MARIN GAVRILĂ

TEHNICA FRIGULUI
ŞI
ECHIPAMENTE DE CLIMATIZARE

Note de curs Frecvenţă redusă

1
 Capitolul I

1.Introducere
1.1 Clasificarea instalaţiilor frigorifice
Instalaţiile frigorifice se pot clasifica după: nivelul de temperaturi obţinute, principiul de
funcţionare, tipul ciclului în periodicitate.
a) după nivelul de temperaturi obţinute se pot deosebi:
- domeniul climatizării în care frigul produs la temperaturi în general peste 0 0C, este utilizat
în scopuri de confort sau tehnologie
- domeniul frigului moderat (frigul industrial) care acoperă zona temperaturilor (-150
0
C - 0 0C)
- domeniul frigului adânc (criogeniei) unde temperaturile ajung până la aproape de zero
absolut (-273,15 0C).
b) după principiul de funcţionare :
- instalaţii cu comprimare mecanică, antrenate de motoare electrice sau termice, ce folosesc
proprietăţi elastice ale vaporilor sau gazului;
- instalaţii cu sorbţie ce folosesc ca principiu reacţiile chimice evoterne şi andoterne dintre
un solvent şi un dizolvant. Acestea se pot subclasifica astfel:
- instalaţii cu absorbţie, la care procesele au loc la limita de separare dintre faza lichidă şi
faza gazoasă;
- instalaţii cu absorbţie, la care procesul de sorbţie are loc la suprafaţa absorbantului în fază
solidă. Aceste instalaţii folosesc ca şi potenţial motor energia termică.
- instalaţii cu jet ce utilizează energie cinetică a unui jet de gaz sau de vapori. Aceste
instalaţii frigorifice se subclasifică:
- cu ejecţie unde presiunea dinamică jetului creează o depresiune în vaporizator
- cu turbionare unde jetul de gaz produce un vârtej cu efect de creare a unui gradient termic
- instalaţii termoelectrice ce folosesc efectul Pèltiér la trecerea curentului electric prin
sisteme formate din două metale diferite, când se produc încălziri şi răciri la locul de
sudare al metalelor;
- instalaţii magnetice ce utilizează proprietatea corpurilor magnetice de a-şi mări temperatura
la magnetizare şi a o reduce la demagnetizare.
c) după tipul ciclului de funcţionare
- instalaţii în circuit închis la care agentul de lucru parcurge succesiv elementele unui circuit
închis;
- instalaţii în circuit deschis la care după ce agentul parcurge părţi din instalaţie este extras
parţial sau total din aceasta.
d) după periodicitate
- instalaţii cu funcţionare discontinuă în regim nestaţionar care funcţionează intermitent sau
un singur aparat are mai multe roluri;
- instalaţii cu funcţionare continuă caracterizate prin aceea că sistemul se găseşte în
funcţionare permanentă la sarcina nominală.
1.3 Mărimi şi procese termodinamice
1.3.1 Mărimi termodinamice şi transformări de stare
Pentru studiul fenomenelor termice, se introduce noţiunea de sistem termodinamic, ce
reprezintă un corp sau un ansamblu de corpuri care schimbă energie şi substanţă cu mediul ambiant.
Din punctul de vedere al interacţiunii dintre un sistem termodinamic şi mediul ambiant, se
pot întâlni:
a) sisteme deschise sau închise după cum există sau nu schimb de substanţă cu mediul
ambiant;
b) sisteme adiabatice la care nu există schimb de căldură cu exteriorul.
Un sistem termodinamic este determinat prin mărimile fizice care îl caracterizează, numite
parametrii sau mărimi de stare.
2
 Deoarece în tehnica frigului intervin în multe aplicaţii lichidele şi gazele, mai jos sunt
redate mărimile de stare principale ale fluidelor.
Masa m a fluidului reprezintă o măsură a cantităţii de substanţă.
Presiunea p este rezultatul loviturilor moleculelor fluidului asupra vasului în care se află
sau a suprafeţelor oricărui corp cu care fluidul vine în contact direct. În practică luându-se ca
origine presiunea atmosferică se utilizează şi noţiunea de presiune relativă, care reprezintă diferenţa
dintre presiunea absolută care domneşte într-un sistem şi presiunea atmosferică.
Temperatura T exprimă gradul de încălzire a unui corp, fiind rezultatul agitaţiei
moleculelor acestuia.
Dacă T este temperatura în Kelvin iar t este temperatura în grade Celsius, atunci relaţia:
T = t + 273,1 (1.3.1)
Volumul specific v reprezintă volumul unităţii de masă, adică:
v m3
V= ( ), (1.3.2)
m Kg
În care: V şi m volumul pe care-l ocupă fluidul, respectiv masa sa.
Ecuaţia care arată interdependenţa dintre cei patru parametri m, p, V, T, se numeşte ecuaţia
caracteristică de stare:
F(m, p, V, T) = 0 (1.3.3)
Ecuaţia caracteristică exprimată pentru masa unitate rezultă din relaţia de mai sus prin
introducerea volumului specific:
F(p, v, T) = 0 (1.3.4)
Una din ecuaţiile de stare, aplicabilă cu oarecare aproximaţie, gazelor reale, aflate la
presiuni mici şi temperaturi ridicate, este ecuaţia lui Clapeyron:
Pv = m  R  T (1.3.5)
Iar pentru unitatea de masă:
Pv = RT, (1.3.6)
În care: R este constanta gazului respectiv şi se exprimă în (J/Kg  K ).
Atunci când un fluid îşi schimbă starea, parametrii de stare capătă noi valori. Se spune că
fluidul a suferit o transformare de stare sau un proces termodinamic.
Fie starea 1 a unui fluid caracterizată de parametrii p1, v1, T1 şi starea 2 caracterizată de
parametrii p2, v2, T2 (Fig. 1.1). La trecerea fluidului din starea 1 în starea 2, variaţia mărimilor
caracteristice depinde numai de starea iniţială 1 şi de starea finală 2 şi este independentă de drumul
transformării.
Pentru ca un proces termodinamic să fie perfect determinat este necesară cunoaşterea nu
numai a stărilor iniţiale şi finale ci totalitatea stărilor intermediare. Dacă la transformarea din starea
1 în starea 2, succesiunea de stări la transformarea de la starea 2 la starea 1, fără ca în mediul
ambiant să se producă vreo schimbare remanentă, procesul se numeşte reversibil. Dacă stările
intermediare sunt diferite în cele două transformări, procesul este ireversibil.
Un ciclu termodinamic poate fi reprezentat într-o diagramă având ca abscisă volumul, iar
ca ordonată presiunea.
Deoarece prin cunoaşterea presiunii şi a volumului, o stare oarecare a sistemului este
determinată, rezultă că unui punct din diagrama p-V îi corespunde o anumită stare şi numai una.
În acest fel, un ciclu oarecare 1ABC1 (v. Fig. 1.2) poate fi reprezentat în această diagramă.

3
 P
[bar]
A
PA

PB B
P1 1

PC
C

VB VC VA V1 V
3
[m ]
Fig. 1.3.1 – Transformări de stare a unui fluid

Procesele, la care starea finală este alta decât cea iniţială, se numesc procese
termodinamice deschise.
Fluidul care parcurge o transformare termodinamică de stare se numeşte agent termic sau
agent de lucru .
Există procese caracterizate prin faptul că la trecerea de la o stare la alta unul dintre
parametrii de stare rămâne constant. De exemplu, procesul izobar (în care presiunea rămâne
constantă), procesul izoterm (în care temperatura rămâne constantă) ş.a. Relaţiile dintre parametrii
de stare, caracteristice unor astfel de procese se pot deduce din ecuaţia de stare, înlocuind
parametrul care nu variază cu o constantă. De exemplu pentru procesul izoterm, înlocuind în ecuaţia
de stare Clapeyron temperatura cu o constantă, rezultă:
Pv = const., T=ct (1.7)

p2 Pvk
=ct.

p lgp
i
care reprezintă ecuaţia izotermei. Similar, se obţin ecuaţiile izobare
V
= const. P= ct. (1.3.8)
T
şi izocore
p
= const. V= ct. (1.3.9)
T
Se poate arăta că pentru un proces termodinamic adiabatic, în care nu se schimbă căldura cu
exteriorul, ecuaţia transformării este:
PVk = const., (1.3.10)
În care K se numeşte exponentul adiabatic.
1.3.2 Principii termodinamice
1.3.2.1 Primul principiu al termodinamicii
Primul principiu al termodinamicii reprezintă aplicarea la fenomenele termice a principiului
conservării energiei. El este rezultatul experienţei de milenii a omenirii şi are un caracter axiomatic

4
adică nu poate fi demonstrat. Înainte de a-l enunţa, se vor defini câteva noţiuni cu care operează
primul principiu.
Lucrul mecanic este o formă microscopică de transmitere a energiei care se desfăşoară cu
mişcare. În cazul termodinamicii acest transfer de energie este însoţit întotdeauna de o variaţie de
volum. Pentru un sistem termodinamic, lucrul mecanic nu este o mărime de stare, deoarece el
intervine numai la o transformare în care există şi deplasare.
Energia este capacitatea unui sistem de a produce lucru mecanic la trecerea sa de la o stare
la alta.
Căldura este o formă microscopică de transmitere a energiei între două corpuri cu
temperaturi diferite datorită exclusiv mişcării moleculare.
Deoarece în tehnica frigului se întâlnesc adesea transformări termodinamice ciclice, se
particularizează primul principiu pentru acest caz şi anume: într-un ciclu termodinamic, cantitatea
de căldură schimbată de sistem cu exteriorul este egală cu lucrul mecanic efectuat pe ciclu:
Q=I (1.3.11)
Astfel spus, se poate produce lucrul mecanic consumând pentru aceasta în cantitate
echivalentă căldură.
Se defineşte ca fiind lucru mecanic tehnic Lt acea parte din lucrul mecanic total L care se
schimbă efectiv cu exteriorul.
Cealaltă parte din lucrul mecanic total L se consumă pentru ocuparea propriului volum a
agentului de lucru în curgere (variaţaia energiei de dislocare). Ţinând seama de aceasta, primul
principiu se mai poate scrie:
Q = I  L t (1. 3.12)
Sau pentru unitatea de masă:
q = i  l t (1.3.13)
în care i reprezintă o nouă mărime de stare numită entalpie.
În acest mod, primul principiu al termodinamicii se exprimă astfel:
Într-o transformare deschisă, căldura schimbată de sistem cu exteriorul este egală cu creşterea
entalpiei, la care se adaugă lucrul mecanic tehnic.
Pentru o transformare adiabatică în care Q = 0:
Lt = - I (1.3.14)
Adică lucrul mecanic tehnic este dat de scăderea entalpiei I , a sistemului.
1.3.2.2 Principiul al doilea al termodinamicii

Principiul al doilea afirmă că în mod natural, căldura trece la un corp mai cald către un corp
mai rece şi nu invers.
Sistemele frigorifice transferă totuşi căldură de la un nivel de temperatură scăzută către un
nivel de temperatură ridicată, pentru aceasta
fiind însă necesar un consum de energie.
Transformarea pe care o suferă un sistem
frigorific, astfel încât starea finală coincide cu
starea iniţială, constituie un ciclu frigorific.
Ciclul frigorific se poate prezenta în diagrama p-
V (fig. 1.3.) printr-o curbă închisă (la 2b1). Pe
porţiunea (la 2) se cedează căldura sursei calde
Qced , iar pe porţiunea (2b1) se absoarbe căldură
de la sursa rece Qabs
Fig.1.3.2.2.Digrama p-V
Pentru a fi posibilă funcţionarea, în ciclu se
consumă lucru mecanic L reprezentat în
diagrama p-V de aria (la 2b1).
5
 Deoarece schimburile de căldură depind de nivelul temperaturii la care au loc, s-a introdus o
mărime de stare S numită entropie, a cărei variaţie este egală cu raportul dintre cantitatea de căldură
schimbată într-un proces şi temperatura, în grade Kelvin la care a avut loc schimbul;
Q
S  (kcal K) (1.3.15)
T
În procesele reversibile adiacente, variaţia entropiei este nulă, deci entropia se conserdă. În toate
procesele ireversibile, entropia creşte, deci:
S  0 (1.3.16)
Cum toate transformările din natură sunt ireversibile, al doilea principiu al tremodinamicii se
poate enunţa şi astfel: orice fenomen real se produce cu creştere de entropie.
1.3.3 Diagrame de stare
1.3.3.1. Stări de agregare, transformări de fază
Comportarea fluidelor reale în cadrul transformărilor de stare este foarte complexă şi diferă
de la fluid la fluid. Discontinuitatea, caracteristică de bază a materiei, se manifestă şi în domeniul
termodinamicii fluidelor sensul că atunci când parametrii de stare presiune şi temperatură ating
anumite valori strict determinate şi întotdeauna acelaşi, un fluid real îşi schimbă brusc proprietăţile
fizice.
Stările sub care se poate prezenta o substanţă din punct de vedere al rezistenţei la deformare
prin forţe exterioare definesc stările de agregare.
În natură se găsesc trei stări fundamentale de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Trecerea unei
substanţe dintr-o stare de agregare în alta se numeşte transformare de fază.
Ca schimbări de fază există topirea (solid-lichid), solidificarea (lichid-solid), vaporizarea
(lichid-vapori), condensarea (vapori-lichid), sublimarea (solid-vapori) şi desublimarea (vapori-
solid). Toate transformările de fază ale substanţelor pure se produc la temperatura constantă dacă
presiunea rămâne constantă. Valorile temperaturii şi presiunii la care are loc schimbarea de stare
definesc aşa-numita stare de saturaţie.
1.3.3.2. Căldura sensibilă şi latentă. Călduri specifice
Atât timp cât nu intervine o schimbare de fază, cantitatea de căldură schimbată de un corp
este proporţională cu masa corpului, cu variaţia temperaturii acestuia şi depinde de natura sa.
Rezultă:
Q = m  c  T (1.3.17)
În care :s-a notat cu Q cantitatea de căldură primită sau cedată de corp, cu m masa corpului,
cu T variaţia temperaturii corpului şi cu c o mărime care caracterizează corpul din punct de
vedere termic, numită căldură specifică.

6
 Căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură necesară variaţiei temperaturii unităţii de
masă cu un grad Kelvin.
Dacă schimbul de căldură se face la presiune constantă, căldura specifică se notează cu cp şi
se numeştecăldura specifică masică la presiune constantă.
Produsul (mxc)se numeşte capacitate calorică şi reprezintă cantitatea de căldură primită sau
cadată de un corp pentru a-şi modifica temperatura cu 1 grad.
Deoarece efectul căldurii primite de corp se manifestă prin creşterea temperaturii (în cazul în care
nu se produce schimbare de fază) această căldură se numeşte căldură sensibilă.
Atunci când, prin absorbţie sau cedarea căldurii de către un corp nu se produce o variaţie a
temperaturii sale şi are loc o schimbare de fază, căldura se numeşte căldură latentă.
Astfel, căldura necesară vaporizării unei mase de lichid se numeşte căldura latentă de
vaporizare.Există similar căldură latentă de condensare, de sublimare, de topire, de solidificare de
desublimare.
Conform primului principiu al termodinamicii (relaţia 1.3.12) cantităţile de căldură, atât
sensibile cât şi latente, pot fi exprimate, în cazul transformărilor izobare, de variaţia entalpiei,
deoarece în acest caz lucrul mecanic tehnic Lt este nul. Pentru transformările adiabate, variaţia
entalpiei exprimă lucrul mecanic schimbat.
1.3.3.3 Diagramele de stare a fluidelor reale
Parametrii de stare ai fluidelor reale folosite în tehnica frigului au fost măsuraţi şi calculaţi,
rezultatele trecându-se în tabele sau reprezentându-se în diferite diagrame numite diagrame de
vapori. Pentru fiecare fluid real se poate trasa o diagramă de stare.
Diagrama presiune-entalpie, larg utilizată în tehnica frigului, are reprezentate în abscisă
entalpii specifice în J/Kg sau Kcal/Kgf, iar în ordonată presiuni în bar sau Kgf/cm 2. Diagrama
cuprinde curba de saturaţie corespunzătoare transformării de fază lichid – vapori (vaporizare) şi
valori – lichid (condensare). În figura 1.3.3.3.1 este reprezentată diagrama lg p-i (se preferă ca în
ordonată să se reprezinte logaritmi zecimali ai presiunii în loc de presiune, acest lucru asigurând o
citire mai exactă a valorilor parametrilor de stare în domeniul temperaturilor scăzute). Câmpul
diagramei este împărţit de către curba de saturaţie şi izoterma care trece prin punctul critic (numită
izoterma critică) în 4 zone:
Pop
lg

Pvk
2P0 =ct.
i
p1

Fig. 1.3.3.3.1 – Diagrama de stare presiune – entalpie (lg p-i)

7
 - zona I de lichid, situată în stânga curbei de saturaţie până în punctul K şi sub izoterma
critică. Ramura (aK) a curbei de saturaţie se numeşte curbă de saturaţie a lichidului;
- zona II de vapori supraîncălziţi, în dreapta curbei de saturaţie şi sub izoterma critică.
Ramura (Kb) a curbei de saturaţie poartă denumirea de curbă de saturaţie a vaporilor;
- zona III de vapori umezi, numită astfel deoarece aici există în echilibru cele două faze
lichid şi vapori;
- zona IV de stare gazoasă.
În figura 1.3.3.3.2, a sunt reprezentate curbele de transformări simple (izoterme, izobare,
izocore, izentrope).
Izotermele (T = const.) sunt curbe de forma (a12b) care traversează zonele de lichid,
vapori umezi şi vapori supraîncălziţi.
Izobarele (p = const.) sunt drepte paralele cu axa absciselor, de forma (c12d).

lgp T P=ct.

T=ct.
K

i1 i2 i s

Fig. 1.3.3.3.2 – Principalele tipuri de curbe din diagramele de stare presiune- entalpie (a) şi
temperatură- entropie (b)
În domeniul vaporilor umezi, izotermele se suprapun peste izobare deoarece transformarea
de bază lichid-vapori are loc la temperatură şi presiune constantă.
Izotermele (s = const.) sunt curbe de forma (n2  ), iar izocorele au forma (z2w) cu
schimbare de pantă 2n punctul de intersecţie cu curba de saturaţie.
În domeniul vaporilor umezi, mai apar pe diagramă curbele de titlu al vaporilor constant, x
= const. Se defineşte titlul de vapori ca fiind raportul dintre masa vaporilor m v, şi masa totală m a
agentului frigorific:
m ( Ki log ram de vapori)
x= v (1.3.18)
m ( Ki log ram de agent )
Toate curbele de titlu constant converg în punctul critic K.
8
 Există o corespondenţă biunivocă între stările fluidului real şi punctele din diagrama lg p-i,
adică unui punct de diagramă îi corespunde o singură stare a fluidului respectiv şi numai una.
Diagrama temperatură-entropie (T-s) are reprezentate 2n abscisă entropiile specifice s în
J/KgK sau în Kcal/kg  C, iar în ordonată temperatura în K.
În figura 1.3.3.3.2b, este redată diagrama (T-s) cu principalele tipuri de curbe.
Din punct de vedere al lucrului cu diagramele de stare este necesar să precizăm
proprietăţile fundamentale ale diagramelor lg p-i şi T-s. În diagrama lg p-i, cantităţile de căldură în
transformările izobare şi lucrul mecanic în transformările adiabate sunt reprezentate de segmente de
dreaptă paralele cu axa absciselor, cuprinse între două drepte paralele cu axa ordonatelor care trec
prin punctele de început şi sfârşit de transformare.
În diagrama T-s, cantităţile de căldură în transformările izobare sunt reprezentate de arii
cuprinse sub curba transformării, axa absciselor şi două drepte paralele cu axa ordonatelor, care trec
prin punctele de început şi sfârşit de transformare, fapt care face ca această diagramă să se
numeaască şi diagrama calorică.

1.3.4. Transformări de stare specifice tehnicii frigului şi prezentarea lor în diagrame de stare

Comprimarea este procesul de mişcare a volumului unui fluid sub acţiunea unei forţe
exterioare. Aceasta poate să decurgă izoterm,adiabatic sau politropic. Transformarea politropică
este cea mai generală transformare de stare. Dacă se consideră fluidul descris de ecuaţia de stare
Clapeyron,
pVn =const. (1.3.19)
În care n este exponentul politropic.
În practica frigorifică, procesul de comprimare este considerat adiabatic reversibil şi
deci izentrop, fără ca această simpilficare să se introducă erori considerabile. În fig 2.6. este
reprezentat procesul de comprimare în diagramele lg p-i şi T-s.
Laminarea este procesul de scădere a presiunii unui fluid la trecerea acestuia printr-o
îngustare a secţiunii de curgere. Dacă această transformare în inst. frigorifice, laminarea agentelor
de lucru este însoţită, în general de o scădere a temperaturii fenomen ce stă la baza obţinerii
efectului frigorific.

Comprimarea în diagramele (lg p-i)

Reprezintă Laminarea în diagramă
Vaporizarea şi condesarea sunt transformări de fază în care dacă p=ct şi T=ct

Condensarea este transformare de fază inversă vaporizării şi se produce cu cedare de

căldură în care coeficientul global de transfer k1(W\mK) este dat de relaţia

1
K1 = (1.3.20)
1 1 d 1
 ln 2 
1 d1 2 d1  2 d 2
În cazul unui perete cilindric format din n straturi cilindrice, relaţiile de calcul sunt:
  l    K1  (T1  T2 ) (1.3.21)
în care:

1
Kt= (1.3.20)
n 1
 ln i 1 
1 d 1

1d1 2 di  2  d n 1
i 1 i
9
 Capitolul II
2. Elemente de curgere a fluidelor si clasificarea instalaţiilor frigorifice
2.1 Caracteristici fizice ale fluidelor

Prin definiţie, fluidul este un mediu continuu, omogen şi izotrop care, într-un câmp
de forţe exterioare (de exemplu câmpul gravitaţional) ia forma vasului în care se află şi în care în
stare de repaus există numai tensiuni normale (presiuni ).
În sens hidrodinamic, lichidele sunt considerate fluide incompresibile iar gazele şi
vaporii, fluide compresibile.
Principalele caracteristici ale fliudelor, care sunt necesare a fi cunoscute în studiul
curgerilor acestora sunt: densitatea, vâscozitatea,compresibilitate, dilataţia termică, tensiunea
superficială (la lichide ).
Densitatea  (Kg/m3), reprezintă masa unităţii de volum
m
 , ( 2.1.1)
v
în care: m(Kg) este masa fluidului, iar V(m3)- volumul ocupat de fluid.
Vâscozitatea este proprietatea fluidului de a opune rezistenţă mişcării particulelor
sale. Această proprietate este evidenţiată de efortul tangenţial  , care apare între două straturi de
fluid în mişcare relativă, exprimat în mişcare relativă, exprimat prin legea lui Newton
    grad   , (2.1.2)
în care: grad  , este gradientul vitezei după o direcţie perpendiculară pe direcţia mişcării,
iar  este vâscozitatea dinamică a fluidului.
Fluidele care respectă relaţia (4.2) se numesc fluide newtoniene, iar cele care nu o
respectă se numesc fluide nenewtoniene.
Prin împărţirea vâscozităţii dinamice la densitatea  a fluidului se obţine

vâscozitatea cinematică: v  (2.1.3)

În SI, vâscozitatea dinamică se măsoară în (Pa x s), iar vîscozitatea cinematică în
(m2\s.)
În cazul gazelor, vâscozitatea este practic independentă de presiune şi variază în
fucţie de temperatură, conform relaţiei:
  A  Tn , (2.1.4)
în care coeficientul A şi exponentul n au valorile date în tabelul 4.1.
Între vâscozitatea cinematică (m2\s) şi vâscozitatea Engler (E) există relaţia:
Valorile A şi n pentru ecuaţia 4.4

v = 10-6  7,32 E-
6,32
m2\s (2.1.5)
E

Gazul Ax 105 n

Abur 0,170 1,116

Aer 2,490 0,754

Amoniac 0,274 1,011

10
 Azot 3,213 0,702

Hidrogen 1,860 0,678

Oxigen 3,355 0,721

Compresibilitatea fluidelor este proprietatea acestora de a-şi modifica volumul la

variaţia presiunii.
Relaţia care exprimă variaţia densităţii unui fluid compresibil determinată de variaţia
presiunii de la p0 la p, este:
 =  0[1+  (p-p0)] (2.1.6)
în care :  şi  0 sunt densităţile corespunzătoare presiunii p şi respectiv p0, iar  este
coeficientul de compresibilitate.
Coeficientul  nu variază cu presiunea dar este funcţie de temperatură.
Dilataţia termică este proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul la variaţa
temperaturii.
Tensiunea superficială este forţa exercitată pe unitatea de lungime de la suprafaţa unui
lichid ca urmare a interacţiunii dintre moleculele de la suprafaţă şi moleculele din interiorul
lichidului.
Căderi de presiune la curgerea fluidelor
La scurgerea unui fluid printr-o conductă se pot întâlni două regimuri de mişcare: regimul
laminar, în care înaintarea particulelor se face dezordonat.
Pentru a învingerea rezistenţelor, se consumă din energia potenţială, având ca efect
scăderea presiunii statice, efect denumit căderede presiune.
Căderile de presiune (  pt) se datoresc frecărilor cu pereţii conductei, de-a lungul acestora,
(  pt) şi frecărilor locale în coturi, îngustări sau lărgiri de secţiune, robinete de trecere ş.a. (  pn).
n w2 l m w2 
j N 
p l  p f  p fl    i   i    i  
i
  (2.1.7)
2 di 2  m 2 
i 1 j1
2.2 Instalaţii frigorifice
2.2.1 Instalaţia Philips se bazează pe procesul inversat Stoling şi conţine două
compresoare izoterme legate între ele printr-un regenerator şi are partu faze de lucru.
- în faza I, pistonul principal comprimă gazul şi cedează căldura apei de răcire.
- În faza a-II-a pistonul secundar transportă gazul comprimat prin regenator
spre spre spaţiul de destindere.Gazul se răceşte izocor la trecerea prin regenator, căldura
cedată fiind acumulată de acesta.
- în faza a-III-a gazul se destinde prin deplasarea celor două pistoane
realizându-se răcirea sa izotermă.
- În faza a-IV-a pistonul secundar împinge gazul rece spre spaţiul de
comprimare, acesta trece prin regenerator şi se încălzeşte izocor până la starea iniţială.
Pentru calculul termodinamic al procesului se utilizează relaţiile:
- lucrul masic l12: l12 = RT1 ln(p1\p2)
- puterea frigorifică masic q0m= l34 = RT0 ln (p0\p4)
- eficienţa frigorifică
q 0n T0
є=  , deci eficienţa procesului
l12  l 34 T1  T0
Stirling, pt. cazul ideal coincide cu eficienţa Canot instalată se utilizează la producerea
bobinelor electrice super conductoare a laserilor şi maserilor, precum şi drept criopompa la
realizarea unui vaccum de 10-8 în cazul lichefierii heliului şi neonului, prin cristalizarea gazului.
11
 2.2.2 Instalaţii ce funcţionează după un proces deschis S.

Aceste instalaţii se folosesc la procesele de lichefiere de separare.

Instalaţia nu are vaporizator, aceasta fiind înlocuit cu un separator de lichid.
Procesul simplu Linde de lichefiere a aerului . Este un proces de laminare în care
compresorul aspiră aerul atmosferei (p = 1 bar şi Q = 20 0 C) şi îl comprimă cât mai apropiat de
procesul izoterm. Aerul comprimat se răceşte în schimbătorul de călduri Sc prin schimbul de căldură
cu aerul rece din care s-a separat aerul lichefiat. Urmează laminarea până la 1 bar în domeniul
vaporilor umezi. Aerul lichid se separă şi se utilizează continuu iar aerul rece rămas trece prin
schimbătorul de căldură şi apoi intră în aspiraţia compresorului.
Lucrul mecanic consumat pentru comprimarea izotermă a gazului este
P
l12=RT1ln( 1 ) (2.2.1)
P2
Cantitatea de aer lichid raportată la 1 Kg de aer se obţine din bilanţul termodinamic pentru
sistemul delimitat în schema instalaţiei
i2=z i6 +(1-z)i1; (2.2.2)
i i
z= 2 1 , unde z = cantitatea de aer lichid
i 6  i1
1-z = cantitatea de aer nelichifiat
i1,i2,i6, entalpiile aerului

Procesul Linde cu circuit de înaltă presiune

În utilizarea acestui proces se consideră cantitatea de aer lichid proporţională cu diferenţa
de presiune, iar consumul de lucru proporţional cu raportul dintre presiunea de refulare şi cea de
aspiraţie.
În instalaţie după prima laminare o parte a aerului cu starea 5 se preia, se răceşte şi se
introduce în treapta a doua de comprimare. Restul aerului laminat până la starea 5 se laminează în
treapta a II-a ajungând la domeniul umed, lichidul rezultat separându-se.
Lucrul mecanic consumat în cele două trepte de comprimare izotermă este
p p
L= l1+l23=RT1(ln 1  z 3 ln 2 ) (2.2.3)
p2 p3
Cantitatea de aer lichid rezultă din bilanţul termic
z3i3 = zi8 + (z3-1)i2+(1-z)i1 (2.2.4)

(i 2  i1 )  z 3 (i 3  i 2 )
z= (2.2.5)
i 8  i1

2.2.3 I.F. ce utilizează drept agent frigorific un gaz

2.2.3.1 Instalaţii ce funcţionează după un proces închis
Instalaţii cu destindere adiabatică
T

2 1
T1

3 4
T0

12
 S
Fig. 2.2.3.1 – Diagrama instalatiilor cu destindere adiabatica

În această instalaţie, gazul este aspirat şi comprimat adiabatic de la 1 la 2. Comprimarea se

poate realiza în mai multe trepte, cu răciri intermediare, realizându-se în acest mod o îmbunătăţire
din punct de vedere energetic a procesului de comprimare. După comprimare urmează o răcire a
gazului 2-2â la p=ct., până latemperatura iniţială, cu un mediu de răcire, de ex. Apa. Urmează
răcirea 2â-3 cu schimbătorul intern de căldură Si, simultan cu încălzirea gazului ce urmează a fi
aspirat de compresor 3â-1, urmează destinderea adiabatică a gazului 3-4 într-un detantor D cu
cedarea de lucru tehnic. După destindere, gazul atinge o temperatură scăzută cu care intră în
sistemul de răcire adică 2n schimbătorul de căldură 2n care se realizează „frigul necesar”. Gazul se
p
încălzeşte la p=ct., de la starea 4-3â. Puterea frigorifică obţinută este proporţională cu .
p0
Puterea frigorifică masică q0n = i3 – i4
Lucrul mecanic consumat l: l= (i1-i2) – (i3 – i4)
q i3  i 4
Eficienţa frigorifică:   0n  (2.2.6)
l (i1  i 2 )  (i 3  i 4 )
Dacă q0n= i3- i4= Cp(T3-T4)
L=
KR
K 1
 
T1 T2  T3  T4   (2.2.7)
C p (T3  T4 )
 (2.2.8)
C p (T1 T 2 )  (T3  T4 )
kR
deoarece CP= (2.2.9)
K 1
unde Cp – căldura masică a gazului la p=ct. [J/Kg k]
K = indicele transformării adiabatice
R = constanta caracteristică a gazului [J/Kg k]
Această I.F. se utilizează pentru puteri frigorifice mari. Eficienţa acestor i.f. este destul de
redusă (sub 0,5)
Instalaţia cu laminare
Schema instalaţiei este similară cu cea a instalaţiei cu destindere la care detentorul este
înlocuit cu un ventil de laminare. Ciclul termodinamic al instalaţiei constă din două izobare, o
izotermă şi o izocoră.

P P0
T
2 1

6 4 5

13
 Fig.2.2.3.2Diagrama instalaţiei cu laminare

Are eficienţă economică redusă, se utilizează la puteri frigorifice mici.

Efectul de răcire termoelectric

Acest efect de răcire a fost descoperit de ceasornicarul francez Peltier, care a observat că,
în circuitul unui termocuplu, format din două conductoare diferite, sudate în copete, galvanometru
se înlocuieşte cu o sursă de curent, la o sudură apare o răcire şi la cealaltă o încălzire.
O schemă a răcirii termoelectrice este alcătuit din conductorul 1 şi 2 sudate continuu. În
condiţiile sensului curentului indicat, la un capăt se dagajă fluxul de căldură  c , la temperatura Tc
şi la celălalt capăt se produce absorbţia de flux de căldură  0 , la temperatura T0.
Nivelurile de energie ale electronilor celor 2 conductoare în contact sunt diferite. Trecerea
electronilor de la un nivel mai mic la un nivel energetic mai mare se face cu absorbţie de energie
din afară şi deci locul de contact se va răci:

2 1

Fig. 2.2.3.3Diagrama efectuluide răcire termic

Efectul de răcire este redus la conductoare şi important la termocuple formate din

semiconductoare.
Căldura schimbată cu mediul ambiant la locul de contact a 2 semiconductoare, prin efectul
Peltier, se exprimă cu relaţia
12  1,2  I  J  (2.2.10)
unde I – intensitatea curentului electric (A)
-  - timpul (s
1,2 - coeficientul Peltier, ce reprezintă cantitatea de căldură degajată sau
absorbită la locul de sudare, când prin aceasta trece un curent cu intensitatea de 1 A, în timp de 1 s.
Coeficientul lui Peltier, are relaţia:
1,2  1,2T1,2 V  (2.2.11)
1,2 - coeficientul mutual de forţă electromotoare în V/K
T1,2- temperatura absolută a punctului de contact, în K
Fluxul de căldură dezvoltat prin efectul Joule-Lentz este:
 j  RI 2 (W ) (2.2.12)
R – rezistenţa totală a termocuplului
I – intensitatea curentului
 
R= l ( 1  2 ) (2.2.13)
S1 S 2
l,s1 ,s2 , ,  2, - lung., secţiuni

14
 Transferul de căldură, de la sudura caldă la cea rece se expr. prin relaţia:
  K(TC  T0 )

unde K = (1S1   2S 2 ) W / K 
1
(2.2.14)
l
1 , 2 - conductivitatea termică a braţelor termocuplului
Puterea frigorifică care se obţine prin efectul Peltier:
1
   2,1  I  RI 2  K (TC  T0 ) (2.2.15)
2
 2,1
I0 opt = (2.2.16)
R
Temperatura minimă a sudurii reci se obţine când fluxul de căldură  p , transferat prin
conducţie termică, va echilibra fluxul de căldură extras prin efectul Peltier micşorat de efectul
Joule- Lentz:
1
 p   2,1   j , (2.2.17)
2
1
 2,1   j
deci, TC  T0  2 (2.2.18)
K
Dacă introducem în expresia numărătorului, valoarea intensităţii optime, se obţine:
 2,12
(TC  T0 )max  (2.2.19)
2KR
 2,12  2,12 T 2
Deci, T0 min  TC   TC   0 min (2.2.20)
2KR 2KR
 2,12  2
Notăm z = - eficacitatea termocuplului – z= (2.2.21)
KR 
unde   1   2 = coeficientul mutual al forţei electromotoare
1
 - conductivitatea electrică a materialului termocuplului

  conductivitatea termică a materialului termocuplului
Eficienţa instalaţiei de răcire:

  0 ; P- puterea consumată
P
P = RI2+ ( 2  1 )(TC  T0 )  I W  (2.2.22)
Avantajele răcirii termoelectrice:
- simplitatea construcţiei
- lipsa de uzură
- posibilitatea reglării continue a temperaturii de răcire T0
Dezavantaje:
- costul ridicat al semiconductorului
- fragilitatea termoelementelor de şocuri

2.3. Clasificarea instalaţilor frigorifice cu vapori (I.F.V)

Obţinerea unor temperaturi de (-20 0C. . . . . . -90 0C) se realizează cu I.F.V, care pot fi:
- cu comprimare într-o treaptă;
- cu comprimare în două trepte;
- cu comprimare în trei trepte;
15
 - cu comprimare în cascadă.
La aceste instalaţii în timpul parcurgerii ciclului de funcţionare, agentul de lucru îşi schimbă
de două ori starea de agregare,în vaporizator şi condensator. În acest mod devine posibilă reducerea
pierderilor, datorită ireversibilităţii trasferului de căldură, între agent şi cele două surse de căldură
prin menţinerea diferenţelor de temperatură în limite acceptabile.
La schimbarea stării de agregare prin vaporizatoare şi condensatoare, coeficienţii de transfer
sunt ridicaţi şi din această cauză schimbătoarele de căldură au dimensiuni relativ reduse.
2.3.1 Instalaţii frigorifice cu vapori cu o treaptă de comprimare

Ciclul ideal al I.F.V este ciclul Carnot inversat.

T
P
T0 3 Ta 3 2

lmin 2 T0 4 Lmin 1
4
1 q0
s
V S4=S3 S2=S1
Fig 2.3. C1iclul Carnot
Lucrul mecanic (lmin) minim necesar pentru realizarea efectului frigirific q0 este diferit de aria
dreptunghiului delimitat de izotermele T0 şi Ta şi de izotropele s2=s1 şi s4=s3.
Pentru aprecierea cilclului Carnot inversat se apelează la notţiunea de eficienţă frigorifică
q
definită sub forma  f  0  1
l min
Pentru realizarea ciclului unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori sunt
necesare câteva elemente principale şi anume:
- vaporizatorul 1, care este un schimbător de căldură în care se obţine efectul frigorific prin
fierberea agentului la presiune constantă, cu preluare de caldură de la mediul răcit;
- compresorul 3, care aspiră vaporii formaţi în vaporizator, îi comprimă şi-i refulează spre
condensatorul 5;
- în condensatorul 5 are loc condensarea cu cedare de căldurăspre mediul de răcire şi
robinetul de laminare 9, la trecerea la care lichidul îşi scade presiunea şi temperatura
corespunzătoare condiţiilor din vaporizator.
Ciclul teoretic cu stările fizice ale agentului în diferite puncte ale instalaţiei este reprezentat în
fig 2.1 şi cuprinde următoarele transformări de stare a agentului frigorific:
- comprimarea adiabatică ireversibilă 1’-2’ ;
- răcirea 2-2’;
- condensarea izotermă 2’-3’ ce se realizează izobar cedându-se căldură mediului de răcire al
condensatorului de temperatură Ta < Tk
- subrăcirea 3-4 , a lichidului, prin schimb intern de căldură cu vaporii aspiraţi din
vaporizator sau cu apă de răcire;
- laminarea izotalpă adiabatică ireversibilă 4-5;
- vaporizarea izobară, izotermă 5-1, prin care se absoarbe căldura q0, de la mediul răcit, de
temperatură T0;
- supraâncălzirea izobară 1-1’, prin schimb intern de căldură, sau pe traseul de conductă
dintre vaporizator şi condensator.
Mărimile principale, caracteristice, ale procesului de obţinere a frigului sunt următoarele:
- q0, capacitatea frigorifică specifică, care exprimă efectul util al instalaţiei, reprezentând
cantitatea de căldură preluată de un 1kg de agent de stare &&&&;

16
  kj   kcal 
q 0  i1  i5   sau   (2.3.1)
 kg   kgf 
- Lucrul mecanic lf la comprimarea vaporilor
 kj   kcal 
l f  i2  i1   sau   (2.3.2)
 kg   kgf 
- Eficienţa frigorifică
q i i
f  0  1 5 (2.3.3)
lf i2  i1

2.3.2 Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori în mai multe trepte şi

laminare în una sau mai multe trepte

Obţinerea temperaturii sub -250C, implică utilizarea în mai multe trepte, pentru ca la T0
scăzută raportul de comprimare Pk/P0 creşte, ceea ce determină creşterea lucrului mecanic de
comprimare şi implicit scăderea eficienţei frigorifice f a instalaţiei frigorifice, precum şi creşterea
temperaturii de refulare, cu repercursiuni asupra ungerii compresorului.
Există o diversitate de scheme de instalaţii frigorifice în două trepte care se deosebesc între ele
prin modul de răcire a vaporilor refulaţi din prima treaptă de comprimare, şi numărul de laminări
ale agentului lichid.
În instalaţiile frigorifice industriale de mare capacitate se utilizează scheme cu compresoare
boosterizate, în care răcirea intermediară a vaporilor refulaţi de compresoarele de pe o treptă se
realizează în separator-acumulatoarele treptei superioare.
Laminarea agentului frigorific se poate realiza într-o treaptă de laminare, în două trepte sau
combinat,un anumit debit de agent într-o treaptă şi alt debit în două trepte.
Schemele de instalaţii ce utilizează comprimarea în trepte boosterizate şi laminarea în trepte

oferă din punct de vedere termodinamic performanţe ridicate în raport cu alte tipuri de scheme.

17
 2. 3.3 Instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori în cascadă

Se utilizează pentru obţinerea temperaturilor de -500C. . . . -600C. Aceste instalaţii

funcţionează cu doi sau mai mulţi agenţi frigorifici în căluri separate între care există doar schimb
de căldură.
În cazul unei singure cascade, primul ciclui A, numit de temperatură înaltă, realizează
vaporizarea în aparatul vaporizator-condensator, preluând căldura de la agentul din ciclul B, numit
de joasă temeratură.
Ca agenţi frigorifice în ciclul de temperatură înaltă se pot utiliza NH 3 ,R12, R40, R22, iar în
ciclul de joasă temperatură R13, R23, etilenă.

Fig 2.3.3

2. 3.4 Instalaţii frigorifice prin utilizarea absorbţiei

Producerea temperaturilor scăzute prin absorbţie se bazează pe proprietăţile pe care unele

lichide de a absorbi vaporii altor substanţe (agenţi frigorifici) formând o soluţie binară omogenă.
Soluţia bogată este încălzită în fierbătorul F în care se introduce căldura qF j/kg, generată de
un agent încăzitor. Vaporii de agent frigorific degajaţi de soluţie sunt condensaţi în condensatorul
R, răcit cu apă, în care se cedează căldura qR. Apoi agentul frigorific lichid este laminat în robinetul
de laminare 2, iar în vaporizator se va obţine efectul frigorific prin preluarea căldurii qe.
Vaporii de agent formaţi sunt absorbiţi în absorbatorul A, de către soluţia săracă, care vine din
fierbător prin robinetul de laminare 1. În absorber circulă apa de răcire care preia căldura qA. Pompa
P trimite soluţia îmbogăţită din absorber în fierbător, cedându-i echivalentul caloric al lucrului
mecanic de pompare qP.
Prin procesele de absorbţie a vaporilor în absorber, pomparea soluţiei bogate în fierbător şi
fierberea acesteia cu degajare de vapori de agent frigorific, se realizează o comprimare a
vaporizarea dinspre vaporizator spre condensator. Această comprimare termochimică este analogă
comprimării efectuate de compresor în cazul instalaţiilor frigorifice cu comprimare mecanică de
vapori.

18
 Fig. 2.3.4

2.3.5 Instalaţii frigorifice cu ejecţie

De regulă ca agent frigorific se utilizează apa, care prezintă o serie de avantaje: ieftină,
netoxică, neinflamabilă, căldură latentă de vaporizare mare.
Pentru comprimarea vaporilor reci de apă se foloseşte energa cinetică a burului viu care se
destinde în ejector.
Aburul viu antrenează prin ejecţie în ajutajul convergent-divergent al ejectorului, vaporii reci
din vaporizator mărindu-le presiunea de la P0 la Pk.
Instalaţia cuprinde două cicluri şi trei nivele de presiuni: presiunea de fierbere PF, de
condensare Pk şi de vaporizare P0.
Utilizarea ejectoarelor prezintă avantajele: construcţie simplă, ieftină, fără piese în mişcare a
ejectorului, siguranţă în exploatare, lipsa ungerii, întreţinere uşoară şi posibilitatea deplasării întregii
instalaţii în exterior fără necesitatea unei construcţii de adăpostire.
Prezintă ca dezavantaje: necesitatea aburului viu de antrenare, adaptarea dificilă a instalaţiei la
variaţia parametrilor externi, reglarea dificilă a puterii frigorifice.

Dacă se dispune de abur de priză de la turbine,utilizarea instalaţiei cu ejecţie poate conduce la

avantaje economice şi energetice şi asigură utilizarea aburului în perioada de vară, când consumul
Fig. 2.3.5
este redus.
Instalaţiile frigorifice cu ejecţie se pot utiliza după două scheme diferite: cu utilizarea unui
condensator de suprafaţă şi cu utilizarea unui condensator prin amestec.
Instalaţiile frigorifice cu ejecţie se utilizează pentru răcirea unor soluţii apoase, a apei
industriale, în condiţionarea aerului, în unele procese tehnologice din chimie, farmacie.

2.4 Compresoare frigorifice

Se clasifică în următoarele tipuri:

- compresoare mecanice cu jet sau ejectoare
- termocluimice
Compresoare mecanice:
- cu piston
- turbocompresoare
Compresoare cu mişcare rectilinie alternativă a pistonului
Se clasifică după:
1. Puterea frigorifică pe care o realizează la θ = -10  C şi θ = +25 C
0 C
- compresoare foarte mici  0  0,35.........6KW

19
 - compresoare medii  0  6........115KW
- compresoare mari  0  115.......350KW
 0  350KW
- foarte mari

1. După agentul frigorific:

- pentru amoniac
-
pentru agenţi halogenaţi
2. După gradul de etanşare şi acţionare a compresorului:
- deschise
-
capsulate (ermetice)
-
semicapsulate (semiermetice)
3. După turaţia arborelui motorului
- cu funcţionare lentă, până la 600 rot./min
-
cu funcţionare rapidă, 600-3600 rot./min
-
foarte rapide, peste 3600 rot./min
Distribţia compresorului
Este constituită din supapele de aspiraţie şi de refulare. Supapele sunt autocomandate, adică
deschiderea şi închiderea lor se realizează datorită forţei de presiune şi forţei de apăsare a unui
resort.
Ansamblul bielă-manivelă
1- picior; 2- corp; 3- cap
Biela este alcătuită din fişierul 1, care se asamblează cu bolţul pistonului şi din corpul 2 şi capul 3
asamblate cu arborele cotit. Biela fiind solicitată la flambaj şi întindere, trebuie să aibă rezistenţă şi
rigiditate; de aceea se execută cu secţiune dublu T, eliptică sau cruce.
Bielele se confecţionează din oţet carbon de calitate OLC 35 forjat sau turnat.
Arborele cotit execută mişcarea de rotaţie şi transmite pistonului prin intermediul bielei, energia
primită de la motorul de antrenare. Arborele cotit reazemă pe lagăre prin intermediul fusurilor 1.
Manetoanele2 sau fusurile de bielă se articulează cu capetele bielelor, iar braţele manetoanelor 3
formează împreună cu manetoanele manivela arborelui cotit. Contragreutăţile 4 echilibrează masele
în mişcare.
Presetupa de etanşare (presgarnitura)
Are rolul de a împiedica scăparea vaporilor de agent frigorific spre mediul exterior, cât şi
pătrunderea aerului în compresor pe lângă arborele cotit, la compresoare de tip deschis.
Reglajul puterii frigorifice a compresoarelor cu piston, cu mişcare rectilinie – alternativă
Se realizează în funcţie de variaţia puterii frigorifice solicitate de la vaporizator.
Puterea frigorifică:
d 2
 0  q ov   S  Nn / 60W , (2.4.1)
4
unde: N- nr. de cilindrii
d- diametrul cilindrului(m)
S- cursa pistonului (rot/min)
q0v – puterea frigorifică volumică (J/m3)
Metodele de reglaj sunt în două trepte: metode de reglaj continuu şi metode de reglaj în trepte sau
discontinuu.
Metode de reglaj în trepte
Reglajul prin pornire şi oprire succesive al compresorului acţionează asupra volumului de vapori
aspiraţi de compresor. Pornirile şi opririle se realizează automat, cu ajutorul unui presostat care la
presiunea minimă a vaporilor declanşează motorul electric al compresorului, iar la presiunea
maximă deconectează motorul electric.
Reglajul prin mers în gol

20
Se realizează astfel încât compresorul fiind în funcţiune nu livrează vapori comprimaţi. Se aplică
blocarea 2n poziţia deschisă a supapelor de aspiraţie, şi la un compresor cu mai mulţi cilindri,
scoaterea din funcţiune a acestora unul după altul.
Supapele de aspiraţie pot să fie scoase din funcţiune prin mai multe metode ca:
- deschiderea unei conducte de scurtcircuitare între refulare şi aspiraţie
- blocarea supapelor de aspiraţie în poziţia deschis, menţinând, fie discurile de etanşare
distanţate faţă de scaun, fie supapa în întregime ridicată.

2.4.1 Compresoare frigorifice utilizate în instalaţiile frigorifice cu comprimare de

vapori

Din punct de vedere al principiului de funcţionare compresoare se pot împărţi în două

categorii:
- compresoare volumice, la care creşterea presiunii se realizează prin micşorarea volumului
în care sunt închişi vaporii;
- turbocompresoare, la care comprimarea se realizează pe seama forţelor executate de un
rotor cu palete, asupra vaporilor şi a transformării energiei cinetice, astfel obţinute, în
energie potentială de presiune la trecerea prin stator.
Compresoarele volumice se clasifică în următoarele categorii:
- cu pistoane în mişcare rectilinie alternativă;
- cu pistoane rotative;
- cu membrană;
- electromagnetice.
Turbocompresoarele se clasifică în următoarele categorii:
- centrifugale
- axiale
Mărimile principale ce caracterizează funcţionarea unui compresor cu piston în mişcare
rectilinie alternativă sunt:
- debitul volumic real Dvrm3/h=Dg
- Dg m3/h este volumul geometric generat de pistoane timp de o oră
- puterea electrică totală consumată Nkw;
- puterea frigorifică 0 =  Dg  qov
unde q0kcal/m3 este capacitatea frigorifică volumică funcţie de caracteristicile ciclului frigorific.
Temperaturile agentului frigorific în ciclurile de referinţă normal şi standard sunt redate în
tabelul de mai jos:

Temperaturi Simbol Ciclu de referinţă

Normal Standard
Vaporizare t0 -100C -150C
Aspiraţie tas -100C -150C
Condensare tk +250C +300C
Subrăcire tsr +150C +250C

Compresoarele frigorifice cu piston în mişcare rectilinie alternativă au atins un grad ridicat de

perfecţiune şi rămân cele mai utilizate până la debite de circa 1500m3/h.
Compresoarele rotetive sunt utilizate în treptele de joasă presiune a circuitelor polietejate şi
prezintă o serie de avantaje faţă de compresoarele în mişcare rectilinie alternativă:
- gabarit şi greutăţi mai mici;
- lipsa supapelor;
- echilibrare bună;
- siguranţă în exploatare.
21
 Compresoarele centrifugale şi axiale se folosesc cu precădere în domeniul puterilor foarte
mari.
Compresoarele elicoidale se realizează pentru puteri foarte mari şi prezintă posibilitatea
reglării în limite largi a puterii frigorifice, precum şi posibilitatea funcţionării la rapoarte mari de
comprimare de până la 20

2.5 Scheme de alimentare a vaporizatoarelor

Un rol important asupra calităţii frigului produs îl joacă modul de circulaţie a agentului
frigorific prin vaporizator.
După starea agentului frigorific la ieşirea din vaporizator există două moduri de alimentare a
vaporizatoarelor:
a) cu supraâncălzirea vaporilor la ieşirea din aparat
b) cu stare bifazică a agentului la ieşire din aparat (sau cu recirculare).
În cazul (a), alimentarea cu lichid se realizează direct, prin robinetul de laminare datorită
diferenţei de presiune dintre condensator şi vaporizator (pk - p0).
Alimentarea directă prin robinetul de laminare, se utilizează în instalaţiile frigorifice de
capacitate redusă, prezentând avantajele simplităţii în construcţie şi uşurinţei automatizării.
Prezintă şi dezavantaje şi anume:
- coeficient redus de transfer termic global la vaporizator
- necesitatea modificării reglajelor în funcşie de sezon ca urmare a variaţiei presiunii de
condensare
Alimentarea vaporizatoarelor, în cazul (b), în care la ieşire agentul se află în stare bifazică,
adică numărul de recirculari este superior valorii unitate se poate raliza prin gravitaţie şi termosifon,
utilizând separator de lichid, sau prin recirculare forţată utilizând separator - acumulator şi pompă.

Fig. 2.5.1 Schema (a) şi ciclul real(b) pentru instalaţia frigorifică cu comprimare mecanică de
vapori cu alimentarea vaporizatorului prin gravitaţie şi termosifon

Separatorul de lichid asigură autorecircularea agentului frigorific datorat diferenţei dintre

densităţile acestuia în aparat şi vaporizator şi a diferenţei de cote de montaj în raport cu
vaporizatorul. Numărul de recirculări depinde de intensitatea vaporizării, diferenţa de cote şi de
căderile de presiune la curgere.

22
 Sistemul prezintă ca dezavantaje:
- necesitatea montării pentru fiecare vaporizator a câte unui separator de lichid;
- dificultăţi de supraveghere de către personalul de exploatare (supapa de laminare este
amplasată lângă vaporizator, departe de sala de maşini).
Recircularea forţată a agentului frigorific lichid, cu pompe prezintă o serie de avantaje în
raport cu celelalte sisteme de alimentare:
1) poziţia separatorului nu mai este dependentă de cea a vaporizatorului;
2) se pot alimenta mai multe vaporizatoare de la acelaşi separator-acumulator;
3) simplificarea instalaţiei;
4) obţinerea unor coeficienţi mari de transfer termic.
Pentru asigurarea unei alimentări corecte cu agent frigorific la fiecare vaporizator în parte se
prevăd intrare robinete de laminare.

Fig. 2.5.2 Schema(a) si ciclu(b) pentru instalaţia frigorifică cu comprimare mecanică de vapori si
alimentarea vaporizatorului prin pompe.

Instalaţii frigorifice cu răcire directă şi indirectă (cu agent intermediar)

Instalaţii frigorifice la care răcirea produselor se realizează direct la vaporizator sunt denumite
instalaţii cu răcire directă.
Instalaţii frigorifice cu răcire indirecte sunt acelea la care răcirea aerului sau a produselor se
relizează prin intermediul unui agent intermediar lichid.
Răcirea directă prezintă o serie de avantaje faţă de metoda indirectă cum ar fi:
- consum de energie redus (prezintă T0 mai ridicate);
- investiţie mai ieftină (lipsa instalaţiei cu agent intermediar)
- inerţie termică a instalaţiei redusă (poate fi şi dezavantaj la opririle accidentale)
Ca agenţi intermediari se utilizează: soluţii apoase de propilenglicol, etilenglicol, alcool etilic,
clorură de calciu, clorură de magneziu.
Instalaţii cu compresie mecanică de vapori în mai multe trepte: fig 2.5.1; 2.5.2; 2.5.3; 2.5.4.
Automatizarea pompării agentului frigorific de joasă presiune
Automatizarea alimentării cu lichid a tuturor vaporizatoarelor de pe un întreg circuit de joasă
presiune din cadrul unei instalaţii frigorifice se realizează cu elemente de automatizare aferente unui
singur separator-acumulator.

23
 În cazul alimentării cu robinete termostatice sau prin autorecirculare, fiecare vaporizator este
prevăzut cu dispozitive de automatizare a alimentării cu lichid.
Recircularea forţată a agentului frigorific de joasă presiune se poate realiza continu, cu ajutorul
pompelor, sau discontinuu prin recipientele pompelor (RP).
Recircularea prin pompe mecanice acţionate electric (pompe centrifuge, cu piston, cu roţi
dinţate etc.).
Pompele P1 şi P2 (vezi schema), sunt montate la un nivel suficient de scăzut în raport cu
lichidul din separator-acumulator, pentru a evita pericolul cavitaţiei şi fierberea lichidului la
aspiraţie în ele.
Rolul de protecţie împotriva cavitaţiei îl au presostatele diferenţiale 4, respectiv 7.
Robinetele de reţinere 5 şi 6 a rolul de împiedica reîntoarcerea lichidului în separator
acumulator, prin pompa care eventual nu funcţionează (rezerva).
Între refularea pompelor şi partea de vapori a separatorului-acumulatorului este prvăzut
robinetul principal 8, pilotat de regulatorul de diferenţă de presiune 9 care asigură o p = ct. la
fiecare vaporizator, între punctul dinaintea robinetuli de laminare şi ieşirea din vaporizator
indiferent de sarcina termică a celorlalte vaporizatoare.
Pe separator-acumulator sunt montate trei relee de nivel: LPI , LCI , LPII (la nivelul de lucru şi
de alamă superioară şi inferioară).
Regulatorul nivelului de lichid de lucru comandă robinetul electromagnetic 1, care pilotează
robnetul principal 2. Când nivelul de lichid atinge valoarea minimă de lucru, regulatorul comandă
deschiderea pilotului şi se declanşează deschiderea robinetului presostatului 2 (NÎ), de alimentare
cu lichid a separatorului-acumulator. Când nivelul de lichid atinge valoarea maximă de lucru,
regulatorul comandă închiderea pilotului şi prin aceasta închiderea robinetului de alimentere cu
lichid.
Protecţia împotriva umplerii periculoase cu lichid a separatorului-acumulator este asigurată de
releul LPII , semnalizând sonor şi luminos şi comandând oprirea compresoarelor.
Protecţia împotriva golirii excesive este asigurată de presostatele difernţiale 4 şi 5 şi de releul
de nivel inferior LPI , semnalizând atingerea acestuia şi comandând oprirea pompelor.
Agentul frigorific lichid refulat de pompe ajunge ajunge în vaporizatoare prin robinetele de
laiminare 10, iar reântoarcerea amestecului bifazic în separator-acumulator, se face pe seama
depresiunii create de compresoare.
Echilibrarea reţelei de alimentare a vaporizatoarelor se face la pornirea instalaţiei, prin
reglarea individuală a robinetelor de laminare de la fiecare vaporizator, la valori constante dacă nu
există variaţii de sarcină frigorifică.
Uneori pe conductele de alimentare cu lichi a fiecărui vaporizator pot fi montate robinete
electromagnetice 11, comandate de termostate de cameră.
În separator-acumulator are loc separarea licidului şi uleiului şi aumularea acestora.
La fiecare separator-acumulator, se monteză două pompe, una fiind de rezervă.
Schema electrică (vezi fig. 2.1.6) de comandă a pompelor se ralizează astfel încât defectearea
unei pompe cealaltă să intre automat în funcţiune, printr-un circuit logic „SAU”.
În regim manual „M”, butonele BP1 ; BP2 ; BO1 ; BO2 vor comanda contactoarele C1 şi C2.
În regim automat „A” comutatorul K1 şi K2 pe „R”, dacă cel puţin un contact din circuitul
logic este închis C1 (bobina) este alimentat pe traseul: fază „SAU”, IRT, contactul a al lui K1,
bobina C1, nul şi P1 porneşte.
Concomitent este alimentată bobina RT prin intermediul „SAU”, contactul presostatului
diferenţial PD1 contactul d al lui K1-nul.
Dacă P1 este în stare de funcţionare, atunci într-o perioadă de timp mai mică decât
temporizarea releului RT se stabileşte diferenţa de presiune necesară (R-A), contactul PD1, se
deschide şise întrerupe alimentarea bobine releului RT. În astfel de cazuri P1 funcţionează iar P2 este
rezervă.

24
 Dacă P1 se defecteză iar P (R-A) scade sub valoarea necesară, contactul PD1 se închide, iar
RT este sub tensiune. După temporizare, RT deschide 1RT, oprind alimentarea C1, P1 se opreşte,
2RT se închide şi princontactul f al lui K2 se alimentează bobina C2, care porneşte P2.

Fig. 2.5.3 Schema electrică a circuitului de comandă a funcţionării pompelor

Recircularea periodică cu recipienţi de pompaj: utilizează ca sursă de presiune, presiunea de

condensare şi cuprinde două etape: de drenare şi de pompaj.
Reglarea alimentării cu agent a supapei de laminare se face prin reglarea nivelului cu un
regulator electronic (LCI)de nivel 10, care comandă la atingera nivelului minim de lucru
deschiderea robinetului pilot 1, deschizându-se robinetul principal 2. la atingerea nivelului maxim
de lucru se comandă închiderea robinetului principal 2. nivelul maxim de alarmă este semnalizat de
termostatul 8 al cărui bulb este montat pe o deviaţie a separatorului. Între supapa de laminare şi
recipientul de pompaj există două conducte de legătură, una pentru curgerea lichidului pe care se
află robinetele 5a şi 5b şi una pentru agalizare pe care este montat robinetul principal 9, pilotat de
robinetul electromagnetic 11.
Pentru menţinerea unei presiuni de pompare constante (apeox. 4 bari) pe conducta dintre
refularea compresorului şi partea superioară a recipientului de pompaj, se montează un regulator de
presiune 3. Pe recipientul de pompaj sunt montate releele electronice de nivel 6 şi 7 care comandă
robinetele pilot 4 respectiv 11.
Dacă recipientul de pompaj este gol, releul 6 comandă prin intermediul „CC” deschiderea
robinetului 9, menţinând închis robinetul electromagnetic 4. Lichidul curge liber din supapa de
laminare în recipientul de pompare prin 5a. Când nivelul ajunge la (LCH) limita maximă, releul 7
comandă închiderea lui 9 şi 11 şi deschiderea lui 4. Vaporii cu presiune ridicată trec în recipientul
de pompare şi evacuează prin 5b lichidul către vaporizator.
Când nivelul lichidului a ajuns la limita inferioară releul 6 comandă dechiderea robinetului 11
şi deci a robinetului 9 şi închiderea lui 4.
Presiunea se egalizează, urmând umplerea cu lichid a recipientului de pompare ş.a.m.d.
Această schemă prezintă dezavantajele:
- se produc vibraţii puternice în conducte;
- robinetele de serviciu au durată de serviciu redusă;
- eficienţă redusă (vaporii calzi de la refulare curg în recipentul de pompaj).

25
 Fig. 2.5.4 Schemă de principiu a automatizării alimentării vaporizatoarelor cu recipient de pompaj

2.6 Agenţi de lucru ai instalaţiilor frigorifice

2.6.1 Clasificarea agenţilor frigorifici

Agenţii frigorifici sunt fluidele care recirculate în instalaţia frigorifică absorb căldura la
presiuni şi temperaturi joase şi o cedează mediului înconjurător (aerului sau apei de răcire) la
presiuni şi temperaturi ridicate.
În general un agent frigorific trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- presiunea de vaporizare (fierbere) să fie superioară presiunii atmosferice dar apropriată de
aceasta, pentru a nu permite patrunderea aerului în instalaţie pe la eventualele neetanşeităţi
în vaporizator.
- presiunea de condensare, să fie redusă, pentru a nu se impune utilizarea de compresoare,
conducte şi armături supradimensionate (pentru creşterea  mecanic şi evitarea pierderilor
de agent.);
- puterea frigorifică specifică cât mai mare (pentru a uşura transportul unei cantităţi cât mai
mari de căldură cu o cantitate cât mai mică de fluid.);
- căldura specifică a lichidului frigorific cât mai redusă în vederea micşorării pierderii
cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare;
- volum specific cât mai mic, spre a nu impune conducte de aspiraţie cu secţiuni mari şi
compresoare cu debite volumice mari;
- să nu aibă vâscozitate mare, întrucât aceasta ar impune consumuri mari de energie pentru a
asigura circulaţia fluidului în instalaţie;
- să nu prezinte pericol de inflamabilitate şi toxicitate;
- stabilitate chimică şi pasivitate la coroziune;
- cost redus.
Agenţii frigorifici ai instalaţiilor frigorifice se grupează în mai multe categorii:
- agenţi frigorifici cu temperaturi coborâte la vaporizare, la presiune atmosferică normală,
utilizată în instalaţiile frigorifice cu comprimare mecanică de vapori;
- aerul precum şi alte gaze având temperaturi joase de vaporizare, folosite în instalaţiile
frigorifice cu comprimare de gaze şi în cele cu turbionare;
- soluţii ale diferitelor substanţe utilizate în instalaţiile cu absorbţie;
- apa utilizată în instalaţiile cu ejecţie.

26
 2.6.2 Caracteristicile agenţilor de lucru ai instalaţiilor frogorifice cu comprimare de vapori

Agenţii frigorifici folosiţi în instalaţiile frigorifice cu comprimare de vapori trebuie să

îndeplinească condiţiile:
- să prezinte presiuni convenabile la temperaturi de vaporizare şi de condensare utilizate;
- să aibă căldură latentă de vaporizare cât mai mare;
- să aibă densitate mare;
- să prezinte vâscozitate redusă;
- să fie inofensivi faţă de corpul omenesc;
- să nu prezinte pericol de inflamabilitate şi de explozie;
- să nu fie corozivi;
- să aibă preţ de cost scăzut.
După proprietăţile fizice, se deosebesc trei categorii de agenţi frigorifici:
- cu temperatura de vaporizare ridicată (>0 0C) ca freon 11, 21, 113, 114;
- cu temperaturi de vaporizare medie (0 0C. . . . . . . . -70 0C) ca amoniacul, freon12, freon22,
clorură de metil şi oxid de sulf;
- cu temperatură de vaporizare joasă (< -70 0C), ca etilenă, freon13, freon23.
Se pot prezenta caracteristicile unor agenţi frigorifici utilizaţi pe scară largă în tehnica frigului
modernă.
Amoniacul NH3, are utilizare în instalaţiile frigorifice industriale, întrucât are căldură latentă
de vaporizare mare, nu este sensibil la umiditatea conţinută în instalaţii şi dă posibilitatea de
depistare a neetanşeităţiilor prin mirosul specific uşor de sesizat.
Are dejavantajuul că degajăriile de amoniac, afectează calitatea alimentelor conservate prin
frig şi prezintă pericol de intoxicare, este exploziv şi inflamabil la concentraţii de 16,5 . . . . .
26,8% amoniac în aer.
Amoniacul se livrează în butelii şi se foloseşte la compresoarele frigorifice cu piston de putere
medie şi mare pentru temperaturi de vaporizare de până la -70 0C. Conductele pentru amoniac se
confecţionează din cupru.
Bioxidul de sulf SO2 are temperatura normală de vaporizare relativ ridicată (-10,10C), ceea ce
permite menţinerea unor presiuni reduse în condensator la temperaturile de condensare, apropiate
de temperatura mediului ambiant. Nu este inflamabil şi este agresiv în raport cu cuprul şi aliajele
sale. SO2 are căldură latentă de vaporizare de 2,5-3 ori mai mică decât a amoniacului; este foarte
toxic pentru organism.
Clorura de metil CH3Cl este mai putin dăunătoare organismului decât amoniacul şi SO2. Nu
corodează oţelul şi aliajele sale, dar în prezenţa apei atacă zincul, aluminiul şi magneziul.Se
utilizează în instalaţii de puteri mici şi mijlocii, mai putin în industria alimentară din cauza
toxicităţii ridicate.
Bioxidul de carbon CO2 este folosit în principal în instalaţiile de producere a gheţii uscate
(zăpadă carbonică). Este neinflamabil, netoxic şi neutru în raport cu metalele. Dezavantajul constă
în aceea că temperatura critică conduce la presiuni ridicate în condensator.
Freonii sunt utilizaţi în tehnica frigului datorită avantajelor pe care le prezintă şi anume: nu
sunt toxici, au inflamabilitate redusă, sunt neexplozivi şi prezintă neutralitate chimică.
Freonii reprezintă derivaţi dublu halogenaţi ai hidrocarburilor saturate (C nH2n+2), obţinuţi prin
înlocuirea parţială sau completă a atomilor de hidrogen prin atomi de fluor sau brom. Formula
generală a freonilor este CnHxFyClzBru, unde x+y+z+u = 2n+2.
Notaţia prescurtată a freonilor este F-N sau R-N (refrigerent), N fiind numărul freonului
format din două sau trei cifre care se stabileşte după următoarele reguli:
a) la derivaţii fără atomi de hidrogen (x=0) prima cifră (dacă N este format din două cifre) sau
primele două cifre (dacă N este format din trei cifre) definesc hidrocarbura în modul următor:
1 - pentru metan (CH4); 11 - pentru etan (C2H6); 21 - pentru propan (C3H8); 31 - pentru butan
(C4H10).

27
 b) la derivaţii cu atomi de hidrogen (x=1,2,...), numărul acestor atomi se adaugă în felul
următor: la derivaţii metanului la prima cifră, iar la ceilalţi derivaţi la cifra a doua; exemple:
freonul CHFCl2-monofluordiclormetan; (R21) şi freonul C2H3F3-trifluormetan
c) la derivaţii cu atomi de brom (u=1,2,...), după numărul principal se pune litera B după care se
scrie numărul atomilor de brom; exemple: freonul CF2Br2 R-12B2.
Se remarcă faptul că, la reducerea numărului atomilor de hidrogen, scade inflamabilitatea şi
pericolul de explozie. La creşterea numărului atomilor de fluor scade toxicitatea şi acţiunea
corozivă.
Freonii prezintă următoarele dezavantaje:
- vâscozitate redusă ce favorizează scăpările
- au densitate ridicată ceea ce determină creşterea rezistenţelor hidraulice prin conducte
- atacă garniturile de cauciuc şi se recomandă ca material sevaritul sau cauciucul freonizat
Domeniile de utilizare a principalilor freoni sunt:
- freonul R-11 (CFCl3) se foloseşte în instalaţiile de condiţionare a aerului pentru
temperaturi moderate de evaporare, precu şi în instalaţiile de pompe termice, în instalaţiile
frigorifice având o putere frogorifică peste &&&&&&
- freonul R-21, CHFCl2 este recomandat pentru obţinerea unor temperaturi moderate (~0 0C)
în pricipal, pentru condiţionarea aerului şi răcirea apei;
- freonul R-22, CHF2Cl se utulizează în instalaţiile frigorifice cu o treaptă (până la - 40 0C)
cât şi în două trepte (până la - 60 0C)utilizate în special pentru congelarea produselor
alimentare
- freonul R-12 CF2Cl2, se foloseşte la instalaţiile frigorifice într-o treaptă echipate cu
compresor cu piston, pentru t0  - 40 0C, precum şi la cele cu turbocompresor pentru t0  -
80 0C;
- freonul 142, C2H3F2Cl, se utilizează la instalaţiile de pompe termice, precum şi în cele de
condiţionare a aerului având o temperatură ridicată de condensare (60 -70 0C) la o presiune
redusă de condensare.
- Freon R-143 CH3 - CF3 sau C2H3F3 (triflouretan) se utilizează în instalaţiile frigorifice cu o
treaptă.
Formează cu aerul amestecuri inflamabile. Temperatura normală de vaporizare a lui R-143
este de - 47,6 0C. Freonii R-11, R-22, R-142, R-143, sunt cu temperaturi de vaporizare medie.
Freonii cu temperatură joasă de vaporizare sunt următorii:
- freonul R13 CF3Cl, este folosit în instalaţiile frigorifice cu mai multe trepte cât şi la cele în
cacadă, pentru obţinerea unor temperaturi scăzute până la - 100 0C
- freonul R-14 CF4, se utilizează în instalaţiile frigorifice în trepte sau în cascadă, pentru
obţinerea unor temperaturi de -100 0C  -140 0C.
În calitate de agenţi de lucru ai instalaţiilor frigorifice se folosesc amestecuri azeotrope
alcătuite din doi componenţi.
Aceste amestecuri au proprietăţi sensibil diferite de cele ale componenţilor.
Exemple de amestecuri azeotrope cu perspective de utilizare în tehnica frigului:
- freonul 500 este un amestec azeotrop compus din 26,2% freon &&&&
- freonul 502, este un amestec azeotrop compus din 51,2% freon-115 şi 48,8% freon-22,
utilizat pentru obţinerea temperaturilor medii şi joase.
Utilizarea acestui agent permite reducerea consumului de energiecu 10. . . . 15% în raport cu
R-12 ca urmare a reducerii raportului de creştere a presiunii.

2.6.3 Caracteristicile agenţilor frigorifici ai instalaţiilor frigorifice cu absorbţie

Instalaţiile frigorifice cu absorbţie permit utilizarea agenţilor de lucru pentru care există
absorbanţi corespunzători.
La aceste instalaţii este obligatoriu respecterea următoarelor condiţii suplimentare:

28
 - căldură de vaporizare cât mai mare pentru reducerea gabaritului schimbătoarelor de căldură
şi conductelor, precum şi a debitului de agent;
- vitesă de absorbţie mare, pentru reducerea dimensiunilor absorbitorului;
- căldură specifică mică a absorbantului pentru reducerea suprafeţei de încălzire a
schimbătorului de căldură;
- diferenţă mică de presiune între condensator şi vaporizator, pentru reducerea consumului
de energie necesară pentru pomparea soluţiei
- diferenţa mare între temperaturile normale de vaporizare ale agentului de lucru şi
absorbantului.
În instalaţiile frigorifice cu comprimare termochimică se utilizează următorii agenţi de lucru şi
absorbanţi:
- soluţie hidroamoniacală compusă din agentul frigorific amoniacul (NH3)şi absorbantul apa
(H2O) este utilizată pentru obţinerea unor temperaturi de 0  -60 0C cât şi în cele de pompe
de căldură. Diferenţa mică de 133 0C între temperaturile normale de vaporizare ale
componentelor, determină o antrenare a solventului impunându-se astfel rectificarea
soluţiei.
- soluţia de bromură de litiu având agent frigorific apa şi cu absorbant bromuri de litiu
(LiBr), se foloseşte în instalaţiile frigorifice la nivel de conditionare aerului şi răcire a apei,
pentru realizarea unor temperaturi de (0. . . . . +10 0C).
În cazul instalaţilor de pompe termice se utilizează în calitate de agent soluţiile de NaOH,
KaOH şi CaCl2, apa fiind agentul caloric.

2.6.4 Agenţi intermediari

Pentru transportul frigului de la generatorul de frig la consumator se utilizează agenţi purtători

de frig (intermediari) care să satisfacă următoarele cerinţe:
- stabilitate chimică;
- toxicitate redusă, imflamabilitate şi lipsa pericolului de explozie;
- temperatură scăzută de congelare;
- vâscozitate redusă pentru reducerea pierderilor hidraulice la circulaţie prin conducte;
- căldura specifică mare pentru reducerea debitului de agent intermediar;
La nivelul frigului moderat se utilizează ca agenţi intermediari sărurile, adică soluţiile de
clorură de sodiu (NaCl) şi clorură de calciu (CaCl2)în apă.
Ca agent intermediar se pot folosi lichidele de tip antigel de tipul soluţiei de etilerglicol pentru
temperaturi de -75 0C.

29
 Capitolul III

3. Reglarea automată a mărimilor fizice ale instalaţiilor frigorifice

În cazul instalaţiilor frigorifice, scopul principal al reglării automate este menţinerea în

limitele impuse a temperaturii mediului răcit.
Pentru asigurarea regimului de funcţionare al instalaţiei poate fi necesară însă şi reglarea
automată a altor mărimi fizice, ca presiunea de vaporizare, presiunea de condensare,
supraâncălzirea vaporilor de agent frigorific în vaporizator nivelul lichidului în diverse recipiente
etc. La instalaţiile de climatizare se regleză şi umiditatea aerului.

3.1 Reglarea temperaturii mediului răcit

Rolul instalaţiilor frigorifice este reducerea temperaturii mediului răcit şi menţinerea acesteia
în limite impuse .
Reglarea temperaturii poate fi:
a) cu acţionare continuă f = 1 + 2
b) cu acţiune bipoziţională f > 1 + 2

0 0
    2 dt
1 1
 fmed 
0 0
 f dt 
0 0
1 (3.1.1)

t oC
tmax

tmin


1 + 2
1 2

 (min)

Fig.3.1 Diagrama de reglare a temperaturii

Reglarea temperaturii camerlor frigorifice cu răcire directă
Atunci când răcirea se face direct de către vaporizatorul plasat în acest scop în camera
frigorifică reglarea automată a temperaturii camerei se poate face în mai multe moduri, dintre care
se menţionează următoarele:
- cu regulator de temperatură bipoziţional care comabdă un robinet electromagnetic situat pe
conducta de agent frigorific lichid înainte de robinetul de laminare
- cu regulator de temperatură bipoziţional care comadă un robinet electromagnetic situat pe
conducta de vapori la ieşirea din vaporizator
- cu regulator de temperatură bipoziţional care comadă pornirea şi oprirea sau trecerea pe o
turaţie redusă a motorului electric al ventilatrului, sau al compresorului.
- cu o schemă de reglare continuă în care se comandă modificarea turaţiei motorului
ventilatorului.
Schema prezintă avantajul că este simplă, cost relativ mic iar robinetul electromagnetic
(REM) plasat pe comducta de lichid are diametrul mic.

30
 Prezintă dezavantajul că după închiderea REM, lichidul rămas în vaporizator continuă să se
evapore, iar răcirea camerei frigorifice continuă un anumit timp după ce t0 a coborât sub valoarea
prescrisă.
Scema prezintă avantajul că după închiderea REM, p0 creşte iar evaporarea agentului frigorific
înceteză, astfel încât, oscilaţiile temperaturii din camera frigorifică au amplitudine mai mică decât
în cazul (a).
Pentru a proteja vaporizatorul contra depăşirii presiunii maxime admise este prevăzută supapa
de siguranţă 8.
Prezintă dezavantajul că REM montat pe conducta de vapori are diamerul niminal mai mare
decât unul pentru lichid.
La camerele frigorifice cu circulaţie forţată a aerului este posibil ca regulatorul bipoziţional de
temperatură să comande pornirea şi oprirea ventilatorului. Când ventilatorul funcţionează se
intensifică schimbul de căldură, astfel încât vaporizatorul preia din camera frigorifică o cantitate
mai mare de căldură, decât atunci cânt ventilatorul este oprit.
Schema poate fi aplicată în cazul instalaţiilor cu o singură cameră frigorifică, astfel încât
regulatorul de temperatură bipoziţional comandă direct pornirea şi oprirea motorului electric al
compresorului.
În schemă p0 este reglată de regulatorul de presiune 5, a cărui referinţă este furnizată de
regulatorul de temperatură 4. Dacă temperatura din cameră creşte TC va micşora valoarea de
refeerinţă a lui p0, iar PC va comanda mărirea secţiunii de trecere a robinetului de reglare 7.
Consumul de energie al instalaţiilor frigorifice cu reglare continuă este mai mare decât al celor cu
reglare bipoziţională, cu regulator montat pe conducta de ieşire din vaporizator, în special când
sarcina termică este redusă.
Reglarea temperaturii camerelor frigorifice cu răcire indirectă
Temperatura camerelor frigorifice răcite cu agent intermediar lichid poate fi menţinută în
limitele prescrise folosind un sistem de reglare bipoziţională sau cu acţiune continuă. Reglarea
bipoziţională este mai economică, dar mai puţin precisă.
În fig. 2.4.3 este prezentată o modificare a schemei din fig. 241, în care se aplică o reglare în
dublă cascadă, TC 6 impune referinţă pentru TC 5 (regulatorul temperaturii aerului rece) insuflat,
iar aceste impune referinţă reulatorului de presiune de vaporizare (PC). Schema prezintă avantajul
că permite să se impună o limitare inferoară a temperaturii aerului insuflat, care poate fi necesară de
exemplu pentru a preveni depunerea sub foră de zăpadă a vaporilor de apă în canalele de aer sa a
suprarăcirii obiectelor din camară care se găsesc în calea curentului de aer.
3.2 Reglarea temperaturii agentului intermediar
Temperatura agentului intermediar la ieşireaa din răcitor poate fi reglată aplicând aceleaşi
principii cae au fost folosite la eglarea temperaturii din camerele frigorifice cu răcire directă.
Vaporizatorul răceşte agentul intermediar iar detectorul de temperatură se monteză pe conducta de
ieşire a agentului intermediar (fig. 3.2 a). Robinetul de reglare poate fi montat pe conducta de lichid
(fig.3.2 a), pe conducta de vapori (fig.3.2 b) sau pe conducta de ocolire (fig. 3.2 c). Scema din fig.
3.2 c se poate folosi atunci când variaţia sarcinii frigorifice este sub 30 % din cea nominală.

31
 Fig. 3.2 Reglarea temperaturii agentului intermediar

3.3 Reglarea umidităţii aerului

Umiditatea aerului se reglează în special în camerele cu aer condiţionat, iar uneori şi în
camerele frigorifice.
Umiditatea aerului din camera frigorifică are tendinţa să scadă, datorită condensării vaporilor
de apă din aer în contact cu suprafaţa elementelor de răcire şi în special atunci când debitul de aer
proaspăt primit din exterior este mic, este posibil ca umiditatea relativă a aerului să fie mai mică
decât cea necesară din punct de vedere tehnologic sau pentru confortul persoanelor.
Reglarea umidităţiişi a temperaturii aerului se face conform fig. 3.3.1 în care regulatorul de
temperatură bipoziţional comandă intrarea agentului frigorific, iar regulatorul de umiditate comandă
injecţia de apă pentru umezire.

Fig. 3.3.1 Reglarea automată a temperaturii si umidităţii

În instalaţiile de condiţionare a aerului, în timp de vară, este necesară eliminarea unei aumite
cantităţi de vapori de apă din aerul aspirat din mediul exterior (fig. 246a).

Fig. 3.3.2

Aerul este aspirat din exterior cu tA şi umiditatea A. Pentru a se obţine în camera frigorifică tE şi E
este necesar ca aerul aspirat să fie răcit la umiditate absolut constantă preia în punctul BC curbei 
= 100%, apoi să fie răcit până în punctul C.

32
 Pe traseul BC are loc condenssarea parţială a vaporilor de apă. Aerul insuflat este încălzit până
la ts, astfel că după amestecarea cu aerul din camera condiţionată, se obţine starea corespunzătoare
punctului E (tE, E).
Dacă s-ar urmări numai reglarea temperaturii fără a se regla umiditatea, este suficient să se
racescă aerul insuflat până în D la starea C, urmată de încălzirea de la C la D sunt necesare pentru
eliminarea excesului de umiditate. Dacă  aerului exterior < aer climatizat, este necesară
injectarea de apă pulverizată sau de vapori de apă.
În cazul instalaţiilor de climatizare (fig. 3.3.2 a) în prezenţa unui exces de umiditate,
regulatorul de temperatură (TC) comandă debitul de încălzire şi (MC) (regulator de umiditate)
comandă t0, iar în caz de umiditate insuficientă, regulatorul de temperatură (TC) comandă t0 sau
debitul de agent frigorific şi MC comandă debitul de apă pulverizată can în fig. 3.3.1.
Reglarea presiunii sau temperaturii de vaporizare
Reglarea automată a pesiunii sau temperaturii de vaporizare poate fi întâlnită ca buclă
interioară în sistemul de răcire în cascadă a temperatirii mediului răcit (fig.3.3.2 a).
În instalaţiile frigorifice în care trebuie să se menţină aceeaşi presiune (temperatură) de
vaporizare, se poate utiliza în acest scop un regulator bipoziţional de presiune sau de temperatură,
care comandă pornirea şi oprirea compresorului, funcţie de presiunea (temperatura) de vaporizare
determinată în conducta de aspiraţie a compresorului.
În instalaţiile frigorifice cu mai multe vaporizatoare, în care trebuie menţinute presiuni
(temperaturi) de vaporizare diferite, reglarea se poate face separat pentru fiecare vaporizatorfolosind
un robinet de reglare montat pe conducta de vapori. Se poate folosi în aceste scop un regulator de
presiune în amonte (fig. 3.3.3 a) sau un regulator de temperatură cu acţiune continuă (fig. 3.3.3 b).

Fig. 3.3.3 Reglarea presiunii “a” sau temperaturii “b” de vaporizare prin
ştrangularea conductei de vapori
Această metodă de reglare necesită un consum suplimentar de enegie ca urmare a ştrangulării
conductei de vapori aspiraţi de compresor şi este recomandată numai pentru instalaţii la care
diferenţa dintre p0 şi pasp este mică.
3.4 Reglarea presiunii de condensare

Creşterea presiunii de condensare (pk) are drep consecinţă creşterea puterii consumate de
motorul compresorului.

33
 Fig 3.4.1 Reglarea Fig 3.4.2 Reglarea în trepte a
presiunii condensatoarelor presiunii la condensatoarele
răcite cu apă răcite cu aer

Reglarea automată a presiune de condensare (pk) în cazul condensatoarelor răcite cu apă

(fig. 3.4.1), se face printr-un regulator cu acţiune continuă, care comandă robinetul de reglare pe
conducta de apă de răcire, funcţie de presiunea din conducta de refulare a compresorului.
Prin această schemă se urmăreşte reducerea consumului de apă de răcire, atunci când
temperatura apei este mică sau sarcina compresorului este redusă.
În cazul condensatoarelor răcite cu aer, reglarea presiunii de condensare (pk), se poate face fie
prin midificarea debitului de aer de răcire, fie prin modificarea suprafeţei efective de condensare.
În fig. 3.4.2 este prezentată o schemă de reglare a presiunii (pk) cu trei trepte ale debitului de
aer obţinute prin cuplarea şi decuplarea ventilatoarelor. Un ventilator funcţionează continuu, cât
funcţionează compresorul în timp ce fiecare din celelalte ventilatoare este comandat de câte un PC
(presostat).
Este posibil să se utilizeze un (PC) cu acţiune continuă care comandă un ventilator prevăzut cu
motor cu turaţie variabilă (fig. 3.4.3). Se poate utiliza ca motor de antrenare al ventilatorului un
motor asincron alimentat prin convertizor de frcvenţă, sau un motor de curent continuu alimentat
prin redresor comandat.

Fig. 3.4.3 Reglarea presiunii de condensare folosind un ventilator cu turaţie variabilă. 1 – compresor 2 –
condensator 3 – regulator de presiune continuă 4 – variator de turaţie 5 – ventilator 6 – rezervor de lichid

O metodă optimă de reglare a pk este cea în care se modifică suprafaţa efectivă de schimb de
căldură prin varierea nivelului lichidului din condensator.
Regulatorul de presiune 4 din amonte, comandă robinetul de reglare 7, de pe conducta de
condensare şi are rolul de a menţine constantă presiunea din condensatorul 2. Dacă temperatura
aerului este coborâtă şi presiunea de condensare scade sub valoarea prescrisă, regulatorul 4
comandă reducera secţiunii de trecere a robinetului 7, astfel că scade debitul de lichid evecuat din
condensator, aceasta duce la creşterea nivelului de lichid din condensator şi deci micşorarea
suprafeţei de contact dintre vaporii condensaţi şi crşte presiunea acestora.
Cantitatea de vapori condensate scade şi creşte presiunea acestora, stabilindu-se la valoarea pk
dar se ştrangulează conducta de condensare, astfel presiunea din rezervorul 6 scade poate chiar sub
valoarea necesară pentru a se asigura funcţionarea robinetului de laminare al vaporizatorului.
Pentru eliminarea acestui dezavantaj se introduce regulatorul de presiune nouă, ce comandă
astfel robinetul 8, pentru a stabiliza presiunea din rezervorul de lichid. Referinţele celor două
regulatoare se ajustează astfel, pk să fie mai mare decât cea din rezervorul de lichid.
Clapeta de reţinere 5 are rolul de a împiedica întoarcerea lichidului din rezervor în conducta
de refulare a compensorului şi de a egaliza presiunile când instalaţia frigorifică este oprită.
În fig. 3.4.4 regulatorul 10 are rolul de a menţine constantă presiunea vaporilor din conducta
de refulare a compresorului şi a asigura astfel căderea de presiune necesară pentru robinetul 8.
Există posibilitatea atunci când temperatura exterioară este coborâtă, p k să devină temporar mai
mică decât cea din rezervorul de lichid.

34
 Fig. 3.4.4

Fig. 3.4.4 Reglarea prin baipasare a presiunii de condensare şi a celei din rezervorul de lichid la
instalaţiile cu condensator răcit cu aer.
a - cu regulator de pk b - cu regulator de pref
5 - clapetă de reţinere; 7,8,11 - robinete de reglare.
Pentru evitarea intrării în condensator a vaporilor din rezervor şi din conducta de ocolire se
prevede clapeta de reţinere 5, care atunci când este închisă, lichidul se acumulează în condensator şi
reduce suprafaţa efectivă de condensare, astfel că presiunea creşte, depăşeşte pe cea din rezervor şi
clapeta 5 se deschide permiţând ieşirea lichidului. Deschiderea se face ciclic.
3.5 Reglarea nivelului
În instalaţiile frigorifice de capacitate mare poate fi necesară reglarea nivelului lichidului din
diverse aparate ca: separatoare de lichid, separator-acumulatoare, separator de ulei, butelii de lichid,

Fig. 3.5.1

condensatoare vaporizatoare ş.a.

35
 Reglarea nivelului lichidului în separatoarele de lichid separator-acumulatoare şi
vaporizatoare se face pentru a nu pătrunde lichidul în conducta de aspiraţie a compresorului. Când
nivelul lichidului creşte peste valoarea de referinţă, regulatorul comandă închiderea robinetului
electromagnetic de pe conducta de alimentare cu agent frigorific lichid în cazul reglării
bipoziţionale respectiv reducerea secţiunii de trecere a robinetului de laminare în cazul reglării
continue.

3.6 Protecţia automată în instalaţiile frigorifice

Sistemele de protecţie automată din instalaţiile frigorifice, au rolul de a întrerupe

funcţionarea unor aparate şi maşini sau a întregii instalaţii în momentul în care apare o situaţie
periculoasă, pentru instalaţie sau personalul de exploatare. Posibilitatea apariţiei avariilor este legat
de: creşteri sau scăderi exagerate de presiune, de suprasarcini la motoarele electrice de acţionare, de
lipsa ungerii la piesele în mişcare ale maşinilor, de manevre greşite executate de personalul de
exploatare, de temperaturi prea ridicate sau prea scăzute în anumite zone ale instalaţiei.
În paralel cu fiecare dispozitiv de reglare ar fi necesar, aproape câte un dispozitiv analogic de
protecţie.
Toate detectoarele şi circuitele de protecţie sunt aparate şi circuite distincte şi independente de
alte dispozitive şi circuite. Alegerea aparatelor de protecţie în care intervin circuitele electrice,
trebuie să se facă încât acestea să închidă circuitele electrice în situaţie normală şi să le deschidă în
cazul unei defecţiuni.
În acest fel orice cădere pe circuitele electrice se va traduce imediat prin alarmă.
O defecţiune pe circuitele electrice de protecţie se va traduce prin nefuncţionarea
dispozitivului de protecţie în momentul când acesta ar declanşa, ceea ce poate duce la consecinţe
grave.

Capitolul IV

4. Protecţii ale instalaţiilor frigorifice

Unele protecţii, cum ar fi cele pentru presiunea de ulei, nivelul maxim de lichid în
separatoare-acumulatoare, presiunea de refulare a pompelor, trebuie prevăzute cu relee cu
întârziere.
Sistemele de alarmă sonoră au posibilitatea întreruperii manuale, dar cu recuperarea automată
în circuitul lor de funcţionare, pentru a fi tot timpul, pregătite să semnalizeze o nouă alertă.

4.1 Protecţia automată împotriva creşterilor sau scăderilor exagerate de presiune

Creşterea exagerată a presiunii poate avea loc:

a) la nivelul compresoarelor datorită:
- lipsei apei de răcire,
- închiderii robinetului de pe refulare,
- pătrunderii de lichid în aspiraţie (şocuri hidraulice)
b) la nivelul condensatoarelor determinată de:
- lipsei apei de răcire,
- creşterea temperaturii agentului lichid aflat în recipienţi închişi.
Protecţia împotriva creşterii presiunii de refulare a compresoarelor se realizează cu ajutorul
presostatelor. Acestea iau priză de presiune de pe conducta de refulare şi comandă prin intermediul
unui releu oprirea compresorului la depăşirea valorii maxime admise a presiunii. Uneori se
utilizează presostate cu priză de presiune pe conducta de alimentare a apei de răcire.
Pătrunderea lichidului în compresor, determină lovituri hidraulice şi este evitată prin alegerea
adecvată a sistemului de alimentare cu agent frigorific lichid a vaporizatoarelor.

36
 Astfel se pot utiliza fie robinete termostatice, fie separatoare de lichid care opresc picăturile de
lichid să pătrundă în aspiraţia compresorului.
La instalaţiile frigorifice mari, în afara LC (regulator de nivel de lucru) se montează şi un
releu maximal de nivel, care comandă oprirea compresoarelor la atingerea nivelului periculos în
recipient.
Compresoarele cu o singură treaptă de compreimare sunt prevăzute cu supape de siguranţă sau
robinete de descărcare între conducta de refulare şi cea de aspiraţie.
Pentru încălziri locale periculoase se prevede pe compresor un TC (termostat) de protecţie cu
bulbul fixat imediat în aval de robinetul de descărcare, care comandă printr-un releu oprirea
compresorului la depăşirea valorii maxime a temperaturii.
Pentru evitarea întoarcerii vaporilor de agent frigorific din condensator spre compresor în
timpul opririi funcţionării instalaţiei se montează robinete de reţinere.
Protecţia automată împotriva creşterii periculoase a presiunii în recipienţii închişi se realizează
cu ajutorul supapelor de siguranţă.
Nu este permisă montarea nici unui robinet între recipient şi supapă sau pe conducta de
evacuare spre exterior.
4.2 Protecţia automată împotriva creşterilor sau scăderilor exagerate de temperatură
Protecţia împotriva atingerii de valori periculoase ale temperaturii pe refularea compresorului
se poate face cu TC (termostat) sau cu robinete de injecţie termostatică.
Pe circuitele de agent intermediar, protecţia împotriva atingerii temperaturilor de îngheţ ale
agentului se obţine cu ajutorul robinetelor de reglare a presiunii în vaporizator.
Protecţia împotriva îngheţului pe circuitele de apă provenite de la decongelarea răcitoarelor de
aer se realizează prin golirea automată a circuitelor de decongelare.
Circuitele de apă aflate în spaţii neîncălzite sau în exterior pot fi protejate împotriva îngheţului
cu ajutorul unui termostat care detecteză temperatura ambiantă şi comandă în caz de pericol de
îngheţ fie golirea de apă, fie punerea sub tensiune a rezistenţelor de încălzire.
4.3 Protecţia automată a ungerii compresorului

Protecţia automată împotriva lipsei ungerii suficiente la piesele în mişcare ale compresorului
se realizează, la sistemele de ungere cu pompă, cu jutorul unui presostat diferenţial. Acesta
comandă prin intermediul unui releu temporizat oprirea compresorului.
În cazul agenţilor frigorifici miscibili cu uleiul, cum sunt majoritatea freonilor, se prevăd
carterul compresorului rezistenţe de încălzire a uleiului, cu rolul de evitare a antrenării uleiului
odată cu agentul frifgorific la pornirea compresorului, fapt ce ar împiedica ungerea. Rezistenţele
sunt comandate de TC menţinând astfel o temperatură minimă în carter la oprirea compresorului.
4.4 Protecţia automată a motoarelor şi circuitelor electrice
Motoarele electrice din instalaţiile frigorifice sunt prevăzute cu protecţii clasice, adică cu
contactoare, relee termice pentru suprasarcini şi siguranţe fuzibile pentru protecţia la scurtcircuit.
Releul termic decuplează alimentarea cu energie a motorului atunci când curentul absorbit
depăşeşte cu 15-20% IN, la o suprasarcină de lungă durată.
Motoarele compresoarelor sunt prevăzute cu microtermostate, pentru a le proteja împotriva
suprasarcinilor uşoase dar de lungă durată.
Motoarele compresoarelor mari sunt prevăzute cu reostate de pornire, ce măresc rezistenţa
electrică a rotorului şi evită curenţii electrici ridicaţi la pornire. După intrarea în regim nominal,
rezistenţele adiţionale se decupleză.
La pornirea motorului asincron cu puteri relativ mici se pot utiliza comutatoare stea-triunghi.
Circuitele cu automenţinere se prevăd cu sisteme reanclanşare automată pentru a se evita
intervenţia manuală după penele de curent.
4.5 Protecţia automată  om închis 
Pentru evitarea blocării persoanelor în spaţiile frigorifice este necesară prevederea
posibilităţii semnalizării prezenţei omului în spaţile răcite.

37
 Fig. 4.5.1 Schemă de semnalizare  om închis 
Tr - transformator de tensiune; b1 . . . b4 - butoane de anclanşare cu blocare manuală;
L1 . . . l4 - lămpi indicatoare; lt1 . . . lt4 - lămpi indicatoare la tablou; C - bobina releului de
comandă; c1 . . . c3 - contacte ale releului C; LS - lămpi de semnalizare; DSS - dispozitiv de
semnalizare sonoră.
Protecţia automată denumită  om închis  cuprinde un transformator de tensiune (Tr) de la
220V la 12V sau 24V, care alimentează un circuit electric de comandă.
În fiecare spaţiu frigorific se găsesc instalate câte o lampă electrică (l) aflată sub tensiune
scăzută şi un buton de anclanşare cu blocare manuală (b). La apăsarea pe butonul de anclanşare este
pusă sub tensiune lampa (lt), indicatoare a camerei respective montată în tabloul electric din sala de
maşini şi releul (C) cu contactele (c), pentru semnalizarea luminoasă prin (LS) şi acustică prin
sirena (DSS).
4.6 Comanda automată în instalaţiile frigorifice
Sistemele de comandă automată a instalaţiilor frigorifice vizează schimbarea regimului de
funcţionare a întregii instalaţii sau a unor părţi componente, sub acţiunea unor mărimi de intrare
transmise de operator sau de subsistemele tehnice cu care aparatul comandat se interacţionează.
Sistemele de comandă automată se utilizează pentru:
- pornirea automată a instalaţiei ;
- declanşarea procesului de decongelare a vaporizatoarelor şi repornirea automată a
instalaţiei în regimul de răcire, după terminarea decongelării;
- pornirea automată a pompelor de rezervă, la ieşirea din funcţiune a pompelor principale;
- realizarea ciclului de funcţionare a sistemului de pompare a agentului frigoific, utilizând
rezervoare de pompaj.
Sistemele de comandă din instalaţiile frigorifice se încadrază în categoria schemelor
secvenţiale, caracterizate prin existenţa elementelor de memorare (contacte de autoreţinere),
temporizări etc.
Se utilizează în scheme circuite logice integrate, microprocesoare, scheme de acţionări
electrice reglabile etc.
Caracteristicile generale ale echipamentelor de uz general

Un sistem unificat de automatizare prezintă următoarele trăsături

a) utilizarea unui principiu funcţional şi constructiv, prin care se asigură o modelarizare a
tuturor elementelor componente.
Pe baza unui număr relativ mic de module tipizate se structurează elementele sistemului.

38
 b) Adoptarea unui sistem unificat pentru toate elementele sistemului de automatizare,
permiţând eliminarea dificultăţilor care ar putea apare la cuplarea variată a elementelor
componente, în diverse scheme de automatizare.
c) Proiectarea întregului sistem în aşa fel, încât un element să realizeze cât mai multe funcţii
distincte, prin conectarea lui cu alte elemente ale sistemului.
Se cunosc mai multe sisteme unificate de automatizare:
1. Sistemul unificat electronic având ca semnal unificat curentul continu 4 . . . 20nA.
Pornind de la acest sistem unificat, s-a realizat sistemul unificat SEROM, care are elementele
tipizate realizate cu circuite integrate. Unele elemente au şi interfaţă de conectare la mini şi
microcalculatoare de proces.
2. Sistemul unificat electronic pentru automatizarea continuă a proceselor rapide ce utilizează
tehnologia circuitelor integrate liniare şi discrete. Semnalul unificat este tensiunea electrică,
în limitele -10 . . . +10 V.
3. Sistemul unificat electronic pentru automatizarea discretă USILOG. Acest sistem cuprinde
un asamblu de circuite logice, precum şi elemente de intrare-ieşire, elemente de semnalizare,
etc.
El se utilizează pentru comenzi automate şi reglări numerice.
4. Sistemul unificat pentru automatizarea continuă a proceselor lente. Semnalul unificat este
presiunea aerului în limitele (0,2 . . . 1,0 bar).
4.6.1 Traductoare

În structura traductoarelor se disting două părţi componente: detectorul şi adaptorul.

Detectorul (elementul sensibil) transformă mărimea fizică de intrare xe într-un semnal
intermediar. Acesta poate fi de natură electrică (t.e.n sau variaţie de C, R, L) sau de natură mecanică
(deplasare).
Adaptorul transformă semnalul intermediar x în semnal de reacţie xr (unificat în cazul
sistemelor unificate).
Detectoarele se folosesc atât în construcţia traductoarelor cât şi în construcţia aparatelor de
măsurat.
Traductoarele se caracterizează prin următoarele caracteristici:
- clasa de precizie
- caracteristica statică
- caracteristica dinamică

4.6.a Detectoare de presiune

Se clasifică în:
- detectoare cu lichid (U, cu clopot, balanţă. . . .
- detectoare bazate pe deformarea elastică (cu membrană, cu tub Bourdon, cu resort
manometric).
Detectoarele de presiune cu membrană se pot realiza în variate forme constructive: cu
membrană gofrată şi disc central rigid (a) sau cu două membrane gofrate (b).

Fig. 4.6.a,b
39
 În figura a doua este reprezentat un detector a cărei problemă principală impusă este
asigurarea liniarităţii şi a univocităţii, caracteristici statice.
Pentru asigurarea liniarităţii caracteristicii statice se utilizează şi resoarte elastice acţionate de
membrană.
Presiunile de lucru ale acestor traductoare depind de natura materialului şi de numărul
ondulaţiei membranei. Mărirea numărului de ondulaţii duce la creşterea rigidităţii membranei deci
la creşterea presiunii de lucru.
Pentru membranele tari metalice, detectoarele se utilizează pentru presiuni nominale de 0,02
MPa . . . . . . 3 MPa. Pentru membranele moi (teflon şi pânză cauciucată), presiunile de lucru sunt
mici 1KPa . . . . . 50 KPa.
Detectoarele cu burduf sunt construite sub forma unor cilindri metalici cu ondulaţii paralele
adânci. Sub acţiunea presiunii aplicate, lungimea burdufului variază, deplasarea x fiind aproximativ
proporţională cu presiunea de intrare. Sensibilitatea depinde de numărul şi dimensiunile ondulaţiilor
burdufului. Pentru reducerea sensibilităţii, se introduce în interiorul burdufului un resort cilindric
spiral.
4.6.b Detectoare de nivel

Principalele tipuri de detectoare de nivel sunt următoarele:

- cu flotor,
- cu inersor,
- bazate pe variaţia greutăţii cu nivelul,
- bazate pe variaţia presiunii hidrostatice cu nivelul,

Fig. 4.6.c Regulator de nivel bipoziţional cu flotor

3a - schemă de principiu,
3b - semnalizator magnetic cu flotor cilindric,
3c - semnalizator magnetic cu flotor sferic.
Planşa 1 este realizată din material neferomagnetic, astfel încât armătura 2, rotită la variaţia
nivelului, produce modificarea întrefierului unui circuit magnetic, situat în elementul de comandă 3.
Variaţia reluctanţei circuitului magnetic este transformată într-o variaţie de tensiune electrică,
determinând acţionarea unui releu, atunci când nivelul atinge o limită prestabilită. În producţia
curentă S.C. Otopeni realizează semnalizatoarele magnetice de nivel SNCE-1, SNCEI-1; FEA-
Bucureşti produce semnalizatorul de nivel SN300, care basculează succesiv un număr de contacte
atunci când nivelul atinge anumite valori prescrise.
Sistemele unificate de automatizare cuprind, de obicei, detectoare cu inersor .
În inersorul 1, susţinut de resortul 2 are o adâncime de cufundare variabilă cu nivelul
lichidului. Notând cu h0, nivelul de referinţă, la care corespunde alungirea x0 a resortului, deplasarea
x este dată de relaţia:
x = k(h-h0) (4.6.1)
unde: k = constantă ce depinde de parametrii constructivi ai traductorului
Se prezintă o schemă simplificată a unui detector bazat pe variaţia presiunii hidrostatice cu
nivelul. Detectorului c membrană i se aplică diferenţa de presiune:

40
 p = p1-p2 = p2 + h-p0 = 8h (4.6.2)
deci deplasarea x, va fi practic proporţională cu h (se presupune că densitatea fluidului este
constantă).

4.6.c Detectoare de temperatură

Principalele tipuri de detectoare de temparatură sunt:

- dilatometrice,
- bazate pe variaţia cu temperatura, a presiunii vaporilor saturaţi;
- cu absorbţie,
- termorezistive,
- termoelectrice.
Detectoarele dilatometrice, de temperatură pot fi bazate pe dilatarea corpurilor solide şi a
gazelor.
Cele ce utilizează dilatarea corpurilor solide sunt bimetalele şise folosesc în elementele de
protecţie la suprasa1rcină a motoarelor electrice.
În variaţia temperaturii lichidului din bulbul 1 determină o variaţie a volumului de lichid
închis în detector, ceea ce duce la deformarea burdufului.
Pentru eliminarea erorilor ce apar datorită dilatării lichidului din capilarul 7 şi din detectorul
de presiune cu burduf 6, se utilizează un capilar suplimentar 2 şi un burduf 3, idendic cu cel din
detectorul de presiune 6. Tija 4 a burdufului suplimentar are capătul imobilizat şi deformarea
burdufului duce la deplasarea corpului comun 5 al celor două detectoare de presiune.
Dacă t = ct şi t0 se modifică,detectoarele cu burduf 3 şi 6 - fiind identice - produc deplasări
egale şi de sens contrar ale tijei de ieşire, deci mărimea de ieşire x nu se schimbă.
Aceste traductoare au domeniul de funcţionare de la -150 0C până la 500 0C, în funcţie de
lichidul utilizat.
Detectoarele de temperatură bazate pe legea gazelor perfecte. Presupunând că volumul
bulbului 1, VB este mult mai mare decât cel al capilarului 2 şi traductorului de presiune 3, V0 
T
T 0 P (4.6.3)
Po
Gazele utilizate sunt hidrogenul şi heliu şi se folosesc la temperaturi sub 30K, cu erori tolerate
de  0,05 K.
Pentru creştera preciziei de măsurare în domeniul temperaturii foarte joase se adoptă
următoarele măsuri:
- se introduce o corecţie pentru că gazul nu este ideal, ci real şi 
p
RT
V
 
1   T   C T  2  ... (4.6.4)
- se utilizează traductoare de presiune piezoelectrice, în locul celor cu membrană, ceea ce
determină eliminarea variaţiei volumului V0
- rezervorul se confecţionează din materiale ce asigură o variaţie a volumului VB, în
domeniul de măsurare de cel mult 0,05%.
Detectoare termorezistive de temperatură pot fi:
- termorezistente
- termistoare
Termorezistenţele sunt rezistoare bobinate din platină sau cupru a cărei variaţie a rezistenţei
cu temperatura este neliniară. În domeniul 0  600 0C, dependenţa rezistenţei de temperatură se
exprimă astfel:
Rt  R0 1   1  t   2  t 2  (4.6.5)
0
R0 = rezistenţa la temperatura de referinţă t0 = 0 C
1,2 = ct de material.
Pentru domeniul 90 K  273 K  Rt = R0 (1+1T+2T2+3T3+4T4) (4.6.6)
41
 În sistemul unificat electronic fabricat în ţară sunt produse termorezistenţe din Cu şi Pt cu 46;
50 sau 100  la 0 0C ce se utilizează în domeniul -200 0C - -5000C (Pt), iar cele din Cu în domeniul
0 - 120 0C.
Termistoarele sunt semiconductoare a căror rezistenţă scade cu temperatura. Au o sensibilitate
de 1020 ori mai mare decât a celor cu termorezistenţe, însă au domeniul mai îngust -100 0C300
0
C.
În ţară se produce termistorul tip 2151-52, care funcţionează împreună cu regulatorul RSC,
destinat instalaţiilor de climatizare.
În domeniul frigului adânc se folosesc termorezistenţele cu iridiu, în domeniul 3,4 K ...300 K,
şi cele cu Pb până la 10 K.
Atât termorezistenţele cât şi termistoarele se conectează în circuite electrice, pentru realizarea
măsurării de temperatură sau pentru obţinerea unui semnal, în vederea prelucrării ulterioare într-un
dispozitiv de automatizare. Pentru măsurarea temperaturilor se pot utiliza logometre cu scală
etalonată în unităţi de temperatură.

Indicaţia aparatului este funcţie de curenţii i, şi i2 care parcurg bobinele, adică

i  U / R  R 
  f  1   f  0 0   f  t  (4.6.7)
 i2   U 0 / Rt   R0 
unde: U0=tensiune constantă dată de un redresor încorporat în aparatul de măsurat
R0=Rt la temperatura de referinţă.
Pentru realizarea traductoarelor de temperatură sau a schemelor de măsurare prin metoda
compensării, detectoarele termorezistive se conectează la punţi Wheatstone echilibrate sau
neechilibrate.

4.7 Compresoare

Acestea au rolul de a aspira vaporii reci din vaporizator şi de a-i refula în condensator la o
presiune ridicată, care să permită transformarea lor în lichid prin utilizarea unui agent de răcire.
După principiul de funcţionare, compresoarele se clasifică în următoarele tipuri:
- compresoare mecanice, care realizează comprimarea vaporilor printr-o acţiune mecanică
asupra acestora; în această categorie se încadrează compresoarele volumice cu piston cu
mişcare rectilinie şi mişcare rotativă, şi compresoarele centrifugate sau
turbocompresoarele;
- compresoare cu jet sau ejectoare, care realizează comprimarea vaporilor prin injectarea
unui agent de lucru cu presiune ridicată;
- compresoare termo-chimice, ce realizează comprimarea vaporilor printr-un proces de
absorbţie-desorbţie.
În continuare, ne vom referi la compresoarele mecanice, urmând ca despre ejectoare şi
compresoarele termo-chimice să se prezinte unele caracteristici constructive şi funcţionale la
capitolele aferente instalaţiilor cu ejecţie şi absorbţie.

4.7.1 Compresoare volumice cu mişcare rectilinie alternativă a pistonului

Aceste compresoare se clasifică după mai multe criterii, dintre care se vor aminti câteva
Aceste valori nu reprezintă limite stricte şi mai mult sunt orientative.
După schema de funcţionare: cu o treaptă de comprimare; cu două trepte de comprimare.
După numărul de cilindrii: cu un cilindru; cu doi sau mai mulţi cilindri.
După poziţia şi aşezarea cilindrilor: cu cilindri aşezaţi orizontal; cu cilindri aşezaţi în plan
vertical în linie; cu cilindri aşezaţi în plan vertical în unghi; cu cilindri aşezaţi în plan vertical în W;
cu cilindri aşezaţi în plan vertical în unghi dublu; cu cilindri aşezaţi în stea în plan vertical.
După sensul de circulaţie a vaporilor în cilindru: echicurent; contracurent.

42
 După modul de acţionare a compresorului: de tip deschis, cu acţionare exterioară şi etanşarea
arborelui de partea antrenării; ermetice sau capsulate cu motorul în atmosferă de vapori de agent.
Temodinamica compresorului volumic
Performanţele unui compresor se definesc în principal prin două mărimi: debitul de vapori de
agent frigorific aspirat şi puterea consemnată în vederea comprimări acestuia pe un interval de
presiuni. Aceste două mărimi sunt funcţie de geometria şi procesul termodinamic de compresiune,
distingând cazul compresorului teoretic şi al compresorului real.
Compresorul teoretic
Acesta se caracterizează prin următoarele:
- gazul supus comprimării are proprietăţile gazului perfect pentru care se aplică riguros
ecuaţia de stare;
- compresorul nu are spaţiu mort;
- compresorul este etanş şi nu are pierderi cantitative volumetrice şi energetice.
Procesorul de comprimare al vaporilor în compresorul teoretic reprezentat în figură:

P 3 2
PC

1
P0 4
V

Fig. 4.7.1. – Diagrama compresorului „teoretic”

1-2: comprimarea vaporilor, care în cazul teoretic se consideră o transformare adiabatică, adică fără
schimb de căldură în intre vapori şi pereţii cilindrului; procesul de comprimare se realizează între
presiunea de vaporizare P0 şi presiunea de condensare Pc;
2-3: refularea vaporilor, care se realizează la presiune constantă Pc;
4-1: aspiraţia vaporilor la presiuneea constantă P0.
La compresorul teoretic aspiraţia vaporilor se realizează în decursul întregii curse de deplasare
a pistonului în cilindru.
Debitul volumic de vapori aspiraţi va fi:
Qvt = Vcm3/s (4.7.1.1)
unde: Vc - volumul descris de pistoane în unutatea de timp
Cilindreea compresorului (c) reprezintă volumul descris de pistoane la cursa de aapiraţie în
decursul unei rotaţii a arborelui cotit al compresorului:

c
 d2
4
 
 S  N m3 (4.7.1.2)
unde: d - diametrul interior al cilindrului sau alezajul lui, în m;
S - cursa pistonului, în m;
N - numărul de cilindri.
Volumul realizat de pistoane în unitatea de timp, cunoscut şi sub denumirea de cilindree orară,
este :
Vc = cn (4.7.1.3)
n - turaţia compresorului în rot/s.
În final, debitul de vapori aspiraţi este:
 d2
Qvt  S  N n (4.7.1.4)
4
Debitul masic va fi: Qn = Qvt/V1 kg/s.
unde: V1 - volumul masic al vaporilor, în m3/kg.

43
 Puterea consumată de compresor pentru comprimara vaporilor de la presiunea de aspiraţie P0
(egală cu presiunea din vaporizator) la presiunea Pc (egală cu presiunea din condensator) va fi:
Pt = Qmt  lm W (4.7.1.5)
lm - lucru tehnic masic J/kg.
Pentru comprimarea adiabatică, acest lucru tehnic masic este:
 k 1

 
 P0  v1    1 .

k P k
lm  c
(4.7.1.6)
k 1  P0  
 
Exponentul adiabatic k are valori funcţie de agentul frigorific şi condiţiile funcţionale.
Lucrul tehnic masic se calculează, aşa cum s-a arătat la analiza schemei şi a procesului
termodinamic pentru instalaţia frigorifică şi cu relaţia:
lm = i2 - i1,
unde: i1, i2 - entalpiile vaporilor la aspiraţia şi refularea din compresor.
Se defineşte şi puterea frigorifică specifică teoretică a compresorului:

kt  0 (4.7.1.7)
Pt
Compresorul real
Acesta se caractirizează prin:
- existenţa spaţiului vătămător;
- în compresor există pierderi cantitative volumetrice şi energetice;
- vaporii se abat de la legile ce guuvernează gazul perfect.
Vom analiza fiecare din particularităţile constructive şi funcţionale ale procesului real de
comprimare:
a) Influenţa spaţiului vătămător (mort)
Acest spaţiu este necesar din următoarele motive:
- ca spaţiu de dilatare a pieselor organelor mobile faţă de cele fixe;
- impus de necesitatea montajului supapelor.
Spaţiul vătămător modifică performanţele compresorului real fată de cel teoretic:

P 3 2
PC

4 1
P0
V
C1
C0 C

Fig. 4.7.1.2 – Diagrama compresorului real

Ciclul termodinamic al compresorului în diagrama P - V, cu spaţiu vătămător.
C0 - volumul spaţiului vătămător;
C - cilindreea;
C1 - volumul descris de piston în timpul căruia se realizează aspiraţia de vapori.
Transformările termodinamice ce compun ciclul reprezintă:
1-2: comprimarea vaporilor;
2-3: refularea vaporilor;
3-4: destinderea vaporilor din spaţiul vătămător;
44
4-1: aspiraţia de vapori.
Spaţiul vătămător produce o reducere a debitului de vapori aspiraţi faţă de compresorul
teoretic, ca urmare a necesităţii destinderii vaporilor din spaţiul vătămător şi a încălzirii vaporilor
reci aspiraţi de la vaporii destinşi, ce au o tempereatură mai ridicată şi care duce la creşterea
volumului lor masic şi deci la reducerea debitului aspirat.
Pentru exprimarea cantitativă a acestei reduceri, se introduce un coeficient de lucru al
compresorului, denumit coeficient al spaţiului vătămător definit astfel:
C
v  1 (4.7.1.8)
C

Se mai poate exprima funcţie de raportul de comprimare Pc / P0 de valoarea exponentului

transformării de stsre în procesul de comprimare şi de mărimea spaţiului vătămător. Se defineşte
coeficientul relativ al spaţiului vătămător:
C
C0  0 (4.7.1.9)
C
Pentru o transformare politropică se poate scrie:
1/ n
C0 P 
  0  , (4.7.1.10)
C  C 0  C1  Pc 

unde: n - este exponentul transformării politropice.

1/ n
C  C1 P 
 1   c 
C0  P0 
1/ n
C  C1 C  Pc 
   1 (4.7.1.11)
C C 0  P0 
 P 1 / n 
 v  1  C 0  c   1
 P0  
unde: n = 1,1 pentru NH3

1,0 pentru freoni
C0 = 0,01  0,1.
b) Influenţa laminării vaporilor prin supapele de aspiraţie
Vapori rămân în permanenţă în contact cu suprafaţa pistonului în mişcare, dacă este asigurată
o diferenţă de presiune:
Pa = P0 - P0 ;
unde: P0 = presiunea vaporilor din conducta de aspiraţie ;
P0 = presiunea la faţa supapei pistonului.
Această deferenţă de presiune trebuie să acopere următoarele rezistenţe hidraulice:
Pa = P1 + P2 + P3 + P4
unde: P1 este pierderea de sarcină în canalele racordurilor şi supapelor de aspiraţie;
P2 este pierderea de sarcină cauzată de invingerea inerţiei masei de vapori ce curge în
cilindri;
P3 este pierderea de sarcină cauzată de invingerea forţei de împingere a resortului supapei;
P4 este pierderea de sarcină cauzată de invingerea inerţiei maselor mobile ale supapei la
deschidere.
În supapele de refulare vor exista pierderi de sarcini similare care necesită o comprimare a
voporilor la refularea din compresor faţă de presiunea din condensator.
Ciclul compresorului cu spaţiu vătămător cu luarea în consideraţie a laminării prin supape
45
 Laminarea vaporilor prin supapele de aspiraţie duce la micşorarea debitului aspirat ca urmare a
faptului că prin reducerea presiunii se reduce densitatea vaporilor şi deci creşte volumul lor specific.
C P'
Coeficientul de laminare  R  2 se poate defini şi prin relaţia  e  0 . (4.7.1.12)
C1 P0
Se recomandă în general Pa  (0,02 ... 0,05) P0.
Cu creşterea temperaturii vaporilor la aspiraţie scad pierderile prin laminare.
Coeficientul spaţiului mort şi cel de laminare se pot stabili cu ajutorul diagramei şi uneori cu
relaţia:
i = v  l (4.7.1.13)
i = randamentul volumetric.
c) Influenţa încălzirii vaporilor la aspiraţia lor în compresor.
Vaporii care intră în faza de comprimare sunt formaţi din vaporii destinşi din spaţiul mort şi
din cei aspiraţi din exterior. Vaporii destinşi din spaţiul mort sunt mai calzi decât cei aspiraţi, iar ce
aspiraţi se încălzesc de la pereţii mai calzi ai compresorului. Gradul de încălzire a vaporilor la
aspiraţie depinde de o serie de factori, dintre care amintim:
- construcţia cilindrului compresorului, mărimea spaţiului mort;
- raportul de comprimare şi modul de răcire a treptei de comprimare;
- tipul compresorului, dacă este în echicurent sau contracurent;
- turaţia compresorului; la turaţie mare schimbul de căldură este mai redus.
Încălzirea vaporilor l aaspiraţie duce la pierderi volumetrice deoarece prin încălzire creşte
volumul masic al vaporilor şi deci se micşorează debitul de vapori aspiraţi.
Această reducere a debitului nu poate fi citită din diagrama indicată, ci se estimează cu
ajutorul coeficientului de încălzire aceasta se poate pune sub forma:
T
t  0 (4.7.1.14)
T01
unde: T0 - temperatura absulută de vaporizare;
T01 - temperatura absulută a vaporilor la începutul procesului de comprimare.
În figură se prezintă o diagramă de variaţie a coeficientului de încălzire, funcţie de raportul de
comprimare Pc / P0 pentru compresoarele de amoniac în contra curent.
d) Influenţa condiţiilor reale de etanşeitate a compresorului
Etanşarea compresorului nu este perfectă şi din această cauză au loc pierderi de vapori, care
au drept urmare atât pierderi volumetrice cât şi energetice.
Neetanşeităţile sunt exterioare, prin garniturile chiuloasei, segmenţii pistonului la
compresoarele cu o faţă actică a pistonului, prin care au loc pierderi de vapori în madiul ambiant şi
sunt neetanşeităţi interioare, prin supapele de aspiraţie şi de refulare, prin segmenţii pistonului, în
cazul compresorului cu două feţe active ale pistonului, prin care se creează un circuit interior de
vapori.
Pentru estimarea acestor pierderi se introduce coeficientul de etanşeitate:
et = 0,96 ... 0,98. (4.7.1.15)
e) Debitul real de vapori aspiraţi
Pentru evaluarea pierderilor volumetrice şi calculul debitului real de vapori aspiraţi de
compresor se introduce coeficientul sau gradul de livrare al compresorului, definit astfel:
 = v  e  f  et (4.7.1.16)
Gradul de livrare se utilizează în două situaţii de calcul:
- la calculul de dimensionare a cilindreei compresorului, cunoscând debitul de gaz ce trebuie
aspirat:

C v 
Q
n
 d2
4
 
 S  N m3 (4.7.1.17)
unde: d - diametrul cilindrului;
S - cursa pistonului;
n - turaţia compresorului;
46
 C - cilindreea compresorului;
N - numărul de cilindri.
- la calculul debitului de vapori ce poate fi aspirat la un compresor cu o geometrie
cunoscută:

Qv   
 d2
4
 
 S  N  n m3 / s (4.7.1.18)
f) Puterea reală consumată pentru procesul de comprimare a vaporilor.
Se disting:
- puterea indicată
- putera mecanică sau puterea la arborele compresorului
- puterea totală, puterea motorului de antrenare a compresorului.

4.7.2 Calculul frigorific al compresoarele

4.7.2.1Debitul de vapori şi puterea frigorifică

Puterea frigorifică reprezintă cantitatea de căldură pe care compresorul o poate extrage din
mediul răcit în timp de o oră, prin intermediul vaporilor formaţi în vaporizator.
Puterea frigorifică este o mărime caracteristică termică a compresorului şi este funcţie de
volumul de vapori pe care poate să-i aspire într-o oră, în condiţiile de temperatură şi presiune, în
care evoluează agentul frigorific.
Volumul de vapori aspiraţi de compresor pe oră reprezintă debitul de vapori pe care îl poate
asigura:

(Pat)
1 Condensator 4
PC

Vaporizator

P0 2 3

 kcal 
i 
 k 
 p 
Fig 4.7.2.1.1 – Diagrama volumului de vapori

Segmentul 2-3 reprezintă cantitatea de căldură q0, preluat de vaporizator de un 1kg de agent
frigorific care parcurge ciclul şi are expresia;
q0 = i3 - i2 = i3 - i1 kcal/h (4.7.2.1)
Dacă ciclul este parcurs de o cantitate Gkcal/h de agent frigorific pe oră, cantitatea de
căldură care se preia în vaporizator va fi:
Q0 = G  q0 = G(i3 - i2) kcal/h (4.7.2.2)
unde: Q = puterea frigorifică a instalaţiei frigorifice sau a compresorului
Pentru o putere frigorifică Q0, în condiţiile de Tv, Tc şi temperatură de subrăcire dată debitului
de agent frigorific G se poate afla cu formula:
G
Q0

Q0
kcal / h. (4.7.2.3)
i3 - i2 i3  i1
Volumul de vapori Vh pe care trebuie să-l aspire efectiv, compresorul frigorific pentru a
realiza debitul de agent frigorific se determină înmulţind debitul G cu volumul specific v3 al
vaporilor de stare 3, vapori saturaţi uscaţi:

47
 Vh  G  v 3 
Q0
i3  i 2
Q

 v3  i3 0i2 m 3 / h  (4.7.2.4)
v3

i i
 
Expresia 3 2  q v kcal / m 3 se numeşte capacitate frigorifică specifică volumetrică şi
v3
reprezintă cantitatea de căldură absorbită de agentul frigorific, de temperatura de vaporizare T 0,
raportată la 1 m3 de vapori aspirat de compresor:
Q

Vh  0 m 3 / h
qv
 (4.7.2.5)
sau Q 0  Vh  q v kcal / h

4.7.2.2 Puterea frigorifică a unui compresor în condiţii de lucru

Dacă se consideră un regim de lucru A oarecare, caracterizat prin temperaturi de vaporizare,

condensare şi subrăcire, diferite de cele normale se poate calcula puterea frigorifică:
Q0A = Vhg  A  qv1A1 (4.7.2.6)
unde: A = gradul de livrare a compresorului în noile condiţii;
qv1A1 = capacitatea frigorifică volumetrică
În condiţiile normale QON = hg  N  qvN kcalN/h
 q
Q0 A  Q0 N  A  vA (4.7.2.7)
 L q vN
În regimul standard puterea frigorifică a compresorului în condiţiile 1 se poate exprima astfel:
 q
Q0 A  Q0 st  A  vA (4.7.2.8)
 st q st
Dacă se cunoaşte Q0A şi se impune puterii noi condiţii B rezultă:
 q
Q0 B  Q0 A  B  vB kcal / h (4.7.2.9)
 A q vA

4.7.2.3 Mărimile caracteristice ale compresorului cu piston

Volumul de vapori de agent pe care poate să-l aspire un copresor depinde de câteva elemente
geometrice şi cinematice ale compresorului care se numesc mărimi caracteristice.
Acestea sunt:
- Diametrul cilindrului D
- Cursa pistonului S, adică deplasarea pistonului între PMS şi PMI. În cazul compresoarelor
cu cap de cruce, cursa pistonului este dată de deplasarea capului de cruce;
- Numărul de cilindri Z;
- Numărul de feţe active ale pistonului f.
În cazul compresoarelor, la care biela acţionează direct pistonul f =1. La cele cu cap de cruce
pistonul poate avea una sau două feţe active adică f =1 sau f =2.
- Viteza de rotaţie a compresorului nrot/min.

48
 Capitolul V

5. Sistemul de încălzire şi aer condiţionat al autoturismelor

5.1 Descriere generală

5.1.1 Sistemele de încălzire şi ventilaţie

Sistemul de încălzire de bază este proiectat să asigure, încălzirea, ventilarea, dezgheţarea

parbrizului şi la unele modele dezaburirea geamurilor laterale.
1) Ansamblul ventilator (suflantă) climatizare
Asigură şi controlează curgerea aerului de la priza de aer pentru o prelucrare ulterioară şi/sau
distribuire.
Radiatorul de încălzire
Transferă căldura de la lichidul de răcire al motorului la aerul admis prin priza de aer,
încălzindu-l.
2) Volet de aer
Reglează cantitatea de aer ce trece prin radiatorul de încălzire, controlând temperatura şi
amestecul de aer încălzit şi neîncălzit.
3) Voletul de mod de lucru (dezgheţare)
Reglează curgerea şi distribuirea aerului prelucrat către conductele de distribuire (de încălzire
sau dezgheţare).
Acest panou (fig 1) montat în consolă conţine trei butoane de control rotative, şi două
acţionate prin împingere: un buton de control temperatură (5), rotativ, acţionat prin cablu, care
variază cantitatea de aer exterior amestecat cu aerul încălzit; un buton rotativ de control al modului
de lucru (4), care controlează distribuirea aerului între parbriz, tabloul de bord şi podea şi
acţionează prin vacuum; şi un comutator de control rotativ (3) a celor patru viteze ale suflantei; un
buton acţionat prin împingere (1) întrerupe aerul exterior, când acest întrupător este apăsat aerul
exterior nu intră către habitaclu; celălalt buton acţionat prin împingere (2) este comutatorul A/C,
când acest comutator este apăsat sistemul de aer condiţionat este pornit. Dacă comutatorul rotativ de
control (3) al suflantei cu patru viteze este pe poziţia OFF, sistemul de aer condiţionat este pe
OFF indiferent de poziţia comutatorului A/C (2).
Pentru a varia temperatura aerului ce intră în vehicul se roteşte butonul de control temperatură
spre stânga sau pe porţiunea albastră pentru aer rece şi spre dreapta sau pe porţiunea roşie pentru aer
cald. Poziţionând acest buton între aceste două extreme conducătorul va putea ajusta temperatura
aerului după dorinţă.
Suflanta are patru viteze şi lucrează complet independent de amândouă butoanele de control al
temperaturii şi al modului de lucru. Viteza suflantei poate fi modificată în orice mod, indiferent de
temperatură.

49
 F
i
g

5
.
1

2. DIAGNOZĂ
F
1 ÎNCĂLZIRE SAU i DEZGHEŢARE INSUFICIENTĂ
SE
g
VERIFICĂ NIVEL LICHID RĂCIRE, CURELE, ÎNTINDEREA CURELELOR,
FURTUNELE PENTRU PIERDERI SAU CIUPITURI, BUŞON RADIATOR
5
. A/C: OPRIT ŞI CONTROALELE ÎNCĂLZIRII:
SE POZIŢIONEAZĂ BUTONUL
VITEZĂ MARE A SUFLANTEI ŞI NIVEL MAXIM DE ÎNCĂLZIRE
2
CU CONTACTUL MOTOR CUPLAT SE VERIFICĂ DEBITUL AERULUI LA IEŞIREA
DIN RADIATORUL DE ÎNCĂLZIRE ŞI CONEXIUNEA IEŞIRII

DEBIT MARE DEBIT MIC SAU LIPSĂ

SE VERIFICĂ VITEZELE SE DERULEAZĂ VERIFICĂRILE

SUFLANTEI PENTRU VARIAŢIA 3
PT. CAP.
DEBITULUI DACĂ PROBLEMA NU SE
REZOLVĂ SE
VERIFICĂ DEBITUL LA
SCHIMBĂ VITEZELE NU SCHIMBĂ IEŞIREA DE DEZGHEŢARE SAU LA
VITEZELE IEŞIRILE DE VENTILAŢIE
DEBIT MARE LA DEBIT MIC SAU LIPSĂ
IEŞIRILE DE LA IEŞIRILE DE
DEZGHEŢARE SAU DE DEZGHEŢARE SAU
2 VENTILAŢIE VENTILAŢIE
SE POZIŢIONEAZĂ VOLETUL DE SE PUNE BUTONUL
ÎNCĂLZIRE/DEZGHEŢARE PE DEZGHEŢARE ŞI
ŞI/SAU CEL DE AER PE MOD SE VERIFICĂ
ÎNCĂLZIRE DEBITUL

SE REPUNE BUTONUL A/C PE OPRIT ŞI CONTROALELE PE:

VITEZĂ MARE LA SUFLANTĂ, NIVEL MAXIM TEMPERATURĂ. DEBIT DEZG. DEBIT DEZG. MIC
CU MOTORUL SUFICIENT DE CALD, SE SCOATE BUŞONUL CORECT SAU LIPSĂ
RADIATORULUI. ATENŢIE: SISTEMUL DE RĂCIRE ESTE
PRESURIZAT C~ND ESTE CALD. SE PORNEŞTE MOTORUL,
MENŢINÎNDU-L LA RELANTI, P~NĂ C~ND CURGEREA SE DESFACE, SE VERIFICĂ VITEZELE
50
LICHIDULUI DE RĂCIRE ÎN RADIATOR ESTE VIZIBILĂ. SE VERIFICĂ SUFLANTEI PENTRU
SE PUNE BUŞONUL RADIATORULUI CU MOTORUL CALD, SE IEŞIREA VARIEREA DEBITULUI
CONDUCE VEHICULUL LA 48KM/H. SE VERIFICĂ RADIATORULUI DE AER
 NU SCHIMĂ SCHIMBĂ
VITEZELE VITEZELE

TEMP. AER AMBIANT 0C(F) -18(0) -4(25) 10(50) 24(75)

2 SE VERIFICĂ PENTRU
TEMP. AER ÎNCĂLZIT 0C(F) 54(130) 59(139) 64(147) 68(155) EVENTUALE OBSTRUCŢII
INTRAREA ŞI CAMERA
SUFLANTEI

TEMP. AER ÎNCĂLZIT TEMP. AER ÎNCĂLZIT

CONF. VAL. TABEL INFERIOARĂ VAL. TABEL

A B C

Fig. 5.3 Proceduri de diagnoză pentru încălzire sau dezgheţare insuficientă (1 din 2)

A B C

SE VERIFICĂ PIERDERILE CU CONTACTUL MOTOR DECUPLAT, SE NIMIC GĂSIT

DE AER RECE LA VOLET,
LA CARCASA RADIATORULUI
ŞI LA IEŞIRI. SE
VERIFICĂ SUPRAFAŢA DE
ÎNCHIDERE A VOLETULUI.
MIŞCĂ BUTONUL DE TEMPERATURĂ RAPID
DE LA MAXIM RECE LA MAXIM CALD. SE
ASCULTĂ UN ZGOMOT DE VOLET ÎNAINTE
DE SF~RŞITUL CURSEI BUTONULUI

NU E ZGOMOT DE VOLET E ZGOMOT DE VOLET CU SUFLANTA PE VITEZĂ

SE VERIFICĂ VOLETUL
DE TEMPERATURĂ,
CABLUL DE CONTROL,
LEGĂTURA ŞI REGLAJUL
PE MAXIM CALD. SE
VERIFICĂ PENTRU MAXIM
RECE
MARE MANEVRAŢI BUTONUL
DE TEMPERATURĂ DE LA
MAXIM CALD LA MAXIM
CU VOLETUL DE TEMPERATURĂ PE MAXIM RECE ŞI VERIFICAŢI
CALD SE PORNEŞTE MAŞINA. SE SCHIMBĂRILE DE DEBIT
VERIFICĂ TEMPERATURA LA INTRAREA
ÎN RADIATOR ŞI LA FURTUNELE DE
IEŞIRE PRIN PALPARE. TEMPERATURA
AERULUI DE L~NGĂ FURTUNE TREBUIE
SĂ FIE CEL PUŢIN 300C DEBIT
NESCHIMBAT

INTRARE FIERBINTE ŞI IEŞIRE AMBELE CALDE DEBIT SCHIMBAT

CALDĂ

SE VERIFICĂ SE ÎNDEPĂRTEAZĂ FURTUNELE

TERMOSTATUL PENTRU O
MONTARE CORECTĂ ŞI
AŞEZARE BUNĂ
DE PE RADIATOR ŞI SE SE VERIFICĂ VOLETUL
VERIFICĂ PENTRU MONTARE DE TEMPERATURĂ,
BUNĂ CABLUL DE CONTROL,
LEGĂTURA ŞI REGLAJUL
PE MAXIM CALD

GREŞIT BINE BINE SCHIMBAT

SE VERIFICĂ
SISTEMUL PENTRU
OBSTRUCŢII ÎNTRE
SE VERIFICĂ ŞI SE SUFLANTĂ ŞI
SE REINSTALEAZĂ ÎNLOCUIEŞTE IEŞIRI.
TERMOSTATUL

SE SPALĂ RADIATORUL, SE INSTALEAZĂ CORECT

SE GOLEŞTE TOT LICHIDUL ŞI SE RETESTEAZĂ
DE RĂCIRE ŞI SE
ÎNLOCUIEŞTE. SE
RETESTEAZĂ

AMBELE FURTUNE FURTUNE DE INTRARE

CALDE FIERBINŢI ŞI DE IEŞIRE
CALDE

SE ÎNLOCUIEŞTE SISTEM BUN

RADIATORUL
51
 Fig. 5.4 Proceduri de diagnoză pentru încălzire sau dezgheţare insuficientă (2 din 2)
2 INSTALAŢIA ELECTRICĂ A SUFLANTEI

MOTORUL SUFLANTEI NU MOTORUL SUFLANTEI NU LUCREAZĂ NUMAI PE

LUCREAZĂ LA NICI O UNELE VITEZE
VITEZĂ

SE VERIFICĂ SIGURANŢA F12 ŞI SE SCOATE CONECTORUL BLOCULUI DE

F30 ÎN TABLOUL DE SIGURANŢE REZISTENŢE. SE VERIFICĂ CU UN OHMMETRU
TREPTELE DE REZISTENŢĂ DIN CONECTOR

SIGURANŢĂ ARSĂ SIGURANŢĂ BUNĂ

CU CONTACTUL MOTOR CU CONTACTUL MOTOR

CUPLAT ŞI CU SUFLANTA CUPLAT ŞI SUFLANTA PE BECUL NU BECUL
PE VITEZĂ MARE, SE VITEZĂ MARE SE VERIFICĂ LUMINEAZĂ LUMINEAZĂ
FOLOSEŞTE UN DETECTOR MASA MOTORULUI SUFLANTEI PE TOATE PE TOATE
DE SCURT PENTRU A TERMINALELE TERMINALELE
LOCALIZA SCURTUL ÎN
URMĂTOARELE CABLURI:
1. DE LA TABLOUL DE
SIGURANŢE LA SELECTOR CONTACT MASĂ SE
VITEZĂ SUFLANTĂ SLAB SAU BUNĂ ÎNLOCUIEŞTE
2. DE LA SELECTOR FĂRĂ MASĂ REZISTORUL
VITEZĂ SUFLANTĂ LA BLOC
REZISTENŢĂ ÎNCĂLZIRE SE SE VERIFICĂ CU CONTACTUL MOTOR
3. DE LA BLOC REFACE CONECTORUL DECUPLAT SE SCOATE
REZISTENŢĂ ÎNCĂLZIRE LA MASA MOTORULUI CU UN BEC CONECTORUL DIN BLOCUL DE
MOTOR SUFLANTĂ DE CONTROL LA 12 V REZISTENŢE. SE CONECTEAZĂ
UN FIR DIRECT DE LA PLUSUL
BATERIEI LA ORICARE
TERMINAL DIN CONECTOR. SE
BECUL DE CONTROL NU BECUL LUMINEAZĂ FOLOSEŞTE BECUL DE 12 V
LUMINEAZĂ PENTRU A VERIFICA PREZENŢA
TENSIUNII LA FIRUL
SE FOLOSEŞTE BECUL SE REPARĂ FIRUL DE CORESPONDENT DE LA
DE 12 V PENTRU A LEGĂTURĂ DE LA COMUTATORUL DE VITEZE AL
CONTROLA REZISTOR LA SUFLANTĂ SUFLANTEI. SE REPETĂ
ALIMENTAREA ACELAŞI TEST PE CELELALTE
FIRE.
COMUTATORULUI DE
VITEZE AL SUFLANTEI

BECUL DE CONTROL, BECUL LUMINEAZĂ BECUL LUMINEAZĂ BECUL NU LUMINEAZĂ

NU LUMINEAZĂ PE TOATE CELE PE TOATE CELE TREI
TREI FIRE FIRE

SE REPARĂ FIRUL DE SE SE SCHIMBĂ SE REPARĂ

ALIMENTARE DE LA ÎNLOCUIEŞTE COMUTATORUL DE FIRELE
COMUTATOR DE VITEZE COMUTATORUL VITEZE ÎNTRERUPTE
LA PANOUL DE
SIGURANŢE

Fig. 5.5 Diagnoza instalaţiei electrice a suflantei

3
LIVRARE DEFECTUOASĂ/ NEREGLABILĂ DE AER

CU VEHICULUL PORNIT ŞI MOTORUL CALD SE FAC URMĂTOARELE CONTROALE

FUNCŢIONALE. SE VERIFICĂ CABLURILE PENTRU ÎNTINDERI ŞI EFORTURI
EXCESIVE

BUTON COMUTA- VITEZĂ IEŞIRE IEŞIRE DE IEŞIRE DE IEŞIRE

REGLAJ TOR SUFLANTĂ SUFLANTĂ ÎNCĂLZIRE DEZGHE- DEZABURIRE
TEMPE- VITEZĂ ŢARE GEAM
RATURĂ SUFLANTĂ LATERAL
IEŞIRE RECE OFF OFF FĂRĂ DEBIT FĂRĂ DEBIT FĂRĂ DEBIT FĂRĂ DEBIT
IEŞIRE RECE MARE MARE AER DIN FĂRĂ DEBIT FĂRĂ DEBIT FĂRĂ DEBIT

52
 EXTERIOR
RADIA- RECE MARE MARE FĂRĂ DEBIT DEBIT RECE CEL PUŢIN CEL PUŢIN
TOR SPRE SPRE CALD DEBIT RECE DEBIT RECE
CALD SPRE CALD SPRE CALD
DEZGHE RECE MARE MARE FĂRĂ DEBIT CEL PUŢIN DEBIT RECE CEL PUŢIN
-ŢĂTOR SPRE DEBIT RECE SPRE CALD DEBIT RECE
CALD SPRE CALD SPRE CALD

SE VERIFICĂ LEGĂTURA FIECĂRUI VOLET ŞI

FUNCŢIONAREA CABLURILOR

BINE NU E BINE

DECONECTAŢI CABLUL DE LA VOLET ŞI SE REPARĂ DACĂ TREBUIE

VERIFICAŢI CURSA ŞI EFORTUL
VOLETULUI

NU E BINE BINE

SE REPARĂ DACĂ TREBUIE

SE VERIFICĂ CURSA CABLULUI DE

ACŢIONARE PRIN ACŢIONAREA BUTONULUI DE
CONTROL

CURSĂ BUNĂ N-ARE CURSĂ

SE REMONTEAZĂ ŞI SE SE VERIFICĂ PRINDEREA CABLULUI LA BUTONUL DE

REVERIFICĂ COMANDĂ ŞI STAREA ACESTUIA. SE REPARĂ DACĂ
TREBUIE

Fig. 5.6 Diagnoza livrării improprii şi nereglabile de aer

4 PREA MULTĂ CĂLDURĂ

POZIŢIA DE POZIŢIA VOLETULUI POZIŢIA DE
ÎNCĂLZIRE ÎNCĂLZIRE
(BUTON SELECTARE SURSĂ AER )

SE PUNE COMUTATORUL CURGERE AER IEŞIT CURGERE SUPĂRĂTOA-

A/C NEAPĂSAT ŞI SUPĂRĂTOARE PREA CALD RE LA DEZGHEŢĂTOR
CONTROLUL SUFLANTEI
PE: VITEZĂ MARE,
BUTON TEMPERATURĂ PE SE VERIFICĂ CU CONTACTUL MOTOR SE VERIFICĂ
MAXIM CALD PIERDERILE LA DECUPLAT SE POZIŢIA VOLETULUI
CARCASĂ ŞI ACŢIONEAZĂ BUTONUL DE
LEGAREA DE REGLAJ AL ÎNCĂLZIRE/DEZGHEŢ
CU CONTACTUL MOTOR IEŞIRILOR TEMPERATURII DE LA ARE, CABLURILE,
CUPLAT SE VERIFICĂ RADIATORULUI MAXIM CALD RAPID LA BUTOANELE,
DEBITUL DE AER DE LA MAXIM RECE. SE PRINDERILE ŞI SE
IEŞIRILE DE ÎNCĂLZIRE ŞI ASCULTĂ UN ZGOMOT AJUSTEAZĂ DACĂ
SE VERIFICĂ LEGĂTURILE DE VOLET ÎNAINTE DE ESTE NECESAR
DE IEŞIRE SF~RŞITUL CURSEI
BUTONULUI
DEBIT DEBIT MIC
MARE SAU LIPSĂ CU CONTACTUL MOTOR
DECUPLAT SE ACŢIONEAZĂ
BUTONUL DE REGLAJ AL
SE SE TEMPERATURII DE LA MAXIM ESTE ZGOMOT NU ESTE
VERIFICĂ VERIFICĂ CALD RAPID LA MAXIM DE VOLET ZGOMOT DE
VITEZELE VITEZELE RECE. SE ASCULTĂ UN VOLET
SUFLANTEI SUFLANTEI ZGOMOT DE UŞĂ ÎNAINTE DE
PENTRU PENTRU SF~RŞITUL CURSEI
VARIEREA VARIEREA BUTONULUI
DEBITULUI DEBITULUI 53
 CU BUTONUL SELECTARE SE VERIFICĂ
SURSĂ AER APĂSAT ŞI REGLAREA
SE NU SE SE BUTONUL SUFLANTEI PE VOLETULUI DE
SCHIMBĂ SCHIMBĂ SCHIMBĂ VITEZĂ MARE ŞI BUTONUL TEMPERATURĂ,
VITEZA VITEZA VITEZA DE REGLAJ AL CABLURILE,
TEMPERATURII PE MAXIM LEGĂTURILE ŞI
RECE. SE PORNEŞTE SE REGLEAZĂ
2 MOTORUL ŞI SE PE MAXIM RECE
ÎNCĂLZEŞTE. CU UN ŞI SE
TERMOMETRU SE VERIFICĂ VERIFICĂ PT.
SE VERIFICĂ REGLAREA SE REGLEAZĂ
TEMPERATURA AERULUI LA MAXIM CALD
VOLETULUI DE TEMPE- TREAPTA DE
INTRAREA ÎN SUFLANTĂ ŞI
RATURĂ, CABLURILE, DEZGHEŢARE
LA IEŞIRILE ÎN VEHICUL.
LEGĂ-TURILE & SE ŞI/SAU
DIFERENŢA DE TEMPERATURĂ
REGLEAZĂ PE MAXIM RECE IEŞIREA DE
ÎNCĂLZIRE ESTE:
ŞI SE VERIFICĂ PT.
MAXIM CALD

NU E ZGOMOT DE VOLET E ZGOMOT DE VOLET 50C SAU MAI MAI MARE DE 50C
MICĂ

SE VERIFICĂ REGLAREA SE REGLEAZĂ SISTEM BUN SE VERIFICĂ PIERDERILE

VOLETULUI DE TEMPE-
RATURĂ, CABLURILE,
LEGĂ-TURILE ŞI SE
REGLEAZĂ PE MAXIM RECE.
SE VERIFICĂ PT. MAXIM
CALD
TREPTA DE DE AER CALD DIN COMPAR-
DEZGHEŢARE ŞI TIMENTUL MOTORULUI SPRE
VOLETUL DE IEŞIRE INTRAREA SUFLANTEI. SE
SĂ DESCHIDĂ MAI REPARĂ DACĂ TREBUIE
MULT

Fig. 5.7 Diagnoza pentru prea multă căldură

5 CONTROALE

EFORT EXCESIV

SE VERIFICĂ TRASEUL, INTERFERENŢELE ŞI

NODURILE CABLURILOR. SE VERIFICĂ
INTERFERENŢA CU TABLOUL DE INSTRUMENTE

NU EXISTĂ EXISTĂ PROBLEME

SE ÎNDEPĂRTEAZĂ SE REPARĂ CE E
CABLUL DE C-DĂ ŞI SE NECESAR
MANEVREAZĂ MANUAL
VOLETUL. SE VERIFICĂ
DACĂ VOLETUL LUCREAZĂ
CORECT

VOLET NEBLOCAT VOLET BLOCAT

SE VERIFICĂ BLOCAREA SE VERIFICĂ ETANŞAREA LA VOLET

BUTONULUI DE CONTROL PT. BUNA ETANŞARE A
INSTALAŢIEI

54
 BUTONUL BLOCAT BUTON ETANŞARE BUNĂ ETANŞAREA
NEBLOCAT PROVOACĂ BLOCAJ

SE ÎNDEPĂRTEAZĂ SE REINSTALEAZĂ ŞI SE REPARĂ CE E

CABLUL ŞI SE SE REVERIFICĂ NECESAR
VERIFICĂ BLOCAJUL DISTANŢA LA
BUTONULUI COMPONENTE

SE VERIFICĂ ALINIEREA AXULUI

VOLETULUI DE TEMPERATURĂ,
CURBURA AXULUI ŞI A
BUTONUL BLOCAT BUTON NEBLOCAT VOLETULUI, SE REPARĂ DACĂ E
NECESAR.
SE ÎNLOCUIEŞTE SE ÎNLOCUIEŞTE
BUTONUL CABLUL

Fig.5.8 Diagnoza controalelor la încălzire

6 ZGOMOT LA SUFLANTĂ

SE VERIFICĂ BUNA CONECTARE A CONEXIUNILOR ELECTRICE ŞI A PUNERILOR LA MASĂ, ÎN CAZ DE

DUBII SE VA FOLOSI UN VOLTMETRU PT. A VERIFICA DACĂ TENSIUNEA E CONSTANTĂ LA MOTORUL
SUFLANTEI.
SE STĂ ÎN VEHICUL CU UŞILE ŞI GEAMURILE ÎNCHISE. CU CONTACTUL PUS ŞI MOTORUL NEPORNIT
SE PORNEŞTE SUFLANTA PE MAXIM, ÎN MODUL DE VENTILARE CU BUTONUL DE TEMPERATURĂ PE
MAXIM RECE. SE COMUTĂ VITEZELE SUFLANTEI, MODURILE ŞI POZIŢIILE VOLETULUI DE
TEMPERATURĂ PT. A VEDEA UNDE APARE ŞI UNDE NU APARE ZGOMOT. ÎNCERCAŢI SĂ DEFINIŢI
TIPUL DE ZGOMOT: RAFALĂ, SC~RŢ~ITURI, ŢĂCĂNITURI, SCR~ŞNETE, VIBRAŢII, HURUIT SAU
ZGOMOT DE R~C~IALĂ. DIAGRAMA DE MAI JOS SE VA COMPLETA TOTAL.

UN ZGOMOT CONSTANT RAFALĂ DE AER E TIPIC TUTUROR SISTEMELOR LA VITEZĂ MARE A

SUFLANTEI, UNELE SISTEME ŞI MODURI (DE OBICEI DEZGHEŢAREA) PUT~ND FI MAI ZGOMOTOASE.
SE VERIFICĂ LA ALT VEHICUL (ACELAŞI MODEL) DACĂ ZGOMOTUL E TIPIC DIN PROIECTARE.

INDICAŢI TIPUL DE ZGOMOT ŞI UNDE APARE:

VENTILARE AER EXTERN VENTILARE AER INTERN DEZGHEŢARE

MAXIM MAXIM MAXIM MAXIM MAXIM MAXIM
RECE CALD RECE CALD RECE CALD
DEBIT MIC
(VITEZA 1-A)
(VITEZA A 2-A)
(VITEZA A 3-A)
DEBIT MARE
(VITEZA A 4-A)

A-GEMETE, B-ŢĂCĂNELI, C-SC~RŢ~ITURI, D-F~LF~IRI, E-VIBRAŢII, F-SCR~ŞNETE, G-RAFALE,

H-ALTELE, SE DESCRIU

1. ZGOMOT CONSTANT CARE 2. ZGOMOT INTERMITENT 3. ZGOMOT CONSTANT LA

SCADE CU REDUCEREA
VITEZEI SUFLANTEI.
ZGOMOTELE TIPICE SUNT
GEMETE, ŢĂCĂNELI,
F~LF~IRI SAU SCR~ŞNETE.
SAU NUMAI LA PORNIRE.
POATE APARE LA TURAŢIE
MICĂ A SUFLANTEI ŞI PE
VREME RECE. ZGOMOT
TIPIC: SC~RŢ~ITURI
SUPĂRĂTOARE.
TURAŢIE MARE A SUFLANTEI LA
ANUMITE COMBINAŢII ALE
VOLEŢILOR, DAR POATE FI
ELIMINAT LA TURAŢIE MICĂ SAU
CU ALTE COMBINAŢII DE
VOLEŢI. ZGOMOTELE TIPICE
SUNT F~LF~IELI SAU VIBRAŢII.

M
L
CONTINUAT DIN V~RFUL PAGINII URMĂTOARE

55
 Fig. 5.9 Diagnoza zgomotului la suflantă (1 din 2)

NU
SE SUNT VIBRAŢII
VERIFICĂ VIBRAŢII
VIBRAŢIILE LA MOTOR EXCESIVE
ŞI VENTILATOR PE LA DEBIT MARE SE VERIFICĂ
EXCESIVE L CARCASEI MOTORULUI.
FIECARE VITEZĂ PRIN PALPAREA M
POZIŢIILE DE TEMPERATURĂ DE
LA MAXIM CALD LA MAXIM RECE
SE SCOATE ANSAMBLUL MOTOR ZGOMOT NUMAI
ÎN MODURILE DEZGHEŢARE,
VENTILATOR ŞI SE VERIFICĂ ÎN MODUL
ÎNCĂLZIRE ŞI VENTILARE.
PREZENŢA CORPURILOR STRĂINE ÎN DEZGHEŢARE
ORIFICIUL DE INTRARE AL
SUFLANTEI
ZGOMOT NUMAI
APAR PROBLEME FĂRĂ PROBLEME ÎN MODUL
ÎNCĂLZIRE

SE REPARĂ/SE
ÎNLOCUIEŞTE CE E SE EXAMINEAZĂ PE VENTILATOR
NECESAR. SE LOCURI DE FRECARE, PALETE ZGOMOT NUMAI
REVERIFICĂ DETE-RIORATE, PIULIŢE DE ÎN MODUL
FIXARE LIPSĂ. SE EXAMINEAZĂ VENTILARE
CARCASA SUFLANTEI DE LOCURI DE
FRECARE

APAR PROBLEME FĂRĂ PROBLEME SE UNGE MOTORUL

SE REPARĂ/SE PROBLEMELE PERSISTĂ

ÎNLOCUIEŞTE CE
E NECESAR. SE ZGOMOT ÎN TOATE
REVERIFICĂ MODURILE DAR NU
SE ÎNLOCUIEŞTE ANSAMBLUL MO- LA TOATE
TOR VENTILATOR. SE POZIŢIILE DE
REVERIFICĂ TEMPERATURĂ
PROBLEMELE PERSISTĂ

ZGOMOT ÎN TOATE
DACĂ ZGOMOTUL E UN TICĂIT MODURILE ŞI ÎN
SAU GEAMĂT SE ÎNCEARCĂ CU UN TOATE POZIŢIILE
MOTOR NOU. DE TEMPERATURĂ

SE REINSTALEAZĂ MOTORUL
ORIGINAL ŞI SE CONTINUĂ CU
PCT. 3 (ZGOMOT CONSTANT...)

SE VERIFICĂ STRANGU- SE VERIFICĂ STRANGU- SE VERIFICĂ SE VERIFICĂ

LĂRILE ŞI MATERIALE LĂRILE ŞI MATERIALE ETANŞĂRILE STRAN-GULĂRILE ŞI
STRĂINE LA CONDUCTE. STRĂINE LA CONDUCTE. VOLEŢILOR. SE MATERI-ALELE
SE VERIFICĂ ETANŞĂRI- SE VERIFICĂ ETANŞĂRI- REPARĂ ŞI SE STRĂINE DIN
LE VOLEŢILOR ÎNCĂLZI- LE VOLEŢILOR VENTILA- SCHIMBĂ CE E SISTEM ÎNTRE
RE/ DEZGHEŢARE. SE RE. SE REPARĂ ŞI SE NECESAR. SE VENTI-LATOR ŞI
REPARĂ ŞI SE SCHIMBĂ SCHIMBĂ CE E NECESAR. REVERIFICĂ VOLETUL DE
CE E NECESAR. SE SE REVERIFICĂ TEMPERATURĂ. SE
REVERIFICĂ REPARĂ ŞI SE
SCHIMBĂ CE E
NECESAR. SE
REVERIFICĂ.

Fig. 5.10 Diagnoza zgomotului la suflantă (2din 2)

5.2 Condiţionarea aerului
Când se află instalat sistemul de refrigerare HFC-134a (opţional)
Sistemul de condiţionare a aerului utilizează ca agent refrigerator HFC-134a (R-134a) şi ulei
refrigerator poliachilenglicol (PAG) care nu sunt compatibile cu agentul refrigerator CFC-12 (R-12)
şi cu uleiul mineral. A nu se folosi agent R-12 sau ulei mineral în acest sistem, şi a nu se încerca
utilizarea echipamentului de service R-12; vi se va strica sistemul de condiţionare a aerului sau
echipamentul de service.
Se va folosi echipamentul de service care este U.L.-testat şi certificat că îndeplineşte cerinţele
SAE J2210 de scoatere a R-134a din sistemul de condiţionare a aerului.

56
 ATENŢIE: Expunerea la vaporii de agent şi lubrefiant refrigerator poate irita ochii, nasul şi
gâtul. Se interzice inspirarea acestor vapori sau a amestecului lor.
Dacă se produce o descărcare accidentală a sistemului, se va ventila zona de lucru înaintea
începerii lucrului.
Sistemul de condiţionare a aerului sau echipamentul de service R-134a nu se va testa la
presiune sau la scăpări cu aer comprimat.
ATENŢIE: S-a demonstrat că la presiuni ridicate anumite amestecuri de aer şi R-134a sunt
combustibile putând lua foc sau exploda. A nu se utiliza niciodată aerul comprimat la testul de
presiune efectuat asupra echipamentului de service sau asupra sistemului de condiţionare a aerului.
5.2.1 Descriere generală
5.2.1.1 Sistemul V5 A/C
V5 e un compresor cu pistoane şi cursă variabilă care îndeplineşte cerinţele condiţionării
aerului montat pe motoarele cu ardere internă, în orice condiţii, fără ciclare. Mecanismul de bază al
compresorului e o placă oscilantă cu unghi variabil ce acţionează cinci pistoane orientate axial.
Centrul de control al cursei compresorului este o supapă de control plasată în capacul spate al
compresorului care sesizează presiunea de absorbţie a acestuia.
Unghiul plăcii oscilante şi cursa pistoanelor sunt controlate de diferenţa de presiune absorbţie-
carcasă. Când cererea de capacitate A/C e mare presiunea de absorbţie e deasupra punctului de
control; supapa va menţine o curgere de la carcasă la absorbţie, neexistând diferenţă de presiune de
la carcasă la absorbţie şi pistoanele vor avea cursă maximă.
Când cererea de capacitate A/C e scăzută şi presiunea de absorbţie atinge punctul de control,
supapa va lăsa să curgă gaz de descărcare în carcasă şi va închide trecerea dintre carcasă şi camera
de absorbţie.
Unghiul plăcii oscilante e controlat de forţa de balansare pe cele cinci pistoane. O uşoară
creştere a diferenţei de presiune carcasă-absorbţie va crea o forţă totală pe pistoane determinând o
mişcare a tijei pivotante a plăcii oscilante, reducându-i unghiul.
5.2.1.2 Diferenţele sistemelor A/C
Comutatorul de ciclare a presiunii
La sistemul V5 A/C nu se foloseşte comutatorul de ciclare a presiunii pentru că compresorul
de aer îşi poate varia cursa pentru a acoperi cererea de condiţionare în toate condiţiile.
Comutator întrerupere presiune joasă
Întrucât compresorul V5 nu are comutator de ciclare a presiunii se foloseşte acest comutator
pentru a proteja compresorul în cazul unei supraîncărcări. Comutatorul de întrerupere a presiunii,
plasat 2n capacul spate al compresorului lângă comutatorul de întrerupere a presiunii înalte, e
folosit la şuntarea compresorului pe vreme rece.
Demontarea compresorului V5 Compresorul V5 e echipat cu un buşon de golire plasat în
corpul lui. Când se demontează compresorul V5 şi se goleşte uleiul din el, buşonul trebuie să fie
scos şi uleiul scurs din racorduri. De asemenea este necesar a se goli uleiul din absorbţie şi a se
asigura scurgerea completă. (Vedeţi capitolul legat de instrucţiuni complete l ascoatera sau
înlocuirea compresorului V5).
5.2.1.3 Componentele sistemului – funcţionare
Compresorul
Toate compresoarele sunt acţionate cu curea de către arborele cotit al motorului printr-o fulie
cuploare. Fulia compresorului se roteşte fără a antrena arborele până când se alimentează bobina
cuplajului electromagnetic. Când se aplică tensiune pentru a activa bobina cuplajului, ansamblul de
cuplare placă-butuc este tras înapoi către fulie. Foraţa magnetică atrage placa cuplajului către fulie
realizând un tot unitar care antrenează arborle compresorului.
Arborele compresorului odată acţionat se comprimă vaporii de agent refrigerator de la
presiune foasă la presiune şi temperatură înalte. Odată cu agentul refrigerant e transportat şi uleiul
refrigerant care face ungerea compresorului. Procedurile complete de reparare a compresorului se
găsesc la capitolul Reparare compresor V5 DE condiţionare AER.
Supapa de siguranţă

57
 Compresorul e echipar cu o supapă de siguranţă plasată în sistem ca un factor de siguranţă. În
anumite condiţii agentul refrigerant poate depăşi, pe partea de descărcare, presiune de lucru
proiectată. Pentru a preveni deteriorarea sistemului, supapa e proiectată să se deschidă automat la
aproximativ 31,4-36,23 bari în sistemul R-12, 31,71-41,37 bari în sistemul R-134a. Condiţiile care
pot face supapa să se deschidă (comutator întrerupere presiune înaltă defect, ventilator de răcire
inoperant, ect.) trebuie corectate şi dacă e necesar, uleiul şi agentul refrigerant trebuie înlocuite.
Condensatorul
Ansamblul condensator, plasat în faţa radiatorului motorului, e alcătuit din serpentină cu
aripioare pentru a oferi un transfer rapid de căldură. Aerul care trece prin condensator răceşte
vaporii de înaltă presiune de agent refrigerant condensându-i în fază lichidă.
Tubul (orificiul) de expansiune
Tubul de plastic de expansiune, cu apărătoarea sa, e plasat în ţeva de intrare la evaporator la
conexiunea cu linia de lichid. Printr-o îngustare a liniei de lichid refrigerant de înaltă presiune
transformă curgerea către evaporator într-o curgere de lichid de joasă presiune. Tubul de expansiune
şi orificiul său sunt protejate de îmbâcsire cu ecrane filtranteatât la intrare cât şi la ieşire. Ansamblul
tubului nu se repară în caz de defectare, se înlocuieşte în întregime.
Când motorul e oprit cu sistemul A/C lucrând, agentul refrigerant va curge din partea de
presiune înaltă a tubului (orificiului) de expansiune către partea de joasă presiune până când se vor
egaliza presiunile.
Aceasta se poate constata datorită unui sunet estompat a curgerii lichidului (hârşâit) pentru
circa 30 până la 60 secunde în condiţii normale.
Evaporatorul
Evaporatrul este un dispozitiv care răceşte şi dezumidifică aerul înainte de a intra în vehicul.
Licidul refrigerant de înaltă presiune curge prin tubul (orificiul) de expansiune în zona de joasă
presiune a evaporatorului. Călduta din aerul ce tranzitează prin evaporator este transferată la
suprafaţa sa exterioară de răcire, aerul răcindu-se. În acest proces de transmitere a căldurii de la aer
la suprafaţa eveporatorului, umuditatea din aer se condensează pe suprafaţa exterioară a
evaporatorului de unde este evacuată ca apă.
Acumulatorul
Conectat la conducta de ieşire din evaporator, ansamblul acumulator etanş acţionează ca un
rezervor de vapori şi ceva lichid refrigerant cât şi de ulei refrigerant ce vin de la evaporator.
La fundul acumulatorului de află desicant care acţionează ca absorbant al umidităţii care ar
putea intra în sistem. Lângă conducta de ieşire din acumulator, aflată la bază sa, există un orificiu de
curgere ce asigură returul uleiului către compresor.
O supapă Schrader de joasă presiune este aşezată în vârful acumulatorului. Un racord
Schrader asemănător poate fi livrat pentru montarea contactului de ciclare a presiunii (doar la
sistemul CCOT). Nu este necesar a se goli sistemul pentru a se înlocui comutatorul. Acumulatorul
nu se repară, se înlocuieşte întregul ansamblu.
Radiatorul de încălzire
Radiatorul de încălzire încălzeşte aerul de climatizare înainte de a intre în vehicul. Lichidul de
răcire a motorului circulă prin radiator pentru a încălzi aerul admis din exterior ce trece prin
aripioarele sale. Acest radiator e mereu operaţional şi poate fi folosit pentru a ridica temperatura
aerului în modul A/C sau în modurile încălzire sau ventilaţie.
5.2.1.4 Componente sistem – acţionare
Comandă
Funcţionarea sistemului A/C este comandată prin comutatoarele şi butoanele tabloului de
bord. Cuplarea compresorului şi a ventilatorului sunt comandate electric de la tabloul de bord.
Treseul aerului este deschis în modul OFF al suflantei, debitul de aer admis se poate regla cu
ajutorul celor patru viteze ale suflantei. Aerul răcit şi dezumidificat este disponibil în modurile faţă,
faţă-picioare, picioare şi dezgheţare.

58
 Fig 5.11.Componente ale sistemului de actionare
Temperatura este controlată prin poziţia butonului de temperatură de pe tebloul de bord. Acest
buton este conectat printr-un cablu de voletul de temperatură care controlează debitul de aer ce trece
prin radiatorul de încălzire. La parcurgerea de către butonul de temperatură a 2ntregii curse, o
agrafă legată de supapa de temperatură şi aflată pe cablu trebuie să aibă o poziţie care să asigure
aşezarea voletului de temperatură în ambele poziţii extreme. Poziţia voletului de tempratură e
independentă de comutatorul modurilor. Cablul de temperatură e ataşat pe partea dreaptă a modului
de condiţionare a aerului. La unele modele voletul de temperatură e controlat electric, eliminând
astfel nevoia de cablu de temperatură.
Pe unele maşini ventilatorul electric de răcire a motorului nu face parte din sistemul A/C, fiind
oparaţional oricând A/C e în modurile faţă-picioare iar pe alte modele lucând şi în modul
dezgheţare. Această ultimă facilitate face parte din funcţionarea A/C având scopul prevenirii
temperaturilor excesive la capul compresorului. Astfel se permite sistemului A/C să funcţioneze
eficient. Pe unele modele la viteze de peste 56 kmh când debitul de aer prin serpentinele
condensatorului este suficient pentru o răcire bună, ventilatorul de răcire al motorului va fi oprit în
mod automat. Ventilatorul de răcire e comandat de ECM prin releu pentru viteza mare.
Există schemele electrice şi de diagnoză complete pentru sistemul electric A/C ce conţin şi
informaţii de diagnoză cu privire la debite şi la comanda vacumatică.
Liniile de vacuum
Liniile de vacuum sunt strânse într-un conector cuplat la comutatorul de control al vacuumului
de la tabloului de bord.
În caz de scăpări sau ruperi de furtune nu e necesar să se înlocuiască întreg ansamblul de
legături. Înlocuirea se face prin tăierea furtunului şi inserarea unui conector de plastic. Dacă trebuie
înlocuit un furtun în întregime se taie toate furtunele de la conector şi se ataşează direct la
comutatorul de vacuum din tabloul de bord.
Rezervor tampon de vacuum
La accelerări puternice nu se mai livrează vacuum din galerie, astfel supapa de reţinere din
rezervor se închide menţinându-l, putând fi folosit în condiţiile de vacuum redus, pentru comenzi.
5.2.1.5Relee şi comutatoare
Întrerupător presiune înaltă compresor
În partea superioară a capacului spate compresor se află întrerupătorul de înaltă presiune care
este un dispozitiv de protecţie la presiuni excesive în capul compresorului şi la pierderi de agent
refrigerant prin supapa de suprapresiune. Normal închis, întrerupătorul va deschide circuitul pe

59
partea e presiune înaltă la circa 29,65 bari 1,38 bari şi se reînchide circuitul la cca 13,75 bari 3,45
bari.
Întrerupătorul de presiune joasă
Protecţia compresorului e asigurată pe unele vehicule prin întrerupătorul de joasă presiune ce
va deschide în condiţii de subîncarcare. Acesta poate fi plasat pe linia de lichid sau în spatele
capului compresorului şi, totodată împiedică compresorul să lucreze pe vreme rece.
Întrerupătorul servodirecţiei sau de anticipaţie
Relantiul la unele vehicule e menţint prin decuplarea compresorului (comutare pe normal
închis) când se inpune o încărcare mare pe servodirecţie. Pe alte vevicule întrerupătorul (normal
deschis) dă un semnal la ECM ce permite sistemelor de controlare a motorului să compenseze
încărcarea mare pe servodirecţie.
Comutator scurtcircuitare compresor la deschidere maximă a clapetei de acceleraţie
(WOT)
Comutatorul plasat la clapeta de acceleraţie deschide circuitul cuplajului compresorului în
timpul deschiderii maxime a clapetei de acceleraţie. Acest comutator acţionează un releu ce
comandă funcţionarea cuplajului conpresorului.
Pe vehiculele echipate cu MPI, la accelerarea la maxim TPS trimite un semnal la ECM care
comandă cuplajul compresorului.
Releu de întârziere A/C (încorporat în ECM)
Acest releu controlază curentul în întreg sistemul de condiţionare a aerului şi realizează o
scurtă întârziere a funcţionării A/C după pornirea motorului.
5.3Diagnoză
5.3.1 Testarea sistemului a/c
Dacă se suspectează o funcţionare defectuoasă a sistemului A/C se verifică:
1) Se verifică suprafeţele exterioare ale radiatorului şi condensatorului pentru ca circulaţia
aerului să nu fie împiedicată de murdărie şi alte corpuri străine, precum între radiator şi
condensator.
2) Restricţii sau noduri în condensator, furtune, tuburi, ect.
3) Funcţionarea suflantei (14).
4) Se verifică conductele de aer pentru scăpări, ştrangulări. Debit mic poate indica evaporatorul
ştrangulat.
5) Patinare cuplaj compresor.
6) Întindere slabă la cureaua compresorului.
7) Pentru compresoare V5, vedeţi diagnosticarea sistemului V5 A/C.
5.3.2.Răcirea insuficientă, procedura Verificare rapidă
Prin procedeul palpare cu mâna se poate aproxima încărcarea sistemului A/C cu agent
refrigerant R12 ( o temperatură a aerului de peste 210C (700F)) pe majoritatea modelelor. Această
verificare se poate face în câteva minute şi poate simplifica diagnosticarea sistemului restrângând
problema la cantitatea de agent refrigerant din sistem sau eliminând posibilitatea subîncărcării din
verificarea generală.
1) Motorul trebuie să fie cald, viteza de relantii normală.
2) Capota şi uşile deschise.
3) Se apasă butonul A/C şi se permite intrarea aerului exterior.
4) Butonul de temperatură pe maxim rece.
5) Suflanta pe viteză mare.
6) Temperatura la mână a conductei de intrare în evaporator şi după orificiu, la supafaţa
acumulatorului, cu compresorul pornit. La o bună funcţionare, trebuie să găsim aceeaşi
temperatură la conducta de intrare în evaporator (după oroficiu) şi la suprafaţa
acumulatorului, cu c~teva grade mai mică dec~t cea înconjurătoare. Se verifică pentru alte
probleme. (vezi testarea sistemului A/C (pct. 1-6)).
 Se verifică pierderile. Dacă există, se descarcă, se repară ce e necesar. Se evacuează, se
reîncarcă.
60
  Dacă nu există pierderi, vezi Proceduri diagnosticare sistem A/C.

Fig. 5.12 Schema de principiu sistem A/C

Fig. 5.13 Schemă curgere aer

5.3.3.Diagnoză sistem electric/vacuum

Pentru diagnosticarea problemelor electrice la sistemul de condiţionare a aerului se va
consulta capitolul 4.
5.3.4.Testarea pierderilor din sistemul refrigerant
61
 Se recomandă verificarea pierderilor ori de câte ori se bănuieşte vreo scăpare de agent
refrigerant din sistem sau în urma intervenţiilor în care sau deranjat liniile sau conexiunile.
Detectori lichizi de pierderi
Există locuri în sistemul A/C (racorduri, supape, etc) unde folosind soluţii detectoare de
pierderi de lichid se localizează scăpările de agent refrigerant.
Aplicând soluţia de test în zona vizată cu peria din capacul sticlei în câteva secunde se vor
forma bule dacă există scăpări.
În zonele greu accesibile precum evaporatorul sau condensatorul se foloseşte un detector
electronic sau echivalent de pirderi pentru localizarea şi determinarea lor.
5.3.5. Tester electronic de pirderi
Testerele pot determina precis scăpările în zone dificil de testat cu detectori lichizi datorită
slabei vizibilităţi sau inaccesibilităţii lor.
Detectorul electronic este portabil şi lucrează cu baterii. Ambele metode dau semnale vizuale
şişsau auditive pentru a indica detectarea scăpărilor.
Acurateţea rezultatelor obţinute cu detectoarele electronice de scăpări depinde de urmarea
corectă a instrucţiunilor producătorului cu privire la calibrare, manevrare şi întreţinere. La modelul
portabil starea bateriilor influenţează acurateţea, existând un bec care indică descărcarea bateriilor.
5.4Proceduri service
Înainte de orice intervenţie care necesită demontarea componentelor sau liniilor sistemului,
persoana care va lucra trebuie să fie familiarizată cu informaţiile despre mînuirea agentului
refrigerant, a liniilor şi a racordurilor şi menţinerea stabilităţii chimice în sistem. A se urma cu
atenţie instrucţiunile de mai jos, pentru unutatea la care se intervine, şi anume pregătire staţie de
recuperare şi reciclare agent refrigerant din sistemul de condiţionare a aerului (acr) şi
recuperarea agentului refrigerant, şi evacuarea şigolirea sistemului A/C.
Capacele de etanşare se vor îndepărta de pe subansamble exact înainte de a fi montate pe
ansamblele finale. Pentru conectarea tuburilor şi furtunurilor se va folosi puţin ulei refrigerant curat
de câscozitate 525 în cazul sistemului R-12 sau ulei PAG în cazul sistemului R-134a. La asamblări
se vor folosi întotdeauna garnituri torice noi, unse, în cazul sistemului R-12, cu ulei curat de
vâscozitate 525, iar în cazul sistemului R-134a cu ulei PAG. Uleiul va uşura asamblarea şi va
preveni pierderile la legături. La stângerea legăturilor se va folosi o a doua cheie pentru
imobilizarea părţii fixe a racordului.
Se strâng racordurile la cuplurile indicate în diagrama din fig. 11. Un cuplu de stângere
excesiv sau insuficient va conduce la legături deformate sau slabe. În ambele cazuri pot apare
pierderi de agent refrigerator.
5.4.1. Înlocuire garnituri torice
De câte ori se desfac legturi sau racorduri se vor instala garnituri torice noi, aprobate de
DAEWOO pentru sistemului A/C, excepţie făcând înlocuirea de componente noi. Chiar dacă pot
părea la fel garniturile torice, se recomandă folosirea celor speciale pentru sistemul A/C, astfel
putând apare pierderi excesive de agent refrigerant.
La înlocuirea garniturilor torice de la componente ale A/C sau de la legături etanşe, trebuie
identificat cu grijă racordul pentru a se instala garnitura torică indicată. La unele legături etanşe sau
componente e adoptată soluţia de racordare cu garnitură torică captivă, fiind prevăzute cu şanţ de
reţinere, celelalte racorduri având garnitură torică standard. Modul de asamblare şi procedurile de
strângere sunt aceleaşi pentru ambele cazuri, numai garnituril etorice sunt diferite.
Întotdeauna glisaţi garnitura torică în tubul flanşei pentru a asigura o aşezare corectă şi o
bună etanşare.
De asemenea, înainte de montare se verifică garniturile torice şi racordurile să nu fie
deformate sau crestate. Părţile deformate sau crestate trebuie înlocuite. Greşelile la procedurile de
service sau defectele pieselor înlocuite produc pierderi de agent refrigerant.
Diagnoză sistem condiţionare aer V5 răcire insuficientă Diagrama a
SE VERIFICĂ
1. SIGURANŢĂ A/C ARSĂ. (F11 ŞI F12)
2. CONECTOR CABLU ELECTRIC SLĂBIT SAU DESFĂCUT..
3. SE VERIFICĂ FUNCŢIONAREA VENTILATORULUI SUFLANTEI.
4. SE VERIFICĂ FUNCŢIONAREA VENTILATORULUI 62
DE RĂCIRE MOTOR:
A) SE DECONECTEAZĂ SONDA TEMPERATURĂ LICHID RŞCIRE MOTOR, DE C-DĂ VENTILATOR.
B) CU CONTACTUL PUS, MOTORUL OPRIT, SE APASĂ BUTONUL A/C.
PROBLEMĂ LA CUREA SE VERIFICĂ SLĂBIREA, LIPSA CUREA BUNĂ
SAU DETERIORAREA CURELEI

COMPRESOR GRIPAT SE VERIFICĂ GRIPARE COMPRESOR NEGRIPAT

SE ÎNLOCUIEŞTE COM- SE ÎNLOCUIEŞTE SAU SE

PRESORUL ŞI ORIFICIUL; ÎNTINDE CUREAUA
SE EVACUEAZĂ ŞI
ÎNCARCĂ.
PT URM[TOARELE DIAGNOSTICĂRI TEMPERATURA AMBIANTĂ
OK TREBUIE SĂ FIE PESTE 100C.

CUPLAJUL NU SE VERIFICĂ FUNCŢIONAREA CUPLAJULUI COMPRESORULUI:

LUCREAZĂ 1. CU MOTORUL FUNCŢION~ND (APROX. 1000rpm).
2. SE APASĂ BUTONUL A/C
3. SE OBSERVĂ FUNCŢIONAREA CUPLAJULUI TIMP DE 5
MIN.

CU MOTORUL OPRIT SE CUPLAJUL CICLEAZĂ ŞI SE OPREŞTE CUPLAJUL LUCREAZĂ

INSTALEAZĂ DAR NU CICLEAZĂ
MANOMETRUL DE
ASPIRAŢIE LA
ACUMULATOR ŞI SE
CITEŞTE PRESIUNEA
A SE VEDEA DIAGRAMA C A SE VEDEA DIAGRAMA B

APARATUL INDICĂ PESTE A SE VEDEA DIAGRAMA E

3,5bari

APARATUL INDICĂ APARATUL INDICĂ 0,7-3,5

0-0,7 bari bari

SE VERIFICĂ SCĂPĂRILE
SE ADAUGĂ 0,45 KG DE SE REPARĂ SCĂP[RILE; OK
AGENT REFRIGERANT; SE SE EVACUEAZĂ, SE
VERIFICĂ SCĂPĂRILE ÎNCARCĂ

Fig. 5.16 Procedeu de diagnoză la răcirea insuficientă a sistemului A/C V5 (1 din 4)

Diagnoză sistem condiţionare aer V5 răcire insuficientă Diagrama b

SE INSTALEAZĂ MANOMETRELE DE ÎNALTĂ ŞI DE JOASĂ

PRESIUNE

DIFERENŢA ÎNTRE INDICAŢIILE APARATELOR ESTE P~NĂ LA APARATELE INDICĂ

0,7 bari. O DIREFENŢĂ MAI
MARE DE 0,7 bari
SE GOLEŞTE SISTEMUL, SE DEMONTEAZĂ SUPAPA DE CONTROL A (10 psi)
COMPRESORULUI ŞI SE VERIFICĂ GARNITURILE TORICE. SE
ÎNLOCUIESC DACĂ E NECESAR ŞI SE REMONTEAZĂ SUPAPA.
DACĂ GARNITURILE SUNT BUNE SE ÎNLOCUIEŞTE ANSAMBLUL
SUPAPEI.

EVACUAŢI ŞI ÎNCĂRCAŢI SE VERIFICĂ RELAJUL VOLETULUI DE TEMPERATURĂ PT A

VEDEA DACĂ ETANŞEAZĂ PE POZIŢIA MAXIM RECE.

63
 BINE DACĂ PROBLEMELE VOLET SE REGLEAZĂ CABLUL
PERSISTĂ SE ÎNLOCUIEŞTE BINE FLEXIBIL PENTRU A
ANSAMBLUL COMPRESOR ETANŞA VOLETUL LA MAXIM
RECE
BINE BINE

SE PALPEAZĂ LINIA DE LICHID ÎN FAŢA TUBULUI DE

EXPANSIUNE. IMPORTANT! ÎN LINIA DE LICHID E
PLASAT UN TUB CU ORIFICIU. A SE VEDEA IMAGINEA
PENTRU A-L LOCALIZA.

CALD RECE

SE VERIFICĂ PIERDERI ÎN FĂRĂ PIERDERI. RESTRICŢII ÎN PARTEA DE

SISTEM ÎNALTĂ A SISTEMULUI. SE
VERIFICĂ VIZUAL URME DE
EXISTĂ PIERDERI, SE ÎNGHEŢARE PT A VEDEA
DESCARCĂ SISTEMUL. OBTURĂRILE. SE REPARĂ CE E
SE DESCARCĂ NECESAR.
SISTEMUL.
SE REPARĂ PIERDERILE SE EVACUEAZĂ ŞI SE ÎNCARCĂ

BINE
SE DEMONTEAZĂ TUBUL DE EXPANSIUNE

FĂRĂ APROAPE OBTURAT ECRAN ORIFICIU CURAT SAU

ORIFICIU. UŞOR OBTURAT. (O MICĂ
CANTITATE DE AŞCHII
SE INSTALEAZĂ SE ÎNLOCUIEŞTE ANSAMBLUL METALICE ESTE NORMALĂ)
UN ORIFICIU COMPRESOR. SE INSTALEAZĂ
NOU. SE UN ORIFICIU NOU. SE
EVACUEAZĂ, SE EVACUEAZĂ, SE ÎNCARCĂ SE CURĂŢĂ ŞI SE REINSTALEAZĂ
ÎNCARCĂ ORIFICIUL. SE EVACUEAZĂ, SE
ÎNCARCĂ.
BINE BINE

DACĂ VOLETUL NU ETANŞEAZĂ SE VA VEDEA DIAGRAMA D BINE

Fig. 5.17 Procedeu de diagnoză la răcirea insuficientă a sistemului A/C V5 (2din 4)
Diagnoză sistem condiţionare aer V5 răcire insuficientă Diagrama c
SE DECONECTEAZĂ VENTILATORUL DE RĂCIRE MOTOR, SE APASĂ BUTONUL A/C ŞI SUFLANTA PE
MAXIM. CU CAPOTA RIDICAT[ ŞI MOTORUL MERG~ND (APROX. 1000 RPM) SE PERMITE
COMPRESORULUI SĂ NU CICLEZE ÎNTRERUP~ND PRESIUNEA ÎNALTĂ. DACĂ LA REANCLANŞAREA
COMPRESORULUI SE OSERVĂ UN CIOC[NIT SAU SUPAPA DE DESCĂRCARE E ACTIVATĂ ÎN TIMPUL
ACESTEI PROCEDURI, ÎNCĂRCAREA SISTEMULUI CU ULEI E PREA MARE. IMPORTANT! CU
VENTILATORUL DE RĂCIRE MOTOR DECONECTAT ÎN ACEST TIMP, A NU SE SUPRAÎNCĂLZI SISTEMUL.
DACĂ SE APRINDE UN BEC ROŞU ÎNTRE TIMP, RECONECTAŢI VENTILATORUL DE RĂCIRE MOTOR,
OPRIŢI A/C, LĂSAŢI MOTORUL LA Ralanti CCA. 10 MIN. PENTRU A SE RĂCI. A SE CONSULTA
PREA MULT ULEI ÎN SISTEM DE MAI JOS.

PREA MULT ULEI ÎNCĂRCAT ÎN REANCLANŞARE FĂRĂ ZGOMOT EXCESIV ŞI

SISTEM SUPAPA DE DESCĂRCARE NU LUCREAZĂ

SE RECONECTEAZĂ VENTILATORUL DE RĂCIRE MOTOR, SE SE RECONECTEAZĂ VENTILATORUL

APASĂ BUTONUL A/C ŞI SUFLANTA PE MAXIM; MOTORUL SE DE RĂCIRE A MOTORULUI; SE
LASĂ LA RELANTI 5 MIN. SE OPREŞTE SE DESCARCĂ CONSULTĂ DIAGRAMA B
SISTEMUL, SE SCOT COMPRESORUL ŞI ACUMULATORUL ŞI SE
GOLEŞTE ULEIUL. SE REINSTALEAZĂ ACUMULATORUL ŞI SE
ADAUGĂ 90 ML ÎN BLOCUL COMPRESORULUI. SE REINSTALEAZĂ SE EVACUEAZĂ, SE ÎNCARCĂ
COMPRESORUL.

OK

Diagnoză sistem condiţionare aer V5 răcire insuficientă Diagrama d

SE INSTALEAZĂ MANOMETRUL DE JOASĂ PRESIUNE LA ACUMULATOR, SE APASĂ BUTONUL A/C

ŞI SUFLANTA PE VITEZĂ MICĂ. CU GEAMURILE ŞI UŞILE ÎNCHISE, MOTORUL MERG~ND LA
64
CCA. 1500 RPM TIMP DE 10 MIN. SE CITEŞTE PRESIUNEA LA ACUMULATOR.
 MAI MARE DE 2,4 2-2,40 bari MAI MICĂ DE 2 bari
bari

SE DESCARCĂ SISTEMUL. SE DESCARCĂ SISTEMUL.

SE ÎNLOCUIEŞTE SUPAPA DE CONTROL OK SE ÎNLOCUIEŞTE SUPAPA DE CONTROL A

A COMPRESORULUI. SE EVACUEAZĂ, COMPRESORULUI. SE EVACUEAZĂ, SE
SE ÎNCARCĂ ÎNCARCĂ. (ACEASTĂ SITUAŢIE POATE
APARE LA UN DEBIT REDUS DE AER ŞI
LA ÎNGHEŢAREA EVAPORATORULUI.)

OK DACĂ PROBLEMA PERSISTĂ, SE

ÎNLOCUIEŞTE ANSAMBLUL COMPRE- 0K
SOR

Fig. 5.18 Procedeu de diagnoză la răcirea insuficientă a sistemului A/C V5 (3din 4)

Diagnoză sistem condiţionare aer V5 răcire insuficientă Diagrama e

CU CONTACTUL PUS ŞI MOTORUL OPRIT SE VERIFICĂ EXISTENŢA A 12V LA RELEUL DE

COMANDĂ A COMPRESORULUI A/C. A SE VEDEA SCHEMA PT LOCALIZAREA RELEULUI.

12 VOLŢI CIRCUIT DESCHIS

SE VERIFICĂ FUNCŢIONAREA SE VERIFICĂ CONECTORII ELECTRICI AI

SOLENOIDULUI CUPLAJULUI CELOR DOUĂ CONTACTE DIN CAPACUL SPATE
COMPRESORULUI, CONECT~NDU-I AL COMPRESORULUI PT O BUNĂ MONTARE ŞI
TERMINALELE DIRECT LA O FUNCŢIONARE CORECTĂ.
BATERIE.

CUPLAJUL NU LUCREAZĂ. CUPLAJUL CONECTORI BUNI PROBLEME LA

SOLENOIDUL INOPERANT LUCREAZĂ CONECTORI

SE SCHIMBĂ ANSAMBLUL SE VERIFICĂ EXISTENŢA SE REPARĂ ŞI

SOLENOID CUPLARE, SE TENSIUNII DE 12V PE FIRUL DE SE
EVACUEAZĂ ŞI SE ÎNCARCĂ ALIMENTARE A ÎNLOCUIEŞTE
ÎNTRERUPĂTORULUI DE JOASĂ CE E NECESAR
PRESIUNE AL A/C.
BINE
BINE
CIRCUIT DESCHIS 12 VOLŢI

SE VERIFICĂ SISTEMUL ELECTRIC SE SE VERIFICĂ CONTINUITATEA ELECTRICĂ A

REPARĂ CE E NECESAR. A SE VEDEA
CAPITOLUL 14 DIN MANUALUL SERVICE.
TRASEELOR AMBELOR ÎNTRERUP[TOARE DE
JOASĂ ŞI ÎNALTĂ PRESIUNE FOLOSIND UN
OHMETRU. AM~NDOUĂ ÎNTRERUPĂTOARELE
TREBUIE SĂ FIE ÎNCHISE. DACĂ UNUL DIN
ELE E DESCHIS SE DESCARCĂ SISTEMUL ŞI
SE SCHIMBĂ ÎNTRERUPĂTORUL DEFECT.

BINE AM~NDOUĂ ÎNTRERUPĂTOARELE ARATĂ BINE

CONTINUITATE, SE REVERIFICĂ
CONECTORII

Fig. 5.19 Procedeu de diagnoză la răcirea insuficientă a sistemului A/C V5 (4din 4)

65
 Descărcarea sistemului A/C
În cazul înlocuirii oricărei
componente a sistemului refrigerant,
sistemul trebuie complet descărcat de
lichid refrigerant. Întotdeauna se
descarcă sistemul pe la racordul de
service de pe partea de joasă presiune.
1) Cu contactul motor tăiat se
demontează capacul protector al
racordului de service de pe partea
Fig. 5.20 joasă, situat pe acumulator, şi se
conectează instalaţia de încărcare
sau setul de manometre. În lipsa lor
descărcarea se face conectând încet
un furtun de manometru introdus
într-o sticlă de ulei, la racordul de
service (Fig. 5.20). În timp ce
furtunul este strâns încet pe supapa
Schrader, refrigerantul va începe să
se descarce din sistem în recipient.
Dacă descărcarea nu începe se verifică lipsa sau avarierea depresorului supapei Schrander în
furtunul racordului.
2) Cu partea de joasă a sistemului complet descărcată, se verifică racordul părţii de înaltă pentru
presiune remanentă.
3) Dacă există presiune se încearcă descărcarea părţii de înaltă cu aceeaşi procedură descrisă
mai sus. (Această condiţie indică o restricţie pe partea de înaltă ce trebuie găsită şi reparată
înaintea evecuării şi încărcări sistemului).
4) Când sistemul este complet descărcat (nu apar vapori pe furtunul lăsat în jos) se măsoară, se
înregistrează şi se aruncă uleiul refrigerant colectat. Dacă cantitatea măsurată este de 15 ml
sau mai mult, aceeaşi cantitate de ulei refrifgerant nou trebuie adăugată în sistem, plus orice
cantitate pierdută în părţile demontate înainte de evacuarea şi încărcarea sistemului cu
refrigerant (vezi capitolul Distribuţia uleiului refrigerant pentru cantităţile specifice normal
conţinute în părţile demontate).
5.4.2. Adăugarea uleiului în sistemul de aer condiţionat
Adăugarea uleiului în sistemul A/C trebuie să aibă loc după recuperarea refrigerantului şi
ÎNAINTEA procedurii de evacuare prin demontarea furtunului de admisie al acumulatorului de la
racordul conductei de ieşire. Se adaugă cantitatea corectă de ulei refrigerant nou în furtun sau în
conductă şi se reconectează corect. (A se vedea Distribuţia uleiului refrigerant pentru cantităţile
specifice).
Distribuţia uleiului refrigerant
 Sistemul compresoruluiv5 - Necesită 240 ml de ulei refrigerent cu vâscozitate 525 în cazul
sistemului R-12, ulei refrigerant PAG în cazul sistemului R-134a.
 Cantităţile noi de ulei trebuie adăugate în sistem în timpul înlocuirii componentelor după
cum urmează:
a) Compresor - Dacă mai puţin de 30 ml sunt colectaţi - adăugaţi 60 ml, dacă mai mult
de 30 ml sunt colectaţi - adăugaţi aceeaşi catitate (vezi Procedurile de colectare de l
acompresorul V5 în cazul memontării).
b) Evaporator - Adăugaţi 90 ml.
c) Condensator - Adăugaţi 30 ml.
d) Acumulator - Adăugaţi 105 ml la noul acumulator.

66
 e) Pierderi de ulei refrigerant datorate unei scurgeri mari
1) Dacă încărcătura refrigerantă este pierdută brusc datorită unei scurgeri mari,
aproximativ 90 ml de ulei vor ieşi din sistem antrenaţi de vaporii de lichid refrigerant.
Orice defecţiune care cauzează o descărcare bruscă de refrigerant este însoţită de acest
fenomen. Defecţiunile care produc scurgeri de refrigerant în timp nu sunt însoţite de
acst fenomen.
2) După înlocuirea componentului care a produs scurgerea masivă se adaugă 90 ml de ulei
refrigerant nou c vâscozitate 525 la sistemul R-12 sau ulei refrigerant PAG la sistemul
R-134a plus cantitatea cerută de acest componet (cum s-a arătat mai sus).
3) Se adaugă uleiul direct în componentul schimbat dacă este posibil. Dacă aceasta nu este
posibil, se adaugă cantitatea de uleicerută de elementul schimbat în acumulator.
Evacuarea şi încărcarea sistemului A/C
Dacă sistemul a fost dechis pentru vreo reparaţie sau dacă s-a pierdut din încărcătură, sistemul
trebuie evacuat înainte de încărcare.
Evacuarea şi încărcarea este un procedeu combinat, şi toate conductele manometrelor trebuie
curăţate de agent refrigerant înainte de încărcare.
Există două procedee de evacuare şi încărcare:
1) Metoda staţiei de încărcare
2) Metoda rezervorului.
NOTĂ: În nici un caz nu se va folosi alcool în încercarea de îndepărtare a umidităţii din
sistem. În acest fel, componentele sistemului pot fi deteriorate, chiar dacă nu imediat.
Calibrarea manometrelor
Înaintea evacuării se verifică manometrul de joasă presiune pentru o calibrare corectă şi se
determină dacă sistemul de vacuum lucrează corect.
Cu manometrul deconectet de la sistemul refrigerant se verifică indicarea corectă a centrului
punctului 0 de către acul său. Ciocăniţi uşor de câteva ori manometrul pentru a vă asigură că acul
nu este blocat. Se reglează astfel;
1) Se demontează capacul manometrului.
2) Mobilizând acul manometrului, ajustând ferm şurubul cu o mână, se forţează cu atenţie
aducerea sa în 0. Se ciocăne uşor de câteva ori manometrul pentru a se verifica mobilitatea
acului. Se montrează capacul.
Verificarea sistemului de vacuum
Înainte de a conecta pompa de vacuum la sistemul A/C, acesta se leagă la un manometru de
joasă presiune pentru a-i determina capacitatea de vacuum. Dacă sistemul nu poate realiza 711,2 -
736,6 mmHg sau mai mult vacuum, se verifică scăpările. Dacă nu există, trebuie reparată pompa.
Metoda staţiei de încărcare
1) A nu se conecta conducta de înaltă presiune la sistemul de condiţionare a aerului.
2) Tot timpul se va ţine ventilul de înaltă presiune de pe staţia de încărcare închisă.
3) Se va executa întregul proces de evacuare şi încărcare prin racordul de joasă presiune a
acumulatorului.
4) Urmând aceste proceduri, se va preveni expunerea părţii de presiune înaltă a sistemului de pe
vehicul la deteriorări accidentale cauzate de o eroare de comandă a scuccesiunii ventilelor, în
timpul funcţionării compresorului, la încărcare.
Metoda rezervorului de agent refrigerant
1) Se conectează setul de manometre J2375 - 01, astfel:
a) Manometrul de joasă presiune la racordul acumulatorului.
b) Furtul central a setului la sursa de agent refrigerant.
c) Manometrul de înaltă presiune la pompa de vacuum.
2) Pentru a începe evacuarea sistemului A/C cu pompa de vacuum şi setul de manometre (vezi
fig.5.21), de deschid uăor ventilele manometrlor pe partea de înaltă şi joasă, şi se porneşte
pompa de vacuum. Va pompa în sistem până când manometrul părţii de joasă presiune se va
realiza un vacuum de 711,2 - 736,6 mm.

67
Se notează că în toate procedurile de evacuare se foloseşte specificarea unui vacuum de 711,2 -
736,6 mm. Această specificaţie este valabilă numai la nivelul mării. La fiecare 304,8 m peste
nivelul mării valoarea va fi micşorată cu 25,4 mm. La înălţimea de 1524 m este necesar un vacuum
de numai 584,2 - 609,6 mm. Dacă vacuumul prescris nu poate fi atins se închide ventilul de control
al vacuumului, se opreşte pompa ţi se verifică pentru pierderi la conexiuni sau la pomapă.
3) Când manometrul indică vacuumul prescris, sistemul e complet evacuat. Se Închide ventilul
manonmetrului pe partea de înaltă şi se opreşte pompa de vacuum
4) Se urmăreşte manometrul pe partea de joasă pentru păstrarea vacuumului timp de 5 (cinci)
minute. Dacă vacuumul se păstrază, se deconectează furtunul de vacuum de la setul de
manometre, apoi se începe încărcarea.
5) Dacă vacuumul nu e păstrat 5 min., se încarcă sistemul cu 420 ml agent refrigerant şi se
verifică pierderile. Se redescarcă sistemul şi se repară pierderile, dacă e necesar. Se repetă
procedura de evacuare.
Pentu a începe încăcarea sistemului A/C
1) Se porneşte motorul şi se pune comutatorul suflantei pe OFF.
2) Cu recipientul de agent refrigerant, răsturnat, se deschide supapa acestuia, permiţând intrarea
în sistem prin racordul de joasă presiune a 480 ml de agent refrigerant.
3) Imediat după introducerea în sistem a celor 480 ml se cuplează compresorul prin apăsarea
butonului A/C, cu suflanta pe MAXIM pentru a absorbi încărcătura de agent refrigerant
rămasă. A se vedea specificaţiile pentru încărcătură totală. Opareţia de încărcare se poate
accelera prin folosirea unui ventilator cu debit mare pentru a răci condensatorul. Dacă
temperatura condendatorului e mentţinută sub cea a cilindrului de încărcare, procesul va fi
mai
rapid.

Fig. 5.21 Încărcarea sistemului cu rezervorul

4) Se închide ventilul sursei de refrigerant (motorul funcţionând, în 30 secunde va curăţa

conductele şi manometrele).
5) Cu motorul mergâng se demontează adaptorul furtunului de încărcare pe partea joasă din
racordul acumulatorului. Se deşurubează rapid pentru a evita pierderea excesivă de agent
refrigerant.
68
 Atenţie: A nu se scoate niciodată o conductă de manometru din adaptor când e conectată la
sistemul A/C, cise scoate adaptorul din racord pentru a deconecta o linie. A nu se scoate furtunul de
încărcare de la setul de manometre când e ataşat l aacumulator. Astfel se va descărca complet
sistemul prin supapa de depresiune Schrader din racordul părţii de joasă şi poate provoca răniri
datorită agentului ce scapă.
6) Se reaşază capacul de protecţie pe racordul acumulatorului.
7) Se opreşte motorul.
8) Se verifică scăpările din sistem cu detectorul electronic.
9) Se porneşte motorul.
10) Cu sistemul plin şi scăpările verificate se constată performanţele sistemului.
5.4.3. Montare filtru/uscător în linia de lichid
Filtru din linia de lichid elimină spălarea cu R-11. Filtrul trebuie schimbat dupa demontări
repetate a tubului deexpansiune sau dupa înlocuirea compresorului. Filtrul conţine un ecran şi un
element filtrant. Elementul filtrant opreşte particulele mici şi filtrează uleiul refrigerant. Filtrul
trebuie instalat în linia de lichid a evaporatorului între condensator şi evaporator. Sunt 2 tipuri de
filtre:
1) Filtru fără orificiu. E folosit când e instalat pe partea de presiune înaltă a tubului cu orificii.
Această montare se preferă dacă spaţiul o permite.
2) Filtru cu orificiu. E folosit când filtrul e instalat pe partea de presiune joasă a tubului cu
rificii. Tubul cu orificu originat trebuie schimbat la folosirea acestui filtru.
Se domontează sau se deconectează
1) Se determină lungimea de tăiere a tubului:
a) Filtru fără orificiu - 56 mm;
b) Filtru cu orificiu - 69,85 mm
2) Se descarcă şi se recuperează agentul refrigerant.
3) Se taie terminaţia pătrată a tubului.
4) Se îndepărtează bavurile exterioare cu pila.
5) Se îndepărtează bavurile interioare - a nu se lăsa aşchiile să cadă în tub.

Fig. 5.22 Montarea filtrului pe conductă

Notă: Aşchiile metalice pătrunse în ţevile sistemului provoacă uzura rapidă şi defectarea
sistemului.

Se montează sau se conectează

69
 1) Întrupătorul.
2) Conexiunile electrice la întrerupător şi ansambul furtunelor la compresor.
3) Cablul negativ a bateriei.
4) Se evacuează şi se încarcă sistemul.
Montarea conductelor de aluminiu:
Instrucţiunile de montare sunt incluse în set.
1) Se descarcă şi se recuperează refrigerantul.
2) Dacă e posibil aşezaţi instalaţia într-un loc (scobitura aripii) care să permită o fixare corectă
şi o uşoară manevrare.
3) Se îndepărtează o porţiune de 120 mm din conductă. Se îndepărteză aşchiile din interiorul
tăieturii.
4) Se introduce conducta până la fund în racordul filtrului. Dacă racordul trebuie asamblat,
capul conic al inelului intră în corpul racordului.
5) Se srânge piuliţa racordului la mână, după care cu cheia se mai strânge încă 3/4ture,
imobilizându-se cu o altă cheie filtrul.
6) Se repetă procedeul şi pentru celălalt racord de linie al filtrului.
7) Se evacuează /reîncarcă sistemul cu procedura recomandată folosind în plus 420 ml lichid
refrigerant pentru a compensa volumul filtrului. Dacă sistemul a fost masiv contaminat
schmbarea tubului de expansiune este obligatorie
5.4.4. Reparare tub expansiune
1) Se descarcă şi se recuperează refrigerantul.
2) Se slăbeşte racordul liniei de lichid a intrării evaporatorului şi se montează tubul de
explansiune cu atenţie, cu un cleşte cu vârfuri ac.
În eventualitatea imposibilităţii demontării tubului de expansiune se urmează procedura de
mai jos.
1) Îndepătaţi cât mai mul tposibil din mizeria şi oxizii de pe racord.
2) Se încălzeşte cu un suflător de aer cald (uscător de păr sau ecivalent) la aproximativ 5 mm de
adânciturile liniei de intrare. A nu se încălzi excesiv
Notă: Dacă sistemulare un întrerupător de presiune aşezat lângă tubul de expansiune, acesta

70
 trebuie demontat înaintea încălzirii pentru a nu-l deteriora.
3) În timpul încălzirii, cu ajutorul cheii de demontare a tubului, rotiţi şi mişcaţi uşor înainte şi
înapoi tubul de expansiune pentru a-l degripa şi a-l demonta în vederea schimbării sale.
4) Se curăţă interiorul ţevii de intrare în acumulator cu R-11.
5) Se adaugă 28,4 g ulei refrigerant se vâscozotate 525 în cazul sistemului R-12sau ulei
refrigerant PAG în cazul sistemului R-134a.
6) Se unge noul tub cu orificiu şi garnitura torică cu ulei refrigerant de vâscozitate 525 pentru
sistemul R-12 sau PAG pentru sistemul R-134a şi se introduc în ţeava de intrare. Se va
instala în ordine corectă (ecranul mai mic mai întâi).
Se monteză sau se conectează
1) Mai întâi se instaleză tubul cu capătul filtrant scurt în faţă.
2) Se instalează liniile de lichid şi se strâng la cuplurile specificate în diagrama din figura 11.
3) Se evacuează şi se încarcă sistemul.

Fig. 5.23 Circuitul şi componentele sistemului

A/C

Fig. 5.24 Sistemul A/C în secţiune

5.4.5. Reparaţii ansamblu acumulator
Ansamblul acumulator din sistemul refrigerant are un set de înlocuire care include cele două
garnituri torice (pentru legăturil ede intrare ieşire). Desicantul din interiorul carcasei nu se
înocuieşte separat - e parte a ansamblului acumulator etanş. A se vedea Distribuţia uleiului
refrgerant pentru condiţiile în care se face demontarea acumulatorului de pe vehicul în vedrea
măsurării cantităţii de ulei prezente în interiorul acumulatorului.
Ansamblul acumulator se va schimba numai în cazul în care:
1) Este găsită o perforaţie în acumulator care cauzează pierderi.
2) La montări şi demontări repetate ale ecranului tubului de expansiune.
3) Evaporatorul se defectează datorită coroziunii interne.
Nu se va înlocui ansamblul acumulator când:
1) Este găsită numai o zgârietură pe carcasa exterioară a acumulatorului.
2) Vehiculul este implicat într-o coleziune şi nu s-au produs perforări ale acumulatorului. O
linie de refrigerant deschisă trebuie să fie captată sau bandajată strâns cu plastic (scotch).

71