Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

CERCUL

Pe lângă formele “drepte” utilizate în

arhitectură, o importanţă deosebită o au
şi formele “rotunde”: curbele şi
suprafeţele. Cercul este cea mai
importantă formă rotundă. Local, o
curbă plană poate fi aproximată de un arc
de cerc, iar curbe pe anumite suprafeţe
sunt cercuri.
Cercul se circumscrie tuturor
formelor plane ce au simetrie rotatorie,
poligoanele regulate cu un număr din ce
în ce mai mare de laturi tinzând la forma
circulară, astfel încât, pe lângă unitate,
cercul mai semnifică şi geneza formei1.

Cercul este mulţimea punctelor din plan egal depărtate de un punct fix C, centrul său. Distanţa
de la centru la oricare punct de pe cerc poartă numele de rază. Lungimea cercului este 2 r .
În Geometria analitică plană, folosind formula
distanţei dintre două puncte A(x1, y1) şi B(x2, y2),

d (A,B) = ( x2 − x1 ) 2 + ( y2 − y1 ) 2 ,

se obţine că ecuaţia cercului cu centrul în punctul

C(a,b) şi de rază r este

C (C; r ) : ( x − a) 2 + ( y − b) 2 = r 2 . Fig.1 Cercul de centru C(a,b) şi rază r

Notând cu d distanța de la centrul C(a,b) al cercului la dreapta mx+ny+p=0, adică

ma + nb + p
d= ,
m2 + n2
putem caracteriza poziţia unei drepte faţă de un cerc. În figura 2 sunt prezentate cele 3
posibilităţi.

1
Rachel Fletcher - Musings on the Vesica Piscis, NEXUS NETWORK JOURNAL – VOL. 6, NO. 2, 2004

-1-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Fig.2 Poziţia unei drepte faţă de un cerc

Tangenta la cerc într-un punct al său este dreapta perpendiculară pe diametrul ce conține acel
punct. Dintr-un punct P exterior cercului se construiesc două tangente la cerc. Construcţia cu
rigla şi compasul a acestor tangente este dată în figura 3: punctele de tangenţă T şi T’ se află la
intersecţia dintre cercul dat şi cercul cu centrul în M şi diametru CP. Dreptele PT și PT’ sunt
tangentele căutate, deoarece (CP) fiind diametru implică CTP drept, adică PTCT.

Fig.3 Construcţia tangentelor dintr-un punct exterior

Notând cu l distanţa dintre centrele a două cercuri C ( C1; r1 ) , C ( C2 ; r2 ) , putem

caracteriza poziţia unui cerc faţă de celălalt. Cele 6 posibilităţi sunt prezentate mai jos.

Fig.4 Poziţiile relative a două cercuri

-2-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Cercuri concentrice

Cercuri … circulare

Putem considera că cercurile concentrice sunt

similare cu dreptele paralele. Atunci putem
considera şi situaţia în care două cercuri sunt
perpendiculare. Mai exact, două cercuri secante se
numesc cercuri ortogonale dacă tangentele lor în
cele 2 puncte de intersecţie sunt perpendiculare.
Cum tangenta este perpendiculara pe diametrul ce
conţine punctul de tangenţă, rezultă că în cazul
cercurilor ortogonale tangentele la un cerc conţin
centrul celuilalt cerc (Fig.5).
Dat un cerc, apar 2 probleme de
Fig.5 Cercuri ortogonale construcție: construirea cercului ortogonal
cunoscând centrul, respectiv cunoscând raza.
Prima situaţie se reduce la construcţia tangentelor la cercul dat din punctul dat. Cealaltă situaţie
se poate rezolva construind triunghiul dreptunghic de catete cele două raze, distanţa dintre cele
două centre fiind ipotenuza.
Mulţimea formată din punctele unui cerc
şi din punctele interioare acestuia se numeşte
disc circular.
În coordonate carteziene avem

 
D ((a, b); r ) = ( x, y ) : ( x − a) 2 + ( y − b) 2  r 2 .

Aria discului circular este  r 2 .

Cu ajutorul unor segmente sau cercuri se
obțin într-un disc circular porțiuni de disc:
sectorul și segmentul circular, coroana circulară,
ogiva și lunulele. Fig.6 Discul circular

-3-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Sectorul circular (Fig.7) este porțiunea dintr-un disc circular delimitată de 2 raze ce
 r2
formează un unghi de măsură u . Aria sectorului este As = u .
360
Segmentul circular (Fig.8) este porțiunea dintr-un sector circular delimitată de o coardă
(segment ce uneşte două puncte ale cercului). Aria segmentului circular este Asg = As − A ,
r 2  sin u
unde A = .
2
Coroana circulară (Fig.9) este porțiunea dintre 2 cercuri concentrice. Aria coroanei este
egală cu aria discului mare minus aria discului mic.

Fig.7 Sector circular Fig.8 Segment circular Fig.9 Coroană circulară

Ogiva este porţiunea comună a două discuri circulare secante (Fig.10). Dacă cele două
discuri au aceeaşi rază ogiva este regulată (Fig.11). Aria ogivei este suma celor două segmente
circulare determinate de coarda comună celor două cercuri.

Fig.10 Ogiva Fig.11 Ogiva regulată

Considerând o ogivă regulată astfel ca centrul unui cerc să fie pe celălalt cerc se obţine ogiva
echilateră (aureolă ovală – Fig.12). Denumirea vine de la faptul că triunghiul ACD este
echilateral. Cum unghiul ACB are 120o, obţinem

𝜋 √3
𝐴𝑜𝑔.𝑒𝑐ℎ𝑖 = 2𝑟 2 (3 − ).
4

Ogiva echilateră, folosită în construcţia arcului

gotic, se mai numeşte şi vesica piscis, având
semnificaţie în simbolismul creştin (Fig.13).

The Chalice Well

-4-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Fig.12 Ogiva echilateră Fig.13 Vesica piscis Fig.14 Ogiva pătrată

Considerând o ogivă regulată astfel ca cele două cercuri să fie ortogonale, se obţine ogiva
 
pătrată (Fig.14). Observăm că ACBD este pătrat. Obţinem Aog .dr . = r 2  − 1 .
2 
Date 2 discuri circulare secante, lunula
este porțiunea unui disc ce nu aparține
celuilalt disc (Fig.15; în dreapta, lunulele lui
Hipocrat).
Aria unei lunule este egală cu aria discului din
care face parte minus aria ogivei. Fig. 15 Lunule

Exerciţiul 1. Înscrieţi într-un 3 − dreptunghi o ogivă echilateră (arcele tangente lungimilor şi

vârfurile pe lăţimi). Justificare.
Exerciţiul 2. Înscrieţi într-un dreptunghi roman (de argint) o ogivă pătrată. Justificare.
Exerciţiul 3. Construiţi o ogivă regulată, distanţa dintre centrele celor două cercuri de rază r
2r
fiind . Arătaţi că această ogivă se înscrie într-un dreptunghi pătratic.
3
Exerciţiul 4. Construiţi o ogivă regulată, distanţa dintre centrele celor două cercuri de rază r
fiind r 3 . Calculaţi apoi aria uneia dintre lunule.
Pe lângă vesica piscis, un alt element arhitectural obţinut folosind cercuri, bazat pe
triunghiul echilateral, este trifolium gotic (Fig. 16). Aparţinând stilului gotic, el simbolizează
trinitatea divină fiind format din reuniunea a trei arce de cerc.

Fig.16 Trifolium gotic

Pentru construcţia trifoliumului gotic vom considera 3 situaţii, în funcţie de poziţiile centrelor
celor trei cercuri faţă de triunghiul echilateral, respectiv de deschiderile arcelor de cerc. În toate
situaţiile, construim un triunghi echilateral ABC şi mediatoarele acestuia.
În cazul “cerc înscris-cerc înscris (mijloc)”, centrele celor trei arce ce formează
trifoliumul sunt situate pe cercul înscris în triunghiul ABC, la intersecţia cu mediatoarele, aceste
arce fiind delimitate de mijloacele laturilor triunghiului (situate tot pe cercul înscris). Cum raza

-5-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

cercului înscris este o treime din mediatoare, centrele considerate şi mijloacele triunghiului
formează un hexagon regulat, rezultând trifoliumul din figura 17.

Fig.17 Trifoliumul cerc înscris-mijloc Fig.18 Trifoliumul vârf-cerc circumscris

În cazul “vârf-cerc circumscris”, centrele celor trei arce ce formează trifoliumul sunt situate în
vârfurile triunghiul ABC, aceste arce fiind delimitate de cercul circumscris triunghiului, la
intersecţia cu prelungirile mediatoarelor. Cum vârfurile triunghiului şi intersecţiile
mediatoarelor cu cercul circumscris formează un hexagon regulat, obţinem trifoliumul din
figura 18.
Observăm că de fapt triunghiul ABC din cazul “vârf-
cerc circumscris” este triunghiul PQR din cazul “cerc înscris-
cerc înscris (mijloc)”. Astfel, pornind de la acelaşi triunghi
echilateral, în cazul “vârf-cerc circumscris” se obţine un
trifolium asemenea cu cel obţinut în cazul “cerc înscris-cerc
înscris (mijloc)”, dar mai mare, raportul de asemănare fiind
egal cu raportul de asemănare dintre triunghiurile ABC şi
PQR, adică 2.
A treia posibilitate este cazul “vârf-mijloc”, în care
centrele sunt în vârfurile triunghiului ABC, arcele fiind
delimitate de mijloacele laturilor.
Fig.18 Trifoliumul vârf-mijloc

În imaginile alăturate sunt

prezentate tetrafoliumul,
pentafoliumul și
hexafoliumul gotic.

-6-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Racordul a două curbe

Punctul de intersecție a două curbe se numește punct de racord dacă în acel punct curbele au
tangentă comună.

Fig.19 Racord ordinar Fig.20 Racord singular

O dreaptă şi un cerc, respectiv două cercuri, au ca punct de racord punctul lor de

tangenţă. Dacă nu au punct de tangenţă, aceste curbe pot fi racordate prin intermediul unei alte
curbe, numită curbă de racord.
Spunem că două curbe se racordează printr-o a treia curbă (curbă de racord) atunci când
curba de racord are cu ambele curbe respectiv câte un punct de racord. Vom studia racordul
dintre două cercuri printr-o dreaptă, respectiv un cerc şi racordul dintre două drepte printr-un
cerc sau reuniune de arce de cerc.
Două cercuri exterioare se racordează printr-o dreaptă dacă dreapta este chiar tangenta
comună celor două cercuri. Vom construi tangentele comune a două cercuri exterioare.
Cazul I. Tangentele „exterioare”
Considerăm cercurile C(C1, r1), C(C2 , r2 ), r1  r2 . Construim cercul C ( C1; r1 − r2 ) şi
tangentele din C 2 la C ( C1; r1 − r2 ) cu T şi T’ puncte de tangenţă (Fig.21). Avem că
(C1T  C ( C1; r1 ) ={S} şi perpendiculara d pe C1S în S va fi tangenta comună căutată. Într-
adevăr, C2T ⊥ C1T, d ⊥ C1T  d || C2T  d(C2 ,d ) = d(C2T,d ) = TS = r2 , adică d este
tangentă la al doilea cerc.

Fig.21 Tangentele exterioare comune a două cercuri

Cazul II. Tangentele „interioare”

Se procedează analog, construind
însă cercul C ( C1; r1 + r2 ) .

Fig.22 Tangentele interioare comune a două cercuri

-7-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Racordarea a două cercuri printr-un cerc

Considerând două cercuri date, se pune problema racordării lor printr-un cerc de rază dată.
Cercul de racord este tangent ambelor cercuri, fie exterior, fie interior, astfel că există mai multe
situaţii.
A. Vom considera mai întâi situaţia în care cercurile ce trebuie racordate sunt exterioare,
adică C ( C1; r1 ) , C ( C2 ; r2 ) cu l = C1C2 , unde, de exemplu r1  r2 . Se pune problema
construirii unui cerc de rază dată r ce racordează cele două cercuri.
I. Racord cu tangenţă exterioară
Observăm în figura 1 poziţia limită (de rază minimă) a cercului de racord. Se impune
1 1
condiţia l = r1 + 2r + r2 , adică r = ( l − r1 − r2 ) . Pentru r  ( l − r1 − r2 ) nu este posibilă
2 2
racordarea.

Fig.1 Racord cu cerc de rază minimă Fig.2 Curbă rezultată prin racordare de arce de cerc

Deoarece tangenţa exterioară presupune condiţia ca distanţa între centre să fie egală cu suma
1
razelor, pentru cazul în care r  ( l − r1 − r2 ) construim cercurile C ( C1; r1 + r ) , C ( C2 ; r2 + r )
2
(Fig.3), la intersecţia lor găsindu-se centrul C al cercului de racord (centrele celor două cercuri
de racord).

Fig.3 Racord cu tangenţa exterioară Fig.4 Curbă rezultată prin racordare de arce de cerc

II. Racord cu tangenţă interioară

Observăm în figura 5 poziţia limită (de rază minimă) a cercului de racord. Se impune
1 1
condiţia l = 2r − (r1 + r2 ) , adică r = ( l + r1 + r2 ) . Pentru r  ( l + r1 + r2 ) nu este posibilă
2 2
racordarea.

-8-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Fig.5 Racord cu cerc de rază minimă Fig.6 Racord cu tangenţă interioară

Deoarece tangenţa interioară presupune condiţia ca distanţa între centre să fie egală cu diferenţa
1
razelor, pentru cazul în care r  ( l + r1 + r2 ) construim cercurile C ( C1; r − r1 ) , C ( C2 ; r − r2 )
2
(Fig.6), la intersecţia lor găsindu-se centrul C al cercului de racord (centrele celor două cercuri
de racord).
III. Racord cu o tangenţă exterioară şi una interioară
Observăm în figura 7 poziţia limită (de rază minimă) a cercului de racord. Se impune
1 1
condiţia l = r1 + 2r − r2 , adică r = ( l − r1 + r2 ) . Pentru r  ( l − r1 + r2 ) nu este posibilă
2 2
racordarea.

Fig.7 Racord cu cerc de rază minimă Fig.8 Racord cu tangenţă combinată

Acest caz este o combinaţie a primelor două situaţii. Ca atare, pentru cazul în care
1
r  ( l − r1 + r2 ) construim cercurile C ( C1; r + r1 ) , C ( C2 ; r − r2 ) (Fig.8), la intersecţia lor
2
găsindu-se centrul C al cercului de racord (centrele celor două cercuri de racord).
În acestă situaţie, rolurile celor două cercuri (relativ la tipul tangenţei) pot fi inversate.
Observăm că pentru o rază r suficient de mare, cele două cercuri date pot fi racordate în
toate cele trei din situaţiile prezentate.
Exerciţiul 1. Racordaţi cu un cerc de razǎ 3 douǎ cercuri date, de raze respectiv 2 şi 1, ce au
distanţa dintre centre 4. Analizaţi toate cazurile posibile.

-9-
Cristian Lăzureanu – Matematici pentru studenţii arhitecţi

Exerciţiul 2. Date trei cercuri exterioare de raze egale, construiţi un cerc ce se racordeazǎ cu
ele. Discuție.
B. Vom considera în continuare situaţia în care cercurile ce trebuie racordate sunt unul
interior celuilalt, adică C ( C1; r1 ) , C ( C2 ; r2 ) cu l = C1C2 , unde, de exemplu r1  r2 . Se pune
problema construirii unui cerc de rază dată r ce racordează cele două cercuri.
I. Racord cu o tangenţă exterioară şi una interioară
Dat segmentul rază, r, putem avea (Fig.9):
1 1
1) r = (r1 − r2 − l ) sau r = (r1 − r2 + l ) ce reprezintă situaţiile limită, de rază minimă, respectiv
2 2
maximă.
1 1
2) Dacă r  (r1 − r2 − l ) sau r  (r1 − r2 + l ) nu este posibil racordul.
2 2
1 1
3) Dacă (r1 − r2 − l )  r  (r1 − r2 + l ) atunci, procedând ca în cazul AIII, se obţin situaţiile
2 2
intermediare (Fig.9).

Fig.9 Racord cu tangenţă combinată Fig.10 Racord cu tangenţă interioară

II. Racord cu o tangenţă interioară

Dat segmentul rază, r, putem avea (Fig.10):
1 1
1) r = (r1 + r2 − l ) sau r = (r1 + r2 + l ) ce reprezintă situaţiile limită, de rază minimă, respectiv
2 2
maximă.
1 1
2) Dacă r  (r1 + r2 − l ) sau r  (r1 + r2 + l ) nu este posibil racordul.
2 2
1 1
3) Dacă (r1 + r2 − l )  r  (r1 + r2 + l ) atunci, procedând ca în cazul AII, se obţin situaţiile
2 2
intermediare (Fig.10).
Exerciţiul 3. Fie două cercuri concentrice de raze 2 şi 4. Racordaţi cele două cercuri printr-un
cerc de rază r, observând ce se întâmplă în situaţiile limită.
Exerciţiul 4. Folosind acelaşi tip de raţionament ca în cazurile A şi B prezentate, discutaţi
racordul a două cercuri secante date printr-un cerc de rază r dată.
Exerciţiul 5. Racordaţi două cercuri de raze 4cm, ce formează o ogivă echilateră, printr-un cerc
de rază 2cm şi apoi desenaţi diverse curbe rezultate prin racordarea unor arce de cerc.
Exerciţiul 6. Folosind acelaşi tip de raţionament ca în cazurile A şi B prezentate, discutaţi
racordul printr-un cerc de rază r dată a două cercuri tangente exterior.

- 10 -