Sunteți pe pagina 1din 4

,,Plumb” de George Bacovia

Introducere:

,,Bacovia… acesta este pseudonimul unui tâ nă r din Bacă u, domnul


Vasiliu, admirabil poet, pe care doar modestia l-a ținut în umbră în ciuda
nemă rginitului să u talent. Glorie? Nu pot să i-o dau… I-o vor da cu siguranță
generațiile urmă toare" nota profetic Alexandru Macedonski în numă rul
7/1916 al revistei "Fă clia", intuind corect destinul literar sinuos al marelui
poet. Într-adevă r, volumul de debut, "Plumb " (1916), deși premiat de
Ministerul Artelor, a fost întâ mpinat mai degrabă cu ră ceală de publicul
vremii, atâ t din cauza contextului socio-politic (atenția tuturor era
îndreptată că tre intrarea Româ niei în Primul Ră zboi Mondial) câ t și a unui
climat cultural neprielnic. Nici mă car antecesorii simbolişti ai lui Bacovia
(Dimitrie Anghel, Ș tefan Petică etc) nu reușiseră să impună această ,,poezie
a viitorului" (cum o numea Macedonski) și, cu atâ t mai puțin, să înlă ture
dominația curentelor pretradiționaliste de inspirație rurală ,
să mă nă torismul și poporanismul. De-abia după câ teva decenii și după
apariția celorlalte volume ale sale (,,Scâ ntei galbene", ,,Stanțe burgheze",
,,Cu voi" etc.) Bacovia va fi recunoscut ca unul dintre nucleele modernizante
ale liricii noastre interbelice și ca un adevă rat precursor al modernismului.
Poezia ,,Plumb" face parte din volumul de debut și este o creație
reprezentativă în ceea ce privește particularită țile simbolismului bacovian.

Volumul de debut a lui Bacovia marchează , de fapt, începutul epocii


interbelice, poate cea mai fertilă perioadă din istoria întregii noastre
culturi. Acum, pe fondul atâ t de constructivei opoziții dintre tradiționalism
și modernism, poeți precum Vasile Voiculescu, Ion Pillat (tradiționaliști),
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu (moderniști) diversificâ nd filoanele
estetice exploatate și formulele lirice aplicate, vor reuși să sincronizeze
lirica noastră cu cea europeană , conservâ ndu-i ,totuși, specificul național.

În ceea ce privește aparența la un curent literar, poezia "Plumb" aparține


esteticii simboliste prin:
- tema specifică și anume singură tatea generatoare de angoase și fobii
construită prin intermediul unor motive artistice specifice simbolismului
precum: motivul elementelor funerare (cimitir, cavou, coroane etc) motivul
plumbului, motivul ,,zborului întors" etc.
-crearea unei atmosfere grele, dezolante (de altfel, simboliști defineau
poezia ca ,,arta de a simți")
-cultivarea simbolului ca principală figură de stil (plumbul, ale că rui
proprietă ți fizice sugerează tot atâ tea particularită ți ale eului liric simbolist
și ale atâ t de specificei sale viziuni despre lume și viață )
-muzicalitatea specific simbolistă a versurilor (Macedonski considera că
,,poezia este muzică prin excelență ") creată atâ t prin conservarea
elementelor de prozodie și versificație câ t și a paralelismului sintactic și
lexical pe baza că ruia sunt construite cele două strofe, câ t și prin cultivarea
refrenului (cuvâ ntul ,,plumb" se repetă periodic în text, de trei ori în fiecare
strofă , de fiecare dată pe aceeași poziție sintactică .

Tema poeziei este așadar singură tatea angoasantă a poetului simbolist,


generatoare de puternice fobii. Simbolismul înseamnă o tră ire autentică ,
aproape organică și în acest sens, Tudor Vianu afirma că ,,niciun alt poet
româ n nu și-a tră it poezia cu o combustie interioară mai mare decâ t
Bacovia". Resimțind realitatea exterioară ca un spațiu disconfortant,
contaminat cu plumb, poetul simbolist încearcă o iluzorie evadare în sine,
însă , după cum remarca Nicolae Manolescu, ,,în lumea lui Bacovia, ieșirea
dintr-un infern înseamnă , de fapt, intrarea într-altul" astfel încâ t
introvertirea nu îi aduce poetului simbolist liniștea și, cu atâ t mai puțin,
mâ ntuirea. Dacă lumea exterioară pare un imens cimitir populat cu ,,sicrie
de plumb" (așa cum reiese din prima secvență poetică a textului), și sufletul
eului liric simbolist pare mineralizat, amorf, pierzâ ndu-și de mult
capacitatea de elevație din acest ,,infern interior” (așa cum reiese din cea
de-a doua secvență a textului).

Titlul poeziei este reprezentat de un substantiv comun nearticulat, ceea


ce sugerează , la un prim nivel, legă tura dintre simbolism și artele plastice.
Plumbul este laitmotivul textului, dar și simbolul central al acestuia,
tră să turile sale fizice sugerâ nd tot atâ tea particularită ți ale eului liric
simbolist și ale viziunii sale despre lume. Astfel:
-faptul că este un metal, deci un element anorganic, sugerează lipsa de viață
și de dinamică din lumea lui Bacovia în care unica certitudine pare
resemnata așteptare a unui iminent sfâ rșit;
-culoarea specifică a plumbului sugerează cenușiul existențial și faptul că
poetul simbolist pare a-și fi pierdut de mult capacitatea de a mai vedea
lumea în culori;
- greutatea mare a plumbului sugerează permanenta stare de apă sare
sufletească , dar și acea uriașă forță gravitațională care pare a se manifesta
în lumea lui Bacovia, atră gâ nd totul în jos, spre pă mâ nt, adică spre moarte;
- maleabilitatea plumbului sugerează fragilitate interioară , vulnerabilitatea
sufletului simbolist, anticipâ nd, totodată , și irepresibila tendință de
interiorizare;
Imaginarul poetic este structurat pe două planuri aflate doar într-o
aparentă relație de opoziție. Prima strofă conturează topografic un peisaj
exterior apocaliptic, mineralizat prin contaminare cu plumb. Bacovia
percepe întregul real contingent ca pe un imens cimitir în care pâ nă și
florile par să -și fi pierdut ,de mult, obișnuitele atribute edenice, devenind,
la râ ndul lor, mă rci ale unui iminent declin. Starea de grație este cea de
somnie, numai că , dacă la romantici, de exemplu, somnul este unul fertil,
generator de vise- portaluri că tre lumi fantastice- la Bacovia somnul este,
mai degrabă , o stare de totală paralizie a simțurilor, o adevă rată
antecameră a morții: "Dormeau adâ nc sicriele de plumb/ Ș i flori de plumb
și funerar veștmâ nt"
Singură tatea eului simbolist este una generatoare de neliniști și fobii și,
percepâ nd această realitate exterioară ca pe un spațiu total disconfort,
poetul simte o irepresibilă tentație a introvertirii, că utâ nd parcă o iluzorie
cale de scă pare în propriul să u suflet: ,, Stam singur în cavou și era vâ nt/ Ș i
scâ rțâ iau coroanele de plumb" numai că în lumea lui Bacovia, ieșire din
infernul exterior presupune, de fapt, intrarea într-un altul, mult mai adâ nc
și mai tenebros, un infern ascuns în cotloanele cele mai intime ale sufletului
să u.
Astfel, planul interior conturat în cea de a doua strofă nu se deosebește
în esență cu nimic de cel exterior: plumbul infectează materie și spirit
deopotrivă , astfel că pâ nă și iubirea se mineralizează , nemaiputâ nd
constitui o cale de salvare sau de mâ ntuire pe care, de altfel, poetul
simbolist pare să fi încetat de mult să o mai caute: ,,Dormea întors amorul
meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am început să -l strig" Această cădere
în sine pare una continuă și imposibil de oprit, eliminâ nd orice posibilitate
de ascensiune ulterioară . Plumbul mineralizată și ideea de zbor, adică de
speranță , totul lă sâ nd impresia, după cum remarca Ion Caraion, de ,,sfâ rșit
continuu": ,,Stam singur lâ ngă mort și era frig/ Ș i-i atâ rnau aripile de
plumb"
Așadar, motivul artistic central este cel al plumbului, acesta asociindu-
se cu celelalte motive specific simboliste (motivul elementelor funerare,
motivul somnului ca antecameră a morții, motivul că derii în sine,
motivul ,,zborului întors" etc) toate acestea relevâ nd atâ t de specifica
viziune despre lume a eului liric simbolist.
În ceea ce privește limbajul artistic bacovian, se remarcă , în primul
râ nd, muzicalitatea specific simbolistă a versurilor la care contribuie și
conservarea elementelor de prozodie și de versificație. Textul este alcă tuit
din două catrene cu rimă îmbră țișată și mă sura versurilor de 10-11 silabe.
Rima este una consonantică , masculină , creâ nd o sonoritate grea, parcă de
simfonie wagneriană . În plus, faptul că rima e una îmbră țișată creează
impresia de spațiu închis, claustrant, din care nu există vreo cale de
evadare. De asemenea, muzicalitatea se realizează prin paralelismul
sintactic și lexical care stă la baza construcției întregului text și, nu în
ultimul râ nd, prin folosirea refrenului, constituit chiar de repetarea
periodică a cuvâ ntului ,,plumb "(de câ te trei ori în fiecare strofă , în rima
versurilor 1 și 4 și în cezura versului 2) . La nivel morfologic, se remarcă
folosirea verbelor la imperfect (dormea, atâ rnau etc) care creează un plan
temporal distinct de cel al discursului artistic, dar care se poate continua în
prezent și chiar în viitor. Astfel, imperfectul vine, de fapt, să sugereze că , în
lumea lui Bacovia, timpul pare a-și fi pierdut obișnuita tridimensionalitate,
prezentul și viitorul nefiind altceva decâ t niște repetă ri obsedante ale
trecutului.
În concluzie, poezia ,,Plumb" relevă pe deplin specificul viziunii
bacoviene despre lume și atestă apartenența aproape organică a poetului la
estetica simbolistă . Bacovia propune o poezie citadină , se distanțează de
formă clasică a textului liric, redescoperindu-i substanța intimă , prin toate
acestea el facilitâ nd tranziția liricii noastre că tre modernism. De altfel,
Nicolae Manolescu afirma, în acest sens, că ,,modernismul liric româ nesc
începe cu simbolismul, deci cu Bacovia".