Sunteți pe pagina 1din 4

,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

Introducere:

Apariția în anul 1919 a volumului de debut al lui Lucian Blaga ,,Poemele


luminii” a fost întâmpinată cu elogii atât de pre-tradiționaliștii sămănătoriști și
poporaniști, cât și de adepții nou-înființatei direcții moderniste, grupați în jurul
revistei și cenaclului ,,Sburătorul”. Astfel, Nicolae Iorga, ideologul și mentorul
sămănătoriștilor considera că ,,versurile domnului Blaga - frânte, așa cum sunt -
reprezintă bucăți de suflet” în timp ce Eugen Lovinescu, inițiatorul și principalul
teoretician al modernismului nostrum interbelic, vedea în volumul lui Blaga
prima manifestare concretă de sincronizare a liricii noastre cu cea europeană.

În fondul intim al creației sale, Blaga este un tradiționalist profund atașat


de valorile autentice ale satului românesc în care vedea ,,purtătorul matricei
noastre spirituale” și ,,locul în care s-a născut veșnicia” (de altfel, discursul său
de recepție la Academia Română s-a intitulat ,,Elogiu satului românesc”).

Blaga anvelopează, însă, tot acest fond tradiționalist în formele noi, tari și
atât de actuale în acea perioadă ale expresionismului, unul dintre cele mai
fertile curente moderniste manifestate în literatura europeană la începutul
secolului XX, cu care ia contact direct în anii studenției petrecuți la Viena și
Berlin. Influența expresionismului e vizibilă atât în volumul de debut cât și în
următoarele volume de poezii precum ,,Pașii profetului” , ,,Laudă somnului” ,
,,În marea trecere” dar și în creațiile sale dramatice ,,Meșterul Manole”,
,,Zamolxe”, ,,Tulburarea apelor” etc. Blaga rămâne, în istoria literaturii noastre
și ca cel mai important filozof al culturii din peisajul spiritualității românești. În
studii precum ,,Fețele unui veac”, ,,Daimonion” și, mai ales, în cele trei trilogii
(,,Trilogia cunoașterii”, ,,Trilogia culturii” și ,,Trilogia valorilor”) el elaborează un
sistem filozofic extrem de complex bazat pe concepte originale precum: stil
cultural, spațiu mioritic, cunoaștere luciferică/paradisiacă, metaforă
plasticizantă/ revelatorie, cultură minoră/ majoră etc.

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide programatic


volumul de debut, fiind cea mai importantă artă poetică a lui Blaga și una dintre
artele poetice reprezentative ale modernismului interbelic alături de
,,Testament” a lui Tudor Arghezi și ,,Joc secund” a lui Ion Barbu.
Încadrare într-o epocă literară: epoca interbelică

Încadrare într-un curent literar:

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică


modernistă

-în primul rând prin relevarea unei noi viziuni despre rolul poetului și al poeziei,
o viziune radical diferită față de cea a antecesorilor săi pretradiționaliști,
sămănătoriști și poporaniști. În acest sens, Nicolae Manolescu, în studiul
său ,,Metamorfozele poeziei”, afirma că ,,în modernism, poezia nu mai are
nicio funcție socială, iar poetul nu mai este un fel de slujitor al cetății care
înfăptuiește un serviciu public de cântăreț al frumuseților patriei și al glorioasei
noastre istorii (ca în estetica sămănătoristă) sau de ideolog al maselor (ca în
estetica poporanistă). În modernism, poezia se regăsește pe sine ca univers
autonom, ca artă pentru artă.” În ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”,
Blaga, percepând actul poetic ca pe o cale de comunicare cu Universul,
consideră că misiunea poetului e de a conserva și chiar de a potența sfântul
mister care alcătuiește substanța nevăzută a existenței.

- intelectualizarea textului poetic este o altă trăsătură modernistă identificabilă


în creația lui Blaga, pentru care poezia nu mai trebuie să genereze doar
,,simțăminte și pasiuni” (așa cum cerea Titu Maiorescu în urmă cu jumătate de
secol), ci, mai ales, idei, adresându-se astfel nu doar afectului, ci și rațiunii.
În ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se observă că, la Blaga, filosofia se
topește în poezie, autorul anticipând în manieră metaforică dihotomia dintre
cunoașterea luciferică și cea paradisiacă pe care o va teoretiza mai târziu în
,,Trilogia cunoașterii”.

-nu în ultimul rând, se observă că Blaga renunță la construcția clasică a textului


poetic, precum și la elementele de prozodie și versificație . Textul nu mai este
împărțit în strofe, ci în secvențe poetice, rima este albă, măsura versurilor este
inegală și, ca atare, ritmul este mai degrabă unul interior.
Comentarea temei:

Fiind o artă poetică, rolul creației lui Blaga este, așadar, relevat novatoarei
concepții a autorului despre rolul poetului și al poeziei, radical diferită de cea a
antecesorilor săi sămănătoriști și poporaniști. De altfel, în volumul de aforisme
și cugetări ,,Pietre pentru templul meu” 1919, Blaga afirmă în mod direct că,
uneori, menirea noastră în fața unui adevărat mister nu este să-l lămurim, ci,
dimpotrivă, să-l adâncim atât de mult încât să facem din el un mister și mai
mare. Blaga se autodeclară, astfel, adeptul cunoașterii luciferice, artistice,
speculative și intuitive prin care sporește a lumii taină cu ,,largi fiori de sfânt
mister”, în detrimental cunoașterii paradisiace, științifice, care ,,sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/ În adâncimi de întuneric”.

Comentarea unor elemente ale textului poetic (titlu, imaginar poetic, motive
artistice):

Titlul poeziei este alcătuit, în mod surprinzător, dintr-o propozitie


dezvoltată negativă, ca și cum poetul s-ar legitima nu prin ceea ce face, ci, mai
ales, prin ceea ce nu face. Pare că întreaga opera blagiană stă sub semnul
acestui ,,Eu” exacerbat în manieră specific expresionistă, poetul fiind capabil
parcă de unul singur să se opună unor prezumtive forțe reacționare care tind să
strivească inefabilul lumii pe care el, printr-o splendidă metaforă revelatorie o
percepe ca pe o imensă ,,corolă de minuni”. Substanța intimă a acestei lumi,
este, în viziunea lui Blaga, ,,minune” (pe parcursul textului poetic autorul
folosind și sinonimele taină, mister, neînțeles) prin care el concentrează
întreaga capacitate a universului de a-și conserva permanent enigme care
trebuie protejate și permanent potențate.

Prima secvență a imaginarului poetic accentuează conotațiile semantice


ale titlului :,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Și nu ucid/ Cu mintea
tainele ce le-ntâlnesc/ În calea mea/ În flori, în ochi, pe buze ori morminte.”
Pentru poetul expressionist, adept al intelectualizării textului poetic și, implicit,
al perceperii mesajului artistic mai ales prin intermediul rațiunii și nu al
afectului, în mod aparent paradoxal, rațiunea poate ,,ucide”, atâta timp cât
duce la dezlegarea misterelor universale, a ,,minunilor” care alcătuiesc esența
Universului. Pentru Blaga, acestea domină tot universul fizic și pe cel metafizic,
tot ceea ce poate fi perceput cu simțurile (,,ochi”, ,,flori”, ,,buze”) dar și dincolo
de acestea (,,morminte”).

În continuare, imaginarul poetic este structurat pe două secvențe aflate


într-o profundă opoziție. În prima dintre acestea, Blaga conturează metaforic
atributele cunoașterii paradisiace, o cunoaștere colectivă- ,,lumina altora”,
științifică, rațională, care ,,sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric”. Acesteia, poetul expresionist îi opune ,,lumina mea”, metaforă a
cunoașterii luciferice, o cunoaștere individuală, artistică, speculativă și intuitivă
prin care îmbogățește ,,întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”. În acest
univers perceput ca o ,,corolă de minuni”, misterul se revelează pentru poet ca
fiind sacru, taboo și, de aceea, trebuie protejat. În același timp, Blaga intuiește
în manieră specific modernistă caracterul de ,,operă deschisă” al textului poetic
(în termenii definiți ulterior de Umberto Eco). Pentru el, textul artistic
constituie, de fapt, un mesaj codat vehiculat de la autor/ emițător la cititor/
receptor al cărui sistem de semnificații trebuie să fie, practic, inepuizabil. Ca
mijloc al cunoașterii luciferice, poezia este în sine o ,,taină” ce contribuie la
potențarea minunilor universale ,,și tot ce-i neînțeles/ se schimbă-n
neînțelesuri și mai mari”.

Tot acest efort titanic al poetului se deconspiră în finalul poeziei, ca având


drept motor iubirea pletorică, nedisimulată, față de tot ceea ce constituie
esența universului nostru, de aici sau dincolo de granițele sale fizice: ,, căci eu
iubesc/ și ochi și flori și buze și morminte”.

Motivul artistic principal este, așadar, cel al luminii, ale cărui semnificații
sunt supuse aceluiași proces de intelectualizare a textului poetic. Dacă la
romantici lumina este un simbol al vieții, al genezei (,, Vedea ca-n ziua cea
dintâi/ Cum izvorăsc lumine” –M. Eminescu, ,,Luceafărul”), pentru Blaga,
lumina este un simbol al cunoașterii pentru că, în viziunea sa, suprema
modalitate de iluminare a ființei nu poate fi decât una de natură spirituală. De
asemenea, luna, la romantici- martor mut al istoriei sau felinar al cuplului de
îndrăgostiți, devine aici un element de manifestare a cunoașterii luciferice, căci
ea ,,nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții”.