Organizația Mondială a Comerțului 

(OMC) este o organizație internațională care

supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele
membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului“ și operează
în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.
Sediul OMC se află în Geneva, Elveția.
În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales director general al OMC. Acesta a preluat
funcția de la predecesorul său, Supachai Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Până la data
de 19 august, 2005 au existat 148 de memberi ai organizației. Tuturor membrilor OMC li se
recomandă să-și ofere reciproc statutul de națiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici
excepții) concesiuni comerciale oferite de un membru OMC unei țări trebuie să fie oferite tuturor
membrilor OMC.
OMC cuprindea 76 de țări membre la înființare. Alți 74 de membri au urmat în următorii
zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007. O listă actuală de
membri poate fi găsită aici.
Există țări care nu sunt membre și care au participat ca observatori la
OMC: Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia și Herțegovina, Capul
Verde, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul
Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia, Federația Rusă, Samoa, São Tomé și
Príncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanu
atu, și Yemen. Multe dintre aceste țări doresc să devină membre.
Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicația sa a fost blocată de către
Statele Unite de 22 de ori, sub acuzația că Teheranul ar susține terorismul internațional. În luna
martie, 2005, SUA a declarat că își va folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile pentru
aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei
înțelegeri legate de programul nuclear. Rusia a aderat la OMC pe data de 22 august 2012
Organizația Mondială a Comerțului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a
înlocui Acordului general asupra tarifelor și comerțului (GATT - General Agreement on Tariffs
and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârșitul celui de-al doilea
război mondial, cu scopul de a facilita comerțul liber. Principiile și acordurile GATT au fost
adoptate de OMC care a fost însărcinată cu administrarea și extinderea acestora. Spre deosebire
de GATT, OMC are o structură instituțională substanțială.
Efectiv, OMC este succesoarea mult amânată a Organizației Internaționale a
Comerțului care inițial a fost planificată a fi urmașa GATT-ului. Carta internațională a
Organizației Internaționale a Comerțului a fost stabilită în cadrul conferinței Națiunilor Unite
asupra comerțului și ocupației, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost blocată de
Senatul american. Unii istorici au presupus că nereușita e posibil să fi rezultat din temerile venite
din interiorul comunității de afaceri americane, acelea că Organizația internațională a
comerțului, (ITO) ar fi putut fi folosită pentru a regulariza, mai degrabă decât pentru a liberaliza
marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997).
 Rolul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în economia mondială:

O.M.C. reprezintă baza instituţional-juridică a sistemului comercial multilateral, fiind

unica organizaţie internaţională contractuală, care tratează regulile globale ale comerţului dintre
ţări.
            Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea O.M.C., prevede în preambulul
său obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a
acorda O.M.C. mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea sunt:
 creşterea nivelului de trai, a standardelor de viaţă şi majorarea veniturilor;
 utilizarea deplină a forţei de muncă;
 majorarea producţiei şi dezvoltarea comerţului;
 utilizarea optimă a resurselor mondiale.

Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de „dezvoltare
durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale şi la necesitatea protecţiei şi
conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale
ţărilor.

Organizaţia Mondială a Comerţului serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor

privind liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli în
noi domenii legate de comerţ. Pe lângă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:
 facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei
Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
 soluţionarea diferendelor comerciale;
 examinarea politicilor comerciale naţionale;
 cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară
mondială.

Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerenţe în elaborarea politicilor economice la
nivel mondial, OMC va coopera, în funcţie de necesităţi, cu F.M.I. şi Banca Mondială.
Trebuie menţionat că O.M.C. este singura organizaţie internaţională globală, cu vocaţie
universală, care stabileşte reguli de comerţ între state. Aceste reguli sunt conţinute în Acordurile
OMC, negociate, semnate şi ratificate de Parlamentele membrilor, scopul principal al acestor
Acorduri fiind sprijinirea producătorilor de bunuri şi servicii, a exportatorilor şi importatorilor în
realizarea operaţiunilor comerciale, precum şi oferirea unui cadru multilateral coerent şi eficient,
care să ajute membrii la identificarea şi valorificarea avantajelor necesare creşterii economice.
Toate aceste reguli au caracter multilateral (pentru acordurile multilaterale), cu unele flexibilităţi
pentru ţările în curs de dezvoltare.

În cadrul „Rezultatelor Negocierilor în cadrul Rundei Uruguay privind comerţul

multilateral”, textele juridice includ o listă de aproape 60 de acorduri, anexe, decizii şi înţelegeri.
Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu
care reglementează în mod expres drepturile şi obligaţiile membrilor OMC. Pe lângă Acordurile
ce cuprind principiile de bază (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate şi o serie de Acorduri
suplimentare care se referă la clauze speciale cu privire la sectoare specifice (cum ar fi: evaluarea
bunurilor în vamă, inspecţia înainte de expediţie etc.).

Regulile O.M.C. – prevăzute în Acorduri, declaraţii şi decizii, sunt rezultatul negocierilor

dintre membrii organizaţiei. Prin intermediul acestor acorduri (voluminoase şi complexe
deoarece reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la
agricultură, industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea
intelectuală şi multe alte domenii, dar bazate o serie de principii care constituie fundamentul
sistemului multilateral de comerţ), membrii O.M.C. operează într-un sistem de comerţ
nediscriminatoriu, care le stabileşte drepturile şi obligaţiile.

Apartenenţa la O.M.C. se obţine pe baza liberei decizii a ţărilor care doresc acest lucru, în
urma unui proces de negocieri cu membrii, care se finalizează cu încheierea unui Protocol de
aderare în care sunt incluse angajamentele pe care ţara respectivă şi le asumă şi se obligă să le
pună în aplicare ulterior aderării la organizaţie, obligându-se, în acelaşi timp, să respecte regulile
şi principiile generale ale O.M.C.

O.M.C. este condusă, în fapt, de guvernele membrilor, toate deciziile fiind luate de către

membri, ca regulă generală prin consens, (fie de către miniştri - cu ocazia Conferinţelor
ministeriale, fie de către oficialii membrilor - care se întâlnesc regulat la Geneva). Aceste decizii
sunt apoi transpuse în legislaţiile naţionale, prin adoptarea lor de către Parlamentele membrilor.
O.M.C. este o organizaţie în care fiecare membru, indiferent de mărimea sau de puterea sa
economică sau comercială, are o pondere egală, pe principiul un membru – un vot.
Reglementările O.M.C. prevăd posibilitatea unui vot majoritar, însă această prevedere nu a
fost niciodată utilizată în O.M.C., fiind foarte rar folosită chiar în cadrul predecesorului sau –
G.A.T.T.

O.M.C. este considerată ca fiind “cel de al treilea pilon al economiei mondiale” alături de
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, organizaţia este unică prin structură şi
funcţionare, în sensul că O.M.C. nu face parte din Sistemul O.N.U. iar, în cadrul O.M.C.,
„puterea” nu este delegată unui organ director (cum este cazul Băncii Mondiale sau F.M.I.),
Secretariatul O.M.C., în frunte cu directorul general al organizaţiei, având un rol de facilitare şi
implementare a deciziilor adoptate de către membri.
Unul dintre elementele esenţiale prin care O.M.C. se deosebeşte de predecesorul său
G.A.T.T. îl constituie obligaţia fiecărui membru de a accepta “pachetul” de reguli şi obligaţii
multilaterale, inclusiv de a se supune prevederilor Memorandumului de acord privind
Reglementarea Diferendelor, care sunt puse în aplicare prin intermediul Organului de
Reglementare a Diferendelor (ORD). Existenţa ORD, a mecanismului la care membrii pot
recurge în situaţia în care consideră că sunt dezavantajaţi prin nerespectarea angajamentelor luate
de un alt membru în cursul negocierilor (sau a celor de aderare la O.M.C.), sau că respectivele
angajamente sunt implementate de o manieră care conduce la anularea avantajelor lor teoretice,
face din O.M.C. o instituţie deosebit de importantă pe plan internaţional, cu putere de
implementare şi urmărire a modului de punere în aplicare a obligaţiilor asumate de către fiecare
membru, întărind astfel caracterul său contractual.
 
 Principiile de bază ale O.M.C./G.A.T.T. pe care toţi membrii trebuie să le aplice sunt:
tratamentul cel mai favorabil acordat unei ţări trebuie extins tuturor membrilor Organizaţiei
Mondiale a Comerţului (clauza naţiunii celei mai favorizate); nici o ţară nu poate face
discriminare între produsele proprii şi cele importate (tratamentul naţional); nici o ţară nu poate
aplica restricţii cantitative asupra comerţului; toate regulile şi legile afectând comerţul trebuie să
fie publice; regulile şi angajamentele sunt obligatorii pentru membri, iar eventualele dispute
comerciale dintre membri trebuie soluţionate prin intermediul mecanismului de soluţionare a
diferendelor.
Există însă şi excepţii referitoare la măsuri de protejare a comerţului sau implementarea
standardelor în domeniul sănătăţii şi siguranţei. În prezent, O.M.C. reprezintă elementul central
al sistemului internaţional bazat pe reguli care guvernează comerţul mondial.
Prin situarea sa în afara sistemului Naţiunilor Unite, O.M.C. a reuşit să îşi prezerve, în cadrul
activităţii sale interne, caracterul de “neutralitate politică” şi esenţa rolului său, rol pentru care a
fost înfiinţat, de strictă reglementare a normelor aferente activităţilor comerciale pe plan
internaţional.
În planul imaginii externe, pe fondul general al accentuării fenomenului de globalizare, al
conştientizării pe scară tot mai largă  a rolului O.M.C., alături de Banca Mondială şi FMI în
economia mondială, au început să se manifeste, în special după declanşarea crizei economico-
financiare din Asia de Sud-Est din 1997, o serie de curente de opinie deosebit de critice şi chiar
revendicative la adresa rolului şi puterii deţinute de O.M.C. în actuala economie mondială.
Astfel de reacţii au condus la diferite moduri de manifestare, mergând de la activităţi
pacifiste, desfăşurate în paralel cu lucrările normale (Conferinţele ministeriale ale O.M.C.), la
acţiuni violente de stradă, organizate cu scopul stopării activităţilor O.M.C. (cum au fost cele de
la Geneva în 1998 şi Seattle în 1999).
În acest context, unul dintre elementele de preocupare permanentă pe agenda organizaţiei
l-a constituit creşterea gradului de transparenţă internă şi externă a activităţilor desfăşurate,
incluzând un dialog continuu şi susţinut cu reprezentanţii societăţii civile, în cadrul unui amplu
proces de îmbunătăţire a imaginii organizaţiei.
            O.M.C. are posibilitatea ca, prin sistemul său de reguli clare şi precise, inclusiv prin
modul în care poate contribui la reglementarea diferendelor dintre membrii săi, să nu constituie
un element facilitator al promovării unei globalizări sălbatice, scăpată de sub control, ci tocmai
un element de reglementare, de punere sub control şi ordonare a tendinţelor, fenomenelor şi
efectelor negative ale procesului de globalizare, în vederea promovării unei dezvoltări echitabile
şi durabile pentru toate statele lumii.

Prezenţa României la OMC

România a fost Parte Contractantă la GATT, iar prin participarea sa la negocierile din
cadrul Rundei Uruguay a devenit Membru fondator al OMC. Lista sa de angajamente din cadrul
OMC a avut caracteristicile unei ţări în curs de dezvoltare şi nuanţe de ţară cu economie în
tranziţie, materializate în taxe vamale mai ridicate decât ţările dezvoltate şi angajamente mai
mici, asumate pe perioade de timp mai mari. Până la 1 ianuarie 2007 (data intrării în UE),
România a participat în mod activ şi direct la procesul de negocieri din cadrul OMC, precum şi la
activitatea curentă a Organizaţiei, politica sa comercială fiind examinată, periodic, de către
Organul specializat al OMC. Ca Stat Membru al UE, România aplică politica comercială comună
a UE şi a preluat angajamentele UE din cadrul OMC.
România a fost implicată în două proceduri de reglementare a diferendelor (declanşate de SUA
şi, respectiv, Ungaria), ambele cazuri soluţionate prin consultări, înainte de a se ajunge la Panel.
Începând cu anul 2003, România a deţinut preşedinţii ale unor Comitete din cadrul OMC
(Licenţe de Import, Antidumping, Subvenţii şi Măsuri Compensatorii, Evaluare în Vamă şi
Măsuri investiţionale legate de comerţ –TRIMs).
 Atât Comunitatea Europeană, cât şi statele membre U.E. sunt membri O.M.C. În cadrul
O.M.C., Comisia Europeană este cea care negociază în numele U.E., statele membre
participând la reuniunile TPC şi ale altor comitete/grupuri de lucru ale Comisiei Europene şi
Consiliului U.E. unde se dezbate şi adoptă poziţia de negociere.
 
 
Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Comerţului
 
La elaborarea şi implementarea politicii comerciale comune cu scopul reglementării
relaţiilor comerciale externe prin intermediul măsurilor autonome, de tipul modificării Tarifului
vamal comun, prin adoptarea regulamentului de import (politica comercială autonomă) sau prin
intermediul acordurilor cu ţările terţe (politica comercială convenţională), Comunitatea
Europeană este obligată să respecte regulile politicii comerciale internaţionale, respectate de
statele membre U.E. înainte ca Tratatul C.E.E. să intre în vigoare.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona „Comunitatea Europeană” a fost
înlocuită de către Uniunea Europeană, UE preluând toate drepturile şi obligaţiile Comunităţii
Europene în cadrul OMC.
În prezent, U.E. şi-a intensificat eforturile în plan internaţional, fiind recunoscută ca un
susţinător activ al noilor runde de negocieri din cadrul G.A.T.T./O.M.C.. Acest cadru multilateral
a permis U.E. “să pregătească terenul pentru atingerea unor obiective ambiţioase, printre care, de
o importanţă practică deosebită, se numără perspectiva liberalizării, în continuare, a comerţului,
în vederea restabilirii încrederii în mediul de afaceri într-un moment critic al dezvoltării
economiei mondiale, precum şi revigorării disciplinare a sistemului comercial multilateral”.
 
Principalele obiective ale activităţii Uniunii Europene în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului sunt:
 
-      deschiderea pieţelor pentru mărfuri, servicii şi investiţii în conformitate cu reguli clare şi
respectând un calendar care să permită tuturor ţărilor implementarea angajamentelor lor;
-      transformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului într-o entitate mai deschisă, mai
responsabilă şi mai eficientă prin angajarea în discuţii cu alte grupuri şi organizaţii;
-      includerea deplină a ţărilor în curs de dezvoltare în procesul de luare a deciziilor din cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ajutându-le astfel să se integreze în economia mondială.
 
De asemenea, U.E. este considerată un mare utilizator al procedurilor de reglementare a
diferendelor în vederea aplicării obligaţiilor comerciale multilaterale ale partenerilor săi, fiind de
asemenea implicată, frecvent, şi în calitate de respondent. La nivelul anului 2012, U.E. era
implicată în 160 de dispute comerciale, 87 în calitate de “parte vătămată” şi 73 în calitate de
respondent şi s-a declarat terţă parte interesată în 131 de diferende.
În plus, disputele transatlantice sunt, în special, subiectul dezbaterilor publice, deoarece ele
vizează subiecte cotidiene sensibile ale comerţului, precum importurile de carne de vită tratată cu
hormoni, vânzarea şi distribuirea bananelor, reglementări privind importurile de vin, promovarea
transmisiilor televizate a programelor de origine europeană etc. Totodată, exporturile către
S.U.A. fac obiectul preocupărilor U.E., cele mai dezbătute fiind practica americană de susţinere a
firmelor de vânzare la extern şi impunerea măsurilor de salvgardare la importurile de oţel.
La nivelul anului 2011, în contextul Rundei de negocieri Doha, U.E. este un actor important în
cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, obiectivele sale fiind axate în prezent, în principal,
pe finalizarea cu succes a rundei Doha, plecând de la rezultatele Conferinţei Ministeriale de la
Hong Kong din decembrie 2005.
Precizăm că negocierile actuale din cadrul O.M.C. se axează pe domenii deosebit de importante:
agricultura, acces pe piaţă pentru produse neagricole, proprietate intelectuală etc.
Dezvoltarea politicii comerciale multilaterale rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană.
Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene va continua să exercite conducerea şi să joace
un rol de lider în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru a încheia cât mai curând
Runda Doha.