anul bugetar următor;
- cotele impozitelor şi taxelor locale ce vor fi încasate în buget;
- mijloacele speciale preconizate spre încasare de către fiecare instituţie publică;
- fondurile speciale;
- efectivul limită al statelor de personal din instituţiile publice finanţate de la
buget.
c) cuantumul fondului de rezervă;
d) alte date adiţionale elaborării proiectului bugetului;
e) nota explicativă la proiectul bugetului.
Consiliul local examinează proiectul bugetului local în două lecturi la un
interval de cel mult 5 zile. Consiliul local aprobă bugetul local pe
anul bugetar următor cel tîrziu la data de 15 decembrie a anului în curs.
Examinarea şi aprobarea bugetului unităţii administrativ- teritoriale de nivelul
al doilea şi bugetului municipal Bălţi
55
Autoritatea executivă a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi a
municipiului Bălţi, prezintă, printr-o dispoziţie, cel tîrziu la data de 1 noiembrie,
proiectul bugetului unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi proiectul
bugetului municipal Bălţi spre examinare şi aprobare autorităţii reprezentative şi
deliberative respective.
Proiectele bugetului unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi
bugetului municipal Bălţi, prezentate spre aprobare autorităţii reprezentative şi
deliberative respective, includ:
a) proiectul deciziei autorităţii reprezentative şi deliberative privind aprobarea
bugetului;
b) anexele la proiectul deciziei, în care se vor reflecta:
- veniturile şi cheltuielile bugetului respectiv prevăzute pentru anul bugetar
următor;
- normativele defalcărilor de la veniturile generale de stat la bugetele locale;
- mijloacele speciale preconizate spre încasare de către fiecare instituţie publică;
- fondurile speciale;
- transferurile de la bugetul respectiv la bugetele locale;
- efectivul limită al statelor de personal din instituţiile publice finanţate de la
bugetul respectiv;
c) alte date adiţionale elaborării proiectului bugetului;
d) nota explicativă la proiectul bugetului.
Autoritatea reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea şi a municipiului Bălţi examinează proiectul bugetului respectiv
în două lecturi.
În prima lectură, autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă audiază şi
examinează raportul preşedintelui raionului, Guvernatorului unităţii teritoriale
autonome cu statut juridic special, primarului municipiului Bălţi şi primarului
general al municipiului Chişinău asupra proiectului bugetului, examinează şi
aprobă volumul total al veniturilor şi cheltuielilor bugetului respectiv.
În lectura a doua, autoritatea reprezentativă şi deliberativă examinează şi aprobă:
a) structura veniturilor;
b) cheltuielile, structura şi destinaţia lor;
c) balanţa bugetului şi sursele de finanţare;
d) normativele defalcărilor de la veniturile generale de stat la bugetele locale;
e) transferurile de la bugetul respectiv la bugetele locale;
f) cuantumul fondului de rezervă
g) fondurile speciale;
h) cheltuielile care vor fi finanţate în mod prioritar;
i) efectivul limită al statelor de personal din instituţiile publice finanţate de la
bugetul respectiv;
j) alte date adiţionale elaborării proiectului bugetului;
k) nota explicativă la proiectul bugetului.
Autoritatea reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea şi a municipiului Bălţi aprobă bugetele respective pe anul bugetar
următor cel tîrziu la data de 10 decembrie a anului în curs.
56
Etapa III. Executarea bugetului.
În termen de cel mult 30 de zile de la data publicării legii bugetului pe anul
respectiv, autoritatea reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-
teritoriale aduce bugetul aprobat în concordanţă cu prevederile legii menţionate.
În termen de 5 zile de la aprobarea bugetului local, subdiviziunea financiară a
unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi solicită de la toate instituţiile
publice finanţate de la bugetul local propuneri de repartizare pe luni a cheltuielilor
aprobate în buget pentru instituţia respectiva şi a veniturilor ei provenite din
executarea lucrărilor, prestarea serviciilor sau din desfăşurarea contra plată a altor
activităţi şi generalizează propunerile primite.
În termen de pînă la data de 20 decembrie, autoritatea executivă a unităţii
administrativ-teritoriale aprobă repartizarea pe luni a veniturilor şi cheltuielilor
bugetului local conform clasificaţiei bugetare.
În termen de 10 zile de la aprobarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea şi a bugetului municipal Bălţi, direcţia finanţe respectivă:
a) solicită de la instituţiile publice finanţate de la bugetele menţionate
propuneri de repartizare pe luni a cheltuielilor aprobate în buget pentru instituţia
respectivă şi a veniturilor ei provenite din executarea lucrărilor, prestarea
serviciilor sau desfăşurarea contra plată a altor activităţi;
b) întocmeşte repartizarea pe luni a veniturilor prevăzute pentru încasare în
bugetele menţionate;
c) întocmeşte repartizarea pe luni a transferurilor la bugetele locale, prevăzute în
aceste bugete.
În termen de pînă la data de 25 decembrie, preşedintele raionului, Guvernatorul
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, primarul municipiului Bălţi şi
primarul general al municipiului Chişinău aprobă repartizarea pe luni a veniturilor
şi cheltuielilor bugetului respectiv conform clasificaţiei bugetare.
În termen de pînă la data de 25 decembrie, autoritatea executivă a unităţii
administrativ-teritoriale de nivelul întîi remite direcţiei finanţe repartizarea pe luni
a veniturilor şi cheltuielilor bugetului local conform clasificaţiei bugetare.
Direcţia finanţe, pe baza repartizării pe luni a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor
locale, a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al
doilea, întocmesc totalizări ale repartizărilor pe luni ale veniturilor şi cheltuielilor
bugetelor raioanelor, bugetului unităţii teritoriale autonome cu statut juridic
special, bugetului municipiului Bălţi şi bugetului municipiului Chişinău şi, pînă la
1 ianuarie, le depun la Ministerul Finanţelor.
După aprobarea bugetului local, autoritatea executivă a unităţii administrativ-
teritoriale de nivelul întîi prezintă la direcţia finanţe respectivă o copie a deciziei
privind aprobarea bugetului, legalizată de secretarul autorităţii reprezentative şi
deliberative respective.
În termenele stabilite de Ministerul Finanţelor, direcţia finanţe prezintă
ministerului bugetul raionului, bugetul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic
special, bugetul municipiului Bălţi şi bugetul municipiului Chişinău pentru a fi
incluse în bugetul public naţional.
57
Execuţia de casă a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează
prin sistemul trezorerial, reflectîndu-se în conturi distincte:
a) încasările veniturilor în conformitate cu structura clasificaţiei bugetare;
b) efectuarea de cheltuieli în limita alocaţiilor aprobate şi conform destinaţiei
stabilite.
Sistemul trezorerial prin care se efectuează execuţia de casă a bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale şi reglarea decontărilor dintre bugetele de toate nivelurile
este reprezentat prin Trezoreria de Stat, formată din Trezoreria Centrală şi
trezoreriile teritoriale.
Ministerul Finanţelor - Trezoreria Centrală, în baza legii bugetare anuale,
efectuează alocări de transferuri de la bugetul de stat la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi la bugetul municipal Bălţi, precum şi
defalcări în aceste bugete de la veniturile generale de stat, şi percepe în
mod incontestabil din conturile trezoreriale ale bugetelor respective mijloacele
băneşti datorate bugetului de stat.
Trezoreriile teritoriale au următoarele atribuţii:

a) efectuează, în baza deciziilor autorităţii reprezentative şi deliberative a unităţii
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi a municipiului Bălţi,
alocări de transferuri de la bugetul respectiv la bugetele locale, precum şi
defalcări în aceste bugete de la veniturile generale de stat şi de la impozitul pe
bunurile imobiliare;
b) asigură execuţia conformă a bugetelor instituţiilor publice finanţate de la bugetul
unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea sau de la bugetul municipal
Bălţi;
c) asigură execuţia conformă a bugetelor satelor (comunelor), oraşelor
(municipiilor), precum şi ale instituţiilor publice finanţate de la aceste bugete din
raza de activitate a trezoreriei teritoriale.
Conturile pentru gestionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi conturile instituţiilor publice finanţate de la
aceste bugete pot fi deschise numai în trezoreriile teritoriale respective.
Metodologia de execuţie a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale prin
sistemul trezorerial se elaborează şi se aprobă de către Ministerul Finanţelor în
conformitate cu actele normative în vigoare.
Direcţiile finanţe, în baza deciziilor autorităţii reprezentative şi deliberative a
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, percep în mod incontestabil
din conturile trezoreriale ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi
mijloacele băneşti datorate bugetului unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul
al doilea.
Etapa IV. Întocmirea raportului privind execuţia bugetelor UAT

Direcţia finanţe şi/sau subdiviziunea financiară a unităţilor administrativ-teritoriale
întocmesc rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetelor respective.
58
Rapoartele trimestriale se examinează şi se aprobă de către autoritatea executivă
respectivă.
Rapoartele privind mersul execuţiei bugetului unităţii administrativ-teritoriale pe
semestrul întîi şi pe 9 luni ale anului în curs se audiază la şedinţa autorităţii
reprezentative şi deliberative a unităţii administrativ-teritoriale.
Raportul anual privind execuţia bugetului unităţii administrativ-teritoriale pe anul
de gestiune se aprobă de către autoritatea reprezentativă şi deliberativă cel tîrziu la
data de 15 februarie a anului următor anului de gestiune.
În termenele stabilite de Ministerul Finanţelor, direcţiile finanţe prezintă
ministerului rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale pentru a fi incluse în raportul privind execuţia bugetului
public naţional.
1. Ce este autonomie locală?
2. Care sunt organele administraţiei publice locale de nivelul I şi II?
3. Numiţi atribuţiile organelor executive şi legislative locale.
4. Care sunt grupurile de venituri ale bugetelor UAT? Caracterizaţi fiecare
grup.
5. Explicaţi delimitarea competenţelor în efectuarea cheltuielilor bugetelor
UAT.
6. Care sunt atribuţiile organelor administraţiei publice locale în cadrul
procesului bugetar la nivel local?
7. Ce lege reglementează procesul bugetar la nivelul UAT în R Moldova?
8. În câte lecturi este examinat proiectul bugetului de nivelul II? Ce este
examinat în fiecare lectură?
9. Plasaţi pe axa timpului termenele de executare a procedurii bugetare la
nivelul UAT.
10. Care este sensul economic al transferurilor?
11. Ce tipuri de transferuri sunt prevăzute de legislaţia Republicii Moldova?
12. În ce cazuri sunt utilizate transferurile cu destinaţie specială?
13. Care este modalitatea de calcul al transferurilor din FSF a UAT?
Bibliografia:
1. Legea RM privind finanţele publice locale, Nr. 397-XV din 16.10.2003;
2. Legea RM privind sistemul bugetar si procesul bugetar, Nr.847-XIII din
24.05.1996;
3. Legea RM privind administraţia publică locală, Nr. 436 din 28.12.2006;
4. Manole Tatiana „Finanţele publice locale”, Chişinău, 2003
59
TEMA 7. FINANŢAREA PROTECŢIEI SOCIALE.
7.1 Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor

pentru aceste scopuri.
7.2 Principiile asigurărilor sociale de stat.
7.3 Formele susţinerii sociale a cetăţenilor prin intermediul asigurărilor
sociale.
7.4 Finanţarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.
7.1 Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor

pentru aceste scopuri.
Protecţia socială reprezintă obiectivul central şi strategic al politicii sociale a
statului şi instrument de realizare a unor scopuri sociale bine definite, care
urmăresc realizarea stării de siguranţă socială la nivel individual, de grup sau de
ţară, precum şi protejarea deosebită a unor categorii de populaţie defavorizate sau
marginalizate social şi economic. Protecţia socială este şi ansamblu de măsuri
materiale şi/sau nemateriale, diferenţiate pe segmente de populaţie, menite să
asigure acestora o anumită securitate socială. Măsurile de protecţie socială,
apreciate ca intensitate şi diversitate, se referă la protecţia locului de muncă, a
întregii colectivităţi, a calităţii vieţii, pentru a nu se deteriora sub nivelul atins, la
diferite ajutoare pentru grupurile sociale defavorizate.
Protecţia socială, realizată la moment în Republica Moldova poate fi grupată
în două direcţii mari:
A. Asigurări sociale
B. Asistenţă socială.
Asigurări sociale reprezintă un sistem de sprijin bănesc, cu caracter
contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer
financiar realizat de către stat prin inermediul procesului de redistribuire.
Asigurările sociale se fundamentează în majoritatea cazurilor pe ideea de risc. Prin
construcţia sa, sistemul de asigurări sociale generează sentimental şi starea de
solidaritate între toţi participanţii la risc; principiul de funcţionare a sistemului dat
constă în aceea că toţi membrii societăţii expuşi la risc contribuie băneşte la
formarea fondului de asigurări sociale, dar beneficiază numai cei aflaţi efectiv la
nevoie. Sistemul de asigurări sociale se clasifică după mai multe criterii, cel mai
important fiind după nivelul de realizare :
a) sistemul de asigurări sociale de stat, de regulă obligatoriu, stabilit prin lege şi
garantat de bugetul de stat (asigurarea pentru pensie, şomaj, risc de accidente – în
unele ramuri ale economiei),
b) sistemul de asigurări sociale private, care cuprinde asigurările absolut volunare.
Asistenţa socială – face parte din categoria sprijinului noncontributoriu.Principiul
constituirii sistemului de asistenţă socială este dimensionarea nevoii existente. De
aceea, sprijinul material şi/sau financiar este în raport cu nevoia respectivă ca
60
mărime şi intensitate, pe termen scurt şi/sau lung. Asistenţa socială cuprinde trei
categorii de sprijin:
a) ajutorul în bani sau în natură, sub multiple forme – burse, îngrijire sanitară gratuită
pentru categoriile sociale cu venituri scăzute, alocaţii pentru copii, mese gratuite
pentru nevoiaşi etc;
b) finanţarea unor instituţii care se ocupă de personae care necesită
îngrijire specială permanentă – orfelinate, instituţii pentru copii/maturi
handicapaţi sau pentru vârstnici;
c) furnizarea de servicii specializate celor care le solicită – suport social
şi psihologic, sprijin terapeutic, plasament familial sau adopţie de
copii, sprijinirea femeilor mame singure, locuinţe pentru familiile
sărace, diferite tipuri de consultaţii educaţionale, juridice etc.
Sistemul protecţiei sociale a Republicii Moldova prevede acordarea
cetăţenilor a urmatoarelor tipuri de servicii:
- îndemnizaţii de asigurări sociale, inclusiv pensile de invaliditate;
- pensiile achitate din mijloacele bugetului de stat;
- diferite tipuri de îndemnizaţii achitate din mijloacele bugetului de stat;
- compensaţiile nominative;
- întreţinerea in casele-internate a invalizilor, pensionarilor, copiilor;
- deservirea socială a persoanelor inapte de muncă;
- altele.
Asigurările sociale de stat sunt garantate de condiţiile legislaţiei în vigoare şi
se exercită prin intermediul Sistemului public de asigurări sociale. Veniturile şi
rezultatele financiare ale Sistemului public de asigurări sociale sunt cuprinse în
cadrul Bugetului asigurărilor sociale de stat, care face parte din Bugetul public
naţional şi este independent de Bugetul de stat.
Odată cu trecerea republicii la economia de piaţă a apărut necesitatea
reformării sistemului vechi de asigurare socială şi aducerea lui în concordanţă cu
noile realităţi economice.
În baza Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.52 din 1.02.1991, cu
scopul separării sistemului de asigurări sociale de la sistemul bugetar de finanţare,
a fost înfiinţat Fondul Social al Republicii Moldova. Odată cu adoptarea Strategiei
de reformare a Sistemului de asigurări sociale, în anul 1999, prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.128, Fondul Social a fost transformat în Casa
Naţională de Asigurări Sociale. În componenţa CNAS a intrat fostul Fond
Social, Departamentul de pensii şi îndemnizaţii, Centrul de Calcul din componenţa
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de
interes naţional, cu personalitate juridică ce administrează şi gestionează Sistemul
public de asigurări sociale. Casa Naţională este condusă de un preşedinte,
desemnat de Guvernul Republicii Moldova. Activitatea Casei Naţionale este
supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus din 12 persoane:
Ministrul muncii si a protecţiei sociale (preşedintele), reprezentanţi ai Guvernului,
Sindicatelor, Patronatului RM şi ai organizaţiilor de pensionari, înaintaţi în funcţia
de membri ai Consiliului de Administratie de către instituţiile şi organizaţiile
61
respective, în baza principiului de proporţionalitate.
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la sistemul public de asigurări
sociale nr.489-XIV, Casa Naţională îşi execută funcţiile colectând (în baza
codurilor personale de asigurări sociale ) şi distribuind mijloacele financiare,
acumulate în rezultatul achitării contribuţiilor de către persoanele asigurate şi
asiguratori; şi de asemenea pregătind propuneri legislative în domeniul asigurării
sociale, stabilirii pensiilor, alocaţiilor, compensaţiilor din bugetul de stat şi
organizând achitarea lor prin intermediul caselor teritoriale de asigurări sociale.
Guvernul elaborează anual, în baza propunerilor Casei Naţionale, proiectul Legii
bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune aprobării Parlamentului.
Componenţa cheltuielilor publice privind protecţia socială a populaţiei,
mărimea fiecărei grupe sau subgrupe de cheltuieli prevăzute în Buget, oferă indicii
despre felul în care statul îşi asumă fiecare din rolurile sale, la momentul
respectiv.
Veniturile BASS pe bază de:
 Contribuţii la asigurări sociale de stat obligatorii;
 Transferuri de la bugetul de stat;
 Alte venituri.
Cheltuielile BASS sunt efectuate din următoarele fonduri:
1. Fondul de pensii şi îndemnizaţii
2. Fondul de protecţie a familiilor cu copii
3. Fondul de asigurare contra accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale
4. Fondul de şomaj
5. Fondul de asigurare socială a salariaţilor
6. Fondul de rezervă.
7. Cheltuieli de organizare şi funcţionare a sistemului public

7.2 Principiile asigurărilor sociale de stat.
Prestaţiile de asigurări sociale în Republica Moldova, se acordă sub forma de
pensii, îndemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevazute în legislaţie. În sistemul
public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă un venit de înlocuire pentru
pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a vîrstei, invalidităţii,
accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului de muncă sau decesului, etc. În
cadrul sistemului public actual, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau
mai multe prestaţii de asigurări sociale, pentru acelaş risc asigurat, cu excepţia
prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.
Sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează avînd la
bază următoarele principii:
1. Principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul
public bazat pe aceleaşi norme de drept;
2. Principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public
de asigurări sociale - contribuabili şi beneficiari - un tratament
nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute
de legislaţie;
62
3. Principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public de asigurări sociale
se administrează de sine stătător, în baza legilor;
4. Principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia
participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii, şi
beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor
sociale prevăzute de legislaţia în vigoare;
5. Principiul obligativităţii, care presupune că persoanele fizice şi juridice au
obligaţia de a participa la sistemul public de asigurări sociale, drepturile de
asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
6. Principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se
constituie în baza contribuţiilor datorate de către persoanele fizice şi juridice
participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale se cuvin în
temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
7. Principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile acumulate privind asigurările
sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public.
7.3 Formele susţinerii sociale a cetăţenilor prin intermediul asigurărilor
sociale.
Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele

prestaţii:
a) îndemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite
sau de accidente nelegate de muncă;
b) prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;
d) îndemnizaţie de maternitate;
e) îndemnizaţie unică la nasterea copilului;
f) îndemnizaţie pentru creşterea copilului pîna la împlinirea vîrstei de 3 ani;
g) îndemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
h) ajutor de deces.
Şomerii au dreptul la îndemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă
cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, îndemnizaţie de
maternitate şi ajutor de deces.
Condiţiile de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale:

Asiguraţii au dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă au un stagiu total de
cotizare de cel putin 3 ani. Asiguraţii care au un stagiu total de cotizare de pînă la 3
ani beneficiază de prestaţii de asigurări sociale dacă au un stagiu de cotizare de cel
putin 3 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului asigurat.
Asiguraţii care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă pe
durată determinată, inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, beneficiază de
prestaţii de asigurări sociale dacă au stagiul de cotizare specificat mai sus ori de cel
puţin 12 luni, realizat în ultimele 24 de luni anterioare producerii riscului asigurat.
Şomerii beneficiază de prestaţii de asigurări sociale cu condiţia suspendării pentru
această perioadă a plăţii ajutorului de şomaj sau a bursei. Ajutorul de deces se
63
acordă asiguraţilor indiferent de durata stagiului de cotizare, precum şi persoanelor
care nu au statut de asigurat, dar care confirmă stagiul de cotizare de cel putin 3
ani.
Baza de calcul a îndemnizaţiilor de asigurări sociale

Baza de calcul a îndemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu
lunar realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii
riscului asigurat, venit din care au fost calculate contributiile de asigurari sociale.
În cazul în care lunile luate în calcul sunt lucrate incomplet din motive întemeiate,
la determinarea bazei de calcul se ia în considerare venitul asigurat din lunile
calendaristice lucrate complet în perioada respectivă. În cazul lipsei motivate a
venitului asigurat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii în care s-a
produs riscul asigurat, baza de calcul este salariul tarifar sau salariul de funcţie al
beneficiarului.
Bază de calcul a îndemnizaţiei de maternitate, acordate soţiei aflate la întreţinerea
soţului salariat, este venitul mediu lunar asigurat al soţului şi se determină în
condiţiile prevăzute mai sus.
Cuantumul îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă

Cuantumul lunar al îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se
stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:
a) 60% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare de pină la 5 ani;
b) 70% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
c) 100% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Cuantumul îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de
tuberculoză, SIDA sau de cancer de orice tip este de 100% din baza de calcul
stabilită.
Îndemnizaţia de maternitate Asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor

salariaţi şi şomerele care au dreptul la concediu de maternitate, ce include
concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de îndemnizaţie de
maternitate.
Îndemnizaţia de maternitate se acordă, începînd cu săptămîna a 30-a de sarcină, pe
o perioadă de 126 de zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori al
naşterii a doi sau mai mulţi copii - de 140 de zile calendaristice.
Cuantumul lunar al îndemnizaţiei de maternitate este de 100% din baza de calcul.
Îndemnizaţia unică la naşterea copilului Persoana asigurată beneficiază de

îndemnizaţie unică la naşterea copilului în cuantum de cel puţin 500 lei pentru
fiecare copil născut viu. Din anul 2005, cuantumul îndemnizaţiei unice acordate la
naşterea copilului se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de
stat şi constituie 1000 lei (a.2007).
Îndemnizaţia pentru creşterea copilului Asiguratul care se află în concediu pentru

îngrijirea copilului are dreptul la îndemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de
64
la data naşterii şi pînă la vîrsta lui de 3 ani. De îndemnizaţie pentru creşterea
copilului beneficiază, la cerere, opţional: unul dintre părinţi, bunelul, bunica, o altă
rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului sau tutorele dacă îndeplinesc
condiţiile de realizare a stagiului de cotizare.Cuantumul lunar al îndemnizaţiei
pentru creşterea copilului este de 20% din baza de calcul, dar nu mai puţin de 100
lei.
Ajutorul de deces. În caz de deces al asiguratului, pensionarului din sistemul public

de asigurări sociale, şomerului sau persoanei care a realizat un stagiu de cotizare de
cel puţin 3 ani, de ajutorul de deces beneficiază o singură persoană, care poate fi,
dupa caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, conform
legislaţiei in vigoare, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat
cheltuielile ocazionate de deces. Asiguratul, şomerul şi pensionarul beneficiază de
dreptul la ajutor de deces în caz de deces al unui membru de familie care s-a aflat
la intreţinerea sa şi care nu avea drept de asigurări sociale. Se consideră membru de
familie: soţul; părinţii; copiii pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi făceau studiile la
secţia cu frecvenţa la zi la o instituţie de învăţămînt, - pînă la absolvire, însă pînă la
atingerea vîrstei de 23 ani, precum şi copiii inapţi pentru muncă, indiferent de
vîrstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă pînă la atingerea vîrstelor
menţionate.
Ajutorul de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă. Cuantumul ajutorului de
deces se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în
conformitate cu LBASS pe anul 2007 constituie suma de 700 lei.
7.4 Finanţarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin Legea RM privind pensiile de asigurări sociale de stat sunt prevazate

următoarele categorii de pensii:
1. pensie pentru limita de vîrstă
2. pensie pentru invaliditate
3. pensie de urmaş
Condiţiile pentru a fi beneficiar al pensiei sunt următoarele:
- vîrsta pensionară
- stagiul de cotizare necesar
- pierderea capacităţii de muncă
- pierderea întreţinătorului
În sistemul public o persoană poate primi doar o singură pensie. În cazul, cînd
asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea a mai multor categorii de pensii,
el poate opta pentru cea mai avantajoasă.
Pensia pentru limita de vîrstă În corespundere cu legislaţia, începînd cu 1

ianuarie 1999 vîrsta generală de pensionare se majora anual cu 6 luni, insă Legea
nr. 1485-XV din 22.11.2002 a stopat majorarea acestora, stabilind de la 1 ianuarie
2003 pîna la 31 decembrie 2007 vîrsta pensionară pentru bărbaţi de 62 ani, pentru
femei de 57 ani.
65
Pentru femeile care au născut şi au educat pîna la virsta de 8 ani cinci şi mai
mulţi copii începind cu 01 ianuarie 2004 s-a stabilit vîrsta de pensionare de 54 ani.
O categorie aparte sunt persoanele ocupate la lucrări foarte nocive şi grele,
pentru care vîrsta de pensionare începînd cu 01 ianuarie 2004 este de 54 ani pentru
bărbaţi şi de 49 ani pentru femei. Stagiul necesar obţinerii drepturilor la pensie
pentru limita de vîrstă începind cu 01 ianuarie 2004 s-a stabilit de 30 ani pentru
bărbaţi, 30 ani pentru femei.
Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat din toată
perioada de activitate. El se determină din suma contribuţiilor plătite în perioada de
cotizare, cotele de contribuţii stabilite şi numărul total de luni de cotizare. Formula
de calcul a venitului mediu lunar asigurat este:
n
coni

i 1 ci
Sa 
n
Sa – venitul mediu lunar asigurat;
coni - suma contribuţiilor plătite pentru perioada i de cotizare;
ci – cota de contribuţie stabilită în perioada i de cotizare;
n – numărul lunilor pentru care s-au plătit contribuţiile.
Plafonul venitului pe care se plătesc contribuţiile, cotele de contribuţie şi modul de
decontare a acestora se stabilesc de către Parlament.
Asiguratul care, la împlinirea vîrstei standard de pensionare, nu îndeplineşte
condiţia privind stagiul total de cotizare, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel
puţin 20 de ani, are dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional numărului de
ani de cotizare.
Cuantumul integral al pensiei pentru limita de vîrstă se determină din calculul a
1,2% din venitul asigurat specificat anterior pentru fiecare an de cotizare din
stagiul necesar de 35 de ani.
Asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani beneficiază,
pentru fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia integrală, de 2% din
venitul asigurat. În cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile de pensionare
enumerate mai sus, dar nu-şi exercită dreptul la pensie, la stabilirea pensiei el
beneficiază, pentru fiecare an de cotizare realizat după împlinirea vîrstei standard
de pensionare, de un spor la pensie de 2% din venitul asigurat.
Formulele de calcul ale pensiei pentru limita de vîrstă:
1. Pensia integrală pentru limita de vîrstă:

P = [1,2% * 35 + 2% * (Vt - 35) + 2% * (R - Rn)] * Sa în care:
P - cuantumul pensiei;
Vt - stagiul de cotizare realizat, dar nu mai mic de 30 de ani;
Sa – venitul mediu lunar asigurat;
Rn – vîrsta standard de pensionare;
R – vîrsta reală la pensionare.
66
2. în cazul în care asiguratul, la împlinirea vîrstei standard de pensionare,
confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, dar care nu depăşeşte 30 de
ani, pensia se calculează după formula:
P = 1,2% * Vt * Sa
În cazul în care cuantumul pensiei calculat pentru un stagiu de cotizare de 30 de
ani este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se acordă pensia minimă. În
cazul în care pensia calculată în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet este
sub nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate
fi mai mică decît pensia minimă diminuată proporţional stagiului de cotizare.
Pe perioada de tranziţie la noul sistem de pensionare, pensia pentru limita de vîrstă
se determină prin cumularea drepturilor la pensie din perioada anterioară şi cea
posterioară intrării în vigoare a Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind
pensiile de asigurări sociale de stat. Formula de calcul a pensiei în acest caz este:
Vr V
Pt  * Pr  n * Pn
Vt Vt
în care:
Pt – cuantumul pensiei;
Pr - cuantumul pensiei calculate pentru perioada anterioară intrării în vigoare
a legii sus menţionate;
Pn- cuantumul pensiei calculate conform metodei de mai sus (pensia integrală
pentru limita de vîrstă);
Vr – stagiul de cotizare realizat anterior intrării în vigoare a legii sus menţionate;
Vn - stagiul de cotizare realizat după intrarea în vigoare prezentei legi;
Vt - stagiul de cotizare total realizat în întreaga activitate.
Pensia pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi se calculează
după formula: Pv  Pm1  0.003 * Vt * S m * K
în care:
Pm1 - mărimea minimă de calcul a pensiei pentru limita de vîrstă
Sm – salariul mediu pe ţară din care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale
pentru anul anterior anului de pensionare;
Vt – stagiul de cotizare total realizat în întreaga activitate;
K - coeficientul individual al pensionarului.
Coeficientul individual al pensionarului reprezintă raportul dintre suma salariului
pentru oricare 36 de luni consecutive (indiferent de durata întreruperii în muncă)
din ultimii 5 ani de muncă anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 156-XIV din 14
octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi suma salariului
mediu pe ţară pentru aceeaşi perioadă. În cazul cînd vechimea în muncă este mai
mică de 36 de luni, coeficientul individual se determină reieşind din timpul real
lucrat şi nu poate depăşi 2,0.
67
Pensia de invaliditate se calculează în raport cu gradul de invaliditate conform
formulelor de mai jos. Pentru invaliditatea:
Va
De gradul I: P  0.42 * S a  * S a * 0.1
Vmax
Va
De gradul II: P  0.35 * S a  * S a * 0.1
Vmax
Va
De gradul III: P  0.20 * S a  * S a * 0.1
Vmax
în care:
P – cuantumul pensiei;
Sa – venitul mediu lunar asigurat, dar care nu poate fi mai mare decît mărimea
dublă a venitului mediu asigurat pe ţară pe anul precedent anului stabilirii
pensiei;
Va – stagiul de cotizare realizat;
Vmax _- stagiul de cotizare maxim potenţial de la vîrsta de 18 ani pînă la
vîrsta de pensionare, dar nu mai mare de 42 de ani.
În cazul în care cuantumul pensiei de invaliditate calculat conform formulelor de

mai sus, este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă.
Cuantumul pensiei minime constituie pentru gradele I şi II de invaliditate 100%,
iar pentru gradul III de invaliditate 50% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.
Încadrarea în alt grad de invaliditate condiţionează modificarea cuantumului
pensiei conform unei noi decizii a Consiliului de Expertiză Medicală a Vitalităţii.
Pensia de invaliditate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 156-
XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, se
calculează în funcţie de gradul de invaliditate după una din următoarele formule:
Pentru invaliditatea:
De gradul I: Pv = Pm3 + 0,15 * Sm * K
De gradul II: Pv = Pm4 + 0,10 * Sm * K
De gradul III: Pv = Pm5 + 0,05 * Sm * K
în care:
Pm3, Pm4, Pm5 - mărimea minimă de calcul a pensiei de invaliditate de gradul I, II, III
respectiv.
Pv –cuantumul pensiei de invaliditate pentru perioada anterioară intrării în vigoare
a Legii;
Sm – salariul mediu lunar asigurat pe ţară pentru anul anterior anului de pensionare;
K – coeficientul individual al pensionarului.
68
Pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia aflată în plată sau din pensia
potenţială pentru limita de vîrstă a susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor,
astfel:
1. pentru un singur urmaş – 50%;
2. pentru doi urmaşi – 75%
3. pentru trei şi mai mulţi urmaşi – 100%
Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă
însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte şi nu poate fi mai
mic de 50% din pensia minimă pentru limita de vîrstă.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte luîndu-se ca bază de calcul:
 pensia susţinătorului decedat, dacă acesta era pensionar, sau pensia
potenţială de gradul I, II şi III în cazul invalizilor;
 pensia pentru limita de vîrstă, la care susţinătorul ar fi avut dreptul, luîndu-se
în considerare contribuţiile depuse.
În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează potrivit noii
situaţii.
Plata pensiilor, alocaţiilor, îndemnizaţiilor, compensaţiilor şi ajutoarelor de
şomaj se efectuează în numerar.
Controlul asupra corectitudinii stabilirii, calculării şi plăţii îndemnizaţiilor de

asigurări sociale îl exercită Casa Naţională de Asigurări Sociale, Departamentul
Control Financiar şi Revizie precum şi structurile lor teritoriale.
1. Care sunt componentele politicii de protecţie socială a statului?
2. Caracterizaţi principiile asigurărilor sociale de stat?
3. Care sunt formele de ocrotire a cetăţenilor prin intermediul sistemului de
asigurări sociale de stat?
4. Care este diferenţaîntre asigurări sociale şi asistenţă socială?
5. Care sunt îndemnizaţiile acordate prin sistemul public de asigurări
sociale?
6. Care este modalitatea lor de calcul şi mărimile stabilite pentru
persoanele neasigurate?
7. Ce tipuri de pensii sunt acordate prin sistemul public de asigurări
sociale? Care este modalitatea lor de calcul?
Bibliografia:
1. Legea RM privind asistenţa socială, Nr. 547-XV din 25.12.2003.
2. Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, Nr. 499 - XIV
din 14.07.1999
3. Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, Nr.156-XIV din 14.10.1998. Legea
Republicii Moldova privind sistemul public de asigurări sociale, nr.498-XIV din 8 iulie
1999.
4. Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anii respectivi.
5. Cu privire la indexarea pensiilor, Hotărârea Guvernului RM, Nr. 278 din 22 martie 2004.
8. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006), aprobat ă prin
Legea nr.398-XV din 2 decembrie 2004
9. Bistriceanu Gheorghe, Ana Gheorghe. „Finanţe.” Bucureşti, 1995;
6. Manolescu Gh. "Buget: abordare economică si financiară"Bucureşti, 1997;
69
7. Родионова В.М. и др « Финансы» Москва , 1995;
TEMA 8. FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC
8.1 Caracteristica generală şi componenţa cheltuielilor pentru învăţământul

public.
8.2 Indicii principali de planificare a cheltuielilor pentru învăţământ.
8.3 Sistemul de salarizare a lucrătorilor din sfera învăţământului.
8.4 Planificarea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare.
8.5 Ordinea finanţării cheltuielilor şcolilor medii de cultură generală, liceelor,
gimnaziilor. Particularităţile determinării cheltuielilor şcolilor–internat.
8.6 Planificarea cheltuielilor pentru pregătirea cadrelor.
8.1 Caracteristica generală şi componenţa cheltuielilor pentru

învăţământ.
Sistemele economice actuale, se caracterizează printr-o importantă tendinţă,
de lungă durată, şi anume - progresul cunoştinţelor şi creşterea complexităţii
mediului social şi economic. Aceste tendinţe reclamă specialişti cu anumit grad de
calificare, înzestraţi cu abilităţi polivalente, şi cu capacităţi sporite de a studia şi a
se adapta rapid la cerinţele pieţei. Singura strategie de creştere economică pe
termen lung, este cea care prevede extinderea accesibilităţii la cunoştinţe şi
ridicarea nivelului relativ şi absolut al ofertei de forţă de muncă calificată şi
instruită prin investiţii masive în educaţie. Conştientizînd importanţa proceselor
educaţionale, a dezvoltării şi modernizării acestora, guvernele sporesc continuu
cheltuielile publice în domeniul învăţămîntului.
Procesul educaţional în Republica Moldova se desemnează prin următoarele
etape:
 Învăţământul preşcolar
 Învăţământul primar
 Învăţământul gimnazial
 Învăţământul liceal
 Învăţământul secundar profesional
 Învăţământul special
 Învăţămîntul mediu de specialitate (colegii)
 Învăţământul superior (universitar)
 Învăţămînt postuniversitar
Învăţămîntul preşcolar este definit de Legea Învăţămîntului ca prima treaptă a

sistemului educaţional, care se realizează, de regulă, în familie pînă la vîrsta de 3
ani şi în instituţii preşcolare de la 3 pînă la 6 (7) ani. Prin aceeaşi lege statul
garantează susţinerea materială şi financiară a educaţiei copiilor în creşe şi
grădiniţe de stat. Treapta preşcolară reprezintă un sistem de instituţii preşcolare de
diverse tipuri, de stat şi private, cu regim temporal flexibil şi diverse programe,
70
racordate la standardele educaţionale de treaptă. În baza datelor Departamentului
Statistică, pe parcursul ultimilor trei ani numărul instituţiilor de acest gen este în
permanentă creştere. Costul mediu posibil de a fi asigurat din partea statului,
pentru întreţinerea unui copil în aceste instituţii etse în mărime de 3902,433 lei/an.
Învăţămîntul primar, gimnazial, liceal : actualmente în acest sector funcţionează

1587 instituţii de învăţămînt de stat şi 34 instituţii private. Ponderea esenţială o
reprezinţă gimnaziile- 41,6% şi scolile medii de cultură generală – 33,2%.
Instituţiile de stat sunt finanţete preponderent de către autorităţile publice locale.
Circa 250 de localităţi rurale nu dispun de nici o instituţie de învăţămînt. Costul
mediu pentru întreţinerea unui elev în aceste instituţii, posibil a fi asigurat din
buget, este de 2455,6197 lei.
Învăţămîntul secundar profesional - Sistemul Învăţămîntului Secundar Profesional

constituie actual 83 unităţi de învăţămînt secundar profesional (5 şcoli private), în
acelaşi număr 54 şcoli profesionale polivalente, 17 şcoli de meserii, 6 şcoli
profesionale pe lîngă instituţiile de corecţie prin muncă, 2 şcoli de meserii
municipale (or.Chişinău) şi 2 şcoli de meserii pentru hipoacuzi şi nevăzători şi
slabvăzători .
În cadrul sistemului secundar profesional îşi fac studiile circa 22 700 elevi la 149
profesii (meserii) – inclusiv pe domenii de activitate ale economiei:
a) industrie - 55%;
b) agricultură - 20,6%;
c) deservirea socială - 24,4%.
Costul de întreţinere a unui elev în şcolile profesionale în anul 2003 a constituit în
medie 3700 lei.
Învăţămîntul special - La moment reţeaua învăţămîntului special din Republica

Moldova se constituie din instituţii şi grupuri speciale pentru copii de vîrstă
preşcolară şi şcolară.
Pentru preşcolari cu deficienţe fizice : 9 instituţii - 900 copii;
cu deficienţe mintale - 2 instituţii - 160 copii ;
În cadrul grădiniţelor generale cu deficienţe fizice - 150 copii;
cu deficienţe mintale - 96 copii ;
120 grupuri logopedice - 1600 copii
Pentru copii de vîrstă şcolară astăzi funcţionează 64 instituţii instructiv-educative:
2 case de copii - 200 copii;
5 orfelinate - 2000 copii;
Notă: La moment sînt luaţi la evidenţă circa 11 500 de copii orfani dintre care
4 193 sînt luaţi sub tutelă. Categoriile de minori instituţionalizaţi în aceste
aşezăminte le alcătuiesc copiii orfani deplin şi copiii rămaşi fără îngrijirea
părinţilor-abandonaţi, luaţi prin judecată; părinţii care sînt lipsiţi de drepturi
părinteşti, suferă de boli psihice, sînt recunoscuţi inapţi de muncă. Tendinţa
principală în ocrotirea orfanilor este plasamentul în familie, în instituţii se educă
71
doar acei orfani, rămaşi fără îngrijirea părinţilor pe care organul tutelar nu-i pot
aranja în familii.
9 şcoli generale de tip internat - 4 450 copii; (În aceste instituţii se educă copiii din
familii socialmente vulnerabile, precum şi copii orfani, rămaşi fără îngrijirea
părinţilor din circumscripţia şcolii în cauză.).
32 şcoli auxiliare pentru copii cu deficienţă mintală - 4 300 copii;
14 şcoli speciale pentru copii cu deficienţe fizice, senzoriale şi copii
cu diferite maladii somatice cronice (şcoli sanatoriale)- circa 2 000 copii;
1 şcoală de meserii pentru copii cu deficienţe de văz - circa 100 copii;
1 şcoală de meserii pentru deficienţi de auz - 103 persoane;
Concomitent, în cadrul colegiului tehnologic activează un grup special pentru elevi
cu deficienţe de auz.
Costul mediu de întreţinere:
a unui copil în casa de copii de tip familiar – 11055,9316 lei/an;
a unui elev în instituţiile de tip – internat – 11948,172 lei/an;
a unui elev în şcoli- internat cu regim special – 16396,305 lei/an.
Învăţămîntul mediu de specialitate – începînd cu anul 2003, colegiile au fost

transformate în instituţii medii de specialitate. La începutul anului 2004/05, el era
constituit din 45 instituţii de stat şi 15 private. În 2004 aici îşi făseau studiile 18,7
mii persoane.
Învăţămîntul superior – În anul 2006 funcţionează 33 instituţii de învăţămînt

superior, din care 18 finanţate de la bugetul de stat . Circa 91 % de studenţi sunt în
bază de contract, iar fiecare al patrulea student îşi face studiile la aşa specialităţi ca:
contabilitate, bănci şi burse de valori, finanţe, REI, management, etc.
În legătură cu aderarea Republicii Moldova la procesul de la Bologna învăţământul
superior este organizat în II cicluri: Licenţa - ciclul I (3/4 ani) şi Masterat – ciclul
II (2 ani)
Învăţămîntul postuniversitar – este organizat în cadrul instituţiilor superioare de

învăţământ şi/sau centrelor de cercetare ştiinţifică sub forma doctoratului şi
postdoctoratului, cu durata de 3 ani de studii.
8.2 Indicii principali de planificare a cheltuielilor pentru învăţământ.

Finanţarea instituţiilor de învăţământ, precum şi a tuturor instituţiilor bugetare
se efectuează conform devizului de cheltuieli, în baza indicilor de activitate şi a
normelor de consum.
Indicii de activitate a instituţiei de învăţământ diferă în dependenţă de tipul
instituţiei şi anume:
A. Pentru instituţii de învăţământ preşcolare indicii de activitate

sunt:
- numărul copiilor
- numărul grupelor
72
- numărul instituţiilor
Aceşti indici se determină pentru începutul, sfârşitul anului şi în mărime medie
anuală. Indicii de la începutul anului de plan corespund cu sfârşitul anului
precedent.
N mediu anual al copiilor/grupelor = N încep.an. + (n 1 x l1)/12 – (n2 x l2)/12,
unde:
n1, n2 - numărul de copii nou înscrişi sau grupe deschise şi respectiv copii plecaţi,
grupe închise.
l1 , l2 - numărul de luni până la sfîrşitul anului, din momentul producerii
modificării. .
B. Pentru instituţii de învăţământ mediu general(primar,
gimnazial, liceal) indicii de activitate sunt:
- numărul elevilor
- numărul claselor
- numărul şcolilor.
Numărul elevilor şi numărul claselor se determină la începutul, sfîrşitul anului şi în
mărime medie anuală.
N mediu anual al elevilor şi claselor = ( Nx 8 luni + N 01.09 x 4 luni) / 12luni.
01.01
Calculele se efectuează respectiv pe grupe de clase ( 1-4, 5-9, 10-12).
C. Pentru instituţii de învăţământ superior indicii de activitate

sunt:
- numărul de studenţi
- numărul de grupe
- numărul de instituţii de învăţământ.
N mediu anual de studenţi =
( N 01.01 x 8 luni + N 01.09 x 4 luni)/12 – Nstud.exmatriculaţi + Nstud.restabiliţi.
N mediu anual de studenţi pe toată instituţia = N începutul anului + (N stud.înmatriculaţi

x
4 luni)/12 – (N stud.absolvenţi x 6 luni)/12 – N stud.exmatriculaţi + N
stud.restabiliţi.
8.3 Sistemul de salarizare a lucrătorilor din sfera învăţămîntului.
Salarizarea lucrătorilor învăţământului public, precum şi a tuturor lucrătorilor

sferei bugetare se înfăptuieşte în baza Reţelei Tarifare Unice elaborate în cadrul
Legii RM cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23
decembrie 2005. În conformitate cu prevederile legii salariile personalului din
unităţile bugetare, cuprind:
a) Salariul de bază(salariul tarifar, salariul funcţiei);
73
b) Sporuri şi suplimente la salariul de bază
c) Premii pentru rezultatele activităţii curente şi ajutor material.
Sistemul de stabilire a salariului de bază prevede determinarea categoriei de

salarizare în baza vechimii în muncă şi studiilor pretendentului la locul de muncă.
Fiind determinată categoria se stabileşte grila de salarii:
Reţeaua tarifară unică de salarizare a salariaţilor din unităţile bugetare

I. Grilele de salarii
Categoria de salarizare Grila de salarii, lei
1 400-500
2 410-520
3 420-540
4 430-560
5 440-580
6 450-600
7 465-620
8 480-640
9 500-660
10 520-680
11 540-700
12 560-720
13 580-740
14 600-760
15 625-800
16 660-850
17 700-900
18 750-950
19 800-1000
20 850-1060
21 900-1125
22 950-1200
23 1000-1275
24 1100-1375
25 1200-1500
În scopul diferenţierii nivelului de salarizare în raport cu specificul, complexitatea

şi importanţa unor ramuri sau domenii de activitate se aplică indicii de prioritate
intersectorială.
II. Indicii de prioritate intersectorială
Indicii de prioritate

intersectorială
1 2
1. Funcţii militare specifice apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice 1,50
2. Cercetători ştiinţifici, inclusiv cu funcţii de conducere, din institute şi alte organizaţii de drept
1,50
public din sfera ştiinţei şi inovării
3.Cadre didactice:
1,20
 din învăţămîntul primar, secundar general, secundar profesional, mediu de specialitate şi
şcolile sportive
1,10
 din învăţămîntul preşcolar, extraşcolar şi alte forme de învăţămînt preuniversitar
4. Medici, farmacişti şi personal medical cu studii medii de specialitate:
 din expertiza medico-legală 1,50
 din expertiza psihiatrico-legală şi secţiile de anatomie patologică 1,30
 din instituţiile de profil sanitaro-epidemiologic şi din instituţiile de învăţămînt şi asistenţă
1,10
socială
 din instituţiile de transfuzie a sîngelui 1,30
5. Experţi judiciari 1,20
74
6. Personal artistic şi de creaţie, bibliotecari şi alţi specialişti din domeniul culturii 1,10
7. Alte ramuri şi funcţii din sectorul bugetar 1,00
Grilele salariilor de funcţie cu aplicarea indicilor de prioritate intersectorială se

determină prin înmulţirea cuantumului minim şi, respectiv, maxim al salariului de
bază, indicat la categoria respectivă de salarizare, cu indicele de prioritate stabilit
pentru domeniul de activitate concret (Ex: Categoria de salarizare 16: 660 850 x
1,10 = 726 935).
Consiliilor raionale li se acordă dreptul de a majora pînă la 20% norma de
remunerare a cadrelor didactice, ţinînd cont de gradul de asigurare cu cadre.
Personalul unităţilor bugetare salarizat în baza Reţelei tarifare unice beneficiază de
următoarele sporuri la salariul de bază:
a) pentru grad (categorie) de calificare;

b) pentru vechime în muncă;
c) pentru grad ştiinţific şi titlu ştiinţific;
d) pentru titlu onorific;
e) pentru utilizarea în exerciţiul funcţiunii a unor limbi străine;
Sporul pentru gradul (categoria) de calificare se stabileşte specialiştilor de

gradele (categoriile) de calificare superior, întîi şi doi din rîndurile pedagogilor,
inclusiv cu funcţii de conducere, în mărime de 50, 40, respectiv 30% din
salariul funcţiei. Sporul se plăteşte lunar pentru timpul efectiv lucrat în funcţiile
sau specialităţile pentru care au fost conferite gradele (categoriile) în cauză.
Sporul pentru vechime în muncă se plăteşte lunar, calculat în procente faţă de

salariul funcţiei, ţinîndu-se cont de indemnizaţia de conducere, în următoarele
mărimi:
Vechimea în muncăSporul, în % faţă de salariul funcţiei, ţinîndu-se cont de indemnizaţia de conducere
De la 2 la 5 ani 10
De la 5 la 10 ani 15
Peste 20 ani 30
Cercetătorilor ştiinţifici care activează în organizaţii de drept public din sfera

ştiinţei şi inovării sporul pentru vechime în muncă se plăteşte în mărimile şi în
condiţiile prevăzute de Codul cu privire la ştiinţă şi inovare nr.259-XV din 15 iulie
2004.
Sporul pentru vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de 1 a lunii
următoare celeia în care s-a întregit vechimea în muncă prevăzută la tranşa
respectivă.
Mărimea sporului pentru grad ştiinţific acordat cercetătorilor ştiinţifici care

activează în organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi inovării şi persoanelor
75
din corpul profesoral care deţin titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar sau
conferenţiar universitar se stabileşte în modul prevăzut de Codul cu privire la
ştiinţă şi inovare nr.259-XV din 15 iulie 2004.
Sporul pentru grad ştiinţific şi/sau pentru titlu ştiinţifico-didactic se acordă
proporţional timpului lucrat în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă
sau ale unei sarcini didactice şi nu se majorează în cazul muncii prin cumul în afara
orelor de program, constituind 500 lei pentru titlu de profesor şi 200 lei pentru titlu
de conferenţiar universitar.
Sporul pentru titlu onorific se stabileşte persoanelor distinse cu titluri onorifice "al
poporului" sau "emerit" în mărime de 200, respectiv 100 de lei.
Sporurile pentru utilizarea, în exerciţiul funcţiunii, a unor limbi străine

(cu excepţia limbii ruse) se stabilesc angajaţilor (cu excepţia interpreţilor,
traducătorilor, ghizilor-interpreţi şi profesorilor de limbi străine) pentru
posedarea limbilor străine şi aplicarea lor în activitatea practică de zi cu zi.
Sporurile se stabilesc în mărime de 15% din salariul de bază pentru posedarea unei
limbi şi de 25% pentru posedarea a două sau mai multor limbi străine.
Conducătorilor unităţilor bugetare li se acordă dreptul de a stabili, din contul şi în

limitele fondului de salarizare, suplimente de plată pentru diriginţie şi pentru
controlul lucrărilor scrise în instituţiile de învăţământ mediu general.
Suplimentele acordate lucrătorilor învăţământului public sunt:
 Pentru diriginţie – 30-50 lei
 Controlul lucrărilor scrise – 12-36 lei în dependenţă de disciplină
 Pentru consultarea şi recenzarea referatelor – 0,08 din mărimea
salariului minim pe ţară,
Suma suplimentelor calculate pentru lucrătorii din sfera învăţământului public nu
poate depăşi suma a 0,5 norme pedagogice, pentru fiecare angajat în parte.
Pentru cointeresarea materială a personalului în sporirea eficienţei şi calităţii

muncii, conducătorilor unităţilor bugetare li se acordă dreptul, cu consultarea
reprezentanţilor salariaţilor, să premieze salariaţii, în limitele fondului de
salarizare, fără limitarea sumei premiului plătit unui salariat, precum şi să le acorde
ajutor material.
În scopul premierii lunare curente şi acordării de ajutor material, se utilizează
mijloacele fondului de salarizare, în mărimile prevăzute în condiţiile de salarizare
stabilite de Guvern pentru ramurile sau grupurile respective de salariaţi, dar nu mai
puţin de un fond lunar de salarizare pe an calculat în raport cu salariile tarifare şi
salariile funcţiei, ţinîndu-se cont de majorările, sporurile şi suplimentele stabilite în
conformitate cu legislaţia, precum şi de cota economisită din fondul de salarizare.
Pentru activitatea desfăşurată, personalul din unităţile bugetare beneficiază, la
sfîrşitul anului calendaristic sau al anului şcolar, după caz, de un premiu anual de
cel puţin un salariu lunar de bază, realizat în anul pentru care se face plata.
Premiul anual poate fi redus sau anulat salariaţilor care, în cursul anului, au
76
desfăşurat o activitate profesională ineficientă sau necorespunzătoare ori au avut
încălcări pentru care au fost sancţionaţi disciplinar.
Indicii, mărimile şi termenele de premiere a conducătorilor unităţilor bugetare se

stabilesc de către organul de conducere ierarhic superior. Mărimea maximă a
premiilor pentru conducători nu poate depăşi 50% din salariul de bază lunar,
ţinîndu-se cont de majorările, sporurile şi suplimentele stabilite în conformitate cu
legislaţia. Conducătorilor unităţilor bugetare şi locţiitorilor acestora li se poate
acorda anual un ajutor material în mărime de pînă la un salariu lunar de bază,
ţinîndu-se cont de sporurile şi suplimentele stabilite în condiţiile legii.
Salariul funcţiei stabilit în baza coeficienţilor tarifari reprezintă o normă

pedagogică. La tarifarea cadrelor didactice volumul de muncă nu trebuie să
depăşească 1,25 norme pedagogice iar în cazul de insuficienţă de cadre se permite
tarifarea cu 1,5-2 norme.
Normele de muncă pentru cadrele didactice sunt:

1. În instituţiile preşcolare – 6 ore pe zi
2. În clasele primare – 20 ore pe săptămînă
3. În clasele gimnaziale, liceale – 18 ore pe săptămînă
4. În Colegii – 18 ore pe săptămînă
5. În instituţii superioare de învăţământ – de la 650 pînă la 850 ore pe an în
dependenţă de titlu ştiinţific.
Salarizarea lucrătorilor administrativi se efectuează în baza aceleiaşi RTU. Salariul

de bază a lucrătorilor administrativi poate fi mărit în caz dacă acesta practică
activitate pedagogică care poate corespunde cu nu mai mult de 0,5 norme
pedagogice.
8.4 Planificarea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare.
Calcularea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare se

efectuează reieşind din datele Reţelei de state şi contingente, în care sunt prevăzuţi
următorii indici:
a) Numărul de instituţii preşcolare la începutul şi sfârşitul anului planificat,

le nivel de localitate.
b) Numărul de grupe cu diferită durată de lucru şi anume:
 Grupe cu durata de lucru de 10 ore pe zi, cu norma de completare = 20
copii în grupă,
 Grupe cu durata de lucru de 12 ore pe zi, cu norma de completare = 25
copii în grupă,
 Grupe de durata de lucru de 24 de ore, cu norma de completare = 25
copii în grupă,
 Grupe de tip sanatorial, cu norma de completare =15 copii în grupă.
77
c) Contingentul copiilor la începutul, sfârşitul anului şi în mărime medie
anuală
d) Numărul de zile de frecventare a unui copil pe an
e) Numărul de copii-zile care se determină ca produs între numărul mediu
anual de copii şi numărul de zile de frecventare a unui copil pe an
f) Numărul unităţilor de state.
Cheltuielile pentru întreţinerea curentă a instituţiei preşcolare se clasifică în 6

direcţii principale:
1. Remunerarea muncii personalului instituţiei – conform clasificaţiei
economice a cheltuielilor publice este articolul 111.
2. Contribuţii la Asigurările Sociale de stat – articolul 112.
3. Contribuţii la Asigurările Obligatorii de Asistenţă Medicală – art. 116.
4. Alocaţii pentru alimentaţia copiilor –articolul 113, aliniatul 09.
5. Plata mărfurilor – alte aliniate din articolul 113.
6. Plata serviciilor – alte aliniate din articolul 113.
Calcularea articolului 111.
Calcularea cheltuielilor privind remunerarea muncii personalului se efectuează pe
următoarele etape:
a. Se determină cheltuielile lunare de salarizare pentru anul de dare de seamă
în mediu pentru o grupă de copii. În acest scop cheltuielile de casă privind
salarizarea din anul de dare de seamă se împarte la numărul mediu anual de
grupe din anul de dare de seamă şi rezultatul obţinut se împarte la 12 luni.
b. Cheltuielile calculate de salarizare se înmulţesc la numărul mediu anual de
grupe pentru anul de plan şi rezultatul obţinut se înmulţeşte la majorarea
presupusă a salariului (conform normelor metodologice emise de Ministerul
Finanţelor), totul înmulţindu-se la 12 luni. Suma calculată reprezintă fondul
de salarizare a personalului instituţiei : pedagogic şi administrativ-
gospodăresc, raportul dintre care nu trebuie să depăşească 70% la 30%
respectiv.
c. Se calculează suma fondului de salarizare a pesonalului pedagogic şi aparte
suma fondului de salarizare a personalului administrativ-gospodăresc.
d. Fondul de salarizare a personalului administrativ-gospodăresc se diminuează
cu 3%, ce reprezintă economii pentru plata îndemnizaţiilor pentru pierderea
temporară a capacităţii de muncă.
e. Fondul total de salarizare include: fondul de salarizare a personalului
pedagogic + (fondul de salarizare a personalului administrativ-gospodăresc –
mărimea economiilor), rezultatul obţinut se majorează cu fondul de ajutor
material şi stimulare materială. Din fondul de stimulare materială şi ajutor
material 80% reprezintă fondul de premii şi 20% - fondul de ajutor material.
f. Pe lângă acestea la fondul de salarizare se adaugă cheltuielile pentru
concedii, care se determină prin împărţirea fondului lunar de salarizare pe
fiecare persoană solicitantă la 25,4 zile, rezultatul obţinut înmulţindu-se la
numărul de zile de concediu.
78
Calcularea articolului 112.
Contribuţiile în Bugetul Asigurărilor sociale de stat se calculează prin
înmulţirea fondului total de salarizare prevăzut la articolul 111, diminuat cu
mărimea ajutoarelor materiale (20% din fondul de ajutor material şi stimulare
materială), rezultatul final înmulţindu-se la 26%.
Calcularea alocaţiilor pentru alimentaţia copiilor. Articolul 113, aliniatul 09.

Alocaţiile pentru alimentaţie sunt prevăzute în devizul de cheltuieli ale
instituţiei şi se calculează ca produs între numărul mediu anual de copii şi
numărul de zile de frecventare a unui copil pe an, rezultatul obţinut înmulţindu-
se cu norma de alimentare pentru un copil pe zi. Aceste norme sunt prevăzute
de Guvern. Ele pot fi depăşite în direcţia de maximizare şi nicidecum în direcţia
de minimizare a mărimii lor. Pentru anul 2006 aceste norme constituie 9 lei,
inclusiv cu finanţare bugetară – 6 lei, plata părinţilor – 3 lei. În proiectul
bugetul de stat pe anul 2007, norma este prevăzută la nivel de 7 lei, constituind
10,5 lei – total şi 3,5 lei din contul părinţilor.
Calcularea cheltuielilor pentru plata mărfurilor.

Cheltuielile pentru plata mărfurilor se prevăd în articolul 113, aliniatele 05,
06, 07. Aceste cheltuieli se planifică reieşind din normele de cheltuieli stabilite
pentru o grupă, care se înmulţesc la numărul mediu anual de grupe. De regulă
normele de cheltuieli reprezintă cheltuielile de casă din anul de dare de seamă.
Calcularea cheltuielilor pentru plata serviciilor.

Plata serviciilor se prevede în articolul 113, aliniatele 01, 02, 04. Cheltuielile
pentru articolul 113, aliniatul 01 cu denumirea „energie electrică” se planifică
de obicei în baza datelor anului precedent. Deoarece toate instituţiile bugetare
sunt la evidenţă centralizată, norma de consum al energiei electrice pe anul de
plan va fi egală cu cheltuielile conform contorului în anul de dare de seamă.
În devizul de cheltuieli a instituţiilor publice, începând cu anul 2004 la

articolul 116 se înregistrează Contribuţiile obligatorii pentru Asigurarea
medicală în mărime de 2,5% de la fondul de remunerare a muncii (articolul
111).
Dat fiind faptul, că municipiul Chişinău suportă mai multe cheltuieli pentru
întreţinerea instituţiilor de învăţământ ( apă şi canalizare, energie electrică şi
termică, are o mai mare concentrare a instituţiilor extraşcolare), la cheltuielile
medii s-au aplicat coeficienţii decorectare: 1,33 pentru instituţiile preşcolare.
8.5 Ordinea finanţării cheltuielilor pentru întreţinerea şcolilor medii de

cultură generală, liceelor, gimnaziilor.
79
Învăţămîntul mediu general în conformitate cu clasificaţia funcţională a
cheltuielilor bugetare se împarte în învăţămînt primar şi mediu.
Cheltuielile pentru întreţinerea acestor instituţii se determină reieşind din
numărul de clase şi din numărul de elevi.
Contingentul de elevi se calculă pe grupe de case:
I grupă - clasele 1-4 ; norma de completare - 30 elevi
II gr. – 5-9 cl. ; norma de completare - 30 elevi
II gr. – 10 – 12 cl. ; norma de completare – 25 elevi.
Numărul claselor depinde de numărul elevilor şi normativul de competare a
claselor.
Numărul mediu anual al elevilor şi claselor se calculează:
N an.cl.,el. =N 01.01 * 8 + N 01.09 * 4
12
Fondul de salarizare al pedagogilor se determină reieşind din numărul
normelor pedagogice şi mărimea medie lunară a salariului pe grupe de clase. Acest
indicator se calculează în baza listelor de tarificare, care se completează în fiecare
an, la începutul anului de studii, lista dată cuprinde:
1. lista lucrătorilor pedagogici
2. studiile fiecărui lucrător
3. vechimea în muncă
4. disciplina predată
5. volumul de lucru
6. munca suplimentară
Numărul normelor pedagogice se determină prin: Nr. total de ore pe

săptămînă / norma de lucru ( 20 ore -Igr., 18 ore – II, III gr.).
Pentru determinarea fondului de salariu anual se înmulţeşte mărimea medie
lunară a salariului cu Nr. normelor pedagogice * N.cl.la 01.01 * 8 + mărimea
medie lunară a salariului * N.normelor pedagogice * Ncl.la 01.09 * 4 .
Mărimea medie lunară a salariului se calculează ca raport:
Fondul anual de salarizare al pedagogilor
Numărul normelor pedagogice * 12
Fondul pentru controlul caietelor = cheltuieli pentru controlul caietelor

pentru o clasă * numărul de clase la 1.01 * 8 + cheltuieli pentru controlul
caietelor pentru o clasă * nr.cl. la 1.09 * 4
Fondul de salarizare a personalului administrativ – gospodăresc se

calculează reieşind din numărul unităţilor de state, salariul funcţiei, categoria
instituţiei. Plus la aceasta cadrele administrative pot primi salariu pentru activitatea
pedagogică, care nu poate fi mai mare de 0,5 norme pedagogice.
Fondul de salariu a personalului pedagogic şi a celui admin.- gospod. Poate
fi majorat cu fondul de stimulare materială, care include premii şi ajutor material
conform prevederilor legale.
80
Cheltuielile pentru art.112 şi 116 se determină în mărime de 26% şi 2%,
respectiv de la art.111.
Cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor se determină în
conformitate cu metodele aplicate pentru instituţii preşcolare.
Cheltuielile de alimentare, art.113.09, în instituţiile de învăţământ mediu
prevăd doar finanţarea dejunului cald pentru elevii claselor 1-4, care constituie în
anul 2006 – 2 lei/zi pentru un copil, iar pentru anul 2007- 3 lei/zi.
În afară de învăţământ mediu general în RM activează instituţii de educaţie

extraşcolară.
Ele se clasifică ca instituţii de tip general care includ :
- palate de creaţie a copiilor
- alte instituţii de tip specializat.
Reţeaua de instituţii extraşcolare activează pe tot parcursul anului şi este
gestionată de organele învăţământului public iar finanţarea activităţii lor se
efectuează din contul bugetului local şi a părinţilor.
La planificarea cheltuielilor pentru întreţinerea instituţiilor de învăţământ mediu

general de tip internat o parte considerabilă a resurselor financiare sunt gestionate
în cadrul art.113 „Plata mărfurilor şi serviciilor”. În acest context este aplicată
Hotărîrea Guvernului R.Moldova nr.870 din 28.07.2004, despre aprobarea
Normelor provizorii de cheltuieli penttru elevii orfani şi cei aflaţi sub tutelă din
instituţiile de învăţământ mediu de specialitate şi superior, şcolile de tip internat şi
casele de copii, care prevede următoarele norme pentru un elev pe an:
 îmbrăcăminte, încălţăminte şi invetar moale – 1000 lei;
 materiale didactice, inventar gospodăresc şi obiecte ale igienei personale,
medicamente – 200 lei;
 ajutor material la sfîrşitul anului de studii – 500 lei,
 alimentare zilnică – 16 lei.
Drept particularitate în planificarea cheltuielilor pentru aceste instituţii este
necesitatea includerii în statele de personal a cadrelor didactice: învăţători şi
educatori, a căror fond de salarizare se calculează separat conform metodologiei
practicate în cazul instituţiilor preşcolare şi medii.
8.6 Planificarea cheltuielilor pentru pregătirea cadrelor.

Pregătirea cadrelor se efectuează în cadrul învăţământului de specilitate (colegii) şi
superior.Tipurile instituţiilor ce participă la pregătirea cadrelor la găsim în
clasificaţia organizaţională la grupele:
059 – şcoli profesionale tehnice
060 - şcoli profesionale tehnice de profil larg
061 - şcoli profesionale tehnice de meserii
062 - şcoli profesionale tehnice speciale
063 – colegiile
064 – universităţi, academii şi alte instituţii de învăţământ superior
81
Devizul de cheltuieli pentru aceste instituţii se stabileşte în baza planului de
înmatriculare şi promovare a lucrătorilor calificaţi şi a specialiştilor cu studii medii
de specialitate şi superioare.
Cheltuielile pentru întreţinerea curentă a acestor instituţii de învăţămînt se compun
din:
1. salariul personalului pedagogic şi administrativ – gospodăresc
2. cheltuieli cu caracter gospodăresc (art.113)
3. burse.
Salariul lucrătorilor pedagogici se determină în conformitate cu Legea RM cu
privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Pentru corpul profesoral
categoriile de salarizare se determină în dependenţă de vechimea în muncă şi
funcţia deţinută.
Categoria de salarizare ale RTU pentru corpul profesoral
Funcţia Vechimea în muncă ştiinţifico - pedagogică
< 5 ani 5-10 ani 10-15 ani 15-20 ani > 20 ani
Profesor - 19 20 21 22
universitar
Conferenţiar - 18 19 20 21
universitar
Lector - 17 18 19 20
superior
Lector 15 16 17 18 18
universitar,
asistent
Pe lângă salariul de bază stabilit în baza RTU, pedagogii beneficiază de sporuri

şi suplimente, precum şi de ajutor material şi premii conform prevederilor legale.
Categoriile de salarizare pentru cadrele de conducere, personalul didactic
auxiliar şi administrativ – gospodăresc se stabilesc în dependenţă de categoria
instituţiei de învăţământ determinată pe baza numărului de studenţi, masteranzi,
doctoranzi, postdoctoranzi pregătiţi din contul alocaţiilor bugetare:
Categoria I – peste 3000 persoane; categoria II – 1000 – 3000 persoane;
categoria III – pînă la 1000 persoane.
Categoriile de salarizare pentru cadrele de conducere şi administrativ –

gospodăresc
Funcţia Categoria instituţiei de învăţământ
I II III
Rector 25 24 23
Prim - prorector 24 23 22
Prorector 23 22 21
Contabil -şef 18 17 16
Numărul total de ore incluse într-o normă pedagogică prevăd ore pentru laborator,
prelegeri, seminare, consultaţii, colocvii, examene, conducerea şi controlul tezelor
anuale şi de licenţă..
82
Cheltuielile de întreţinere a instituţiei date prevăzute la art.113 se calculează ca şi
în cazul instituţiilor preşcolare, în baza tarifelor existente şi a normelor de
cheltuieli.
În devizul de cheltuieli a instituţiei superioare se determină separat cheltuieli

pentru secţia zi, fără frecvenţă, doctorat, masterat, filialele instituţiilor, cursuri de
perfecţionare şi reciclare a cadrelor.
Fondul de salarizare cuprinde:

1. salariul personalului profesoral pentru angajaţii titulari
2. fondul de salarizare pentru plată pe ore
3. salariu pentru aparatul administrativ de conducere
4. salariul personalului gospodăresc.
Lectori în cadrul instituţiei de învăţământ superior pot fi persoane invitate de la
alte instituţii sau specialişti din economia naţională fiind angajaţi prin cumul pe cel
mult 0,25 – 0,5 norme pedagogice şi sunt salarizaţi din fondul de salarizare pe ore.
Normele de salarizare se calculează reieşind din sarcina anuală care diferă în
dependenţă de postul, titlul şi gradul deţinut, pentru profesor constituind 650
ore/an iar asistent universitar – 850 ore/an.
Pentru organizarea procesului de învăţământ statele de profesori se determină după
numărul de studenţi ce revin la un profesor, de regulă 8 la 1 prof.
În procesul de învăţămînt sunt antrenaţi şi state de personal auxiliar:
- laboranţi
- metodişti
- preparatori
Numărul lor depinde de numărul de catedre, decanate, laboratoare şi numărul de
studenţi deserviţi.
Statele lucrătorilor administrativi se stabilesc luîndu-se în consideraţie numărul
studenţilor.
Pondere considerabilă în cadrul devizului de cheltuieli pentru acest tip de

instituţii sunt resursele financiare destinate plăţii burselor. Conform Hotărârii
Guvernului nr.1009 din 1.09.2006 cu privire la cuantumurile burselor în Republica
Moldova bursele sunt de trei tipuri:
 de studii
 sociale
 de merit.
Cele de studii sunt de trei categorii: I – 270 lei(10%); II – 230 lei(20%); III – 210
lei(70%). Plafonul de acordare a burselor se stabileşte la nivel de 70% din numărul
studenţilor cu frecvenţă la zi cu finanţare bugetară la fiecare specialitate.
Bursa socială este de 120 lei.
Bursele de merit sunt: bursa Republicii – 500 lei, bursa Preşedintelui R.M. – 450
lei, bursa Guvernului – 410 lei, bursa Gaudeamus – 300 lei (doar pentru cei din
învăţământul mediu de specialitate).
83
1. Care sunt etapele procesului educaţional în Republica Moldova?
2. Care sunt indicii de activitate pentru instituţiile de învăţământ din
RMoldova?
3. Care sunt componentele salariului?
4. Explicaţi structura Reţelei Tarifare Unice.
5. De ce sporuri beneficiază lucrătorii din învăţământul public în Republica
Moldova?
6. Cum se determină cheltuielile de întreţinere a instituţiilor de învăţământ
din RMoldova (pe articole de cheltuieli şi tipuri de instituţii)?
Bibliografia:
1. Legii RM cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23
decembrie 2005;
2. Hotărârii Guvernului cu privire la cuantumurile burselor în Republica Moldova nr.1009
din 1.09.2006;
3. Legea bugetară anuală pentru anii respectivi;
administrativ-teritoriale prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor. Aprobat de
Colegiul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.2/2 din 11 ianuarie 2002;
5. Iulian Văcărel „Finanţe publice” Bucureşti, 1992;
6. Manolescu Gh. "Buget: abordare economică si financiară"Bucureşti, 1997;
7. Manole T. „Finanţe publice locale”, Chişinău, 2003.
84
TEMA 9. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU OCROTIREA
SĂNĂTĂŢII.
9.1 Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în Republica

Moldova.
9.2 Salarizarea lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătăţii.
9.3 Planificarea cheltuielilor de întreţinere a instituţiilor medico – sanitare
publice.
9.1 Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în Republica

Moldova.
În ultimii ani, sistemul de sănătate din Republica Moldova s-a aflat într-un
proces amplu de restructurări funcţionale şi administrative. Ţinînd cont de
necesitatea schimbărilor în sistemul de sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale şi-a concentrat eforturile asupra următoarelor obiective prioritare:
 Elaborarea bazei legislative şi normative pentru implementarea asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală;
 Consolidarea sectoarelor de asistenţă medicală primară şi de urgenţă;
 Optimizarea fondului de paturi şi sporirea calităţii serviciilor medicale;
 Promovarea politicii medicamentului ţinînd cont de necesitatea formării reţelei
instituţiilor farmaceutice de stat;
 Stabilirea unui sistem eficient de evaluare şi acreditare a instituţiilor medico-
sanitare;
 Crearea premiselor pentru implementarea în sistemul de sănătate a relaţiilor
economice şi contractuale dintre plătitori, furnizori şi consumatori de servicii
medicale.
Guvernul s-a angajat să introducă asigurările obligatorii începînd cu 1
ianuarie 2004. Iniţiativa s-a bazat pe Legea cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 şi modificările ulterioare.
Sistemul actual de finanţare a ocrotirii sănătăţii este direcţionat în mare
măsură spre susţinerea infrastructurii, dar nu spre satisfacerea necesarului de
asistenţă medicală prestată populaţiei. În aceste condiţii, populaţia este impusă să
achite prin plăţi directe majoritatea serviciilor medicale.
Pentru ca investiţiile în sănătate să fie eficiente, ele trebuie să corespundă
sistemului economic de piaţă, care este promovat în Republica Moldova, şi să
cuprindă o componentă majoră de protecţie a păturilor defavorizate.
Majoritatea ţărilor din lume trec printr-un proces de reformă a sistemelor
proprii de sănătate. Aceste reforme sînt, de obicei, de natură politică, dar reprezintă
rezultatul constrîngerilor economice sau financiare. Experienţa ne demonstrează,
însă, că modificările în finanţarea sistemelor de sănătate sînt strîns legate de
schimbările în organizarea sistemului însuşi, prin aplicarea metodelor eficiente de
utilizare a resurselor materiale şi umane.
85
Scopul fundamental al reformelor sistemului de ocrotire a sănătăţii este
creşterea speranţei de viaţă şi satisfacerea necesităţilor beneficiarilor serviciilor
medicale.
Obiectivele politicii în domeniul ocrotirii sănătăţii sunt:
a) sporirea accesului populaţiei la servicii medicale calitative şi eficiente;
b) asigurarea echităţii în distribuţia efortului financiar pentru achitarea
serviciilor medicale;
c) acoperirea universală a populaţiei cu servicii medicale de bază;
d) îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi acordarea acestora în funcţie de
necesităţi;
e) schimbarea statutului furnizorilor de servicii medicale şi separarea funcţiilor
de procurare şi de prestare a acestor servicii.
Pentru atingerea acestor obiective, sînt necesare schimbări la nivelul
finanţării, planificării şi furnizării serviciilor de sănătate.
Conform Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

nr.173 din 10.04.2003, odată cu implementarea asigurării medicale obligatorii,
instituţiile medicale bugetare şi-au modificat statutul, devenind instituţii medico-
sanitare publice la autogestiune, nonprofit. Prin aceste schimbări s-a obţinut o
flexibilitate mai înaltă în finanţarea instituţiilor medicale şi în utilizarea resurselor.
Experienţa acumulată pe parcursul implementării demonstrează faptul că bugetul
stabilit este utilizat mai eficient, iar accentul se pune pe îndeplinirea indicatorilor
de performanţă, care reflectă în primul rînd calitatea serviciilor şi satisfacerea
necesităţilor medicale ale populaţiei asigurate.
Începînd cu 1 decembrie 2004, instituţiile medico-sanitare publice din
Republica Moldava au următoarele organe de conducere şi control:
 Fondatorul (autoritatea administraţiei publice locale/centrale);
 Consiliul administrativ;
 Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale;
 Medicul-şef (directorul).
Subiecţii asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt:
a) asiguratul;
b) persoana asigurată;
c) asigurătorul;
d) instituţia medicală.
Finanţarea instituţiilor medico – sanitare publice se efectuează din cadrul
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală constituite din mijloace
financiare provenite din:
 primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de către
patroni din fondul de remunerare a muncii;
 primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute din salariu;
 transferurile de la bugetul de stat calculate drept contribuţii pentru
categoriile de persoane, pentru calitatea de plătitor o îndeplineşte Guvernul
Republicii Moldova;
86
 veniturile obţinute de la categoriile de populaţie cărora li se aplică tariful de
asigurare în formă de numerar în sumă fixă;
 mijloace financiare obţinute în urma aplicării amenzilor şi penalităţilor;
 sume cu destinaţie specială.
Primele de asigurare obligatorie se stabilesc conform Legii cu privire la

mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală nr.1593-XV din 26.12.2002, iar mărimea lor trebuie să fie
suficientă pentru îndeplinirea Programului unic.
Plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sînt:
a) unităţile, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare;
b) angajaţii unităţilor, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de
organizare;
c) autorităţile administraţiei publice centrale - pentru categoriile respective
(copii 0-18 ani, pensionari, invalizi, şomeri, studenţi şi alţii, conform art.4 din
Legea nr.1585-XIII din 27.02.1998);
d) persoane fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător în conformitate cu
legislaţia;
e) alte persoane cu domiciliul în Republica Moldova.
Marimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este revăzută şi
calculată anual de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi
aprobată de Parlament.
Categoriile de persoane neangajate pentru care plătitor al primelor de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală este Guvernul:
1. Copiii de vîrstă prescolară
2. Elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură
generală
3. Elevii din învăţământul secundar profesional
4. Elevii din învăţământul mediu de specialitate (colegii) cu frecvenţa la zi
5. Studenţii din învăţământul superior universitar cu frecvenţa la zi
6. Copiii neîncadraţi la învăţătură pînă la atingerea vîrstei de 18 ani
7. Invalizii
8. Pensionarii
9. Şomerii înregistraţi oficial
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă

medicală, cărora li se calculează prima de asigurare în calitate de contribuţie
procentuală la salariu şi la alte forme de retribuire a muncii, la onorarii:
1. Unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
87
2. Salariaţii angajaţi prin contract individual de muncă.
3. Deputaţii în Parlament.
4. Preşedinţii consiliilor raionale şi alte persoane cu funcţii eligibile
remunerate.
5. Judecătorii şi procurorii.
6. Asociatiile obstesti si fundatiile care nu desfasoara activitate economica, de
productie, de comert si de mediere.
7. Ambasadele, consulatele si alte misiuni permanente, situate pe teritoriul
Republicii Moldova, care angajeaza cetateni ai Republicii Moldova.
8. Cetatenii Republicii Moldova angajati, in baza de contract, in proiecte,
institutii si organizatii internationale, indiferent de sursa finantarii activitatilor
acestora, daca acordurile internationale nu stipuleaza altfel.
9. Persoanele angajate de catre fondatorii de intreprinderi individuale in
baza unui contract individual de munca.
10. Avocatii si notarii, indiferent de forma juridica de organizare a activitatii,
care au obtinut licenta in modul stabilit de lege. Pentru categoriile mentionate,
primele de asigurare sint calculate din onorariile primite pentru acordarea de
servicii, dupa deducerea cheltuielilor de retribuire a muncii salariatilor
angajati in baza contractelor individuale de munca.
Categoriile de platitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala

carora li se calculeaza prima de asigurare in suma fixa in valoare absoluta:
1. Persoanele neangajate care sint asigurate din contul bugetului.
2. Persoanele fizice care desfasoara activitate de intreprinzator in conformitate
cu legislatia.
3. Titularii patentelor de intreprinzator.
4. Proprietarii de terenuri agricole care nu au transmis terenurile in arenda.
5. Proprietarii de terenuri agricole constituiti in asociatii de prelucrare
colectiva a pamintului, indiferent de forma juridica de organizare.
6. Persoanele fizice care arendeaza terenurile agricole in baza de contract.
7. Fondatorii de intreprinderi individuale, inclusiv pensionarii (cu exceptia
celor din agricultura).
8. Persoanele fizice care obtin venit din arendarea unitatilor de transport,
localurilor, utilajelor si altor bunuri materiale (cu exceptia arendei terenurilor
agricole si arendei realizate in baza de patenta).
9. Scriitorii, pictorii, artistii.
88
Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală are un caracter
obligatoriu şi va oferi tuturor cetăţenilor posibilităţi egale la obţinerea unui volum
definit de servicii medicale, acordate fără plată, prevăzute în Programul unic al
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, aprobat anual de Guvern. În el sînt
incluse servicii medicale considerate importante pentru societate şi necesare pentru
menţinerea şi refacerea sănătăţii.
În cadrul acestui Program, persoanele asigurate vor beneficia de următoarele
tipuri de asistenţă medicală:
a) Asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească acordată de serviciile
raionale, municipale şi zonele de asistenţă medicală urgentă;
b) Asistenţă medicală primară acordată de medicii de familie;
c) Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu, acordată de medicul specialist
de profil din secţiile consultative ale instituţiilor medicale spitaliceşti şi ale
asociaţiilor medicale teritoriale;
d) Asistenţă medicală spitalicească acordată în instituţiile medicale spitaliceşti;
e) Servicii aferente asistenţei medicale, investigaţii costisitoare de laborator şi
diagnostic;
f) Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu
al copiilor sub 5 ani, preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile
gravide şi a medicamentelor antihipertensive compensate.
Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se acordă persoanelor
asigurate în toate cazurile care ameninţă viaţa, în cazuri de pericol ce poate
conduce la urmări şi complicaţii grave pentru pacientul respectiv şi în caz de
pericol pentru sănătatea publică, provocate de maladiile acute, acutizarea
maladiilor cronice, accidente, traume şi intoxicaţii, complicaţii din perioada
gravidităţii şi la naştere, care necesită intervenţie medicală urgentă.
Asistenţă medicală primară se referă la supravegherea sănătăţii şi volumul
asistenţei medicale acordate persoanelor asigurate înregistrate la medicul de
familie.
Asistenţă medicală spitalicească li se va presta persoanelor asigurate în
conformitate cu standardele medicale, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale.
Asistenţa medicală spitalicească se va acorda în cazurile cînd în urma examinării
pacientului se constată o stare ce pune în pericol echilibrul normal al funcţiilor
vitale ale organismului; cînd diagnosticul nu poate fi stabilit în condiţii de
ambulatoriu sau pacientul necesită tratament sub supraveghere permanentă din
partea lucrătorilor medicali.
Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu se acordă persoanelor
asigurate de către medicul specialist de profil, în scopul stabilirii diagnosticului
89
şi/sau tacticii de tratament, în conformitate cu standardele aprobate de Ministerul
Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.
Serviciile aferente asistenţei medicale, investigaţiile costisitoare de laborator şi
diagnostic se vor acorda persoanelor asigurate în instituţiile medico-sanitare
publice republicane şi municipale în conformitate cu lista de aşteptare întocmită de
consiliile medicale consultative din Centrele medicilor de familie raionale şi
municipale şi în baza limitelor stabilite de către Compania Naţională de Asigurări
în Medicină.
Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu
al copiilor sub 5 ani, a preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile
gravide şi a medicamentelor antihipertensive compensate se face conform
Regulamentului Cu privire la asigurarea cu medicamente de bază a copiilor sub 5
ani, a gravidelor cu anemii şi a bolnavilor cu hipertensiune arterială în condiţii de
ambulatoriu (inclusiv în staţionarele de zi) în cadrul asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală, modelele cărora au fost aprobate prin Hotărîrile Guvernului
Republicii Moldova nr.1636 din 18.12.2002.
Conform Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală

nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, Legii cu privire la mărimea, modul şi
termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 şi Legii fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală pe anul 2006 nr.339-XVI din 16 decembrie 2005, fondurile de
asigurări obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 1527,7 milioane lei vor fi
constituite din surse de venit, prezentate în (Tabelul nr.1).
Veniturile încasate la contul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină
se repartizează în fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în baza
normativelor stabilite pentru fiecare fond în Regulamentul cu privire la modul de
constituire şi administrare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 594 din 14 mai 2002. Astfel, în
fondul de bază se acumulează mijloace financiare în proporţie de 94%, iar în
celelalte fonduri se vor acumula mijloace financiare în proporţie de cîte 2%. În
scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medicală, CNAM are dreptul să
constituie, din contul mijloacelor obţinute din primele de asigurare, următoarele
fonduri de asigurare:
a) fondul pentru achitarea serviciilor medicale;
b) fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
c) fondul măsurilor de profilaxie;
d) cheltuieli de administrare.
În fondul pentru achitarea serviciilor medicale se acumulează mijloacele

financiare în proporţie de 94% din cuantumul primelor de asigurare virate pe
90
contul CNAM pe parcursul unui an. Aceste mijloace se utilizează pentru
acoperirea cheltuielilor necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii
de asistenţă medicală, care include:
1- asistenţă medicală primară;
2- asistenţă de urgenţă;
3- asistenţă medicală spitalicească;
4- alte servicii aferente asistenţei medicale.
În fondul de rezervă se acumulează sumele în proporţie de 2% din

cuantumul primelor de asigurare virate pe contul Companiei pe parcursul unui an
şi din diferenţa dintre venituri şi cheltuielile efective ale fondului de bază rămasă la
finele anului de gestiune, cu excepţia datoriilor creditoare, formate în urma
acordării serviciilor medicale. Mijloacele financiare acumulate în fondul de rezervă
se utilizează pentru:
 acoperirea cheltuielilor suplimentare, legate de îmbolnăviri şi afecţiuni
urgente a căror rată anuală depăşeşte media luată în baza calculării
Programului unic pentru anul respectiv;
 compensarea diferenţei între cheltuielile efective legate de achitarea
serviciilor medicale curente şi contribuţiile acumulate (veniturile
aşteptate) în fondul de bază;
 Echilibrarea şi compensarea diferenţei dintre cheltuielile efective ale
mijloacelor financiare acumulate în fondurile de bază ale agenţiilor
teritoriale şi media pe ţară în situaţii temeinic motivate;
Cuantumul mijloacelor financiare acumulate în fondul de rezervă nu poate
depăşi cota de 25% din volumul cheltuielilor anuale ale fondului de bază, calculate
din media ultimilor trei ani.
În fondul măsurilor de profilaxie se acumulează suma provenită din

defalcările în proporţie de 2% din cuantumul tuturor primelor de asigurare.
Mijloacele financiare acumulate în acest fond se utilizează pentru acoperirea
cheltuielilor legate preponderent de:
 Realizarea măsurilor de reducere a riscului de îmbolnăvire;
 Efectuarea examinărilor profilactice în scopul depistării precoce a
îmbolnăvirilor;
 Finanţarea manifestărilor de promovare a modului sănătos de viaţă;
 Alte activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire,
acceptate pentru finanţare de către Consiliul de administrare al CNAM, de
comun acord cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.
91
Mijloacele financiare destinate acoperirii cheltuielilor administrative nu pot
depăşi plafonul de 2% din cuantumul tuturor primelor de asigurare virate pe contul
Companiei pe parcursul unui an. Acest fond se utilizează pentru:
- Salarizarea personalului angajat al CNAM şi al agenţiilor teritoriale
(ramurale);
- Acoperirea cheltuielilor de deplasare;
- Întreţinerea sistemului informaţional şi a infrastructurii organizatorice;
- Efectuarea controlului calităţii serviciilor medicale şi a expertizelor
respective;
- Cheltuieli operaţionale;
- Procurarea mijloacelor fixe şi a utilajului necesar;
- Cheltuieli de gospodărie şi birotică;
- Instruirea şi perfecţionarea cadrelor;
- Alte activităţi ce ţin de administrarea Companiei.
Mijloacele financiare obţinute în urma aplicării acţiunilor de regres sau a
penalizărilor, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală, se repartizează în fondurile administrate de Companie după
cum urmează:
60% - în fondul de bază;
20% - în fondul de rezervă;
20% - în fondul măsurilor de profilaxie.
Nu se admite dezafectarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală în alte scopuri decît destinaţia lor proprie.
9.2 Salarizarea lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătăţii.

Condiţiile de salarizare prevăzute în Legea cu privire la sistemul de salarizare în
sectorul bugetar nr.355-XVI din 23.12.2005 (capitolul VI), se extind asupra
personalului de bază din instituţiile medico – sanitare publice (IMSP) şi de
asistenţă socială finanţate de la buget, precum şi asupra personalului medical din
instituţiile de învăţământ, alte instituţii medicale şi asupra altui personal de
asistenţă socială, indiferent de sobordinea lor departamentală.
Categoriile de salarizare pentru personalul medical se stabileşte în dependenţă de
funcţia deţinută şi vechimea în muncă.
92
Categoriile de salarizare pentru personalul medical
Funcţia Categoria de salarizare / Vechimea în muncă
< 5 ani 5 – 10 ani 10 – 15 ani > 15 ani
1. Medici şi farmacişti 13 - 15 14 - 16 15 - 17 16 - 18
2.Personalul medical şi 8 - 10 10 - 12 11 - 13 12 - 14
farmaceuti cu studii
medii de specialitate
3.Personalul medical Indiferent de vechimea în muncă: 6 - 7
inferior
Medicii, medicii cu funcţii de conducere, personalul medical cu studii medii

speciale şi farmaciştii, pentru categoriile de calificare superior, I şi II, benefeciază
de sporuri la salariu în mărime de, 50, 40 şi 30% faţă de salariul funcţiei.
În funcţie de specificul ramural de activitate, personalul IMSP mai beneficiază de
următoarele sporuri la salariul de bază:
a) Spor pentru vechime în muncă în condiţii deosebite stabilit:
 Medicilor din Consiliul republican de expertiză medicală a vitalităţii,
pentru primii trei ani de muncă şi pentru fiecare doi ani următori - în
mărime de pînă la 10% din salariul funcţiei, cuantumul maxim al
sporului nu va depăşi 30% din salariul funcţiei;
 Personalului din subdiviziunile care combat infecţii extrem de
periculoase - în mărime de pînă la 10% din salariul funcţiei pentru
fiecare an lucrat, cuantumul maxim al sporului nu va depăşi 40% din
salariul funcţiei;
 Personalului antrenat nemijlocit în profilaxia şi combaterea maladiilor
HIV/SIDA - în mărime de pînă la 10% din salariul funcţiei pentru
fiecare an lucrat, cuantumul maxim al sporului nu va depăşi 60% din
salariul funcţiei;
b) Spor pentru condiţii nefavorabile – personalului care lucreză în condiţii
periculoase, dăunătoare sau în condiţii de risc;
c) Spor la salariu:
 În mărime de 20% - personalului din şcolile internat pentru copii
orfani şi fără tutelă, azilurile pentru bătrîni şi invalizi, centre
republicane de reabilitare şi recuperare, centre de plasament;
 În mărime de 30% - personalului internatelor psihoneurologice,
centrelor psihosociale de reabilitare, caselor – internat pentru copii cu
deficienţe mintale;
 În mărime de 10% - personalului medical şi farmaceutic în cadrul
cărora activează clinici şi catedre universitare;
93
d) Spor la salariu pentru condiţii specifice în activitate - În mărime de 15%,
personalului medical şi în mărime de 10% - personalului nemedical din
cadrul Asociaţiei Curativ – Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului
Guvernului.
Pentru mobilizarea la domiciliu, în vederea efectuării serviciului de seară sau pe
timp de noapte, în zilele de odihnă şi de sărbători, medicilor indiferent de timpul şi
locul asistenţei li se acordă un supliment de plată în mărime de 50% din salariul
funcţiei pentru fiecare oră lucrată, iar pentru personalul medical ce acordă asistenţă
medicală de urgenţă suplimentul consituie 100% din salariul funcţiei pentru fiecare
oră lucrată noaptea.
În scopul premierii şi acordării ajutorului material lucrătorilor din sfera IMSP se
planifică mijloace în mărimea fondului de salarizare pentru o lună pe an.
9.3 Planificarea cheltuielilor de întreţinere a instituţiilor medico –

sanitare publice.
Planificarea cheltuielilor de întreţinere a IMSP se efectuează în cadrul devizului de
venituri şi cheltuieli întocmit anual, în baza indicilor de activitate şi a normelor de
consum. Indicii de activitate se deosebesc în dependenţă de tipul instituţiei medico
– sanitare:
Pentru instituţiile spitaliceşti, indicii de activitate sunt:
 Nr. Paturilor
 Nr. Pat * zile
Numărul paturilor se determină pentru începutul şi sfârşitul anului, şi în mărime
medie anuală. Numarul la începutul anului de plan este egal cu numărul de la
sfârşitul anului precedent.
Nr.mediu anual al paturilor = Nr.la începutul anului + (N1*L1)/12-(N2*L2)/12
Nr.la sfârşitul anului de plan = Nr.la începutul anului + N1-N2
Nr.pat*zile = Nr.mediu anual al paturilor*Nr.zilelor de funcţionare a unui pat pe
an
Pentru instituţiile de tip ambulator, indicii de activitate sunt:
 Nr.vizitelor
 Volumul anual de lucru
Aceşti indicatori se calcilează pe fiecare specialitate şi pe policlinică în întregime.
Nr.vizitelor = Norma de lucru pe oră (bolnavi) * Norma de lucru pe zi (ore)
Volumul anual de lucru = Nr.vizitelor * Nr.zilelor de lucru pe an
94
Toate articolele de cheltuieli se determină în conformitate cu metodologia
aplicată pentru instituţiile de învăţământ public. Pondere deosebită în cadrul
cheltuielilor pentru întreţinerea IMSP o are articolul 113.09 „Alimentaţia” şi
113.10 „Procurarea medicamentelor şi a materialelor de pansament”. Ele se
determină ca produs între Nr.mediu anual al paturilor sau Nr.vizitelor *
Nr.zilelor*Norma (de alimentare sau de procurare a medicamentelor). Aceste
norme diferă în dependenţă de tipul instituţiei şi a secţiei.
1. Care sunt etapele reformei sistemului de ocrotire a sănătăţii din
Republica Moldova?
2. Care sunt categoriile de plătitori şi de beneficiari ai sistemului de
asigurări obligatorii de asistenţă medicală obligatorie?
3. Care sunt cotele de contribuţii la sistem şi modalitatea de calcul al
acestor contribuţii?
4. Care sunt particularităţile salarizării personalului medical?
5. Caracterizaţă tipurile de asistenţă medicală finanţată din contul CNAM?
6. Cum sunt repartizate resursele financiare între fondurile de asigurări
obligatorii de asistenţă medicală?
7. Care sunt indicatorii de activitate a IMSP?
8. Cum se determină cheltuielile de întreţinere a IMSP (în baza devizului
de venituri şi cheltuieli)?
Bibliografia:
1. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din

23.12.2005
2. Regulamentul cu privire la modul de constituire şi administrare a fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 594 din
14 mai 2002
3. Regulamentul Cu privire la asigurarea cu medicamente de bază a copiilor sub 5 ani,
a gravidelor cu anemii şi a bolnavilor cu hipertensiune arterială în condiţii de ambulatoriu
(inclusiv în staţionarele de zi) în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1636 din 18.12.2002.
4. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27
februarie 1998,
5. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002
6. Legiile anuale ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
9. Toma Mihai „Finanţe şi gestiune financiară.” Bucureşti,1994;
10. Gh. Manolescu "Buget: abordare economică si financiară"Bucureşti, 1997;
11. В.М. Родионова и др « Финансы» Москва , 1995;
12. Ож. К.Хорн «Основы управления финансами» Москва, 1997.
95
TEMA 10. FINANŢAREA CHELTUIELILOR PENTRU SERVICIILE
PUBLICE GENERALE
10.1 Caracteristica cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

10.2 Particularităţile salarizării funcţionarilor publici.
10.1 Caracteristica cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Activitatea instituţiilor ce prestează servicii publice generale este reglementată de

Legea Republicii Moldova privind serviciul public nr.443-XIII din 04.05.95. În
conformitate cu prevederile acestei legi serviciul public înseamnă totalitatea
autorităţilor publice şi activitatea persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor
organe, îndreptată spre realizarea împuternicirilor acestor autorităţi în scopul
dezvoltării economiei, culturii, sferei sociale, promovării politicii externe, apărării
ordinii de drept şi asigurării securităţii naţionale, ocrotirii drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime ale cetăţenilor.
Sarcinile principale ale serviciului public sunt:
 Executarea prevederilor Constituţiei şi legislaţiei;
 Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi
juridice, ale autorităţilor publice locale, asigurarea exercitării lor;
 Asigurarea unei activităţi eficiente autorităţilor publice în
conformitate cu scopurile, sarcinile şi competenţele lor, prevăzute de
legislaţie;
 Perfecţionarea organizării activităţii administraţiei publice, a pregătirii
profesionale a funcţionarilor publici.
Persoanele cu funcţii de răspundere sunt funcţionarii publici învestiţi cu atribuţii
în vederea exercitării funcţiilor autorităţilor publice sau a acţiunilor administrative
de dispoziţie şi organizatorico-economice.
Funcţionar public este persoana care ocupă funcţie de stat remunerată şi care
dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile legii.
Funcţiile publice sunt de trei ranguri:
 Rangul I include funcţiile de conducere din autorităţile publice centrale,
funcţiile de conducere din autorităţile administraţiei publice a UTA;
 Rangul II include funcţiile de conducere din unităţile autorităţilor publice
centrale, funcţionarii de execuţie din aceste autorităţi şi funcţionarii de
conducere din administraţia publică locală;
 Rangul III include celelalte funcţii din autorităţile publice.
Pentru fiecare rang se stabileşte trei grade de calificare ale funcţionarilor publici:
1. rangul I:
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I;
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa II;
 consilier de stat al Republicii Moldova de clasa III;
96
2. rangul II:
 consilier de stat de clasa I;
 consilier de stat de clasa II;
 consilier de stat de clasa III;
3. rangul III:
 consilier de clasa I;
 consilier de clasa II;
 consilier de clasa III;
trecerea funcţionarului public într-un alt grad de calificare se face succesiv, în
corespundere cu pregătirea profesională, cu rezultatele muncii şi ale atestării, cu
vechimea în grad de cel puţin doi ani. Gradele de calificare se conferă pe viaţă.
La încadrarea în serviciul public şi ulterior în fiecare an, funcţionarul public
este obligat să prezinte declaraţia cu privire la venituri şi proprietate.
10.2 Particularităţile salarizării funcţionarilor publici.
Retribuirea muncii trebuie să asigure funcţionarilor publici condiţii materiale

pentru exercitarea independentă a atribuţiilor, să contribuie la completarea
autorităţilor publice cu cadre competente, să încurajeze conştiinciozitatea şi
spiritul de iniţiativă. Retribuirea muncii se constituie din:
 salariul de bază care se stabileşte în raport cu responsabilitatea şi
competenţa atribuţiilor, precum şi cu nivelul de pregătire necesar
funcţiei ocupate;
 sporurile la salariul de bază:
1. pentru grad de calificare;
2. pentru vechime în muncă;
3. pentru înalta competenţă profesională, intensitate a muncii, precum şi
pentru îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră;
4. pentru păstrarea confidenţialităţii;
5. pentru utilizarea, în exerciţiul funcţiunii, a unor limbi străine.
 Premiul pentru rezultatele activităţii curente.
Grilele de salarii sunt stabilite prin Legea cu privire la sistemul de salarizare în
sectorul bugetar nr.355 - XVI din 23 decembrie 2005.
1. Sporul la salariu pentru grad de calificare se plăteşte în următoarele mărimi:
GRADUL Sporul lunar, lei

consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I; 500
consilier de stat al Republicii Moldova de clasa II; 450
consilier de stat al Republicii Moldova de clasa III; 400
consilier de stat de clasa I 375
consilier de stat de clasa II 350
consilier de stat de clasa III 300
consilier de clasa I 275
consilier de clasa II 250
consilier de clasa III 200
97
2. Sporul pentru vechimea în muncă se plăteşte lunar, calculat în procente faţă de
salariul de bază, ţinându – se cont de sporul lunar pentru grad de calificare, în
următoarele mărimi:
Vechimea în muncă Sporul, %

2 - 5 ani 15
5 – 10 ani 25
10 – 15 ani 30
15 – 20 ani 35
Peste 20 ani 40
Sporul pentru vechime în muncă, stabilit se majorează cu 1% pentru fiecare an

lucrat în serviciul public, realizat cu începere de la 27 august 1991, dar nu mai mult
de 20%.
3. Pentru înalta competenţă profesională, intensitate a muncii, precum şi pentru
îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră, funcţionarii publici pot
beneficia de un spor la salariu, calculat la salariul de bază, ţinându-se cont de
sporul pentru vechime în muncă. Categoriile de funcţionari publici care
beneficiază de acest spor şi cuantumul mijloacelor alocate pentru acordarea
acestuia se stabilesc de Guvern, şi respectiv, de Parlament.
4. Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau

documentele de care iua cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii, funcţionarii publici
primesc lunar un spor de până la 20% din salariul de bază.
5. Sporurile pentru utilizarea, în exerciţiul funcţiunii, a unor limbi străine se

stabilesc funcţionarilor publici ca şi celorlalţi lucrători bugetari.
În scopul premierii se utilizează mijloacele fondului de salarizare, în mărime de 6
fonduri lunare pe an, calcilate în raport cu salariile de bază, ţinându-se cont de
sporul pentru vechimea în muncă, iar pentru acordarea ajutorului material –
mijloace în limitele a 2 fonduri medii lunare de salarizare pe an
1. Ce instituţii sunt parte al serviciului public?
2. Care sunt sarcinile şi funcţiile acestor instituţii?
3. Cine este funcţionarul public? Definiţi statutul acestuia.
4. Care sunt particularităţile salarizării funcţionarilor publici? De ce sporuri
beneficiază?
Bibliografia:
1. Legea Republicii Moldova privind serviciul public nr.443-XIII din 04.05.95.

2. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23.12.2005
3. Manole Tatiana „Finanţe publice locale.Teorie şi aplicaţii” Chişinău, 2000;
98
BIBLIOGRAFIA:
1. Constituţia Republicii Moldova, 29.07.94;
2. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006), aprobat ă prin
Legea nr.398-XV din 2 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,
nr.5-12, art.44)
3. Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005 - 2009 „Modernizarea ţării – bun
ăstarea poporului”
4. Planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, aprobat prin Hotărоrea
Guvernului nr.356 din 22 aprilie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,
nr.65-66, art.412)
5. Legea cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998, Nr.1217-XIII din
25.06.1997.
6. Legea RM privind sistemul bugetar si procesul bugetar, Nr.847-XIII din 24.05.1996
7. Legea RM privind finanţele publice locale Nr. 397 din 16.10.2003,
8. Legea RM privind administraţia publică locală, Nr. 436 din 28.12.2006;
9. Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu 2007-2009.
10. Clasificaţia bugetara. Hotărârea Parlamentului RM privind clasificaţia bugetara
Nr.969-XlII din 24 iulie 1996.
11. Legea RM privind asistenţa socială, Nr. 547-XV din 25.12.2003.
12. Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, Nr. 499 -
XIV din 14.07.1999
13. Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, Nr.156-XIV din 14.10.1998. Legea
Republicii Moldova privind sistemul public de asigurări sociale, nr.498-XIV din 8 iulie 1999.
14. Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anii respectivi.
15. Cu privire la indexarea pensiilor, Hotărârea Guvernului RM, Nr. 278 din 22 martie
2004.
16. Legii RM cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23
decembrie 2005;
17. Hotărârii Guvernului cu privire la cuantumurile burselor în Republica Moldova
nr.1009 din 1.09.2006;
19. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din
23.12.2005
20. Regulamentul cu privire la modul de constituire şi administrare a fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 594 din 14 mai 2002
21. Regulamentul Cu privire la asigurarea cu medicamente de bază a copiilor sub 5 ani, a
gravidelor cu anemii şi a bolnavilor cu hipertensiune arterială în condiţii de ambulatoriu
(inclusiv în staţionarele de zi) în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, aprobat
prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1636 din 18.12.2002.
22. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27
februarie 1998,
23. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002
24. Legiile anuale ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
25. Legea Republicii Moldova privind serviciul public nr.443-XIII din 04.05.95.
26. Normele metodologice cu privire la funcţionarea Trezoreriei de Stat, aprobate la
şedinţa Colegiului Ministerului Finanţelor din 4 mai 2000.
27. Norme metodologice privind executarea de casă a bugetului de stat şi bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale prin sistemul trezorerial al Ministarului Finanţelor.
99
Aprobat de Colegiul Ministarului Finanţelor al Republicii Moldova nr.2/2 din 11 ianuarie
2002.
28. Despre aprobarea Regulamentului cu privire la efectuarea reviziilor economico-
financiare, Hotărârea Guvernului RM Nr. 253 din 10.03.2003,
29. Casian A., Petroia A. „Politica bugetar-fiscală”, Tranziţie: retrospective şi
perspective., culegere, ed.Junivas, Chişinău 2002
30. Manole T.„Finanţele publice locale”, Chişinău, 2003;
31. Manole T. „Finanţe publice locale.Teorie şi aplicaţii”Chişinău, 2000;
32. Secrieru A. „Finanţe publice”, Chişinău, 2004
33. Bistriceanu G. „Finanţe.” Bucureşti, 1995;
34. Basno C. „Monedă, credit, bănci” Bucureşti, 1994;
35. Drenuţa E. „Bugetul public.” Bacău, 1992;
36. Drenuţa E. „Trezoreria finanţelor publice.” Bacău, 1994;
37. Gliga I. „Dreptul finanţelor publice.” Bucureşti, 1992;
39. Bodnar M. „Finanţe - monedă „ Bucureşti, 1995;
40. Matei G. „Finanţe generale.” Craiova, 1994;
41. Stancu I. „Finanţe.” Bucureşti, 1996;
43. Vaşcu Barbu T. "Bugetul statului si agenţilor economici", Bucureşti, 1997;
45. Talpoş I."Finanţele României" Timişoara, 1995;
46. Moşteanu T. "Buget şi Trezorerie publică", Bucureşti ,1997;
47. Drehuţa E. "Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare" Bucureşti, 1997;
48. Макконнэл Кэмбэлл Р., Брю Стэнли Л. « Экономикс: Принципы, проблемы и
политика» в 2-х томах, Москва, 1992;
49. Дробозина Л.А. « Общая теория финансов» Москва, 1995;
50. Казак А.Ю. «Финансы и кредит» Екатеринбург, 1994;.
51. Родионова В.М. « Финансы » Москва, 1995;
52. Мысляева И.Н. «Государственные и муниципальные финансы» Москва, 2003;
53. Якобсон Л.И. «Экономика общественного сектора: Основы теории
государственных финансов », Москва 1996.
100
101

CURS Gestiunea Finantelor Publice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS Gestiunea Finantelor Publice

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Academia de Studii Economice din Moldova

Catedra „Finanţe şi Asigurări”

GESTIUNEA FINANŢELOR PUBLICE

1.1 Conceptul de bunuri publice şi private.

1.1 Conceptul de bunuri publice şi private.

Figura nr. 1: Clasificarea bunurilor

1.2 Sectorul public şi componentele sale.

1.3 Funcţiile sectorului public.

1.4 Evoluţia Sectorului Public în Republica Moldova

2.1 Bugetul –verigă de bază a sistemului financiar al ţării.

2.1 Bugetul - verigă de bază a sistemului financiar al ţării

Importanţa acestor funcţii se modifică pe parcursul anului bugetar. Funcţia

Sistemul bugetar al fiecărei ţări cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor

Sistemul bugetar de tip unitar este constituit din două verigi:

Sistemul bugetar al Republicii Moldova este unul de tip unitar. În

2.3 Politica bugetar-fiscală a statului.

3.1 Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar

3.2 Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar

3.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat.

3.4 Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale.

3.5 Executarea bugetului de stat.

3.6 Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare

La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate

3.7 Controlul bugetar.

4.1 Conceptul cu privire la Trezorerie. Evoluţia sistemului trezorerial.

Trezorerie publică reprezintă un serviciu al statului care asigură marile echilibre

4.2 Funcţiile Trezoreriei publice.

4.3 Structura sistemului trezorerial în Republica Moldova.

4.4 Încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare prin sistemul trezorerial.

4.5 Efectuarea cheltuielilor bugetare prin sistemul trezorerial.

Cheltuielile instituţiilor publice se efectuează de la contul bancar de cheltuieli al

Toate cheltuielile instituţiei publice se efectuează în baza planurilor de finanţare

1. Normele metodologice cu privire la funcţionarea Trezoreriei de Stat, aprobate la şedinţa

2) Veniturile din operaţiunile cu capital (din vânzarea capitalului fix, a

4) Granturi (interne şi externe).

Clasificaţia bugetară a cheltuielilor

Cheltuielile curente se subdivizează în 4 grupuri:

5.3 Noţiune de deviz de venituri şi cheltuieli. Tipurile de deviz.

Cheltuielile instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale se

6.1 Structura şi funcţiile administraţiei publice locale.

Administraţie publică locală reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale

Structura administraţiei publice locale în RM

Primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază:

6.2 Autonomie locală şi principiile de bază ale activităţii autorităţilor

În realizarea competenţelor lor, autorităţile administraţiei publice locale dispun de

Descentralizarea administrativă reprezintă un proces continuu, progresiv, care

Principiile de bază ale administrării publice locale

Descentralizarea administrativă are la bază următoarele principii:

Autorităţile publice locale îşi desfăşoară activitatea în domeniile stabilite de

6.3 Resursele financiare la dispoziţia autorităţilor publice locale.

Grupa de Veniturile Veniturile Veniturile bugetului Veniturile

2) Defalcări de a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitul pe a) impozitul pe

3) Transferuri transferuri de la transferuri de la transferuri de la bugetul Transferuri de la

6.4 Transferurile: tipuri şi metode de calcul.

Se stabileşte următoarea modalitate de calculare a transferurilor:

I. De la bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia

6.6 Procesul bugetar la nivelul unităţilor administrativ –

Autorităţile administraţiei publice ale unităţilor administrativ-teritoriale

Etapa I. Elaborarea proiectului de buget

Trezoreriile teritoriale au următoarele atribuţii:

Etapa IV. Întocmirea raportului privind execuţia bugetelor UAT

7.1 Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor